Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici) (n. 15 ianuarie 1850, Botoșani - d. 15 iunie 1889, București) a fost un poet,prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică dinliteratura română.[1] Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, și-a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat. În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stephane Mallarme, bunăoară. Poetul avea o bună educație filosofică, opera sa poetică fiind influențată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant (de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la îndemnul lui Titu Maiorescu, cel care îi ceruse să-și ia doctoratul în filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat pînă la urmă) și de teoriile lui Hegel.

Rădăcina ideologică principală a gândirii sale economice sau politice era conservatoare; de altfel poetul a fost o figură marcantă a acestui partid politic, iar prin articolele sale publicate mai ales în perioada în care a lucrat la Timpul a reușit să-i deranjeze pe cîțiva lideri importanți din acest mare partid care au lansat sloganul, celebru în epocă, „Ia mai opriți-l pe Eminescu ăsta!”. Publicistica eminesciană oferă cititorilor o radiografie a vieții politice, parlamentare sau guvernamentale din acea epocă; în plus ziaristul era la nevoie și cronicar literar sau teatral, scria despre viața mondenă sau despre evenimente de mai mică importanță, fiind un veritabil cronicar al momentului.

Eminescu a fost activ în societatea politico-literară Junimea, și a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator.[2] A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena. Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în ședinta din 25 ianuarie 1902.[3] Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuța din București și apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineața, poetul a murit în sanatoriul doctorului Șuțu. În 17 iunieEminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din București. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.

Cuprins  [ascunde] 

1 Biografie

o 1.1 Data și locul nașterii

o 1.2 Familia Eminescu

o 1.3 Copilăria

o 1.4 Debutul în literatură

o 1.5 Sufleor și copist

o 1.6 Student la Viena și Berlin

o 1.7 Reîntoarcerea în țară. Rătăciri

o 1.8 Boala

o 1.9 Moartea și serviciul funerar

2 Profilul psihologic

3 Cultura sa filosofică. Izvoarele operei eminesciene

4 Eminescu la Junimea din Iași

5 Activitatea literară

6 Activitatea de jurnalist politic

7 Receptarea operei eminesciene

8 Opere antume

9 Mihai Eminescu în conștiința publică

o 9.1 În muzică

o 9.2 Teatru și film

o 9.3 Numismatică

o 9.4 Notafilie

o 9.5 Publicistică

10 Portrete

11 Fragmente audio

12 Note

13 Opere complete

14 Biografii

15 Monografii, studii critice, istorii literare. Între 1800-1947

16 Monografii, studii critice, istorii literare. Între 1930-2007. Opere selective

17 Legături externe

BiografieData și locul nașterii

Familia

Statuia lui Mihai Eminescu din Cernăuţi

Într-un registru al membrilor Junimii Eminescu însuși și-a trecut data nașterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului dinCernăuți unde a studiat Eminescu este trecută data de 14 decembrie 1849. Totuși, Titu Maiorescu, în lucrarea Eminescu și poeziile lui(1889) citează cercetările în acest sens ale lui N. D. Giurescu și preia concluzia acestuia privind data și locul nașterii lui Mihai Eminescu la 15 ianuarie 1850, în Botoșani. Această dată rezultă din mai multe surse, printre care un dosar cu note despre botezuri din arhiva bisericii Uspenia (Domnească) din Botoșani; în acest dosar data nașterii este trecută ca „15 ghenarie 1850”, iar a botezului la data de 21 în aceeași lună. Data nașterii este confirmată de sora mai mare a poetului, Aglae Drogli, care însă susține că locul nașterii trebuie considerat satulIpotești.[4]

Familia EminescuMihai Eminescu este al șaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de țărani români din nordulMoldovei, și al Ralucăi Eminovici, născută Jurașcu, fiică de stolnic din Joldești. Familia cobora pe linie paternă din Transilvania de unde emigrează în Bucovina din cauza exploatării iobăgești, obligațiilor militare și a persecuțiilor religioase.[necesită citare] Unii autori au găsit rădăcini ale familieiEminovici în satul Vad, din Țara Făgărașului, unde mai există și astăzi două familii Iminovici. Bunicii săi, Vasile și Ioana, trăiesc în Călineștii lui Cuparencu, nu departe de Suceava, comuna întemeiată de emigranții transilvăneni. Bunicii paterni mor din cauza epidemiei de holeră din 1844, și poetul, născut mult mai târziu, nu-i cunoaște și nu-i evocă în scrierile sale. Gheorghe, primul băiat al lui Vasile, tatăl poetului, trece din Bucovina în Moldova și îndeplinește funcția de administrator de moșie. Este ridicat la rangul de căminar și își întemeiază gospodăria sa la Ipotești, în Ținutul Botoșanilor.

Primul născut dintre băieți, Șerban (n.1841), studiază medicina la Viena, se îmbolnăvește de tuberculoză și moare alienat în 1874. Niculae, născut în1843, se va sinucide în Ipotești, în 1884. Iorgu, (n. 1844) studiază la Academia Militară din Berlin. Are o carieră de succes, dar moare în 1873 din cauza unei răceli contractate în timpul unei misiuni. Ruxandra se naște în 1845, dar moare în copilărie. Ilie, n. 1846 a fost tovarășul de joacă al lui Mihai, descris în mai multe poeme. Moare în 1863 în urma unei epidemii de tifos. Maria, n. 1848 sau 1849 trăiește doar șapte ani și jumătate. Mihai a fost cel de-al șaptelea copil. Aglae (n. 1852, d. 1906), a fost căsătorită de două ori și are doi băieți, pe Ioan și pe George. A suferit de boala Basedow-Graves. După el s-a născut în jur de 1854 Harieta, sora mai mică a poetului, cea care l-a îngrijit după instaurarea bolii. Matei, n. 1856, este singurul care a lăsat urmași direcți cu numele Eminescu. A studiat Politehnica la Praga și a devenit căpitan în armata română. S-a luptat cu Titu Maiorescu, încercând să împiedice publicarea operei postume. Ultimul copil, Vasile, a murit la un an și jumătate, data nașterii sau a morții nefiind cunoscute.

O posibilă explicație este că în secolul al XIX-lea speranța de viață nu depășea 40 de ani, epidemiile de tifos, tuberculoză, hepatită erau frecvente, iar pentru sifilis nu exista vreun tratament, boala fiind incurabilă până la inventarea penicilinei.