1 Definitie si obiect:

Termenul de “munca” provine din limba slavona (monka) si are mai multe sensuri. Un prim sens, cel principal, este de “activitate indreptata spre un anumit scop in procesul caruia omul efectueaza, reglementeaza si controleaza prin actiunea sa schimbul de materii prime intre el si natura pentru satisfacerea trebuintelor sale”. **Dictionarul explicativ al limbii romane, Ed. Univers Enciclopedic, Buc. 1998.

Dreptul muncii nu reglementeaza orice fel de munca, ci doar pe cea subordonata altuia, in schimbul unui salariu. In tara noastra, principalul act care reglementeaza raporturile de munca este Legea nr. 53/2003, Codul muncii, act normative care concorda cerintelor moderne, normelor in materie ale Uniunii Europene si dreptului international al muncii. * * Cezar Tita, Munca si raporturile juridice de munca, Ed. Fundatiei Romania de Maine, Buc., 2005, pag. 7.

Dreptul muncii reprezintă acea ramură din sistemul de drept, care reglementează sfera raporturilor de muncă. Prin raporturi de muncă se înţeleg acele relaţii stabilite cu ocazia încheierii, executării, modificării şi încetării contractului individual de muncă.

Aceste relatii se stabilesc intre cei care utilizeaza forta de munca – angajatori (patroni) si cei ce presteaza munca – salariati (angajati).

Din definiţia dreptului muncii reiese că obiectul acestuia îl constituie raporturile de muncă izvorâte din contractul individual de muncă şi din raporturile juridice conexe lor (formerea profesionala, securitatea si sanatatea in munca, organizarea, functionarea si atributiile sindicatelor si patronatelor, jurisdictia muncii), denumite astfel pentru ca deriva din incheierea contractului de munca, ori sunt grevate pe acesta, servind la organizarea muncii si la asigurarea