View
2
Download
0
Category
Preview:
Citation preview
RAPORT
ASUPRA CELEI DE-A 14-A RUNDE DE
NEGOCIERI PRIVIND PARTENERIATUL
TRANSATLANTIC PENTRU COMERȚ ȘI
INVESTIȚII
Iulie 2016
Raport asupra celei de-a 14-a runde de negocieri
4.8.2016
Pagina 2 din 18
Cuprins
INTRODUCERE ................................................................................................................. 3
1. ACCESUL LA PIAȚĂ .................................................................................................... 3
1.1 Comerțul cu mărfuri: tarife și accesul la piață ................................................. 3
1.2. Achizițiile publice ............................................................................................... 4
1.3. Comerțul cu servicii ........................................................................................... 5
1.4. Regulile de origine .............................................................................................. 5
2. 2. COMPONENTA DE REGLEMENTARE .............................................................. 7
2.1. Coerența în materie de reglementare ............................................................... 7
2.2. Bariere tehnice în calea comerțului (BTC) ...................................................... 7
2.3. Chestiuni sanitare și fitosanitare (SPS) ............................................................ 8
2.4 Sectoare ................................................................................................................ 8
Produse farmaceutice ......................................................................................... 8
Produse cosmetice ............................................................................................. 9
Produse textile ................................................................................................... 9
Autoturisme ..................................................................................................... 10
Dispozitive medicale ....................................................................................... 11
TIC ........................................................................................................... 11
Inginerie ........................................................................................................... 12
Substanțe chimice ............................................................................................ 12
Pesticide ........................................................................................................... 13
3. NORME ......................................................................................................................... 14
3.1. Comerț și dezvoltare durabilă ......................................................................... 14
3.2. Comerțul cu energie și cu materii prime ........................................................ 15
3.3. Întreprinderi mici și mijlocii ........................................................................... 15
3.4. Chestiuni vamale și facilitarea comerțului ..................................................... 16
3.5. Drepturi de proprietate intelectuală, inclusiv indicațiile geografice ........... 16
3.6. Protecția investițiilor ........................................................................................ 16
3.7. Soluționarea litigiilor dintre state ................................................................... 17
3. 8 Chestiuni juridice și instituționale .................................................................. 17
Raport asupra celei de-a 14-a runde de negocieri
4.8.2016
Pagina 3 din 18
RAPORT ASUPRA CELEI DE-A 14-A RUNDE DE NEGOCIERI
PRIVIND PARTENERIATUL TRANSATLANTIC PENTRU COMERȚ ȘI
INVESTIȚII
(Bruxelles, 11-15 iulie 2016)
INTRODUCERE
Cea de-a 14 rundă de negocieri s-a desfășurat la Bruxelles în perioada 11-15 iulie 2016.
Din motive logistice, discuțiile privind serviciile și investițiile s-au prelungit până în
săptămâna următoare. În această rundă s-a înregistrat un număr record de comunicări cu
privire la text, ceea ce înseamnă că s-au prezentat propuneri pentru aproape toate
capitolele, în total circa 30. Ca și în rundele precedente, aproape 400 de părți interesate
au participat la evenimentele publice. De această dată, sesiunile privind normele și
accesul la piață s-au bucurat de cea mai mare atenție, ceea ce a marcat o schimbare față
de rundele anterioare, în cadrul cărora s-a pus accentul pe cooperarea în materie de
reglementare. Angajamentul negociatorilor a fost în general apreciat de părțile
interesate.
Următoarea rundă de negocieri va avea loc cel mai probabil în toamnă.
DETALII PE DOMENII DE NEGOCIERE
1. ACCESUL LA PIAȚĂ
1.1 Comerțul cu mărfuri: tarife și accesul la piață
Tarife industriale
Nu s-a făcut schimb de noi oferte, dar UE și SUA au acum o perspectivă mai clară
asupra modalității de abordare a intereselor lor în ceea ce privește majoritatea
produselor. Marea majoritate a taxelor vamale vor fi eliminate odată cu intrarea în
vigoare, iar cele rămase vor fi eliminate pe parcursul unei perioade care nu a fost încă
stabilită. Cu toate acestea, cele mai sensibile aspecte pentru fiecare dintre părți nu au
fost încă discutate.
Produsele agricole
Sesiunea privind agricultura a avut trei componente: capitolul consolidat privind
agricultura, tarifele și aspectele netarifare.
În ceea ce privește textul consolidat privind agricultura, cele două părți au discutat și și-
au explicat pozițiile asupra unor probleme importante, în special cu privire la vin și
concurența la export. În ceea ce privește vinul și băuturile spirtoase, ambele părți au
prezentat justificări suplimentare ale propunerilor lor de text. S-a discutat în detaliu o
serie de probleme tehnice și de aspecte juridice ale propunerilor. În plus, UE a prezentat
o serie de propuneri cu privire la aspectele netarifare.
Raport asupra celei de-a 14-a runde de negocieri
4.8.2016
Pagina 4 din 18
Referitor la tarife, discuțiile au continuat pe baza ofertelor secundare, fiecare parte
semnalând interese specifice privind exporturile și solicitări de reducere a perioadelor
de eșalonare propuse. Produsele identificate ca fiind cele mai sensibile nu au fost
examinate. Ambele părți au recunoscut faptul că obiectivele lor privind tarifele vor
depinde în cele din urmă de rezultatele acordului per ansamblu.
Capitolul privind comerțul cu mărfuri
Negociatorii au continuat consolidarea propunerilor lor respective într-un text juridic
comun. S-au făcut progrese în special în ceea ce privește aspectele tehnice referitoare la
clasificarea vamală a mărfurilor, dar și asupra textului juridic care asigură scutirea de
taxe vamale pentru mărfurile importate temporar, pentru mostrele comerciale și pentru
reimportul mărfurilor după reparare. De asemenea, negociatorii au convenit asupra unei
formulări ferme în ceea ce privește interzicerea taxelor la export. De asemenea, s-a
înregistrat un oarecare progres cu privire la ce este permis sau nu în materie de restricții
cantitative asupra importurilor și exporturilor de mărfuri. În prezent, textul juridic se
află într-un stadiu avansat, urmând a se mai decide doar asupra câtorva prevederi legale.
1.2. Achizițiile publice
Achizițiile publice continuă să reprezinte un interes ofensiv esențial al UE și o prioritate
în cadrul TTIP.
În timpul celei de-a 14-a runde de negocieri, UE a urmărit obiectivul comun dezvoltat
de către Grupul de lucru la nivel înalt UE-SUA pentru locuri de muncă și creștere
economică (HLWG), respectiv crearea unui ”acces îmbunătățit substanțial la
oportunitățile de achiziții publice de la toate nivelurile de guvernare, pe baza
tratamentului național”.
Subiectul achizițiilor publice a fost discutat pe parcursul a două zile. Discuțiile s-au
concentrat asupra prevederilor textului din capitolul privind achizițiile publice. Baza de
pornire pentru discuțiile asupra textului îl reprezintă textul Acordului OMC privind
achizițiile publice (GPA), la care atât UE, cât și SUA sunt părți semnatare. Textul
definește procedurile aplicate de entitățile publice atunci când realizează achiziții.
Discuțiile au permis clarificarea pozițiilor și identificarea domeniilor de interes comun.
UE a evidențiat propuneri care sprijină transparența și nediscriminarea. De asemenea,
UE a evidențiat propuneri care reflectă în mod adecvat considerentele de mediu și
sociale, precum și drepturile lucrătorilor în cadrul procedurilor de achiziții. În ceea ce
privește transparența, UE a subliniat din nou importanța existenței unui punct de acces
unic la informații privind oportunitățile de achiziții, în special pentru a facilita
participarea IMM-urilor europene la procedurile de achiziții din SUA, luând de
asemenea în considerare contractele de achiziții de la nivel sub-federal (state și orașe).
Această discuție a fost bazată pe o prezentare cuprinzătoare a punctului de acces unic
electronic la oportunitățile de achiziții publice din UE, și anume Tenders Electronic
Daily (TED). UE a explicat că TED dispune, din ianuarie 2016, de un instrument
automat pentru traducerea informațiilor contractuale în limba engleză și în celelalte
limbi ale Statelor Membre. În acest context, s-au purtat discuții și cu privire la
încurajarea proceselor de achiziții electronice, inclusiv Documentul european de
Raport asupra celei de-a 14-a runde de negocieri
4.8.2016
Pagina 5 din 18
achiziție unic (DEAU), precum și cu privire la criteriile de înregistrare a ofertanților. De
asemenea, în cadrul discuțiilor s-au explorat modalități de sporire a transparenței în ceea
ce privește criteriile utilizate la alegerea furnizorilor prin contracte-cadru.
1.3. Comerțul cu servicii
Sesiunea privind comerțul transfrontalier cu servicii a fost împărțită între discuții
referitoare la accesul la piață și negocieri bazate pe textul legislativ. Referitor la accesul
la piață, UE și SUA au schimbat informații factuale cu privire la domeniul de aplicare a
ofertelor lor respective, ca răspuns la prioritățile semnalate de cealaltă parte. Discuția
asupra textului a ajutat la consolidarea în continuare a capitolului transfrontalier. O bună
parte a discuției s-a axat în principal pe definiții, pe reglementarea internă și pe
acordurile de recunoaștere reciprocă. Referitor la ultimul punct, UE a explicat că
procesul de consultare cu statele membre este încă în desfășurare. În pofida acestui
lucru, au existat discuții tehnice utile referitoare la domeniul de aplicare și la
implementarea propunerilor înaintate de UE și de SUA. Au fost de asemenea examinate
situațiile din profesii specifice precum cele de auditori, arhitecți, avocați și ingineri.
De asemenea, UE și SUA au discutat timp de două zile despre comerțul electronic și
telecomunicații. Discuțiile au acoperit toate prevederile propuse de UE și de SUA
pentru capitolul privind comerțul electronic și multe dintre prevederile venite din partea
ambelor părți cu privire la telecomunicații. Referitor la comerțul electronic, discuțiile s-
au axat în special pe mesajele nesolicitate (spam), pe serviciile electronice de încredere
(inclusiv semnăturile electronice) și pe încheierea de contracte prin mijloace electronice.
În ceea ce privește telecomunicațiile, discuția a abordat în special cerințele de acordare
de licențe, rolul autorității de reglementare și interconectarea. Ambele părți au căzut de
acord asupra unei liste detaliate de acțiuni următoare pentru a înregistra progrese
ulterioare în cadrul următoarei runde.
În paralel cu această rundă, Comisia Europeană și Trezoreria SUA au ajuns la un acord
cu privire la extinderea cooperării lor în materie de reglementare în ceea ce privește
sectorul serviciilor financiare1. Deși obiectivul UE rămâne acela de a conveni cu SUA
un cadru transparent, responsabil și bazat pe norme pentru cooperarea în materie de
reglementare în domeniul serviciilor financiare legate de TTIP, această evoluție pozitivă
a permis UE să își prezinte oferta cu privire la serviciile financiare2 și să demareze
discuții tehnice referitoare la accesul pe piață. Deoarece aceasta a fost prima
oportunitate de a discuta ofertele noastre în acest domeniu, va trebui să le continuăm în
viitor. De asemenea, au fost realizate progrese suplimentare în ceea ce privește
consolidarea textului pentru capitolul privind serviciile financiare.
1.4. Regulile de origine
Echipele au continuat discuțiile cu privire la procedurile de stabilire a originii pe baza
sistemelor lor juridice respective. Obiectivul este dezvoltarea conceptului de
1 http://ec.europa.eu/finance/general-policy/global/index_en.htm#us
2 http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2016/july/tradoc_154794.pdf
Raport asupra celei de-a 14-a runde de negocieri
4.8.2016
Pagina 6 din 18
corespondență, inclusiv cerințele și procedurile de solicitare a statutului preferențial,
procedurile de verificare și condițiile de refuzare a preferințelor.
În ceea ce privește dispozițiile generale, cele două părți s-au concentrat asupra
prevederilor referitoare la cumul și la metodele de calcul a conținutului valorii
regionale.
În plus, discuțiile au atins și prevederile antifraudă. UE a prezentat principalele
elemente pe care ar trebui să le reglementeze un text legislativ antifraudă, precum și
motivele de introducere a unor astfel de prevederi în acord.
Reguli de origine pentru produsele textile
La final, discuțiile s-au axat pe textele respective privind regulile specifice produselor.
Ambele părți au identificat, produs cu produs, diferențele dintre norme/abordări și au
discutat motivațiile economice aflate la baza acestora.
Raport asupra celei de-a 14-a runde de negocieri
4.8.2016
Pagina 7 din 18
2. 2. COMPONENTA DE REGLEMENTARE
2.1. Coerența în materie de reglementare
Negociatorii au continuat discuțiile asupra textului consolidat, concentrându-se asupra
domeniilor unde există elemente comune și explorând mijloace posibile de aducere a
diferențelor la un numitor comun. Ambele părți au convenit asupra necesității de a
continua discuțiile și între sesiunile de negocieri.
Suplimentar, s-au schimbat pentru prima dată opinii cu privire la propunerea UE privind
un viitor cadru de cooperare transatlantică în materie de reglementare3. Delegația UE a
explicat rolul diferiților actori care vor trebui implicați, și anume Comitetul mixt,
Forumul transatlantic al autorităților de reglementare și diverse entități specializate (cu
accent pe Grupul de lucru pentru sectoare și pe Comitetul privind barierele tehnice în
calea comerțului). Delegația UE a transmis că are în vedere instituirea unui mecanism
de coordonare simplu, dar eficient, care să implice autoritățile de reglementare. Ea a
accentuat faptul că înțelege că un astfel de mecanism va respecta pe deplin procedurile
interne și autonomia respectivelor autorități de reglementare.
2.2. Bariere tehnice în calea comerțului (BTC)
Cele două echipe au continuat discuțiile asupra proiectelor de prevederi pentru
soluționarea problemelor referitoare la comerț, asupra cooperării și a prevederilor
instituționale, și anume Comitetul BTC care urmează să fie creat în cadrul TTIP. S-a
înregistrat un oarecare progres în stabilirea procedurilor pentru soluționarea obstacolelor
comerciale legate de BTC dintre părți.
Cele două părți au discutat și aspecte legate de evaluarea conformității produselor, în
special modalitatea de îmbunătățire a recunoașterii de către o parte a certificării acordate
pe teritoriul celeilalte părți pe baza cerințelor părții importatoare. Ambele părți au
continuat schimbul de informații privind modul în care acest sistem ar putea funcționa,
în special rolul respectivelor autorități guvernamentale în desemnarea și monitorizarea
organismelor de evaluare a conformității aflate pe teritoriul lor. Discuțiile au abordat și
rolul organismelor de acreditare în evaluarea competenței tehnice a organismelor de
evaluare a conformității. În plus, ambele părți au schimbat opinii cu privire la
solicitările UE de îmbunătățire a programului de evaluare a conformității de către terți
din SUA aplicabil produselor de inginerie, în special cu privire la dubla testare, la
utilizarea acreditării pentru desemnarea organismelor de evaluare a conformității și la
posibilitatea de a avea o marcă comună pentru identificarea produselor conforme.
În ceea ce privește standardele, echipele au discutat despre deschidere și despre cum
poate fi îmbunătățită transparența în momentul în care autoritățile lor de reglementare
respective fac trimiteri la standarde în cadrul regulamentelor tehnice, în special prin
asigurarea faptului că publicul este informat cu suficient timp înainte în ceea ce privește
intenția acestora de a utiliza, de a solicita sau de a dezvolta un standard pentru un
anumit domeniu de reglementare.
3 http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2016/july/tradoc_154802.pdf
Raport asupra celei de-a 14-a runde de negocieri
4.8.2016
Pagina 8 din 18
De asemenea, cele două părți au continuat discuțiile privind cooperarea dintre
organizațiile de standardizare din UE și din SUA. Discuțiile s-au purtat pe marginea
înțelegerii faptului că aceste organisme sunt independente și că orice dialog viitor se va
desfășura în conformitate cu termenii conveniți de aceste organizații.
Ambele părți au identificat și domenii pentru discuții viitoare, în special sporirea
transparenței cu privire la proiectul de măsuri BTC, modalități de dezvoltare a
reglementărilor tehnice și aspecte legate de marcare și de etichetare.
2.3. Chestiuni sanitare și fitosanitare (SPS)
În cadrul acestei runde, negociatorii au discutat aproape toate articolele propuse în
capitolul SPS: audituri, aplicarea măsurilor SPS, proceduri de aprobare, sănătatea
plantelor, controale la import, definiții, bunăstarea animalelor, rezistența la
antimicrobiene, Comitetul SPS și grupurile tehnice de lucru, măsuri de control
redundante, transparența, drepturi și obligații, echivalența, precum și știința și riscurile.
Discuțiile au permis o înțelegere mai bună de către ambele delegații a priorităților
principale și a problemelor fiecărei părți. Discuțiile detaliate cu privire la audituri și la
controalele la import au dus la un acord asupra unor adăugiri la text.
Sunt necesare discuții suplimentare, inclusiv referitor la articolul UE privind aplicarea
măsurilor SPS, care recunoaște UE ca fiind o entitate unică în scopuri de SPS, și la
articolul SUA privind certificarea. Discuțiile asupra bunăstării animalelor s-au axat pe
legătura cu sănătatea animalelor, așa cum a fost recunoscută de către OIE, și au avut
obiectivul de a identifica aspectele de bunăstare a animalelor care sunt legate de SPS. În
plus, cele două părți au discutat în continuare despre elemente transversale pentru
procedurile de aprobare, în vederea asigurării că acestea sunt suficient de previzibile
pentru exportatori. De asemenea, a avut loc și o scurtă discuție asupra rezistenței la
antimicrobiene, în cadrul căreia echipa UE a explicat motivele sale pentru includerea
acestui subiect în TTIP.
2.4 Sectoare
Produse farmaceutice
Cele două părți au purtat discuții detaliate cu privire la textele propuse de UE și de
SUA. Cele două propuneri vor fi analizate în paralel înaintea următoarei runde, pentru a
se facilita consolidarea lor. Printre aspectele discutate s-au numărat domeniul de
aplicare și definițiile, rolul organizațiilor/organismelor internaționale, bunele practici în
materie de reglementare legate de autorizarea de punere pe piață a produselor
medicinale, prevederile referitoare la cooperarea în materie de reglementare, schimbul
de informații confidențiale între autoritățile de reglementare, precum și recunoașterea
inspecțiilor privind bunele practici de fabricație.
În plus, autoritățile de reglementare ale ambelor părți au furnizat o versiune actualizată a
rezultatelor activității desfășurate până în prezent de grupul operativ însărcinat cu
evaluarea echivalenței sistemelor de inspecție din UE și din SUA în ceea ce privește
bunele practici de fabricație (BPF).
Raport asupra celei de-a 14-a runde de negocieri
4.8.2016
Pagina 9 din 18
Referitor la medicamentele generice, negociatorii au analizat cele mai recente evoluții
privind colaborarea internațională în materie de reglementare a medicamentelor
generice în cadrul Consiliului internațional pentru armonizare (ICH) și a Programului
internațional de reglementare a medicamentelor generice (IGDRP), în special, notându-
se recenta aprobare, în cadrul Adunării generale a ICH din iunie 2016, a elaborării de
orientări în scopul armonizării ”Sistemului de clasificare a produselor biofarmaceutice
(BCS)-dispense pentru demonstrarea bioechivalenței” la nivelul ICH. În iunie 2016 a
avut loc o primă discuție între experții din cadrul Agenției Europene pentru
Medicamente și cei din cadrul Agenției pentru Alimentație și Medicamente din SUA, cu
privire la evaluarea medicamentelor generice complexe.
În ultimul rând, în ceea ce privește standardele comune pentru identificatorii unici, cele
două părți au avut o reuniune tehnică în iunie 2016 pentru a schimba informații privind
cadrele lor juridice și posibila aliniere a criteriilor pentru identificatorii unici.
Produse cosmetice
UE și-a prezentat propunerea de anexă privind produsele cosmetice4. Cu toate că
discuțiile au rămas în stadiu preliminar, ambele părți au convenit să își analizeze
propunerile în paralel în cadrul următoarei runde de negocieri.
UE a remarcat că domeniul de aplicare al prevederilor TTIP privind produsele
cosmetice ar trebui să fie cât mai cuprinzător posibil, pentru a acoperi toate produsele
care intră sub incidența definiției juridice a produselor cosmetice în UE.
În ceea ce privește evaluarea siguranței ingredientelor, UE a indicat că propunerea sa nu
este obligatorie, încurajând părțile să coopereze fără a avea, însă, obligația atingerii unui
rezultat comun specific sau a unei acțiuni comune în materie de reglementare.
Referitor la etichetare, UE a explicat că propunerea sa are ca scop alinierea cerințelor de
etichetare a produsele cosmetice la cele ale Comitetului Nomenclatorului Internațional
al Ingredientelor Cosmetice.
În ceea ce privește standardele, UE a indicat că standardele naționale existente
aplicabile produselor cosmetice trebuie să fie aliniate la standardele adoptate de ISO.
În privința metodelor alternative la testarea pe animale, UE a comunicat interesul său
strategic pentru dezvoltarea și recunoașterea de astfel de alternative în scopul
reglementării lor.
Produse textile
UE și-a prezentat propunerea de anexă privind produsele textile și de îmbrăcăminte5.
Aceasta conține prevederi referitoare la etichetare (cooperarea în ceea ce privește
4 http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2016/july/tradoc_154796.pdf
5 http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2016/july/tradoc_154798.pdf
Raport asupra celei de-a 14-a runde de negocieri
4.8.2016
Pagina 10 din 18
etichetarea noilor denumiri de fibre și instrucțiunile pentru etichetarea referitoare la
modul de întreținere) și la cooperarea în materie de standarde de relevanță pentru
produsele textile și de îmbrăcăminte.
Referitor la cooperarea în ceea ce privește denumirea fibrelor, delegația UE și-a reiterat
interesul de a coopera în mod eficace cu Comisia Federală pentru Comerț din SUA în
legătură cu procesul de desemnare a unor denumiri comune pentru fibrele noi
(etichetare).
În ceea ce privește etichetarea referitoare la modul de întreținere, delegația UE a
solicitat noutăți cu privire la propunerea din anul 2012 a Comisiei Federale pentru
Comerț privind etichetarea referitoare la modul de întreținere. Respectiva propunere va
permite ca articolele de îmbrăcăminte comercializate în Statele Unite ale Americii să fie
etichetate cu simboluri ASTM sau, alternativ, cu simboluri ISO referitoare la modul de
întreținere.
În materie de standarde, cele două părți au discutat despre potențiala cooperare a
organizațiilor de standardizare relevante din SUA și din UE și despre cel mai adecvat
nivel pentru o astfel de cooperare.
În ultimul rând, delegația UE a răspuns la întrebări referitoare la lucrările de pregătire
pe care le desfășoară cu privire la restricțiile propuse pentru substanțele cancerigene din
produsele de îmbrăcăminte în temeiul articolului 68 alineatul (2) din Regulamentul
REACH.
Autoturisme
Cele două părți au continuat discuția tehnică privind o potențială echivalență,
echivalență „plus” și/sau rezultate ale armonizării. S-a făcut schimb de informații
detaliate cu privire la fiecare dintre aspectele aduse în discuție. Au fost identificate
aspecte unde este necesară o analiză suplimentară.
În urma aprobării rezoluției relevante în cadrul celei de-a 29-a sesiuni a grupului de
lucru din luna iunie, cele două părți au discutat activitatea desfășurată în materie de
transparență și de consultare pentru îmbunătățirea funcționării Acordului ONU din
1998. Vor fi continuate lucrările privind evaluarea implementării regulamentelor tehnice
mondiale existente și identificarea priorităților pentru regulamentele tehnice mondiale.
Delegația UE și-a prezentat proiectul de anexă sectorială6. Anexa va furniza cadrul
pentru constatările privind echivalența și pentru armonizare. De asemenea, ea subliniază
și rolul Acordului din 1998 în cooperarea bilaterală în materie de reglementare, precum
și cooperarea preconizată în domeniul cercetării.
6 http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2016/july/tradoc_154799.pdf
Raport asupra celei de-a 14-a runde de negocieri
4.8.2016
Pagina 11 din 18
Dispozitive medicale
UE și-a prezentat propunerea de anexă privind dispozitivele medicale7. Discuțiile au
rămas într-un stadiu preliminar, dar ambele părți au convenit să analizeze textele în
paralel înainte de următoarea rundă de negocieri, în scopul consolidării lor viitoare.
În ceea ce privește auditul unic, UE a remarcat că nivelul de angajament al UE în acest
domeniu trebuie să fie discutat în detaliu cu statele membre. Se preconizează că UE va
lua o decizie în legătură cu participarea la proiectul pilot privind auditul unic până la
sfârșitul lunii noiembrie. UE a întrebat despre intenția SUA de a utiliza certificatele de
audit unic în procesul de aprobare a punerii pe piață a dispozitivelor medicale în SUA.
În ceea ce privește identificarea unică a dispozitivelor (IUD), UE și-a reiterat
angajamentul de a asigura alinierea identificării UE a dispozitivelor și
interoperabilitatea bazei de date IUD a UE cu sistemul de identificare al SUA. Ambele
părți au decis să organizeze o teleconferință pentru a face schimb de informații cu
privire la implementarea sistemelor IUD în ambele jurisdicții.
Prezentarea produselor reglementate - RPS
În ceea ce privește prezentarea produselor reglementate, UE și-a reiterat angajamentul
de a promova implementarea specificațiilor tehnice și de îndrumare adoptate de
Forumul internațional al organismelor de reglementare a dispozitivelor medicale
(IMDRF).
În fine, UE a propus includerea în cooperarea dintre UE și SUA și a altor aspecte
relevante pentru dispozitivele medicale, precum schimbul de informații privind
dispozitivele medicale neconforme și cooperarea în materie de standarde.
TIC
SUA și-a prezentat propunerea de text în ceea ce privește aspectele de reglementare în
domeniul TIC.
În legătură cu e-sănătatea, cele două echipe au discutat cele mai recente evoluții în
privința implementării și revizuirii foii de parcurs privind cooperarea transatlantică în
domeniul tehnologiilor informației pentru e-sănătate/sănătate. UE a dat un prim răspuns
la propunerea de text a SUA și a indicat că va furniza detalii suplimentare înainte de
următoarea rundă.
În ceea ce privește e-accesibilitatea, SUA a prezentat o actualizare a situației procedurii
sale de reglementare. UE a dat un prim răspuns la propunerea de text. UE a subliniat că,
în domeniul reglementării, cooperarea ar trebui să aibă ca obiectiv sporirea atât a
gradului de armonizare sau de compatibilitate a reglementărilor, cât și a nivelurilor de
accesibilitate, pentru care TTIP reprezintă o oportunitate unică.
7 http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2016/july/tradoc_154797.pdf
Raport asupra celei de-a 14-a runde de negocieri
4.8.2016
Pagina 12 din 18
În ceea ce privește criptarea, UE a dat un prim răspuns la propunerea SUA, remarcând
că acest aspect trebuie discutat în detaliu cu statele membre înainte de următoarea
rundă.
UE a salutat propunerea de text înaintată de SUA în ceea ce privește cooperarea în
domeniul activităților de supraveghere a pieței, care are ca scop îmbunătățirea
cooperării dintre autoritățile de aplicare a legii cu privire la produsele care fac obiectul
cerințelor de compatibilitate radio și electromagnetică. Această propunere va fi analizată
de asemenea în detaliu pentru a oferi un răspuns în cadrul următoarei runde.
În privința etichetării electronice a produselor electronice cu ecran integrat, UE a
explicat că analizează o inițiativă privind conformitatea electronică, care va include nu
doar etichetarea electronică, ci și alte aspecte ale conformității electronice cu cerințele
de ordin administrativ.
Cele două echipe au mai discutat și despre posibilitatea cooperării în domeniul radioului
definit prin software și al ratelor de absorbție specifice, fiecare dintre echipe informând-
o pe cealaltă cu privire la cele mai recente evoluții. În ceea ce privește radioul definit
prin software, UE se află în curs de creare a unui grup consultativ de experți, în timp ce
SUA își continuă activitatea în cadrul procedurii sale de reglementare.
Inginerie
UE și-a prezentat propunerea de text pentru o anexă privind ingineria8. Propunerea are
ca scop dezvoltarea activităților de cooperare în materie de reglementare între UE și
SUA în domenii de interes comun. Ea a fost elaborată având ca obiectiv general
îmbunătățirea nivelurilor de protecție a stării de sănătate a lucrătorilor și a
consumatorilor, sănătatea publică și protecția mediului. UE a propus diverse domenii de
cooperare în materie de reglementare, în special siguranța mecanică și electrică,
eficiența energetică, cerințele de marcare și de etichetare a produselor inginerești,
materialele care vin în contact cu alimentele și care sunt folosite la produse inginerești,
emisiile de gaze ale echipamentelor mobile fără destinație rutieră, compatibilitatea
electromagnetică și interoperabilitatea echipamentelor. În opinia UE, această cooperare
ar trebui completată de o cooperare între organizațiile de standardizare relevante din UE
și din SUA și prin cooperarea în cadrul organizațiilor internaționale de standardizare.
SUA și UE s-au angajat în discuții preliminare, în special în ceea ce privește raportul
dintre această anexă și discuțiile privind capitolul barierelor tehnice în calea comerțului.
Substanțe chimice
Cea mai mare parte a rundei a fost dedicată discuțiilor privind propunerea de text
înaintată de UE9. UE și-a explicat propunerea, făcând referire la „rezumatul”
10 depus
8 http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2016/july/tradoc_154804.pdf
9 http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2016/july/tradoc_154795.pdf
10 http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2014/november/tradoc_152912.pdf
Raport asupra celei de-a 14-a runde de negocieri
4.8.2016
Pagina 13 din 18
anterior ca punct de pornire, și a subliniat în special că se va decide ulterior dacă acesta
va deveni o anexă la capitolul privind cooperarea în materie de reglementare sau un
capitol de sine stătător. SUA a ridicat o serie de întrebări preliminare, în principal în
scopul clarificării, și a anunțat că va transmite alte comentarii înaintea următoarei runde.
Ca și în cadrul rundelor anterioare, s-a analizat progresul înregistrat în cazul proiectelor
pilot privind substanțele chimice prioritare și clasificarea și etichetarea substanțelor. De
la ultima rundă, se continuase schimbul de informații ca urmare a contactelor stabilite
anterior în ceea ce privește substanțele prioritare.
De asemenea, fusese finalizată analiza tehnică cu privire la diferențele dintre normele de
clasificare a amestecurilor din fișele cu date de securitate (FDS), în vederea consultării
cu statele membre și cu părțile interesate pentru vedea dacă diferențele identificate
generează probleme în practică. UE și-a exprimat opinia că acest lucru ar trebui să
implice părțile interesate care întocmesc FDS-uri în practică.
Pesticide
Cele două părți au continuat schimbul de informații cu privire la domeniile potențiale de
cooperare. Schimbul a inclus informații despre calendarele de analiză din SUA și din
UE. UE a făcut referire la recenta sa prezentare către OMC, în care descria procesul său
de analizare a limitei maxime de reziduuri. UE a remarcat buna cooperare în cadrul
codexului privind grupele de culturi (fructe și legume). Reuniunea a oferit, de
asemenea, o ocazie pentru a discuta întrebări specifice, inclusiv cu privire la exporturile
de ulei de măsline și de sucuri de fructe ale UE, precum și la exporturile de nuci și de
anumite fructe de pădure ale SUA.
Raport asupra celei de-a 14-a runde de negocieri
4.8.2016
Pagina 14 din 18
3. NORME
3.1. Comerț și dezvoltare durabilă
Discuțiile privind comerțul și dezvoltarea durabilă (TSD) s-au desfășurat de-a lungul
întregii săptămâni, abordând chestiuni legate de muncă, de mediu și de aspectele
transversale. Grupul a continuat să aprofundeze analiza propunerilor de text înaintate de
UE și de SUA și să identifice opțiuni privind modalitatea de integrare a acestora.
În ceea ce privește domeniul muncii, UE și SUA au confirmat prioritatea pe care ambele
o acordă includerii în acord a unor angajamente legate de standardele fundamentale de
muncă ale Organizației Internaționale a Muncii (OIM) și au discutat cea mai bună
modalitate de a aborda această chestiune. Au avut loc schimburi detaliate cu privire la
„articolele tematice” inovatoare prezentate de UE, care identifică principii și acțiuni
cheie în ceea ce privește fiecare standard fundamental de muncă. Referitor la
propunerea înaintată de UE privind inspecția muncii, UE și SUA au discutat relevanța
acestei chestiuni în legătură cu punerea în aplicare a legislației interne privind
standardele fundamentale de muncă, precum și alte drepturi ale lucrătorilor.
Părțile au mai revizuit și unele exemple recente de cooperare între UE și SUA în ceea ce
privește chestiuni legate de comerț și de muncă în țări terțe (de exemplu în
Birmania/Myanmar), în vederea identificării modului de facilitare ulterioară a unei
astfel de activități comune prin intermediul TTIP. În această privință, UE a accentuat
importanța cooperării cu OIM și a implicării unei game largi de părți interesate care să
susțină reforme de lungă durată în țări partenere.
În ceea ce privește mediul, grupul a făcut schimb de informații detaliate referitoare la
diverse aspecte ale textelor înaintate de UE și de SUA. Acestea au acoperit gestionarea
durabilă a pescuitului, combaterea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat,
biodiversitatea, comerțul cu specii sălbatice și cu produse forestiere și acordurile
multilaterale de mediu. În contextul discuțiilor privind propunerea UE referitoare la
gestionarea rațională din punct de vedere ecologic a substanțelor chimice și a deșeurilor,
UE a făcut o prezentare despre pachetul său privind economia circulară. UE și-a
prezentat, de asemenea, propunerea de text privind dezvoltarea cu emisii reduse și
rezistentă la schimbările climatice11
. Discuțiile au permis UE și SUA să aprofundeze
înțelegerea în domenii de convergență, precum și diferențele dintre respectivele
propuneri înaintate.
În ceea ce privește aspectele transversale, discuțiile s-au axat pe prevederile legate de
instituirea unor niveluri de protecție a muncii și a mediului în legislația internă și de
punerea în aplicare a acestora.
De asemenea, UE a realizat o prezentare generală a propunerii de text pentru capitolul
instituțional pe care a înaintat-o în această rundă. Acest lucru a permis evidențierea
aspectelor care au o relevanță specifică pentru activitatea Grupului pentru comerț și
dezvoltare durabilă, precum propunerea de înființare a unui comitet specializat și a unor
11 http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2016/july/tradoc_154800.pdf
Raport asupra celei de-a 14-a runde de negocieri
4.8.2016
Pagina 15 din 18
platforme pentru societatea civilă având ca sarcină consilierea părților în privința tuturor
aspectele TTIP.
UE și SUA și-au comparat experiența în ceea ce privește implicarea societății civile în
implementarea capitolelor privind comerțul și dezvoltarea durabilă/munca și mediul din
cadrul acordurilor lor de liber schimb existente, precum și abordările lor pentru
soluționarea litigiilor din aceste domenii. UE a confirmat faptul că va elabora prevederi
referitoare la aspectele instituționale și procedurale astfel încât acestea să fie adecvate
pentru a garanta implementarea și aplicarea prevederilor de fond. În această privință,
UE a reamintit că are ambiții mari cu privire la acest capitol, și că obligațiile
cuprinzătoare și inovatoare privind substanțele reprezintă o prioritate cheie.
3.2. Comerțul cu energie și cu materii prime
UE și SUA au avut trei zile de discuții care au inclus o propunere de text întocmită de
UE12
, fără a aduce atingere chestiunii privind un capitol.
UE a inițiat discuții prin reiterarea importanței pe care o acordă ridicării autorizării de
către SUA a restricției privind exporturile de gaz natural în baza Legii gazului natural.
În percepția UE, aceasta reprezintă o restricție la export.
Cea de-a doua parte a discuției s-a axat pe propunerile orizontale înaintate de UE pentru
capitolul privind comerțul cu mărfuri, care abordează monopolurile de export, prețurile
de tranzit și de export; din punctul de vedere al UE, acestea prezintă o importanță
semnificativă în vederea stabilirii unui model pentru viitoare acorduri de liber schimb cu
țări terțe.
Cele două părți au avut o discuție de natură tehnică cu privire la propunerea înaintată de
UE referitoare la norme care să reglementeze accesul părților terțe la conductele și la
rețelele energetice, la care au participat și experți din cadrul Comisiei Federale de
Reglementare Energetică (FERC) din SUA și experți din cadrul DG ENER. S-au
comparat noțiuni precum accesul părților terțe și stabilirea prețurilor pentru piața cu
ridicata și s-a discutat jurisdicția FERC în SUA asupra infrastructurilor interstatale și
transfrontaliere, de exemplu.
Cea de-a treia parte a discuțiilor s-a concentrat pe propuneri vizând cooperarea dintre
SUA și UE, inclusiv o examinare a domeniilor în care cooperarea transatlantică poate
genera dezvoltare durabilă și tranziția către economii cu emisii scăzute de dioxid de
carbon. Aceasta s-a extins la măsuri de facilitare a energiei din surse regenerabile și a
eficienței energetice.
3.3. Întreprinderi mici și mijlocii
S-a ajuns la un acord cu privire la majoritatea viitorului capitol, în special la preambul,
la prevederile referitoare la cooperare, la prevederile referitoare la schimbul de
informații și la cadrul instituțional. Prevederile care rămân între paranteze în cadrul
acestor teme sunt legate de alte subiecte aflate încă în discuție în cadrul TTIP.
12 http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2016/july/tradoc_154801.pdf
Raport asupra celei de-a 14-a runde de negocieri
4.8.2016
Pagina 16 din 18
În plus, cele două părți au început să lucreze la un nou articol care se referă la alte
subiecte din cadrul TTIP ce prezintă o importanță deosebită pentru IMM-uri.
3.4. Chestiuni vamale și facilitarea comerțului
În domeniul vamal și al facilitării comerțului, UE dorește norme care să faciliteze și să
accelereze operațiunile de export și de import între UE și SUA, asigurându-se totodată
că mărfurile care fac obiectul schimburilor sunt supuse verificărilor și controalelor
vamale necesare.
S-au înregistrat progrese suplimentare în mai multe părți ale textului consolidat.
Discuțiile au abordat deciziile anticipate (adică deciziile cu caracter obligatoriu emise
de autoritățile vamale pentru a furniza comercianților informații precum clasificarea sau
regulile de origine aplicate mărfurilor destinate importului sau exportului), procedurile
aplicate pentru eliberarea rapidă a mărfurilor importate, precum și trimiterea care
trebuie făcută în capitol la instrumentele internaționale și la bunele practici. Cele două
părți au mai discutat și sistemele de tip ghișeu unic pentru transmiterea electronică a
informațiilor legate de import, de export sau de tranzit.
Grupul privind chestiunile vamale și facilitarea comerțului, precum și cel privind
comerțul cu mărfuri au avut o reuniune comună în scopul continuării discuțiilor pe
marginea unor aspecte precum procedurile pentru admiterea temporară a mărfurilor și
tratamentul vamal al mărfurilor returnate după reparații.
3.5. Drepturi de proprietate intelectuală, inclusiv indicațiile geografice
S-au înregistrat progrese notabile și în ceea ce privește consolidarea propunerilor
respective. Echipele au discutat propunerile respective privind acordurile internaționale,
prevederile generale, cooperarea și soiurile de plante. Sunt necesare discuții
suplimentare pentru a acoperi textul rămas cu privire la implementarea transfrontalieră a
drepturilor de proprietate intelectuală.
Cele două părți au mai abordat și secretele comerciale, IMM-urile și desenele și
modelele. În ceea ce privește aceste chestiuni, ambele părți manifestă un nivel
considerabil de interes față de prevederi care reflectă gradul ridicat de aproximare a
celor două sisteme și caracteristicile lor comune și care asigură un nivel eficace de
protecție a titularilor de drepturi.
UE a reamintit, de asemenea, că protecția indicațiilor geografice (IG-uri) este o
prioritate cheie în cadrul TTIP.
3.6. Protecția investițiilor
În ceea ce privește liberalizarea și protecția investițiilor, discuțiile au abordat mai
multe norme de fond (de exemplu, accesul la piață, tratamentul național, dreptul de
reglementare, tratamentul investitorilor și al investițiilor), precum și rezervele
prezentate de fiecare parte. Discuțiile detaliate pe text au permis compararea abordărilor
și identificarea similitudinilor și a diferențelor în ceea ce privește obiectivele și/sau
redactarea propunerilor. Consolidarea textului ar putea înregistra noi progrese acolo
unde propunerile înaintate de UE și de SUA prezintă mai multe similitudini.
Raport asupra celei de-a 14-a runde de negocieri
4.8.2016
Pagina 17 din 18
Discuțiile detaliate pe text cu privire la majoritatea părților respectivelor propuneri de
text pentru soluționarea litigiilor în materie de investiții au permis clarificarea
suplimentară a respectivelor obiective și tehnici juridice utilizate de ambele părți. SUA
și UE au analizat, de asemenea, posibile elemente de text consolidat pentru prevederile
din propunerile de texte înaintate de UE și de SUA care prezintă obiective si abordări
similare în ceea ce privește redactarea.
3.7. Soluționarea litigiilor dintre state
Acest capitol are ca obiectiv instituirea unui mecanism eficace de soluționare a oricăror
litigii dintre părți în ceea ce privește interpretarea și aplicarea acordului. Deoarece
propunerile de text ale ambelor părți au la bază, într-o anumită măsură, Înțelegerea
privind soluționarea litigiilor din cadrul OMC, există un grad mare de convergență în
acest domeniu.
Runda a permis o primă discuție mai detaliată a propunerii UE privind medierea. UE a
răspuns la întrebările adresate de delegația SUA. Un alt punct focal al discuțiilor a fost
reprezentat de diversele prevederi menite să asigure faptul că comisiile au experiența
sau expertiza necesară sau că pot dobândi o astfel de expertiză în soluționarea
problemelor în litigiu. Discuțiile au fost constructive, ambele părți manifestând
flexibilitate în ceea ce privește soluționarea preocupărilor exprimate de fiecare dintre
părți. S-a înregistrat un oarecare progres în ceea ce privește componența comisiilor, lista
de mediatori, comunicările amicus curiae, încetarea și suspendarea activității comisiilor,
rapoartele finale și provizorii ale comisiilor. Sunt necesare mai multe lucrări de ordin
tehnic, în special în ceea ce privește perioada rezonabilă de timp, conformitatea și
măsurile post-retorsiune. Nu s-a putut ajunge la un punct de convergență în ceea ce
privește politica UE de a nu permite plângerile în situația în care nu există o încălcare,
publicarea opiniilor divergente ale mediatorilor și unele chestiuni legate de retorsiune.
Ambele părți au căzut de acord de asupra unor activități viitoare care să se desfășoare
între sesiuni.
3. 8 Chestiuni juridice și instituționale
Negociatorii din delegațiile UE și SUA au avut un prim schimb de opinii fructuos cu
privire la propunerea UE referitoare la prevederile instituționale, generale și finale13
.
Discuțiile s-au desfășurat pe fiecare articol în parte și s-au concentrat pe rolul și puterile
diverselor entități precum comitetul mixt, comitetele specializate, rolul punctelor de
contact, Dialogul transatlantic al legiuitorilor, grupurile consultative interne și forumul
societății civile. S-au mai discutat și prevederile legate de procedurile de modificare și
de cele decizionale, normele privind intrarea în vigoare și aplicarea provizorie,
denunțarea și suspendarea TTIP. Alte teme importante au inclus propunerile de
prevederi privind necesitatea îndeplinirii angajamentelor la toate nivelurile
guvernamentale, o clauză care să excludă efectul direct al TTIP în ordinea juridică
internă a părților, clauza propusă privind platforma deschisă, prevederile standard
13 http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2016/july/tradoc_154802.pdf
Raport asupra celei de-a 14-a runde de negocieri
4.8.2016
Pagina 18 din 18
privind viitoarele extinderi ale UE, domeniul teritorial de aplicare și autenticitatea
limbilor. A fost abordat pe scurt raportul dintre TTIP și alte acorduri, care în cadrul
propunerii UE este semnalat printr-un spațiu rezervat.
S-au discutat în detaliu rolul și competențele comitetului mixt și ale comitetelor
specializate. Practicile la nivelul UE și al SUA diferă oarecum, în sensul că UE prevede
norme pentru toate comitetele și organismele care urmează să fie constituite în temeiul
prevederilor instituționale, generale și finale ale acordurilor cu țări terțe (de exemplu
CETA).
În cadrul sesiunii privind cooperarea în materie de reglementare (a se vedea secțiunea
referitoare la cooperarea în materie de reglementare) s-au discutat ideile UE în ceea ce
privește un viitor cadru pentru cooperarea transatlantică în materie de reglementare.
Discuțiile s-au desfășurat într-o atmosferă bună. Până la următoarea rundă de negocieri,
UE s-a angajat să elaboreze prevederi suplimentare referitoare la excepții și la definiții.
Recommended