Emotiile si sentimenteleIntrebari far' de raspuns..!!!

De cele mai multe ori complicam lucrurile cand de fapt ele sunt atat de simple.Putem sa facem o delimitare clara intre emotii si sentimente?...Sunt doi termeni inselatori in anumite contexete?Mereu avem impresia ca le cunoastem sensul si mereu apare cate ceva care ne zdruncina convingerea.Si de fapt realitatea poate fi cu totula alta.

Dam nastere sentimentelor in urma emotiilor. Sentimentul il simti in interior..iti umple sufletul.Emotia o transpui pe chip...o faci citita si o dai spre citire.

Care din cele doua mentin in plan psihic , viata in echilibru?Ne pot sustine dar ne si pot ucide in egala masura.

Care din ele se substituie celuilalt?

EMÓTIE, emotii, s. f. Reactie afectivă de intensitate mijlocie si de durată relativ scurtă, însotită adesea de modificări în activitătile organismului, oglindind atitudinea individului fată de realitate.emotia e de scurta durata si precede sentimentul

SENTIMÉNT, sentimente, s. n. 1. Proces afectiv specific uman, care exprimă atitudinea omului fată de realitate; simtământ. ♦ Afectiune. 2. Facultatea de a simti, de a cunoatte, de a aprecia ceva; constiintă.Emotiile sunt materialul brut. Sentimentele sunt interpretarea acestui material brut.emotia se caracterizeaza prin intensitate.Sentimentul poate sa fie mai domol dar este de durata mai lunga decat emotia, e un proces mai complex .Noi avem un locas al nostru unde tinem emotii . Bune sau rele . Nu ni le exprimam . Si la un anumit moment dat adunate pot distorsiona realitatea . Important e sa acceptam ce simtim , sa fim noi si sa constientizam bogatiile din noi si sa impartasim cu altii.Charles Darwin considera ca emotiile fundamentale sunt urmatoarele: bucuria, surpriza, tristetea, frica, dezgustul, furia, iar Paul Ehman adauga la acestea si alte emotii precum veselia, dispretul, nemultumirea, jena, vinovatia, mandria, etc.

O emotie poate fi considerata fundamentala daca indeplineste urmatoarele criterii:- se manifesta brusc;- dureaza putin;- este diferita de alte emotii;- apare si la bebelusi;- se manifesta fiziologic in mod specific;- are o expresie faciala universala la toti oamenii;- este declansata de situatii considerate universale;

Sentimentele umane primare, autentice (in opozitie cu cele parazite)1. Bucurie2. Tristeţe3. Mânie (furia)4. Frica*5. Dragoste**

*Unii autori, considera frica manifestata in starea eului de Adult ca un sentiment parazit, pentru ca ei cred ca poate fi eliminata prin reflectie. Totusi, un copil nu poate elimina frica prin reflectie, neavand dezvoltate suficient functiile cognitive. Alti terapeuti considera curajul (si demersul de "a-ti face curaj") ca fiind un sentiment parazit, o actiune prin care desconsideram realitatea (a persevera pe un drum gresit cu orice pret). In schimbul fricii sau al curajului unii autori AT propun aprecierea obiectiva din Adult a situatiei si gasirea solutiilor optime. Nu pot sa-mi fac curaj sa infrunt un individ de 2 metri, inarmat cu un cutit sau pistol, cand eu

am 1,5 m inaltime si sunt neinarmat. Aleg sa fug ori sa nu provoc, ori sa negociez. De aceea psihologii criminalisti recomanda victimelor luarii de ostatici sa coopereze cu agresorii pana cand oameni specializati pot rezolva situatia. In concluzie, unii autori AT considera ca notiunea de frica sau curaj nu exista daca situatia este apreciata rapid si obiectiv. Si totusi, exista exceptii, sunt surprins de o masina, mi se face frica si ma feresc. Cand frica este un sentiment generat de instinctul de conservare, ea e autentica. Dar risca sa devina parazita, daca persista. De exemplu traumele nu sunt altceva decat frici reziduale (un sentiment parazit de frica trait permanent desi pericolul a trecut; la fel tristetea poate deveni un sentiment rezidual, care este intretinut inconstient si astfel nu mai trece, pentru ca nu e eliminat prin reflectie). Autorii AT insista pe faptul ca putem controla ca adulti, instinctele si sentimentele cu ajutorul ratiunii. Sau chiar putem elimina din campul constientei ceea ce ne face rau sau putem amana o anumita dorinta, nevoie, pana cand o putem satisface. Inversul, tanjirea, trairea intensa a dorintelor nesatisfacute, este distructiva. Totusi, sa nu se creada ca intreg procesul ar putea conduce la asceza. Desi unii au incercat si spun ca au reusit. Nici un terapeut nu va recomanda asceza, calugaria, ci planificarea, actiunea, cautarea de solutii, solutia cea mai putin rea dintre cele rele, si cel mai important, sa incerci sa-ti creezi singur conditii multumintoare de viata.

**Dragostea nu e considerata un sentiment primar. Ci ca ea apare mai tarziu. Absenta dragostei produce manie din partea celui care nu e iubit la adresa celui care a pretins ca il iubeste (e vorba de iubirea vazuta ca actiune). Mânia, furia, este un sentiment care ne ajuta sa ne confruntam cu situatii dificile aici si acum. Si D-zeu devine mânios, se spune in Biblie, pe cei care in loc sa-si iubeasca semenii, îi distrug. Este sănătos a manifesta mânia sau furia atunci când suntem prost trataţi. Reprimarea ei, poate duce la agresivitate pasivă sau tulburări somatice (somatizări). Dar pentru a reactiona in fata manifestarilor patologice, trebuie sa le cunosti (sa cunosti proiectiile, parazitarile, si jocurile pshologice in care unii incearca sa ne atraga). Dar poti sa fi furios pentru ca cineva a refuzat sa se lase atras intr-un joc manipulativ al tau. Atunci vei trai un sentiment de furie parazita.

Absenta bucuriei produce tristeţe iar cu timpul depresie. Bucuria este sensul vietii. Acest sentiment poate fi pervertit, "sa te bucuri de cea ce tine de trup, si sa uiti de ceea ce tine de spirit, de suflet". De exemplu, parintii care se ingrijesc doar de trupul copilului ignorandu-i dorintele, il fac pe micut sa isi ignore sentimentele, dorintele, nevoile, sa se simta ca un obiect.

Cu primele 4 sentimente ne nastem, le avem din primul an de viata. Cu timpul, apar si alte sentimente, invidia, ura, care pot sau nu sa fie autentice.

Invidia pe obiecte sau pe persoane (gelozia) este un sentiment autentic, atat timp cat il folosim ca sa devenim mai competitivi, mai constructivi in relatiile cu ceilalti. E normal sa fiu invidios un timp scurt pe vecinul care si-a luat o masina mult mai frumoasa sau mai performanta ca a mea. Dar apoi realizez ca vecinul are o calificare mai buna, munceste mai mult decat mine si ori renunt la invidie, ori incerc sa devin eu insumi mai competitiv, mai productiv. Dar, daca ma duc si-i distrug masina din invidie tranformata in ura neputincioasa, atunci invidia mea e un sentiment fals, parazit. Oricum vecinul va primi despagubirea de la societatea de asigurari, isi va repara masina iar eu raman la fel cum eram, un frustrat. La fel cu ura. Este normal sa urâm in primul moment pe cineva care ne-a facut un mare rau, cu sau fara motiv,sau pentru ca a exagerat un motiv. Asa s-a cladit USA, pe sentimentul de ura autentica care a condus la atarnarea in streang a banditilor. Chiar D-zeu spune in Biblie "Eu urasc...etc. etc.". Insa, daca ura vine din invidie, ea e un sentiment fals indiferent daca invidia a fost initial autentica sau nu. Este ura care l-a impins pe Cain spre crima. Cauza primara a sentimentelor parazite, este stima de sine scazuta, sentimentul valorii de sine scazut, lipsa iubirii de sine. Dar trairea sentimentelor parazite se si invata, dupa model parental. Un copil poate invata sa traiasca sentimente de deznadejde, inferioritate, de la parinti, care in loc sa caute solutii pentru rezolvarea problemelor, desconsidera realitatea, facand din tantar armasar.

Exemple de sentimente parazite: sentimentul de inferioritate sau inadecvare (fizica, intelectuala, sociala, etc.), de neputinta, rusine, invidia, gelozia, bucuria parazita (atunci cand te bucuri de raul altuia), tristetea parazita (atunci cand nu accepti o pierdere ireparabila), dorinta de a face placere cu orice pret - bufoneria, ura, frica parazita prin exagerarea problemei, tanjirea, trairea in trecut (nostalgia, melancolia) sau in viitor, trairile prin identificare, preluarea datoriei, vinei, responsabilitatii altora. Sentimentele parazite sunt un indicator al blocajului capacitatii de a trai sentimente autentice aici si acum si semnifica interdictia la dragoste, la bucurie.

Aceste interdictii sunt date in urma educatiei in familie, in cadrul Programarii Parentale.

Analiza tranzactionala sustine ca trairea sentimentelor parazite este invatata de catre copil de la parinte si face parte din script, din imaturitate. Prin definitie, cand ne aflam in starea eului de Adult, nu putem trai decat sentimente autentice, aici si acum. In intimitate, in starea eului de Copil liber, traim sentimentele autentice cu care ne nastem (acele sentimente care nu au fost pervertite de educatie; educatie nu inseamna scoala, ci ceea ce traieste copilul in familie). De notat uneori inversunarea cu care un om parazitat incearca sa-i faca pe ceilalti sa traisca sentimentele lui parazite, de frustrare, inadecvare sau ca rezultat al proiectiilor. Aceasta manevra, poate fi evitata greu sau deloc de un copil. Dar ca adult, avem datoria fata de noi insine de a fi constienti asupra a ceea ce doreste celalalt sa ne faca sa traim si sa refuzam oferta daca ea este aducatoare de sentimente negative. Autorii AT spun "nu ma poti face sa simt ceea ce eu nu doresc sa simt", in opozitie cu injonctiunile parentale care forteaza copilul la "nu simti ce simti, simte ce simt eu". Acum ca adult, avem optiunea de a cauta in trecut, de a sterge toate sentimentele negative, parazite si de a le inlocui cu altele pozitive, autentice. Iar daca am avut parinti care ne-au aratat ca "viata exista numai in rahat", ca adulti putem renunta la a mai cauta viata in rahat.

A nu gandi din perspectiva adulta, a avea o gandire pervertita, contaminata, inseamna de cele mai multe ori a trai un sentiment parazit (negativ, fals), asa cum ne-au invatat parintii nostri (in cazul in care nu am avut norocul sa avem parinti buni). Sentimentele parazite sunt distructive (pur si simplu distrug fizic creierul). Sentimentele parazite sunt pasate altora de catre indivizii parazitati (care traiesc sentimente parazite) in scopul magic "sa ti se intample tie asta ca sa nu mi se intample mie" sau "gusta si tu cu mine acest rahat, poate mi se va parea ca e dulce". Astfel, boala psihica "se ia" prin introiectie, atunci cand propria noastra constiinta e deja tulburata din familie. De aceea mediul psihiatric este considerat deosebit de toxic emotional, iar personalul medical beneficiaza de sporuri salariale substantiale.

Indivizii macinati de ura, de invidie, sentimente de inferioritate, de ganduri ascunse, meschine, de sentimente de ostilitate, neacceptate, respingere (asa zisul ochi critic), alienare (omul se percepe rupt de ceilalti indivizi pe care nu-i poate intelege si accepta sub nici o forma datorita dorintei de perfectiune pe care o pretinde de la acestia), sau dominati de un fals eu creat din credinta ca asa vor fi acceptati mai usor, sau care manifesta "copilul seducator" care ademeneste/ispiteste pe altii cu propriile vicii, etc.etc., sunt denumiti in AT "parazitati", pentru ca traiesc permanent sentimente parazite. Oamenii parazitati, incearca sa scape de sentimentele lor parazite prin diverse mecanisme psihopatologice, cum ar fi proiectiile psihologice, parazitarile, jocurile psihologice manipulative.

Mai multe date despre sentimente autentice/parazite pot fi gasite in lucrarea Ian Stewart - Analiza Tranzactionala astazi, o noua abordare.

Sentimentele le simţim, le exprimăm şi le apărăm (chiar daca nu sunt autentice, ci false, parazite, dar, în psihoterapie, pacientul invata sa-si blocheze sentimentele parazite prin reflecţie cu ajutorul raţiunii şi al conştiinţei). Actiunea de a elimina sentimentele parazite face parte din procesul de maturizare emotionala. Sentimentele parazite sunt apanajulul starilor negative ale eului: Copil Adaptat Negativ, Copil Liber Negativ, Parinte Grijuliu Negativ (victima), Parinte Normativ Negativ (persecutorul).

Sentimentele primare, autentice, pot fi asadar inlocuite de sentimente parazite. Sentimentul autentic, poate chiar sa dispara din campul constiintei. Interdictia constanta la dragoste, bucurie, poate duce pana la aplatizare afectiva, impietrire. In relatiile construite pe un contract mincinos, partenerii nu mai pot avea intimitate emotionala, de la Copil liber la Copil liber. Astfel, ei nu se mai pot bucura autentic impreuna. Totusi, pentru a se putea bucura, ei inlocuiesc bucuria autentica cu o bucurie parazita. Si asa ajung sa se bucure ca isi cumpara o masina mai scumpa ca a vecinului, ca isi fac o casa mai mare ca a vecinilor, ca cutare are un anumit defect de vorbire, sau alte defecte, s.a.m.d. Astfel bucuria devine un sentiment parazit, si ea este impartasita in cadrul jocurilor de parazitare din Parinte catre Parinte ("ce prosti sunt ceilalti, ha, ha"). Parazitarile pot deveni din ce in ce mai agresive, tatal isi poate parazita copilul in auzul acestuia, spunand sotiei (parazitare P-P) "al nostru nu e asa destept ca al vecinilor". Apoi parazitarile intre parteneri pot deveni P-C "nu esti buna de nimic" sau "deja te-ai ingrasat, uite ce bine arata vecina". In acest moment, cei care la inceput erau aliati, devin agresor - victima. Sau, pot mentine alianta, si sa isi transforme copilul intr-un paratrasnet parazitandu-l pana acesta poate

decompensa. Astfel, sentimentele parazite ale parintilor, sunt transferate copilului. De aceea se spune ca orice depresiv duce in spate cel putin o persoana (unul din parinti) sau ca "agresorul doarme pe sufletul victimei lui", victima care uneori nu mai doarme deloc.

Printr-un sentiment autentic, traim o situatie. Daca nu sti ce sentiment sa aloci unei situati, nu vei trai acea situatie si per total parazitatii nu isi traiesc viata, si mai grav, traiesc doar ca sa distruga viata altora. Prin alocarea unui sentiment parazit in locul unuia autentic, se cheama ca nu am trait acel moment si ca mi-am furat singur caciula. In perioadele intermediare de terapie psihologioca, sau chiar si fara terapie, unii indivizi aleg sa intre intr-un blocaj emotional, de teama de a mai trai sentimente parazite. Mai ales in situatiile in care cei cu care suntem nevoiti sa convietuim paraziteaza intens, suntem fortati sa alegem un blocaj emotional. Acest blocaj, a la long, este periculos, pentru ca el poate duce la decizia subită de suicid. Bucuria este sensul vietii ori parazitarile si jocurile nu ofera bucurie autentica ci ne fura energia care se duce la agresor. Unii indivizi aleg sa traiasca parazitand medii virtuale, tv-ul, jocurile PC. Este iarasi o sursa de false stroke-uri care duc la depresie. Solutia este flexibilitatea, alternarea, sa-ti creezi singur conditii multumitoare de viata, prin activitati, hobby-uri diverse. Doar un singur hobby, cum ar fi PC-ul, este tot o sursa parazita si tot o parazitare, a trai viata prin false emotii, prin ceea ce fac ceilalti, nu prin ceea ce fac eu insumi. Solutia care aduce satisfactii este intimitatea emotionala si activitatile (un job care ne place, hobby-uri diverse, excursii, natura este o sursa inepuizabila de stroke-uri autentice).

Sentimente şi atitudini comportamentale parazite (false)

Inteligenţa emoţională scăzută din partea copilului combinată cu lipsa iubirii parentale (lipsa înţelegeri şi acceptarii necondiţionate a parintelui pentru copil) generează urmatoarele sentimente parazite (non autentice) la copii si viitorii adulti, sentimente si atitudini comportamentale care formează scenariul de viaţă (script, blestemul parental, set de principii si programe inconstiente care se executa de la sine pe toata durata vieţii):

- complexe de inferioritate, inadecvare familiala si sociala. Apar in urma criticilor si reprosurilor facute in scop de afirmare a superioritatii parintelui asupra copilului („te-am facut ca să am în faţa cui mă da mare”). E normal si firesc ca parintele sa fie superior copilului dar nu e normal sa afişeze asta in scop ostentativ de umilire

- invidia si dorinta de a imita indivizii invidiati datorita sentimentului de inferioritate sociala. Poate degenera in mitomanie, in simdromul de falsa identitate.

- lacomia si compulsia de a achizitiona lucruri doar pentru afisare publica, nu pentru placere sau utilitate personala. Poate degenera in cleptomanie.

- proiectii afective sau sexuale care produc diferentieri sau conditionari intre copii (mama care isi „iubeste" mai mult fiul decat fiica pentru ca e baiat, tatal care isi iubeste mai mult fiica decat fiul pentru ca e fata). Au la origine complexe de inferioritate ale parintelui fata de propriul sex. Aceste proiectii sunt transmise familial in mod inconstient din generatie in generatie. O alta proiectie e naivul care are nevoia sa perceapa un parinte de imprumut in orice om amabil. Acestia sunt credulii victimele excrocilor care se afiseaza la inceput in piele de oaie (de parinte amabil) ca la urma sa schimbe foaia (majoritatea agresorilor intra sa joace in triunghiul dramei camuflati in salvatori ca la urma sa comute pe rol de agresor). Sunt si false victime care intra in triunghi sa ceara ajutorul salvatorului real ca la urma sa comute in agresor - nu e bine ce spui tu, esti nul (au invatat aceste jocuri in familie de mici si sunt dependenti de ele ca de heorina). Toti acestia, victimele credule, agresorii vicleni, sunt copii neiubiti care fie sunt perversi cu ei insisi fie cu altii, unii lupi, alti oi naive. Ei nu pot discerne negrul de alb pentru ca le lipsesc sentimentele autentice fata de orice.

- dorinta de a fi excentric, de a iesi in evidenta doar pentru ca atunci cand ai fost mic parintele nu te-a apreciat pozitiv (tinerii organizati in grupuri anarhiste care manifesta violent in fata unor parinti de imprumut doar pentru ca acasa nu le-a auzit nimeni dorintele)

- orientarea spre beneficiu imediat si spre satisfacerea trebuintelor fizice sau de dependenta emotionala (relatie pentru a nu fi singur, pentru sex, pentru bani sau pentru simplul fapt ca ambii parteneri se percep ca inadecvati

si de neacceptat de către o altă persoană, sau din dorinta de a invidia si a imita impreuna cuplurile bazate pe sentimente autentice "daca altii se inmultesc de ce sa nu ne inmultim si noi iar apoi legam copiii cu lantul sau îi ţinem in cuşcă")

- centrarea pe sine, inconstienta faţă de propriile emoţii şi ale celor din jur. Preocuparea excesiva fata de trup cu ignorarea sentimentelor personale sau ale celorlalti (parintele care se preocupa de defectele fizice ale copilului creindu-i acestuia complexe de inferioritate dar nu acorda nici o atentie dorintelor sau emotiilor copilului; au la baza dorinta egoista a parintelui de a se despagubi de orice imperfectiune personala prin perfectiunea pe care o pretinde de la copil

- sentimentul falselor datorii. Pentru ca nu a trait in familie pe propria piele simtul datoriei parintelui fata de copil (ci doar a implinit asteptarile egoiste ale parintelui), viitorul adult nu va sti in viata sa-si motiveze actiunile si datoria fata de sine sau altii in functie de propriile sentimente (fac asta pentru ca ma iubesc pe mine nu pentru a ma face remarcat, sau pentru a fi laudat, sau imi fac datoria in firma nu pentru ca il ling in fund pe sef ci pentru ca imi pasa de familiile celorlalti angajati).

- lipsa simtului critic de autoevaluare personala, specific adultului (“muncesc peste program in speranta ca seful ma va lauda cat sunt de harnic”). Sunt adultii imaturi care in copilarie nu au fost apreciati in nici un fel de parinti, au fost ignorati.

- furie, este mijlocul de a obtine ceva in dauna altcuiva

- agresivitatea, este mijlocul prin care un om agresat isi mascheaza frica. Atat timp cat e agresiv nu mai simte frica fata de cei din jur. Antidotul e iubirea manifestata prin respect indiferent de conditia celuilalt, atitudinea de toleranta. Se invata in familie, vei fi atat de tolerant pe cat au fost parintii tai cu tine.

- „mobilarea” sufletului gol prin aglomerarea locuintei personale cu obiecte iesite din uz sau cu deseuri adunate din pubele, fenomen care se manifesta in psihozele senile. Individul ramas singur, se retrage in starea eului de Copil si cauta sa se inconjoare cu obiecte care sa-i ofere caldura caminului primar; cu cat camera unde locuieste e mai plina de gunoaie cu atat sentimentul de caldura si siguranta e mai mare, deasemenea si sentimentul de multumire de sine pentru ca are destule jucarii. Psihoza regresiva il impiedica sa observe inutilitatea obiectelor adunate, dimpotriva se poate crede un om avut.

- atasamentul fata de obiecte, personificarea acestora. Apare la indivizii respinsi social, incapabili sa inteleaga sentimentele umane si implicit sa relationeze pasnic cu fiintele vii, animale sau oameni.

- negativismul - exprimarea inconstienta a absentei dreptului la existenta. Este manifestat de catre adultii care in copilarie au primit injoncţiunea parentala "nu exista". La finalul materialului sunt descrise cateva injoncţiuni parentale şi modurile în care pot fi date. Cu François Lelord şi Christophe André, citind despre forţa emoţiilor Francois Lelord a studiat medicina şi psihologia şi şi-a obţinut doctoratul în 1985. A devenit cercetător alături de Robert Liberman la Universitatea din California, Los Angeles. Din 1994 lucrează ca psihiatru în Hanoi şi Ho Chi Minh. Primul său roman a făcut celebru personajul Hector, un psihiatru care călătoreşte în jurul lumii în încercarea de a căuta ceea ce îi face pe oameni fericiţi. A lucrat la câteva monografii psihologice alături de Christophe Andre, printre care câteva publicate şi în limba română. Christophe Andre, pe de altă parte este cunoscut pentru lucrări precum Arta fericirii şi Cum să duci o viaţă fericită, cu toate că el se declară un pesimist. Predă la Universitatea din Paris şi lucrează câteva zile pe săptămână, în terapie, la spitalul Sf. Ana din Paris.Cum să ne exprimăm emoţiile şi sentimentele este traducerea din franceză a cărţii Forţa emoţiilor, scrisă de cei doi. Organizată ca un ghid al emoţiilor umane, lucrarea transmite o concluzie simplă, dar plină de semnificaţii: trăieşte-ţi viaţa din plin.Încă din introducere, cartea ne oferă lejer posibilitatea de a intui ceea ce urmează să găsim în paginile de mai departe, printr-un dialog descriptiv, bipolar:„- Emoţiile sunt ca un ghimpe în coastă, o povară…

-Nici vorbă! Emoţiile te fac să simţi că trăieşti!-Zău? Cu un nod în gât, cu inima bubuindu-ţi în piept, cu mâinile umede…-Să simţi bucuria, dragostea…-Să fii torturat de furie, ros de invidie…-Entuziasmul, tandreţea…-Îngrijorat, deprimat, dezamăgit…-Explozia de energie, provocările…-Paralizat, incapabil de a gândi raţional…-Inspirat, mânat de intuiţii…” (p. 15)Capitolele tratează consecutiv fiecare dintre emoţiile majore de furie, invidie, bucurie, tristeţe, ruşine, gelozie, frică, dragoste, dar şi emoţii aferente acestora sau destul de apropiate. Dând exemple de expresii faciale şi de comportament, scene literare, cinematografice şi contextuale din viaţa de zi cu zi, cei doi autori relevează felul în care se produc şi se manifestă emoţiile, dar şi sfaturi despre controlul emoţiilor negative, în diferite situaţii.Deşi inclusă în rândul emoţiilor majore, iubirea, poate chintesenţa întregii lucrări, ocupă un capitol aparte, dat fiind şi faptul că, precum ne spun şi autorii, aceasta implică emoţii descrise anterior. La fel ca şi în celelalte capitole, se încearcă aici descoperirea chipului iubirii, care după cum aflăm este destul de greu de portretizat. Ni se aminteşte de faptul că Darwin a descris expresia facială caracteristică iubirii, asemămând-o cu expresia evlaviei religioase, precum şi postura specifică de stat în genunchi, la fel cum stă bărbatul în genunchi la picioarele iubitei sale. Desigur, această caracteristică nu mai este valabilă astăzi. Privirea şi tonalitatea vocii sunt alte indicii, poate mai observabile în studiul expresivităţii acestei emoţii, sau mai degrabă, după cum aflăm din carte, „un complex amestec de emoţii asociate cu gânduri specifice şi o tendinţă de apropiere de persoana iubită” (p. 274), sau „cristalizare”, după cum e numită de Stendhal, citat de autori: “Este o operaţie a spiritului, care extrage din tot ceea ce i se prezintă ideea că obiectul iubit este înzestrat cu noi perfecţiuni”Cei doi autori ne relevează mai departe etapele descoperirii mecanismului ataşamentului, plecând de la baza dezvoltării acestuia, alcătuită în copilăria individului şi rolul extraordinar de important pe care îl îndeplineşte mama. „Rezumând cincizeci de ani de cercetări, putem spune că ataşamentul reprezintă un mecanism înnăscut, care leagă bebeluşul de mama sa, manifestându-se prin schimburi de priviri, mângâieri şi supt şi a cărui calitate influenţează profund dezvoltarea bebeluşului şi a viitorului adult” (p. 277). Se clasifica astfel 3 tipuri de ataşament între bebeluş şi mamă: ataşamentul securitate (explorarea plăcută a noului în tandem cu verificarea din partea mamei), ataşamentul evitant (ocazionalele supărări pe mamă) şi cel de-al treilea, ataşamentul ambivalent („lipirea” de mamă şi starea emoţională negativă, chiar şi în cazul unei separări scurte).În analiza iubirii, autorii vorbesc, indubitabil şi despre dorinţa sexuală, care ar putea fi mult mai relevantă în conturarea unei expresii. Începând cu descrierea dorinţei feminine în literatură, continuă cu descrierea celei masculine, aducând vorba de o întrebare mereu frecventă a femeilor şi anume, dacă un bărbat iubeşte o femeie atunci când o doreşte. În abordarea dorinţei erotice, autorii menţionează cele două tipuri de dragoste clasificate de psihologi, dar care au origini diferite: dragostea pasională care se dezvoltă din relaţia bebeluş-mamă şi dragostea¬prietenie, un derivat al ataşamentului faţă de părinţi, implicând dorinţa de tandreţe. Un al treilea tip ar fi angajamentul, care implică dorinţa partenerilor pentru o relaţie de lungă durată, fără perturbări exterioare. Triunghiul astfel alcătuit al dragostei are conţine diferite stări emotive pentru fiecare dintre cele 3 tipuri. Pentru iubirea pasională există o „emoţie violentă cu manifestări fizice intense, un amestec de dorinţă sexuală cu o formă adultă a ataşamentului bebeluşului pentru mama sa” (p. 288). În cazul iubirii-prietenie, avem de-a face cu o „emoţie mai liniştită, tandreţe şi dorinţă de bine pentru celălalt, înrudită cu ataşamentul părinţilor faţă de copiii lor” (p. 288). Pentru ultima latură a triunghiului, angajamentul, se manifestă „decizia de a rămâne împreună şi de a împărţi viitorul” (p. 288). Dar autorii ne vorbesc în continuare şi despre acei factori de risc formulaţi de unii cercetători, specifici primului tip – iubirea pasională, printre care: stima de sine scăzută, dependenţa şi nesiguranţa, anxietatea.Complicaţiile descrise mai departe, care ar putea încadra iubirea într-un segment aparte de boli, numără dezinteresul faţă de obligaţiile sociale sau familiale, emoţiile negative ca frica şi gelozia, auto-devalorizarea, tragica sinucidere şi în cele din urmă corupţia. Explicaţia dată de autori vis-a-vis de această latură a dragostei este cea de reducţionism, ocolind în mod injust toate celelalte părţi pozitive ale iubirii: „trăirea unor clipe de exaltare, chiar extaz, convingerea că eşti în sfârşit înţeles şi acceptat, în siguranţă, pe lângă faptul că dragostea te poate face să-ţi depăşeşti propriile limite, fie pentru a-l proteja pe partener, fie pentru a-i accepta slăbiciunile” (p. 295).

Spre sfârşitul capitolului cei doi autori aduc în discuţie dimensiunea culturală a iubirii. Aflăm astfel că există particularităţi universale dar şi valori specifice fiecărei civilizaţii, cultura impunând de asemenea şi ea norme proprii şi particulare. Iubirea pasională a fost privită întotdeauna cu precauţie, datorită factorilor de risc pe care îi presupune, aceasta fiind alimentată şi de religie în general, iar comparaţia dintre romanii şi chinezii din vremurile antice este foarte bine integrată aici. În încheiere, autorii preferă să nu dea sfaturi în cazul iubirii, care mereu o să rămână un subiect fără epuizare şi încă plin de mister.Cartea lui Francois Lelord şi a lui Christophe Andre propune spre sfârşit un ghid practic, un fel de management al emoţiilor, intitulând capitolul „Cum să convieţuieşti cu propriile emoţii”. Clasificând nişte mituri foarte încetăţenite, în carte se descrie o primă metodă: dezlănţuirea emoţiilor. Manifestarea liberă a unor emoţii negative cum ar fi furia era considerată în anii 70 foarte eficace. De asemenea, un alt mit, acela de a nu plânge, nu îşi dovedeşte valabilitatea întotdeauna, ci depinde de conjunctura şi persoanele care se află aproape în acele momente. Concluzia autorilor este foarte simplă: nici defulare, nici reţinere, ci fiecare în funcţie de situaţia dată.Foarte detaliat se face mai departe importanta legătura dintre sănătate şi emoţii şi rolul îndeplinit de acestea în apariţia şi evoluţia anumitor boli, în funcţionarea sistemului cardio¬vasculator şi imunitate. Înţelegem după acest capitol că emoţiile trebuie controlate (dar şi în strânsă legătură cu starea de sănătate), emoţiile proprii trebuie exprimate , emoţiile celorlalţi recunoscute.În încercarea de a contura o definiţie pentru emoţie, autorii dau un citat de Furetiere: „Emoţie: mişcare extraordinară, care agită trupul sau spiritul, tulburându-le temperamentul sau starea. Febra începe şi se termină cu o uşoară tresărire a pulsului. Când facem mişcări fizice violente, emoţia se resimte în tot organismul. Îndrăgostitul este emoţionat la vederea fiinţei iubite, laşul la vederea duşmanului său” (p. 326). Aflăm din ultimile pagini ale cărţi că există patru mari teorii care explică emoţiile (tabel p. 333): evoluţionistă, reprezentată de Darwin, („simţim emoţii pentru că ne sunt înscrise în gene”), psihologistă, reprezentată de William James, („simţim emoţii deoarece corpul nostru simte emoţii”), cognitivistă, dată de Epictet („simţim emoţii deoarece gândim”) şi ipoteza culturalistă a lui Margaret Mead („simţim emoţii deoarece sunt determinate cultural”).Crestată ocazional cu un umor siintific fin, inundată de exemple şi comparaţii care să releveze mai bine natura emoţiilor, riguros încreţită cu teorii şi explicaţii bine formulate, lucrarea lui Francois Lelord şi a lui Christophe Andre este una deplină şi de nelipsit din domenii precum psihologie şi sociologie. Încercând ordonat puterea imaginaţiei, lectura cărţii introduce cititorul într-un tărâm colorat de emoţii şi într-o atmosferă „soră” cu romanul, dar un roman al vieţii cotidiene, al manifestărilor interioare ale oamenilor şi a forţei emoţiilor acestora.*Am realizat această recenzie în urmă cu câtiva ani, în cadrul unui seminar

Cite te mai mult: ș http://gandurisinuante.ro/2011/11/citind-despre-forta-emotiilor/#ixzz1yLrzGRol Blog Gânduri i Nuan e ș țUnder Creative Commons License: Attribution Non-Commercial No Derivatives