View
16
Download
0
Category
Preview:
DESCRIPTION
asocierea unor anomalii dento-maxilare cu eruptia dentara
Citation preview
ASOCIEREA UNOR ANOMALII DENTO-MAXILARE CU ERUPȚIA
DENTARĂ
Studentă Mădălina Ioana BĂDULESCU1, masterand Bianca-Maria STANIȘ2,
masterand Bianca-Florina BOCA2
1Universitatea din Oradea, Facultatea de Medicină şi Farmacie, specializarea Medicină
Dentară, anul III2Universitatea din Oradea, Facultatea de Medicină şi Farmacie, Managementul
Serviciilor de Sănătate, anul II
Rezumat
Din punct de vedere etimologic, cuvântul „erupție” provine de la verbul latin
,,erumpere” care înseamnă ,,a străpunge”. Este un proces traumatic pentru mucoasa gingivală,
fiind adeseori dureros și implică un mare discomfort pentru pacienți, mai ales dacă aceștia se
află în primele luni de viață. Erupția dinților este însoțită de inflamație locală, uneori chiar
febră și alterarea stării generale, când vine vorba despre erupția dintilor temporari. În cazul
dentiției succesionale, procesul de erupție ar trebui să fie asimptomatic, cu excepția molarului
III (molarul de minte), care apare ultimul pe arcadă, în general după vârsta de 18 ani. Am
încercat să tratăm în lucrarea de față modificările produse la nivelul aparatului dento-maxilar
în cadrul acestei etape de dezvoltare a odontonului (organul dentar), precum și o serie de
anomalii dento-maxilare care au ca și factor etiologic principal abateri de la normal, apărute în
timpul erupției dentare.
Cuvinte cheie: odonton, germen dentar, etape, peduncul, iter dentis, extruzie dentară;
A fost odată…sau scurt ,,istoric”
Până în momentul erupției, dintele trece prin mai multe transformări. Dezvoltarea
dintelui începe încă din perioada intrauterină, în săptămâna a șasea, prin proliferarea intensă
spre lingual a lamei dentare primitive (o bandă de țesut epitelial pentru cele două maxilare),
care va da naștere, mai târziu, vestibulului bucal. Din lama dentară primară se vor forma
mugurii celor douăzeci de dinți deciduali, precum și mugurii molarilor permanenți, iar din
lama dentară secundară se vor forma dinţii permanenţi (succesionali). Organul dentar trece
prin două stadii în cadrul procesului său de formare, și anume: mugurele dentar (cu stadiul de
capișon și stadiul de clopot ca și structuri intermediare) și foliculul dentar. Fenomenele care
au loc în timpul procesului de odontogeneză sunt aceleași pentru ambele dentiții (deciduală și
succesională), diferențele interesând doar forma viitoarelor coroane si numărul rădăcinilor.
Ce este erupția dentară?
Făcând parte din procesul complex al odontogenezei (formării organului dentar),
erupția dentară reprezită un proces fiziologic îndelungat, dirijat genetic, în urma căruia dintele
ajunge să fie vizibil în cavitatea orală și devine funcțional, prin stabilirea rapoartelor de
ocluzie cu antagoniștii. Momentul în care dintele străpunge gingia și apare pe arcada dentară
poartă denumirea de ,,emergență dentară”. Dinții în erupție se mișcă în cele trei dimensiuni
spațiale cu viteze și amplitudini specifice stadiului eruptiv în care se află. Fiecare grup de
dinți are perioada proprie de erupție, fapt pentru care, orice variație cronologică, socotită ca
fiind patologică (întârziere sau accelerare a procesului), poate avea drept consecință apariția
unor anomalii dento-maxilare de erupție, despre care vom vorbi în lucrarea noastră.
Fig. 1. Etapele de formare a odontonului
Etapele erupției dentare
Potrivit literaturii de specialitate, erupția dentară se desfășoară în două perioade,
conform mișcărilor pe care dintele, aflat în evoluție, le efectuează. Astfel, prima perioada
cuprinde două faze importante: într-o primă fază, elementele epiteliale se vor deplasa în
profunzimea conjunctivului (maxilarului) până la formarea mugurelui dentar, iar în cea de-a
doua fază, procesul de înfundare continuă, dar polul superior al formațiunii epiteliale rămâne
legat de pediculul dentar, iar marginile cupei se adâncesc în vederea formării coroanei și
începutul rădăcinii. În urma acestor fenomene va începe cea de-a doua perioadă, care
reprezintă chiar erupția propriu-zisă a dinților. Dintele va executa în acest moment mișcări
ascensionale, mișcări care vor avea ca și punct fix, în raport cu maxilarul, zona de formare a
rădăcinii. Coroana este propulsată prin dezvoltarea rădăcinii. Întreg procesul de erupție
dentară reprezintă o etapă importantă în dezvoltarea maxilarelor, prin toate mișcările care se
produc.
Conform unor autori, există patru stadii în cadrul ciclului erupției și uzurii dinților.
Astfel, în primul stadiu (erupție intraosoasă), coroana se deplasează în direcție gingivală, iar
maxilarul crește în direcție verticală. Mugurele dentar este legat de peduncul, care, se va
îngusta progresiv până la dispariție (va suferi un proces de mezodermizare). În locul
pedunculului se va forma gubernaculum dentis, o formațiune care cuprinde și insulele
celulelor epiteliale. Drumul pe care dintele îl parcurge în cadrul etapei de erupție intraosoasă
poartă denumirea de iter dentis.
Odată inițiată erupția, se vor forma în paralel, la nivelul complexului conjunctivo-
epitelial, o serie de microcavități care, pe parcurs vor ajunge să comunice între ele, formând o
cavitate mai mare. În această cavitate va aluneca progresiv coroana, iar țesutul osos aferent
coroanei va suferi un proces de resorbție, datorită presiunii pe care structura dentară o
creează. Unele teorii susțin faptul că ar mai exista și un al doilea sac dentar, și anume
gubernaculum dentis, care va înconjura dintele în urma perforării de către coroană a sacului
inițial. Primul sac va glisa în direcția rădăcinii, iar din fibrele sale axilare se vor forma fibre
parodontale. În direcția opusă, epiteliul de acoperire al coroanei se va lega de epiteliul bucal,
proces care va avea ca finalitate perforarea celui din urmă, iar coroana va deveni vizibilă în
cavitatea orală, fiind astfel satisfăcute condițiile celui de-al doilea stadiu al erupției dentare:
perforarea mucoasei. Ortodontul Delabarre compară erupția dentară cu apariția unei exostoze,
cu diferența că, în cazul unei excrescențe osoase la nivelul cavității orale, nu are loc
perforarea mucoasei. Totodată, dintele va apărea în cavitatea orală datorită așa-numitului iter
dentis, fără de care perforarea mucoasei nu ar avea loc (,,drumul său a fost trasat”-Mugnier).
Procesul ascensional al coroanei continuă până la umplerea alveolei (formarea
completă a rădăcinii care se încheie cu mult după ce dintele devine vizibil în cavitatea bucală)
și ar trebui să fie un proces continuu, dar este frânat de către existența rapoartelor ocluzale cu
antagoniștii. În cazul în care nu există dinte antagonist, erupția va continua până când dintele
va depăși planul de ocluzie, osul urmând și el același traseu ,,ascensional”, dar regresiv pentru
pacientul în cauză (fenomenul de erupție activă, raportul coroană clinică/rădăcină clinică
rămâne constant). Situație și mai puțin plăcută pentru individ, în lipsa dintelui antagonist,
coroana clinică își va mări dimensiunile, rădăcina va deveni și ea vizibilă, până la expulzia
dintelui de pe arcadă (fenomen numit extruzie dentară).
Cel de-al treilea stadiu aparține fenomenului de uzură a dinților și începe în momentul
în care aceștia vin în contact cu antagoniștii. Erupția va continua și în etapa a patra, fiind
corelată cu uzura permanentă a coroanelor clinice.
Perioadele fiziologice de erupție a dinților:
a) Dentiția temporară (20 de dinți)
- 6 luni-12 luni: Incisivul central inferior, incisivul central superior, incisivul
lateral superior, incisivul lateral inferior;
- 12-18 luni: Molarul I temporari, inferiori și superiori;
- 18-24 luni: Caninul, inferior și superior;
- 24-30 luni: Molarul II temporar, inferior și superior;
b) Dentiția permanentă (32 de dinți)
- 6 ani: Molarul I permanent, superior și inferior;
- 7 -9ani: Incisivii inferiori și superiori;
- 9 ani: Caninul inferior și superior primul premolar;
- 10 ani: Primul premolar inferior și superior al doilea premolar;
- 11 ani: Al doilea premolar inferior și superior caninul;
- 12 ani: molarul II inferior și superior;
- După 18 ani, Molarul III (molarul de minte);
Există multe clasificări imaginate de diverși autori, dar nu există pentru niciuna o
unanimitate de opinii. Este important a se stabili un limbaj comun între medici la nivel
național și internațional. Cea mai veche clasificare este a lui Edward Angle care se bazează pe
teoria fixității molarului de 6 ani superior: stabilește rapoartele molarului de 6 ani inferior cu
molarul de 6 ani superior (considerat fix) și deci, stabilește raportul mandibulei (os mobil) cu
maxilarul (os fix).
Astfel, în cele ce urmează vom descrie câteva din anomaliile de clasa I Angle, frecvent
întâlnite în practica medicală. Clasa I Angle cuprinde anomaliile dento-maxilare în care cele
două baze maxilare sunt plasate corect în plan sagital cu raport neutral (cuspidul mezio-
vestibular al molarului prim permanent superior articulează cu primul șanț intercuspidian al
molarului prim permanent inferior) la molarul de 6 ani.
Anomaliile dentare de număr reprezintă aproximativ 6% din totalul anomaliilor dento-
maxilare. Modificările numărului de dinți se explică prin tulburări în odontogeneză, în special
în faza de proliferare. Dinții supranumerari (pleiodonție, hiperdonție, Fig. 2) apar mult mai rar
decât hipodonția. Pot interesa ambele dentații dar mai ales cea permanentă în procent de 2-
3%. Frecvența este de 1-5% în populația generală și 4-5% în rândul pacienților care solicită
tratament ortodontic.
Se presupune că dinții supranumerari apar dintr-un exces de activitate a lamei dentare
datorită unor tulburări în perioada de proliferare. Există mai multe teorii:
• Teoria atavică – formula ancestrală: 3 incisivi, 1canin, 4 premolari, 3-4molari pe
fiecare hemiarcadă
• Teoria formării unei lame dentare accesorii (teoria celei de a treia dentații)
• Dinți suplimentari (rezultat al diviziunii mugurilor dentari din seria normală) –
frecvent este afectat incisivul lateral superior
Fig. 2. Meziodens
(dinte supranumerar prezent pe linia mediană între cei doi incisivi centrali)
Transpoziția dentară este o anomalie caracterizata prin inversarea locului pe arcada de
către doi dinți vecini. Cel mai adesea, caninul este dintele care își inversează locul cu
incisivul lateral sau cu primul premolar. Etiologia acestei anomalii este reprezentată de
modificări ale sistemului dentar decidual, cronologia erupției sau poziția formării diferiților
germeni dentari. Transpoziția poate fi completă, când fiecare dinte se găsește aliniat total pe
arcadă în locul vecinului său, sau incompletă, când, cel mai adesea, cei 2 dinți sunt situați
unul în dreptul celuilalt, sau poate interesa numai coroanele ori rădăcinile dentare.
Incluzia dentara (Fig. 3) se manifestă prin stagnarea unor dinți în profunzimea osului,
după ce termenul lor de eruptie a fost depășit cu mai mult de 2 ani, fără a avea tendința sau
posibilitatea de erupție. Cea mai întâlnită formă este incluzia molarului III.
Fig. 3. Incluzie de molari de minte inferiori vizibila radiologic pe ortopantomografie
Ectopia de canin (Fig. 4) este una dintre cele mai întâlnite anomalii dento-maxilare și
se caracterizează prin poziția unui dinte (complet sau parțial erupt) în afara sau înăuntrul liniei
arcadei dentare (ectopie vestibulară, respectiv, ectopie palatinală, linguală). Se mai folosește
și termenul de distopie, prin care se definește anomalia în general. Dacă poziția dintelui
distopic este vestibulară față de linia arcadei, se numește ectopie, iar când este orală se
numește entopie. Datorită cronologiei erupției dinților permanenți, ectopia interesează în
marea majoritate a cazurilor caninul superior.
Fig. 4. Canini ectopic
Diastema mai este cunoscută și sub denumiri ca: diastema vera sau strungăreață. Este
caracterizată prin existența unui spațiu, uneori de dimensiuni foarte mari, între cei doi incisivi
centrali superiori, în unele cazuri, între cei doi centrali inferiori. Principalul factor incriminant
este frenul buzei superioare, care este mai gros și are o inserție mai joasă, fiind un obstacol în
calea închiderii spațiului dintre cei doi incisivi centrali, rezultat în urma puseelor de creștere
osoasă.
Concluzii
Prin această lucrare ne-am propus să sensibilizăm pacienții noștri cu privire la
importanța stabilirii unui diagnostic de anomalie dento-maxilară de la o vârstă cât mai mică a
copilului pentru a o putea intercepta prin diverse mijloace terapeutice specifice ortodonției și a
preveni alte consecințe care ar putea avea răsunet asupra creșterii și dezvoltării normale a
copilui.
Bibliografie:
1. Boboc, Ghe., Aparatul dento-maxilar, editura Medicală, București 2003.
2. Vaida, L., Ortodonție, editura Universității din Oradea, 2015.
3. Dorobăţ V., Stanciu D., Ortodonţie şi ortopedie dento-facială, Ed. Medicală, Bucureşti,
2003
4. Proffit Wr., The timing of early treatment: an overview, American Journal of Orthodontics
and Dentofacial Orthopedics, 2006, 120 : S47-S49
Recommended