Microelemente Igiena

Microelemente (Oligoelemente)

Conf. Dr. Anca Maria Moldoveanu

Introducere Microelemente (denumite şi oligoelemente) sunt în

canitate mică în alimente şi în organism, şi sunt reprezentate de:

Cu, Co, Cr, F, I, Se, Mn, Mo, Zn, s.a.

CUPRUL

Introducere Cuprul primeşte şi donează cu uşurinţă

electroni de aceea este implicat în reacţii redox şi în eliminarea radicalilor liberi.

Rolul cuprului intervine în metabolismul Fe, crescându-i

absorbţia şi implicarea în sinteza hemoglobinei (prin intermediul feroxidazelor I şi II),

este cofactor pentru multe enzime – cuproenzime, implicându-se astfel în foarte multe procese fiziologice, şi anume:

Rolul cuprului producerea de energie (citocrom-c-oxidaza), formarea ţesutului conjunctiv, sinteza şi metabolismul unor neurotransmiţători (prin

intermediul MAO şi al dopamin- b-monooxigenazei) – norepinefrina, epinefrina şi dopamina ,

sinteza şi întreţinerea mielinei, funcţii antioxidante prin intermediul unor forme de SOD şi a

ceruloplasminei, reglarea expresiei unor gene – prin intermediul unor factori

de transcripţie dependenţi de cupru, influenţarea sintezei unor proteine (SOD, CAT, proteine

legate de depozitarea cuprului).

Carența de cupruInduce: anemie, leucopenie, încetinirea creşterii.

Grupe de risc sunt: persoanele malnutrite, cei care au un aport exagerat de zinc, cei cu malabsorbţii.

Necesarul de cupru Necesarul de cupru este de 900 mcg/zi.

Sursele alimentare de cupru: ficat, cacao, leguminoase, cereale integrale, fructe uscate şi nuci.

Excesul de cupruInduce manifestări toxice: vomă (toxicitate acuta), afectare nervoasă, afectare hepatică.

ZINCUL 

Rolul Zincului

rol catalitic.Este cofactor al peste 100 enzime implicate în: creştere, imunitate, funcţionarea sistemului nervos, dezvoltarea sexuală şi reproducere;

rol structural. Intră în structura proteinelor (ex. în structura Cu/Zn SOD) şi a membranelor celulare).

Rolul Zincului

rol reglator prin intermediul proteinelor ce conţin zinc -

reglarea expresiei genelor, acţionând ca factori de transcripţie,

prin semnalizarea intercelulară (eliberare de hormoni şi transmiterea influxului nervos),

prin influenţarea apoptozei celulare.

Rolul Zincului

Utilizarea zincului în tratamentul unor afecţiuni este încă în studiu (diabet şi SIDA).

Deficiența zincului produce: rush-uri, scăderea apetitului şi gustului, alopecie, scăderea creşterii şi dezvoltării.

Grupele supuse la risc sunt reprezentate de: sugarii şi copiii mici, femeile gravide şi care alăptează (mai ales cele foarte

tinere), seniorii (peste 65 ani), vegetarienii - au un necesar cu 50% mai mare decât

cei cu o dietă mixtă, datorită nivelului ridicat de fitaţi din sursele vegetale, care scad biodisponibilitatea zincului,

indivizii cu ficat alcoolic (creşterea excreţiei urinare de zinc şi nivel hepatic redus de zinc),

persoanele cu anemie falciformă,

Grupele supuse la risc sunt reprezentate de: persoanele hrănite integral parenteral, persoanele malnutrite (persoane din tari

subdezvoltate, cu MPC, cu anorexie nervoasă), persoanele cu diaree severă şi persistentă, persoanele cu sindroame de malabsorbţie

(celiachie, intestin scurt, etc), persoanele cu afecţiuni inflamatorii intestinale

(Crohn, rectocolita ulcerohemoragică).

Dospirea cerealelor presupune activarea fitazelor, de aceea consumul de produse obţinute din cereale integrale tratate în acest fel oferă mai mult zinc decât dacă ar fi consumate produse din cereale integrale nedospite.

Sursele alimentare de zinc sunt: carnea, fructele de mare şi legumele-frunze.

Necesarul de zinc Necesarul de zinc este de: 13 mg/zi pentru bărbaţi şi 9 mg/zi pentru femei.  

Toxicitatea zincului se manifestă prin: scăderea absorbţiei Fe, scăderea absorbţiei Cu, a imunităţii, crampe, diaree.  

SELENIUL

Există aproximativ 25 de selenoproteine, însă numai pentru aproximativ 12 au fost identificate funcţiile.

Este component al unor sisteme AOX (glutation-peroxidaza) şi în colaborare cu vitamina E are efect protector asupra membranelor celulare.

Carența de seleniu produce: Fenomene extrem de variate ca: mialgii, afectare cardiacă (b. Keshan), mătreaţă.

Toxicitatea seleniului: Se manifestă prin: greaţă, vome, alopecie, astenie, afectare hepatică.

Se bănuiește implicarea seleniului în: funcţionarea aparatului imun, profilaxia cancerului, hepatoprotecţie, fertilitatea masculină, prevenirea dislipemiilor şi a ateromatozei, profilaxia diabetului. Limitarea mutaţiilor şi a virulenţei virusului gripei aviare

prin administrarea de suplimente de seleniu păsărilor din zonele afectate. Suplimentele ar diminua şi posibilitatea ca virusul sa treacă de la păsări, la om.

Necesarul de seleniu Necesarul de seleniului este de 50 mcg/zi.

Sursele alimentare Conţinutul alimentar de seleniu depinde în cea mai mare măsura de

concentraţia elementului în solul pe care au crescut sau din zona din care provin produsele.

Se găseşte în: fructe de mare, viscere (ficatul, rinichiul), carne roşie, cereale integrale, germeni de grâu, drojdie de bere, usturoi, seminţe de susan şi de floarea soarelui, fructe oleaginoase (nuci, alune, arahide), ciuperci, legume şi fructe.

IODUL

Rolul iodului Iodul joacă rol central în sinteza hormonilor

tiroidieni.

Carența de iodConduce la: apariţia guşei, a deficienţelor de creştere şi dezvoltare, a cretinismului tiroidian.

Grupele de risc sunt:Persoanele cu solicitări metabolice mari cum

ar fi: sportivi, convalescenţi, sarcină, copilărie.

Sursele alimentare de iod sunt: Sarea iodată, Peşte de apă sărată şi Lactatele.

Excesul de iod Conduce la inhibarea funcţiei de sinteză a

hormonilor tiroidieni.

FLUORUL

Rolul fluorului Are rol în creşterea rezistenţei dinţilor la

carie.

CROMUL

Rolul cromului Are rol în controlul glicemiei.

Sursele alimentare de crom sunt: galbenuşul, carnea, cerealele integrale.

MANGANUL

Rolul manganului Este cofactor al unor enzime mai ales cele

din metabolismul: carbohidraţilor, colesterolului, aminoacizilor şi este antioxidant prin intermediul MnSOD.

MOLIBDENUL

Rolul molibdenului Este cofactor enzimatic pentru aşa numitele molibdoenzime :

sulfitoxidaza, xantinoxidaza, aldehidoxidaza.