View
248
Download
0
Category
Preview:
Citation preview
Valoarea indicatorului
în anul Ponderea judeţului
în anul Locul judeţului
în anul Indicator
UM 2011 2012 2013 2011 2012 2013 2011 2012 2013
IMPARTIREA ADMINISTRATIVA A
TERITORIULUI
SUPRAFATA TOTALA HA 493289 493289 493289 2,1 2,1 2,1 30 30 30 NUMARUL
MUNICIPIILOR NR. 2 2 2 1,9 1,9 1,9 25 25 25
NUMARUL ORASELOR NR. 3 3 3 1,4 1,4 1,4 32 32 32 NUMARUL COMUNELOR NR. 61 61 61 2,1 2,1 2,1 26 26 26
NUMARUL SATELOR NR. 344 344 344 2,7 2,7 2,7 18 18 18 din care: NUMARUL
SATELOR CE APARTIN DE ORASE SAU
MUNICIPII NR. 15 15 15 3,2 3,2 3,2 11 11 11
PONDEREA JUDEȚULUI MEHEDINȚI ÎN ROMÂNIA (din punct de vedere al suprafeței totale)
97,9 %
2,1 %
Teritoriul României este împărţit din punct de vedere administrativ în: sate,comune, oraşe, municipii şi judeţe. Ca unităţi teritoriale (non-administrative), au fost create 8 regiuni de dezvoltare, constituite prin reuniunea mai multor
judeţe. Judeţul reprezintă unitatea administrativ-teritorială tradiţională în România, alcătuită din oraşe şi commune, în funcţie de
condiţii geografice, economice, social-politice şi de legăturile culturale şi tradiţionale ale populaţiei. Municipiul este un oraş cu un rol economic, social, politic şi cultural însemnat având de regulă, funcţie administrativă. Oraşul reprezintă o concentrare umană cu o funcţie administrativă şi un mod de viaţă specific zonelor urbane şi o
structură profesională a populaţiei în care predomină cea ocupată în ramurile neagricole. Comuna este unitatea administrative-teritorială care cuprinde populaţia rurală unită prin comunitate de interese şi
tradiţii, fiind alcătuită din unul sau mai multe sate (din care unul este reşedinţă de comună). Satul este cea mai mică unitate teritorială, având caracteristicile aşezărilor de tip rural.
2
Valoarea indicatorului în anul
Ponderea judeţului în anul
Locul judeţului în anul Indicator
UM
2011 2012 2013 2011 2012 2013 2011 2012 2013
SUPRAFATA DUPA MODUL DE FOLOSINTA LA SFARSITUL ANULUI
SUPRAFATA AGRICOLA HA 293381 293367 293338 2,0 2,0 2,0 28 28 28
- ARABILA HA 188141 187964 187998 2,0 2,0 2,0 20 20 20 - PASUNI HA 81297 81315 81352 2,5 2,5 2,5 22 22 22 - FINETE HA 11388 11388 11388 0,7 0,7 0,7 29 29 29
- VII SI PEPINIERE VITICOLE HA 5563 5777 5777 2,6 2,7 2,7 13 13 13
- LIVEZI SI PEPINIERE POMICOLE HA 6992 6923 6823 3,6 3,5 3,5 12 12 12
PADURI SI ALTE TERENURI CU
VEGET.FORESTIERA HA 149884 149884 149884 2,2 2,2 2,2 23 23 23 APE SI BALTI HA 18481 18481 18488 2,2 2,2 2,2 6 6 6
ALTE SUPRAFETE HA 31543 31557 31579 2,0 2,0 2,0 29 29 28
Suprafaţa agricolă după modul de folosinţă (la sfârşitul anului 2013)
64,1%
2,3%2,0%3,9%
27,7%Arabilă (inclusivsere)
Păşuni naturale
Fâneţe naturale
Vii şi pepiniereviticole
Livezi ş i pepinierepomicole
Suprafaţa agricolă, după modul de folosinţă, include terenurile cu destinaţie agricolă, aflate în proprietatea persoanelor
fizice sau juridice şi care se clasifică astfel: teren arabil, păşuni şi fâneţe naturale, vii şi pepiniere viticole, livezi şi pepiniere pomicole.
Terenul arabil reprezintă suprafaţa care se ară în fiecare an sau la mai mulţi ani şi se cultivă cu plante anuale sau perene.
Păşunile reprezintă terenurile acoperite cu vegetaţie ierboasă, instalată pe cale naturală sau regenerată prin însămânţare, destinate păşunatului animalelor.
Fâneţele reprezintă terenurile acoperite cu vegetaţie ierboasă, instalată pe cale naturală sau regenerată prin însămânţare şi destinate recoltării pentru obţinerea de fân.
Viile şi pepinierele viticole reprezintă suprafeţele cu plantaţii viticole, pepiniere viticole şi terenul în pregătire pentru vii. Livezile şi pepinierele pomicole reprezintă suprafeţele cu plantaţii pomicole, arbuşti fructiferi, pepiniere pomicole şi
terenul în pregătire pentru livezi. În perioada 2011-2013 ponderea categoriilor de folosinţă în totalul suprafeţei agricole a judeţului nu a suferit modificări
semnificative, iar ponderea acestor categorii pe total ţară se situează de la 0,7% la fâneţe la 3,5% la livezi şi pepiniere pomicole. Fondul funciar - suprafaţa totală - este constituit din terenurile de orice fel, indiferent de destinaţie, de titlul pe baza
căruia sunt deţinute sau de domeniul (public, privat, cooperatist, obştesc etc.) din care fac parte. Fondul funciar - este format din teren arabil, păşuni şi fâneţe naturale, vii si livezi, păduri şi alte terenuri cu vegetaţie
forestieră, construcţii, drumuri şi căi ferate, ape si bălţi, alte suprafeţe.
3
Valoarea indicatorului în anul
Ponderea judeţului în anul
Locul judeţului în anul Indicator
UM
2011 2012 2013 2011 2012 2013 2011 2012 2013
MISCAREA NATURALA A POPULATIEI
NASCUTI-VII-TOTAL NR. 2481 2591 2310 1,3 1,3 1,2 38 38 41
DECEDATI-TOTAL NR. 4044 4019 3763 1,6 1,6 1,5 8 9 8 SPORUL NATURAL-
TOTAL NR. -1563 -1428 -1453 2,8 2,6 2,8 28 27 26 CASATORII-TOTAL NR. 1382 1451 1438 1,3 1,3 1,3 33 33 33 DIVORTURI-TOTAL NR. 498 431 288 1,4 1,4 1,0 13 9 4
NASCUTI-MORTI-TOTAL NR. 12 11 11 1,5 1,4 1,4 9 11 11 DECEDATI IN VIRSTA
SUB 1 AN-TOTAL NR. 40 38 25 2,2 2,1 1,5 25 21 9
DURATA MEDIE A VIEŢII ANI 72,57 73,27 74,14 0,0 0,0 0,0 35 35 29
2481
4044
-1563
1382498
12
40
2591
4019
-1428
1451
431
11
38
2310
3763
-1453
1438
288
11
25
-1800-1500-1200-900-600-300
0300600900
12001500180021002400270030003300360039004200
2011 2012 2013
NASCUTI-VII-TOTAL DECEDATI-TOTALSPORUL NATURAL-TOTAL CASATORII-TOTALDIVORTURI-TOTAL NASCUTI-M ORTI-TOTALDECEDATI IN VIRSTA SUB 1 AN-TOTAL
Definiţiile evenimentelor demografice sunt în concordanţă cu principiile şi recomandările Comisiei de Statistică a
Organizaţiei Naţiunilor Unite: • născut-viu este produsul concepţiei, expulzat sau extras complet din corpul mamei, independent de durata sarcinii şi
care, după această separare, prezintă un semn de viaţă (respiraţie, activitate cardiacă, pulsaţii ale cordonului ombilical sau contracţii musculare dependente de voinţă);
• născut-mort este produsul concepţiei, expulzat sau extras complet din corpul mamei după o durată a sarcinii de cel puţin 28 săptămâni şi care, după această separare, nu prezintă niciun semn de viaţă;
• decedată este persoana căreia i-au încetat definitiv funcţiile vitale după trecerea unui timp oarecare de la naştere; • căsătoria reprezintă uniunea dintre un bărbat şi o femeie, încheiată în concordanţă cu legislaţia ţării, în scopul
întemeierii unei familii şi din care rezultă drepturi şi obligaţii între cei doi soţi, precum şi ale acestora faţă de copii;
4
• divorţul reprezintă desfacerea unei căsătorii încheiate legal, printr-o hotărâre definitivă a instanţei judecătoreşti, a ofiţerului de stare civilă sau a unui notar public. Datele se referă la acţiunile de divorţ pentru care desfacerea căsătoriei a fost admisă;
• sporul natural reprezintă diferenţa dintre numărul născuţilor-vii şi numărul persoanelor decedate în anul de referinţă. După anul 1990 populaţia Judeţului Mehedinţi a scăzut, cauza principală fiind scăderea natalităţii (deşi din datele
prezentate se constată că a scăzut şi numărul decedaţilor, dar în toată această perioadă numărul acestora a depăşit numărul născuţilor-vii). A doua cauză a scăderii populaţiei în toată ţara, dar şi în judeţul Mehedinţi, este migraţia, populaţia fiind în continuă mişcare şi ea se manifestă intern, între judeţe, dar şi extern.
Evoluţia sporului natural în judeţul Mehedinţi pe o perioadă extinsă pentru a surprinde momentul trecerii la un spor negativ, este prezentată în graficul următor:
Sporul natural în perioada 1980 – 2013:
-2000
-1500
-1000
-500
0
500
1000
1500
1980 1985 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013
5
Valoarea indicatorului în anul
Ponderea judeţului în anul
Locul judeţului în anul Indicator
UM
2011 2012 2013 2011 2012 2013 2011 2012 2013
FORTA DE MUNCA
POPULATIA OCUPATA LA SFARSITUL ANULUI
MII PERS 105,40 108,50 105,30 1,3 1,3 1,2 36 36 36
DIN CARE: FEMEI MII
PERS 51,30 52,80 51,00 1,3 1,3 1,3 35 35 35 NUMARUL MEDIU AL
SALARIATILOR PERS. 40941 43397 40312 0,9 1,0 0,9 37 37 41 CASTIGUL MEDIU
SALARIAL NOMINAL MEDIU NET LEI 1298 1294 1367 0,0 0,0 0,0 14 18 19
CASTIGUL SALARIAL NOMINAL MEDIU BRUT LEI 1774 1771 1874 0,0 0,0 0,0 14 18 19 NUMARUL SOMERILOR
INREGISTRATI LA SFARSITUL ANULUI NR. 11373 11445 12295 2,5 2,3 2,4 23 22 23
DIN CARE: FEMEI NR. 4723 4422 4731 2,3 2,1 2,2 21 19 20 RATA SOMAJULUI % 9,7 9,5 10,5 0,0 0,0 0,0 41 40 40 DIN CARE: FEMEI % 8,4 7,7 8,5 0,0 0,0 0,0 42 40 39 Populaţia ocupată cuprinde, conform metodologiei „Cercetării statistice asupra forţei de muncă în gospodării”, toate
persoanele de 15 ani şi peste, care au desfăşurat o activitate economică producătoare de bunuri sau servicii de cel puţin o oră1 în perioada de referinţă (o săptămână), în scopul obţinerii unor venituri sub formă de salarii, plată în natură sau alte beneficii. Începând din anul 2011, lucrătorii pe cont propriu şi lucrătorii familiali neremuneraţi care lucrează în agricultură sunt consideraţi persoane ocupate doar dacă sunt proprietarii producţiei agricole (nu neapărat şi ai pământului) obţinute şi îndeplinesc una dintre următoarele condiţii:
a) producţia agricolă este destinată, fie şi măcar în parte, vânzării sau schimbului în natură (troc); b) producţia agricolă este destinată exclusiv consumului propriu dacă aceasta reprezintă o parte substanţială2 a
consumului total al gospodăriei. Sunt excluse din populaţia ocupată persoanele care: • desfăşoară activităţi agricole minore3, în scop de recreere, hobby sau pentru a obţine, suplimentar, produse alimentare fără ca
acestea să constituie o parte importantă a consumului total al gospodăriei; • desfăşoară activităţi agricole (cu o durată de peste 10 ore/săptămână), producţia agricolă fiind destinată exclusiv
consumului propriu, dar aceasta nereprezentând o parte substanţială a consumului total al gospodăriei. • în afara persoanelor care au un loc de muncă şi au lucrat în cursul săptămânii de referinţă, indiferent de statutul
profesional, se consideră persoane ocupate şi cele care fac parte din următoarele categorii: • persoanele care în cursul săptămânii de referinţă au desfăşurat o muncă oarecare, plătită sau aducătoare de venit,
chiar dacă erau în curs de pregătire şcolară obligatorie, erau la pensie sau beneficiau de pensie, erau înscrise la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), primind sau nu indemnizaţie de şomaj;
• ucenicii şi stagiarii remuneraţi, care lucrează cu program de lucru complet sau parţial; • membrii forţelor armate. Numărul mediu al salariaţilor reprezintă o medie aritmetică simplă rezultată din suma efectivelor zilnice ale salariaţilor,
inclusiv din zilele de repaus săptămânal, sărbători legale şi alte zile nelucrătoare împărţită la numărul total al zilelor calendaristice (365 zile). În efectivul zilnic al salariaţilor luat în calculul numărului mediu, nu se cuprind: salariaţii aflaţi în concedii fără plată, în grevă, detaşaţi la lucru în străinătate. În zilele de repaus săptămânal, sărbători legale şi alte zile nelucrătoare se ia în calcul ca efectiv zilnic numărul salariaţilor din ziua precedentă, mai puţin cei al căror contract/raport a încetat în această zi. Salariaţii care nu au fost angajaţi cu normă întreagă s-au inclus în numărul mediu proporţional cu timpul de lucru prevăzut în contractul de muncă. În efectivul de salariaţi luat în calculul numărului mediu se includ numai persoanele care au fost plătite.
Începând cu anul 2003 din efectivele zilnice luate în calculul numărului mediu au fost excluşi salariaţii al căror contract de muncă/raport de serviciu a fost suspendat, conform Legii nr.53/2003 (republicată) Codul muncii, art. 49-54, privind „Suspendarea contractului individual de muncă” şi Legii nr.161/2003 (cu completările şi modificările ulterioare) referitor la suspendarea raportului de serviciu (exemple: concediu de maternitate, concediu pentru incapacitate temporară de muncă, exercitarea unei funcţii în cadrul unei autorităţi executive, legislative ori judecătoreşti pe toată durata mandatului ş.a.m.d.).
1 Cel puţin 15 ore pentru lucrătorii pe cont propriu şi lucrătorii familiali neremuneraţi din agricultură - anterior anului 2011. 2 Cel puţin 50% din consumul total al gospodăriei. 3 A căror durată în săptămâna de referinţă nu depăşeşte 10 ore.
6
Câştigul salarial mediu nominal brut cuprinde: • salariile, respectiv drepturile în bani şi în natură cuvenite salariaţilor pentru munca efectiv prestată (inclusiv pentru
timpul lucrat suplimentar), potrivit formei de salarizare aplicată, sporurile şi indemnizaţiile acordate ca procentaj din salariu sau în sume fixe, alte adaosuri la salarii potrivit legii, sumele plătite pentru timpul nelucrat (indemnizaţiile pentru concediile de odihnă şi de studii, zile de sărbătoare şi alte zile libere, sumele plătite din fondul de salarii pentru concediile medicale), premiile, primele de vacanţă şi alte sume plătite din fondul de salarii potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare sau contractelor colective de muncă;
• sumele plătite din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv contravaloarea tichetelor de masă). Câştigul salarial mediu nominal net se calculează scăzând din sumele brute aferente câştigului salarial nominal brut
următoarele elemente: • impozitul aferent; • contribuţia salariaţilor la bugetul asigurărilor pentru şomaj; • contribuţia individuală de asigurări sociale de stat; • contribuţia salariaţilor pentru asigurările sociale de sănătate. Şomerii conform definiţiei internaţionale a Biroului Internaţional al Muncii (BIM), sunt persoanele de 15-74 ani, care în
perioada de referinţă îndeplinesc simultan următoarele condiţii: • nu au loc de muncă şi nu desfăşoară o activitate în scopul obţinerii unor venituri; • sunt în căutarea unui loc de muncă, utilizând în ultimele patru săptămâni diferite metode active pentru a-l găsi
(înscrierea la agenţii de ocupare a forţei de muncă sau la agenţii particulare de plasare, acţiuni pentru începerea unei activităţi pe cont propriu, publicarea de anunţuri, apel la prieteni, rude, colegi, sindicate etc.);
• sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni, dacă s-ar găsi imediat un loc de muncă. Rata şomajului reprezintă raportul dintre numărul şomerilor şi populaţia activă, exprimat procentual. Judeţul Mehedinţi se află pe locul 36 în ierarhia judeţelor la sfârşitul anului 2013 în ceea ce priveşte populaţia ocupată
(pondere 1,2%), pe un loc mai bun, clasându-se în ceea ce priveşte câştigul salarial(19). În privinţa ratei şomajului, judeţul Mehedinţi este depăşit doar de judeţele Teleorman şi Vaslui. Pentru a putea urmări evoluţia indicatorilor din domeniul forţei de muncă, am extins perioada de reprezentare grafică pe
6 ani:
- Structura populaţiei ocupate pe principalele domenii de activitate
%
43,4 45,8 46,3 46,8 46,6 45,4
18,4 16,1 16,0 15,3 14,8 14,5
7,2 7,1 7,7 7,1 7,2 8,2
31,0 31,0 30,0 30,8 31,4 31,9
0
10
20
30
40
50
60
70
80
90
100
2008 2009 2010 2011 2012 2013
Agricultură, silvicultură şi pescuit Industrie Construcţii Servicii
7
- Numărul mediu al salariaţilor:
40312
49028
4036045837
4339740941
0
10000
20000
30000
40000
50000
60000
2008 2009 2010 2011 2012 2013
persoane
- Rata şomajului:
10,59,5
9,710,5
13,9
9,3
8,57,7
8,48,7
12,0
8,6
0
2
4
6
8
10
12
14
16
2008 2009 2010 2011 2012 2013
%
Rata şomajului - total Rata şomajului - femei
8
Valoarea indicatorului în anul
Ponderea judeţului în anul
Locul judeţului în anul Indicator
UM
2011 2012 2013 2011 2012 2013 2011 2012 2013
LOCUINTE TERMINATE (EXCLUSIV LARGIRI)
LOCUINTE TERMINATE NR. 279 256 300 0,6 0,6 0,7 39 39 38
SUPRAFATA CONSTRUITA MP 38392 37098 46169 0,5 0,5 0,7 41 41 38
SUPRAFATA UTILA MP 29337 28929 36970 0,5 0,5 0,7 40 41 38 SUPRAFATA LOCUIBILA MP 20538 19247 26198 0,6 0,6 0,8 40 41 36
LUNGIMEA RETELEI DE CAI FERATE SI
DRUMURI
LUNGIMEA CAILOR FERATE KM 124 124 124 1,2 1,2 1,2 37 37 37
DINCARE: ELECTRIFICATE KM 123 123 123 3,1 3,1 3,1 16 16 16
LUNGIMEA DRUMURILOR PUBLICE KM 1871 1872 1872 2,2 2,2 2,2 24 24 25
DIN CARE: MODERNIZATE KM 694 704 719 2,6 2,5 2,5 16 18 18
DOTAREA TEHNICO-
EDILITARA , BALANTA FONDULUI DE
LOCUINTE
LUNGIMEA STRAZILOR ORASENESTI KM 317 317 317 1,1 1,1 1,1 38 38 39
DIN CARE: MODERNIZATE KM 266 266 266 1,5 1,5 1,5 31 31 32
SUPRAFATA SPATIILOR VERZI DIN MUNICIPII SI
ORASE HA 214 214 214 1,0 0,9 0,9 34 34 36
LUNGIMEA TOTALA SIMPLA A RETELEI DE
DISTRIBUTIE A APEI KM 785,8 867,6 901,9 1,2 1,3 1,3 38 38 39 APA POTABILA
DISTRIBUITA MII MC 9341 9528 8785 0,9 0,9 0,9 34 31 32 DIN CARE: PENTRU UZ
CASNIC MII MC 7192 7458 7187 1,1 1,1 1,0 33 32 31
LUNGIMEA TOTALA SIMPLA A
CONDUCTELOR DE CANALIZARE PUBLICA KM 230,7 257,8 280,8 1,0 1,0 1,1 38 35 35
LUNGIMEA TOTALA SIMPLA A RETELEI DE
DISTRIBUTIE A GAZELOR KM 22,0 23,7 24,1 0,1 0,1 0,1 42 42 42
GAZE DISTRIBUITE MII MC 4502 4326 3759 0,0 0,0 0,0 42 42 42 DIN CARE: PENTRU UZ
CASNIC MII MC 426 518 582 0,0 0,0 0,0 42 42 42
9
Valoarea indicatorului în anul
Ponderea judeţului în anul
Locul judeţului în anul Indicator
UM
2011 2012 2013 2011 2012 2013 2011 2012 2013 NUMARUL
VEHICULELOR (AUTOBUZELOR) DIN
INVENTAR NR. 80 70 55 1,5 1,5 1,1 18 19 22
CALATORI TRANSPORTATI CU
AUTOBUZE MII CAL. 1238,1 1003,0 762,8 0,1 0,1 0,1 37 39 40 NUMARUL
LOCUINTELOR EXISTENTE LA 31 XII-
TOTAL NR. 131135 131358 131627 1,5 1,5 1,5 35 35 35 DIN CARE: MUNICIPII SI
ORASE NR. 55465 55547 55636 1,2 1,2 1,2 33 33 33 SUPRAFATA LOCUIBILA
LA 31 XII-TOTAL MP 5298550 5317522 5344111 1,3 1,3 1,3 36 36 36 DIN CARE: MUNICIPII SI
ORASE MP 2219745 2225522 2235366 1,0 1,0 1,0 37 37 37 Locuinţa este construcţia, formată din una sau mai multe camere de locuit situate la acelaşi nivel al clădirii sau la
niveluri diferite, prevăzută, în general, cu dependinţe (bucătărie, baie etc.) sau cu alte spaţii de deservire, independentă din punct de vedere funcţional, având intrarea separată din casa scării, curte sau stradă şi care a fost construită, transformată sau amenajată în scopul de a fi folosită, în principiu, de o singură gospodărie.
Locuinţa terminată în cursul unui an este acea construcţie care nu a existat anterior şi ale cărei elemente, inclusiv fundaţia, s-au construit pentru prima dată, la care s-au realizat toate categoriile de lucrări prevăzute în documentaţia de execuţie şi care au fost recepţionate de beneficiar.
Camera de locuit reprezintă o încăpere dintr-o locuinţă care serveşte pentru locuit, având suprafaţa de cel puţin 4 m2, înălţimea de cel puţin 2 m pe cea mai mare parte a suprafeţei sale şi care primeşte lumină naturală fie direct prin ferestre şi / sau uşi exterioare, fie indirect, prin verande cu ajutorul ferestrelor şi / sau uşilor, sau prin alte camere de locuit cu ajutorul glasvandurilor. Astfel, sunt considerate camere de locuit: dormitoarele, camerele de zi, holurile locuibile, încăperile cu dublă utilizare (din a căror suprafaţă, o parte este folosită pentru locuit) şi de asemenea, alte încăperi destinate pentru locuit.
Suprafaţa (aria) construită desfăşurată (totală) reprezintă suma suprafeţelor secţiunilor orizontale ale tuturor nivelurilor clădirii (subsol, parter, etaje şi mansardă, exclusiv podurile circulabile sau necirculabile), delimitate de conturul exterior al pereţilor exteriori. Nu se cuprind suprafeţele aferente treptelor exterioare, teraselor neacoperite, ariile curţilor interioare şi exterioare de lumină sau de acces, mai mari de 4 m2, subsolurile tehnice.
Suprafaţa (aria) utilă desfăşurată (totală) rezultă din suprafaţa construită desfăşurată, din care se scade suprafaţa ocupată de pereţi (exclusiv pereţii amovibili).
Suprafaţa (aria) locuibilă desfăşurată (totală) reprezintă suma suprafeţelor destinate pentru locuit a tuturor locuinţelor sau spaţiilor de locuit din clădire.
Lungimea totală simplă a reţelei de distribuţie a apei potabile reprezintă lungimea tuburilor şi conductelor instalate pe teritoriul localităţii respective, pentru transportul apei potabile de la conductele de aducţiune sau de la staţiile de pompare până la punctele de branşare a consumatorilor.
Apa potabilă distribuită consumatorilor este cantitatea totală de apă potabilă livrată efectiv tuturor consumatorilor, populaţiei şi operatorilor economici, pentru nevoi productive şi neproductive (casnice, băi publice, clădiri social-culturale şi administrative, hoteluri, stropitul străzilor, spaţii verzi etc.) prin reţele de distribuţie sau direct prin conducte de aducţiune; se determină cu ajutorul apometrelor instalate la consumatori, iar în lipsa acestora pe baza normelor de consum pauşal.
Lungimea totală a conductelor de distribuţie a gazelor naturale se referă la totalitatea conductelor (din reţea şi direct din conductele magistrale de transport) prin care se distribuie gaze la consumatorii dintr-o localitate, începând de la staţiile de reglare a presiunii şi predare a gazelor de către furnizori până la punctele de branşare a consumatorilor.
Gazele naturale distribuite efectiv reprezintă volumul total de gaze naturale livrate consumatorilor prin reţele de distribuţie (inclusiv gazele naturale consumate de unitatea distribuitoare).
Fondul de locuinţe se determină pe baza datelor obţinute la recensămintele populaţiei şi locuinţelor şi a modificărilor intervenite în cursul fiecărui an, respectiv:
• intrările, reprezentând locuinţele date în folosinţă (locuinţe noi şi spaţii cu altă destinaţie transformate în locuinţe); • ieşirile, reprezentând demolările şi schimbarea locuinţelor în spaţii cu altă destinaţie. În privinţa construcţiilor de locuinţe se constată o uşoară îmbunătăţire (de la locul 39 la 38 în ierarhia judeţelor), judeţul
Mehedinţi fiind pe ultimul loc în privinţa reţelei de distribuţie a gazelor naturale, iar în privinţa numărului de călători transportaţi cu autobuze (ca principal mijloc de transport), pe locul 40 în 2013, de la 37 în 2011.
10
1316
27
1313
58
1311
35
55465 55547 55636
0
20000
40000
60000
80000
100000
120000
140000
2011 2012 2013
-număr-
NUMARUL LOCUINTELOR EXISTENTE LA 31 XII-TOTALDIN CARE: MUNICIPII SI ORASE
5344
111
5317
522
5298
550
223536622255222219745
0
1000000
2000000
3000000
4000000
5000000
6000000
2011 2012 2013
-metri patrati-
SUPRAFATA LOCUIBILA LA 31 XII-TOTALDIN CARE: MUNICIPII SI ORASE
11
Valoarea indicatorului în anul
Ponderea judeţului în anul
Locul judeţului în anul Indicator
UM
2011 2012 2013 2011 2012 2013 2011 2012 2013
INVATAMANT DE TOATE GRADELE
UNITATI DIN INVATAMINT NR. 110 108 109 1,5 1,5 1,5 36 35 37
- GRADINITE DE COPII NR. 11 11 11 0,8 0,9 0,9 35 34 35 - PRIMAR SI GIMNAZIAL
(INCLUSIV SPECIAL) NR. 78 76 77 1,9 1,9 1,9 30 31 30
- SECUNDAR CICLUL 2- LICEAL, DE ARTE SI
MESERII NR. 20 20 20 1,2 1,2 1,2 37 37 37 - POSTLICEAL SI DE
MAISTRI NR. 1 1 1 1,2 1,0 0,8 25 30 34 POPULATIA SCOLARA PERS. 46812 46057 44224 1,2 1,2 1,2 36 36 37
COPII INSCRISI IN GRADINITE PERS. 8288 6892 6597 1,2 1,2 1,2 40 40 40
ELEVI INSCRISI - TOTAL PERS. 36955 37192 35993 1,4 1,4 1,4 36 36 37
- PRIMAR SI GIMNAZIAL (INCLUSIV SPECIAL) NR. 21239 22000 21529 1,3 1,3 1,2 39 39 39
- SECUNDAR CICLUL 2 (LICEAL,PROFESIONAL
SI DE UCENICI) PERS. 13546 12622 11637 1,5 1,5 1,4 34 35 35 - POSTLICEAL, DE
MAISTRI PERS. 2170 2570 2827 2,7 2,8 2,8 16 14 14
STUDENTI INSCRISI - TOTAL (PUBLIC SI
PRIVAT) PERS. 1569 1973 1634 0,3 0,4 0,4 24 21 22
PERSONAL DIDACTIC-TOTAL PERS. 3159 3005 3022 1,3 1,2 1,2 35 35 35
- PRIMAR SI GIMNAZIAL (INCLUSIV SPECIAL) PERS. 1754 1703 1751 1,5 1,4 1,4 37 38 38
- SECUNDAR CICLUL 2 (LICEAL, PROFESIONAL
SI DE UCENICI) PERS. 914 859 826 1,5 1,5 1,4 32 33 34
- POSTLICEAL SI DE MAISTRI PERS. 27 11 12 2,0 0,7 0,6 17 34 34
În perioada 2011-2013, a scăzut populaţia şcolară (de la 46,8 mii elevi la 44,2), personalul didactic de la 3,2 la 3,0 mii persoane, ponderea judeţului Mehedinţi în total ţară fiind de 1,2 % la ambii indicatori.
În graficele următoare este reprezentarea indicatorilor pe perioada 2011-2013:
12
- Structura populaţiei şcolare în anul 2013
14,3%
57,9%
0,4%27,3%
Învăţământ preşcolar Învăţământ primar şi gimnazial
Învăţământ liceal Învăţământ postliceal şi de maiştri
- Elevi înscrişi - total -
35993
3719236955
35000
35500
36000
36500
37000
37500
2011 2012 2013
- Personal didactic - total
3022
3159
3005
2900
2950
3000
3050
3100
3150
3200
2011 2012 2013
13
Valoarea indicatorului în anul
Ponderea judeţului în anul
Locul judeţului în anul Indicator
UM
2011 2012 2013 2011 2012 2013 2011 2012 2013
RETEAUA SI ACTIVITATEA UNITATILOR CULTURALE
INSTITUTII DE SPECTACOL UNIT. 1 1 2 0,6 0,6 0,8 36 36 33
SPECTACOLE SI CONCERTE NR. 52 93 45 0,3 0,5 0,2 38 35 40
RETEAUA SI
ACTIVITATEA BIBLIOTECILOR
BIBLIOTECI UNIT. 183 183 176 1,6 1,6 1,6 36 34 35
VOLUME EXISTENTE LA SF. ANULUI NR. 1895812 1836057 1784758 1,1 1,1 1,0 35 34 34
JUSTITIE SI STAREA INFRACTIONALA
PERS CONDAMNATE DEFINITIV DE
INSTANTELE JUDECAT. NR. 1007 923 955 2,1 1,9 2,0 19 17 21
INFRACTIUNI CERCETATE DE POLITIE NR. 3178 4644 3946 1,2 1,5 1,3 4 12 7
RETEAUA SI ACTIVITATEA
UNITATILOR SANITARE
SPITALE NR. 4 4 4 0,9 0,8 0,8 38 38 39 UNITATI MEDICO-
SOCIALE NR. 2 2 2 3,1 3,1 3,1 12 12 12 CABINETE MEDICALE
DE MEDICINA GENERALA NR. 7 7 7 0,7 0,7 0,7 26 25 26
CABINETE MEDICALE SCOLARE SI
STUDENTESTI NR. 18 18 18 1,3 1,3 1,3 27 28 27 CABINETE MEDICALE
SCOLARE NR. 18 18 18 1,4 1,3 1,3 26 27 27 DISPENSARE MEDICALE NR. 4 5 5 2,1 2,6 2,6 22 17 17
CABINETE MEDICALE DE FAMILIE NR. 164 165 167 1,5 1,5 1,5 30 29 29
POLICLINICI NR. 1 0 0 0,4 0,0 0,0 20 0 0 AMBULATORII
INTEGRATE SPITALULUI NR. 3 3 3 0,9 0,9 0,9 37 38 38
AMBULATORII DE SPECIALITATE NR. 1 1 1 1,3 1,2 1,1 20 23 23
CABINETE STOMATOLOGICE NR. 92 100 102 0,7 0,8 0,8 35 35 35
CABINETE STOMATOLOGICE
SCOLARE NR. 6 6 6 1,4 1,4 1,4 25 25 24 CABINETE MEDICALE
DE SPECIALITATE NR. 97 122 132 1,0 1,3 1,3 34 30 29 CENTRE DE SANATATE
MINTALA NR. 2 2 2 2,3 2,4 2,4 21 19 21
14
Valoarea indicatorului în anul
Ponderea judeţului în anul
Locul judeţului în anul Indicator
UM
2011 2012 2013 2011 2012 2013 2011 2012 2013
CENTRE DE
TRANSFUZIE NR. 1 1 1 2,4 2,4 2,4 24 24 24 LABORATOARE
MEDICALE NR. 23 28 37 0,8 0,9 1,1 40 38 32 LABORATOARE DE TEHNICA DENTARA NR. 12 11 11 0,5 0,5 0,5 36 36 36
CENTRE MEDICALE DE SPECIALITATE NR. 1 1 1 0,5 0,4 0,4 29 29 30
ALTE TIPURI DE CABINETE MEDICALE NR. 6 5 5 1,1 0,9 1,0 30 32 29
FARMACII NR. 68 80 80 1,0 1,1 1,1 36 35 35 PUNCTE
FARMACEUTICE NR. 34 28 30 2,6 2,3 2,1 12 18 19 DEPOZITE
FARMACEUTICE NR. 2 0 0 0,7 0,0 0,0 21 0 0 CRESE NR. 4 4 4 1,4 1,3 1,2 29 29 29
PATURI IN CRESE NR. 217 237 237 1,4 1,5 1,4 26 25 25 COPII INSCRISI IN
CRESE NR. 216 209 205 1,2 1,1 1,1 27 26 28 PATURI IN SPITALE NR. 1445 1445 1445 1,1 1,1 1,1 34 35 36 PATURI IN UNITATI MEDICO-SOCIALE NR. 61 61 61 2,1 2,1 2,1 18 18 18
MEDICI NR. 467 474 487 0,9 0,9 0,9 34 34 34 STOMATOLOGI NR. 106 113 117 0,8 0,8 0,8 34 34 34
PERSONAL SANITAR MEDIU NR. 1480 1528 1405 1,2 1,2 1,1 35 35 35
PERSONAL SANITAR AUXILIAR NR. 633 619 622 1,1 1,0 1,0 38 39 38
FARMACISTI - TOTAL NR. 125 130 130 0,9 0,8 0,8 34 34 34 Reţeaua unităţilor sanitare este urmărită atât pentru sectorul majoritar de stat, cât şi pentru cel privat, datele
reflectând situaţia înregistrată la sfârşitul anului. În numărul unităţilor sanitare nu sunt incluse cabinetele medicale din structura proprie a spitalelor, a societăţilor
medicale civile, a policlinicilor, centrelor de diagnostic şi tratament, centrelor medicale de specialitate, ambulatoriilor integrate spitalelor şi de specialitate, a centrelor de sănătate, a societăţilor stomatologice civile medicale şi a societăţilor civile medicale de specialitate.
În numărul personalului sanitar cu studii superioare sunt evidenţiaţi separat medicii, stomatologii şi farmaciştii. În numărul personalului sanitar mediu sunt incluşi: asistenţi medicali; asistenţi de farmacie, surori medicale;
tehnicieni sanitari; oficianţi medicali; moaşe; laboranţi şi alte categorii de personal sanitar cu studii medii asimilate. În numărul personalului sanitar auxiliar sunt incluşi: infirmiere, agenţi DDD (dezinsecţie, dezinfecţie, deratizare),
brancardieri, băieşi, gipsari, nămolari, ambulanţieri şi alte categorii de personal asimilat. În numărul paturilor de spital sunt incluse şi cele pentru nou născuţi din spitalele sau secţiile de obstetrică-
ginecologie; nu sunt incluse paturile pentru însoţitori.
15
Valoarea indicatorului în anul
Ponderea judeţului în anul
Locul judeţului în anul Indicator
UM
2011 2012 2013 2011 2012 2013 2011 2012 2013
PREVEDERI SOCIALE
PENSIONARI ASIG. SOC. DE STAT NR. 59111 58698 58729 1,2 1,2 1,3 37 37 37
PENSIONARI AGRICULTORI NR. 11610 10561 9589 1,7 1,7 1,7 27 27 27
PENSIA MEDIE LUNARA - PENSIONARI ASIG.
SOCIALE DE STAT LEI 726 732 764 0,0 0,0 0,0 24 24 22 - PENSIONARI AGRICULTORI LEI 309 311 323 0,0 0,0 0,0 22 22 25
Pensia medie lunară s-a calculat prin raportarea sumelor cuvenite (conform deciziilor) pensionarilor existenţi în plată în
anul de referinţă, la numărul mediu lunar al acestora înmulţit cu 12. În perioada 2011-2013 pensia medie lunară a crescut de la 726 la 764 la pensiile de asigurări sociale de stat şi de la
309 la 323 lei la pensiile de agricultură. Numărul de pensionari a scăzut la ambele categorii de pensionari.
- Numaărul pensionarilor 2011-2013:
59111 58698 58729
95891056111610
5000
15000
25000
35000
45000
55000
65000
75000
2011 2012 2013
persoane
Pensionari de asigurări sociale de stat
Pensionari de asigurări sociale – agricultori
16
Valoarea indicatorului în anul
Ponderea judeţului în anul
Locul judeţului în anul Indicator
UM
2011 2012 2013 2011 2012 2013 2011 2012 2013
TURISM
UNITATI DE CAZARE TURISTICA EXISTENTE NR. 35 42 42 0,7 0,7 0,7 34 33 32
CAPACITATE DE CAZARE TURISTICA
EXISTENTA LOCURI 1587 1772 1768 0,6 0,6 0,6 34 34 33 CAPACITATE DE
CAZARE TURISTICA IN FUNCTIUNE
LOC-ZILE 500359 549413 573540 0,7 0,7 0,7 33 33 32
INNOPTARI IN STRUCTURILE DE
CAZARE TURISTICA NR. 137129 119972 117103 0,8 0,6 0,6 29 33 34 TURISTI CAZATI NR. 54778 53684 52323 0,8 0,7 0,7 31 33 33
TURISTI DIN TARA CAZATI NR. 49456 48315 47233 0,9 0,8 0,8 28 33 33
Sursa datelor o constituie cercetările statistice privind activitatea de turism a persoanelor juridice şi fizice care deţin
structuri de cazare turistică de 5 locuri - pat şi peste (activitatea de cazare turistică) şi cercetare statistică de tip cut-off pentru activitatea agenţiilor de turism.
Structură de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică - orice construcţie sau amenajare, care furnizează în
mod permanent sau sezonier serviciul de cazare şi alte servicii specifice pentru turişti. Vilele turistice, bungalourile şi pensiunile turistice - structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare distincte
pentru fiecare clădire în parte, chiar dacă au o recepţie comună pentru mai multe vile, bungalouri sau pensiuni. Bungalourile - structuri de cazare turistică de capacitate redusă, realizate, de regulă, din lemn sau materiale similare.
Sunt amplasate în perimetrul campingurilor, satelor de vacanţă, ca unităţi independente în cadrul unor staţiuni sau zone turistice sau ca spaţii complementare pe lângă alte structuri de cazare turistică.
Unitatea de tip căsuţă - grup independent de căsuţe turistice care are recepţie şi conducere administrativă comună. Pensiunile turistice - structuri de primire turistică, având o capacitate de cazare de până la 15 camere, totalizând
maxim 60 de locuri, funcţionând în locuinţele cetăţenilor sau în clădiri independente, care asigură în spaţii special amenajate cazarea turiştilor şi condiţiile de pregătire şi servire a mesei.
Pensiunile agroturistice sunt structuri de primire turistică, având o capacitate de cazare de până la 8 camere,
funcţionând în locuinţele cetăţenilor sau în clădiri independente, care asigură în spaţii special amenajate cazarea turiştilor şi condiţiile de pregătire şi servire a mesei, precum şi posibilitatea participării la activităţi gospodăreşti sau meşteşugăreşti.
Nu se cuprind în cercetarea statistică, structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică cu o capacitate
de cazare instalată de mai puţin de 5 locuri. Nu se cuprind în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică: structurile de cazare folosite în
exclusivitate de posesori sau chiriaşi, pe o durată mai mare de un an, indiferent de clasificarea acestora; locuinţele secundare ale populaţiei, utilizate în scopuri turistice în mod exclusiv de posesorii acestora; căminele, internatele şcolare pe perioada anului şcolar; unităţile spitaliceşti (cu excepţia sanatoriilor şi altor spaţii similare ce practică în mod exclusiv activităţi turistice); vagoanele dormitor; adăposturile şi refugiile montane şi similare; barăcile şi dormitoarele pentru muncitori; căminele de bătrâni şi casele de copii.
În numărul structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică au fost cuprinse structurile existente la 31 iulie, din anul respectiv. Se exclud structurile a căror activitate a fost întreruptă în vederea realizării unor reparaţii capitale sau pentru modificări importante ale capacităţii de cazare sau / şi a categoriei de încadrare.
Locurile aferente structurilor de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică complementare (căsuţe, terenuri de campare etc.) la o structură de cazare turistică de bază (hotel, motel, camping etc.) şi utilizarea acestor locuri sunt cuprinse la structura de bază.
Capacitatea de cazare turistică existentă (instalată) reprezintă numărul de locuri de cazare de folosinţă turistică
înscrise în ultimul act de recepţie, omologare sau clasificare al structurii de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, exclusiv paturile suplimentare care se pot instala în caz de necesitate. Sunt luate în calcul numărul de locuri din structurile existente la 31 iulie, din anul respectiv.
Capacitatea de cazare turistică în funcţiune (exprimată în locuri-zile) reprezintă numărul de locuri de cazare puse
la dispoziţia turiştilor de către structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, înmulţit cu numărul de zile cât sunt deschise structurile în perioada considerată. Se exclud locurile din camerele sau structurile închise temporar din lipsă de turişti, pentru reparaţii sau pentru alte motive.
17
În perioada 2011-2013 deşi a crescut capacitatea de cazare turistică existentă şi în funcţiune, a scăzut numărul turiştilor
cazaţi şi a înnoptărilor. În graficul prezentat pe turişti cazaţi, am extins perioada de reprezentare: 2008-2013.
- Structura capacităţii de cazare turistică în funcţiune în anul 2013 (loc-zi):
Pensiuni turistice,
agroturistice, vile turistice;
147047
Hoteluri şi hosteluri;
426493
- Înnoptările în structurile de cazare turistică:
2005=100
104,3
119,2118,1122,6
129,0
101,8
112,1
130,0128,3132,3137,8
110,9
59,065,9
56,5
77,8
49,0
59,0
404550556065707580859095
100105110115120125130135140145
2008 2009 2010 2011 2012 2013
%
Total Turişti români Turişti străini
18
Valoarea indicatorului în anul
Ponderea judeţului în anul
Locul judeţului în anul Indicator
UM
2011 2012 2013 2011 2012 2013 2011 2012 2013
INTREPRINDERI ACTIVE DUPA MARIME
INTREPRINDERI ACTIVE NR. 3226 3357 3278 0,7 0,7 0,7 42 42 42 MICRO (0-9 SALARIATI) NR. 2818 2972 2891 0,7 0,7 0,7 42 42 42 MICI (10-49 SALARIATI) NR. 341 321 336 0,7 0,7 0,7 42 42 42
MIJLOCII (50-249 SALARIATI) NR. 55 52 43 0,6 0,6 0,5 42 42 42
MARI (PESTE 250 SALARIATI) NR. 12 12 8 0,7 0,7 0,5 35 36 39
Întreprinderea1 este o grupare de unităţi legale care se constituie ca o entitate organizaţională de producţie de bunuri,
servicii comerciale, sau servicii de interes social, ce beneficiază de o autonomie de decizie, mai ales pentru asigurarea resurselor sale curente.
O întreprindere exercită una sau mai multe activităţi, în unul sau mai multe locuri (sedii - unităţi locale ale întreprinderii). În mod convenţional sunt asimilate întreprinderilor, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale care desfăşoară activităţi economice pe bază de liberă iniţiativă potrivit legii, instituţiile publice şi organizaţiile neguvernamentale.
Unitatea locală1 este o întreprindere sau o parte a acesteia (atelier, fabrică, depozit, birou, mină sau staţie etc.) situată
la o adresă identificabilă. În acest loc se desfăşoară o activitate economică, pentru care - în afara unor cazuri excepţionale - lucrează una sau
mai multe persoane (cu normă întreagă sau parţială) pentru aceeaşi întreprindere. Întreprinderea activă este entitatea care, din punct de vedere economic, este activă în perioada de observare,
respectiv realizează bunuri sau servicii, înregistrează cheltuieli şi întocmeşte bilanţ contabil. Mărimea întreprinderii este evaluată după criteriul numărului mediu de salariaţi, în perioada de referinţă, în
concordanţă cu criteriile emise de Eurostat. Se utilizează următoarele intervale: • întreprinderi micro: 0 - 9 salariaţi; • întreprinderi mici: 10 - 49 salariaţi; • întreprinderi mijlocii: 50 - 249 salariaţi; • întreprinderi mari: 250 salariaţi şi peste. Activitatea principală a întreprinderii este stabilită în funcţie de produsele sau serviciile a căror realizare implică cele
mai mari părţi ale resurselor umane sau care aduc cele mai mari venituri întreprinderii şi se determină utilizând Clasificarea Activităţilor din Economia Naţională (CAEN Rev.2).
În anul 2013 a scăzut numărul întreprinderilor active cu 79 faţă de 2012, dar a crescut cu 52 faţă de 2011. În aceste
condiţii, judeţul şi-a păstrat ponderea în total ţară în ceea ce priveşte acest indicador, situându-se pe ultimul loc în ierarhia judeţelor.
În funcţie de mărimea întreprinderii după numărul de salariaţi, se constată desfiinţarea de pe teritoriul judeţului a 4 întreprinderil mari şi 12 mijlocii în peritada 2011-2013.
1 Definiţie în conformitate cu „Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 696/1993”, privind unităţile de observare statistică.
19
- Numărul întreprinderilor în funcţie de numărul mediu de salariaţi:
55 12 1243 8341
2818
52
2972
321 336
2891
0-9 salariaţi 10-49 salariaţi 50-249 salariaţi 250 ş i pestesalariaţi
2011 2012 2013
Valoarea indicatorului în anul
Ponderea judeţului în anul
Locul judeţului în anul Indicator
UM
2011 2012 2013 2011 2012 2013 2011 2012 2013
PRINCIPALII INDICATORI DIN
UNITĂŢILE LOCALE ACTIVE
CIFRA DE AFACERI MIL.RON 4992 5733 3997 0,5 0,5 0,4 40 36 42 INVESTITII BRUTE MIL.RON 536 826 203 0,4 0,7 0,2 35 31 42
INVESTITII NETE MIL.RON 447 435 136 0,6 0,6 0,2 32 34 42 EFECTIVUL DE
PERSONAL PERS. 30301 29591 27064 0,8 0,7 0,7 39 39 40
- Indicatori ai unităţilor locale active 2011-2013
4992
5733
3997
203536 826
435447 136
0
1000
2000
3000
4000
5000
6000
7000
2011 2012 2013
- mil. RON -
CIFRA DE AFACERI INVESTITII BRUTE INVESTITII NETE
20
Recommended