1. Structura și clasificarea proteinelor

In structura primara intră C,H,O,N şi facultativ S,Fe, Zn, Cu. Prezenţa azotului diferenţiază proteinele de lipide şi glucide. Conţinutul de azot este de 16% ceea ce duce la concluzia că 1 g N = 6,25 g proteine.

Structura secundara - este mai sofisticată decât a lipidelor sau a glucidelor. Proteinele umane sunt formate din aminoacizi.

Aminoacizii se împart, după sinteza lor în organism, în patru clase: aa esenţiali = nu pot fi sintetizaţi de către organism, trebuie aduşi prin alimente : fenilalanina, izoleucina,

leucina, lizina, metionina, treonina, triptofan, valina. aa neesenţiali = pot fi sintetizaţi de către organism aa semi-esenţiali = dacă nu sunt suficienţi în alimente, pot fi eventual sintetizaţi din aa esenţiali: cisteina,

tirozina. aa relativ esenţiali = esenţiali la copilul prematur şi în unele afecţiuni: arginine, histidina.

Structura tertiara a proteinelor deriva din dispunerea 3D a lanturilor de aa.

Clasificarea proteinelor: A. dupa structura chimica pot fi holoproteine (substante organice alcatuite doar din aa) sau heteroproteine

(pot avea legate de lantul polipeptidic o grupare prostetica de natura organica sau minerala)Holoproteinele: 1.Proteine globulare (sferoproteine) solubile în apă sau soluții saline cum ar fi: albuminele, glutelinele,

globulinele, prolaminele sau gliadinele, protamine, histone.2.Proteine fibrilare (scleroproteine) ce au structura fibroasa si rezista la actiunea enzimelor proteolitice. Au

rol de sustinere, protectie si actiune mecanica : colagenul, elastina, keratina.Heteroproteinele : fosfoproteine (cazeina din lapte), metaloproteine (cu fier – hemoglobina, mioglobina,

feritina, cu cupru – ceroplasmina), lipoproteinele (proteine legate de complexe lipoproteice – in galbenusul de ou), glicoproteinele (ca si grupare prostetica au un glucid – ovomucoidul din albusul de ou) si nucleoproteinele (includ prezenta acizilor nucleici iar din degradarea lor rezulta acid uric; se gasesc mai ales in carnea slaba si in viscere - rinichi, ficat, splina)

B. dupa caracteristicile nutritionale- Complete = clasa I : aduc toti aa esentiali in proportii optime de 33%, stimuleaza cresterea la copii si

mentin echilibrul azotat al adultului. Acestea sunt proteinele din : ou, lapte, branza, carne, peste.- Partial complete = clasa II : 1 – 3 aa sunt limitanti (principalul aa. limitativ este lizina). Pentru intretinerea

cresterii sunt necesare cantitati mai mari, la adult mentin echilibrul azotat. Acestea sunt proteinele din cereale (grau, paine, orez) si leguminoasele uscate (soia, fasole alba, mazare)- Incomplete = clasa III : lipsesc 1 sau mai multi aa esentiali iar multi altii sunt in cantitati dezechilibrate. In

orice cantitate ei nu stimuleaza cresterea iar la adult nu mentin echilibrul azotat (proteinele din porumb, colagenul, elastina, reticulina)

2. Rolul proteinelor în organism

Rol structural : proteinele formeaza baza pentru muschi, viscere, matrice osoasa, tesut conjunctivRol functional : factori de coagulare, elemente transportoare, lipoproteine, enzime, anticorpi,, pigmenti

vizuali, hormoni, sisteme tampon (mentinerea EAB), mentinerea presiunii coloid-osm.Rol energetic : indirect, prin gluconeogeneza. Rolul direct este nerentabil pentru organism, deoarece

proteinele, ca sursa de energie sunt ‘scumpe’, iar produsii lor de catabolism trebuie detoxifiati si necesita alt consum de energie. 1g proteine furnizeaza 4,1 kcal.

3. Sursele alimentare de proteine

Sursele din alimente de origine animală: Gr. I - Laptele, lactate acide- 3,5% (conţinut de proteine) - Brânzeturile - 15-33%Gr. II - Carnea şi preparate =12% - porc gras și 22% pasăre, pește

Gr. III - Ouă - 14% Sursele din alimente de origine vegetală:

Gr. IV - legume şi fructe sunt modeste în aport de proteine cu excepţia unora cum ar fi: cartof, varză albă, fasole verde -1.8%, conopidă - 7%, mazărea verde - 8%, usturoiul - 7%, nucile, alune, arahide, semințe – 20 -25%.Gr. V - cerealiere şi leguminoase uscate: 8-14% în cerealiere ( grâu), 7-8% pâine, 20 - 24% în leguminoase uscate, 30 -35% în soia Gr.VI - zaharoasele nu pot fi considerate surse de proteineGr. VII - a grăsimilor - nu aduc proteine.

4. Necesarul de proteine,

Există o pierdere zilnică obligatorie de proteine numită „cheltuiala endogenă de azot” sau “coeficient de uzura”. Cantitate de azot eliminată prin urină este aprox de 21 g.

Necesarul de proteine pe grupe de vârstă este: - Adult: 1,2 - 1,5 g/kgcorp/zi (85-100g la ♂ de 70kg) - Batrân: 1g/kg/zi - Copil mic: 3 - 4 g/kg/zi- Adolescent, femei în perioada maternităţii: 1,5 - 2 g/kg/zi - Sportivi care îşi hipertrofiază muşchii: 2 -2,5g/kg/zi

Aportul proteic “de securitate” sau aport minim necesar recomandat este de 0.52g/kg corp pentru femei şi 0.57g/kg corp pentru bărbaţi, în cazul proteinelor cu valoare biologică înaltă.

Necesarul de proteine raportat la numărul de calorii/zi = 10 -16% În anumite condiţii speciale cum ar fi în timpul sarcinii, al lactaţiei, la copii în perioada de creştere,

convalescenţă sau activităţi fizice intense se recomandă suplimentarea cantităţii de proteine. În funcție de origine: Pentru adult 30% - dintre proteine trebuie sa fie de origine animală, Pentru femeie în perioada maternității - cel puțin 50% trebuie sa fie de origine animală,Pentru copii - cel puțin 50-75% trebuie sa fie de origine animală.

5. Malnutriția protein – calorică, Kwashiorkor.

Malnutritia este termenul folosit pentru un: aport inadecvat, un consum insuficient, o absorbtie insuficienta, o pierdere excesiva de nutrienți. Termenul poate fi folosit și pentru un aport excesiv de nutrienți sau un aport dezechilibrat de anumiți nutrienți.

Cauzele MPC sunt: prematuritatea, expunerea in utero la toxice (alcool), fibroza chistica, insuficienta renala cronica, neoplazii, boli cardiace congenitale, boli neuromusculare, afectiuni inflamatorii intestinale cronice, alergii (regimuri de eliminare nejudicioase).

Malnutrita protein-calorica Kwashiorkor se prezinta sub trei forme: usoara, moderata, severa(marasmul).MPC usoara: greutatea intre 75-90% din greutatea standard, nivel normal al proteinelor serice (albumina 3.5-

5 g/dl)MPC moderata: greutatea 60-75% din greutatea ideala, nivelul proteinelor serice relativ normal (albumina 3-

3.5 g/dl)MPC severa (marasmul): greutate mai mica de 80% din greutatea ideala si/sau pierdere in greutate mai mare

de 10% in ultimele 6 luni. Nivelul proteinelor scazut, cu albumina serica < 3 g/dl. Deficienta cronica a aportului energetic, reducerea paniculului adipos, letargie, astenie generalizata.

Kwashiorkor : edem nutritional, facies de luna plina, abdomen bombat, depigmentarea pielii si a parului, concentratie diminuata a proteinelor (albumina serica < 3 g/dl), catabolismul proteinelor musculare, astenie, parestezii, hTA ortostatica, hepatomegalie, steatoza hepatica, sensibilitate crescuta la infectii cu potential de a induce septicemii, pierderea masei musculare, soc, coma, exitus.

Evaluarea malnutriei in functie de IMC: 17 – 18.5 malnutritie usoara, 16 - 17 malnutritie moderata, sub 16 malnuritie severa.

6. Caracteristici și clasificarea lipidelor

Lipidele sunt compusi deosebit de importanti pentru organismul uman. Ca si glucidele contin C, H, O, alaturi de acestea putand sa existe in structura lor si alte elemente cum ar fi P si N.

Caracteristici generale : este o grupa foarte heterogena de substante, insolubile in apa, solubile in solventi organici (eter, acetona, benzen, cloroform), au densitate inferioara apei, aspect in functie de gradul de nesaturare si de lungimea lantului de atomi de C (solide – grasimile, lichide – uleiuri)

Clasificarea : lipide simple (TG) sau lipide complexe.Lipidele simple reprezinta 98% din lipidele alimentare. Constituie mai mult de 90% din grasimea corporala

totala. Sunt reprezentate de esteri ai AG cu glicerolul, denumiti trigliceride (grasimi neutre). Acestea pot fi simple (cei trei AG sunt la fel) sau compuse (cel putin 2 AG sunt diferiti).

Lipidele complexe sunt lipide care alaturi de AG si glicerol sau un alt alcool, contin si alti componenti : N, acid fosforic. Exemple de lipide complexe : lecitina, cefalina, sfingomielina, cerebrozide si gangliozide(din clasa glicosfingolipidelor).

7. Clasificarea acizilor grași

AG se diferentiaza dpdv al proprietatilor fizico-chimice si al actiunii in organism si se clasifica in functie de : gradul de nesaturare si lungimea catenei.

Dupa lungimea catenei : a. Cu lant scurt : au un numar mai mic de 8 atomi de C : acid butiric (4C), acidul caproic (6C) ; acestia se absorb

direct in sangele portal.b. Cu lant mediu : au 8 – 14 atomi de C : acid caprilic (8C), acid lauric (12C), acid miristic (14C)c. Cu lant lung : au 16 sau mai multi atomi de C : acid palmitic(16C), acid stearic(18C), acid arahidonic (20C).

Acestia se absorb pe calea chilomicroni-limfa-subclavie.Dupa gradul de nesaturare pot fi AG saturati (butiric, caproic, caprilic, lauric, miristic, palmitic, stearic) si

AG nesaturati (palmitoleic, oleic, linoleic, arahidonic)Cu cat gradul de nesaturare al AG este mai mare, cu atat molecula este mai flexibila, mai putin hidrofoba,

ocupa mai mult loc in spatiu si are punctul de topire mai scazut.AG esentiali : acidul linoleic (omega 6), acidul alfa linolenic (omega 3) – nu pot fi sintetizati de catre

organism.

8. Colesterolul

Are o molecula foarte rigida, stabila, foarte hidrofoba. Sursa sa exogena : alimentele. Sursa sa endogena : practic se poate sintetiza in toate celulele din acetil CoA (maximum in ficat, epiteliu intestinal, CSR). Intensitatea sintezei endogene este invers proportionala cu aportul exogen.

9. Funcțiile lipidelor în organism

Principale funcţii ale lipidelor sunt:energetice, structurale şi funcţionale.AG esentiali intervin în: procesele imune; vedere; structura membranelor celulare; sunt precursorii ai

eicosanoizilor -prostaglandine, tromboxani, leucotriene -funcţii în: -reglarea TA, contracţia musculară, coagulare, răspuns imun inflamaţie, secreţii digestive, etc;

Rolul TG: Trigliceridele sunt sursă de energie: sursa majoră de energie pentru corp –sunt preferate de muşchii în repaos

sau în activitate uşoară; din lipide provine 40% din energia de repaos sau în activităţi uşoare; în absenţa glucidelor metabolizarea lipidelor este necorespunzatoare și apare cetoza. contribuie la stocarea de energie, astfel: teoretic capacitatea corpului de a stoca lipide este nelimitată; un

adipocit îşi poate mări greutatea de 50 ori; există posibilitatea formării de noi adipocite; un adipocit are 80% grăsime (muşchiul însă are un conţinut de 73% apă). TG au de 4 ori mai multă energie decât glicogenul. Au rol în izolarea şi protejarea corpului: TG din ţesutul adipos subcutanat; grăsimea periviscerală

(perirenală).

TG au rol în transportul vitaminic: TG şi alte grăsimi transportă în intestin vitaminele liposolubile şi le facilitează absorbţia Trigliceridele asigură saţietatea,astfel: asigură păstrarea saţietăţii mai mult timp după masă, în cazul dietelor

hipolipidice -senzaţia de foame este accentuată. Rol organoleptizant, după cum urmează: conferă textura plăcută şi aromă mâncărurilor.

Funcțiile altor lipide Fosfolipidele: au acţiune emulgatoare (în alimente, în sânge) şi intră în structura membranelor celulare. Sfingolipidele intră în componenţa structurilor nervoase şi a membranelor celulare. Colesterolul: se găseşte în cantităţi maxime în anumite ţesuturi: ficat, măduva spinării, creier, intră în

structura membranelor, intervenind in semnalizarea celulară, stă la baza sintezei hormonilor steroizi (suprarenale, gonade), bilei şi vitaminei D.

10. Sursele alimentate de lipide

Sursele pentru grăsimile “ascunse” sunt: carnea grasă, mezelurile (SAFA la mamifere, PUFA la peşte): 25-40% grăsimi lactatele integrale (SAFA): 20-30% grăsimi galbenuşul de ou (SAFA): 30-35% grăsimi fructele oleaginoase, seminţe (de floarea soarelui, dovleac, in, etc.) (MUFA şi PUFA) 40-60% grăsimi dulciuriile produse grase (semipreparate cu paste sau carne, mâncăruri “gata de consum”, snacksuri, floricele)

Surselepentru grăsimile comerciale,animale (au un mare procent de SAFA şi colesterol) sunt: -unt: 82% grăsimi; -smântână: 20-30 %; -untură: 99%;

11. Necesarul de lipide a organismului uman

Necesarul cantitativ al lipidelor este de 20-35% din caloriile zilnice (0,7 –1 mg/kg corp/zi), Necesarul calitativ este: SAFA: MUFA: PUFA = 1:1:1.În cazul acizilor grasi esenţiali necesarul calitativ este: omega 6: omega 3 = 5:1(3:1).Aportul recomandat pentru colesterol este de max.300 mg.

12. Clasificarea glucidelor,

a) Zaharuri (glucide simple) –monozaharide, oligozaharide,din categoria cărora fac parte: glucoza, fructoza, galactoza(hexoze) riboza, xiloza, arabinoza(pentoze) zaharoza, maltoza, lactoza(dizaharide)

Oligozaharidele sunt derivaţi funcţionali ai monozaharidelor, rezultaţi în urma legării moleculelor de monozaharide prin atomi de oxigen. Astfel, oligozaharidele (nedigerabile, solubile), în funcţie de numărul de monozaharide din moleculă, pot fi: trizaharide (rafinoza), tetrazaharide (stahioza), pentazaharide (verbascoza).

b) Polizaharidedigerabile(glucidecomplexe) –reprezentate de: amidon (ce conţine 25% amiloză şi 75% amilopectină) glicogen(structura pemite utilizarea rapidă)

c) Polizaharidenedigerabile(fibre): celuloza, hemicelulozele, lignina (derivat alcoolic, nonglucidic) sunt fibre insolubile pectinele, gumele, mucilagiile sunt fibres olubile(se dizolvă sau se umflă în apă)

13. Sursele glucozei circulante Glucidele alimentare digerate şi absorbite; glicogenoliza glicogenului hepatic; gluconeogeneza din aminoacizi glucoformatori şi glicerol; în mică măsură: reconversia acizilor lactic şi piruvic rezultaţi din căile glicolitice.

14. Glucidele digerabile : surse, roluri în organism,

Principalele surse de glucide digerabilesunt: Derivatele cerealiere, Leguminoasele uscate, Produsele zaharoase,

legume: cartofi, napi, mazăre, usturoi fructe: struguri, prune, pere, banane, fructe uscate.

1. Rolulorganoleptic. Monozaharidele şi dizaharidele conferă gust dulce (bun)alimentelor-considerându-se parametrul putere relativă de îndulcire,

2. Rolul energetic. Glucidele reprezintă principala sursă energetică a organismului, acoperind mai bine de ½ din necesarul caloric.

Glucoza-are dimensiuni micişi este lipsită de sarcină electrică, având o bună difuzibilitate în ţesuturi şi celule (aici –

control insulinic);-o moleculă gram (180g) eliberează prin ardere o cantitate mare de energie (686kcal), deşeurile (H2O si

CO2) fiind netoxice şi uşor de eliminat;-eficienţa energetică a arderii glucozei: 40% din total (restul se pierde sub formă de caldură);-conţine mult oxigen–este combustibilul de elecţie în anaerobioză, glucoza este preferată de:

muschiulînefortfizic intens, de eritrocite(care nu au mitocondrii), de medulararenală(care primeştepuţin oxigen), de creier, de cord.

Organismul are o formă de stocaj constituita din glicogen (sintetizat din glucoză şi/sau fructoză) într-o cantitate de 100 g în ficat, 150-500 g în muşchi. Sinteza glicogenului este: directă(prin glicogenogeneza), indirectă(prin neoglucogeneza). Avantajele glicogenului ca formă de depozitare: poate fi hidrolizat mai rapid ca lipidele, poate fi utilizat ca sursă de energie anaerobă, lipidele nu pot fi transformate rapid în glucoză, pentru a putea menţine glicemia sanguină necesară susţinerii metabolismului cerebral, stocarea glucozei sub forma de glicogen evită încărcarea osmotică excesivă a ficatului.

Glucidele “cruţă” proteinele –acestea nu se disipă în gluconeogeneza. Lipidele “ard” în “focul”glucidelor –în absenţa acestora, arderea lipidelor determină formarea cetozei. Cetoza este răspunsul metabolic normal la foamete, care cruţă proteinele. Pentru evitarea aparitiei cetozei consumul de glucide trebuie să fie de minimum 50-100 g/zi.

3. Roluri funcţionale/plasticeGlucide se găsesc în ţesuturi conjunctive sub formă de acid glucuronic, acid hialuronic, condroitin şi

mucoitin sulfaţi. Glucidele contribuie și la : alcătuirea membranelor celulare; formarea heparinei(MPZ); formarea galactolipidelor–cerebrozidelor(în SN); formarea imunopolizaharide; formarea factorului intrinsec(antipernicios); formarea acizilor nucleici(riboza, dezoxiriboza).

15. Glucidele nedigerabile : surse, roluri în organism

Principalele surse de glucide nedigerabile sunt: derivatele cerealiere integrale, cât mai puţin rafinate, leguminoaseleuscate, legumeleşifructele, preparatele procesate cu adaos de fibre(iaurturi, crème, dulceţuri, etc).

Prin capacitatea de a reţine apa şi prin volumul propriu, glucidele nedigerabile cresc volumulbolului fecal.Accentuează peristaltismul pe două căi: mecanică (volum mare) şi chimică (se produce iritaţia pereţilor

intestinali datorită faptului ca apar produşi de digestie bacteriană intestinală de tipul acizilor graşi cu lanţ scurt).Combat constipaţiaşicomplicaţiileacesteia(diverticuloză, hemoroizi).Au rol în profilaxia cancerului rectal prin favorizarea proliferării florei de fermentaţie şi prin scurtarea

timpului de staţionare a bolului fecal în intestinul terminal. Au rol înprofilaxia obezităţii, “diluează” alimente –scad densitatea calorică, prin:

accelerareatranzitului;scăderea coeficientului de utilizare digestivă a tuturor principiilor nutritive, datorită formării de bariere faţă de enzimele digestive.

Fibrele solubile reţin multă apă (de 20-30 ori mai mult ca propria greutate), formează un gel, cu rol antiseptic şi antiinflamatorcare absoarbe toxine. Sunt utile în inflamaţiile intestinale specifice şi nespecifice(sindromul de intestin iritabil).

Pot funcţiona ca schimbătoare de cationi, legând calciu, fier, magneziu, etc.Alte roluri: reduc indexul glicemic al alimentelor (prinmicşorarea impactului

glicemic);inducsaţietate;diminuează absorbţia colesteroluluialimentar şi a celui recirculat (din bilă şi celulele descuamate) –în mod special fibrele solubile (guma guar) .

16. Necesarul de glucide a organismului

Organizaţia FAO-OMS recomandă ca 50-68%din kcalorii să fie reprezentate de glucide, din care maxim 10% sa fie din glucide simple (zaharuri).

17. Sursele alimentare de glucide

Din grupele I-III doar laptele şi brânza aduc glucide Laptele integral -4,8g glucide/100ml Iaurtul -3g glucide/100ml Brânză de vaci -4g/100 ml Telemea şi caşcavaldoar 1g% Carnea şi preparatelenu conţin glucide. Excepţie ficatul cu 3-4% şi inima 0,8% Ouăle –nu au decât urme de glucide

Legumele şi fructele aduc un aport de 2-20 g glucide /100 g(bananele au cel mai crescut conţinut de glucide/100 g)Cerealele sunt foarte bogate în glucide. Ele aduc 42g glucide/100g produs (în pâine) până la 80g glucide/100 gr produs (în orez)Grupa VI-a a zaharoaselor include sortimente cu conţinut glucidic apropiat de 100% (zahăr, bomboane,etc.)Grupa VII-a grăsimile alimentare –glucidele lipsesc Grupa VIII –băuturile nealcoolice (ceai, cafea,sucuri) şi alcoolice –aduc glucide -de ținut cont.

18. Glucidele și patologia umană,

Intoleranţa la lactoză –apar în special la populaţia mediteraneană (greci, africană, asiatici).Diabet –nivelul neadecvat al insulinei duce la creşterea glicemie şi scade aprovizionarea cu glucoză a celulei.Hipoglicemia–scăderea anormală a glicemiei poate fi reactivă –temporară sau spontană la persoane sănătoase. Necesită câteodată tratament sau diete speciale.Boli ce pot fi influentate de glucide :Obezitatea; Cauzează şi agravează diabetul; Cariile; Creşte riscul de boală CV; Pot duce la producerea de perturbări la copii şi adulţi -dezechilibrul tiamino-glucidic.

19. Vitamina A, clasificare, rol în organism, doze recomandate, surse alimentare, carență

Se gaseşte sub mai multe forme, şi anume: sub formă de retinoizi: retinol (alcool), retinal (aldehida) şi acid retinoic; sub formă decarotenoizi. Există aproximativ 600 carotenoizi, dar numai 50 sunt provitamine A, beta –

carotenul fiind cel mai puternic.Organismul stochează vitamina A în ficat.

Retinoizii au o multitudine de funcţii în organism :a) au rol în menţinerea vederii: retinoizii au un rol central în ciclul vizual (adaptarea vederii la lumina slabă).

Carenţa se numeşte hemeralopie. b)au rol îndiferenţierea celulară, în sinteza unor proteine(prin reglarea expresiei unor gene). Aceste roluri

sunt dovedite de existenţa unor receptori nucleari, RAR şi RXR, de care se pot lega retinoizii. c) au rol încreştere, dezvoltare şi reproductie - retinoizii intervin în:creşterea osoasă, sinteza de proteine

celulare, reglarea expresiei STH, dezvoltarea embrionilor (membre, inima, ochi, urechi) d) au rol în sănătatea celulelor epiteliale. Retinoizii sunt responsabili de integritatea şi funcţionalitatea

acestor celule →în caz de carenţă sunt afectate tegumentele, mucoasele interne (de la nivelul aparatului respirator, digestiv, genito-urinar) şi externe, corneea, conjunctivă şi se pot observa următoarele fenomene: afectarea secretiei de mucus şi lacrimi;

la nivel ocular: xeroftalmie, keratită, keratomalacie; la nivel tegumentar: piele uscată, scuamoasă, fisurata datorită excesului de keratina, a sebumului

deficitar); la nivelul mucoaselor –mucoase uscate, cu metaplazie keratinoasă, ele devenind o barieră ineficientă

pentru agenţii patogeni (apar des infecţii multiloculare).e) au rol în imunitate cu mai multe explicaţii:păstrarea, sub acţiunea vitaminei, a funcţiilor tegumentelor şi

mucoaselor de bariere împotriva germenilor;rolul central al vitaminei în formarea şi diferenţierea seriei albe;rolul în activarea limfocitelor T.

f) rol în formarea hematiilorprin diferenţierea celulelor stem în hematii şi prin mobilizarea fierului din depozite şi includerea sa în hemoglobină.

g) utilizarea retinoizilor ca tratament în anumite circumstanţe patologice - sunt utili înafecţiuni ale pielii: psoriazis, în acnea gravă; retinita pigmentară (înca în studiu); unele leucemii (încă în studiu) şi în prevenirea cancerului.

Carotenoizii sunt pigmenţi oranj, galbeni, roşii cu rol în fotosinteză (terpene) şi au acţiune antioxidanta.Provitaminele A sunt numai anumiţi carotenoizi (α-caroten, β-caroten şi β-cryptoxantina), nu toate substanţele din respectiva clasă. Carotenoizii necesită lipide ca vehicul iar absorbţia lor este variabilă. În intestin şi ficat se transformă în retinal (procent invers proporţional cu depozite din organism –daca organismul are suficienta vitamina A, rata de activare a carotenilor este redusă).

Doze recomandate de retinoizi-unităţi de măsură: UI (Unităţi Internaţionale), ER (echivalenţi de retinol), mcg; 1 UI = 0.3 mcg retinol; 1ER = 3, 3 UI= 1mcg Doza recomandată pentru bărbaţi este 900 mcg (3000 UI), iar pentru femei 700 mcg (2300 UI). Pe perioada sarcinii este recomandat un aport de 2500 UI, iar pe perioada alăptării 4500 UI. Limita superioară tolerabilă (pentru vârste mai mari de 19 ani) este de 3000 mcg (10 000 UI).

Surse alimentareRetinolul (acesta trebuie să acopere 50% din necesarul de vitamina A) se găseşte în special în alimente de

origine animală sau fortificate, şi anume în: ficat (6500mcg), ulei de peşte/carne de peşte, brânzeturi grase, smântână, unt, frişcă, margarină, galbenuş de ou, cereale fortificate, lapte degresat fortificat.

Sursele de caroteni sunt reprezentate de legumele şi fructele cu coaja şi pulpa intens colorate, inclusiv de legumele-frunze: morcovi, spanac, dovleac, pepene galben, caise, mango, broccoli, mazăre, sfeclă .

Carenta poate manifesta prin: hemeralopie, modificări ale troficităţii şi aspectului tegumentelor şi mucoaselor (xeroftalmie, piele uscată, îngroşată, fisurată, mucoase şi semimucoase cu metaplazie cornoasă), infecţii secundare abolirii rolului de barieră împotriva germenilor jucat de tegumente şi mucoase, împiedicarea creşterii şi dezvoltării normale, anemie, malformaţii fetale.

20. Vitamina D, sinteză, rol în organism, doze recomandate, surse alimentare, carență vitaminică

Vitamina D se întâlneşte în două forme majore: ergocalciferol = D2 si colecalciferol = D3Sinteza vitaminei D are loc în tegumente sub acţiune UVB –pre-vitamina D3 (sinteza cutanată asigură peste

90% din necesar).Pentru sinteza unei cantităţi suficiente sunt necesare 10-15` expunere de cel puţin 2-3 ori/saptămână la soare a feţei, braţelor fără ecrane de protecţie. (Un SPF 8 reduce cu 95% accesul razelor UV la tegumente.)

Melanina formează un ecran, deci pielea mai închisă la culoare necesită expunere mai îndelungată decât pielea albă. Expunerea mai lungă determină un echilibru în piele –vitamina este degradată pe măsură ce se generează, deci nu există riscuri de hipervitaminoză.

Activarea ulterioară a vitaminei D are loc în două etape: hidroxilare hepatică si hidroxilare renală. Majoritatea rolurilor vitaminei D în organism sunt mediate de un factor de transcripţie nuclear –VDR.

Ţesuturile care au cei mai mulţi receptori VDR sunt în: creierul, inima, pielea, gonadele, prostata, sânul.1)Metabolismul fosfo-calcic: vitamina D menţine calcemia normală prin :creşterea absorbţiei Ca, P,creşterea resorbţiei renale a Ca,depunerea/resorbţia Ca în os în funcţie de calcemie;promovarea formării şi mineralizării osului, fiind esenţială pentru dezvoltarea unui material osos puternic; 2)Diferenţierea celulară: Inhibă proliferarea şi stimulează diferenţierea,are rol în creştere.3)Modularea imunităţii–stimulează imunitatea șiinhibă fenomenele de autoimunitate.4)Alte roluri: rămân de fundamentat -protecţie faţă de:cancer,hipertensiune arterială,diabet,cardiopatie ischemică, boli autoimune, afecţiuni psihiatrice.

Sursele de vitamina D sunt numai de origine animală, şi anume: uleiuri din ficat de peşte, peşte gras: peşte pisică, somon, macrou, sardine, ton, ţipar, icre de sturion, crevete, ficat de pasăre sau mamifere, ciuperci, ou, brânzeturi grase, unt, smântână, margarină.

Dozele recomandate : sugari, copii si adolescenti – 5mcg/zi, adulti – 10 mcg/zi si batrani – 15 mcg/zi indiferent de sex.

Carenţa vitaminei D : Factorii de risc ce determină carenţa vitaminei D sunt: radiaţia solară redusă (clima), radiaţia solară ecranată de poluare, insuficienta expunere la soare -lucrul în incinte, tegumenteleînchise la culoareşi traiul în zone nordice, folosirea de ecrane solaredin ce în ce mai puternice de către omul modern , anumite obiceiuri nutriţionale (vegetarianismul), obezitatea(vitamina este depozitată în ţesut adipos) vârsta: sugarii(alimentaţi la sân sau cu formule nefortificate) .

vârsta: îmbătrânirea(eficienţa redusă a sintezei, expunere diminuată la radiaţii solare) , sindroamele de malabsorbţie (colestaza, fibroza chistică, boala Crohn), rezecţii intestinale , afecţiuni hepato-renale(ciroza, insuficienţa renală, disfuncţii enzimatice –rahitism vitaminorezistent).

Efectele carenţei vitaminei D conduc la insuficienta mineralizare a oaselor: rahitism, osteomalacie (posibila contribuţie la osteoporoză).

Rahitismul cele mai afectate sunt oasele lungi, deformate de tracţiunile musculare; tesutul osteoid nu se mineralizează →îngroşarea zonelor cu cartilaj de creştere; închiderea tardivă a fontanelelor; hipotonie musculară (abdomen mărit, coloană deformată); creştere întârziată; afecţiuni dento-maxilare; labilitate neuro-vegetativă (convulsii febrile); susceptibilitate la infecţii.

Osteomalacia Matricea organică se păstrează, dar se pierd elementele minerale. Consecinţe sunt: fracturi facile (şold, coloană, etc); dureri osoase spontane; hipotonie a muşchilor proximali.

21. Vitamina E, clasificare, rol în organism, doze recomandate, surse alimentare, carență

Tocoferolii reprezintă o familie de 8 antioxidanţi, şi anume: 4 tocoferoli: alpha-, beta-, gama-şi delta-; si 4 tocotrienoli:alpha-, beta-, gama-şi delta-.

Alfa –tocoferolul este substanţa cea mai activă pentru om, cu cea mai mare semnificaţie nutriţională. Rolul vitaminei E este de antioxidant liposolubil important, prevenind oxidarea lipidelor din membranele

celulare şi din LDL. După ce îşi pierde capacitatea antioxidantă, vitamina E poate fi regenerată de vitamina C. 1) rol în răspunsul imun şi inflamaţie,2) rol antiagregant, vasodilatatoar, 3) pare a fi utilă în profilaxia unor afecţiuni (de fundamentat aceste afirmaţii prin cercetări ulterioare): boli cardio-vasculare, ateroscleroză , cancer, cataractă,degenerescenţă maculară, stimularea imunităţii (mai ales la bătrâni), diabet zaharat, demenţă. 4) ca aditiv alimentar –E 307(datorită acţiunii antioxidante).

Carența vitaminei E –circumstanțe favorizante: sindroamele de malabsorbţie lipidică (fibroză chistică, b.Crohn, colestaza, pancreatite), prematuritatea,a-beta-lipoproteinemia.

Manifestărilecarenţei vitaminei E sunt: neurologice: ataxie, neuropatie periferică, miopatie, retinopatie pigmentară; anemie (hemoliză prin scăderea calităţii şi rezistenţei membranelor eritrocitare); afectarea SN în dezvoltare;

În sindromul de malabsorbţie la adult: manifestările de carenţă pot apărea abia după 10-20 ani. Nu a fost citată carenţa clinic manifestă la adulţii care au o dietă săracă în vitamina E.

Doza zilnică recomandată pentru alfa-tocoferol în funcţie de sex şi vârstă: sugari (4-5 mg/zi), copii intre 1 si 13 ani (6-11mg/zi), adolescenti si adulti (15 mg/zi).

22. Vitamina K, sinteză, mod de acțiune, rol , doze recomandate, surse alimentare, carență

Termenul vitamină K este, de fapt, un nume generic pentru un grup de substanţe. Bacteriile intestinului uman (E. coli) sintetizează o bună parte din necesarul de vitamina K sub formă de K2 (menachinone-4, -6, -7 sau -9). Vitamina K1este o filochinonă.

Rolul vitaminei K: vitamina acţionează ca şi coenzimă a unei carboxilaze care carboxilează acidul glutamic. Rezultă Gla (gama-carboxi-glutamat) →astfel se determină activarea unor proteine = proteine Gla. Activitatea acestor proteine Gla este determinată de potenţialul lor de legare a calciului. Deocamdată s-au identificat 14 proteine umane Gla, cu rol în:

coagulare(intervin în sinteza protrombinei (factor II), factorilor VII, IX, X, proteinei C, proteinei S şi proteinei Z);

metabolismul osului biologia celulei: reglarea(stimularea)creşterii celulare; alte roluri de confirmat prin cercetări ulterioare –vitamina K este protectoare faţă de : ateroscleroză,

osteoporoză.

Raţia de vitamină K pentru:bărbaţi este de 120mcg, iar pentru femei este de 90mcg.Sursele alimentare pentru vitamina K1(filochinonă) sunt reprezentate de:legume verzi: spanac, salată,

brasicacee (varză, conopidă, broccoli),tărâţă de grâu, cereale, fructe (banane, avocado, kiwi), carne şi organe (ficat), ouă, unele brânzeturi, produse de soia.

Carenţa vitaminei K nu apare la adultul normal pentru că pe de o parte vitamina este larg răspândită în alimente, iar pe de altă parte este produsă de bacteriile intestinale. De asemenea ciclul său în organism este conservator.Circumstanţele favorizante carenţei apar: la nou născut, în administrarea de antibiotice pe termen lung, în malabsorbţia lipidică severă.Carenţa vitaminei K în organism determină hemoragii.

23. Vitamina C: rol în organism, carență vitaminică, necesar vitaminic, surse alimentare

Este principalul AOX hidrosolubil, astfel:protejează molecule importante faţă de stresul oxidativ (proteine, lipide, glucide, acizi nucleici); regenerează alţi AOX (vitamina E).

Este cofactor enzimatic. Vitamina C funcţionează ca donor de electroni pentru 8 enzime-implicate în: hidroxilarea colagenului . Vitamina este esenţială în dezvoltarea şi menţinerea ţesuturilor conjunctive

(proces important pentru cicatrizare, rezistenţă vasculară, formarea cartilajelor); sinteza carnitinei –transportor al AG pt sinteza de ATP; transformarea dopaminei în noradrenalina; sinteza hormonilor peptidici; modularea metabolismului tirozinei.

Carenţa vitaminei C se numeste: hipoascorbinemie(faza preclinică)si scorbut (forma clinic manifestă).Simptomele carenţei sunt:

precoce -polimorfe, nespecifice –“astenia de primăvară”, la aproximativ o lună-două de la primele simptome, tabloul se diversifică: discretă dispnee, dureri osoase, modificări cutanate, gingivoragii şi gingivită hipertrofică, epistaxis, vindecare lentă a soluţiilor de continuitate ale pielii, sindromul Sjogören cu xerostomie şi xeroftalmie,tulburări emoţionale, etc. în stadiile tardive ale scorbutului, gravitatea tabloului clinic este maximă, şi anume: icter, edeme generalizate, oligurie, neuropatie, febră, convulsii, exitus; la nivel cutanatapar: papule perifoliculare hiperkeratozice, hemoragii perifoliculare, purpura, echimoze, iar in patul unghial -"hemoragii în aşchie" .

Necesarul de vitamina C este diferit, în funcţie de organizatia care emite recomandările dar OMS recomandă 45 mg/zi.

Surse alimentare: vegetale – coacaze negre, ardei rosii, kiwi, broccoli, papaya, portocale, lamai, pepene galben, mandarine, zmeura etc.

24. Vitamina B1( tiamina sau aneurina), forme, funcții, carență vitaminică, rație, surse alimentare

Organismul uman nu poate sintetiza tiamină, dar poate transforma tiamina în fosfaţii şi pirofosfaţii ei. Formele fosforilate ale tiaminei în organism sunt: tiamin –monofosfat, tiamin –difosfat (tiaminpirofosfat –

TPP), tiamin –trifosfat, adenozin –tiamin –trifosfat (recent).Tiaminpirofosfat (TPP) este forma majoritară întâlnită în organismul uman. Se formează din tiamină, în

prezenţa Mg, ATP, tiamin-fosfokinaza.Funcțiile vitamineiB1:

TPPeste coenzimă pentru câteva enzime mitocondriale foarte importante: piruvat –dehidrogenaza, α –cetoglutarat dehidrogenaza, cetoacid –dehidrogenaza. TPP estecoenzimă şi pentru transcetolaza.Astfel, intervine în calea pentozelor, rezultând intermediari necesari în sinteza ATP, GTP, ADN, ARN, NADPH; eliberarea energiei din glucide şi lipide; creştere şi dezvoltare; funcţionareacorectă a sistemelor: digestiv, nervos şi cardiovascular.

Carenta vitaminei B1este o maladie cunoscută sub denumirea boala Beri-Beri. Maladia afectează sistemele: cardio-vascular, nervos, digestiv şi muscular.

Forme Beri-beri1. Beri-berinervos (uscat), care urmează unei carenţe instalate cronic. Se manifestă în principal prin: neuropatie periferică; arsuri în extremităţi(apar precoce); reflexe exagerate; hiposensibilitate şi slăbiciune la nivelul membrelor; mialgii, sensibilitate musculară crescută; grav: atrofii musculare, pareze, paralizii; convulsii. 2. Beri-bericardiac (umed -edeme) care urmează unei carenţe instalate acut. Se manifestă în principal prin insuficienţă cardiacă congestivă.

Raţiavitaminei B11,2 mg/zi pentru bărbaţi și 1,1 mg/zi pentru femei.Surselealimentare pentru vitamina B1:drojdie,derivatele cerealiere integrale, derivatele cerealiere rafinate

şi fortificate, leguminoasele uscate, carnea de porc (nu şi în alte tipuri de carne), legume, fructe.

25. Vitamina B2 ( riboflavina), forme, funcții, carență vitaminică, rație, surse alimentare

Vitamina B2este integrată în coenzimele flavinice:FAD –flavin-adenin-dinucleotida, FMN –flavin-mononucleotida, numite şi flavocoenzime –asociate enzimelor flavinice = flavoproteine.

Funcţiile vitaminei B2 sunt: participă la reacţiile REDOX –flavocoenzimele sunt critice pentru metabolismul glucidelor, lipidelor,

proteinelor; FAD –face parte din lanţul respirator; alături de citocromul P450 are rol în detoxifiere, are funcţie antioxidantă–prin intermediul unor enzime FAD-dependente (Foarte important: deficienţa de

riboflavină induce creşterea stresului oxidativ. ) activarea vitaminei B6; sinteza NAD şi NADP din triptofan; activarea acidului folic; implicare în metabolismul Fe şi în sinteza Hb.

Carenţaeste rareori izolată, se manifesta prin:stomatită; glosită; keilită (angulară); panus conjunctival; dermatită seboreică; anemie normocromă, normocitară.

Raţiaeste de: 1,3 mg/zi pentru bărbaţi, iar 1,1 mg/zipentru femei .Surselealimentaresuntreprezentate de:toate alimentele de origine animală, derivatele cerealiere integrale,

leguminoasele, legumele, fructele, produsele fortificate sau la care vitamina este adiţionată pentru colorare (supe, sosuri instant).

26. Vitamina B6 ( piridoxina), forme, funcții, carență vitaminică, rație, surse alimentare

Vitamina B6se găseşte în organism sub 3 forme: piridoxal (PL), piridoxina (PN) şi piridoxamina (PM).Funcții : Principala coenzimă implicată în metabolismul uman: piridoxal-5-fosfatul (PLP) –fosfat ester.PLPeste coenzimă pentru aprox.100 enzime ce îndeplinesc diverse funcţii:eliberarea glucozei din glicogen

(majoritatea PLP este găsit în muşchi); gluconeogeneza; funcţionarea SNC (sinteza neurotransmiţătorilor –serotonina, dopamina, norepinefrina, GABA); sinteza hemului; sinteza niacinei din triptofan; modularea acţiunii hormonilor steroizi; sinteza acizilor nucleici; imunitate.

Carenţa izolată a vitaminei B6 este excepţională. Apare când vitamina este complexată de: izoniazida, antiparkinsoniene, penicilamina.

Raţiaeste de 1,3 mg/zi.Sursealimentare:alimentele de origine animală, derivate cerealiere integrale, leguminoase, legume

(banane, cartofi, spanac, etc), produse fortificate.

27. Vitamina PP( niacina), forme, funcții, carență vitaminică, rație, surse alimentare

Niacina (acid nicotinic) →niacinamida (nicotinamida) → utilizată în sinteza celor 2 coenzime niacinice: NAD(nicotinamid-adenin-dinucleotidul), NADP(nicotinamid-adenin-dinuclotid-fosfatul).

NAD se sintetizează în ficat şi din triptofan (cu ajutorul B2, B6, Fe). Abilitatea de sinteză este diferită în funcţie de specie. La om, din 60 mg triptofan se sintetizează 1 mg niacină.

FuncţiileParticipare la reacţii Redox - NAD : intervine în catabolismul glucidelor, lipidelor, proteinelor, alcoolului, iar NADP intervine în reactii anabolice –ex. sinteza unor macromolecule: acizi graşi, colesterol.Participare la reacţii non-redox - NAD este substrat pentru diferite enzime care intervin în : semnalizarea intercelulară, repararea ADN, reglarea apoptozei, diferenţierea celulară.

Carenţa cunoscută sub denumirea de pelagră (boala celor 3D). Este o malnutriţie complexă, care nu se referă exclusiv la carenţa de niacina, ci şi la lipsa proteinelor de calitate superioară şi a altor vitamine din grupul B.

Manifestările pelagrei sunt: dermatologice (modificări tegumentare pe zonele expuse la soare, glosita), digestive şi neuro-psihice.Pelagra subclinicăprezintă manifestări discrete.

Pelagra,este o boală ce apare datorită unui deficit de aport sau de absorbţie a niacinei: Manifestări generalepot fi astenie marcată, anorexie, scădere ponderală.

Manifestările cutanate apar la nivelul zonelor descoperite ale pielii, faţă, ceafă, mâini, antebraţe, gambe: eritemul pelagros. Manifestările digestiveconstau în arsuri gastrice, apariţia unei gastrite cu hipo-sau aclorhidrie, diaree cronică, uneori alternând cu perioade de constipaţie. La nivelul cavităţii bucală pot apărea stomatita şi glosita, Afectarea neurologicăse manifestă prin hiperreflexie osteo-tendinoasă, diminuarea forţei musculare, tulburări sfincteriene, parestezii ale extremităţilor, dureri articulare. Tulburări psihice încep prin anxietate, iritabilitate, depresie şi astenie ca ulterior să evolueze spre demenţa pelagroasă

Deficitul sever de vit. PP din pelagră a făcut ca această boală să fie caracterizată prin boala celor 3 D (dermatită, demenţă şi diaree).

Raţiaeste de: 16 mg/zi pentru bărbaţi, iar 14 mg/zipentru femei.Surse alimentare: carne (indiferent de specie), cereale integrale sau fortificate, leguminoase, nuci,

seminţe, cafea, mai puţin: lactate, legume-frunze.

28. Vitamina B12 ( ciancobalamina), forme, funcții, carență vitaminică, rație, surse alimentare,

Vitamina B12este cea mai complexă vitamină. Conţine în structura sa ionul de cobalt, motiv pentru care compuşi cu activitate de B12sunt numiţi cobalamine.În corpul uman sunt folosite: metilcobalamina & 5-dezoxi-adenozilcobalamina. Cianocobalamina (din suplimente) este convertită în cei 2 compuşi în organismul uman.

Funcţiile vitamineiB12La mamifere, cobalamina este cofactor pentru doar 2 enzime: methionin-sintetaza şi L-metilmalonil-CoA mutaza.

Metionin-sintetaza (folat-dependentă) are rol în sinteza metioninei din homocisteină. Metionina → S-adenozilmetionina = donor de radicali metil→ intervine în reacţii de metilare (inclusiv pentru formarea de ADN, ARN).

Cofactor pentru enzimele care transformă L-metilmalonil-CoA în succinil-CoA-, compus cu rol în:producerea de energie din grăsimi şi proteine, sinteza hemoglobinei.

La nivel mitocondrial, dezoxi-adenozilcobalamina are rol de coenzimă în reacţia de transformare a metilmalonil-CoA în succinil -CoA,reacţie esenţială pentru metabolizarea propionatului şi a acizilor graşi cu număr impar de atomi de carbon de la nivelul sistemului nervos. Absenţa acestui factor duce la acumularea metilmalonil-CoA şi a precursorului său propionil-CoA ceea ce duce la formarea unor acizi graşi cu număr mare de atomi de carbon şi rezultă acizi graşi nefiziologici care pot fi înglobate în lipidele neuronale şi duc la apariţia leziunilor nervoase.

Deficienţa vitaminei B12Se întâlneşte la 10-15% din persoanele cu vârsta de peste 60 ani. Manifestările deficienţei sunt: Anemia Addison-Biermer sau anemia pernicioasă sau anemia megaloblastică - se asociază cu o secreţie inadecvată de factor intrinsec, consecutivă unei atrofii gastrice. Poate sa apara o atrofie gastrică odată cu avansarea în vârstă.Atrofia gastrică se asociază cu distrugerea celulelor gastrice parietale şi aclorhidrie afectarile neurologice şi afectarile gastro-intestinale.

Raţiaeste de 2,4 mcg/zi.Sursele alimentare sunt reprezentate NUMAI de alimentele de origine animală(ficat de rata, stridii, hering,

ou, lapte, branza) sau de produsele fortificare. Vegetarienii au nevoie de suplimente sau produse fortificate.

29. Acid folic, forme, funcții, carență vitaminică, rație, surse alimentare,

Acidul folic este o formă stabilă şi se găseşte rar ca atare în organism sau alimente. Forma naturală a acidului este reprezentată de folaţi. Doar în alimentele fortificate şi suplimente se găseşte sub forma de acid folic.

Funcţiile Folaţii sunt coenzime în procesele de transfer a radicalilor metil. Coenzimele folice reacţionează ca acceptori şi/sau donori în reacţii critice pentru metabolismul acizilor nucleici şi al aminoacizilor.

Factorii favorizanţi apariţiei carenţei sunt: insuficienţa alimentară; alcoolismul; necesarul crescut (prin creşterea ratei diviziunilor celulare şi a metabolismului) în caz de: sarcină, cancer; administrarea unor medicamente (antifolice).

Manifestările carenţei sunt:Consecinţa suferinţei ţesuturilor cu turnover rapid (maduva hematoformatoare, epiteliul digestiv).

Raţiaeste de 400 mcg/zi, iar pe parioada sarcinii la femei 600 mcg/zi.Surselealimentare sunt:legume frunze,alte legume şi fructe (citricele), leguminoase, alimente de origine

animală, produse fortificate.

30. Sodiu, rol, rație, surse alimentare, manifestările excesului/deficienței,

Sodiul este un macroelement larg răspândit, ce se absoarbe şi elimină uşor (necesită funcţionarea normală a rinichiului pentru a fi excretat corespunzător).Este un ion extracelular.

Rolurile sodiului Menţinerea potenţialelor membrana -transmiterea impulsurilor nervoase, contracţia musculară, funcţia cardiacă; Absorbţia şi transportul unor nutrienţi (glucoza, aminoacizi, clor); Menţinerea volemiei şi a TA (prin sistemul renină –angiotensină –aldosteron şi cu ajutorul hormonului antidiuretic).

Ocarențărelativa de sodiu poate apărea în:transpiraţieabundentă, tulburările de tranzit (vome, diaree), administrarea de diuretice, afecţiunile renale.

Semnele deficienţei sunt semnele de deshidratare, care evoluează rapid în formele grave către coma şi exit.Excesul de sodiu creşte riscul de HTA. Raţiade sodiu este de 1,5g/zi (respectiv 3,8 g /zi de sare de bucătărie). Alimentaţia mixtă, diversă, aduce

suficient sodiu, datorită conţinutului natural al alimentelor în acest nutrient.

31. Potasiu, rol, rație, surse alimentare, manifestările excesului/deficienței,

Potasiul este un cation intracelular (pompă Na-K).Rolurile potasiului creşterea diurezei, menţinerea echilibrul acido-bazic, menţinerea permeabilităţii

membranelor, sinteza proteinelor, funcţionarea anumitor enzime, transmiterea excitaţiei de la terminaţiile nervoase la organul efector, acţiune parasimpaticomimetică –excesul opreşte cordul în diastolă.

Carenţa potasiuluieste favorizată de:utilizarea de diuretice (care pierd potasiul –furosemid, tiazidice), alcoolism, vomă şi diaree severe, utlizarea exagerată a laxativelor, anorexia nervoasă sau bulimie, depleţia de magneziu, insuficienţa cardiacă congestivă.

Manifestările carenței: astenie, hipotonie musculară, iritabilitate.Necesarul de potasiu este de 2 g/zi.Sursele alimentare: Este larg răspândit în diverse alimente, atât de origine vegetală, cât şi animală.

Legumele şi fructele rămân, totuşi, cea mai bogată sursă de potasiu.

32. Calciu, rol, rație, surse alimentare, manifestările excesului/deficienței,

Calciul este un macroelement ce se găseşte în organismul uman într-o cantitate de 1,4 kg la adult.Rol plastic: os -hidroxiapatita, dinte. Asigură rezistenţa structurilor osoase, fiind important, alături de

vitamina D, în profilaxia rahitismului şi a osteoporozei; Roluri funcţionaleîn activitatea enzimelor (lipaza pancreatică), este factor al coagularii, scade

excitabilitatea neuromusculară acţiune simpaticomimetică -excesul opreşte cordul în sistolă, contracţia fibrei musculare, permeabilitatea membranelor, activarea factorului intrinsec.

Implicat în profilaxia HTA, cancerului.Hipocalcemiaapare, de regulă, în disfuncţii paratiroidiene, iar carenţa nutriţională este excepţională.Surse alimentare produsele lactate (conţin calciu în cantitate mare şi cu o bună

biodisponibilitate),legumele şi fructe (calciu cu biodisponibilitate redusă din cauza oxalaţilor, fitaţilor, fibrelor).Grupele la risc pentru deficienţă sunt: vegetarienii şi cei cu intoleranţă la lactoză. Necesarul de calciu în funcţie de vârstă: sugar 200-300 mg/zi, copii de la 2 la 13 ani 500-1300 mg/zi,

adolescenti 1300 mg/zi, adulti 1000 mg/zi, batrani 1200 mg/zi.

33. Fosfor, rol, rație, surse alimentare, manifestările excesului/deficienței,

Fosforul este un macroelement cu rol structural important în os şi dinte, unde se găseşte alături de Ca.Din totalul de fosfor conţinut în organism, un procent de 20% este în ţesuturile moi (în sânge 2-4 mg %).

Rolurile fosforului structural; funcțional: intră în structura nucleoproteinelor, intră în structura moleculelor macroergice (ATP), intră în structura fosfolipidelor,formeaza un sistem tampon, este cofactor pentru multe sisteme enzimatice.

Asigurarea raţieide fosfor nu este o problemă, deoarece acest macrolement este larg răspândit în alimente de origine animală şi vegetală. Are biodisponibilitate crescută în alimentele de origine animală şi scăzută în cele de origine vegetală, unde se găseşte mai ales sub formă de fitat (acid inozitolhexafosforic).

Necesarulde fosfor este de 700 mg/zi.

34. Magneziu, rol, rație, surse alimentare, manifestările excesului/deficienței,

Magneziul este un cation preponderent intracelular (extracelular doar un procent scăzut, de 2%).Rolul Magneziului

rol structural: intră în compoziţia osului şi dintelui (fosfat de Mg), în fibra musculară –rol în travaliul muscular, rolurile functionale sunt asigurate de Mg circulant (2-3 mg%), şi anume: menţine echilibru acidobazic, intervine in excitabilitatea neuromusculară, este coferment al multor enzime (metabolizarea principiilor nutritive), intervine în procesele eliberatoare de energie, rol în transportul activ transmembranar.

Deficitul de magneziu și stresul creşte riscul de afectare cardiovasculară.În condiţiile deficituluide magneziu, stresul creşte riscul de afectare cardiovasculară prin: hipertensiune, constricţie vasculară în teritoriul coronar sau cerebral, ocluzie vasculară în respectivele teritorii, aritmie, moarte subită.

Magneziul si diabetulConsumat în cantităţi adecvate, magneziu pare să poate amâna instalarea diabetului de tip 2 şi a complicaţiilor sale importante (boala cardiovasculară, retinopatie, nefropatie).

Carenţanuexista carenţe serioase. Circumstanţele carenţei sunt:

consumul de medicamentecare induc o depleţie de magneziu, cum ar fi: diureticele (Lasix, Edecrin, etc), gentamicina, amfoterecina, cisplatin; diabetul necontrolatcare induce pierderi de magneziu în urină, consecutiv hiperglicemiei; alcoolismul; malabsorbţiile diverse, când se poate pierde magneziu datorită diareii şi a steatoreii (boala Crohn, enteropatie glutenică, enterită regională, intestin operat); hipopotasemia şi hipocalcemiacronice (pot fi conectate cu deficienţa de magneziu). Suplimentele de magneziu pot corecta şi problemele legate de K şi Ca; vârstnici

Simptomele deficitului de magneziu se pot clasifica în 3 categorii: deficit discret -iritabilitatea, anorexia, astenia, insomnia, spasmele musculare, memoria deficitară, apatia, confuzia şi scăderea capacităţii de a învăţa; deficitului moderat-tahicardie şi alte modificări cardio-vasculare; deficitul grav-tremurături, ameţeală şi confuzie, convulsii, halucinaţii şi delir.

Necesarulde magneziu este de 310-420 mg/zi. Surse alimentare ale magneziulegumele frunze (magneziu este component al clorofilei), leguminoasele

uscate, fructele oleaginoase, seminţe (mai ales seminţele de dovleac), cerealele integrale, alimentele de origine animală, mai ales carnea, viscerele, lactatele.

35. Fierul, rol, rație, surse alimentare, manifestările excesului/deficienței,

Rolul fierului transportul şi depozitarea pe termen scurt a oxigenului (fer heminic în mio-şi hemoglobina), transportul de electroni (la nivelul mitocondriei) şi metabolismul energetic (compuşi cu hem–citocromii, compuşi non-heminici -NADH dehidrogenaza, succinildehidrogenaza), antioxidant (catalaza, peroxidaza –enzime heminice), reacţii pro-oxidative cu efect pozitiv (mieloperoxidaza –enzima heminică –producerea de specii reactive de oxigen în neutrofile, în scopul distrugerii germenilor patogeni), răspunsul fiziologic la hipoxie, sinteza ADN (prin intermediul ribonucleotid-reductazei), are rol în creştere, reproducţie, procese reparatorii, imunitate.

Deficienţa fierului determina aparitia anemiei feriprive.Necesarulde fier este de: 8 mg/zi pentru bărbaţi şi 18 mg/zi pentru femei. Surse alimentare defiersunt: carnea, galbenusul de ou, legumele şi produsele fortificate.Factoriidietetici care determina o absorbţie crescută:vitamina C, aciditatea gastrică, fierul heminic,

necesarul crescut de fier (hemoragii, altitudine mare, antrenamente intense, graviditate), rezervele diminuate, proteinele din carne.

Factoriidietetici care determina o absorbţie scăzută oxalţii, taninurile, rezervele suficiente, excesul altor minerale (Zn, Mn, Ca), hipoaciditatea gastrica, antacide.

36. Cupru, rol, rație, surse alimentare, manifestările excesului/deficienței

Cuprul primeşte şi donează cu uşurinţă electroni de aceea este implicat în reacţii redox şi în eliminarea radicalilor liberi.

Rolul cuprului intervine în metabolismul Fe, crescându-i absorbţia şi implicarea în sinteza hemoglobinei (prin intermediul feroxidazelor I şi II), este cofactor pentru multe enzime –cuproenzime, implicându-se astfel în foarte multe procese fiziologice, şi anume: producerea de energie (citocrom-c-oxidaza), formarea ţesutului conjunctiv, sinteza şi metabolismul unor neurotransmiţători, sinteza şi întreţinerea mielinei,funcţii antioxidante prin intermediul unor forme de SOD şi a ceruloplasminei, reglarea expresiei unor gene –prin intermediul unor factori de transcripţie dependenţi de cupru, influenţarea sintezei unor proteine (SOD, CAT, proteine legate de depozitarea cuprului).

Carența induce: anemie, leucopenie, încetinirea creşterii.Necesarul de cupru este de 900 mcg/zi. Sursele alimentare de cupru:ficat,cacao,leguminoase,cereale integrale,fructe uscate şinuci.Excesul de cupruInduce manifestări toxice: vomă (toxicitate acuta), afectare nervoasă, afectare hepatică.

37. Zinc, rol, rație, surse alimentare, manifestările excesului/deficienței

Rolul Zincului rol catalitic este cofactor al peste 100 enzime implicate în: creştere, imunitate, funcţionarea sistemului nervos, dezvoltarea sexuală şi reproducere; rol structural intră în structura proteinelor (ex. în structura Cu/Zn SOD) şi a membranelor celulare). rol reglator prin intermediul proteinelor ce conţin zinc -reglarea expresiei genelor, acţionând ca factori de transcripţie; prin semnalizarea intercelulară (eliberare de hormoni şi transmiterea influxului nervos); prin influenţarea apoptozei celulare .

Deficiența zincului produce:rush-uri,scăderea apetitului şi gustului, alopecie, scăderea creşterii şi dezvoltării.

Grupele supuse la risc sunt reprezentate de: sugarii şi copiii mici,femeile gravide şi care alăptează (mai ales cele foarte tinere),seniorii (peste 65 ani),vegetarienii -au un necesar cu 50% mai mare, indivizii cu ficat alcoolic (creşterea excreţiei urinare de zinc şi nivel hepatic redus de zinc),

Sursele alimentare de zinc sunt:carnea,fructele de mare şi legumele-frunze.Necesarul de zinc este de:13 mg/zi pentru bărbaţi şi 9 mg/zi pentru femei. Toxicitatea zincului se manifestă prin:scăderea absorbţiei Fe,scăderea absorbţiei Cu,a imunităţii,crampe,

diaree.38. Seleniu, rol, rație, surse alimentare, manifestările excesului/deficienței

Există aproximativ 25 de selenoproteine, însă numai pentru aproximativ 12 au fost identificate funcţiile.Este component al unor sisteme AOX (glutation-peroxidaza) şi în colaborare cu vitamina E are efect protector asupra membranelor celulare.

Se bănuiește implicarea seleniului în:funcţionarea aparatului imun,profilaxia cancerului,hepatoprotecţie, fertilitatea masculină, prevenirea dislipemiilor şi a ateromatozei, profilaxia diabetului.

Carența de seleniu produce fenomene extrem de variateca: mialgii,afectare cardiacă (b. Keshan),mătreaţă.Toxicitatea seleniului se manifestă prin:greaţă,vome,alopecie,astenie, afectare hepatică.Necesarul de seleniu este de 50 mcg/zi.Sursele alimentareConţinutul alimentar de seleniu depinde în cea mai mare măsura de concentraţia

elementului în solul pe care au crescut sau din zona din care provin produsele.Se găseşte în: fructe de mare, viscere (ficatul, rinichiul), carne roşie,cereale integrale, germeni de grâu, drojdie de bere, usturoi, seminţe de susan şi de floarea soarelui, fructe oleaginoase (nuci, alune, arahide), ciuperci, legume şi fructe.

39. Iod, rol, surse alimentare, manifestările excesului/deficienței

Rolul: Iodul joacă rol central în sinteza hormonilor tiroidieni.Carența de iodconduce la:apariţia guşei,a deficienţelor de creştere şi dezvoltare,a cretinismului tiroidian.Grupele de risc sunt persoanele cu solicitări metabolice mari cum ar

fi:sportivi,convalescenţi,sarcină,copilărie. Sursele alimentare de iod sunt:Sarea iodată,Peşte de apă sărată şiLactatele.Excesul de iodconduce la inhibarea funcţiei de sinteză a hormonilor tiroidieni.

40. Fluor, rol, surse alimentare, manifestările excesului/deficienței

- cariopreventiv – in combinatie cu hidroxiapatita = fluoroapatita. - concentratii crescute in apa – fluoroza endemica : - > 1,5 -2mg/dmc : fluoroza dentara (pete pe suprafata lor, creste friabilitatea) - > 5mg/dmc : osteofluoroza asimptomatica (osteoscleroza cu cresterea opacitatii fata de razele Rx).

41. Crom, rol, surse alimentare, manifestările excesului/deficienței

Are rol în controlul glicemiei.Sursele alimentare decrom sunt:galbenuşul, carnea, cerealele integrale.

42. Mangan, rol, surse alimentare, manifestările excesului/deficienței

Rolul manganului- este cofactor al unor enzime mai ales cele din metabolismul:carbohidraţilor, colesterolului, aminoacizilor şieste antioxidant prin intermediul MnSOD.

43. Molibden, rol.Este cofactor enzimatic pentru aşa numitele molibdoenzime: sulfitoxidaza, xantinoxidaza, aldehidoxidaza.