125
- 1 - Judecători 1:1 După moartea lui Iosua, copiii lui Israel au întrebat pe Domnul, şi au zis: "Cine dintre noi să se suie întâi împotriva Canaaniţilor, ca să pornească lupta cu ei? Moartea lui Iosua. Propoziţia, „după moartea lui Iosua” formează antetul întregii cărţi. Cu aceste cuvinte autorul reia naraţiunea de acolo de unde a lăsat-o cartea lui Iosua. Iosua începe exact în acelaşi fel: „După moartea lui Moise, robul Domnului” (Iosua 1,1). Evenimentele şi întâmplările pe care autorul Judecătorilor vrea să le relateze aparţin perioadei sau epocii de după moartea lui Iosua. Nu se poate determina în mod precis la cât timp după moartea lui Iosua a avut loc primul din aceste evenimente, dar probabil că aceasta n-a fost după un timp îndelungat, deoarece cartea Judecătorilor începe cu o dare de seamă a răspândirii seminţiilor la moştenirile lor respective după ce Iosua le-a atribuit fiecăreia din ele câte o parte. Copiii lui Israel. Se presupune că numai seminţiile de la vest de Iordan. Au întrebat pe Domnul. Cuvântul ebraic tradus aici „întrebat” este frecvent redat şi „a se informa despre”, sau „a cere sfat” (vezi cap. 18,5; 20,18). Cuvântul este folosit ca întrebare a preoţilor prin Urim şi Tumim (Numeri 27,21), care probabil că a fost şi metoda folosită aici. Este vrednic de luat în seamă că israeliţii au cerut sfatul Domnului. În timp ce trăia Iosua, ei se bizuiseră pe el. Acum, lăsaţi fără conducător şi confruntaţi cu pericol, ei nu s-au bazat pe înţelepciunea lor, ci în armonie cu instrucţiunile lui Moise, au cerut ca să-i călăuzească Dumnezeu (vezi Iacov 1,5). Cererea lor a fost directă şi simplă fără „bolboroseli” (Matei 6,7). Elocvenţa rugăciunii constă în semnificaţia nevoii şi a sincerităţii ei. Este tot atât de imperativ în secolul al 20-lea, ca şi în zilele Judecătorilor ca poporul lui Dumnezeu să caute călăuzirea divină mai înainte de a lua hotărâri vitale. Această căutare nu trebuie să fie făcută în grabă, nepăsător, sau hotărât şi cu decizia deja luată mai dinainte. O astfel de rugăciune pentru călăuzire este o bătaie de joc. Dumnezeu onorează numai pe acei care vin la El în mod sincer şi cu inima deschisă – pe acei care sunt gata să urmeze pe calea pe care o arată El. Să se suie. Cuvintele acestea sugerează că seminţiile au fost cantonate în câmpiile inferioare din jurul Ierihonului şi Ghilgalului. Aceasta este sprijinit de naraţiunea de mai târziu (cap. 1,16; 2,1). Cele două cetăţi erau la 800 de picioare sub nivelul mării, iar unele din cetăţile pe care aveau să le atace israeliţii erau între 2.500 la 3.600 picioare deasupra nivelului mării. Ebraicul `alah, tradus aici „se suie” este folosit adesea şi spre a exprima ideea de „a merge înainte la luptă”. Ideea de a „se uni” în legătură cu lupta poate să-şi aibă originea în faptul că de obicei apărarea ocupa terenul înalt. Întâi. Întrebarea, „Cine să se suie întâi?” descoperă nesiguranţa grupului care acum nu mai avea nici o persoană la care să privească, un conducător. Ei au recunoscut că fiecare seminţie trebuia să pornească de la sine să-şi asigure partea de ţară atribuită lor prin sorţi. Dar care seminţie era aceea care să facă progresul necesar spre a da curaj şi celorlalte? Ei doreau să se numească pe cale divină un conducător pentru campanie. Judecători 1:2 Domnul a răspuns: "Iuda să se suie; iată că am dat ţara în mâinile lui." Iuda să se suie. Noi am presupune că răspunsul acesta le-a venit prin Fineas, marele preot, care a putut să întrebe prin Urim şi Tumim. Bărbaţii lui Iuda a trebuit să ia conducerea poate pentru că ei au fost seminţia cea mai numeroasă (Numeri 2); poate că ei au fost şi cei mai curajoşi, pentru că în numărul lor aveau pe Caleb, care singur, împreună cu Iosua, dintre toate cele douăsprezece iscoade a dorit să continue înaintarea pentru a invada ţara cu mulţi ani în urmă. În peregrinările prin pustie, Iuda mărşăluia totdeauna cel dintâi. Acum ei erau aleşi să deschidă campania. Am dat ţara. Aceasta este o declaraţie profetică. Ceea ce este sigur că se va întâmpla, este exprimat ca şi când ar fi deja împlinit. „Ţara” înseamnă aici partea lui Iuda.

07. Judecători

Embed Size (px)

DESCRIPTION

fghjk

Citation preview

Page 1: 07. Judecători

- 1 -

Judecători 1:1 După moartea lui Iosua, copiii lui Israel au întrebat pe Domnul, şi auzis: "Cine dintre noi să se suie întâi împotriva Canaaniţilor, ca să pornească lupta cuei? Moartea lui Iosua. Propoziţia, „după moartea lui Iosua” formează antetul întregii cărţi. Cuaceste cuvinte autorul reia naraţiunea de acolo de unde a lăsat-o cartea lui Iosua. Iosua începeexact în acelaşi fel: „După moartea lui Moise, robul Domnului” (Iosua 1,1). Evenimentele şiîntâmplările pe care autorul Judecătorilor vrea să le relateze aparţin perioadei sau epocii de dupămoartea lui Iosua. Nu se poate determina în mod precis la cât timp după moartea lui Iosua a avutloc primul din aceste evenimente, dar probabil că aceasta n-a fost după un timp îndelungat,deoarece cartea Judecătorilor începe cu o dare de seamă a răspândirii seminţiilor la moştenirile lorrespective după ce Iosua le-a atribuit fiecăreia din ele câte o parte. Copiii lui Israel. Se presupune că numai seminţiile de la vest de Iordan. Au întrebat pe Domnul. Cuvântul ebraic tradus aici „întrebat” este frecvent redat şi „a seinforma despre”, sau „a cere sfat” (vezi cap. 18,5; 20,18). Cuvântul este folosit ca întrebare apreoţilor prin Urim şi Tumim (Numeri 27,21), care probabil că a fost şi metoda folosită aici. Estevrednic de luat în seamă că israeliţii au cerut sfatul Domnului. În timp ce trăia Iosua, ei se bizuiserăpe el. Acum, lăsaţi fără conducător şi confruntaţi cu pericol, ei nu s-au bazat pe înţelepciunea lor, ciîn armonie cu instrucţiunile lui Moise, au cerut ca să-i călăuzească Dumnezeu (vezi Iacov 1,5).Cererea lor a fost directă şi simplă fără „bolboroseli” (Matei 6,7). Elocvenţa rugăciunii constă însemnificaţia nevoii şi a sincerităţii ei. Este tot atât de imperativ în secolul al 20-lea, ca şi în zileleJudecătorilor ca poporul lui Dumnezeu să caute călăuzirea divină mai înainte de a lua hotărâri vitale.Această căutare nu trebuie să fie făcută în grabă, nepăsător, sau hotărât şi cu decizia deja luată maidinainte. O astfel de rugăciune pentru călăuzire este o bătaie de joc. Dumnezeu onorează numai peacei care vin la El în mod sincer şi cu inima deschisă – pe acei care sunt gata să urmeze pe calea pecare o arată El. Să se suie. Cuvintele acestea sugerează că seminţiile au fost cantonate în câmpiile inferioaredin jurul Ierihonului şi Ghilgalului. Aceasta este sprijinit de naraţiunea de mai târziu (cap. 1,16; 2,1).Cele două cetăţi erau la 800 de picioare sub nivelul mării, iar unele din cetăţile pe care aveau să leatace israeliţii erau între 2.500 la 3.600 picioare deasupra nivelului mării. Ebraicul `alah, tradus aici„se suie” este folosit adesea şi spre a exprima ideea de „a merge înainte la luptă”. Ideea de a „seuni” în legătură cu lupta poate să-şi aibă originea în faptul că de obicei apărarea ocupa terenul înalt. Întâi. Întrebarea, „Cine să se suie întâi?” descoperă nesiguranţa grupului care acum nu maiavea nici o persoană la care să privească, un conducător. Ei au recunoscut că fiecare seminţietrebuia să pornească de la sine să-şi asigure partea de ţară atribuită lor prin sorţi. Dar care seminţieera aceea care să facă progresul necesar spre a da curaj şi celorlalte? Ei doreau să se numească pecale divină un conducător pentru campanie.

Judecători 1:2 Domnul a răspuns: "Iuda să se suie; iată că am dat ţara în mâinilelui." Iuda să se suie. Noi am presupune că răspunsul acesta le-a venit prin Fineas, marele preot,care a putut să întrebe prin Urim şi Tumim. Bărbaţii lui Iuda a trebuit să ia conducerea poate pentrucă ei au fost seminţia cea mai numeroasă (Numeri 2); poate că ei au fost şi cei mai curajoşi, pentrucă în numărul lor aveau pe Caleb, care singur, împreună cu Iosua, dintre toate cele douăsprezeceiscoade a dorit să continue înaintarea pentru a invada ţara cu mulţi ani în urmă. În peregrinărileprin pustie, Iuda mărşăluia totdeauna cel dintâi. Acum ei erau aleşi să deschidă campania. Am dat ţara. Aceasta este o declaraţie profetică. Ceea ce este sigur că se va întâmpla, esteexprimat ca şi când ar fi deja împlinit. „Ţara” înseamnă aici partea lui Iuda.

Page 2: 07. Judecători

- 2 -

Judecători 1:3 Şi Iuda a zis fratelui său Simeon: "Suie-te împreună cu mine în ţaracare mi-a căzut la sorţ, şi să luptăm împotriva Canaaniţilor, şi voi merge şi eu cu tineîn ţara care ţi-a căzut la sorţ." Şi Simeon s-a dus cu el. Suie-te împreună cu mine. Atât Iuda cât şi Simeon erau fiii Leii (Geneza 29,33.35). Eranatural ca cele două seminţii să se ajute una pe alta, pentru că porţiunile lor erau alăturate; într-adevăr, despre partea lui Simeon se spune că se afla „în mijlocul moştenirii fiilor lui Iuda (Iosua19,1). Partea celor două seminţii a căzut în linii mari între două linii trase spre Mediterană dinspreextremităţile nordică şi sudică ale Mării Moarte. Deşi federaţia canaaniţilor sudici fusese înfrântă întimpul campaniilor lui Iosua, au mai rămas multe fortăreţe pe care trebuia să le cucereascăseminţiile în parte. Conlucrarea dintre fraţi este calea cea mai înţeleaptă când sunt sarcini grele de adus laîndeplinire. Cel mai puternic nu trebuie să dispreţuiască ci să dorească ajutorul altora, chiar şi alcelor care pot fi mai slabi. Iuda era cea mai mare şi Simeon cea mai mică dintre seminţii, cu toateacestea Iuda a cerut ajutorul lui Simeon. Mai trebuie să notăm şi aceea că cel care cere ajutortrebuie să fie gata să dea şi el ajutor la rândul lui, întocmai cum s-a oferit Iuda în acest caz să ajutepe Simeon mai târziu. Creştinii trebuie să-şi întărească unii altora mâinile împotriva vicleniilornimicitoare ale stăpânirii lui Satana. Acei care se ajută astfel unul pe altul în spiritul iubirii, aumotive să spere că Dumnezeu va binecuvânta îndurător eforturile lor unite.

Judecători 1:4 Iuda s-a suit, şi Domnul a dat pe Canaaniţi şi pe Fereziţi în mâinilelor; au ucis zece mii de oameni la Bezec. Bezec. Cetatea aceasta n-a fost descoperită. Se pare că a fost aproape de Ierusalim, pentrucă imediat după această bătălie, israeliţii au atacat cetatea aceea. Unii cred că se poate ca acesta săfi fost numele unui teritoriu, şi nu al unei cetăţi, şi au sugerat regiunea dintre Ierihon şi Ierusalim caaşezare a lui. Există o cetate, numită Bezec, amintită în 1 Samuel 11,8, dar probabil că aceasta esteo cetate diferită, pentru că ea este la nord-est de Sihem şi este aşezată în afara regiunii uneicampanii sudice ca aceea pe care o conducea Iuda. Totuşi fereziţii sunt cuprinşi ca participanţi înaceastă luptă şi sunt, de obicei, amintiţi în legătură cu ţinutul muntos împădurit la nord şi est deSihem (Iosua 17,15). Numele de ferezit vine de la un cuvânt care înseamnă „ţară deschisă”, şipoate fi considerat ca echivalentul cuvântului nostru modern de beduin, care înseamnă „membru alunui trib nomad”.

Judecători 1:5 Au găsit pe Adoni-Bezec la Bezec; au pornit lupta împotriva lui, şi aubătut pe Canaaniţi şi Fereziţi. Adoni-Bezec. În mod literal, „domn al Bezecului”, adică, stăpânul Bezecului.

Judecători 1:6 Adoni-Bezec a luat fuga; dar ei l-au urmărit şi l-au prins, şi i-au tăiatdegetele cele mari de la mâini şi de la picioare. I-au tăiat degetele cele mari. Ostilităţile din vechime se distingeau prin barbarii ca aceastapentru a împiedica pe prizonierii capturaţi să se mai angajeze în război. Despre greci se spune căuneori ei au mutilat mâinile prizonierilor îndeajuns ca să nu mai poată arunca lancea sau sămânuiască arcul, dar ca să mai poată încă lucra. Pedeapsa aplicată lui Adoni-Bezec avea să-l privezede domnia lui. Degetele mari de la picioare au fost tăiate pentru a împiedica uşurinţa de a fugi, careera o calificare principală pentru războinicii acelui timp.

Judecători 1:7 Adoni-Bezec a zis: "Şapte zeci de împăraţi, cu degetele cele mari dela mâini şi de la picioare tăiate, strângeau mâncare sub masa mea; Dumnezeu îmirăsplăteşte şi mie cum am făcut." L-au dus la Ierusalim şi a murit acolo.

Page 3: 07. Judecători

- 3 -

Şaptezeci de împăraţi. Diferitele personaje regale, care, în diferite timpuri de pe vremeadomniei lui Adoni-Bezec, au constituit suita conducătorilor subjugaţi pe care îi întreţinea în modmizerabil la curtea lui, după ce i-a mutilat. Regatele Palestinei erau mici, adesea constând numaidintr-o cetate şi teritoriul dimprejurul ei. Strângeau. O traducere mai bună ar fi „culegeau”, sau „strângeau fărâmituri”. Cum am făcut. Adoni-Bezec a mărturisit că a meritat pedeapsa care i-a fost măsurată. Camulţi alţii de pe timpul său el şi-a citit crima în pedeapsa lui. Deşi Dumnezeu nu răsplăteşte imediatpe oameni după meritele lor, ci amână timp îndelungat, sperând în pocăinţă, în cele din urmă toţivor fi constrânşi să admită vina lor înaintea barei Lui de judecată. Cu mult mai bine este sămărturiseşti acum înaintea scaunului îndurării că eşti vinovat ca să fii astfel scăpat de mâniaviitoare! Ierusalim. Nu există nici o sugestie că seminţiile s-au străduit să menţină stăpânirea lorasupra cetăţii pe acea vreme. De fapt, raportul biblic arată că cetatea a continuat să fie în mâinileiebusiţilor până la luarea ei de către David, multe sute de ani mai târziu (2 Samuel 5:6,7). Iuda n-astăpânit, în realitate Palestina sudică decât pe vremea domniei lui David. Deoarece Ierusalimul nuera aşezat înăuntrul părţii lui Iuda sau Simeon, probabil că aceste seminţii au părăsit cetatea dupăce o capturaseră şi o arseseră. A murit acolo. Autorul nu spune cât timp a mai trăit Adoni-Bezec după ce a fost adus laIerusalim. Se presupune că moartea lui a avut loc curând după aceea.

Judecători 1:9 Fiii lui Iuda s-au coborât apoi ca să bată pe Canaaniţi, care locuiaumuntele, ţinutul de miază-zi şi câmpia. S-au pogorât. În prima parte a campaniei ei „s-au suit” la luptă din partea de jos împrejur deIerihon şi Ghilgal în ţinutul muntos central. Acum ei „s-au pogorât” de pe dealuri să se lupte în celetrei regiuni distincte din Palestina de sud, „muntele”, „sudul” (Negeb) şi „câmpia”, „valea” (Şefela). Muntele. Termenul acesta este folosit în VT pentru regiunile muntoase din Iudeea care sunt ocontinuare a lanţului muntos central care se întinde pe toată lungimea ţării de la nord la sud. Ţinutul de miazăzi. Ebraicul negeb. La sud de Hebron munţii scad şi devin mai puţinaccidentaţi, văile mai puţin adânci şi dealurile rotunde, şi în mod treptat se îmbină cu deşertul sudic.Această regiune aridă, rar colonizată, se întinde de la nord de Beerşeba spre sud, până la Cadeş-Barnea şi spre vest, înspre mare. Ea adesea a fost numită negeb în ebraica VT, un nume care îl maipoartă şi astăzi. Cuvântul în sine înseamnă un ţinut arid şi uscat. Atât de familiară le era evreiloraceastă regiune a Canaanului sudic încât ei au ajuns să folosească cuvântul negeb ca expresiegenerală pentru „miazăzi” (Geneza 24,62; Iosua 15,4,21; Ezechiel 47,19). Totuşi, în acest versetcuvântul indică regiunea geografică descrisă mai înainte. Câmpia. Ebraicul şefela. Între ţinutul muntos al lui Iuda şi câmpia filisteană care semărgineşte cu marea există o regiune joasă, înconjurată de dealuri de câteva sute de picioareînălţime. Această înşiruire de coline de la hotarul Filistiei a fost numit, Şefela, adică, şes.

Judecători 1:10 Iuda a pornit împotriva Canaaniţilor care locuiau la Hebron, numitmai înainte Chiriat-Arba şi a bătut pe Şeşai, pe Ahiman şi Talmai. Hebron. Cetatea aceasta era cam la jumătatea drumului între Ierusalim şi Beerşeba, la 20 demile de ambele cetăţi, în cea mai înaltă parte a munţilor lui Iuda, 3.040 picioare deasupra niveluluimării. Numele de mai înainte al cetăţii a fost Chiriat-Arba, care înseamnă „cetatea lui Arba”. Arba afost tatăl lui Anac (Iosua 15,13; 21,11; comp. cu cap. 14,15). Hebronul a fost locul deînmormântare a lui Avraam, Sara, Isaac, Rebeca, Iacov şi Lea. Evident că în acest verset autorul face numai o declaraţie generală sau o expunere sumară cuprivire la luarea Hebronului, pentru că în capitol el afirmă mai târziu că Hebronul l-a luat Calebucigându-i pe cei trei fii ai lui Anac. (v. 20). Şeşai. Cei trei uriaşi enumeraţi sunt amintiţi şi în legătură cu vizita lui Caleb la cetate cu ani în

Page 4: 07. Judecători

- 4 -

urmă în compania celor douăsprezece iscoade (Numeri 13,22,28). În Judecători 1,20 ei sunt numiţifiii lui Anac, care poate să însemne că erau trei clanuri ale anachimilor.

Judecători 1:11 De acolo a pornit împotriva locuitorilor Debirului: Debirul se numeamai înainte Chiriat-Sefer. A pornit împotriva. Folosirea aici a pronumelui personal singular sprijină ceea ce s-a spus maisus, că autorul se referă mai degrabă la Caleb şi casa lui, decât la întreaga seminţie a lui Iuda şiSimeon. Debir. Numele de mai înainte al Debirului a fost Chiriat-Sefer (Iosua 15,15), care înseamnă„cetatea cărţilor”. Din cauza acestui sens învăţaţii au presupus că cetatea a găzduit o faimoasăbibliotecă pe care regele asirian Asurbanipal a construit-o de proporţii magnifice. Cea mai mareparte din învăţaţi sunt de acord că cetatea poate fi corect identificată ca fiind Tell Beit Mirsim deastăzi, excavat de dr. W. F. Albright. Ruinele nu scot la iveală nici o bibliotecă, deşi cetatea n-a fostcomplet excavată. Dovada arheologică arată un mare incendiu obişnuit, urmat de aşezareapoporului evreu care a reclădit cetatea.

Judecători 1:12 Caleb a zis: "Voi da pe fiică-mea Acsa de nevastă cui va bateChiriat-Seferul şi-l va lua." Voi da. Este vădit că cetatea a fost apărat cu îndârjire, şi Caleb a încercat să stimuleze petinerii ambiţioşi de prin diferitele familii ale seminţiei pentru un curaj mai mare oferind pe fiica lui încăsătorie aceluia a cărui grupă va pătrunde prima în cetate. Din ceea ce urmează se pare că cetateacapturată a devenit şi teritoriul fericitului victorios. Istorisirea aceasta prezintă o dovadă despreputerea cetăţilor sudice din aceşti munţi. Mai înainte, când Iosua repartiza părţi din ţară seminţiilor,Caleb s-a referit la puterea lui neînfrântă, şi drept urmare a primit îngăduinţa de a câştiga regiuneaprin sabie (Iosua 14:11).

Judecători 1:13 Otniel, fiul lui Chenaz, fratele cel mai mic al lui Caleb, a pus mânape cetate; şi Caleb i-a dat de nevastă pe fiică-sa Acsa. Fratele cel mai mic al lui Caleb. Gramatical, cuvintele acestea se pot referi la Chenaz sau laOtniel. Dacă ele se referă la Chenaz, atunci Otniel a fost nepotul, nu fratele lui Caleb. Este imposibilde spus care este corect. Scriitorul foloseşte în mod deosebit cuvântul „mai mic” în scopul de aexplica faptul că nu era mare diferenţă de vârstă între Otniel şi Acsa. Dacă afecţiunea pentru ofemeie însufleţeşte pe oameni la astfel de eforturi istovitoare şi aventuri periculoase, cum ar trebuica iubirea pentru Domnul să conducă să se aventureze pentru El?

Judecători 1:14 Când a intrat ea la Otniel, l-a îndemnat să ceară un ogor de la tatălei. Ea s-a coborât de pe măgar şi Caleb i-a zis: "Ce vrei?" Când a intrat la ea. Fără îndoială că Acsa fusese ţinută departe de câmpul de bătaie, într-unloc sigur împreună cu alte femei şi copii, dar acum neîndoios că a fost invitată de tatăl ei să vinăspre a fi în mod public prezentată soţului ei, în onoarea vitejiei lui şi ca un exemplu pentru trupe. Pevremea aceea părinţii aranjau căsătoriile şi dădeau pe fiicele lor oricui doreau ei. Cu toate acestea,în afară de faptul că se abuza de acest obicei, unei fete nu i se cerea să se căsătorească cu cinevape care ea nu-l putea iubi (Geneza 24,57.58; PP 17). L-a îndemnat să ceară. Versetul 15 raportează că Acsa a fost aceea care i-a cerut tatălui ei unogor. Ar fi mai natural să se citească aici „şi el a îndemnat-o pe ea să ceară”, şi aşa este redat înSeptuaginta. Cu toate acestea, textul ar putea însemna că ea a cerut de la soţul ei îngăduinţa săceară de la tatăl ei un ogor, sau l-a convins ca el să ceară. S-a pogorât. Acsa a onorat pe tatăl ei, aşa că a descălecat în timp ce vorbea cu el. Printrebeduinii de astăzi mai există obiceiul acesta: cel care solicită o favoare de la un şeic trebuie să

Page 5: 07. Judecători

- 5 -

descalece şi să se apropie de el pe jos.

Judecători 1:15 Ea i-a răspuns: "Dă-mi un dar, căci mi-ai dat un pământ secetos;dă-mi şi izvoare de apă." Şi Caleb i-a dat Izvoarele de sus şi Izvoarele de jos. Pământ secetos. (engl. „south land”) Poate mai bine „pământ arid”. Cuvântul ebraic pentru„sud” este negeb, un ţinut arid, uscat (vezi despre v. 9). Partea ei era în Negebul uscat, astfel că eaavea nevoie de izvoare pentru turme. Proaspătul ei soţ nu s-a simţit dispus să ceară aceste izvoare,dar, fiind sigură de ea ca fiică favorizată, Acsa a făcut cererea ei imediat ce tânăra pereche era pepunctul să ia în stăpânire teritoriul lor. Ca răspuns la cererea ei, Caleb i-a dat „izvoarele de sus şiizvoarele de jos”. În teritoriul dintre Debir şi Hebron, există astăzi o regiune care cuprinde vreo 14izvoare în 3 grupe. Acestea pot fi unele din cele pe care le-a dat Caleb în două grupe fiicei lui decurând căsătorită. După cât s-ar părea, cererea Acsei a fost potrivită şi dreaptă, iar Caleb recunoscând-o caatare, a aprobat-o. Tatăl nostru Cel ceresc, care ne repartizează partea noastră, cu siguranţă căeste tot atât de raţional şi afectuos ca oricare părinte pământesc. Se cere să dăm pe faţă aceeaşiînţelepciune ca Acsa pentru a solicita ca Dumnezeu să dea părţii noastre de viaţă o astfel deîmbunătăţire încât să fie potrivită şi dreaptă. Dumnezeu este gata să ne dea izvoare de apă pentrua muia o experienţă prăjită de soare. El este gata să ne dea cu bogăţie mai mult decât tot ceea cecerem sau gândim noi dacă Îl căutăm pe El. (Efeseni 3,20).

Judecători 1:16 Fiii Chenitului, socrul lui Moise, s-au suit din cetatea Finicilor,împreună cu fiii lui Iuda, în pustia lui Iuda la miază-zi de Arad, şi s-au dus de s-auaşezat între popor. Chenitul. Sau „madianitul” (Numeri 10:29). Începând cu vremea lui Moise clanul a fost strânsunit cu Israel fără să-şi fi pierdut independenţa şi existenţa lui aparte. Pentru că ei au fost înlegătură cu Israel şi uniţi cu ei în campanie, lor li s-a îngăduit să aibă parte de răsplătiri şi să seaşeze în teritoriul lui Iuda. Mai târziu, o ramură a clanului lor s-a aşezat departe, spre nord, înteritoriul lui Neftali (cap. 4,11,17). Cetatea Finicilor. La Ierihon adesea se face referire ca la „cetatea finicilor” (Deuteronom 34,3;2 Cronici 28,15). Dar vechiul Ierihon fusese nimicit iar noul Ierihon încă nu fusese construit (1 Regi16,34). De aceea este probabil că această „cetate a finicilor” a fost o altă cetate în aceeaşivecinătate generală (vezi cele din Iosua 6,24). Cetatea fusese renumită pentru finicii şi grădinile ei.Iosif Flavius face o vie descriere a frumuseţii ei (Wars IV 8,3). Arad. Cetatea aceasta, unde erau aşezaţi Cheniţii, este în Negeb cam la 17 mile sud-est deHebron.

Judecători 1:17 Iuda a pornit cu fratele său Simeon, şi au bătut pe Canaaniţii carelocuiau la ţefat; au nimicit cetatea cu desăvârşire, şi au numit-o Horma (Nimicire). Horma. Care înseamnă „consacrată”, adică, consacrată pentru nimicire totală. Acesta estenumele cel nou pe care l-au dat evreii lui Ţefat. Până acum aşezarea cetăţii n-a fost în mod hotărâtdeterminată de arheologi. Totuşi, a fost sugerată, Tell eş-Seria (numită şi Tell el-Mshash), aproapede Beerşeba şi Ţiclag. Horma se afla în teritoriul lui Simeon (Iosua 19:4), care concordă cudeclaraţia din acest verset.

Judecători 1:18 Iuda a mai pus mâna pe Gaza şi pe ţinutul ei, pe Ascalon şi peţinutul lui, şi pe Ecron şi pe ţinutul lui. Iuda a mai pus mâna pe Gaza. Se pare că seminţia lui Iuda duce acum campania maideparte singură. Ei au schimbat direcţia din Negeb peste câmpia maritimă şi s-au îndreptat sprenord, atacând cetăţile de coastă. Cetatea cea mai de sud dintre acestea era Gaza, pe care au luat-o

Page 6: 07. Judecători

- 6 -

cu asalt. Împreună cu Ascalon şi Ecron. În felul acesta au căzut înaintea israeliţilor trei centre aleconfederaţiei filistine. Cu toate acestea se pare că evreii au distrus aceste cetăţi puternic întăriteprin atacuri iuţi şi surprinzătoare, dar n-au fost în stare să le păstreze după ce filistenii s-au regrupatşi au contraatacat, deoarece versetul următor spune că Iuda n-a putut izgoni pe locuitorii din pustie(vezi şi cap.3:3).

Judecători 1:19 Domnul a fost cu Iuda; şi Iuda a pus stăpânire pe munte, dar n-aputut să izgonească pe locuitorii din câmpie, pentru că aveau cară de fier. Cu Iuda. Iuda a fost în stare să reuşească numai în parte din cauza aparentei superiorităţi înarme a inamicului. De ce s-a întâmplat aceasta când carele de fier sunt nimica înaintea puterii luiDumnezeu, a cărui cară sunt zeci de mii de îngeri? La îndemână era putere nemărginită, totuşi,seminţia lui Iuda n-a fost în stare să dobândească stăpânire deplină asupra vrăjmaşilor ei. Autorulcărţii Judecătorilor explică mai târziu pentru ce (vezi cele despre cap. 2,14-23). Care de fier. Pe munţi, unde cavaleriştii şi carele nu puteau să manevreze, îndrăzneţeledetaşamente ale evreilor erau victorioase; dar în văile largi ale câmpiei maritime canaaniţii mai bineînarmaţi au fost în măsură să respingă incursiunile lor. Folosirea fierului tocmai devenise obişnuită lacanaaniţi care întreceau pe evrei nomazi în arta lucrării metalului. Ei învăţaseră nu de mult săfolosească în luptă carele şi caii de la hitiţi şi huriani şi le-a folosit cu bune avantaje împotrivasoldaţilor pedestraşi evrei, care nu erau în stare să facă faţă acestei arme superioare.

Judecători 1:21 Fiii lui Beniamin n-au izgonit pe Iebusiţii care locuiau la Ierusalim; şiIebusiţii au locuit în Ierusalim cu fiii lui Beniamin până în ziua de azi. Locuiau la Ierusalim. Conform cu v. 8 seminţia lui Iuda luase deja Ierusalimul. Poate cămotivul pentru care ei n-au consolidat câştigul lor a fost că cetatea se afla în realitate în teritoriul luiBeniamin. Linia de hotar dintre cele două seminţii treceau tocmai pe la sud de cetate prin valeaHinom (Iosua 15:8). După ce iebusiţii fuseseră umiliţi prin înfrângerea lor de către mâna lui Iuda, ein-au mai arătat rezistenţă bărbaţilor lui Beniamin care s-au aşezat împrejurul cetăţii. Lipsindu-lehotărârea necesară de a lua cetatea, oamenii lui Beniamin s-au amestecat împreună în mod paşniccu iebusiţii păgâni. Câteva sute de ani mai târziu David, dându-şi seama de importanţa de a aveacetatea în mâinile sale, a asediat-o şi a luat-o. Chiar şi după aceasta se pare că cele două grupări aulocuit împreună în mod amical în regiune, pentru că în partea ultimă a domniei lui David se vorbeştedespre Aravna Iebusitul într-un fel care sugerează că el a fost un cetăţean respectat; în mod sigurcă el s-a comportat ca atare (2 Samuel 24:18). Cu toate acestea în timpul perioadei judecătorilorcetatea era în mod predominant iebusită (Judecători 19:11,12). Oamenii lui Beniamin n-au reuşit săfolosească întregul avantaj al ocaziilor lor. Până în ziua de azi. Expresia aceasta sugerează că Judecători a fost scrisă înainte de luareacetăţii de către David.

Judecători 1:22 Casa lui Iosif s-a suit şi ea împotriva Betelului, şi Domnul a fost cuei. Casa lui Iosif. Seminţia lui Efraim şi jumătate din seminţia lui Manase din Palestina de apus.Jumătate din seminţia lui Manase se aşezase în Transiordania. Betel. Care înseamnă „casa lui Dumnezeu”. Situat cam la 10 mile nord de Ierusalim, sus înmunţii centrali. Cetatea aceasta era renumită ca locul unde avusese Iacov vedenia lui cu scara,eveniment de la care şi-a primit numele (Geneza 28,10-22). Mai târziu, ea avea să devină faimoasăca sediu al închinării idolatre întemeiat de Ieroboam, care l-a făcut să fie unul din altarele naţionaleale regatului de nord al lui Israel (vezi 1 Regi 12:29). Domnul a fost cu ei. Nu ca Beniamin, care niciodată n-a îndrăznit în credinţă, aceste seminţiiau pornit şi au câştigat biruinţe prin binecuvântarea lui Dumnezeu.

Page 7: 07. Judecători

- 7 -

Judecători 1:23 Cei din casa lui Iosif au iscodit Betelul, care mai înainte se chemaLuz. Au iscodit Betelul. Adică, au făcut o recunoaştere amănunţită înainte de a se avânta la atac,pentru a găsi cea mai bună cale spre a o cuceri. Este adăugată o notiţă istorică fiindcă numele demai înainte al cetăţii era Luz. După ce au cucerit cetatea, evreii au numit-o din nou Betel în cinsteaexperienţei de acolo a lui Iacov (vezi cele din v. 22). Noua cetate, evident că nu era pe acelaşi locca cea veche, pentru că în cartea lui Iosua cele două cetăţi sunt descrise ca cetăţi diferite, darînvecinate (Iosua 16,2). La început cetatea a fost în teritoriul lui Beniamin dar în imediată apropierede hotarul lui Efraim. (Iosua 18,13.21.22).

Judecători 1:24 Străjerii au văzut pe un om ieşind din cetate, şi i-au zis: "Arată-nepe unde putem intra în cetate, şi vom avea milă de tine." Străjerii (engl. „spies”). În mod literal, „străjeri”. Înainte de a profita de groaza care a apucatsufletul bărbatului capturat mai înainte de a fi omorât, străjerii au făcut călătorului o ofertă desecuritate personală. Din cauza trădării de către el a unei întruniri secrete în cetate, evreii au luat cuuşurinţă cetatea şi au trecut pe locuitori prin sabie, lăsând cu viaţă numai pe acest bărbat şi familialui.

Judecători 1:26 Omul acela s-a dus în ţara Hetiţilor, a zidit o cetate, şi i-a pusnumele Luz, nume pe care l-a purtat până în ziua de azi. A zidit o cetate. Nimic nu se cunoaşte despre cetatea pe care a întemeiat-o acest om. Poatecă pentru a-şi linişti conştiinţa pentru fapta lui de trădare, el a mers într-o ţară îndepărtată şi aclădit acolo o cetate pe care a numit-o cu numele cetăţii pe care o trădase.

Judecători 1:27 Manase n-a izgonit nici el pe locuitorii din Bet-Şean şi din sateledimprejurul lui, din Taanac şi satele lui, din Dor şi satele dimprejurul lui, din Iibleamşi satele dimprejurul lui, din Meghido şi satele dimprejurul lui; aşa încât Canaaniţii auizbutit să rămână în ţara aceasta. Manase n-a izgonit nici el. Autorul înaintează în naraţiunea lui de la partea sudică a ţării,atacată de Iuda, în sus spre Palestina centrală şi nordică. La acest stadiu naraţiunea dă la iveală otendinţă nouă. Mai înainte, evreii câştigaseră biruinţe după cum au suferit şi înfrângeri. Acumurmează pur şi simplu o listă de fortăreţe canaanite pe care diferitele seminţii n-au fost în stare săle ia. Cetăţile pe ai căror locuitori Manase n-a putut să-i izgonească constau dintr-un lanţ de cetăţiîntărite care supravegheau toate trecătorile. Bet-Şean. La capătul răsăritean al acestor „linii canaanite” se afla vechea cetate a Bet-Şeanului. Aceasta era locul unde nivelul ţinutului de la capătul văii lui Izreel începea să scadă în sprerâul Iordan. Aceasta este una din cele mai vechi cetăţi ale Palestinei, şi în diferite timpuri a fostcentrul pentru închinare la numeroase zeităţi păgâne. Ea era o fortăreaţă extrem de puternicăaşezată pe înălţimea unui deal construită pe ruinele unei epoci anterioare. Datorită aşezării eistrategice, ea domina drumurile spre Damasc. Excavările de la faţa locului descoperă că ea a fost ogarnizoană egipteană timp de mai multe sute de ani, până cam în sec. al 12-lea î.Hr. Pe vremea luiSaul ea era în stăpânirea filistenilor, ale căror centre principale se aflau departe spre sud. Mai târziuse poate că David s-o fi luat, pentru că ea este amintită ca una din cetăţile lui Solomon (1 Regi4:12). Mult timp a fost cunoscută sub numele de Scitopolis, după numele Sciţilor care au luat-o pevremea lui Ieremia. Astăzi ea se numeşte Tell el Huşn. Oraşul învecinat arab Beisan perpetueazănumele cel vechi. Celelalte cetăţi fortificate numite în acest verset stăpâneau trecătorile care duceau de lamunţii centrali ai Samariei la fertila câmpie a Esdraelonului (sau Meghido). Meghido, la capătul

Page 8: 07. Judecători

- 8 -

vestic al liniei domina marea şosea principală dintre Egip şi Mesopotamia. Din cauza aceasta eafigurează în mod proeminent în campaniile egiptene împotriva marilor imperii nordice şi estice.Taanac, care poartă astăzi acelaşi nume, se afla la 4,75 mile (7,6 km) sud de Meghido. Satele dimprejurul lui (engl. „her towns”). În mod literal „fiicele lui”, micile sate îngrămăditeîmprejurul acestor cetăţi întărite. Canaaniţii au izbutit să rămână. Adică, au rezistat cu îndârjire şi au respins încercările evreilorde a-i izgoni. Ei au înţeles bine că, dacă ar putea păstra acest lanţ de fortăreţe, ei ar putea stăpâniprincipalele drumuri de navigaţie şi comerciale, şi pe lângă aceasta, ar putea separa diferiteleseminţii una de alta împiedicând astfel o confederaţie unită a evreilor. Ei au aplicat regula militară,„divide et impera”.

Judecători 1:28 Când Israel a fost destul de tare, a supus pe Canaaniţi la un bir, darnu i-a izgonit. Bir. Ebraicul mas. „Tribut” nu reprezintă adevărata noţiune a acestui cuvânt ebraic, careînseamnă „cete de lucru”. Cuvântul înseamnă o rechiziţionare de oameni însemnaţi pentru o sarcinăde lucru, nu sarcina de lucru însăşi. Atât David cât şi Solomon au folosit grupuri pentru muncăobligatorie în planurile lor de construcţie şi în lucrarea de fortificare a cetăţilor (1 Regii 5:13;9:15,21). Pe timpul acela, în regiunile unde stăpâneau evreii, ai au obligat pe canaaniţii învinşi sălucreze la reclădirea cetăţilor luate şi la întărirea fortificaţiilor. Dar nu i-a izgonit. Adică, chiar în regiunile unde evreii erau tari, un mare număr de canaaniţiau fost supuşi la muncă forţată pentru privilegiul de a locui în satele lor sau să rămână la fermelelor. Pericolul care rezultă din această situaţie pentru religia şi morala israelită reiese cu prisosinţă înpartea de la urmă a istoriei acestei cetăţi.

Judecători 1:29 Efraim n-a izgonit pe Canaaniţii care locuiau la Ghezer, şiCanaaniţii au locuit în mijlocul lui Efraim la Ghezer. Ghezer. O veche cetate canaanită pe hotarul sud-vestic al lui Efraim, aproape de ţinutulFilistia, cam la 19,25 mile (30,8 km) nord-vest de Ierusalim. Canaaniţii au păstrat cetatea înstăpânire (1 Samuel 27:8; 2 Samuel 5:25; 1 Cronici 20:4) până ce un faraon oarecare a luat-o şi adat-o ca dar fiicei sale, soţia lui Solomon (1 Regi 9:16). Solomon a rezidit-o ca o fortăreaţă de hotar.Excavarea acestei cetăţi a scos la iveală un mare număr de articole familiare canaanite, un templucanaanit întins, şi numeroase exemple ale practicei canaanite de a îngropa copii la temelia caselorcare erau clădite.

Judecători 1:30 Zabulon n-a izgonit nici el pe locuitorii din Chitron, nici pe locuitoriidin Nahalol şi Canaaniţii au locuit în mijlocul lui Zabulon, dar au fost supuşi la un bir. Zabulon n-a izgonit nici el. Autorul începe acum să relateze experienţele seminţiilor a cărorpărţi erau aşezate în partea nordică a Palestinei dincolo de câmpia Esdraelonului. Nu este spusnimic despre seminţia lui Isahar, deşi în cântarea Deborei (cap. 5) ea este prezentată ca una dincele mai agresive seminţii. Istoria privind pe fiecare din aceste seminţii aşa cum este redată aicieste cam aceeaşi. Ele n-au fost destul de puternice pentru a ataca fortăreţele din teritoriile atribuitelor. Chiar în munţi ele n-au fost în stare să câştige supremaţia aşa cum au făcut seminţiile mari dela sud. Ei au curăţit doar mici porţiuni ici şi colo pe unde au putut, şi s-au stabilit astfel printrevechile aşezări.

Judecători 1:31 Nici Aşer n-a izgonit pe locuitorii din Aco, nici pe locuitorii din Sidon,nici pe cei din Ahlab, din Aczib, din Helba, din Afic şi din Rehob; Nici Aşer n-a izgonit. Seminţia lui Aşer n-a avut succes mai mult decât Zabulon. Partea ei eraalcătuită din câmpia maritimă şi din dealurile joase de la nord de Carmel. Acesta era teritoriul

Page 9: 07. Judecători

- 9 -

fenicienilor, care încă nu se ridicaseră la faima de călători ai mării. Aşezându-se printre canaaniţii deacolo, poporul lui Aşer se pare că a fost expus la influenţă culturală şi religioasă poate mai multdecât oricare altă seminţie. Într-un timp scurt se pare că ei au pierdut multe din deosebirile lorreligioase, astfel că, atunci când Debora a chemat seminţiile să se unească într-un front unitîmpotriva canaaniţilor, „Aşer”, spune ea, „a stat pe malul mării. Şi s-a odihnit în limanurile lui (cap.5,17)”. Iosua 19,30 declară că 22 de cetăţi din această regiune au căzut în partea lui Aşer. Textul dinfaţa noastră enumeră cel puţin şapte din acestea care nu au fost luate, inclusiv binecunoscutelecetăţi Acor şi Sidon. Este astfel vădit că aşeriţii nu au progresat mult în cucerirea teritoriului atribuitlor.

Judecători 1:32 şi Aşeriţii au locuit în mijlocul Canaaniţilor, locuitorii ţării, căci nu i-auizgonit. Au locuit în mijlocul canaaniţilor. Versetele 29 şi 30 au declarat că aceşti canaaniţii aucontinuat să locuiască printre evrei, arătând că aceştia din urmă au fost mai puternici; dar aiciautorul îşi schimbă expresia lui şi spune că aşeriţii au locuit printre canaaniţi. Aceasta pare să indicecă, în acea regiune canaaniţii erau puterea dominantă.

Judecători 1:33 Neftali n-a izgonit pe locuitorii din Bet-Şemeş, nici pe locuitorii dinBet-Anat, şi a locuit în mijlocul Canaaniţilor, locuitorii ţării; dar locuitorii din Bet-Şemeş şi din Bet-Anat au fost supuşi la un bir. Neftali n-a izgonit. Este repetată aceeaşi narare nefericită. Cetăţile pe care Neftali n-a reuşitsă le cucerească, au fost cetăţi vechi care şi-au luat numele de la faimoasele temple ale zeiţei Anatşi ale zeului-soare Samaş aşezat în ele. Evreii erau destul de puternici, totuşi, spre a obliga acestecetăţi la un bir. Teritoriul lui Neftali a ajuns mai târziu să fie cunoscut ca Galileea, unde elementelepăgâne erau aşa de numeroase încât regiunea a fost numită „Galileea Neamurilor” (Isaia 9:1),adică, „districtul străin”.

Judecători 1:34 Amoriţii au dat înapoi în munte pe fiii lui Dan, şi nu i-au lăsat să secoboare în câmpie. Fiii lui Dan. Partea seminţiei lui Dan a fost o fâşie de vale îngustă şi dealuri joase întremoştenirea lui Efraim şi Iuda. Daniţii au încercat la început să împingă înspre ţinuturile de jos, şi subbinecuvântarea lui Dumnezeu, şi-ar fi lărgit hotarele lor până la mare. În loc de aceasta, locuitoriibăştinaşi i-au izgonit pe ei înapoi între dealuri unde şi-au consolidat poziţia lor în jurul cetăţilor Ţoraşi Eştaol. Aceasta a fost seminţia şi districtul de unde Samson a pornit cu faptele sale eroiceîmpotriva filistenilor (cap. 13 la 16). Cu toate acestea, regiunea aceasta a fost aşa de mică încâtatunci când seminţia a crescut în populaţie, partea cea mai mare a migrat spre partea nordică aPalestinei, împrejurul izvoarelor Iordanului, unde ei au luat cetatea Laiş şi au numit-o Dan(Judecători 18 la 19; vezi şi Iosua 19,47). Trebuie remarcat că autorul cărţii numeşte aici populaţia băştinaşă ca amoriţi în loc decanaaniţi. Unii cred că cele două nume se referă la acelaşi popor. Se susţine că populaţia băştinaşă,cunoscută sub numele de canaaniţi, a venit la început din aceeaşi regiune ca şi amoriţii. Dar se parecă amoriţii reprezintă o migraţiune mai târzie. Deoarece ei sosiseră mai recent decât canaaniţii,cultura lor, probabil, a fost mai nomadă decât aceea a culturii canaanite mai vechi. Un vechi poemsumerian descrie astfel pe amoriţi: „Arma este tovarăşul lui... Care nu cunoaşte supunere, Care consumă carne nefiartă, Care n-are casă toată viaţa lui Care nu îngroapă pe tovarăşul lui mort.”

Page 10: 07. Judecători

- 10 -

Amoriţii de pe vremea judecătorilor probabil că-şi dezvoltaseră o cultură mai sedentară decâtcea atât de viu ilustrată în acest poem. Ei erau împrăştiaţi peste tot în regiunea Orientului Apropiat,cu regi amoriţi care stăpâneau atât peste regate mari, cât şi mici. Faimosul rege al Babilonului,Hamurabi, a fost un amorit. Numele de amorit înseamnă „apusean” şi a fost dat acestui popor decătre sumerieni, cei dintâi locuitori cunoscuţi ai Babiloniei.

Judecători 1:35 Amoriţii au izbutit să rămână la Har-Heres, la Aialon şi la Şaalbim;dar mâna casei lui Iosif a apăsat asupra lor, şi au fost supuşi la un bir. Muntele Heres. Despre care se crede că este acelaşi ca Bet-Şemeş- Aialon. O cetate aşezată la 14 mile vest de Ierusalim (vezi cele d. Iosua 10,12). A apăsat. În mod literal, „a rămas cu greu”. Seminţia lui Dan n-a putut rezista contrapopulaţiei băştinaşe, fiind treptat obligaţi să se retragă într-o regiune restrânsă. Văzând aceasta,evreii din seminţia lui Efraim, al cărui teritoriu era învecinat, au venit să-i ajute pe daniţi şi au lansatatacuri agresive împotriva amoriţilor. Bărbaţii lui Efraim au avut atât succes încât cetăţile canaaniteşi amorite au făcut tratate de supunere faţă de ei, procurând cete de muncitori pentru cetăţileisraelite în schimbul încetării ostilităţilor. Această stare tributară a continuat timp de mai multesecole până ce cetăţile au devenit într-adevăr teritorii israelite pe timpul lui Solomon (1 Regi 4,9).Bet-Şemeş a căzut în mâinile israeliţilor cu mult mai de vreme (1 Samuel 6,12).

Judecători 1:36 ţinutul Amoriţilor se întindea de la suişul Acrabim, de la Şela, şi însus. Ţinutul Amoriţilor. Mai degrabă, „hotarul amoriţilor”. Versetul acesta nu are nici o legătură cucel de mai înainte, în afară de aceea că, amintind de amoriţi, autorul face o pauză pentru a explicafaptul că teritoriul amorit mai înainte se întindea la sud, de parte până la aceste cetăţi, care îngeneral alcătuiesc frontiera edomită. Seminţiile sudice ale israeliţilor cuceriseră teritoriu pânădeparte la acest vechi hotar. Suişul Acrabim. În mod literal, „trecătoare scorpion”. Sela (engl. „rock”) Adică „stânca”. Mulţi iau aceasta ca o referire la Petra, citadela stânciiedomiţilor şi nabatienilor, dar ea se referă mult mai probabil la o piatră de hotar de pe parteaiudaică a Arabei. Întregul verset este oarecum obscur. E.G.WHITE COMENTEAZĂ 27-35 PP 543.

Judecători 2:1 Îngerul Domnului S-a suit din Ghilgal la Bochim, şi a zis: "Eu v-amscos din Egipt, şi v-am adus în ţara pe care am jurat părinţilor voştri că v-o voi da.Am zis: "Niciodată nu voi rupe legământul Meu cu voi; Îngerul. Următoarele cinci versete din Judecători aparţin în mod cuvenit primului capitol. Elesunt o încheiere potrivită pentru raportul despre cucerire şi colonizare raportat în capitolul 1. În ele,autorul explică pentru ce n-a fost în stare poporul ales să ducă până la capăt cucerirea ţării. Temaprincipală a acestor versete este o mustrare pentru israeliţi pentru amestecarea practicilor religioasepăgâne ale popoarelor în mijlocul cărora s-au aşezat, cu propriile lor forme religioase date deDumnezeu. În loc să nimicească altarele păgâne, israeliţii s-au închinat înaintea lor. Este greu a stabili despre cine vorbeşte scriitorul când se referă la „un înger al Domnului”.Cuvântul „înger”, în mod literal, înseamnă „trimis”. Termenul „trimisul Domnului” se poate referi laun profet căruia Dumnezeu obişnuia să-i dea solia Sa pentru Israel (Hagai 1,13), dar se poate referişi la Domnul Însuşi, la care se face uneori referire prin acest titlu (vezi Exod 23:20,23; 33:2). Faptulcă solia nu este prezentată cu un „Aşa zice Domnul”, care era obiceiul profeţilor de mai târziu,sugerează că vorbitorul a fost Însuşi Domnul. Folosirea persoanei întâi susţine de asemenea ultimulpunct de vedere. Din Ghilgal. Cetatea care slujise drept cartier general vremelnic al seminţiilor (Iosua 4:19;

Page 11: 07. Judecători

- 11 -

9:6; 10:6; etc.). A fost aici, în această tabără, pe ţărmul apusean al Iordanului, între Ierihon şi râu,unde se arătase lui Iosua misterioasa „Căpetenie a oştirii Domnului” (Iosua 5,13-15). Căpeteniaaceea era Hristos (PP 488). Se prea poate, dar în nici un caz nu este sigur ca şi aici să fie prezentatacelaşi vizitator. Bochim. În mod literal, „bocitori”. Numele acesta a fost dat locului după experienţa careîncepe acum să fie raportată (vezi v. 4,5). Astăzi nu se cunoaşte nici un loc cu acest nume şi nici numai este amintit în altă parte în Biblie. Septuaginta adaugă după cuvântul „Bochim” explicaţia, „şipentru Betel”. Evenimentul poate să fi avut loc la Betel, dar faptul că ei au adus jertfe acolo (v. 5)sugerează că cel mai probabil locul a fost Silo, unde era ridicat şi cortul întâlnirii pe acea vreme.Contextul indică o adunare mare, şi este posibil că aceste evenimente s-au întâmplat în legătură cuuna din marile adunări religioase ca Paştele sau sărbătoarea corturilor. În cazul acesta locul ar fifost fie Silo, fie un mic sat aproape de el. Pe care am jurat. Făgăduinţa a fost dată în Geneza 12,7; 13,14-16; 15,18; 26,3; 28,13. Legământul Meu. Vezi Exod 34,10-16.

Judecători 2:2 şi voi să nu încheiaţi legământ cu locuitorii din ţara aceasta, ci să lesurpaţi altarele." Dar voi n-aţi ascultat de glasul Meu. Pentru ce aţi făcut lucrulacesta? Nu încheiaţi legământ. Vezi Exod 34:12. Este vădit din raportul întâiului capitol din Judecătorică israeliţii încheiaseră multe legăminte cu locuitorii păgâni ai Palestinei. Probabil că israeliţiidovedeau că legămintele acestea le-au fost impuse din cauza neputinţei lor de a izgoni pe locuitoriibăştinaşi din puternicele lor poziţii. Să le surpaţi altarele. Vezi Exod 34:13. Aceste „altare” erau altarele de stâlpi de piatră specialiatât de răspândiţi în Palestina. Relaţiile sociale cu locuitorii locali a fost primul pas în necredincioşialui Israel. Pasul următor a fost făcut când unii din popor, prin aceste mijloace, au fost conduşi să seunească la sărbători în jurul altarelor păgâne, a pomilor sacri şi a stâlpilor. Odată barierele rupte,apostazia a pătruns, ca un potop, printre ei. Numai în scurt timp curentul fuziunii lor a dat naşterela stricarea înaltelor principii religioase. Aceleaşi rezultate urmează şi astăzi o umblareasemănătoare. Dumnezeu a avertizat „Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşacă cine vrea să fie prieten cu lumea, se face vrăjmaş cu Dumnezeu” (Iacov 4;4). Pentru ce aţi făcut lucrul acesta. Solul începuse să relateze lucrurile pe care le făcuseDumnezeu pentru poporul Său, liberându-i din robia egipteană şi aşezându-i în Ţara Făgăduinţei.Acum s-a pus întrebarea: Ce făcuseră ei la rândul lor pentru Dumnezeu? Ingratitudinea lor a fostvădită în apostazia religioasă care ajunsese deosebit de evidentă în cursul a numai câtorva ani.Israel a fost surprinzător de neascultător în chestiuni importante pe care Dumnezeu le poruncise înmod deosebit. Ei au călcat învoiala; de aceea Dumnezeu n-a putut să-şi împlinească partea Lui dinlegământ.

Judecători 2:3 Am zis atunci: "Nu-i voi izgoni dinaintea voastră, ci vă vor sta încoaste, şi dumnezeii lor vă vor fi o cursă." Am zis. Adică, Dumnezeu dăduse o avertizare anterioară (vezi Numeri 33:55; Iosua 23:13).Ameninţarea aceea urma acum să fie adusă la îndeplinire. Dumnezeu avea să-Şi retragăfăgăduinţele Lui condiţionate făcute în Exod 23:31 şi alte locuri. Vă vor fi o cursă. Închinarea la aceste zeităţi păgâne avea să aibă ca rezultat o marestricăciune care avea să pricinuiască ruina naţiunii întregi (vezi Exod 23:33; 34:12, Deuteronom7:16; Iosua 23:13). Neputinţa de a-i izgoni pe locuitorii ţării a adus propria pedeapsă. Aşa cum este orice păcat.Plăcerea şi stricăciunea nu numai că despart de harul lui Dumnezeu, ci aduc şi răsplata şi pedeapsaca rezultat al păcatului însuşi. Adesea, Dumnezeu pedepseşte păcatul cu păcat (vezi PP 728).

Page 12: 07. Judecători

- 12 -

Judecători 2:5 Au pus locului aceluia numele Bochim (Cei ce plâng); şi au adusjertfe Domnului acolo. Bochim. Vezi cele despre v. 1. Aspra mustrare administrată de sol a făcut ca poporul săizbucnească în plâns. Acesta era un plâns de ruşine, şi numai parţial de pocăinţă. Numele a slujit deaici înainte pentru a aduce aminte de lacrimile de dezamăgire şi dizgraţie. Locul şi incidentele înlegătură cu el ne aduc aminte de modernul zid al plângerii din Ierusalim. Ca şi evreii din experienţade la Bochim, şi astăzi mulţi se înduioşează în urma unei predici de pocăinţă, numai pentru a seîmpietri iarăşi, înainte de a putea fi topiţi într-un tipar nou. Este vrednic de luat în seamă cât de repede a fost mişcat acest popor greşit de predicatrimisului. Cuvântul lui Dumnezeu are putere să mişte şi să convertească pe oameni şi cineva careeste mişcat în felul acesta poate să plângă, pe drept, din cauza lipsurilor şi greşelilor lui din trecut.„Ferice de cei ce plâng, că ei vor fi mângâiaţi” (Matei 5:4). Cu toate acestea, în loc să numeascălocul astfel, încât să pună accentul principal pe simţămintele şi demonstraţiile lor de întristare, ar fifost mult mai bine dacă el ar fi putut să fie numit „Pocăinţă”. Experienţa aceasta de la urmă esteaceea pe care o doreşte Dumnezeu. Aşteptarea aceasta este bine exprimată în cuvintele lui Pavel:„Într-adevăr, când întristarea aceasta a voastră este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă careduce la mântuire, şi de care cineva nu se căieşte niciodată” (2 Corinteni 7:10). Prea adesea religiaeste o experienţă a sentimentului şi emoţiei, mai de grabă decât a credinţei şi a ascultării.

Judecători 2:6 Iosua a dat drumul poporului, şi copiii lui Israel au plecat fiecare înmoştenirea lui, ca să ia ţara în stăpânire. Iosua. Narând primele eforturi ale seminţiilor de a consolida poziţia lor în Palestina, şimustrarea divină pentru greşeala de a nu asculta de instrucţiunile lui Dumnezeu, autorul prezintă unfundal istoric care explică pentru ce a ridicat Dumnezeu pe judecători. Acum se întoarce la temaprincipală a cărţii, şi anume, să arate cum perioadele alternative de opresiune urmate de eliberareau fost rezultatul eforturilor lui Dumnezeu de a întoarce pe Israel de la idolatrie la ascultarecredincioasă faţă de Dumnezeu şi Legea Sa. Înainte de a începe istoria schimbătoare a opresiunilorşi eliberărilor, autorul leagă istorisirea sa de aceea a cărţii lui Iosua. Versetele 6-10 sunt orecapitulare care reia istoria de la timpul morţii lui Iosua şi completează pe scurt istoria până laexperienţa de la Bochim relatată mai înainte.

Judecători 2:7 Poporul a slujit Domnului în tot timpul vieţii lui Iosua, şi în tot timpulvieţii bătrânilor care au trăit după Iosua şi care văzuseră toate lucrurile mari pe carele făcuse Domnul pentru Israel. A slujit Domnului. Cel puţin din respect exterior şi pe bază naţională. Amintirea puternicelorintervenţii ale lui Dumnezeu în favoarea lor, pentru un timp i-a ţinut pe israeliţi credincioşi, pedinafară, faţă de credinţa lor. Iosua. Este plăcut să înţelegi cât de departe poate ajunge influenţa unui conducător evlavios.Ascendenţa şi influenţa asupra lui Israel au fost de aşa natură încât, în timpul cât a trăit Iosua a fostde ajuns pentru ei de a rămâne credincioşi faţă de făgăduinţele Domnului. Bătrânilor. Bătrânii erau căpeteniile familiilor şi ale clanurilor. Ei aveau autoritate în chestiunilereligioase şi sociale precum şi o parte principală în păstrarea credincioşiei faţă de obiceiuri şi religialămurită de Moise. După ce ei au murit, apostazia s-a instalat repede. Textul acesta ne ajută săînţelegem că nu numai mari conducători cu renume pot avea o influenţă bună, ci şi slujbaşi mai micipot forma model de viaţă religioasă.

Judecători 2:8 Iosua, fiul lui Nun, robul Domnului, a murit, în vârstă de o sută zeceani.

Page 13: 07. Judecători

- 13 -

O sută zece ani. Raportul nu spune cât a mai trăit Iosua după adunarea de la Sihem.Probabil că moartea lui a avut loc curând după aceea, pentru că el era „bătrân şi înaintat în vârstă”(Iosua 23:1,2), când a convocat căpeteniile şi pe reprezentanţii seminţiilor. Poate că ocazia de aconvoca adunarea a fost, faptul că el a înţeles că moartea este aproape. După ce vorbeşte despredizolvarea adunării naratorul raportează că Iosua a murit (Iosua 24:21), arătând astfel că a mai trăitdupă aceea doar puţin.

Judecători 2:9 L-au îngropat în ţinutul pe care-l avea de moştenire, la Timnat-Heres, în muntele lui Efraim, la miază-noapte de muntele Gaaş. La Timnat-Heres. În mod literal, „teritoriul soarelui”. Iosua 19:50 şi 24:30 redă numele caTimnat-Serah. În forma aceasta prima şi ultima literă din Heres au fost transpuse. Nu se poate şti înmod sigur care reprezintă ortografia cea corectă. Cetatea a fost numită Timnat, şi din cauză că erasituată într-o regiune muntoasă cunoscută ca Heres (vezi Judecători 1:35), se crede că numele dela urmă se poate că a fost adăugat pentru ca să nu se confunde cu alte cetăţi numite Timnat.Acum, cetatea este numită Chirbet-Tibneh şi se află cam la 9,75 mile (15,6 km) nord-vest de Betelîn regiunile muntoase centrale.

Judecători 2:10 Tot neamul acela de oameni a fost adăugat la părinţii lui, şi s-aridicat după el un alt neam de oameni, care nu cunoştea pe Domnul, nici ce făcuseEl pentru Israel. Alt neam de oameni. Acesta a fost un neam de oameni care crescuse în ţara Canaanuluisupus influenţelor stricăcioase ale legăturilor sociale şi religioase cu poporul idolatru al ţării. Copiiiau secerat în măsură bogată ceea ce semănaseră părinţii lor. Nu cunoştea pe Domnul. Ei nu cunoşteau din experienţă lucrarea cea puternică a luiDumnezeu, şi mediul lor înconjurător, cu influenţele lui stricăcioase, nu dezvoltase în ei tărie decaracter independentă. Iosua şi bătrânii vremii de mai înainte serviseră ca sprijin pentru slaba lorcredinţă. Când proptelele acelea au fost date la o parte prin moarte, poporul s-a împiedicat şi acăzut pentru că nu avea o puternică temelie religioasă. Este necesar ca toţi creştinii să examineze bine temeliile credinţei lor spre a vedea dacăexperienţa lor este o legătură personală şi directă cu Dumnezeu, sau numai o încercare exterioarăîntemeiată pe experienţa altuia. Dacă nu este adevărată starea dintâi, ei pot să sufere aceeaşisoartă ca acei israeliţi din al doilea neam de oameni. Ba mai mult, creştinii trebuie să-şi aminteascăbine ceea ce a uitat Israel, şi anume, călăuzirea providenţială a lui Dumnezeu din trecut. „Noi nuavem să ne temem de viitor, în afară de cazul că uităm drumul pe care ne-a călăuzit Domnul şiînvăţătura Lui din trecutul istoriei noastre (L. L. 196).

Judecători 2:11 Copiii lui Israel au făcut atunci ce nu plăcea Domnului, şi au slujitBaalilor. Baalilor (engl. „Baalim”). Aceasta este forma de plural al ebraicului ba’al, care este redat înmod variat „soţ”, „bărbat”, „stăpân”, „domn”. Termenul este aplicat şi la zeităţile păgâne. Pe aceavreme Baal care avea cultul cel mai răspândit din Canaan era un zeu al fertilităţii agricole. Se credeacă el este dătătorul de ploaie a cărei putere activă făcea ca plantele şi animalele să crească. Lui i seaducea închinare în multe locuri şi sub diferite forme. Numele a dat naştere la diferiţi termeniprecum, Baal-Peor, Baal-Hermon, Baal-Zebul etc. În legendele poporului canaanit, Baal era opusulzeului Morţii (Mot). El era ajutat şi instigat de două zeiţe, Anat, sora lui şi Şamaş, zeiţa soarelui.Uneori, Baal era asemănat cu Hadad, zeul sirian al ploii sau furtunii. Deoarece Canaanul era în modpredominant o ţară agricolă, închinarea adusă lui Baal sub diferite denumiri a fost cea mai înaltăformă de închinare. Uneori scriitorii evrei au folosit numele lui ca echivalentul oricăror alte zeităţipăgâne, şi acesta ar putea fi cazul şi aici. Israeliţii trebuie să fi cunoscut teribilele rezultate ale unei astfel de închinări şi pedeapsa

Page 14: 07. Judecători

- 14 -

posibilă de care aveau să se împărtăşească acei care iau parte la ea. Cu greu puteau finecunoscători ai experienţei de la Baal-Peor, când plaga a nimicit 24.000 de oameni ca rezultat alînchinării adusă lui Baal şi practicilor în legătură cu ea (Numeri 25,3-9).

Judecători 2:12 Au părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, care-i scosese dinţara Egiptului, şi au mers după alţi dumnezei, dintre dumnezeii popoarelor care-iînconjurau; s-au închinat înaintea lor, şi au mâniat pe Domnul. Au părăsit pe Domnul. Păcatul lor n-a constat numai din părăsirea lui Dumnezeu cu carefăcuseră legământ să I se închine, ci şi din josnica ingratitudine pentru eliberarea lor din objectarobie din Egipt, din care Dumnezeu îi eliberase. Din această robie niciodată ei n-ar fi putut ajungeliberi prin propria lor putere. Ei trebuiau să se închine adevăratului Dumnezeu pentru ceea ce El eraşi pentru ceea ce El făcuse. Lucrările Lui pentru poporul Lui îi dădeau drept la credincioşia lor. Dumnezeii popoarelor. Nu numai zeităţile popoarelor în mijlocul cărora locuiau în Canaan, ci,poate că şi zeităţile neamurilor dimprejur. Când oamenii părăsesc pe Dumnezeu se pare că nu maiexistă nici un hotar pentru amploarea pe care o va avea apostazia lor.

Judecători 2:13 Au părăsit pe Domnul, şi au slujit lui Baal şi Astarteelor. Baal. Vezi cele despre versetul 11. Astartee. Este pluralul de la Astaret. Zeiţa aceasta mai era cunoscută şi sub numele deAstarte. În Babilonia ea era numită Iştar. Ea era zeiţa dragostei sexuale, a maternităţii şifecundităţii. În tăbliţele Ras Şamra ea apare şi ca zeiţă a războiului şi a vânătoarei. Cultul ei erarăspândit peste tot în lumea Orientului Apropiat, din Moab (numele ei se află pe stânca moabită)până în Babilonia. Ea a fost adorată pe vremea lui Avraam în Canaan (Geneza 14,5); armele lui Saulau fost puse ca trofeu de către filisteni în templul ei de la Bet-Şan (1 Samuel 31,10); Solomon i s-aînchinat în zilele tinereţii lui (1 Regi 11,5). Numeroasele figuri de femeie găsite de arheologi încasele evreilor şi ale canaaniţilor sunt socotite a fi reprezentări ale ei în rolul de zeiţă mamă. În VTnumele de Baal şi Astarteia sunt folosite aproape în mod sinonim pentru toţi falşii zei şi zeiţe dinPalestina. Limba ebraică n-are cuvânt pentru zeiţă. După cât se pare Astarteea era folosită în loculnoţiunii.

Judecători 2:14 Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel. El i-a dat în mâinileunor prădători care i-au prădat, i-a vândut în mâinile vrăjmaşilor lor de jur împrejur,şi nu s-au mai putut împotrivi vrăjmaşilor lor. Prădători. Acest cuvânt este un termen general al diferitelor naţiuni dinăuntrul Canaanului şidimprejurul hotarelor lui care au făcut incursiuni, au invadat, au asuprit sau au hărţuit oarecum peIsrael. Cuvântul ebraic folosit aici este acelaşi care este folosit de egipteni pentru bandele dejefuitori beduini care au hărţuit hotarele lor.

Judecători 2:15 Oriunde mergeau, mâna Domnului era împotriva lor ca să le facărău, cum spusese Domnul, şi cum le jurase Domnul. Au ajuns astfel într-o marestrâmtorare. Oriunde mergeau. Adică, ori de câte ori ieşeau să lupte sau se angajau într-o campaniemilitară, erau bătuţi pentru că Dumnezeu nu mai era cu ei. Biruinţele ar fi putut fi interpretate ca osancţionare directă din partea lui Dumnezeu a umblării lor păcătoase şi astfel ar fi slujit numaipentru a confirma şi a întări pe israeliţi în apostazia lor. Aceasta a fost unul din motivele pentru careDumnezeu a îngăduit neamurilor păgâne să biruie şi astfel să pedepsească pe poporul Săuneascultător. Totuşi în toate acestea, scopurile lui Dumnezeu au fost salutare. Pedepsele Lui au fostpentru îndreptare, urmând să aducă pe israeliţi la Dumnezeul lor.

Page 15: 07. Judecători

- 15 -

Judecători 2:16 Domnul a ridicat judecători, care să-i izbăvească din mâna celor ce-i prădau. Judecători. Experienţa lor face ca numele lor să fie sinonim cu „eliberatori”. Ei au fostluptători sau conducători pe care Dumnezeu i-a chemat să facă faţă la situaţii speciale (veziIntroducere, p. 301). După o perioadă de pedeapsă, Dumnezeu avea să le dea israeliţilor răgazînzestrând un bărbat ales cu putere şi conducere suficientă să alunge pe asupritori. Experienţele demai târziu aveau să arate dacă, din urmările apostaziei lor religioase, poporul învăţase lecţiile saunu.

Judecători 2:17 Dar ei n-au ascultat nici de judecătorii lor, căci au curvit cu alţidumnezei şi s-au închinat înaintea lor. În curând s-au abătut de la calea pe care ourmaseră părinţii lor, şi n-au ascultat de poruncile Domnului, ca şi ei. N-au ascultat. Înfrângerile lor prin mâna vrăjmaşilor şi consecinţa asupririi n-au folosit săînveţe pe poporul evreu ascultarea. În eforturile lui Dumnezeu de a-i salva, El îngăduise să-ilovească dezastrul. Când El făcea să scadă nenorocirea lor prin lucrarea judecătorilor, El găseapoporul tot atât de nepocăit ca întotdeauna. Au curvit. Aceasta este o metaforă obişnuită în Biblie pentru apostazia religioasă. Având învedere că cultul zeităţilor păgâne din Orientul Apropiat era adesea însoţit de imoralitate sexuală întemplele şi crângurile lor, termenul nu era numai metaforic, ci în mod literal şi exact.

Judecători 2:18 Când le ridica Domnul judecători, Domnul era cu judecătorul şi-iizbăvea din mâna vrăjmaşilor lor în tot timpul vieţii judecătorului, căci Domnului I sefăcea milă de suspinurile scoase de ei împotriva celor ce-l apăsau şi-i chinuiau. Domnului i se făcea milă. Adică, Domnul era întristat că ei trebuia să sufere asuprirea.Înţelesul de bază al cuvântului „căit” (engl. „repented”) este „a fi întristat”, „a avea compătimire”, „aavea milă”. Asta nu înseamnă că Dumnezeu şi-a schimbat hotărârea. Dumnezeu a îngăduitpedeapsa pentru binele lor. Când pedeapsa făcea să apară efectele dorite, mila lui Dumnezeuaducea eliberarea pentru asupriţi. Intenţia lui Dumnezeu era ca suferinţa să aducă o schimbare înpurtare. Când obiectivul era atins, asuprirea era îndepărtată sau îndulcită. Aceasta era întru totulcompatibil cu intenţia Sa originală.

Judecători 2:19 Dar, după moartea judecătorului, se stricau din nou, mai mult decâtpărinţii lor, ducându-se după alţi dumnezei, ca să le slujească şi să se închineînaintea lor, şi stăruiau în această purtare şi împietrire. Se stricau din nou. Adică, se întorceau la apostaziile lor de mai înainte. Ei au părăsitînchinarea lui Dumnezeu, şi s-au întors la cultul zeităţilor păgâne şi a practicării idolatrieistricăcioase. În cadrul acestor împrejurări prezintă scriitorul cărţii Judecătorilor teza sa, şi anume căDumnezeu a îngăduit ca necazul să vină ca rezultat al păcatului pentru a trezi pe poporul Său săvadă răul umblărilor lor rele. Aceste necazuri au dat naştere la o formă de întristare şi pocăinţă.Apoi Domnul a ridicat un eliberator. În timpul răgazului, El s-a îngrijit de o punere la probă asincerităţii pocăinţei lui Israel. După moartea judecătorului poporul nerecunoscător recădea curândîn vechile lor umblări. Acesta este punctul de vedere care face din cartea Judecătorilor mai multdecât o simplă istorie. Ea este o filozofie a istoriei. Autorul nu este interesat numai în simpla nararea celor ce s-au întâmplat după aşezarea în Canaan. El este mai mult un predicator decât un istoric.El doreşte ca cititorul să vadă pentru ce s-au întâmplat aceste lucruri. El spune că perioada de dupăintrarea în Canaan a fost nestabilă, şi în principal, dezastruoasă pentru evrei. Pentru un timp eiaveau să fie liberi; apoi din nou aveau să fie în robie sau sufereau invazii. Pentru ce se întâmplaaceasta? Din cauză că poporul a părăsit pe Dumnezeu, iar El, într-un efort de a-i aduce înapoi, a

Page 16: 07. Judecători

- 16 -

îngăduit să vină nenorocirea. Cu alte cuvinte, autorul ne spune că mâna lui Dumnezeu făcea istoria,spre a realiza scopul dorit de El. Autorul Judecătorilor a fost unul dintre primii istorici adevăraţi. El a căutat să raportezegeneraţiilor viitoare sensul evenimentelor. Mai mult decât părinţii lor. Una dintre cele mai uimitoare caracteristici ale păcatului este felulîn care se dezvoltă cu repeziciune. Îngăduie-i un mic început, şi curând el înăbuşe capacitatea de arezista, contra lui, şi cuprinde întreaga viaţă. Stăruiau. Propoziţia înseamnă în mod literal, „ei n-au lăsat să cadă nimic din faptele lor". Einu erau dispuşi să înlăture nici unul dintre obiceiurile şi practicile lor rele. Inimile lor nu erauschimbate cu adevărat. Dacă ei ar fi primit într-adevăr un spirit nou, ei ar fi forţat aceste obiceiurivechi să se desfacă întocmai cum seva care se ridică într-un pom forţează frunzele moarte să sedesprindă.

Judecători 2:20 Atunci Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel, şi a zis:"Fiindcă neamul acesta a călcat legământul Meu pe care-l poruncisem părinţilor lor,şi fiindcă n-au ascultat de glasul Meu, Domnul S-a aprins de mânie. Textul are ca scop să zugrăvească ura lui Dumnezeu faţă depăcat. Mânia nu este aceea de impuls, ci mai degrabă scârba lui Dumnezeu faţă de rău, o scârbăcare îşi are temeiul în sfinţenia caracterului Său. Mânia omului este o patimă impulsivă şi egoistă.Mânia lui Dumnezeu izvorăşte din veşnicele principii de dreptate şi bunăvoinţă. Dacă Dumnezeueste nemărginit de bun şi sfânt, şi dacă El cunoaşte întreaga mizerie pe care a adus-o păcatul încreaţia Sa, cu ce alt sentiment poate El să privească păcatul decât acela de ură şi indignare, pe careîn cele din urmă îl va condamna la nimicire. Până atunci, Dumnezeu caută să salveze pe păcătos casă nu fie şi el mistuit în focul curăţitor (Ezechiel 33,11; 2 Petru 3,9). A călcat legământul Meu. Neplăcerea lui Dumnezeu n-a fost fără pricină. Faptul că poporulluase parte la legământul făcut la Sinai şi a fost de acord cu el, le-a impus obligaţii care au fostegale cu poruncile. Obligaţia specială pe care ei o nesocoteau în mod atât de flagrant a fost aceeacare oprea închinarea la alţi dumnezei.

Judecători 2:21 nu voi mai izgoni dinaintea lor niciunul din neamurile pe care le-alăsat Iosua când a murit. Nu voi mai izgoni. Singurele victorii pe care le-au repurta fuseseră cele câştigate cu ajutorulDomnului. Israel călcase clauzele legământului prin închinarea la alţi dumnezei, astfel că Dumnezeua fost dezlegat de partea Sa de legământ fără să mai fie obligat să împlinească făgăduinţa Sa de aizgoni rămăşiţele locuitorilor băştinaşi ai ţării (Exod 23:27,31).

Judecători 2:22 Astfel, prin ele, voi pune pe Israel la încercare, ca să ştiu dacă vorcăuta sau nu să urmeze calea Domnului, cum au căutat părinţii lor." Voi pune pe Israel la încercare. Scopul de a lăsa aceste neamuri păgâne n-a fost pentru aconstata dacă Israel, expus în felul acesta la contact strâns şi contact cu păgânismul, avea sărămână credincios faţă de propria lor religie. "Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, şi Elînsuşi nu ispiteşte pe nimeni" (Iacov 1:13). Mai de grabă, încă de la început era vădit că Israel nurămăsese credincios. Dumnezeu a lăsat neamurile ca unelte spre a mâhni pe israeliţi, spre a-ipedepsi, şi spre a-i învăţa că nu se merită să meargă pe calea apostaziei. Prin dureri, Dumnezeu sestrăduia să întoarcă inima poporului Său înapoi spre El. Acesta se pare a fi sensul pe care îl are aicicuvântul "voi pune... la încercare". El înseamnă "a supune la probă" în sensul de a aduceexperienţele dureroase care aveau să trezească poporul la adevărata lor demnitate. Experienţe asemănătoare au fost soarta oamenilor din toate epocile. Perioade de suferinţe şidezamăgire au slujit să întoarcă gândurile celor încercaţi înapoi la seriozitatea datoriei şi marelescop al lui Dumnezeu cu existenţa lor. Experienţele acestea n-au fost pentru a descoperi lui

Page 17: 07. Judecători

- 17 -

Dumnezeu caracterul oamenilor, pentru că El cunoaşte inimile lor, ci mai de grabă pentru a ledovedi adevărata lor stare. Cu toate repetatele insuccese ale lui Israel din timpul acestei perioade, pedeapsa n-a fostîntru totul nereuşită. Pedepsirile prin neamurile străine trebuie să fi lucrat schimbări în vieţile unoradintre evrei. Pedepsele aspre şi continui fără îndoială că au infiltrat în mulţi simţământul că drumulpăcatului era o cale a durerii. Pentru a împrumuta expresia lui Bunyan, Dumnezeu a făcut „caleaocolită a păşunii" mai aspră decât „drumul cel mare al împăratului". După ce au fost apucaţi de„disperare uriaşă" de mai multe ori, israeliţii au fost adesea bucuroşi să se întoarcă iarăşi pe caleade la care se îndepărtaseră. Pedepsele acestea au dat poporului lecţii destul de aspre, astfel încâtpe vremea lui Samuel se pare că israeliţii au făcut unele progrese spirituale. La sfârşitul perioadeijudecătorilor când a fost anunţată intrarea în slujba de judecător al lui Samuel, auzim despreapostazii mai puţine decât înainte. Ba mai mult, toate necazurile acestea au tins să facă astfel încâtdiferitele seminţii să se ţină mai strâns împreună, astfel că pe vremea lui Samuel se putea discerneun simţământ naţionalist. Să urmeze calea. Tendinţa naturală de a face "fiecare ce-i place" (Deuteronom 12:8; comp.cu Judecători 17,6; 21,25) a fost pe deplin dovedită de către Israel în timpul secolelor în care aufost conduşi de judecători, şi mai apoi sub monarhie. Căile omului sunt de obicei "fără prihană înochii lui" (Proverbe 21:2). Drept rezultat, „noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea dedrumul. lui": (Isaia 53,6).

Judecători 2:23 Şi Domnul a lăsat în pace pe popoarele acelea pe care nu ledăduse în mâinile lui Iosua, şi nu S-a grăbit să le izgonească. A lăsat în pace pe popoarele acelea. Greutăţile sunt necesare pentru dezvoltareacaracterului. Era bine pentru israeliţi să înveţe cum să trăiască o viaţă sfântă în mijlocul unui mediucorupt. Lupta continuă cu puterile răului, dacă avea să i se facă faţă cum trebuie, avea să sedezvolte adevărata credinţă în Dumnezeu. Din cauza aceasta, Dumnezeu nu făcuse să prospere pedeplin primele eforturi ale seminţiilor de a consolida partea cuvenită lor. Datorită aceleiaşi cauze,Dumnezeu nu îngăduise ca Iosua să obţină stăpânire absolută asupra întregului teritoriu alCanaanului. Dumnezeu a ajutat israeliţilor să izgonească atât pe canaaniţi câţi erau necesari pentrua face loc seminţiilor să se aşeze. Planul Lui a fost ca, pe măsură ce poporul creştea în număr şiînvăţa lecţiile de ascultare şi credinţă, lor avea să li se dea putere să izgonească restul canaaniţilor.În istoria lui Israel sub David şi Solomon, scopul acesta a fost împlinit cel puţin într-o anumitămăsură. ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ 2 MYP 432 7 PP 544 10-19 PP 545 22 AH 205, 221; Ls 323.

Judecători 3:1 Iată neamurile pe care le-a lăsat Domnul ca să încerce pe Israel prinele, pe toţi cei ce nu cunoscuseră toate războaiele Canaanului. Iată neamurile. Scriitorul terminând interpretarea sa asupra istoriei întregii perioade ajudecătorilor, se întoarce acum să enumere diferitele neamuri care au fost lăsate în Canaan cu careaveau să se lupte israeliţii. Făcând astfel, el mai adaugă un alt motiv pentru care au fost lăsaţiaceşti canaaniţi, şi mai arată ce fuziune socială şi religioasă cu păgânii s-a petrecut curând. Vezi o hartă cu primele 3 robii ale lui Israel

Judecători 3:2 El voia numai ca vârstele de oameni ale copiilor lui Israel săcunoască şi să înveţe războiul, şi anume cei ce nu-l cunoscuseră mai înainte.

Page 18: 07. Judecători

- 18 -

Să înveţe războiul. Acei care aparţineau de generaţia cea nouă a lui Israel nu cunoşteauororile războiului, şi nu cunoşteau personal nici marile eliberări pe care le înfăptuise Dumnezeupentru strămoşii lor. Crescând în tihnă relativă, ei au întors spatele lui Dumnezeu în care strămoşiilor se încrezuseră pentru eliberarea de un vrăjmaş numeric superior. Prin neamurile care au rămasîn Canaan şi în jurul lui, Dumnezeu a urmărit să repete lecţiile marilor Sale eliberări de mai înainte şia neputinţei zeilor păgâni. Prin războaiele care au rezultat, tânăra generaţie de israeliţi a învăţat dinexperienţe amare că ei puteau să lupte şi să cucerească aceste numeroase neamuri războinicienumai cu ajutorul Dumnezeului părinţilor lor.

Judecători 3:3 Neamurile acestea erau cei cinci domnitori ai Filistenilor, toţiCanaaniţii, Sidoniţii, şi Heviţii care locuiau în muntele Liban, de la muntele Baal-Hermon până la intrarea Hamatului. Domnitori. Ebraicul seren. Folosit în Biblie despre conducătorii acestor cetăţi filistene, cu osingură excepţie (1 Regi 7:30). Este vădit că acesta era un cuvânt sau titlu filistean, având învedere că el este folosit, în general, numai cu privire la aceşti conducători şi nu mai apare nicăieri înaltă parte. Erau cinci centre principale ale confederaţiei filistene: Gaza, Aşdod, Ecron, Gat şiAschelon (1 Samuel 6,16-18). Trei din cetăţi fuseseră luate de Iuda (Judecători 1:18), dar este văditcă fuseseră pierdute din nou. Toţi Canaaniţii. Adică, grupurile de canaaniţi care au rămas în toate părţile ţării. Desigur cămult din teritoriul lor fusese luat. Heviţii. Vezi Iosua 11:3. În altă parte heviţii sunt amintiţi în legătură cu cetăţi din parteacentrală a Palestinei, la Sihem (Geneza 34,2) şi Gabaon (Iosua 9,7). Arheologii nu sunt în stare săidentifice în mod definitiv aceste neamuri. S-a sugerat că heviţii au fost o parte a horiţilor sauhurianilor (vezi cele despre Iosua 9,3). Muntele Liban. Heviţii sunt descrişi aici ca locuind în regiunea din jurul muntelui (Liban)Hermon (din Palestina nordică) până la intrarea Hamatului. Ultima expresie era frecvent folosită înBiblie pentru a arăta hotarul nordic al Canaanului. Cetatea Hamat însăşi se afla pe râul Orontes,cam la 140 mile nord de muntele Hermon. Totuşi teritoriul ei se întindea un număr de mile spre sudde cetate. Intrarea Hamatului. Vezi cele despre Numeri 34:8.

Judecători 3:4 Neamurile acestea au slujit ca să pună pe Israel la încercare, pentruca Domnul să vadă dacă vor asculta de poruncile pe care le dăduse părinţilor lorprin Moise. Ca să pună pe Israel la încercare. Vezi cele despre cap.2:22.23.

Judecători 3:5 Şi copiii lui Israel au locuit în mijlocul Canaaniţilor, Hetiţilor,Amoriţilor, Fereziţilor şi Iebusiţilor; Amoriţii. Vezi cele despre cap.1:35,36. Fereziţii . Vezi cele despre cap.1:4. Iebusiţii. Vezi cele despre cap.1:21.

Judecători 3:6 au luat de neveste pe fetele lor, şi au dat de neveste fiilor lor pefetele lor, şi au slujit Dumnezeilor lor. Au luat... pe fetele lor. În vremurile acelea, un contract de căsătorie, sau convenţie, sespune că trebuia să cuprindă recunoaşterea mutuală a religiei celor două părţi. Astfel că o israelităcare se căsătorea cu un străin avea să fie dusă să ia parte la ceremoniile în legătură cu religia ceanouă. De aceea era imposibil pentru un israelit să-şi păstreze curăţenia credinţei lui dacă el secăsătorea cu un locuitor băştinaş. Rezultatele unei astfel de căsătorii mixte sunt evidente din

Page 19: 07. Judecători

- 19 -

experienţa lui Solomon (1 Regi 11:1-8). Pericolul unor astfel de rezultate tragice există şi astăzi.Prea adesea căsătoria unui credincios cu un necredincios corupe credinţa părţii credincioase. Cugreu ar putea fi altfel (vezi 2 Corinteni 6:14-17).

Judecători 3:7 Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului, au uitat pe Domnul,şi au slujit Baalilor şi idolilor. Idoli (engl. „groves" - crânguri). Ebraicul 'aşerot, sau la singular 'aşera. Înţelesul n-a fostexprimat prin traducerea de "crânguri" (vezi 2 Regi 23,6). Un „crâng" cu greu ar putea fi scos dincasa Domnului. Aceşti 'aşerat (mai frecvent 'aşerim) se pare că erau stâlpi de lemn sau trunchiuri decopac, care erau de obicei aşezaţi alături de altarele păgâne şi venerate ca obiect de cult. Poate căacesta era privit ca locul de locuit al zeităţilor (vezi Deuteronom 16:21; 2 Regi 17:10). Astfel dechipuri erau obişnuite în sanctuarele caanite şi treptat s-a ajuns să fie folosite în legătură cu cultulebraic. Citim despre unul lângă altarul lui Baal din cetatea de domiciliu a lui Ghedeon (Judecători6,25), despre altele aşezate în Samaria, Ierusalim şi Betel (2 Regi 13,6; 23,6.15). Se pare cănumele lor provine de la faimoasa zeiţă canaanită cu numele de Aşera, care în tăbliţele Ras Şamraeste descrisă ca mamă a zeilor, şi adeseori numită Stăpână a mării. Nu se ştie cum a devenit untrunchi de copac sau un stâlp de lemn simbol al ei.

Judecători 3:8 Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel, şi i-a vândut înmâinile lui Cuşan-Rişeataim, împăratul Mesopotamiei. Şi copiii lui Israel au fostsupuşi opt ani lui Cuşan-Rişeataim. I-a vândut. Adică, a îngăduit ca ei să fie învinşi şi să fie făcuţi un popor supus care şi-apăstrat teritoriile lor numai prin plata unui bir. Din acest punct începe adevărata istorisire a cărţii Judecătorilor. Până aici, cu ajutorul celordouă prefeţe (capitolele 1:1 la 2:5 şi 2:6 la 3:7) cartea a pus baza istorică şi a afirmat principiul căpăcatele poporului au dus la opresiune, dar că Dumnezeu a prevăzut o eliberare printr-un"judecător" spre a acorda încă o ocazie lui Israel să primească marele lui destin. Istorisirea desprejudecătorul Otniel, ca şi despre ceilalţi judecători, este redată spre a ilustra acest adevăr. Cuşan-Rişeataim. Rapoartele istorice nu conţin nici o informaţie despre invazia Canaanului decătre un împărat al Mesopotamiei cu acest nume. Titlul înseamnă: „Cuşan de îndoită răutate".Ultima parte a numelui probabil că a fost adăugată de israeliţi spre a-şi arăta aversiunea lor faţă deel. Invadarea a venit dinspre nord-est, de la 'Aram Naharayim, cum este redat în textul ebraic.Cuvântul înseamnă: „Aram al celor două râuri". Aceasta era denumirea obişnuită pentru regiuneadintre Eufratul superior şi Kabur. Cuvântul „Mesopotamia” a ajuns mai târziu să însemne toatăregiunea dintre râurile Tigru şi Eufrat. Având în vedere că pe acea vreme 'Aram Naharayim erastăpânit de împăraţii din Mitanni, probabil că Cuşan-Rişeataim a fost un rege Mitanni.

Judecători 3:9 Copiii lui Israel au strigat către Domnul, şi Domnul le-a ridicat unizbăvitor, care i-a izbăvit: pe Otniel, fiul lui Chenaz, fratele cel mai mic al lui Caleb. Au strigat către Domnul. Cu încrederea de sine pierdută, cu vise de plăcere spulberate, încele din urmă poporul s-a întors la Dumnezeul lor. Deodată ei au ajuns să înţeleagă că idolatria i-aînşelat şi că idolii păgâni erau cu totul neputincioşi să-i ajute. Cu această înţelegere ei s-au întorsiarăşi la Dumnezeul părinţilor lor. Bine s-a remarcat că pedeapsa îi face să strige cu stăruinţă către Dumnezeu pe aceia caremai înainte de abia că mai vorbeau despre El. Acesta mai este încă scopul judecăţilor divine. Faptulcă poporul în necazul lui s-a întors la Domnul este meritul lui. Nici un strigăt sincer după ajutor nueste pierdut. Cu toată că pedeapsa nu este în fiecare caz îndepărtată, totuşi pentru acei care iubescpe Dumnezeu, pentru acei care sunt întru totul supuşi faţă de El, El va face ca toate lucrurile să fiespre binele lor (Romani 8:28). Cu toate acestea, va veni un timp când, deşi oamenii "vor striga laMine, dar nu-i voi asculta" (Ieremia 11:11). De aceea să chemăm pe Domnul câtă vreme este

Page 20: 07. Judecători

- 20 -

aproape (Isaia 55:6). Astăzi este ziua mântuirii. Le-a ridicat un izbăvitor. Când israeliţii au strigat către Dumnezeu în durerea lor, El a auzit şia ridicat pentru ei un izbăvitor naţional, Otniel, ginerele lui Caleb (cap.1:13).

Judecători 3:10 Duhul Domnului a fost peste el. El a ajuns judecător în Israel, şi apornit la război. Domnul a dat în mâinile lui pe Cuşan-Rişeataim, împăratulMesopotamiei, şi mâna Lui a fost puternică împotriva lui Cuşan-Rişeataim. Duhul Domnului. Dumnezeu n-a păstrat darurile speciale ale Duhului Sfânt numai pentrutimpurile NT. Şi în vechime El a înzestrat pe servii Săi pentru însărcinările lor prin dăruirea DuhuluiSfânt. Otniel este într-adevăr un judecător de seamă prin aceea că nici o faptă necugetată saunesfântă nu este raportată despre el. Asupra multora din ceilalţi judecători, în ciuda victoriilor lor,cade umbra păcatului, suferinţei sau a unui sfârşit tragic. Judecător în Israel. Când Duhul Domnului a venit peste Otniel, el mai întâi a judecat pe Israelşi apoi a pornit la război. Aceasta arată că el a îndreptat lucrurile în popor înainte de a încerca sălupte cu inamicul. Aceasta este aşa cum trebuie să fie. Păcatul, vrăjmaşul cel mai rău dintre toţi,este necesar să fie biruit în primul rând. Numai prin subjugarea acestui vrăjmaş ne putem aştepta lavictorie asupra vrăjmaşilor din afară. A pornit război. Noi nu învingem stând liniştiţi chiar dacă Duhul lui Dumnezeu a venit pestenoi. Se cere acţiune de la acei care au prezenţa Duhului lui Dumnezeu asupra lor. Duhul Domnuluieste începătorul oricărui lucru bun şi a tuturor marilor realizări, dar El lucrează prin unelte omeneşti. Mâna lui a fost puternică. Nu sunt date nici un fel de amănunte despre acest război, dar el nupare să fi fost de mică importanţă ţinând seamă de situaţia împăratului asupritor. Totuşi, deoareceacum Domnul îi ajuta din nou pe israeliţi, eforturile lor au fost încununate de biruinţă.

Judecători 3:12 Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului; şi Domnul aîntărit pe Eglon, împăratul Moabului, împotriva lui Israel, pentru că făcuseră ce nuplăcea Domnului. Au făcut iarăşi ce nu plăcea. După moartea credinciosului judecător Otniel, israeliţii au căzutîn mod treptat către înclinaţia lor pentru idolatrie. În felul acesta se poate vedea cât de puternicăpoate fi prezenţa unui bărbat bun în biserică sau în stat. Un conducător drept şi cinstit este una dincele mai mari binecuvântări pe care o poate avea o naţiune, nu numai prin hotărârile pe care el leia, ci şi prin influenţa pe care el o exercită, prin exemplul vieţii sale, asupra altora. Astăzi, lumea arenevoie de bărbaţi ca Otniel – bărbaţi plini de Duh – spre a o conduce înapoi la Dumnezeu. Domnul a întărit. Acesta este începutul celei de a doua perioade a asupririi. După ce Otnielmurise şi naţiunea se întorsese la umblările ei păcătoase, Dumnezeu a îngăduit altor popoare săasuprească din nou pe evrei. Eglon. Moabiţii erau rude apropiate cu evreii (Geneza 19,36-38). Înainte de vremea aceasta,cele două popoare nu s-au angajat niciodată în luptă activă unul cu altul. Eglon s-a aliat cu amoniţii(a căror împărăţie se afla la nord de Moab) şi cu amaleciţii (beduini migratori spre sud). Primul atacal lui Eglon a fost lansat împotriva Ierihonului, cetatea palmierilor (vezi cele despre Judecători 116),având ca rezultat cucerirea acestei cetăţi şi teritoriul lui Beniamin de jur împrejur. Probabil cătrecuseră vreo 60 de ani după ce evreii invadatori distruseseră cetatea. Fie că cetatea fusesereclădită, cel puţin într-o anumită măsură, fie că o altă cetate fusese ridicată în apropierea ei.

Judecători 3:15 Copiii lui Israel au strigat către Domnul, şi Domnul le-a ridicat unizbăvitor, pe Ehud, fiul lui Ghera, Beniamitul, care nu se slujea de mâna dreaptă.Copiii lui Israel au trimis prin el un dar lui Eglon, împăratul Moabului.

Page 21: 07. Judecători

- 21 -

Ehud. După ce au slujit pe acest împărat străin timp de 18 ani, israeliţii se săturaserăîndeajuns de starea lor şi au înţeles iarăşi că suferinţele lor se datorau apostaziei lor religioase şi cuo măsură de căinţă au strigat către Dumnezeu pentru ajutor. Cu toate că ei înşelaseră încredereaLui odată, Dumnezeu a răspuns prin ridicarea unui eliberator pentru ei, din seminţia lui Beniamin.Primul judecător a fost din Iuda, seminţia conducătoare. Acum, se pare că Iuda nu avea unconducător pentru poporul asuprit. Cel puţin Domnul a folosit un bărbat din seminţia cea mai mică,seminţia care dăduse atacul principal asupririi moabite. Nu se slujea de mâna dreaptă. Ehud, pe care Domnul l-a ales ca izbăvitor, este descris că nuse slujea de mâna dreaptă (în mod literal, „limitat la mâna lui dreaptă"). Faptul acesta are olegătură cu cele ce urmează, pentru că o persoană care se foloseşte de mâna stângă avea să-şilege pumnalul în partea opusă aceleia unde se purta de obicei. un ajutor deosebit în ascundereaarmei. Un dar. Probabil că plata tributului anual. Acesta era plătit, probabil în natură, şi de aceea secerea un număr de israeliţi care să-l ducă şi să-l păzească de hoţi pe drum.

Judecători 3:16 Ehud şi-a făcut o sabie cu două tăişuri, lungă de un cot, şi a încins-o pe sub haine, în partea dreaptă. Cot. Cuvântul ebraic folosit aici pentru cot nu se mai află nicăieri în VT. De aceea este greu ase determina cât de lungă a fost această unitate de măsură. Din cele ce urmează putem deduce căa fost cam de lungimea unui picior (30,5 cam. n.tr.).

Judecători 3:17 A dat darul lui Eglon, împăratul Moabului: Eglon era un om foartegras. Un om foarte gras. Un fapt important pentru cele ce urmează, fiind introdus parantetic aicica anticipare a punctului culminant al naraţiunii.

Judecători 3:18 Când a isprăvit de dat darul, a dat drumul oamenilor care-laduseseră. A dat drumul. După ce a predat tributul Ehud şi purtătorii israeliţi care erau cu el au plecatspre casă. Când s-au aflat la o depărtare sigură, Ehud a trimis pe purtători, în timp ce el s-a întorssă aducă la îndeplinire misiunea lui periculoasă. Raportul nu arată locul reşedinţei împăratului.Datele indică faptul că aceasta era într-o cetate a Moabului, nu departe peste Iordan de Ghilgal.

Judecători 3:19 El însuşi s-a întors de la pietrăriile de lângă Ghilgal, şi a zis:"Împărate, am să-ţi spun ceva în taină." Împăratul a zis: "Tăcere!" Şi toţi cei ce eraulângă el au ieşit afară. Pietrării. În mod literal, „chipuri cioplite", sau, "pietre cioplite". Acestea poate că au fostpietre de hotar cioplite sau poate sanctuare păgâne ridicate de moabiţi, aproape de Ghilgal. Şi uneleşi altele erau considerate idolatre de către israeliţi. Traducerea "pietrării" îşi are originea în Targum-urile iudaice care redau astfel cuvântul ebraic, poate pentru a evita posibilitatea unei concluzii căEhud a putut să zăbovească în jurul idolilor, sau o concluzie că ele au fost pietrele ridicate de Iosua(Iosua 4:20). La acest monument nu s-ar aplica descrierea de „pietre cioplite”. Poate că ele suntamintite numai ca pietre de hotar obişnuite. Am să-ţi spun ceva în taină. Sau, „o solie secretă”. Pretextul apărea întemeiat, şi împăratul l-aacceptat fără suspiciune având în vedere că Ehud adusese tributul şi probabil că împăratul apresupus că el era gata să trădeze unele secrete cu privire la stările printre israeliţi. Probabil căîmpăratul fusese informat că Ehud îşi trimisese însoţitorii înainte, şi el a conchis în mod natural căEhud acţionase astfel spre a nu fi observat de către ei când el predă misiunea secretă. Era naturalcă de la Ehud nu se putea aştepta să predea o astfel de solie în asistenţa publică de mai înainte.

Page 22: 07. Judecători

- 22 -

„Tăcere!” Cuvântul ebraic imită un sunet. El corespunde cu cuvântul nostru de sst!. Porunca afost adresată suitei lui Eglon. Ehud n-ar fi îndrăznit să ceară ca cei prezenţi de la curte să seretragă; de aceea probabil că el a acţionat ca şi când el ar fi fost gata să spună secretul lui înainteatuturor. Desigur, că împăratul nu dorea ca o solie secretă să fie comunicată în felul acesta. Deaceea el a îndepărtat pe cei prezenţi ai lui, folosind această expresie.

Judecători 3:20 Ehud a început vorba cu el pe când stătea singur în odaia lui devară şi a zis: "Am un cuvânt din partea lui Dumnezeu pentru tine." Eglon s-a sculatde pe scaun. Odaia de vară. În mod literal, „o cameră de sus răcoroasă”. În limba arabă modernă cameraaceasta mai este numită încă cu acelaşi nume aşa cum este folosit aici în limba ebraică. Aceastaeste un etaj de adaus, de obicei al treilea, ridicat deasupra acoperişului orizontal al casei, la un colţ,sau pe o anexă în formă de turn la clădire. Înălţimea ei şi ferestrele cu zăbrele pe toate părţilefăceau să fie bine aerisită şi confortabilă chiar pe vreme de mare căldură. Se vede că unele amănunte ale istorisirii au fost omise. Este vădit că după ce a poruncit caslujitorii să plece, împăratul s-a retras în camera lui particulară, unde l-a invitat pe Ehud să-lurmeze, sau poate că primele cuvinte ale lui Ehud (v. 19) au fost comunicate împăratului prin soli. Un cuvânt din partea lui Dumnezeu. Această declaraţie a fost stratagema isteaţă din partealui Ehud spre a se putea apropia de împărat. La cuvintele acestea împăratul s-a ridicat în semn derespect pentru oracolul divin.

Judecători 3:21 Atunci Ehud a întins mâna stângă, a scos sabia din partea dreaptă,şi i-a împlântat-o în pântece. Mâna stângă. Împrejurarea naturală de a se sluji de mâna stângă i-a ajutat să împiedice peîmpărat de a deveni bănuitor când a întins braţul sub haina sa pentru a scoate pumnalul. Puternicalovitură a străpuns abdomenul monarhului cu atâta forţă încât pumnalul întreg a dispărut dinvedere. Obezitatea extremă a împăratului datorită probabil lăcomiei şi luxului, l-au făcut incapabil săse apere.

Judecători 3:23 Ehud a ieşit prin tindă, a închis uşile de la odaia de sus după el, şia tras zăvorul. Tindă. Cuvântul ebraic redat aici „tindă” se găseşte numai în acest loc în VT. El vine de la orădăcină de cuvânt care înseamnă „a aranja” şi, deci, poate să însemne o „colonadă”. Tot ceea cese poate şti cu siguranţă este aceea că el se referă la o parte a clădirii. A închis. Probabil cu putinţă numai prin faptul că slujitorii s-au retras cu totul spre o altăsecţiune a casei. Totuşi, noi deducem că ei au văzut pe Ehud părăsind casa, pentru că ei s-au întorsla camera unde era împăratul. Găsind uşile închise ei au socotit că împăratul mai dorea să rămânăceva vreme singur.

Judecători 3:24 După ce a ieşit el, au venit slujitorii împăratului şi s-au uitat; şi iatăcă uşile odăii de sus erau închise cu zăvorul. Ei au zis: "Fără îndoială, îşi acoperăpicioarele în odaia de vară." Îşi acoperă picioarele. Un eufemism pentru evacuarea intestinului. Aceeaşi expresie segăseşte şi în 1 Samuel 24,3 (engl.). Natural că slujitorii au ezitat să bată la uşa încuiată aîmpăratului lor.

Judecători 3:26 Până să se dumirească ei, Ehud a luat-o la fugă, a trecut depietrării şi a scăpat în Seira.

Page 23: 07. Judecători

- 23 -

A scăpat. Nehotărârea şi aşteptarea din partea slujbaşilor împăratului i-au prilejuit lui Ehudsuficient timp pentru plecare ca să poată scăpa. De asemenea, probabil că reşedinţa regală eraaproape de Iordan, permiţându-i lui Ehud să se afle curând în siguranţă, de partea cealaltă. Seira. Localitate necunoscută. Pare să fi fost în apropiere de ţinutul muntos al lui Efraim.

Judecători 3:27 Cum a ajuns, a sunat din trâmbiţă în muntele lui Efraim. Copiii luiIsrael s-au coborât cu el din munte, şi el s-a pus în fruntea lor. Muntele lui Efraim. Având în vedere faptul că Ehud era din seminţia lui Beniamin, ar putea săpară ciudat că el n-a mers la o aşezare mai apropiată, a propriei lui seminţii. Fie că se afla acologarnizoana moabită puternică, fie că el socotea că beniamiţii erau prea fricoşi să răspundă lachemarea lui la luptă. Seminţia lui Efraim, cea mai numeroasă şi cea mai agresivă dintre seminţii, arăspuns grabnic la chemarea lui la luptă.

Judecători 3:28 El le-a zis: "Veniţi după mine, căci Domnul a dat în mâinile voastrepe vrăjmaşii voştri Moabiţi." Ei s-au coborât după el, au pus stăpânire pe vadurileIordanului, în faţa Moabului, şi n-au lăsat pe nimeni să treacă. Vadurile Iordanului. Se pare că se face referire la vadurile direct de la est de Ierihon,aproape de Ghilgal. Mişcarea aceasta s-a făcut pentru a împiedica întăririle care urmau să fie trimisedin Moab, şi deasemenea să taie calea de scăpare a garnizoanelor moabite de pe partea israelită aIordanului.

Judecători 3:29 Au ucis atunci aproape zece mii de oameni din Moab, toţi voinici şiviteji, şi n-a scăpat unul. N-a scăpat unul. Insurecţia evreilor a fost atât de generală şi de imediată, încât garnizoanelemoabite, alcătuite din oameni de elită, au fost complet nimicite.

Judecători 3:30 În ziua aceea Moabul a fost smerit sub mâna lui Israel. Şi ţara aavut odihnă optzeci de ani. Moabul a fost smerit. Puterea moabită de pe partea israelită a Iordanului a fost înfrântă înaşa măsură încât n-a mai fost nici un pericol din acea parte.

Judecători 3:31 După el, a urmat Şamgar, fiul lui Anat. El a ucis şase sute deoameni dintre Filisteni cu un otig de plug. Şi el a fost un izbăvitor al lui Israel. Şamgar. Este vădit că el a fost următorul erou naţional care avea să vină pe scena deacţiune. Faptele sale eroice au fost numai locale, fiind îndreptate împotriva filistenilor din Palestinasudică. Probabil că el a trăit în acelaşi timp în care Debora şi Barac se luptau cu canaaniţii în parteade nord a ţării. Capitolul 4:1 declară că Debora şi Barac au realizat eliberarea lor după ce Ehudmurise, dar nu face nici o referire la Şamgar. Debora lasă să se înţeleagă că Şamgar a fostcontemporan (cap. 5,6). Faptul acesta mai este sugerat de observaţia că Şamgar nu este cuprins înschema cronologică a istorisirii nefiindu-i atribuit lui nici un an. Prin faptele lui îndrăzneţe a salvat peisraeliţii din regiunea sa, de a mai fi asupriţi şi înrobiţi de către filisteni. El a fost un eliberator, unerou naţional, dar el n-a fost numit judecător în Israel. Numele Şamgar pare a fi străin şi se crede că probabil este hurian sau hitit. Numele străin sepoate datora faptului că mama lui a fost o israelită căsătorită cu un hurian sau canaanit. Autorul aremarcat deja că erau obişnuite căsătoriile mixte. Tatăl lui se numea Anat, numele unei zeiţepăgâne şi se crede puţin probabil că un evreu ar fi dat acest nume, decât poate nişte părinţi căzuţide la credinţă. Otig de plug (engl. „ox goad” – ţepuş de bou). O unealtă pentru a îndemna pe boi înainte.Acesta era adesea lung ca de 8 picioare (2,5 m) aşa încât cineva care ţinea plugul putea să ajungă

Page 24: 07. Judecători

- 24 -

la boi. Ascuţit cum era cu un vârf de metal la unul din capete, şi având o lamă în formă de daltă lacelălalt pentru a curăţa fierul de plug, astfel de ţepuşe puteau fi folosite cu efect în locul unei lănci.Aceasta era o armă umilă, cu toate acestea un „ţepuş de bou” cu binecuvântarea lui Dumnezeu,face infinit mai mult decât o „sabie a lui Goliat”, fără binecuvântarea Lui. Şi uneori Dumnezeu alegesă lucreze prin astfel de mijloace neînsemnate, încât puterea poate într-adevăr să se afledescoperită ca de la Dumnezeu.

Judecători 4:2 Şi Domnul i-a vândut în mâinile lui Iabin, împăratul Canaanului, caredomnea la Haţor. Căpetenia oştirii lui era Sisera, şi locuia la Haroşet-Goim. Iabin. După cei 80 de ani de pace care au urmat după ce Ehud a înfrânt asuprirea moabită,israeliţii au dezvoltat din nou uşurătatea în viaţa lor spirituală, şi iarăşi au părăsit pe Dumnezeul lor.Pentru a trezi pe poporul Său, Domnul a îngăduit conducătorului canaanit să poruncească unuiputernic lanţ de fortăreţe din Palestina nordică să asuprească seminţiile ebraice din nord pe operioadă de 20 de ani. Istorisirea despre cum a fost frânt acest jug al asupririi de către Debora şiBarac este spusă de două ori, odată în formă de proză, în cap. 4 şi din nou în formă poetică în cap.5. Cartea lui Iosua aminteşte despre un Iabin ca împărat al Haţorului (Iosua 11,1-2). Cetatea afost luată, pe acea vreme, de israeliţi, dar probabil că de atunci a fost reluată de către canaaniţi,înainte ca israeliţii să-şi poată consolida situaţia lor în această regiune. Un alt Iabin, care posibil să fifost nepotul împăratului pe care-l nimicise Iosua dispunea acum de o largă suveranitate asupratuturor forţelor canaanite din Palestina nordică. Sisera. De aici înainte nu mai auzim în naraţiune despre Iabin, cu excepţia unei scurtemenţiuni în v.23. El predase conducerea forţelor sale unui comandant de luptă cu numele de Sisera.Poate că acest general a fost la rândul său un rege stăpânind cetatea în care locuia. Haraşet era la16 mile nord-vest de Meghido, unde câmpia Izreel se îngustează înainte de a se uni cu câmpia decoastă de la Acre. Câmpia reprezenta un teren natural pentru formidabila misiune de forţă a celor900 de care de fier ale lui Sisera (cap. 4,3). Împotriva ameninţării unui astfel de vrăjmaş, în starealor de răzvrătire păcătoasă, israeliţii nu puteau să stea, şi curând ei au fost învinşi şi obligaţi săplătească tribut. Haroşet. Identificat cu el-Harithiyeh.

Judecători 4:4 Pe vremea aceea judecător în Israel era Debora, proorociţa, nevastalui Lapidot. Debora. În mod literal „albină”. Dintre judecătorii ale căror fapte eroice sunt raportate înaceastă carte ea este singura amintită ca având darul profeţiei. Lapidat, ceea ce înseamnă „torţe” sau „străluciri”. Unii socotesc că expresia „nevasta luiLapidat” ar trebui să fie tradusă „femeia spiritului înflăcărat”, care într-adevăr, în lumina celor ceurmează, se poate să nu fi fost un apelativ cu totul inaplicabil. Judecător... era. Poate că nu ca o prinţesă prin vreo autoritate care i s-a conferit, ci caprofeteasă, corectând abuzurile şi redresând cazurile de nemulţumire.

Judecători 4:5 Ea şedea sub finicul Deborei, între Rama şi Betel, în muntele luiEfraim şi copiii lui Israel se suiau la ea ca să fie judecaţi. Ea şedea. În mod literal, „ea şedea”, adică pe scaunul de judecător. Locul ei favorit pentru aasculta cauzele era sub un pom dintre Rama şi Betel (vezi 1 Samuel 1:1). Acesta se pare că a fost înapropierea faimosului „stejar al jalei” sub care a fost înmormântată Debora, doica Rahelei (Geneza35,8). Acest fel de sală de judecată îngăduia ca poporul să aibă cel mai liber acces la ea, şi acolo ei„se suiau la ea ca să fie judecaţi”.

Page 25: 07. Judecători

- 25 -

Judecători 4:6 Ea a trimis să cheme pe Barac, fiul lui Abinoam, din Chedeş-Neftalişi i-a zis: "Iată porunca pe care a dat-o Domnul, Dumnezeul lui Israel: "Du-te,îndreaptă-te spre muntele Taborului şi ia cu tine zece mii de oameni din copiii luiNeftali şi din copiii lui Zabulon; Chedeş-Neftali. Poate că modernul Tell Quades, cam la 4 mile nord-vest de lacul Huleh(Lacul Semechonitis) în Galileea superioară. Chedeş-Neftali fusese o fortăreaţă canaanită. Pitoreascapoziţie de la Qudes este acoperită astăzi de ruine. Îndreaptă-te spre. Adică „concentrează-te asupra”, în grupe mici. Muntele Taborului. Acest munte însemnat (înalt de 1843 picioare) se afla la multe mile la sudde Tell Quades, în teritoriul lui Isahar. El domina drumul principal prin îngusta vale care ducea dincâmpia Esdraelenonului până jos în câmpia unde Iordanul părăseşte Marea Galileii. Aşezarea luicentrală l-a făcut un loc de unificare a seminţiilor nordice, iar înălţimea lui l-a făcut uşor de apăratîmpotriva carelor lui Sisera. Creştetul muntelui, o platformă alungită de aproape 3.000 de picioarede la est la vest şi de 1.300 picioare la punctul cel mai larg era o excelentă regiune de organizare.După secole mai târziu Antioh Epifanul, şi apoi şi mai târziu, Iosif Flavius au folosit acest platoupentru acelaşi scop. Neftali şi ... Zabulon. Capitolul 4 aminteşte că, luând parte la luptă numai pe aceste douăseminţii. În capitolul 5 sunt amintite şase seminţii ca participante. Probabil că Neftali şi Zabulon auprocurat majoritatea trupelor, iar celelalte patru seminţii, poate că au trimis numai mici contingente.

Judecători 4:7 voi trage spre tine, la pârâul Chison, pe Sisera, căpetenia oştirii luiIabin, împreună cu carăle şi oştile lui, şi-l voi da în mâinile tale." Chison. Marşul lui Sisera de la cartierul lui general din Haroşet pentru a lupta cu israeliţii lamuntele Taborului avea să-l ducă dea-lungul albiei uscate a râului Chison. Aici făgăduise Domnul săaducă înfrângerea lui. În vederea nimicirii era necesar să se ocupe poziţie în câmpie, nu pe munteleTabor, pentru a distruge carele.

Judecători 4:8 Barac i-a zis: "Dacă vii tu cu mine, mă voi duce; dar dacă nu vii cumine, nu mă voi duce." Vii tu cu mine. Probabil că Barac şi-a dat seama că el nu putea susţine moralul evreilor.Prezenţa Deborei avea să servească spre a lămuri că întreprinderea era a lui Dumnezeu. Probabil căel a mai dorit să fie bine înţeles de către toţi că ea, profetesa, a fost aceea care a iniţiat campania,şi nu el. Barac este creditat că el a urmat călăuzirea profetică în această întreprindere periculoasă.De asemenea este vrednic de luat în seamă că Debora nu s-a dat înapoi de pe calea pe care ea oprescrisese pentru alţii. Cât despre Barac, el a preferat rolul mai smerit al aceluia care executăporunca ce venea de la Domnul. El s-a retras de bună voie în spatele autorităţii unei femei pe careDumnezeu o însufleţise şi inspirase. Astăzi este nevoie de oameni care vor să asculte de glasul divincum a făcut Barac. În alegerea de profeţi, Dumnezeu nu s-a limitat la partea bărbătească. Atât VT cît şi NTamintesc de profetese (Exod 15,20.21; Numeri 12,2; 2 Regi 22,12-20; Luca 2,36; Fapte 21,9).

Judecători 4:9 Ea a răspuns: "Voi merge cu tine; dar nu vei avea slavă în calea pecare mergi, căci Domnul va da pe Sisera în mâinile unei femei." Şi Debora s-asculat, şi s-a dus cu Barac la Chedeş. În mâinile unei femei. Debora a consimţit să meargă împreună cu expediţia militară, darînainte de a părăsi căminul ei din muntele lui Efraim spre a-l însoţi pe Barac în Palestina nordică, eaa proorocit că victoria care avea să rezulte nu avea să revină gloriei lui Barac, ci unei femei. Ea nuse referea la sine însăşi ci la Iael (v. 18-21), care avea să omoare pe Sisera.

Page 26: 07. Judecători

- 26 -

Judecători 4:10 Barac a chemat pe Zabulon şi Neftali la Chedeş, zece mii deoameni mergeau în urma lui, şi Debora a plecat cu el. A plecat. Expresia înseamnă aici „a înaintat pentru luptă”. În urma lui (engl. „at his feet”). Expresia înseamnă „urmându-l” sau „sub comanda lui”.

Judecători 4:11 Heber, Chenitul, se despărţise de Cheniţi, fiii lui Hobab, socrul luiMoise şi îşi întinsese cortul până la stejarul ţaanaim, lângă Chedeş. Heber Chenitul. Versetul acesta explică împrejurările în care unii dintre cheniţi au ajuns sălocuiască în această regiune nordică atunci când, după afirmaţia de mai înainte a autorului (cap.1,16), ei se aşezaseră în Palestina sudică. Motivul era că aceşti cheniţi se separaseră de restulseminţiei lor şi au căutat un cămin în partea lui Zabulon şi Neftali. Unul dintre ei, numit Heber, s-aaşezat atât de departe spre nord tocmai până la regiunea Chedeş. Habab. Vezi cele despre Numeri 10,29. Stejarul (în engl. „plain”) Acest cuvânt ebraic înseamnă „stejar” nu „câmpie”. Locul eraaproape de Chedeş, domiciliul lui Barac.

Judecători 4:12 Au dat de ştire lui Sisera, că Barac fiul lui Abinoam, s-a îndreptatspre muntele Taborului. Au dat de ştire lui Sisera. „Ei” trebuie să fie înţeles în mod impersonal ca, „i s-a spus luiSisera”. Unii cred că informatorii au fost cheniţii, care erau în termeni buni cu Iabin, domnitorulcanaanit.

Judecători 4:13 Şi, de la Haroşet-Goim, Sisera şi-a strâns spre pârâul Chisonuluitoate carăle: nouă sute de cară de fier, şi tot poporul care era cu el. Carele... Cele 900 de care erau toate cele adunate de la toate cetăţile canaanite din alianţă. Chison. Râul Chison, deşi foarte scurt, este cel mai mare râu din această parte a Palestinei,alimentat de numeroşi afluenţi mici, care brăzdează câmpia Esdraelonului şi drenează dealurile dinîmprejurimi. Din apropiere de Tabor, un afluent nordic se varsă în râul principal aproape deMeghido. Probabil că acesta a fost afluentul înspre care Sisera şi-a condus carele lui de război şilângă care au tăbărât pe câmpie de-a lungul râului.

Judecători 4:15 Domnul a pus pe fugă dinaintea lui Barac, prin ascuţişul săbiei, peSisera, toate carăle lui şi toată tabăra. Sisera s-a dat jos din carul lui, şi a fugit pejos. A pus pe fugă... pe Sisera. Nu se redau cu precizie mijloacele folosite de Dumnezeu.Raportul paralel din cap. 5 spune că râul Chison, dea-lungul malurilor cărui tăbărâse oştireacanaanită, a măturat oastea (cap. 5,20.21). Dumnezeu poate că a trimis deodată o ploaie torenţialăcurând după ce sosise oştirea lui Sisera. Sub o astfel de ploaie, pământul argilos al câmpiei avea săse schimbe în mocirlă de noroi lipicios în care carele canaaniţilor nu mai erau în măsură sămanevreze. Un excavatorist, care lucra la excavarea vechii cetăţi Meghido, aproape de aceastăpoziţie, spune cum, în zilele cu ploaie era în imposibil să mergi, chiar şi călare, din cauza noroiului. Curentul apelor a contribuit la înfrângerea turcilor chiar în locul acesta, în aprilie 1799, cândnumeroase trupe de-ale lor, care se retrăgeau în fugă, au fost măturate şi înecate. În primul războimondial, trupele engleze au aflat că, chiar şi un sfert de oră de ploaie pe pământul argilos făceauimposibile manevrele de cavalerie.

Page 27: 07. Judecători

- 27 -

Judecători 4:16 Barac a urmărit carăle şi oştirea până la Haroşet-Goim; şi toatăoştirea lui Sisera a căzut sub ascuţişul săbiei, fără să fi rămas un singur om. Barac a urmărit. Direcţia de retragere ducea spre vale, pentru că, pe dealurile de pe ambelepărţi ale văii, erau aşezările evreilor. Valea devenea din ce în ce mai îngustă pe măsură ce seapropia de strâmta trecătoare ce ducea la Haroşet. Înainte să poată lupta în retragere până lacartierul lor general de la Haroşet, oştirea canaaniţilor a fost decimată. Nici unul n-a trăit spre aajunge la siguranţa zidurilor lui. Haroşet. Localitatea aceasta se pare că a fost la capătul opus al câmpiei Esdraelonului, undeChisonul trece prin munţi în câmpia maritimă (vezi cele despre v. 2). Cântarea Deborei vorbeştedespre fazele bătăliei ca având loc aproape de Taanac şi Meghido (cap. 5,19).

Judecători 4:17 Sisera a fugit pe jos în cortul Iaelei, nevasta lui Heber Chenitul; căciîntre Iabin, împăratul Haţorului şi casa lui Heber, Chenitul, era pace. Chenitul. Tabăra acestei seminţii era departe, la nord de scena bătăliei, poate la 30 sau 40mile depărtare. Poate că a fost la o zi sau două după luptă când mândrul comandant de mai înainteal oştirii, flămând şi sleit de puteri a ajuns la corturile acestor oameni pe care el îi considera prieteni.

Judecători 4:18 Iael a ieşit înaintea lui Sisera, şi i-a zis: "Intră, domnul meu, intră lamine, şi nu te teme." El a intrat la ea în cort, şi ea l-a ascuns sub o învelitoare. Iael. Probabil că Heber era plecat de acasă, lăsând cortul din tabără în grija soţiei sale. Poatecă slujitorii aduseseră deja ştirea că comandantul oştirii lui Iabin se apropia pe jos. Poate că ştireabiruinţei evreilor precedase venirea lui Sisera. Având în vedere că între cheniţi şi canaaniţi eraulegături de pace, desigur că Sisera s-ar fi aşteptat să găsească sprijin şi odihnă la cheniţi. Nu te teme. Probabil că cuvintele sugerează suspiciune, pe care Iael a căutat s-o alunge. Învelitoare. Sisera s-a culcat pe jos şi Iael l-a acoperit cu un fel de pătură sau covertură.Cuvântul ebraic tradus „învelitoare” se întâlneşte numai aici în Biblie, şi însemnătatea lui exactă estenecunoscută. Contextul, totuşi, arată că el descrie o învelitoare.

Judecători 4:19 El i-a zis: "Dă-mi, te rog, puţină apă să beau, căci mi-e sete." Ea adeschis burduful cu lapte, i-a dat să bea, şi l-a acoperit. Dă-mi. Este o veche practică orientală generală că oricine a mâncat sau a băut ceva în corteste primit în casă în pace. Un vrăjmaş aproape mort se putea odihni în siguranţă în cortuladversarului său dacă băuse împreună cu el. Cererea lui Sisera îl arată ca fiind prudent şi precaut.Deşi sleit de puteri el n-a îndrăznit să adoarmă până ce nu obţinuse vreo garanţie despre intenţiileIaelei. Când Iael a deschis burduful cu lapte şi i-a dat să bea, comandantul oştirii a socotit că puteasă-şi îngăduie să doarmă în siguranţă.

Judecători 4:21 Iael, nevasta lui Heber, a luat un ţăruş de al cortului, a pus mâna peciocan, s-a apropiat încet de el, şi i-a bătut ţăruşul în tâmplă, aşa că a răspuns pânăîn pământ. El adormise adânc şi era rupt de oboseală; şi a murit. Ţăruş. Acesta era ţăruşul de lemn al cortului prin care funiile erau fixate de pământ. Iaeltrebuie să fi avut emoţii amestecate atunci când a luat ţăruşul ascuţit şi maiul cel greu pe careobişnuia să-l folosească la ridicarea corturilor. Atât cât se cunoaşte, ea nu avea vreo nedreptatepersonală de răzbunat, şi este posibil ca fapta ei să fi fost întemeiată pe recunoaşterea că Sisera eraasupritorul poporului lui Dumnezeu, cu a cărui soartă se identifica soarta ei şi aceea a familiei ei.

Judecători 4:22 Pe când Barac urmărea pe Sisera, Iael i-a ieşit înainte şi i-a zis:"Vino, şi-ţi voi arăta pe omul pe care-l cauţi." El a intrat la ea, şi iată că Sisera stăteaîntins, mort, cu ţăruşul bătut în tâmplă.

Page 28: 07. Judecători

- 28 -

Sisera stătea întins mort. Nu ştim cât timp a trecut după moartea lui Sisera până la venirealui Barac pornit în urmărire împreună cu ai săi. Poate că păstorii care locuiau în munţi au observatpe generalul fugar şi-l informaseră pe Barac despre direcţia fugii lui. Când ceata nerăbdătoare a luiBarac a luat urma spre tabăra lui Heber, mare trebuie că le-a fost mirarea când Iael i-a condus lacortul ei şi le-a arătat pe vrăjmaşul lor ucis. În felul acesta istorisirea care începe cu curajul uneifemei se încheie în acelaşi fel.

Judecători 4:23 În ziua aceea, Dumnezeu a smerit pe Iabin, împăratul Canaanului,înaintea copiilor lui Israel. Dumnezeu a smerit. Autorul nu atribuie victoria israelită lui Barac, Deborei sau lui Iael, ci luiDumnezeu, a cărui putere a făcut în stare pe evrei să pună în derută pe vrăjmaşii lor.

Judecători 4:24 Şi mâna copiilor lui Israel a apăsat greu asupra lui Iabin, împăratulCanaanului, până ce au nimicit pe Iabin, împăratul Canaanului. A apăsat greu. Această luptă de la Chison a fost începutul eliberării complete a lui Israel desub jugul canaaniţilor. În luptele care au urmat, evreii au exercitat o presiune din ce în ce mai mareasupra regatului lui Iabin, până ce puterea acestui rege canaanit a fost pe deplin înfrântă.

Judecători 5:1 În ziua aceea, Debora a cântat această cântare cu Barac, fiul luiAbinoam: În ziua aceea... a cântat. Aceasta era o metodă favorită a multor neamuri să celebrezevictoriile naţionale prin imnuri patriotice. Imnurile naţionale ale multor ţări ilustrează felul de cântaregăsit în capitolul 5. Într-o vreme când manualele erau rare sau inexistente, fără îndoială că acestcântec a fost un instrument efectiv în păstrarea istorisirii despre biruinţa lui Israel asupra lui Iabin.El constituie unul din cele mai mari poeme de război scrise vreodată. Declaraţia este făcută că Debora şi Barac au cântat cântarea. Unii socotesc că poemul a fostscris la început de către Debora spre a fi cântat ca duet în care mai întâi avea să cânte Debora şiapoi Barac să-i răspundă în cântare. Totuşi, nu se poate şti în mod hotărât că aşa a fost. Cântarea aceasta este unul dintre pasajele cel mai greu de tradus din întreaga Biblie. Eacuprinde multe cuvinte ebraice care au ieşit din uz; de aici, şi greutatea de a stabili înţelesul lor.Cântarea, probabil că a fost transmisă neschimbată faţă de alcătuirea ei originală şi inclusă astfel încartea Judecătorilor atunci când aceasta a fost scrisă, poate că mult timp mai târziu. Ca şi astăzi,limbile vechi au suferit schimbări, astfel că, în decurs de câteva secole multe cuvinte au fost scoasedin uz. Poemul începe cu cuvinte de laudă către Dumnezeu pentru biruinţă (v. 2-5), urmate de odescriere a stărilor de lucruri care au precedat bătălia (v. 6-8). Este o laudă bogată pentru aceleseminţii care au luat parte la răscoală, în timp ce asupra acelora care n-au răspuns în ceasul decriză sunt aruncate mustrări (v. 14-17). Aceasta este urmată de o descriere a bătăliei (v. 18-22),moartea lui Sisera prin mâna Iaelei (v. 24-27), şi neliniştea mamei lui Sisera când ea aşteaptăîntoarcerea lui de la luptă (v.28-31).

Judecători 5:2 "Nişte căpetenii s-au pus în fruntea poporului în Israel, şi poporul s-aarătat gata de luptă: Binecuvântaţi pe Domnul! Căpetenii s-au pus în frunte. Ebraicul peroa’ pera’oth. Amândouă cuvintele acestea se tragdin rădăcina para’ care înseamnă „a conduce”. Deci, aceste cuvinte pot fi traduse „conducereaconducătorilor”, care este similar cu redarea găsită în unele traduceri. „Conducătorii au luatconducerea” (RSV).

Page 29: 07. Judecători

- 29 -

Judecători 5:3 Ascultaţi, împăraţi! Luaţi aminte, domnitori! Voi cânta, da, voi cântaDomnului, voi cânta din alăută Domnului, Dumnezeului lui Israel. Ascultaţi, împăraţi. Versul acesta prezintă în mod clar paralelismul care caracterizează poeziaebraică. Versul este împărţit în două părţi, împărţirea fiind făcută după cuvântul „împăraţi”. Fiecareparte redă aceeaşi cugetare de două ori în cuvinte puţin diferite. Unde traducerea noastră repetăcuvântul „cânta”, în a doua jumătate a versului, limba ebraică are două cuvinte pentru aceeaşi idee,al doilea având sensul adăugat al cântării acompaniat de instrumente muzicale cu coarde.

Judecători 5:4 Doamne, când ai ieşit din Seir, când ai plecat din câmpiile Edomului,pământul s-a cutremurat, cerurile au picurat, şi norii au turnat ape cu găleata. Seir. Regiunea muntoasă care se întinde de la est de Marea Moartă spre sud către MareaRoşie. Referirea la muntele acesta pare să fie cu scopul de a arăta prezenţa lui Dumnezeu cuisraeliţii în drumul lor spre Canaan. Prezenţa aceasta s-a manifestat în diferite feluri; de pildă, înprocurarea supranaturală de hrană şi apă şi în prezenţa lui Hristos în stâlpul de foc şi de nor, care i-a însoţit. Dumnezeu care în vechime a lucrat în mod atât de minunat, intervenise din nou şi a lucratîn mod miraculos pentru poporul Său. În cazul acesta, mai degrabă muntele Tabor a fost scenafaptelor Lui, decât muntele Seir.

Judecători 5:5 Munţii s-au clătinat înaintea Domnului, Sinaiul acela s-a clătinatînaintea Domnului, Dumnezeului lui Israel." Munţii s-au clătinat. O figură de stil pentru clătinarea muntelui Sinai pe timpul când s-a datLegea. Amintirea acestui eveniment miraculos este rechemată şi ca o ilustrare a puterii luiDumnezeu.

Judecători 5:6 "Pe vremea lui Şamgar, fiul lui Anat, pe vremea Iaelei, drumurileerau părăsite, şi călătorii apucau pe căi strâmbe. Pe vremea lui Şamgar. Vezi cele despre cap. 3,31. Drumurile erau părăsite. Acest verset şi cele două care urmează descriu starea mizerabilă aţării sub stăpânirea canaanită. Starea de război a întrerupt călătoria şi comerţul în aşa măsură încâtşoselele erau nefolosite şi acei care aveau de călătorit, erau obligaţi să folosească poteci neumblateprin regiune. Această suspendare a călătoriilor se datora prezenţei garnizoanelor canaanite aşezateîn locuri strategice de-a lungul principalelor drumuri. Din aceste locuri canaaniţii puteau să împiedicemişcările evreilor, şi astfel să prevină luptele de gherilă şi, în acelaşi timp să întrerupă negustoria şicomerţul.

Judecători 5:7 Căpeteniile erau fără putere în Israel, fără putere, până când m-amsculat eu, Debora, până când m-am ridicat eu, ca o mamă în Israel. Căpeteniile erau fără putere (engl. "Villages ceased"). Poate că o redare mai bună ar fi"satele au dispărut". Cuvântul (engl. „the inhabitans of") „căpeteniile" (în rom.) nu există în originalaşa cum se arată prin scriere cursivă în KJV. Ideea este că oamenii care au locuit în cătunenefortificate le-au părăsit pentru a locui în cetăţi întărite unde puteau fi ocrotiţi de prădarea laîntâmplare fie de către canaaniţi, fie de către bandiţi, care se înmulţesc în perioade de anarhie caaceasta.

Judecători 5:8 El îşi alesese noi dumnezei: atunci războiul era la porţi; dar nuvedeai nici scut, nici suliţă la patruzeci de mii în Israel. Îşi alesese noi dumnezei. Afirmaţia aceasta se pare că a fost inclusă pentru a explica motivulpentru care israeliţii fuseseră aduşi la starea aceasta. Atunci războiul era. Evreii nu erau lăsaţi în pace. Canaaniţii au început să atace cetăţile

Page 30: 07. Judecători

- 30 -

fortificate israelite, închizând oamenii în ele. Evident că, întocmai ca şi filistenii mai târziu, canaaniţiiau interzis negoţul fierarului şi orice armament făurit la evrei, astfel încât, cu greu se găsea un scutsau lance la cei 40.000 de bărbaţi de vârstă militară. Această politică elimina în mod efectiv oricepericol de represalii din partea evreilor.

Judecători 5:9 Inima mea se îndreaptă spre căpeteniile lui Israel, spre aceia dinpopor care s-au arătat gata să lupte. Binecuvântaţi pe Domnul! Căpeteniile. După ce a descris greutăţile lui Israel, poetul se îndreaptă în versetele 9 şi 11 săinvite diferitele categorii de cetăţeni evrei să mulţumească pentru acei care ajutaseră să termine custăpânii lor canaaniţi. Cei dintâi din aceştia au fost căpeteniile, sau în mod literal "dătătorii de lege"sau "executorii legii". Aceştia erau prinţi ca şi Barac care au riscat viaţa lor pentru biruinţa lui Israel.Ei erau bărbaţi în conducerea lui Israel, a căror datorie era să stea pentru lege şi ordine naţională,şi, cu ocazia aceasta, ei s-au dovedit a fi vrednici de încrederea lor. Debora a putut să chemepoporul să mulţumească lui Dumnezeu pentru partea pe care astfel de oameni o avuseseră înînfrângerea canaaniţilor, vrăjmaşii lor. Există mulţi conducători credincioşi în bisericile de astăzi, atât laici cât şi clerici care au dăruitcei mai buni ani ai vieţii lor pe deplin şi de bună voie de dragul bunei stări a bisericii. Astfel deoameni merită aprecierea bisericii şi a societăţii. Noi putem pe drept să binecuvântăm pe Dumnezeupentru ei şi lucrarea lor, aşa cum a făcut şi Debora pentru conducătorii care au ajutat să înflăcărezecu zel răscoala împotriva canaaniţilor.

Judecători 5:10 Voi, care călăriţi pe măgăriţe albe, voi, care şedeţi pe covoare, şivoi, care umblaţi pe drum, cântaţi! Voi, care călătoriţi. Bărbaţi bogaţi şi cu influenţă, aşa cum indică animalele pe carecălătoreau - animale alese pe care îşi puteau îngădui să le aibă numai o astfel de clasă. Cu altecuvinte, fie ca cei bogaţi, acei care şed pe tapiţerii bogate (redarea aceasta este o sugestiealternativă pentru „voi care şedeţi la judecată"), şi acei care acum pot călători de-a lungulprincipalelor şosele altădată neumblate, să mediteze şi să vorbească despre biruinţa cea minunatăpe care a realizat-o Dumnezeu cu această memorabilă ocazie pentru poporul Său.

Judecători 5:11 Arcaşii, din mijlocul adăpătoarelor, să laude cu glasul lorbinefacerile Domnului, binefacerile cârmuirii Sale în Israel. Atunci poporul Domnuluis-a coborât la porţi: Să laude cu glasul lor. Cei care trăiau acum în condiţii de pace, trebuiau să se oprească înîmprejurimile lor liniştite spre a povesti această istorie şi spre a da mulţumiri lui Dumnezeu pentruajutorul Său în înfrângerea vrăjmaşului şi restatornicirea păcii lui Israel. Oamenii se puteau mişcaacum fără frică, îndeplinindu-şi ocupaţiile de fiecare zi. Totuşi, ei trebuiau să-şi aducă aminte căstarea lor de pace se datora faptelor de dreptate ale lui Dumnezeu, a cărui putere a ajutat pe braviiconducători israeliţi să alunge robia şi asuprirea canaaniţilor.

Judecători 5:12 "Trezeşte-te, trezeşte-te, Debora! Trezeşte-te, trezeşte-te şi zi ocântare! Scoală-te, Barac, şi adu-ţi robii de război, fiul lui Abinoam! Trezeşte-te. În termeni poetici, Debora este chemată să se ridice şi să adune seminţiile. Zi o cântare. Nu o cântare de laudă pentru biruinţă, ci una de război spre a scula seminţiile şia le entuziasma pentru luptă. Scoală-te Barac. Ca recunoscut comandant militar al evreilor, se adresează lui Barac şi îlîndeamnă să pornească la o luptă care va avea ca rezultat ducerea în robia a înrobitorilor.

Page 31: 07. Judecători

- 31 -

Judecători 5:14 Din Efraim au venit locuitorii lui Amalec. După tine a mers Beniaminîn oştirea ta. Din Machir au venit căpeteniile, şi din Zabulon cârmuitorii. Efraim. Mai înainte au fost numite numai seminţiile lui Neftali şi Zabulon ca unindu-se cuBarac (cap. 4,10). Aici este arătat că au fost unităţi din Efraim din regiunile centrale precum şi dinBeniamin care era şi mai departe spre sud. Machir. Fiu al lui Manase (Geneza 50,23). Căpetenie ale familiei de seamă a seminţiilor.Familia a primit moştenirea ei în Ghilead, la răsărit de Iordan. Totuşi, aici se crede că numele estefolosit poetic pentru întreaga seminţie (vezi şi Numeri 32,40; Deuteronom 3,15). Cârmuitorii (în engl. "they that handle the pen of the soriter"). În mod literal, "conducătorulscrisului". Se crede că se referă la insigna slujbaşului a cărui datorie era să adune trupele, ţinând osocoteală despre câţi oameni au fost raportaţi din fiecare cetate.

Judecători 5:15 Mai marii lui Isahar au fost cu Debora, şi Isahar a venit după Barac,a fost trimis pe urma lui în vale. La pâraiele lui Ruben, au fost mari hotărâri! Isahar. O altă seminţie participantă. Cu toate acestea nu toate seminţiile s-au unit cu Deboraşi Barac când ei au făcut chemarea la luptă. Unele seminţii au refuzat pe faţă să ia parte la luptă, iaraltele au ezitat şi au stat pe gânduri până a trecut lupta. La pâraiele (în engl. "for the divisions"). Mai bine, „printre diviziunile (clanurile)". Mari hotărâri. Ceea ce probabil că a avut loc atunci când chemarea urgentă la luptă a ajuns ladiferitele clanuri ale seminţiei lui Ruben, locuind nu departe peste râul Iordan, a fost o discuţiegrăbită cu privire la ce să se facă. Fiecare clan căuta să cerceteze pe celelalte spre a descoperisimţămintele lor dacă seminţia trebuie sau nu să meargă la luptă. În jurul staulelor turmelor lor eivorbeau şi iar vorbeau. Ei au meditat asupra nevoii şi a posibilităţii de a acţiona până ce timpulpentru aşa ceva a trecut. După câte se pare, ei încă mai ezitau şi discutau ce trebuiau să facă,atunci când a ajuns la ei ştirea victoriei.

Judecători 5:17 Galaadul de dincolo de Iordan nu şi-a părăsit locuinţa. Pentru ce astat Dan pe corăbii? Aşer a stat pe malul mării, şi s-a odihnit în limanurile lui. Galaadul. Ţinutul de peste Iordan, la răsărit şi sud de Marea Galileea. Aici se vorbeşte despreel ca şi când ar fi una dintre seminţii. Probabil că scriitorul foloseşte cuvântul „Galaad" în locul luiGad, seminţia care locuia o parte a acestui teritoriu. A stat... pe corabii. Evident că migraţiunea daniţilor spre nord raportată în Judecători 18,avusese loc înainte de vremea lui Debora. Expresia sugerează un oarecare amestec cu fenicieniimarinari, sau, cel puţin, o asociere cu ei până la măsura la care daniţii au pierdut interesul lor faţăde eforturile fraţilor lor israeliţi de a redobândi independenţa. Aşer a stat. După cât s-ar părea, şi Aşer a făcut experienţa asimilării de către canaaniţi şinavigatorii fenicieni din Tir şi Sidon în aşa măsură încât nici ei nu s-au simţit înclinaţi să se uneascăcu revolta ebraică. Unirea cu lumea, trăind în spiritul şi urmărind scopurile ei îndepărtează dorinţamultor creştini să se alăture luptei împotriva oştirilor întunericului. În timp ce fraţii lor luptă în modactiv în strădania misionară creştină, ei stau retraşi nemişcaţi şi neinteresaţi. În limanurile lui. În mod literal, "în locurile lui de acostare". Expresia este explicată cadescriind cheiurile vaselor şi spaţiile sau "deschizăturile dintre ele".

Judecători 5:18 Zabulon este un popor care a înfruntat moartea, şi Neftali la fel, peînălţimile din câmpie. Înălţimi. Probabil că aceste cuvinte se referă la mici înălţimi sau deluşoare, pe care oştile luiSisera s-au străduit să se regrupeze şi să apere liniile lor. Oamenii lui Zabulon şi Neftali, care, aşacum s-a observat din cap. 4,10, au alcătuit grosul trupelor israeliţilor, au luat aceste centre derezistenţă prin atac, ceea ce a dus la o derută completă a oştirii lui Sisera.

Page 32: 07. Judecători

- 32 -

Judecători 5:19 Împăraţii au venit, s-au luptat; atunci au luptat împăraţii Canaanului,la Tanaac, la apele Meghido; n-au luat nici o pradă, nici argint. Împăraţii Canaanului. Oştirea lui Sisera este posibil să fi inclus pe împăraţii cetăţilorfortificate vecine ca Taanah şi Meghido, două cetăţi pe ţărmul sudic al râului; dar atacurileîndrăzneţe ale oamenilor lui Zabulon şi Neftali au devastat, după cum s-ar părea, aceste fortăreţe înconfuzia luptei. N-au luat nici o pradă. În loc de a primi pradă bogată ca rezultat al unirii cu campania luiSisera, aceşti împăraţi au pierdut atât cetăţile cât şi vieţile lor.

Judecători 5:20 Din ceruri se luptau, de pe cărările lor stelele se luptau împotriva luiSisera. Stelele. Adică, forţele naturii, reprezentând fie în mod literal, fie poetic puterea lui Dumnezeucare controlează forţele naturii.

Judecători 5:21 Pârâul Chison i-a luat, pârâul din vremurile străvechi, pârâulChison! Suflete, calcă-n picioare pe viteji! I-a luat. Vezi cele despre cap. 4,15. Calcă-n picioare. Verbul poate fi tradus şi ca un imperativ, făcând ca prepoziţia să se citească,„Calcă în picioare, o, suflete al meu, tăria (adică pe cei puternici)". Se pare că Debora îşi închipuiedespre sine ca fiind prezentă pe câmpul de bătaie, şi cu aceste cuvinte se încurajează pe sine săpersevereze înainte cu curaj până ce victoria este asigurată.

Judecători 5:22 Atunci copitele cailor au răsunat, de goană, de goana năbădăioasăa războinicilor lor. Copitele cailor au răsunat (în engl. "horsehoofs broken"). Groaza şi confuzia derutei evidentcă i-au determinat pe cai să fugă în derută în mod sălbatic peste câmpie, rupându-şi copitelenepotcovite, făcând astfel caii să ajungă şchiopi şi nefolositori.

Judecători 5:23 Blestemaţi pe Meroza, a zis Îngerul Domnului, Blestemaţi,blestemaţi pe locuitorii lui, căci n-au venit în ajutorul Domnului, în ajutorul Domnului,printre oamenii viteji." Meroza. Identificată acum cu Chirbet Mărus, cam la 7 mile sud de Chedeş Neftali (vezidespre cap. 4,6). În contrast cu oamenii bravi şi patriotici din celelalte seminţii care au îndrăznit săse opună canaaniţilor, locuitorii israeliţi din Meroza, de pe drumul de retragere a oştilor lui Sisera,au refuzat să dea asistenţă sub nici o formă. Cu ajutorul acestor oameni, israeliţii urmăritori ar fiputut împiedica pe orice canaanit şi poate chiar pe Sisera de a scăpa din câmpul de luptă. Din cauzarefuzului lor de a ajuta, îngerul Domnului a pronunţat un blestem asupra lor. Ei n-au avut un păcatde comitere, ci unul de omitere. Păcatul lor în cazul acesta a fost că în timp de nevoie ei n-au făcutnimic, şi de aceea blestemul lui Dumnezeu a căzut peste ei. Nici un alt verset din cartea Judecătorilor nu constituie o avertizare mai severă pentrumembrii bisericii de astăzi decât acela care blestemă aici pe acei care refuză să ajute la vreme denevoie. În faţa unui strigăt de nevoie după lucrători, mulţi din cei care mărturisesc a fi creştini suntmulţumiţi să urmeze, comozi, pe calea lor egoistă, refuzând să dea vreo asistenţă bisericii luiDumnezeu când aceasta se află în lupta cu Satana. Ei spun că lucrarea bisericii trebuie îndeplinităde către angajaţi, şi nu acceptă nici o răspundere pentru ei. Asupra acestor creştini planeazăblestemul lui Meroza, afară de cazul că se întorc de la nepăsătoarea lor lipsă de conlucrare.

Page 33: 07. Judecători

- 33 -

Judecători 5:24 Binecuvântată să fie între femei Iael, nevasta lui Heber, Chenitul!Binecuvântată să fie ea între femeile care locuiesc în corturi! Binecuvântată... între femei. Cuvântul ebraic tradus aici "binecuvântat" este adesea folosit însensul de "a lăuda", "a vorbi despre cineva în termeni elogioşi", "a sărbători". În contrast cu refuzullocuitorilor din Meroza de a ajuta pe rudele lor, este Iael, o femeie care nu era legată prin legăturide rasă cu israeliţii, care era, de fapt, aliată politic cu vrăjmaşii lor. Femei... în corturi. Adică, Iael avea să fie cea mai de seamă dintre toate femeile beduine.

Judecători 5:25 El a cerut apă, şi ea i-a dat lapte; în pahar împărătesc i-a adus unt. Pahar împărătesc. O cupă potrivită pentru oamenii de rang, poate una din alesele cupe deCreta.

Judecători 5:26 Cu o mână a luat ţăruşul, şi cu dreapta ciocanul lucrătorilor, a lovitpe Sisera, i-a despicat capul, i-a sfărâmat şi străpuns tâmpla. Ciocanul. Combinând acest raport poetic al faptei lui Iael cu raportul literal din cap. 4,21rezultă următorul tablou. În timp de Sisera dormea adânc, Iael s-a apropiat încetişor şi i-a dat olovitură puternică cu ciocanul crăpându-i astfel capul. Deşi rănit mortal el s-a zbătut ceva vreme pepicioarele ei. Apoi, după cap. 5,27, el a căzut pe genunchii lui (Ebraicul Kara, "a se apleca pegenunchi"), şi a zăcut acolo ucis (în mod literal, "tratat cu violenţă"). După aceea, Iael i-a străpunstâmpla cu ţăruşul de cort, fixându-l de pământ. Totuşi este greu de ştiut cum să fie privit în modliteral limbajul acestui poem.

Judecători 5:28 Pe fereastră, prin zăbrele, se uită mama lui Sisera, şi strigă:"Pentru ce zăboveşte carul lui să vină? Pentru ce vin carele lui aşa de încet?" Mama lui Sisera. Foarte bine s-a remarcat că acest pasaj de ironie dramatică, descriindîngrijorarea şi teama mamei lui Sisera, putea fi scris, cel mai probabil, numai de către o femeie.Faţă de bucuria datorată faptei unei femei, este prezentată nenorocirea alteia, care încearcă înzadar să înăbuşe presentimentul dezastrului. În timp ce Sisera zăcea într-o moarte umilitoare, încapitala lui îndepărtată, mama lui se întreabă neliniştită ce-l reţine timp atât de îndelungat. Plină deîngrijorare, ea stă şi priveşte pe fereastră în jos, spre drum, după norul de praf din depărtare caresă anunţe întoarcerea comandantului grupului de călăreţi. Ea scrutează cu privirea şi ascultă, darhuruitul caselor victorioase nu este auzit, şi aceasta umple de teamă inima ei.

Judecători 5:30 "Negreşit, au găsit prada! Şi-o împart: O fată, două fete de fiecareom; pradă de haine vopsite pentru Sisera; pradă de haine vopsite cusute lagherghef, două haine vopsite şi cusute la gherghef, de pus pe grumazul biruitorului!" .. Pradă şi o împart. Pentru a linişti presentimentele mamei lui, femeile înţelepte dau înaşteptare asigurări. Şi mama a căutat să se reasigure pe ea însăşi şi pe ele cu ideea că oştirea lorîntârzie din cauza strângerii prăzii. Ele îşi închipuie în mintea lor îmbrăcămintea cea frumoasă,hainele cele brodate, fetele captive, cu împărţirea cărora sunt ocupaţi bărbaţii lor întârziind astfel săse întoarcă acasă. Denumirea ironică de „femei înţelepte" este evidentă, pentru că presupunereaera departe de adevăr. Autorul poemului în mod impresionant nu descrie dezamăgirea îngâmfatelorfemei, ci lasă pe cititor, care cunoaşte naraţiunea, să-şi imagineze scena când soseşte ştireaînfrângerii lui Sisera – nici pradă şi nici victorie; eroul este mort, oştirea zdrobită! Totul este pierdut!N-a mai putut fi făcută nici o descriere îngrozitoare despre completa înfrângere a unui inamic.

Page 34: 07. Judecători

- 34 -

Judecători 5:31 Aşa să piară toţi vrăjmaşii Tăi, Doamne! Dar cei ce-L iubesc sunt casoarele, când se arată în puterea lui." ţara a avut odihnă patruzeci de ani. Aşa... toţi. Cuvântul remarcabil din acest pasaj este „aşa". El readuce în faţa ochilor noştriîntreaga dramă – încrederea îngâmfată a canaaniţilor, teribilul asalt furios al evreilor, teroarearevoltei, fuga lui Sisera, moartea lui de mâna unei femei, neliniştea mamei lui. Cântarea se terminăcu dorinţa exprimată ca tot aşa să piară toţi vrăjmaşii lui Dumnezeu – cum se va şi întâmpla în celedin urmă. Măcelul îngrozitor al vrăjmaşului descris în capitolul acesta trebuie să fie înţeles în luminaepocii în care au avut loc evenimentele. Pentru un studiu mai amănunţit al problemei, vezi celedespre Deuteronom 14,26. Ca soarele. Tabloul măreţ prezentat aici despre acei care iubesc şi slujesc Domnului esteoglindit prin profetul Isaia (cap. 60,1), Daniel (cap. 12,3) şi Maleahi (cap. 4,2; comp. cu GC 632).Hristos Însuşi a folosit un limbaj similar spre a descrie pe acei care devin cetăţeni ai împărăţiei(Matei 13:43). Ioan a văzut un înger pogorându-se dinspre răsărit, ca soarele, cu pecetea luiDumnezeu pentru a o pune asupra acelora care sunt pregătiţi să o primească (Apocalipsa 7:2,3).Cei sigilaţi de acest înger "apăreau ca şi când soarele se ivise de curând de după un nor şi străluceape feţele lor, făcându-i să arate triumfători, ca şi când biruinţele lor erau aproape câştigate" (EW89). Ţara a avut odihnă. Ce bine ar fi fost dacă poporul, în această perioadă de odihnă, ar fiumblat în căile Domnului. Este o învăţătură pentru biserica lui Dumnezeu de astăzi. În acest timp depace relativă, noi suntem somaţi să trăim lumina adevărului prezent, şi prin aceasta să grăbimîncheierea lucrării lui Dumnezeu şi perfectarea destinului poporului rămăşiţei. ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ: 23 CE 70; CM 529; ChS 36; CS 49; CT 210; Ev 112, 237, 397; 2T 166, 216, 217, 243, 284,395, 427, 626; 3T 57, 525; 5T 77, 381; 6T 40, 461, 464, 475; 7T 237; 8T 41, 80, 246; 9T 133, 140;WM 139.

Judecători 6:1 Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului; şi Domnul i-a dat înmâinile lui Madian, timp de şapte ani. Madian. Madianiţii erau un popor nomad care se întindea din partea sudică a peninsulei Sinai(Exod 3:1) spre nord, până la golful Acaba (1 Regi 11:18) şi până departe în câmpiile de la răsăritde Moab (Geneza 36,35; Numeri 22,4; 25,1.6; Iosua 13,21). Ei erau rudele evreilor având în vederecă Madian a fost fiul lui Avraam de la Chetura, cea de a doua soţie a lui (Geneza 25,1-6). Tatălsoţiei lui Moise se numea preot al Madianului (Exod 2,15-21). Influenţa vecinilor lor păgâni a fost atât de puternică, iar propriile lor convingeri religioaseatât de slabe, încât israeliţii au uitat curând minunata intervenţie a lui Dumnezeu în favoarea lor pemuntele Tabor, şi s-au întors la vechile lor căi rele. Într-un efort mai depărtat spre a trezi poporulfaţă de păcatele lui, Domnul a îngăduit ca teritoriul lor să fie iarăşi cotropit, de data aceasta decătre madianiţi. Vezi o harta cu ultimele trei robii ale lui Israel

Judecători 6:2 Mâna lui Madian a fost puternică împotriva lui Israel. Ca să scape deMadian, copiii lui Israel fugeau în văgăunile munţilor, în peşteri şi pe stânci întărite. Văgăuni. Pentru a se apăra, evreii au părăsit căminele lor şi au locuit în ascunzătorilemunţilor şi în peşteri.

Judecători 6:3 După ce semăna Israel, Madian se suia cu Amalec şi fiii Răsărituluişi porneau împotriva lui.

Page 35: 07. Judecători

- 35 -

După ce semăna Israel. Având în vedere că madianiţii erau triburi nomade, ei nu cucereauţara şi să se aşeze în mod permanent. Întocmai ca şi beduinii de astăzi, ei au preferat ca neamurilecare s-au aşezat să facă lucrarea de semănare. Apoi, într-o serie de raiduri ei aveau să măture ţaraconfiscând recoltele şi ducând cu ei toate animalele de fermă pe care le puteau găsi. Conformobiceiului, ei lăsau casele nedărâmate pentru ca fermierii să fie ispitiţi să se reîntoarcă să semenedin nou ogoarele. Amaleciţii. De asemenea popoare nomade din deşertul Palestinei de sud (Exod 17:8). Fiii răsăritului. În mod literal, „fiii Chedemului". "Chedem" înseamnă "răsărit", dar aici se parecă trebuie să fie luat ca nume propriu. El reprezintă marele deşert sirian de la răsărit de Moab şiAmnon. Capitolul 8:26 descrie pe căpeteniile poporului acestei regiuni în îmbrăcăminte fastuoasă şicercei de aur, urcaţi pe dromadere şi cămile, de gâtul cărora atârnau ornamente de aur în formă delună. Având în vedere că incursiunile descrise aici erau făcute de un număr foarte mare de triburidiferite, se crede că probabil aceasta a fost o mişcare generală de nomazi pricinuită de lipsa deploaie în propriile lor districte.

Judecători 6:4 Tăbărau în faţa lui, nimiceau roadele ţării până spre Gaza, şi nulăsau în Israel nici merinde, nici oi, nici boi, nici măgari. Spre Gaza. Probabil că itinerarul prădătorilor a fost următorul: după traversarea Iordanului lavadurile de la Bet-Şan pe vremea secerişului, aceste bande de prădători aveau să devasteze bogatacâmpie a Isreelului şi toată Şefela spre sud, până la Gaza, care, fiind o cetate fortificată (cap. 16,3),i-a oprit.

Judecători 6:5 Căci se suiau împreună cu turmele şi corturile lor, soseau ca omulţime de lăcuste, erau fără număr, ei şi cămilele lor, şi veneau în ţară ca s-opustiască. Ca o mulţime de lăcuste. O comparaţie potrivită, pentru că prădătorii străbăteau curepeziciune ţara lăsând-o despuiată şi goală (vezi despre Exod 10:4-15).

Judecători 6:6 Israel a ajuns foarte nenorocit din pricina lui Madian, şi copiii luiIsrael au strigat către Domnul. Au strigat către Domnul. După ce au pierdut recoltele lor timp de şapte ani la rând, israeliţiierau în pragul înfometării. În această stare disperată ei şi-au adus aminte de ajutorul lui Dumnezeudin deceniile trecute şi L-au chemat să le vină în ajutor. Deşi ei au nesocotit grav pe Dumnezeu şiau refuzat să-L cheme până ce au fost aduşi să facă acest lucru prin strâmtorare, Dumnezeu aascultat totuşi strigătele lor. Aceasta dovedeşte cât de gata este Dumnezeu să ierte şi cât de înclinateste El să asculte rugăciunea. Astfel de îndurare din partea lui Dumnezeu ar trebui să fie o mareîncurajare pentru păcătoşi să se pocăiască şi să se întoarcă la El. În toate acele împrejurări ar trebui păstrată în minte deosebirea dintre procedeele luiDumnezeu cu poporul Israel şi relaţiile Sale faţă de israelitul individual. Calamitatea şi judecatanaţională nu a însemnat lepădarea indivizilor care alcătuiau naţiunea. Vina care a adus dezastrul arămas asupra israelitului individual numai în măsura în care el participase personal la apostazie. Înciuda lepădării naţionale, uşa îndurării stătea larg deschisă pentru mântuire personală, ca şi maiînainte. Fără îndoială că mulţi au găsit pe Dumnezeul lor în aceste vremuri periculoase, şi primirealor individuală, în nici un caz n-a fost dependentă de restabilirea favorii divine faţă de naţiune. Cualte cuvinte, legătura unei naţiuni faţă de Dumnezeu este o chestiune cu totul diferită de relaţiilepersonale ale cetăţeanului individual faţă de Dumnezeul lui, cu excepţia şi în măsura în careatitudinea lui Dumnezeu faţă de naţiune poate să fie determinată de numărul de indivizi din naţiunecare caută să slujească în afară de programul divin.

Page 36: 07. Judecători

- 36 -

Judecători 6:8 Domnul a trimis copiilor lui Israel un prooroc. El le-a zis: "Aşavorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: "Eu v-am scos din Egipt, Eu v-am scos dincasa robiei, Un prooroc. Dacă acest profet a vorbit poporului când a fost adunat la o mare sărbătoarereligioasă, sau dacă el a călătorit din cetate în cetate şi din sat în sat, nu se ştie. Solia lui, poate că aîntâmpinat un răspuns favorabil, întrucât, curând după aceea Dumnezeu a trimis eliberarea. Solia luia mustrat poporul pentru nerecunoştinţa lui faţă de Dumnezeu, care a făcut atât de mult pentru ei.Cu toate acestea, în mustrările lui Dumnezeu se află încurajare. Ele sunt mult mai bune decâttăcerea. Ele aduc aminte primitorului că Dumnezeu se mai gândeşte încă la el, şi sugerează cămustrările Lui urmăresc să-i aducă pe ei înapoi la Dumnezeu, iar nu să-i alunge de la El.

Judecători 6:10 V-am zis: "Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru; să nu vă temeţi dedumnezeii Amoriţilor, în a căror ţară locuiţi. Dar voi n-aţi ascultat glasul Meu." Amoriţii. Vezi cele despre cap. 1,34 (vezi Iosua 24:15; 1 Regi 21:26).

Judecători 6:11 Apoi a venit Îngerul Domnului, şi S-a aşezat sub stejarul din Ofra,care era al lui Ioas, din familia lui Abiezer. Ghedeon, fiul său, bătea grâu în teasc, casă-l ascundă pe Madian. Sub stejarul. În mod literal, „sub terebint”. Cuvântul ebraic folosit aici indică terebintul saupomul din care se extrage terebentina, care se aseamănă cu stejarul, cu excepţia că el creştesingur, nu în grămadă. Acest terebint, ni se spune că era proprietatea tatălui lui Ghedeon. Ofra. Deşi locul exact al acestei cetăţi este necunoscut, din naraţiunea cap.9 se pare cătrebuie să fi fost în apropierea Sihemului. El aparţinea familiei abiezeriţilor (cap. 6,24) care erau dinseminţia lui Manase (Iosua 17,2). În teasc. Locul obişnuit pentru vatra treieratului era în câmp deschis. Dar astfel de locuri erauprea vulnerabile pentru atac (1 Samuel 23:1). Pentru a evita descoperirea, Ghedeon a recurs la unteasc, un ciubăr adăpostit în pământ, sperând că grupurile rătăcitoare de madianiţi nu aveau săcaute într-un astfel de loc improbabil. Lucrând astfel în teasc, el putea să treiere o dată numaipuţine grâne.

Judecători 6:12 Îngerul Domnului i s-a arătat, şi i-a zis: "Domnul este cu tine,viteazule!" Viteazule. Aceste cuvinte pot să sugereze că Ghedeon se distinsese deja prin fapte debravură în război. În declaraţia din cap. 8,18 este o sugestie despre o ciocnire anterioară cumadianiţii, pe muntele Tabor. Pe acea vreme probabil că Ghedeon se apropia de vârsta mijlocie,având în vedere că el avea un fiu adolescent (cap. 8,20). El, de asemenea se poate să fi fost un omînstărit după cum arată faptul că avea mulţi slujitori şi chiar un slujitor personal sau un purtător dearme (cap. 7,10). Dar faptul că el se poate să fi fost un om înstărit şi cu reputaţie nu l-a făcut săconsidere că îndeplinirea sarcinilor de servitor ale unui fermier nu erau pentru el. Este vrednic deobservat că, atunci când Dumnezeu se arată oamenilor spre a-i chema la o lucrare, sau spre a le dao solie din cer, în general, El cheamă pe acei care sunt ocupaţi, poate cu obişnuitele lor lucrări detoate zilele, ca apostolii la pescuit, sau păstorii care păzesc turmele lor. O persoană angajată înlucrare cinstită este mult mai probabil să primească vizitatori cereşti, decât una care petrece timpulîn lenevie, pentru că Dumnezeu nu poate folosi în lucrarea Sa oameni leneşi.

Judecători 6:13 Ghedeon I-a zis: "Rogu-te, domnul meu, dacă Domnul este cu noi,pentru ce ni s-au întâmplat toate aceste lucruri? Şi unde sunt toate minunile aceleape care ni le istorisesc părinţii noştri când spun: "Nu ne-a scos oare Domnul din

Page 37: 07. Judecători

- 37 -

Egipt?" Acum Domnul ne părăseşte, şi ne dă în mâinile lui Madian!" Ni s-au întâmplat toate acestea. Ghedeon n-a fost numai un bărbat viteaz şi bogat ci şi unbărbat care chibzuieşte. Este evident că el reflectase la neputinţa israeliţilor de a-şi apăra ţara şiîncercarea de a formula planuri pentru a-i izgoni pe invadatori. Fără îndoială că din cauza aceastasolul ceresc a ales să deschidă discuţia cu cuvintele, „Domnul este cu tine”, ca şi când ar fi spus,„Dumnezeu este cu tine, Ghedeon, în planurile tale curajoase”. „Dacă Domnul este cu noi”, întreabăironic Ghedeon, „pentru ce sunt eu obligat să scot puţin grâu într-un teasc, când ar trebui să-l treierîn seceriş bogat pe câmp?” Unde sunt toate minunile acelea? Ieşirea din Egipt a fost întotdeauna un glorios punct deplecare în expunerea marilor lucrări ale lui Dumnezeu în favoarea israeliţilor. „În acea vreme”,spune Ghedeon, „Dumnezeu a fost cu noi, dar, după cât s-ar părea, acum nu mai este, altfel,aceleaşi minuni ar fi făcute spre a ne ajuta.” Ghedeon a recunoscut că păcatele poporului făcuserăca prezenţa lui Dumnezeu să părăsească naţiunea, dar credinţa lui se pare că n-a înţeles adevărulcă, atunci când poporul strigă către Dumnezeu, cu bucurie El se întoarce să-i ajute. A fost greu pentru Ghedeon să împace împrejurările penibile cu afirmaţia solului despreprezenţa lui Dumnezeu. Credinţa lui a fost slabă. El dorea să vadă minuni fără a se lansa încredinţă. Îngerul a încercat să clădească credinţa lui prin asigurări despre prezenţa lui Dumnezeu.Tot aşa şi astăzi, mulţi dau o falsă interpretare întâmplărilor din viaţa lor. „Domnul ne-a părăsit”, adeclarat Ghedeon, „şi ne dă în mâinile lui Madian”. Cert este că nici una dintre aceste afirmaţii nuera întru totul adevărată. Dumnezeu nu-l părăsise pe poporul Său, ci ei L-au părăsit pe El. Ba maimult, propria slăbiciune a lui Israel, care a rezultat din îndepărtarea de bună voie a lor de izvorulputerii lor, îi predase în mâinile madianiţilor. Este adevărat că Dumnezeu n-a făcut o minune spre aţine departe pe madianiţi, căci Dumnezeu este mărginit în ceea ce priveşte măsura în care El sepoate amesteca în treburile oamenilor. El nu constrânge niciodată voinţa, şi când oamenii aleg ocale contrară planurilor Lui, El nu împiedică consecinţele naturale ale unei astfel de căi. În astfel deîmprejurări, oamenii nu au dreptul să blameze pe Dumnezeu pentru că n-a intervenit în favoarealor. Pe de altă parte, când oamenii aleg să conlucreze cu Dumnezeu, El poate din nou să lucreze înfavoarea lor şi să aducă la îndeplinire mari lucrări pentru ei.

Judecători 6:14 Domnul S-a uitat la el, şi a zis: "Du-te cu puterea aceasta pe care oai, şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian; oare nu te trimit Eu?" Cu puterea aceasta pe care o ai. Adică, foloseşte puterea pe care o consumi acum latreieratul grâului, talentele exercitate în evitarea cu dibăcie a madianiţilor, ba chiar totalitateatalentelor tale pentru nobila însărcinare a eliberării poporului tău. Dumnezeu va fi cu tine, şi se vaîngriji de puterea întăritoare.

Judecători 6:15 Ghedeon I-a zis: "Rogu-te, domnul meu, cu ce să izbăvesc peIsrael? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase, şi eu sunt cel mai micdin casa tatălui meu." Săracă. Cuvântul mai poate fi tradus „slabă” sau „mică”. Aceste sensuri par să se potriveascămai bine contextului (vezi cele despre v. 12). În mod literal, textul se poate citi atunci, „familia meaeste o familie slabă”, adică, dintre toate familiile seminţiei. Găsim în mod repetat o smerenie şi osfială asemănătoare la acei pe care Dumnezeu îi cheamă în slujba Lui (vezi Exod 4,10; Ieremia 1:6). Cel mai mic. Probabil că Ghedeon vroia să spună că el era cel mai mic fiu în familie şi seîndoia că ar fi bine pentru el să-şi asume conducerea expediţiei înaintea fraţilor mai mari sau aaltora.

Page 38: 07. Judecători

- 38 -

Judecători 6:16 Domnul i-a zis: "Eu voi fi cu tine, şi vei bate pe Madian ca pe unsingur om." Ca pe un singur om. Ghedeon avea să nimicească pe madianiţi printr-o luptă straşnică cu totatâta efect ca şi când vrăjmaşul ar fi fost numai o singură persoană.

Judecători 6:17 Ghedeon I-a zis: "Dacă am căpătat trecere înaintea Ta, dă-mi unsemn ca să-mi arăţi că Tu îmi vorbeşti. Dă-mi un semn. Din v.22 se pare că Ghedeon se poate că n-a fost pe deplin convins căvizitatorul lui era o fiinţă cerească. El a cerut, deci, o minune pentru a dovedi că solul avea putereaşi autoritatea suficientă spre a susţine afirmaţia sa că madianiţii puteau fi nimiciţi.

Judecători 6:18 Nu Te depărta de aici până mă voi întoarce la Tine, să-mi aducdarul şi să-l pun înaintea Ta." Şi Domnul a zis: "Voi rămâne până te vei întoarce." Darul. Cuvântul poate să însemneze fie „jertfă”, fie „dar”. În sensul ultim el este folosit încap. 3,15.17, deşi folosirea lui mai obişnuită este pentru o jertfă adusă lui Dumnezeu. Se poate căGhedeon a intenţionat anume să fie vag. Poate că el a folosit acest cuvânt ambiguu, bănuind, darnefiind încă sigur că străinul de sub terebint era ceva mai mult decât om. Dacă vizitatorul lui eradoar un om, el avea să mănânce hrana procurată; dacă el era o fiinţă cerească, el o va accepta cajertfă, iar nu ca hrană.

Judecători 6:19 Ghedeon a intrat în casă, a pregătit un ied, şi a făcut azimi dintr-oefă de făină. A pus carnea într-un coş şi zeama a turnat-o într-o oală, le-a adus substejar, şi I le-a pus înainte. Un ied. În v. 6 s-a spus că întreg Israelul a fost sărăcit de incursiunile madianite. Faptul căGhedeon a aprovizionat pe oaspetele său cu un ied fript şi azimi făcute din mai mult de jumătate debuşel (= măsură de capacitate engl. pentru grâne = 36,3 litri n.n.,echivalentul nostru pentru o efă)de făină dovedeşte că el şi-a dat seama de însemnătatea vizitatorului său, şi din cămara luisărăcăcioasă el a dorit să-i aducă o masă bogată. Azima era nedospită pentru că putea fi făcutărepede. Chiar şi pentru aceasta trebuie să fi fost necesar o oră sau două pentru pregătire.

Judecători 6:20 Îngerul lui Dumnezeu i-a zis: "Ia carnea şi azimile, pune-le pestânca aceasta şi varsă zeama." Şi el a făcut aşa. Pe stânca aceasta. Stânca a slujit ca un altar temporar.

Judecători 6:22 Ghedeon, văzând că fusese Îngerul Domnului, a zis: "Vai de mine,Stăpâne Doamne! Am văzut pe Îngerul Domnului faţă-n faţă." Am văzut pe Îngerul. Minunea a risipit de îndată îndoiala lui Ghedeon, şi el a recunoscut căvizitatorul său a fost un sol ceresc. Asupra lui s-au abătut acum teama şi consternarea. Probabil căel şi-a adus aminte de cuvintele lui Dumnezeu către Moise, „Căci nu poate omul să Mă vadă şi sătrăiască” (Exod 33:20), şi s-a temut că moartea va fi rezultatul faptului că a privit fiinţa divină (veziJudecători 13,22; Geneza 32,30; Deuteronom 5,25; Evrei 12,29).

Judecători 6:24 Ghedeon a zidit acolo un altar Domnului, şi i-a pus numele "Domnulpăcii": altarul acesta este şi astăzi la Ofra, care era al familiei lui Abiezer. „Domnul Păcii” (engl. „Iehova-Shalom”). Pentru a comemora cuvintele de bunăvoinţă ale luiDumnezeu faţă de el, Ghedeon a zidit chiar în noaptea aceea un altar pe care l-a numit „Domnuleste pace”, sau „Domnul a vorbit pace”. Numele era o aluzie la cuvintele îngerului din v. 23. Altarulavea ca scop nu numai să slujească pentru jertfă ci şi să amintească arătarea divină (vezi Geneza

Page 39: 07. Judecători

- 39 -

33,20; 35,7; Exod 17,15). Zidirea altarului este descrisă în versetele 25-27. Şi astăzi la Ofra. Dacă autorul a scris cartea Judecătorilor câteva secole mai târziu, altarul semai află încă în semn de mărturie a faptului că Domnul a vorbit pace către cei care Îl iubesc şi Îiservesc.

Judecători 6:25 În aceeaşi noapte, Domnul a zis lui Ghedeon: "Ia viţelul tatălui tău,şi un alt taur de şapte ani. Dărâmă altarul lui Baal, care este al tatălui tău, şi taieparul închinat Astarteei, care este deasupra. A zis. Nu ni se spune prin ce mijloace a vorbit Dumnezeu către Ghedeon, dar Ghedeon arecunoscut glasul divin. Fără îndoială că până în acest moment el reflectase ce cale să urmeze. Parul. Ebraicul aşerah, un par sacru aşezat în sus lângă altar (vezi cele despre v.3:7). Maiîntâi trebuia să fie distruse altarele lui Baal. Dumnezeu nu avea să onoreze o jertfă până ce nu eraunimiciţi idolii. Aşa este şi astăzi. Orice idol trebuie îndepărtat din inimă dacă vrem să cerem astăzibinecuvântarea lui Dumnezeu.

Judecători 6:26 Să zideşti apoi şi să întocmeşti, pe vârful acestei stânci un altarDomnului, Dumnezeului tău. Să iei taurul al doilea, şi să aduci o ardere de tot, culemnul din stâlpul idolului pe care-l vei tăia." Să zideşti... un altar. Declaraţia care urmează prezintă motivul pentru care Dumnezeu puteasă dea o poruncă contrară propriei Lui interdicţii anterioare (Levitic 17,8.9): „Aducerea de jertfe luiDumnezeu a fost încredinţată preoţilor, şi fusese limitată la altarul de la Şilo. Dar Acela care stabiliseserviciul ceremonial, şi înspre care arătau toate jertfele, avea putere să schimbe cerinţele lui (PP547).

Judecători 6:27 Ghedeon a luat zece oameni dintre slujitorii lui şi a făcut cespusese Domnul, dar fiindcă se temea de casa tatălui său, şi de oamenii din cetate,a făcut lucrul acesta noaptea, nu ziua. Noaptea. Ghedeon era pe cât de energic pe atât de prudent. El a ales să facă fapta aceastanoaptea, nu pentru că era fricos, ci pentru că se temea ca nu avea să nu poată termina însărcinareadacă ar fi încercat s-o facă ziua. Pe timpul zilei ar fi fost inevitabile un strigăt de protest şi o ceartă.Aceasta ar fi îngrozit pe cei nehotărâţi. Un fapt împlinit face o impresie şi dă curaj. Sarcina lui nuera numai să dărâme altarul lui Baal, care poate că a fost masiv, ci să ridice pe stânca pe carefusese consumată jertfa, un altar ordonat şi demn pentru Domnul. Sarcina aceasta poate să fi luatcel mai mult din noapte. Deşi Ghedeon a fost prudent, el n-a îngăduit ca prudenţa să-l împiedice de a face voia luiDumnezeu chiar dacă ştia că urmările puteau fi dezastruoase pentru el. În privinţa aceasta,Ghedeon face de ruşine pe mulţi din zilele noastre care îngăduie ca frica de om să-i împiedice săfacă fapte îndrăzneţe pentru Dumnezeu.

Judecători 6:29 Ei şi-au zis unul altuia: "Cine a făcut lucrul acesta?" Şi au întrebat şiau făcut cercetări. Li s-a spus: "Ghedeon, fiul lui Ioas, a făcut lucrul acesta." Cine a făcut lucrul acesta? Nu ştim cine a trădat secretul lui. Desigur că bănuiala a putut săcadă asupra lui Ghedeon, ale cărui tendinţe faţă de adevărata închinare la Dumnezeu au putut fibine cunoscute.

Judecători 6:30 Atunci oamenii din cetate au zis lui Ioas: "Scoate pe fiul tău, ca sămoară, căci a dărâmat altarul lui Baal şi a tăiat parul sfânt care era deasupra lui." Ca să moară. Este greu de înţeles cum au putut israeliţii să devină atât de ataşaţi deînchinarea la Baal încât să fie dispuşi să execute pe un concetăţean israelit care în mod curajos a

Page 40: 07. Judecători

- 40 -

nimicit altarul lui Baal şi a zidit un altar al Domnului în locul lui. Altarul lui Baal aparţinea tatălui luiGhedeon (v. 25), totuşi oamenii din cetate s-au socotit îndreptăţiţi să ţină şedinţă de judecată cuprivire la insulta adusă acestei zeităţi păgâne. Ei au cerut ca însuşi tatăl să-l predea pe Ghedeon înmâna lor, pentru ca ei să-l poată ucide fără să-şi atragă o duşmănie de moarte.

Judecători 6:31 Ioas a răspuns tuturor celor ce s-au înfăţişat înaintea lui: "Oaredatoria voastră este să apăraţi pe Baal? Voi trebuie să-i veniţi în ajutor? Oricine valua apărarea lui Baal, să moară până dimineaţă. Dacă Baal este un Dumnezeu, să-şi apere el pricina, fiindcă i-au dărâmat altarul." Datoria voastră este să apăraţi pe Baal? Tatăl lui Ghedeon, căruia i se spusese despre vizitaîngerului (PP 547), fusese inspirat cu curaj prin fapta îndrăzneaţă a fiului său. Acum, fără să-i fieteamă, el a luat partea lui Ghedeon. „Dacă Baal este un dumnezeu, să-şi apere el pricina”,convingea el mulţimea înfuriată. „Pentru ce voi, nişte săteni săraci, trebuie să luaţi partea lui Baal?Voi v-aţi închinat la el ca Domn al cerului. Nu este el în stare să se îngrijească de sine? Luândpartea lui voi vreţi să arătaţi că Baal n-are putere în el însuşi; în felul acesta, prin modul vostru de araţiona, voi sunteţi acei care ar trebui daţi la moarte. Cât despre fiul meu, care a nimicit altarul luiBaal, acordaţi lui Baal puţin timp spre a avea ocazie să se răzbune.” Cu acest raţionament, tatăl luiGhedeon a convins pe oameni să aştepte să vadă ce avea să facă Baal. El ştia că într-o revoltăpopulară ca aceasta simţământul puternic avea să scadă şi opoziţia să dispară dacă se putea câştigapuţin timp. Probabil că el era pe deplin convins că Baal n-avea putere să vatăme pe fiul său.Strategia lui a avut efect. Simţământul popular care este atât de schimbător, în curând a înclinat departea lui Ghedeon, şi el a fost îndreptăţit şi acceptat ca şi conducător în Manase.

Judecători 6:32 În ziua aceea au pus lui Ghedeon numele Ierubaal (Apere-se Baal),căci au zis: "Apere-se Baal împotriva lui fiindcă i-a dărâmat altarul." Ierubaal. În mod literal, „lasă să lupte Baal”, sau, „lasă-l pe Baal să fie un adversar” (vezicap. 7,1). Numele a fost o mustrare şi provocare continuă faţă de cultul lui Baal, pentru că viaţaprelungită a lui Ghedeon şi prosperitatea au fost o mărturie zilnică pentru neputinţa zeităţii păgânede a se răzbuna. El dovedea că teama faţă de Baal era fără temei. Un scriitor de mai târziu îlnumeşte Ierubeşet, în mod literal, „lasă ruşinea să lupte” (2 Samuel 11:21).

Judecători 6:33 Tot Madianul, Amalec şi fiii Răsăritului, s-au strâns împreună, autrecut Iordanul, şi au tăbărât în valea Isreel. Tot Madianul. Ei şi alte triburi ale deşertului „au trecut”, adică Iordanul, poate pentru raidullor anual obişnuit, spre a fura grâul pe care mii alături de Ghedeon, fără îndoială, că îl treierau înlocuri ascunse de îndată ce era copt, dar probabil şi pentru că sosiseră la urechile lor ştiri despre orăscoală condusă de Ghedeon. Trecând Iordanul prin vadurile din apropiere de Betşan, ei n-autăbărât în întinsa cîmpie la apus de Izreel, ci în vale, la răsărit de Izreel, care porneşte de la Iordanprintre muntele Gilboa şi muntele Moria, până sus, la întinsa şi fertila câmpie a Esdraelonului.Această vale şi întinsa câmpie la care duce, desparte regiunea muntoasă centrală a Palestinei dedealurile Galileii.

Judecători 6:34 Ghedeon a fost îmbrăcat cu Duhul Domnului, a sunat din trâmbiţă,şi Abiezer a fost chemat ca să meargă după el. A fost îmbrăcat. În mod literal, „îmbrăcat”. Ghedeon n-a început campania „îmbrăcat” numaiîn armura de soldat, ci „îmbrăcat” cu puterea lui Dumnezeu. Pe acela pe care Dumnezeu îl cheamăsă facă lucrarea Sa, El îl şi califică pentru aceasta. A sunat din trâmbiţă. De când a nimicit altarul lui Baal, fără îndoială că Ghedeon a cugetat lainstrucţiunile îngerului de a-i bate pe madianiţi. Acum, deoarece vrăjmaşii lui Israel intraseră în ţară,

Page 41: 07. Judecători

- 41 -

Duhul Domnului a mişcat inima lui Ghedeon să înceapă lupta pentru eliberarea poporului său. Luândun şofar sau un corn de berbece, el a sunat, semnalul de luptă, şi a trimis soli prin toată seminţia luiManase şi încă alte trei seminţii, Aşer, Zabulon şi Neftali, îndemnându-i pe toţi să se unească cu elîn lupta împotriva vrăjmaşului comun. Din toate aceste seminţii s-au adunat forţe puternice; şipropria familie a lui Ghedeon, abiezeriţii, l-au sprijit din plin.

Judecători 6:36 Ghedeon a zis lui Dumnezeu: "Dacă vrei să izbăveşti pe Israel prinmâna mea, cum ai spus, Dacă vrei să izbăveşti. Ghedeon a recunoscut că numai prin puterea omenească israeliţii nuaveau să fie în stare să respingă marea oaste a prădătorilor. El îşi dovedise deja credinţa sa princhemarea israeliţilor la luptă, dar acum el avea nevoie de o încurajare proaspătă. Cineva cu greupoate să condamne pe Ghedeon pentru dorinţa de reasigurare, şi totuşi el avusese cuvântul soluluiceresc, şi încă atestat de o minune. O credinţă matură n-ar mai fi cerut un alt semn. Experienţasutaşului roman stă faţă în faţă cu această experienţă a lui Ghedeon. Acest ostaş păgân n-a cerutnici o minune pe care să-şi întemeieze credinţa Sa. Cu privire la el, Isus a declarat: „Nici chiar înIsrael n-am găsit o credinţă atât de mare” (Luca 7,9). Dacă Ghedeon ar fi avut o astfel deexperienţă, el n-ar fi cerut un semn în plus după ce primise dovada convingătoare în focul care aieşit din stâncă. Cu toate acestea, Dumnezeu se foloseşte de cele mai bune unelte existente, şi cândacei care sunt slabi în credinţă cer un semn, El adesea onorează cererea. Totuşi, pe măsură ce sedezvoltă credinţa, Dumnezeu aşteaptă ca oamenii să-L ia pe El şi Cuvântul Lui şi să depindă din ceîn ce mai puţin de semne doveditoare. Mulţi şi-au stricat experienţa lor religioasă urmând în modstăruitor metode de călăuzire la întâmplare (vezi despre Iosua 7:14).

Judecători 6:39 Ghedeon a zis lui Dumnezeu: "Să nu te aprinzi de mânie împotrivamea, şi nu voi mai vorbi decât de data aceasta. Aş vrea numai să mai fac oîncercare cu lâna: numai lâna să rămână uscată, şi tot pământul să se acopere curouă." Să mai fac o încercare. Primul semn cerut de Ghedeon a fost acordat. Lâna a adunat apă, iarpământul din jurul ei era uscat. După ce a cugetat asupra faptului, Ghedeon a socotit că aceastaera, la urma urmei, ceva la care se putea aştepta, căci lâna adună în mod natural apa. Deci acestaputea să nu fie deloc un semn. El se putea astfel simţi tot atât de nesigur ca şi mai înainte. Adesea, experienţa lui Ghedeon este reprodusă astăzi. Sunt unii care continuu hotărăscasupra marilor chestiuni, nu pe temeiul învăţăturii Bibliei sau pe ceea ce este logic şi raţional, ci pebaza semnelor pe care ei înşişi le-au fixat. Adesea semnul cerut poate fi explicabil ca o coincidenţă,mai degrabă decât o minune de netăgăduit. Apoi, oamenii încep să se îndoiască. Acesta a fost şicazul lui Ghedeon. El s-a temut că acesta se putea să fie aşa în cazul lui, astfel că el a cerut casemnul să fie inversat. Recunoscând credinţa mărginită a lui Ghedeon, Domnul a consimţit să facă ominune spre a-i da semnul pe care l-a cerut. Cu cât mai bine ar fi fost dacă Ghedeon ar fi făcut cuîncredere ceea ce Dumnezeu îi ceruse să facă fără ezitare. ELLEN WHITE COMENTEAZĂ. 1-40 PP 545-548 1 PP 545 2-13 PP 546 11-16 GW 333 12 PP 555 14,17,21 PP 547 22,23 1 T 410 25-31 PP 547 33-40 PP 548

Page 42: 07. Judecători

- 42 -

Judecători 7:1 Ierubaal, sau Ghedeon, şi tot poporul care era cu el, s-au sculat disde dimineaţă, şi au tăbărât la izvorul Harod. Tabăra lui Madian era la miază-noaptede Ghedeon, spre dealul More, în vale. Izvorul Harod. Acest izvor bogat, sub alt nume, încă mai curge dintr-o petşeră de la poaleleunui deal dea-lungul crestei muntelui Ghilboa. Din el curge un pârâiaş spre răsărit. Probabil că în 1Samuel 29:1 s-a făcut aluzie la acelaşi izvor. Harod înseamnă „tremurare” şi izvorul se poate să-şi fiprimit numele de la panica şi tremurarea care a cuprins pe madianiţi, când i-a atacat Ghedeon. Dealul Mare. Pe cealaltă parte a văii, la aproximativ 4 mile depărtare. Pe partea de nord aacestui deal a fost peştera Endor, unde Saul a vizitat pe vrăjitoare. De aceea, linia de luptă a fostaceeaşi ca şi pe vremea când Saul şi evreii au înfruntat pe filisteni, înainte de acea luptă bogată înevenimente de la Ghilboa, cu mulţi ani mai târziu ( 1 Samuel 31).

Judecători 7:2 Domnul a zis lui Ghedeon: "Poporul pe care-l ai cu tine este preamult, pentru ca să dau pe Madian în mâinile lui; el ar putea să se laude împotrivaMea, şi să zică: "Mâna mea m-a izbăvit." Prea mult. Ghedeon avea 32.000 de oameni (v. 3), madianiţii 135.000 (cap.8:10). Credinţalui Ghedeon trebuie să fi fost greu încercată când Domnul i-a spus că acei care erau cu el erau preamulţi.

Judecători 7:3 Vesteşte dar lucrul acesta în auzul poporului: "Cine este fricos şi seteme, să se întoarcă şi să se depărteze de muntele Galaadului." Douăzeci şi douăde mii de oameni din popor s-au întors, şi au mai rămas zece mii. Vesteşte. Vestirea era o parte din anunţul pe care Moise poruncise să fie făcut (Deuteronom20:5-9) înainte de luptă, invitând pe cei fricoşi să părăsească rândurile pentru ca dezertarea lor înplină luptă să nu-i facă şi pe alţii să fugă. Pentru că oştirea sa era aşa de mică în comparaţie cuaceea a madianiţilor, Ghedeon se abţinuse să facă anunţul obişnuit (PP 549). Mulţi dintre bărbaţi seînrolaseră din cauza apelului mişcător al lui Ghedeon, dar în inimile lor ei erau fricoşi şinecredincioşi. Ca să nu o ia la fugă când începea lupta, sau ca să nu ia asupra lor gloria luptei,Domnul a cerut ca ei să fie trimişi înapoi. Cele două treimi care au plecat, constituie cel mai tristcomentariu despre măsura în care idolatria nimicise credinţa lui Israel în Dumnezeu. Galaad. Unii socotesc că aceasta ar fi o greşită citire a lui Ghilboa, pentru că Galaadul era pepartea de răsărit a Iordanului, departe de scena bătăliei. Cu toate acestea, se poate să fi fost unmunte cu numele acesta vecin cu valea lui Izreel. O sugestie a numelui poate fi găsită în numeleunui râu din regiunea aceasta, cunoscut acum ca Nahr el Zălud.

Judecători 7:5 Ghedeon a coborât poporul la apă, şi Domnul a zis lui Ghedeon: "Petoţi cei ce vor limpăi apă cu limba, cum limpăieşte câinele, să-i desparţi de toţi cei cevor bea apă din genunchi." Limpăie apă. Poporul fiind condus la pârâu, evident că au aşteptat să treacă imediat şi săînainteze spre tabăra vrăjmaşă, la o oarecare distanţă, de partea cealaltă. Câţiva erau nerăbdătorisă înceapă lupta, şi în timp ce traversau pârâul ei doar au luat puţină apă cu mâna şi au limpăit,trecând imediat mai departe. Alţii, înfricoşaţi de lupta ameninţătoare şi numai cu puţină speranţă învictorie, au văzut în aceasta un motiv de întârziere. Ei au îngenunchiat şi, fără nici o grabă, au băutpână s-au săturat. Acei care erau grăbiţi au luat puţină apă în mână şi au sorbit-o în timp ce sestrăduiau să înainteze spre tabăra vrăjmaşă, erau în număr de numai 300. Cu aceştia, Domnul afăgăduit să aducă la îndeplinire înfrângerea madianiţilor. Cernerea a slujit să îndepărteze pe aceicare erau pătaţi de idolatrie şi să aleagă pe aceia care erau bărbaţi ai curajului şi credinţei – bărbaţia căror încredere în Dumnezeu nu a fost stricată prin închinarea şi practicile idolatre. Ei au avut

Page 43: 07. Judecători

- 43 -

puterea să creadă că, cu Dumnezeu de partea lor succesul putea să le aparţină, chiar dacă numărullor era mic. După cum, mai târziu, Ionatan a amintit purtătorului lui de arme, că numărul lor era demică importanţă înaintea lui Dumnezeu (vezi 1 Samuel 14:6).

Judecători 7:9 Domnul a zis lui Ghedeon în timpul nopţii: "Scoală-te şi coboară-te întabără, căci am dat-o în mâinile tale. În timpul nopţii. Poate că încercarea la marginea pârâului a avut loc seara, şi grosul forţelorisraelite au plecat spre casele lor, acoperiţi de întuneric. În orice caz, madianiţii pare să nu fi ştiut căpartea cea mare a forţelor israelite plecaseră.

Judecători 7:10 Dacă ţi-e frică să te cobori, coboară-te cu Pura, slujitorul tău. Dacă ţi-e frică. Dumnezeu era gata să mai dea o reasigurare în plus. Pentru că Ghedeon s-atemut să atace, Domnul S-a oferit să-i dea un semn de încurajare, dacă el avea să se apropie peascuns de tabăra madianită şi să asculte despre ce vorbesc soldaţii madianiţi.

Judecători 7:11 Să asculţi ce vor zice, şi după aceea ţi se vor întări mâinile:coboară-te dar în tabără." El s-a coborât cu Pura, slujitorul lui, până la întâia strajă ataberei. Întâia strajă. Adică, până la avanposturi sau străji. Probabil că tabăra madianită cuprindeafemei şi copii. În jurul marginilor taberei este natural că au fost puşi bărbaţi înarmaţi.

Judecători 7:12 Madian, Amalec, şi toţi fiii Răsăritului, erau răspândiţi în vale, ca omulţime de lăcuste, şi cămilele lor erau fără număr, ca nisipul de pe marginea mării. Răspândiţi. Aici valea nu era prea largă; drept urmare, mulţimea de oameni care alcătuiautabăra, era răspândită dea-lungul unei linii subţiri, care se întindea în susul şi în josul văii poate pemai multe mile. Îngustimea terenului lor de tabără a făcut poate ca numărul lor să apară chiar maimare decât era, ca „nisipul de pe marginea mării”.

Judecători 7:13 Ghedeon a sosit; şi iată că un om istorisea tovarăşului său un vis.El zicea: "Am visat un vis: şi se făcea că o turtă de orz se rostogolea în tabăra luiMadian; a venit de s-a lovit până în cort, şi cortul a căzut; l-a răsturnat cu susul înjos, şi cortul a fost dărâmat." Istorisea... un vis. Având în vedere că Madian era un fiu al lui Abraam, fără îndoială căpoporul acesta vorbea o limbă asemănătoare cu aceea a evreilor. În orice caz, Dumnezeu a făcut înstare pe Ghedeon, să înţeleagă atât visul, cât şi interpretarea lui. O turtă. Ebraicul salil, cuvânt aflat în Biblie numai aici. Interpretarea exactă nu este sigură,dar se pare că cuvântul vine de la un verb care înseamnă „a coace”, cu toate că alţii îl consideră a fisinonim cu un verb similar care înseamnă „a fi rotund”, sau „a rostogoli”. Pâinea de orz era hranacelor foarte săraci. Aceasta poate să fie o referire voalată la israeliţi, care au fost împovăraţi de ceişapte ani consecutivi de asuprire madianită. Cort. În mod literal, „cortul”. Reprezentând fie cortul principal al taberei în care locuiageneralul conducător sau regele, fie cortul în care erau cei doi oameni, sau simbolic al tabereiîntregi.

Judecători 7:15 Când a auzit Ghedeon istorisirea visului şi tâlcuirea lui, s-a aruncatcu faţa la pământ, s-a întors în tabăra lui Israel, şi a zis: "Sculaţi-vă, căci Domnul adat în mâinile voastre tabăra lui Madian."

Page 44: 07. Judecători

- 44 -

S-a aruncat cu faţa la pământ. Ebraicul şachah, „a se pleca", "a se prosterna", „a adora". Larecunoaşterea unei dovezi atât de însemnate a prezenţei divine în ceea ce avea să întreprindă el,Ghedeon a răspuns după cum este potrivit să se facă în astfel de ocazii - s-a închinat. Fără îndoialăcă rugăciunea lui a exprimat în mod sincer mulţumirea inimii sale. Atât de adesea acei care sunt înmod deosebit binecuvântaţi de Dumnezeu uită să se întoarcă la El cu recunoştinţă. Ghedeon puteasă raţioneze că, având în vedere urgenţa însărcinării şi nevoia de acţiune imediată, el putea să lasedeoparte, până după victorie, închinarea de laudă. Dar astfel de amânări conduc adesea laneglijarea totală a laudei faţă de Dumnezeu. Închinarea lui Ghedeon probabil că a fost şi o mărturisire a simţământului de profundănevrednicie. El făcuse deja dovada smereniei sale când a vorbit despre sine ca fiind „cel mai mic dincasa tatălui meu" (cap. 6,15). Aici el reafirmă atitudinea Sa. Caracteristica aceasta a vieţii lui a fostaceea, printre alte atribute, care l-a calificat în mod deosebit pentru însărcinarea lui. Acest fel deoameni sunt acei pe care îi poate folosi Dumnezeu în lucrarea Sa. El le poate încredinţa acestora omare măsură de succes pentru că El ştie că ei nu-şi vor asuma gloria. Îngâmfarea şi mulţumirea desine îl fac pe un om inapt pentru lucrarea lui Dumnezeu.

Judecători 7:16 A împărţit în trei cete pe cei trei sute de oameni, şi le-a dat tuturortrâmbiţe şi ulcioare goale, cu nişte făclii în ulcioare. Trei cete. Această împărţire s-a făcut pentru a lăsa iluzia unei mari forţe atacatoare, astfelca, atunci când madianiţii aveau să vadă făcliile şi să audă trompetele în locuri diferite, ei săpresupună că sunt încercuiţi. Planul atacului a fost sugerat prin instrucţiuni divine (PP 550). Trâmbiţe. Ebraicul şofar. Cornul îndoit al unui berbec sau al unui bou. Ulcioare. Vase de lut ieftine pe care oamenii din acea vreme le foloseau pentru gătit şi carecipiente. Făclii. Cuvântul este folosit, în general, pentru torţe aprinse. Introduse în vasele de lupt, eleaveau să ardă încet sau mocnind. Când ulcioarele au fost sparte şi torţele mişcate în aer, ele aveausă ardă cu vâlvătaie bruscă. Metode simple, nepromiţătoare sub îndrumarea şi binecuvântarea luiDumnezeu pot face mai mult decât cele mai sofisticate sisteme pe care le-au născocit oameniivreodată. Dumnezeu nu este dependent de număr.

Judecători 7:19 Ghedeon şi cei o sută de oameni care erau cu el au ajuns la capătultaberei la începutul străjii de la mijlocul nopţii, îndată după ce puseseră pe păzitori.Au sunat din trâmbiţă, şi au spart ulcioarele pe care le aveau în mână. Straja de la mijlocul nopţii. Se crede că, pe acea vreme, timpul era împărţit în trei străji.Dacă era aşa, atunci straja mijlocie avea să înceapă cu puţin înainte de miezul nopţii. Mai târziu,evreii au adoptat modelul roman de patru străji în noapte.

Judecători 7:21 Au rămas fiecare la locul lui în jurul taberei, şi toată tabăra a începutsă alerge, să ţipe, şi să fugă. Au rămas. În loc să atace o oaste aşa de mare, cei 300 de evrei au rămas pe la marginiletaberei, suflând din cornurile lor, strigând şi mişcând făcliile lor. Planul lor era să bage panică întabăra madianită.

Judecători 7:22 Cei trei sute de oameni au sunat iarăşi din trâmbiţă; şi în toatătabăra, Domnul i-a făcut să întoarcă sabia unii împotriva altora. Tabăra a fugit pânăla Bet-Şita spre ţerera, până la hotarul de la Abel-Mehola lângă Tabat. Unii împotriva altora. În timp ce mulţimea fugea în josul văii Izreel spre a scăpa dincolo deIordan în întuneric, cei din faţă au luat pe cei ce veneau după ei drept vrăjmaşii lor evrei, şi auîntors armele asupra lor.

Page 45: 07. Judecători

- 45 -

Bet-Şita. Neidentificată în mod hotărât. Probabil că se afla la capătul inferior al văii lui Izreelaproape de râul Iordan. Hotarul. În mod literal, „buză", „faleză" sau „stâncă". Abel-Mehola. În mod literal, "pajiştea dansului". Locul de naştere al lui Elisei (1 Regi 19:16).Unii îl identifică cu Tell Abu Sifri din valea Iordanului, la 10 mile sud de Bet-San, alţii cu Tell elMaglub, la 7 mile est de Iordan pe Wadi Yabis, cam la 21 de mile sud de Marea Galileii. Tell elMaglub a fost mai înainte socotit a fi Zabes/Galaad care acum este identificat cu Tell Abu Kharaz peaceeaşi Wadi Yabis, cam la 2 mile est de râul Iordan. Tabat. Posibil, Râs Abu Tabât în spre sud-est de Abel-Mehola.

Judecători 7:23 Bărbaţii lui Israel s-au strâns, cei din Neftali, din Aşer şi din totManase şi au urmărit pe Madian. Bărbaţii din Israel. Mulţi din acei care, cu câteva ore mai înainte fuseseră trimişi acasă, s-auunit acum spre a-i ajuta pe fraţii lor în urmărirea vrăjmaşului fugar.

Judecători 7:24 Ghedeon a trimis soli în tot muntele lui Efraim, ca să spună:"Coborâţi-vă înaintea lui Madian, şi tăiaţi-le trecerea apelor până la Bet-Bara şiIordan." Toţi bărbaţii lui Efraim s-au strâns, şi au pus stăpânire pe trecerea apelorpână la Bet-Bara şi Iordan." Ghedeon a trimis soli. La sud de teatrul de luptă locuia seminţia lui Manase şi populataseminţie a lui Efraim. Aceştia din urmă nu fuseseră chemaţi de Ghedeon când a strâns el pe evrei.Când oştile madianite au început fuga lor, Ghedeon a trimis grabnic soli în ţinutul lui Efraim,îndemnând poporul să meargă repede spre râul Iordan şi să pună stăpânire pe vadurile spre care seîndreptau madianiţii. Efraimiţii au răspuns de îndată blocând scăparea prin vadurile sudice. La aceavreme, probabil că râul era crescut, obligând vrăjmaşul să folosească un anumit vad. Bat-Bara. Aşezarea acestei cetăţi este necunoscută; dar ea trebuie să fi fost la o oarecaredistanţă în aval de râu, aproape de ţinutul efraimit ca Ghedeon să ceară efraimiţilor să acoperedrumul de scăpare. O dovadă în plus că madianiţii s-au întors în aval de râu înainte de a încerca sătraverseze, este arătată de faptul că urmărirea vrăjmaşului de către Ghedeon dincolo de râu l-afăcut să se îndrepte spre Sucot, o cetate aproape de Iaboc (cap.8:5).

Judecători 7:25 Au pus mâna pe două căpetenii ale lui Madian: Oreb şi Zeeb; auucis pe Oreb la stânca lui Oreb, şi au ucis pe Zeeb la teascul lui Zeeb. Au urmărit peMadian, şi au adus capetele lui Oreb şi Zeeb la Ghedeon de cealaltă parte aIordanului. Oreb şi Zeeb. În mod literal, "corbul şi lupul", nume pitoreşti pentru căpitanii deşertului.Acţiunea rapidă a efraimiţilor i-a făcut în stare să împiedice scăparea unui mare număr de madianiţi,care încercau să treacă Iordanul prin vadurile din aval. Urmăriţi din spate de forţele reunite ale luiNeftali, Aşer şi Manase, cu Iordanul de o parte şi efraimiţii în faţa lor, mulţi madianiţi au fost forţaţisă se supună. Printre captivi erau doi prinţi, Oreb şi Zeeb, care au fost executaţi de îndată. Spre acomemora victoria, locurile unde au fost ucişi aceşti doi bărbaţi au fost numite "stânca lui Oreb", înmod literal, "stânca corbului", şi "teascul lui Zeeb", în mod literal, "teascul lupului", nume care dupăcum s-ar părea, le mai păstrau când a fost scrisă, mulţi ani mai târziu, cartea Judecătorilor. "Stâncacorbului" mai era încă cunoscută şi în zilele lui Isaia (Isaia 10:26). De cealaltă parte a Iordanului. Pe partea estică, regiune numită acum Transiordania. Înconformitate cu cap. 8,4, Ghedeon încă nu trecuse peste Iordan. De aceea, unii au crezut căefraimiţii au prins pe Oreb şi Zeeb după ce ei traversaseră pe partea estică a râului, şi că au adusînapoi capetele captivilor la Ghedeon, care mai urmărea pe madianiţi în fuga lor de la Izreel spreIordan. Explicaţia mai bună este aceea că autorul Judecătorilor, introducând pe efraimiţi şi partea

Page 46: 07. Judecători

- 46 -

lor la această luptă, a dorit să completeze istorisirea sa cu privire la ei şi disputa lor cu Ghedeonînainte de a reda raportul lung al urmăririi de către Ghedeon a madianiţilor la est de Iordan. Dinacest motiv el întrerupe raportul cronologic al luptei spre a spune despre gelozia efraimiţilor şi cumi-a calmat Ghedeon. Apoi, în cap. 8,4 autorul a rezumat firul istoriei luptei. Întâlnirea lui Ghedeon cuefraimiţii urma să aibă loc, în realitate, după ce el s-a întors de la înfrângerea madianiţilor, sau celpuţin după trecerea Iordanului. ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ. 1-25 PP 548-554 2,3 PP 548 4-7 PP 549 9-18 PP 550 19-25 PP 553

Judecători 8:1 Bărbaţii lui Efraim au zis lui Ghedeon: "Ce înseamnă felul acesta depurtare faţă de noi? Pentru ce nu ne-ai chemat, când ai plecat să te lupţi împotrivalui Madian?" Şi au avut o mare ceartă cu el. Şi au avut... o ceartă. Efraim era cea mai populată şi cea mai de seamă seminţie dinPalestina nordică şi a fost geloasă pentru poziţia ei de conducere. Efraimiţii s-au unit imediat lachemarea lui Ghedeon, şi şi-au dovedit puterea şi credincioşia lor faţă de cauza naţională. Totuşi,când au întâlnit pe Ghedeon, mândria şi ambiţiile lor rănite i-au făcut să-i reproşeze faptul că nu i-achemat pe ei înainte să înceapă lupta, ca şi cum i-ar fi spus că nimeni nu avea dreptul să facă omişcare de respingere a vrăjmaşului comun, fără să-i întrebe pe ei. Aroganţa lor se datora în parteputerii lor şi în parte unei atitudini formată, când Iosua, care era un efraimit, a fost recunoscut ca şiconducător al lui Israel. Mai târziu, seminţia a adoptat din nou un ton dictatorial (cap.12:1-7), dar,de data aceasta, rezultatul a fost o înfrângere umilitoare pentru Efraim. Aici se poate găsi una din cele mai importante învăţături ale acestei naraţiuni. În asociaţie cualte seminţii nordice, Efraim nu făcuse nimic spre a se opune prădătorilor madianiţilor. În asociaţiecu alţii, ei au fost curajoşi îndeajuns spre a se uni în luptă numai după ce inamicul era pe fugă. Totaşa sunt mulţi şi astăzi care critică pe acela care lansează curajos un proiect lăudabil. Ei reţin oricesprijin până ce se vede că întreprinderea va avea succes. Atunci ei încearcă să se infiltreze sau să sestrecoare în conducerea întreprinderii. Un astfel de spirit este condamnabil.

Judecători 8:2 Ghedeon le-a răspuns: "Ce-am făcut eu pe lângă voi? Oare nu facemai mult culesul ciorchinelor rămase în via lui Efraim decât culesul întregii vii a luiAbiezer?" Culesul. A ceea ce rămâne. Culesul viei lui Abiezer. Ghedeon nici nu s-a amintit măcar pe sine, ci s-a referit modest, la cei300 de oameni din familia lui Abiezer care erau cu el. Prin metafora lui clasică, Ghedeon a dat deînţeles că Efraim, printr-un efort subsecvent şi secundar, a realizat mai mult decât a făcut grupa lui.Cu toate acestea, nu era lipsă de adevăr în remarca lui pentru că Efraim realizase o victorieînsemnată (vezi Isaia 10:26), cu toate că raportul luptei lor este foarte scurt. Calităţile de conducător ale lui Ghedeon şi stăpânirea de sine l-au făcut în stare să procedezeeficient cu efraimiţii invidioşi. Curtoazia şi diplomaţia lui l-au făcut în stare să potolească mânia lor şisă se descurce într-o situaţie dificilă.

Judecători 8:4 Ghedeon a ajuns la Iordan, şi l-a trecut, el şi cei trei sute de oamenicare erau cu el, obosiţi, dar urmărind mereu pe vrăjmaş. A ajuns la Iordan. Raportul despre urmărirea de către Ghedeon este reluat din cap.7:24.Când madianiţii fugeau, ei s-au împărţit în grupe, dintre care una a fost interceptată de efraimiţi şi

Page 47: 07. Judecători

- 47 -

nimicită; altele au reuşit să treacă Iordanul în dealurile Galaadului. Obosiţi, dar urmărind. Cu toate că Ghedeon şi oamenii lui au fost obosiţi şi flămânzi din cauzaefortului depus în urmărirea ariergărzilor madianite, ei nu s-au oprit la Iordan, ci l-au trecut imediatşi au continuat să urmărească pe vrăjmaş. Ei făcuseră deja mult, dar erau gata să facă mai mult.Tot aşa şi lupta noastră spirituală cere efort stăruitor. În nici un stadiu al luptei nu este în siguranţăa slăbi eforturile noastre din cauza oboselii. Multe biruinţe au fost câştigate de creştini care erau"obosiţi; dar urmărind".

Judecători 8:5 El a zis celor din Sucot: "Daţi vă rog, câteva pâini poporului care măînsoţeşte, căci sunt obosiţi, şi sunt în urmărirea lui Zebah şi ţalmuna, împăraţiiMadianului." Sucot. În mod litera, "barăci". Această cetate a seminţiei lui Gad era aşezată de-a lungulrâului Iaboc, unde încep să apară dealurile nu departe de locul unde Iabocul se varsă în Iordan.Cetatea a primit numele de la colibele ridicate acolo de Iacob, la sfârşitul lungii lui călătorii sprecasă, venind din Padan-Aram (Geneza 33,17). Pâini. În mod literal, „rotunduri" sau „cercuri" de pâine. Acestea erau turtele rotunde şi plate,adesea amintite în Biblie. Cererea lui Ghedeon era dreaptă şi rezonabilă. El îndeplinea o slujbăpentru Israelul întreg, şi într-un timp de nevoie el putea în mod legitim să aştepte ca fraţii lui să-iaprovizioneze cu hrană pe oamenii lui flămânzi. În acelaşi fel, acei care duc lupta spirituală a bisericii merită sprijinul fraţilor lor şi este onerecunoaştere neruşinată a o tăgădui. Instrucţiunea lui Dumnezeu către vechiul Israel a fost „Sănu legi gura boului când treieră grâul" (Deuteronom 25:4). Pavel, în aplicaţia spirituală a acesteideclaraţii, aplică porunca la obligaţia de a sprijini pe acei care lucrează în slujba Evangheliei (1Corinteni 9:9). Zebah şi Ţalmuna. Probabil că există un joc de cuvinte intenţionat în numele acestea. Zebahînseamnă "sacrificiu" sau "victimă de sacrificat". Ţalmuna poate să însemne (zeul) "Ţelemstăpâneşte" sau poate, "refugiu".

Judecători 8:6 Căpeteniile din Sucot au răspuns: "Este oare mâna lui Zebah şiţalmuna în stăpânirea ta, ca să dăm pâine oştirii tale?" Căpeteniile din Sucot. Pentru slujba şi funcţia acestor căpetenii vezi cele despre v. 14.Refuzând să aprovizioneze cu hrană pe oamenii lui Ghedeon căpeteniile acestea s-au făcut vinovateatât de laşitate, cât şi de mustrare neîntemeiată. Ei văzuseră pe cei 15.000 de madianiţi care autrecut şi probabil că au raţionat astfel: "Ce pot face atât de puţini oameni împotriva unui număr atâtde mare? Noi ne vom atrage numai dizgraţia şi pedeapsa madianiţilor ajutând urmăritorii lor". Înfelul acesta, în loc să dea pe faţă împreună simţire şi simpatie patriotică ei au dovedit un egoismextrem luând în considerare numai micile lor interese. Ei au dat o pildă de materialism slujind maide grabă un tiran străin decât să rişte o pierdere. În afară de aceasta, spiritul lor zgârcit poate să fiinvidiat preţul hrănirii acestor 300 de oameni.

Judecători 8:7 Şi Ghedeon a zis: "Ei bine! după ce Domnul va da în mâinile noastrepe Zebah şi pe ţalmuna, vă voi scărpina carnea cu spini din pustie şi cu mărăcini." Scărpina carnea. Ghedeon a răspuns batjocurilor căpeteniilor cu o ameninţare. El ştiuse cumsă potolească pe efraimiţi; ei, însă, făcuseră ceva spre a ajuta cauza. Pe aceşti conducători dinSucot, el i-a privit ca pe nişte trădători şi i-a ameninţat cu o răsplată corespunzătoare.

Judecători 8:8 De acolo s-a suit la Penuel, şi a făcut celor din Penuel aceeaşirugăminte. Ei i-au răspuns cum îi răspunseseră cei din Sucot.

Page 48: 07. Judecători

- 48 -

Penuel. În mod literal, "faţa lui Dumnezeu". Locul unde Iacob s-a luptat cu îngerul (Geneza32,22.30). El era aproape de un vad al râului Iaboc, probabil câteva mile în amonte de Sucot.

Judecători 8:9 Şi a zis şi celor din Penuel: "Când mă voi întoarce în pace, voidărâma turnul acesta." În pace. Adică, nevătămat, realizând succesul victoriei. Turnul acesta. Probabil un turn folosit ca întăritură şi loc de refugiu în vreme de pericol. Îninteriorul zidurilor lui, construite probabil din piatră, căpeteniile din Penuel s-au simţit în siguranţăatât din partea madianiţilor cât şi a lui Ghedeon, astfel că, în mod dispreţuitor, ei au refuzat să deaajutor detaşamentului israelit. Din cauza refuzului lor de a ajuta pe oamenii lui, Ghedeon i-aameninţat să se întoarcă şi să dărâme turnul din care ei au respins acum atât de obraznic apelulsău.

Judecători 8:10 Zebah şi ţalmuna erau la Carcor împreună cu oştirea lor de aproapecincisprezece mii de oameni; toţi cei ce mai rămăseseră din toată oştirea fiilorRăsăritului: o sută douăzeci de mii de oameni care scoteau sabia, fuseseră ucişi. Carcor. Aşezarea acestei cetăţi nu este cunoscută. Probabil că a fost undeva într-o regiuneinaccesibilă de stâncă vulcanică, la marginea deşertului Sirian.

Judecători 8:11 Ghedeon s-a suit pe drumul celor ce locuiesc în corturi, la răsărit deNobah şi de Iogbeha, şi a bătut oştirea care se credea la adăpost. Pe drumul celor. În loc să urmeze drumul pe care merseseră madianiţii, Ghedeon şi ceata luis-au apropiat de tabăra lor pe un drum ocolit printr-o regiune colonizată ici şi colo cu beduininomazi. Prin această mare ocolire el a fost în măsură să cadă asupra lor fără să se ştie, dintr-odirecţie din care ei nu aşteptau atacul. Nobah. Exacta aşezare a acestei cetăţi este necunoscută. Se crede că o movilă din apropierede modernul Şazut marchează locul. Cetatea este amintită în Numeri 32:42 ca cetate a lui Manase. Iogbeha. O cetate a lui Gad (Numeri 32,35). Privită de către unii drept ruina numită acumAgbeihât, la 6 mile nord-vest de Amman şi cam la 20 mile sud-est de Sucot.

Judecători 8:12 Zebah şi ţalmuna au luat fuga; Ghedeon i-a urmărit, a prins pe ceidoi împăraţi ai Madianului: Zebah şi ţalmuna, şi a pus pe fugă toată oştirea. A pus pe fugă toată oştirea. Probabil că madianiţii au crezut că ei veniseră destul de departede locul lor de derută spre a fi în siguranţă faţă de un nou atac şi se poate că au încercat să seregrupeze după panica lor dezastruoasă. Probabil că ei au aşezat sentinele de-a lungul drumului pecare-l făcuseră pentru a da alarma despre apropierea evreilor. Dar Ghedeon şi oamenii lui audejucat planul făcând un mare ocol în aşa fel încât să cadă asupra madianiţilor dinspre partea esticăa taberei. Fiind surprinşi, madianiţii au încercat s-o ia din nou la fugă, dar îndrăzneţii evrei au ucismulţi din ei şi au luat prizonieri pe cei doi împăraţi, Zebah şi Ţalmuna. Probabil că restul madianiţilorau scăpat în grupe mici în deşert.

Judecători 8:13 Ghedeon, fiul lui Ioas, s-a întors de la luptă prin suişul Heres. Prin suişul lui Heres (în engl. "before the sun was up"). Pasajul acesta mai poate fi tradus şi"prin suişul lui Heres". Probabil că ultima redare este corectă, deoarece cuvântul ebraic folosit aicicheres nu este cuvântul care se obişnuieşte pentru "soare". În Biblie este folosit în nume de cetăţi.Sensul se pare să fie acela că Ghedeon s-a întors la Sucot dinadins pe un drum diferit de drumul pecare-l părăsise, cu scopul de a surprinde căpeteniile, ca ele să nu fugă.

Page 49: 07. Judecători

- 49 -

Judecători 8:14 A prins dintre cei din Sucot un tânăr pe care l-a întrebat, şi care i-adat în scris numele căpeteniilor şi bătrânilor din Sucot; erau şaptezeci şi şapte debărbaţi. Le-a dat în scris. Ebraicul katab. În mod literal, "le-a scris". Un tânăr din cetatea Sucot pecare îl prinseseră din întâmplare i-a dat în scris lui Ghedeon numele căpeteniilor şi bătrânilor cetăţii.Deoarece aceia care i-au refuzat cu aroganţă ajutorul au fost conducătorii, fără îndoială că Ghedeona dorit să facă deosebire între ei şi locuitorii cetăţii ,ca să nu pedepsească pe cei care nu eraurăspunzători. Faptul că un tânăr capturat la întâmplare a fost în stare să scrie, dovedeşte că, chiar în aceaperioadă timpurie cunoştinţa scrisului era generală. Căpetenii. Ebraicul sarim. Cuvântul este tradus "stăpânitor", "căpetenie", "şef" aproape totatât de frecvent ca şi "prinţ". În acest pasaj probabil că el se referă la slujbaşii care se aflau înfruntea sfatului bătrânilor, conducătorii militari şi cei cu însărcinări civile. Bătrânii. Căpetenii ale familiilor locale ale cetăţii, alcătuind un sfat sau corp conducător.

Judecători 8:16 Şi a luat pe bătrânii cetăţii, şi a pedepsit pe oamenii din Sucot cuspini din pustie şi cu mărăcini. A luat pe bătrânii. Acum Ghedeon a început să aducă la îndeplinire ameninţarea pe care afăcut-o în v. 7. Raportul nu spune precis cum a luat el pe bătrâni. Probabil că ei au capitulat spre asalva cetatea lor, pentru că victoria lui Ghedeon asupra madianiţilor trebuie să fi frânt voinţa lor dea rezista. A pedepsit. Se pare că aceasta s-a făcut bătându-i cu toiege cu spini. Pedeapsa administratăbătrânilor avea să slujească drept lecţie efectivă pentru aceste căpetenii, ca să nu mai aratenepăsare arogantă faţă de semenii lor israeliţi.

Judecători 8:17 A dărâmat şi turnul din Penuel, şi a ucis pe oamenii cetăţii. A dărâmat şi turnul. Se pare că oamenii din Penuel au rezistat, astfel că, la dărâmareaturnului, aşa cum ameninţase Ghedeon, el a găsit necesar să-i şi omoare. Ghedeon îi ameninţasenumai să nimicească turnul. Probabil că a fost propria lor nebunie ceea ce i-a făcut pe aceşti oamenisă aleagă să apere cetatea şi astfel să-şi piardă vieţile. Aceste măsuri ferme din partea noului judecător al lui Israel, se poate să fi fost necesare sprea avertiza pe alte cetăţi israelite despre urmările probabile ale lipsei de patriotism. Pedeapsa de cares-a împărtăşit Sucot şi Penuel se poate că a slujit ca o barieră afectivă, cel puţin în parte, spreacţiune independentă din partea unor cetăţi israelite izolate, permiţând israeliţilor să prezinte unfront mai unit în eventualitatea unei invazii viitoare.

Judecători 8:18 El a zis lui Zebah şi lui ţalmuna: "Cum erau oamenii pe care i-aţiucis la Tabor?" Ei au răspuns: "Erau ca tine, fiecare avea înfăţişarea unui fiu deîmpărat." El a zis. Ghedeon n-a început să încheie socotelile cu cei doi împăraţi capturaţi până ce n-aprezentat pe aceşti oameni înaintea poporului din Sucot şi Penuel, care îşi bătuseră joc de iscusinţalui Ghedeon de a birui marile forţe madianite. Scena descrisă aici probabil că n-a avut loc imediatdupă căderea cetăţii Penuel, ci câteva zile mai târziu, după ce Ghedeon se întorsese acasă, la Ofra.Aceasta este sugerată de prezenţa tânărului fiu al lui Ghedeon, Ieter (v.20). Fiind doar un băieţaştimid, tânărul cu greu ar fi putut participa la eroica expediţie. Cum erau? Ebraicul 'ayepoh. Probabil mai bine tradus „unde" ca în Rut 2,19 şi Isaia 49,21.Septuaginta redă de asemenea „unde". Ghedeon cunoştea foarte bine că fraţii lui fuseseră omorâţide aceşti împăraţi. Întrebarea lui a fost un anunţ pentru aceşti împăraţi, că trebuie acum săplătească pentru faptele lor rele.

Page 50: 07. Judecători

- 50 -

Pe care i-aţi ucis. Suntem lăsaţi în întuneric complet cu privire la împrejurările acestei luptesau masacru. Se pare că mai mulţi fraţi de-ai lui Ghedeon au fost prinşi aproape de muntele Taborşi omorâţi de aceşti doi împăraţi în timpul uneia din incursiunile lor anterioare în ţară. Aceasta esteprima indicaţie că Ghedeon a reparat o nedreptate personală.

Judecători 8:19 El a zis: "Erau fraţii mei, fiii mamei mele. Viu este Domnul că, dacăi-aţi fi lăsat cu viaţă, nu v-aş ucide." Fiii mamei mele. Acesta a fost felul în care Ghedeon a spus că aceşti oameni erau fraţii luibuni. Pe vremea când oamenii aveau adesea mai multe soţii, era necesar a se face deosebire întrefraţi buni şi fraţi vitregi. Natural că lui Ghedeon îi erau mai dragi fraţii lui buni decât fiii tatălui săude la o altă soţie. Dacă i-aţi fi lăsat cu viaţă. Legea răzbunării sângelui cerea ca Ghedeon să omoare pe cei doiîmpăraţi (Numeri 35:17-19). O soartă mai puţin severă putea să fi fost partea lor pentru alte crimeale lor.

Judecători 8:20 Şi a zis lui Ieter, întâiul lui născut: "Scoală-te, şi ucide-i!" Dartânărul nu şi-a scos sabia, pentru că-i era teamă, căci era încă un copil. Ucide-i. În vechime, a pieri de mâna unui tânăr sau a unei femei era socotit a fi o umiliredegradantă (vezi cap.9:54).

Judecători 8:21 Zebah şi ţalmuna au zis: "Scoală-te tu însuţi şi ucide-ne! Căci cume omul, aşa e şi puterea lui." Şi Ghedeon s-a sculat, şi a ucis pe Zebah şi ţalmuna. Aluat apoi lunişoarele de la gâtul cămilelor lor. Scoală-te tu însuţi. Pronumele este accentuat. Dacă ei trebuie să moară, mai bine să moarăde mâna unui erou, decât doar de mâna unui copil. Cum e omul. Adică, un bărbat are puterea unui bărbat. De la un copil nu se poate aştepta săfacă ceea ce necesită tăria unui bărbat. Natural că împăraţii mai degrabă ar fi vrut să fie omorâţidintr-o singură lovitură decât să fie ciopârţiţi şi sfâşiaţi de un copil, care ar fi avut ca rezultat omoarte mai înceată şi mai dureroasă. Lunişoarele. Ebraicul saharonim, „luni mici", sau „semilune". În Isaia 3,18 cuvântul acestaeste tradus "obezi rotunde ca luna" (engl.) ("lunişoare în rom. n.n.). De gâtul cămilelor beduinilormai atârnă încă ornamente semilunare. În cazul împăraţilor Zebah şi Ţarmuna, aceste podoabeprobabil că au fost făcute din aur.

Judecători 8:22 Bărbaţii lui Israel au zis lui Ghedeon: "Domneşte peste noi, tu şi fiultău, şi fiul fiului tău, căci ne-ai izbăvit din mâna lui Madian." Domneşte peste noi, tu... Din cauza măreţei biruinţe câştigate prin curajul şi perseverenţaneobosită a lui Ghedeon, bărbaţii din diferitele seminţii care au alcătuit oştirea sa, i-au propus luiGhedeon să fie împăratul lor, succesiunea trecând de la tată la fiu. Mişcarea a fost o expresie adorinţei crescânde a seminţiilor israelite de a se uni sub o monarhie, ca astfel să poată da mai uşorşi mai eficient ajutor mutual împotriva vrăjmaşului. De la vecinii de jur împrejurul lor, ei au putut săvadă valoarea efortului unit pe care-l poate avea un regat eficient. Dorinţa aceasta a continuat săcrească tot mai puternic până ce seminţiile au reuşit să formeze monarhia pe timpul lui Saul.

Judecători 8:23 Ghedeon le-a zis: "Eu nu voi domni peste voi, ci Domnul va domnipeste voi." Domnul va domni. Ghedeon a refuzat oferta monarhiei ereditare. El a recunoscut cărealizările sale se datorau numai puterii lui Dumnezeu care a lucrat în favoarea lui. El fusese chematde Dumnezeu să îndeplinească o slujbă specială pentru naţiune, şi el a îndeplinit-o. Dumnezeu nu-l

Page 51: 07. Judecători

- 51 -

chemase să devină un monarh. El ştia că fiii lui nu aveau să fie în stare să conducă naţiunea, fărăca Dumnezeu să-i cheme în mod individual. Dar chemarea lui Dumnezeu nu se extinde în virtutealegăturilor de familie. Slăbiciunea conducerii ereditare constă în acest fapt. Adesea, urmaşul în liniedirectă, este o persoană cu totul nepotrivită pentru lucrare. Nobleţea lui Ghedeon s-a dovedit în respingerea conducerii monarhice. Oferta aceasta trebuiesă fi reprezentat o ispită pentru el. Adesea este nevoie de mai multă tărie pentru a rezista atracţieiputerii oferite, decât de a birui un vrăjmaş. Dar Ghedeon, în acest moment, a rămas credincios faţăde Dumnezeu, şi cuvintele sale, pe drept cuvânt, au încoronat faptele sale eroice.

Judecători 8:24 Ghedeon le-a zis: "Am să vă fac o rugăminte: daţi-mi fiecareverigile de nas pe care le-aţi luat ca pradă." Vrăjmaşii aveau verigi de aur, căci erauIsmaeliţi. Ismaeliţi. Ismael şi Madian erau fraţi vitregi (Geneza 25,2). Adesea numele sunt schimbatereciproc în Scriptură din cauza apropiatei lor înrudiri şi din cauză că amândoi locuiau în aceeaşiregiune, unde ei au încheiat căsătorii mixte şi s-au contopit (vezi Geneza 37,25.27.28).

Judecători 8:25 Ei au zis: "ţi le vom da cu plăcere." Şi au întins o manta, pe care aaruncat fiecare verigile pe care le prădase. Le vom da cu plăcere. Atât de mare a fost uşurarea de a fi liberaţi de asuprirea madianitădupă şapte ani în care au fost prădaţi, şi atât de puternic a fost simţământul popular în favoarea luiGhedeon, încât israeliţii au răspuns cu bucurie la cererea eliberatorului lor şi i-au predat partea ceamai de valoare a prăzii.

Judecători 8:26 Greutatea verigilor de aur pe care le-a cerut Ghedeon, a fost de omie şapte sute de sicli de aur, afară de lunişoare, de cerceii de aur, şi hainele depurpură pe care le purtau împăraţii Madianului, şi afară de lănţişoarele de la gâtulcămilelor lor. Greutatea. Greutatea verigilor de aur s-a ridicat cam la 37 funzi, care astăzi ar fi echivalentula circa 15.776 dolari. Geneza 24,22 arată că o singură verigă poate cântări până la o jumătate desiclu. Lunişoare. Ebraicul saharonim (vezi cele despre v. 21). Cerceii. Ebraicul netifot. Adică „stropi". Ei erau un fel de atârnători pentru urechi.

Judecători 8:27 Ghedeon a făcut din ele un efod, şi l-a pus în cetatea lui, la Ofra,unde a ajuns o pricină de curvie pentru tot Israelul, şi a fost o cursă pentru Ghedeonşi pentru casa lui. Efod. Efodul era o haină pentru umeri fără mâneci a marelui preot de care erau ataşate celedouă pietre de onix care cuprindeau numele celor 12 seminţii ale lui Israel (Exod 28,6-35; PP 351).Cuvântul mai era folosit şi pentru o haină simplă aşa cum purta Samuel când slujea la templu caslugă (1 Samuel 2,18) şi pentru îmbrăcămintea lui David când a jucat înaintea chivotului (2 Samuel6,14). După câte se pare, era o îmbrăcăminte purtată de mulţi preoţi (1 Samuel 22,18). Cel care seafla în posesia lui Abiatar, preotul lui David, a fost folosit spre a întreba pe Domnul (1 Samuel23,6.9-12). Efodul lui Ghedeon şi placa de pe piept au fost făcute ca imitaţie a acelor purtate demarele preot (PP 556). Curvie. S-ar părea că israeliţii au ajuns să privească acest efod ca obiect de închinare. O cursă pentru Ghedeon. Autorul pare să sugereze că nenorocirile care au avut loc în familialui Ghedeon după moartea sa, puteau fi atribuite incidentelor în legătură cu acest efod. Cineva sepoate întreba despre motivele care au îndemnat pe Ghedeon să ridice această închinare rivală laOfra. Centrul religios al israeliţilor era la Şilo, în seminţia lui Efraim, unde era aşezat cortul întâlnirii.

Page 52: 07. Judecători

- 52 -

Se poate că atitudinea arogantă a efraimiţilor (vezi cap. 8,1) a fost ceea ce a făcut ca Ghedeon săfie indignat faţă de ei în aşa măsură, încât să nu-i placă să meargă să se închine în teritoriul lor.Minunea făcută de înger aproape de căminul lui, înainte de chemarea lui la slujba de judecător,poate că l-a făcut să conchidă că Dumnezeu a lăsat să se înţeleagă ca să fie stabilit un nou loc deînchinare şi că el trebuia să slujească acolo ca preot. El ceruse semne miraculoase, şi ele i-au fostdate. În funcţia lui de judecător de mai târziu, poate că a simţit nevoia de a întreba pe Domnul, şiastfel, având în vedere aceste considerente, a făcut un efod imitaţie al celui din cortul întâlnirii.Păcatul lui a constat în aceea că a luat asupra sa prerogativele preoţiei aaronice, fără aprobaredivină. Această abatere de la dreptate a pregătit calea pentru o mare apostazie, atât în familia luiapropiată cât şi printre bărbaţii seminţiei lui. Oamenii au fost abătuţi din drum chiar de către acelacare mai înainte a nimicit idolatria lor. Fără îndoială că Ghedeon n-a intenţionat să se abată de laînchinarea faţă de Dumnezeu, şi intenţiile lui au putut fi bune. Totuşi, aprecierea lui subiectivă, fărăcălăuzire divină, cu privire la nevoia unui nou centru religios, a deschis calea pentru dezastru.Pentru Ghedeon n-a existat nici o scuză să părăsească programul pe care Dumnezeu îl aprobase cuprivire la închinarea şi serviciul divin. Dacă Ghedeon ar fi continuat să caute călăuzirea divină, aşacum făcuse mai înainte, el ar fi cruţat familia şi poporul său de multă durere. Istoria lui Ghedeon este o avertizare în sensul că se cere mai mult decât bune intenţii pentrua face ca o faptă să fie lăudabilă şi dreaptă. Ba mai mult, cu cât mai însemnată este poziţia unuiom, cu atât mai îndepărtată va fi influenţa exemplului lui rău; deci, cu atât mai mare va fi nevoia luide a reglementa orice faptă a vieţii lui după modelul divin. Singura regulă de viaţă dreaptă esteLegea lui Dumnezeu. În ciuda greşelii lui, Ghedeon este lăudat în Epistola către Evrei (cap. 11,32)pentru faptele lui de credinţă de mai înainte.

Judecători 8:30 Ghedeon a avut şaptezeci de fii ieşiţi din el, căci a avut mai multeneveste. Multe neveste. Acest harem este o dovadă despre bogăţia şi puterea lui Ghedeon. Poligamiaa fost adoptată în mare măsură numai de conducători sau de cei extrem de bogaţi. Descriereafamiliei lui Ghedeon, aşa cum este relatată aici (v. 30,31) este făcută spre a procura fundalul pentruseriile de evenimente care urmează (cap. 9).

Judecători 8:31 ţiitoarea lui, care era la Sihem, i-a născut de asemenea un fiu,căruia i-au pus numele Abimelec. Ţiitoarea. Cele ce urmează arată că ea poate să fi fost o canaanită. Faptul că această femeiea rămas cu rudele ei la Sihem, în loc să vină la casa lui Ghedeon din Ofra, arată că acest caz eraunul pe care arabii de mai înainte l-au numit o căsătorie "sadika" (prietenă). În prevederea uneiastfel de căsătorii, femeia locuia cu familia ei, şi era vizitată de soţ din când în când. Copiii născuţidintr-o astfel de căsătorie erau socotiţi ca membri ai familiei soţiei, şi locuiau totdeauna cu mamalor. Căruia i-a pus numele. În mod literal, "el i-a pus numele lui". Construcţia ebraică folosită aicieste întrebuinţată adesea când, în viaţa de mai târziu, se dau nume în plus sau porecle (2 Regi17:34; Neemia 9:7; Daniel 1-7; 5:12). Din cauza aceasta, unii au crezut că numele de Abimelec,care înseamnă "tatăl unui împărat" a fost dat când Ghedeon a observat caracterul ambiţios şiîngâmfat al copilului. Numele mai poate însemna şi "tatăl meu este împărat". De aceea el poate căi-a fost dat de mamă, din vanitate, astfel că toţi aveau să-şi amintească faptul că tatăl băiatului afost puternicul judecător Ghedeon. Abimelec s-a dovedit a fi un fiu nevrednic al lui Ghedeon, avândcurajul şi energia tatălui său, fără virtuţile acestuia.

Judecători 8:32 Ghedeon, fiul lui Ioas, a murit după o bătrâneţe fericită, şi a fostîngropat în mormântul tatălui său Ioas la Ofra, care era a familiei lui Abiezer.

Page 53: 07. Judecători

- 53 -

A murit. Ghedeon a murit în pace şi prosperitate, dar sămânţa cea rea pe care el a semănat-o a adus rod amar în generaţia care a urmat. Puţin înţeleg cât de îndepărtată este influenţacuvintelor şi faptelor lor. Ofra. Vezi cele despre 1 Samuel 13:17. Se consideră că probabil această Ofra urmează să fieidentificată cu Ofra din 1 Samuel 13:17, şi dacă este aşa, poate cu modernul eţ-Tayibeh, cam la 4mile nord-est de Betel. Localizarea aceasta o aşează sus în munţi dominând valea Iordanului.

Judecători 8:33 După moartea lui Ghedeon, copiii lui Israel au început iarăşi săcurvească cu Baalii şi au luat pe Baal-Berit ca dumnezeu al lor. Baalii. Vezi cele despre cap. 2,13.17. Căi nesfinte de închinare curând au dus la închinarea lazei falşi. Baal-Berit. În mod literal, "Domnul legământului". Aceeaşi zeitate este numită "zeul Berit", înmod literal, "zeul legământului" (cap. 9,46). Sihemul avea un templu dedicat acestei zeităţi (cap.9,4). Nu este clar dacă numele de "domn al legământului" se referă la o zeitate despre care secredea că stăpâneşte asupra unei ligi de cetăţi canaanite, sau la un legământ între Baal şiînchinătorii lui, sau la liga dintre locuitorii canaaniţi din Sihem şi israeliţii nou veniţi. O alianţă întredouă neamuri avea să fie, de obicei, cimentată printr-o închinare comună. În timpurile de mai târziualianţele politico-religioase ca aceasta, adesea, au dus pe israeliţi la idolatrie. Israeliţilor le fuseseinterzis să încheie alianţe cu neamurile păgâne (cap. 2,2). Unul dintre primele simptome deapostazie printre ei a fost tendinţa de a înlătura barierele dintre ei şi vecinii lor păgâni. Se pare căacele concesii cerute pentru a face posibilă stabilirea legăturilor legământului, au fost adeseaunilaterale; prea adesea Israel a fost cel care şi-a supus credinţa lui.

Judecători 8:34 Copiii lui Israel nu şi-au adus aminte de Domnul, Dumnezeul lor,care-i izbăvise din mâna tuturor vrăjmaşilor care-i înconjurau. Nu şi-au adus aminte. Uitarea a fost un defect comun al urmaşilor lui Dumnezeu. Siguranţaconstă în aducerea aminte a felului cum a călăuzit şi cum a lucrat Dumnezeu în trecut, şi în continuadependenţă de acea conducere. Mulţumirea izvorăşte din aducere aminte şi cugetare, şi cândoamenii nu cugetă la binecuvântările lui Dumnezeu asupra lor, ei Îl uită şi devin nerecunoscători. Înfelul acesta, nerecunoştinţa devine părintele necredinţei (vezi Rom 1:20,28). Se cere efort continuu spre a-ţi aminti de Dumnezeu. Mintea omenească este în aşa felalcătuită, încât ea nu reţine în memorie acele lucruri care nu sunt reamintite des. De aici şi nevoiaunei constante reîmprospătări a istoriei sacre, prin studierea zilnică a Bibliei şi participarea laserviciile divine unde aceste chestiuni sunt reauzite. De aceea, şi nevoia de a revedea istoriacurentă a bisericii şi reamintirea frecventă a importantelor intervenţii divine în experienţa personală. După cum se întâmplă cu multe cuvinte ebraice, "a-şi aduce aminte" nu se referă numai laactul de a reţine cu minte conştientă, ci cuprinde şi fapta a ceea ce cunoştinţa faptelor avea să oceară. Astfel "a-ţi aduce aminte" de Dumnezeu înseamnă a-I aduce închinarea pe care El o cere. A-şi "aduce aminte" de Ghedeon avea să însemne a da cinste urmaşilor lui, cât şi a lua seamă la sfatullui şi a căuta să urmeze după modelul pe care el l-a lăsat pentru viitoarea jurisdicţie a domeniului luiIsrael. Greşala lui Ghedeon, care a presupus că aşezarea efodului său putea să păstreze credincioşiapoporului faţă de Iehova, s-a descoperit acum în toată nebunia ei. După moartea lui, israeliţii nu s-au mai gândit nici la el, nici la Dumnezeul lui care l-a eliberat.

Judecători 8:35 Şi n-au ţinut la casa lui Ierubaal, a lui Ghedeon, după tot binele pecare-l făcuse el lui Israel. N-au ţinut la casa. Propoziţia aceasta este un scurt rezumat al evenimentelor care urmeazăsă fie narate în capitolul următor. Aceia care i-au oferit odată posibilitatea să fie rege peste ei, n-au

Page 54: 07. Judecători

- 54 -

dat dovadă de recunoştinţă faţă de descendenţii lui. Cât de vremelnică este popularitatea acesteilumi. Eroul de astăzi este mâine uitat. ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ. 1-35 PP 553-556 1-3 PP 555 4,12 PP 553 18 PP 546 22,23 PP 555 24-27,31,33 PP 556 34,35 PP 556

Judecători 9:1 Abimelec, fiul lui Ierubaal s-a dus la Sihem la fraţii mamei lui şi iatăcum le-a vorbit atât lor, cât şi la toată familia casei tatălui mamei sale: Sihem. Situat la 30 mile nord de Ierusalim, într-o îngustă vale fertilă. Probabil că el a fostsub jurisdicţia lui Ghedeon. El a fost cel puţin reşedinţa ţiitoarei lui Ghedeon şi a rudelor ei. Deîndată ce Ghedeon a fost înmormântat, Abimelec s-a dus la Sihem să încerce a convinge rudelesale, care par să fi fost cetăţeni de seamă ai cetăţii, să-l ajute să obţină aceeaşi autoritate deconducere pe care o exercitase şi tatăl său.

Judecători 9:2 "Spuneţi vă rog, în auzul tuturor locuitorilor din Sihem: "Este maibine pentru voi ca şaptezeci de oameni, toţi fii ai lui Ierubaal, să stăpânească pestevoi, sau un singur om să stăpânească peste voi?" Şi aduceţi-vă aminte că eu suntos din oasele voastre şi carne din carnea voastră." Locuitorilor din Sihem. Cuvântul ebraic tradus aici „bărbaţi” (în engl.) este pluralul de la ba’alcare înseamnă „posesori” sau „cetăţeni”. Locuitorii erau de naţionalitate amestecată, unii fiindisraeliţi, unii canaaniţi, şi alţii, ca Abimelec, poate că aveau şi sângele unora şi al altora. Ei locuiauunul lângă altul, amestecându-se într-o anumită măsură, totuşi împărtăşindu-se de o antipatiemutuală. Versetul 28 indică faptul că, în această cetate specială, canaaniţii predominau. Este mai bine? Abimelec a socotit acest argument ca zdrobitor. Nu trebuie să conchidem cătoţi cei 70 de fii ai lui Ghedeon au căutat să câştige pentru ei autoritatea de conducere a tatălui lor.Abimelec a prezentat cazul în lumina cea mai rea posibilă, mizând pe temerile şi prejudecăţilegloatei. Os din oasele voastre. Se pare că Abimelec a apelat la grupa de canaaniţi a gloatei. Chiardacă nu acesta a fost cazul, israeliţii din Sihem erau din seminţia lui Efraim, şi el cunoştea prea bineambiţia lor de a fi seminţia conducătoare. Fără îndoială că ei erau deranjaţi de ideea ca Ghedeon,un bărbat din Manase, să fie bărbatul şef al întregii regiuni. De aceea ei aveau să fie gata oricând săprindă ocazia de a ridica pe fiul lui Ghedeon din Sihem la slujba tatălui lor.

Judecători 9:4 I-au dat şaptezeci de sicli de argint pe care i-au ridicat din casa luiBaal-Berit. Abimelec a cumpărat cu ei pe nişte oameni fără căpătâi şi neastâmpăraţi,care au mers după el. Casa lui Baal-Berit. În vechime templele au slujit ca depozite pentru fondurile civile şipersonale, aşa cum sunt băncile de astăzi. La aceasta se mai adăuga la fiecare templu propriul luitezaur alcătuit din fondurile acumulate prin plata juruinţelor, penalităţilor şi darurilor. Sprijinul luiAbimelec pentru întreprinderea lui venea de la un templu al lui Baal. Ce ruşine, ca fiul unuia din aceicare şi-au început cariera sa arătând zădărnicia închinării la Baal să-şi înceapă cariera sa cu un dardin templul lui Baal şi cu el să asasineze pe toţi fraţii lui! Acesta este rezultatul final al poligamiei,ambiţiei şi a lipsei de evlavie. În familiile poligame este iubire puţină şi multă gelozie. Şaptezeci. Aceşti bani însumau un siclu pentru fiecare frate ucis, probabil cam 21 cenţi.

Page 55: 07. Judecători

- 55 -

Oameni fără căpătâi şi neastâmpăraţi. În mod literal, „oameni goi (fără însemnătate) şinesăbuiţi”. Multe revoluţii sângeroase au fost duse plătind astfel de urmaşi fără reputaţie şinesăbuiţi.

Judecători 9:5 A venit în casa tatălui său la Ofra, şi a ucis pe fraţii săi, fiii luiIerubaal, şaptezeci de oameni, pe aceeaşi piatră. N-a scăpat decât Iotam, cel maitânăr fiu al lui Ierubaal, căci se ascunsese. A ucis pe fraţii săi. Aceasta era calea obişnuită a uzurpatorilor spre a-şi asigura tronul lor;persoana care n-avea nici un drept nimicea pe toţi acei care aveau drept, în aşa fel ca să nu maiaibă nici un concurent. Despoţii au anticipat conspiraţiile, şi aşa au nimicit pe toţi fraţii şi rudele lorapropiate. Pe aceeaşi piatră. Ca şi animalele de jertfă (1 Samuel 14:33-35). Abimelec a ucis pe fraţii luipoate pe aceeaşi stâncă pe care Ghedeon a clădit altarul lui. Iotam. În mod literal, „Domnul este desăvârşit”. Faptul că Ghedeon a vrut să dea un astfel denume celui de-al 70-lea fiu al lui arată că el a rămas un credincios loial Domnului, în ciuda efoduluipe care l-a făcut.

Judecători 9:6 Toţi locuitorii din Sihem şi toată casa lui Milo s-au strâns laolaltă, şiau venit de au făcut împărat pe Abimelec, lângă stejarul sădit în Sihem. Casa lui Milo. Probabil că Milo era o localitate nu departe de Sihem. Nu este lămurit dacăcuvântul „casă” folosit aici, înseamnă familia sau locuitorii din Milo, sau, o clădire. Aici şi în v. 20expresia pare să fie paralelă cu „oamenii din Sihem”. Deci ea se poate referi la oamenii clanului saufamiliei din Milo. Pe de altă parte, ea ar putea foarte bine să însemneze o clădire. În v.46 se facereferire la „turnul din Sihem” aşa fel încât ea poate fi egală cu „casa lui Milo”. Stejarul (engl. „plain”). Ebraicul ‘llon. Cuvântul înseamnă un stejar sau terebint (veziJudecători 6,11; Geneza 35,8). Probabil că pomul acesta din Sihem era acelaşi ca şi cel sub careIacob a făcut ca familia lui să îngroape cerceii şi amuletele idolatre (Geneza 35,4) şi sub care Iosuaa ridicat piatra lui ca mărturie (Iosua 24:26). Stâlp (în Romani lipseşte). Acesta era unul din pietrele sacre folosite de obicei de evrei şi decanaaniţi în locurile lor de închinare (Geneza 28,18; Exod 24,4; Deuteronom 12,3). Abimelec a fostproclamat împărat în acelaşi loc unde Iosua ţinuse ultima adunare naţională spre a reînnoilegământul lui Israel cu Iehova (Iosua 24:1,25,26). Era obiceiul de a alege un împărat în vreunsanctuar sau loc sacru (1 Samuel 11,15).

Judecători 9:7 Iotam a aflat despre lucrul acesta. S-a dus şi s-a aşezat pe vârfulmuntelui Garizim, şi iată ce le-a strigat el cu glas tare: Vârful muntelui Garizim. Probabil că nu „vârful” muntelui, care este de 900 picioare deasupracetăţii, ci o platformă pe care călătorii o numesc ieşitură din latura muntelui. Iotam, singurul fiu allui Ghedeon care scăpase să fie omorât de Abimelec, aflase că oamenii din Sihem proclamauîmpărat pe Abimelec. Riscându-şi viaţa, s-a căţărat pe o stâncă mai ieşită deasupra oamenilor careerau adunaţi aproape de stejar. Câştigând atenţia mulţimii care tocmai făcuse împărat e Abimelec,Iotam a anunţat cu glas tare o solie către mulţime. Cuvântarea lui a avut două părţi. Parabola puneîn contrast atitudinea lui Ghedeon şi a fiilor lui, cu cea a aventurierului Abimelec, şi prezice că soartasihemiţilor, din cauza faptului că l-au ales pe Abimelec ca împărat, va fi un dezastru, în cele dinurmă. Cuvântarea este una dintre capodoperele literaturii.

Judecători 9:8 "Ascultaţi-mă, locuitorii Sihemului, şi Dumnezeu să vă asculte!Copacii au plecat să ungă un împărat şi să-l pună în fruntea lor. Ei au zis măslinului:"Împărăţeşte peste noi!"

Page 56: 07. Judecători

- 56 -

Copacii au plecat. Alegorii de acest fel, în care lucrurile neînsufleţite vorbesc şi acţionează,erau plăcute celor din antichitate. Să ungă un împărat. Iotam cunoştea prea bine dorinţa poporului de a avea un împărat, nunumai pentru a fi asemenea celorlalte popoare din jurul lor, ci pentru că ei socoteau că frecventelelor necazuri din partea vrăjmaşilor se datorau unei nereguli în forma de conducere , în timp cesuferinţele lor se datorau apostaziei lor. Această cerere pentru un împărat a fost exprimată primadată în oferta poporului de a face împărat pe Ghedeon. Dorinţa lor a continuat să crească tot maimult, până ce a fost făcută această încercare nereuşită. În zilele lui Saul ea a devenit atât deputernică, încât profetul Samuel, sub îndrumarea lui Dumnezeu, a consimţit şi a condus alegereaunui împărat. Măslin. În Palestina măslinul este cunoscut ca cel mai de valoare pom. În valea fertilă aSihemului se mai află încă livezi întinse de astfel de pomi. Măslinul, smochinul şi viţa, cărora li s-aoferit împărăţia în mod succesiv, reprezintă bărbaţi ca Ghedeon pe care binele comunităţii îi interesamai mult decât avansarea personală.

Judecători 9:9 Dar măslinul le-a răspuns: "Să-mi părăsesc eu untdelemnul meu,care îmi aduce laude din partea lui Dumnezeu şi a oamenilor, ca să mă duc sădomnesc peste copaci?" Să-mi părăsesc eu? Ghedeon a refuzat să părăsească lucrarea legitimă de judecător pentrua-şi asuma o poziţie ca aceea. Deşi ar fi fost capabil pentru ea, Dumnezeu nu-l chemase s-oîndeplinească. Răspunsul lui a fost: „Domnul va domni peste voi” (cap. 8,23). Asumarea conduceriiîmpărăţiei ar fi fost tot atât de nepotrivită ca şi aceea a pomului care-şi părăseşte postul luifolositor, pentru a deveni împărat peste pomi. Laude din partea lui Dumnezeu. Untdelemnul de măslin era folosit în slujba cortului întâlnirii,la aducerea de jertfe, daruri, la consacrarea într-o slujba dar şi ca element de dietă. Poate că,cuvântul ‘elohim folosit aici, ar trebui tradus „dumnezei”, cum ar fi potrivit, pentru că Iotam aadaptat parabola la starea idolatră a sihemiţilor (vezi şi v. 13).

Judecători 9:10 Şi copacii au zis smochinului: "Vino tu de împărăţeşte peste noi!" Smochinul. Ceilalţi fii ai lui Ghedeon, sau poate chiar unii din judecătorii de mai înainte.Aceştia puteau să fi avut aptitudini şi capacităţi pentru conducere cu mult peste acelea ale luiAbimelec. Se poate că fusese făcută vreo ofertă unuia sau mai multora dintre ei să devină împărat,dar ei refuzaseră.

Judecători 9:13 Dar viţa le-a răspuns: "Să-mi părăsesc eu vinul, care înveseleşte peDumnezeu şi pe oameni, ca să mă duc să domnesc peste copaci?" Vinul. Ebraicul tiroş, mustul strugurelui, fie proaspăt făcut sau fermentat. Înveseleşte pe Dumnezeu. Sau „înveseleşte pe zei” (vezi cele despre v. 9), ca o adaptare aparabolei la obiceiurile binecunoscute ale sihemiţilor idolatri. Ei erau, probabil familiarizaţi cufrecventele jertfe de vin pentru zeităţile păgâne, care, se presupunea că iau într-adevăr parte la ele. Pe de altă parte vinul mai era folosit şi la jertfele de băutură din serviciul templului (Exod29:40; Numeri 15.7.10 etc.). Să domnesc peste copaci. În mod literal, „a flutura mâna in semn de salut”. Acţiuneareprezintă un gest de autoritate. Toţi cei trei pomi care produc cele mai bogate binecuvântări pentruom, măslinul, smochinul şi viţa, au refuzat succesiv cinstea de a deveni împărat peste copaci.Motivul a fost la toţi acelaşi, pentru ce să părăsească slujba prin care ei aduceau cel mai de valoareserviciu spre a-şi asuma o slujbă care socoteau că nu era necesară? Figura „a undui peste copaci” este o imagine potrivită a voinţei populare – nesigură şiafectată de orice vânt. O poziţie câştigată ca rezultat al favorii populare putea fi menţinută numai

Page 57: 07. Judecători

- 57 -

prin aplecarea faţă de orice adiere de vânt, sau în plus, prin pierderea adevăratei nobleţe, în efortulde a păstra poziţia prin forţa armelor. Cuvintele lui Iotam indică faptul că şi Ghedeon a înţelesnatura nestatornică a israeliţilor. Nici un bărbat de adevărată valoare nu va părăsi o poziţiefolositoare pentru a-şi asuma conducerea împărăţiei poporului ale cărui dorinţe şi ţinte se schimbauaşa de repede, ca vântul.

Judecători 9:14 Atunci toţi copacii au zis spinului: "Vino tu şi împărăţeşte peste noi." Spinul Spinul, un arbust spinos, care creşte răzleţ şi care este obişnuit pe dealurile Palestinei.El a reprezentat antiteza copacilor de valoare care au refuzat oferta împărăţiei.

Judecători 9:15 Şi spinul a răspuns copacilor: "Dacă în adevăr vreţi să mă ungeţi caîmpărat al vostru, veniţi şi adăpostiţi-vă sub umbra mea; altfel, să iasă un foc dinspin şi să mistuie cedrii Libanului." În adevăr. Altfel spus, cu scop serios. Spinul recunoscând valoarea lui inferioară încomparaţie cu a celorlalţi copaci, a bănuit că oferta este făcută numai ca glumă, sau ca bătaie dejoc. Adăpostiţi-vă sub umbra mea. Aceasta mai poate fi tradus „găsiţi adăpost la umbra mea”.Neghiobul de spin oferă cu toată seriozitatea o invitaţie absurdă. Ramurile cele joase nu oferă nici oumbră, şi sunt pline de spini. Aceasta este o ironie înţepătoare. Ea descrie absurditatea situaţiei încare se aflau sihemiţii. Abimelec, spunea Iotam poporului, nu poate procura pentru ei mai multăocrotire decât poate spinul uscăţiv să procure umbră şi ocrotire pentru măslin şi smochin. Totul erafăgăduit ,dar nimic împlinit. Altfel. Spinul nu este numai nerăbdător să fie împărat, ci el pronunţă şi ameninţărirăutăcioase şi periculoase – duplicatul acelor intimidări, fără îndoială, care fuseseră folosite deAbimelec pentru a convinge să nu fie retrase ofertele de sprijin pe care poporul din Sihem i-l dăduselui. Să iasă un foc. Tufişurile de spini erau în mod vădit cauza deselor incendii având în vedere căele ardeau uşor şi focul se răspândea repede (Exod 22:6; comp. cu Psalmul 58:9; Isaia 9:18). DeşiAbimelec, întocmai ca spinul, nu avea putere sau pricepere să ajute, el avea mare putere săvatăme. Acei care au făcut împărat pe Abimelec erau într-o dilemă. Dacă rămâneau credincioşi faţăde el, acesta avea să-i ducă la ruină. Pe scurt, morala întregii parabole este aceasta: oameni slabi, nevrednici, răi, vor fi totdeaunagata să-şi asume puterea, pentru ca, în cele din urmă, să aducă ruină asupra lor înşile şi asuprapoporului nefericit pe care îl conduc.

Judecători 9:16 Acum, oare cu adevărat şi cu toată curăţia aţi lucrat voi, făcândîmpărat pe Abimelec? Aţi arătat voi bunăvoinţă faţă de Ierubaal şi de casa lui? V-aţipurtat voi oare cu el potrivit cu slujba pe care v-a făcut-o? Cu toată curăţia aţi lucrat? Iotam începe aplicaţia parabolei. Fapta lor de a-l face împărat peAbimelec – vor fi nevoiţi să recunoască – a fost adusă la îndeplinire în mod necugetat şi dinmândrie. Potrivit cu slujba. Arătând situaţia periculoasă în care s-au încurcat oamenii din Sihem, Iotamîi mustră server pentru ingratitudinea pe care au arătat-o faţă de Ghedeon finanţând incursiunea luiAbimelec asupra casei lui Ghedeon, în cursul căreia Abimelec masacrase 69 din fraţii lui vitregi.Aceasta a fost răsplata pe care au dat-o locuitorii din Sihem familiei aceluia care-şi riscase viaţapentru a-i elibera pe locuitorii Palestinei de hoardele madianite. Favoruri mari sunt răsplătite adesearău, mai ales de către posterioritate.

Page 58: 07. Judecători

- 58 -

Judecători 9:18 şi voi v-aţi ridicat împotriva casei tatălui meu, i-aţi ucis fiii, şaptezecide oameni, pe aceeaşi piatră, şi aţi făcut împărat peste locuitorii din Sihem peAbimelec, fiul roabei lui, pentru că este fratele vostru. I-aţi ucis fiii. Pentru că ei au finanţat pe Abimelec în fapta lui cea rea, Iotam îi socoteşte peoamenii din Sihem împreună răspunzători pentru uciderea fraţilor lui. Roabă. Adică, o concubină sclavă. Termenul este intenţionat dispreţuitor. Capitolul 9:1 aratăcă, probabil, concubina lui Ghedeon a fost o femeie liberă, poate dintr-o familie cu influenţă.

Judecători 9:19 Dacă în adevăr şi cu toată curăţia v-aţi purtat voi astăzi faţă deIerubaal şi casa lui, bine! Abimelec să fie bucuria voastră, şi voi să fiţi bucuria lui! V-aţi purtat cu toată curăţia. Cuvintele sunt ironice. Dacă purtarea voastră este dreaptă şijustă, eu vă doresc să vă bucuraţi de ea. Fie ca împăratul-spin al vostru să vă aducă pace şiprosperitate, dacă aţi lucrat cu bună credinţă.

Judecători 9:20 Dacă nu, să iasă un foc din Abimelec, şi să mistuie pe locuitorii dinSihem şi casa lui Milo, şi un foc să iasă din locuitorii Sihemului şi din casa lui Milo, şisă mistuie pe Abimelec!" Dacă nu. Ascultătorii lui Iotam ştiau că nu acţionaseră cu bună credinţă şi acest blestemtrebuie să fi fost ca un dangăt de condamnare la moarte. Să iasă un foc. Blestemul lui Iotam a fost că Abimelec şi oamenii din Sihem aveau să piarăprin nimicire reciprocă. Adesea, unitatea oamenilor răi se transformă repede în vrăjmăşie şiexterminare reciprocă. Blestemul acesta s-a împlinit exact aşa după cum se raportează în restulcapitolului (vezi v. 56,57).

Judecători 9:21 Iotam s-a dat în lături, şi a luat-o la fugă, s-a dus la Beer unde alocuit departe de fratele său Abimelec. Beer. Care înseamnă „izvor”. Existau multe localităţi care purtau acest nume. Aceasta faceimposibilă identificarea exacta a localităţii. Probabil că Iotam avea să fie în siguranţă oriunde înteritoriile lui Iuda sau Beniamin, şi probabil că a fugit în unul din aceste teritorii.

Judecători 9:22 Abimelec stăpânise trei ani peste Israel. Peste Israel. Adică, peste toţi israeliţii care voiau să accepte autoritatea lui. Probabil că eravorba mai ales de cei din regiunea Sihemului.

Judecători 9:23 Atunci Dumnezeu a trimis un duh rău între Abimelec şi locuitoriiSihemului, şi locuitorii Sihemului au fost necredincioşi lui Abimelec, Dumnezeu a trimis. Adică, Dumnezeu nu s-a amestecat în urmările naturale ale blestemuluicelui rău. Ceea ce Dumnezeu îngăduie adesea este prezentat ca şi cum ar purta semnătura Sa. Aceicare nu aleg să slujească lui Dumnezeu, prin aceasta se expun stăpânirii lui Satana. Duh rău. Aceasta poate să însemne o stare de spirit sau atitudine rea. Cuvântul „duh” estefolosit adesea spre a descrie atitudinea sau dispoziţia (vezi Numeri 14:24). Necredincioşi. Bărbaţii din Sihem au început acum să trateze pe Abimelec aşa cum ei îlajutaseră pe el să trateze pe fiii lui Ghedeon. Era de aşteptat că acei care au fost necredincioşi faţăde Ghedeon aveau să fie necredincioşi şi faţă de Abimelec. Raportul nu arată cauza imediată arupturii dintre Abimelec şi oamenii din Sihem. Poate că ei au aflat prea curând că el era un despotcu mână de fier care nu a ezitat să profite de ei după ce fusese făcut împărat.

Page 59: 07. Judecători

- 59 -

Judecători 9:24 pentru ca şi cruzimea săvârşită cu cei şaptezeci de fii ai lui Ierubaalsă-şi ia pedeapsa, şi sângele lor să cadă asupra fratelui lor Abimelec, care-i ucisese,şi asupra locuitorilor Sihemului, care-l ajutaseră să ucidă pe fraţii săi. Care-l ajutaseră. În mod literal, „i-au întărit mâinile”.

Judecători 9:25 Locuitorii Sihemului au pus la pândă împotriva lui, pe vârfurilemunţilor nişte oameni, care jefuiau pe toţi cei ce treceau pe lângă ei, pe drum. Şilucrul acesta a fost adus la cunoştinţa lui Abimelec. Au pus la pândă. Probabil că Abimelec şi-a stabilit reşedinţa sa la Ofra, după ce nimicise aicipe fraţii lui. Bărbaţii din Sihem, în nemulţumirea lor, au stat la pândă în speranţa de a-l prinde peAbimelec atunci când avea să fie însoţit de oameni puţini. În timp ce aşteptau ca victima lor săapară, oamenii nemiloşi care stăteau la pândă, au început să jefuiască pe trecători şi caravanelecare treceau pe alături. În curând, regiunea a fost într-o stare de nesiguranţă care aducea pagubăprestigiului şi popularităţii lui Abimelec. Vârfurile munţilor. Probabil aproape de Sihem. Cetatea aceasta se afla pe cele două artereprincipale de călătorie prin munţii lui Efraim. Toate drumurile puteau fi uşor dominate de peînălţimile celor doi munţi: Ebal şi Garizim. Această parte a Palestinei totdeauna a fost o vizuinăfavorită a hoţilor de drumul mare.

Judecători 9:26 Gaal, fiul lui Ebed, a venit cu fraţii săi şi au trecut la Sihem.Locuitorii Sihemului au avut încredere în el! Gaal. Numele lui înseamnă „scârboşenie”. Fraţii săi. Este vădit că nucleul celor ce au urmat pe Gaal a fost format din fraţi sau rude. Au trecut. Aceasta poate sugera că, mai înainte, Gaal locuise dincolo de Iordan.

Judecători 9:27 Au ieşit la câmp, le-au cules viile, le-au călcat strugurii, şi auînceput să se veselească, au intrat în casa dumnezeului lor, au mâncat şi au băut, şiau blestemat pe Abimelec. Veselească. Ebraicul hilulim, din rădăcina halal „a lăuda”. În Levitic 19,24, hilulim este tradus„spre laudă”. Sărbătoarea culesului viilor în Palestina, era cea mai veselă din tot anul. La canaaniţiea era însoţită, de obicei, de ospăţ cu orgie, băutură şi veselie zgomotoasă. Acesta este felul decules descris aici. Cu o astfel de ocazie nemulţumirea latentă faţă de stăpânirea lui Abimelec cusiguranţă că avea să iasă la iveală. Sub influenţa vinului şi a veseliei ei au devenit îndrăzneţi şiîndeajuns de nesăbuiţi spre a insulta pe Abimelec şi a vorbi pe faţă împotriva lui. Chiar în templulunde complotaseră cu Abimelec şi luaseră tezaurul lui spre a finanţa prima lui incursiune ticăloasă,ei îl blestemau acum şi au pus la cale nimicirea lui.

Judecători 9:28 Şi Gaal, fiul lui Ebed, zicea: "Cine este Abimelec şi cine esteSihem, ca să slujim lui Abimelec? Nu este el fiul lui Ierubaal, şi nu este Zebul,îngrijitorul lui? Slujiţi bărbaţilor lui Hamor, tatăl lui Sihem; de ce să slujim luiAbimelec? Cine este Abimelec? În mod vădit, insultător, ca şi „Cine este David? şi Cine este fiul lui Isai?”din 1 Samuel 25:10. Cine este Sihem? Probabil tot o reflecţie cu privire la cetate pentru a recunoaşte pe unul caAbimelec să stăpânească peste locuitorii lui. A aparţinut Sihemului în mod natural şi tradiţional luiAbimelec? Zebul, îngrijitorul lui. „Noi nu suntem stăpâniţi nici măcar de Abimelec”, spunea el de fapt, „cidoar de Zebul, îngrijitorul lui, care nu-i bun de nimic” După cât s-ar părea, Zebul fusese pus deAbimelec ca guvernator sau prefect al cetăţii (vezi v. 30). Gaal pregătea calea spre a uzurpa poziţia

Page 60: 07. Judecători

- 60 -

şi autoritatea lui Zebul. Bărbaţii lui Hamor. Cu mult mai bine să faceţi ca şi conducător al vostru, un canaanit pursânge, descendent al vechiului nostru prinţ băştinaş Hamor, stăpânul ereditar al Sihemului (veziGeneza 33,19; Iosua 24,32).

Judecători 9:29 Oh! dacă aş fi eu stăpânul acestui popor, aş răsturna pe Abimelec."Şi despre Abimelec zicea: "Strânge-ţi oştirea şi ieşi!" Oh, dacă aş fi... (engl „Would to God”). Ebraicul mi, în mod literal, „Cine”, o exclamareidiomatică, care înseamnă: „o, dacă aş putea avea!” În realitate, cuvântul „God” nu este în textulebraic. Traducerea KJV redă propoziţia într-o engleză idiomatică. Un alt exemplu de traducereidiomatică ce introduce numele lui Dumnezeu se află în expresia din NT „God forbid” (Romani 3,31etc.). Textul original conţine simplu, „să nu se întâmple”. În ceea ce priveşte metodele lui Gaal, compară cu metoda similară folosită de Absalompentru a submina poziţia lui David (2 Samuel 15,4). Declaraţia este îndreptată împotriva lui Zebul.Gaad conchide că, dacă el ar fi guvernatorul cetăţii în locul lui Zebul, ar termina repede cuAbimelec. Zicea. În Septuaginta este scris: „aş spune”. În conformitate cu contextul, probabil că aceastaeste redarea corectă. În ebraică cele două forme sunt foarte asemănătoare, şi este posibil ca uncopist să fi confundat pe una cu cealaltă. Versetul 31 sugerează că Zebul a trimis vorba în taină luiAbimelec informându-l cu privire la cele ce aveau loc. Dacă Gaal îl provocase în mod public peAbimelec să se întâlnească, nu mai era nevoie de o misiune secretă. Dacă este reţinută traducerea„zicea”, ea poate fi interpretată ca însemnând că Gaal a vorbit lui Abimelec într-un dialog oratoricimaginar şi însufleţit. Dacă este aşa, atunci aplauzele sihemiţilor au încurajat pe oratorul încălzit devin în aşa măsură încât el s-a întors ca şi când s-ar fi adresat lui Abimelec, zicând cu îngâmfare,„Strânge-ţi oştirea şi ieşi”.

Judecători 9:30 Zebul, cârmuitorul cetăţii, a auzit ce zicea Gaal, fiul lui Ebed, şi s-aaprins de mânie. Cârmuitorul cetăţii. Vezi cele despre v. 28 A auzit ce zicea. Trădătorii sunt adesea trădaţi la rândul lor, de către cei din propriile lorrânduri. Blestemarea unui împărat este dusă de către o pasăre a cerului (Eclesiastul 10,20).Lăudăroşenia lui Gaal cel beat a ajuns la urechile lui Zebul, care s-a mâniat din cauza aceasta,pentru că el a aflat că, ruina lui proprie avea să fie legată de aceea a lui Abimelec. Istorisireaaceasta, deşi simplă, este spusă într-un mod interesant, făcându-ne în stare să urmărim în mod clardesfăşurarea progresivă a conspiraţiei în care trădarea secretă, lăudăroşenia şi gelozia, conlucreazăspre a aduce moarte pentru cetate.

Judecători 9:31 A trimis pe ascuns nişte soli la Abimelec, ca să-i spună: "Iată, Gaal,fiul lui Ebed, şi fraţii lui, au venit la Sihem, şi au răsculat cetatea împotriva ta. Pe ascuns. Ebraicul betormah. Acesta poate fi tradus fie „în taină", fie „în Tormah". Dacăacesta din urmă e corect, Abimelec locuia într-o cetate numită Tormah. Versetul 41 declară că ellocuia la Arumah. Numai dacă cele două nume nu descriu aceeaşi cetate, prima traducere, "întaină", este fără îndoială corectă. Zebul a acţionat pe ascuns. El nu era destul de puternic spre a seocupa de Gaal, astfel că el nu i s-a opus pe faţă. Dacă Gaal ar fi fost mai înţelept el ar fi putut să seocupe mult mai subtil cu Zebul.

Judecători 9:35 Gaal, fiul lui Ebed, a ieşit şi a stat la intrarea porţii cetăţii. Abimelecşi tot poporul care era cu el s-au sculat atunci de la pândă.

Page 61: 07. Judecători

- 61 -

La intrarea porţii. În timpul perioadei judecătorilor, poarta cetăţii era locul obişnuit undeautorităţile se întâlneau cu poporul. În această dimineaţă deosebită Zebul a venit la poartă pentrucă se aştepta la tulburare. A venit şi Gaal, pentru că el avea de gând să supravegheze desfăşurareaevenimentelor din cetate, ca să poată împinge lucrurile spre propriile lui interese.

Judecători 9:36 Gaal a zărit poporul, şi a zis lui Zebul: "Iată un popor care secoboară din vârful munţilor." Zebul i-a răspuns: "Este umbra munţilor pe care-i ieidrept oameni." Iată un popor care se pogoară. În timpul nopţii, forţele lui Abimelec veniseră atât de aproapede cetate cât au putut, fără ca să dea naştere la alarmare. Dimineaţa devreme, după ce porţilecetăţii au fost deschise şi mulţi oameni ieşiseră dintre zidurile acesteia la ogoarele lor, soldaţii luiAbimelec au început să înainteze către cetate. Gal, care veghea la poartă, i-a descoperit imediat şi,emoţionat, a informat cu glas tare pe Zebul. Ne putem imagina pe acesta din urmă cum, pentru acâştiga timp pentru Abimelec, iese încet să privească, pentru ca apoi să răspundă cu viclenie şi înbătaie de joc, "Tu te agiţi degeaba! Aceasta nu este decât umbra aruncată de munţii Ebal şiGarizim". Se pare că Zebul l-a tratat ca şi când ar mai suferi încă din seara precedentă.

Judecători 9:37 Gaal, luând iarăşi cuvântul, a zis: "Este chiar un popor care secoboară de pe înălţimile ţării, şi o ceată vine pe drumul Stejarului Ghicitorilor." Înălţimile ţării. În mod literal "mijlocul ţării". Probabil că acesta era numele unui deal, numitaşa pentru că se afla la jumătatea drumului dintre Iordan şi Mare. Şi o ceată. Din toate punctele care supravegheau drumurile cetăţii au înaintat cete alesoldaţilor lui Abimelec, spre consternarea lui Gaal şi surprinderea cetăţenilor. Stejarului (engl. "the plain"). Traducerea preferată este "stejar" (vezi cele despre v.6). Ghicitorilor (engl. "of Meonenim"). Probabil mai corect tradus "a ghicitorilor", decât ca numepropriu. Acest stejar sacru probabil că a fost reşedinţa unei familii sau secte de ghicitori.

Judecători 9:38 Zebul i-a răspuns: "Unde îţi este acum gura, cu care ziceai: "Cineeste Abimelec, ca să-i slujim? Nu este oare acesta poporul pe care-l dispreţuiai tu?Mergi acum, şi luptă-te cu el!" Unde îţi este acum gura? "Gura" este folosită aici metaforic, pentru "lăudăroşenie". Ea este omustrare pentru îndrăzneala şi obrăznicia de mai înainte a lui Gaal. Deşi se pare că Zebul încă nueste în situaţia de a se opune pe faţă lui Gaal, de teamă pentru siguranţa lui personală, totuşi prindojenile lui în faţa celor prezenţi el îndeamnă pe Gaal să împlinească lucrul cu care se lăudase (v.28) ieşind să lupte cu forţele lui Abimelec. Oamenii insolenţi şi îngâmfaţi adesea sunt făcuţi să-şischimbe repede atitudinea într-un timp scurt şi să se teamă de cei pe care mai înainte i-au insultat.

Judecători 9:40 Urmărit de Abimelec, a luat-o la fugă dinaintea lui, şi mulţi oameniau căzut morţi până la intrarea porţii. Au căzut morţi. (engl. "overthrown and wounded"). Mai bine "au căzut ucişi". Abimelec acâştigat, fără multă greutate, o victorie deplină. Este vădit că, acei care au urmat pe Gaal au suferitpierderi grele. Suntem lăsaţi în nesiguranţă în ceea ce priveşte motivul pentru care Zebul n-a închisporţile cetăţii pentru a tăia retragerea lui Gaal. Poate că Gaal a lăsat o gardă de bărbaţi puternicispre a păzi poarta, pentru ca el şi oamenii lui să poată găsi siguranţă înăuntrul zidurilor, dacă aveausă fie biruiţi.

Judecători 9:41 Abimelec s-a oprit la Aruma. Şi Zebul a izgonit pe Gaal şi pe fraţiilui, care n-au putut să rămână la Sihem.

Page 62: 07. Judecători

- 62 -

S-a oprit la Aruma. Adică, Abimelec s-a întors acum la Aruma acesta fiind căminul lui. El n-aîncercat să atace Sihemul. Zidurile lui erau îndeajuns de puternice astfel că el a hotărât să-l iaprintr-o strategie. De aceea, el s-a întors la casa lui din Aruma, ca şi când, învingându-l pe Gaal, elnu avea să forţeze cearta cu sihemiţii. Retrăgându-şi forţele, el a reuşit să-i adoarmă pe sihemiţi cuun neînţelept simţământ de siguranţă. A izgonit pe Gaal. Nepriceperea lui Gaal de a se opune lui Abimelec l-a costat grupul lui deaderenţi din Sihem. Nici unul nu mai avea încredere în el, şi, poate, sperând că Abimelec avea să seliniştească dacă Gaal va fi izgonit, oamenii din Sihem au trecut de partea lui Zebul. Lui Gaal şi celorcâţiva oameni care rămăseseră cu el, li s-a cerut să părăsească cetatea, ceea ce au şi făcut.

Judecători 9:43 şi-a luat ceata, a împărţit-o în trei părţi şi s-a pus la pândă în câmp.Văzând că poporul ieşea din cetate, s-a sculat împotriva lor, şi i-a bătut. Şi i-a bătut. După ce mulţi din bărbaţii cetăţii au ieşit la lucru în câmp, oamenii lui Abimelec i-au atacat şi i-au nimicit fără milă. Este greu de înţeles cum locuitorii din Sihem au crezut prosteştecă Abimelec avea să fie mulţumit cu alungarea lui Gaal şi nu va continua victoria lui iniţială, printr-un atac asupra cetăţii.

Judecători 9:44 Abimelec şi cetele care erau cu el au pornit înainte şi s-au aşezat laintrarea porţii cetăţii: două din aceste cete s-au aruncat asupra tuturor celor ce erauîn câmp, şi i-au bătut. Intrarea porţii. De data aceasta, strategia lui Abimelec a fost mai bună. De îndată ce aînceput atacul, el a condus una din cetele oamenilor lui la poarta cetăţii şi a ocupat-o. Prin aceastăpericuloasă ieşire el a fost în măsură să oprească pe sihemiţii din afara cetăţii să ajungă iarăşiînăuntru, sau pe cei dinlăuntru să iasă să scape pe concetăţenii lor. Nu se neagă curajul luiAbimelec.

Judecători 9:45 Abimelec a bătut cetatea toată ziua; a luat-o, şi a ucis poporul carese afla în ea. Apoi a dărâmat cetatea până în temelie, şi a presărat sare peste ea. A luat-o. Locuitorii Sihemului s-au luptat aprig. Abimelec a avut nevoie de întreaga zi pentrua lărgi capul de pod de la poartă şi, în cele din urmă, să devasteze cetatea. El n-a lăsat pe nimeni sascape. Se presupune că toată populaţia a pierit de sabie sau foc. A presărat sare peste ea. Mânia lui Abimelec n-a fost astâmpărată până ce nu a fostdărâmată toată cetatea, edificiile şi zidurile. Apoi Abimelec a presărat sare peste ruine ca acţiunesimbolică, pentru a exprima dorinţa ca ea să rămână aridă şi pentru totdeauna nelocuită (veziDeuteronom 29:23; Psalmul 107:34). Ar fi fost greu să se pună suficientă sare acolo pentru a stricaţinutul, cel puţin pe o suprafaţă apreciabilă. Este greu a se înţelege ce înseamnă textul. Acţiunisimilare au fost raportate despre Asirieni, Atila şi Carol al IV-lea al Franţei. Sihem a fost iarăşi ocetate prosperă pe vremea lui Solomon (1 Regi 12,1). Împrejurimile lui au fost prea fertile şiaşezarea lui la o cruce de drumuri prea avantajoasă spre a rămâne nelocuită timp îndelungat.

Judecători 9:46 La auzul acestui lucru, toţi locuitorii turnului Sihemului s-au dus încetăţuia casei dumnezeului Berit. Turnul Sihemului. Acesta poate fi "casa lui Milo" (vezi cele despre v.6). Cetăţuia. Ebraicul şeriah. O pivniţă subterană sau săpătură (vezi 1 Samuel 13:6, ASY undeeste tradus "adăpost"). În acest caz "cetăţuia" era în legătură cu un templu. Dumnezeului Berit. Nu este clar dacă acest templu al zeului Berit era acelaşi cu cel al lui Baal-Berit amintit mai înainte în capitolul (v. 4). Presupunerea este că ele erau identice. În antichitate, templele erau privite ca locuri de azil. Aceasta era valabil atât la evrei (1 Regi2,28-34), cât şi la păgâni (1 Macabei 5,43). Literatura clasică greacă abundă în ilustrări de oameni

Page 63: 07. Judecători

- 63 -

care fug la temple pentru azil politic. Locuitorii din vecinătate puteau să-i alunge din cetatea lorîntărită, iar ei au ales să se ducă în templu şi să pledeze pentru îndurare. Dacă Abimelec n-ar fi fostfără milă, probabil că el ar fi putut să respecte acest obicei vechi şi să cruţe poporul . Totuşi, separe că îndurarea era cu totul străină de natura Samuel

Judecători 9:48 Atunci Abimelec s-a suit pe muntele ţalmon, el şi tot poporul careera cu el. A luat o secure în mână, a tăiat o ramură de copac, a luat-o şi a pus-o peumăr. Apoi a zis poporului care era cu el: "Aţi văzut ce am făcut? Grăbiţi-vă şi faceţişi voi ca mine." Muntele Ţalmon. Un deal necunoscut din apropiere. Ţalmon înseamnă "umbros", nume pecare dealul l-a primit, de la pădurile dese care acopereau versanţii lui.

Judecători 9:49 Şi au tăiat fiecare câte o ramură şi au mers după Abimelec; auaşezat ramurile lângă cetăţuie, şi i-au dat foc ei şi celor ce se aflau în ea. Aşa aupierit toţi oamenii din turnul Sihemului, în număr de aproape o mie, bărbaţi şi femei. I-au dat foc. Este vădit că cetăţuia nu a fost destinată pentru apărare. Aceasta era o pivniţăzidită în teritoriul templului în care refugiaţii intraseră, aşteptând ca Abimelec să respecte dreptul lorde azil de acolo. Căldura cea mare în curând a făcut să ia foc căptuşeala de lemn, si rezultatul a fostcă toţi cei din încăperea cea adâncă au pierit, în total cam 1.000 de bărbaţi şi femei. Profeţia lui Iotam a fost împlinită întru totul. Din împăratul-spin a ieşit un foc şi a nimicit peoamenii din Sihem (v.20). Probabil că pe mulţi din popor nu-i privea câtuşi de puţin cearta saupunerea ca împărat a lui Abimelec. Poate că ei nu se amestecaseră cu nici una dintre părţi. Totuşi,în decursul veacurilor oamenii cu spirit turbulent au făcut ca alţii să piară împreună cu ei. Milioanede oameni nevinovaţi mai pier încă în războaie crude, duse de câţiva oameni răi.

Judecători 9:50 Abimelec a pornit împotriva Tebeţului. A împresurat Tebeţul, şi l-aluat. Tebeţ. Actualmente există o cetate numită Tubâş cam la 10 mile nord-est de Sihem. Mulţicred că aceasta este cetatea amintită aici, dar identitatea este îndoielnică. După cât s-ar părea,Tebeţul a urmat Sihemul în răzvrătirea împotriva stăpânirii lui Abimelec.

Judecători 9:51 În mijlocul cetăţii era un turn tare, unde au fugit toţi locuitorii cetăţii,bărbaţi şi femei; au încuiat uşile după ei, şi s-au suit pe acoperişul turnului. Acoperişul turnului. În Palestina au fost găsite turnuri de felul acesta, cu ziduri de piatrăgroase până la 14 picioare. Existau coridoare sau etaje în interiorul turnului cu o platformădeasupra, de pe care să-l apere. În această citadelă formidabilă s-au refugiat cetăţenii din Tebeţdupă ce Abimelec străpunsese zidurile cetăţii. Amintirea frecventă a turnurilor reflectă starea deinstabilitate a ţării.

Judecători 9:52 Abimelec a ajuns până la turn, l-a bătut, şi s-a apropiat de uşaturnului ca să-i pună foc. S-a apropiat de uşă. Abimelec a atacat turnul cu furia si curajul care îi erau caracteristice.Când apărătorii au rezistat atacurilor lui furioase, Abimelec a încercat să pună foc uşii din lemn.Dacă ar fi reuşit să ardă uşa, oamenii lui ar fi putut lua cu asalt turnul.

Judecători 9:53 Atunci o femeie a aruncat o piatră de râşniţă pe capul lui Abimelecşi i-a sfărâmat ţeasta capului.

Page 64: 07. Judecători

- 64 -

O femeie. Chiar şi femeile ajutau la apărare. În timp ce bărbaţii aveau să folosească arcuri şisăgeţi, femeile puteau să rostogolească pietre grele asupra celor care se aventurau până aproapede temelia turnului. Piatră de râşniţă. În mod literal, "piatră de învârtire", adică, jumătatea superioară a pietrei derâşnit, care se învârtea în timpul râşnitului spre deosebire de piatra inferioară, care rămâneanemişcată. Faptul că femeia aceasta a avut o piatră de râşniţă sugerează că turnul a putut avea îndepozit cereale şi unelte pentru măcinat făină, ca măsură preventivă in cazul unui asediu. Şi i-a sfărâmat ţeasta capului. O veche expresie englezească asupra însemnătăţii căreia auavut loc multe controverse. Textul ebraic spune: „i-a sfărâmat ţeasta". Cuvântul pentru „ţeastă"este aici gulgoleth, de la care vine numele de Golgota, locul unde a fost răstignit Isus. Chiar dacăAbimelec purta un scut greu, un astfel de obiect căzând de la o înălţime de 30 sau 40 picioare i-ar fisfărâmat cu siguranţă ţeasta.

Judecători 9:54 Îndată, el a chemat pe tânărul care-i purta armele, şi i-a zis:"Scoate-ţi sabia, şi omoară-mă, ca să nu se zică de mine: "L-a omorât o femeie."Tânărul l-a străpuns cu sabia, şi a murit. Tânărul care-i purta armele. Conducătorii militari aveau de obicei un aghiotant sau scutier casemn al importanţei cât şi ca purtător al greului scut şi ale suliţelor stăpânului când lupta nu era îndesfăşurare. (vezi Judecători 7,10; 1 Samuel 14,6; 31,4). Ca să nu se zică de mine. Oroarea de a fi ucis de o femeie nu era limitată la evrei (vezi cap.4,9; 5,24-27). Acelaşi simţământ este exprimat şi în literatura greacă şi romană. Probabil căAbimelec, având o aşa rană de moarte, s-a mai temut şi ca să nu cadă în mâinile vrăjmaşilor lui,care l-ar fi tratat cu insultă şi tortură. Cu toată osteneala lui de a-şi sfârşi viaţa prin alte mijloace,Abimelec tot n-a scăpat de oroarea de a fi ucis de o femeie (vezi 2 Samuel 11,21). În clipele morţii lui, Abimelec a putut lua în considerare ceea ce gândesc oamenii despre viaţalui, pentru că, aceasta este baza de pe care oamenii judecă, în cele din urmă, pe un om. Chiar înaceastă zi problemele cu privire la care oamenii sunt cei mai sensibili adesea, nu sunt lucrurile debază ale vieţii, cele care interesează cu adevărat. Aceia care în viaţă se consultă numai cu mândriaşi ambiţia lor, vor muri cum au trăit, îngrijindu-se mai mult ca reputaţia lor să fie păstrată pepământ, decât ca sufletele lor să fie salvate de la nimicire. L-a străpuns. Primul bărbat care a cerut să exercite dreptul de împărat asupra lui Israel, şiprimul împărat adevărat al lui Israel, Saul, a cerut să moară în acelaşi fel (vezi 1 Samuel 31:3,4).

Judecători 9:55 Când au văzut bărbaţii lui Israel că Abimelec a murit, au plecatfiecare acasă. Fiecare acasă. De obicei, moartea unui conducător era de ajuns pentru a împrăştia şi risipi ooştire din vechime (vezi 1 Samuel 17,51).

Judecători 9:56 Astfel a făcut Dumnezeu să cadă asupra lui Abimelec răul pe care-lfăcuse tatălui său, ucizând pe cei şaptezeci de fraţi ai lui; Astfel a făcut Dumnezeu. Aceste cuvinte redau morala întregului raport. Scriitorul acesteicărţi a avut un simţământ adânc că Dumnezeu controlează evenimentele istoriei, pedepsind atâtcrimele individuale cât şi pe cele naţionale. Ucigaşul fiilor lui Ghedeon "pe o piatră" este ucis de opiatră sfărâmându-i capul, în timp ce sihemiţii cei nelegiuiţi, care au folosit banii templului pentru aplăti asasini ai oamenilor buni, au murit arşi chiar în templul din care ei au ajutat la săvârşireafaptei. Blestemul lui Iotam se împlinise întru totul. ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ. 1-6 PP 556,557.

Page 65: 07. Judecători

- 65 -

Judecători 10:1 După Abimelec, s-a sculat Tola, fiul lui Pua, fiul lui Dodo, bărbat dinIsahar, ca să izbăvească pe Israel; el locuia la Şamir, în muntele lui Efraim. După Abimelec. Versetul nu oferă nici un indiciu care să arate dacă a existat un interval (detimp) între moartea lui Abimelec şi slujba de judecător a lui Tola. Să izbăvească. Cuvintele acestea sugerează că, oricât a fost de rea stăpânirea lui Abimelec,totuşi, el a făcut ceva să apere pe Israel împotriva vrăjmaşilor din afară, sau cel puţin să-i ţină înfrâu. Tola. Tola şi tatăl său, Pua, erau din seminţia lui Isahar şi purtau numele a doi fii ai lui Isahar(Geneza 46,13; Numeri 26,23). Pe vremea lui David familia lui Tola era însemnată pentru că a datoameni de valoare (1 Cronici 7:1,2). Se pare că Tola a fost singurul judecător provenit din aceastăseminţie. În muntele lui Efraim. Seminţia lui Isahar locuia, de obicei, la nord de muntele Efraim, dincolode câmpia Esdraelon. Evident că o parte din seminţie se aşezase în teritoriul care, în mod obişnuitera privit ca aparţinând lui Manase şi Efraim.

Judecători 10:2 Tola a fost judecător în Israel douăzeci şi trei de ani, apoi a murit, şia fost îngropat la Şamir. A fost judecător în Israel. În afară de faptul că el a fost judecător în Israel timp de 23 de ani,nimic nu mai este relatat cu privire la guvernarea lui Tola. Este vădit că n-au fost bătălii maiînsemnate cu vrăjmaşi invadatori în timpul perioadei puterii lui. A guverna bine o naţiune în timp depace nu este mai puţin vrednic de laudă decât a duce războaie şi a învinge pe vrăjmaşi, dar, cât debine a slujit Tola ca judecător în Israel, acest lucru nu este spus. Că el s-a temut de Domnul estearătat prin declaraţia "După moartea lui Abimelec, guvernarea judecătorilor care s-au temut deDomnul a slujit pentru un timp să înfrâneze idolatria" (PP 557).

Judecători 10:3 După el, s-a sculat Iair, Galaaditul, care a fost judecător în Israeldouăzeci şi doi de ani. Iair. În Num 32:41 este făcută menţiunea despre un contemporan al lui Moise, care a luatunele cetăţi în Galaad şi s-a aşezat acolo. Putem presupune că Iair amintit aici în Judecători, a fostdin aceeaşi seminţie. Galaaditul. Galaad era numele dat teritoriului de la răsărit de Iordan, care se afla între capătulde sud al Mării Ghenezaret şi capătul nordic al Mării Moarte. A fost judecător în Israel. Aceste cuvinte n-au fost aplicate niciodată lui Abimelec cel crud.Despre el s-a spus doar că "stăpânise" peste Israel. Guvernarea lui Iair trebuie să fi fost educativă şibinefăcătoare ca şi aceea a celorlalţi judecători.

Judecători 10:4 El avea treizeci de fii, care călăreau pe treizeci de mânji de măgari,şi stăpâneau treizeci de cetăţi, numite şi azi cetăţile lui Iair, şi aşezate în ţaraGalaadului. Treizeci de fii. Aceasta dovedeşte aproape sigur că el a fost un poligam, ca Ghedeon. Treizeci de mânji de măgari. În vremurile de dinainte de timpul lui Solomon, când israeliţii nuaveau proprii lor cai, a avea măgari era un semn al bogăţiei şi implicit al onorii şi demnităţii.Probabil că faptul acesta este raportat pentru a arăta bogatele binecuvântări ale unui om care avea30 de fii, care, cu toţii s-au bucurat de cinstea şi distincţia de a călări ca şefi sau guvernatori. Cetăţile lui Iair. În mod literal, "satele corturi ale lui Iair". Numele a fost dat regiunii pe timpullui Moise, când Iair cel de pe atunci luase un număr de sate de la Og, împăratului Basanului(Numeri 32:41; Deuteronom 3:14). Între timp mai apăruseră sau fuseseră luate şi alte cetăţi; astfelcă, pe vremea când era Iair judecător în Israel el a putut să dea câte una fiecăruia din cei 30 de fii

Page 66: 07. Judecători

- 66 -

ai lui, care slujeau ca şi conducători ai acestor cetăţi. Galaad. În mod literal, "tare" sau "aspru". El şi-a primit numele de la caracteristica crestelormuntoase. Galaadul este împărţit în două de râul Iaboc (Deuteronom 3:12; Iosua 12:2,5).Jumătatea sudică a fost cucerită de Israel de la Sihon, împăratul Amorit. (Iosua 12:2). Seminţia luiGad s-a aşezat în partea sudică, iar jumătatea nordică a căzut lui Manase. În câte un loc termenulde Galaad este folosit în Biblie cu mare elasticitate, indicând întregul ţinut de la est de Iordanîntinzându-se în nord, până la Dan (Deuteronom 34:1).

Judecători 10:6 Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului: au slujitBaalilor şi Astarteelor, dumnezeilor Siriei, dumnezeilor Sidonului, dumnezeilorMoabului, dumnezeilor fiilor lui Amon, şi dumnezeilor Filistenilor, şi au părăsit peDomnul, şi nu I-au mai slujit. Au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului. Trecuseră mulţi ani de când Ghedeon a oprit întinsaapostazie şi a sfărâmat asuprirea madianită. Acum poporul din nou s-a întors în mare măsură spreidolatrie. Sunt enumerate şapte zeităţi păgâne ca fiind noile obiecte de cult. Acestea erau zeităţileneamurilor care se învecinau cu Israel din toate părţile. Numărul şi răspândirea descoperă faptul căerau mulţi care se întorceau la idolatrie. Baal şi Astartee. Vezi cele despre cap. 2,11.13. Dumnezeii Siriei. Siria (sau Aram) a fost ţara care se întindea de la Fenicia la Eufrat. Cea maicunoscută cetate din regiune era Damasc. Zeii principali ai acelei regiuni erau Hadad, Baal, Mot şiAnat. Vechiul Testament aminteşte un zeu numit Rimmon (2 Regi 5:18). Dumnezeii Sidomului. Adică, ai Feniciei, fiind amintită numai cetatea cea mai importantă. ZeiiFenicienilor erau cei ai Canaanului şi Siriei. Dumnezeii Moabului. Piatra Moabită şi cartea Regilor (1 Regi 11,33 etc.) arată că aceastăzeitate a fost zeul Chemoş. Dumnezeii fiilor lui Amon. Unul dintre zeii Amoniţi a fost Moloh (1 Regi 11,7.33; Levitic18,21). Dumnezeii Filistenilor. Au fost zei canaaniţi preluaţi de filisteni, dintre care cei mai de seamăau fost Dragon şi Baal-Zebub.

Judecători 10:7 Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel şi i-a vândut înmâinile Filistenilor şi în mâinile fiilor lui Amon. Fiii lui Amon. În vremea aceasta, probabil că cea mai gravă ameninţare pentru Israel a fostdinspre răsărit, unde Amoniţii erau un popor de păstori din deşertul răsăritean. Şi filisteniideveniseră puternici şi asupreau pe israeliţii din Iuda şi Dan. Samson a devenit acolo centrulopoziţiei faţă de dominaţia filisteană (cap. 13,1-5).

Judecători 10:9 Fiii lui Amon au trecut Iordanul ca să se bată şi împotriva lui Iuda,împotriva lui Beniamin şi împotriva casei lui Efraim. Şi Israel era într-o marestrâmtorare. Au trecut Iordanul. Încurajaţi de biruinţele lor asupra seminţiilor lui Galaad, Amoniţii autrecut Iordanul şi au început să facă raiduri în toată Palestina centrală unde locuiau seminţiile luiIuda, Beniamin şi Efraim.

Judecători 10:10 Copiii lui Israel au strigat către Domnul, şi au zis: "Am păcătuitîmpotriva Ta, căci am părăsit pe Dumnezeul nostru şi am slujit Baalilor." Au strigat către Domnul. Cel puţin aceasta este vrednic de lăudat, dar admiterea de către eia faptului că păcătuiseră şi strigătul lor după ajutor totuşi nu au fost acceptate, pentru că nu erauînsoţite de adevărata pocăinţă. Totuşi, Domnul recunoaşte cea mai slabă înclinaţie a păcătosului

Page 67: 07. Judecători

- 67 -

spre Dumnezeu, şi caută să-l călăuzească pe păcătos spre adevărata reformă.

Judecători 10:11 Domnul a zis copiilor lui Israel: "Nu v-am izbăvit Eu de Egipteni, deAmoriţi, de fiii lui Amon, şi de Filisteni? Domnul a zis. Nu este arătat aici cum a vorbit Domnul către israeliţi, dar aceasta s-a făcutprin mijlocirea unui profet (PP 557). Sarcina soliei profetului era să aducă aminte poporului abătutnerecunoştinţa lui. În ciuda multor eliberări minunate pe care Dumnezeu le făcuse pentru ei, tot nuînvăţaseră că idolatria este o nebunie. De Amoriţi. Vezi Iosua 10:5-27. De Fiii lui Amon. Vezi cele despre Geneza 19,38. De Filisteni. Vezi cele despre cap.3:31.

Judecători 10:12 Şi când v-au apăsat Sidoniţii, Amalec şi Maon, şi aţi strigat cătreMine, nu v-am izbăvit Eu din mâinile lor? Sidoniţii, Vezi pp.67-71. Amalec. Era aliatul lui Moab (cap.3:12,13) şi al lui Madian (cap.6:3). Maon. Nu există un raport despre eliberarea de aceste neamuri, tot aşa după cum raportuleste scurt cu privire la eliberarea de mai înainte de amoniţi, filisteni şi sidoniţi, amintiţi mai înainte.Poate că ei au fost aceiaşi cu maoniţii din 2 Cronici 26:7 şi maoniţii din 2 Cronici 20:1, RSV, şi 1Cronici 4:41, RSV. Dacă este aşa, ei au locuit în regiunea de la sud de Marea Moartă. Scurtimeainformaţiilor cu privire la unele din aceste evenimente arată că, in cartea Judecătorilor nu se redăistoria completă a vremii, ci că ea relatează episoade ale perioadei, ilustrative şi tipice alecomportamentului israeliţilor şi ale eforturilor lui Dumnezeu de a-i ajuta.

Judecători 10:13 Dar voi M-aţi părăsit, şi aţi slujit altor dumnezei. De aceea nu văvoi mai izbăvi. Nu vă voi mai izbăvi. Această ameninţare trebuie înţeleasă în mod condiţional (Ieremia18:7,8), aşa după cum arată evenimentele care urmează.

Judecători 10:14 Duceţi-vă şi chemaţi pe dumnezeii pe care i-aţi ales; ei să văizbăvească în vremea strâmtorării voastre!" Ei să vă izbăvească. Această ironie trebuie să fi tăiat adânc, pentru că idolii spre a cărorslujire se întorsese Israel erau zeităţile acelor naţiuni care îi asupreau pe ei. Dumnezeu vorbeşte aicicu o durere ca aceea a unui tată care stă să convingă pe un copil nepăsător, pe care nimic altcevadecât o mustrare şi certare aspră îl vor mai face să cugete serios. Deşi Dumnezeu de data aceastan-a recunoscut pe Israel, El nu l-a părăsit cu totul. El le-a trimis judecăţi tot mai severe şi maiînsemnate. Din nou trebuie amintit că ameninţarea cu lepădarea de aici a naţiunii lui Israel estenumai în măsura în care ei nu împlineau misiunea lor divină. Uşa mântuirii personale pentru israeliţiindividuali a continuat să fie deschisă. În timpul anilor de apostazie întunecată a continuat să fie orămăşiţă care a refuzat să se închine la Baal.

Judecători 10:15 Copiii lui Israel au zis Domnului: "Am păcătuit, fă-ne ce-ţi vaplăcea. Numai izbăveşte-ne astăzi!" Ce-Ţi va plăcea. În nenorocirea lor, israeliţii ş-iau recunoscut greşeala şi au cerut Domnuluisă-i pedepsească cum va crede El de cuviinţă; numai să-i izbăvească de vrăjmaşii lor. Ca şi David, învremea de mai târziu, ei au preferat să cadă în mâinile Domnului, pentru că îndurarea Lui era mare;dar cât despre cruzimea oamenilor, ei se săturaseră de ea.

Page 68: 07. Judecători

- 68 -

Judecători 10:16 Şi au scos dumnezeii străini din mijlocul lor, şi au slujit Domnului.El S-a îndurat de suferinţele lui Israel. Au scos dumnezeii străini. Solemna mustrare accentuată a Domnului, însă amabil prezentatăde către profet avusese efectul dorit. Poporul s-a întors de la căile lui şi a adus roade care arătau căpocăinţa lui era adevărată. S-a îndurat. În mod literal, "S-a scurtat". Astăzi am spune „El a devenit dornic". Adică, El nuputea să mai suporte suferinţa lui Israel. Îndurarea Lui pentru Israel şi indignarea Lui împotrivaasupritorilor lui, puse la un loc, L-au făcut să acţioneze El urma să nu mai stea departe de ei. Ori decâte ori, prin rugăciune şi pocăinţă sinceră, oamenii cheamă pe Dumnezeul lor îndurător, El, ca untată iubitor, ascultă rugăciunea lor. Oamenii nu dau pe faţă întotdeauna acest atribut al lui Dumnezeu în legăturile lor unii cu alţiichiar dacă mărturisesc că merg pe urmele lui Hristos. Ei continuă să nutrească mânie când alţiicaută împăcare! Dacă Dumnezeu a fost mişcat de milă faţă de răzvrătitul Israel, cum pot ei rămâneneînduioşaţi de rugăminţile acelora care au aceleaşi patimi ca şi ei?! Invidia este o altă caracteristicămult prea frecventă, a multor creştini care par pioşi. Dumnezeu, cel fără de păcat, care este infinitmult mai rău tratat, iartă, şi continuă să ierte, în timp ce acei care mărturisesc a fi copii ai luiDumnezeu nutresc adesea rea voinţă şi ranchiună timp de ani de zile. Oamenii ar trebui săcântărească în mod solemn cererea din rugăciunea Domnului, "Şi ne iartă nouă păcatele noastre,precum şi noi iertăm greşiţilor noştri" (Matei 6:12).

Judecători 10:17 Fiii lui Amon s-au strâns şi au tăbărât în Galaad, şi copiii lui Israels-au strâns şi au tăbărât la Miţpa. S-au strâns. În mod literal, "au fost chemaţi laolaltă", "au fost adunaţi". Au tăbărât în Galaad. În timpul ultimilor 18 ani, amoniţii veniseră în fiecare sezon de cules, înteritoriul israelit ca să ia recoltele şi să stoarcă tributul. Fără îndoială că ei aşteptau din nousupunere umilă aşa cum ei au cerut de la popor în fiecare din anii de mai înainte. S-au strâns. Prin acelaşi mijloc prin car a fost adusă lui Israel mustrarea divină (v. 11-14),probabil că ei au primit cuvânt din partea lui Dumnezeu că El acceptase pocăinţa lor. În orice caz, eiadunaseră acum destul curaj pentru a plănui rezistenţă. Miţpa. În mod literal, "punct de strajă". În general cuvântul indică un turn de veghe saupunct de observare pe ziduri înalte. Probabil că cetatea este identică cu "Miţpe în Galaad" (cap.11,29). Ea poate să fie aceeaşi Miţpa unde s-au despărţit Iacob şi Laban (Geneza 31,25.49). Uniivor identifica pe Miţpe în Galaad şi Ramat (Iosua 13:26) cu Ramot în Galaad (Iosua 20,8; 1 Regi4,13; 22,3.6). Ea era situată în teritoriul lui Gad şi era o cetate tare şi de mare importanţă.

Judecători 10:18 Poporul, şi căpeteniile Galaadului şi-au zis unul altuia: "Cine esteomul care va începe lupta împotriva fiilor lui Amon? El va fi căpetenia tuturorlocuitorilor Galaadului." Cine este omul? Căpeteniile seminţiilor de la răsărit de Iordan au acţionat de comun acord săadune pe israeliţii înarmaţi, spre a se opune Amoniţilor, dar după ce s-au adunat, ei şi-au dat seamacă aveau nevoie de un conducător care să fie priceput la luptă, curajos în bătălie şi suficient dediplomat ca să unească diferitele contingente într-o puternică forţă de luptă. În acele zile, rezultatulrăzboaielor depindea, în general, de repeziciunea unei bătălii, şi căpeteniile au recunoscut că trebuiesă aleagă cu multă grijă. În alte cazuri de criză, l-a ales Dumnezeu pe conducător, dar de dataaceasta probabil că El n-a indicat o alegere, astfel că poporul a fost obligat să folosească cea maibună judecată sfinţită a lor şi să aleagă pe unul din numărul lor. Dumnezeu a onorat alegerea lorprin aşezarea Duhului Său asupra lui (cap. 11,29). Caracterul lui poate că n-a fost cel mai bun, daravând în vedere că Dumnezeu alege să lucreze prin unelte omeneşti, El este depinde în ceea cepriveşte alegerea Lui de oamenii, dacă sunt disponibili sau nu. Chiar şi astăzi Dumnezeu continuă săfacă lucrarea Sa prin canale omeneşti nedesăvârşite. Dacă faptul acesta ar fi mai bine înţeles, ar fi

Page 69: 07. Judecători

- 69 -

mai puţină criticare a acelora pe care Dumnezeu i-a chemat la slujire. ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ. 1-16 PP 557,558 7-10 PP 557 10-16 5T 640 11-14 PP 557 16 Ed 263; PP 558.

Judecători 11:1 Iefta, Galaaditul, era un om viteaz. El era fiul unei curve. Galaadnăscuse pe Iefta. Iefta. În mod literal, „el va deschide”. Unii cred că Numele poate să fie o prescurtare de laIftah-El (Iosua 19,14.27), care înseamnă „Domnul va deschide”. Curvă. Mama lui nu avea situaţia unei soţii inferioare sau a unei concubine. Ea era pur şisimplu o prostituată şi, din cauza aceasta, s-ar părea că tatăl a luat copilul în căminul lui şi l-acrescut acolo, aceasta însemnând dorinţa lui de a-l trata ca pe un fiu legitim. Galaad născuse pe Iefta. Aici Galaad e folosit pentru o persoană. Oriunde în altă parte, undese întâlneşte Numele în această istorisire, cu excepţia din versetul 2, el se referă la regiuneaGalaadului. Manase avusese un nepot Numit Galaad, care a dat Numele său acestei regiuni (Numeri26,29.30; Iosua 17,1; 1 Cronici 7,14-17). Dar este foarte improbabil că el a fost tatăl lui Iefta. Dacăar fi fost el, evenimentele raportate aici cu privire la Iefta ar trebui să fie printre primele în carteaJudecătorilor. Este greu a se extinde patru generaţii peste perioada de la suirea din Egipt până laacest punct din perioada Judecătorilor. Probabil că tatăl lui Iefta a fost un alt bărbat din seminţia luiManase, care a purtat faimosul nume al seminţiei. De asemenea, mai trebuie notat că naraţiunea seîntoarce cu un număr de ani pentru a explica fundalul familiei lui Iefta.

Judecători 11:2 Nevasta lui Galaad i-a născut fii care, făcându-se mari, au izgonit peIefta, şi i-au zis: "Tu nu vei avea moştenire în casa tatălui nostru, căci eşti fiul uneialte femei." Nevasta lui Galaad. Aceasta era soţia lui legitimă, de la care a avut după aceea un număr defii. Au izgonit pe Iefta. După ce fiii legitimi au crescut mari, şi poate după moartea tatălui, ei l-auizgonit pe Iefta de acasă, refuzând să-i îngăduie vreo parte de moştenire, chiar dacă tatăl,aducându-l pe Iefta în cămin, pare să-şi fi arătând intenţia de a-l privi pe copil ca fiu. Atitudineaacestor fraţi probabil că era în armonie cu legile familiei si cu tradiţiile vremii, care puteau să-şi figăsit temei în dreapta interpretare a legii lui Moise (Deuteronom 23,2.3). Alte femei. În mod literal „altă femeie”. Aceasta poate să însemne fie pur şi simplu o femeiecare nu era soţia legală, fie avea sensul că ea era de altă rasă.

Judecători 11:3 Şi Iefta a fugit de la fraţii lui, şi a locuit în ţara Tob. Nişte oameni fărăcăpătâi s-au strâns la Iefta, şi făceau plimbări cu el. Tob. O cetate cu numele de Iş-Tob („Tob” RSV) era inclusă pe lista unor mici state arameicede la răsărit de Iordan de la care amonitii au tocmit trupe mercenare în războaiele lor cu David (2Samuel 10,6-8) Oameni fără căpătâi. În mod literal, „oameni goi”, adică indivizi săraci fără proprietate, slujbăsau instruire prin care să câştige existenţa, în afară de priceperea lor de luptă. Aceasta nu înseamnăin mod necesar că erau oameni fără calităţi morale, ci mai degrabă erau oameni fără succes,nemulţumiţi şi nevoiaşi. Făceau plimbări cu el. Adică, făceau împreună incursiuni. Ei erau războinici la întâmplare într-un sens, câştigându-şi cele pentru trai tocmindu-se ca mercenar, cercetaşi sau străjeri. Ca şi Davidmai târziu (1 Samuel 22,1.2; 25,1-35), ei primeau daruri pentru ocrotirea de tâlhari a oamenilor

Page 70: 07. Judecători

- 70 -

bogaţi sau pentru respingerea micilor incursiuni de invadatori ai deşertului. Din acest fel deactivitate, Iefta a câştigat o mare reputaţie de bravură, pricepere şi iniţiativă. Epistola către Evrei(11,32) îl aminteşte ca pe un bărbat al credinţei

Judecători 11:4 După câtva timp, fiii lui Amon au pornit cu război împotriva lui Israel. După câtva timp. Anii au trecut până ce incursiunile amonite in teritoriul lui Israel au dus lalocul unde naratorul lăsase naraţiunea (cap. 10,18) spre a trasa fundalul lui Iefta.

Judecători 11:5 Şi pe când fiii lui Amon făceau război cu Israel, bătrânii Galaaduluis-au dus să caute pe Iefta din ţara Tob. Bătrânii. Aceştia erau căpeteniile familiilor şi triburilor. S-au dus să caute. Bătrânii căutaseră pe cineva care să-i conducă împotriva amoniţilor, darnici unul dintre locuitorii Galaadului nu avea iscusinţa sau reputaţia de a câştiga încredereabătrânilor seminţiilor pentru sarcina riscantă care-i confrunta. Ei cu toţii auziseră de isprăvile devitejie ale lui Iefta si ale grupei lui de războinici, şi astfel alegerea unui conducător a căzut asupralui.

Judecători 11:6 Ei au zis lui Iefta: "Vino de fii căpetenia noastră, şi să batem pe fiiilui Amon." Căpetenie. Ebraicul guşin, de la rădăcina guaşah „a decide”, „a judeca”. Probabil că el a fostla început chemat să fie conducător în război. Ei erau gata să-i acorde puteri dictatoriale pe duratarăzboiului. În acest sens ei au apelat la el ca mercenar.

Judecători 11:7 Iefta a răspuns bătrânilor Galaadului: "Nu m-aţi urât voi, şi nu m-aţiizgonit voi din casa tatălui meu? Pentru ce veniţi la mine acum când sunteţi înstrâmtorare?" M-aţi izgonit. Iefta nu fusese izgonit Numai din casa lui, ci evident că şi din seminţia ţi ţinutullui, pentru că drepturile tribale şi de moştenire se considerau împreună. De aceea, izgonirea deacasă făcea din om un exilat, un peregrin fără nici un ajutor din partea oamenilor tribali care sa-locrotească pe el şi lucrurile ce-i aparţin. Este vădit că bătrânii lui Israel sprijiniseră pe fraţii lui Iefta, că ei au izgonit de acasă pe Iefta,pentru că el îi învinuieşte ca fiind mai înainte însufleţiţi de ură împotriva lui şi părtaşi la expulzarealui. El mai socotea că ei l-au tratat cu nedreptate, poate nu atât in violarea literei legii, ci că ei auviolat dorinţele tatălui lui. Adesea pretextul dreptului legal este o simplă acoperire a celor mairevoltătoare greşeli şi mai grave păgubiri.

Judecători 11:8 Bătrânii Galaadului au zis lui Iefta: "Ne întoarcem la tine acum, casă mergi cu noi, să baţi pe fiii lui Amon, şi să fii căpetenia noastră, căpetenia tuturorlocuitorilor Galaadului. Ne întoarcem. Nu este sigur dacă răspunsul bătrânilor se referă la prima sau la ultima partea declaraţiei lui Iefta. Amândouă ar avea înţeles potrivit. În primul caz ei ar fi spus, de fapt, „Da,recunoaştem că nu te-am tratat după dreptate şi din cauza aceasta noi dorim acum să îndreptăm şisă reparăm vechea greşeală”. În al doilea caz, „Întocmai aşa, dar pentru că ne aflăm în marestrâmtorare noi apelăm la tine după ajutor spre a ocroti ţara ta natală. Fii căpetenia noastră. Ca adaos la oferta de mai înainte de a fi conducător militar (v. 6), eioferă acum lui Iefta conducerea tuturor familiilor din Galaad atât în timp de pace cât şi în timp derăzboi.

Page 71: 07. Judecători

- 71 -

Judecători 11:9 Iefta a răspuns bătrânilor Galaadului: "Dacă mă aduceţi înapoi ca săbat pe fiii lui Amon, şi dacă Domnul îi va da înaintea mea, voi fi eu oare căpeteniavoastră?" Voi fi eu oare căpetenia voastră? Probabil că patriotismul lui Iefta nu a fost întru totuldezinteresat. Dar, în lumina experienţei lui anterioare de expulzare din seminţia lui şi pierdereapărţii lui din bunurile tatălui lui, el a căutat să se asigure oarecum că făgăduinţa va fi împlinită. El adorit să fie sigur că nu va fi nici o înţelegere greşită. A fost prudent din partea lui să încheie acumafacerea lui pentru viitor, deoarece avea de a face cu oameni faţă de care avea motive deneîncredere. Cu toate că se poate să fi fost un element de auto-cerere în pretenţiile lui Iefta, precauţia luide a încheia afacerea clar înainte de a trece la ofertă ar trebui să fie astăzi mai des enunţată.Creştinii dau dovadă de înţelepciune când fac ca înţelegerile, convenţiile lor, să fie clare şi explicite,în aşa fel încât să nu poată fi nici o posibilitate de îndoială sau învinuire reciprocă după aceea.Domnul este un Dumnezeu al ordinii şi clarităţii, nu al ambiguităţii.

Judecători 11:10 Bătrânii Galaadului au zis lui Iefta: "Domnul să ne audă, şi săjudece, dacă nu vom face ce spui." Domnul să ne audă. În mod literal, „Domnul să fie auzitorul între noi”, să ia act de convenţianoastră şi să vegheze între noi când ne vom pierde din vedere unul pe altul, pentru ca să ne ţinemcuvântul (Geneza 31,49). Acum, bătrânii Îl cheamă pe Domnul, faţă de care ei şi-au reînnoit decurând supunerea lor, să fie martor la acordul lor faţă de condiţiile lui Iefta.

Judecători 11:11 Şi Iefta a pornit cu bătrânii Galaadului. Poporul l-a pus în fruntea lui,şi l-a aşezat căpetenie, şi Iefta a spus din nou înaintea Domnului, la Miţpa, toatecuvintele pe care le rostise. L-a aşezat căpetenie. Făgăduinţa bătrânilor a fost confirmată de popor, care l-a instalat cusolemnitate pe Iefta căpetenie civilă şi militară a seminţiilor de la răsărit la Iordan. Toate cuvintele pe care le rostise. Textul acesta nu este întru totul clar. El poate să însemnecă Iefta a luat un jurământ specificând condiţiile conducerii lui; sau că el a spus poporului, într-oadunare religioasă, calea pe care ei trebuiau să o urmeze pentru a-i înfrânge pe vrăjmaşii lor sau căel n-a vrut să lanseze o campanie împotriva amonitilor, fără să ceară sfat de la Domnul. La Miţpa. Locul unde se adunaseră seminţiile spre a se pregăti să reziste înaintării Amonite(cap. 10,17).

Judecători 11:12 Iefta a trimis soli împăratului fiilor lui Amon ca să-i spună: "Ce ai cumine de vii împotriva mea să faci război împotriva ţării mele?" Iefta a trimes soli. Înainte de a se angaja în luptă adevărată cu amoniţii, Iefta s-a anunţat pesine ca noul conducător al galaadiţilor, trimeţând solii împăratului vrăjmaşilor invadatori. El vorbit înnumele lui Israel, ca prinţ recunoscut. În această solie, el lansează un protest formal împotrivainvaziei Amonite. Ce ai? Adică, „ce avem noi de a face unul cu altul?” Ce motiv ai să invadezi ţara noastră? Cutoate că Iefta era un bărbat viteaz, el nu avea plăcere de război, ci a preferat să-l evite prinnegocieri de pace. El a vrut să aducă disputa pe baza dreptăţii. Dacă amoniţii puteau să-l convingăcă Israel le făcuse rău, el era gata să le restituie drepturile lor. Dacă nu, el era gata să susţinăcauza lui Israel, chiar dacă aceasta însemna război.

Judecători 11:13 Împăratul fiilor lui Amon a răspuns solilor lui Iefta: "Pentru că Israel,când s-a suit din Egipt, a pus mâna pe ţara mea, de la Arnon până la Iaboc şi

Page 72: 07. Judecători

- 72 -

Iordan. Dă-mi-o înapoi acum de bună voie." Pentru că Israel. Împăratul lui Amon a enunţat pricina certei lui foarte lămurit. El a pretins cătot ţinutul Galaadului dintre Amon şi Abor aparţinea în realitate amoniţilor şi a cerut supunerea lorca singura condiţie de pace. Aceasta nu corespundea cu faptele. israeliţilor le fusese interzis sălupte împotriva moabiţilor şi amoniţilor (Deuteronom 2,9.19), aşa că ei au înconjurat Moabul; şi totaşa evitând şi teritoriul lui Amon, care se întindea de-a lungul deşertului, ei au trecut Arnonul înteritoriul lui Sihon, împăratul amariţilor. Este adevărat, că Sihon smulsese mai înainte acest teritoriude la Moab şi Amon (Numeri 21,21-30; Iosua 13,25), dar aceasta era o chestiune cu care israeliţiinu aveau nimic de-a face. Când ei au ocupat ţara, ea aparţinea altcuiva. De la Amon până la Iabor. Valea adâncă şi stâncoasă a Amonului a format hotarul sudic al luiIsrael, despărţind seminţia lui Ruben de Moab. Acesta este cam la 50 de mile da la Amon până lanord de râul Iabor. Ţinutul deluros şi necultivat al acestei regiuni fusese dat seminţiilor lui Ruben şiGad, pentru că era potrivit pentru păşunat. Această fâşie de teritoriu dintre Iordan şi deşert era camde 20 de mile lăţime.

Judecători 11:14 Iefta a trimis iarăşi soli împăratului fiilor lui Amon, A trimes iarăşi soli. Este spre meritul lui Iefta şi mărturiseşte despre dispoziţia lui paşnică căel încă a mai încercat să termine această controversă prin negociere şi astfel să evite vărsare desânge zadarnică.

Judecători 11:15 ca să-i spună: "Aşa vorbeşte Iefta: "Israel n-a pus mâna pe ţaraMoabului, nici pe ţara fiilor lui Amon. Israel nu a pus mâna. Iefta a respins afirmaţia împăratului lui Amon. El a arătat că amoniţii şimoabiţii, care se pare că erau uniţi cu ei în pretenţiile lor împotriva lui Israel, nu aveau o pretenţielegală asupra teritoriului dintre Amon şi Iabor. Pentru a dovedi punctul lui de vedere, el a descris înamănunt ceea ce avusese loc când israeliţii au preluat acel ţinut. Ei luaseră ţinutul de la Sihon,împăratul amariţilor, şi ei nu erau dispuşi să discute cine fusese mai întâi stăpânul. Ţara Moabului. Pe parcursul refuzului său, Iefta i-a grupat pe moabiţi si amoniţi la un loc, caşi când ar fi fost un singur popor. În vers. 24, Chemoş, care era zeul moabiţilor, este numit zeulîmpăratului lui Amon. Ţinând seama de aceasta, se crede că, la acea dată, împăratul lui Amoncâştigase stăpânire asupra Moabului, fie prin forţa armelor, fie prin intercăsătorie, astfel că unsingur împărat stăpânea peste ambele ţări. Zeitatea naţională a lui Amon era Milcom sau Maloh(vezi cele despre Levitic 18,21).

Judecători 11:16 Căci, când s-a suit Israel din Egipt, a mers în pustie până la mareaRoşie şi a ajuns la Cades. A ajuns la Cadeş. Aceasta a fost regiunea în care s–au aşezat israeliţii în timpul celor 40 deani de călătorie prin pustie (vezi Numeri 20,1; comp. cu Numeri 33,37.38; Deuteronom 1,46; 2,14).Locul acesta, numit uneori Cadeş-Barnea, n-a fost încă hotărât identificat, dar se pare că a fostundeva aproape de Ain Quedeis, în Negheb, cam la 50 de mile de sud de Beer-Şeba.

Judecători 11:17 Atunci Israel a trimis soli împăratului Edomului, ca să-i spună:"Lasă-mă să trec prin ţara ta." Dar împăratul Edomului n-a voit. A trimis şi laîmpăratul Moabului, şi nici el n-a vrut. Şi Israel a rămas la Cades. Împăratul Edomului. Vezi Numeri 20,14-22; PP, p. 22-32. Împăratul Moabului. Moise nu raportează acest incident, ci afirmă că israeliţii n-au intrat înteritoriul Moabului (Deuteronom 2:9). În Deuteronom 2,29 este o sugestie că Moab se poate să firefuzat trecerea întocmai cum făcuse şi Edomul.

Page 73: 07. Judecători

- 73 -

Judecători 11:19 Israel a trimis soli lui Sihon împăratul Amoriţilor, împăratulHesbonului. Şi Israel i-a zis: "Lasă-mă să trec prin ţara ta până la locul spre caremergem." Împăratul amoniţilor. Vezi Numeri 21,21-24; Deuteronom 2,24-36. Teritoriul lui Sihon era dela Arnon spre nord până la Iaboc şi de la Iordan spre răsărit până la teritoriul Amonit (veziJudecători 11,22). Hesbonul, capitala sa, şi teritoriile înconjurătoare au aparţinut odinioarămoabiţilor (Numeri 21,26). Mai târziu, Hesbonul este amintit de către scriitorii Bibliei în relaţie cuMoab şi Amon (Isaia 15,4; 16,8.9; Ieremia 48,2.34.45; 49,3). [Hesbonul, capitala, era o cetate demunte la 16 mile nord-est de capătul superior al Mării Moarte.] La locul spre care mergem. Planul original a fost ca Israel să se aşeze cu toţii la apus deIordan (vezi Deuteronom 2,29), dar ostilitatea lui Sihon i-a forţat pe israeliţi să-l înfrângă, pentru caei să poată obţine acces la Iordan spre a trece în Canaan. După ce forţele lui Sihon fuseserăînfrânte şi teritoriul lui era în mâinile israelite, seminţiile lui Ruben şi Gad şi jumătate din seminţia luiManase au făcut o cerere specială lui Moise să li se îngăduie să se aşeze acolo (Numeri 32,1-33).

Judecători 11:20 Dar Sihon n-a avut încredere în Israel, ca să-l lase să treacă peţinutul lui şi a strâns tot poporul, a tăbărât la Iahaţ, şi a luptat împotriva lui Israel. Iahaţ. Probabil că cetatea aceasta era situată imediat la nord de râul Amon, pe care israeliţiise pregăteau să-l treacă spre a invada ţinutul lui Sihon. Secole mai târziu, Piatra Moabita aminteşteIahaţ ca pe o cetate israelită.

Judecători 11:22 Au pus mâna pe tot ţinutul Amoriţilor, de la Arnon până la Iaboc, şide la pustie până la Iordan. Tot ţinutul. Adică, toate hotarele lor, întregul lor teritoriu. Acesta era teritoriul pe care-lreclama acum Amon.

Judecători 11:23 Şi acum, când Domnul, Dumnezeul lui Israel, a izgonit pe Amoriţidinaintea poporului Său Israel, tu să le stăpâneşti ţara? A izgonit pe Amoniţi. Ţinutul pe care israeliţii l-au luat de la amoniţi a devenit al lor,indiferent de cine fusese stăpânul lui mai înainte. Ei nu se luptaseră împotriva amoniţilor şi nuluaseră ţinutul lor (Numeri 21,24, Deuteronom 2,37). Tu să le stăpâneşti ţara? După legea primitivă a naţiunilor, teritoriul acesta era în mod lămurital lui Israel. Pentru ce consideră amoniţii că ei au drept asupra lui? Întrebarea lui Iefta este osurpriză indignată.

Judecători 11:24 Oare ce-ţi dă în stăpânire dumnezeul tău Chemoş, nu vei stăpâni?Şi tot ce ne-a dat în stăpânire Domnul, Dumnezeul nostru, înaintea noastră, noi sănu stăpânim! Dumnezeul tău Chemoş. Milcom era zeul naţional al amoniţilor (1 Regi 11,5.33), nu Chemoş.Chemoş era zeul moabiţilor. Folosirea lui „Chemoş” aici este explicată prin faptul că, pe acea vreme,împăratul lui Amon se poate să fi stăpânit atât peste Moab, cât şi peste Amon. Cele două neamurierau înrudite şi ca sânge, şi ca instituţii (vezi Geneza 19,37.38; Judecători 3,12.13). Menţionarea luiChemoş era în mod deosebit potrivită prin aceea că teritoriul în chestiune aparţinuse altădatămoabiţilor, dar Chemoş nu fusese în stare să-l salveze de invadarea amoniţilor. În inscripţia de pePiatra Moabită, Meşa, împăratul lui Moab (2 Regi 3,4.5), atribuie toate victoriile moabite bunăvoinţeilui Chemoş, şi toate înfrângerile, mâniei lui. Iefta arată că, dacă Amon refuză să recunoască drepturile lui Israel asupra teritoriului lui, elsubminează, în acelaşi timp, în principiu, propriul drept asupra ţării pe care o locuieşte.

Page 74: 07. Judecători

- 74 -

Iefta încerca să aranjeze pacea prin diplomaţie. El nu a avut intenţia, în aceste împrejurări, săpretindă stăpânire universală pentru Dumnezeul lui Israel. Desigur, este posibil, pe de altă parte,ca, având în vedere că Iefta a crescut în exil printre un popor păgân, el să nu fi înţeles pe deplin căIehova era Dumnezeul întregului pământ.

Judecători 11:25 Eşti tu mai bun decât Balac, fiul lui ţipor, împăratul Moabului? S-acertat el cu Israel sau a făcut el război împotriva lui? Balac. Vezi Numeri 22,1 la 24,25. Cu toate că Israel a preluat teritoriul lui Sihon, care maiînainte aparţinuse Moabului, s-ar părea că împăratul Moabului din acea vreme n-a pretins ca este allui acest teritoriu de curând câştigat al lui Israel. El se luptase cu Israel mai degrabă din ură decâtpentru faptul că a pretins ţara pe care Israel o luase de la amoniţi (Iosua 24,9). De aceea, cum sepoate face o reclamaţie validă sute de ani mai târziu? Foarte probabil că Împăratul moabitrecunoscuse în mod lămurit dreptul de cucerire. Dacă ţara fusese în mod legitim a lui, pentru ce nuo reclamase cu mult mai înainte? Aceasta a fost un argument eficace spre a sprijini dreptatea cauzeilui Israel.

Judecători 11:26 Iată că sunt trei sute de ani de când locuieşte Israel la Hesbon şi însatele din jurul lui, la Aroer şi în satele din jurul lui şi în toate cetăţile care sunt pemalul Arnonului; pentru ce nu i le-aţi luat în tot timpul acesta? Trei sute de ani. Despre cronologia acestei perioade a Judecătorilor, vezi pag. 128.

Judecători 11:27 Eu nu te-am supărat deloc, şi rău te-ai purtat cu mine, făcându-mirăzboi. Domnul să judece lucrul acesta. El să fie astăzi judecător între fiii lui Israel şifiii lui Amon." Să fie astăzi judecător. Iefta încheie argumentarea lui cu un apel către Dumnezeu ca săaprobe dreptatea cauzei lui. Era o deosebire între concepţia evreilor despre Dumnezeul lor şi aceeaa păgânilor despre ai lor. Evreii credeau ca Dumnezeul lor era drept şi moral. În recunoaştereacaracterului moral care era recunoscut in Dumnezeul lor, se află unul dintre punctele desuperioritate a credinţei lor faţă de aceea a vecinilor lor păgâni. Iefta afirmă că, dacă amoniţiidoresc să decidă cauza prin forţa armelor, el este gata să se încreadă în Dumnezeu spre a decide înmod just a cărui cauză este dreaptă, şi apoi să dea acelei părţi biruinţa. Versetele scot în evidenţă diplomaţia sinceră, cinstită, fermă, şi totuşi împăciuitoare a luiIefta. El susţinea drepturile lui Israel pe trei temeiuri: (1) dreptul cuceririi directe, nu de la amoniţi,ci de la amoriţi (vers. 15-20); (2) hotărârea lui Dumnezeu (vers. 21-24) pe care el o susţinea în moddiplomatic, sugerând că nici măcar zeitatea lor nu contestase biruinţa asupra lui Sihon; (3)posesiunea nediscutată a ţării pentru o lungă perioadă (vers 25, 26). Apoi el încheie cu un apelcătre Dumnezeu să aprobe dreptatea cauzei lui.

Judecători 11:28 Împăratul fiilor lui Amon n-a ascultat cuvintele pe care a trimis Ieftasă i le spună. N-a ascultat. După câte se pare, împăratul lui Amon nu s-a deranjat nici măcar să răspundăla argumentele lui Iefta. El s-a îngrijit numai de argumentul săbiei.

Judecători 11:29 Duhul Domnului a venit peste Iefta. Iefta a străbătut Galaadul şiManase; a trecut la Miţpe în Galaad; şi din Miţpe din Galaad, a pornit împotriva fiilorlui Amon. Duhul Domnului. Prezenţa Duhului Sfânt este aceea care face ca slujirea lui Dumnezeu să fieeficace. Se poate să fie multă activitate, multă nelinişte, agitaţie, dar dacă munca nu este sfinţită deprezenţa şi puterea Duhului, puţin bine durabil va fi adus la îndeplinire.

Page 75: 07. Judecători

- 75 -

A străbătut. Iefta a făcut pe rând ocolul Galaadului şi a întregului teritoriu al lui Manase,recrutând trupe în plus. El a cutreierat ţara de la un capăt la altul spre a aprinde flacăra războiului şispre a încuraja populaţia să reziste invadatorilor amoniţi. Capitolul 12,2 lasă să se înţeleagă că şiseminţiile ebraice de la apus de Iordan au fost invitate să ia parte la război.

Judecători 11:30 Iefta a făcut o juruinţă Domnului, şi a zis: "Dacă vei da în mâinilemele pe fiii lui Amon, Iefta a făcut o juruinţă. Raportul despre juruinţa lui Iefta ne confruntă cu unul dintre acelepasaje dificile ale Scripturii, unde raportul este prea scurt pentru a permite concluzii hotărâte cuprivire la ceea ce s-a întâmplat. După o interpretare, Iefta a jertfit-o într-adevăr pe fiica sa caardere de tot şi, făcând aşa, s-a aşezat pe sine intr-o lumină rea. Având în vedere faptul căDumnezeu i-a dat succes în conformitate cu juruinţa, o astfel de faptă din partea sa apare deosebitde odioasă şi extrem de greu de înţeles. A doua părere, care susţine că Iefta şi-a devotat fiicapentru o viaţă celibatară, îl despovărează de vina de a o aduce ca jertfă (vezi cele despre vers. 39). Aici, ca şi oriunde în altă parte, datoria noastră este să stabilim ceea ce zice Biblia şi săevităm încercarea de a face ca afirmaţiile ei să se armonizeze cu concepţiile noastre desprepovestire. Noi trebuie să luăm Biblia aşa cum stă scris în ea şi să fim mulţumiţi să lăsăm cachestiunea să se termine aici. Desigur că, oriunde este posibil, trebuie să dăm unui om beneficiulîndoielii şi să nu-l judecăm fără cauză cuvenită. O juruinţă. Literatura vechilor naţiuni arată că adesea cei din vechime făceau juruinţezeităţilor lor. Practica era obişnuită şi la evrei (vezi Geneza 28,20; 1 Samuel 1,11; 2 Samuel 15,8). Juruinţa lui Iefta a fost făcută sub presiunea circumstanţelor, când se găsea în pragul celeimai periculoase împrejurări. Din nefericire, astfel de juruinţe ca acestea au fost făcute în vreme depericol sau criză, când constrângerea emoţională a contribuit la pericolul de a face o făgăduinţănecugetată.

Judecători 11:31 oricine va ieşi pe porţile casei mele înaintea mea, la întoarcereamea fericită de la fiii lui Amon, va fi închinat Domnului, şi-l voi aduce ca ardere detot." Oricine va ieşi. Pe cine să aştepte Iefta să iasă pe porţile casei lui, să-l salute când seîntoarce de la victorie dacă nu pe soţia lui sau pe fiica lui sau poate pe un sclav? Unii au încercat săarate că putea fi vorba de un animal, din acelea care adesea se puteau găsi în casa celor dinvechime. Dar termenul ebraic pe care îl foloseşte („înaintea mea”) pare să pledeze împotriva acesteipăreri. Termenul acesta este de cele mai multe ori folosit în legătura cu oameni (vezi Geneza 18:2;Exod 18,7; 2 Regi 1,6 etc.). S-a făcut şi observaţia că n-ar fi fost o juruinţă extraordinară jertfireaunui miel sau unui bou pentru o victorie atât de minunată. Astfel de jertfe aveau să fie aduse demulţi israeliţi. Trebuie să ne amintim că, deşi Iefta se închina Dumnezeului lui Israel, şi în aceastăpromisiune s-a unit cu El, el crescuse în ţară străină, printre neamuri păgâne. La aceste neamuripăgâne, în timp de criză, se aduceau jertfe umane. Compară cu fapta împăratului Moabului, care l-ajertfit pe fiul său cel mai mare zeului său Chemoş ca act final de disperare, spre a salva cetatea luide israeliţii care atacau (2 Regi 3,26.27). Legea lui Moise a interzis aducerea de jertfe omeneşti(Levitic 18,21; Deuteronom 12,31 etc.), totuşi această oprelişte a fost călcată din când în când,până în zilele lui Ahaz şi Manase (2 Cronici 28,3; 33,6). Duhul lui Dumnezeu a venit asupra lui Iefta pentru ca Israel să poată fi scăpat de nimicire.Dar prezenţa Duhului nu garantează infailibilitate şi atotştiinţă. Cel care primeşte spiritul rămâne ounealtă morală, liberă şi se aşteaptă să facă progresul cuvenit în cunoştinţa şi creşterea spirituală.Iefta, în ignoranţa lui de a cunoaşte ce este drept, în mod nesăbuit a făcut o juruinţă rea. În acelaşifel, deşi Duhul Domnului a îmbrăcat pe Ghedeon şi a lucrat prin el o mare eliberare, Duhul nu l-aîmpiedicat să înălţe o închinare ilegală. Naraţiunea necugetatei juruinţei a lui Iefta este relatată aşa

Page 76: 07. Judecători

- 76 -

cum sunt multe în Scriptură, fără notă sau comentariu; într-adevăr nu este nevoie nici de una, nicide alta. Singura judecată posibilă în cazul lui Iefta este aceea a condamnării. Închinat Domnului. După cum se pare în acelaşi sens în care Ierihonul şi locuitorii lui fuseserăînchinaţi Lui (vezi cele despre Iosua 6,15). Şi-l voi aduce. Unii s-au străduit să traducă cu „sau” cuvântul ebraic „şi” de la începutulexpresiei. Ei cred că, de fapt, Iefta a zis: „Oricine va ieşi pe porţile casei mele înaintea mea laîntoarcerea mea va fi închinat în mod exclusiv pentru slujba Domnului, dacă este o fiinţa omeneascăsau dacă acesta este un animal curat eu îl voi aduce ca ardere de tot.” Deoarece fiica lui a fostaceea care i-a ieşit înainte, astfel de comentatori zic că se aplică prima expresie, adică, „va fi sigur aDomnului”. Comentatorii care sunt de această părere explică declaraţia lui Iefta ca însemnând căfiica lui Iefta nu s-a căsătorit niciodată, ci s-a consacrat slujirii religioase pentru tot restul vieţii ei(vezi v. 39). Lui. (în engl. – „I will offer it”) Unii comentatori preferă să redea pronumele tradus astfel prin„Lui”, făcând ca declaraţia să se citească „Eu îi voi aduce Lui (Dumnezeu) ca ardere de tot”. Esteadevărat că pronumele ebraic, aflându-se singur, poate însemna fie „lui”, fie „îl”. Dar, ataşat la verb, ca aici, pronumele trebuie întotdeauna înţeles ca obiect direct al verbului.Această regulă invariabilă pretinde traducerea „Eu îl voi aduce ca ardere de tot”. Ba mai mult,durerea lui Iefta (v. 35), plânsul fiicei lui (v. 37), şi impresia făcută asupra contemporanilor (v. 37,40) cer ceva cu totul ieşit din comun, ceva mai mult decât o ardere de tot obişnuită.

Judecători 11:33 Le-a pricinuit o foarte mare înfrângere, de la Aroer până spre Minit,loc care cuprindea douăzeci de cetăţi, şi până la Abel-Cheramim. Şi fiii lui Amon aufost smeriţi înaintea copiilor lui Israel. Aroer. În Transiordania erau două cetăţi cu acest nume, una (v. 26) pe malul nordic alAmonului şi alta la răsărit de Rabat-Amon, în teritoriul amonit (Iosua 3,25). Este greu de spusdespre care cetăţi este vorba aici. Minit. Amintit în Ezechiel 27,17 ca exportatoare de grâu, se crede că a fost aproape deHesbon. Abel-Cheranim (în engl. „plain of the vineyards”). Poate că este mai bine să se ia acesta canume propriu Abel-Cheranim. Eusebiu spune că era la 7 mile de Filadelfia, actualul Amon. De aceeapoate fi identificat cu satul modern Na’ur. Alţi l-au identificat cu Khirbet es-Şuc, la sud de Amon,însă rămâne nesigur.

Judecători 11:34 Iefta s-a întors acasă la Miţpa. Şi iată că fiică-sa i-a ieşit înainte cutimpane şi jocuri. Ea era singurul lui copil; n-avea fii şi nici altă fată. La Miţpa. După ce a fost invitat să se întoarcă din exil spre a fi conducător în Galaad, se parecă Iefta şi-a mutat familia lui la Miţpa şi şi-a stabilit reşedinţa acolo. Cu timpane. Era obiceiul femeilor să-i salute pe bărbaţi astfel după întoarcerea lor victorioasădin război (1 Samuel 18,6; comp. cu Exod 15,20). Este vădit că şi alte femei au însoţit-o pe fiica luiIefta cu mici timpane. Singurul lui copil. Textul ebraic este accentuat „ea singură era singurul copil”. Familia lui Ieftaavea să se stingă in Israel, lucru pe care tot evreii îl deplângeau.

Judecători 11:35 Cum a văzut-o, el şi-a rupt hainele şi a zis: "Ah! fata mea! adâncmă loveşti şi mă tulburi! Am făcut o juruinţă Domnului, şi n-o pot întoarce." El şi-a rupt hainele. Un obicei obişnuit printre iudei pentru a exprima durere extrem de mare(Geneza 37,2.9; 2 Samuel 13,19.31 etc.). Adânc. Când Iefta a văzut-o pe fiica lui, întreaga semnificaţia a juruinţei lui nesăbuite l-aslăbit şi l-a zdrobit. Mă tulburi. Traducerea aceasta este mult prea slabă. Cuvântul folosit aici pentru „tulburi”,

Page 77: 07. Judecători

- 77 -

'acar, înseamnă durere neobişnuită, nelinişte sau tristeţe. Toate din viaţa lui Iefta fuseseră osuccesiune de luptă şi tulburare. Acum propria fiică scumpă ajunge să fie cea care îi aduce durereacea mai usturătoare dintre toate. Am făcut o juruinţă (engl. „opened my mouth”). O expresie folosită spre a face o juruinţă.Pentru a deveni obligatorie, o juruinţă trebuia pronunţată (Numeri 30,2.3.7; Deuteronom 23,23). N-o pot întoarce. La evrei erau doua tipuri de juruinţe – juruinţa simplă, neder (Levitic 27,2-27), şi „consacrarea” sau „blestemul”, cherem. Orice lucru consacrat lui Dumnezeu prin cherem numai era răscumpărabil, devenea „preasfânt” pentru El, şi trebuia să fie ucis (Levitic 27,28.29; vezidespre Levitic 27,2.28). Juruinţa lui Iefta a fost un neder. Cu toată sfinţenia ei, cel care a făcut-o, dacă el făcea săaducă la îndeplinire o faptă rea (v. PP, p. 506), nu era obligat s-o păstreze. Juruinţa era împotrivaporuncii exprese a legii şi de aceea nu era obligatorie. Totuşi el a considerat că era obligatorie şi, cutoate că el jurase spre propria vătămare, el n-a vrut să o schimbe.

Judecători 11:36 Ea i-a zis: "Tată, ai făcut o juruinţă Domnului, fă-mi potrivit cu ceeace ţi-a ieşit din gură, acum când Domnul te-a răzbunat pe vrăjmaşii tăi, pe fiii luiAmon!" Ea i-a zis. Chinul tatălui ei, cuvintele lui hotărâte, a făcut-o pe fiică în stare, cupresimţământul rapid de femeie, să-şi dea îndată seama care era natura juruinţei. N-a mai fostnevoie ca el să-i spună. Domnul te-a răzbunat. Înţelegând numai în mod întunecos natura lui Dumnezeu, ea a crezutcă victoria îi fusese dată din pricina juruinţei tatălui ei, şi că jertfirea ei era un preţ potrivit pentru aplăti o astfel de victorie.

Judecători 11:37 Şi ea a zis tatălui său: "Atât îngăduie-mi: lasă-mă slobodă douăluni, ca să mă duc să mă cobor în munţi şi să-mi plâng fecioria cu tovarăşele mele." Lasă-mă slobodă. Aducerea la îndeplinire a juruinţelor puteau fi amânate pentru un anumitscop. Să-mi plâng fecioria. Perspectiva de a prinde bucuria festivităţilor de căsătorie sau bucuria dea creşte copii avea să fie o experienţă deosebit de amară pentru o fată ebraică, mai ales pentru unacare era unicul copil. Pentru fiica lui Iefta, aceasta urma să însemne că ea şi casa tatălui ei aveau săpiardă speranţa de a se împărtăşi în viitor de gloria lui Israel.

Judecători 11:38 El a răspuns: "Du-te!" Şi a lăsat-o slobodă două luni. Ea s-a dus cutovarăşele ei, şi şi-a plâns fecioria pe munţi. Cu tovarăşele ei. Prietenele ei pline de tinereţe, cu care ea adesea a umblat şi a visat ocăsătorie viitoare, s-au unit acum cu ea, plângând trista soartă care s-a abătut asupra ei .

Judecători 11:39 După cele două luni, s-a întors la tatăl ei, şi el a împlinit cu eajuruinţa pe care o făcuse. Ea nu cunoscuse împreunarea cu bărbat. De atunci s-afăcut în Israel obiceiul A împlinit... juruinţa. Aceasta pare să însemne că el a adus-o ca ardere de tot în conformitatecu juruinţa lui (vezi despre vers. 31). S-a sugerat că autorul cărţilor Judecători a tras, cu finădiscreţie, un văl peste tragicul act al sacrificării. Despre părerea cealaltă, că Iefta n-a jertfit-o pe fiica lui (v. despre vers. 31), s-ar puteaaminti următoarele: cam pe la 1200 d.Hr., Rabinul Kimchi, urmat de mulţi scriitori de atunci, a emispărerea că Iefta n-a sacrificat-o pe fiica lui. El spunea că cuvintele „şi-l voi aduce ca ardere de tot”(v. 32) urmau să fie puse în practică numai dacă ceea ce ieşea înaintea lui Iefta avea să fie unanimal de jertfă. El a interpretat vers. 39 ca însemnând că Iefta a clădit fiicei lui o casă în care a

Page 78: 07. Judecători

- 78 -

fost despărţită de oameni pentru restul vieţii ei, în celibat sacru, pentru ca toate clipele să poată ficonsacrată Domnului, şi că fecioarele lui Israel mergeau în fiecare an acolo s-o viziteze şi să-ideplângă soarta. Împotriva acestei interpretări a lui Kimchi stă faptul că obiceiurile acelor zile nu cunoşteaunimic despre tratarea femeilor ca şi călugăriţe. Virginitatea perpetuă şi lipsa de copii erau privite cacea mai mare nenorocire. Nu există lege, datină sau obicei, în tot V. Testament care să lase să seînţeleagă cât de cât că măcar o femeie a fost privită ca mai sfântă, mult mai a Domnului, sau multmai pe deplin consacrată Lui decât o femeie căsătorită. Aceasta nu făcea parte din legea preoţilorsau Nazireilor. Debora şi Hulda, amândouă profetese, sunt în mod deosebit amintite ca femeicăsătorite. Mai mult, dacă fiica trebuia să rămână nemăritată în armonie cu un astfel de obiceinecunoscut, cazul n-ar fi fost atât de tragic după cum este descris aici; nici n-ar fi avut nevoie dedouă luni sa-şi plângă fecioria, pentru că ar fi avut la îndemână tot restul vieţii ei să facă lucrulacesta. Toţi comentatorii, evrei şi creştini, până la vremea lui Kimchi, susţin înţelesul natural altextului, anume că Iefta a jertfit-o pe fiica lui ca sacrificiu pentru Domnul, lucru pe care aproape l-afăcut şi Avraam fiului său Isaac în împrejurări diferite. Ea nu cunoscuse împreunare cu bărbat. Sau „ea nu cunoscute bărbat”. Vezi Geneza 24,16pentru cuvinte identice în ebraică. S-a făcut obiceiul. Cuvintele acestea aparţin de fapt versetului următor.

Judecători 11:40 că, în toţi anii, fetele lui Israel se duc să prăznuiască pe fiica luiIefta, Galaaditul, patru zile pe an. Să prăznuiască (în engl. „to lament”). Nota marginală din KJV redă „să vorbească cu”.Această notă marginală poate să reflecte cugetarea acelora care au crezut că fiica nu a fost jertfită,ci ţinută separat într-o izolare care nu era tulburată decât o singură dată pe an când fecioarele luiIsrael puteau să vorbească cu ea. Verbul ebraic tanah nu înseamnă „a vorbi cu”. Sensul de bazăeste „a povesti”, în ideea de a vorbi despre vreun eveniment, de aici „a comemora”, „a prăznui”.Acelaşi verb este tradus în Judecători 5,11 (engl.) „a povesti amănunţit”. Verbul ebraic se află înBiblie numai în aceste două locuri. Septuaginta îl traduce pe tanah prin „a se tângui”. ELLEN WHITE COMENTEAZĂ 29,32 PP 558

Judecători 12:1 Bărbaţii lui Efraim s-au strâns, au pornit spre miază-noapte, şi au zislui Iefta: "Pentru ce te-ai dus să baţi pe fiii lui Amon, fără să ne fi chemat şi pe noi sămergem cu tine? Vrem să-ţi dăm foc casei şi să te ardem împreună cu ea." Spre miazănoapte. Ebraicul şafonah. Galaadul era la est şi nord-est de Efraim. Din cauzaaceasta, cei mai mulţi traducători ai Bibliei redau cuvântul ca nume propriu. Era o cetate cu numelede Ţafon în valea Iordanului, de partea Galaadului, nu departe de Sucot (Iosua 13,27). Te-ai dus. Ei n-au vrut să spună că a trecut Iordanul, ci că a mers împotriva amoniţilor. Fără să ne fi chemat şi pe noi. Atât aici, cât şi în Judecători 8,1-3, seminţia lui Efraim esteprezentată într-o lumină nefavorabilă. Ei au fost pasivi în timpul asupririi şi aroganţei când alţiiluaseră iniţiativa şi au câştigat victoria. Ghedeon fusese conciliant faţă de ei şi a trecut cu vedereaneobrăzarea lor, dar Iefta nu era dispus să ajungă subalternul lor. Pretinsa lor nemulţumire izvoradin dorinţa lor de a fi priviţi ca seminţie israelită conducătoare. Mândria lor i-a făcut să se supere cănu avuseseră parte de gloria victoriei. Ba mai mult, ei au negat Galaadului dreptul la acţiuneseparată, ca acela al alegerii unui conducător.

Judecători 12:2 Iefta le-a răspuns: "Eu şi poporul meu am avut mari certuri cu fiii luiAmon, şi când v-am chemat, nu m-aţi scăpat din mâinile lor. Când v-am chemat. Raportul anterior n-a menţionat un apel către seminţiile din Canaanulapusean ca să ajute la alungarea asupritorilor. Naratorul a amintit numai faptele importante.

Page 79: 07. Judecători

- 79 -

Judecători 12:3 Văzând că nu-mi vii în ajutor, mi-am pus viaţa în joc, şi am pornitîmpotriva fiilor lui Amon. Domnul i-a dat în mâinile mele. Pentru ce vă suiţi dar aziîmpotriva mea ca să-mi faceţi război?" Pentru ce? Bărbaţii lui Efraim au fost mai vinovaţi – dacă este posibil – decât au fostamoniţii. Este greu de spus dacă răspunsul lui Iefta a fost dat într-un spirit de conciliere. In oricecaz, se pare că efraimiţii nu au fost satisfăcuţi cu raţionamentul lui, pentru că a rezultat un războicivil.

Judecători 12:4 Iefta a strâns pe toţi bărbaţii Galaadului, şi a început lupta cuEfraim. Bărbaţii Galaadului au bătut pe Efraim, pentru că Efraimiţii ziceau: "Sunteţinişte fugari ai lui Efraim! Galaadul este în mijlocul lui Efraim, în mijlocul lui Manase!" Toţi bărbaţii Galaadului. Cuprinzându-i, probabil, pe toţi israeliţii de la est de Iordan.Semnale de focuri şi trompete au putut transmite chemarea pentru adunare către satele seminţiilorde răsărit, într-un timp foarte scurt. Pentru că... ziceau. În ciuda răspunsului rezonabil al lui Iefta, se pare că bărbaţii lui Efraim auprecipitat conflictul prin batjocuri de neîngăduit. Fugari ai lui Efraim. Puterea batjocurii este pierdută pentru noi, având în vedere că nucunoaştem toate amănuntele. Se pare că se ivise gelozie amară între manasiţii care locuiau larăsărit de Iordan şi restul manasiţilor şi efraimiţilor, rudele lor apropiate din Palestina vestică.Manasiţii din răsărit îngăduiseră ca strânsele lor legături de seminţie şi de familie să lase de dorit şiau fost răspândiţi în lotul lor de pământ din ce în ce mai mult cu seminţiile de păstori ale lui Rubenşi Gad în mijlocul cărora locuiau. Pentru această despărţire de seminţie i-au batjocorit efraimiţii,numindu-i fugari, adică, resturile şi clasa de jos a rudeniilor tribale din apus.

Judecători 12:5 Galaadiţii au pus mâna pe vadurile Iordanului dinspre Efraim. Şicând unul din fugarii lui Efraim zicea: "Lasă-mă să trec!" bărbaţii Galaaduluiîntrebau: "Eşti Efraimit?" Dacă răspundea: "Nu", Vadurile Iordanului. Numai prin aceste vaduri puteau trece repede Efraimiţii în propriul lorteritoriu. Fugarii lui Efraim. În ebraică, acestea sunt exact aceleaşi cuvinte cu care cu puţin timp înainteefraimiţii îşi bătuseră joc de oamenii Galaadului – „fugarii lui Efraim”. Acum efraimiţii sunt fugari. Eşti efraimit? Traficul era mare prin vadurile Iordanului. Scopul întrebării era spre a se facedeosebire între fugari şi călători şi negustorii fără vină. Bărbaţii care cu puţin timp mai înainte semândriseră cu seminţia lor erau acum gata să nege orice legătura cu ea în scopul de a-şi salvaviaţa.

Judecători 12:6 atunci îi ziceau: "Ei bine, zi Şibolet." Şi el zicea: "Sibolet", căci nuputea să-l spună bine. Atunci bărbaţii Galaadului îl apucau, şi-l jungheau lângăvadurile Iordanului. Astfel au pierit în vremea aceea patruzeci şi două de mii debărbaţi din Efraim. Zi Şibolet. Cuvântul, probabil, a fost ales la întâmplare ca un exemplu al unui cuvânt careîncepe cu litera shin. Oricare alt cuvânt care începe cu acea literă putea tot aşa de bine să fiefolosit. Evreii de la răsărit de Iordan au pronunţat litera iniţială ş ca în şibolet. Evreii din Canaan oredau ca sunet moale s ca în sibolet. Aceasta era una dintre acele deosebiri de dialect care s-audezvoltat în decursul anilor. Şibolet înseamnă „râu curgător”.

Page 80: 07. Judecători

- 80 -

Judecători 12:7 Iefta a fost judecător în Israel zece ani; apoi Iefta, Galaaditul, amurit, şi a fost îngropat într-una din cetăţile Galaadului. Zece ani (în engl. „şase ani”). Stăpânirea lui Iefta a fost cea mai scurtă dintre toţi judecătorii.Se poate ca el să fi căzut în luptă în timp ce se lupta împotriva altor vrăjmaşi ai lui Israel.

Judecători 12:8 După el, a fost judecător în Israel Ibţan din Betleem. Ibţan. Înţelesul acestui nume este necunoscut. În Biblie se află numai în acest loc. Din Betleem. Deşi poate că acesta a fost Betleemul Iudeii, probabil că a fost Betleemul dinseminţia lui Zabulon, actualul Beit Lahm, şapte mile la nord-vest de Nazareth (v. Iosua 19,15.16). Ibţan, împreună cu alţi doi judecători amintiţi aici, Elon şi Abdon, şi cei doi ale căror numesunt amintite în cap. 10,1-5, Tola şi Iair, formează o grupă de judecători despre ale căror fapte devitejie nu este nimic raportat. Despre ei sunt date amănuntele cele mai scurte: numele lor, unde aulocuit, cât au stăpânit, locul înmormântării lor. În cazul a trei dintre ei (Iair, Ibţan şi Abdon), s-a maiadăugat numele fiilor lor, şi unele evidenţe despre bogăţia lor.

Judecători 12:9 El a avut treizeci de fii, a măritat treizeci de fete în afară, şi a aduspentru fiii lui treizeci de fete de afară. El a fost judecător în Israel şapte ani; În afară. Ibţan avusese o politică precisă de întărire a poziţiei sale prin căsătorie. El le-a datpe cele treizeci de fiice ale sale prin căsătorie bărbaţilor din alte seminţii şi, de asemenea, a luat fetepentru cei treizeci de fii ai lui din alte seminţii decât acelea. Informaţia aceasta este dată spre aarăta că Ibţan a fost un mare bărbat cu influenţă întinsă. Mai mult, faptul ca el a trăit să-i vadăcăsătoriţi pe cei şaizeci de copii ai lui, arată că el dusese o viaţă lungă şi prosperă, deşi l-a conduspe Israel numai 7 ani. Probabil că aceştia au fost ultimii ani ai vieţii lui. Se poate că el a ajuns lapoziţia de judecător prin politica lui de a-şi întemeia prietenii în alte seminţii prin inter-căsătorii.Evident că, în timpul perioadei conducerii lui, a fost pace.

Judecători 12:11 După el a fost judecător în Israel Elon din Zabulon. El a fostjudecător în Israel zece ani; Eblon. Numele înseamnă „un terebint”. Adesea, orientalii au primit nume de copaci. ÎnGeneza 46:14 şi Numeri 26:26 Numele se află ca unul al familie lui Zabulon.

Judecători 12:13 După el, a fost judecător în Israel, Abdon, fiul lui Hilel, Piratonitul. Abdon. În mod literal, „serv”. Lui Hilel. Care înseamnă „lăudând”. Aceasta este prima întâlnire a unui nume care mai târziua ajuns faimos la iudei. În Biblie se află numai aici: Ultimul Hilel a fost conducătorul unei şcoliiudaice de gândire cu puţin timp înainte de vremea lui Hristos şi este socotit cel mai mare dintre toţirabinii iudei. Piratonitul. Piraton, conform cu vers. 15, era în ţinutul lui Efraim, aşa că putem conchide căAbdon aparţinea seminţiei lui Efraim. În 1 Cronici 8,23, un bărbat cu numele de Abdon este cuprinsîn seminţia lui Beniamin, dar deoarece numele era obişnuit, Abdon, care a ajuns judecător, puteatot atât de bine să fost efraimit (v. 1 Cronici 27,14). Cetatea Piraton se crede, în general, a fimoderna Far’atha, 7 mile (1,2 km) sud-vest de Sihem.

Judecători 12:14 El a avut patruzeci de fii şi treizeci de nepoţi, care călăreau peşaptezeci de mânji de măgari. El a fost judecător în Israel opt ani; Patruzeci de fii. Sunt amintiţi numai membrii familiei de parte bărbătească. Fără îndoială căel a avut şi multe fiice. Iarăşi se citează numărul mare al membrilor familiei ca dovadă a bogăţiei şia rangului său înalt. Se demonstrează şi mult răspândita poligamie printre cei care îşi puteauîngădui femei multe.

Page 81: 07. Judecători

- 81 -

Nepoţi. Aceştia trebuie să fi fost „nepoţi”. Textul ebraic spune în mod literal „fii ai fiilor”.Traducerea KJV foloseşte cuvântul „nephew” în înţelesul vechi al limbii engleze de nepot, a căreifolosire acum este ieşită din uz. De aceea în acea traducere oriunde întâlnim cuvântul „nephew”, noitrebuie să-l citim „nepot” (de bunic).

Judecători 12:15 apoi Abdon, fiul lui Hilel, Piratonitul, a murit şi a fost îngropat laPiraton, în ţara lui Efraim, pe muntele Amaleciţilor. Muntele Amaleciţilor. Amaleciţii şi-au aşezat locuinţa lor în Negeb, în sudul Iudeii. Totuşiacest nume de cetate indică faptul că, la o vreme, ei au avansat înspre nord până la aceastăregiune din Efraim într-o incursiune care a făcut ca numele lor să fie ataşat la acea regiune specială.Se poate ca ei să fi fost învinşi acolo, sau că s-a îngăduit ca un mic număr dintre ei să se aşezeacolo în acea regiune în vremurile de mai înainte.

Judecători 13:1 Copiii lui Israel au făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului şi Domnul i-adat în mâinile Filistenilor timp de patruzeci de ani. Am făcut iarăşi ce nu plăcea Domnului. Cu privire la cronologia acestei apostazii şi a asupririifilistene, vezi p. 35, 36. Filistenilor. Ei au fost amintiţi pe scurt mai înainte de către autorul Judecătorilor de mai multeori (cap. 3,31; 10,7-11). Ei, întocmai ca evreii, erau invadatori şi colonişti în Palestina. Filistenii segăseau în ţară în număr limitat încă de pe vremea lui Avraam (Geneza 21,32). Dar valul cel mare demigrare în Palestina probabil că a avut loc la începutul sec. al 12-lea î.Hr. o dată cu aceea a altorseminţii ne-semitice din Asia Mică şi Insulele Egee (v. p. 27). În conformitate cu rapoartelearheologice, popoarele acestea ale Mării, aşa cum au fost numite de egipteni, au fost întoarseînapoi de la porţile Egiptului de către Ramses III cam pe la 1194 î.Hr. În cinstea succesului,respingându-i pe invadatori, Ramses III a clădit un templu mare la Teba (numit acum Mednet-Habu) şi i-a acoperit zidurile cu scene de luptă, printre ele fiind reprezentări realistice alerăzboinicilor filisteni. După înfrângerea Popoarelor Mării de către egipteni, parte din această migrares-a aşezat în câmpia maritimă a Canaanului, unde au adoptat pe scară întinsă religia, obiceiurile şilimba canaaniţilor. Evreii i-au numit pe filisteni Peliştim, iar teritoriul lor Peleşet, cuvânt care, prin evoluţia limbiia devenit „Palestina”. Filistenii s-au aşezat mai cu seamă în cele cinci cetăţi vechi ale câmpiei,Ecron, Gaza, Ascalon, Aşdod şi Eglon, care au devenit centre ale confederaţiei filistene. De acolo,filistenii s-au răspândit în Şepela, şi în cele din urmă, pe vremea lui Saul, au controlat toatăPalestina de apus, înspre nord până la câmpia Esdraelonului şi Marea Galileii. De pe timpul luiSamson ei au fost provocatorii principali ai israeliţilor până ce au fost subjugaţi de David. Pentru alte informaţii despre filisteni, originea şi istoria lor, vezi cele despre Geneza 10,14;21,32; şi vol. 2, p. 27, 33, 34, 47. Patruzeci de ani. S-a pus întrebarea dacă această perioadă a fost înainte de vremea luiSamson sau a inclus-o şi pe ea şi poate s-a întins până dincolo de bătălia de la Ebenezer din vremealui Samuel (1 Samuel 7,13). Samson s-a născut în primii ani ai asupririi filistene (PP, p. 560). Dupăunele autorităţi în materie, asuprirea aceasta a fost contemporană cu asuprirea amonită şiconducerea ca judecător a lui Iefta (v. p. 128).

Judecători 13:2 Era un om în ţorea, din familia Daniţilor, care se chema Manoah.Nevastă-sa era stearpă, şi nu năştea. Ţorea. Numele înseamnă „cetatea viespilor”. Aceasta este moderna Şar’a, aşezată în Şefela,la 15 mile vest de Ierusalim. În Iosua 19,41, ca şi aici, ea este numită ca cetate a teritoriului luiDan, dar în Iosua 15,33 ea este numită o cetate a lui Iuda. Probabil că cetatea a fost mai întâi a luiIuda şi mai târziu atribuită lui Dan (vezi despre Iosua 19,41). În general, cetatea este amintită înlegătură cu Eştaol (Judecători 13,25; 18,2.8.11 etc.); concluzia este că seminţia lui Dan a fost

Page 82: 07. Judecători

- 82 -

restrânsă în mare măsură la împrejurimile acestor două cetăţi. Ţorea a fost o veche cetatecanaanită, fiind amintită în Scrisorile Amarna. Apropierea ei de Filistia i-a expus pe locuitori lainfluenţa filisteană. Manoah. Numele, care înseamnă „odihnă”, poate să exprime dorinţa israeliţilor din acele ziletulburi. El nu se mai află în altă parte a Bibliei. Stearpă. Sterilitatea pentru o femeie ebraică era cea mai care nenorocire. Sara, Rebeca şiRahela au fost de asemenea sterile. Aşa a fost şi Ana, mama lui Samuel şi Elisabeta, mama lui IoanBotezătorul.

Judecători 13:3 Îngerul Domnului S-a arătat femeii, şi i-a zis: "Iată că tu eşti stearpă,şi n-ai copii; dar vei rămâne însărcinată, şi vei naşte un fiu. Îngerul Domnului. Acesta a fost îngerul care se arătase lui Moise, Iosua şi altora, şi nu eraaltul decât Hristos (v. EGW, material suplimentar asupra vers. 2-23). Vei rămânea însărcinată. Unii dintre cei mai mari bărbaţi ai naţiunii ebraice s-au născut dinfemei mai înainte sterpe. Astfel de copii au fost, într-un sens special, darul lui Dumnezeu, şi au fostdaţi pentru că părinţii erau întru totul devotaţi Domnului şi aveau să-i crească în aşa fel încât să-ifacă în stare pe aceşti copii să fie unelte speciale ale Domnului spre binele poporului Său.

Judecători 13:4 Acum ia bine seama, să nu bei nici vin, nici băutură tare, şi să numănânci nimic necurat. Să nu bei nici vin. Mama trebuia să aibă o grijă deosebită să nu folosească nici un fel de vinsau altă băutură îmbătătoare făcută din struguri. Sănătatea şi caracterul acestui copil, dăruit prinprovidenţa directă a lui Dumnezeu, trebuiau să fie ocrotite prin obiceiurile cumpătate ale mamei dintimpul sarcinii ei. Băutură tare. V. cele despre Geneza 9,21; Numeri 6,3; 28,7; Deuteronom 14,26. Nimic necurat. Probabil că mulţi israeliţi erau nepăsători cu privire la păzirea legilor leviticedespre hrana curată şi necurată; altfel n-ar fi fost necesară nici o amintire specială despre aceasta.

Judecători 13:5 Căci vei rămâne însărcinată, şi vei naşte un fiu. Briciul nu va trecepeste capul lui, pentru că acest copil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecelemamei lui, şi el va începe să izbăvească pe Israel din mâna Filistenilor." Briciul nu va trece. O persoană sub juruinţa nazireică nu trebuie să-şi taie părul pe timpuljuruinţei. Când juruinţa expira, el trebuia să-ţi taie tot părul şi să-l prezinte la cortul întâlnirii(Numeri 6,18). Părul netuns al nazireului era semnul vizibil al consacrării lui, amintindu-i atât luiînsuşi, cât şi poporului despre sacrele juruinţe pe care şi le-a asumat. Părul cel lung era astfelsemnul nazireului după cum îmbrăcămintea de in era a levitului. Închinat (în engl. „a Nazarite”). Cuvântul înseamnă „deosebit” sau „consacrat”. Probabil căaceasta este o formă prescurtată a întregului titlu „consacrat lui Dumnezeu”. Juruinţa nazireică erao juruinţă voluntară şi vremelnică, împlinită numai pentru o perioadă specificată (Numeri 6,2).Semnificaţia ei constă în consacrarea vieţii lui Dumnezeu. Manifestarea exterioară a juruinţei constadin trei lucruri: 1. Abţinerea de la orice produse ale viţei, inclusiv vinul sau fructul, proaspăt sauuscat (Numeri 6,3,4). 2. Lăsarea părului capului să crească, neatins de brici sau instrument de tăiat(Numeri 6,5). 3. Abţinerea de a se apropia de un trup mort în orice împrejurări ca să nu sepângărească (Numeri 6,6). Juruinţa nazireică era mult preţuită de evrei (Amos 2,11; Plângeri 4,7). Samuel a fost unnazireu (1 Samuel 1,11), după cum a fost şi Ioan Botezătorul (Luca 1,15). Unii cred că poate Iosif afost un Nazireu (vezi Geneza 49,26, unde cuvântul tradus „separat” este acelaşi cuvânt folositdespre Samson în acest verset şi despre toţi Nazireii). Va începe să izbăvească. Deşi juruinţa de Nazireu era de obicei voluntară şi temporară, încazul lui Samson consacrarea a fost impusă din afară asupra lui prin poruncă divină şi a început de

Page 83: 07. Judecători

- 83 -

la naşterea sa. Dumnezeu avea un plan pentru viaţa lui Samson, un plan prin care, sub conducerealui Samson, Israel să fie eliberat de jugul filistean. Atât juruinţa, cât şi educaţia credincioasă apărinţilor trebuia să-l influenţeze pe copil să recunoască acest plan al lui Dumnezeu pentru viaţa luişi să-l facă să se consacre pe sine spre a-l aduce la îndeplinire. În Samson, cel consacrat luiDumnezeu, Domnul a intenţionat să pună o pildă despre puterea pe care ei puteau să o atingă sprea-i învinge pe vrăjmaşii lor prin supunere şi servire pentru Dumnezeul lor. Din nefericire, cândSamson a ajuns la maturitate, el a refuzat să aducă viaţa lui în armonie cu planul pe care îl avuseseDumnezeu pentru el. El a devenit încăpăţânat şi uşuratic din punct de vedere moral. Slăbiciuneacaracterului lui Samson l-a făcut nepotrivit pentru eliberarea completă de sub jugul filistean. Sarcinaaceasta trebuia să fie lăsată pentru alţii în vremurile de mai târziu. Totuşi, prin isprăvile puterii lui,căderea definitivă era începută. Dumnezeu are un plan pentru fiecare viaţă. Totuşi un astfel de plannu exclude libera alegere. Oamenii trebuie să aleagă dacă vor să meargă pe urmele divine sau nu.Experienţa lui Samson este o ilustrare a felului cum poate un om să zădărnicească complet înaltuldestin plănuit pentru el.

Judecători 13:6 Femeia s-a dus şi a spus bărbatului ei: "Un om al lui Dumnezeu avenit la mine şi avea înfăţişarea unui înger al lui Dumnezeu, o înfăţişare înfricoşată.Nu l-am întrebat de unde este, şi nici nu mi-a spus care-i este numele. Un om al lui Dumnezeu. Acesta era de obicei un termen ilustrat despre profeţi. (Deuteronom33,1; 1 Samuel 2,27; 9,6-8; 1 Regi 12,22). Soţia lui Manoah probabil că nu şi-a închipuit căVizitatorul ei a fost altcineva decât un profet, cu toate că ea a fost consternată de maiestateaînfăţişării Lui în aşa măsură încât nu a cutezat sa-I vorbească nici măcar pentru a-L întreba cum Îlcheamă şi de unde a venit. Compară cu vers. 10, unde ea din nou vorbeşte despre El ca „omul”, şicu vers. 16, care afirmă că Manoah n-a ştiut că El era un vizitator ceresc. Un obicei oriental esteacela, că atunci când se întâlneşte un străin, prima întrebare care i se pune este cu privire la nume.

Judecători 13:7 Dar mi-a zis: "Tu vei rămâne însărcinată, şi vei naşte un fiu; şi acumsă nu bei nici vin, nici băutură tare, şi să nu mănânci nimic necurat, pentru că acestcopil va fi închinat lui Dumnezeu din pântecele maicii lui, până în ziua morţii lui." Ziua morţii lui. Spunând soţului ei despre solia cu privire la copil, ea a adăugat aceste cuvintecare erau subînţelese din solia îngerului către ea (vezi vers. 5).

Judecători 13:8 Manoah a făcut Domnului următoarea rugăciune: "Doamne, Te rogsă mai vină o dată la noi omul lui Dumnezeu pe care l-ai trimis, şi să ne înveţe ce săfacem pentru copilul care se va naşte!" A făcut... rugăciune. Manoah s-a temut că el şi soţia lui puteau face vreo greşeala laîndeplinirea instrucţiunii, aşa că el a căutat călăuzire şi informaţii în plus. El a pus problema saînaintea lui Dumnezeu în rugăciune, cerând Domnului ca Omul lui Dumnezeu să vină înapoi şi să-imai înveţe cu privire la creşterea acestui copil făgăduit. Cineva nu poate decât să admire credinţalui Manoah, care a acceptat pe deplin şi a crezut cuvântul îngerului. El a admis că, în timpul dat,acest copil făgăduit le va fi dat. Credinţa lui este în contrast izbitor cu aceea a preotului Zaharia,tatăl lui Ioan Botezătorul, care a cerut un semn când i s-a arătat îngerul Domnului şi i-a făgăduit uncopil (Luca 1,18). Ferice de acei care nu au văzut, şi totuşi, ca şi Manoah, au crezut.

Judecători 13:9 Dumnezeu a ascultat rugăciunea lui Manoah şi îngerul luiDumnezeu a venit iarăşi la femeie. Ea şedea într-un ogor, şi Manoah, bărbatul ei, nuera cu ea. Dumnezeu a ascultat. Dumnezeu a onorat rugăciunea acestui danit credincios, după cum Elonorează totdeauna rugăciunilor inimilor credincioase.

Page 84: 07. Judecători

- 84 -

Judecători 13:12 Manoah a zis: "Acum, dacă se va împlini cuvântul Tău, ce va trebuisă păzim cu privire la copil, şi ce va fi de făcut?" Cuvântul Tău. Manoah a dorit să arate încrederea sa în solia Străinului, exprimând în felulacesta nu numai dorinţa lui, ci şi credinţa lui că făgăduinţa va fi împlinită. Ce va trebui să păzim? În mod literal, „Care va trebui să fie regula (de viaţă) pentru copil?”Rugăciunea aceasta ar trebui să fie în inima tuturor părinţilor. Copiii lor sunt, într-un sens special,daruri de la Domnul. Răspunderea de a-i educa pe aceşti micuţi rămâne asupra taţilor şi mamelor,în aşa fel încât ei să poată îndeplini destinul plănuit în mod divin pentru ei. Creşterea copiilor înmustrarea şi învăţătura Domnului (Efeseni 6,4) este una dintre cele mai importante şi dificile sarciniale vieţii. Lucrarea nu poate fi îndeplinită cu succes fără ajutor divin. Părinţii ar trebui să-L caute peDomnul pentru călăuzire, pentru ca ei să poată şti cum să-şi dirijeze copiii. Întrebând cum să-l conducă pe copil, Manoah a vorbit la plural. Solul dăduse la începutinstrucţiuni pentru soţia sa, dar Manoah, în mod just, s-a privit pe sine ca fiind în legătură principalăcu înţeleapta călăuzire a copilului făgăduit. Străduinţa unită a părinţilor este esenţială pentrueducaţia potrivită a copiilor. Ce va fi de făcut? În mod literal, „care va fi lucrarea lui?” Întrebările lui Manoah erauîndreptate spre confirmarea a ceea ce îngerul îi spusese soţiei lui la prima întâlnire, şi anume căacest copil urma să fie un Nazireu, cu totul consacrat slujirii lui Dumnezeu, şi că lucrarea lui avea săfie aceea de a-l elibera pe Israel.

Judecători 13:14 Să nu guste nici un rod din viţă, să nu bea nici vin, nici băuturătare, şi să nu mănânce nimic necurat; să păzească tot ce i-am poruncit." Tot ce i-am poruncit. Solul n-a răspuns la întrebarea lui Manoah mai mult decât instrucţiunilepe care le dăduse femeii la prima vizită. Domnul l-a trimes pe înger înapoi, nu pentru a dainstrucţiuni în plus, ci pentru a întări credinţa lui Manoah şi să ajute să împiedice creştereaseminţelor îndoielii în inima lui. Părinţii au fost îndemnaţi să asculte cu grijă directivele pe care le-auprimit, pentru ca fiul lor să poată fi pe deplin consacrat lui Dumnezeu pentru lucrarea pe care el oavea de făcut.

Judecători 13:15 Manoah a zis Îngerului Domnului: "Îngăduieşte-mi să Te opresc, şisă-ţi pregătesc un ied." Pregătesc un ied. Un ied era privit, în general, ca o delicatesă specială. Manoah oferise ceamai bună ospitalitate pentru Solul cel necunoscut, în efortul lui de a-l convinge pe Vizitatorul său sămai rămână câtva timp oaspetele lor, astfel ca ei să poată afla mai multe despre El, şi poate săobţină mai multe informaţii de la el.

Judecători 13:16 Îngerul Domnului a răspuns lui Manoah: "Chiar dacă M-ai opri, n-aş mânca din bucatele tale; dar dacă vrei să aduci o ardere de tot, s-o aduciDomnului." Manoah nu ştia că este Îngerul Domnului. Dacă vrei să aduci o ardere e tot. Îngerul a refuzat oferta de mâncare, dar i-a sugerat luiManoah că putea să-I ofere iedul Domnului ca ardere de tot. Este improbabil ca Manoah să fi avutde gând să aducă o jertfă Solului, pentru că raportul declară că el nu a ştiut că acesta era un îngeral Domnului. Cu toate acestea, îngerii care i-au vizitat pe Avraam şi pe Lot s-au împărtăşit de hranapământească (Geneza 18,8;19,3).

Judecători 13:17 Şi Manoah a zis Îngerului Domnului: "Care-ţi este numele, ca să-ţiaducem slavă, când se va împlini cuvântul Tău?"

Page 85: 07. Judecători

- 85 -

Care-Ţi este numele? Manoah devenise tot mai nesigur cu privire la natura sau identitateaSolului misterios care le făcuse făgăduinţa cea importantă. Refuzul său de a mânca şi sugestia ca eisă aducă o jertfă l-au uimit pe Manoah încât el i-a pus direct întrebarea, sperând să-I afleidentitatea. Ca să-Ţi aducem slavă. Dacă cuvântul solului avea să se adeverească, Manoah şi soţia lui ar fidorit să-i onoreze în mod deosebit, poate prin aceea de a-i da copilului numele Lui ori prin aducereala cunoştinţă publică a puterii lui profetice sau printr-un dar. Aşa cum stăteau lucrurile, ei nici nuştiau măcar cine era El şi în felul acesta nu puteau să nădăjduiască să-L onoreze mai târziu.

Judecători 13:18 Îngerul Domnului i-a răspuns: "Pentru ce Îmi ceri Numele? El esteminunat." Pentru ce? Iacob, după ce şi-a dat seama că acela cu care se luptase era un vizitator ceresc,îl întrebase pe Înger cum îl cheamă şi nu a primit nici un răspuns (Geneza 32,29). Din nou acestÎnger (v. despre vers. 3) a refuzat să se identifice de data aceasta lui Manoah. Dimpotrivă, înaintealui Zaharia, Gabriel şi-a descoperit identitatea (Luca 1,19). Minunat (în engl. „secret”). Ebraicul peli'y este un adjectiv, care înseamnă „minunat”. Formasubstantivală a aceluiaşi cuvânt este tradusă „minunat” în Isaia 9,6 (v. în Exod 15,11; Isaia 25,1;29,14 etc.). Cuvântul înseamnă ceva extraordinar, inefabil, dincolo de înţelegerea omenească. Ceamai bună ilustrare a înţelesului acestui cuvânt este felul în care este folosit în Psalm 139:6: „Oştiinţă atât de minunată este mai presus de puterile mele: este prea înaltă ca să o pot prinde”.Verbul este folosit în sensul de „înţelegere mai presus de mine” (v. Iov 42,3, Psalm 131,1; Proverbe30,18). Probabil că, din cauza acestui sens al cuvântului, traducătorii KJV l-au redat aici ca „secret”.Ceea ce vrea să spună nu este că numele îngerului era „Secret” sau „minunat”, ci că numele Lui erapeste puterea de înţelegere a lui Manoah .

Judecători 13:19 Manoah a luat iedul şi darul de mâncare, şi a adus jertfă Domnuluipe stâncă. S-a făcut o minune, în timp ce Manoah şi nevastă-sa priveau. Îngerul (în engl.). Cuvântul acesta este adăugat, după cum este indicat prin italice, ceea ceînseamnă că nu are formă corespunzătoare în ebraică. Este posibilă o structură diferită a propoziţiei(v. mai jos). S-a făcut o minune. În ebraică, aceasta are aceeaşi rădăcină ca a cuvântului folosit pentru adescrie numele Îngerului. Având în vedere că cuvântul este la forma participală, el poate fi mai bineaplicat la „Domnul”, făcând ca textul să se citească „a adus lui Iehova jertfă pe stâncă, singurul careface minuni” (v. Exod 15,11). Referirea pare să fie atât la minunea pe care Dumnezeu avea de gândsă o facă în lucrarea naşterii copilului făgăduit cât şi la dispariţia miraculoasă a Îngerului în foc(vers. 20).

Judecători 13:20 Pe când flacăra se suia de pe altar spre cer, Îngerul Domnului S-asuit în flacăra altarului. Văzând lucrul acesta, Manoah şi nevastă-sa au căzut cu faţala pământ. Flacăra se suia. Poate că nu un foc miraculos ca acela din cap. 6,21. Îngerul a refuzat hrana,dar a sugerat o jertfă ca ardere de tot. Probabil că atunci când Manoah a adus „ jertfa”, el aprocurat şi focul. S-a suit în flacără. Minunea aceasta a fost cumpănită spre a mări credinţa celor doi înfăgăduinţa naşterii copilului. Ei au trebuit să recunoască faptul că, în zilele lor, Dumnezeu mai făceaminuni.

Judecători 13:21 Îngerul Domnului nu S-a mai arătat lui Manoah şi nevestei lui.Atunci Manoah a înţeles că este Îngerul Domnului,

Page 86: 07. Judecători

- 86 -

Manoah a înţeles. El se îndoise mai înainte că Vizitatorul său era un sol de la Dumnezeu.Acum el a avut o dovadă indiscutabilă.

Judecători 13:22 şi a zis nevestei sale: "Vom muri, căci am văzut pe Dumnezeu." Vom muri. Vezi cele despre cap. 6,22.

Judecători 13:23 Nevastă-sa i-a răspuns: "Dacă ar fi vrut Domnul să ne omoare, n-ar fi primit din mâinile noastre arderea de tot şi darul de mâncare, nu ne-ar fi arătattoate acestea, şi nu ne-ar fi făcut să auzim acum asemenea lucruri." Ar fi vrut să ne omoare. Raţionamentul ei era logic. Manoah era cuprins de atâta groază,încât el a crezut că soarta lor va fi moartea, pentru că au privit un Înger. Soţia lui, cuperspicacitatea ei rapidă şi pătrunzătoare a înţeles repede că Domnul nu le-ar fi făgăduit un copilcare să-l elibereze pe Israel, iar apoi să îi nimicească pentru că au privit la Solul prin care Eltrimisese solia. Deducţia ei era corectă. Dumnezeu nu lucrează pe o cale capricioasă cu poporulSău. Gândurile pe care El le are faţă de noi sunt gânduri de pace şi nu de nenorocire (Ieremia29,11).

Judecători 13:24 Femeia a născut un fiu, şi i-a pus numele Samson. Copilul acrescut şi Domnul l-a binecuvântat. Samson. Ebraicul Şimşon. Înţelesul cuvântului este disputat. Unii cred că este derivat dinŞemeş, „soare”. Lângă Be-Şemeş era un centru al închinării la soare. Totuşi, cu greu s-ar păreaprobabil că soţia lui Manoah avea să-i dea fiului ei făgăduit un nume al unei zeităţi păgâne.Rădăcina cuvântului mai are şi înţelesul de „a sluji” în dialectul arameic îndeaproape înrudit. Pe dealtă parte, Şimşon ar putea să fie pur şi simplu descrierea bucuriei părinţilor la naşterea lui, sau adispoziţiei „luminoase” a lui Samson ca şi copil. Domnul l-a binecuvântat. Binecuvântările lui Dumnezeu sunt de multe feluri. Acelea la care seface aluzie aici au cuprins daruri de sănătate, tărie şi curaj.

Judecători 13:25 Şi Duhul Domnului a început să-l mişte la Mahane-Dan, între ţoreaşi Eştaol. Duhul Domnului. Vezi cele despre cap. 11,29. Samson a ştiut că era consacrat lui Dumnezeupentru o însărcinare specială. Părul lui lung şi obiceiurile de abstinenţă care îl deosebeau de restuloamenilor erau un continuu aducător aminte în privinţa aceasta. Dar eforturile şi avantajeleomeneşti nu sunt suficiente prin ele însele spre a aduce la îndeplinire lucrarea lui Dumnezeu (AA, p.53). A început să-l mişte. Verbul ebraic înseamnă „a deranja”, „a nelinişti”, „a agita”. Îndemnuri dela Domnul au început să-l aţâţe, să agite mintea lui să plănuiască acţiune împotriva filistenilor.Samson s-a simţit îndemnat să exercite puterea lui neobişnuită în fapte de vitejie. Uneori. (în engl.) Unii au crezut că Samson a folosit uneori puterea lui neobişnuită în aceastăperioadă pentru a face fapte de vitejie pe care autorul nu le descrie, şi astfel faptele lui de vitejie dela început le descrie pe scurt. Mahane-Dan (engl. „camp of Dan”). Aceasta este un nume propriu. Uneori, el nu este tradus,ci dat ca Mahane-Dan, ca în cap. 18,12. Numele îşi are originea în migrarea seminţiei greu apăsate,care este descrisă în cap. 18 şi 19. Câmpia lui Dan, sau Mahane-Dan, era aproape de Chiriat-Iarim(cap. 18,12), la 8 mile nord de Ţorea (v. cap 18,2). Eştaol. Aşezarea exactă a aceste cetăţi nu este cunoscută. Ea este amintită întotdeauna înlegătură cu Ţorea, care a dus la presupunerea că ele erau cetăţi gemene (v. despre vers. 2). Secrede că ea estre modernul Eşwa, la aproximativ 1,5 mile nord-est de Ţorea (v. despre vers. 2). ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ

Page 87: 07. Judecători

- 87 -

25 PP, p. 560-562 8 PP, p. 560 4 TE, p. 90,292 CD, p. 218; DA, p. 149; MH, p. 33 PP, p. 567 MH, p. 372; TE, p. 233 ED, p. 276; MH, p. 379; PP, p. 573 12-14 PP, p. 560 13-14 AA, p. 255; CD, p. 218; MH, p. 372 14 TE, p. 90, 269 21,22 1T , p. 410 2V PP, p. 562

Judecători 14:1 Samson s-a coborât la Timna, şi a văzut acolo o femeie din feteleFilistenilor. S-a pregătit. Altitudinea Ţoreii este de 1170 de picioare, în timp ce aceea a Timnei este denumai 800 de picioare. Opusul „s-a suit” este folosit pentru călătoria de întoarcere. Timna. Probabil Tell el- Baţâshi, la aproximativ 4 1/2 mile (7,2 Km) sud vest de Ţorea(Zorah). Cetatea a fost dată seminţiei lui Dan (Iosua 19,43). Ea era atunci sub stăpânirea filistenilornecredincioşi. O femeie. Cuvântul la care ne-am putea aştepta aici este „fată” sau „fecioară” (Geneza.24,14.16), în loc de femeie. Ultimul termen poate să indice că noua cunoştinţă a lui Samson a pututsă fie o văduvă sau o divorţată, totuşi tânără, căci altfel expresia este folosită spre a arăta dispreţfaţă de ea (Judecători 16,4). Multe dintre incidentele din viaţa lui Samson au fost centrate în jurulrelaţiilor lui cu femei. Deşi puternic fizic, el a fost slab din punct de vedere moral şi din cel alautocontrolului. Contactul de timpuriu cu idolatrii dărâmase citadela sufletului său. Filistenilor. Evreilor le fusese interzis să aibă căsătorii mixte cu locuitorii băştinaşi ai ţării(Exod 34,16; Deuteronom 7,3.4).

Judecători 14:2 Când s-a suit înapoi, a spus lucrul acesta tatălui său şi mamei sale,şi a zis: "Am văzut la Timna o femeie din fetele Filistenilor; luaţi-mi-o acum denevastă." A spus... tatălui său. După cum se şi cuvenea, Samson i-a consultat pe părinţii lui cu privirela dorinţa lui de a se căsători. Totuşi la aceasta l-a putut îndemna mai mult faptul că era obiceiul capărinţii să aranjeze amănuntele căsătoriei decât respectul lui faţă de dorinţele lor.

Judecători 14:3 Tatăl său şi mama sa i-au zis: "Nu este nici o femeie între fetelefraţilor tăi şi în tot poporul nostru de te duci să-ţi iei nevastă de la Filisteni, care suntnetăiaţi împrejur?" Şi Samson a zis tatălui său: "Ia-mi-o, căci îmi place." Nu este? Sau simplu: „nu există?” Părinţii lui Samson au obiectat faţă de propunerea lui şi l-au îndemnat să ia o soţie dintre evreice, mai degrabă decât de la filistenii păgâni. O astfel decăsătorie trebuie să fi fost deosebit de detestabilă pentru Manoah şi soţia lui, pentru că ei ştiau căSamson fusese chemat să facă o lucrare specială pentru Dumnezeu. Este datoria părinţilor temătoride Dumnezeu de a-i împiedica pe copiii lor să încheie căsătorie cu cei de altă credinţă. Lor le revinerăspunderea de a statornici principii religioase în timpul când copiii lor sunt încă tineri, care îi vaconduce să facă mai uşor alegerea cea bună. Ia-mi-o. În ebraică, cuvântul „pe ea” este neaccentuat. Samson înlătură obiecţiile părinţilorsăi. El nu admite nici o piedică pentru înclinaţiile sale. El a refuzat atât sfatul divin, cât şi pe celpărintesc.

Page 88: 07. Judecători

- 88 -

Este o nenorocire faptul că atât de mulţi tineri nu se simt obligaţi să cântărească cu grijăsfaturile părinţilor săi atunci când plănuiesc să se căsătorească. Pe de altă parte, părinţii pot fi înpericolul de a fi prea categorici în refuzul lor. Dumnezeu pledează pe lângă oameni să urmeze caleacea dreaptă, dar nu împiedică alegerea contrară. Tot aşa este pusă o limită drepturile părinţilor de acontrola voinţa copiilor lor după ce copiii au ajuns la vârsta răspunderilor. Căci îmi place. În mod literal, „ea este dreaptă în ochii mei”. Patima lui l-a orbit faţă denepotrivirea ei de a-i deveni tovarăşă de viaţă lui, care urma să devină un conducător în Israel. Opersoană înţeleaptă şi temătoare de Dumnezeu va recunoaşte că există alte criterii importante deluat în seamă, ca atitudini de bază, convingeri religioase, idealuri.

Judecători 14:4 Tatăl său şi mama sa nu ştiau că lucrul acesta venea de la Domnul:căci Samson căuta un prilej de ceartă din partea Filistenilor. În vremea aceea,Filistenii stăpâneau peste Israel. De la Domnul. Chiar în această căsătorie nefericită Dumnezeu conducea cursulevenimentelor pentru înaintarea planurilor Lui. El face ca slăbiciunea şi judecata sărăcăcioasă aoamenilor să contribuie la lauda Lui. Căuta. (În engl. fără „Samson”). Subiectul propoziţiei probabil că este „Dumnezeu”, deşi uniicred că „el” se referă la Samson. Un prilej. În mod literal, „o întâlnire”, adică, o ocazie de a provoca ostilităţi. Se poate căSamson neglijase să ia asupra sa sarcina vieţii sale când a venit timpul potrivit, şi era necesar vreuneveniment spre a-l aţâţa la activitate. Dumnezeu a folosit incidentele în legătură cu căsătoria ca „unprilej”. Stăpâneau. Vezi cap. 10,7; 13,1.

Judecători 14:5 Samson s-a coborât împreună cu tatăl său şi cu mama sa la Timna.Când au ajuns la viile din Timna, iată că i-a ieşit înainte un leu tânăr mugind. Tatăl său. Este vădit că părinţii lui Samson se supuseseră voinţei insistente a fiului lor, şi deşişi-au dat seama cu durere de consecinţele fatale ale unei astfel de căsătorii, ei l-au însoţit la Timnasă facă aranjamentele căsătoriei cuvenite. Un leu tânăr. Ebraicul chefir indică un leu în floarea tinereţii. Există un cuvânt, gur, care sereferă la un pui de leu, necrescut încă suficient. Pe vremuri, leii erau obişnuiţi în deşertul de la sudde Iudeea şi în valea Iordanului, dar au dispărut de pe vremea Cruciadelor.

Judecători 14:6 Duhul Domnului a venit peste Samson, şi, fără să aibă ceva înmână, Samson a sfâşiat pe leu cum se sfâşie un ied. N-a spus tatălui său şi mameisale ce făcuse. Duhul Domnului. Duhul împarte diferite daruri şi îndemnări (Exod 31,2-5; 1 Cronici 12). Darulspecial al lui Samson s-a descoperit în puterea lui supraomenească. L-a sfâşiat. Prin puterea lui supranaturală, Samson a nimicit animalul fără nimic în mână,poate izbindu-l pe pământ sau sfâşiindu-i picioarele dinapoi, cum zugrăvesc vechile picturibabiloniene ca făcând Enkidu, eroul lor mitologic. David (1 Samuel 17,34-37) şi Benaia (2 Samuel23,20) au realizat aceleaşi isprăvi de vitejie. Se sfâşie un ied. Adică, tot aşa de uşor cum poate un om obişnuit să sfâşie un ied. Este vorbadespre uşurinţa cu care Samson a făcut isprava, nu despre felul în care a făcut-o. Fără să aibă ceva în mână. Samson nu se afla la vânătoare, şi deci era neînarmat. În afară deaceasta, filistenii duceau politica de a-i obliga pe evrei să umble neînarmaţi, oprindu-i pe evrei sălucreze ca fierari (1 Samuel 13,19-22). N-a spus tatălui său. Această reţinere poate să arate că, cel puţin la data aceasta, era liber deorice lăudăroşenie.

Page 89: 07. Judecători

- 89 -

Judecători 14:7 S-a coborât şi a vorbit cu femeia aceea, şi ea i-a plăcut. S-a pogorât. Nu este făcută nici o menţiune despre participarea părinţilor lui la aranjamente.Unii au crezut că, deşi ei plecaseră cu Samson, probabil că au refuzat să meargă până la capăt cupartea lor de lucru.

Judecători 14:8 După câtva timp, s-a dus iarăşi la Timna ca s-o ia şi s-a abătut săvadă hoitul leului. Şi iată că în trupul leului era un roi de albine şi miere. După câtva timp. Nu este nimic raportat cât timp a trecut între vizita din versetul de mai susşi această călătorie spre a încheia căsătoria. O logodnă putea să dureze un an. În trupul. În mod natural, albinele evită orice descompunere şi putrefacţie. Evident că şacaliişi vulturii au despuiat carnea de pe oase şi căldura le-a uscat. A mai rămas doar scheletul. În golulformat de coaste, un roi de albine îşi clădiseră cuibul. Herodot spune cum craniul unui vrăjmaş, pecare poporul din Amathus îl fixase deasupra porţii cetăţii lor, a servit ca stup pentru albine.

Judecători 14:9 A luat mierea în mână, şi a mâncat-o pe drum; şi când a ajuns latatăl său şi la mama sa, le-a dat, şi au mâncat şi ei din ea. Dar nu le-a spus că luasemierea aceasta din trupul leului. În mână. Ceea ce Samson ducea în mână erau faguri de miere, pe care îi mânca în timp cemergea (1 Samuel 14,29). Fără îndoială că aceasta a fost călcarea juruinţei de nazireu a lui Samson,pentru faptul că mierea luată din schelet o făcea necurată, iar hrana necurată era interzisă. (cap.13,17). La tatăl său. În mod evident, părinţii au consimţit să meargă la nuntă, deşi prezenţa lor nueste amintită acolo. Samson s-a abătut din cale să vadă leul.

Judecători 14:10 Tatăl lui Samson s-a coborât la femeia aceea. Şi acolo Samson afăcut un ospăţ, căci aşa făceau tinerii. Un ospăţ. În mod literal, „o băutură” sau „ocazie de băut”. Termenul era folosit pentruospeţe, pentru că băutura era una dintre atracţiile principale. Acest ospăţ de băutură avea să ţinătimp de şapte zile (v. 12). Ca Nazireu, Samson nu avea voie să bea băuturi tari. Totuşi el făcuseprimul pas unindu-se cu lumea, şi, ca de obicei, a fost mai uşor pentru el să facă încă unul. Se parecă, în toate privinţele, în afară de părul lui netuns, el a privit în mod uşuratic juruinţele lui.

Judecători 14:11 Cum l-au văzut, au poftit treizeci de tovarăşi, care au stat împreunăcu el. Cum l-au văzut. Motivul pentru care a fost adăugată această clauză este oarecum obscur.Poate că aceasta înseamnă „când ei au văzut ce persoană puternică era el.” Unele dintre traducerilegreceşti redau „pentru că s-au temut de el”. Cele două redări ar fi foarte asemănătoare în ebraică. Treizeci de tovarăşi. Fără îndoială că aceşti tovarăşi aveau să fie asistenţă la nuntă, dar,probabil, că în realitate ei se aflau acolo pentru apărare, pentru că filistenii cunoşteau ostilitateaebraică faţă de asuprire. De obicei, mirele îşi procura nuntaşii, dar în acest caz Samson era într-ocetate străină, căsătorindu-se spre dezamăgirea poporului său; astfel că filistenii i-au făcut rost denuntaşi. Prezenţi erau destui, au crezut ei, astfel că, dacă puternicul mire Evreu avea să încerce săfacă tulburare, ei puteau să-l supună. Pe de altă parte, cei 30 de tovarăşi poate că au fost aduşi cao gardă personală pentru serbarea de nuntă.

Judecători 14:12 Samson le-a zis: "Am să vă spun o ghicitoare. Dacă mi-o veţi ghiciîn cele şapte zile ale ospăţului, şi dacă o veţi dezlega, vă voi da treizeci de cămăşi şitreizeci de haine de schimb.

Page 90: 07. Judecători

- 90 -

O ghicitoare. Folosirea ghicitorilor la serbări este un vechi şi favorit amuzament. Adesea erauoferite sume mari pentru soluţia lor. Aceasta întotdeauna se adăuga la veselia şi interesul ocaziei. Treizeci. Fără îndoială, pentru că erau prezente 30 de persoane (v. 11). Cămăşi. Mai bine „îmbrăcăminte de in”. Se crede că erau mari bucăţi dreptunghiulare de infin, care puteau fi purtate ca îmbrăcăminte exterioară în timpul zilei sau ca învelitoare pentru dormitîn timpul nopţii. La această îmbrăcăminte se face referire în Proverbe 31,24 şi Isaia 3,23. Alţii lesocotesc a fi îmbrăcăminte pentru dedesupt. Haine de schimb. Acestea erau haine de sărbătoare sau rufărie (v. Geneza 45,22).

Judecători 14:13 Dar dacă n-o veţi ghici, să-mi daţi voi treizeci de cămăşi şi treizecide haine de schimb." Ei i-au zis: "Spune-ne ghicitoarea ta s-o auzim." Să-mi daţi. Oferta lui Samson era destul de frumoasă. Dacă avea să piardă, el trebuia să facărost de treizeci de seturi de haine. Dacă aveau să piardă ei, trebuiau să-i facă rost numai de unulpentru fiecare.

Judecători 14:14 Şi el le-a zis: "Din cel ce mănâncă a ieşit ce se mănâncă, Şi din celtare a ieşit dulceaţă." Ce se mănâncă. Ebraicul ma'acal, „hrană”. „Mâncare” în engleza veche înseamnă pur şisimplu „hrană”. Ghicitoarea era pusă în formă poetică ebraică. Aşa a fost şi replica dată de Samson.(v. 18).

Judecători 14:15 Trei zile, n-au putut dezlega ghicitoarea. În ziua a şaptea, au zisnevestei lui Samson: "Înduplecă pe bărbatul tău să ne dezlege ghicitoarea; altfel, tevom arde, pe tine şi casa tatălui tău. Ne-aţi adunat aici ca să ne jefuiţi, nu-i aşa?" În ziua a şaptea. Septuaginta spune: „în ziua a patra”. Aceasta corespunde cu ultima partedin vers. 14 (în engl.), care declară că „trei zile n-au putut dezlega ghicitoarea”. Să ne dezlege. Ei au vrut ca Samson să o dezlege prin soţia lui, care trebuia să obţinăinformaţia şi apoi să le-o spună lor. Altfel te vom arde. Filistenii erau brutali şi perfizi chiar faţă de propriul neam. Decât să piardăun rămăşag, mai degrabă au obligat-o pe femeie prin ameninţare să-i ajute. Aceasta nu a fost oameninţare fără rost, pentru că mai târziu ei chiar au ars-o pe ea şi pe tatăl ei (cap. 15,6).

Judecători 14:16 Nevasta lui Samson plângea lângă el şi zicea: "Tu n-ai decât urăpentru mine, şi nu mă iubeşti; ai spus o ghicitoare copiilor poporului meu, şi nu mi-aidezlegat-o!" Şi el i-a răspuns: "N-am dezlegat-o nici tatălui meu, nici mamei mele: săţi-o dezleg ţie?" Plângea lângă el. Ghicitoarea lui Samson avusese efectul de a face din sărbătoarea de nuntănu o ocazie de bucurie, ci de tristeţe. Mireasa care plângea şi se agita şi oaspeţii posomorâţi aveausă-i slujească drept avertizare lui Samson că aceste căsătorii ale filistenilor aduceau durere şiîntristare în urma lor. Să ţi-o dezleg ţie? Samson îi spune că nu le-o dezlegase nici măcar părinţilor lui şi că lipsa luide bunăvoinţă faţă de ea, pe care o cunoscuse doar de puţin timp, nu era o dovadă de lipsă deiubire.

Judecători 14:17 Ea a plâns lângă el tot timpul celor şapte zile cât a ţinut ospăţul; şiîn ziua a şaptea, i-a dezlegat-o, căci îl necăjea. Şi ea a dat copiilor poporului eidezlegarea ghicitorii. Şapte zile. Poate că aici ar trebui să primim redarea marginală, „restul din cele şapte zile”,pentru că după vers. 14 nu se făcuse presiune asupra ei decât după trei zile. Această redare

Page 91: 07. Judecători

- 91 -

marginală se întemeiază pe faptul că, în ebraică, parte dintr-o perioadă poate reprezenta întregul.Pe de altă parte, manuscrisele şi traducerile sunt de acord cu redarea „şapte” şi afirmaţia poate fidestinată să fie generală, arătând starea emoţională a soţiei lui pe toată durata serbării. Probabil căea însăşi pledase de la început să-i fie îngăduit să pătrundă în taină. De fapt, nuntaşii poate că aurecurs imediat la strategia de a obţine informaţia prin ea, şi când aceasta nu a apărut în câteva zileau recurs la ameninţarea raportată în vers. 15. Îl necăjea. În mod literal, „ea l-a îndemnat în mod insistent”. El a învins leul, dar aceastăfemeie filisteancă era prea mult pentru el.

Judecători 14:18 Oamenii din cetate au zis lui Samson în ziua a şaptea, înainte deapusul soarelui: "Ce este mai dulce decât mierea, şi ce este mai tare decât leul?" Şiel le-a zis: "Dacă n-aţi fi arat cu juncana mea, nu mi-aţi fi dezlegat ghicitoarea." Înainte de. Pentru a mări triumful lor, filistenii au aşteptat până în ultimul moment înainte caei să descopere taina pe care ei o storseseră de la el prin soţia lui. Răspunsul lor, ca şi ghicitoarea,este în formă poetică. Arat. Samson şi-a dat seama imediat de trădarea soţiei lui, şi dovedeşte aceasta citândproverbul poetic al aratului cu juncana altei persoane. Ei nu folosiseră propria iscusinţă spre a aflarăspunsul la ghicitoare, ci aflaseră taina de la cineva apropiat lui şi care îi aparţinea lui. Afirmaţiaeste o aserţiune că, dacă ei ar fi acţionat în mod corect, el ar fi câştigat prinsoarea.

Judecători 14:19 Duhul Domnului a venit peste el, şi s-a coborât la Ascalon. Acolo aucis treizeci de oameni, le-a luat hainele şi a dat hainele de schimb celor cedezlegaseră ghicitoarea. Era aprins de mânie, şi s-a suit la casa tatălui său. Duhul Domnului. Domnul căuta să-l stârnească pe Samson, aşa încât el avea să se apuce delucrarea la care fusese chemat de la naşterea sa. Ascalon. Cetatea aceasta era la o depărtare de 24 mile, un drum de 7 sau 8 ore pe jos. A ucis treizeci de oameni. Poate că el i-a surprins la un fel de sărbătoare din timpul nopţii, şiastfel a putut să procure de pe cadavrele lor hainele de sărbătoare necesare spre a-şi plătirămăşagul. Eram aprins de mânie. El era mânios atât pe filisteni, cât şi pe soţia lui, care se dovedisetrădătoare faţă de el în timpul serbării de nuntă. Din cauza aceasta, el nu avea să stea la ea, ci s-aîntors la casa tatălui său.

Judecători 14:20 Nevastă-sa a fost dată unuia din tovarăşii lui, cu care era prietenel. Unuia dintre tovarăşii lui. Probabil ca acesta a fost cel mai de seamă dintre cei 30 prezenţi,cel care a stat cel mai aproape de el, cel numit „prietenul mirelui” în Ioan 3,29. La trădarea ei,femeia a mai adăugat infidelitatea. Se poate ca ea să nu fi avut nici o iubire pentru Samson. Astfel au fost rezultatele unei căi în directă călcare a poruncilor exprese ale lui Dumnezeu.Dacă Samson ar fi profitat de experienţa sa şi ar fi îngăduit ca goliciunea şi dezamăgirea păcatuluisă-l facă să caute o cale mai bună, Dumnezeu l-ar mai fi putut încă accepta şi îngădui să-l conducăpe Israel la triumf deplin împotriva filistenilor. Totuşi Dumnezeu a continuat să lucreze prin Samsonîn măsura în care el însuşi a îngăduit să fie folosit. Experienţa lui Samson arată că Dumnezeu nu leapădă de îndată pe slujitorii săi când ei cad înpăcat. El poate să mai continue să binecuvânteze eforturile lor, chiar dacă ei trăiesc în dispreţconştient faţă de unele cerinţe specifice ale lui Dumnezeu. Având în vedere că nici unul nu este fărăgreşeală, Dumnezeu nu ar putea folosi unelte omeneşti în lucrarea Lui, dacă El ar puteabinecuvânta numai eforturile celor fără de păcat. Deoarece aceasta este adevărat, nimeni să nuinterpreteze binecuvântările cerului ca o dovadă că Dumnezeu aprobă toate faptele lui.

Page 92: 07. Judecători

- 92 -

ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ 1-20 PP, p. 562-564 1-3 PP, p. 562 5,6,14 PP, p. 564 10-20 PP, p. 563

Judecători 15:1 După câtva timp, pe vremea seceratului grâului, Samson s-a dussă-şi vadă nevasta, şi i-a dus un ied. El a zis: "Vreau să intru la nevastă-mea înodaia ei." Seceratul grâului. În acea regiune, seceratul grâului era de la jumătatea lunii mai lajumătatea lui iunie. Vremea este amintită din cauza incidentului relatat în vers. 4, 5 cu privire laarderea grânelor coapte. Un ied. Un ied putea să fie un cadou obişnuit la astfel de ocazii (Geneza 38,17). Odaia. Adică sectorul femeilor. Deşi era acum soţia altui bărbat, femeia aceasta mai era încăîn casa tatălui ei.

Judecători 15:2 Dar tatăl nevestei nu i-a îngăduit să intre. "Am crezut că o urăşti", azis el, "şi am dat-o tovarăşului tău. Nu este soră-sa cea tânără mai frumoasă ca ea?Ia-o dar în locul ei." O urăşti. Tatăl a insistat, spunându-i că el gândea că Samson nu voia să mai aibă de-a facecu femeia aceasta după ce l-a trădat, aşa că el a dat-o unui alt bărbat. Tatăl a tras concluziarezonabilă că, întrucât Samson plecase mânios şi nu se mai întorsese, a părăsit-o. Sora cea tânără. Pentru că tatăl luase zestrea, i-a oferit acum lui Samson o fiică mai tânără.El cunoştea prea bine puterea lui Samson şi, cu îngrijorare şi teamă, a căutat să iasă din aceastăsituaţie grea. El se temea de ceea ce avea să facă Samson în schimb pentru nedreptatea ce i s-afăcut.

Judecători 15:3 Samson le-a zis: "De data aceasta nu voi fi vinovat faţă de Filistenidacă le voi face rău." Le-a zis. În mod literal „lor”. Deşi Samson vorbea cu tatăl, este posibil ca şi alţii să fi fost înodaie, poate chiar femeile puteau să audă glasul lor în apartamentele lor şi puteau să discute aprinssituaţia. Nu voi fi vinovat. Propoziţia aceasta poate fi tradusă: „De data aceasta voi fi nevinovat faţăde filisteni”. Acesta a fost un moment important în viaţa lui. În mod obişnuit, el ar fi putut aplica opedeapsă fricosului tată sau soţiei trădătoare. Dar probabil că Samson a crezut că ei au făcut faţăde el aşa cum au făcut din cauza presiunii filistenilor, care la rândul lor îl urau pentru că era israelit.În acesta caz, el s-a hotărât să pătrundă la rădăcina necazului lovind în tirania filisteană în general.Filistenii provocaseră tulburarea. În această situaţia, Samson s-a socotit nevinovat, angajându-se deacum de-a binelea în luptă.

Judecători 15:4 Samson a plecat. A prins trei sute de vulpi, şi a luat nişte făclii: apoia legat vulpile coadă de coadă, şi a pus câte o făclie între cele două cozi, la mijloc. Vulpi. Ebraicul Şu'alim. Folosit tot pentru şacali, deoarece vulpile nu se hrănesc cu trupurimoarte, se crede că în Psalm 63,7 este vorba despre şacali. Probabil că au fost şacali ceea ce aprins Samson, pentru că ei trăiesc în haite şi sunt mai uşor de prins decât vulpile. Pe acea vreme a anului, în mod expres declarată a fi vreme a secerişului (vers. 1), care vinela sfârşitul unui lung anotimp, câmpurile avea să fie uscate ca iasca. Probabil că Samson şi-a adus laîndeplinire planul său în timpul nopţii când lucrarea sa avea să treacă neobservată şi când nimeni nuavea să fie la îndemână să stingă flăcările.

Page 93: 07. Judecători

- 93 -

Judecători 15:5 A aprins făcliile, a dat drumul vulpilor în grânele Filistenilor, şi aaprins astfel atât stogurile de snopi, cât şi grâul care era în picioare, ba încă şigrădinile de măslini. Grădinile de măslini (în engl. „vineyards and olives”). Viţa de vie joasă şi trunchiurile uscateale măslinilor aveau să ardă uşor. Probabil că Samson nu şi-a dat seama pe deplin de extinderea pecare o va lua aprinderea căruia îi dăduse drumul. După ce focul a trecut, mile de câmp înnegrit afost tot ceea ce a mai rămas unde cu o zi mai înainte erau recolte bogate.

Judecători 15:6 Filistenii au zis: "Cine a făcut lucrul acesta?" Li s-a răspuns:"Samson, ginerele Timneanului, pentru că acesta i-a luat nevasta şi a dat-otovarăşului lui." Şi Filistenii s-au suit, şi au ars-o pe ea şi pe tatăl ei. Li s-a răspuns. Probabil de către timniţi sau, din cele ce urmează, se poate să fi fost chiarevreii înşişi care le-au dat informaţia că Samson pusese focul. El nu a trebuit să lupte numai cufilistenii de unul singur, ci a trebuit să facă faţă şi letargiei şi opoziţiei pe faţă a propriului neam careera gata să conlucreze mai degrabă cu filistenii decât să se unească cu el în luptă pentru a scuturajugul străin. Au ars-o pe ea. Deşi filistenii şi-au vărsat mânia asupra femeii şi familiei ei a cărei purtareadusese toate necazurile acestea prin această faptă, ei au mai intenţionat să-l insulte şi pe Samson.Ei au nimicit-o prin represalii sălbatice pe femeia la care odată el se gândise atât de mult şi la caresperase să se mai întoarcă.

Judecători 15:7 Samson le-a zis: "Aşa faceţi? Nu voi înceta decât după ce mă voirăzbuna pe voi." Aşa faceţi? De fapt, Samson a zis: „Dacă aveţi de gând să faceţi aşa (răzbunându-vă în modlaş pe o femeie fără apărare), şi eu mă voi răzbuna pe voi.

Judecători 15:8 I-a bătut aspru, pe spate şi pe pântece; apoi s-a coborât şi a locuitîn crăpătura stâncii Etam. Pe spate şi pe pântece. Originea acestei figuri de stil (de vorbire) este obscură. Ea era oexpresie proverbială pentru „în mod complet”, sau „peste tot”. Nu ni se spune ce fel de grup defilisteni a bătut Samson, dar, după toată probabilitatea, a fost al celor care i-au ars pe soţia lui şi petatăl ei. Crăpătura (în engl. top). În mod literal „crăpătură” sau „fisură” (Isaia 2,21; 57,5). Probabil călocul era o peşteră inaccesibilă intr-o stâncă mare. O astfel de aşezare lămureşte expresia „s-apogorât” din acest verset şi pe aceea din vers 13 „l-au scos”. Etam. Locul acestei peşteri este necunoscut. În Biblie sunt amintite cu acelaşi nume douălocuri: 1. Chirbet el Col, sud-vest de Betleem, nu departe de Tekoa (2 Cronici 11,6), de asemenealângă 'Ain 'Atan 2. un loc neidentificat în partea de sud a lui Iuda, în distribuirea tribală a lui Simeon(1 Cronici 4,32). Totuşi peştera menţionată nu a identificat fiecare dintre aceste locuri.

Judecători 15:9 Atunci Filistenii au pornit, au tăbărât în Iuda, şi s-au întins până laLehi. Au tăbărât în Iuda. Samson era din seminţia lui Dan, dar această seminţie îşi primisemoştenirea ei în interiorul seminţiei lui Iuda. Filistenii s-au suit în ordin de bătaie împotriva evreilorsă se răzbune pentru teribila pagubă pe care le-o pricinuise Samson. Lehi. În mod literal „falcă”. Probabil că locul nu a purtat acest nume, decât dupăevenimentele pe care autorul stă să le istorisească. Aşezarea lui Lehi este necunoscută. Aceia careaşază Etamul aproape de Betleem preferă o aşezare aproape de acolo, dar aceia care pun Etamul

Page 94: 07. Judecători

- 94 -

aproape de Ţorea favorizează o aşezare în Wadi es-Sarar în apropiere de Ţorea şi Timna.

Judecători 15:10 Bărbaţii din Iuda au zis: "Pentru ce v-aţi suit împotriva noastră?" Eiau răspuns: "Ne-am suit să legăm pe Samson, ca să-i facem aşa cum ne-a făcut elnouă." Pentru ce v-aţi suit? Seminţia lui Iuda evident că trăia în servitute mulţumită. Din cauzaaceasta pare că şi-a exprimat mirarea că sunt invadaţi de filisteni. La urma urmei, Samson nu eradin seminţia lor şi ei nu dăduseră pe faţă nici un resentiment împotriva filistenilor. Să-l legăm pe Samson. După câte se pare filistenii nu plănuiseră un război împotriva tuturorevreilor. Ei îl căutau numai pe Samson. Dar evident că ei aduseseră destui oameni cu ei ca să seapere faţă de orice atac prin surprindere.

Judecători 15:11 Atunci trei mii de bărbaţi din Iuda s-au coborât la crăpătura stânciiEtam, şi au zis lui Samson: "Nu ştii că Filistenii stăpânesc peste noi? Ce ne-ai făcutdeci?" El le-a răspuns: "Le-am făcut aşa cum mi-au făcut şi ei mie." Trei mii. Bărbaţii lui Iuda cunoşteau puterea lui Samson şi poate că din cauza aceasta auvenit cu astfel de forţe să-l înconjoare spre a împiedica evadarea lui. Tocmai de aceea ei nu ar fiîndrăznit să se apropie de el dacă nu s-ar fi simţit siguri că el nu avea să le facă rău concetăţenilorlui. Nu ştii? Bărbaţii lui Iuda i-au reproşat lui Samson pentru că s-a răzvrătit împotriva stăpâniriifilistene şi pentru că i-a expus la pericol ascunzându-se înăuntrul hotarelor lor. Reproşul acesta şi faptul că erau gata să-l predea filistenilor constituie dovada tristului declinla care ajunsese Iuda. Altădată atât de puternici în luptă, ei se aflau acum fără putere în decăderemorală. Pierderea religiei lor era însoţită de o pierdere a patriotismului lui. Ce nu ar fi putut faceaceşti trei mii alături de Samson, dacă ei ar fi fost ca cei trei sute ai lui Ghedeon?

Judecători 15:12 Ei i-au zis: "Noi ne-am coborât să te legăm, ca să te dăm înmâinile Filistenilor." Samson le-a zis: "Juraţi-mi că nu mă veţi omorî." Juraţi-mi. Samson nu se temea de filisteni, el a crezut că Dumnezeu avea să îl ajuteîmpotriva lor când va veni vremea. El era însă bănuitor faţă de propriile rude şi a cerut un jurământsă nu-i facă rău, ca să nu fie constrâns să-i nimicească el pe ei.

Judecători 15:13 Ei i-au răspuns: "Nu, vrem numai să te legăm şi să te dăm înmâinile lor, dar nu te vom omorî." Şi l-au legat cu două funii noi, şi l-au scos dinstâncă. Două funii noi. Cap 16,11. Ei aveau nevoie de funiile cele mai tari posibile, pentru că eicunoşteau imensa lui putere.

Judecători 15:14 Când a ajuns la Lehi, Filistenii au început să strige de bucurieînaintea lui. Atunci Duhul Domnului a venit peste el. Funiile pe care le avea la braţes-au făcut ca nişte fire de in ars în foc, şi legăturile i-au căzut de pe mâini. Să strige de bucurie înaintea lui. În mod literal, „au strigat de bucurie (în timp ce au ieşit) să-l întâmpine”. Când ştirea a ajuns în tabăra filisteană că vrăjmaşul lor era legat şi chiar acum eratârât de către rudele lui laşe în tabăra lui, ei au mers cu bucurie sălbatica înaintea lui, atât denerăbdători erau să se răzbune.

Judecători 15:15 El a găsit o falcă de măgar neuscată încă, a întins mâna şi a luat-oşi a ucis cu ea o mie de oameni.

Page 95: 07. Judecători

- 95 -

Falcă de măgar neuscată. Aceasta a fost mai degrabă o falcă „jilavă”, sau „proaspătă” de laun animal care murise de curând. Deci nu era nici prea fragilă spre a se rupe uşor. Când Samson arupt funiile care îl legau, probabil că el s-a uitat grăbit într-o parte şi alta după vreo armă. Înainte cavrăjmaşii lui să fi încetat cu strigătele lor de exaltare, el se afla printre ei dând lovituri mortale.Filistenii au fugit în panică, dar înainte ca ei să fi putut câştiga siguranţă în câmp deschis, 1000dintre ei căzuseră în faţa puterii irezistibile a lui Samson.

Judecători 15:16 Şi Samson a zis: "Cu o falcă de măgar, o grămadă, două grămezi;Cu o falcă de măgar, am ucis o mie de oameni." Şi Samson a zis. Măcelul a fost atât de neobişnuit, încât Samson a celebrat-o cu o poezie avictoriei. În formă de vers, poezia ar apare după cum urmează: „Cu o falcă de măgar, Grămezi peste grămezi, Cu o falcă de măgar Ucis-am o mie de oameni. Poezia mai prezintă şi un interesant joc de cuvinte în ebraică, ce par de netradus în engleză.Sunetele pentru „măgar” şi „grămadă” sunt identice. Cuplul este transliterat astfel ca să poată fiilustrat efectul: Bilchi hachchamn Chamor chamoratayim Bilchi hachchamor Hikkiti ‘eleph ‘ish

Judecători 15:17 După ce a isprăvit de vorbit, a aruncat falca din mână. Şi loculacela s-a numit Ramat-Lehi (Aruncarea fălcii). Ramat-Lehi. Ceea ce înseamnă „dealul fălcii”.

Judecători 15:18 Fiindu-i foarte sete, a strigat către Domnul, şi a zis: "Tu ai îngăduitprin mâna robului Tău, această mare izbăvire, şi acum să mor de sete, şi să cad înmâinile celor netăiaţi împrejur?" Foarte sete. În această regiune, căldura ajunge intensă, mai ales în timpul secerişului, iarapa este puţină. Evident că eforturile lui Samson l-au extenuat aproape complet. Probabil că el s-atemut că filistenii se vor regrupa sau vor primi întăriri şi după puţin timp îl vor ataca. Dacă ei aveausă-l găsească în situaţia de acum, el nu avea să fie în stare să le reziste. În aceste împrejurări,Dumnezeu încerca să-l înveţe pe Samson că, despărţit de ajutorul divin, el nu-l putea elibera peIsrael. Această mare victorie se datora ajutorului lui Dumnezeu. Samson nu putea nici măcar săplece de pe câmpul de bătaie prin propria putere, şi ar fi pierit dacă Dumnezeu nu i-ar fi venit înajutor. A strigat către Domnul. Când a fost în mare dificultate, Samson a recurs larugăciune. Numai aici în această vreme de criză şi într-o situaţie similară pe vremea morţii lui (cap.16:28), este raportat că Samson s-a rugat lui Dumnezeu. De fiecare dată, Domnul a răspuns larugăciunea lui. Ce tragedie că viaţa lui de rugăciune a lăsat atât de mult de dorit! El ar fi putut săfie un puternic conducător spiritual, dacă ar fi avut mai multă înclinaţie spirituală. Dar numai când s-a temut de moarte era gata – atât cât ne este raportat – să-L cheme pe Dumnezeu, iar rezultatul afost că el a rămas un pigmeu spiritual. Este un lucru bun să-L chemi pe Dumnezeu în timp denecaz, dar este regretabil că atât de mulţi Îl nesocotesc în restul zilelor lor.

Judecători 15:19 Dumnezeu a despicat crăpătura stâncii din Lehi, şi a ieşit apă dinea. Samson a băut, duhul i s-a întremat, şi s-a înviorat. De aceea s-a numit izvorulacela En-Hacore (Izvorul celui ce strigă); el este şi astăzi la Lehi.

Page 96: 07. Judecători

- 96 -

A despicat crăpătura. Ebraicul macteş, „mojar". Aceasta poate că era o depresiune circularăîn pământ, care se asemăna cu forma mojarului. În ebraică, cuvântul are articolul hotărât; de aceeatrebuie să-l traducem „locul crăpăturii”. Din Lehi (engl. „in the jaw"). Ebraicul balechi. În mod literal, fie „în falcă", fie „în Lehi". Laprima citire a textului din KJV, cineva ar putea să creadă că locul crăpăturii pe care a făcut-oDumnezeu a fost în falca pe care o folosise Samson ca armă. Mulţi au interpretat în acest fel acesttext. Este vădit că traducătorii KJV l-au interpretat în acest fel. Totuşi la încheierea versetului estefăcută afirmaţia că „locul crăpăturii" este „la Lehi (Galleechi)". Deoarece această expresie ebraicăeste identică cu aceea care este tradusă mai înainte în verset „în falcă" (în rom. „din Lehi"),alegerea traducerii trebuie să fie hotărâtă de context. Se pare mult mai rezonabil a adoptainterpretarea care foloseşte numele propriu. Atunci propoziţia tradusă ar fi: „Dumnezeu a despicatcrăpătura locului (sau mojarului) care era în Lehi". Pentru cazuri similare de aprovizionare miraculoasă cu apă în caz de mare lipsă vezi Geneza21,18.19; Exod 17,6; Isaia 41,17.18. A ieşit apă din ea. Dumnezeu a făcut o minune făcând o fisură în crăpătura întăriturii care eraacolo, în aşa fel încât din ea a ţâşnit un izvor. Apa din acest izvor l-a reînviorat pe Samson, astfel căa fost în stare să se întoarcă de îndată acasă. En-Hacore. În mod literal, „izvorul celui ce cheamă". Samson a dat izvorului acest numepentru că el a ţâşnit când, în marea lui nevoie, el L-a chemat pe Domnul pentru apă.

Judecători 15:20 Samson a fost douăzeci de ani judecător în Israel, pe vremeaFilistenilor. A fost... judecător în Israel. Samson n-a stăpânit peste toate cele 12 seminţii, ci, după cumse pare numai peste evreii din această regiune. Probabil că poporul i-a acordat acele de vagiprerogative pe care erau dispuşi să le dea unui erou militar. Pe vremea. Aceasta pare să însemne perioada de 40 de ani de asuprire filisteană (vezi p.128). Douăzeci de ani. Evident că această perioadă de 20 de ani ai conducerii lui Samson asupraevreilor sudici a fost aproape de sfârşitul celor 40 de ani de asuprire filisteană, pentru că Samson s-a născut în primii ani ai asupririi (PP, p. 560). Faptul că evreii nu s-au unit cu Samson în revoltaîmpotriva filistenilor, ci au rămas supuşi faţă de ei, sugerează că stăpânirea lui poate să fi fostlimitată strict la mica lui localitate (vezi cap. 16,31). ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ 1-20 PP, p. 563-565 8,15,20 PP, p. 564

Judecători 16:1 Samson a plecat la Gaza; acolo a văzut o curvă, şi a intrat la ea. Gaza. Aceasta era cea mai sudică dintre cetăţile filistene şi cea mai mare dintre ele. Ea eraun centru important pentru că drumurile de caravane din deşert se uneau aici cu şoseaua principalăde la Egipt. Ea era aşezată cam la 30 mile de regiunea celorlalte aventuri ale lui Samson. Samson s-a încrezut în puterea lui cea mare, care a inspirat filistenilor atâta teamă, şi s-a aventurat chiar îninima teritoriului vrăjmaş. O curvă. Se pare că Samson ajunsese complet lipsit de principii morale. În mod continuu el aîngăduit dorinţelor lui impulsive să triumfe asupra lui. Un pas greşit duce la următorul pas. Samsonfăcuse prima lui greşeală în alegerea legăturilor lui rele din tinereţea lui. Rezultatul a fost tragica luicăsătorie cu femeia filisteancă. Acum el a căzut şi mai jos pe scara morală.

Judecători 16:2 S-a spus oamenilor din Gaza: "Samson a venit aici." Şi l-auînconjurat, şi au pândit toată noaptea la poarta cetăţii. Au stat liniştiţi toată noaptea,şi au zis: "Când se va lumina de ziuă, îl vom omorî."

Page 97: 07. Judecători

- 97 -

S-a spus. Cuvintele acestea au fost adăugate de traducători, dar evident că e corect aşa. Leconţin toate versiunile vechi. Samson a venit aici. Îndrăzneala lui Samson l-a putut face să-şi dea puţină osteneală să-şiascundă identitatea sau prezenţa sa. Filistenii erau nerăbdători să se răzbune şi n-au mai pierduttimp să facă planuri pentru a-l prinde pe acela care conducea opoziţia faţă de ei printre evrei. L-au înconjurat. Poate că ei n-au ştiut în care casă se află. În orice caz, porţile acelei cetăţiputernic întărite erau închise, şi filistenii s-au socotit siguri de prada lor.

Judecători 16:3 Samson a rămas culcat până la miezul nopţii. Pe la miezul nopţii, s-a sculat, şi a apucat porţile cetăţii cu amândoi stâlpii, le-a scos împreună cu zăvorul,le-a pus pe umeri, şi le-a dus pe vârful muntelui din faţa Hebronului. Pe la miezul nopţii s-a sculat. Mustrat de conştiinţă (PP, p. 565) Samson s-a sculat la miezulnopţii. Probabil că el a bănuit că fusese recunoscut şi a dorit să plece în timp ce străzile erau goale.El a găsit porţile încuiate. Zidurile cetăţii erau prea înalte pentru a le escalada. Oare va interveniDumnezeu să-l scape, în ciuda marelui păcat pe care-l comisese? A apucat porţile. Dumnezeu nu-l lepădase încă pe Samson. Dacă paznicii dormeau sau seîndepărtaseră pentru un moment, ori dacă au opus chiar şi o oarecare rezistenţă, nu se spune.Samson a apucat bara care era zăvorâtă de stâlpii porţii şi, exercitându-şi minunata lui putere, adezrădăcinat stâlpii. Le-a scos. Textul ebraic spune în realitate „le-a tras în sus". Le-a dus. Samson a dus totul într-o singură bucată, uşile şi cadrul întreg. În faţa Hebronului. Hebronul este cam la 38 de mile de Gaza. Totuşi, nu se spune că Samsona mers cu porţile şi zăvoarele pe umeri tot drumul până la Hebron. El doar le-a pus pe un deal depe drumul către Hebron.

Judecători 16:4 După aceea, a iubit pe o femeie în valea Sorec. Ea se numeaDalila. Valea Lorec. Valea în care era aşezată Ţorea, căminul lui Samson. Se crede că valea estemodernul Wadi eş-Şarâr, în care se află ruine numite Surik, despre care se crede că este anticulSorec. Cetatea Sorec era cam la 2 mile de Ţorea. Dalila. În general se crede că a fost o femeie filisteancă, dar nu se spune aşa. Judecând dupămita ce i-a fost oferită ei, unii cred că ea n-a fost o filisteancă, pentru că, dacă ar fi fost denaţionalitatea aceasta, probabil că ei ar fi folosit împotriva ei ameninţările în loc de corupţie, ca şi încazul soţiei lui Samson (cap. 14,15).

Judecători 16:5 Domnitorii Filistenilor s-au suit la ea, şi i-au zis: "Înduplecă-l, şi aflăde unde-i vine puterea lui cea mare şi cum am putea să-l biruim, ca să-l legăm şi să-l slăbim, şi-ţi vom da fiecare câte o mie o sută de sicli de argint." Domnitorii Filistenilor. Probabil că toţi cei cinci conducători filisteni de seamă (vezi celedespre cap. 3,3) uniţi în acest efort de a face prin corupţie ceea ce nu reuşiseră prin forţa armelor. De unde-i vine puterea lui cea mare! Chiar dacă Samson trebuie să fi fost mare la fizic,filistenii au recunoscut că puterea lui era mult mai mare decât se putea aştepta numai de lamărimea fizică. Probabil că ei şi-au închipuit că el poseda vreun farmec magic care constituia tainaputerii lui. Poate că uneori Samson s-a mai lăudat că există o sursă secretă a puterii lui. Să-l legăm. Filistenii îl urau prea mult pe Samson pentru a-l omorî. Nenorocirea lui şi bucurialor ar fi fost de prea scurtă durată. Ei doreau să-l ţină în lanţuri, să-l ia în râs şi să-şi bată joc de el. O mie o sută. După obiceiul vremii, piesele acestea ar fi argint nebătut, fiecare cântărind unsiclu. Un siclu de argint ar avea valoarea de cel puţin 21 de cenţi, poate chiar până la 42 de cenţidacă a fost folosit siclul cel greu. Pe temeiul a 21 de cenţi fiecare domnitor trebuia să-i plătească

Page 98: 07. Judecători

- 98 -

Dalilei o sumă egală cu cel puţin 231 de dolari. La valoarea din acea epocă a banilor, aceasta era omită enorm de mare, astfel arătând cât de arzătoare era dorinţa filistenilor de a-l prinde pe Samson.Cei 5.500 de sicli plătiţi Dalilei ar fi echivalentul preţului a 275 de sclavi, la preţul plătit pentru Iosif(Geneza 37,28).

Judecători 16:6 Dalila a zis lui Samson: "Spune-mi, te rog, de unde-ţi vine putereata cea mare, şi cu ce ar trebui să fii legat ca să fii biruit." Cu ce ar trebui să fii legat. Probabil că Samson a avut unele bănuieli asupra motivelor Dalilei;de aceea el a încercat s-o înşele prin declararea falsă a tainei puterii lui.

Judecători 16:7 Samson i-a zis: "Dacă aş fi legat cu şapte funii noi, care să nu fieuscate încă, aş slăbi şi aş fi ca orice alt om." Şapte. Unii credeau că numărul acesta are o putere deosebită. Se poate observa că părul luiSamson, ultima dovadă a consacrării lui pentru Dumnezeu, a fost împărţit în şapte şuviţe (v. 13).Poate că el îşi trădase deja în mod inconştient o parte a tainei lui. Noi (în engl „green"). Ebraicul lach, „umed", „proaspăt", „verde", înţelesul depinzând deobiectul la care este aplicat. Funii. Exacta însemnătate a acestui cuvânt ebraic este nesigură. El este folosit pentru corzi dearc şi corzi de cort. Probabil că el se referă la corzi făcute din intestine sau vine de animale. Ca orice alt om. Adică, neavând putere mai mare decât media omului de aceeaşi dimensiune.

Judecători 16:8 Domnitorii Filistenilor au adus Dalilei şapte funii noi, neuscate încă."Şi ea l-a legat cu funiile acestea. Ea l-a legat. Fără îndoială că Dalila susţinea între timp că e vorba de o glumă, acţionând ca şicând n-ar avea nici o semnificaţie răufăcătoare.

Judecători 16:9 Iar nişte oameni stăteau la pândă la ea, într-o odaie. Ea i-a zis:"Filistenii sunt asupra ta, Samson!" Şi el a rupt funiile, cum se rupe o aţă de câlţcând se atinge de foc. Şi astfel n-au ştiut de unde-i venea puterea. Oameni stăteau la pândă. Textul ebraic foloseşte aici singularul, dar probabil în sens colectivca în Judecători 20,37; Iosua 8,14. Unii se îndoiesc că Dalila ar fi putut să ascundă mai mult decâtun spion, fără ca Samson să-şi dea seama, dar aceasta este îndoielnic. Filistenii sunt asupra ta, Samson. Nu este spus că oamenii au ieşit din ascunzătoare când aavut loc acest strigăt, dar cel puţin împrejurările erau de aşa natură încât Samson avea cea maiclară dovadă că filistenii erau în legătură cu Dalila (vezi PP, p. 566). Câlţi. Partea slabă şi frântă a fuiorului, care de obicei se aruncă din cauza slăbiciunii lor.

Judecători 16:10 Dalila a zis lui Samson: "Vezi, ţi-ai bătut joc de mine, mi-ai spusminciuni. Acum, te rog, arată-mi cu ce trebuie să fii legat." Dalila a zis. Nu trebuie să concludem în mod necesar că Dalila a făcut a doua ei încercareimediat. Probabil că ea a aşteptat câteva zile până aveau să se liniştească bănuielile lui Samson. Cutoate acestea la ceea ce s-a gândit ea a fost următorul moment oportun, ea plângându-se de lipsalui de amabilitate în refuzul de a-i spune taina lui.

Judecători 16:11 El i-a zis: "Dacă aş fi legat cu funii noi, care să nu fi fostîntrebuinţate niciodată, aş slăbi şi aş fi ca orice alt om." Funii noi. Acestea fuseseră încercate deja de alţii, dar nu reuşiseră (cap. 15,13.14). Din nou,prin specificarea de funii care nu fuseseră niciodată folosite sau destinate unui alt scop, Samson dinnou a putut face legătura cu taina lui, consacrarea lui pentru Dumnezeu ca Nazireu.

Page 99: 07. Judecători

- 99 -

Dalila a crezut că, prin această nouă descoperire, Samson nu o mai înşelase. Ea l-a legat înmod viclean din nou, dar Samson a rupt funiile ca şi cum ar fi fost doar nişte fire de aţă. Prindecepţiile acestea, poate că Samson a sperat să o descurajeze pe Dalila de a-l mai chestiona. Daravând mereu în mintea ei mita cea imensă, ea nu avea să cedeze aşa uşor. Şi Samson, a căruiputere colosală l-a făcut prea confident, se distra tot mai mult în braţele fermecătoarei femei.

Judecători 16:13 Dalila a zis lui Samson: "Până acuma ţi-ai bătut joc de mine, şi mi-ai spus minciuni. Spune-mi cu ce trebuie să fii legat." El i-a zis: "N-ai decât săîmpleteşti cele şapte şuviţe de păr din capul meu în urzeala ţesăturii." În urzeala ţesăturii. Cu o lipsă de seriozitate şi nerozie de necrezut, Samson merge până înpragul adevăratei taine şi suferă ca părul lui să fie ţesut în războiul de ţesut al Dalilei. Fără îndoialăcă ea l-a linguşit lăudându-i puterea bărbătească, şi, dând pe faţă curiozitatea unei amorezate,întreba în mod insidios mereu şi mereu de taina puterii lui. Samson a indus-o în eroare sugerându-ică, dacă ea ar ţese părul lui în urzeala ţesăturii, poate folosindu-l ca bătătură, el n-ar mai aveaputerea să se libereze.

Judecători 16:14 Şi ea le-a pironit cu un cui de lemn în pământ. Apoi i-a zis:"Filistenii sunt asupra ta, Samson!" Şi el s-a trezit din somn, şi a smuls cuiul de lemndin pământ cu urzeală cu tot. Le-a pironit cu un cui de lemn. În mod literal „ea l-a bătut cu ţăruşul". Aceasta pare să fi fostexpresia tehnică pentru operaţiunea de ţesătură care bate bătătura strâns în urzeală. Faptul căacest ţăruş a fost suveica ţesătoarei se deduce în mod evident din expresia „cuiul de lemn" careurmează. A smuls (în engl. „went away"). Verbul ebraic folosit aici la bază înseamnă „a smulge", ca înversetul 3. Cuvântul era folosit de obicei pentru smulgerea ţăruşilor de cort, de la folosirea căruiaacesta a luat sensul de „a pleca". În context se potrivesc aici ambele sensuri. În orice caz, îneforturile lui Samson de a se elibera pe sine de războiul în care era prins bine părul lui, el a rupt înbucăţi războiul şi probabil că a ieşit mânios cu ţesătura sau pânza neterminată încă în părul lui şi cusuveica şi părţi din război agăţate de el.

Judecători 16:15 Ea i-a zis: "Cum poţi spune: "Te iubesc!" când inima ta nu este cumine? Iată că de trei ori ţi-ai bătut joc de mine, şi nu mi-ai spus de unde-ţi vineputerea ta cea mare." Ea i-a zis. Din nou se poate să fi trecut câtva timp. Dacă incidentul de mai înainte pricinuiseo înstrăinare trecătoare, acum Samson era gata să se întoarcă la Dalila. Fără îndoială că ea a maicontinuat gluma ei că nu avea nici un motiv ascuns în aflarea secretului lui, ci a folosit eşecul ei îndescoperirea acelui secret ca mijloc de a-i reproşa lipsa lui de iubire faţă de ea. „În loc să mă iubeşticum mărturiseşti că faci”, a stăruit ea, „tu îţi baţi joc de mine". Şi astfel ea a continuat să diminuezerezistenţa lui în a-i descoperi adevărul cu privire la marea lui putere.

Judecători 16:17 Şi-a deschis toată inima faţă de ea, şi i-a zis: "Briciul n-a trecutpeste capul meu, pentru că sunt închinat Domnului din pântecele maicii mele. Dacăaş fi ras, puterea m-ar părăsi, aş slăbi, şi aş fi ca orice alt om." Şi i-a zis. Naraţiunea lasă impresia unei stupidităţi din partea lui Samson aproape denecrezut. El putea oricând să pună capăt chestionării din partea Dalilei, părăsind-o şi întorcându-seacasă la el. Dar greşeala cea mare a lui Samson n-a fost atât de mult stupiditatea cât patimasenzuală. Învăţătura morală principală a întâmplării constă în ruina şi ruşinea adusă asupra lui deslăbiciunea senzuală, şi felul în care, pas cu pas, aceasta l-a făcut să-şi piardă minunatul dar alputerii supranaturale. De trei ori, el îşi dovedise puterea cea mare. Acum, pentru a patra oară, el îşi

Page 100: 07. Judecători

- 100 -

dovedeşte enorma lui nebunie. Dumnezeu plănuise pentru el un destin nobil, dar slăbiciunea de apune satisfacţia sexuală la loc de frunte în cugetarea lui a stricat planul lui Dumnezeu privind viaţalui şi până la urmă l-a dus la un sfârşit fără glorie.

Judecători 16:18 Dalila, văzând că îşi deschisese toată inima faţă de ea, a trimis săcheme pe domnitorii Filistenilor; şi a pus să le spună: "Suiţi-vă de data aceasta, căcimi-a deschis toată inima lui." Şi domnitorii Filistenilor s-au suit la ea, şi au adusargintul în mâini. Dalila văzând. Samson nu mersese atât de departe ca să fie în stare să descopere mareataină fără vreun simţământ de teamă şi ruşine. Dalila imediat a ghicit că în cele din urmă şi-adescoperit secretul astfel că imediat a trimis după domnitorii filistenilor, ştiind că acum va putea să-lpredea pe Samson şi să-şi primească mult dorita răsplată.

Judecători 16:19 Ea l-a adormit pe genunchii ei. Şi chemând un om, a ras celeşapte şuviţe de pe capul lui Samson, şi a început astfel să-l slăbească. El şi-apierdut puterea. Să-l slăbească (engl. „afflict him”). Adică, necăjindu-l şi pricinuindu-i durere.

Judecători 16:20 Atunci ea a zis: "Filistenii sunt asupra ta, Samson!" Şi el s-a trezitdin somn, şi a zis: "Voi face ca şi mai înainte, şi mă voi scutura." Nu ştia că DomnulSe depărtase de el. Mă voi scutura. Expresia pare să sugereze „mă voi libera”. Din cauza acestei expresii, mulţicred că Dalila, pe lângă faptul că i-a tăiat părul l-a mai şi legat pe Samson. Totuşi textul nu este clarîn privinţa aceasta. Filistenii ar fi dorit să aibă vreo dovadă că într-adevăr puterea lui a pierit, maiînainte de a se aventura să-l înfrunte, dar reacţia lui la necăjelile Dalilei (v. 19) a furnizat aceastăprobă. Domnul se depărtase. Samson călcase de multe ori juruinţa lui de nazireu prin folosireavinului (PP, p. 565) şi pângărindu-se în alte feluri, dar, în general, prin păstrarea părului lung, el aarătat cel puţin un oarecare interes în ceea ce priveşte păstrarea consacrării lui în slujba luiDumnezeu. În părul însuşi nu exista nici o virtute, dar, deoarece acesta era semnul credincioşiei luifaţă de Dumnezeu, sacrificarea lui pentru capriciile unei femei nelegitime a făcut ca Dumnezeu săretragă darul puterii supranaturale. Dumnezeu suferise îndelung nebunia lui Samson, dar acum prinfaptul că el a călcat juruinţa în toate privinţele, Domnul şi-a retras binecuvântarea şi ocrotirea.

Judecători 16:21 Filistenii l-au apucat, şi i-au scos ochii, l-au coborât la Gaza, şi l-aulegat cu nişte lanţuri de aramă. El învârtea la râşniţă în temniţă. I-au scos ochii. O pedeapsă potrivită. Dorinţa nesfântă a lui Samson de a privi asuprafrumuseţii femeilor nesfinte îl ademenise de la o experienţă nesfinţită la alta, şi în cele din urmă adevenit cauza imediată a prinderii lui de către filisteni. Filistenii au ales să-i cruţe viaţa lui Samson, evident pentru a întreţine vanitatea lor, în marealor realizare. Totuşi ei s-au temut că vreodată enorma putere a lui Samson s-ar putea întoarce.Pentru a fi siguri în astfel de eventualitate, ei i-au scos ochii, probabil arzându-i cu un fier cald sauînţepându-i cu un instrument ascuţit. În antichitate erau folosite ambele metode. Râşniţă. Ei l-au pus să învârtească la o râşniţă grea, probabil ca cea la care învârtea de obiceiun bou sau un măgar.

Judecători 16:22 Dar părul capului lui a început iarăşi să crească, după ce fuseseras.

Page 101: 07. Judecători

- 101 -

Iarăşi să crească. Samson a recunoscut nebunia lui descoperindu-şi taina şi îngăduind să-i fietăiat părul. El şi-a reînnoit consacrarea sa faţă de Dumnezeu. Din cauza acestei hotărâri, Dumnezeua început să-i redea puterea.

Judecători 16:23 Şi domnitorii Filistenilor s-au strâns ca să aducă o mare jertfădumnezeului lor Dagon, şi ca să se veselească. Ei ziceau: "Dumnezeul nostru a datîn mâinile noastre pe Samson, vrăjmaşul nostru." O mare jertfă. De obicei, aceasta era însoţită de o mare sărbătoare sau celebrare. Dagon. Nu se cunosc multe despre această zeitate. Au fost date diferite explicaţii cu privire laînţelesul acestui nume. Unii l-au derivat din cuvântul ebraic şi canaanit dagon, care înseamnă„grâne”. Dacă este aşa, Dagon ar fi unul dintre multele zeităţi agricole din Palestina. Dar numelemai poate fi o derivare a cuvântului dag, „peşte”. Ambele explicaţii sunt vechi. Faptul că au fostdezgropate monede în cetatea filisteană Ascalon cu chipul unei zeităţi reprezentată ca jumătate omşi jumătate peşte ne face să acceptăm ultima explicaţie (vezi PP, p. 567). În 1 Samuel 5,4 suntfăcute referiri la capul şi mâinile lui Dagon. Dumnezeul nostru ne-a dat. Cele mai vechi neamuri au atribuit victoriile lor celor maiputernice zeităţi naţionale ale lor.

Judecători 16:24 Şi când l-a văzut poporul, au lăudat pe dumnezeul lor, zicând:"Dumnezeul nostru a dat în mâinile noastre pe vrăjmaşul nostru, pe acela care nepustia ţara, şi ne înmulţea morţii." Când l-a văzut poporul. Este posibil ca Samson să fi fost pus la vedere la moară, undemăcina grâne. Probabil că aveau loc excursii prin închisoare ca toţi să-l poată vedea de aproape pevrăjmaşul atât de urât de ei. Zicând. Cuvintele care urmează sunt în formă de aliteraţie de patru linii, fiecare terminându-se în ebraică cu rimă.

Judecători 16:25 În bucuria inimii lor, au zis: "Chemaţi pe Samson, ca să nedesfăteze!" Au scos pe Samson din temniţă, şi el a jucat înaintea lor. L-au aşezatîntre stâlpi. Chemaţi pe Samson. Adică, aduceţi-l din închisoarea lui în sala de adunare care făcea partedin templu, unde întreaga adunare putea să-l vadă deodată. Ca să ne desfăteze. Aceasta nu înseamnă în mod necesar că el avea să acţioneze ca unbufon, ci că apariţia puternicului lor vrăjmaş, acum orb şi în lanţuri, avea să dea naştere la râs şiveselie.

Judecători 16:26 Şi Samson a zis tânărului care-l ţinea de mână: "Lasă-mă, ca sămă pot atinge de stâlpii pe care se reazemă casa, şi să mă reazem de ei." Stâlpii. Casa la care se referă, probabil că a fost un portal cu acoperişul orizontal sau o salăsusţinută de coloane care făcea parte componentă a templului.

Judecători 16:27 Casa era plină de bărbaţi şi de femei, toţi domnitorii Filistenilorerau acolo, şi pe acoperiş erau aproape trei mii de inşi, bărbaţi şi femei, care priveaula Samson, cum juca. Domnitorii filistenilor. Aceştia erau conducătorii celor cinci districte filistene care o mituiserăpe Dalila să-l trădeze pe Samson (vezi cele despre v. 5). Pe acoperiş. Probabil că aceste 3 000 de persoane au căutat un loc avantajos pe acoperiş, înaşa fel încât să poată observa mai bine manifestaţia când Samson era înghiontit şi chinuit înainteamulţimii. Această greutate mare cu siguranţă că avea să pricinuiască prăbuşirea dacă erau

Page 102: 07. Judecători

- 102 -

îndepărtate mai multe coloane. În ebraică, cuvintele „bărbaţi şi femei” din prima propoziţie se deosebesc de cele din a doua.Deosebirea poate să constea în clase, cei de la etajul principal reprezentând nobilimea care stăteacu „domnitorii”, iar cei de pe acoperiş forma poporul de rând.

Judecători 16:28 Atunci Samson a strigat către Domnul, şi a zis: "Doamne,Dumnezeule! Adu-ţi aminte de mine, Te rog, Dumnezeule, dă-mi putere numai dedata aceasta, şi cu o singură lovitură să-mi răzbun pe Filisteni pentru cei doi ochi aimei!" Doamne, Dumnezeule... Dumnezeule. Samson a folosit succesiv trei nume diferite pentruDumnezeu: „Adonai, Yahweh şi Elohim” (vezi vol. I, p. 35, 170). Aceasta este a doua oară cândautorul aminteşte rugăciunea lui Samson. Nu trebuie să tragem concluzia că acestea au fostsingurele ocazii în care el s-a rugat, dar, dacă rugăciunea ar fi fost mai mult un obicei al vieţii lui, elar fi putut să fie cruţat de această ruşine şi umilire, şi viaţa lui ar fi putut îndeplini marele destinplănuit de Dumnezeu pentru el. De data aceasta... să-mi răzbun. Unii traduc acest pasaj astfel încât să redea ideea, „ca săpot fi răzbunat pentru cei doi ochi ai mei”. Ei ajung apoi la concluzia că Samson a murit cu oexpresie de satisfacţie necruţătoare pe buzele lui, continuând astfel cu predispoziţia lui zeflemitoarede mai înainte. Conform cu această traducere, chiar dacă el a anticipat marea catastrofă pricinuindprăbuşirea acoperişului, aceasta n-ar fi ispăşit pierderea vederii lui, ci ar fi fost suficient pentru unochi. Cu toate că această traducere este posibilă, cea care este redată în text, sau cea mai literalăredată în LXX, în Vulgata şi în Siriacă, „Vreau să cer o recompensă” merge tot atât de bine şi paresă se potrivească mai bine cu contextul. Având în vedere că experienţele amare ale umilinţei l-aucondus pe Samson la pocăinţă, se pare mult mai probabil că el a murit într-o dispoziţie serioasă –căutând să răscumpere, în ultimele momente ale vieţii lui, ocaziile pierdute de el. Batjocurile care îiatribuiau victoria filistenilor zeităţii păgâne Dagon poate că au trezit sufletul lui să răzbune NumeleDumnezeului lui Israel asupra căruia el însuşi adusese astfel de dezonoare.

Judecători 16:30 Samson a zis: "Să mor împreună cu Filistenii!" S-a plecat cu toatăputerea, şi casa a căzut peste domnitori şi peste tot poporul care era acolo. Cei pecare i-a prăpădit la moartea lui au fost mai mulţi decât cei pe care-i omorâse întimpul vieţii. Să mor. Textul ebraic înseamnă „să moară sufletul meu” (vezi n. Marginală). Adesea „suflet”este folosit în sensul de persoană (Geneza 12,13; 27,25; 1 Samuel 18,1; Psalm 25,20 etc.). Samsonspunea: „Să mor eu (însumi)”. Cel care moare este individul însuşi, nu numai corpul lui. Indicarea„suflet” atrage atenţia la om ca la o „persoană” sau „individ” unic. S-a plecat. Se pare că Samson a îmbrăţişat cei doi stâlpi din mijloc şi i-a tras împreunănăpustindu-se asupra lor cu toată greutatea lui în adaos la tragerea braţelor lui. În felul acesta, el aputut fie să-i disloce de la sprijinul lor de sus sau de jos, fie să-i frângă de la mijloc. Lipsit de cei doistâlpi centrali, acoperişul avea să se arcuiască deteriorând ceilalţi stâlpi, forţându-i peperpendiculară să cedeze, strivind mulţimea adunată dedesubt şi rănindu-i de moarte pe cei de peacoperiş. Cei pe care i-a prăpădit. Acesta a fost punctul culminant al luptei lui Samson împotrivafilistenilor. La moartea lui, el a ucis mai mulţi filisteni şi mai mari (pentru că printre ei au fostconducătorii) decât ucisese în viaţa lui.

Judecători 16:31 Fraţii lui şi toată casa tatălui său s-au coborât, şi l-au luat. Când s-au suit înapoi, l-au îngropat între ţorea şi Eştaol, în mormântul tatălui său Manoah.

Page 103: 07. Judecători

- 103 -

El fusese judecător în Israel douăzeci de ani. Fraţii lui. Aceasta este singura indicaţie că Samson avea fraţi. Aceasta se poate referi larudele lui cele mai apropiate, cu toate că, la fel ca Ana, Manoah şi soţia lui se poate să mai fi avutcopii după naşterea lui Samson. Ei, şi poate că restul rudelor lui Samson din partea tatălui lui, auvenit la Gaza, când au auzit de moartea lui, şi i-au luat trupul înapoi în cetatea lui în care locuise,unde l-au înmormântat în locul de îngropăciune al tatălui său. Manoah şi soţia lui se poate să fidecedat deja, pentru că, în total, activitatea lui de opoziţie faţă de filisteni a durat 20 de ani (vezicap. 15,20). Pentru că nu se uniseră cu el în conflictele lui cu filistenii, rudelor lui li s-a îngăduit să iatrupul pentru înmormântare. Pune în contrast atitudinea filisteană în legătură cu trupul lui Saul (1 Samuel 31,10-13). ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ 1-31 PP, p. 565-568; 1-6, 15 PP, p. 565; 16-22 PP, p. 566; 23-26, 28-31 PP, p. 567.

Judecători 17:1 Era un om din muntele lui Efraim, numit Mica. Muntele lui Efraim. Vezi cele despre cap. 2,9 şi 3,27. Locul exact al domiciliului lui Mica estelăsat nedefinit. Se înţelege că el era undeva de-a lungul drumului care trece prin regiunea muntoasăcentrală a Palestinei din teritoriul lui Efraim. Mica. Ebraicul micayehn. Această formă ebraică se află numai aici şi în versetul 4. În altăparte din această istorisire este folosită forma prescurtată, mikah. Forma întreagă a numeluiînseamnă, „cel care este asemenea lui Dumnezeu (Iehova)”, în timp ce forma prescurtată înseamnănumai „cel care este asemenea”. Începând cu cap. 17, restul cărţii Judecătorilor este compus din două apendice la istoriacapitolelor precedente. Până la punctul acesta al naraţiunii din cartea Judecătorilor, evenimentele s-au concentrat asupra apostaziei, asupririi şi eliberării. Restul de 5 capitole conţin raportul a douăevenimente care s-au întâmplat în perioada de mai înainte a Judecătorilor. Ele sunt relatate pentrua arăta starea ilegală a treburilor în această perioadă. Capitolele 17 şi 18 redau evenimente din viaţa lui Mica şi arată migrarea unei părţi a seminţieilui Dan din teritoriul atribuit ei între mare şi hotarul sudic al lui Efraim înspre secţiunea nordică aPalestinei mărginaşe cu teritoriul lui Neftali. Naraţiunea se împarte în trei părţi: (1) originea idolatrieilui Mica (cap. 17,1-6), (2) cum a devenit un levit renegat preotul acestui cult idolatru (cap. 17,7-13), (3) cum s-a ajuns ca chipul să fie transferat la Dan împreună cu migrarea unei părţi a acesteiseminţii. Evenimentele descrise aici probabil că au avut loc în timpul bătrânilor care au urmat luiIosua (cap. 2,6-10; vezi cele despre cap. 18,29).

Judecători 17:2 El a zis mamei sale: "Cei o mie o sută de sicli de argint, care ţi s-auluat, şi pentru care ai blestemat chiar în auzul urechilor mele, argintul acesta este înmâinile mele, eu îl luasem." Şi mamă-sa a zis: "Binecuvântat să fie fiul meu deDomnul!" O mie o sută. Pentru o evaluare vezi cele despre cap. 16,5. Îl luasem. Adică l-am furat. Blestemat. Când mama, care după cât s-ar părea era o văduvă bogată, locuind împreună cufiul ei, a descoperit că argintul fusese furat, ea a pronunţat un blestem teribil asupra banilor şiasupra aceluia care îi luase, nebănuind nicidecum că hoţul era propriul fiu. Aruncând blestemasupra banilor, ea poate că a amintit, ca în v. 3, că ea îi pusese deoparte pentru a face un idol,interzicând astfel folosirea lor pentru alte întrebuinţări. Atunci, conform superstiţiei, hoţul nu-i maiputea folosi fără a suferi represalii din partea zeităţii astfel invocate. În auzul urechilor mele. Mica a auzit blestemul teribil împotriva hoţului şi poate că s-a

Page 104: 07. Judecători

- 104 -

tulburat de îndată. În vremurile acelea puterea unui blestem se credea a fi foarte mare şi reală. Eu îl luasem. Mărturisirea lui Mica poate că a fost făcută în speranţa de a-şi linişti conştiinţa şide a evita efectul anticipat al blestemului. Binecuvântat să fie. Oamenii din vechime credeau că un blestem nu putea fi retras. Mama luiMica poate că a crezut că evită efectele lui neutralizându-l printr-o binecuvântare.

Judecători 17:3 El a dat înapoi mamei sale cei o mie o sută sicli de argint; şi mamă-sa a zis: "Închin cu mâna mea argintul acesta Domnului, ca să fac cu el fiului meu unchip cioplit şi un chip turnat; şi astfel ţi-i voi da înapoi." Închin. Vehemenţa blestemului ei se datora faptului că banii furaţi fuseseră făgăduiţi„Domnului”. Totuşi nu este întru totul lămurit dacă ea a zis: „Acum l-am închinat”, ca mulţumirepentru regăsire, sau „l-am închinat înainte de a fi furat”. Sunt posibile ambele sensuri. Domnului. În mod literal, „lui Iehova (Iahweh)”. În felul acesta, mama aceasta şi fiul ei erauînchinători ai Dumnezeului evreilor. Dar închinarea lor ajunsese degradată, cum ajunsese şi aceea aaltor israeliţi, până acolo că ei au făcut Domnului chipuri cioplite prin călcarea directă a poruncii adoua. Un chip cioplit. Nu este clar dacă pesel (chip cioplit) şi massekah (chip turnat) reprezintădouă chipuri diferite sau un chip de argint împodobit cu ornamente sculptate. Adesea un chip eratăiat sau cioplit dintr-un metal de rând şi apoi acoperit pe deasupra cu un metal mai preţios. Unastfel de chip al unei zeităţi a fost descoperit în cetea Meghido şi Palestina şi se află acum în muzeulInstitutului Oriental al Universităţii din Chicago. Că se intenţiona, totuşi, două chipuri apare lămuritîn cap. 18,17, unde cele două cuvinte sunt astfel despărţite încât al doilea cu greu poate fi oexplicaţie a celui dintâi. Totuşi, în versetul 30, este amintit din nou numai unul singur.

Judecători 17:5 Mica acesta avea o casă a lui Dumnezeu, a făcut un efod şi terafimişi a sfinţit pe unul din fiii lui ca preot. Casă a lui Dumnezeu. Textul ebraic poate fi tradus „o casă a lui Dumnezeu” (vezi cap.18,31). Aceasta înseamnă că Mica a construit un altar particular sau sanctuar. Efod. Pentru descrierea efodului, vezi Judecători 8,27; Exod 28,6. Efodul era purtat de preotcând întreba pe Dumnezeu. Terafimi. Aceştia erau idoli de familie (Geneza 31,19.34 – ebraicul terafim etc., vezi Geneza31,19). Ei mai erau folosiţi şi ca unelte de oracole (Ezechiel 21,21; Zaharia 10,2). Unii dintre eipăreau a fi în formă de om (1 Samuel 19,12-17). A sfinţit. Expresia ebraică tradusă astfel înseamnă „umplut mâna”. Expresia îşi poate aveaoriginea în obiceiul de a umple mâinile noilor preoţi consacraţi cu părţi ale jertfei. Unul din fiii lui. Mica apostaziase atât de mult încât nu numai că el a făcut un chip şi unsanctuar particular, ci de fapt a instalat pe unul dintre fiii lui ca preot al sanctuarului. Fiecare dintreaceste fapte erau o călcare directă a prescripţiilor Legii lui Moise.

Judecători 17:6 În vremea aceea, nu era împărat în Israel. Fiecare făcea ce-iplăcea. Nu era împărat. Şi nici vreo formă recunoscută de guvernare naţională. Credincioşia faţă deÎmpăratul lor nevăzut ar fi procurat lui Israel unitate naţională şi siguranţă împotriva invaziei şiservituţii faţă de vecinii lor păgâni. Ce-i plăcea. Stăpânea anarhia. Puterea era dreptatea, şi pe oameni îi conduceau mai degrabăcapriciile decât instrucţiunile legilor lui Dumnezeu. Israeliţii fuseseră avertizaţi să nu fie conduşi de oastfel de filozofie a vieţii (Deuteronom 12,8). Autorul a introdus aceste cuvinte în naraţiunea luipentru a arăta cât de multe încălcări neînfrânate sau nepedepsite ale legii mozaice puteau să aibăloc. Expresia aceasta pare să facă dovadă că autorul a scris cartea Judecătorilor în timpul domnieiunui împărat puternic, care a suprimat ilegalitatea în diferite părţi ale împărăţiei lui.

Page 105: 07. Judecători

- 105 -

Judecători 17:7 Era un tânăr în Betleemul lui Iuda, din familia lui Iuda, era Levit şilocuia pentru o vreme acolo. Un tânăr. Oricât s-ar părea de ciudat, acest levit renegat probabil că a fost nepotul lui Moise(vezi cele despre cap. 18,30). Levit. Cum a putut fi un levit şi totodată din familia lui Iuda, raportul nu spune. Se poate cămama lui a fost dintr-o seminţie, iar tatăl său din alta. Betleemul lui Iuda se poate să fi fost uncentru pentru leviţi pe acea vreme (vezi v. 8, cap. 19,1.18), deşi localitatea nu este amintită cacetate levitică în lista din Iosua 21,4-41). Locuia. Cuvântul ebraic indică o locuire temporară.

Judecători 17:8 Omul acesta a plecat din cetatea Betleemul lui Iuda, să-şi caute olocuinţă potrivită. Urmându-şi drumul, a ajuns în muntele lui Efraim la casa lui Mica. Să caute. Din cauza apostaziei răspândite israeliţii nu întreţineau pe leviţi cu zecimea lor, aşacum ar fi trebuit s-o facă. Având în vedere că leviţilor nu li s-a atribuit teritoriu ca şi celorlalteseminţii, ei nu puteau, ca ceilalţi, să se întreţină singuri pentru terenurile lor. Levitul acestaperegrina primprejur evident pentru a căuta o slujbă şi vreun loc de locuit.

Judecători 17:10 Mica i-a zis: "Rămâi la mine; tu să-mi fii tată şi preot, şi eu îţi voi dazece sicli de argint pe an, hainele de care vei avea nevoie, şi mijloace de trai." Tată. Acesta era un titlu de respect dat profeţilor şi altor slujbaşi distinşi (Geneza 45,8; 2Regi 2,12; 5,13; 6,21 etc.) Zece sicli. Numerarul real plătit în fiecare an era mic, dar Mica i-a mai oferit, în plus, hrană şihaine precum şi locuinţa lui.

Judecători 17:12 Mica a sfinţit pe Levit, şi tânărul acesta i-a slujit ca preot şi a locuitîn casa lui. Sfinţit. Instalându-l pe acest levit în slujba de preot, probabil că Mica l-a îndepărtat pe fiulsău din postul de preot (vezi v. 5).

Judecători 17:13 Şi Mica a zis: "Acum, ştiu că Domnul îmi va face bine, fiindcă amca preot pe Levitul acesta." Fiindcă am. Mica a privit-o ca pe o întâmplare fericită că el a fost în stare să întâlnească unlevit, unul care probabil că era instruit pentru lucrarea sanctuarului, spre a face slujba la altarul lui.El îl instalase pe fiul său numai de nevoie, dar acum era bucuros că avea un profesionist, cel puţinunul care la început a fost chemat în serviciul sanctuarului, care îndeplinea slujba. Aceasta i-a datasigurarea că drept rezultat al slujirii levitului, Iehova avea să-l facă prosper în tot ceea ce face.Mica este doar de compătimit în dorinţa lui după binecuvântarea lui Dumnezeu. Este vădit că el,fără să-şi dea seama, călca poruncile lui Dumnezeu în privinţa metodei de a se închina. ELLEN G. WHITE COMENTEAZĂ. 6 1 T, p. 316.

Judecători 18:1 În vremea aceea, nu era împărat în Israel, şi seminţia Daniţilor îşicăuta o moşie ca să se aşeze în ea, căci până în ziua aceea nu-i căzuse la sorţi nicio moştenire în mijlocul seminţiilor lui Israel. Nu era împărat în Israel. Probabil că autorul doreşte să explice că acţiunea ilegală a daniţilora putut să aibă loc numai pentru că nu exista împărat suveran pentru a păstra legalitatea şi ordinea. Până în ziua aceea. Teritoriul atribuit al lui Dan era ţara de jos dintre mare şi munţi, dar

Page 106: 07. Judecători

- 106 -

daniţii n-au fost în stare să-l ia de la locuitorii băştinaşi. Ei au fost obligaţi de canaaniţi să seîntoarcă în ţinutul muntos (cap. 1,34).

Judecători 18:2 Fiii lui Dan au luat dintre ei toţi, din familiile lor, cinci oameni viteji,pe care i-au trimis din ţorea şi din Eştaol, să iscodească ţara şi s-o cerceteze. Ei le-au zis: "Duceţi-vă şi cercetaţi ţara." Ei au ajuns în muntele lui Efraim, la casa luiMica. Şi au rămas peste noapte acolo. Din familiile lor. Adică, din tribul sau seminţia lor. Dintre ei toţi (în engl. „from theie coasts”). Mai bine „din frontirele lor”, adică din toate părţileteritoriului sau aşezării lor. Se pare că a fost o delegaţie care reprezenta toate părţile seminţiei lor. Din Ţorea. Vezi cap. 13,2; 25. Să iscodească. Ei n-au văzut nici o perspectivă de a putea cuceri teritoriul atribuit lor; deaceea ei au trimis pe unii din seminţia lor să caute un loc unde s-ar putea stabili cu uşurinţă. Făcândaşa, ei au mers împotriva planului de la început al lui Dumnezeu, care le dăduse moştenirea lor înmijlocul moştenirii lui Iuda. Încrederea în Dumnezeu avea să-i facă în stare să izgonească pelocuitorii ţării. Migrarea spre nord era o recunoaştere publică a lipsei lor de bunăvoinţă de a urmaplanul lui Dumnezeu. Au rămas... acolo. Au obţinut o găzduire peste noapte acolo.

Judecători 18:3 Când erau aproape de casa lui Mica, au cunoscut glasul tânăruluiLevit; s-au apropiat şi i-au zis: "Cine te-a adus aici? Ce faci tu în locul acesta? Şi ceai aici?" Au cunoscut glasul. Aceasta poate să însemne fie că ei îl cunoscuseră pe levit mai înainte dea veni în casa lui Mica şi au recunoscut glasul lui, fie că l-au recunoscut pe levit după felul cumvorbea, în timp ce făcea slujba în capela particulară. Dacă era nepotul lui Moise (vezi cele despre v.30), levitul poate să fi fost bine cunoscut.

Judecători 18:5 Ei i-au zis: "Întreabă pe Dumnezeu, ca să ştim dacă vom aveanoroc în călătoria noastră." Întreabă. Aflând că Levitul avea obiecte pentru consultarea zeităţii, un efod şi terafimi,iscoadele danite au cerut ca el să-L întrebe pe Domnul dacă călătoria lor de cercetare se va dovediplină de succes.

Judecători 18:6 Şi preotul le-a răspuns: "Duceţi-vă în pace; călătoria pe care ofaceţi este sub privirea Domnului." Sub privirea Domnului. Cu alte cuvinte, călătoria voastră este sub privegherea şi bunăvoinţalui Dumnezeu. Cuvântul pentru „Domnul” folosit aici este Yahweh (Iehova). Levitul practicaînchinarea la Dumnezeul evreilor în forme de închinare oprite de legea mozaică.

Judecători 18:7 Cei cinci oameni au plecat, şi au ajuns în Lais. Au văzut poporul deacolo trăind la adăpost, în felul Sidoniţilor, liniştit şi fără grijă; în ţară nu era nimenicare să le facă cel mai mic neajuns stăpânind peste ei; erau departe de Sidoniţi, şin-aveau nici o legătură cu alţi oameni. Lais. Numit Leşem în Iosua 19,47. După ce daniţii l-au luat, numele lui a fost schimbat înDan (Judecători 18,29). Sub acest nume, el a fost adesea amintit în Vechiul Testament în expresia„de la Dan până la Beer-Şeba”. El era cea mai nordică aşezare a lui Israel (Judecători 20,1; 1Samuel 3,20; 2 Samuel 3,10 etc.). El era aproape de poalele muntelui Hermon în vecinătateaizvoarelor râului Iordan. Era cam la 30 de mile de Tir la apus şi la peste 40 de mile de Damascînspre nord-est.

Page 107: 07. Judecători

- 107 -

Fără grijă. Ebraicul beţach „în siguranţă” sau „siguri”. Locuitorii Laişului erau atât de izolaţi deneamurile turbulente, încât este vădit că nu şi-au clădit ziduri mari pentru ocrotire, nici nu-şiapăraseră cetea punând străjeri. În felul sidoniţilor. Sidonienii nu erau un popor căruia să-i placă războiul, ci s-au devotatcomerţului. Departe de. În mile reale nu erau prea departe, dar între ei se afla un lanţ de munţi. Nici o legătură. Erau mulţumiţi să locuiască departe, izolaţi, să trăiască o viaţă independentă.

Judecători 18:9 "Haidem", au răspuns ei, "să ne suim împotriva lor, căci am văzutţara şi iată că era foarte bună. Ce! Staţi şi nu ziceţi nimic? Nu fiţi leneşi şi porniţi săpuneţi stăpânire pe ţara aceasta. Foarte bună. Compară cu Numeri 14,7; Iosua 2,23.24. Iscoadele au adus un raport unanimcu privire la posibilitatea de migrare spre Laiş şi au îndemnat la acţiune imediată.

Judecători 18:11 Şase sute de oameni din familia lui Dan au pornit din ţorea şiEştaol, încinşi cu armele lor de război: Şase sute de oameni. N-a migrat întreaga seminţie, ci poate că numai membri cei maiîntreprinzători şi cei care nu aveau pământ convenabil. Având în vedere că cei 600 de oameni şi-auluat cu ei familiile (v. 21), probabil că grupa toată număra între 1500-2000 de oameni.

Judecători 18:12 S-au suit, şi au tăbărât la Chiriat-Iearim în Iuda; de aceea loculacesta, care este înapoia lui Chiriat-Iearim, a fost chemat până în ziua de aziMahane-Dan (Tabăra lui Dan). Chiriat-Iearim. Care înseamnă „cetatea pădurilor”. De pe vremea lui Eusebiu (sec. al V-lead.Hr.) a fost identificată cu Tell el-Azhar, aproape de modernul Karyat el-Inab, la 8 mile (12,8 km)de Ierusalim pe drumul spre Iafa. Chiriat-Iearim a fost la început una dintre cetăţile gabaoniţilor(Iosua 9,17). Pe vremea lui Samuel el a fost locuit mai ales de oameni din seminţia lui Iuda. Mahane-Dan. Adică „tabăra lui Dan” (vezi cap. 13,25).

Judecători 18:13 Au trecut de acolo în muntele lui Efraim şi au ajuns până la casalui Mica. Casa lui Mica. Probabil Bet-Mica, ca nume propriu. Poate că în jurul casei şi sanctuarului luiMica s-a dezvoltat o aşezare şi satul a ajuns să fie cunoscut ca Bet-Mica. Daniţii migratori autăbărât, în drumul lor spre nord, prin apropiere.

Judecători 18:14 Atunci cei cinci oameni care se duseseră să iscodească ţara Lais,au luat cuvântul şi au zis fraţilor lor: "Ştiţi că în casele acestea este un efod, terafimi,un chip cioplit şi un chip turnat? Vedeţi acum ce aveţi de făcut." Casele acestea. Termenul ar putea fi echivalent cu „satul acesta”. Vedeţi. Adică, vedeţi ce aveţi de făcut pentru a obţine efodul, terafimii şi chipul cioplit înposesia Daniţilor. Din cele ce urmează era vădit că au hotărât ca o grupă să se angajeze înconversaţii cu levitul, în timp ce alţii aveau să se strecoare în altar şi să-şi însuşească în folosul lorobiectele religioase.

Judecători 18:15 Ei s-au abătut pe acolo, au intrat în casa tânărului Levit, în casa luiMica, şi l-au întrebat de sănătate! L-au întrebat de sănătate. În mod literal, „l-au întrebat de sănătate” (engl. „saluted”). Oconstrucţie asemănătoare se întâlneşte în 2 Samuel 11,7, unde David a întrebat cum mergea

Page 108: 07. Judecători

- 108 -

războiul.

Judecători 18:16 Cei şase sute de oameni din fiii lui Dan, încinşi cu armele lor derăzboi, stăteau la intrarea porţii. Intrarea porţii. Evident că exista un zid protector în jurul micului sat, cel puţin în jurul casei şialtarului lui Mica. Grosul grupei daniţilor s-au angajat cu levitul în discuţie la poartă (v. 17).

Judecători 18:17 Şi cei cinci oameni care se duseseră să iscodească ţara, s-au suitşi au intrat în casă, au luat chipul cioplit, efodul, terafimii, şi chipul turnat, în timp cepreotul era la intrarea porţii cu cei şase sute de oameni, încinşi cu armele lor derăzboi. Cei cinci oameni. Între timp, cele cinci iscoade care fuseseră în casă mai înainte şi cunoşteaulocul de jur-împrejur s-au strecurat neobservate şi au furat obiectele religioase din altarul lui Mica.

Judecători 18:18 Când au intrat în casa lui Mica şi au luat chipul cioplit, efodul,terafimii, şi chipul turnat, preotul le-a zis: "Ce faceţi?" Ce faceţi? Când cei cinci oameni s-au întors la poartă cu obiectele de cult, preotul a strigatuimit: „Ce faceţi?”

Judecători 18:19 Ei au răspuns: "Taci, pune-ţi mâna la gură, şi vino cu noi, să ne fiipărinte şi preot. Mai bine este să fii preot la casa unui singur om, sau să fii preotulunei seminţii şi unei familii din Israel?" La gură. Punerea degetului pe buze este unul dintre gesturile cele mai universale (vezi Iov21,5; 29,9; Proverbe 30,32).

Judecători 18:20 Preotul s-a bucurat în inima lui; a luat efodul, terafimii, şi chipulcioplit, şi s-a unit cu ceata poporului. S-a bucurat. Perfidia acestui levit este vrednică de notat. În primul rând, el a trădatînchinarea curată specificată în Legea lui Moise ca să slujească înaintea idolului lui Mica de dragulbanilor ce i s-au oferit. Acum el îl părăseşte pe binefăcătorul lui, care-l tratase ca pe un fiu (cap.17,11), şi-i însoţeşte cu bucurie pe cei care luaseră ceea ce nu le aparţinea. Trebuie să reţinem cănici unul dintre personajele naraţiunii n-au fost deloc exemple. Mica însuşi era un hoţ. Levitul era unmercenar. Daniţii erau piraţi ilegali. Unit cu (în engl. „in the midst”). După cât s-ar părea pentru ascundere şi ocrotire.

Judecători 18:21 Au pornit iarăşi la drum şi au plecat, punând înaintea lor copiii,vitele şi calabalâcurile. Copiii. Că aceasta a fost o migrare regulată cuprinzând femei şi copii este scos la ivealănumai pe această cale incidentală. Calabalâcurile. Adică, bagaje, unelte de gospodărie, efecte etc. Înaintea lor. De asemenea, este clar că femeile şi copiii au fost puşi în faţa oamenilorînarmaţi, deoarece daniţii se pare că s-au aşteptat la urmărire. Femeile nu sunt amintite, deşi estefoarte sigur că erau prezente (vezi Geneza 34,29; 2 Cronici 20,13).

Judecători 18:22 După ce se depărtaseră bine de casa lui Mica, oamenii carelocuiau în casele vecine cu a lui Mica s-au strâns şi au urmărit pe fiii lui Dan. În casele. Furtul chipurilor era privit ca o pierdere a satului întreg, nu numai a lui Mica. S-au strâns. În mod literal, „chemaţi afară”, adică au fost chemaţi la arme.

Page 109: 07. Judecători

- 109 -

Judecători 18:23 Au strigat după fiii lui Dan, care s-au întors şi au zis lui Mica: "Ceai, şi ce înseamnă gloata aceasta de oameni?" S-au întors. Probabil că fără să oprească marşul lor.

Judecători 18:24 El a răspuns: "Dumnezeii mei pe care mi-i făcusem, mi i-aţi luatîmpreună cu preotul şi aţi plecat: ce-mi mai rămâne? Cum puteţi dar să-mi spuneţi:"Ce ai?" Dumnezeii mei. Mica nu şovăie să numească chipurile şi terafimii ca dumnezei ai lui. Deşimărturisea a fi un închinător al lui Iehova (vezi cap. 17,2.3), el păstra mult din concepţia păgânădespre zeităţi. Pe care mi-i făcusem. Expresia este înfiorătoare venind de pe buzele unui israelit. Să-mi spuneţi. Mica era supărat pentru pretenţia nevinovăţiei lor şi încercarea lor de aînlătura chestiunea ca şi când ar fi fost o glumă. Evident că forţa daniţilor a fost mai mare cu multdecât aceea a lui Mica, altfel daniţii n-ar fi acţionat cu astfel de obrăznicie (vezi v. 26).

Judecători 18:25 Fiii lui Dan i-au zis: "Să nu-ţi auzim glasul, căci altfel nişte oameniamărâţi se vor arunca asupra voastră şi te vei pierde şi pe tine şi pe cei din casa ta." Oameni amărâţi. În mod literal, „oameni cu amărăciunea sufletului”, adică oameni cuînclinaţii crude şi temperament iute. De fapt, daniţii au spus: „Lăsaţi-ne în pace cu plângerilevoastre ca să nu-i provocaţi pe oamenii cu temperament iute dintre noi să vă atace”. Vezi 2 Samuel17,8, unde temperamentul lui David şi al însoţitorilor lui a fost comparat cu o ursoaică căreia i s-auluat puii.

Judecători 18:27 Au ridicat dar ce făcuse Mica, şi au luat pe preotul care era înslujba lui, şi s-au năpustit asupra Laisului, asupra unui popor liniştit şi în pace; l-autrecut prin ascuţişul săbiei, şi au ars cetatea. Liniştit şi în pace. Raportul dat de iscoade a fost (adevărat) corect. Daniţii nemiloşi i-ausurprins pe oamenii din Lais, care au fost nepregătiţi pentru rezistenţă. Cetatea a fost luată şi arsăpână în temelii.

Judecători 18:28 Nimeni n-a izbăvit-o, căci era departe de Sidon, şi locuitorii ei n-aveau nici o legătură cu alţi oameni: ea era în valea care se întinde spre Bet-Rehob.Fiii lui Dan au zidit din nou cetatea, şi au locuit în ea; Departe de Sidon. Nefericita colonie era prea departe de Sidon, care probabil că era cetatea-mamă, spre a obţine vreun ajutor, şi, având în vedere că locuitorii Laisului după cât se pare nufăcuseră nici o ligă cu nici una din seminţiile sau cetăţile arameice, nu au existat forţe prietene sprea le veni în ajutor. Valea. Probabil depresiunea prin care curg apele Iordanului superior pe la poalele celor maide jos şesuri ale Libanului, la nord de lacul Hule. Bet-Rahob. Care înseamnă „casa uliţii”. Un mic sat cu oameni de limbă arameică, conform cucele din 2 Samuel 10,6.8. Au zidit cetatea. Pe ruinele înnegrite ale Laisului, daniţii au clădit din nou cetatea. Acesta eraobiceiul în vremurile din vechime. Cetăţile erau clădite lângă izvoare de apă şi pe cele mai înaltepuncte care corespund scopurilor de ocrotire. Prin urmare, au fost alese aceleaşi locuri pentru cetăţisuccesive.

Page 110: 07. Judecători

- 110 -

Judecători 18:29 au numit-o Dan, după numele lui Dan, tatăl lor, care se născuse luiIsrael; dar cetatea se chema mai înainte Lais. Dan. Ei au numit noua lor cetate de căpetenie după numele seminţiei lor, care, la rândul ei, afost numită după Dan, pe care l-a născut lui Iacob, Bilha, roaba Rahelei. Cetatea lui Dan din nord este amintită în cântarea Deborei (cap. 5,17). Aceasta arată clar cămigraţiunea descrisă în cap. 17 şi 18 a avut loc în cele mai timpurii vremuri ale Judecătorilor.Probabil că ea a avut loc pe vremea bătrânilor care au urmat după Iosua, înainte de slujba dejudecător a lui Otniel. Migrarea aceasta şi idolatria descrisă în legătură cu ea au fost zugrăvite deautorul judecătorilor ca o ilustrare a apostaziei şi ilegalităţii epocii care a dat naştere la invazii şiasupriri succesive.

Judecători 18:30 Au înălţat pentru ei chipul cioplit; şi Ionatan, fiul lui Gherşom, fiullui Moise, el şi fiii lui au fost preoţii seminţiei Daniţilor, până pe vremea robirii ţării. Ionatan. Aceasta este prima dată când i se dă numele Levitului care l-a slujit mai întâi peMica apoi pe seminţia lui Dan. Moise (în engl. „Manase”). Unele dintre manuscrisele LXX şi Vulgata redau „Moise”, în loc de„Manase”. Este adevărat că Gherşon era fiul lui Moise, afară de cazul că se referă la altul, iar nu allui Manase (Exod 2,22; 18,3). În ebraică, (neţinând seama de punctele vocalelor) singura deosebiredintre cuvintele Moise şi Manase este că cuvântul pentru Moise nu are litera n. Este interesant deobservat că în manuscrisele şi Bibliile ebraice, editate de către masoreţi, litera n este inserată înnume într-un fel foarte curios, fiind „suspendată” deasupra rândului, arătând cu putere că a fost,probabil, adăugată mai târziu. Biblia ebraică prezintă şi alte cazuri de litere „suspendate” (Psalm 80,14; Iov 38,13.15).Rabini şi învăţaţi evrei din vechime, precum şi învăţaţi moderni, atât iudei, cât şi ne-iudei afirmă căaceastă literă a fost introdusă în numele lui Moise de către rabini sau scribi spre a-l schimba înManase şi astfel să cruţe reputaţia lui Moise, descoperind faptul că nepotul lui a fost un preotrenegat al renumitului idol din sanctuarul de la Dan. Talmudul spune că Ionatan a fost nepotul luiMoise, dar pentru că el a făcut faptele lui Manase, împăratul de mai târziu al lui Iuda, Scriptura îlrepartizează la familia lui Manase. Din întâmplare, dacă aşa cum evident se pare, Ionatan a fost nepotul lui Moise, mareaantichitate a evenimentului din cap. 18 este susţinută de faptul că levitul care l-a slujit pe Mica afost despărţit de Moise numai de o singură generaţie. Robirii. Probabil că aceasta se referă la o transportare neraportată a seminţiilor nordice decătre vreo putere străină, cum ar fi statele arameice învecinate cu Siria. Aceasta s-ar putea referi cugreu la ducerea în captivitate a seminţiilor nordice de către Asiria pe vremea lui Tiglat-Pileser,pentru că versetul următor în descrierea aceleiaşi perioade spune că perioada a fost „în tot timpulcât a fost casa lui Dumnezeu la Silo” (vezi 1 Samuel 1,24).

Judecători 19:1 Pe vremea când nu era împărat în Israel, un Levit, care locuia lamarginea muntelui lui Efraim, şi-a luat ca ţiitoare o femeie din Betleemul lui Iuda. Pe vremea. Naraţiunea raportează în cap. 19 la 21 evenimente din istoria timpurie aseminţiei lui Beniamin (vezi cap. 20,28). Nu era împărat în Israel. Din nou autorul prefaţează istorioara lui din vremea fără legi şi luptadintre seminţii cu explicaţia că astfel de lucruri au fost posibile din cauză că nu era împărat în Israelcare să ţină legea şi ordinea. Starea de linişte care există într-o ţară unde legea este respectată şiobligatorie nu este întotdeauna apreciată cum ar trebui să fie. Ţiitoare. Ea putea fi o soţie inferioară, lipsindu-i până şi situaţia obişnuită de a doua soţie, şitotuşi nu era o chestiune trecătoare, ci, după cât se pare, o legătură obişnuită, de durată, aşa cumeste arătat de faptul că, deşi infidelitatea ei faţă de el era privită ca vrednică de condamnat, maitârziu, soţul a căutat să se împace.

Page 111: 07. Judecători

- 111 -

Betleemul lui Iuda. Levitul din întâmplarea anterioară avusese şi el legături în Betleem (vezicap. 17,7).

Judecători 19:2 ţiitoarea nu i-a fost credincioasă şi l-a părăsit ca să se ducă în casatatălui ei în Betleemul lui Iuda, unde a rămas timp de patru luni. Nu i-a fost credincioasă. Unele dintre manuscrisele Septuagintei şi Latine redau „era mâniatăpe el”. Targum-urile iudaice susţin şi ele această redare. Ideea aceasta s-a socotit a fi mai potrivităîn context, pentru că atunci când levitul s-a dus după ea, el n-a certat-o, ci a vorbit amabil cu eapentru a o împăca. Cu toate acestea, considerentele acestea nu par să prezinte un temei suficientpentru abaterea de la redarea textului ebraic.

Judecători 19:3 Bărbatul ei s-a sculat şi s-a dus la ea, ca să-i vorbească inimii şi s-oaducă înapoi. Avea cu el pe sluga lui şi doi măgari. Ea l-a adus în casa tatălui ei, şicând l-a văzut tatăl femeii aceleia tinere, l-a primit cu bucurie. Să-i vorbească inimii. În mod literal, „să vorbească inimii ei”. Ea l-a adus. Este vădit că propunerea lui a fost plină de succes, pentru că a adus pe soţul eiîn casă. L-a primit cu bucurie. Ospitalitatea nerăbdătoare a tatălui ţiitoarei arată că despărţireaprobabil că a fost privită ca o ruşine pentru familie. Tatăl a fost în aparenţă cel care a cerut scuze şia dovedit în mod lămurit bucuria lui la împăcare insistând ca levitul să petreacă mai multe zile devizită cu familia.

Judecători 19:4 Socrul său, tatăl femeii aceleia tinere, l-a ţinut la el trei zile. Aumâncat şi au băut, şi au rămas noaptea acolo. L-a ţinut. Tatăl fetei l-a îndemnat insistent pe levit să stea timp mai îndelungat decât acestaa dorit. Ospitalitatea exagerată a socrului, fără îndoială că a urmărit să facă o bună impresie asupralevitului. Este lămurit că el nu dorea ca perechea să se mai certe din nou. El a făcut tot ce a pututspre a întări legătura lor.

Judecători 19:5 A patra zi, s-au sculat dis de dimineaţă, şi Levitul se pregătea săplece. Dar tatăl tinerei femei a zis ginerelui său: "Ia o bucată de pâine, ca să prinzi lainimă, şi apoi veţi pleca." Să prinzi la inimă. Redarea marginală „să-ţi întăreşti inima”, probabil că este mai corectă.Cuvântul tradus aici „mângâi” (în engl.) înseamnă „a propti”, „a susţine”, „a suporta”, iar în legăturăcu inima poate să însemne „a reînviora (trupul) cu hrană”.

Judecători 19:9 Bărbatul se scula să plece, cu ţiitoarea şi sluga lui; dar socrul său,tatăl tinerei femei, i-a zis: "Iată că ziua a trecut, e târziu, rămâi dar peste noapte aici;iată că ziua se pleacă spre noapte, rămâi aici peste noapte şi să ţi se veseleascăinima; mâine vă veţi scula dis de dimineaţă ca să porniţi la drum, şi te vei duce lacortul tău." Bucată. Din nou socrul i-a îndemnat să-şi mai amâne puţin plecarea până va putea să maipregătească altă mâncare. Evident că şi aceasta a fost o serbare mare pe care socrul nu s-a grăbits-o pregătească şi în timpul căreia s-a vorbit mult pe îndelete.

Judecători 19:10 Bărbatul n-a vrut să mai rămână şi în noaptea aceea, ci s-a sculatşi a plecat. A ajuns până în faţa Iebusului, adică Ierusalimul, cu cei doi măgariînşeuaţi şi cu ţiitoarea lui.

Page 112: 07. Judecători

- 112 -

N-a vrut să mai rămână. Levitul, probabil că şi-a dat seama că a doua zi va fi tot atât degreu să se desprindă, cum fusese şi în cele două zile de mai înainte, aşa că a refuzat curtenitorinvitaţia şi a pornit în călătoria lui spre casă la această oră nepotrivită. Rezultatele au fostdezastruoase aşa cum arată cele ce urmează. Perseverenţa cu care, după trei zile, socrul a îndemnat pe levit să rămână, chiar dacă acestadin urmă era nerăbdător să plece, era o formă de politeţe obişnuită în ţările Orientului, dar înrealitate contrară celei mai bune forme de ospitalitate. Tot atât se poate obiecta şi gazdei caregrăbeşte pe oaspetele care ar dori să stea. Autorul Judecătorilor contrastează ospitalitateaexagerată a socrului cu lipsa totală a aceleia pe care levitul a experimentat-o curând la Ghibea. Câtdespre levit, experienţa lui a fost aceea a multor suflete slabe şi şovăielnice, mai întâi, întârzierecare nu era necesară, şi apoi grabă exagerată. Iebus. Acesta era numele vechi al Ierusalimului, pe vremea aceasta o cetate a iebusiţilor (vezi1 Cronici 11,4.5; vezi Judecători 1,21). Cetatea este numită Iebus în Iosua 18,16.28. Şi numele deIerusalim este vechi, găsindu-se în textele egiptene ale sec. 19 şi 18 î.Hr. şi în scrisorile domnitorilorcanaaniţi (tăbliţele Amarna), scrise cam pe la 1400 î.Hr, ca Urusalim.

Judecători 19:11 Când s-au apropiat de Iebus, ziua se plecase mult spre seară.Sluga a zis atunci stăpânului său: "Haidem să ne îndreptăm spre cetatea aceasta aIebusiţilor, şi să rămânem în ea peste noapte." Mult spre seară. Călătoria de la Betleem până la Ierusalim, o distanţă de vreo 5 mile, avea sănecesite cam două ore.

Judecători 19:12 Stăpânul său i-a răspuns: "Nu putem să intrăm într-o cetatestrăină, unde nu sunt copii de ai lui Israel, ci să mergem până la Ghibea." Străină. În conformitate cu această declaraţie, Ierusalimul era stăpânit încă de iebusiţi.Levitul s-a temut că în Ierusalim drepturile ospitalităţii puteau fi călcate, iar el să fie prădat. Deaceea, el s-a grăbit înainte, deşi căderea serii sosise peste ei, cu dorinţa de a ajunge într-o aşezareisraelită, în care să rămână peste noapte. A fi prins de căderea nopţii în câmp deschis era în acelezile extrem de periculos. Incidentul arată că între israeliţi şi iebusiţi exista o ostilitate care mocnea. Ghibea. Cetatea aceasta, pentru a cărei destinaţie se hotărâse levitul, se afla dincolo deIerusalim cam la 3,5 (5,6 km) mile, pe drumul care ducea spre nord. Aceasta este Ghibea, aceeacare a devenit mai târziu locul de naştere al lui Saul şi cetatea unde el şi-a stabilit capitala politică aregatului lui. Poziţia este cunoscută acum ca Tell el-Ful.

Judecători 19:13 A mai zis slugii sale: "Haidem să ne apropiem de unul din locurileacestea, Ghibea sau Rama, şi să rămânem acolo peste noapte. Rama. Cetatea aceasta se afla la 4 mile dincolo de Ghibea. Cu alte ocazii, cele două cetăţisunt amintite împreună (Isaia 10,29; Osea 5,8). Poate că levitul ştia că Ghibea nu avea o reputaţiebună, şi că ar fi mai bine să continue spre Rama dacă era posibil.

Judecători 19:14 Au mers mai departe, şi apunea soarele când s-au apropiat deGhibea care este a lui Beniamin. Este a lui Beniamin. Aceasta este menţionat pentru a arăta clar că aceasta nu era Ghibea luiIuda (Iosua 15,57) sau Ghibea din regiunea muntoasă a lui Efraim (Iosua 24,33, unde cuvântulebraic pentru „muntos” este gib’ah).

Judecători 19:15 S-au îndreptat într-acolo ca să se ducă să rămână peste noapte înGhibea. Levitul a intrat, şi s-a oprit în piaţa cetăţii. Nu s-a găsit nimeni care să-iprimească în casă să rămână peste noapte.

Page 113: 07. Judecători

- 113 -

S-au îndreptat. Satul se afla la o parte de şoseaua principală. În piaţa (în engl, „in a street”). În mod literal, „locul cel larg”. Acesta era obişnuitul loc liber alfiecărei cetăţi, de obicei lângă poartă, care era folosit ca loc de piaţă, unde negustorii şi agricultoriiprezentau mărfurile lor. În cetăţi mici ca Ghibea, probabil că nu erau hanuri, iar călătorii depindeaude ospitalitatea locuitorilor. Levitul şi cei împreună cu el au luat loc în piaţă, nădăjduind ca cineva săle ofere adăpost peste noapte. Nimeni. Deşi mulţi dintre locuitori trebuie să-i fi observat stând acolo în timp ce se lăsaîntunericul, nici unul n-a fost binevoitor să-şi ia răspunderea ospitalităţii care, după obiceiul vechi,era cea dintâi datorie a Orientului (vezi Iov 31,32; Matei 25,35). Chiar dacă unii ar fi fost gata sădea ocrotirea căminului lor celor trei călători, probabil că ei s-au temut că o astfel de faptă putea săprovoace necaz pentru ei din partea vecinilor lor stricaţi. De aceeaşi lipsă de consideraţie aveau săaibă parte şi îngerii la Sodoma pentru ospitalitatea lui Lot (Geneza 19,1-3).

Judecători 19:16 Şi iată că un bătrân se întorcea seara de la munca câmpului, omulacesta era din muntele lui Efraim, locuia pentru o vreme la Ghibea, şi oamenii dinlocul acela erau Beniamiţi. Din muntele lui Efraim. Singura persoană care a arătat interes faţă de călători n-a fost unbăştinaş localnic. El a fost un bătrân care venise din aceeaşi regiune ca şi levitul, totuşi el şi-a arătatinteresul său ospitalier înainte de a fi aflat faptul acesta. El era un simplu călător, un localnicvremelnic la Ghibea. Acest lucru este amintit de către autor spre a pune în contrast lipsa deospitalitate din partea locuitorilor beniamiţi cu prezenţa acesteia din partea vremelnicului locuitorefraimit.

Judecători 19:17 El a ridicat ochii şi a văzut pe călător în piaţa cetăţii. Şi bătrânul i-azis: "Încotro mergi, şi de unde vii?" Încotro mergi. În mod prietenos, băştinaşii pun aceleaşi întrebări străinilor din Palestina.

Judecători 19:18 El i-a răspuns: "Venim din Betleemul lui Iuda şi mergem până lamarginea muntelui lui Efraim, de unde sunt. Mă dusesem la Betleemul lui Iuda, şiacum mă duc la casa Domnului. Dar nu se găseşte nimeni să mă primească încasă. Casa Domnului. Evident că levitul s-a referit la Silo, unde se aflau chivotul şi cortul întâlnirii.Silo era în Efraim, poate foarte aproape de casa Levitului, şi acolo a dorit să meargă poate spre aaduce un dar de mulţumire Domnului pentru venirea înapoi a soţiei lui, sau pentru a aduce o jertfăpentru păcat pentru ea sau pentru ei amândoi, sau chiar pentru a îndeplini obişnuitele lui slujbelevitice. Septuaginta redă expresia: „la casa Domnului” ca „la casa mea”. În sprijinul acestei redărieste înţelesul contextului care arată că levitul era pe drumul lui spre casă. Pe de altă parte, înmintea Levitului, foarte uşor puteau fi amândouă obiectivele.

Judecători 19:19 Avem însă paie şi nutreţ pentru măgarii noştri; avem şi pâine şi vinpentru mine, pentru roaba ta, şi pentru băiatul care este cu robii tăi. Nu ducem lipsăde nimic." Nu ducem lipsă. Levitul avea pentru el şi cei împreună cu el hrană din belşug cât şi pentruanimalele sale. Tot ceea ce el cerea era adăpost şi ocrotirea care o însoţea.

Judecători 19:20 Bătrânul a zis: "Pacea să fie cu tine! Toate nevoile tale le iauasupra mea, numai să nu rămâi în piaţă peste noapte."

Page 114: 07. Judecători

- 114 -

Toate nevoile. Bătrânul a insistat curtenitor să procure atât hrană, cât şi găzduire pentrustrăini.

Judecători 19:21 L-a dus în casa lui, şi a dat nutreţ măgarilor. Călătorii şi-au spălatpicioarele, apoi au mâncat şi au băut. A dat nutreţ. Îngrijindu-se mai întâi pentru animale, ei au dat dovadă de atitudinea lorumană.

Judecători 19:22 Pe când se veseleau ei, iată că oamenii din cetate, nişte fii ai luiBelial, oameni stricaţi, au înconjurat casa, au bătut la poartă, şi au zis bătrânului,stăpânul casei: "Scoate pe omul acela care a intrat la tine, ca să ne împreunăm cuel." Fii ai lui Belial. În mod literal, „fii ai nedemnităţii”. Expresia a fost folosită spre a descrieindivizi nedemni, răi, josnici, nelegali, canalii abominabile. În vremurile de mai târziu, cuvântul Beliala ajuns să fie folosit ca nume propriu, un sinonim pentru Satana (2 Corinteni 6,15), dar esteîndoielnic dacă el avea aceeaşi semnificaţie aici. Deci cuvântul ar fi trebuit poate să fie tradus, iar nuscris ca nume propriu. Au înconjurat casa. Asemănarea dintre aceasta şi tot atât de dezgustătoarea naraţiune dinGeneza 19,8 este strânsă. Oamenii aceştia erau mai răi decât brutele. Pofta carnală nenaturală şiinfamia lor au fost reamintite cu oroare timp de secole (vezi Osea 9,9; 10,9).

Judecători 19:23 Stăpânul casei a ieşit la ei, şi le-a zis: "Nu, fraţilor, vă rog să nufaceţi un lucru aşa de rău, fiindcă omul acesta a intrat în casa mea, nu săvârşiţimişelia aceasta. Nu faceţi un lucru aşa de rău. A viola dreptul de ospitalitate şi protecţie al vecinului lor era însine însuşi o crimă odioasă. În ţările Orientului era o regulă statornică că, dacă îi era oferităospitalitatea unui drumeţ, acesta era salvat de orice rău. Mişelia. Cuvântul acesta era des folosit pentru călcarea legilor naturii, mai ales de naturăsexuală (Geneza 34,7; Deuteronom 22,21; 2 Samuel 13,12).

Judecători 19:24 Iată că am o fată fecioară, şi omul acesta are o ţiitoare; vi le voiaduce afară: necinstiţi-le, şi faceţi-le ce vă va plăcea. Dar nu săvârşiţi cu omulacesta o faptă aşa de nelegiuită." Am o fată. Asemănarea dintre versetul acesta şi Geneza 19,8 este remarcabilă. Ca şi Lot, acărui experienţă fără îndoială că el o cunoştea, bătrânul s-a oferit s-o jertfească pe fiica lui patimiiacestor brute josnice, decât oaspetele său să fie tratat în acest fel ruşinos. Deşi apreciem dorinţa luide a păstra codul ospitalităţii, totuşi natura ofertei lui ne umple de groază. Aceasta reflectă vecheaapreciere neînsemnată a sexului feminin. Omul trebuie judecat, cel puţin în parte, prin concepţiilevremii în care a trăit el (vezi Geneza 19,8).

Judecători 19:25 Oamenii aceia n-au vrut să-l asculte. Atunci omul şi-a luatţiitoarea, şi le-a adus-o afară. Ei s-au împreunat cu ea, şi şi-au bătut joc de ea toatănoaptea până dimineaţa: şi i-au dat drumul când se lumina de ziua. Şi-a luat ţiitoarea. Verbul ebraic tradus „luat” este chazaq. El înseamnă „a apuca” sau „a luacu forţa”. Soţul a apucat-o pe femeia fără apărare şi a forţat-o să iasă afară. În mod natural,ţiitoarea avea să se opună unei fapte atât de ruşinoase. O astfel de laşitate din partea levitului eranespus de condamnabilă. Se lumina de ziuă. Când s-a apropiat lumina zilei, oamenii cei răi au plecat pe furiş, ca să nu lise cunoască identitatea.

Page 115: 07. Judecători

- 115 -

Judecători 19:26 Către ziuă, femeia aceasta a venit şi a căzut la uşa casei omului lacare era bărbatul ei, şi a rămas acolo până la ziuă. La uşă. Cu ultima ei răsuflare ea s-a întors la casa unde era cel ce ar fi trebuit să fieprotectorul ei, dar care o părăsise în vreme de nevoie. Ea a avut putere să se mai târască până lauşă, dar probabil că n-a avut destulă putere să bată pentru a fi primită. Afară, la uşă, ea a căzutmoartă.

Judecători 19:27 Şi dimineaţa, bărbatul ei s-a sculat, a deschis uşa casei, şi a ieşitca să-şi urmeze drumul mai departe. Dar iată că femeia, ţiitoarea lui, era întinsă lauşa casei, cu mâinile pe prag. Pe prag. Mâinile ei erau pe prag ca şi când ar fi fost întinse înspre soţul ei într-o ultimăagonie după ajutor.

Judecători 19:28 El i-a zis: "Scoală-te, şi haidem să mergem!" Ea n-a răspuns.Atunci, bărbatul a pus-o pe măgar, şi a plecat acasă. Haidem să mergem. După o astfel de experienţă, levitul i-a vorbit, după cât se pare, cu oastfel de nepăsare încât suntem şocaţi, şi suntem pregătiţi să aşteptăm aproape orice de la el.Poate că nu este de mirare că sărmana femeie fugise de prima dată de la el.

Judecători 19:29 Când a ajuns acasă, a luat un cuţit, a apucat pe ţiitoarea lui, şi atăiat-o mădular cu mădular în douăsprezece bucăţi, pe care le-a trimis în tot ţinutullui Israel. A tăiat-o. Cu siguranţă că ar fi fost o cale mai puţin înspăimântătoare spre a aduna laolaltăseminţiile spre a executa judecarea oamenilor răi din Ghibea, dar, la data aceasta, caracterullevitului a devenit destul de limpede pentru noi spre a nu fi prea surprinşi de odioasa lui metodă dea înştiinţa seminţiile. Mădular cu mădular. (în engl. „together with her bones”). Cuvântul „împreună cu” a fostadăugat de traducători. Este mai bine a-l omite, şi a traduce simplu, „în conformitate cu oasele ei”.Ideea este aceea că unele bucăţi erau mai mari, unele mai mici, proporţional cu încheieturile careaveau să permită împărţirea trupului. Ţinut (engl. „coasts”). Adică, „hotare”.

Judecători 19:30 Toţi cei ce au văzut lucrul acesta, au zis: "Niciodată nu s-aîntâmplat şi nu s-a văzut aşa ceva, de când s-au suit copiii lui Israel din Egipt, pânăîn ziua de azi; luaţi aminte dar la lucrul acesta, sfătuiţi-vă şi vorbiţi!" Aşa ceva. Levitul a făcut socoteala corectă. Istorisirea faptei a trezit indignarea morală atuturor evreilor din Palestina. Ei au recunoscut că aceasta era o faptă atât de scârboasă încât chiartimpuri nestatornice şi lipsa unei conduceri autoritare centrale nu puteau să servească drept scuzăsă treacă nepedepsită.

Judecători 20:1 Toţi copiii lui Israel au ieşit de la Dan până la Beer-Şeba şi ţaraGalaadului, şi adunarea s-a strâns ca un singur om înaintea Domnului, la Miţpa. Au ieşit. Adică, au ieşit pregătiţi pentru luptă (vezi cap. 2,15 etc.) Ca un singur om. Aceasta a fost o adunare spontană, rezultatul serioasei lor discuţii unul cualtul asupra problemei. De la Dan până la Beer-Şeba. Adică, de la cea mai nordică aşezare a evreilor, cetatea lui Dan(vezi cap. 18), până la Beer-Şeba, cea mai sudică aşezare israelită la marginea Negebului în sudul

Page 116: 07. Judecători

- 116 -

lui Iuda. Expresia se întâlneşte în Biblie de şapte ori (Judecători 20,1, 1 Samuel 3,20; 2 Samuel3,10; 17,11; 24,2.15; 1 Regi 4,25), şi o dată cu Beer-Şeba până la Dan (1 Cronici 21,2). Ţara Galaadului. Expresia aceasta pare a-i cuprinde pe toţi evreii de la răsărit de Iordan (vezicap. 5,17; 11,5.6 etc.). Toate aşezările ebraice au trimis delegaţi, cu excepţia cetăţii Iabes dinGalaad (cap. 21,8.10). Înaintea Domnului. Prin aceasta nu se înţelege în mod necesar că ei au adus chivotul saucortul întâlnirii acolo, nici că Miţpa era Silo, unde era aşezat chivotul. David a fost făcut împărat laHebron, „înaintea Domnului” (2 Samuel 5,3), şi totuşi acolo nu era nici un chivot. Expresia poate săînsemne că ei s-au adunat să discute împreună ce cale de acţiune să ia şi ei au cerut lui Dumnezeusă-i călăuzească în deliberarea lor (vezi Iosua 24,2; vezi şi Judecători 20,27). Miţpa. Aşezarea aceasta este adesea identificată cu dealul Nebi Şamwil, la 4 mile şi jumătatenord-vest de Ierusalim şi numai la 2 mile de Ghibea, scena crimei. Muntele este cam de 3000 depicioare înălţime. Mai probabilă este identificarea cu Tell en-Naşbeh, 7,5 mile (12 km) nord deIerusalim. Miţpa din Beniamin a servit în alte timpuri ca loc de adunare a seminţiilor (1 Samuel 7,5-17; 10,17). Aceasta a fost prima mare adunare a tuturor evreilor de după vremea lui Iosua.

Judecători 20:2 Căpeteniile întregului popor, toate seminţiile lui Israel, au venit înadunarea poporului lui Dumnezeu: erau patru sute de mii de oameni pedeştri, carescoteau sabia. Căpeteniile. În mod literal, „colţuri” sau „pietre de colţ”. Bărbaţii care erau stâlpii, căpeteniileseminţiilor, toţi au venit la Miţpa.

Judecători 20:3 Şi fiii lui Beniamin au auzit că se suiseră copiii lui Israel la Miţpa.Copiii lui Israel au zis: "Spuneţi cum s-a întâmplat această nelegiuire?" Beniamin au auzit. Ştirea că israeliţii se adunau să pedepsească crima poate să fi ajuns labeniamiţii din Ghibea de îndată ce numărul israeliţilor s-a mărit au început să sosească la Miţpaprimele grupe sau chiar înainte de a ajunge ei acolo. Se mai poate ca beniamiţii să fi primit aceeaşicitaţie ca şi celelalte seminţii (vezi cap. 19,29). Spuneţi. Cuvintele au fost adresate levitului. Când numărul israeliţilor s-a mărit, devenindmulţime, ei i-au cerut levitului să le prezinte o descriere directă a crimei de care s-au făcut vinovaţibărbaţii din Ghibea.

Judecători 20:5 Locuitorii din Ghibea s-au sculat împotriva mea, şi au înconjuratnoaptea casa în care eram. Aveau de gând să mă omoare, au siluit pe ţiitoareamea, până când a murit. Să mă omoare. Deşi capitolul precedent n-a indicat această ameninţare, probabil că ar fiurmat după aducerea la îndeplinire a intenţiei raportată în cap. 19,22.

Judecători 20:8 Tot poporul s-a sculat ca un singur om, şi a zis: "Niciunul din noi sănu se ducă în cortul lui, şi nimeni să nu se întoarcă acasă. Tot poporul s-a sculat. După ce levitul a repovestit întâmplarea actului de violenţă, toatăadunarea s-a unit în protest şi au fost de acord ca nici unul dintre ei să nu se întoarcă la căminelelor până ce nu va fi răzbunat.

Judecători 20:9 Iată acum ce vom face cetăţii Ghibea: să mergem împotriva ei dupăcum vom ieşi la sorţ. Să mergem. Hotărârea lor a fost să meargă la luptă în rânduri de bătaie împotriva cetăţiiGhibea şi să ceară predarea vinovaţilor.

Page 117: 07. Judecători

- 117 -

Judecători 20:10 Să luăm din toate seminţiile lui Israel zece oameni din o sută, osută dintr-o mie, şi o mie din zece mii; ei să se ducă să caute merinde pentru popor,pentru ca, la întoarcerea lor să facem cetăţii Ghibea din Beniamin potrivit cu toatămişelia pe care a făcut-o ea în Israel." Zece oameni din o sută. Pentru un număr aşa de mare de oameni tăbărâţi într-un singur loc,a fost greu să se procure hrană destulă. O zecime din toată oştirea, probabil aleasă prin vot, i-a fostdestinată sarcina să meargă să adune hrană pentru oştirea adunată. În felul acesta, un om trebuiasă procure hrană pentru nouă oameni de pe front.

Judecători 20:11 Astfel, toţi bărbaţii lui Israel s-au strâns împotriva cetăţii, uniţi ca unsingur om. Uniţi ca un singur om. În mod literal „uniţi împreună ca un club (societate)”. Este remarcabilfaptul că a putut fi realizată o unanimitate aşa de mare având în vedere interesele divergente alediferitelor seminţii ebraice.

Judecători 20:12 Seminţiile lui Israel au trimis nişte oameni în toate familiile luiBeniamin, ca să-i spună: "Ce înseamnă nelegiuirea aceasta care s-a făcut între voi? Toate familiile. Înainte de a recurge la forţă, adunarea a mustrat seminţia lui Beniamin,îndemnând-o să recunoască enormitatea păcatului comis şi să-i predea pe oamenii vinovaţi ca săpoată fi omorâţi. Aceasta a fost o poziţie bună. Acei care erau vinovaţi ar fi trebuit să plăteascăpedeapsa pentru faptele lor rele.

Judecători 20:13 Scoateţi afară acum pe oamenii aceia stricaţi din Ghibea, ca să-iomorâm şi să curăţim răul din mijlocul lui Israel." Dar Beniamiţii n-au vrut să asculteglasul fraţilor lor, copiii lui Israel. Să curăţim răul. Păcatul comis a fost aşa de grav încât cerea pedeapsa cu moartea. Numai înfelul acesta seminţiile puteau fi libere de vinovăţie (vezi Deuteronom 13,5; 17,7; 19,19-21). N-au vrut să asculte. Seminţia lui Beniamin a preferat război civil în locul predării criminalilorlor. Mândria tribală şi solidaritatea au slujit în acest caz să susţină şi să apere bărbaţi de felul celormai răi.

Judecători 20:14 Beniamiţii au ieşit din cetăţile lor, şi s-au strâns la Ghibea, ca sălupte împotriva copiilor lui Israel. S-au strâns. Seminţia lui Beniamin a dat pe faţă un teribil curaj, dar acesta era pentru ocauză rea.

Judecători 20:15 Numărul Beniamiţilor ieşiţi în ziua aceea din cetăţi a fost dedouăzeci şi şase de mii de oameni, care scoteau sabia, fără să se mai socotească şilocuitorii din Ghibea, care alcătuiau şapte sute de oameni aleşi. Douăzeci şi şase de mii de oameni. Numărul acesta era mai mic decât cel de larecensământul făcut la sfârşitul celor 40 de ani de şedere în pustie (Numeri 26,41), cu mai mult deo treime. Aceeaşi descreştere este arătată şi în alte seminţii (vezi despre Judecători 20,17).

Judecători 20:16 În tot poporul acesta, erau şapte sute de oameni aleşi care nu seslujeau de mâna dreaptă; toţi aceştia, aruncând o piatră cu praştia, puteau săochească un fir de păr, şi nu dădeau greş.

Page 118: 07. Judecători

- 118 -

Şapte sute. Aceşti pricepuţi trăgători de elită cu praştia probabil că erau tot aşa ca şi cei 700de oameni de primă calitate, care, conform cu versetul precedent, au reprezentat Ghibea în oştirealui Beniamin. Nu ar fi probabil ca două grupe diferite de 700 de oameni să fie menţionate împreună,şi cu toate acestea posibilitatea unei astfel de coincidenţe nu este cu nici un chip exclusă. Un fir de păr. Expresia aceasta înseamnă exactitate foarte mare. În secolele de mai târziu,beniamiţii erau cunoscuţi ca fiind iscusiţi în folosirea praştiei (1 Cronici 12,2). În istoria laică seraportează că oamenii au devenit atât de pricepuţi în această artă, încât pietrele pe care leazvârleau veneau cu atâta forţă ca şi când ar fi fost catapultate şi străpungeau scuturi şi căşti. Greş. Ebraicul chata. Cuvântul acesta este acela care din totalul lor în aproape mai mult de200 de locuri este tradus „a păcătui". Sensul lui de bază este a greşi ţinta şi, atunci când este folositpentru ideea de păcat, el descrie faptul când cineva greşeşte semnul pe care îl are Dumnezeupentru poporul Său – semnul desăvârşirii hotărâte în legea lui Dumnezeu.

Judecători 20:17 S-a făcut şi numărătoarea bărbaţilor lui Israel, afară de ai luiBeniamin, şi s-au găsit patru sute de mii care scoteau sabia, toţi bărbaţi de război. Patru sute de mii. Populaţia israelită era în declin. În primul an după ieşirea din Egipt sespune că oamenii de război numărau 603 550, incluzând 34 500 din Beniamin (Numeri 1,46.47). Înanul al 40-lea după Exod se spune că ei numărau 601 730, incluzând 46 000 de beniamiţi (Numeri26,51.41).

Judecători 20:18 Şi copiii lui Israel s-au sculat, s-au suit la Betel, şi au întrebat peDumnezeu, zicând: "Cine din noi să se suie întâi ca să lupte împotriva fiilor luiBeniamin?" Domnul a răspuns: "Iuda să se suie întâi." S-au sculat. Mult mai probabil că conducătorii oştirii adunate au plecat la Silo să întrebeînaintea chivotului despre planul lor de procedură. Este greu să se socotească că toată oştirea de400 000 de oameni urma să mărşăluiască 20 de mile până la cortul întâlnirii ca să întrebe peDomnul. Probabil că avea să meargă numai o delegaţie. Betel (în engl. „Casa lui Dumnezeu"). Ebraicul beth'-el. Dacă cuvântul acesta este lăsatnetradus, expresia va fi: „s-au suit la Betel", şi acesta este felul în care este redat în traducerilemoderne. Totuşi, este poate mai bine a traduce cuvântul decât a-l folosi ca nume propriu, indicândcetatea Betel din apropiere, pentru că, pe vremea aceea, cortul întâlnirii era la Silo, cam la 10 milenord de Betel şi 20 de mile nord de Miţpa, unde tăbărâse oştirea. Este vădit că ei au mers la Silo,unde era cortul întâlnirii, ca să ceară sfat de la Dumnezeu (vezi cap. 21.2,4,12). Cu toate acestea,există posibilitatea ca chivotul să fi fost mutat pentru o vreme de la Silo, ca şi pentru cuvântarea derămas bun a lui Iosua la Sihem (Iosua 24,1; PP, p. 523). Cine din noi? O oştire atât de mare nu putea să manevreze uşor în jurul micului deal pe careera aşezată Ghibea. Ei hotărâseră să atace deocamdată numai o singură seminţie. Iuda. Seminţia aceasta era renumită ca fiind agresivă. Ei păstrează o poziţie pre-eminentă dela începutul cărţii (cap. 1,1.2).

Judecători 20:19 Copiii lui Israel au pornit dis de dimineaţă, şi au tăbărât la Ghibea. Au pornit. Evident că de la Miţpa unde era tăbărât grosul oştirii.

Judecători 20:21 Fiii lui Beniamin au ieşit din Ghibea, şi în ziua aceea au culcat lapământ douăzeci şi două de mii de oameni din Israel. Au ieşit. Întreaga oştire a lui Beniamin, 26.700 puternici, se adunaseră în Ghibea şiîmprejurul ei. Curajoşi, ei au ieşit dintre ziduri şi au înaintat pe deal în jos asupra oştirii lui Iuda. Au culcat la pământ. Adică, au căzut ucişi la pământ. Douăzeci şi două de mii. Aceasta înseamnă că beniamiţii au ucis aproape fiecare câte un om.

Page 119: 07. Judecători

- 119 -

Nu se spune nimic despre pierderile beniamite. Desigur că trebuie să fi fost unele.

Judecători 20:22 Poporul, bărbaţii lui Israel, s-au îmbărbătat, şi s-au aşezat din nouîn linie de bătaie în locul unde se aşezaseră în ziua întâi. S-au îmbărbătat. Unii au sugerat că v. 22 ar trebui să urmeze versetului 23 spre a avea unînţeles bun şi că vreun vechi copist a inversat din nebăgare de seamă ordinea acestor două versete.Totuşi naraţiunea se poate înţelege şi din evenimentele care au loc aşa cum este redată secvenţa.

Judecători 20:23 Şi copiii lui Israel s-au suit, şi au plâns înaintea Domnului pânăseara; au întrebat pe Domnul, şi au zis: "Să mă mai sui la luptă împotriva fiilorfratelui meu Beniamin?" Domnul a răspuns: "Suiţi-vă împotriva lui." S-au suit. Se pare că seminţiile aliate au trimis o altă delegaţie la Silo să ceară instrucţiuni dela Domnul. Au plâns. Înfrângerea lui Israel a făcut ca poporul să se umilească înaintea Domnului şi sărecunoască mai deplin dependenţa lor de El. Poate că ei au avut nevoie să înveţe lecţia că „Cinedintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea" (Ioan 8,7). Mulţi dintre acei care aufost atât de mâniaţi de crima bărbaţilor din Ghibea probabil că erau vinovaţi cu păcateasemănătoare. De exemplu, la Sinai şi la Baal-Peor, tot Israelul căzuse în abominabile forme deidolatrie. Fratele meu. Israeliţii nu s-au simţit bine, înţelegând că se angajaseră într-un război fraticid.Simţământul lor de mânie a început să se domolească faţă de bărbaţii lui Beniamin. Totuşi Domnuli-a instruit să continue atacul. Şi oamenii lui Beniamin trebuiau smeriţi şi aduşi la o recunoaştere avinovăţiei lor.

Judecători 20:26 Toţi copiii lui Israel şi tot poporul s-au suit şi au venit la Betel; auplâns şi au rămas acolo înaintea Domnului, au postit în ziua aceea până seara, şi auadus arderi de tot şi jertfe de mulţumire înaintea Domnului. Au postit. Pentru a doua oară, oştirea lui Israel suferise pierderi dezastruoase prin mânasfidătoare a beniamiţilor. Ei au fost uimiţi, buimăciţi şi descurajaţi. Domnul le recomandase săatace, totuşi ei suferiseră pierderi grele. Spre a încerca să găsească răspuns la eşecul lor, ei aupostit şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire. Acesta este primul loc din Biblie unde seîntâlneşte cuvântul „post", deşi, fără îndoială, practica a început mult mai devreme.

Judecători 20:27 Şi copiii lui Israel au întrebat pe Domnul - acolo se găsea atuncichivotul legământului lui Dumnezeu; Chivotul legământului. Singura menţiune făcută despre chivot în cartea Judecătorilor. Sepresupune că întrebările pe care israeliţii le-au pus mai înainte Domnului (vers. 18,23) fuseserăfăcute înaintea chivotului. Acolo. Se crede că se referă la Silo, iar nu la Betel, după cum susţin mulţi. Cortul întâlnirii,împreună cu chivotul, a rămas la Silo de pe vremea când l-a întins acolo Iosua (Iosua 18,1), pânăce chivotul a fost capturat de către filisteni (1 Samuel 4,10.11) la sfârşitul slujbei de Judecător a luiEli (vezi Judecători 18,30). Despre cortul întâlnirii ca fiind la Silo vezi Iosua 22,12; 1 Samuel 1,3;2,14; 3,21; 4,3. Pentru posibila mutare a chivotului în vreun loc vremelnic, vezi cele despreJudecători 20,18.

Judecători 20:28 şi Fineas, fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron, stătea pe vremea aceeaînaintea lui Dumnezeu, şi au zis: "Să mai pornesc la luptă împotriva fiilor fratelui meuBeniamin, sau să mă las?" Domnul a răspuns: "Suiţi-vă, căci mâine îi voi da înmâinile voastre."

Page 120: 07. Judecători

- 120 -

Fineas. În conformitate cu Iosua 22,12.13, Fineas a fost preot al cortului întâlnirii din Silo pevremea lui Iosua. Amintirea numelui său în acest text plasează, în felul acesta, incidentul privind pelevit şi ţiitoarea lui în timpul vieţii primei generaţii a israeliţilor din Palestina. Acesta sprijină punctulde vedere spus mai înainte (vezi Judecători 18,29.30; 19.1) că cele două întâmplări descrise înultimele cinci capitole ale Judecătorilor au avut loc cu mulţi ani înainte de alte evenimente descriseîn carte. Este interesant de notat că, în naraţiunea despre migrarea Daniţilor, probabilul nepot al luiMoise joacă un rol de seamă, în timp ce în întâmplarea cu levitul este amintit nepotul lui Aaron. Mâine îi voi da. Israeliţilor nu le-a fost îngăduit să câştige victoria decât după o perioadă depregătire. Eşecurile reale i-au dus la post şi rugăciune şi la serioasă cercetare a cauzei eşecului lor.Întârzierea a fost ocazie pentru Dumnezeu de a arăta spre propriile lor defecte de caracter pe caretrebuiau să le îndrepte tot atât cât şi greşelile celorlalţi, de care ei erau atât de puternic preocupaţi.Israeliţii erau mult prea gata să se apuce de lucrarea de corectare a fraţilor lor fără să-şi dea seamade propriile lor defecte.

Judecători 20:29 Atunci Israel a pus nişte oameni la pândă în jurul cetăţii Ghibea. La pândă. În primele două lupte de mai înainte forţele israeliţilor fuseseră peste măsură deîncrezătoare în sine pentru că socoteau că pricina lor era dreaptă şi pentru că greutatea număruluiera de partea lor. Dar astfel de avantaje nu exclud nevoia de pregătire atentă, multă rugăciune şistrategie prudentă.

Judecători 20:31 Şi fiii lui Beniamin au ieşit înaintea poporului, şi au fost traşideparte de cetate. Au început să lovească de moarte în popor, ca şi în celelalte dăţipe drumurile cele mari, care suie: unul la Betel şi altul la Ghibea prin câmpie, şi auucis aproape treizeci de bărbaţi din Israel. Au fost traşi departe. Oştirea israelită a simulat retragerea, făcându-i astfel pe beniamiţi să-iurmărească. Făcând aşa, ariergarda şi flancurile beniamiţilor au fost expuse trupelor israelite carestăteau la pândă. Drumurile cele mari. Direcţia de retragere simulată a oştirii israelite a fost de-alungul a douădrumuri mari, una îndreptându-se înspre nord către Betel şi Silo, cealaltă ducând la cetatea numităGhibea. Ultima, pentru a se deosebi de Ghibea, unde beaniamiţii îşi aveau baza lor, a fost numită„Ghibea din câmpie”. Ghibea era un nume obişnuit care înseamnă „deal”. Ultimul sat se pare că n-afost aşezat pe un deal, după cum ar sugera numele lui, ci în câmpie.

Judecători 20:33 Toţi bărbaţii lui Israel şi-au părăsit locurile, şi s-au înşiruit debătaie la Baal-Tamar; şi oamenii lui Israel, care stăteau la pândă, s-au aruncat dinlocul în care erau, din Maare-Ghibea. La Baal-Tamar. În mod literal, „Baal-ul palmierului”. Aşezarea exactă nu este cunoscută, dartrebuie să fi fost în vecinătate de Ghibea. În afară de oamenii staţionaţi la pândă aproape deGhibea, o altă parte a oştirii israelite se afla aproape de această aşezare necunoscută. Cândbeniamiţii urmăreau oştirea în retragere a lui Israel, lor li s-au opus pe neaşteptate aceste forţeproaspete; şi în acelaşi timp cei ascunşi la pândă aproape de Ghibea au atacat oştirea lui Beniaminla ariergardă. Se pare că oştirea lui Israel fusese împărţită în trei părţi.

Judecători 20:34 Zece mii de oameni aleşi din tot Israelul au ajuns înaintea cetăţiiGhibea. Lupta a fost aprigă, şi Beniamiţii nu-şi închipuiau prăpădul prin care aveausă treacă. Zece mii de oameni aleşi. Evident că aceasta a fost grupa celor ce au format pânda şi care separe că a atacat chiar Ghibea. Nu-şi închipuiau. Cu toate că beniamiţii au recunoscut că aveau să aibă o luptă grea, totuşi

Page 121: 07. Judecători

- 121 -

fiecare, greu angajat în partea lui de front, n-a observat că forţele lor au fost complet încercuite şiastfel condamnate la nimicire. Cu acest verset şi cel care urmează, autorul întrerupe descrierea amănunţită a luptei pentru aarăta rezultatul ei final, pentru a uşura neliniştea cititorului.

Judecători 20:36 Fiii lui Beniamin credeau că bărbaţii lui Israel sunt bătuţi, căciaceştia făceau loc Beniamiţilor şi se bizuiau pe oamenii pe care-i puseseră la pândăîmpotriva cetăţii Ghibea. Astfel (în engl. „so”). După ce a descris mersul principal al luptei, autorul se întoarce acum şiadaugă alte amănunte. Versetul 36 până la sfârşitul capitolului ar putea fi foarte bine adăugat laversetul 33 ca astfel să redea un raport legat al luptei, dar autorul a introdus versetele 34 şi 35 ca oexplicaţie parantetică, ca să-l informeze, după cât s-ar părea, pe cititor asupra rezultatului luptei.Apoi cu versetul 36, el a rezumat raportul amănunţit.

Judecători 20:37 Oamenii de la pândă s-au aruncat repede asupra cetăţii Ghibea,au pornit înainte şi au trecut toată cetatea prin ascuţişul săbiei. Toată cetatea. Cei 10 000 de oameni care formaseră ambuscada (v. 34) au reuşit să punămâna pe Ghibea şi apoi să-i pună foc. Ei au făcut aceasta ca semn pentru camarazii lor căambuscada a avut succes şi că acum era timpul ca ei să se întoarcă din fuga lor simulată şi săangajeze în luptă forţa principală a beniamiţilor care îi urmăriseră.

Judecători 20:39 Atunci bărbaţii lui Israel s-au întors în luptă. Beniamiţii leomorâseră aproape treizeci de oameni, şi ziceau: "Negreşit, iată-i bătuţi înainteanoastră ca în cea dintâi luptă!" Atunci bărbaţii lui Israel. Se pare că îi dă un sens mai bun includerea primei părţi a versetului39 la ultima parte a versetului 38 ca o descriere a planului asupra căruia au căzut de acord israeliţii.Cele două clauze pot fi atunci înţelese ca spunând: „Aveau să facă să se înalţe din cetate un fumgros şi atunci bărbaţii lui Israel aveau să se întoarcă în luptă”. Făcând cunoscut planul, autorul cărţiiia raportul secvenţei evenimentelor prin cuvintele: „Beniamiţii le omorâseră”. El descrie apoi cumproiectul a fost adus la îndeplinire exact cum a fost plănuit (vers 40,41). Beniamiţii au văzut fumulcetăţii lor urcându-se în urma lor şi, cam în acelaşi timp, forţele israelite, care până aici fugiseră,deodată s-au întors din fuga lor şi au început să opună rezistenţă puternică. Atunci, oamenii luiBeniamin au recunoscut că au fost înşelaţi şi că au fost prinşi între forţele israelite cu slabă şansă descăpare.

Judecători 20:42 Au dat dosul înaintea bărbaţilor lui Israel, şi au fugit pe calea careduce în pustie. Dar năvălitorii s-au luat după ei, iar pe cei ce ieşiseră din cetate i-auculcat la pământ, căci îi prinseseră la mijloc. Pustie. Evident că „pustia Bet-Aven” (Iosua 18,12), la răsărit de Ghibea, care coboară dinregiunile muntoase ale văii Iordanului. Regiunea este descrisă în Iosua 16,1 ca „pustia care se ridicăde la Ierihon la Betel prin munte”. Cei ce ieşiseră. Unele dintre versiunile antice redau aici „Cei ce ieşiseră din cetate (adică,oamenii care capturaseră Ghibea) i-au culcat la pământ, căci îi prinseseră la mijloc”. Aceasta ar însemna că cei 10 000 de israeliţi, după ce au ars Ghibea, au interceptat pebeniamiţii care au încercat să fugă în pustie. Înţelesul versiunii engleze probabil că ar fi că beniamiţiiau fugit spre cetăţile lor şi au fost urmăriţi şi ucişi în cetăţile lor.

Page 122: 07. Judecători

- 122 -

Judecători 20:43 Au înconjurat pe Beniamin, l-au gonit şi l-au zdrobit de îndată cevoia să se odihnească, până în faţa cetăţii Ghibea înspre soare răsare. Să se odihnească. Ebraicul menuchah, care înseamnă „odihnă”. Septuaginta traduce cuvântulacesta prin apo Noua, „de la Nua”, ca şi când ar fi un nume propriu. Înţelesul (textului) ebraic poatefi că oriunde căutau unii dintre beniamiţi refugiu, oamenii lui Israel îi descopereau şi îi ucideau.

Judecători 20:44 Optsprezece mii de bărbaţi au căzut din Beniamin, toţi voinici. Optsprezece mii. Numărul acesta probabil că îi reprezintă pe cei ucişi în lupta de la început.Restul de 25 100 (v. 35) au fost prinşi şi ucişi când fugeau spre pustiu (v. 45).

Judecători 20:45 Din cei ce au dat dosul ca să fugă spre pustie la stânca Rimon,bărbaţii lui Israel au nimicit cinci mii pe drumuri, i-au urmărit până la Ghideom, şi auucis din ei două mii. Stânca Rimon. Considerat prăpăstios, muntele calcaros, vizibil din toate părţile, cam la 3 mileşi jumătate este de Betel şi 8 mile nord-est de Ghibea. Un sat în acel loc este cunoscut astăzi caRammun. Ghideom. O cetate necunoscută.

Judecători 20:47 Şase sute de oameni erau cei ce dăduseră dosul şi fugiseră sprepustie la stânca Rimon; acolo au rămas patru luni. La stânca Rimon. Singurii soldaţi din toată oştirea beniamită care scăpaseră au fost 600 deoameni care s-au ascuns în peşterile calcaroase din muntele Rimon.

Judecători 20:48 Bărbaţii lui Israel s-au întors la fiii lui Beniamin, şi i-au trecut prinascuţişul săbiei, de la oamenii din cetăţi până la dobitoace, şi tot ce au găsit. Au pusde asemenea foc tuturor cetăţilor pe care le-au găsit în cale. Tot ce au găsit. Acest măcel fără discriminare al ne-combatanţilor, fără a se mai aminti acelaal oştirii înfrânte şi fugare, a fost întru totul nejustificat. Păcatul oamenilor din Ghibea trebuia să fiepedepsit pentru că el a fost mare. Totuşi, când rezistenţa efectivă a oştirii lui Beniamin a fostnimicită, sarcina oştirii israelite era încheiată. Criminalii făptaşi ar fi putut apoi să fie prinşi şipedepsiţi. Cetatea lor Ghibea se afla deja în ruine. Ar fi trebuie să fie îndeajuns. Nu exista nici oscuză pentru nemiloasa exterminare a întregii seminţii, nici pentru arderea cetăţilor ei. Dar, înfierbinţeala luptei, se pare că lucrează în oameni o patimă neraţională, care îi conduce la acţiuni pecare ei nu le-ar săvârşi în momentele lor rezonabile. În astfel de momente, oamenii adesea nu maisunt stăpâni pe ei; raţiunea nu mai conduce şi glasul conştiinţei nu mai este (ascultat) auzit.Aceasta avea să fie adevărat mai ales atunci când erau fără un conducător de seamă de la careoştirea să poată aştepta instrucţiuni şi care să poată exercita controlul. Mândria rănită a oştiriiisraelite, făcând-o să o usture prin cele două înfrângeri pricinuite de către un adversar mult mai mic,a făcut-o să comită un rău mai mare, măsurat ca extindere, decât păcatul pe care israeliţii au căutatsă-l pedepsească.

Judecători 21:1 Bărbaţii lui Israel juraseră la Miţpa, zicând: "Niciunul din noi să nu-şidea fata după un Beniamit." Juraseră. În raportul anterior n-a fost făcută nici o menţiune despre acest jurământ. Estevădit că seminţiile l-au făcut curând după ce s-au adunat pentru prima dată la Miţpa, înainte de aîncepe ostilităţile pe faţă. Cei din vechime priveau jurământul ca inviolabil (vezi cap. 11,30; 17,1.2). Deşi astfel de jurăminte nu puteau fi călcate sau retrase, israeliţii, mai ales în vremurile demai târziu, au găsit multe căi de a păzi litera unui jurământ dar a călca spiritual prin şmecherie saualtfel de evaziune. Totuşi, nimeni nu este obligat să-şi ţină cuvântul mărturiei lui dacă acesta cere

Page 123: 07. Judecători

- 123 -

să săvârşească o faptă rea. Să nu-şi dea fata. Probabil că jurământul a fost făcut sub blestem ca în Fapte 23,14. Acţiuneabeniamiţilor de a sprijini pe oamenii cei răi din Ghibea au trezit mânia israeliţilor în aşa măsură încâtei s-au legat să nu-şi facă căsătorii mixte cu beniamiţii, întocmai după cum li se poruncise deDomnul să nu facă căsătorii mixte cu cele şapte neamuri păgâne din Canaan (Deuteronom 7,1-4).

Judecători 21:2 Poporul a venit la Betel, şi a stat înaintea lui Dumnezeu până seara.Au ridicat glasul, au vărsat multe lacrimi, Betel (în engl. „house of God”). Poate că Silo. Unii cred că cuvintele ar trebui iarăşi traduseca nume proprii „Betel” (vezi despre cap. 20,18.27). Au vărsat multe lacrimi. După ce mânia lor aprigă a trecut, poporul a recunsocut cămerseseră prea departe cu răzbunarea lor asupra uneia dintre seminţiile lor. Cu cât mai bine ar fifost dacă plânsul lor ar fi avut loc mai devreme, înainte ca fapta să fi fost făcută.

Judecători 21:3 şi au zis: "Doamne, Dumnezeul lui Israel, pentru ce s-a întâmplataşa ceva în Israel, să lipsească astăzi o seminţie întreagă din Israel?" Pentru ce? Întrebarea aceasta înseamnă că israeliţii L-au învinuit pe Dumnezeu aducândseminţia lui Beniamin la o nimicire adevărată (vezi v. 15). Seminţiile adunate ar fi trebuit să ştie cămânia lor şi dorinţa lor de răzbunare care au luat naştere din cauza celor două înfrângeri ale lor decătre oştirea lui Beniamin, a fost adevărata cauză a nimicirii aproape complete a seminţiei.

Judecători 21:4 A doua zi, poporul s-a sculat dis de dimineaţă, au zidit acolo unaltar şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire. Au zidit acolo un altar. Această afirmaţie a fost adusă ca dovadă că israeliţii se adunaseră laBetel în loc de Silo, pentru că la Silo trebuia să fi existat deja un altar în legătură cu cortul întâlnirii.Pe de altă parte, acei care cred că referirea este la Silo înţeleg că textul vrea să spună că poporul aclădit un altar nou la Silo, fie că cel vechi era în paragină, fie că era nevoie de altul spre a face faţăunui număr aşa de mare de jertfe care au fost aduse (vezi cap. 20,18.27; 21.2).

Judecători 21:5 Copiii lui Israel au zis: "Cine dintre toate seminţiile lui Israel nu s-asuit la adunare înaintea Domnului?" Căci făcuseră un jurământ mare împotriva oricuinu s-ar sui la Domnul la Miţpa, şi ziseseră: "Să fie pedepsit cu moartea." Nu s-a suit. După ce întreaga luptă trecuse, israeliţii au început o cercetare să se asiguredacă întreaga naţiune răspunsese la chemarea de a lua parte la războiul împotriva lui Beniamin.Când oştirea se adunase pentru prima dată, seminţiile făcuseră un jurământ împotriva oricărei părţia israeliţilor care a refuzat să sprijine antrepriza. Probabil că au fost necesare măsuri extreme spre aobliga cooperarea.

Judecători 21:8 Ei au zis deci: "Este cineva dintre seminţiile lui Israel care să nu sefi suit la Domnul la Miţpa?" Şi nimeni din Iabes din Galaad nu venise în tabără, laadunare. Iabes din Galaad. Identificat cu Tell el-Meqbereh şi Tell Abu Kharaz, cam la 9 mile şijumătate spre sud şi est de Betshan în Wadi el-Yabis la răsărit de Iordan. Se pare că între seminţialui Beniamin şi cetatea Iabes din Galaad a existat o legătură de rudenie prin alianţă. Afinitateaaceasta pare să fi continuat chiar după ce cetatea a fost nimicită şi reclădită. Saul, care a aparţinutseminţiei lui Beniamin, a făcut prima lui faptă de vitejie scăpând Iabesul din Galaad de amoriţi (1Samuel 11,3-15). Pe vremea morţii lui Saul, locuitorii din Iabesul din Galaad şi-au plătit înapoidatoria lor salvând trupul lui Saul de a fi expus public pe zidurile Bet-Sanului (1 Samuel 31,8-13).

Page 124: 07. Judecători

- 124 -

Judecători 21:10 Atunci adunarea a trimis împotriva lor douăsprezece mii de ostaşi,dându-le porunca aceasta: "Duceţi-vă, şi treceţi prin ascuţişul săbiei pe locuitorii dinIabes din Galaad, cu femeile şi copiii. Douăsprezece mii. Metoda aceasta de a înrola o oştire reprezentativă a întregului grupfusese folosită mai înainte (Numeri 31,1-6). Duceţi-vă şi treceţi prin ascuţişul săbiei. Adoptarea acestui mijloc de a obţine soţii pentru cei600 de supravieţuitori ai seminţiei lui Beniamin care se ascunseseră în peşterile muntelui Rimon neajută să înţelegem lumina spirituală mărginită a acelor vremuri. Astfel de măsuri crude în numelereligiei sunt revoltătoare şi trebuie înţelese în lumina vremurilor în care au avut loc.

Judecători 21:11 Iată ce să faceţi: să nimiciţi cu desăvârşire orice bărbat şi oricefemeie care a cunoscut împreunarea cu bărbat." Orice femeie. Fiecare locuitor trebuia nimicit, cu singura excepţie a fetelor fecioare. Ceilalţimembri ai familiei nu erau în realitate mai vinovaţi decât aceste fete. Întreaga procedare nemiloasă,deşi adusă la îndeplinire sub aspectul împlinirii unui jurământ sfânt faţă de Domnul, n-a fost decâtun mijloc brutal de a împiedica dispariţia seminţiei lui Beniamin.

Judecători 21:12 Au găsit între locuitorii din Iabes din Galaad patru sute de fetefecioare, care nu se culcaseră cu bărbat şi le-au adus în tabără la Silo, care este înţara Canaanului. Patru sute. Le lipseau încă două sute spre a avea destule pentru cei 600 de beniamiţi caremai erau în viaţă în peşteri. Silo. Vezi cele despre versetele 2, 4; cap. 20,18. Tabăra s-a putut muta la Silo la scurt timpdupă încheierea ostilităţilor cu Beniamin.

Judecători 21:15 Poporului îi părea rău de Beniamin, căci Domnul făcuse o spărturăîn seminţiile lui Israel. Domnul făcuse o spărtură. Spărtura sau golul în cercul lanţului celor 12 seminţii fusesefăcută în realitate de israeliţii înşişi în excesul lor iraţional de a pedepsi fapta nebunească a unorbeniamiţi. Dacă ei ar fi acţionat în tot timpul în spiritul adevăratei iubiri frăţeşti, ei ar fi putut săaducă la îndeplinire finalul dorit fără măcelărirea lipsită de sens şi atrocităţile pe care le-au săvârşit.

Judecători 21:16 Bătrânii adunării au zis: "Cum să facem rost de neveste pentru ceirămaşi, căci femeile lui Beniamin au fost nimicite?" Cum să facem? Bătrânii ştiau că aceşti oameni se vor căsători din necesitate cu soţiicanaanite. Spre a evita această calamitate, ei au folosit mijloace ocolite pentru a ţine literajurământului lor chiar dacă călcau spiritul lui. În loc să înlăture cu curaj jurământul lor în primul rândşi să îngăduie beniamiţilor să se căsătorească (cu femei) din celelalte seminţii, ei au fost mânaţi decredinţa lor greşită că un jurământ este întotdeauna de necălcat, să săvârşească măcelărirea debărbaţi, femei şi copii nevinovaţi.

Judecători 21:17 Şi au zis: "Cei ce au mai rămas din Beniamin, să-şi păstrezemoştenirea, ca să nu se şteargă o seminţie din Israel. Moştenirea. Probabil că aceasta nu se referă la proprietate, avere reală, deşi unii au sugeratcă bătrânii au sfătuit oştirea victorioasă să nu împartă teritoriul lui Beniamin între ei. Ei au înţeles cătrebuia să fie o succesiune familiară pentru restul beniamiţilor.

Page 125: 07. Judecători

- 125 -

Judecători 21:19 Şi au zis: "Iată, în fiecare an este o sărbătoare a Domnului la Silo,care este la miază-noapte de Betel, la răsăritul drumului care suie din Betel laSihem, şi la miază-zi de Lebona." O sărbătoare. În timpul anului erau trei sărbători la care fiecare israelit de parte bărbăteascătrebuia să ia parte (Exod 23,17). Având în vedere că pe vremea aceasta cortul întâlnirii era aşezat laSilo, adunările acestea urmau să se ţină acolo. Este îndoielnic dacă în acele vremuri nestabile aexistat o încercare pe scară largă de a urma ritualul prescris. Din 1 Samuel 1,3 este evident că nicichiar familiile evlavioase n-au luat întotdeauna parte la toate cele trei sărbători. Care este la miazănoapte. Autorul Judecătorilor face o descriere atentă a aşezării lui Silo.Faptul că autorul socoteşte necesar să explice cititorilor lui aşezarea lui Silo i-a făcut pe mulţi săfixeze data pentru scrierea Judecătorilor mulţi ani după ce filistenii au distrus Silo la sfârşitul slujbeide judecător a lui Eli. Se pare că autorul i-a considerat pe oamenii zilelor lui ca necunoscători aipoziţiei cetăţii. Totuşi, pe de altă parte, este adevărat că Silo a fost amintit de multe ori mai înaintede către autorul Judecătorilor fără nici o încercare de a explica poziţia lui. Lebona. Cetatea este numită acum Lubban. Ea este la 3 mile (5 km) nord-vest de Silo.

Judecători 21:21 Uitaţi-vă şi când veţi vedea pe fetele din Silo ieşind să joace, săieşiţi din vii să vă luaţi fiecare câte o nevastă din fetele din Silo, şi să vă duceţi înţara lui Beniamin. Fetele din Silo. La aceste sărbători fusese poruncit să vină numai partea bărbătească (Exod23,17; Deuteronom 16,16). Uneori bărbaţii erau însoţiţi de soţiile şi fiicele lor, dar majoritateafemeilor prezente aveau să fie acelea care locuiau în Silo sau în apropiere. Să joace. La sărbătorile secerişului erau prevăzute atât ocazii sociale, cât şi slujbe religioase(PP 540).

Judecători 21:22 Dacă părinţii sau fraţii lor vor veni să se plângă la noi, le vomspune: "Daţi-ni-le nouă, căci n-am luat câte o nevastă de fiecare în război. Nu voi lile-aţi dat: numai atunci, aţi fi vinovaţi." Fraţii. În vechime, fraţii unei fete care era răpită erau acei care în primul rând cereaudespăgubire pentru maltratarea ei (vezi Geneza 34,7-31; 2 Samuel 13,20-38). Atunci aţi fi vinovaţi. Bătrânii lui Israel au făgăduit să-i potolească pe părinţii şi fraţii fetelorrăpite prin două motivări: prima – sfatul bătrânilor căzuse de acord că bărbaţii lui Beniamin trebuiausă aibă de undeva soţii; iar a doua – jurământul nu avea să fie călcat de către părinţi, pentru căfiicele lor nu au fost date în căsătorie, ci fuseseră luate cu forţa.

Judecători 21:24 Şi în acelaşi timp, copiii lui Israel au plecat de acolo fiecare înseminţia lui şi în familia lui, şi s-a întors fiecare în moştenirea lui. Au plecat. După ce serbarea a trecut şi beniamiţii supravieţuitori îşi asiguraseră soţii, oştireaa fost lăsată la vatră. Trupele trebuie să fi fost plecate de acasă de cel puţin 5 sau 6 luni, pentru căcei 600 de bărbaţi ai lui Beniamin se ascunseseră la Rimon timp de 4 luni (cap. 20,47).

Judecători 21:25 Pe vremea aceea, nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce-iplăcea. Nu era împărat în Israel. Declaraţia face o tranziţie corespunzătoare cărţii lui Samuel, caredescrie începutul monarhiei.