View
21
Download
0
Category
Preview:
DESCRIPTION
lkiju
Citation preview
Cuprins:Cuprins:
1. Ce reprezintă imaginea profesională.
2. Importanţa imaginii în carieră.
3. Mers, ţinută, vestimentaţie.
4. Gest, mimică, expresivitate.
5. Concluzii.
1.1. Ce reprezintă imaginea profesională.Ce reprezintă imaginea profesională.
2
Importanţa şi necesitatea adoptării unei ţinute în conformitate cu mediul şi poziţia pe care un
profesionist o ocupă este tot mai discutată şi controversată actualmente. Poate pentru că trăim în era vitezei în
care foarte puţine persoane explică celor mai tineri că aparenţele contează, mai cu seamă dacă dores c să fie
ascultaţi şi crezuţi, pentru că ceea ce spun trebuie sa fie susţinut întocmai de ceea ce se vede. Altfel spus,
aspectul trebuie să reflecte coerenţa şi corectitudinea mesajului profesional transmis.
O companie care se respectă îşi respectă clienţii, dar şi angajaţii în egală măsură. Astfel, aşa cum
aşteaptă ca fiecare client care-i trece pragul să-i transmită sentimentul de încredere, să fie credibil, aşa şi
clienţii se asteaptă ca reprezentantul companiei cu care urmează să se întîlnească să se ridice la nivelul
aşteptărilor pe care compania l-a setat prin reputaţia pe care o are şi prin campaniile de comunicare pe care le
desfăşoară. Cu cît mai mare şi mai reputabilă este compania, cu atît mai mari sunt aşteptările pe care clienţii
sau potenţialii parteneri de afaceri le au în ceea ce-i priveşte pe reprezentanţii companiei respective. Iar acest
fenomen este valabil indiferent de domeniul de activitate, poziţie ocupată sau dimensiune profesională.
Excepţiile nu sunt nici exemple de dat şi nici de urmat, chiar de există cîţiva oameni de afaceri, care au
ajuns în topul piramidei şi care-şi permit o imagine mai relaxată. În primul rînd, ceea ce vedem este imaginea
pe care o transmit public, către cei care cumpără produsul sau serviciul şi cu care trebuie să conexeze, faţă de
care trebuie să pară apropiaţi. Cum se prezintă în întîlnirile de afaceri, nu se vede, dar se ştie că o fac cu
succes. Pe de altă parte, poziţia pe care o deţin în maşinăria economică internaţională le permite sa aibă o
imagine mai relaxată. Dar pînă să ajungă la nivelul actual, imaginea lor a fost cu totul alta şi foarte puţin
făcută public. Mai există şi elementul de originalitate pe care aceste excepţii şi-l permit, ba chiar unora le este
şi le-a fost necesar pentru a atrage atenţia şi pe care l-au exploatat la maximum, cu mare succes. Sunt oameni
de afaceri desăvîrşiţi, dar nu sunt neapărat şi exemple de urmat în ceea ce priveşte imaginea profesională pe
care o prezintă.
Cu toţii ne dorim să urcăm cît mai sus în carieră, dar pînă acolo drumul este anevoios şi presupune
„sacrificii”. Ţinuta profesională este unul dintre aceste sacrificii, pentru unii dintre noi, dar este un sacrificiu
care merită făcut!
2.2. Importanţa imaginii în carieră.Importanţa imaginii în carieră.
3
Prima impresie pe care o creăm are o directă influenţă asupra nivelului de credibilitate profesională pe
care interlocutorii ne-o atribuie. Cu cît acest nivel de credibilitate este mai ridicat, cu atît creşte şi autoritatea
mesajului pe care dorim să-l transmitem. Şi trebuie reţinut că mesajul nu este unul personal, nu reprezintă
valorile personale, ci este unul profesional care transmite valorile instituţiei pentru care lucrăm şi care a
investit încrederea că suntem buni reprezentanţi în faţa interlocutorilor şi a potenţialilor parteneri.
O carieră de succes se construieşte pas cu pas, cu multă răbdare şi deschidere, dar mai ales cu
recomandări bune. Iar recomandările bune vin atunci cînd o primă impresie pozitivă se transformă într-o
prezenţă corectă permanentă, care susţine întocmai calităţile profesionale, nivelul de inteligenţă, educaţie şi
experienţă pe care fiecare le are. Astfel se construieşte reputaţia, iar reputaţia este extrem de importantă
deoarece este greu de controlat, fiind transmisă de la persoană la persoană şi călătorind mult înaintea noastră.
O reputaţie favorabilă, la fel ca o primă impresie pozitivă, face ca o posibilă scăpare sau greşeală să fie
trecută cu vederea şi astfel ascensiunea profesională să nu fie influenţată negativ.
Credibilitatea personală se cîştigă în primele două secunde ale unei întîlniri exclusiv pe prezenţa
profesională, respectiv pe aspect, pentru ca apoi să fie întărită de mesajul senzorial transmis de strîngerea de
mînă şi de tonul vocii. Dar pe lîngă o prezenţă profesională coerentă şi conformă domeniului şi poziţiei
ocupate, este absolut necesar ca şi nivelul de calitate a discursului în privinţa conţinutului şi modalităţii de
prezentare, să fie la cel mai înalt nivel. Există mulţi oameni care cred că educaţia, inteligenţa şi experienţa
vorbesc de la sine; nu au nevoie de un “ambalaj”. Comunicarea, însă, inseamna:Comunicarea, însă, inseamna:
55% înfăţişare, limbaj corporal şi pătrundere
38% tonul, ritmul şi volumul vocii
7% conţinutul mesajului
4
3.3. Mers, ţinută, vestimentaţie.Mers, ţinută, vestimentaţie.
Cînd te afli într-un mediu profesional, totul despre tine trebuie să comunice
profesionalism. Mersul, privirea, strîngerea de mînă, hainele, pînă şi machiajul sunt
componente ale acestei comunicări. În plus, primele impresii se formează în mai puţin de 5
secunde din momentul întîlnirii, iar studiile sociologice arată că aceste prime impresii sunt
corecte în 67% din cazuri. Sigur că ni sa întîmplat să cunoaştem pe cineva şi să ne
gîndim: ,,Nu ştiu de ce, dar chiar mi-a făcut o impresie bună!” sau, din contra: ,,Hm, e ceva la
tipul ăsta care nu-mi place…”. Tocmai ne formasem o părere despre acea persoană. Pentru că
aceste impresii sunt subconştiente, nu realizăm că se referă la:
- Cîţi bani cîştigă;
- Nivelul său de educaţie;
- Personalitatea sa,dacă ştie să se facă placut(ă);
- Cîtă încredere are în sine;
- Cît de inteligent(ă) este;
- Succesul, competenţele, etica profesională;
- Cît de responsabil(ă) este şi dacă poţi avea
sau nu încredere în el/ea.
Încă un adevăr general valabil este: oamenilor le place să interacţioneze şi să relaţioneze cu cei
asemenea lor, cu cei cu care se simt în largul lor sau cu cei cu care se asteaptă să arate, să vorbească şi să se
comporte conform rolului lor. Iată cîteva exemple:
*Sunteţi director al unei firme şi trebuie sa vă întîlniţi cu managerul unei bănci pentru a discuta un împrumut.
Cum vă aşteptaţi sa fie îmbrăcat? În jeanşi şi o cămaşă colorată sau într-un costum la 4 ace şi cu cravată?
*Cîinele dvs. este bolnav şi trebuie să faceţi o vizită unui cabinet veterinar. A-ţi fi surprins ca medicul să fie
îmbrăcat ca un surfer? A-ţi avea încredere în diagnosticul său?
*Sunteţi părintele unui copil neastîmpărat, iar tînăra învăţătoare vă invită la o discuţie serioasă. Să
presupunem că aceasta va fi îmbrăcată într-o fustă scurtă, cu un tricou fără mîneci, transparent şi încălţată cu
o pereche de papuci de plaja. Îi ve-ţi acorda acelaşi respect şi încredere pe care i le-a-ţi fi acordat dacă ar fi
fost îmbrăcată cu o cămaşă albă cu mîneci şi o pereche de pantaloni lungi de stofă?
Rezultă că nu putem CONTROLA ce gîndesc alţii, dar putem însă INFLUENŢA modul în care suntem
percepuţi, creîndu-ne o imagine adecvată.
A te îmbrăca pentru a avea succes nu înseamnă a
îmbrăca un “anume” costum, a avea o “anume” tunsoare sau a
purta un “anume” ceas. Înseamnă a te îmbrăca astfel încat să
poţi relaţiona fără grijă cu cei cu care doreşti să conlucrezi.
Înseamnă a fi un cameleon. Înseamna a te adapta.
5
Hainele reflectă personalitatea, bunul-gust sau absenţa lui, statutul social, respectul pe care îl ai pentru
interlocutorul tău. Imaginea, modul în care ne-am construit apariţia, sunt definitorii pentru felul în care
relaţionăm pe viitor cu partenerii noştri şi pentru modul în care suntem percepuţi.
Prin intermediul îmbrăcămintei comunicăm celorlalţi aşteptările noastre asupra modului în care dorim
să fim trataţi: un costum clasic comunică dorinţa noastră de a ne relaţiona la nivel oficial, o îmbrăcăminte
mai puţin „formală” poate fi interpretată ca intenţie de a da o notă mai caldă, mai personală relaţiei. Ţinuta
vestimentară impusă este în legatură directă cu valorile instituţiei respective.
Multe profesii impun purtarea unei ţinute standardizate, uneori pînă în cele mai mici amănunte.
Armata, justiţia, poliţia, biserica, spitalele, căile ferate, utilizează uniforme care simbolizează putere,
autoritate, credibilitate şi competenţă, adică principalele elemente ale misiunii lor sociale.
Înfăţişarea, modul de a se îmbrăca specialiştii într-un anumit domeniu constituie un element esenţial al
comunicării în afaceri, al relaţiilor ce se stabilesc între angajat şi angajator.
Astfel trebuie de ţinut cont de sectorul în care se lucrează şi de codul vestimentar impus de organizaţie
(dacă există). De exemplu, un psiholog care lucrează într-un centru care se ocupă de femei agresate în familie
sau o doctoriţă într-un spital de copii bolnavi de cancer se vor îmbrăca asemănător – imaginea lor trebuie să
transmită profesionalism, dar şi faptul că sunt persoane deschise, prietenoase, de încredere, al căror rol este
să îşi ajute pacienţii să treacă prin momente dificile. În schimb, un avocat se va îmbrăca diferit de o actriţă,
deşi poate cîştiga la fel de mult.
În situaţia accelerarii unei cariere, cel mai des întîlnit scop este cîştigarea respectului, încrederii şi
crearea unei impresii pozitive. Acest lucru se realizează cel mai uşor apelînd la articole vestimentare care
comunică autoritate. Aceste haine care transmit credibilitate şi subliniază capacităţile profesionale conţin
elemente cheie, cum sunt gulerul tare, mînecile lungi, pantalonii şi fustele cu croială clasică, sacourile sau
haine din ţesături cu “ţinută” şi în culori neutre. Articolele care comunică autoritate iţi împrumută din
consistenţa lor, apoi dispar imediat în fundal, lăsînd audienţa să se concentreze pe ceea ce se comunică
sau se demonstrează. Într-o astfel de ţinută vei fi vazut ca fiind o persoană competentă, care merită atenţie.
6
4.4. Gest, mimică, expresivitate. Gest, mimică, expresivitate. Cunoaşterea problemei limbajului trupului reprezintă un avantaj în plus
pentru orice persoană, indiferent dacă lucrează într-un mediu de afaceri sau nu.
Dintre gesturile capului cele mai larg folosite sunt încuviinţarea şi clătinatul
din cap. Obiecţiile ascunse ale unui partener cu care se tinde spre o negociere se pot descoperi cu uşurinţă,
urmărind dacă acesta, în timp ce în vorbe se declară de acord, recurge sau nu la clătinatul capului. De
exemplu, cineva spune : "Da, înţeleg punctul dumneavoastră de vedere", sau ,,într-adevăr, îmi place să lucrez
aici’’ — şi între timp îşi clatină capul într-o parte şi alta. Deşi cuvintele sale sună convingător, gestul denotă
o atitudine negativă şi, în asemenea situaţii, nu se dă crezare afirmaţiilor sale verbale.
Totodată există trei poziţii de bază ale capului: capul ţinut drept → aceasta este poziţia omului cu o
atitudine neutră faţă de cele auzite. Capul rămîne de obicei nemişcat, rar lăsînd să se observe o mişcare
măruntă. Adesea apare împreună cu gestul mîinii ridicate la faţă, care exprimă o evaluare; capul înclinat într-o
parte → semnifică o trezire a interesului. Charles Darwin a fost printre primii care au observat că oamenii îşi
înclină capul într-o parte atunci cînd încep să se intereseze de ceva. Astfel, cînd se face o prezentare sau se
ţine o expunere, trebuie întotdeauna de acordat atenţie la prezenţa acestui gest la interlocutori; capul înclinat
în jos — semnalează o atitudine negativă şi chiar una de judecare critică. În astfel de cazuri, pentru a putea
comunica cu un asemenea individ, trebuie să-l determinăm să ridice capul sau să-l încline într-o parte.
Unul din cele mai puţin observate, dar, totodată, şi cele mai eficiente semnale non-verbale este transmis
de palma omului. Utilizarea corectă a palmei îl poate investi pe om cu un anumit grad de autoritate şi cu
capacitatea de a-i dirija pe alţii prin gesturi. Principalele gesturi de îndrumare ale palmei sunt următoarele
trei: palma îndreptată în sus, palma îndreptată în jos şi palma strînsă pumn, cu degetul arătător întins.
Diferenţa dintre cele trei poziţii este ilustrată de următorul exemplu: să presupunem că îl rugăm pe cineva să
ridice o cutie şi să o ducă într-un alt loc din aceeaşi cameră. Vom utiliza acelaşi ton, aceleaşi cuvinte şi
aceleaşi expresii faciale, schimbînd doar poziţia palmei.
Palma întoarsă în sus este utilizată ca un gest de supunere, neameninţător, evocînd gestul cerşetorului
de pe stradă. Cel rugat să schimbe locul cutiei nu va simţi nici o presiune în cerere, iar în cadrul relaţiei
normale de superior/subordonat nu se va simţi ameninţat. Palma întoarsă în jos asigură autoritate imediată.
Cel căruia îi adresăm rugămintea are impresia că a primit un ordin de a muta cutia, iar în funcţie de relaţiile
pe care le are cu noi, pot apărea la el sentimente contradictorii. De exemplu, dacă persoana solicitată este de
acelaşi rang cu noi, ea poate refuza cererea noastră transmisă cu palma întoarsă în jos, mai degrabă ar
satisface dorinţa noastră dacă am utiliza poziţia palmei în sus. Dacă e vorba de un subaltern, gestul palmei
întoarse în jos este corespunzător, întrucît avem autoritatea de a-l utiliza. Palma închisă, iar degetul arătător
întins devine un element simbolic, cu care vorbitorul îl ameninţă pe ascultător pentru a-l supune. Degetul
arătător întins este unul din cele mai iritante gesturi care pol fi utilizate în timpul conversaţiei.
7
Strîngerea mîinii este o urmare din epoca în care omul vieţuia în peşteri. De cîte ori aceşti oameni se
întîlneau, înălţau braţele în aer cu palmele deschise, pentru a arăta că nu au arme la ei. În decursul secolelor,
acest gest al palmei ridicate s-a modificat, apărînd gesturi cu palma pusă pe inimă şi multe alte variante.
Forma modernă a acestui străvechi ritual de salut este întinderea mîinii şi strîngerea palmelor atît la întîlnire,
cît şi la despărţire, în mod obişnuit, într-un asemenea gest mîinile se scutură între cinci şi şapte ori.
Dacă doi indivizi se întîlnesc pentru prima dată şi se salută cu obişnuita strîngere de mînă.
Cu acest prilej poate să fie transmisă una din cele trei atitudini de bază:
*dominarea: ,,Acest om vrea să mă domine. Trebuie să fiu mai precaut”;
*supunerea: ,,Îl pot domina pe acest om. El va face ceea ce doresc eu”;
*egalitatea: ,,Îmi place acest om. Ne vom înţelege bine”.
Aceste atitudini sunt transmise în mod inconştient. Dar prin antrenament şi prin
aplicarea conştientă a unor tehnici de strîngere a mîinii putem influenţa direct
rezultatele unei întîlniri cu o altă persoană.
Într-o strîngere de mînă dominarea se face simţită prin întinderea mîinii cu palma în jos. Palma nu
trebuie să fie întoarsă complet spre podea, dar faţă de palma celuilalt trebuie să arate în jos, prin aceasta
dîndu-i de înţeles că dorim să preluăm controlul în cursul întîlnirilor viitoare. Întinderea mîinii într-o astfel de
manieră dominantă este nu numai dificilă, dar şi bătătoare la ochi orice încercare de a forţa întoarcerea
palmei celuilalt în poziţie de supunere. Există însă o cale simplă pentru a-l dezarma pe cel ce întinde mîna în
manieră dominantă şi pentru a obţine controlul, avînd totodată posibilitatea de a-l intimida pe celălalt prin
încălcarea spaţiului său personal. Perfecţionarea acestei tehnici se obţine însă numai prin antrenament.
Deşi este un obicei admis ca la prima întîlnire cu o persoană să se dea mîna, există însă anumite
împrejurări în care ar fi nepotrivită strîngerea mîinilor. Avînd în vedere faptul că a da mîna este un semn de
bună primire, agenţii comerciali ştiu că dacă întind ei primii mîna unui cumpărător la care au sosit fără un
anunţ prealabil şi neinvitaţi, iniţiativa lor se poate solda cu un eşec, deoarece eventual nu sunt bineveniţi şi
atunci cumpărătorul se simte că e pus să facă un lucru pe care nu doreşte să-l facă.
Poziţia picioarelor implică şi ea în sine un complex de semnificaţii. Astfel, Piciorul aruncat peste
genunchi indică existenţa unei atitudini de dispută sau competiţie. În decursul unor negocieri comerciale, ar fi
nepotrivit să se încerce această încrucişare şi să se tracă la stabilirea comenzii. Este mai recomandabilă
adresarea în mod deschis, cu trupul aplecat înainte şi palmele deschise, spunînd: ,,Văd că aveţi anumite idei
în legătură cu această problemă. M-ar interesa părerea dumneavoastră” şi, rezemaţi comod pe scaun, i se dă
de înţeles cumpărătorului că este rîndul lui să continue discuţia. Aceasta îi creează cumpărătorului
posibilitatea să-şi comunice opinia. Persoanele care au o atitudine rigidă în discuţii sau negocieri îşi cuprind,
adesea, într-o strînsoare puternică, cu una sau amîndouă mîinile, piciorul aruncat peste genunchi. Este semnul
unei individualităţi puternice, încăpăţînate, a cărei rezistenţă poate fi frîntă numai printr-un procedeu special.
8
O zicală veche spune: ,,Uită-te în ochii aceluia cu care vorbeşti”.
Cînd discutăm sau negociem cu alţii, să privim în pupilele lor
şi ele ne vor vorbi despre sentimentele lor adevărate.
O bază reală de comunicare cu o altă persoană se poale realiza numai dacă ne privim ochi în ochi. În
timp ce cu unii oameni ne face plăcere să stăm de vorbă, cu alţii este un chin, iar unii dintre aceştia ni se par
nedemni de încredere. Toate acestea depind, înainte de toate, de timpul cît suntem priviţi direct sau ni se
captează privirea pe durata conversaţiei. Dacă cineva minte sau tăinuieşte anumite informaţii, privirea sa se
întîlneşte cu a noastră doar o treime din timpul petrecut împreună. Dacă privirea respectivului o întîlneşte pe
a noastră mai mult de două treimi din timp, aceasta poate însemna, fie că ne găseşte foarte interesanţi sau
atractivi, şi în acest caz se uită la noi cu pupilele dilatate, fie că nutreşte faţă de noi un sentiment de ostilitate
şi eventual recurge şi la provocări non-verbale, iar în acest caz pupilele sale se contractă.
M. Argyle a constatat că
dacă lui AA îi place de BB, îl (o)
priveşte timp îndelungat. Din
acest motiv BB consideră că AA
îl (o), place şi, drept răspuns,
şi el (ea) îl (o) va simpatiza pe
AA.
Cu alte cuvinte: pentru a
construi relaţii bune cu o altă
persoană, privirea noastră
trebuie să se întîlnească cu a
ei cam 60-70 % din timp.
Aceasta trezeşte şi simpatia
celeilalte persoane faţă de noi.
Nu este, deci, surprinzător că faţă de oameni nervoşi sau timizi, care ne privesc mai puţin de o treime
din timp, nu prea simţim încredere. La negocieri trebuie evitată întotdeauna utilizarea ochelarilor fumurii,
deoarece creează celuilalt senzaţie neplăcuţia că primul îl observă fix din dosul lentilelor.
Nu numai durata privirii are importanţă; aceeaşi importanţă are şi partea trupului sau a feţei asupra căreia este
îndreptată privirea noastră, deoarece şi aceasta influenţează rezultatul negocierilor.
Privire oficială. Cînd se poartă o discuţie de afaceri, trebuie să se imagineze un triunghi pe fruntea celeilalte
persoane. Prin menţinerea privirii numai asupra acestei zone, se crează o atmosferă serioasă şi partenerul îşi
dă seama instinctiv de interesul faţă de afacere. Cu condiţia ca privirea nu va coborî sub nivelul ochilor
celeilalte persoane, se poate păstra controlul asupra desfăşurării discuţiei.
Privire de anturaj. Cînd privirea este îndreptată sub nivelul ochilor celeilalte persoane, se formează o
atmosferă de anturaj. Cercetările efectuate la reuniuni amicale au arătat că ochiul interlocutorului priveşte tot
o zonă triunghiulară pe faţa celeilalte persoane, dar de data aceasta zona dintre ochi si buze.
Dirijarea priviri. Pentru o dirijare maximă a privirii, aşezăm un pix pe obiectul demonstrativ şi, în acelaşi
timp, să expune verbal ceea ce persoană vede. Apoi, ridicăm pixul şi îl ţinem ridicat între ochii noştri şi ai ei.
Aceasta va avea un efect magnetic, persoana îşi va ridica capul, ne va privi în ochi, va vedea şi va auzi ceea
ce îi spunem, însuşindu-şi la maximum mesajul nostru.
9
5. Concluzii.5. Concluzii., ,Prima şi cea mai importantă regulă în vestimentaţie
este că haina îl face pe om.”
Cînd
întîlnim un om,
90% din informaţie
este transmisă de vestimentaţie
şi doar restul de discursul persoanei.
Cel puţin în mediul de business şi cel politic.
Cu toate acestea imaginea înseamă mai mult decît îmbrăcăminte.
Imaginea profesională implică mai multe componente: *înfăţişarea (care
include îmbrăcămintea şi accesoriile); *prezenţa (comunicarea non-
verbală, manierele); *îngrijirea personală; *machiajul şi coafura.
Astfel, în crearea unei imagini nu rămîne decît de ţinut cont de: → audienţă (persoanele cu care lucrezi:
clienţi, pacienţi, studenţi, potenţial angajator); → locaţie (locul unde se va desfăşura activitatea - birou, sală
de conferinţe, sală de clasă); → scop (ce încerci să obţii: Să fii angajat? Să pari o persoană de încredere? Ce
anume?).
,,Alege un job pe care îl iubeşti şi nu va trebui să lucrezi nici-o zi din viaţă” (Confucius)
10
BibliografieBibliografie
1. Chelcea, S. şi Chelcea Adina (2005), Mesajele corpului uman: cercetări experimentale şi stereotipuri
sociale. Editura Comunicare.ro. Bucureşti.
2. Chiru, Irena, (2003), Comunicarea Interpersonală, Editura Tritonic, Bucureşti.
3. Stan, Nicolae-Cristian, (2012), Mimica şi gesturile de bază şi interpretarea lor. Buzău.
4. http://www.editorialweb.ro/Articole/Business/Despre_vestimentatie.html
11
Recommended