View
216
Download
0
Category
Preview:
Citation preview
Membri ai Colegiului „Sfântul Nicolae”, și nu numai, s-au adunat joi, 12 noiembrie în
sala Juventus, în jurul orei 19:00 pentru a afla informații despre programul Erasmus+ . Pr.
lect. dr. Dan Sandu profesor și responsabil cu programul Erasmus+ în cadrul Facultății de
Teologie „Dumitru Stăniloae” ne-a oferit informații prețioase celor care vrem să beneficiem
de acest program pentru a pleca la studii în străinătate. Mare ne-a fost uimirea când am aflat
că Pr. Dan Sandu a fost director al Colegiului și a contribuit la înființarea lui în anii '90,
instituție care pe atunci purta numele de „Institutul Ecumenic Sfântul Nicolae”.
Părintele ne-a expus foarte clar avantajele pe care le putem avea, beneficiind de
programul Erasmus+, totodată riscurile și responsabilitățile celui care pleacă la studii sau la
practică într-o țară cu așteptări mai mari. O bună cunoaștere a limbii țării respective, o medie
peste 7, 50, a fi integralist, dornic de studiu și autodezvoltare, toate aceste calități sunt
necesare pentru a accesa programul Erasmus+. Printre țările cele mai eficiente pentru studii s-
au enumerat: Anglia, Franța, Germania, Elveția, Olanda și Finlanda. Dintre toate
universitățile din țară Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” este prima în clasament datorită
numărului de studenți care pleacă cu Erasmus+.
După prezentare, care a durat în jur de două ore, l-am invitat pe părintele pentru a ni
se alătura la formalul ce avea loc în sala Festivă, imediat după conferință. Au fost momente
de neuitat, de zâmbet și voie bună între toți membrii Colegiului. La sfârșit i-am mulțumit
părintelui Dan Sandu pentru că ne-a onorat cu prezența, atât la conferință, cât și la formal,
plănuind ca pe viitor să mai demarăm proiecte împreună.
Coordonatorii acestui proiect au fost: Vlad Cârlan și Alin Fârtăeș, studenți în anul II
la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, Iași, membrii ai Colegiului, și
totodată a Comisiei Educative.
Vlad Cârlan
Recommended