09 MarinescuSilvia Studiu Interdisciplinaritatea

8/18/2019 09 MarinescuSilvia Studiu Interdisciplinaritatea

1/5

1

STUDIU ASUPRAINTERDISCIPLINARITĂȚII CA

EXIGENȚĂ A SISTEMULUI DE ÎNVĂȚĂMÂNT MODERN

Prof. Silvia MarinescuLiceul Teoretic ”Ion Cantacuzino” Pitești

Promovarea interdisciplinarit ăţ ii constituie un element definitoriu al progresului cunoaşterii.În lucrarea „Programe de învăţământ şi educaţie permanentă” autorul L.D. Hainault aprecia că: „Seacordă mai multă importanţă omului care merge decât drumului pe care îl urmează. Astăzidisciplinele sunt invadate de un gigantism care le înă buşă, le abate de la rolul lor simplificator şi leînchide în impasul hiperspecializării. Inconvenientele tot mai evidente ale compartimentării,necesitatea din ce în ce mai manifestă a unor perspective globale şi contestarea unui devotament faţă de obiect care face ca omul să fie uitat, au condus la ceea ce s-a numit interdisciplinaritate”.

Problema interdisciplinarit ăţ ii a preocupat filisofii şi pedagogii încă din cele mai vechi

timpuri: sofiştii greci, Plinius, Comenius şi Leibnitz, iar la noi Spiru Haret, Iosif Gabrea, G.Găvănescu şi, dintre numeroşii pedagogici ai perioadei contemporane amintim pe G. Văideanu. Înopinia acestuia, intredisciplinaritatea „implică un anumit grad de integrare între diferitele domeniiale cunoaşterii şi între diferite abordări, ca şi utilizarea unui limbaj comun permiţând schimburi deordin conceptual şi metodologic”.

Interdisciplinaritatea este o formă de cooperare între discipline ştiinţifice diferite, care serealizează în principal respectând logica ştiinţelor respective şi-l ajută pe elev în formarea uneiimagini unitare a realităţii, îi dezvoltă o gândire integratoare.

Interdisciplinaritatea se impune ca o exigenţă a lumii contemporane supusă schimbărilor,acumulărilor cognitive în diferite domenii ale cunoaşterii. În perioada contemporană reformaconţinuturilor învăţământului românesc a creat cadrul unor transformări la nivelul curriculumului,

între care se distinge perspectiva interdisciplinar ă. Interdisciplinaritatea se refer ă şi la transferul metodelor dintr-o disciplină într-alta, transfercu grade diferite de implicare sau finalizare.

Interdisciplinaritatea

reprezintă o modalitate de organizare a conţinuturilor învăţării, cuimplicaţii asupra întregii strategii de proiectare a curriculumului, care ofer ă o imagine unitar ă asuprafenomenelor şi proceselor studiate în cadrul diferitelor discipline de învăţământ şi care facilitează contextualizarea şi aplicarea cunoştinţelor dobândite.

În procesul de învăţământ se regăsesc demersuri interdisciplinare la nivelul corelaţiilorminimale obligatorii, sugerate chiar de planul de învăţământ sau de programele disciplinelor sauariilor curriculare. În înf ă ptuirea unui învăţă-mânt modern, formativ, consider ăm predarea –învăţarea interdisciplinar ă o condiţie importantă. Corelarea cunoştinţelor de la diferitele obiecte de

învăţământ contribuie substanţial la realizarea educaţiei elevilor, la formarea şi dezvoltareaflexibilităţii gândirii, a capacităţii de a aplica cunoştinţele în practică; corelarea cunoştinţelor fixează şi sistematizează mai bine cunoştinţele, o disciplină o ajută pe cealaltă să f ie mai bine însuşită.

Predarea – învăţarea prin corelarea obiectelor de studiu reprezintă noul în lecţii, careactivează pe elevi, le stimulează creativitatea şi contribuie la unitatea procesului instructiv –educativ, la formarea unui om cu o cultur ă vastă.

Legătura dintre discipline se poate realiza la nivelul conţinuturilor, obiectivelor, dar secreează şi un mediu propice pentru ca fiecare elev să se exprime liber, să-şi dea frâu libersentimentelor, să lucreze în echipă sau individual.


2/5

2

Interdisciplinaritatea este „o formă de cooperare între discipline diferite cu privire la oproblematică, a cărei complexitate nu poate fi surprinsă decât printr-o convergenţă şi ocombinare prudentă a mai multor puncte de vedere.” (Cucoş Constantin „Pedagogie”).

Interdisciplinaritatea implică stabilirea şi folosirea unor conexiuni între limbaje explicative

sau operaţii, cu scopul diminuării diferenţelor care apar între disciplinele de invăţământ, clasice.Predarea şi învăţarea unei discipline au dezavantajul că folosesc perceperea secvenţială şi

insular ă a realităţii unice f ăcând-o artificială. Din acest motiv este necesar ă realizarea unorconexiuni, între anumite discipline şcolare pentru o percepere unitar ă a fenomenologiei existenţiale.

În învăţământul preuniversitar, (conform lui Văideanu, 1988) se pot identifica trei direcţiiale interdisciplinarităţii : 1. la nivel de autori de planuri, programe, manuale şcolare, teste sau fişe de evaluare;2. puncte de intrare accesibile profesorilor în cadrul proceselor de predare – evaluare (în acestcaz programele rămân neschimbate);3. prin intermediul activităţilor nonformale sau extraşcolare.

Intervenţia profesorului determină corelaţii obligatorii prevăzute de programele şcolare şi

impuse de logica noilor cunoştinţe, fapt ce duce la interdisciplinaritate. Se pot elabora, în echipă, proiecte de lecţii, planificări semestriale sau anuale comune a două sau mai multe discipline(biologie – chimie, biologie – fizică, matematică – fizică sau biologie – fizică – chimie etc.).

La nivel de reflecţie şi de elaborare curricular ă profesorii de discipline diferite trebuie să realizeze planificări şi proiecte de activitate didactică în comun, în raport cu unele criterii şi principii pedagogice asumate de către toţi. Există și dificultăţi legate de lipsa competenţelor de colaborare, decooperare şi de lucru în echipă.

De exemplu, curriculum-ul de Ş tiin ţ e ofer ă un punct de plecare în predarea integrată adisciplinelor din aria curricular ă Matematică şi ş tiin ţ e ale naturii. Acest curriculum a fost conceputcrosscurricular, pornind de la domeniile biologie, fizică , chimie şi de la temele comune acestora(funcţionarea pârghiilor – funcţionarea sistemului locomotor, componentele organice şi anorganice

ale organismelor, formarea imaginii la ochi – funcţionarea unui aparat de fotografiat etc.).Astfel, obiectivele curriculum-ului de Ş tiin ţ e vizează:

observarea şi interpretarea proceselor naturale care au loc în mediu; înţelegerea impactului proceselor naturale asupra activităţilor umane şi al activităţilor umaneasupra mediului; investigare unor interdependenţe în şi între sisteme fizice, chimice şi biologice; încurajarea elevilor pentru asumare de responsabilităţi şi pentru cooperare.

Competenţele ce se urmăresc a fi formate prin curriculum-ul de Ş tiin ţ e se refer ă lacomunicare, studiul individual, înţelegerea şi valorificarea informaţiilor tehnice, relaţionarea lamediul natural şi social; la acestea se adaugă formarea unor aptitudini precum: grija faţă de mediul natural;

interesul pentru explicarea raţională a fenomenelor din mediu; stimularea curiozităţii şi a inventivităţii în investigarea mediului apropiat.

În scopul formării acestor competenţe şi atitudini, vor fi valorificate cunoştinţe privindmediul natural, individul, grupul de indivizi, relaţiile dintre indivizi şi dintre indivizi şi mediu,interacţiunile specifice acestora, modificările mediului ca urmare a intervenţiei omului. Lecţiile potfi structurate pe teme în care se pot face legături cu subiecte abordate la alte discipline:

„Omul şi mediul său de viaţă” ce cuprinde: Principalele organe şi sisteme şi funcţiile organismului uman; Relaţiile omului cu alte vieţuitoare; Igiena mediului de viaţă; Poluarea mediului;


3/5

3

„Sisteme”: Legătura dintre plante şi animale: lanţuri trofice, relaţii inter- şi intraspecifice; Evoluţia sistemelor biologice: plante, animale şi om.

Un conţinut structurat în chip interdisciplinar este mai adecvat realităţii descrise şi asigur ă o

percepere unitar ă şi coerentă fenomenelor. Astfel avantajele interdisciplinarit ăţ ii sunt multiple:a. Permit elevului să acumuleze informaţii despre obiecte, procese, fenomene care vor fiaprofundate în anii următori ai şcolarităţii; b. Clarifică mai bine o temă f ăcând apel la mai multe discipline;c. Creează ocazii de a corela limbajele disciplinelor şcolare;d. Permite aplicare cunoştinţelor în diferite domenii;e. Constituie o abordare economică din punct de vedere al raportului dintre cantitatea de cunoştinţeşi volumul de învăţare.

Predarea interdisciplinar ă pune accentul simultan pe aspectele multiple ale dezvoltăriicopilului: intelectuală, emoţională, socială, fizică şi estetică. Interdisciplinaritatea asigur ă formareasistematică şi progresivă a unei culturi comunicative necesare în învăţare, pentru interrelaţionarea,

pentru parcurgerea cu succes a treptelor următoare în învăţare, pentru învăţarea permanentă.În concluzie, se impune subliniat faptul că interdisciplinaritatea contribuie la optimizarea

învăţământului oferind o viziune plurală şi dinamică asupra ştiinţelor, în concordanţă cu fenomenelereale, ofer ă imaginea domeniilor de cunoştere permanent dispuse la completări; valorifică informaţiişi abilităţi dobândite de elevi pe alte filiere decât cea şcolar ă, iar consecinţele asupra dezvoltăriiintelectuale a elevilor, a creşterii randamentului şcolar sunt evidente.

„A ieşi din grani ţ ele propriei tale discipline implică o sinteză” (J. Piaget, Dimensiunile interdisciplinare)

biologia

geografie

matematică fizică

chimie

istorie

literatura

muzică şidesen


4/5

4

EXEMPLIFICARE

In cadrul lectiei ”Mecanisme simple - pârghiile” se poate vorbi de ”Pârghiile din organismsi importanta lor’’-punandu-se în evidentă interferenta fizică – biologie.

De la biologie se stie că :- totalitatea oaselor din organism reprezintă sistemul osos sau scheletul ;- forma oaselor este determinata de rolul pe care îl îndeplinesc în organism;- oasele pot avea rol de sustinere a corpului si în aceasta categorie intra coloana vertebrala (caresustine greutatea tuturor organelor) si oasele membrelor inferioare (care sustin greutateacorpului); alte oase au rol de protectie pentru diferite organe, deoarece marginesc unele cavităti careadapostesc organele interne (oasele cutiei craniene, vertebrele, coastele, sternul); sunt si oase cu rolîn miscarile corpului, constituind organe pasive (puncte de insertie ale muschilor);- în functia pasiva oasele joaca rol de parghii.De la fizică se stie că :- pârghia este un mecanism simplu care serveste la transmiterea fortelor si a miscărilor de la

elementul conducator la elementul condus ;- pârghia este o bar ă rigida care se poate roti în jurul punctului de sprijin si asupra careia actioneazadouă forte: forta care trebuie învinsă, numita fortă rezistentă (R) si forta care determina actiunea,numita forta activa (F) ;- dupa raportul dintre punctul de aplicatie al fortei (reprezentat prin muschi) sí al rezistentei(reprezentar prin greutatea deplasata), pârghiile osoase se pot grupa în cele trei categorii cunoscuteîn mecanică :1. Pârghia de gradul I

Punctul de sprijin se găseste între punctul de aplicatie al fortei active si cel al fortei rezistente (R-S-F)

S

O asemenea pârghie este realizată la mentinerea capului în echilibru pe coloana vertebrala ; punctulde sprijin se află la articulatia capului cu coloana, forta F este în muschii cefei, iar rezistenta estedata de greutatea fetei.

2. Pârghia de gradul II

Forta rezistenta se afla intre punctul de aplicatie al fortei F si punctul de sprijin (S-R-F)

S

O asemenea pârghie este realizata la ridicarea corpului pe vârful picioarelor: punctul de sprijin estela vârful piciorului, punctul de aplicatie al rezistentei la articulatia oaselor gambei cu oasele tarsienesi forta activă se aplica pe osul călcâiului. Este pârghia realizată țn timpul mersului.


5/5

5

3. Pârghia de gradul III

Are forta activă între punctul de sprijin si punctul de aplicatie al fortei rezistente (S-F-R).

O asemenea pârghie se realizează la membrul superior în timpul ridicării unei greutăti asezată în palma prin flexia antebratului pe brat: rezistenta se afla în palmă, punctul de sprijin în articulatiacotului, punctul de aplicatie al fortei pe oasele antebratului. Acest tip de pârghie se realizează si laarticulatia umărului si genunchiului.

BIBLIOGRAFIE:

1 PĂLĂŞAN T., CROCNAN D.O., HUŢANU E.: „Interdisciplinaritatea şi integrare – o nouă abordare a ştiinţelor în învăţământul universitar”, în Revista Formarea continuă a C.N.F.P dinînvăţământul preuniversitar, Bucureşti, 2003.2. VĂIDEANU G.: „Educaţia la frontiere dintre milenii”, Bucureşti, E.D.P., 1988.3. M.E.C. Curriculum Naţional. Programe şcolare pentru disciplinele din aria curricular ă:Matematică şi Ştiinţe ale Naturii.

Documents

09 MarinescuSilvia Studiu Interdisciplinaritatea