Scrisoarea I

La-nceput, pe cnd fiin nu era, nici nefiin,Pe cnd totul era lips de via i voin,Cnd nu s-ascundea nimica, dei tot era ascuns...Cnd ptruns de sine nsui odihnea cel neptruns.

Fu prpastie? genune? Fu noian ntins de ap?N-a fost lume priceput i nici minte s-o priceap,Cci era un ntuneric ca o mare fr-o raz,Dar nici de vzut nu fuse i nici ochi care s-o vaz.Umbra celor nefcute nu-ncepuse-a se desface,i n sine mpcat stpnea eterna pace!...

Dar deodat-un punct se mic... cel nti i singur. Iat-lCum din chaos face mum, iar el devine Tatl!...

Punctu-acela de micare, mult mai slab ca boaba spumii,E stpnul fr margini peste marginile lumii...De-atunci negura etern se desface n fii,De atunci rsare lumea, lun, soare i stihii...De atunci i pn astzi colonii de lumi pierduteVin din sure vi de chaos pe crri necunoscutei n roiuri luminoase izvornd din infinit,Sunt atrase n via de un dor nemrginit.

Iar n lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,Facem pe pmntul nostru muunoaie de furnici;Microscopice popoare, regi, oteni i nvaiNe succedem generaii i ne credem minunai;

Muti de-o zi pe-o lume mic de se msur cu cotul,n acea nemrginire ne-nvrtim uitnd cu totulCum c lumea asta-ntreag e o clip suspendat,C-ndrtu-i i-nainte-i ntuneric se arat.

Precum pulberea se joac n imperiul unei raze,Mii de fire viorie ce cu raza nceteaz,Astfel, ntr-a veciniciei noapte pururea adnc,Avem clipa, avem raza, care tot mai ine nc...Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbr-n ntuneric,Cci e vis al nefiinei universul cel himeric...