Cei Şapte Ani de Acasă

CEI ŞAPTE ANI DE ACASĂ!

Prof. Maria Cristina Chifan

Grădiniţa cu Program Prelungit „Sfânta Marina”

Oraş: Câmpulung, Judeţul: Argeş

„Viaţa de familie este prima şcoală a emoţiilor. În acest creuzet intim învăţăm să recunoaştem

emoţiile proprii, cât şi reacţiile celorlalţi la emoţiile noastre, cum să gândim aceste emoţii şi cum să

le alegem reacţiile; cum să citim şi să ne exprimăm speranţele şi temerile. Această şcoală

emoţională nu înseamnă doar ceea ce le spun părinţii copiilor lor sau ceea ce fac pentru ei; ea

presupune, de asemenea, modelele oferite de părinţi în ceea ce priveşte felul de a-şi trata propriile

emoţii şi pe cele care apar în relaţia soţ – soţie.”

(D. Goleman, Prefaţă la lucrarea Inteligenţa emoţională în educaţia copiilor,

Elias, M., Tobias, S., Friedlander, B., 2002, p. 3)

Începutul vieţii şi primele experienţe, care ancorează copilul în contextul său material şi social,

constituie demersul orientativ de la care se dezvoltă personalitatea sa. Activităţile din grădiniţă

contribuie în mod organizat la stimularea dezvoltării copilului. Ele sunt activităţi pe care părinţii au

nevoie să le cunoască şi să le susţină, pe mai departe, în cadrul familial. Pe de altă parte, oricât de

mic este copilul, el este purtătorul unei experienţe câştigate în cadrul familial şi în comunitatea

căreia îi aparţine.

Familia reprezintă una din cele mai vechi forme de comunitate umană, o instituţie stabilă, cu

rosturi fundamentale pentru indivizi şi pentru societate (M. Voinea, 1996). Familia trebuie înţeleasă

în special ca grup uman de bază şi ca realitatea socio – umană determinată de relaţiile de cuplu, de

cele parentale, dar şi de legăturile implicate în succesiunea generaţiilor şi în viaţa domestică în

comun. Termenul „familie” se referă şi la constelaţia de roluri şi influenţe, pe când termenul de

„grup familial” are în vedere numai caracteristicile determinate de legăturile de rudenie.

Pentru copil, familia este agentul iniţial şi primar de socializare. În genere, familia constituie

mediul în care copilul se naşte, trăieşte primii ani ai existenţei sale, se dezvoltă şi se formează pentru

viaţă. Are rolul central în asigurarea condiţiilor necesare trecerii prin stadiile de dezvoltare ale

copilăriei, condiţii ce stau la baza structurii personalităţii individului.

În familie, copiii sunt crescuţi, socializaţi, protejaţi şi îşi aproprie valorile culturii şi ale

moralei. Ei se dezvoltă fizic, psihic, moral şi spiritual prin amprenta mediului familial. În familie se

realizează integrarea socială primară a copilului. Odată cu intrarea în grădiniţă, şi mai apoi la

şcoală se va începe integrarea secundară.

1

Copilăria este cea în care individul se formează şi îţi construieşte bazele atitudinilor sociale.

Această perioadă de viaţă este legată fundamental de familie şi de valorile promovate de mediul

socio – cultural al acesteia. Copilul, prin relaţiile sale cu mama, cu tata şi cu fraţii, el se integrează în

relaţiile sociale, se aproprie de societate, îşi cunoaşte valoare şi începe să-şi formeze imaginea de

sine.

Putem sintetiza că din punct de vedere al dezvoltării individuale, familia oferă:

- primul grup social în care copilul exersează comportamente sociale şi se descoperă pe

sine;

- climatul de siguranţă afectivă necesar dezvoltării comportamentelor personalităţii atât la

vârstele mici, când este determinant, dar şi mai târziu, când constituie factor de echilibru şi

compensare în rezolvarea problemelor sociale;

- este primul mediu de creştere şi dezvoltare intelectual, motivaţional, afectiv, estetic,

moral;

- primul model al comportamentelor sociale viitoare;

- legătura biologică de bază a individului;

- cadrul de dezvoltare a individualităţii şi posibilitatea valorizării individuale, datorită

încărcăturii afective care leagă pe membrii ei;

- leagă istoria între trecut şi viitor.

Familia este pentru copil cea mai importantă instituţie socială şi mediul unic, natural şi

social în care se dezvoltă ca om şi fiinţă socială. Orice intervenţie educaţională are nevoie de

sprijinul şi susţinerea părinţilor pentru a fi afectivă şi eficientă în viaţa copilului.

Bibliografie:

1. Bonchiş, E., 1997, Studierea imaginii de sine în copilărie şi preadolescenţă, Ed.

Imprimeriei de Vest, Oradea;

2. Voinea, M., 1996, Psihosociologia familiei, Universitatea Bucureşti,

3. Vrăjmaş, Ecaterina, 2014, Educaţie timpurie, Ed. Arlequin, Bucureşti.

2