View
4
Download
0
Category
Preview:
Citation preview
O R D I Nmun. Chișinău
” 02 ” 12. 2019 Nr. Rg04-000301
,,Cu privire la înregistrarea preţurilor de producător la medicamente”
În conformitate cu prevederile Legii nr. 1409-XIII din 17 decembrie 1997 cu privire la medicamente,
cu modificările şi completările ulterioare precum și, Legii nr. 1456-XII din 25 mai 1993 cu privire la
activitatea farmaceutică cu modificările şi completările ulterioare şi în scopul asigurării securităţii
farmaceutice a populaţiei Republicii Moldova:
O R D O N:
1. A aproba lista medicamentelor cu preţul de producător pentru înregistrare, conform anexei nr. 1.
2. A aproba lista medicamentelor generice cu preţuri reevaluate în urma aprobării preţurilor
medicamentelor originale, conform anexei nr. 2.
3. A include în Catalogul naţional, preţurile de producător aprobate pentru un an calendaristic.
4. Prezentul ordin se plasează pe pagina web a Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale.
5. Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
6. Controlul executării prezentului ordin se atribuie dlui Veaceslav Neagu, șeful Secției Prețuri.
Director general Zinaida Bezverhni
Agenţia Medicamentului şi Dispozitivelor MedicaleMedicines and Medical Devices Agency
Republica Moldova, MD-2028, Chişinău, str. Korolenko, 2/1tel. +373 22 884 301, e-mail: office@amed.md; Web: www.amed.md
GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII GUVERNULREPUBLICII
Anexa nr. 1 la ordinul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale
Nr. Rg04-000301 din 02.12.2019
LISTA medicamentelor cu preţul de producător aprobat pentru înregistrare
AbbVie Biopharmaceuticals GmbH, Elveţia
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 1208250033 AbbVie Deutschland GmbH & Co.KG, Germania
Aluvia comprimate filmate
200 mg/50 mg
N120 1067.11 60.80 USD
2 1208250044 AbbVie Deutschland GmbH & Co.KG, Germania
Aluvia® comprimate filmate
100 mg +25 mg
N60 561.64 32.00 USD
3 0208590017 AbbVie Inc., SUA Survanta®suspensie
pentru instilaţie
endotraheo- pulmonară
25 mg/ml 4 ml N1 3510.24 200.00 USD
4 9190900116AbbVie S.r.l., Italia;
Avara Liscate Pharmaceutical Services S.p.A.,
Italia
Zemplar® soluţie injectabilă
5 mcg/ml 1 ml N5 965.32 55.00 USD
AbbVie Ltd, Marea Britanie
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 1609440015 AbbVie S.r.l., Italia Synagis®pulbere şi solvent
pentru soluţie injectabilă
50 mg N1 + 1 ml N1 8133.75 463.43 USD
Abbott Healthcare Products B.V., Olanda
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 1206700110 Abbott Biologicals B.V., Olanda
Duphalac® soluţie orală 667 mg/ml 200 ml N1 49.67 2.83 USD
2 1300090083 Mylan Laboratories SAS, Franţa
Duspatalin® capsule cu eliberare
prelungită200 mg N15 34.05 1.94 USD
Abbott Laboratories GmbH, Germania
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0300700631 AbbVie S.r.l., Italia Klacid® SRcomprimate filmate cu eliberare
modificată
500 mg N7x2 304.69 17.36 USD
2 1609060358 Abbott Laboratories GmbH, Germania
Kreon® 10000 capsule gastrorezistent e 150 mg N10x2 40.89 2.33 USD
3 1609060369 Abbott Laboratories GmbH, Germania
Kreon® 25000 capsule gastrorezistent e 300 mg N10x2 101.09 5.76 USD
Aesculapius Farmaceutici S.r.l., Italia
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 1400290532 Fine Foods & Pharmaceuticals
N.T.M. S.p.A., Italia
Efridol granule pentru suspensie orală 100 mg N30 98.86 5.10 EUR
Akrihin SA, Combinat chimico-farmaceutic, Rusia
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0808700023 Akrihin SA, Combinat chimico- farmaceutic, Rusia
Venolife gel 2,5 mg/20 mg/50 mg/g 40 g N1 70.03 3.99 USD
2 0400130112 Akrihin SA, Combinat chimico- farmaceutic, Rusia
Pantoderm unguent 50 mg/g 30 g N1 29.66 1.69 USD
Ali Raif Ilaç Sanayi A.Ş., Turcia
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0304950397 Ali Raif Ilaç Sanayi A.Ş., Turcia
Dilutix™ comprimate filmate
75 mg N14x2 75.47 4.30 USD
2 1200180532 Ali Raif Ilaç Sanayi A.Ş., Turcia
Evalep™ comprimate filmate
1000 mg N10x5 401.04 22.85 USD
3 1200180543 Ali Raif Ilaç Sanayi A.Ş., Turcia
Evalep™ comprimate filmate
250 mg N10x5 110.57 6.30 USD
4 1200180554 Ali Raif Ilaç Sanayi A.Ş., Turcia
Evalep™ comprimate filmate
500 mg N10x5 203.59 11.60 USD
Alvogen IPCo S.ar.l, Luxemburg
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0109100043Pharmathen
International S.A., Grecia; Pharmathen
S.A., Grecia
Quodixor 150 mg comprimate filmate
150 mg N1 80.25 4.14 EUR
Bayer S.R.L., România
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0300810440Bayer AG,
Germania; Stegemann Lohnverpackung & Logistischer Service
e.K., Germania
Canesten® Gyn 3 comprimate vaginale
200 mg N3 71.33 3.68 EUR
2 0105760016 Bayer Bitterfeld GmbH, Germania
Aspirin® plus C 400 mg/240 mg
comprimate efervescente
comprimate efervescente
400 mg +240 mg
N2x10 77.34 3.99 EUR
3 1501090189 Berlimed S.A., Spania
Afrin® spray nazal, soluţie
0,5 mg/ml 15 ml N1 57.18 2.95 EUR
4 1501090190 Berlimed S.A., Spania
Afrin® Mentol spray nazal, soluţie
0,5 mg/ml 15 ml N1 57.18 2.95 EUR
5 0300020687Delpharm Gaillard ,Franţa; GP Grenzach Produktions GmbH,
Germania
Cal-D-Vita® comprimate masticabile
600mg/400 UI
N60 107.78 5.56 EUR
6 0409320028 GP Grenzach Produktions GmbH,
Germania
Bepansept® 50mg/5mg/g crema cremă 50 mg + 5
mg30 g N1 65.33 3.37 EUR
7 0200220082 KVP Pharma + Veterinar Produkte GmbH, Germania
Canespor® soluţie cutanată 10 mg/ml soluţie
cutanată10 mg/ml,
15 mlN1 59.90 3.09 EUR
8 0200220093 Kern Pharma S.L., Spania
Canespor® cremă 10 mg/g
cremă 10 mg/g 20 g N1 69.20 3.57 EUR
9 0300810473 Kern Pharma S.L., Spania
Canesten® cremă 10 mg/g
cremă 10 mg/g 30 g N1 69.01 3.56 EUR
10 1200310494 Schering-Plough Labo NV, Belgia
Claritine® comprimate 10 mg N10 65.71 3.39 EUR
11 1200310519 Schering-Plough Labo NV, Belgia
Claritine® 1 mg/ml sirop
sirop 1 mg/ml 120 ml N1 47.69 2.46 EUR
Bilim Ilac Sanayi Ve Ticaret A.Ș., Turcia
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 1600680698 Bilim Ilac Sanayi Ve Ticaret A.Ș., Turcia
Paden capsule 75 mg N14 52.65 3.00 USD
2 2001460032Idol Ilac Dolum
Sanayii ve Ticaret A.Ș., Turcia; Imaretcioglu Tibbi Aletler San. Ve
Tic.Ltd. Sti, Turcia
Muscoflex® soluţie injectabilă
4 mg/2 ml N6 43.88 2.50 USD
Bilim Pharmaceuticals A.Ș., Turcia
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0100450583 Bilim Ilac Sanayi Ve Ticaret A.Ș., Turcia
Sekrol® comprimate 30 mg N10x2 16.15 0.92 USD
2 0100080171 Bilim Pharmaceuticals
A.Ș., TurciaAsist® Plus granule pentru
soluţie orală600 mg/3 g N2x15 63.18 3.60 USD
3 0400120214 Bilim Pharmaceuticals
A.Ș., TurciaLeodex comprimate
filmate25 mg N10x2 28.08 1.60 USD
4 0300270013 PharmaVision Sanayi ve Ticaret
A.Ş., TurciaZimaks® pulbere pentru
suspensie orală 100 mg/5 ml 50 ml N1 47.39 2.70 USD
5 0300270024 PharmaVision Sanayi ve Ticaret
A.Ş., TurciaZimaks® comprimate
filmate400 mg N5 56.16 3.20 USD
Bionorica SE, Germania
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0307356141 Bionorica SE, Germania
Bronchipret® Sirop
lichid oral 50 ml N1 40.32 2.08 EUR
2 0300890552 Bionorica SE, Germania
Canephron® N picături orale, soluţie
100 ml N1 90.91 4.69 EUR
3 0109730011 Bionorica SE, Germania
Cyclodynon® comprimate filmate
4 mg N30 77.54 4.00 EUR
4 0300640056 Bionorica SE, Germania
Klimadynon® comprimate filmate
2,8 mg N15x4 77.73 4.01 EUR
5 0300890563 Bionorica SE, Germania
Mastodynon® picături orale, soluţie
50 ml N1 97.31 5.02 EUR
6 0307356185 Bionorica SE, Germania
Sinupret ® extract
drajeuri 160 mg N10x2 121.35 6.26 EUR
7 0307353472 Bionorica SE, Germania
Sinupret® forte drajeuri N20 81.41 4.20 EUR
8 0300890530 Bionorica SE, Germania
Sinupret® picături orale, soluţie
100 ml N1 69.59 3.59 EUR
9 0307353793 Bionorica SE, Germania
Sinupret® sirop 100 ml N1 65.13 3.36 EUR
10 0307355546 Bionorica SE, Germania
Tonsipret® comprimate N25x2 46.14 2.38 EUR
11 0300890541Bionorica SE,
Germania; Dragenopharm
Apotheker Puschl GmbH&Co.KG,
Germania; Rottendorf Pharma GmbH,
Germania
Canephron® N drajeuri N20x3 118.25 6.10 EUR
12 0300890529Bionorica SE,
Germania; Dragenopharm
Apotheker Puschl GmbH&Co.KG,
Germania; Rottendorf Pharma GmbH,
Germania; Wiewelhove GmbH, Germania;
Wiewelhove GmbH, Germania
Sinupret® drajeuri N25x2 68.81 3.55 EUR
13 0300890518Bionorica SE,
Germania; Dragenopharm
Apotheker Puschl GmbH, Germania; Rottendorf Pharma GmbH, Germania
Mastodynon® comprimate N20x3 100.61 5.19 EUR
14 0300895306Bionorica SE,
Germania; Rottendorf Pharma GmbH,
Germania
Bronchipret® comprimate filmate
60 mg +160 mg
N20 61.45 3.17 EUR
Biotehnos SA, România
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0100170069 Farmaprim SRL, Republica Moldova
Adenoprosin supozitoare 150 mg N5x2 203.54 10.50 EUR
Cefak KG, Germania
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0109730022 Cefak KG, Germania
Cefanorm® capsule 4 mg N10x3 84.77 4.83 USD
Cisen Pharmaceutical Co., Ltd., China
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0307355904 Cisen Pharmaceutical Co., Ltd., China
Sodium Lactat Ringer
soluţie perfuzabilă
1,55 g+3,0 g+0,15g+0,1 g
500 ml N1(sticlă)
14.92 0.85 USD
2 0307355915 Cisen Pharmaceutical Co., Ltd., China
Sodium Lactat Ringer
soluţie perfuzabilă
1,55 g+3,0 g+0,15g+0,1 g
500 ml N1(PP)
14.04 0.80 USD
Darniţa SAP, Firmă farmaceutică , Ucraina
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 1400100758 Darniţa SAP, Firmă farmaceutică, Ucraina Tiosulfat de
sodiu-Darnițasoluţie
injectabilă300 mg/ml 5 ml N5x2 29.31 1.67 USD
2 1300180074 Darniţa SAP, Firmă farmaceutică, Ucraina Vicasol-Darnița soluţie
injectabilă10 mg/ml 1 ml N5x2 28.61 1.63 USD
3 1400180033 Darniţa SAP, Firmă farmaceutică, Ucraina Prozerin-Darniţa soluţie
injectabilă0.5 mg/ml 1 ml N5x2 11.23 0.64 USD
4 1200250196 Darniţa SAP, Firmă farmaceutică, Ucraina Lincomicină-
Darnițasoluţie
injectabilă300 mg/ml 1 ml N5x2 29.84 1.70 USD
5 1200250200 Darniţa SAP, Firmă farmaceutică, Ucraina Lincomicină-
Darnițasoluţie
injectabilă300 mg/ml 1 ml N10 29.84 1.70 USD
Dentinox Gesellschaft fur pharmazeutische Preparate Lenk&Schuppan KG, Germania
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
TVA (MDL)
1 0307352671Dentinox
Gesellschaft fur pharmazeutische
Preparate Lenk&Schuppan KG, Germania
Dentinox® Gel N gel gingival 150 mg +3,4 mg +3,2 mg/g
10 g N1 50.79 2.62 EUR
Deva Holding A S, Turcia
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 1900130804 Deva Holding A.S., Turcia
Libigran™ comprimate filmate
100 mg N1 50.02 2.85 USD
2 1900130790 Deva Holding A.S., Turcia
Libigran™ comprimate filmate
100 mg N4 173.41 9.88 USD
Dita EstFarm SRL, Republica Moldova
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0700250736 Reyoung Pharmaceutical Co.
Ltd., China
Glucoză soluţie injectabilă
400 mg/ml 20 ml N5 20.71 1.18 USD
Dr. Sertus Ilac Sanayi ve Ticaret Limited Sirketi, Turcia
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0400120317 PharmaVision Sanayi ve Ticaret
A.Ş., TurciaSertofen
soluţieinjectabilă / concentrat
pentru soluţie perfuzabilă
50 mg/2 ml 2 ml N5 43.00 2.45 USD
Drogsan İlaçlari Sanayi ve Ticaret A.Ş., Turcia
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0100450550 Drogsan İlaçlari Sanayi ve Ticaret
A.Ş., TurciaPulmoxol™ sirop 30 mg/5 ml 150 ml N1 27.20 1.55 USD
Eurofarmaco SA, ÎCS, Republica Moldova
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 2106200016 Eurofarmaco SA, ÎCS, Republica Moldova Ursohep capsule 250 mg N10x3 100.07 100.07 MDL
2 1509080036 Eurofarmaco SA, ÎCS, Republica Moldova Oxibutinin comprimate 5 mg N14x3 85.40 85.40 MDL
3 1509080025 Eurofarmaco SA, ÎCS, Republica Moldova Oxibutinin sirop 5 mg/5 ml 150 g 50.85 50.85 MDL
4 1300400798 Eurofarmaco SA, ÎCS, Republica Moldova Metoprolol comprimate 25 mg N10x2 5.60 5.60 MDL
5 0108960518 Eurofarmaco SA, ÎCS, Republica Moldova Vaso-75 capsule 75 mg N10x3 12.76 12.76 MDL
6 9191000209 Eurofarmaco SA, ÎCS, Republica Moldova Flurbiprofen capsule 100 mg N10 22.89 22.89 MDL
7 1600500804 Eurofarmaco SA, ÎCS, Republica Moldova Neuro 400 capsule 400 mg N10x3 11.28 11.28 MDL
8 1600500815 Eurofarmaco SA, ÎCS, Republica Moldova Neuro 800 capsule 800 mg N6x5 34.62 34.62 MDL
Farmak SAP, Ucraina
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 1107560077 Farmak SAP, Ucraina
Asparcam- Farmak®
soluţie injectabilă
45,2 mg/40 mg/ml
10 ml N5x2 28.96 1.65 USD
Farmina SRL ÎCS, Republica Moldova
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 2108340017 Dong-A ST , Coreea Zydena comprimate filmate
100 mg N1 140.41 8.00 USD
2 2108340028 Dong-A ST , Coreea Zydena comprimate filmate
100 mg N2 263.27 15.00 USD
3 2108340039 Dong-A ST , Coreea Zydena comprimate filmate
100 mg N2x2 438.78 25.00 USD
4 2108340040 Dong-A ST , Coreea Zydena comprimate filmate
200 mg N1 263.27 15.00 USD
5 2108340051 Dong-A ST , Coreea Zydena comprimate filmate
200 mg N2 438.78 25.00 USD
6 2108340062 Dong-A ST , Coreea Zydena comprimate filmate
200 mg N2x2 789.80 45.00 USD
Farmstandart-Leksredstva SAD, Rusia
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 1600140161 Farmstandart- Leksredstva SAD, Rusia Paracetamol comprimate 500 mg N10 1.93 0.11 USD
2 0300130670 Farmstandart- Leksredstva SAD, Rusia Cărbune activat comprimate 250 mg N10x5 10.53 0.60 USD
3 0300130027 Farmstandart- Leksredstva SAD, Rusia Cărbune activat comprimate 250 mg N10 2.11 0.12 USD
4 0300891526 Farmstandart- Leksredstva SAD, Rusia Citramon-
Pharmstandardcomprimate 240
mg/180 mg/30 mg
N10 1.58 0.09 USD
Farmstandart-Tomschimfarm SAD, Rusia
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0300891593 Farmstandart- Tomschimfarm
SAD, RusiaAllohol comprimate
filmate80 mg+40
mg+5 mg+25 mg
N10 3.69 0.21 USD
2 0307352981Farmstandart-
Tomschimfarm SAD, Rusia; Mylan
Laboratories SAS, Franţa
IRS® 19 spray nazal, soluţie
(20 ml) N1 137.60 7.84 USD
Ferrer Internacional SA, Spania
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0308230059 Ferrer Internacional, S.A., Spania Ceraxon® soluţie
injectabilă1000 mg/4 ml 4 ml N5 390.99 20.17 EUR
Fidia Farmaceutici S.p.A., Italia
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 1609270012 Fidia Farmaceutici S.p.A., Italia
Tricortin 1000 soluţie injectabilă
12 mg + 1 mg/2 ml
2 ml N5 162.83 8.40 EUR
Gedeon Richter PLC, Ungaria
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0109370024 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Airtal® comprimate filmate
100 mg N10x2 56.99 2.94 EUR
2 0109370013 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Airtal® comprimate filmate
100 mg N10x6 156.05 8.05 EUR
3 2600030027 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Andante® capsule 10 mg N7 36.83 1.90 EUR
4 1600470015 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Arduanliofilizat şi solvent
pentru soluţie injectabilă
4 mg/2 ml (N5 + 2 ml N5)x5
691.83 35.69 EUR
5 0300891847 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Aurobin® unguent 2 mg/20 mg/20 mg/g 20 g N1 45.17 2.33 EUR
6 0200360012 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Bromocriptin- Richter
comprimate 2,5 mg N30 77.54 4.00 EUR
7 2200210063 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Cavinton® comprimate 5 mg N25x2 53.11 2.74 EUR
8 2200210100 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Cavinton® Forte
comprimate 10 mg N15x2 48.07 2.48 EUR
9 2200210110 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Cavinton® Forte
comprimate 10 mg N15x6 135.11 6.97 EUR
10 2600080033 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Curiosin® gel 1.027 mg 15 g N1 58.35 3.01 EUR
11 0409060078 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Dimia® comprimate filmate
3 mg +0,02 mg
N28 91.69 4.73 EUR
12 1200280579 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Diroton® comprimate 10 mg N14x4 90.14 4.65 EUR
13 1200280591 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Diroton® comprimate 20 mg N14x4 107.20 5.53 EUR
14 1200280605 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Diroton® comprimate 5 mg N14x4 61.64 3.18 EUR
15 0100530045 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Ekvator® 10 mg/5 mg
comprimate 10 mg + 5 mg
N10 38.77 2.00 EUR
16 0100530067 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Ekvator® 10 mg/5 mg
comprimate 10 mg/5 mg N10x3 70.95 3.66 EUR
17 1209040103 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Ekvator® 20 mg/5 mg
comprimate 20 mg/5 mg N10x3 78.70 4.06 EUR
18 1209040066 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Ekvator® 20mg/10 mg
comprimate 20 mg + 10mg
N10x3 90.14 4.65 EUR
19 1200220023 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Escapelle comprimate 1,5 mg N1 118.83 6.13 EUR
20 2108310025 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Esmya® comprimate 5 mg N14x2 2223.98 114.73 EUR
21 2000540036 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Ftorocort unguent 1 mg/g 15 g N1 38.58 1.99 EUR
22 0100690011 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Gordox® soluţie injectabilă
100000 UIK 10 ml N5x5 1597.28 82.40 EUR
23 1300440024 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Klion® - D 100 comprimate vaginale
100mg/100 mg
N10 44.58 2.30 EUR
24 0500330144 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Lindynette® 20 comprimate filmate
75 mcg/20 mcg
N21x3 133.75 6.90 EUR
25 1808010215 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Mertenil® comprimate filmate
10 mg N10x3 65.52 3.38 EUR
26 1808010226 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Mertenil® comprimate filmate
20 mg N10x3 96.92 5.00 EUR
27 1808010248 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Mertenil® comprimate filmate
5 mg N10x3 61.06 3.15 EUR
28 0409060045 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Midiana® 3 mg/0,03 mg
comprimate filmate
3 mg +0,03 mg
N21 65.71 3.39 EUR
29 2000460024 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Mydocalm® comprimate filmate
150 mg N10x3 42.84 2.21 EUR
30 2000460035 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Mydocalm® comprimate filmate
50 mg N10x3 39.74 2.05 EUR
31 0100530034 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Normodipine® comprimate 5 mg N10x3 17.83 0.92 EUR
32 0100530023 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Normodipine® comprimate 10 mg N10x3 36.25 1.87 EUR
33 2200070373 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Nortivan® comprimate filmate
160 mg N10x3 59.90 3.09 EUR
34 2200070395 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Nortivan® comprimate filmate
80 mg N10x3 43.03 2.22 EUR
35 1500220011 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Oxytocin- Richter
soluţie injectabilă
5 UI/ml 1 ml N5 19.97 1.03 EUR
36 1100010067 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Panangin® comprimate filmate
158mg/140 mg
N50 46.52 2.40 EUR
37 1100010078 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Panangin® concentrat pentru soluţie perfuzabilă
452mg/400 mg/10
ml
N5 49.62 2.56 EUR
38 1200220012 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Postinor® comprimate 0,75 mg N2 90.14 4.65 EUR
39 0606150020 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Prosterid® comprimate filmate
5 mg N14x2 132.78 6.85 EUR
40 0600030023 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Quamatel® comprimate filmate
20 mg N14x2 29.08 1.50 EUR
41 0600030045 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Quamatel® comprimate filmate
40 mg N14 26.94 1.39 EUR
42 0600030034 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Quamatel®pulbere şi solvent
pentru soluţie injectabilă
20 mg N5 + 5 ml N5 82.38 4.25 EUR
43 0600030182 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Quamatel® Mini
comprimate filmate
10 mg N14 25.39 1.31 EUR
44 0309600022 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Reagila® capsule 1,5 mg N7x4 1628.30 84.00 EUR
45 0309600044 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Reagila® capsule 3 mg N7x4 1628.30 84.00 EUR
46 0309600055 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Reagila® capsule 4,5 mg N7x4 1628.30 84.00 EUR
47 0309600066 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Reagila® capsule 6 mg N7x4 1628.30 84.00 EUR
48 0400100049 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Regulon® comprimate filmate
0,15 mg +0,03 mg
N21x3 168.26 8.68 EUR
49 1400050015 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Retabolil® soluţie injectabilă
50 mg/ml 1 ml N1 82.38 4.25 EUR
50 0500330155 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Rigevidon® drajeuri 0,03mg/0,15 mg
N21x3 62.03 3.20 EUR
51 1301470149 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Singlon® comprimate masticabile
4 mg N7x4 140.54 7.25 EUR
52 2007940026 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Tamsol® capsule cu eliberare
modificată
0,4 mg N10x3 79.86 4.12 EUR
53 0300010044 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Tebantin® capsule 300 mg N10x5 165.93 8.56 EUR
54 2000120216 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Terbisil® comprimate 250 mg N14x2 184.15 9.50 EUR
55 2000120180 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Terbisil® cremă 10 mg/g 15 g N1 47.10 2.43 EUR
56 0500330030 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Tri-Regol® comprimate filmate
0,03 mg +0,05 mg;
0,04 mg +0,075 mg;0,03 mg +0,125 mg
N21x3 95.95 4.95 EUR
57 1900300036 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Verospiron® capsule 50 mg N10x3 43.42 2.24 EUR
58 1900300025 Gedeon Richter PLC, Ungaria
Verospiron® comprimate 25 mg N20 27.72 1.43 EUR
59 1207400071Gedeon RichterPLC, Ungaria; Gedeon Richter Polska Sp z.o.o,
Polonia
Co-Sentor® comprimate filmate
100 mg/25 mg
N10x3 62.81 3.24 EUR
60 1207400060Gedeon RichterPLC, Ungaria; Gedeon Richter Polska Sp z.o.o,
Polonia
Co-Sentor® comprimate filmate
50 mg/12,5 mg
N10x3 59.51 3.07 EUR
61 2000630164Gedeon RichterPLC, Ungaria; Gedeon Richter Polska Sp z.o.o,
Polonia
Predizin®comprimate filmate cu eliberare
prelungită
35 mg N10x6 73.85 3.81 EUR
62 1200340095Gedeon RichterPLC, Ungaria; Gedeon Richter Polska Sp z.o.o,
Polonia
Sentor® comprimate filmate
100 mg N10x3 53.89 2.78 EUR
63 1200340073Gedeon RichterPLC, Ungaria; Gedeon Richter Polska Sp z.o.o,
Polonia
Sentor® comprimate filmate
50 mg N10x3 37.99 1.96 EUR
64 2200210395Gedeon Richter PLC,
Ungaria; Gedeon Richter-Rus SA, Rusia
Cavinton® Comforte
comprimate orodispersabile
10 mg N15x2 63.97 3.30 EUR
65 1200170014Gedeon Richter
PLC, Ungaria; S.C. Gedeon Richter
România S.A., România
Decaris comprimate 150 mg N1 23.84 1.23 EUR
66 1200170025Gedeon Richter
PLC, Ungaria; S.C. Gedeon Richter
România S.A., România
Decaris comprimate 50 mg N2 15.51 0.80 EUR
67 0906110036 Gedeon Richter Polska Sp z.o.o,
PoloniaGroprinosin® comprimate 500 mg N10x2 56.02 2.89 EUR
68 0906110025 Gedeon Richter Polska Sp z.o.o,
Polonia
Groprinosin® comprimate 500 mg N10x5 140.93 7.27 EUR
69 0508770021 Gedeon Richter Polska Sp z.o.o,
Polonia
Lenuxin® comprimate filmate
10 mg N14x2 72.11 3.72 EUR
70 0600380197 Gedeon Richter Polska Sp z.o.o,
Polonia
Ostalon® comprimate filmate
70 mg N4 166.71 8.60 EUR
71 1400280058 Gedeon Richter Polska Sp z.o.o,
Polonia
Stopdiar® comprimate filmate
100 mg N24 40.51 2.09 EUR
72 1400280139 Gedeon Richter Polska Sp z.o.o,
Polonia
Stopdiar® suspensie orală
220 mg/5 ml 90 ml N1 57.18 2.95 EUR
73 1400280162 Gedeon Richter Polska Sp z.o.o,
Polonia
Stopdiar® capsule 200 mg N12 42.45 2.19 EUR
74 0400070102 Gedeon Richter-Rus SA, Rusia
Lordestin comprimate filmate
5 mg N10x3 44.20 2.28 EUR
75 0200300452 Niche Generics Limited, Irlanda
Bidop® comprimate 10 mg N14x2 47.49 2.45 EUR
76 0200300485 Niche Generics Limited, Irlanda
Bidop® comprimate 2,5 mg N14x2 17.45 0.90 EUR
77 0200300511 Niche Generics Limited, Irlanda
Bidop® comprimate 5 mg N14x2 31.02 1.60 EUR
78 1300080107 S.C. Gedeon Richter România
S.A., România
Vermox comprimate 100 mg N6 44.58 2.30 EUR
Geropharm SRL, Rusia
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0309120030 Geropharm SRL, Rusia
Cortexin® liofilizat pentru soluţie injectabilă 5 mg N5x2 193.84 10.00 EUR
2 1809060022 Geropharm SRL, Rusia
Retinalamin® pulbere pentru soluție injectabilă 5 mg N5x2 1053.74 54.36 EUR
Getz Pharma(Pvt) Ltd, Pakistan
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 1609140072 Getz Pharma(Pvt) Ltd, Pakistan
Unipeg™ 180 mcg/ml
soluţie injectabilă
180 mcg/ml 1 ml N1 523.03 29.80 USD
Glenmark Pharmaceuticals Limited, India
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 9191000220 Glenmark Pharmaceuticals Limited, India
Airtec suspensie de inhalat presurizată 25 mcg/125
mcg/doză120 doze N1 173.76 9.90 USD
2 9191000219 Glenmark Pharmaceuticals Limited, India
Airtec suspensie de inhalat presurizată 25 mcg/250
mcg/doză120 doze N1 231.68 13.20 USD
3 9191000221 Glenmark Pharmaceuticals Limited, India
Airtec suspensie de inhalat presurizată 25 mcg/50
mcg/doză120 doze N1 136.90 7.80 USD
Grindeks SA, Letonia
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0109190064 Remedica Ltd, Cipru
Axastrol® comprimate filmate
1 mg N14x2 310.93 16.04 EUR
Kalceks SA, Letonia
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 9190900174 HBM Pharma s.r.o., Slovacia; Kalceks SA,
Letonia
Midazolam Kalceks
soluţie injectabilă/perf
uzabilă5 mg/ml 1 ml N5x2 67.85 3.50 EUR
2 9190900171 HBM Pharma s.r.o., Slovacia; Kalceks SA,
Letonia
Midazolam Kalceks
soluţie injectabilă/perf
uzabilă5 mg/ml 3 ml N5x2 91.11 4.70 EUR
Kivipharm Co., Ltd., China
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 9191000225 Kivipharm Co., Ltd., China
Vitamina B1 50 mg/ml
soluție injectabilă
50 mg/ml 1 ml N10 13.87 0.79 USD
Kusum Healthcare Pvt.Ltd, India
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 1600680687 Kusum Healthcare Pvt.Ltd, India
Zonik capsule 150 mg N14x2 134.72 6.95 EUR
Kusum Pharm SRL, Ucraina
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0100450826 Kusum Pharm SRL, Ucraina
Abrol® sirop 15 mg/5 ml 100 ml N1 24.23 1.25 EUR
2 0100450837 Kusum Pharm SRL, Ucraina
Abrol® sirop 30 mg/5 ml 100 ml N1 28.50 1.47 EUR
3 0100450804 Kusum Pharm SRL, Ucraina
Abrol® comprimate 30 mg N10x2 13.18 0.68 EUR
4 0400400255 Kusum Pharm SRL, Ucraina
Domrid® comprimate filmate
10 mg N10x3 35.86 1.85 EUR
5 1608220397 Kusum Pharm SRL, Ucraina
Zolopant®comprimate
filmate gastrorezistent e
40 mg N10x3 87.23 4.50 EUR
LLC Rompharm Company Georgia, Georgia
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 1800260025 Rompharm Company SRL, SC, România Rumalon® soluţie
injectabilă2,25 mg/ml 1 ml N10 348.92 18.00 EUR
2 1800260036 Rompharm Company SRL, SC, România Rumalon® soluţie
injectabilă2,25 mg/ml 1 ml N25 756.00 39.00 EUR
Labormed Pharma S.A., România
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 2000630049 Labormed Pharma S.A., România
Trimetazidină LPH® 35 mg
comprimate filmate cu eliberare
modificată
35 mg N10x6 65.52 3.38 EUR
2 1400220111 Labormed Pharma S.A., România
Nicergolină LPH® 30 mg
comprimate filmate
30 mg N15x2 76.76 3.96 EUR
3 1300400581 Labormed Pharma S.A., România
Metoprolol LPH® 100 mg
comprimate 100 mg N10x3 20.94 1.08 EUR
4 1300400569 Labormed Pharma S.A., România
Metoprolol LPH® 50 mg
comprimate 50 mg N10x3 13.96 0.72 EUR
5 0900130069 Labormed Pharma S.A., România
Indapamid LPH® 2,5 mg
comprimate filmate
2,5 mg N15x2 20.35 1.05 EUR
6 0900130058 Labormed Pharma S.A., România
Indapamid LPH® 1,5 mg
comprimate filmate cu eliberare
prelungită
1,5 mg N10x3 28.69 1.48 EUR
7 0600380304 Labormed Pharma S.A., România
Furosemid LPH® 40 mg
comprimate 40 mg N10x3 13.38 0.69 EUR
8 0507490485 Labormed Pharma S.A., România
Enalapril LPH® 10 mg
comprimate 10 mg N10x3 17.06 0.88 EUR
9 0300100437 Labormed Pharma S.A., România
Captopril LPH® 50 mg
comprimate 50 mg N10x3 11.63 0.60 EUR
10 0300100426 Labormed Pharma S.A., România
Captopril LPH® 25 mg
comprimate 25 mg N10x3 10.08 0.52 EUR
11 0107860493 Labormed Pharma S.A., România
Amlodipină LPH® 10 mg
comprimate 10 mg N10x3 25.01 1.29 EUR
Lek Pharmaceuticals d.d., Slovenia
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 2200040152Lek
Pharmaceuticals d.d./Lendava,
Slovenia
Persen® comprimate filmate
35 mg +17,5 mg +
17,5 mg
N10x4 49.43 2.55 EUR
2 2200040141Lek
Pharmaceuticals d.d./Ljubljana,
Slovenia
Persen® Forte capsule 87,5 mg +17, 5 mg +
17,5 mg
N10x2 57.18 2.95 EUR
Medochemie Ltd, Cipru
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0300190067 Medochemie Ltd (Factory C), Cipru
Medoclor® capsule 250 mg N8x2 72.11 3.72 EUR
2 0300190089 Medochemie Ltd (Factory C), Cipru
Medoclor® capsule 500 mg N8x2 148.29 7.65 EUR
3 0300190078 Medochemie Ltd (Factory C), Cipru
Medoclor Forte® 250
mg/5 ml
granule pentru suspensie orală 250 mg/5 ml 100 ml N1 116.31 6.00 EUR
4 0300190056 Medochemie Ltd (Factory C), Cipru
Medoclor® 125 mg/5 ml
granule pentru suspensie orală 125 mg/5 ml 100 ml N1 75.60 3.90 EUR
5 1309110036 Medochemie Ltd, Cipru
Aspendos 100 mg
comprimate 100 mg N10x3 332.06 17.13 EUR
6 0108850134 Medochemie Ltd, Cipru
Medoclav® 875 mg/125 mg
comprimate filmate
875 mg +125 mg
N7x2 50.79 2.62 EUR
7 1307930555 Medochemie Ltd, Cipru
Meloxicam® soluţie injectabilă
15 mg/1,5 ml 1,5 ml N5 30.05 1.55 EUR
8 2200190057 Medochemie Ltd- Factory AZ, Cipru
Nemotan® comprimate filmate
30 mg N10x5 96.92 5.00 EUR
9 0900011119 Medochemie Ltd- Factory AZ, Cipru
Sammit® comprimate filmate
200 mg N10x2 30.05 1.55 EUR
Mobil Medical S.R.L., Ucraina
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 2006920094 Lekhim-Harkov SA, Ucraina
Dalmaxin supozitoare 0,2 g N5x2 131.63 7.50 USD
Mylan Pharma GmbH, Elveţia
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 2000420101Konapharma AG, Elveţia; Novartis Pharmaceuticals Corporation, SUA
Zoteon Podhaler®
capsule cu pulbere de inhalat 28 mg N224
(N8x7x4)38604.38 2199.53 USD
NCPC International Corp., China
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 1207620633 Hebei Tiancheng Pharmaceutical Co.,
Ltd, China
Levofloxacină 5 mg/ml
soluţie perfuzabilă
5 mg/ml 100 ml N1 48.62 2.77 USD
2 1308430225 Hebei Tiancheng Pharmaceutical Co.,
Ltd, China
Metamizol sodic 500 mg/ml
soluţie injectabilă
500 mg/ml 2 ml N10 15.45 0.88 USD
3 1308430236 Hebei Tiancheng Pharmaceutical Co.,
Ltd, China
Metamizol sodic 500 mg/ml
soluţie injectabilă
500 mg/ml 5 ml N5 19.66 1.12 USD
4 0300280243NCPC Hebei Huamin Pharmaceutical Co.
Ltd., ChinaCefoperazonă
pulbere pentru soluţie
injectabilă/perf uzabilă
1 g N 10 157.96 9.00 USD
5 0307000156NCPC Hebei Huamin Pharmaceutical Co.
Ltd., ChinaCefoperazonă cu Sulbactam
pulbere pentru soluţie
injectabilă/perf uzabilă
1 g + 1 g N 10 266.78 15.20 USD
6 0300290473NCPC Hebei Huamin Pharmaceutical Co.
Ltd., ChinaCefotaxim
pulbere pentru soluţie
injectabilă/perf uzabilă
1 g N10 87.93 5.01 USD
7 0300320815NCPC Hebei Huamin Pharmaceutical Co.
Ltd., ChinaCefuroxim
pulbere pentru soluţie
injectabilă/perf uzabilă
0,75 g N10 112.33 6.40 USD
8 0300320826NCPC Hebei Huamin Pharmaceutical Co.
Ltd., ChinaCefuroxim
pulbere pentru soluţie
injectabilă/perf uzabilă
1,5 g N10 209.74 11.95 USD
9 0108850488 North China Pharmaceutical Co., Ltd, China
Amoxicilină cu Acid clavulanic
1000 mg/200 mg
pulbere pentru soluţie
injectabilă/perf uzabilă
1000mg/200 mg
N6 104.43 5.95 USD
10 0108850499 North China Pharmaceutical Co., Ltd, China
Amoxicilină cu Acid clavulanic 500 mg/100 mg
pulbere pentru soluţie
injectabilă/perf uzabilă
500mg/100 mg
N10 145.50 8.29 USD
Naprod Life Sciences Private Limited, India
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0401370197 Naprod Life Sciences Private Limited, India
Docetaxelconcentrat şi
solvent pentru soluţie perfuzabilă
40 mg/ml 2 ml N1 + 6ml N1
1072.90 61.13 USD
Nobel Ilac Pazarlama ve Sanayii Ltd. Şti, Turcia
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0305620679 Nobel Ilac Sanayii ve Ticaret AŞ, Turcia Sefabel®
pulbere şi solvent pentru soluţie
injectabilă0.5 g N1+ 2 ml N1 18.80 0.97 EUR
2 0305620668 Nobel Ilac Sanayii ve Ticaret AŞ, Turcia Sefabel®
pulbere şi solvent pentru soluţie
injectabilă1.0 g N1+3,5 ml N1 33.34 1.72 EUR
Nobel Ilac Sanayii Ve Ticaret A.Ş., Turcia
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0400120133 Idol Ilac Dolum Sanayii ve Ticaret A.Ş, Turcia Dexinal® soluţie
injectabilă50 mg/2 ml 2 ml N6 37.80 1.95 EUR
Nobel Ilac Sanayii ve Ticaret A.Ş., Turcia
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 1500040718 Nobel Ilac Sanayii ve Ticaret A.Ş., Turcia Omeprazid®
capsule gastrorezistent e cu micropelete
20 mg N7x2 21.90 1.13 EUR
2 0400120247 Nobel Ilac Sanayii ve Ticaret A.Ş., Turcia Dexinal® comprimate
filmate25 mg N10x2 28.88 1.49 EUR
3 0309160067 Nobel Ilac Sanayii ve Ticaret A.Ş., Turcia Anzibel® mentă pastile 5 mg/4
mg/3 mgN10 20.35 1.05 EUR
4 0309160078 Nobel Ilac Sanayii ve Ticaret A.Ş., Turcia Anzibel® miere şi
lămâiepastile 5 mg/4
mg/3 mgN10 20.35 1.05 EUR
5 0608580063 Nobel Ilac Sanayii ve Ticaret AŞ, Turcia Maprofen comprimate
filmate100 mg N15 49.43 2.55 EUR
6 0309330060 Nobel Ilac Sanayii ve Ticaret AŞ, Turcia Prefix® pulbere pentru
suspensie orală 250 mg/5 ml 100 ml N1 83.35 4.30 EUR
7 0400070261 Nobel Ilac Sanayii ve Ticaret AŞ, Turcia Desobel® comprimate
filmate5 mg N10 20.35 1.05 EUR
8 0309160090 Nobel Ilac Sanayii ve Ticaret AŞ, Turcia Anzibel® pastile 5 mg + 4 mg
+ 3mgN10 20.35 1.05 EUR
9 0409370023 Nobel Ilac Sanayii ve Ticaret AŞ, Turcia Tiyokas® gel 12,5
mg/2,5 mg50 g N1 76.57 3.95 EUR
10 0300320228Nobel Ilac Sanayii
ve Ticaret AŞ, Turcia; PharmaVision Sanayi ve Ticaret A.Ş., Turcia
Aksef®pulbere şi solvent
pentru soluţie injectabilă
750 mg N1 + 6 ml N1 21.71 1.12 EUR
Novartis Pharma AG, Elveţia
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0400110659Alcon Cusi S.A., Spania; Alcon-
Couvreur N.V., SA, Belgia
Maxidex® picături oftalmice, suspensie
1 mg/ml 5 ml N1 23.87 1.36 USD
2 2000420134Alcon Cusi S.A., Spania; Alcon-
Couvreur N.V., SA, Belgia
Tobrex® picături oftalmice, soluţie 3 mg/ml 5 ml N1 24.05 1.37 USD
3 0200180096 Alcon-Couvreur N.V., SA, Belgia
Betoptic® S picături oftalmice, suspensie
0,25% 5 ml N1 40.02 2.28 USD
4 0300630055Catalent GermanyEberbach GmbH,
Germania; Novartis Pharma Stein AG,
Elveţia
Sandimmun Neoral®
capsule moi 100 mg N5x10 1411.29 80.41 USD
5 0400320324 Mipharm SpA, Italia Catafast® pulbere pentru soluţie orală
50 mg N3x7 61.78 3.52 USD
6 2208710019Novartis Farma SpA,
Italia; Novartis Pharma Stein AG, Elveţia
Co-Diovan® comprimate filmate
160mg/12,5 mg
N14 95.65 5.45 USD
7 2200070030Novartis
Farmaceutica SA, Spania; Novartis
Pharma Stein AG, Elveţia
Diovan® comprimate filmate
160 mg N14 60.73 3.46 USD
8 2200070029Novartis
Farmaceutica SA, Spania; Novartis
Pharma Stein AG, Elveţia
Diovan® comprimate filmate
80 mg N14 52.30 2.98 USD
9 2208980012Novartis
Farmaceutica SA, Spania; Novartis
Pharma Stein AG, Elveţia
Galvus® comprimate 50 mg N14x2 275.90 15.72 USD
10 0109750013Novartis Pharma
Produktions GmbH, Germania; Novartis Pharma Stein AG,
Elveţia
Myfortic® comprimate gastrorezistent e 360 mg N10x12 2830.48 161.27 USD
Novartis Pharma Services AG, Elveţia
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 1909380037Novartis Farma
SpA, Italia; Novartis Pharma Stein AG, Elveţia; Novartis
Singapore Pharmaceutical
Manufacturing Pte.Ltd., Singapore
Uperio® comprimate filmate
24 mg + 26mg
N14x2 673.26 38.36 USD
2 1909380026Novartis Farma
SpA, Italia; Novartis Pharma Stein AG, Elveţia; Novartis
Singapore Pharmaceutical
Manufacturing Pte.Ltd., Singapore
Uperio® comprimate filmate
49 mg + 51mg
N14x2 673.26 38.36 USD
3 1909380015Novartis Farma
SpA, Italia; Novartis Pharma Stein AG, Elveţia; Novartis
Singapore Pharmaceutical
Manufacturing Pte.Ltd., Singapore
Uperio® comprimate filmate
97 mg +103 mg
N14x2 673.26 38.36 USD
Novo Nordisk A/S, Danemarca
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 1800070031 Novo Nordisk A/S, Danemarca
NovoNorm® comprimate 2 mg N15x2 53.88 3.07 USD
Olainfarm SA, Letonia
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 1309040036 Olainfarm SA, Letonia
Vazonat® capsule 250 mg N10x4 54.08 2.79 EUR
2 0600360047 Olainfarm SA, Letonia
Furagin comprimate 50 mg N10x3 27.72 1.43 EUR
3 1309040195 Olainfarm SA, Letonia; Sopharma AD,
Bulgaria
Vazonat®100 mg/ml soluție
injectabilă
soluţie injectabilă
100 mg/ml 5 ml N10 101.96 5.26 EUR
Reckitt Benckiser Healthcare International Ltd, Marea Britanie
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0300130289Reckitt Benckiser Healthcare (UK)
Limited, Marea Britanie
Nurofen® pentru copii, cu aromă de
portocalesuspensie
orală100 mg/5 ml N1 35.86 1.85 EUR
2 0900010167Reckitt Benckiser
Healthcare International Ltd, Marea Britanie
Nurofen drajeuri 200 mg N12 31.60 1.63 EUR
3 1900291084Reckitt Benckiser
Healthcare International Ltd, Marea Britanie
Strepsils® Lemon fără
zahărpastile 1,2 mg +
0,6 mgN12x2 52.92 2.73 EUR
4 0300897816Reckitt Benckiser
Healthcare International Ltd, Marea Britanie
Strepsils® Miere şi Lămâie
pastile 1,2 mg +0,6 mg
N12x2 44.39 2.29 EUR
5 0900010547Reckitt Benckiser
Healthcare International Ltd., Marea Britanie
Nurofen® Express
capsule moi 200 mg N10 35.09 1.81 EUR
6 0900010226Reckitt Benckiser
Healthcare International Ltd., Marea Britanie
Nurofen® Forte drajeuri 400 mg N12 40.90 2.11 EUR
Recordati Industria Chimica e Farmaceutica S.p.a., Italia
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0608640028Recordati Industria
Chimica e Farmaceutica S.p.a., Italia
Lomexin® cremă vaginală 20 mg/g 78 g N1 106.61 5.50 EUR
Recordati Ireland Ltd, Irlanda
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 1909300039Recordati Industria
Chimica e Farmaceutica S.p.a., Italia
Urorec® capsule 4 mg N10x3 86.84 4.48 EUR
Rotapharm Ilaclari Limited Sirketi, Turcia
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0309390066 PharmaVision Sanayi ve Ticaret
A.Ş., TurciaRodinir pulbere pentru
suspensie orală 250 mg/5 ml 60 ml N1 98.81 5.63 USD
Rotapharm Limited, Marea Britanie
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 2000100063Egyptian
International Pharmaceutical Industries Co.
Artoxanliofilizat şi solvent
pentru soluţie injectabilă
20 mg N3 + 2 ml N3 124.44 7.09 USD
(E.I.P.I.Co.), Egipt
2 0100080333 PharmaEstica Manufacturing OU,
EstoniaAsibrox comprimate
efervescente200 mg N2x10 35.28 2.01 USD
3 0100080355 PharmaEstica Manufacturing OU,
EstoniaAsibrox comprimate
efervescente200 mg N24 42.30 2.41 USD
4 0100080388 PharmaEstica Manufacturing OU,
EstoniaAsibrox comprimate
efervescente600 mg N12 46.69 2.65 USD
S.C.Terapia S.A., România
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 1107560158 S.C.Terapia S.A., România
Aspacardin® 39 mg/12 mg
comprimatecomprimate 39 mg + 12
mgN10x3 28.11 1.45 EUR
2 0100440124 S.C.Terapia S.A., România
Faringosept Mentă
comprimate de supt
10 mg N10 19.38 1.00 EUR
3 0100440135 S.C.Terapia S.A., România
Faringosept Rom
comprimate de supt
10 mg N10 19.38 1.00 EUR
4 0100440146 S.C.Terapia S.A., România
Faringosept Scorțișoară
comprimate de supt
10 mg N10 19.38 1.00 EUR
SC Balkan Pharmaceuticals SRL, Republica Moldova
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0109370138SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Aceclofenac-BP comprimate 100 mg N10x3 47.39 2.70 USD
2 0100060032SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Acetazolamid- BP
comprimate 250 mg N10x3 36.16 2.06 USD
3 0100110616SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Aciclovir-BP capsule 200 mg N10x3 42.82 2.44 USD
4 0100260175SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Albendazol-BP comprimate 200 mg N10 63.01 3.59 USD
5 0100260142SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Albendazol-BP comprimate 400 mg N10 106.71 6.08 USD
6 0300500093SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Alergostop comprimate 25 mg N20 28.08 1.60 USD
7 0300500130SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Alergostop soluţie injectabilă
20 mg/ml 1 ml N10 36.68 2.09 USD
8 0400120258SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Algodex comprimate 25 mg N5 13.87 0.79 USD
9 0400120421SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Algodexsoluţie
injectabilă / concentrat
pentru soluţie perfuzabilă
25 mg/ml 2 ml N10 83.72 4.77 USD
10 1308430214SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Analgin-BP soluţie injectabilă
500 mg/ml 2 ml N10 16.67 0.95 USD
11 1509100134SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Anapolon comprimate filmate
50 mg N20x3 337.33 19.22 USD
12 1900131166SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Apollo comprimate 50 mg N5 89.51 5.10 USD
13 1900131214SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Apollo comprimate 50 mg N20 287.84 16.40 USD
14 1900131199SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Apollo comprimate 100 mg N4 131.63 7.50 USD
15 1900131188SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Apollo comprimate 100 mg N10 220.27 12.55 USD
16 0200300991SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Bisoprolol-BP comprimate 10 mg N20 22.64 1.29 USD
17 0300080096SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Capecitabin-BP comprimate 500 mg N10x3 170.42 9.71 USD
18 0306760086SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Carvedilol-BP comprimate 12,5 mg N20x3 59.32 3.38 USD
19 0308230288SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Citicolin-BP soluţie injectabilă
125 mg/ml 4 ml N5 148.66 8.47 USD
20 0308230303SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Citicolin-BP soluţie injectabilă
250 mg/ml 4 ml N5 234.84 13.38 USD
21 0300898053SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Clemastin-BP soluţie injectabilă
1mg/ml 2 ml N10 67.22 3.83 USD
22 0307980265SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Clenbuterol comprimate filmate
20 mcg N25x4 88.98 5.07 USD
23 0307980276SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Clenbuterol comprimate filmate
40 mcg N25x4 115.14 6.56 USD
24 1409090171SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Clorură de Sodiu-BP
soluție injectabilă
9 mg/ml 2 ml N5x2 13.34 0.76 USD
25 1409090160SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Clorură de Sodiu-BP
soluție injectabilă
9 mg/ml 5 ml N5x2 8.60 0.49 USD
26 1409090159SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Clorură de Sodiu-BP
soluție injectabilă
9 mg/ml 5 ml N5x10 42.82 2.44 USD
27 1401200079SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Decandrol soluţie injectabilă
50 mg/ml 1 ml N5x2 282.05 16.07 USD
28 1401200068SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Decandrol soluţie injectabilă
200 mg/ml 1 ml N5x2 564.10 32.14 USD
29 0400070180SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Desloratadin-BP comprimate 5 mg N20 38.09 2.17 USD
30 0400110626SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Dexametazon- BP comprimate 0,5 mg N20 13.51 0.77 USD
31 0400110604SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Dexametazon- BP soluţie injectabilă
4 mg/ml 2 ml N10 43.35 2.47 USD
32 0400340290SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Dimedrol-BP soluţie injectabilă
10 mg/ml 1 ml N5x2 10.18 0.58 USD
33 0400400266SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Domperidon-BP comprimate 10 mg N20 24.92 1.42 USD
34 0507490304SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Enalaprilat-BP soluţie injectabilă
1,25 mg/ml 1 ml N5x2 92.67 5.28 USD
35 0500081055SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Enapril-H20 comprimate 20 mg +12,5 mg
N20x3 65.47 3.73 USD
36 0600030399SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Famotidin-BP comprimate 20 mg N20 12.99 0.74 USD
37 0600030540SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Famotinpulbere şi solvent
pentru soluţie injectabilă
20 mg N10+5 ml N10
160.24 9.13 USD
38 0600030562SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Famotinpulbere şi solvent
pentru soluţie injectabilă
20 mg N2+5 ml N2 31.59 1.80 USD
39 0600030551SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Famotinpulbere şi solvent
pentru soluţie injectabilă
20 mg N4+5 ml N4 64.24 3.66 USD
40 0607611014SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Fluconazol-BP capsule 50 mg N10 37.03 2.11 USD
41 0607610545SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Fluconazol-BP capsule 100 mg N10 52.48 2.99 USD
42 0607610534SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Fluconazol-BP capsule 150 mg N10 100.04 5.70 USD
43 0600210050SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Fluorouracil-BP soluţie injectabilă/perf
uzabilă
50 mg/ml 5 ml N10 116.01 6.61 USD
44 0600240053SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Flutamid-BP comprimate 250 mg N10x3 258.00 14.70 USD
45 0600380337SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Furosemid-BP soluţie injectabilă
10 mg/ml 2 ml N10 12.29 0.70 USD
46 0109070069SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Hepaurs capsule 150 mg N10x6 172.35 9.82 USD
47 0109070092SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Hepaurs capsule 250 mg N10x6 209.39 11.93 USD
48 0109070128SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Hepaurs capsule 300 mg N10x6 283.63 16.16 USD
49 0307352017SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Hidroreg pulbere pentru soluţie orală
20,9 g N10 63.01 3.59 USD
50 0307352431SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Hidroreg BP pulbere pentru soluţie orală
18,9 g N10 63.01 3.59 USD
51 0909060110SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Ibuprofen-BP comprimate filmate
200 mg N10 5.97 0.34 USD
52 0909060132SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Ibuprofen-BP comprimate filmate
400 mg N10 15.80 0.90 USD
53 1100050452SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Ketoprofen-BPsoluţie
injectabilă / concentrat
pentru soluţie perfuzabilă
50 mg/ml 2 ml N5x2 40.02 2.28 USD
54 1100060316SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Ketorolac-BP soluţie injectabilă
30 mg/ml 1 ml N5x2 32.47 1.85 USD
55 1200240298SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Lidocain-BP soluţie injectabilă
20 mg/ml 2 ml N5x2 8.60 0.49 USD
56 1200240287SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Lidocain-BP soluţie injectabilă
100 mg/ml 2 ml N5x2 21.59 1.23 USD
57 1306530028SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Lisinopril-BP comprimate 10 mg N20x3 49.32 2.81 USD
58 1306530039SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Lisinopril-BP comprimate 20 mg N20x3 85.30 4.86 USD
59 1306530040SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Lisinopril-BP comprimate 5 mg N20x3 43.18 2.46 USD
60 1307930566SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Meloxicam-BP comprimate 15 mg N20 24.57 1.40 USD
61 1307930577SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Meloxicam-BP comprimate 7,5 mg N20 12.64 0.72 USD
62 1300370220SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Metilprednisolo n-BP
suspensie injectabilă
40 mg/ml 1 ml N5 202.89 11.56 USD
63 1300320177SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Metotrexat-BP comprimate 10 mg N20x3 143.39 8.17 USD
64 1300320111SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Metotrexat-BP concentrat pentru soluţie perfuzabilă 100 mg/ml 5 ml N1 487.57 27.78 USD
65 1609060196SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Panzimed capsule gastrorezistent e 10000 UA
(0,25g)N10x3 47.56 2.71 USD
66 1609060174SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Panzimed Forte capsule moi gastrorezistent e 25000 UA
(0,5 g)N10x3 117.77 6.71 USD
67 1600660319SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Paracetamol-BP comprimate 200 mg N10x10 12.81 0.73 USD
68 1600500620SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Piracetam-BP soluţie injectabilă
200 mg/ml 15 ml N1(flacon)
12.64 0.72 USD
69 1600500664SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Piracetam-BP soluţie injectabilă
200 mg/ml 5 ml N5x2 18.08 1.03 USD
70 0109600059SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Sanocard comprimate gastrorezistent e 75 mg N20x3 23.17 1.32 USD
71 0109600071SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Sanocard comprimate gastrorezistent e 100 mg N20x3 32.29 1.84 USD
72 1900300254SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Spironolacton- BP capsule 50 mg N10x3 44.05 2.51 USD
73 1900300232SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Spironolacton- BP comprimate 100 mg N20x3 98.99 5.64 USD
74 1900300209SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Spironolacton- BP comprimate 25 mg N20x3 74.77 4.26 USD
75 1900300173SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Spironolacton- BP comprimate 50 mg N20x3 88.11 5.02 USD
76 1300020606SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Sulfat de magneziu-BP
soluţie injectabilă
250 mg/ml 5 ml N10 8.60 0.49 USD
77 1300020617SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Sulfat de magneziu-BP
soluţie injectabilă
250 mg/ml 5 ml N50 42.82 2.44 USD
78 2008420130SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
ENANDROL soluţie injectabilă
250 mg/ml 1 ml N10 253.26 14.43 USD
79 2008420141SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
ENANDROL soluţie injectabilă
250 mg/ml 10 ml N1 253.26 14.43 USD
80 2200120072SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Venlafaxină-BP comprimate 37,5 mg N20x3 141.46 8.06 USD
81 2200120108SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Venlafaxină-BP comprimate 75 mg N10x3 80.74 4.60 USD
82 2200190150SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Vincamină-BP soluţie injectabilă
7,5 mg/ml 2 ml N10 129.53 7.38 USD
83 2200210258SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Vinpocetin-BP comprimate 5 mg N20x3 36.16 2.06 USD
84 2200210236SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Vinpocetin-BP soluţie injectabilă
5 mg/ml 2 ml N5x2 38.96 2.22 USD
85 1401200057SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Decandrol soluție injectabilă
200 mg/ml 10 ml N1 564.10 32.14 USD
86 1300240040SC Balkan
Pharmaceuticals SRL, Republica
Moldova
Mercaptopurin- BP comprimate 50 mg N20x3 449.14 25.59 USD
SC Flumed-Farm SRL, Republica Moldova
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 9190600013 SC Flumed-Farm SRL, Republica Moldova Rinobaby Kids
0,25 mg/mlpicături nazale,
soluţie0,25 mg/ml 10 ml N1 29.50 29.50 MDL
2 9190600014 SC Flumed-Farm SRL, Republica Moldova Rinobaby 0,1
mg/mlpicături nazale,
soluţie0,1 mg/ml 10 ml N1 29.50 29.50 MDL
Sopharma AD, Bulgaria
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0300100518 Sopharma AD, Bulgaria
Captopril Sopharma
comprimate 25 mg N10x4 21.52 1.11 EUR
2 1909120253 Sopharma AD, Bulgaria
Carsil® Max capsule 110 mg N6x5 71.72 3.70 EUR
3 0907750356 Sopharma AD, Bulgaria
Sophtensif® comprimate cu eliberare
prelungită1,5 mg N10x3 27.53 1.42 EUR
4 1300260282 Sopharma AD, Bulgaria
Spasmalgon® soluţie injectabilă
500 mg/2 mg/0,02 mg/ml
2 ml N10 79.09 4.08 EUR
Sun Pharmaceutical Industries Ltd, India
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 1608220478 Pantonex comprimate gastrorezistent e 20 mg N10 17.55 1.00 USD
Swiss Parenterals PVT.LTD., India
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0200300887 Swiss Parenterals PVT.LTD., India
Bisolol 10 mg comprimate filmate
10 mg N10 x 3 25.27 1.44 USD
2 0200300913 Swiss Parenterals PVT.LTD., India
Bisolol 5 mg comprimate filmate
5 mg N10 x 3 15.62 0.89 USD
3 0109380069 Swiss Parenterals PVT.LTD., India
Atracurium soluţie injectabilă
10 mg/ml 5 ml N5 100.22 5.71 USD
4 1608220456 Swiss Parenterals PVT.LTD., India
Pantoprazol pulbere pentru soluţie injectabilă 40 mg N1 43.00 2.45 USD
5 0100470138 Swiss Parenterals PVT.LTD., India
Amikacin soluţie injectabilă
500 mg/2 ml 2 ml N1 17.73 1.01 USD
6 2000280097 Swiss Parenterals PVT.LTD., India
Thiopental pulbere pentru soluţie injectabilă 1000 mg 20 ml N1 55.64 3.17 USD
7 2000280101 Swiss Parenterals PVT.LTD., India
Thiopental pulbere pentru soluţie injectabilă 500 mg 20 ml N1 44.40 2.53 USD
Takeda GmbH, Germania
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 1608220294 Takeda GmbH, Germania
Controloc® pulbere pentru soluţie injectabilă 40 mg N1 46.52 2.40 EUR
Technolog SAP, Ucraina
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0900010994 Technolog SAP, Ucraina
Ibuprofen comprimate filmate
200 mg N10x5 10.88 0.62 USD
2 0900150359 Technolog SAP, Ucraina
Riboxin comprimate filmate
200 mg N10x5 15.80 0.90 USD
Tianjin Sinomed Pharmaceutical Co., Ltd., China
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 9190800081 Shandong Qidu Pharmaceutical Co., Ltd, China
Ringer's solution for
infusion
soluţie perfuzabilă
8,6 mg/0,3 mg/0,33 mg/ml
200 ml N1 9.65 0.55 USD
Troge Medical GmbH, Germania
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0100571035 Medopharm Private Limited, India
Ampicillin capsule 500 mg N10x10 135.14 7.70 USD
2 0108850385 Medopharm Private Limited, India
Tro-Amoxiclav 625 mg
comprimate filmate
500 mg +125 mg
N10 32.82 1.87 USD
3 0305620222 Reyoung Pharmaceutical Co.
Ltd., China
Tro-Ceftriax 1 g pulbere pentru soluţie injectabilă 1 g N50 693.27 39.50 USD
Uzina de vitamine din Kiev SA, Ucraina
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 1300200275 Uzina de vitamine din Kiev SA, Ucraina Corvalment® capsule moi 100 mg N10x3 17.90 1.02 USD
2 1300200253 Uzina de vitamine din Kiev SA, Ucraina Corvalment® capsule moi 100 mg N10 6.32 0.36 USD
Wockhardt Limited, India
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 1605980016 Wockhardt Limited, India
Spasgan™ comprimate 500 mg/5 mg/0.1 mg
N10x2 19.31 1.10 USD
2 1605980027 Wockhardt Limited, India
Spasgan™ comprimate 500 mg/5 mg/0.1 mg
N10x10 57.92 3.30 USD
World Medicine Ilac San.ve Tic. A.Ș., Turcia
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 1301470518 World Medicine Ilac San.ve Tic. A.Ș., Turcia Culento granule 4 mg N28 110.57 6.30 USD
World Medicine Limited, Marea Britanie
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 1600500837 Unipharma, Egipt Mecetam comprimate filmate
800 mg N10x3 35.10 2.00 USD
World Medicine Ltd, Georgia
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 9190900127 World Medicine Ilac San. ve Ticaret A.Ş.,
TurciaViasart comprimate
filmate80 mg N14x2 43.88 2.50 USD
2 9190900122 World Medicine Ilac San. ve Ticaret A.Ş.,
TurciaViasart comprimate
filmate320 mg N14x2 122.86 7.00 USD
3 0109070302 World Medicine Ilac San.ve Tic. A.Ș., Turcia Choludexan suspensie
orală250 mg/5 ml 100 ml N1 149.19 8.50 USD
4 0109070298 World Medicine Ilac San.ve Tic. A.Ș., Turcia Choludexan suspensie
orală250 mg/5 ml 250 ml N1 347.51 19.80 USD
5 1900300346 World Medicine Ilac San.ve Tic. A.Ș., Turcia Spylacton comprimate
filmate50 mg N20 31.07 1.77 USD
World Medicine Ophthalmics Limited, Marea Britanie
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 0506650022Egyptian
International Pharmaceutical Industries Co.
(E.I.P.I.Co.), Egipt
Eyecrol picături oftalmice, soluţie 40 mg/ml 10 ml N1 45.98 2.62 USD
Î.C.S. Eurofarmaco S.A., Republica Moldova
Nr. d/o
Codul medicament
uluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceutică Doza Divizare
Preț de producător
aprobat pentru înregistrare fără
TVA (MDL)
Preț aprobat pentru
înregistrare în valută
1 1600140345 Eurofarmaco SA, ÎCS, Republica Moldova Paracetamol comprimate 500 mg N10 5.43 5.43 MDL
2 1600660526 Eurofarmaco SA, ÎCS, Republica Moldova Paracetamol comprimate 500 mg N10x2 9.19 9.19 MDL
3 0607611106 Î.C.S. Eurofarmaco S.A., Republica Moldova Fluconazol capsule 150 mg N2 49.80 49.80 MDL
4 2000020291 Î.C.S. Eurofarmaco S.A., Republica Moldova Tornado comprimate 10 mg N2x2 80.00 80.00 MDL
5 2000020279 Î.C.S. Eurofarmaco S.A., Republica Moldova Tornado comprimate 20 mg N2x2 80.00 80.00 MDL
6 0108040427 Î.C.S. Eurofarmaco S.A., Republica Moldova ZytroBact capsule 250 mg N6 47.52 47.52 MDL
7 0108040438 Î.C.S. Eurofarmaco S.A., Republica Moldova ZytroBact capsule 500 mg N3 50.34 50.34 MDL
8 0100450871 Î.C.S. Eurofarmaco S.A., Republica Moldova Bronhocalm sirop 15 mg/5 ml 100 ml N1 25.57 25.57 MDL
9 0100450882 Î.C.S. Eurofarmaco S.A., Republica Moldova Bronhocalm sirop 30 mg/5 ml 100 ml N1 29.36 29.36 MDL
Anexa nr. 2 la ordinul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale Nr. Rg04-000301
din 02.12.2019
LISTAmedicamentelor generice cu preţuri reevaluate în urma aprobării
preţurilor medicamentelor originale
Nr. d/o
Codul medicame
ntuluiProducător
Denumirea comercială
Forma farmaceuti
căDoza Divizare
Denumirea comună
internațională
Preț de producător, fără TVA
(MDL)
Preț în valută Valută
1 2000460150
Companiafarmaceutică
"Zdorovie" SRL, Ucraina
Betacalmcomprimate
filmate 150 mg N10x3 Tolperisonum 32.13 1.83 USD
2200046016
1
Companiafarmaceutică
"Zdorovie" SRL, Ucraina
Betacalmcomprimate
filmate 50 mg N10x3 Tolperisonum 29.81 1.70 USD
3160822043
4
InceptaPharmaceutic als Ltd., Bangladesh
Pantonix® 40pulbere
liofilizată pentru soluţie
injectabilă
40 mg N1 Pantoprazolum 34.89 1.99 USD
4160822050
4
Mefar Ilac Sanayii A.S.,
TurciaPantopra
pulbereliofilizată
pentru soluție injectabilă
40 mg N1 Pantoprazolum 34.89 1.99 USD
5200046006
8
SC BalkanPharmaceutic als SRL, Republica
Moldova
Tolperison-BP comprimate 150 mg N10x3 Tolperisonum 32.13 1.83 USD
6200046012
7
SC BalkanPharmaceutic als SRL, Republica
Moldova
Tolperison-BP comprimate 50 mg N20x3 Tolperisonum 59.62 3.40 USD
Recommended