View
221
Download
0
Category
Preview:
Citation preview
Propunere Strategie de integrare a activității meșteșugărești din județul Dâmbovița în activitatea
turistică locală / regională
Proiect co�nanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013Axa prioritară 5 „Promovarea măsurilor active de ocupare”Domeniul major de intervenţie 5.2 „Promovarea sustenabilității pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce privește dezvoltarea resurselor umane și ocuparea forței de muncă”Titlul proiectului: „MEȘTERUL TURISTIC - Integrarea abilităților mesteșugărești în turismul local - alternativă viabilă de revitalizare a spațiului rural”Contract număr: POSDRU/135/5.2/S/131192Bene�ciar: Asociaţia PartNET – Parteneriat pentru Dezvoltare Durabilă
FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Investește în
OAMENI
CUPRINS:
Analiza situaţiei meşteşugurilor în judeţul Dâmboviţa
Potenţialul turistic al judeţului Dâmboviţa
Analiza SWOT privind integrarea abilităților meșteșugărești în turismul
local din judeţul Dâmboviţa
Propuneri
Analiza situaţiei meşteşugurilor în
judeţul Dâmboviţa
O activitate economică importantă, pe care o mai întâlnim şi astăzi în satele dâmbovițene,
strâns legată de valorificarea resurselor naturale, dar și umane, sunt meșteșugurile.
Dacă, din punct de vedere geografic, distingem trei zone definite: munte, deal, câmpie, din
punct de vedere etnografic, găsim elemente de civilizaţie şi cultură populară, integrate deplin în
sistemul de organizare a satelor, în ocupaţii şi meşteşuguri, în datini şi obiceiuri, în felul de a fi al
locuitorilor judeţului.
Modernizarea societății românești a generat dezvoltarea sectorului economic. În primele
decenii ale sec. XIX, industria casnică, meșteșugurile, îndeosebi, se dezvoltă la sate, asigurând
populației rurale, dar și orășenilor, necesitățile legate de îmbrăcăminte, încălțăminte, ca și confortul
casnic. Se dezvoltă industria casnică textilă, ce presupune un proces complex al muncii: dărăcit,
pieptănat, tors, vopsit și țesut. La Pietroșița, Moroeni, Fieni și Runcu, existau 1832 pive și dârste,
necesare industriei postavului (G. Toma; Oproiu Mihai; Dâmbovița, Inițiative și Capital, Edit.
Transversal, pag. 29).
Se dezvoltă, de asemenea, meșteșugurile legate de prelucrarea lemnului, în Dâmbovița
existând masă lemnoasă în cantități importante. Fiecare moșie, fiecare sat avea proprii lemnari, care
lucrau pentru nevoile proprietății funciare, dar și pentru nevoile locuitorilor satului. Producția de
cherestea, destinată nevoilor interne, dar și externe ale satului, se afla în centre meșteșugărești
precum Runcu, Pietroșița, Moroeni. Aici, se întâlneau meşteri lemnari, constructori de fierăstraie,
dârste, pive, căruțe, briște, rotari și dogari. Meșteșugul prelucrării lemnului s-a practicat, alături de
ocupația de agricultor sau de crescător de animale, fiind complementară acestora. La începutul sec.
al XX-lea, exploatarea lemnului din păduri a dus la dezvoltarea industriei lemnului și la apariția
fierăstraielor cu apă, motoarelor pentru tăiatul lemnului, dezvoltarea numeroaselor ateliere de
tâmplărie, rotărie și dogărit.
Dezvoltat era odinioară meșteșugul prelucrării lânii și fibrelor textile, în toate localitățile
județului, în funcție de particularitățile locale zonale apărând, ulterior, și centre în care această
ocupație deținea un loc important.
De menționat centre pentru țesut covoare la Pietroșița, Moroeni, Runcu, Valea Leurzii,
pentru port popular la Râul – alb, Bărbulețu, Văleni Dâmbovița, Malul cu Flori.
Unul dintre cele mai vechi meșteșuguri, olăritul și ceramica țărănească era o preocupare
cotidiană în sate ca Dragăeşti, Dărmănești, Gheboaia. Se cunoaște faptul că ceramica s-a produs
odinioară în localitățile dâmbovițene Dobra, Văcărești, Potlogi, Dragomirești și Mănești.
Constructori de case recunoscuţi erau din zona Dragomirești, Voinești, Văleni-Dâmboviţa,
Brănești.
Meşteri cioplitori în piatră : Pietrari, Pietroşiţa, Manga, Dealu Frumos.
Satul tradiţional, care astăzi este pe cale de dispariţie, era o aşezare omenească definitivă, a
cărei structură de echilibru şi armonie era menţinută de o civilizaţie sătească, cu o filozofie de viaţă
simplă şi armonioasă.
În peisajul dâmbovițean, întâlnim destule mărturii, care demonstrează virtuţile practice şi
artistice ale locuitorilor satului, începând de la organizarea gospodăriei, dar şi implicarea acestora în
gospodăria tradiţională sătească, prin ocupaţiile şi îndeletnicirile specifice, atât zonei de munte, de
deal şi câmpie, cât şi prin practicarea unor meşteşuguri, folosind resursele naturale existente.
Meșteșugurile dâmboviţene, care sunt adaptabile, în parte, la condiţiile contemporane, sunt
legate de prelucrarea fibrelor şi firelor, confecţionarea manuală a covoarelor, a țesăturilor de
interior, a cusăturilor, împletiturilor, broderiilor, prelucrarea lutului (ceramica smălțuită și
nesmălțuită, utilitară și artizanală), a lemnului (lemnăritul, dulgheritul, şindrilitul, dogăritul şi altele)
şi a fierului (mobilier de grădină şi interior, obiecte decorative de mici şi mari dimensiuni).
Arta textilă și meșteșugul țesutului
Țesutul și cusutul pentru familie făceau parte din îndeletnicirile femeii.
Arta textilă este reprezentată pe tot teritoriul judeţului, cu precădere, în comunele Pietroșița,
Tătărani, Bezdead, Valea Lungă, Vârfuri, Morteni.
Portul popular s-a dezvoltat, odată cu celelalte forme ale vieţii sociale, devenind un element
de bază al culturii materiale. Astăzi, portul popular pare un document viu al trecutului şi forţa lui
arhetipală este de netăgăduit.
Costumul de Dâmbovița ocupă un loc de seamă în ansamblul portului popular românesc.
Piesele costumului popular erau confecţionate în casă, ansamblul fiind bine definit, prin
componenţa sa, respectiv, cămaşă cu altiţă, ie cu poale separat, ştergar sau maramă, fotă, brâu, bete,
scurteică, zeghe, pieptar, cojoc, colţuni, opinci şi pantofi.
Marama, obiect decorativ din componența costumului popular, era ţesută din fire subţiri de
bumbac sau mătase naturală. Zone reprezentative, comunele: Moţăieni, Bezdead, Pietroșița,
Tătărani, Râul Alb.
Frumusețea obiectelor de interior în ansamblu, a dobândit autenticitate pe măsura funcţiilor
estetice. Păretarele, lăicerele, care înconjoară uneori întreaga încăpere, scoarţele, covoarele şi
macatele, realizate în diferite tehnici, cu decor din năvădeală, cu ghergheful sau realizate cu
vergeaua, sunt răspândite în tot teritoriul judeţului.
Între țesăturile importante ale decorului de interior, care folosesc fire subţiri din bumbac ori
cânepă şi care se disting printr-o valoare artistică deosebită sunt ştergarele, motivele lor fiind adesea
cusute sau ţesute în război.
Expunerea ştergarelor ca accesoriu de interior în jurul ferestrelor, ori desfăşurate pe pereţi
ca şi mici tapiţerii, diferă oarecum de la zonă la zonă, având menirea să îmblânzească aspectul,
uneori colţuros, al interiorului locuinţei.
Arta ceramicii și olăritul
Ca pretutindeni în ţară, şi în zona Dâmboviţei, meşteşugul olăritului a însemnat o preocupare
perenă, centrele Drăgăieşti, Odobești, Dărmănești, Gheboaia, având o veche tradiţie.
Componente inseparabile ale interiorului locuinţei ţărăneşti, cu multiple întrebuinţări în
cadrul gospodăriei, produsele ceramicii populare sunt larg răspândite în toate zonele judeţului, ele
fiind vândute în târgurile tradiţionale.
Ceramica de Dâmboviţa, cu formele sale, oale de diferite mărimi, ca: puii, fierturile, oalele
de 3 l, pâraiele, oalele cu o singură toartă, ulcioarele, străchinile, cănile pentru apă, ceştile pentru
ţuică, au ca elemente decorative coardele, şerpişorii, lucrate cu pensula sau cu degetul, în dungi
simple; cu semne obţinute cu potlogul crestat sau cu pieptenele peste stratul de humă.
Tradiția se păstrează şi astăzi în două din satele dâmboviţene: Dărmănești şi Gheboaia, unde
meşterii grupaţi în ateliere, execută străchini, farfurii, oale, căni, ghivece pentru flori, smălţuite şi
nesmălţuite, frumos şi viu decorate.
Arta ceramicii dezvoltă, paralel cu olăritul, şi o ceramică zoomorfă şi antropomorfă precum:
celebrele figurine de femei, numite păpuşi de Drăgăieşti, încadrate în arhitectura caselor, de
asemenea, cerbi, urşi, oi, berbeci, sugestiv modelate de mână, lucrate cu pricepere artistică de
meşterii olari de la Dărmănești, Drăgăieşti și Gheboaia.
Prelucrarea artistică a lemnului
În spațiul dâmbovițean, prelucrarea artistică a lemnului cunoaşte încă o largă răspândire.
La Tătărani, mai aflăm porţi traforate şi sculptate; la Moroieni, Moreni şi Valea Lungă – Gorgota,
se produc piese de inventar casnic, gospodăresc şi agricol, în toate cazurile păstrându-se tradiţia.
Într-o serie de localităţi precum: Pietroșița, Moroieni, Pucioasa, Zărăfoaia, Vulcana Pandele,
Vârfuri, Valea Lungă, Vișinești, Văleni-Dâmboviţa, ochiul este încântat de o multitudine de
traforaje arhitecturale.
Pe lângă meșterii populari „tradiţionalişti”, nu puţini sunt artiştii prelucrării lemnului,
care-l interpretează tradiţional, fără să-l trădeze, realizând obiecte de lemn grupate astfel: inventar
casnic şi gospodăresc, instrumente muzicale, inventar de cult şi piese de interpretare a personajelor
mitologice.
Caracteristic pentru creatorii în lemn dâmboviţeni este faptul că aceştia păstrează
obligativitatea folosirii esenţelor lemnoase specifice, apelând nu numai la cele pe care le impune
tehnica de execuţie, dar şi la motive străbune de ornamentaţie: soarele este încadrat în câmpii
ornamentale, într-o multitudine de forme, apoi urmează funia, dintele de lup, valul, zig-zagul sau
şarpele. Prelucrarea artistică a lemnului se continuă, atât în forme tradiţionale, dar şi în forme noi,
care răspund adecvat gustului rafinat al contemporaneităţii.
Prelucrarea metalelor
Fierăria și potcovitul animalelor de tracțiune, caii și boii, sunt îndeletniciri străvechi în
judeţul Dâmboviţa, din păcate, meşteri pricepuţi sunt din ce în ce mai puţini, au îmbătrânit, iar
meşteşugul pare să piară odată cu ei. Atelierele lor, reprezentau, pe vremuri, un loc de întâlnire a
locuitorilor satului, adevăraţi poli sociali, unde bărbaţii îşi “încălţau” caii cu potcoave noi, ori își
reparau mijloacele de transport şi uneltele agricole.
Astăzi, în atelierele și gospodăriile meşterilor, abia dacă mai vezi unul sau doi clienţi pe
săptămână. Amintim faptul că în fiecare sat existau meșteri fierari sau potcovari. Astăzi, prelucrarea
artistică a metalului este un segment mai dezvoltat, meșterii realizând din fier forjat, obiecte
decorative, grilaje, porți ornamentate, mobilier de grădină ș. a. Localități reprezentative: Dobra,
Valea Voievozilor, Vulcana, Pandele, Vârfuri, ș.a.
Orfevrăria
Noțiunea de orfevrărie desemnează străvechiul meșteșug al prelucrării metalelor prețioase
prin: ciocănire, decupare, traforare, turnare, cizelare, incizare, filigranare. Această noțiune definește
și totalitatea obiectelor rezultate din prelucrările enumerate mai sus.
Primele informații despre meșteșug le avem din perioada neolitică.
Podoabe, obiecte de paradă, însemne de putere și multe alte obiecte cu destinație cultică,
executate din argint, aur sau aliajele acestora, sunt descoperite încă din epoca bronzului.
Patrimoniul românesc deține un important număr de obiecte de orfevrărie, fapt ce justifică
răspândirea meșteșugului orfevrăriei și dezvoltarea lui, până la sfârșitul secolului al- XIX- lea și
începutul secolului al-XX-lea, pe tot cuprinsul țării.
Meșteșugul supraviețuiește şi astăzi, în județul Dâmbovița, prin pasiunea, priceperea și
îndemânarea unui meșter artizan, care, părăsind Bucureștiul, imediat după 89, se întoarce în satul
natal, Dragomirești Dâmbovița. Lucrează neobosit, folosind, de cele mai multe ori, metode empirice
pentru a transforma lingoul ori tabla de argint, cu ajutorul focului, ciocanului și dălților, în
minunate obiecte, adevărate bijuterii.
Pictura religioasă
Arta religioasă ţărănească este reprezentată printr-o serie de obiecte precum: icoanele pe
lemn şi pe sticlă, odoarele bisericești, crucile, pistornicele, xilogravurile, troițele etc., însufleţite prin
harul şi talentul meşterului, artistului popular.
Pictura pe sticlă și pe lemn s-a dezvoltat ca meşteşug pe lângă mănăstiri şi-n lumea satului,
în cel din urmă caz, ţăranii iconari practicând şi transmiţând meşteşugul zugrăvirii icoanelor din tată
în fiu.
Meşterul anonim, mai mult sau mai puţin talentat ori şcolit, a creat uneori opere originale,
pline de pitoresc, prin îmbinarea elementelor tradiţionale cu fantezia sa vie, alimentată de scrieri
hagiografice, de legende ori povestiri.
Icoanei, obiect de cult şi de veneraţie, i s-a atribuit o nouă valenţă, şi anume, aceea de obiect
de artă şi de contemplare artistică.
Astăzi, meşterii iconari sunt cei care au învăţat arta culorii, în şcoală şi îndeletnicirea de la
meşteri consacraţi.
Împletitul nuielelor din răchită (denumirea populară a salciei) este și astăzi o activitate
importantă pentru meșterii din Dragomirești și Nucet.
Meșterii prelucrează și împletesc nuielele de răchită, realizând din ele coșuri, târne,
mobilier de grădină, dar și diverse obiecte decorative și funcționale.
Statistic, s-a constatat că 70% din totalul populației județului Dâmbovița locuiește în
mediul rural, aici înregistrându-se una dintre cele mai ridicate densități ale populației rurale din
România. Zonele rurale dâmbovițene au, din punct de vedere economic, o diversificare, aceasta
rezultând din zona agriculturii, pe de o parte, dar şi din zona activităților non-agricole, sau din
domeniul industriei alimentare.
Din analiza situației socio-economice a județului Dâmbovița (2011), rezultă că localitățile
rurale au economii diferite datorită factorilor precum:
- poziționarea localităților în proximitatea zonelor urbane.
- poziționarea față de rutele importante de transport.
- dezvoltarea investițiilor in zonă.
Acești factori au creat diferențe majore în dezvoltarea economică a localităților județului.
Din studiul efectuat de Consiliul Judeţean Dâmboviţa, în 2011, rezultă că localități precum:
Răscăieți, Pucheni, Crevedia au un număr semnificativ de salariați ocupați în agricultură, industria
și serviciile sunt prioritare pentru majoritatea salariaților din comunele Pietrari, Șotânga, Ciocănești
și Vulcana-Băi, respectiv, Bărbulețu, Malu cu Flori, Ludești și Mătăsaru.
Studiul menționat arată cum comune precum Răzvad, Crevedia, Aninoasa, Ulmi, Tărtășești
sau Băleni au un dinamism antreprenorial ridicat, iar întreprinderile locale ocupă un număr
important de persoane și generează performanțe economice superioare.
Pe de altă parte, localități precum Râu Alb, Cornățelu, Vișinești, Răscăeți sau Uliești, sunt
localități mai puțin dezvoltate, din punct de vedere al activității întreprinderilor, asta în timp ce,
din punct de vedere economic, localități precum Aninoasa, Crevedia, Ulmi și Băleni sunt
localități performante.
În ciuda faptului că satul este astăzi asaltat de produse de consum, tot satul a rămas un
furnizor de produse (utilitare și decorative) de artă populară și pentru piața orașului. În centrul
acestei relații, ca un paradox, meșterul satului își are locul bine meritat, fiind o componentă cheie.
Dacă ar fi să definim, în câteva rânduri, noțiunea de „Meșter al satului”, s-ar cuveni să
spunem că este cel care cu trudă și migală, cu mult suflet și multă simțire a transformat, de-a lungul
timpului, aproape tot ce a avut la îndemână (lemnul, lutul, metalul, piatra, paiul de grâu, fibra de
cânepă, lâna oilor, pielea) în obiecte utile existenței sale zilnice, servind interesele comunității, din
care provine și punând în ele nu numai pricepere, ci, mai ales, har și multă dragoste de viață.
Meșterul satului nu are, asemeni artistului, conștiința valorii sale, dar rămâne devotat unei moșteniri
culturale pe care trebuie s-o poarte cu grijă și să o transmită mai departe.
Deși câștigă doar cât să trăiască modest, meșterii satului continuă să fie unicii mesageri ai
tradiției locului, preluată din tată în fiu, luptând cu orice preț ca aceasta să nu se stingă. Ei sunt
singurii care mai produc obiectele tradiționale cu funcții ritualice (ștergare, șervete, străchini, oale,
ulcele, coșuri) folosite la marile evenimente sătești (botezuri, nunți, înmormântări, pomeni).
Meșteșugurile tradiționale sunt privite astăzi, atât ca o atracție turistică, dar și ca o modestă
sursă de venit pentru meșterii care încă le mai practică. Produsele realizate de meșterii populari au
început să fie din ce în ce mai căutate în Târgurile și Magazinele specializate, atât de iubitorii de
frumos, de cunoscători, dar și de mulți turiști străini.
Mai mult, produsele de artă populară sunt tot mai mult căutate şi de publicul larg pentru
frumusețea și unicitatea lor, multe persoane folosindu-le, atât ca obiecte decorative, dar și pentru
utilizarea lor cotidiană , în bucătărie (de ex. vasele ceramice și din lemn, utilizate la prepararea,
gătitul și servitul mâncării). Multe instituții de stat și firme achiziționează astăzi aceste produse de
artă populară, pentru cadouri la întâlnirile cu reprezentanți, organizații și instituții similare din
străinătate.
Meșteșugul, arta și creația populară sunt elemente definitorii ale identității satului românesc,
fiind și astăzi de un real interes economic și social, atât pentru creator, cât și pentru consumator.
Eforturile cercetătorilor, de-a lungul timpului, s-au îndreptat, cu precădere, asupra
cunoașterii aspectelor tradiționale ale artei populare și mai puțin a explicării realității etnografice vii
din care acestea provin. Fenomenul cel mai intens și cu cele mai puternice efecte descurajante
pentru continuarea activităților meșteșugărești și transmiterea lor către noile generații a fost
colectivizarea. Aceasta a avut efecte sociale irecuperabile, precum ruperea țăranilor de pământ și
înstrăinarea lor de un mod de viață tradițional. Industrializarea masivă din epoca comunistă a dus la
o evadare masivă a tinerilor din mediul rural, aceștia părăsind străvechile ocupații agro-pastorale,
dar şi practicarea meșteșugurilor tradiționale. S-a generalizat, astfel, în timp, consumul produselor
industriale în toate domeniile vieții economice și renunțarea utilizării produselor meșteșugarilor
rurali.
Astăzi, unele noțiuni și concepte importante, ca de exemplu: creator popular, artizan,
meșteșugar, arta populară, au devenit noțiuni care, din punct de vedere științific, și-au schimbat
conținutul, fiind nevoie de o investigație a specialiștilor din mai multe discipline de cercetare
precum etnologie, sociologie, psihologie, istoria artei, management pentru a explica multitudinea
factorilor care influențează astăzi produsul cultural.
Obiectele de artă populară tradițională au fost create, în mediul rural, de către țăranul - artist,
pentru satisfacerea necesităților sale și ale comunității din care făcea parte, având roluri utilitare,
religioase sau magice.
În zilele noastre, obiectele de artă populară și-au redus, în parte, funcția utilitară în favoarea
funcției decorative și meșterul tradițional este din ce în ce mai rar, în târgurile meșterilor populari
făcându-și loc artizanul, creatorul de artă populară, provenit, atât din mediul rural, dar și din cel
urban, cu orizonturi culturale diferite și reprezentând medii socio-profesionale diverse.
Obiectele de artă populară nu au statutul simplu de marfă, producerea lor necesitând, pe
lângă pricepere, îndemânare, stăpânirea tehnicilor, talent și virtuozitate, o moștenire a meșteșugului
din tată în fiu, pe care meșterul popular o poartă cu el și pe care o va transmite generațiilor
următoare.
Meșterul popular se definește astăzi ca o categorie socio - profesională aparte, care aparține
unui mediu socio-cultural divers, dar păstrător al identității, cu un orizont cultural și o motivație
bine reprezentate prin obiectele de artă populară pe care le produce.
Influența noului, dinamica și evoluția meșteșugului nu trebuie să altereze valoarea,
autenticitatea și calitatea obiectului de artă populară, ci trebuie să-l determine pe meșterul popular
să-și creeze un stil propriu fără să se abată de la simbolurile, formele și ornamentica tradițională.
În contextul social actual, când satul românesc tinde spre o modernizare necesară,
recomandată de normele comunității europene, constatăm că universul rural trece printr-o perioadă
de redefinire culturală. Noțiunea de păstrare a identității culturale, uneori prost înțeleasă, determină
apariția unor forme și expresii culturale departe de valorile tradiționale ale satului.
În comunitățile rurale dâmbovițene, meșterii satului, indiferent de meșteșugul pe care-l
practică, îl exercită ocazional, în funcție de nevoile comunității căreia îi aparțin: înmormântări,
pomeni, nunți, botezuri, dar și pentru activitățile agricole ori economice. Întâlnim și astăzi persoane
pasionate de meșteșugul învățat ori preluat de la părinți care, atunci când comunitatea o cere, în
aceleași ateliere și cu aceleași unelte păstrate cu grijă, de-a lungul timpului, meșteșugesc obiecte de
uz casnic sau agricol, țes, cos ori modelează lutul.
Materiile prime, materialele, tehnologiile cu care se obțin și astăzi în atelierul meșterului,
obiecte utilitare necesare în activitățile curente ale locuitorilor satului, precum creșterea animalelor,
agricultură, ori în practicile legate de viața cotidiană, realizarea acestor obiecte de uz gospodăresc
sau meșteșugăresc, de către meșterii care practică meșteșugul din familie, sunt elemente care trezesc
în continuare interesul specialistului. Ei sunt meșterii satului, cei ce știu să conserve bunurile
culturale moștenite din bătrâni, fie din considerente materiale (deoarece practicarea meșteșugului
aduce mici beneficii economice familiei), fie din considerente sentimentale, amintiri de familie.
Dar, și pentru ei, schimbările din societate au adus în față capriciile pieței libere, cerințele
mereu schimbate ale cumpărătorilor, fiind nevoiți să se adapteze unui soi de modernitate, ca să
reziste. Ei nu fac rabat de la tehnica cu care își practică meșteșugul, fie că este încondeiatul ouălor,
țesutul, olăritul, sculptura în lemn, pictatul icoanelor, dar încearcă să ofere produselor și tenta cerută
de cumpărător.
Potenţialul turistic al
judeţului Dâmboviţa
Sprijinit pe cele mai înalte culmi ale munţilor Bucegi, apoi coborând domol spre câmpie,
teritoriul judeţului Dâmboviţa este aşezat pe văile superioare ale râurilor Ialomița și Dâmbovița și
pe cursul mijlociu al râului Argeș. Cu o suprafaţă de 4054 mp, este situat, geografic, pe direcţia
nord-sud (115 km), între 45º 27’ latitudine nordică ( Vf .Omul) şi 42º 25’ latitudine sudică (com.
Șelaru) şi pe direcţia est – vest (63 km) între 25º 54’ longitudine estică (com. Cornești) şi 25º 10’
longitudine vestică (com. Cândeşti). Județul Dâmbovița beneficiază de un cadru natural de excepție,
pornind de la altitudinea minimă de 100 m în sud şi ajungând până la 2505 m, aproape de Vârful
Omul.
Teritoriul judeţului cuprinde, pe verticală, toate formele de relief și o mare diversitate
peisagistică. În zona de câmpie, se întâlnesc o serie de lacuri, iazuri și heleșteie de importanță
locală. Clima este continentală și continental moderată în zona montană, temperatura medie anuală
variind între 0-3 grade Celsius, la munte și 10 +15 grade Celsius la câmpie.
Spaţiul geografic dâmboviţean este situat în partea de sud a ţării, pe colina Carpaţilor
Meridionali. Judeţul Dâmboviţa este străbătut, la nord de Târgovişte, de paralela 45. latitudine
nordică, care traversează localităţile Şotânga, Doiceşti, Ocniţa şi Moreni. Sprijinit la nord pe
înălţimile masivelor Bucegi şi Leaota, la sud judeţul intră în componenţa Câmpiei Române, prin
prelungirea, în formă de amfiteatru, din această zonă.
Generozitatea reliefului judeţului, prin dispunerea acestuia în trei trepte ce se succed de la N
la S, pe o diferenţă de nivel de cca 2400 m, face ca acesta să dispună de resurse naturale bogate şi
diverse, atât ale solului, cât şi ale subsolului.
Straturile de sedimentare diverse au creat o diversificare a resurselor . Dintre cele mai
importante amintim zăcămintele de ţiţei şi gaze naturale dispuse astfel:
- Spre S. - Iedera- Ochiuri- Ocniţa- Valea Reşca- Aninoasa- Şotânga
- Central- Nordic- Moreni- Răzvad – Teiș
- Central- Sudic- Mărginenii de Sus- Bucșani
- Zona sudică – Corbii Mari.
Rezerve de Lignit sunt la Șotânga și Mărgineanca; zăcăminte nemetalifere de sulf la
Pucioasa și de Gips la Pucioasa și Cucuteni- Fieni, Lăculețe.
Rocile, utilizate ca material de construcţii, sunt reprezentate prin argile comune în zona
Crângurile, Doicești, Glodeni, Pucioasa, Șotânga, calcare la Lespezi- Dobrești, valea Brăteiului,
gresii- Buciumeni și Moroieni, marne- în rezerve la Sima- Fieni, Pucheni, nisipurile şi pietrişurile.
Acestor resurse de subsol li se adaugă izvoarele minerale: sulfuroase- cloruro- sodice,
sulfate şi bicarbonate de la Pucioasa, sărate – iodurate - bromurate la Vulcana şi sărate la Bezdead,
Glodeni, Lăculeţe.
Rețeaua hidrografică a județului Dâmboviţa este legată de râurile Ialomiţa, Argeş şi
Dâmboviţa. În funcţie de factorii naturali, densitatea hidrografică este relativ mare, având o
zonalitate altitudinală; cea mai mare densitate aflându-se în zona de munte, descrescând în
subcarpați şi ajungând la 0,3 mc/km la câmpie. În general, reţeaua hidrografică are o alimentare
pluvială cu maxime de scurgere primăvara.
Totalitatea lacurilor din judeţul Dâmboviţa este de natură antropică:
- Lacul Scropoasa are o suprafaţă de 56.600 mp.
- Lacul Dobrești, situat la altitudinea de 890 m, cu o suprafaţă a oglinzii apei de 12.800 mp. a fost
construit prin alimentarea cu apă a hidrocentralei Moroieni (Căprioara).
- Lacul Bolboci este situat la altitudinea de 1400 m, cu o suprafaţă de 100 ha, în amonte de cheile
Zănoagei.
- Lacul Pucioasa se află în apropierea oraşului Pucioasa, la o altitudine de 418 m, cu o suprafaţă de
91 ha.
- Lacul Văcăreşti constituie o acumulare de apă ce acoperă o suprafaţă de 238 ha. Lacuri de
acumulare de suprafaţă mai mică sunt Udreşti, Bunget1, Bunget 2, Brătești, Adunaţi, Ilfoveni.
Clima județului Dâmbovița este temperat - continentală. Prin poziţia geografică şi
succesiunea reliefului, de la nord la sud, judeţul este sub influenţa maselor de aer de diferite tipuri -
aer continental din nord şi est, mediteranean din sud şi sud-vest, iar la altitudine, cel oceanic.
Deasupra teritoriului județului acţionează centrii barici specifici Europei meridionale şi de sud-est.
Astfel, ciclonii mediteraneeni, în drumul lor spre Marea Neagră, produc precipitaţii abundente sub
formă de averse, însoţite de descărcări electrice şi furtuni vara, iar iarna, generează ninsori şi
viscole.
Vegetația se prezintă pe verticală şi este constituită, în mare parte, din păduri a căror
suprafaţă, în judeţul Dâmboviţa, este de 115926 ha. Astfel, vegetaţia alpină formată din asociaţii de
plante pitice sau târâtoare, din specii de ţepoşică, (Nardus stricta), păruşcă (Festuca stupina) sau
iarba stâncilor, constituie zone pentru păstorit. Specific zonei alpine a Munţilor Bucegi este
dezvoltarea vegetaţiei de stâncărie, cu multe elemente floristice rare, precum floarea de colţ,
ghinţura, clopoţelul de munte.
Trecerea de la etajul pădurilor de răşinoase se face printr-o zonă de tufărişuri de jneapăn
(Pinus montana), ienupăr (Juniperus sibirica), smărdar (Rododendron kotschyi).
Pădurile de rășinoase, alcătuite din brad şi molid, sunt următorul etaj de vegetaţie, a cărei
suprafaţă în judeţ este de 15.189 ha. În interiorul pădurilor de molid şi brad există un bogat subetaj
de erbacee şi de pajiști antropice.
Coborând, vegetația prezintă un subetaj al pădurilor de amestec (răşinoase cu păduri de fag).
Etajul inferior al vegetaţiei de munte este ocupat de păduri de fag.
Zona subcarpatică prezintă o alternanţă a pădurilor de foioase şi gorunete, a căror
dezvoltare depinde de expoziţia versanţilor, iar la nivelul solului există o bogată pătură de erbacee.
Întâlnim păduri de esenţă moale (zăvoaiele) dezvoltate în luncile principalelor cursuri de apă. În
cadrul vegetaţiei, trebuie incluse păşunile şi fâneţele bine reprezentate în zona de deal. În câmpie,
se dezvoltă păduri de cer şi gârniţă.
Cultura viței de vie se întinde pe o suprafaţă de 1399 ha, iar cea cu livezi şi grădini, de
11938 ha.
Fauna este bogată și variată în specii, predominând cele de pădure. Sunt reprezentate de urşi,
jderi, cerbi, mistreţi, fazani, cocoşi de munte, veveriţe. Fauna alpină are ca element dominant şi
caracteristic capra neagră.
În zona de câmpie trăiesc diverse rozătoare ( hârciog, şoarece, popândău, iepure de câmp ), păsări
(ciocârlia, prepeliţa, potârnichea, uliul), reptile (şopârlă, guşter, şarpe), insecte. Apele râurilor de
munte, de deal şi de câmpie sunt bogate în păstrăv, clean, mreană, crap, ştiucă.
Încă din sec al XIX-lea, judeţul Dâmboviţa avea cea mai mare densitate a populaţiei din
sudul ţării. Din analiza datelor recensămintelor din sec al XX-lea, se constată că populaţia judeţului
a crescut continuu, această creştere reflectând dezvoltarea economică, socială şi culturală a
judeţului, în anumite perioade. În anul 1912, judeţul Dâmboviţa avea peste 271 360 locuitori din
care 253 760 trăiau în sate şi numai 17 600 în cele două oraşe existente atunci – Târgovişte şi
Găieşti. Între anii 1912 şi 1973, populaţia judeţului a crescut cu peste 184000 de locuitori ceea ce
înseamnă o creştere medie cu circa 3 060 locuitori. După 1948, populaţia oraşelor a crescut datorită
trecerii în rândul aşezărilor urbane a localităţii Moreni, iar la împărţirea administrativă a ţării, din
1968, a încă două aşezări, Fieni şi Titu. Populaţia comunelor înregistrează un spor mult mai mic,
după 1948, în comparaţie cu populația oraşelor.
Ultimele date demografice poziționează județul Dâmbovița pe locul 16 între județele țării, ca
număr de locuitori, respectiv, peste 528 mii de persoane din care 30,6% locuiesc în mediul urban.
Populaţia activă depăşeşte 206 mii de persoane din care peste 193 mii reprezintă populaţie ocupată.
Repartizarea populaţiei ocupate pe activităţi ale economiei naţionale relevă următorul tablou : în
sectorul agricol - 36,5%, în sectorul serviciilor - 35,2%, în industria prelucrătoare - 21,4%, iar restul
de 6,9% în construcţii. Distribuţia salariaţilor pe sectoare economice se prezintă astfel : peste 58,3%
în servicii, 35,5% în industrie şi 4,3% în construcţii.
Rata şomajului, la finele anului 2011, de 6,5%, situează judeţul Dâmboviţa peste media pe
ţară (5,2%). Şomajul a afectat, în principal, muncitorii şi persoanele cu nivel mediu de pregătire şi
mai puţin pe cele cu studii superioare. După întindere, județul Dâmbovița ocupă 1,6% din suprafața
țării, cuprinde 2 municipii, 5 orașe, 82 de comune și 361 de sate. Face parte din Regiunea Sud-
Muntenia, situată în Sud - Estul Europei, alături de județele Argeș, Călărași, Giurgiu, Ialomița,
Prahova și Teleorman.
Analiza SWOT
privind integrarea abilităților meșteșugărești în turismul local
din judeţul Dâmboviţa
Puncte TARI
Aşezare geografică favorabilă, dispusă
armonios, de la nord la sud, în trei trepte –
munte, deal, câmpie, pe o diferenţă de nivel
de 2.400 m, pornind din Munţii Bucegi, de
la vârful Omu (2.505 m),până în Câmpia
Titu (120 m.).
Întinderea mare de păduri montane, pe o
bună parte din masivul Bucegi, generatoare
de aer ozonat şi de peisaje de toată
splendoarea, completate de stânci cu forme
curioase ( Sfinxul, Babele, Ciupercile), de
peşteri (Peştera Ialomiţei), de chei (Cheile
Urşilor,Tătarului, Zănoagei,Orzei,
Horoabei), de Cascada Ialomicioarei, de
lacuri (Bolboci, Scropoasa), multe dintre
aceste frumuseţi făcând parte din Rezervaţii
naturale sau fiind declarate monumente ale
naturii.
Numeroase arii protejate de faună şi floră în
zonele „Natura 2000” şi „Parcul Natural
Bucegi”, locuri minunate pentru drumeţii şi
foto-vânătoare, ciclo-turism, ca şi pentru
atractive popasuri gen „belvedere”.
Puncte de atracţie, diversificate şi deosebit
de valoroase, dispuse pe întreg teritoriul
judeţului, reprezintă un potenţial turistic
important de valorificat, în special, în
turismul rural (agroturism ecologic,
cultural), în turismul de tranzit (cu
Puncte SLABE
Accesibilitate redusă spre cel mai vizitat
masiv montan – Platoul Padina din Bucegi,
atât din lipsa infrastructurii necesare, cât şi
din cauza marii depărtări a acestuia faţă de
localităţile judeţului, motiv pentru care
judeţul Dâmboviţa se menţine în umbra
judeţului vecin, Prahova, ale cărei staţiuni,
în totalitatea lor, sunt puncte de pornire în
ascensiunea muntelui, având din acest punct
de vedere un avans în competiţia turistică
interjudeţeană.
Capacitate de informare şi comunicare cu
turiştii scăzută din insuficienţa punctelor de
informare turistică, în comparaţie cu
numărul mare de obiective şi tentaţii
turistice,
Investiţii reduse în infrastructura rutieră şi în
modernizarea structurilor de primire
Resurse financiare limitate pentru
extinderea şi modernizarea staţiunilor
balneare perpetuează dependenţa, în special,
a staţiunii Pucioasa, de turismul social,
subvenţionat de stat, şi blochează accesul la
sursele de venituri pe care le-ar putea oferi
categoria turiştilor mai potenţi financiar.
Insuficienţa personalului calificat în servicii
turistice, agravat şi de lipsa unor preocupări
susţinute, atât din partea administraţiei
locale, prin societatea CarpatMontana, care
organizarea unor trasee integrate în pachete
turistice complexe), în turismul de week-end
(valorificator al potenţialului de turişti
furnizat de marile oraşe din vecinătatea
judeţului – Bucureşti, Ploieşti, Piteşti).
Îndelungată tradiţie în folosirea unor
importante resurse balneare, cu izvoare
exploatate încă din sec.19, recunoscute şi
peste hotare pentru proprietăţile lor curative
într-o serie întreagă de afecţiuni
(respiratorii,
dermatologice,ginecologice,boli de nutriţie,
reumatism etc), valorificate, în special, în
staţiunea de interes naţional Pucioasa, şi cu
posibilităţi încă neexploatate la maxim în
alte două staţiuni cu potenţial balnear –
Vulcana Băi şi Bezdead.
Numeroase aşezăminte religioase vechi, cu
o importantă valoare patrimonială –
mănăstiri şi schituri (Mănăstirea Stelea,
sec.16, M. Dealu, sec15, Schitul Bunea-
Vulcana Băi, sec.17), biserici din lemn
(Cobia, Condeşti, Valea Mare, Drăgoeşti,
Văleni Dâmboviţa).
Valoroase şi atractive arii de interes
cultural-istoric. Complexul muzeal Curtea
Domnească din Târgovişte (remarcabil sit
de patrimoniu construit, fundamntal pentru
identitatea oraşului „celor zece muzee”),
Complexul Palatul Brâncovenesc de la
Potlogi (1698), Curtea Brâncovenească de la
Doiceşti (1702), Ruinele Curţii Feudale a
Corbenilor (Corbii Mari), Cetatea feudală de
pământ de la Voineşti şi multe alte vestigii
arheologice.
Existenţa, la Moroieni,într-un climat local
gestionează unităţile turistice din
proprietatea Consiliului Judeţean, cât şi din
partea agenţilor economici cu activităţi în
turism, de a organiza cursuri de pregătire şi
perfecţionare a tuturor lucrătorilor din
serviciile turistice.
Capacitatea de cazare turistică existentă slab
dezvoltată, de două şi de trei ori mai mică
decât cea oferită de judeţele vecine,
competitoare, Argeş şi Prahova.
Lipsa unei structuri unitare care să
coordoneze sistemele de informare,
comunicare şi promovare a potenţialului
turistic al judeţului pentru mai buna sa
valorificare.
Slaba folosire a marketingului turistic.
Capacitate scăzută de investiţii pentru
îmbunătăţirea calităţii serviciilor turistice
(majoritatea unităţilor de primire sunt de
două şi trei stele, de două şi trei margarete)
şi, implicit, a raportului preţ/calitate cu
consecinţa directă de limitare a accesului
judeţului la categoria de potenţiali clienţi cu
venituri mai mari şi a reducerii păosibilităţii
de a obţine venituri suplimentare.
Lipsa oricărei preocupări de a iniţia o
colaborare/cooperare a celor trei judeţe
vecine, interesate în valorificarea superioară
a potenţialului lor turistic – Dâmboviţa,
Braşov, Prahova (eventual, şi Argeş), la care
să se alăture şi autorităţile de mediu şi de
adminstrare a ariilor protejate, pentru a
elabora strategii, programe şi investiţii
comune, pentru a creşte atractivitatea ofertei
turistice, în special, faţă de turiştii străini, cu
noi produse turistice, între care pachetele
avantajat de prezenţa unui fond forestier
generos, a unuia dintre cele mai vechi şi
mai importante Sanatorii din ţară, creşte
potenţialul turistic şi atractivitatea localităţii
ca destinaţie de relaxare, cu mari posibilităţi
de construcţii a frumoase reşedinţe de
vacanţe.
Condiţii minunate de extindere a bazei
necesare organizării a noi tabere şcolare, pe
lângă cele patru existente – trei la Moroieni
şi una la Tătărani.
Important potenţial agricol, zootehnic şi
piscicol, cu întinse livezi de fructe şi o
puternică dezvoltare a producţiei de
legume, surse generoase de furnizare pe
pieţele agricole ale judeţului a unei game
largi de produse bio.
Existenţa unor preocupări din partea
administraţiei locale privind protejarea
mediului, prin aplicarea de programe în
domeniul recuperării şi reciclării deşeurilor.
turistice integrate pot include câteva trasee
tematice care să valorifice superior
lăcaşurile de cult, vestigiile istorice,
castelele, palatele, meşteşugurile
tradiţionale ş.a.
Neparticiparea la structura asociativă
„Microregiunea Turistică Munţii Bucegi”.
OPORTUNITĂŢI
Valorificarea superioară, cât mai grabnic, a
resurselor de ape minerale şi a potenţialului
turistic balnear al triunghiului Pucioasa-
Vulcaana Băi-Bezdead.
Atragerea , în „industria” turistică, a
mediului de afaceri existent, prin măsuri de
reabilitare şi dezvoltare a căilor de
comunicaţii şi a infrastructurii de utilităţi
publice, în special, în mediul rural.
Implicarea autorităţilor locale şi a
instituţiilor culturale ale judeţului în
organizarea de Târguri (Târgul meşterilor
AMENINŢĂRI
Migraţia populaţiei, în special, a forţei de
muncă tinere, înalt calificate în turism, spre
mediul urban din afara judeţului
(depopularea comunităţilor rurale) şi chiar
spre „industrii” turistice din state ale UE.
Degradarea severă a mediului de pe Platoul
Bucegi din cauza supraexploatării turistice ,
a despăduririlor haotice şi a nerespectării
normelor de protecţie a zonei.
Lipsa de informare promptă despre
potenţialul turistic al judeţului şi tentaţiile
turistice pe care le oferă blochează accesul a
populari) şi Expoziţii, Festivaluri (Răvăşitul
oilor, Cântecul oieresc, Cornăţelu), de
evenimente cultural-artistice (Povestea
vorbei, din satul Gemenea, comuna
Voineşti,complexă şezătoare cu formaţii
artistice şi meşteşugari din toate zonele ţării,
Zilele Cetăţii Târgovişte, Zilele Pucioasei),
Muscel Clover Fest, Padina Fest – adevărate
manifestări ale tradiţiilor culturii locale.
Apropierea de mari oraşe cu puternice baze
de potenţiali turişti potenţi financiar –
Bucureşti, Ploieşti, Braşov, Piteşti.
Posibilitatea creşterii sprijinului de la
guvern în realizarea investiţiilor de
modernizare a infrastructurii rutiere de
acces şi a infrastructurii sporturilor de iarnă
pe Platoul Padina (conectarea la autostrada
A1 şi perspectiva construcţiei autostrăzii
Bucureşti Braşov)
Existenţa unor zone de mare interes turistic
în munţii Leaota, în special, pentru
dezvoltarea agro-turismului, cu posibilitîţi
de fidelizare a unui anumit grup de turişti.
multor categorii de turişti care se orientează
spre alte judeţe sau spre ofertele primite din
străinătate.
Neacordarea atenţiei cuvenite creşterii
competitivităţii ofertei turistice a judeţelor
învecinate, competitoare de temut pentru
viitorul „industriei” turistice a judeţului.
Degradarea, în unele cazuri, iremediabilă, a
siturilor de patrimoniu construigt din cauza
lipsei de resurse financiare şi de specialişti
necesari pentru intervenţii de reabilitare.
Incapacitatea de a beneficia la potenţial
maxim de patrimoniul cultural-istoric din
cauza infrastructurii rutiere şi de utilităţi
deficitare sau insuficiente.
Creşterea gradului de poluare prin
superficialitatea cu care se aplică măsurile
de recuperare şi reciclare a deşeurilor şi prin
intensificarea circulaţiei auto şi diminuarea
spaţiilor verzi.
Declinul demografic şi îmbătrânirea
populaţiei, dublat de neglijarea măsurilor
de atragere a tinerilor în forme pregătitoare
de lucrători profesionişti în turism.
Propuneri
Centrele de cultură de la Consiliile Judeţene să devină furnizor de formare profesională în
meserii tradiţionale.
Introducerea în şcolile de la sat a cursurilor de prezentare a mesteşugurilor tradiţionale din
zonă.
Introducerea în nomenclatorul de meserii a unor meşteşuguri tradiţionale.
Realizarea de parteneriate între UAT şi asociaţii de meşteşugari sau meşteşugari pentru
promovare.
Sprijin din partea UAT pentru dezvoltarea antreprenoriatului in domeniul meşteşugaresc.
Realizarea de “Sate turistice” în care să se înveţe și meşteşuguri.
Iniţierea de centre de achiziţii pentru produse populare şi artizanat.
UAT care organizează târguri să aibă spaţii special amenajate, distincte, pentru meşteşugari
şi produse artizanale autentice.
Realizarea de târguri şi expoziţii tematice pentru meşteşugarii din zonă.
Participarea la târguri naționale și internaționale.
Înfiinţarea de parteneriate între asociaţiile de meşteşugari sau meşteşugari şi patronatele din
turism şi agroturism.
Fiecare unitate de cazare să aibă un punct de vânzare cu obiecte de artizanat şi produse
meşteşugăreşti autentice, pliante de promovare a asociaţiilor meşteşugăreşti şi
meşteşugarilor locali.
Realizarea de siteuri de vânzări online a produselor de artizanat şi meşteşugăreşti autentice.
Realizarea de centre de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale în domeniul
meşteşugurilor care să elibereze atestate şi certificate pentru persoanele ce realizează
produse meşteşugăreşti autentice.
Recommended