194360228 Drept Civil Succesiuni Sinteza Curs 2

1

Drept civil -succesiuni

Curs în tehnologia ID-IFR

2

3

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE ŞTIINŢE JURIDICE ŞI ADMINISTRATIVE

ALEXANDRU F. MĂGUREANU

DREPT CIVIL. SUCCESIUNI– Curs în tehnologie ID-IFR –

EDITURA 2012

Prefaţă

4

Notele de curs reprezintă o sinteză a conţinutului disciplinei Drept civil. Succesiuni, şi sunt destinate studenţilor de la învăţământ cu frecvenţă redusă şi învăţământ la distanţă. Notele de curs reprezintă o sinteză minimă a disciplinei studiate, care ajută studenţii la o mai bună înţelegere a materiei abordate. Studiul va fi completat prin parcurgerea unei bibliografii de cursuri şi tratate de drept civil, indicate în trimiterile de la subsol şi în bibliografia afişată după fiecare temă. De asemenea, la completarea studiului vor contribui şi consultaţiile pe care le va acorda studenţilor profesorul titular de disciplină şi autor al manualului.

Fiecare unitate de studiu are o structură proiectată din perspectiva exigenţelor autoinstruirii. De aceea, recomandăm studenţilor să nu omită, pentru pregătirea lor la verificările pe parcurs, dar şi pentru examenele de promovare a disciplinei, dar şi pentru examenele de promovare pentru promovarea în diferite funcţii, să studieze şi alte cursuri, tratate sau monografii.

Rezultatele efective ale utilizării manualului se vor suprapune pe rezultatele aşteptate doar cu condiţia respectării întocmai a procedurii de parcurgere a modulelor de studiu, procedură care este prezentată în cele ce urmează.

Cursul este structurat în conformitate cu standardele şi procedurile de uz larg în învăţământ naţional şi internaţional, care se adresează învăţării individuale pe baze interactive. Parcurgerea materialului asigură reţinerea informaţiilor de bază, înţelegerea fenomenelor fundamentale şi aplicarea cunoştinţelor dobândite la rezolvarea unor probleme specializate.

Cursul este structurat pe teme de studiu. Tema de studiu reprezintă o parte omogenă din componenţa cursului, caracterizată de un număr limitat de termeni de referinţă (cuvinte-cheie). Cursul poate fi parcurs şi însuşit printr-un efort continuu de concentrare intelectuală care să nu depăşească 2-6 ore (intervalul se referă la conţinutul de idei al modulului de studiu şi nu ia în calcul întrebările recapitulative, temele pentru acasă, testele de autoevaluare sau pe cele de evaluare).

Mod de lucru

Manual, notiţe, consultaţii cu profesorul. Parcurgeţi cu atenţie conţinutul capitolului, al anexelor şi al informaţiilor suplimentare primite

cu ocazia consultaţiilor cu profesorul titular de disciplină.Localizaţi în text conceptele din rezumat şi cuvintele cheie.Parcurgeţi bibliografia suplimentară.Răspundeţi la întrebările recapitulative, sub forma unor expuneri verbale, dar şi în scris.Realizaţi testele de autoevaluare, fără a apela la răspunsuri. Evaluaţi răspunsurile şi reluaţi

documentarea pe baza manualului şi a bibliografiei suplimentare.Rezolvaţi studiile de caz şi exerciţiile.

Obiective generale ale cursului Însuşirea noţiunilor, conceptelor şi instituţiilor specifice Dreptului civil. Succesiuni. Înţelegerea importanţei acestora pentru ansamblul dreptului civil, ramură a dreptului privat. Conştientizarea faptului că dreptul civil ocupă un loc central în sistemul dreptului românesc,

astfel încât însuşirea noţiunilor specifice părţii generale reprezintă temelia celorlalte cunoştinţe juridice; dreptul civil constituie garanţia formării unei conştiinţe juridice corecte, precum şi a întăririi şi respectării moralei, iar prin realizările sale, noţiuni, soluţii, fundamentări, asigură aplicarea corectă a legii, dar şi continua perfecţionare a legislaţiei civile.

5

Folosirea dreptului civil pentru formarea unor jurişti buni, încă de pe băncile facultăţii. Înţelegerea modului de transmitere a patrimoniului succesoral : în temeiul legii, respectiv

moştenirea legală, şi în temeiul voinţei celui care lasă moştenire, manifestată prin testament, respectiv moştenirea testamentară. Distincţia între moştenirea legală şi cea testamentară, coexistenţa acestora.

Obiective specifice ale cursului Însuşirea noţiunilor specifice, cum ar fi felurile moştenirii, caracterele moştenirii, condiţii

generale ale dreptului la moştenire, patrimoniu succesoral, reprezentarea succesorală, moştenirea vacantă, testamentul, legatul, exheredarea, împărţeala de ascendent etc.

Competenţe dobândite Competenţe cognitive: însuşirea noţiunilor de bază ale disciplinei. Competenţe profesionale: capacitatea de a corobora noţiunile însuşite cu alte noţiuni de

drept; conştientizarea faptului că dreptul civil ocupă un loc central în sistemul dreptului românesc, astfel încât însuşirea noţiunilor specifice părţii introductive reprezintă temelia celorlalte cunoştinţe juridice. Competenţe valorice: lărgirea orizontului de cunoaştere; respectul faţă de valorile umaniste

şi faţă de drepturile individului.

Bibliografie (generală complementară selectivă şi actualizată pentru temele 1-14)Bibliografia:

Obligatorie:

1. Deak Francisc, Tratat de drept succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2009

2. Măgureanu Alexandru, Drept civil. Succesiuni, Note de curs, 2011;

3. Genoiu I., Drept succesoral, Ed. CH Beck, Bucureşti, 2009.4. G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii de drept civil (în

reglementarea noului Cod civil), Ed. Hamangiu, Bucureşti, 20125. Noul Cod civil

Opţională:

1. Stanciu E., Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008.2. Stănciulescu L., Drept civil. Dreptul de mostenire, Ed. Atlas Lex, Bucureşti, 1996.3. Stoiva V., Drept succesoral - curs universitar, Ed. Editas, Bucureşti, 2003.4. Turianu C., Succesiunile si partajul succesoral. Culegere de practica judiciara. Ediţia 2, Ed. CH Beck, Bucureşti, 2008.5. Alte culegeri de speţe.

Metoda de evaluare:

Stabilirea notei finale (%) 20% verificarea pe parcurs şi 80% evaluarea de la finele semestrului. Verificarea va consta în rezolvarea de teste grilă asemănătoare cu cele prezentate în cuprinsul notelor de curs.

Unitatea de învăţăre 1

6

Noţiuni introductive cu privire la succesiuni

I. IntroducereCând o persoană încetează din viaţă, patrimoniul ce-l lasă se

transmite anumitor persoane, prin modurile stabilite de lege. Atunci când defunctul (numit adeseori de cuius, de la expresia latinească is de cuius succesione agitur –persoanei despre a cărei succesiune este vorba), nu lasă nicio dispoziţie prin cazare să stabilească modul în care urmează să fie transmisă şi împărţită averea sa, legea cheamă la moştenire pe rudele de sânge şi aceasta pentru un îndoit motiv: afecţiunea presupusă a defunctului şi consolidarea familiei prin conservarea bunurilor moştenite1.

II. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţareObiective- însuşirea noţiunii de succesiune- înţelegerea definiţiilor şi noţiunilor generale- înţelegerea locului pe care îl ocupă dreptul civil în rândul ramurilor de drept- înţelegerea noţiunii de drept succesoralCompetenţe- familiarizarea cu vocabularul ştiinţific specific acestei unităţi de învăţare- deprinderea noilor cunoştinţe- studenţii vor avea aptitudinea să identifice raporturile drept succesoral civil- capacitatea de a distinge între ramurile de drept privat şi de drept public- studenţii vor putea să aplice cunoştinţele învăţate la speţe din jurisprudenţă

1 C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, Vol. III, Ed. All Beck, Bucureşti, 1998

7

III. Cuvinte Cheie: dreptul succesiunilor, de cuius, patrimoniu, succesor

IV. Timpul estimat pentru studiul individual: 3 ore

V. Conţinutul dezvoltat al temei1. Noţiunea de succesiuneSuccesiunea se diferă sau prin lege, sau după voinţa

omului, prin testament s-a conchis că funcţie de izvorul vocaţiei succesorale avem moştenire legală sau testamentară. Moştenirea este legală când ea se deferă în ordinea şi cotele determinate prin lege, persoanelor stabilite ca făcând parte din una din clasele de moştenitori stabilite în Codul civil. Conform N. C. C. „Moştenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizicedecedate către una sau mai multe persoane în fiinţă”2.

Ea se va deferi în temeiul legii numai în măsura în care nu există testament sau acesta nu-şi produce, în total sau în parte efectele, sau în cazul în care testamentul cuprinde dispoziţii de altă natură ca recunoaşterea unui copil, dispoziţii cu privire la funeralii etc, dar nu privitoare la transmiterea patrimoniului succesoral.

Prin moştenire înţelegem transmisiunea patrimoniului, adică a drepturilor şi obligaţiilor unei persoane decedate, către una sau mai multe persoane în viaţă. În legislaţia noastră termenul de moştenire este sinonim cu cel de succesiune.

Prin urmare, trebuie să reţinem despre moştenire că:-este o transmisiune de patrimoniu (care nu se poate face prin

acte între vii);-transmisiunea se face de la o persoană decedată către una sau

mai multe persoane în viaţă (aşadar cel care primeşte moştenirea trebuie să existe, la momentul deschiderii moştenirii- moartea lui de cuius);

-prin moştenire se poate transmite doar patrimonial persoanei fizice, nu şi cel al persoanei juridice.

Codul civil foloseşte termenul de ,,succesiune” în două sensuri:

2 N.C.C., art. 953

8

- în inteles larg, prin ,,succesiune” (,,mostenire” sau ,,ereditate”) este desemnată orice transmisiune de drepturi: universală, cu titlu universal sau cu titlu particular, între vii (inter vivos) sau din cauză de moarte (mortis causa);

- prin ,,succesiune” în înţeles restrâns se înţelege: pe de o parte, transmisiunea patrimoniului – a drepturilor şi obligaţiilor - unei persoane decedate la una sau mai multe persoane în viaţă (în acestsens, se spune că o persoană succede alteia, că o moşteneşte); pe de altă parte, însuşi patrimonial transmis din cauza de moarte.

Asadar, termenul de ,,succesiune” în înţelesul restrâns, ca termenii de ,,moştenire” sau ,,ereditate” desemnează atât transmisiunea din cauză de moarte, cât şi obiectul acestei transmisiuni.

Persoana decedată al cărei patrimoniu se transmite pe cale de moştenire (succesiune) se numeşte şi de cuius (prescurtare a formulei romane is de cuius succesione agitur - cel despre a cărui moştenire este vorba).

Persoanele care dobandesc, în tot sau în parte, patrimoniul celui care a lăsat moştenirea se numesc succesori. Ei se mai numesc:

- moştenitori sau erezi, în cazul succesiunii legale; - legatari, când dobândesc un legat în cazul moştenirii

testamentare şi donatari în cazul donaţiei de bunuri viitoare. 2. Dreptul succesoral roman

În dreptul roman succesiunile - hereditas reprezintă o transmisiune a patrimoniului ce a aparţinut unei persoane care a murit, succesorilor săi.

Succesiunea3 înseamnă continuarea unei situaţii juridice a uneipersoane de către altă persoană. O astfel de înlocuire a unei persoane poate avea loc în întregul său patrimoniu, constituind o succesiune cu titlu universal, sau numai într-un raport juridic, constituind o succesiune cu titlu particular4.

Instituţia succesiunii este intim legată de cea a proprietăţii private, căci a apărut şi s-a consolidat în procesul acaparării mijloacelor de producţie şi a produselor de către minoritatea dominantă, constituind principalul instrument juridic prin care s-a asigurat perpetuarea sistemului exploatării sclavagiste5.

Materia succesiunii cuprinde totalitatea normelor ce reglementează transmiterea patrimoniului defunctului către succesorii săi.

Romanii au ajuns la această concepţie mai târziu, în procesul evoluţiei generale a ideilor privind transmiterea patrimoniului. La origine, ei nu admiteau ideea transmiterii patrimoniului de la defunct către succesorii săi, aşa cum nu au admis nici ideea transmiterii proprietăţii între vii.

Pornind de la principiul că nu există patrimoniu fără titular,

3 Ion M. Anghel, Drept privat roman, Tipografia FED, Bucureşti, 1996, p. 1564 N. Corodeanu, Obligaţiile şi succesiunea, Curs de drept roman, vol. II, 1937- 1938, pag. 343

5 Ştefan Cocoş, Alexandru F. Măgureanu, Drept roman, Ed. Psihomedia Sibiu, 2012, p. 125

9

vechii romani considerau că patrimoniul unei persoane dispare o dată cu moartea sa. În acea epocă, raporturile dintre o persoană şi patrimoniul său apăreau ca o legătură materială întemeiată pe ideea de putere care se stingea o dată cu moartea titularului patrimoniului.

Ca atare, dobândirea bunurilor defunctului de către moştenitori nu implica ideea de transmitere a unui patrimoniu. Întrucât dreptul defunctului se stingea o dată cu personalitatea sa, romanii considerau că succesorii dobândesc un drept nou, un drept de proprietate-putere.

Aşadar, succesiunea se întemeiază, la origine, nu pe transmiterea unui patrimoniu, ci pe stăpânirea dobândită de către succesori asupra bunurilor defunctului.

Persoanele chemate a dobândi succesiunea sunt desemnate fie prin voinţa legii, şi atunci avem de-a face cu succesiunea ab infestat, sau legală, fie prin voinţa defunctului, şi atunci avem de-a face cu succesiunea testamentară, adică cea realizată prin testament.

Succesiunea ab infestat (conform legii, fără testament) se deschide atunci când nu există succesori testamentari, fie pentru că defunctul nu a lăsat un testament, fie pentru că testamentul nu a fost valabil întocmit.

Prin testament se puteau lăsa nu numai herede, dar şi legatari, se puteau numi tutori soţiei sau copiilor impuberi, se puteau face eliberări de sclavi etc.

Succesiunea testamentară în dreptul roman a avut o evoluţie ce reflecta transformările produse în concepţia despre societate şi familie. La aceasta se adaugă şi opera pretorului, Legea celor XII Table consacrând un sistem de succesiune bazat pe legăturile familiei civile. Pretorul a lărgit cadrul acesteia, introducând un sistem bazat şi pe legătura familială de sânge, punând între succesori nu numai agnaţii, dar şi pe cognaţi.

Pe lângă cele două tipuri de succesiuni, în dreptul roman mai exista un al treilea tip, respectiv succesiunea deferită contra testamentului. Potrivit principiului libertăţii de a testa, testatorul putea institui sau dezmoşteni pe descendenţii săi, după cum credea de cuviinţă, cu condiţia să respecte formele solemne.

3. Felurile moşteniriiPatrimoniul defunctului se transmite prin moştenire legală, în

măsura în care cel care lasă moştenirea nu a dispus altfel prin testament. O parte din patrimoniul defunctului se poate transmite prin moştenire testamentară, iar cealaltă parte prin moştenire legală6. Prin urmare, mostenirea (succesiunea sau ereditatea) este de doua feluri: legală şi testamentară. Moştenirea este legală atunci când transmiterea pentru cauză de moarte are loc în virtutea legii. Ea intervine numai când cel care lasă moştenirea nu a dispus prin testament de bunurile sale în favoarea unei sau unor persoane (ea se mai numeşte în acest caz mostenire ab intestat, deoarece nu priveşte decât patrimoniul celor care au murit fără a face un testament).

Moştenirea este testamentară, atunci când de cuius a dispus de

6 NCC, art. 955

10

patrimonial său, pentru momentul când nu va mai fi în viaţă printr-un act de voinţă unilateral (sau mai multe), numite legate. Numai testamentul poate conţine legate. Aşadar, moştenirea se transmite în temeiul legii sau prin testament. Sunt însă cazuri când moştenirea se transmite parţial în temeiul testamentului şi parţial în temeiul legii.

Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 1 Succesiunea se diferă sau prin lege, sau după voinţa omului, prin testament.

Codul civil foloseşte termenul de ,,succesiune” în două sensuri:- în inteles larg, prin ,,succesiune” (,,mostenire” sau ,,ereditate”) este desemnată orice transmisiune

de drepturi: universală, cu titlu universal sau cu titlu particular, între vii (inter vivos) sau din cauză de moarte (mortis causa);

- prin ,,succesiune” în înţeles restrâns se înţelege: pe de o parte, transmisiunea patrimoniului – a drepturilor şi obligaţiilor - unei persoane decedate la una sau mai multe persoane în viaţă (în acest sens, se spune că o persoană succede alteia, că o moşteneşte); pe de altă parte, însuşi patrimonial transmis din cauza de moarte.

Persoanele care dobandesc, în tot sau în parte, patrimoniul celui care a lăsat moştenirea se numesc succesori. Ei se mai numesc:

- moştenitori sau erezi, în cazul succesiunii legale; - legatari, când dobândesc un legat în cazul moştenirii testamentare şi donatari în cazul donaţiei de

bunuri viitoare.Patrimoniul defunctului se transmite prin moştenire legală, în măsura în care cel care lasă moştenirea

nu a dispus altfel prin testament. O parte din patrimoniul defunctului se poate transmite prin moşteniretestamentară, iar cealaltă parte prin moştenire legală.

Prin urmare, trebuie să reţinem despre moştenire că:-este o transmisiune de patrimoniu (care nu se poate face prin acte între vii);-transmisiunea se face de la o persoană decedată către una sau mai multe persoane în viaţă (aşadar cel

care primeşte moştenirea trebuie să existe, la momentul deschiderii moştenirii- moartea lui de cuius);-prin moştenire se poate transmite doar patrimonial persoanei fizice, nu şi cel al persoanei juridice.

1. Intrebari de control si teme de dezbateri

1. Ce este patrimoniul ?2. Ce înţelegem prin „de cuius”?3. Cum se poate transmite moştenirea?4. Cum era reglementată moştenirea la romani?5. Cine poate transmite prin moştenire?

11

2.Teste de autoevaluare

1. Prin moştenire se transmite:A. un patrimoniuB. doar drepturiC. doar obligaţii

2. Pot transmite prin moştenire:A. persoanele fiziceB. persoanele juridiceC. atât persoanele fizice cât şi persoanele juridice

3. Mostenirea legala:A. ia in considerare solidaritatea familiala decurgand din rudenie;B. intervine cand cel care lasa mostenirea nu a dispus prin testament de bunurile sale in favoarea

unei sau unor persoane;C. asigura transmisiunea din cauza de moarte a patrimoniului celui decedat.

1 B+C2 A+B+C3 A+C

Bibliografie obligatorie:1. Deak Francisc, Tratat de drept succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 20092. Genoiu I., Drept succesoral, Ed. CH Beck, Bucureşti, 2009.4. G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii de drept civil (în reglementarea noului Cod civil), Ed.

Hamangiu, Bucureşti, 2012 5. Noul Cod civil

Bibliografie facultativă:

12

1. Stanciu E., Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008. 2. Stănciulescu L., Drept civil. Dreptul de mostenire, Ed. Atlas Lex, Bucureşti, 1996. 3. Stoiva V., Drept succesoral - curs universitar, Ed. Editas, Bucureşti, 2003.

Unitatea de învăţare 2Caracterele juridice ale transmiterii moştenirii

I. IntroducerePrin transmitere a moştenirii înţelegem transmiterea

patrimoniului succesoral, adică transmiterea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale ale lui de cuius, către una sau mai multe persoane în viaţă.

Transmisiunea drepturilor şi obligaţiilor care alcătuiesc patrimoniul unei persoane fizice decedate la moştenitorii acesteia, adică transmisiunea succesorală, este una specifică, distinct de transmisiunea prin acte juridice între vii. Ea se caracterizează prin faptul că este o transmisiune mortis cauza (a), prin faptul că este universală (b) şi prin faptul că este unitară (c)7.

II. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţareObiective- definirea conceptelor de transmisiune a moştenirii, de caracter

unitar, de universalitate- înţelegerea definiţiilor şi noţiunilor generale

7 Dan Chirică, Succesiuni şi testamente, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003, p. 28

13

- evidenţierea particularităţilor fiecărei instituţii de drept succesoralCompetenţe- familiarizarea cu vocabularul ştiinţific specific acestei unităţi de învăţare- deprinderea noilor cunoştinţe- capacitatea de a enumera şi înţelege caracterele juridice ale transmiterii moştenirii- familiarizarea cu vocabularul ştiinţific specific acestei unităţi de învăţare- deprinderea noilor cunoştinţe- studenţii vor putea să aplice cunoştinţele învăţate la speţe din jurisprudenţă

III. Cuvinte Cheie: transmisiune a moştenirii, caractere juridice, universalitate, unitate


V. Conţinutul dezvoltat al temei

Aşa cum am mai arătat, moştenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în fiinţă. Din aceasta definiţie rezultă cătransmisiunea care operează în cazul moştenirii prezintă anumite particularităţi: ea este o transmisiune pentru cauză de moarte (mortis causa), universală, unitară şi indivizibila.

a) Transmisiunea moştenirii este o transmisiune pentru cauză de moarte (mortis causa), deoarece ea se produce numai la moartea unei persoane fizice. Prin moarte înţelegem încetarea din viaţă a persoanei fizice, constatată nemijlocit sau prin hotărâre judecătorească definitivă. Aşadar, dispariţia unei persoane nu poate duce la deschiderea unei moşteniri, întrucât persoana dispărută este considerată în viaţă, până la constatarea nemijlocită a morţii (descoperirea cadavrului) sau până la hotărârea judcătorească declarativă de moarte. În cazul în care o persoană este dispărută şi există indicii că a încetat din viaţă, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puţin 2 ani de la data

14

primirii ultimelor informaţii sau indicii din care rezultă că era în viaţă8.Observăm că doar încetarea din viaţă a persoanei fizice poate

duce la deschiderea moştenirii. Încetarea existenţei persoanei juridice nu poate avea acest efect, întrucât aşa cum am mai arătat, moştenirea presupune doar transmiterea patrimoniului persoanei fizice.

b) Transmisiunea moştenirii are un caracter universal, întrucât are ca obiect o universalitate juridică: patrimoniul persoanei decedate.Patrimoniul constituie o universalitate de drept, cuprinzând ansamblul drepturilor şi obligaţiilor cu conţinut patrimonial ale unei persoane, prin opoziţie cu universalităţile de fapt care nu constituie decât grupe distincte de bunuri în cadrul aceluiaşi patrimoniu (cum ar fi cazul unui fond de comerţ sau cazul unui portofoliu de valori mobiliare). Orice moştenire conferă cuiva (moştenitorilor legali, legatarilor universali sau cu titlu universal, ori , în cazul moştenirilor vacante, statului) vocaţie la întregul patrimoniu succesoral (cuprinzând deopotrivă elementele de activ şi de pasiv) sau la cote-părţi ideale din acesta, chiar dacă întregul activ este consumat prin donaţii sau legate particulare, adică prin acte de transmisiune individuale. în acest sens, transmisiunea succesorală are un caracter universal. Transmiterea pasivului patrimonial nu este posibilă, în sistemul nostru legislativ, decât prin succesiune (nu se poate realiza prin acte între vii).

De aici rezulta că:- întrucât transmisiunea succesorală are ca obiect un patrimoniu

iar acesta este alcătuit nu numai din drepturi, dar şi din obligaţii - în mod necesar prin moştenire se transmit nu numai drepturile, ci şi obligaţiile defunctului. Transmisiunea succesorală este, prin urmare, atât activă, cât şi pasivă, ceea ce o deosebeşte de transmisiunile operate prin acte între vii, căci acestea nu pot transmite obligaţii, ci numai drepturi. În schimb, transmisiunea datoriilor unei persoane poate avea loc prin moştenire, căci ea are drept obiect o universalitate.

-drepturile transmise prin moştenire nu sunt privite în individualitatea lor, ci numai ca părţi alcătuitoare ale patrimoniului. De unde rezultă că transmisiunea activă a acestei universalităţi se va efectua şi va fi opozabilă terţelor persoane fără a fi conditionată de săvârşirea formalităţilor de publicitate prevăzute de lege pentru fiecare din drepturile ce o compun (de exemplu, dacă în moştenire se aflăterenuri sau construcţii, dreptul de proprietate asupra lor se va transmite prin moştenire şi va fi opozabil terţilor fără înscriere în cartea funciară sau fără transcriere în registrul de transcripţii). Trebuie arătat că acela care lasă moştenirea poate să dispună prin testament şi deun anumit bun al său. În acest caz, cum vom arăta, operează o transmisiune cu titlu particular.

c) Transmisiunea moştenirii este o unitară. O persoană poate avea un singur patrimoniutar, prin urmare şi moştenirea are tot un caracter unitar.

Aceasta inseamnă că întreaga mostenire alcătuieşte, în principiu, o singură masă succesorala; ea nu se frânge într-o pluralitate de moşteniri şi, ca urmare, este guvernată de aceleaşi norme juridice, fără

8 NCC, art. 49, alin. (1)

15

a se face distincţie după natura şi originea bunurilor moştenirii(bunurile paterne, ale rudelor tatălui şi cele materne, ale rudelor mamei etc.).

În anumite cazuri, legea admite anumite exceptii; de exemplu când patrimoniul defunctului cuprinde şi drepturi de autor, transmiterea acestora este supusă unor norme stabilite de legea specială, iar pentru restul bunurilor se aplică normele Codului civil.

d) Transmisiunea moştenirii este indivizibilă.Patrimoniul persoanei fizice este un tot indivizibil şi, în

consecinţă, transmisiunea moştenirii nu poate fi decât indivizibilă. Drept urmare, acceptarea sau renunţarea la moştenire are un caracterindivizibil, în sensul că nu se poate accepta o parte din moştenire şi renunţa la rest.

Acelaşi principiu al indivizibilităţii moştenirii ne explică de ce, dacă la moştenire sunt chemaţi mai mulţi moştenitori, fiecare având vocaţie la întreaga avere, renunţarea sau înlăturarea de la moştenire pentru nevrednicie a unuia dintre ei face să crească, de drept, părţilecomoştenitorilor (dreptul de acrescământ). În dreptul român, aşa cum am mai arătat, moştenirea legală coexistă cu cea testamentară. Aşadar, succesiunea testamentară nu înlătură în totalitate pe cea legală, dacă s-a instituit un legatar universal şi nu sunt moştenitori rezervatari. Moştenitorii rezervatari sunt acei moştenitori cărora legea le rezervă o parte din moştenire chiar împotriva voinţei liberale a defunctului. Acest principiu al dreptului succesoral este una dintre excepţiile autonomiei de voinţă în materie civilă.


Sinteza unităţii de învăţare 2Transmisiunea moştenirii este o transmisiune pentru cauză de moarte (mortis causa), deoarece ea se

produce numai la moartea unei persoane fizice.Transmisiunea moştenirii are un caracter universal, întrucât are ca obiect o universalitate juridică:

patrimoniul persoanei decedate.Transmisiunea moştenirii este o unitară. O persoană poate avea un singur patrimoniu, prin urmare şi

moştenirea are tot un caracter unitar.Transmisiunea moştenirii este indivizibilă.Patrimoniul persoanei fizice este un tot indivizibil şi, în consecinţă, transmisiunea moştenirii nu poate

fi decât indivizibilă.

1. Intrebari de control si teme de dezbateri1. Ce înţelegem prin transmisiune pentru cauză de moarte ?2. Ce înţelegem prin caracter universal al transmisiunii moştenirii ?3. Ce înţelegem prin caracter unitar al transmisiunii moştenirii ?

16

4. Ce înţelegem prin indivizibilitate a transmiterii moştenirii?


1. Trasaturile specifice ale transmisiunii succesorale sunt:A. transmisiunea mostenirii este o transmisiune pentru cauza de moarte;B. transmisiunea mostenirii este o transmisiune universala;C. transmisiunea mostenirii este o transmisiune de bunuri privite in individualitatea lor specifica.

1 A+B2 B+C3 A+C

ANS: 1

2. Transmisiunea moştenirii are un caracter universal, întrucât:A. o persoană poate avea un singur patrimoniuB. are ca obiect o universalitate juridicăC. patrimoniul persoanei fizice este un tot indivizibil



Bibliografie facultativă:

17

1. Stanciu E., Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008. 2. Stănciulescu L., Drept civil. Dreptul de mostenire, Ed. Atlas Lex, Bucureşti, 1996. 3. Stoiva V., Drept succesoral - curs universitar, Ed. Editas, Bucureşti, 2003.

Unitatea de învăţare 3Deschiderea moştenirii

I. IntroducereSuccesiunile se deschid prin moarte. Numai decesul unei

persoane poate provoca deschiderea succesiunii sale. Niciodată absenţa sa nu poate avea acelaşi rezultat, consecinţele absenţei în materie de devoluţiune succesorală sunt departe de a fi absolute şi trimiterea în posesiune a moştenitorilor prezumtivi este îngrădită de numeroase precauţii, motivate de posibilitatea întoarcerii eventuale a absentului9.

II. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţareObiective- înţelegerea noţiunii de deschidere a moştenirii- înţelegerea definiţiilor şi noţiunilor generale- evidenţierea particularităţilor deschiderii moştenirii

Competenţe- familiarizarea cu vocabularul ştiinţific specific acestei unităţi de învăţare- deprinderea noilor cunoştinţe- studenţii vor avea aptitudinea să identifice locul şi momentul deschiderii moştenirii

9 C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, op. cit., p. 223

18

- studenţii vor putea să aplice cunoştinţele învăţate la speţe din jurisprudenţă

III. Cuvinte Cheie: deschidere a moştenirii, locul deschiderii moştenirii


V. Conţinutul dezvoltat al temeiMoştenirea se transmite către moştenitori numai din momentul

deschiderii sale. Până în acest moment, moştenitorii nu pot dobândi niciun drept asupra bunurilor moştenirii. Mai mult decât atât, ca regulă generală, pactele cu privire la o moştenire nedeschisă încă sunt nule absolut.

Prin deschiderea moştenirii (succesiunii) înţelegem faptul ce dănaştere transmisiunii succesorale Potrivit legii, numai moartea persoanei are ca efect deschiderea mostenirii. Conform NCC, moştenirea unei persoane se deschide în momentul decesuluiacesteia10.

Moştenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului. Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă.

Moartea naturală a lui de cuius poate fi constatată in mod fizic prin examinarea cadavrului, iar în situaţia în care acest lucru nu este posibil, instanţa judecătorească, poate declara moartea prin hotărâre.Hotărârea declarativă produce efectele morţii de la data stabilită prinhotărâre ca fiind a decesului. Două elemente prezintă importanţă în analiza deschiderii succesiunii: timpul şi locul.

1. Data deschiderii moşteniriiMomentul deschiderii moştenirii este acelaşi cu momentul morţii

celui care lasă moştenirea. Nicio persoană nu poate moşteni fără dovada de necontestat a morţii lui de cuius. În cazul în care o persoană este dispărută şi există indicii că a încetat din viaţă, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei

10 NCC, art. 954

19

persoane interesate, dacă au trecut cel puţin 2 ani de la data primirii ultimelor informaţii sau indicii din care rezultă că era în viaţă11.Conform NCC, dacă data primirii ultimelor informaţii sau indicii despre cel dispărut nu se poate stabili cu exactitate, termenul de 2 ani se socoteşte de la sfârşitul lunii în care s-au primit ultimele informaţii sau indicii, iar în cazul încare nu se poate stabili nici luna, de la sfârşitul anului calendaristic.

Persoana care pretinde moştenirea trebuie să dovedeascămoartea, precum şi data morţii celui pe care vrea să-l moştenească.

Dovada morţii şi a datei sale se face, după caz, cu certificatul de deces, eliberat în temeiul registrului de stare civilă, fie, în lipsa unui asemenea certificat, cu hotărâre judecătorească de declarare a morţii prezumate a celui care lasă mostenirea (hotărâre care cuprinde data stabilită de judecată ca fiind aceea a morţii).

Data mortii cuprinsă în certificatul de deces sau în hotărârea judecătorească declarativă de moarte face dovadă până la proba contrară. Deci, cel interesat poate dovedi, cu orice mijloc de probăadmis de lege, adevărata dată a morţii (ziua, ora sau chiar minutul morţii).

În cazul în care mai multe persoane au murit în aceeaşi împrejurare, fără să se poată stabili dacă una a supravieţuit alteia, ele sunt socotite că au murit deodată.

Stabilirea momentului morţii lui de cuius este foarte importantă deoarece în funcţie de acest moment se stabilesc moştenitorii defunctului, capacitatea lor de a moşteni şi drepturile ce li se cuvin. De asemenea, în funcţie de momentul deschiderii moştenirii se stabileşte legea aplicabilă (tempus regit actum). În situaţia unui conflict între mai multe legi succesorale, moştenirea se va stabili în funcţie de legea în vigoare la data deschiderii succesiunii.

Dovada contrară cu privire la data morţii se va putea face în ambele cazuri prin orice mijloc de probă, iar nu prin înscriere în fals întrucât data morţii nu este rezultatul constatarilor facute prin propriile simţri de catre cel care întocmeşte actul, în cazul certificatului de deces, iar în cazul hotărârii judecătoreşti de declarare a morţii, ea va putea fi rectificată dacă prin probele administrate nu este aceea stabilităiniţial. În cazul în care se dovedeşte că cel declarat mort este în viaţă, hotărârea judecătorească de declarare a morţii va putea fi anulată. Se admite chiar dovada orei şi minutului în care a avut loc decesul în ipoteza în care mai multe persoane, cu vocaţie succesorală reciprocă, au decedat la aceeaşi dată.

2. Locul deschiderii succesiuniiMoştenirea se consideră deschisă la locul ultimului domiciliu al

celui care lasă moştenirea, adică la domiciliul pe care-l avea la data morţii (locul deschiderii mostenirii poate să nu coincidă cu locul morţii celui care lasă moştenirea, dacă acesta a murit în timpul cât îşi părăsise – vremelnic- domiciliul).

Vechiul Cod civil nu preciza care este locul deschiderii

11 NCC, art. 49, alin. (1)

20

succesiunii, dar el rezulta din prevederile art.14 C. pr. civ. şi cele ale art.1o lit.a si b si art.68 alin.1 si 2 din Legea nr.36/1995. În art.14 Codul de procedură civilă determina competenţa instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului în cazul litigiilor privitoare la moştenire iar cele două texte din Legea nr.36/1995 determină competenţa teritorială a notarilor publici în domeniul procedurii succesorale notariale în funcţie de competenţa teritorială a judecătoriei în care defunctul şi-a avut ultimul domiciliu. În cazul moştenirilor succesive locul deschiderii succesiunii va fi acela al ultimului domiciliu al defunctului care a decedat cel din urmă.

Conform noului Cod civil, moştenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului12. Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă. Atunci când ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe teritoriul României, moştenirea se deschide la locul din ţară aflat în circumscripţia notarului public cel dintâi sesizat, cu condiţia ca în această circumscripţie să existe cel puţin un bun imobil al celui care lasă moştenirea. În cazul în care în patrimoniul succesoral nu există bunuri imobile, loculdeschiderii moştenirii este în circumscripţia notarului public cel dintâi sesizat, cu condiţia ca în această circumscripţie să se afle bunuri mobile ale celui ce lasă moştenirea. Atunci când în patrimoniul succesoral nu există bunuri situate în România, locul deschiderii moştenirii este în circumscripţia notarului public cel dintâi sesizat. Conform Codului civil, aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător atunci când primul organ sesizat în vederea desfăşurării procedurii succesorale este instanţa judecătorească.

Reamintim că prin domiciliu înţelegem locul unde persoana fizică îşi are locuinţa statornică sau principal. Acesta este domiciliul de drept comun, iar în cazul minorilor sau al persoanelor puse sub interdicţie se vorbeşte despre domiciliu legal. Domiciliul ales sau convenţional nu are în acest domeniu nicio semnificaţie, astfel cădefunctul nu ar putea stabili prin testament o altă competenţă teritorialădecât cea stabilită de legiuitor în modul precizat căci în această materie competenţa este stabilită prin prevederi legale excepţionale şi absolute. Domiciliul legal al persoanei dispărute este la curator. Acesta este însăîndreptăţit să-l reprezinte pe dispărut numai cu privire la actele patrimoniale între vii, aşadar domiciliul său nu are nicio semnificaţie în privinţa locului deschiderii succesiunii. În cazul instituirii curatelei asupra unor bunuri succesorale de asemenea domiciliul legal al moştenitorilor la curator nu are nicio importanţă cu privire la locul deschiderii succesiunii în cazul mortii unora dintre moştenitori.13

Nu interesează din acest punct de vedere locul unde a decedat decuius şi de asemenea nici locul reşedinţei sale în ipoteza că a avut şi o altă locuinţă secundară ci numai locul ultimului domiciliu. Aceastăregulă işi găseşte explicaţia în faptul că se presupune că acolo se vor

12 NCC, art. 954, alin. (2) şi (3)13 V. M. Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, Vol. I, Ed. Naţional, Bucureşti, 1996, pag. 422;428-429

21

găsi cele mai multe înscrisuri trebuitoare, inclusiv testamentul şi de asemenea tot acolo se vor găsi mai usor informaţiile despre moştenitorii defunctului şi despre bunurile ce urmează a fi cuprinse în masa succesorală.

Reamintim că prin domiciliu înţelegem locul unde persoana fizică îşi are locuinţa statornică sau principală.

În cazul decesului unei persoane care nu a avut domiciliul in tara, indiferent ca era cetatean roman sau strain locul deschiderii mostenirii va fi locul din tara unde se afla bunurile cele mai importante din punct de vedere valoric. Prevederea se refera la procedura notariala neconteencioasa dar se aplica si procedurii contencioase.

În cazul persoanelor nomade, în doctrină s-a admis că locul deschiderii succesiunii este acela unde se află bunurile cele mai importante din moştenire, iar în cazul lipsei bunurilor locul unde s-a inregistrat moartea acelei persoane.

Dovada locului ultimului domiciliu se poate face in principiu prin orice mijloc de proba caci domiciliul este o chestiune de fapt. Practic dovada se face prin actul de identitate sau certificatul de deces al lui decujus. In cazul minorilor sub 14 ani dovada se face prin actul de identitate al parintilor sau tutorelui. Se admite insa ca daca in realitate decujus a avut un alt domiciliu decit cel inscris in actul de identitate acest lucru sa poata fi dovedit prin orice mijloc de proba. Intereseaza asadar domiciliul real al defunctului, iar aceasta imprejurare fiind o chestiune de fapt se admite proba chiar impotriva actului de identitate.14

Stabilirea locului deschiderii succesiunii are importanta pentru determinarea competentei teritoriale a organelor chemate a rezolva atit problemele neconteencioase cit si cele contencioase legate de mostenire. Astfel, in functie de locul deschiderii mostenirii se determina:

a) secretarul consiliului local competent din punct de vedere teritorial sa ceara deschiderea procedurii succesorale notariale in ipoteza in care in mostenire se cuprind si imobile;

b) notarul public competent sa realizeze procedura succesorala notariala;

c) instanta judecatoreasca competenta teritorial sa judece actiunile privitoare la validitatea sau executarea dispozitiilor testamentare; cererile privitoare la mostenire, precum si cele privitoare la pretentiile pe care mostenitorii le-ar avea unul impotriva altuia; cererile legatarilor sau ale creditorilor celui decedat impotriva vreunuia dintre mostenitori sau impotriva excutorului testamentar. Aceasi instanta este competenta sa rezolve si cererile la care se refera art.74 alin.3 si art.88 alin.1 din Legea nr.36/1995 si anume cererile celor vatamati prin masurile de inventariere si conservare a bunurilor succesorale dispuse de notarul public si cererile referitoare la anularea ceritificatului de mostenitor.

14 C. Stătescu, Drept civil. Persoana fizica. Persoana juridica. Drepturile reale, Ed.

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970, p. 153

22


Sinteza unităţii de învăţare 3Momentul deschiderii moştenirii este acelaşi cu momentul morţii celui care lasă moştenirea. Nicio

persoană nu poate moşteni fără dovada de necontestat a morţii lui de cuius. În cazul în care o persoană este dispărută şi există indicii că a încetat din viaţă, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel puţin 2 ani de la data primirii ultimelor informaţii sau indicii din care rezultă că era în viaţă15. Conform NCC, dacă data primirii ultimelor informaţii sau indicii despre cel dispărut nu se poate stabili cu exactitate, termenul de 2 ani se socoteşte de lasfârşitul lunii în care s-au primit ultimele informaţii sau indicii, iar în cazul încare nu se poate stabili nici luna, de la sfârşitul anului calendaristic.

Moştenirea se consideră deschisă la locul ultimului domiciliu al celui care lasă moştenirea, adică la domiciliul pe care-l avea la data morţii (locul deschiderii mostenirii poate să nu coincidă cu locul morţii celui care lasă moştenirea, dacă acesta a murit în timpul cât îşi părăsise – vremelnic- domiciliul).

1. Intrebari de control si teme de dezbateri1. Ce înţelegem deschidere a moştenirii? 2. Cum se stabileşte momentul deschiderii moştenirii ?3. Cum se stabileşte locul deschiderii succesiunii ?4. De ce este importantă stabilirea momentului deschiderii moştenirii? Dar a locului ?

15 NCC, art. 49, alin. (1)

23


1. În functie de data deschiderii succesiunii se stabilesc:A. capacitatea succesibilului de a mosteni;B. data pana la care retroactiveaza acceptarea mostenirii sau renuntarea la aceasta;C. legea in vigoare la deschiderea succesiunii, in cazul unui conflict intre legi succesorale succesive.

1 A+B2 A+B+C3 A+C

2. Ca regulă generală moştenirea se deschide:A. la ultimul domiciliu al lui de cuiusB. la ultima reşedinţă a lui de cuiusC. în locul unde se află bunurile cu valorea cea mai mare



Bibliografie facultativă: 1. Stanciu E., Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008. 2. Stănciulescu L., Drept civil. Dreptul de mostenire, Ed. Atlas Lex, Bucureşti, 1996. 3. Stoiva V., Drept succesoral - curs universitar, Ed. Editas, Bucureşti, 2003.

24

Unitatea de învăţare 4 Condiţiile generale ale dreptului la moştenire

I. IntroducereCapacitatea succesorală a unei persoane trebuie examinată

înainte de a se cerceta vocaţia ei ereditară, pentru a se vedea dacă nu există cumva vreo cauză de excludere, care ar avea drept efect s-o înlăture de la moştenire. Capacitatea succesorală este deci totalul de calităţi, a căror întrunire asupra unei persoane, îi dă aptitudinea de a moşteni. Condiţiile cerute de lege pentru a putea succede sunt în număr de două: 1. Trebuie ca succesibilul să existe; 2. El nu trebuie să fie nedemn16.

II. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţareObiective- înţelegerea noţiunii de condiţii generale ale dreptului de a

moşteni- înţelegerea noţiunii de capacitate succesorală- înţelegerea definiţiilor şi noţiunilor generale- evidenţierea particularităţilor fiecărei instituţii de drept succesoral

Competenţe- familiarizarea cu vocabularul ştiinţific specific acestei unităţi de învăţare- deprinderea noilor cunoştinţe, cunoaşterea noţiunii de desfacere a căsătoriei- studenţii vor avea aptitudinea să identifice raporturile de drept succesoral- studenţii vor putea să aplice cunoştinţele învăţate la speţe din jurisprudenţă

16 C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, op. cit., p. 226

25

III. Cuvinte cheie: capacitate succesorală, condiţii pentru a putea moşteni, nedemnitate


V. Conţinutul dezvoltat al temei 1. Aspecte generalePentru ca o persoană să poată moşteni, în temeiul legii sau al

testamentului, legea cere ca această persoană să aibă capacitate succesorală şi să fie chemată la moştenire. În plus, pentru a moşteni în temeiul legii, se mai cere ca persoana în cauză să nu fie îndepărtată de la moştenire ca nedemnă. La aceste condiţii a mai fost adăugată şi aceea a vocaţiei (chemării la succesiune).

Este de observat că prima conditie şi cea de a treia, vocaţia succesorală, sunt condiţii pozitive, iar cea de a doua, nedemnitatea succesorală, este una negativă. Aceasta pe de o parte, iar pe de alta, căprima condiţie şi cea de a treia (capacitatea şi vocatia succesorală) sunt valabile atât pentru moştenirea legală cât şi pentru cea testamentară, pe când nedemnitatea priveşte numai moştenirea legala, corespondentul ei pentru mostenirea testamentară fiind revocarea judecătorească a legatelor pentru ingratitudine.

Vocatia succesorala îşi are temeiul, în cazul mostenirii legale în lege iar în cazul celei testamentare în testament.

2. Capacitatea succesorală Potrivit art.957 N. C.civ., o persoană poate moşteni dacă există la momentul deschiderii moştenirii. Dacă, în cazul morţii mai multor persoane, nu se poate stabili că una a supravieţuit alteia, acestea nu au capacitatea de a se moşteni una pe alta. Prin urmare, o persoană are capacitatea succesorală şi, deci, poate moşteni numai dacă exista, era în viaţă la data deschiderii moştenirii. Dovada existenţei în acel moment incumbă aceluia care pretinde moştenirea.

A. În baza dispoziţiilor legale, sunt considerate că există şi au capacitate succesorală:

a) persoana care este născuta şi se află în viaţă la data deschiderii moştenirii;

b) copilul nenăscut, dar conceput la data deschiderii moştenirii.Existenţa unei persoane fizice incepe din ziua naşterii sale. Dar,copilul care este conceput la data deschiderii moştenirii are

26

capacitate, cu condiţia să se nască viu. Legea nu prevede obligaţia, în privinţă copilului, de a se naşte viabil. Este suficient să fi trăit câteva clipe pentru a putea moşteni.

În cazul în care copilul s-a născut înainte de deschiderea moştenirii, dovada capacităţii succesorale nu ridică nicio greutate. Dacă însă copilul se naşte după moartea aceluia care lasă moştenirea, va trebui dovedit că el a fost conceput înainte de moartea acestuia.

Dovada concepţiunii se face potrivit dispoziţiilor din Codul civilcare reglementează timpul legal al concepţiunii, timpul cuprins între a trei suta şi a o suta optzecea zi dinaintea naşterii copilului este timpul legal al concepţiunii.

c) persoana disparută, cât timp nu a intervenit o hotărâre de declarare a morţii, rămasă definitivă. În sistemul iniţial al Codului civil din 1864, dispărutul — adică persoana despre care nu sunt ştiri dacămai este sau nu în viaţă — putea face, în condiţiile legii, obiectul, mai intâi al unei prezumţii de absenţă, apoi al unei declaraţii de absenţă.

Existenţa absentului era — din punct de vedere juridic — incertă. Drept urmare, moştenirea sa nu se putea deschide, căci nu se putea dovedi că el este mort; pe de altă parte, absentul nu putea să culeagămoştenirile lăsate de alţii, căci nu se putea dovedi că el este în viaţă.

În dreptul actual, declararea absenţei este înlocuită prin declararea morţii prezumate. În felul acesta, nesiguranţa ce decurgea din instituţia absenţei a fost înlocuită cu o reglementare simplă şi clară, care instaurează certitudinea. Atunci când o hotărâre declarativă de moarte rămâne definitvă, cel dispărut este socotit că a murit de la data stabilită prin hotărâre ca fiind aceea a morţii.

B. Dacă au capacitate succesorală numai persoanele care există la data deschiderii moştenirii, rezultă că nu au capacitate succesoralăpersoanele care nu mai sunt în viaţă la aceasta dată. Intră in aceastăcategorie:

a) Persoana predecedată, adică persoana care era deja decedată la data deschiderii moştenirii.

Cei care au încetat din viaţă inaintea persoanei decedate al cărei patrimoniu se transmite pe cale de moştenire nu pot să-l moştenească, deoarece la data când s-ar naşte dreptul lor asupra mostenirii ei nu mai sunt subiecte de drept, adică nu se mai bucură de capacitate de folosinţă.

Intrucât persoana predecedată nu are capacitate succesorală, ea va fi exclusă de la moştenirea defunctului. Trebuie arătat că, potrivit legii, partea din moştenire cuvenită predecedatului este culeasă de moştenitorii săi care pot veni la moştenirea defunctului prin reprezentarea predecedatului.

Daca există vreo indoială privitor la predecesul unui moştenitor, dovada se face comparându-se data morţii defunctului cu data când a murit persoana care se pretinde ca ar avea dreptul la moştenire (aceste date se vor stabili cu ajutorul certificatelor de deces eliberate în temeiul registrului de stare civilă sau, în caz de declarare judecatorească a morţii, cu hotărârea prin care se declară moartea prezumată).

b) Comorienţii, adică persoanele care au decedat în aceeaşi împrejurare (naufragiu, incendiu, cutremur, bombardament etc.), fără a se putea stabili care dintre ele a decedat mai înainte. Întrucât există o

27

imposibilitate practică să se facă dovada ordinii în care au decedat aceste persoane, legea consideră că toate au murit în acelaşi moment. Drept consecinţă, comorienţii sau codecedaţii (persoane care au murit în acelaşi timp –nu se poate stabili care dintre ele a decedat prima, dar în locuri diferite) nu au vocaţie succesorală reciprocă –nu se pot moşteni între ele. Moştenirea va fi culeasă de proprii succesori, fără ca vreunul dintre comorienţi să moştenească pe ceilalţi.

3. Vocaţia succesoralăVocaţia succesorală, ca şi condiţie generală a dreptului la

moştenire, presupune ca persoana care invocă drepturi succesorale cu privire la o moştenire să aibă chemare la acea moştenire.

În dreptul nostru, chemarea la moştenire se face fie în temeiul legii, caz în care vorbim de vocaţie succesorală legală, fie în temeiul voinţei lui de cuius manifestată prin testamentul lăsat de acesta, caz în care suntem în prezenţa vocaţiei succesorale testamentare.

Legiuitorul român conferă vocaţie succesorală rudelor defunctului (în anumite limite), soţului supravieţuitor al acestuia, precum şi statului în caz de moştenirevacantă. Vocaţia succesorală testamentară poate fi conferită, în principiu, oricărei persoane fizice sau juridice care are capacitate succesorală. Noţiunea de vocaţie succesorală este susceptibilă de două înţelesuri. Într-o accepţiune generală, chemarea la moştenire desemnează vocaţia potenţială, eventuală a unor persoane de a avea drepturi succesorale cu privire la o moştenire.

Spre exemplu, toţi descendenţii lui de cuius, indiferent de gradul de rudenie cu defunctul, au aptitudinea generală de a culege moştenirea acestuia. În literatura de specialitate se apreciază că vocaţia succesorală generală este aplicabilă numai în materia numai moştenirii legale. Apreciem că şi moştenirea testamentară cunoaşte aplicabilitatea vocaţiei succesorale generale. Un exemplu în acest sens îl constituie situaţia în care persoana legatarului este aleasă de un terţ (desemnat detestator) dintr-un cerc de persoane restrânse stabilit de testator; fiecare dintre aceste persoane are o vocaţie eventuală de a moşteni pe testator, însă această nu înseamnă că toate vor beneficia de legatul instituit, ci doar acea persoană aleasă de către terţul desemnat de testator.

Accepţiunea concretă a noţiunii de vocaţie succesorală implică determinarea, dintre mai mulţi moştenitori care au vocaţie succesorală generală, a moştenitorilor efectivi ai lui de cuius. Spre exemplu, dintre toţi descendenţii lui de cujus se vor selecta doar aceia care vor culege efectiv moştenirea lăsată de defunct. Vocaţia succesorală concretă cunoaşte aplicare nu doar în materia moştenirii legale, ci şi în cea a moştenirii testamentare.

4. Nedemnitatea succesoralăAsa cum am văzut pentru a putea moşteni se cer două condiţii

pozitive şi anume capacitatea succesorală şi vocaţia succesorală, dar se mai cere şi o conditie negativă şi anume ca moştenitorul să nu fie nedemn.

Nedemnitatea (sau nevrednicia) succesorală este decăderea din dreptul de a moşteni a acelor succesibili care se fac vinovaţi de săvârşirea unor fapte grave, strict determinate de legiuitor, împotriva

28

defunctului sau a memoriei acestuia. Nedemnitatea a fost caracterizatăca fiind o sancţiune civilă care se fundamentează pe motive de moralitate publică neputându-se admite ca o persoană vinovată de vreuna din faptele prevăzute expres de legiuitor faţă de o altă persoanăsă o moştenească tocmai pe aceasta.17

Din caracterizarea nedemnităţii ca sancţiune sau pedeapsă civilărezultă anumite consecinţe, şi anume:

a) ea se aplică numai în cazul faptelor expres şi limitativ prevăzute de lege, fiind reglementată de norme juridice cu caracter imperativ şi de strictă interpretare;

b) fiind vorba de o sancţiune ea produce efecte numai faţă de autorul faptelor prevăzute de legiuitor;

c) sancţiunea intervine numai în cazul în care faptele au fost săvârşite faţă de cel de a cărui moştenire este vorba şi nu poate fi extinsă la alte moşteniri. Ea are, asadar, un caracte relativ, neputând fi extinsă şi la alte moşteniri;

d) faptele trebuie să fie săvârşite cu vinovăţie, care trebuie dovedităîn condiţiile legii.

Noul Cod civil aduce o importantă inovaţie în materia nedemnităţii succesorale. În Codul precedent, nedemnitatea, ca sancţiune civilă, privea exclusiv moştenirea legală şi se aplica în cazul (1)„condamnatului pentru că a omorât sau a încercat să omoare pedefunct”, (2) al autorului unei „acuzaţii capitale calomnioase împotriva celui care lasă moştenirea” – reglementarea fiind inaplicabilă după abolirea pedepsei cu moartea – şi (3) în cazul moştenitorului care, având cunoştinţă de uciderea celui care lasă moştenirea, nu denunţă omorul (nu şi ucigaşul) organelor competente.

Cât priveşte succesiunea testamentară, motivele revocăriijudecătoreşti a legatelor, care corespunde nedemnităţii succesorale din materia devoluţiunii legale, sunt, pe de o parte, neîndeplinireasarcinilor ce însoţesc legatul şi, pe de alta, ingratitudinea legatarului constând în atentatul la viaţa testatorului, delicte, cruzimi sau injurii grave la adresa acestuia.

Reglementarea adusă de noul Cod civil rezolvă, în chip unitar, chestiunea nedemnităţii în ambele sisteme ale devoluţiunii succesorale, distingând între nedemnitatea de drept şi nedemnitatea judiciară, ambele privind atât moştenirea legală cât şi cea testamentară.

Nedemnitatea de drept (art. 958 N.C.civ.) sancţionează persoana condamnată penal pentru o infracţiune săvârşită cu intenţia de a-l ucide (1) pe cel care lasă moştenirea sau (2) pe un alt succesibil care, dacă moştenirea ar fi fost deschisă la data faptei, ar fi înlăturat ori ar fi restrâns vocaţia la moştenire a făptuitorului. Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu de către instanţa de judecată ori de către notarul public.

În cazul nedemnităţii judiciare (art. 959) poate fi declarat nedemn de a moşteni cel care a fost condamnat penal pentru săvârşirea,

17A se vedea, M. B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, 1921, pag. 22 Rosetti

Balanescu, O. Sachelarie, N. Nedelcu, Principiile dreptului civil roman, 1947, pag. 532, M. Eliescu, op. cit. pag. 76; Fr. Deak, op. cit. pag. 66.

29

împotriva celui ce lasă moştenirea, cu intenţie, a unor fapte grave de violenţă, fizică sau morală ori, după caz, a unor fapte ce au avut ca urmare moartea victimei. Tot astfel, poate fi declarat nedemn cel care, cu rea-credinţă, a ascuns, a alterat, a distrus ori a falsificat testamentul defunctului, ca şi persoana care, prin dol sau violenţă, l-a împiedicat pe cel care lasă moştenirea să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul. Noul Cod civil prevede un termen de decădere de un an, de la deschiderea moştenirii, în care orice succesibil poate cere instanţei declararea nedemnităţii.

Dat fiind că moştenirea vacantă se transmite comunei, oraşului ori municipiului în a cărui rază teritorială se află bunurile la data deschiderii moştenirii, aceste unităţi vor putea cere declararea nedemnităţii dacă nu există alţi moştenitori decât cel a cărui nedemnitate se cere a fi declarată (art. 960). O altă inovaţie cuprinsă în noua reglementare se referă la posibilitatea înlăturării efectelor nedemnităţii prin voinţa expresă a celui care lasă moştenirea.

În fine, noua reglementare înlătură vechea injustiţie consacrată de legea civilă prin care, în cazul reprezentării succesorale, nedemnitatea celui reprezentat făcea imposibilă venirea la succesiune a reprezentanţilor. Potrivit noii reglementări (art. 967 alin. 1) „poate fi reprezentată persoana lipsită de capacitatea de a moşteni, precum şi nedemnul, chiar aflat în viaţă la data deschiderii moştenirii şi chiar dacă renunţă la moştenire”.

Mai mult decât atât, reprezentarea operează chiar dacăreprezentantul este nedemn faţă de reprezentat sau a renunţat lamoştenirea lăsată de acesta ori a fost dezmoştenit de el (art. 967 alin. 3).


Sinteza unităţii de învăţare 4

Potrivit art.957 N. C.civ., o persoană poate moşteni dacă există la momentul deschiderii moştenirii. Dacă, în cazul morţii mai multor persoane, nu se poate stabili că una a supravieţuit alteia, acestea nu au capacitatea de a se moşteni una pe alta. Prin urmare, o persoană are capacitatea succesorală şi, deci, poate moşteni numai dacă exista, era în viaţă la data deschiderii moştenirii. Dovada existenţei în acel moment incumbă aceluia care pretinde moştenirea. Vocaţia succesorală, ca şi condiţie generală a dreptului la moştenire, presupune ca persoana care invocă drepturi succesorale cu privire la o moştenire să aibă chemare la acea moştenire.În dreptul nostru, chemarea la moştenire se face fie în temeiul legii, caz în care vorbim de vocaţie succesorală legală, fie în temeiul voinţei lui de cuius manifestată prin testamentul lăsat de acesta, caz în care suntem în prezenţa vocaţiei succesorale testamentare. Nedemnitatea (sau nevrednicia) succesorală este decăderea din dreptul de a moşteni a acelor succesibili care se fac vinovaţi de săvârşirea unor fapte grave, strict determinate de legiuitor, împotriva defunctului sau

30

a memoriei acestuia. Nedemnitatea a fost caracterizată ca fiind o sancţiune civilă care se fundamentează pe motive de moralitate publică neputându-se admite ca o persoană vinovată de vreuna din faptele prevăzute expres de legiuitor faţă de o altă persoană să o moştenească tocmai pe aceasta

1. Capacitatea succesorală2. Ce este vocaţia succesorală ?3. Ce este nedemnitatea succesorală şi care sunt efectele ei?

Teste de autoevaluare

1. Are capacitate succesorala:A. persoana care este nascuta si se afla in viata la data deschiderii succesiunii;B. copilul nenascut la data deschiderii succesiunii;C. copilul nenascut, dar conceput la data deschiderii succesiunii.

1 A+C2 B+C3 A+B

2. Pentru ca o persoana sa poata mosteni trebuie sa intruneasca urmatoarele conditii:A. sa aiba capacitate succesorala;B. sa nu fie nedemna de a mosteni;C. sa aiba vocatie succesorala.

1 B+C2 A+C3 A+B+C

31




Unitatea de învăţare 5 Regulile generale ale devoluţiunii legale a moştenirii

I. IntroducereMoştenirea este legală în cazul în care transmiterea ei are loc în

temeiul legii, adică la persoanele, în ordinea şi în cotele determinate de lege18.

Moştenirea legală se cuvine rudelor şi soţului supravieţuitor, păstrându-se împărţirea rudelor în patru clase de moştenitori: a) descendenţii;b) ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi; c) ascendenţii ordinari; d) colateralii ordinari. Descendenţii şi ascendenţii au vocaţie succesorală indiferent de gradul de rudenie cu defunctul, în timp ce colateralii numai până la gradul al patrulea inclusiv.

18 G. Boroi, L. Stanciulescu, op. cit. , p. 532

32

II. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţareObiective- înţelegerea noţiunii de moştenire legală- înţelegerea noţiunii de clase de moştenitori- înţelegerea definiţiilor şi noţiunilor generale- evidenţierea particularităţilor fiecărei instituţii de drept succesoral

Competenţe- familiarizarea cu vocabularul ştiinţific specific acestei unităţi de învăţare- deprinderea noilor cunoştinţe- studenţii vor avea aptitudinea să identifice raporturile de drept succesoral- studenţii vor putea să aplice cunoştinţele învăţate la speţe din jurisprudenţă- studenţii vor cunoaşte clasele de moştenitori legali

III. Cuvinte Cheie: moştenire legală, clase de moştenitori, soţ supravieţuitor


V. Conţinutul dezvoltat al temei1. Condiţiile dreptului de moştenire legalăDevoluţiunea succesorală este instituţia juridică care permite

determinarea persoanelor chemate să dobândească pe cale de moştenire întreg sau parte din patrimoniul unei persoane fizice decedate. Temeiul care legitimează această transmitere califică devoluţiunea ca fiind legală sau testamentară. Astfel, dacă legea este cea care stabileşte persoanele, ordinea şi cotele în care are loc transmiterea patrimoniului

33

succesoral, suntem în prezenţa devoluţiunii succesorale legale. Dacă transmiterea are ca fundament voinţa defunctului manifestată în vreuna din formele testamentare admise de lege, devoluţiunea moştenirii va fi testamentară.

În dreptul nostru, regula o constituie moştenirea legală. Ori de câte ori defunctul nu a dispus de bunurile sale prin testament sau acesta este nul pentru vicii de formă ori legatele instituite sunt ineficace, devoluţiunea moştenirii se va face în temeiul legii. Este posibil ca prin legatele instituite prin testament de cuius să fi dispus doar de o parte din bunurile sale; în această ipoteză, moştenirea legală va coexista cu cea testamentară, regulile devoluţiunii legale aplicându-se pentru acea parte a patrimoniului de care defunctul nu a înţeles să dispună. Coexistenţa celor două forme ale devoluţiunii succesorale poate fi atrasă şi de existenţa unor moştenitori rezervatari care, chiar în ipoteza în care de cujus a dispus prin legate valabil instituite de întreg patrimoniul său, au dreptul, în temeiul legii, la o parte din patrimoniul lui de cuius ce reprezintă cota lor de rezervă.

Pentru ca o persoană să poată veni la moştenire în temeiul legii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

• să aibă capacitate succesorală;• să aibă vocaţie succesorală legală;• să nu fie nedemnă;• să nu fie exheredată de către de cuius.Împrejurarea că la data deschiderii moştenirii există persoane

care îndeplinesc toate condiţiile dreptului de moştenire legală, nu înseamnă că acestea toate vor veni la moştenire, ci doar că ele au aptitudinea de a dobândi, în temeiul legii, parte sau tot patrimoniul succesoral. Folosind anumite criterii tehnico-juridice, legiuitorul va stabili care dintre aceste persoane vor culege efectiv moştenirea lăsată de defunct. În plus, legea stabileşte numai dreptul la moştenirea legală, nu şi obligaţia de a accepta moştenirea. La nivel de principiu trebuie să reţinem că nimeni nu poate fi obligat să lase moştenire, la fel cum nimeni nu poate fi obligat să accepte o moştenire (cu unele excepţii strict prevăzute de lege pe care le vom analiza la altă secţiune).

2. Principiile generale de stabilire a persoanelor chemate efectiv la moştenire şi excepţiile de la acestea

Principiile de stabilire a persoanelor chemate efectiv la moştenire sunt următoarele: principiul priorităţii clasei de moştenitori în ordinea stabilită de lege între moştenitorii făcând parte din clase diferite (a); principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă (b) şi principiul împărţirii moştenirii în părţi egale (pe capete) între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad (c).

a) Principiul priorităţii clasei de moştenitori în ordinea stabilită de lege între moştenitorii din clase diferite. Codul civil a împărţit rudele defunctului în patru clase de moştenitori, chemându-le la moştenire în ordinea acestora. Astfel, dacă există moştenitori în clasa întâi care nu au renunţat la moştenire şi care nu sunt nedemni, aceştia înlătură de la succesiune pe moştenitorii din clasele subsecvente. Moştenitorii din clasa a doua vin la succesiune doar dacă nu existămoştenitori din clasa întâi sau dacă aceştia sunt renunţători sau

34

nedemni, cei din clasa a treia doar dacă nu sunt moştenitori din primele două clase şi aşa mai departe. Când există moştenitori cu vocaţie succesorală din clase diferite, pentru chemarea efectivă la moştenireesenţial este criteriul ordinului clasei, iar nu acela al gradului de rudenie cu defunctul. Aşa, de exemplu, nepotul de fiu al defunctului, rudă de gradul doi, moştenitor făcând parte din clasa întâi, înlătură de la moştenire pe tatăl defunctului, moştenitor din clasa a doua, deşi acesta din urmă este rudă de gradul întâi.

Prin derogare de la această regulă, soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs cu fiecare clasă de moştenitori. El nici nu înlătură,dar nici nu este înlăturat de la moştenire de nici o clasă de moştenitori.

b) Principiul proximităţii gradului de rudenie cu defunctul între moştenitorii din aceeaşi clasă. Principiul priorităţii clasei de moştenitori este completat de principiul proximităţii gradului de rudenie, conform căruia, în cadrul aceleiaşi clase, rudele în grad maiapropiat cu defunctul înlătură rudele în grad mai îndepărtat. Aşa, de exemplu, fiul defunctului şi nepotul de fiu al defunctului sunt ambii moştenitori din clasa întâi, dar la moştenirea legală a acestuia nu vor veni amândoi, ci doar fiul defunctului, rudă de gradul întâi, care înlătură de la moştenire pe nepotul de fiu al defunctului, rudă de gradul doi. Tot astfel, unchiul defunctului, frate al unuia dintre părinţii acestuia, rudă de gradul trei, înlătură de la moştenire pe vărul primar al defunctului, rudă de gradul patru, deşi ambii fac parte din clasa a patra de moştenitori.

Principiul proximităţii gradului de rudenie cu defunctul între rudele din aceeaşi clasă de moştenitori cunoaşte două excepţii:

- în clasa a doua de moştenitori, părinţii defunctului, rude de gradul întâi, vin la moştenire împreună cu colateralii privilegiaţi, care pot fi rude de gradul doi (fraţii defunctului), trei (nepoţii de frate ai defunctului) sau patru (strănepoţii de frate ai defunctului);

- reprezentarea succesorală, care permite unei rude în grad mai îndepărtat cu defunctul să urce în locul şi gradul unui ascendent predecedat să moştenească în locul acestuia, constituie şi ea o excepţie de la regula mai sus menţionată.

c) Principiul împărţirii moştenirii în părţi egale (pe capete) între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad. În cazul în care la moştenire vin mai mulţi moştenitori din aceeaşi clasă şi acelaşi grad de rudenie cu defunctul, moştenirea se împarte pe capete, adică în atâtea părţi egale câţi moştenitori sunt. De exemplu, dacă la moştenire vin trei fii ai defunctului, aceştia vor împărţi moştenirea în trei părţi egale, iar dacăvin doi fraţi ai defunctului aceştia vor primi fiecare câte o jumătate din moştenire.

De la acest principiu există o excepţie, şi anume, cazul în care la moştenirea defunctului sunt chemaţi fraţi şi surori care nu au aceeaşi părinţi, situaţie în care împărţirea moştenirii se va face pe linii, fraţii consangvini (care au comun doar tatăl, mamele fiind diferite) şi uterini (care au comună doar mama, taţii fiind diferiţi) culegând moştenirea fratelui lor decedat doar pe linia (jumătatea) părintelui comun (paternă sau maternă, după caz), pe care o împart între ei în părţi egale, în funcţie de numărul fraţilor rămaşi în viaţă în fiecare din aceste linii, numai fraţii buni cu defunctul (care au aceeaşi părinţi) culegând

35

moştenirea atât pe linie paternă, cât şi maternă, deci mai mult decât fiecare frate consagvin sau uterin în parte

3. Vocaţia succesorală legalăÎn dreptul nostru, au vocaţia succesorală legală persoanele care

sunt în legătură de rudenie cu defunctul şi soţul supravieţuitor. Legea atribuie acestor persoane vocaţie la moştenire ţinând cont de natura relaţiilor ce se stabilesc în mod firesc între rude, respectiv între soţi. În caz de moştenire vacantă, bunurile succesorale sunt culese de către stat.

Rudenia poate fi definită ca fiind legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. În primul caz, rudenia este în linie dreaptă, iar în al doilea, în linie colaterală. Rudenia în linie dreaptă poate fi ascendentă sau descendentă. Conform legii19, rudenia firească este legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană (tatăl, fiul, nepotul de fiu sau fiică) sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun (fraţii între ei, verii primari între ei ş.a.), iar rudenia civilă este legătura rezultată din adopţia încheiată în condiţiile prevăzute de lege.

În doctrina de specialitate20 rudenia firească a fost definită ca legătura de sânge şi prin reglementarea legală, legătura dintre două sau mai multe persoane care coboară unele din altele, cum sunt de ex., tatăl, fiul, nepotul de fiu, sau care, fără a descinde unele din altele, au un autor comun, cum sunt, de ex., fraţii între ei, verii primari între ei.

Într-o altă opinie, rudenia a fost definită ca o apropiere biologică sau spirituală, socialmente recunoscută, între diferite persoane21.

În dreptul roman rudenia era legătura între persoanele aflate la un moment dat sub aceeaşi putere22.

Rudenia firească se întemeiază pe faptul naşterii.Linia de rudenie reprezintă şirul de persoane între care există

rudenia. Felurile rudenieiLinia de rudenie poate fi:- dreaptă;- colaterală.Constituie temei al vocaţiei succesorale legale atât rudenia

firească, cât şi rudenia civilă. Întrucât prin dovedirea rudeniei se urmăresc interese patrimoniale, în doctrină se apreciază că dovada rudeniei se poate face nu numai prin actele de stare civilă, ci şi prin alte mijloace de probă admise de lege. Instanţă supremă a statuat că atunci când partea trebuie să dovedească naşteri şi căsătorii vechi sauîntâmplate în localităţi necunoscute ori îndepărtate, sau când, pentru obţinerea lor, ar întâmpina piedici găsite ca întemeiate, instanţa ar

19 Art. 405, alin. (1) şi alin. (2) din Noul Cod civil

20 Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ediţia a VIII-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2006, p. 306

21 Adrian Pricopi, Dreptul familiei, Ed. Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008, p. 84

22 Ion Imbrescu, Tratat de dreptul familiei, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2010, p. 215

36

putea să admită şi alte probe decât actele de stare civilă, cu condiţia ca probele astfel admise să nu fie contrare certificatelor de stare civilă prezentate.

Vocaţia succesorală legală este nelimitată în cazul rudeniei în linie dreaptă. În schimb, în cazul rudeniei în linie colaterală legiuitorul a limitat vocaţia la moştenire până la gradul al IV-lea de rudenie inclusiv. Noţiunea de grad de rudenie este folosită pentru a stabili distanţa între rude, legăturile de rudenie putând fi mai apropiate sau mai depărtate. La rudenia în linie dreaptă, gradul de rudenie se stabileşte după numărul naşterilor prin care se stabileşte legătura desânge între două persoane. Spre exemplu, nepotul de fiu şi bunicul sunt rude de gradul al II-lea. La rudenia în linie colaterală, gradul de rudenie se socoteşte după numărul naşterilor, pornind de la una din rude, în linie ascendentă până la autorul comun, şi apoi de la acesta, în linie descendentă, până la cealaltă rudă. De exemplu, fraţii sunt rude de gradul al II-lea, unchiul şi nepotul de frate sunt rude de gradul al III-lea, verii primari între ei rude de gradul al IV-lea. Nu există rude de gradul întâi în linie colaterală.

În această materie este cunoscut principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale legale ce exprimă regula de drept conform cu care dacă o persoană are vocaţie succesorală legală generală la moştenirea lăsată de o altă persoană, atunci şi aceasta din urmă are vocaţie succesorală la moştenirea celei dintâi. Altfel spus, dacă X are vocaţie succesorală la moştenirea lui Y, atunci şi Y are vocaţie succesorală la moştenirea lui X. Spre exemplu, nepoţii au aptitudinea abstractă de a culege moştenirea bunicilor, după cum şi aceştia ar putea veni la succesiuneanepoţilor lor. Principiul enunţat are şi un sens negativ: dacă o persoană nu are vocaţie succesorală la moştenirea alteia, nici aceasta nu are vocaţie succesorală în raport cu prima persoană. De exemplu, ginerele nu are vocaţie succesorală legală generală la moştenirea lăsată de socrii, după cum nici socrii nu au vocaţie succesorală generală la moştenirea ginerelui.

În ceea ce priveşte domeniul de aplicare a acestui principiu, trebuie arătat că acesta se aplică numai în materia moştenirii legale. Moştenirea testamentară nu cunoaşte aplicabilitatea unui astfel de principiu; cu toate acestea, există posibilitatea practică ca două persoane să-şi confere reciproc vocaţie succesoralătestamentară (de exemplu, A îl desemnează pe B legatar universal, iar B, printestamentul pe care îl lasă, îl numeşte pe A legatar cu titlu particular).

Principiul reciprocităţii vizează numai vocaţia succesorală generală, deci numai posibilitatea abstractă ca o persoană să o moştenească pe alta.

Principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale legale cunoaşte o singură excepţie: este cazul în care nulitatea căsătoriei putative intervine după decesul unuia dintre soţi. Astfel, în ipoteza în care soţul care a fost de bună-credinţă supravieţuieşte celuilalt soţ, atunci el va putea veni la moştenirea soţului decedat.

În schimb, dacă soţul supravieţuitor este cel de rea-credinţă (a cunoscut cauza de nulitate a căsătoriei), atunci el nu va avea vocaţie succesorală legală generală la moştenirea soţului defunct; aceasta deoarece căsătoria nu produce nici un efect asupra lui. Evident,

37

inoperabilitatea în acest caz a principiului reciprocităţii nu împiedică venirea la moştenirea soţului se bună-credinţă, soţul care a fost de reacredinţă culegând moştenirea nu ca moştenitor legal, ci ca succesor testamentar (evident, dacă legatul lăsat în favoarea sa este valabil instituit).

Plecând de la prezumţia că intensitatea relaţiilor afective între defunct şi rudele sale scade pe măsură ce gradul de rudenie creşte şi că afecţiunea defunctului este mai mare pentru anumite categorii de rude ale sale decât pentru altele, legiuitorul a rânduit o anumită ordine de chemare la moştenire a rudelor celui care lasă moştenirea. Astfel, dintre toate rudele care au aptitudinea legală abstractă de a culege moştenirea, legiuitorul va selecta, cu ajutorul a două criterii, persoanelecare vor culege efectiv moştenirea. Altfel spus, li se va recunoaşte vocaţie succesorală concretă numai anumitor rude cu vocaţie succesorală generală.

Pentru stabilirea ordinii de preferinţă între rudele defunctului cu vocaţie succesorală generală, se folosesc două criterii tehnico-juridice:

a) clasa de moştenitori;b) gradul de rudenie.Noul Cod civil păstrează şi soluţia reprezentării succesorale,

pentru înlăturarea inechităţilor ce pot fi provocate, în anumite ipoteze, de aplicarea regulii proximităţii gradului de rudenie. Potrivit art. 965, prin reprezentare succesorală un moştenitor legal cu un grad de rudenie mai îndepărtat, numit reprezentant, urcă, în virtutea legii, în drepturile ascendentului său, numit reprezentat, pentru a culege partea din moştenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn faţă de defunct, sau decedat la data deschiderii moştenirii.

Reprezentarea succesorală, aplicabilă în reglementarea vechiului cod doar pentru cazul în care cel reprezentat era decedat la data deschiderii succesiunii, a fost extinsă şi la ipoteza în care reprezentatul nu poate veni la moştenire din cauză că este nedemn. Este, neîndoielnic, o soluţie ingenioasă, ca şi aceea consacrată prin art. 967 alin. 3, potrivit căreia reprezentarea operează chiar dacă reprezentantul este nedemn faţă de reprezentat, ori a renunţat la moştenirea lăsată de acesta ori a fost dezmoştenit de el. Remarcăm, totuşi, că poate fi discutată reglementarea care priveşte nedemnitatea reprezentantului şi care pare a împinge excesiv de mult caracterul relativ al sancţiuniinedemnităţii.

38


Sinteza unităţii de învăţare

Devoluţiunea succesorală este instituţia juridică care permite determinarea persoanelor chemate să dobândească pe cale de moştenire întreg sau parte din patrimoniul unei persoane fizice decedate. Temeiul care legitimează această transmitere califică devoluţiunea ca fiind legală sau testamentară. Astfel, dacă legea este cea care stabileşte persoanele, ordinea şi cotele în care are loc transmiterea patrimoniului succesoral, suntem în prezenţa devoluţiunii succesorale legale. Dacă transmiterea are ca fundament voinţa defunctului manifestată în vreuna din formele testamentare admise de lege, devoluţiunea moştenirii va fi testamentară.

În dreptul nostru, au vocaţia succesorală legală persoanele care sunt în legătură de rudenie cu defunctul şi soţul supravieţuitor. Legea atribuie acestor persoane vocaţie la moştenire ţinând cont de natura relaţiilor ce se stabilesc în mod firesc între rude, respectiv între soţi. În caz de moştenire vacantă, bunurile succesorale sunt culese de către stat.

Rudenia poate fi definită ca fiind legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. În primul caz, rudenia este în linie dreaptă, iar în al doilea, în linie colaterală. Rudenia în linie dreaptă poate fi ascendentă sau descendentă.

Intrebari de control si teme de dezbateri1. Ce este vocaţia succesorală legală?2. Care sunt clasele de moştenitori legali?3. Ce înţelegem prin grade de moştenitori legali?

39

Teste de autoevaluare:

1. Gradul de rudenie:A. este distanta dintre doua rude masurata pe linia legaturii de rudenie, dupa numarul

nasterilor;B. se stabileste in linie dreapta;C. se stabileste in linie colaterala.

1 A+B+C2 A+C3 B+C

2. O persoana poate avea vocatie la mostenire:A. in temeiul legii;B. in temeiul vointei partilor;C. in temeiul testamentului.

1 B+C2 A+B3 A+C




40

Unitatea de învăţare 6 Reguli speciale diferitelor categorii de moştenitori legali

I. IntroducerePentru a opri excesiva farâmiţare a moştenirilor, legiuitorul a

stabilit o ordine de preferinţă între rudele de grad succesibil, călăuzindu-se după două criterii, şi anume: clasa sau ordinul şi gradul de rudenie.

Clasa sau ordinulLegiuitorul imparte pe succesibili în mai multe grupe, denumite

clase sau ordine, chemate la moştenire una în lipsa celeilalte, după o scară de preferinţă.

Codul civil împarte rudele defunctului în patru clase demoştenitori, care sunt enumerate în următoarea ordine de preferinţă:

a) clasa descendenţilor în linie dreaptă (copiii, nepoţii, stranepoţii defunctului etc.);

b) clasa ascendenţilor privilegiaţi (părinţii defunctului) şi a colateralilor privilegiaţi (fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii acestora);

c) clasa ascendenţilor ordinari (bunicii, străbunicii defunctului etc.);

d) clasa colateralilor ordinari (unchii şi mătuşile, precum şi verii primari ai defunctului).

II. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţareObiective- înţelegerea noţiunii de rudenie- înţelegerea definiţiilor şi noţiunilor generale- evidenţierea particularităţilor fiecărei clase de succesori legali- cunoaşterea specificului raporturilor juridice de drept succesoralCompetenţe- familiarizarea cu vocabularul ştiinţific specific acestei unităţi de învăţare- deprinderea noilor cunoştinţe- studenţii vor avea aptitudinea să identifice clasele de moştenitori legali- studenţii vor avea aptitudinea de a diferenţia rudenia de

41

afinitate- studenţii vor putea să aplice cunoştinţele învăţate la speţe din jurisprudenţă

III. Cuvinte Cheie: clase de moştenitori legali, rezervă, ordin


V. Conţinutul dezvoltat al temei1. Clasele de moştenitori legaliA. Clasa I de moştenitori legali: descendenţii defunctului –

aceştia sunt copiii defunctului şi urmaşii lor în linie dreaptă la infinit din căsătorie, din căsătorii diferite, din afara căsătoriei sau din adopţie. În ceea ce priveşte copiii adoptaţi, dacă adoptatorul este de cuius, atunci ei vin la moştenirea acestuia, indiferent de felul adopţiei. Dacă 2 sau mai mulţi copii ai defunctului au vocaţie succesorală, împărţirea moştenirii între descendenţi se face pe capete, în părţi egale. La fel şi-n cazul descendenţilor de grad subsecvent, care nu beneficiază de reprezentare, deci vin la moştenire în nume propriu. Dacă descendenţii de gradul al II-lea şi următoarele vin la moştenire prin reprezentare, împărţirea se face pe tulpini.

Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al descendenţilor sunt următoarele:

- vin la moştenire în nume propriu sau prin reprezentare, sunt moştenitori rezervatari, sunt moştenitori sezinari (au posibilitatea juridică de a intra în stăpânirea moştenirii înainte de eliberarea certificatului de moştenitori);

- sunt obligaţi să raporteze donaţiile primite de la de cujus dacă donaţia nu a fost făcută cu scutire de raport.

B. Clasa a II-a de moştenitori legali: ascendenţii privilegiaţi şi colaterali privilegiaţi – dacă de cuius nu are descendenţi sau cei existenţi nu pot sau nu vor să vină la moştenire, moştenirea va fi culeasă de clasa a II-a de moştenitori legali.

Aceasta este o clasă mixtă, a ascendenţilor privilegiaţi (părinţii lui de cujus) şi a colateralilor privilegiaţi (fraţii şi surorile lui de cujus, şi descendenţii acestora până la gradul al IV-lea inclusiv). Ei

42

nu se exclud, ci moştenesc împreună.Prin ascendenţi privilegiaţi înţelegem tatăl şi mama lui de cujus,

din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie. Împărţirea moştenirii între ascendenţii privilegiaţi se produce

astfel:a) dacă la moştenire vin numai părinţii, atunci moştenirea se

împarte între aceştia în mod egal;b) dacă ascendenţii privilegiaţi vin în concurs cu colateralii

privilegiaţi, părinţii vor lua ½ din moştenire, cealaltă ½ revenind colateralilor privilegiaţi indiferent de numărul lor. Dacă trăieşte un singur părinte, va lua ¼ din moştenire. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al ascendenţilor privilegiaţi sunt următoarele: vin la moştenire numai în nume propriu; sunt moştenitori rezervatari; sunt moştenitori sezinari; nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor.

Prin colaterali privilegiaţi înţelegem fraţii şi surorile lui de cuius şi descendenţii acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv, adică nepoţii şi strănepoţii de soră şi frate din căsătorie, din afara căsătoriei şi din adopţia cu efecte depline.

Împărţirea moştenirii între colateralii privilegiaţi se produce astfel:

a) regula o constituie împărţirea pe capete (în mod egal) a cotei ce le revine (la fel se împarte şi între descendenţii din fraţi şi surori dacă aceştia vin la moştenire în nume propriu);

b) dacă vin la moştenire prin reprezentare, împărţirea se face pe tulpini şi subtulpini chiar dacă moştenitorii sunt de grad egal;

c) când fraţii şi surorile lui de cujus nu sunt din aceiaşi părinţi, împărţirea se face pe linii. Astfel, partea din moştenire ce revine colateralilor privilegiaţi se împarte în două părţi egale, corespunzătoare celor două linii: paternă şi maternă. Jumătatea paternă se împarte între fraţii lui de cuius pe linie paternă, iarjumătatea maternă se împarte între fraţii lui de cujus pe linie maternă. Fraţii buni vin la moştenire atât pe linie paternă, cât şi pe liniematernă. Regula enunţată e valabilă şi pentru descendenţii din fraţi şisurori, indiferent dacă vin la moştenire în nume propriu sau prinreprezentare. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al colateralilor privilegiaţi sunt următoarele: vin la moştenire în nume propriu, iar descendenţii lor pot beneficia de reprezentarea succesorală; nu sunt moştenitori rezervatari; nu sunt moştenitori sezinari; nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor.

C. Clasa a III-a de moştenitori legali: ascendenţii ordinari –dacă de cuius nu are moştenitori din primele două clase ori dacă acestea nu pot sau nu vor să vină la moştenire, este chemată la moştenire clasa ascendenţilor ordinari, adică bunicii, străbunicii etc. lui de cujus, fără limită de grad, din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţia cu efecte depline. Între ascendenţii ordinari împărţirea moştenirii se efectuează conform principiului proximităţii gradului de rudenie, bunicii înlăturând de la moştenire pe străbunici. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al ascendenţilor ordinari sunt următoarele: vin la moştenire doar în nume propriu; nu sunt moştenitori rezervatari; sunt moştenitori sezinari; nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor.

43

D. Clasa a IV-a de moştenitori legali: colateralii ordinari – dacă de cuius nu are moştenitori din primele trei clase ori dacă acestea nu pot sau nu vor să vină la moştenire, este chemată la moştenire clasa colateralilor ordinari, adică unchii, mătuşile, verii primari, fraţii şi surorile bunicilor lui de cujus, din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţia cu efecte depline. Colateralii ordinari vin la moştenire în ordinea gradelor de rudenie. Unchii şi mătuşile înlătură pe verii primari şi pe fraţii şi surorile bunicilor care sunt rude colaterale de gradul alIV-lea. Între rudele de grad egal, moştenirea se împarte pe capete. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al colateralilor ordinari sunt următoarele: pot veni la moştenire doar în nume propriu; nu sunt moştenitori rezervatari; nu sunt moştenitori sezinari; nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor.

E. Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor(reglementate de noul Cod civil)

În afara condiţiilor generale cerute pentru a moşteni, soţul supravieţuitor trebuie să îndeplinească şi o condiţie specială: aceea de a avea calitatea de soţ la data deschiderii moştenirii. Nu interesează durata căsătoriei, sexul soţului supravieţuitor ori starea lui materială, dacă au rezultat sau nu copii, dacă erau despărţiţi în fapt ori trăiau împreună. În cazul divorţului, până la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii de divorţ, soţul supravieţuitor păstrează calitatea de soţ chiar dacă celălalt a decedat în cursul procesului ori dupăpronunţarea hotărârii dar înainte de rămânerea ei definitivă şi irevocabilă. În cazul constatării nulităţii sau anulării căsătoriei soţul supravieţuitor nu are calitatea de soţ deoarece nulitatea produce efecte retroactive şi asta chiar dacă hotărârea e pronunţată după decesul celuilalt soţ. În cazul nulităţii căsătoriei există o excepţie: pentru căsătoria putativă – situaţia căsătoriei nule ori anulate când unul sau ambii soţi a/au fost de bună credinţă la încheierea ei – soţul de bună-credinţă păstrează calitatea de soţ dintr-o căsătorie anulabilă până la data rămânerii definitive şiirevocabile a hotărârii judecătoreşti de anulare sau de constatare a nulităţii căsătoriei. La decesul unuia dintre soţi, se pune problema determinării masei succesorale. În masa succesorală intră bunurile proprii ale soţului decedat şi partea sa din bunurile comune în devălmăşie cu celălalt soţ. Deci, înainte dedeterminarea masei succesorale, se face împărţirea bunurilor comune ale celor doi soţi, în funcţie de contribuţia fiecăruia la dobândirea acestor bunuri.

E. 1. Dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor în concurs cu oricare dintre clasele de moştenitori legali – soţul supravieţuitor nu face parte din nicio clasă de moştenitori legali, dar concurează cu oricare clasă chemată la moştenire. Soţul supravieţuitor primeşte o cotă-parte din masa succesorală, ce variază în funcţie de clasa cu care intră în concurs.

Astfel:a) în concurs cu descendenţii, indiferent de numărul lor, soţul

supravieţuitor are dreptul la un sfert (1/4) din moştenire;b) în concurs cu clasa a II-a, atât cu ascendenţii privilegiaţi, cât şi

cu colateralii privilegiaţi, indiferent de numărul lor, are dreptul la ⅓ dinmoştenire;

44

c) în concurs doar cu ascendenţii privilegiaţi, sau doar cu colateralii privilegiaţi, indiferent de numărul lor, soţul supravieţuitor ia ½ din moştenire;

d) în concurs cu clasa a III-a sau a IV-a, ia ¾ din moştenire. Dacă nu există rude în nici o clasă, soţul supravieţuitor culege întreaga moştenire.

Stabilirea cotei ce se cuvine soţului supravieţuitor se face cu întâietate faţă de stabilirea cotelor moştenitorilor cu care concurează. Ceilalţi moştenitori trebuie să vină efectiv la moştenire (să nu fie nedemni, renunţători sau exheredaţi). În caz de bigamie, cota ce revine soţului supravieţuitor se împarte în mod egal între soţii supravieţuitori de bună credinţă. Caracterele juridice ale dreptului de moştenire al soţului supravieţuitor sunt următoarele: vine la moştenire numai în nume propriu; este rezervatar; nu este sezinar; este obligat la raportul donaţiilor dacă vine în concurs cu descendenţii.

E.2. Dreptul de moştenire special al soţului supravieţuitor asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei comune casnice– în ceea ce priveşte mobilierul şi obiectele aparţinândgospodăriei casnice soţul supravieţuitor le culege peste partea sa de moştenire în scopul de a nu fi privat de condiţiile de viaţă pe care le-a avut împreună cu de cuius. Prin mobile şi obiecte aparţinând gospodăriei casnice se înţeleg bunurile care serveau la mobilarea locuinţei soţilor precum şi obiectele care prin natura lor sunt destinate a servi în cadrul gospodăriei casnice (ex. obiecte de menaj, aparateelectrocasnice) şi care au fost afectate în concret folosinţei comune a soţilor, corespunzător nivelului de trai al acestora. Nu intră în această categorie: bunurile care potrivit naturii lor nu pot şi nu au fost folosite în gospodărie (ex. autoturismul); bunurile necesare exercitării profesiei sau meseriei lui de cuius; obiectele care prin valoarea lor deosebită depăşesc sensul de bunuri casnice (ex. tablourile de mare valoare); bunurile care nu au fost afectate folosinţei comune deoarece au fost procurate în alt scop ori după data întreruperii în fapt a convieţuirii soţilor; bunurile de uz personal şi exclusiv ale lui de cujus; bunurileaparţinând gospodăriei ţărăneşti (unelte, animale de lucru). Pentru ca soţul supravieţuitor să poată moşteni mobilierul şi obiectele aparţinând gospodăriei casnice, trebuie să fie îndeplinite două condiţii speciale:

a) soţul supravieţuitor să nu vină în concurs cu descendenţii lui de cuius – în această situaţie, aceste bunuri vor fi incluse în masa succesorală;

b) soţul decedat să nu fi dispus de partea sa din aceste bunuri prin liberalităţi între vii ori pentru cauză de moarte.

Deci, soţul supravieţuitor moşteneşte în plus nu totalitatea bunurilor gospodăriei casnice, ci numai partea soţului decedat din astfel de bunuri comune şi bunurile proprii ale lui de cuius din această categorie. Fosta reglemetnare prevedea un regim similar şi în cazul darurilor de. Darurile de nuntă sunt darurile manuale făcute soţilor la celebrarea căsătoriei, indiferent dacă au fost făcute ambilor soţi sau doar unuia dintre ei. Noua reglementare nu mai include darurile de nuntă în rândul drepturilor succesorale speciale ale soţului supravieţuitor. Nu fac parte din obiectul dreptului special de moştenire bunurile dăruite de terţi sau de către de cuius numai soţului

45

supravieţuitor, nici partea sa din darurile comune, acestea aparţinându-i în calitate de proprietar.

E. 3. Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor din momentul deschiderii moştenirii, soţul supravieţuitor are, în afară de celelaltedrepturi succesorale şi indiferent de moştenitorii cu care vine în concurs, un drept de abitaţie asupra casei de locuit, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) la data deschiderii moştenirii avea domiciliul în acea casă;b) nu are o locuinţă proprie;c) casa face parte din moştenire, în tot sau în parte;d) de cuius nu a dispus altfel. Acest drept are următoarele

caractere juridice: este un drept real, având ca obiect casa de locuit şi terenul aferent în măsura necesară folosirii locuinţei; este un drept temporar, durând până la ieşirea din indiviziune, însă cel puţin 1 an de la data deschiderii moştenirii sau până la recăsătorirea soţului supravieţuitor; este un drept personal, inalienabil (neputând fi închiriată partea casei ce nu e folosită) şi insesizabil (nu poate fi urmărit de creditorii soţului supravieţuitor); este conferit de lege soţului supravieţuitor cu titlu gratuit.

F. Drepturile statului asupra moştenirii vacanteConform NCC, dacă nu sunt moştenitori legali sau testamentari,

moştenirea este vacantă23. Dacă prin legat s-a atribuit numai o parte a moştenirii şi nu există moştenitori legali ori vocaţia acestora a fost restrânsă ca efect al testamentului lăsat de defunct, partea din moştenire rămasă neatribuită este vacantă.

Moştenirile vacante revin comunei, oraşului sau, după caz,municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii şi intră în domeniul lor privat. Este considerată nescrisă orice dispoziţie testamentară care, fără a stipula transmiterea bunurilor moştenirii, urmăreşte să înlăture această regulă24. Comuna, oraşul sau, după caz, municipiul intră în stăpânirea de fapt a moştenirii de îndată ce toţi succesibilii cunoscuţi au renunţat la moştenire ori, la împlinirea termenului prevăzut la art. 1.137 de un an şi şase luni, dacă niciun moştenitor nu este cunoscut. Moştenirea se dobândeşte retroactiv de la data deschiderii sale. Comuna, oraşul sau, după caz, municipiul suportă pasivul moştenirii vacante numai în limita valorii bunurilor din patrimoniul succesoral.

În concluzie, moştenirea vacantă trece în proprietatea statului, în tot sau în parte, în cazurile în care fie nu există moştenitori legali/testamentari, fie aceştia există, însă vocaţia lor succesoralăconcretă nu se întinde asupra întregii mase succesorale. Natura juridică a dreptului statului asupra moştenirii vacante este controversată. S-au conturat două teorii:

a) teoria desherenţei, în temeiul căreia statul culege bunurile vacante prin intermediul dreptului de suveranitate, după cum culege

23 NCC, art. 1135

24 NCC, art. 1138

46

orice bun fără stăpân aflat pe teritoriul său;b) teoria dreptului de moştenire, în temeiul căreia statul culege

moştenirea vacantă ca universalitate, în baza unui drept de moştenire legal. Se aplică mai ales a doua teorie. Notarul public constată vacanţa succesorală la cererea reprezentantului statului şi eliberează certificatul de vacanţă succesorală după expirarea termenului de prescripţie a dreptului de opţiune succesorală. În lipsa certificatului, instanţa poate, în mod direct, să constate existenţa unei succesiuni vacante şi componenţa acesteia. Certificatul de vacanţă succesorală sau hotărâreajudecătorească nu au efect constitutiv, ci declarativ, dobândirea operând retroactiv, de la data morţii lui de cuius. Deci, bunurilor succesorale li se aplică regimul juridic al bunurilor proprietate de stat din momentul deschiderii moştenirii. Dacă a eliberat certificatul de vacanţă succesorală, notarul public nu mai poate elibera un alt certificat de moştenire. Cei care au pretenţii la moştenire pot cere pe cale judecătorească, anularea certificatului de vacanţă succesorală şi stabilirea drepturilor lor. Pe baza hotărârii definitive şi irevocabile, notarul public va putea elibera certificatul de moştenitor. Dacă moştenirea nu e vacantă, iar statul a fost gratificat prin testament, notarul va elibera un certificat de moştenitor, iar nu unul de vacanţă succesorală. Dacă statul e gratificat numai cu o parte din moştenire, iar cealaltă devine vacantă, vor fi eliberate două certificate: unul demoştenitor, altul de vacanţă succesorală. Subliniem că statul va răspunde pentru datoriile moştenirii, dar în limita activului pentru că nu e admisibil ca societatea să suporte pasivul din patrimoniul unei persoane fizice. În ceea ce priveşte moştenirea vacantă, statul nu are un drept de opţiune succesorală, el neputând renunţa la moştenire. Prin urmare. De asemenea, statul nu are nevoie de o trimitere în posesie propriu-zisă, prin eliberarea certificatului de moştenitor.

2. Reprezentarea succesoralăPrin reprezentare succesorală, un moştenitor legal de un grad mai

îndepărtat, numit reprezentant, urcă, în virtutea legii, în drepturile ascendentului său, numit reprezentat, pentru a culege partea din moştenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn faţă de defunct sau decedat la data deschiderii moştenirii25.

Reprezentarea succesorală este instituţia care permite anumitor moştenitori legali (descendenţilor în linie dreaptă şi descendenţilor fraţilor şi surorilor defunctului) să urce în locul şi gradul unui ascendent decedat anterior deschiderii succesiunii, pentru a culege înlocul acestuia partea ce i s-ar fi cuvenit din moştenire dacă ar fi fost în viaţă. Ascendentul predecedat se numeşte reprezentat, iar moştenitorul care vine la moştenire prin reprezentare –reprezentant.

Fundamentul reprezentării se regăseşte, pe de o parte, în ideea de a sustrage devoluţiunea succesorală hazardului unei cronologii accidentale a deceselor, contrare celei fireşti (copiii care decedează înaintea părinţilor), iar pe de altă parte în asigurarea respectului egalităţii tulpinilor, pornind de la ideea că afecţiunea lui de cuius faţă

25 NCC, art. 965

47

de succesorii săi ca şi sentimentul de datorie faţă de familie nu se apreciază individual (pentru fiecare succesor în parte), ci faţă de tulpina pe care fiecare dintre aceştia o formează împreună cu descendenţii lor.Domeniul reprezentării. Potrivit Codului civil român, pot veni la moştenire prin reprezentare succesorală numai descendenţii copiilor defunctului şi descendenţii fraţilor sau surorilor defunctului –NCC, art. 966, alin. (1). În limitele prevăzute la alin. (1) şi dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 967, reprezentarea operează în toate cazurile, fără a deosebi după cum reprezentanţii sunt rude de acelaşi grad ori de grade diferite în raport cu defunctul. Art. 967 al Codului stabileşte condiţiile reprezentării: (1) În cazurile în care operează reprezentarea succesorală, moştenirea se împarte pe tulpină. (2) Prin tulpină se înţelege:- înăuntrul clasei întâi, descendentul de gradul întâi care culege moştenirea sau este reprezentat la moştenire;- înăuntrul clasei a doua, colateralul privilegiat de gradul al doilea care culege moştenirea sau este reprezentat la moştenire. (3) Dacă aceeaşi tulpină a produs mai multe ramuri, în cadrul fiecărei ramuri subdivizarea se face tot pe tulpină, partea cuvenită descendenţilor de acelaşi grad din aceeaşi ramură împărţindu-se între ei în mod egal. Copiii nedemnului concepuţi înainte de deschiderea moştenirii de la care nedemnul a fost exclus vor raporta la moştenirea acestuia din urmă bunurile pe care le-au moştenit prin reprezentarea nedemnului, dacă vin la moştenirea lui în concurs cu alţi copii ai săi, concepuţi după deschiderea moştenirii de la care a fost înlăturat nedemnul. Raportul se face numai în cazul şi în măsura în care valoarea bunurilor primite prin reprezentarea nedemnului a depăşit valoarea pasivului succesoral pe care reprezentantul a trebuit să-l suporte ca urmare a reprezentării.

Observăm, aşa cum am mai arătat, ca element de noutate în noul Cod civil, faptul că pot veni la moştenire prin reprezentare şi copiii nedemnului, lucru ce nu era posibil în reglementarea anterioară.


Sinteza unităţii de învăţare

48

Prin reprezentare succesorală, un moştenitor legal de un grad mai îndepărtat, numit reprezentant, urcă, în virtutea legii, în drepturile ascendentului său, numit reprezentat, pentru a culege partea din moştenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn faţă de defunct sau decedat la data deschiderii moştenirii.

A. Clasa I de moştenitori legali: descendenţii defunctului – aceştia sunt copiii defunctului şi urmaşii lor în linie dreaptă la infinit din căsătorie, din căsătorii diferite, din afara căsătoriei sau din adopţie. În ceea ce priveşte copiii adoptaţi, dacă adoptatorul este de cuius, atunci ei vin la moştenirea acestuia, indiferent de felul adopţiei. Dacă 2 sau mai mulţi copii ai defunctului au vocaţie succesorală,împărţirea moştenirii între descendenţi se face pe capete, în părţi egale. La fel şi-n cazul descendenţilor de grad subsecvent, care nu beneficiază de reprezentare, deci vin la moştenire în nume propriu. Dacă descendenţii de gradul al II-lea şi următoarele vin la moştenire prin reprezentare, împărţirea se face pe tulpini.

B. Clasa a II-a de moştenitori legali: ascendenţii privilegiaţi şi colaterali privilegiaţi – dacă de cuius nu are descendenţi sau cei existenţi nu pot sau nu vor să vină la moştenire, moştenirea va fi culeasă de clasa a II-a de moştenitori legali.

Aceasta este o clasă mixtă, a ascendenţilor privilegiaţi (părinţii lui de cujus) şi a colateralilor privilegiaţi (fraţii şi surorile lui de cujus, şi descendenţii acestora până la gradul al IV-lea inclusiv). Ei nu se exclud, ci moştenesc împreună.

Prin ascendenţi privilegiaţi înţelegem tatăl şi mama lui de cujus, din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie.

C. Clasa a III-a de moştenitori legali: ascendenţii ordinari – dacă de cuius nu are moştenitori din primele două clase ori dacă acestea nu pot sau nu vor să vină la moştenire, este chemată la moştenire clasa ascendenţilor ordinari, adică bunicii, străbunicii etc. lui de cujus, fără limită de grad, din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţia cu efecte depline. Între ascendenţii ordinari împărţirea moştenirii se efectuează conform principiului proximităţii gradului de rudenie, bunicii înlăturând de la moştenire pe străbunici. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al ascendenţilor ordinari sunt următoarele: vin la moştenire doar în nume propriu; nu sunt moştenitori rezervatari; sunt moştenitori sezinari; nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor.

D. Clasa a IV-a de moştenitori legali: colateralii ordinari – dacă de cuius nu are moştenitori din primele trei clase ori dacă acestea nu pot sau nu vor să vină la moştenire, este chemată la moştenire clasa colateralilor ordinari, adică unchii, mătuşile, verii primari, fraţii şi surorile bunicilor lui de cujus, din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţia cu efecte depline. Colateralii ordinari vin la moştenire în ordinea gradelor de rudenie. Unchii şi mătuşile înlătură pe verii primari şi pe fraţii şi surorile bunicilor care sunt rude colaterale de gradul al IV-lea. Între rudele de grad egal, moştenirea se împarte pe capete. Caracterele juridice ale dreptului la moştenire al colateralilor ordinari sunt următoarele: pot veni la moştenire doar în nume propriu; nu sunt moştenitori rezervatari; nu sunt moştenitori sezinari; nu sunt obligaţi la raportul donaţiilor.

Intrebari de control si teme de dezbatere1. Care sunt clasele de moştenitori legali?2. Prezentaţi caracteristicile fiecărei clase de moştenitori legali.3. Moştenirea vacantă4. Ce este reprezentarea succesorală şi cum operează ea?

49

1. Teste de autoevaluare

1. Codul civil admite reprezentarea in urmatoarele cazuri:A. in ordinul descendentilor in linie dreapta;B.in ordinul ascendentilor privilegiati;C.in ordinul colateralilor privilegiati.

1 A+C2 B+C3 A+B

2. În linie dreapta:

A. fiul si tatal sunt rude de gradul intai;B. fratii sunt rude de gradul al doilea;C. nepotul de fiu si bunicul sunt rude de gradul al doilea.

1 A+B2 B+C3 A+C

3. Bunicii si strabunicii defunctului fac parte din clasa:1 ascendentilor privilegiati si a colateralilor privilegiati;2 ascendentilor ordinari;3 colateralilor ordinari.

4. Copii, nepotii si stranepotii fratilor si surorilor defunctului fac parte din clasa:1 colateralilor ordinari;2 ascendentilor privilegiati si a colateralilor privilegiati;3 ascendentilor ordinari.

5. Pentru ca reprezentarea succesorala sa poata opera, se cer intrunite urmatoarele conditii:

A. locul celui reprezentat trebuie sa fie vacant;B. locul celui reprezentant trebuie sa fie vacant;

50

C. locul celui reprezentat sa fie util.

1 B+C2 A+C3 A+B




Unitatea de învăţare 7Moştenirea testamentară

I. IntroducereOrice persoană are dreptul să decidă în legatură cu bunurile care

îi aparţin după ce ea nu va mai fi în viaţă. Deci, fiecare persoană, înlăturând chemarea succesorală stabilită de lege, poate sa stabileascăprin voinţa sa pe cel care va culege moştenirea, precum şi întinderea drepturilor care i se cuvin.

51

II. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţareObiective- înţelegerea noţiunii de moştenire testamentară- înţelegerea definiţiilor şi noţiunilor generale- evidenţierea particularităţilor fiecărei instituţii de drept succesoral

Competenţe- familiarizarea cu vocabularul ştiinţific specific acestei unităţi de învăţare- deprinderea noilor cunoştinţe- studenţii vor avea aptitudinea să identifice raporturile de drept succesoral- studenţii vor cunoaşte regimul juridic al principalelor dispoziţii testamentare- studenţii vor putea să aplice cunoştinţele învăţate la speţe din jurisprudenţă

III. Cuvinte Cheie: testament, tipuri de testament, regim juridic al dispoziţiilor testamentare


V. Conţinutul dezvoltat al temei1. Aspecte generaleConform Codului civil, testamentul este actul unilateral, personal

şi revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, într-una din formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viaţă26.

Testamentul conţine dispoziţii referitoare la patrimoniul

26 NCC, art. 1034

52

succesoral sau la bunurile ce fac parte din acesta, precum şi la desemnarea directă sau indirectă a legatarului. Alături de aceste dispoziţii sau chiar şi în lipsa unor asemenea dispoziţii, testamentul poate să conţină dispoziţii referitoare la partaj, revocarea dispoziţiilor testamentare anterioare, dezmoştenire, numirea de executori testamentari, sarcini impuse legatarilor sau moştenitorilor legali şi altedispoziţii care produc efecte după decesul testatorului27.

Caracterele juridice ale testamentului sunt următoarele:- este un act juridic unilateral – testatorul îşi manifestă voinţa cu

intenţia de a produce efecte juridice ce se produc indiferent de atitudinea legatarului (acceptarea sau renunţarea legatarului constituie un act juridic unilateral distinct);

- este un act juridic esenţialmente personal, neputând fi încheiat prin reprezentare, fie ea legală/convenţională;

- este un act juridic individual, în sensul că trebuie să exprime voinţa unei singure persoane;

- este un act juridic solemn trebuind să se încheie în formele prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii absolute;

- este un act juridic mortis causa, deci îşi produce efectul la moartea testatorului;

- este un act juridic esenţialmente revocabil (testatorul poatemodifica/revoca oricând testamentul, chiar până-n ultima clipă a vieţiisale).

Obiectul principal al testamentului îl constituie legatele, ce pot fi universal sau cu titlu universal, atunci când se referă la întreg patrimoniul sau o anumită fracţiune din patrimoniu, ori cu titlu particular, atunci când se referă la anumite bunuri din patrimoniu. Testamentul poate cuprinde numai legate sau şi alte dispoziţii testamentare (ori numai asemenea dispoziţii testamentare), cum ar fi:

- exheredări (înlăturarea de la moştenire a unor moştenitori legali, în limitele prevăzute de lege);

- numirea de executori testamentari;- sarcini impuse legatarilor/moştenitorilor legali, de natură

patrimonială sau de o altă natură;- revocarea totală/parţială a unui testament anterior ori

retractarea revocării anterioare;- partajul de ascendent (împărţeala făcută de testator între

descendenţii săi a bunurilor succesorale sau a unei părţi din aceste bunuri);

- recunoaşterea de către tată a unui copil din afara căsătoriei;- recunoaşterea de către mamă a copilului înregistrat ca născut

din părinţi necunoscuţi; dispoziţii referitoare la înmormântare etc.Testamentul apare, deci, ca o formă juridică ce poate include mai

multe acte juridice distincte, între care şi legate. Validitatea dispoziţiilor testamentare trebuie analizată separat, pentru fiecare act în parte. Nulitatea / caducitatea unei dispoziţii testamentare nu afectează validitatea celorlalte; doar încălcarea formei, care e comună pentru toate, conduce la nulitatea întregului act. Recunoaşterea unui copil

27 NCC, art. 1035

53

prin testament are un regim juridic distinct de celelalte dispoziţii şi nu se circumscrie caracterelor juridice ale testamentului. Are un caracter irevocabil şi îşi produce efectele imediat, iar nu de la data deschiderii moştenirii. Acestea sunt şi motivele pentru care noul Cod civil nu a inclus în rândul dispoziţiilor testamentare şi recunoaşterea unui copil.

Dispoziţiile testamentare trebuie să îndeplinească condiţiile de validitate din dreptul comun. În ceea ce priveşte capacitatea, persoana care încheie o dispoziţie testamentară trebuie să aibă capacitatea de a dispune. Conform legii, orice persoană e capabilă a face testament, dacă nu îi este interzis de lege.

Persoana în favoarea căreia operează dispoziţia testamentară trebuie să aibă capacitatea de a primi prin testament. Ca regulă generală, este capabil de a primi prin testament orice persoanăconcepută la data morţii testatorului.

Incapacităţile de dispunere prin testament sunt prevăzute expres de lege şi sunt de strictă interpretare:

a) minorul sub 16 ani nu poate dispune prin testament;b) interzisul nu poate dispune prin testament nici în momentele

de luciditate;c) minorul de 16 ani poate dispune de jumătate din ceea ce ar

putea dispune dacă ar fi major (incapacitate parţială); dacă are moştenitori rezervatari, poate dispune numai de jumătate din cotitatea disponibilă;

d) minorul de 16 ani nu poate dispune în favoarea tutorelui nici chiar dacă a devenit major până când tutorele nu este descărcat de gestiune (excepţie: situaţia în care tutorele este un ascendent al minorului);

e) cel lipsit de discernământ nu poate dispune prin testament.Momentul în care se apreciază capacitatea de a dispune prin

testament este acela al întocmirii actului, iar nu cel al morţii testatorului. În cazul în care o persoană incapabilă încheie un testament, sancţiunea e nulitatea relativă, întrucât se ocroteşte un interes personal al testatorului şi al familiei sale. Termenul deprescripţie pentru introducerea acţiunii în anulare curge de la data deschiderii succesiunii. Reţinem că sunt incapabili de a fi gratificaţi prin testament:

a) medicii, farmaciştii şi persoanele care practică ilegal medicina şi care l-au tratat pe testator în boala de care acesta a decedat, nu pot primi legatul făcut în favoarea lor în cursul acestei boli; intră în aceastăcategorie şi preoţii care l-au asistat din punct de vedere religios pe testator în cursul bolii de care a murit; constituie excepţii de la acestedispoziţii: legatul particular remuneratoriu corespunzător stării materiale a testatorului şi serviciilor prestate şi de legatar; legatul în care una dintre persoanele incapabile de a primi prin testament este rudă cu testatorul până la gradul al patrulea inclusiv; legatul făcut unei persoane incapabile de-a primi dacă acea persoană e soţul testatorului, iar căsătoria a fost încheiată anterior ultimei boli a testatorului;b) ofiţerii de marină de la persoanele care se află la bord, în timpul unei călătorii maritime, cu excepţia cazului când aceştia sunt rude cu testatorul; Momentul în care se apreciază incapacitatea de a primi prin

54

testament este acela al deschiderii succesiunii. Calitatea de medic, farmacist, preot sau ofiţer de marină se apreciază în funcţie de momentul redactării testamentului. Sancţiunea nerespectării dispoziţiilor privitoare la incapacitatea de a primi prin testament este fie nulitatea absolută (pentru interdicţiile prevăzute la punctele a şi c), fie nulitatea relativă (prevăzută pentru interdicţia de la punctul b).

În ceea priveşte consimţământul, voinţa testatorului trebuie să fie liber exprimată, adică să nu fie alterată de un viciu deconsimţământ.

Eroarea şi violenţa sunt mai rar întâlnite.Dolul este cel mai des întâlnit şi îmbracă forma captaţiei şi

sugestiei. Dolul presupune utilizarea de mijloace viclene şi frauduloase de către o persoană care e beneficiarul dispoziţiei testamentare sau chiar de către un terţ, cu intenţia de a înşela buna-credinţă a testatorului şi de a-l determina să dispună într-un mod pe care nu l-ar fi ales din proprie iniţiativă. Dolul, conform NCC, poate atrage anularea testamentului chiar dacă manoperele dolozive nu au fost săvârşite de beneficiarul dispoziţiilor testamentare şi nici nu au fost cunoscute de acesta.

Dolul presupune:a) utilizarea de mijloace viclene, frauduloase; la captaţie acestea

sunt directe şi brutale (ex. îndepărtarea testatorului de rude şi prieteni, interceptarea corespondenţei, abuzurile de influenţă şi autoritate), la sugestie aceste mijloace sunt mai subtile şi indirecte (ex. şiretenii, afirmaţii mincinoase la adresa unor moştenitori legali, specularea unor sentimente ale testatorului); simpla simulare a grijii şi afecţiunii ori prestarea de servicii şi îngrijiri interesate nu constituie manopere frauduloase;

b) intenţia de a induce în eroare cu rea-credinţă;c) manoperele dolosive să fi avut un rol determinant la

încheierea testamentului. Manoperele dolosive pot proveni şi de la un terţ care nu beneficiază de testament, indiferent dacă s-a înţeles sau nu cu beneficiarul.

Sancţiunea pentru vicierea consimţământului e nulitatea relativă. Termenul de prescripţie curge de la data deschiderii succesiunii. Instanţa va aprecia existenţa viciilor în funcţie de fiecare dispoziţie testamentară în parte.

Există posibilitatea ca un viciu să afecteze una sau mai multe dispoziţii testamentare, fără a fi afectată validitatea întregului testament. În ceea ce priveşte obiectul, validitatea dispoziţiilor testamentare se apreciază în raport cu fiecare act juridic închis în testament, obiectul trebuind să îndeplinească condiţiile din dreptul comun. Validitatea obiectului testamentului se apreciază la data deschiderii succesiunii. Sancţiunea neîndeplinirii condiţiilor de validitate a obiectului nulitatea absolută. În ceea ce priveşte cauza, aceasta trebuie să îndeplinească condiţiile cerute în materia contractelor. Validitatea cauzei se apreciază în raport cu data redactării testamentului. Sancţiunea aplicabilă pentru cauză ilicită, imorală,nereală este nulitatea absolută.

Referitor la condiţiile generale de formă cerute de lege pentru validitatea testamentului subliniem că testamentul trebuie încheiat într-

55

una din formele expres prevăzute de lege. Forma este o condiţie ad validitatem, sancţiunea nerespectării ei fiind nulitatea absolută. Formele testamentare prevăzute de lege sunt fie ordinare (testamentul olograf, mistic, autentic), fie extraordinare (testamentele privilegiate), fie alte forme prevăzute de lege. Tuturor testamentelor le sunt comune două condiţii de formă: forma scrisă şi forma actului separat.

Astfel, testamentul trebuie încheiat în formă scrisă, testamentul verbal nefiind valabil în sistemul nostrum de drept. Indiferent de situaţia în care s-ar găsi testatorul (ex. forţa majoră), forma scrisă trebuie respectată. De asemenea, legea interzice testamentul conjunctiv, cel prin care două sau mai multe persoane testează prin acelaşi act una în favoarea celeilalte sau în favoarea unui terţ. Testamentul nu este conjunctiv dacă două sau mai multe persoane testează pe aceeaşi foaie de hârtie, dar actele de dispoziţie sunt distincte şi semnate separat. Sancţiunea nerespectării condiţiilor de formă este nulitatea absolută. În anumite cazuri, efectele nulităţii sunt atenuate sau nu se produc. Astfel, un testament nul pentru vicii de formă poate fi confirmat, ratificat sau executat voluntar de către moştenitori legali sau de către alţi reprezentanţi ai testatorului (ex. legatarul universal), benevol şi în deplină cunoştinţă de cauză.

Dispoziţiile testamentare ce pot fi făcute şi într-o altă formă decât cea testamentară nu sunt lovite de nulitate. De asemenea, testamentul autentic precum şi testamentele privilegiate nule pentru vicii de formă pot fi valabile ca testamente olografe dacă îndeplinesc condiţiile de formă cerute pentru testamentul olograf.

După cum am subliniat formele testamentare cunosc o primă diviziune în testamentele ordinare, ce pot fi încheiate în împrejurări obişnuite, testatorul putând opta între testamentul: olograf sau celautentic (NCC nu mai reţine şi testamentul mistic între formele testamentare). Cu această ocazie menţionăm că toate formele testamente au o valoare juridică egală, operand principiul echivalenţei formelor testamentare. Deci, pentru revocarea/modificarea dispoziţiilor dintr-un testament anterior nu se cere respectarea simetriei de formă.

În ceea ce priveşte codicilul (care este un adaos sau un supliment la dispoziţiile dintr-un testament anterior, pe care însă nu-l revocă), trebuie respectată una dintre formele testamentare impuse de lege. Codicilul este considerat un testament nou pentru el neexistând alte dispoziţii speciale.

1. Testamentele ordinare1.1. Testamentul olograf – Sub sancţiunea nulităţii absolute,

testamentul olograf trebuie scris în întregime, datat şi semnat de mâna testatorului28. Cele 3 condiţii trebuie îndeplinite cumulativ.

Înainte de executare, testamentul olograf va fi prezentat unui notar public pentru a fi vizat spre neschimbare. În cadrul procedurii succesorale, notarul public procedează, în condiţiile legii speciale, la deschiderea şi validarea 28 NCC, art. 1041

56

testamentului olograf şi îl depune în dosarul succesoral. Deschiderea testamentului şi starea în care se găseşte se constată prin proces-verbal. Cei interesaţi pot primi, după vizarea spre neschimbare, pe cheltuiala lor, copii legalizate ale testamentului olograf. După finalizarea procedurii succesorale, originalul testamentului se predă legatarilor, potrivit înţelegerii dintre ei, iar în lipsa acesteia, persoanei desemnate prin hotărâre judecătorească29.

Avantajele testamentului olograf sunt următoarele:- poate fi folosit de către orice persoană care ştie să scrie;- se poate folosi oricând şi oriunde;- nu necesită prezenţa unei alte persoane;- nu reclamă cheltuieli;- asigură secretul dispoziţiilor de ultimă voinţă;- poate fi uşor revocat de către testator prin distrugerea lui.Sunt cunoscute însă şi dezavantaje:- poate fi uşor ascuns/distrus după moartea testatorului sau chiar

în timpul vieţii acestuia, dar fără ştirea sa;- nu asigură protecţia voinţei testatorului contra influenţelor

abuzive ale celor interesaţi;- poate fi uşor falsificat;- poate fi mai uşor contestat;- poate cuprinde formulări neclare, confuze sau contradictorii

datorate lipsei de cunoştinţe juridice a testatorului.O parte dintre dezavantaje pot fi înlăturate prin redactarea

testamentului în mai multe exemplare; prin înmânarea testamentului spre păstrare unei persoane de încredere; prin depozitarea testamentului la un birou notarial pentru a fi eliberat la moartea testatorului persoanei indicate de el. În ceea ce priveşte scrierea testamentului olograf, testatorul o poate realiza cu orice fel de material, în orice limbă cunoscută de el, cu orice fel de scrieri, pe un singur suport material sau mai multe. Testamentul scris de o altă persoană sau de către testator, dar cu mijloace mecanice este nul. Explicaţia constă în faptul că astfel de mijloace nu ar putea fi verificate în caz de fraudă. Pentru a fi valabil, actul nu trebuie să aibă obligatoriu titulatura de testament, acest lucru trebuie însă să rezulte neîndoielnic din conţinutul său. Testamentul olograf poate cuprinde şi modificări, ştersături, adăugiri sau intercalări făcute de mâna testatorului. Dacă acestea introduce dispoziţii testamentare noi faţă de cele iniţiale sau modifică/elimină conţinutul iniţial al testamentului, ele reprezintă un codicil şi trebuie să îmbrace forma cerută de lege pentru testament. Testatorul ar putea fi ajutat, din punct de vedere tehnic, de o terţă persoană la redactarea testamentului, fără a fi afectată validitatea acestuia. Dacă în testament, alături de scrierea testatorului, apare şi o scriere străină, când această scriere nu are legătură cu cuprinsul testamentului, acesta este valabil; dacă, însă, scrierea străină are legătură cu dispoziţiile testamentare,valabilitatea acestora depinde după cum testatorul a avut sau nu

29 NCC, art. 1042

57

cunoştinţă de această scriere: în cazul în care a cunoscut-o, testamentul e nul, iar în cazul în care nu a cunoscut-o, testamentul e valabil aşa cum a fost redactat de către testator. În ceea ce priveşte data testamentului olograf, trebuie indicate ziua, luna şi anul în care acesta a fost întocmit în scopul de a se putea verifica dacă la data respectivătestatorul avea capacitatea de a testa şi pentru a se stabili dacă acel testament reprezintă ultima voinţă a testatorului. Data poate fi aşezată la sfârşitul testamentului ori la începutul sau în cuprinsul său, în aceste ultime ipoteze trebuind să rezulte că aceasta priveşte întreg conţinutul actului juridic. Când data indicată în testament este eronată ori falsă sau nu îndeplineşte cerinţele legale, deşi sancţiunea ce ar trebui aplicată ar fi nulitatea, în literatura şi practica judiciară se admite, în anumite condiţii, stabilirea/întregirea/rectificarea datei cu ajutorul unor elemente intrinseci sau extrinseci testamentului. Astfel, dacă data lipseşte total/parţial, persoana interesată poate proba data testamentului. La fel şi în situaţia când data e involuntar inexactă. Dacă testatorul a indicat în mod intenţionat o dată falsă, testamentul e nul, chiar dacă falsitatea datei nu s-a făcut în scop de fraudă. Dacă există intenţia frauduloasă, falsitatea datei se va putea dovedi cu orice mijloc de probă. Dacă intenţia frauduloasă nu a putut fi dovedită, falsitatea datei se va putea proba cu elemente intrinseci/extrinseci testamentului.

Dacă data există, se prezintă până la proba contrară că este reală. Dacă lipseşte un element (ziua/luna/anul), se poate completa sau rectifica. În ceea ce priveşte semnătura, testamentul trebuie semnat de mâna testatorului. Nu se pot folosi parafa, sigiliul, ştampila, degetul. Testatorul va semna aşa cum obişnuieşte, fără a fi necesar ca semnătura să cuprindă numele întreg. În principiu, semnătura trebuie pusă la sfârşitul testamentului, însă poate să apară şi la începutul sau în cuprinsul testamentului dacă rezultă neîndoielnic că, prin semnătura dată, testatorul şi-a însuşit întregul conţinut al testamentului. Dacă testamentul este pus în plic, semnătura de pe plic poate fi recunoscută ca valabilă dacă între ea şi testamentul din plic există o legătură indisolubilă, ce ar exclude posibilitatea înlocuirii conţinutului plicului. Referitor la forţa probantă a testamentului olograf subliniem că, deşi este un act solemn, acesta poate fi contestat de către persoanele interesate.

În ceea ce priveşte sarcina probei şi mijloacele de probă admise, se face distincţia între scriere şi semnătură, pe de o parte, şi dată pe de altă parte. Astfel, scrierea şi semnătura au forţă probantă numai dacă cei cărora li se opune testamentul recunosc că acestea aparţin testatorului; (sarcina probei revine celui care invocă testamentul prin procedura verificării de scripte, în caz de îndoială se va dispuneefectuarea unei expertize), iar data se prezumă că e reală până la proba contrară (sarcina probei neveridicităţii sale revenind celui care o contestă).

1.2. Testamentul autentic – Testamentul autentic este, potrivit art. 1043 N.C.civ., cel autentificat de un notar public sau de o altă persoană învestită cu autoritate publică de către stat, potrivit legii. Testatorul poate fi asistat de unul sau doi martori, cu ocazia autentificării. În scopul informării persoanelor ce justifică un interes legitim, notarul

58

care autentifică testamentul are obligaţia să îl înscrie, de îndată, în registrul naţional notarial ţinut în format electronic, potrivit legii. Informaţii cu privire la existenţa unui testament nu se pot da decât după decesul testatorului (art. 1046). este testamentul autentificat de notarul public; prin încheiere acest testament a fost investit de notar cu formulă autentică, în condiţiile prevăzute de lege pentru autentificarea înscrisurilor. Această formă testamentară prezintă următoarele avantaje:

-pot testa şi persoanele care nu ştiu carte, precum şi cele care din cauza infirmităţii, bolii ori din orice alte cauze nu pot semna;

- contestarea testamentului e dificilă;- conţinutul testamentului e verificat de către notar pentru a nu

cuprinde dispoziţii contrare legii sau bunelor moravuri ori clauze neclare;

- în cazul în care este contestat, sarcina probei revine celui care îl contestă;

-un exemplar original se păstrează în arhiva notarului astfel încât nu poate fi sustras, distrus sau ascuns.

Dezavantajele sunt:- presupune cheltuieli;- necesită timp pentru îndeplinirea formalităţilor;- nu asigură secretul deplin al dispoziţiilor testamentare.Testamentul care urmează a fi autentificat poate fi redactat de

către notarul public după indicaţiile şi voinţa testatorului, după cum poate fi redactat de către testator însuşi ori de către un terţ după indicaţiile testatorului. Testatorul trebuie să se prezinte personal la notariat pentru autentificare. Pentru motive temeinice, lăsate la aprecierea notarului, autentificarea se va putea face şi în afara sediuluinotarului. Dacă testamentul nu a fost autentificat cu respectarea prevederilor legale, sancţiunea aplicabilă e nulitatea absolută (el va putea fi însă valabil ca testament olograf, dacă a fost scris în întregime, datat şi semnat de mâna testatorului). Subliniem că testamentul autentic face dovada până la înscrierea în fals în ceea ce priveşte constatările personale ale notarului, percepute cu propriile simţuri, în limitele atribuţiilor conferite de lege şi menţionate în încheierea deautentificare. În ceea ce priveşte celelalte dispoziţii din testament şi din încheiere, testamentul autentic face dovada până la proba contrară deoarece notarul a luat act de declaraţiile testatorului, neavând posibilitatea să le verifice.

2. Testamentele privilegiateTestamentele privilegiate au în vedere situaţiile special în care

asemenea testamente se întocmesc şi în prezent, desigur, însă, cu adaptările corespunzătoare.

Asemenea testamente se întocmesc:- în faţa unui funcţionar competent al autorităţii civile locale, în

caz de epidemii, catastrofe, războaie ori alte asemenea situaţii excepţionale;

- în faţa comandantului vasului ori a înlocuitorului acestuia, dacă testatorul se află la bordul unui vas sub pavilion românesc, în cursul unei călătorii maritime sau fluviale.

59

Aceleaşi condiţii sunt stabilite pentru testamentul întocmit la bordul unei aeronave;

- în faţa comandantului unităţii militare ori a înlocuitoruluiacestuia, dacă testatorul este militar, este salariat sau prestează servicii în cadrul forţelor armate şi nu se poate adresa unui notar public;

- în faţa directorului, medicului şef al instituţiei sanitare sau al serviciului, ori, în lipsa acestora, a medicului de gardă, cât timp testatorul este internat într-o instituţie sanitară în care notarul public nu are acces.

În toate cazurile este obligatoriu ca testamentul să se întocmească în prezenţa a doi martori. Încheiat în condiţiile arătate, testamentul privilegiat devine caduc la 15 zile de la data când dispunătorul ar fi putut să întocmească un testament ordinar. Se exceptează dispoziţiiletestamentare privind recunoaşterea unui copil. Termenul de 15 zile se suspendă dacă testatorul a ajuns într-o stare în care nu îi este cu putinţă să testeze.

3. Testamentul sumelor şi valorilor depozitate este prevăzut de noul Cod civil sub forma unui simplu enunţ; acesta presupune aplicarea condiţiilor de formă prevăzute de legi speciale referitoare la sumele de bani, valorile sau titlurile de valoare depuse la instituţii specializate, sume şi valori ce fac obiectul unor dispoziţii testamentare.

Reglementarea cuprinsă în noul Cod civil, referitoare la revocarea voluntară a testamentului, nu aduce inovaţii importante faţă de prevederile ce se aplică în prezent. Trebuie, totuşi, semnalată necesitatea ca revocarea expresă a testamentului făcută prin act autentic, ca şi retractarea unei dispoziţii revocatorii, să fie înscrisă, de îndată, de către notar, în registrul naţional notarial reglementat prin art. 1046 al N.C.civ.

Revocarea voluntară a testamentului (art. 1051 N.C.civ.) poate fi expresă sau tacită. În materia revocării testamentului nouareglementare nu aduce noutăţi esenţiale. Revocarea voluntară expresă nu poate fi făcută decât prin act autentic, sau printr-un testament ulterior; testamentul revocator poate avea o formă diferită faţă de cel revocat. Revocarea voluntară tacită a unui testament olograf poate fi făcută şi prin distrugerea, ruperea sau ştergerea sa.

Dispoziţia revocatorie poate fi retractată expres, prin act autentic ori prin testament.

4. LegatulLegatul este o dispoziţie testamentară prin care testatorul

desemnează una sau mai multe persoane care, la decesul său, urmează să dobândească cu titlu gratuit întregul său patrimoniu sau o fracţiune din aceasta ori anumite bunuri determinate. Desemnarea legatarului trebuie făcută prin testament, fiind obligatorie identificarea acestuia în chiar cuprinsul testamentului. Legatarul trebuie să fie o persoană determinată/determinabilă în momentul deschiderii succesiunii. Poate fi legatar şi o persoană nenăscută, dar concepută la data deschiderii moştenirii. Desemnarea legatarului trebuie făcută personal de cătretestator. Este nul legatul prin care testatorul lasă determinarea legatarului pe seama unui terţ. Va fi valabil, însă, legatul prin care

60

legatarul e determinat de către testator şi are sarcina predării bunurilor unor persoane alese de el sau de către un terţ. Este valabil şi legatul făcut unor persoane determinate, repartizarea între ele a bunurilor succesorale fiind lăsată pe seama unui terţ. Dacă testatorul stabileşte un număr restrâns de persoane dintre care un terţ să aleagă la moarteatestatorului, persoana legatarului, acesta din urmă e determinabil şi majoritatea autorilor consideră că un astfel de legat este valabil. Legatele pot fi clasificate în funcţie de două criterii:

a) după obiectul dispoziţiei testamentare, distingem între: legate universale, legate cu titlu universal, legate cu titlu particular;

b) după prezenţa/absenţa modalităţilor, distingem între: legate pure şi simple, legate cu termen/sub condiţie, legate cu sarcină.

A. Legatul universal – este dispoziţia prin care testatorul lasă, după moartea sa, uneia sau mai multor persoane universalitatea bunurilor sale. Noul Cod civil precizează că acesta conferă vocaţie la o fracţiune a moştenirii; prin această fracţiune se înţelege: a) fie proprietatea unei cote-părţi din moştenire; b) fie un dezmembrământ alproprietăţii asupra totalităţii sau a unei cote-părţi din moştenire; c) fie proprietatea sau un dezmembrământ asupra totalităţii ori asupra unei cote-părţi din universalitatea bunurilor determinate după natura sau provenienţa lor.

Rezultă că legatarul universal are vocaţie succesorală la întreaga moştenire, asemeni unui moştenitor legal. Dreptul său este unul eventual; el are posibilitatea de a culege întreaga moştenire, iar dacă au fost instituiţi mai mulţi legatari universali şi aceştia pot şi vor să vină la moştenire, moştenirea se va împărţi între ei în mod egal. Legatul e universal şi atunci când legatarul universal vine în concurs cu moştenitorii legali rezervatari. Legatul rămâne universal şi atunci cândemolumentul moştenirii (profitul, conţinutul concret al moştenirii) e micşorat prin existenţa unor legate cu titlu universal sau cu titlu particular ori de datorii/sarcini ale moştenirii, atunci când titularii lor vor şi pot să beneficieze de drepturile lor.

Dacă moştenirea e absorbită de celelalte legate, datorii sau sarcini, suntem în prezenţa unui legat universal fără emolument. În acest caz, legatarul universal devine un simplu executor testamentar. Legataruluniversal poate fi desemnat prin această denumire sau prin altele, precum: legatarul tuturor bunurilor mobile şi imobile; legatarul cotităţii disponibile; legatarul nudei proprietăţi a întregii moşteniri; legatarul prisosului sau rămăşiţei (ceea ce rămâne după executarea legatelor cu titlu universal şi cu titlu particular).

B. Legatul cu titlu universal – este dispoziţia ce conferă beneficiarului vocaţie succesorală la o fracţiune din moştenire, exprimată matematic sau prin indicarea unei mase de bunuri succesorale (ex. totalitatea bunurilor mobile, totalitatea bunurilor imobile; o fracţiune din bunurile imobile etc.). Dacă au fost instituiţi mai mulţi legatari cu titlu universal asupra aceleaşi fracţiuni dinpatrimoniu, iar unii dintre aceştia nu vor/nu pot să vină la moştenire, aceasta va profita celorlalţi legatari cu titlu universal. Legatarul cu titlu universal profită de renunţarea/înlăturarea de la moştenire a legatarului

61

cu titlu particular sau a moştenitorilor rezervatari dacă venirea acestora la moştenire ar fi micşorat fracţiunea ce se cuvenea legatarului cu titlu universal. Legatul universal şi cel cu titlu universal au aceeaşi natură juridică. Diferenţa dintre ele este doar cantitativă.

Legatarul cu titlu universal poate fi determinat prin aceleaşi modalităţi ca şi legatarul universal; atât cel universal cât şi cel cu titlu universal sunt succesorii în drepturi şi obligaţii ai testatorului, ceea ce înseamnă că sunt obligaţi şi la suportarea cotei-părţi de datorii şi sarcini corespunzătoare fracţiunii din patrimoniu pe care au moştenit-o.

C. Legatul cu titlu particular - este dispoziţia testamentară ce conferă vocaţie succesorală la unul sau mai multe bunuri determinate/determinabile, privite izolat. Nu interesează numărul sau valoarea acestor bunuri. Legatul cu titlu particular nu trebuie confundat cu cel cu titlu universal. Aceasta deoarece drepturile legatarului cu titlu particular sunt limitate definitiv asupra bunurilor menţionate în testament. Dacă alţi legatari/moştenitori legali nu pot/nu vor să vină la moştenire, aceasta nu-i profită legatarului cu titlu particular.

Sunt considerate ca legate cu titlu particular:- legatul unor bunuri corporale certe, individual determinate (ex.

apartamentul, maşina);- legatul unor bunuri de gen determinate/determinabile (ex. o

sumă de bani);- legatul unor bunuri incorporale (ex. a unei creanţe);- legatul prin care testatorul îl iartă de datorie pe legatar (datoria

se va stinge la data deschiderii moştenirii);- legatul unui fapt posibil şi licit pe care moştenitorul universal

sau cu titlu universal ori moştenitorul legal e obligat să-l facă sau să nu-l facă în favoarea legatarului;

- legatul drepturilor succesorale moştenite de testator; legatul nudei proprietăţi a unor bunuri determinate.

Alte tipuri de legate cu titlu particular sunt:- legatul uzufructului;- legatul unui bun individual determinat care este al altuia;- legatul unui bun individual determinat care se află în

indiviziune.În funcţie de calificarea legatelor în funcţie de modalităţi operăm

următoarele distincţii:Legatul pur şi simplu – este acel legat neafectat de modalităţi care

îşi produce efectele la data morţii testatorului. Din acest moment, legatarul dobândeşte şi exercită drepturile sale, putând cere executarea legatului. Legatarul devine titularul dreptului real sau de creanţă care intră în patrimoniul său din momentul deschiderii moştenirii, indiferent dacă acesta şi-a exercitat sau nu dreptul de opţiune succesorală sau dacă a fost pus în posesie.

Legatul cu termen – este acel legat prin care testatorul prevede căexecutarea sau stingerea lui depinde de un eveniment viitor şi sigur ca realizare.

Deci, efectele legatului cu termen diferă după natura termenului. Dacă termenul este suspensiv, drepturile legatarului se nasc din momentul deschiderii succesiunii, ca în cazul legatului pur şi simplu,

62

însă executarea legatului se amână până la împlinirea termenului (ex.: până la împlinirea vârstei de 18 ani). Legatarul poate cere predarea bunului lăsat legat numai după împlinirea termenului. Dacă termenul este extinctiv, drepturile legatarului se nasc la deschiderea succesiunii,însă la împlinirea termenului se sting pentru viitor.

Legatul sub condiţie – este acel legat a cărui naştere sau stingere depinde de un eveniment viitor şi nesigur ca realizare. Spre deosebire de termen, care nu afectează dreptul, ci doar executarea lui, de condiţie depinde însăşi existenţa legatului. În funcţie de efectele pe care le produce, condiţia poate fi suspensivă sau rezolutorie. Când condiţia e suspensivă, dreptul legatarului nu se naşte la data deschiderii succesiunii, ci în momentul realizării condiţiei, care produce efecteretroactive de la data deschiderii succesiunii. În plus, legatarul trebuie să existe în momentul realizării condiţiei, în caz contrar legatul devine caduc chiar dacă post mortem condiţia se realizează. Când condiţia e rezolutorie, dreptul legatarului se naşte în momentul deschiderii succesiunii, dar la data realizării condiţiei, legatul se desfiinţează cu efect retroactiv de la data deschiderii succesiunii. Dacă nu se realizează condiţia ori e sigur că nu se poate realiza, drepturile legatarului seconsolidează definitiv.

Legatul cu sarcină – este acel legat prin care testatorul impune legatarului o obligaţie de a da, a face sau a nu face, obligaţie pe care, după acceptarea legatului, este ţinut să o execute. Sarcina nu afectează dobândirea dreptului legatarului de la data deschiderii succesiunii, însă neexecutarea sarcinii poate conduce la revocarea judecătorească a legatului ori persoanele interesate vor putea cere instanţei să-l oblige pe legatar la executarea sarcinii. Sarcina poate fi stipulată în favoarea unuiterţ, a legatarului sau a testatorului. E valabilă sarcina stipulată în favoarea unei persoane viitoare (neconcepute) sau nedeterminabile, cu condiţia să existe şi să fie determinabilă la data executării sarcinii. Dacă sarcina e stipulată în favoarea testatorului, ea poate fi executată numai după moartea acestuia. Dacă sarcina e stipulată în favoarea legatarului însuşi, legatul e pur gratuit, dar revocabil în ipoteza neexecutării sarcinii.

4.1. Ineficacitatea legatelorIneficacitatea legatelor desemnează acele ipoteze în care

dispoziţia testamentară prin care testatorul a instituit unul sau mai multe legate e lipsită de efecte juridice din cauze prevăzute de lege. Trebuie să avem în vedere următoarele cauze de ineficacitate: nulitatea legatelor, revocarea legatelor, caducitatea legatelor.

Nulitatea legatelor – nulitatea absolută/relativă a legatului intervine pentru nerespectarea condiţiilor de fond sau de formă prevăzute pentru legate. Cauzele de nulitate pot fi cele comune tuturor actelor juridice (ex.: lipsa capacităţii de a dispune a testatorului) sau specifice legatelor: minorul de 16 ani a lăsat legate de o valoare ce depăşeşte jumătate din averea sa; testamentul nu a fost întocmit întruna din formele prevăzute de lege; testatorul a testat un bun individual determinat crezând că este el său etc. Cauzele de nulitate se apreciază în raport cu data întocmirii actului ele putând fi anterioare sau concomitente redactării testamentului. Prin derogare de la dreptul comun, legatul nul sau anulabil poate produce efecte dacă nulitatea e

63

acoperită prin confirmare, ratificare sau executare voluntară şi în deplină cunoştinţă de cauză de către cei care ar beneficia deineficacitatea legatului în caz de nulitate. Termenul de prescripţie a acţiunii în anulare este de 3 ani şi începe să curgă de la data la care cel interesat a cunoscut cauza anulării, dar nu mai târziu de 18 luni de la data deschiderii moştenirii.

Revocarea legatelor – legatul valabil poate deveni ineficace prin revocare voluntară, expresă sau tacită, ce depinde de voinţa unilaterală a testatorului, sau prin revocare judecătorească, pronunţată de instanţă pentru faptele culpabile prevăzute de lege şi săvârşite de legatar.

În ceea ce priveşte revocarea voluntară, subliniem că testatorul poate revoca oricând legatul până în ultima clipă a vieţii sale. Testatorul nu poate renunţa la dreptul de revocare, o astfel de clauzăfiind lovită de nulitate absolută. Revocarea voluntară poate fi: expresă sau tacită. Revocarea voluntară expresă sau directă se realizează prinîncheierea unui testament posterior, care revocă integral sau parţial pe cel anterior, întocmit într-una din formele prevăzute de lege sau printr-un înscris autentic revocator, redactat special în acest scop. Revocareavoluntară tacită intervine atunci când indirect, dar neîndoielnic rezultărevocarea unui testament anterior; această revocare derivă din anumite acte sau fapte săvârşite de testator sau cunoscute de el. în continuare urmează să analizăm următoarele cazuri de revocare tacită: întocmirea unui nou testament, înstrăinarea sau distrugerea voluntară a bunului care formează obiectul legatului, distrugerea voluntară a testamentului.

Pentru ca întocmirea unui nou testament să constituie revocare tacită, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) testamentul nou să fie întocmit cu respectarea formei solemne cerută de lege, de către testator care trebuie să aibă capacitatea de a testa şi consimţământul neviciat; prin urmare, un testament nul nu constituie revocare tacită a celui anterior;

b) testamentul nou să nu conţină o clauză prin care îl revocă pe cel anterior (în aceste condiţii, am fi în prezenţa unei revocări exprese);

c) testamentul anterior să conţină dispoziţii incompatibile sau contrare cu cele ale noului testament; această condiţie se cere deoarece este posibil ca testatorul să lase mai multe testamente succesive ale căror dispoziţii să nu se contrazică şi să poată fi executate cumulativ. Incompatibilitatea dispoziţiilor poate fi materială sau juridică şi se poate stabili în baza unor elemente obiective. Contrarietatea dispoziţiilor testamentare presupune o imposibilitate intenţională, care ţine de intenţia testatorului şi care necesită cercetarea unor elemente subiective. Testamentul nou îl revocă pe cel anterior în condiţiile arătate, chiar dacă dispoziţiile noului testament ar fi ineficace. Există şi testamente succesive care nu sunt nici incompatibile, nici contrarii; spre exemplu, legatul universal dintr-un testament anterior nu se consideră revocat prin instituirea ulterioară a unor legate cu titlu particular sau cu titlu universal, ci doar se micşorează emolumentul legatarului universal. De asemenea, nici legatul cu titlu particular sau cu titlu universal nu se consideră revocat prin instituirea unui legat universal ulterior. Totuşi, dacă nu rezultă intenţia testatorului calegatele să se execute cumulativ, testamentul ulterior îl revocă pe celanterior.

64

Dacă prin testamente succesive aceeaşi persoană e desemnată iniţial ca legatar universal, iar posterior legatar cu titlu universal, situaţia echivalează cu o revocare tacită, prin urmare persoana nu poate păstra decât calitatea de legatar universal.

Un alt caz de revocare tacită îl reprezintă înstrăinarea sau distrugerea voluntară a bunului care formează obiectul legatului. Orice înstrăinare, sub orice mod sau condiţie, revocă legatul pentru tot ceea ce s-a înstrăinat, chiar dacă înstrăinarea e nulă sau dacă obiectul lăsat legat reintră în patrimoniul testatorului. Acest caz de revocare tacită poate opera numai în privinţa legatelor cu titlu particular; în privinţa celorlalte legate, cazul determină doar o micşorare a emolumentului. De asemenea, acest caz de revocare intervine numai în cazul legatelor ce au ca obiect bunuri individual determinate sau degen, dar individualizate. Înstrăinarea bunurilor de gen neindividualizate nu atrage revocarea, legatarul fiind un creditor al moştenirii dacă, la data deschiderii succesiunii bunul de gen respectiv nu se află în masa succesorală. Bunurile înstrăinate pot fi corporale/incorporale; poate fi vorba şi despre un drept succesoral dobândit de testator, pe care l-a lăsat ca legat, iar ulterior l-a înstrăinat.

Pentru a constitui revocare tacită, înstrăinarea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) să fie voluntară; dacă este involuntară (ex. vânzare silită, expropriere) nu operează revocarea, deci, dacă bunul reintră în patrimoniul testatorului, legatul se execută;

b) vânzarea trebuie să fie reală şi efectivă. Menţionăm că antecontractul de vânzare-cumpărare echivalează cu revocarea, deşi nu este translativ de proprietate, deoarece interesează voinţa testatorului de a revoca iar nu transferul proprietăţii. Înstrăinarea are ca efect revocarea totală sau parţială a legatului în funcţie de câtimea din bun care a fost înstrăinată. Revocarea operează chiar şi atunci când înstrăinarea este nulă. Face excepţie ipoteza anulării înstrăinării pentru incapacitatea sau vicierea consimţământului testatorului: dacă voinţa manifestată expres (de înstrăinare) nu este valabilă, nici cea manifestă indirect (de revocare) nu poate fi valabilă.

Distrugerea voluntară a bunului individual determinat care formează obiectul legatului cu titlu particular se asimilează cu înstrăinarea, deoarece ambele reprezintă manifestări de exercitare a dreptului de dispoziţie asupra bunului.

Distrugerea involuntară a bunului de către testator sau de către o altă persoană fără voia testatorului ori pieirea fortuită a bunului în timpul vieţii testatorului conduce la caducitatea legatului.

În fine, distrugerea voluntară a testamentului echivalează cu revocarea tacită dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) testamentul este olograf;b) distrugerea este voluntară (realizată de către testator sau o altă

persoană, cu ştirea testatorului ori dacă testamentul este distrus fortuit, iar testatorul, deşi cunoştea faptul, nu a întocmit altul nou);

c) distrugerea trebuie să fie efectivă; d) testatorul a avut capacitatea necesară pentru revocare şi

voinţa lui nu a fost viciată. Revocarea tacită prin distrugerea testamentului poate fi totală sau parţială (ex. de revocare parţială:

65

distrugerea unei pagini din testament, ce conţinea un legat). Dacăradiază un legat, testatorul trebuie să semneze şi să dateze, ca în cazuloricărui testament olograf. Revocarea prin radiere poate interveni şi încazul testamentului autentic şi deoarece nu este obligatorie regula simetriei de formă.

Întrucât revocarea este un act unilateral, ea poate fi retractată. În principiu, deoarece retractarea reprezintă tot o revocare, retractarea revocării poate fi făcută în aceleaşi condiţii ca şi revocarea, cu precizarea că în cazul revocării tacite prin înstrăinarea sau distrugerea obiectului legatului ori prin distrugerea testamentului nu poate exista retractare. Dacă testatorul va voi să revină asupra revocării care aoperat în modurile amintite anterior, va trebui să întocmească un nou testament.

Efectele retractării revocării voluntare diferă de la caz la caz, în funcţie de împrejurările cauzei şi de voinţa testatorului (ex.: dacă legatul din testamentul iniţial a fost revocat expres printr-un testament ulterior, revocarea testamentului ulterior nu va atrage redobândirea eficacităţii legatului iniţial decât atunci când aceasta reiese din voinţa testatorului).

În ceea ce priveşte revocarea judecătorească, aceasta intervine în cazurile în care legatarul a săvârşit în mod culpabil o faptă ce este prevăzută de lege drept cauză de revocare, înainte sau după deschiderea succesiunii.

Revocarea judecătorească va putea fi cerută de persoanele interesate numai după deschiderea moştenirii. Cauzele legale de revocare a legatelor sunt aceleaşi cu cele de revocare a donaţiilor cu următoarele precizări:

- Revocarea pentru neîndeplinirea sarcinii – în acest caz, sarcina de care este afectat legatul îl obligă pe legatarul acceptant s-o execute. În caz de neexecutare, persoanele interesate (terţul beneficiar, creditorul acestuia, executorul testamentar) pot cere executarea silită. Revocarea legatului poate fi cerută de către persoanele care, în cazul admiterii unei astfel de acţiuni ar beneficia de efectele revocării (moştenirii legali, legatarul universal sau cu titlu universal sau particular, creditorii acestora prin intermediul acţiunii oblice). Terţul beneficiar nu poate cere revocarea pentru că aceasta nu-i procură nici un beneficiu. Termenul de prescripţie a acţiunii în revocare e de 3 ani şi începe să curgă de la data stabilită pentru executarea sarcinii; dacă o astfel de dată nu a fost stabilită, prescripţia curge de la data deschiderii succesiunii ori de la cea de la care reclamantul a cunoscut sau a trebuit să cunoască neexecutarea. În principiu, revocarea pentru neîndeplinirea sarcinii poate interveni numai atunci când neexecutarea se datorează culpei legatarului. Dacă neîndeplinirea sarcinii se datorează cazului fortuit sau forţei majore, revocarea va opera numai dacă din intenţia testatorului reiese că sarcina are semnificaţia unei condiţii rezolutorii.

Revocarea pentru ingratitudine – această situaţie poate interveni dacă legatarul, în timpul vieţii testatorului, a atentat la viaţa lui sau a săvârşit delicte, cruzimi sau injurii grave la adresa acestuia ori dacă, după moartea testatorului, a săvârşit o injurie gravă la adresa memoriei lui. Refuzul de alimente nu justifică revocarea legatului pentru ingratitudine. Dacă faptele au fost săvârşite în timpul vieţii testatorului,

66

numai acesta poate revoca legatul, oricând, fără a avea nevoie de vreo acţiune în justiţie.

Însă, dacă în cunoştinţă de cauză, testatorul nu revocă legatul într-un an de la săvârşirea faptei, se prezumă că legatarul a fost iertat, deci, persoanele interesate nu vor putea cere revocarea judecătorească după deschiderea succesiunii. Persoanele interesate pot solicita revocarea dacă testatorul moare înlăuntrul termenului de 1 an şi nu l-a iertat pe legatar, dar numai în limita timpului rămas. Revocarea pentru injurii grave la adresa memoriei testatorului poate fi cerută într-un an de la săvârşirea faptei; titularii dreptului la acţiune sunt persoaneleinteresate care, în ipoteza admiterii acţiunii, ar profita de efectele revocării.

Subliniem că dobândirea de drepturi reale din succesiune este opozabilă terţilor nefiind condiţionată de înscrierea în cartea funciară, dar pentru opozabilitate faţă de terţi e necesară înscrierea cererii derevocare pentru ingratitudine în cartea funciară; în acest fel, actele încheiate de legatarul ingrat cu terţii, după înscrierea cererii, nu îi sunt opozabile titularului acţiunii în revocare.

- Revocarea pentru survenienţă de copil nu intervine în cazul legatelor dacă ulterior încheierii testamentului i se naşte un copil testatorului iar acesta nu revocă legatul, el se va executa la data deschiderii succesiunii în limitele cotităţii disponibile. Dacă testatorul nu a cunoscut sarcina femeii, iar copilul, s-a născut după moartea lui, ori dacă, cunoscând sarcina, nu a putut revoca legatul, acesta ar putea fi desfiinţat considerându-se că legatul a fost întocmit sub condiţia rezolutorie negativă tacită de a nu avea copii sau ar putea fi considerat caduc pentru dispariţia cauzei determinante a liberalităţii.

Caducitatea legatelor – poate fi definită ca o imposibilitate de executare a legatului, valabil instituit şi nerevocat, din cauze obiective posterioare întocmirii testamentului sau din cauza renunţării legatarului la legat după deschiderea succesiunii. Caducitatea se deosebeşte de nulitate prin faptul că intervine pentru cauze ulterioare încheierii testamentului; de asemenea, se deosebeşte de revocarea voluntară prin faptul că intervine independent de voinţa testatorului şi chiar împotriva acestei voinţe. Se deosebeşte şi de revocarea judecătorească prin aceeacă nu implică culpa legatarului. Cauzele de caducitate sunt următoarele:

- Predecesul legatarului – dacă, la deschiderea succesiunii, legatarul este precedat, legatul devine caduc pentru că a fost încheiat în considerarea persoanei legatarului. Prin urmare, moştenitoriilegatarului nu dobândesc nici un drept asupra legatului. Aceeaşi soluţiese aplică şi în cazul în care legatul a fost instruit în favoarea uneipersoane care este comorient/codecedat cu testatorul. Legatul devinecaduc şi în cazul în care legatarul a decedat după testator, dar legatul era afectat de o condiţie suspensivă, iar legatarul decedează înainte deîmplinirea acesteia, indiferent dacă, ulterior morţii legatarului, condiţiase realizează. Dacă legatul e afectat de o condiţie rezolutorie, de untermen ori de o sarcină, este suficient ca legatarul să fie în viaţă la datadeschiderii succesiunii. Pentru a preîntâmpina caducitatea legatului,testatorul poate stipula că, dacă la data deschiderii moştenirii, legataruldesemnat în primul rând nu va fi în viaţă, atunci legatul să revină altei

67

persoane (substituţie vulgară, expres permisă de lege)- Incapacitatea legatarului de a primi legatul – dacă la data

deschiderii succesiunii legatarul este incapabil de a primi legatul, acesta devine caduc.

- Neacceptarea legatului de către legatar – legatarii au un drept de opţiune succesorală ca şi moştenitorii legali. Acesta se transmite şiasupra propriilor moştenitori dacă legatarul moare după data deschiderii moştenirii, dar înainte de exercitarea dreptului de opţiune.

- Pieirea totală a bunului ce formează obiectul legatului – atragecaducitatea legatului dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:legatul să fie cu titlu particular şi să aibă ca obiect bunuri corporale certe, individual determinate; pieirea bunului să fie totală (dacă bunul piere parţial, legatul nu devine caduc, ci doar se micşorează emolumentul); pieirea bunului să aibă loc în timpul vieţii testatorului, între data încheierii testamentului şi cea a deschiderii succesiunii (dacă bunul era pierit în momentul încheierii testamentului, legatul e nul pentru lipsă de obiect, iar nu caduc. Dacă pieirea are loc după deschiderea succesiunii, legatul nu devine caduc, riscul pieirii fortuite fiind suportat de către legatar); cauza pieirii bunului să fie independentă de voinţa testatorului, deoarece dacă testatorul distruge el însuşi legatul suntem în prezenţa unui caz de revocare tacită voluntară.

5. Dreptul de acrescământProblema dreptului de acrescământ apare ori de câte ori ne

confruntăm cu un caz de ineficacitate a legatului. Regula e că ineficacitatea legatului profită acelor moştenitori legali/testamentari ale căror drepturi succesorale ar fi fost micşorate/înlăturate prin existenţa legatului sau care aveau obligaţia să execute legatul. Astfel, ineficacitatea legatului universal profită moştenitorilor legalirezervatari, care vor culege întreaga moştenire, ori moştenitorilor nerezervatari care numai datorită ineficacităţii legatului pot veni la moştenire. Dacă au fost instituiţi mai mulţi legatari universali, ineficacitatea unui legat profită celorlalţi legatari universali. Ineficacitatea legatului cu titlu universal instituit în favoarea unei singure persoane, profită moştenitorilor legali/legatarului universal. Dacă pentru aceeaşi fracţiune din patrimoniu au fost desemnaţi doi sau mai mulţi legatari, ineficacitatea legatului unuia va profita celorlalţi legatari cu titlu universal. Ineficacitatea legatului cu titlu particular profită moştenitorilor legali/legatarilor universali sau cu titlu universal care ar fi avut obligaţia să execute acel legat. În mod excepţional, ineficacitatea unui legat cu titlu particular poate profita legatarului cu titlu particular care ar fi avut obligaţia să execute ca sarcină acel legat sau al cărui beneficiu succesoral ar fi fost redus prin existenţa legatuluicu titlu particular ineficace. De la principiul prezentat există douăexcepţii:

- Substituţia vulgară – este acea dispoziţie testamentară prin care testatorul desemnează în subsidiar un alt legatar care urmează să beneficieze prin substituţie de legat, în cazul în care primul legatar nu ar putea sau nu ar voi să beneficieze de legat. Suntem, deci, în prezenţa a două legate alternative: cel de-al doilea produce efecte sub condiţia suspensivă a ineficacităţii celui dintâi şi înlătură dreptul altor persoane

68

de a beneficia de această ineficacitate.- Legatul conjunctiv – este acea dispoziţie testamentară prin care

acelaşi bun este lăsat în totalitate în favoarea mai multor legatari cu titlu particular, fiecare având vocaţie la totalitatea bunului legat. Ei vin împreună la moştenire şi primesc părţi egale din bun. Dacă unul din colegatari nu vrea/nu poate să primească legatul, aceasta profită celorlalţi colegatari. Operează aşanumitul drept de acrescământ în condiţiile în care sunt întrunite următoarele condiţii:

a) să existe o pluralitate de legatari cu titlu particular;b) legatul făcut în favoarea legatarilor să aibă acelaşi obiect;c) fiecare legatar să aibă vocaţie la întregul obiect testat;d) legatul să devină ineficace pentru unul/mai mulţi colegatari;e) testatorul să nu fi înlăturat dreptul de acrescământ.Dacă legatul conjunctiv e ineficace pentru toţi, va profita

moştenitorilor potrivit regulii generale.Dreptul de acrescământ operează în mod obligatoriu, de drept.

După acceptarea legatului, bunul intră în patrimoniul legatarului ca urmare a ineficacităţii legatului în privinţa unor colegatari. Când colegatarului faţă de care legatul e ineficace îi reveneau sarcini, legatarul ce beneficiază de acrescământ este obligat să suporte şi acele sarcini. De la această ultimă regulă există o excepţie atunci când sarcina a fost instituită în considerarea persoanei colegatarului iniţial.

6.Alte dispoziţii testamentare (exheredarea, execuţia testamentară)

Exheredarea – orice persoană fiind liberă să dispună de bunurile sale cum doreşte, inclusiv pentru momentul morţii sale, de cujus poate dezmoşteni pe succesorii săi legali, total (pe moştenitorii legali nerezervatari) şi parţial (pe cei care au dreptul la rezervă). Prin urmare, exheredarea este acea dispoziţie prin care testatorul înlătură de la succesiune pe unul sau pe mai mulţi moştenitori legali.

Prin exheredare, moştenitorul legal, fie el şi nerezervatar, pierde numai emolumentul moştenirii, calitatea sa de moştenitor păstrându-se. În această calitate, exheredatul poate cere anularea/constatarea nulităţii dispoziţiilor testamentare, revocarea judecătorească a legatelor, constatarea caducităţii acestora, iar exheredaţii rezervatari pot cere reducţiunea liberalităţilor excesive.

Exheredarea poate fi:- directă (expresă), intervenind atunci când de cujus dispune prin

testament înlăturarea de la moştenire a succesorilor săi legali. Ea poate fi: totală, când îi vizează pe toţi moştenitorii legali ai lui de cujus sau parţială, când de cuius îi înlătură de la succesiune numai pe unul sau mai mulţi moştenitori legali. În acest caz, dacă de cujus nu a instituit legatari, succesiunea va fi culeasă de comoştenitorii celui dezmoştenit sau de moştenitorii subsecvenţi conform regulilor devoluţiunii legale a moştenirii.

- indirectă, intervenind atunci când de cuius, fără a menţiona expres înlăturarea moştenitorilor legali, instituie unul sau mai mulţi legatari ce culeg întreaga moştenire sau, dacă există rezervatari, numai cotitatea disponibilă. Dacă legatul e ineficace, dar din cuprinsul testamentului rezultă voinţa neîndoielnică a lui de cuius de a înlătura de

69

la moştenire pe succesorii legali, exheredarea rămâne valabilă; în caz contrar, ineficacitatea legatului determină culegerea moştenirii de către succesorii legali.

- cu titlu de sancţiune, intervenind atunci testatorul dispune prin testament că moştenitorii vor pierde dreptul lor la moştenire dacă atacă testamentul cu acţiune în justiţie. Acest fel de exheredare se referă, în principiu, la moştenitorii legali dar îi poate privi şi pe legatarii universali/cu titlu universal care ar ataca un legat cu titlu particular. Exheredarea sancţiune nu poate aduce atingere drepturilor moştenitorilor rezervatari şi nu îi poate împiedica pe succesori să ceară constatarea nulităţii dispoziţiilor testamentare contrare ordinii publice sau bunelor moravuri.

Execuţiunea testamentară - este o dispoziţie cuprinsă în testament, prin care testatorul desemnează una sau mai multe persoane, conferindu-le împuternicirea necesară pentru a putea asigura executarea dispoziţiilor testamentare (art. 910, C. civ.). Procedând astfel, testatorul îi degrevează pe moştenitori de această sarcină sau asigură îndeplinirea dispoziţiilor sale atunci când apreciază că cei însărcinaţi cu aceasta nu ar vrea sau nu ar putea să-şi execute obligaţia. Notarul public competent să dezbată moştenirea va elibera persoanei desemnate de către testator un certificat constatator al acestei calităţi.În ceea ce priveşte natura juridică a execuţiunii testamentare majoritatea autorilor consideră că e vorba de un mandat special, ceprezintă asemănări şi deosebiri cu mandatul de drept comun. Evidenţiem următoarele asemănări: acceptarea execuţiunii testamentare e facultativă; în principiu, execuţiunea testamentară e cu titlu gratuit (executorul testamentar poate însă cere remuneraţie dacă testatorul a prevăzut o astfel de remuneraţie sau dacă executorul e un profesionist); executorul testamentar are, în principiu, aceleaşi obligaţii ca şi mandatarul obişnuit; executorul testamentar e instituit intuit personae (în caz de deces al executorului, moştenitorii acestuia nu au obligaţia de a continua luarea unor măsuri în interesul şi până la înştiinţarea succesorilor testatorului). Menţionăm următoarele deosebiri: execuţiunea testamentară poate fi instituită numai prin testament (act solemn), în timp ce mandatul e consensual; mandatul obişnuit încetează de drept la moartea mandantului, iar atunci când s-aprevăzut continuarea mandatului post mortem, succesorii mandantului îl pot revoca oricând; execuţiunea testamentară începe la moartea mandantului; în cazul mandatului de drept comun, limitele împuternicirii se determină de părţi, limitele atribuţiilor executorului testamentar şi durata maximă a unor atribuţii sunt stabilite imperativ de lege; mandatarul obişnuit poate renunţa la mandat dacă această renunţare nu e păgubitoare pentru mandant - dacă îşi acceptă misiunea,executorul testamentar nu poate renunţa la ea decât dacă face dovada că aceasta iar pricinui o pagubă importantă. Atribuţiile executorului testamentar sunt reglementate prin norme imperative. Dacă nu a fost numit un executor testamentar şi dispoziţiile testamentare sunt executate de succesorul universal, acesta nu e ţinut să respecte limitele impuse de lege executorilor testamentari. Atribuţiile executorilor testamentari sunt mai restrânse sau mai extinse după cum

70

testatorul i-a conferit sau nu sezina. • Atribuţiile executorului testamentar fără sezină sunt:- supraveghează şi controlează modul cum se execută dispoziţiilecuprinse în testament, fără a executa el însuşi aceste dispoziţii;- trebuie să solicite notarului public competent inventarierea bunurilorsuccesorale;- dacă există moştenitori minori interzişi sau absenţi, este obligat să ceară punerea sub sigiliu sau predarea unui custode a bunurilor succesorale pentru care există pericolul de înstrăinare/pierdere/înlocuire/distrugere;- dacă nu există o sumă neîndestulătoare pentru plata legatelor, executorul va cere vânzarea mobilelor; să intervină în judecată pentru apărarea validităţii testamentului.• Atribuţiile executorului testamentar cu sezină sunt:- poate proceda la predarea către legatari a bunurilor mobile determinate sau de gen, care formează obiectul unor legate cu titlu particular;- poate urmări pe debitorii moştenirii şi poate încasa creanţele moştenirii;- poate cere vinderea bunurilor succesorale şi încasa preţul pentruasigurarea sumelor de bani necesare pentru plata legatelor.Obiectul sezinei îl constituie mobilele existente la data deschiderii succesiunii.Durata sezinei este de cel mult 1 an de la moartea testatorului sau de la data când execuţiunea testamentară a devenit posibilă. Dacă dispoziţiile testamentare referitoare la bunurile mobile au fost executate, sezina încetează. Menţionăm că sezina executorului testamentar se deosebeşte de sezina conferită de lege ascendenţilor şi descendenţilor defunctului. Deşi C. civ. o numeşte posesiune, sezina executorului e o simplă detenţiune precară, mobilele fiind deţinute înnumele moştenitorilor ce sunt proprietarii lor şi adevăraţii posesori. Executorul testamentar e un simplu custode.

Execuţiunea testamentară încetează în următoarele cazuri:a) când dispoziţiile testamentare au fost integral executate;b) când executorul testamentar a decedat;c) când executorul renunţă datorită unor motive mai presus de

voinţa sa (ex.: boală gravă) sau dovedeşte că dacă ar continua execuţiunea, ar suferi el însuşi o pagubă însemnată;

d) când execuţiunea testamentară a fost revocată de către instanţă la cererea succesorilor, pentru motive temeinice (ex.: reaua-credinţă a executorului testamentar);

e) când executorul testamentar este pus sub interdicţie. În momentul în care încetează execuţiunea, executorul testamentar este obligat faţă de succesorii universali să dea socoteală de gestiunea sa şi să le predea tot ceea ce a primit în temeiul sezinei. El are dreptul de a cere înapoierea cheltuielilor făcute în îndeplinirea misiunii şi de a fi dezdăunat, conform dreptului comun, pentru prejudiciile suferite cu ocazia îndeplinirii sarcinii sale.

Executorul testamentar răspunde prin plata de daune-interese de orice culpă comisă în legătură cu executarea dispoziţiilor testamentare. Dacă au fost instituiţi mai mulţi executori, răspunderea lor este solidară

71

dacă sunt sezinari şi dacă funcţiile lor nu au fost divizate de către testator sau dacă, fiind divizate, nu a fost respectată diviziunea funcţiilor. În celelalte cazuri, răspunderea lor este conjunctă.


Sinteza unităţii de învăţare 2- Conform Codului civil, testamentul este actul unilateral, personal şi revocabil prin care o persoană, numită testator, dispune, într-una din formele cerute de lege, pentru timpul când nu va mai fi în viaţă.- Obiectul principal al testamentului îl constituie legatele, ce pot fi universal sau cu titlu universal, atunci când se referă la întreg patrimoniul sau o anumită fracţiune din patrimoniu, ori cu titlu particular, atunci când se referă la anumite bunuri din patrimoniu. Testamentul poate cuprinde numai legate sau şi alte dispoziţii testamentare (ori numai asemenea dispoziţii testamentare).- Testamentul olograf – Sub sancţiunea nulităţii absolute, testamentul olograf trebuie scris în întregime, datat şi semnat de mâna testatorului.- Testamentul autentic – Testamentul autentic este, potrivit art. 1043 N.C.civ., cel autentificat de un notar public sau de o altă persoană învestită cu autoritate publică de către stat, potrivit legii.- Testamentele privilegiate au în vedere situaţiile special în care asemenea testamente se întocmesc şi în prezent, desigur, însă, cu adaptările corespunzătoare.

2. Intrebari de control si teme de dezbateri1. Ce este testamentul?2. Care sunt formele testamentare ?3. Ce este testamentul olograf? Dar testamentul autentic ?4. Testamentele privilegiate5. Ce este legatul şi ce poate cuprinde el ?6. Tipurile de legate.7. Exheredarea şi execuţia testamentară.

72


1. Sunt valabile urmatoarele testamente:

A. testamentul conjunctiv;B. testamentul olograf;C. testamentele privilegiate.

1 A+C2 A+B3 B+C

2. Testamentul olograf:A este acel testament semnat de testator, strans, sigilat si prezentat judecatoriei pentru indeplinirea unor formalitati;B este acel testament scris, semnat si datat de mana testatorului;C are asigurata conservarea inscrisului testamentar prin pastrarea unui exemplar la Biroul Notarului Public.

3. Testamentul poate fi:A. olograf;B. autentic,C. privilegiat.

1 A+B+C2 A+C3 B+C

4. Revocarea judecatoreasca a legatelor:A. este opera instantei judecatoresti;B. poate avea loc in timpul vietii testatorului, la cererea celor interesati;C. are loc in cazurile expres prevazute de lege.

1 A+B2 A+C3 B+C

5. Cauzele de nulitate sau anulare a legatelor privescA. capacitatea persoanei care face actul;B. viciile de consimtamant,

73

C. lipsa formei cerute de lege pentru valabilitatea actului.

1 A+B2 B+C3 A+C

Unitatea de învăţare 8Limitele dreptului de a dispune prin acte juridice de bunurile moştenirii

I. IntroducereLegea consacră principiul libertăţii testamentare, dar impune şi

anumite limite:a) dreptul de dispoziţie asupra patrimoniului pentru cauză de

moarte se poate exercita numai prin intermediul legatelor, care sunt prin esenţa lor revocabile, nu şi prin intermediul contractelor. Legea interzice pactele asupra bunurilor dintr-o succesiune nedeschisă.

b) testatorul nu poate stabili soarta bunurilor în cazul morţii propriilor săi moştenitori; legea interzice substituţiile fideicomisare.

c) liberalităţile făcute de către testator sunt reductibile în limita cotităţii disponibile, dacă testatorul are moştenitori rezervatari.

II. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţareObiective-înţelegerea noţiunii de libertate testamentară- înţelegerea noţiunii de limite ale dreptului de a dispune- înţelegerea definiţiilor şi noţiunilor generale- evidenţierea particularităţilor fiecărei instituţii de drept succesoral

Competenţe- familiarizarea cu vocabularul ştiinţific specific acestei unităţi de învăţare- deprinderea noilor cunoştinţe- studenţii vor avea aptitudinea să identifice raporturile de dreptul familiei- familiarizarea cu noţiunile de substituţii fideicomisare, liberalitate, cotitate disponibilă- studenţii vor putea să aplice cunoştinţele învăţate la speţe din

74

jurisprudenţă III. Cuvinte Cheie: substituţii fideicomisare, liberalitate, cotitate

disponibilă


V. Conţinutul dezvoltat al temeiAm văzut că omul poate dispune de avutul său pentru timpul

când nu va mai fi în viaţă prin acel act unilateral de voinţă, esenţialmente revocabil, care este legatul cuprins într-un testament. Acest drept nu a fost însă recunoscut de legea civilă decât în anumite limite.

Astfel:-o persoană poate dispune pentru cauză de moarte numai prin

acte juridice revocabile (legat cuprins într-un testament sau donaţie de bunuri viitoare), care asigură posibilitatea celui care lasă moştenirea sădispună cum doreşte de bunurile sale până în ultima clipă a vieţii. Conform vechiului Cod civil, devoluţiunea moştenirii printr-un contract propriu-zis, adică printr-un act irevocabil, este înlăturată de lege prin oprirea pactelor (convenţiilor) asupra unei moşteniri viitoare.-Tot astfel, o persoană putea dispune de bunurile sale numai pentru cazul propriei sale morţi; proprietarul nu putea determina, prin voinţa sa, devoluţiunea succesorala din generatie în generatie, cu alte cuvinte, el nu putea să stabilească soarta bunurilor sale şi după moartea celorcărora le-a lăsat aceste bunuri. Aşa-numitele substitutii fideicomisare erau interzise de lege. NCC defineşte substituţia fideicomisară ca: “Dispoziţia prin care o persoană, numită instituit, este obligată săconserve bunul care constituie obiectul liberalităţii şi să-l ransmită unui terţ, numit substituit, desemnat de dispunător, nu produce efecte decât în cazul în care este permisă de lege”. După intrarea în vigoare a noului Cod civil, este permisă substituţia fideicomisară în materia legatului (şi pentru donaţii). Substituţia este permisă totuşi numai “la prima generaţie”, substituitul neputând fi obligat să transmită la rândul său sub aceeaşi condiţie (Spre exemplu testatorul X-dispunător, îi transmite lui Y-instituit, prin testament, dreptul de proprietate asupra unui teren, cu condiţia ca Y să îl conserve şi să îl transmită, la moartea sa, lui Z). Obligaţia de conservare şi transmitere operează numai cu

75

privire la bunurile care au constituit obiectul liberalităţii şi care la data decesului instituitului pot fi identificate şi se află în patrimoniul său.-În sfârsit, cel care lasă moştenirea nu poate aduce atingere acelei părţi din moştenire — rezerva— pe care legea o transmite, imperativ, moştenitorilor rezervatari. Actele cu titlu gratuit se pot face numai din acea parte a moştenirii care se cheamă cotitate disponibilă. NCC (art. 1086) defineşte rezerva succesorală ca “partea din bunurile oştenirii la care moştenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinţei defunctului, manifestată prin liberalităţi ori dezmoşteniri”.

În cele ce urmeaza vom analiza aceste limite ale dreptului de a dispune prin acte juridice cu titlu gratuit (liberalitati din cauza de moarte) de bunurile mostenirii.

1. Interdicţia încheierii unor pacte asupra unei moşteniri nedeschide încă

Prin pact asupra unei moşteniri viitoare se înţelege orice convenţie, nepermisă de lege, privitoare la o moştenire ce nu este încădeschisă la data când se încheie convenţia, dacă prin ea una din părţi dobândeşte drepturi eventuale în acea moştenire sau renunţă la ele.

Pactul asupra unei moşteniri viitoare presupune următoarele condiţii:

a) Existenţa unui pact, adică a unei convenţii, act juridic bilateral sau multilateral, cu caracter irevocabil.

Codul civil interzice însă atât renunţarea la moştenirea viitoare, cât şi acceptarea unei asemenea mosteniri, deşi aceste acte juridice sunt unilaterale, deoarece, cât timp moştenirea nu este deschisa, actul de opţiune nu poate avea obiect.

b) Pactul (convenţia) să aibă drept obiect o moştenire nedeschisăsau o fracţiune ori un bun singular dintr-o atare moştenire.

c) Dreptul ce se dobândeşte sau la care se renunţă să fie un drept succesoral eventual, o simplă expectativa, iar nu un drept actual născut.Drepturile sunt eventuale până în momentul decesului celui care lasămoştenirea. Într-adevăr, până la data deschiderii moştenirii, drepturile celui ce ar urma să moştenească sunt simple nădejdi deoarece atâta timp cât trăieşte titularul, el poate dispune cum doreşte de bunurile sale. Drepturile se vor stabili numai în momentul deschiderii moştenirii.

d) Convenţia să nu fie admisă de lege, cu alte cuvinte, aceasta sănu facă parte dintre pactele care, în chip exceptional, sunt permise de legiuitor, precum: convenţia prin care asociaţii prevăd că societatea civilă va continua şi după moartea unuia dintre ei cu moştenitorul defunctului etc.

Pactul asupra unei moşteniri viitoare este interzis de lege, deoarece contravine regulilor de convieţuire socială şi normelor morale; el poate trezi dorinţa morţii celui despre a cărui mostenire este vorba. Totodata, fiind un act juridic irevocabil, pactul aduce atingere dreptului celui care lasa mostenirea de a dispune asa cum doreste de bunurile mostenirii pâna în ultima clipa a vietii sale.

Pentru aceste motive, orice pact asupra unei mosteniri nedeschise este lovit de nulitate absoluta.

76

2. Interdicţia actelor juridice care încalcă rezerva succesoralăOprirea pactelor asupra unei succesiuni viitoare şi a substituţiilor

fideicomisare nu sunt singurele restrângeri pe care legea le aduce voinţei liberale a testatorului.

În sfârşit, şi mai ales, libertatea de a dispune cu titlu gratuit este limitată prin instituirea rezervei.

Unii moştenitori ai defunctului şi anume descendenţii, părinţii şi soţul supravieţuitor au drept, în virtutea legii, la o parte a moştenirii chiar împotriva voinţei liberale a celui care a fost. Ei sunt apăraţi de lege, cât priveşte această parte din moştenire, împotriva donaţiilor şi legatelor făcute de defunct.

Aceşti moştenitori se numesc rezervatari, iar parte din moştenire pe care legea le-o transmite, prin dispoziţii imperative, poartă numele de rezervă.

Partea din moştenire asupra căreia cel care lasă moştenirea a putut dispune liber de bunurile sale, nu numai prin acte cu titlu oneros, dar şi pe cale de donaţii şi legate, poartă numele de cotitate disponibilă.

Prin urmare, în cazul în care la decesul unei persoane existămoştenitori legali rezervatari, moştenirea se împarte în două părţi: cotitatea disponibilă şi rezerva succesorală.

În acest caz, chiar dacă defunctul a dispus prin testament de întregul său avut, moştenirea va fi numai în parte testamentară, iar pentru rest legală. Moştenitorii rezervatari vor veni la moştenire, în măsura rezervei, chemaţi imperativ de lege, iar legatarii, în temeiul voinţei defunctului, vor culege legatele lor numai în măsura cotităţii disponibile.

A. Noţiunea şi caracterele juridice ale rezervei succesoraleRezerva succesorală este acea parte din moştenire care, în

puterea legii, se cuvine unor moştenitori legali şi de care cel care lasămoştenirea nu poate dispune prin acte cu titlu gratuit.

Din aceasta definiţie rezultă că: rezerva este o parte a moştenirii; de cuius nu poate dispune de această parte a moştenirii.

a) Rezerva este o parte a moştenirii legale, şi anume acea parte pe care legea o deferă, imperativ, moştenitorilor rezervatari, fără a ţine seama de voinţa liberală a defunctului. Trebuie arătat că rezerva nu este o parte a moştenirii lăsată de defunct la data deschiderii moştenirii, ci oparte din moştenirea pe care el ar fi lăsat-o daca nu ar fi făcut liberalităţi (donaţii şi legate).

Mai trebuie arătat că, deşi rezerva este o parte a moştenirii legale, totuşi, dreptul la rezervă este un drept propriu născut — la data deschiderii moştenirii —în persoana moştenitorilor rezervatari şi nu un drept dobândit de la defunct pe cale succesorală.

Întrucât rezerva este o parte a moştenirii legale, înseamnă că ea poate fi pretinsă numai de moştenitorii legali care au chemare şi care vin efectiv la moştenire. În consecinţă, ei trebuie să nu fie nedemni sau renunţători; moştenitorul nevrednic sau care a renunţat devine, cu putere retroactivă, străin faţă de întreaga moştenire şi prin urmare şi faţă de acea parte din ea care este rezerva.

Rezerva, fiind o parte a moştenirii, are un caracter colectiv; ea constituie o masă de bunuri pe care legea o atribuie global unui grup de

77

moştenitori. Dacă, prin urmare, defunctul a lăsat trei sau mai mulţi descendenţi, rezerva lor este de 3/4 din moştenire şi li se cuvine în indiviziune.

Excepţional, rezerva sotului supravietuitor îi este atribuita individual. În sfârsit, mostenitorii rezervatari au dreptul la rezervă în natură şi în plina proprietate, adică au dreptul să primească bunuri ale moştenirii, ei nefiind simpli creditori ai unor sume de bani.

b) Rezerva este indisponibilă. Partea din moştenire care constituie rezerva este lovită de indisponibilitate, adică ea este sustrasăunor acte juridice.

Indisponibilitatea rezervei este relativă, deoarece dreptul de a dispune al celui care lasă moştenirea este limitat numai în prezenţa moştenitorilor rezervatari.

Totodata, indisponibilitatea este parţială, sub un dublu aspect: pe de o parte, ea loveşte numai o parte a moştenirii — rezerva, nu şi cotitatea disponibilă — iar pe de altă parte, ea priveşte numai actele cu titlu gratuit (donaţii şi legate), nu şi cele cu titlu oneros (contract devânzare, schimb etc.).

B. Moştenitorii rezervatariRezerva descendenţilor – prin descendenţi se înţeleg copii

defunctului şi urmaşii lor în linie dreaptă la infinit, din căsătorie, din afara căsătoriei şi din adopţie. Cuantumul rezervei se stabileşte indirect, prin indicarea cuantumului cotităţii disponibile (art. 841, C. civ.). Rezultă că rezerva descendenţilor este: ½ din moştenire pentru un copil; 2/3 din moştenire pentru 2 copii; ¾ din moştenire pentru 3 sau mai mulţi copii. Dacă de cuius a avut descendenţi care, la datadeschiderii succesiunii, sunt decedaţi, la stabilirea cuantumului rezervei ei nu sunt luaţi în considerare decât dacă au avut la rândul lor descendenţi care pot şi vor să vină la moştenirea lui de cuius prin reprezentare sau în nume propriu.

Descendenţii nedemni sau renunţători nu sunt luaţi în calcul la stabilirea rezervei, iar dacă au avut descendenţi, ei vor veni la moştenire în nume propriu. Când descendenţii nu sunt de gradul I, rezerva se calculează după cum vin la moştenire prin reprezentare sau în nume propriu. Dacă vin prin reprezentare, rezerva se stabileşte după numărul tulpinilor şi se împarte în mod corespunzător. Dacă vin în nume propriu, rezerva se stabileşte tot după numărul tulpinilor, pentru că altfel copiii defunctului ar putea modifica cuantumul rezervei prin renunţare, în acest caz, împărţirea făcându-se pe capete.

Rezerva părinţilor – prin părinţi înţelegem tatăl şi mama defunctului din căsătorie, din afara căsătoriei şi din adopţie. Dacă de cujus nu are descendenţi sau aceştia nu vor sau nu pot să vină la moştenire, legea recunoaşte părinţilor dreptul la rezervă. Cuantumul rezervei părinţilor este: de ½ dacă sunt prezenţi ambii părinţi; de ¼ dacă este prezent un singur părinte. Dacă unul dintre părinţi e nedemn sau renunţător, rezerva e de ¼ din moştenire.

Rezerva soţului supravieţuitor –rezerva soţului supravieţuitor e de ½ din cota succesorală ce i se cuvine în calitate de moştenitor legal. Deci, rezerva soţului supravieţuitor va fi: ½ din ¼, adică 1/8 din moştenire, dacă vine în concurs cu descendenţii defunctului, indiferent

78

de numărul lor şi de gradul de rudenie cu defunctul; ½ din 1/3, adică 1/6 din moştenire, dacă vine în concurs cu ascendenţii privilegiaţi, indiferent de numărul lor, şi cu colateralii privilegiaţi, indiferent de numărul lor; ½ din ½, adică ¼ din moştenire, dacă vine în concurs numai cu ascendenţii privilegiaţi sau numai cu colateralii privilegiaţi,în ambele cazuri indiferent de numărul lor; ½ din ¾, adică 3/8 din moştenire, dacă vine în concurs cu clasa a III-a sau clasa a IV-a de moştenitori legali, indiferent de numărul lor; ½ din moştenire în lipsa rudelor din cele 4 clase de moştenitori legali. Soţul supravieţuitor e rezervatar numai în ceea ce priveşte dreptul de moştenire legală, nu şi în ceea ce priveşte dreptul special asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice, de cuius putând dispune de acestebunuri în mod liber. În principiu, se apreciază că, spre deosebire de caracterele juridice ale rezervei succesorale, rezerva soţului supravieţuitor nu are caracter colectiv ci individual, ea nefiind o fracţiune raportată direct asupra moştenirii, ci o fracţiune din cota de moştenire legală, adică o cotă fixă dintr-o cotă variabilă. În ceea ce priveşte imputarea rezervei soţului asupra moştenirii se deosebesc două situaţii:

a) dacă soţul supravieţuitor vine singur la moştenire ca moştenitor legal sau împreună cu alţi moştenitori legali nerezervatari, rezerva sa se calculează asupra întregii moşteniri;

b) dacă vine în concurs cu alţi moştenitori rezervatari, conform unei opinii, rezerva sa se calculează din cotitatea disponibilă, rămânând neatinsă rezerva celorlalţi moştenitori rezervatari; conform unei alte opinii, rezerva se calculează din întreaga moştenire, urmând ca rezerva celorlalţi moştenitori rezervatari să se calculeze asupra masei succesorale rămase după determinarea cotei părţi cuvenite, iar conform unei ultime opinii, cota de rezervă a soţiei se adună cu cota de rezervă a celorlalţi moştenitori rezervatari prezenţi pentru a se obţine cota de rezervă totală ce va fi împărţită de toţi aceştia prin aplicarea cotelor de moştenire legală.

În legătură cu drepturile soţului supravieţuitor trebuie să mai facem unele precizări în legătură cu cotitatea disponibilă specială a soţului supravieţuitor în concurs cu copii defunctului dintr-o căsătorie anterioară.

Calculul rezervei şi a cotităţii disponibilePentru calculul rezervei şi al cotităţii disponibile e necesar să se

stabilească masa succesorală, numită şi masă de calcul. Pentrustabilirea masei de calcul trebuie îndeplinite 3 operaţiuni succesive:

• stabilirea valorilor bunurilor existente în patrimoniul succesiunii la data deschiderii succesiunii – trebuie identificate toate bunurile cu valoare patrimonială existente la data deschiderii succesiunii (drepturi reale, de creanţă, de proprietate intelectuală etc.). Nu se iau în considerare bunurile care nu pot fi valorificate, fructele civile şi naturale ajunse la scadenţă sau percepute după deschiderea moştenirii, adăugirile sau îmbunătăţirile aduse bunurilor moştenirii după deschiderea ei. Evaluarea bunurilor se face în funcţie de valoarea lor în momentul deschiderii succesiunii.

• scăderea pasivului succesoral din activul brut al moştenirii pentru a obţine activul net – din activul brut al moştenirii, format din

79

bunurile identificate şi evaluate, se scade pasivul, adică obligaţiile defunctului, cheltuielile de înmormântare, precum şi cele de conservare şi de administrare a patrimoniului succesoral. Această operaţiune are loc deoarece drepturile moştenitorilor nu pot fi satisfăcute decât după plata creditelor moştenirii.

• reunirea fictivă la activul net a valorii donaţiilor făcute în timpul vieţii de către de cuius – donaţiile nu sunt readuse efectiv la masa succesorală, ci fictiv, pentru calcul. Sunt supuse reunirii toate donaţiile indiferent de forma acestora şi indiferent de persoana donatorului. Donaţiile nu ar putea fi exceptate de la reunire prin voinţa donatorului. Chiar dacă ar fi scutită de raport, valoarea donaţiei se adaugă la masa de calcul. Totuşi, nu sunt supuse reunirii: donaţiile remuneratorii; cheltuielile făcute de către de cuius chiar şi pentru întreţinerea unor persoane faţă de care nu avea obligaţia legală de întreţinere; darurile obişnuite; cheltuielile de nuntă. În privinţa actelor cu titlu oneros există, o prezumţie relativă de donaţie în favoarea moştenitorilor rezervatari, în ipoteza în care o înstrăinare cu titlu oneros încheiată cu un succesibil în linie dreaptă este făcută cu rezerva uzufructului sau cu sarcina unei rente viagere. Prezumţia de donaţie poate fi invocată numai de către moştenitorii rezervatari care nu au consimţit la încheierea actului.

După identificarea bunurilor donate, se trece la evaluarea lor. Regula este că evaluarea se face în funcţie de valoarea de circulaţie a bunurilor donate la data deschiderii succesiunii, dar după starea lor din momentul încheierii contractului de donaţie. Sumele de bani se iau în considerare în funcţie de valoarea lor nominală, iar dezmembrămintele dreptului de proprietate se evaluează utilizându-se legislaţia financiară.

Ordinea efectuării operaţiilor pentru stabilirea masei succesorale dispusă de C. civ. este următoarea: stabilirea activului net la care se adaugă donaţiile, iar din valoarea lor reunită se scade pasivul. În literatura de specialitate se arată că această ordine e eronată: dacă pasivul depăşeşte activul, creditorii ar urma să-şi recupereze creanţa şi din donaţii care pentru ei nu fac parte din moştenire. De aceea, se admite că se scade mai întâi pasivul din activ, apoi se adună donaţiile;dacă pasivul depăşeşte activul, creditorii suportă insolvabilitatea, masasuccesorală fiind reprezentată, în acest caz, de valoarea donaţiilor.

Reducţiunea liberalităţilor excesiveReducţiunea reprezintă sancţiunea care se aplică în cazul în care

liberalităţile făcute de către de cuius încalcă drepturile moştenitorilor rezervatari în sensul că depăşesc cotitatea disponibilă. Prin urmare, reducţiunea lipseşte de eficacitate aceste liberalităţi în măsura necesară reîntregirii rezervei. Problema reducţiunii se poate pune numai după deschiderea succesiunii, atât în ceea ce priveşte donaţiile, cât şi legatele. Următoarele persoane pot invoca reducţiunea: moştenitoriirezervatari (exercitarea dreptului de a cere reducţiunea e condiţionată însă de acceptarea succesiunii iar dreptul de a cere reducţiunea e individul şi titularul poate alege să nu-l exercite); moştenitorii rezervatarului decedat (în acest caz e un drept unic retransmis); dobânditorii drepturilor succesorale ale moştenitorilor rezervatari (mai puţin în ipoteza dobânditorilor cu titlu particular); creditoriimoştenitorului rezervatar (aceştia pot exercita dreptul la reducţiune în

80

limita sumei datorate, pe calea acţiunii oblice). Creditorii lui de cuius nu pot invoca beneficiul reducţiunii liberalităţilor excesive decât dacă moştenitorul rezervatar a acceptat moştenirea pur şi simplu, ei devenind astfel creditori personali ai moştenitorului. Dacă moştenitorul rezervatar acceptă moştenirea sub beneficiu de inventar şi de cuius a făcut liberalităţi sub forma legatelor care depăşesc cotitatea disponibilă, creditorii moştenirii nu mai au acest beneficiu, dar pot cere achitareadatoriilor cu întâietate faţă de legate.

Dacă beneficiarul liberalităţii excesive nu este moştenitor rezervatar, liberalitatea se reduce până la limita cotităţii disponibile. Dacă beneficiarul este rezervatar, liberalitatea se reduce până la limita asigurării rezervei celorlalţi rezervatari. Reducţiunea liberalităţilor excesive are în vedere respectarea unei anumite ordini; astfel, legatele se reduc înaintea donaţiilor (regulă imperativă), legatele se reduc toate deodată şi în mod proporţional (regulă dispozitivă – legea permite ca de cuius să stabilească prin testament plata cu preferinţă a unor legateîn raport cu altele), donaţiile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai nouă (regulă imperativă). Dacă donaţiile au aceeaşi dată, se reduc simultan şi proporţional cu valoarea lor ca şi legatele, donatorul având dreptul să stabilească şi o ordine preferinţă. Vechimea donaţiilor se apreciază după momentul când acesta a dobândit dată certă, cel mai târziu la moartea donatorului. Dacă beneficiarul donaţiei supusă reducţiunii e insolvabil, se va reduce donaţia următoare.

Reducţiunea liberalităţilor excesive se poate realiza prin două căi procedurale:

• prin învoiala părţilor (reducţiunea convenţională) –moştenitorii se pot înţelege direct cu privire la reducţiunea liberalităţii excesive sau se pot înţelege cu privire la împărţirea bunurilor şi indirect şi la reducţiune.

• pe cale judecătorească – identificăm două situaţii:a) dacă bunurile se află în posesia celor gratificaţi, persoanele

îndreptăţite pot introduce o acţiune în reducţiune – această acţiune e personală, divizibilă şi prescriptibilă în termen de 3 ani, care curge de la data deschiderii succesiunii sau de la data când rezervatarul a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască existenţa liberalităţii excesive;

b) dacă bunurile se află în detenţia moştenitorilor rezervatari care refuză să le predea, beneficiarul trebuie să introducă o acţiune ce vizează predarea lor, iar rezervatarul se va apăra ridicând excepţia reducţiunii sau introducând o cerere reconvenţională prin care să ceară reducţiunea.

Efectele reducţiunii sunt diferite, după cum liberalităţile sunt donaţii sau legate:

- în cazul legatelor, reducţiunea are ca efect ineficacitatea lor în măsura necesară întregirii rezervei. Ineficacitatea poate fi: totală (când cotitatea disponibilă a fost epuizată prin donaţii) sau parţială (caz în care legatele se reduc proporţional cu valoarea lor). Întrucât bunurile se găsesc, de regulă, în patrimoniul succesoral, reîntregirea rezervei se face în natură.

- în cazul donaţiilor, reducţiunea are ca efect desfiinţarea lor în măsura necesară întregirii rezervei. Şi în acest caz efectele pot fi totale

81

dacă cotitatea disponibilă a fost epuizată prin donaţii cu data anterioară şi parţiale. Ca urmare a desfiinţării donaţiei, moştenitorul rezervatar devine proprietar al bunului donat cu care se întregeşte rezerva din momentul deschiderii succesiunii. Totuşi, trebuie să inventariem şi următoarele aspecte: actele de înstrăinare sau grevare făcute de donatar anterior deschiderii moştenirii sunt valabile; donatarul păstrează fructele natural percepute şi pe cele scadente anterior deschiderii succesiunii.

De la principiul întregirii rezervei în natură există şi câteva excepţii: dacă donatarul a înstrăinat sau a grevat bunul şi este insolvabil, riscul insolvabilităţii se va suporta de rezervă; dacă donaţia a fost făcută unui rezervatar cu scutire de raport, acesta va putea păstra în contul rezervei sale partea ce depăşeşte cotitatea disponibilă; dacă donaţia a fost făcută unui rezervatar fără scutire de raport şi are ca obiect un imobil, iar partea supusă reducţiunii reprezintă mai puţin de jumătate din valoarea imobilului, donatarul poate păstra imobilul în întregime, iar întregirea rezervei celorlalţi rezervatari se face prin echivalent; dacă bunul donat piere din culpa donatarului sau a fost un bun consumptibil, întregirea se face prin echivalent; dacă bunul donat a pierit fortuit, înainte sau după deschiderea succesiunii, riscul îl suportă moştenitorii. În toate cazurile de reducţiune prin echivalent se are în vedere starea bunului din momentul donaţiei şi valoarea lui din momentul deschiderii succesiunii.

Raportul donaţiilorRaportul donaţiilor este obligaţia pe care o au între ei, unii faţă

de alţii, descendenţii şi soţul supravieţuitor ai lui de cuius, care vin efectiv şi împreună la moştenire, de a readuce la moştenire bunurile ce le-au primit cu titlu de donaţie de la de cuius, cu excepţia situaţiei în care donatorul a dispus scutirea de raport.

Explicaţia acestei obligaţii constă în aceea că, având în vedere afecţiunea care există între de cuius şi aceşti moştenitori, donaţia reprezintă un avans asupra moştenirii şi nu o liberalitate făcută unuia în detrimentul celorlalţi. Obligaţia de raport nu este imperativă. Donatorul poate scuti donatarul de raport, în acest caz donaţia urmând a fi redusă numai dacă este excesivă.

În privinţa domeniului de aplicare, obligaţia de raport este incident descendenţilor şi soţului supravieţuitor, nu şi ascendenţilor/colateralilor. Legatelenu se raportează; totuşi, testatorul poate supune pe moştenitorul său la raportul legatului, în acest caz valoarea bunului legat fiind imputată asupra cotei de moştenire a legatarului.

Raportul poate fi solicitat în cadrul acţiunii de partaj sau separat, printr-o acţiune de raport.

Existenţa obligaţiei legale de raport implică îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

a) să existe doi sau mai mulţi moştenitori cu vocaţie legală la moştenire în calitate de descendenţi sau soţ supravieţuitor, când acesta din urmă vine în concurs cu descendenţii. Descendenţii datorează raportul indiferent că sunt din căsătorie/din afara căsătoriei/din adopţie şi indiferent de gradul de rudenie cu defunctul ori de situaţia că vin la

82

moştenire în nume propriu sau prin reprezentare;b) moştenitorii obligaţi la raport să fi acceptat succesiunea. Dacă

aceştia renunţă la moştenire nu mai sunt moştenitori legali (ei vor putea păstra liberalitatea, dar în limita cotităţii disponibile);

c) moştenitorul legal să aibă calitatea de donatar, reunirea celor două calităţi trebuind să existe la data deschiderii succesiunii. Moştenitorul legal datorează raport numai pentru donaţiile primate personal, el neputând fi obligat pentru altul. De la această regulă există o excepţie: descendentul care vine la moştenirea lui de cuius prinreprezentare este obligat la raport pentru donaţia primită de ascendentul sau de la de cuius şi asta chiar dacă a renunţat la moştenirea ascendentului său;

d) donaţia să nu fi fost făcută cu scutire de raport Scutirea trebuie dată expres, fie prin actul de donaţie, fie printr-

un act ulterior donaţiei. Scutirea de raport poate fi şi tacită. În cazul donaţiei indirecte şi al darului manual, dovada scutirii se poate face prin orice mijloc de probă. Scutirea de raport nu influenţează reducţiunea dacă donaţia e excesivă.

Raportul donaţiilor poate fi cerut numai de către: descendenţi, soţul supravieţuitor dacă vine în concurs cu descendenţii şi creditorii personali ai acestora. Creditorii succesiunii şi legatarii nu pot cere raportul şi nici nu profită de raportul cerut de către persoanele îndreptăţite. Dreptul la raport este un drept individual. Dacă, după deschiderea succesiunii, o persoană îndreptăţită la acest drept, renunţă la el, donaţia se raportează numai în măsura dreptului comoştenitorilor solicitanţi. Dacă titularul dreptului decedează înainte de a-l exercita, acesta se transmite moştenitorilor. Cel care solicită raportul trebuie sădovedească donaţia, lucru ce se poate realiza prin orice mijloc de probă. Sunt supuse raportului toate donaţiile, indiferent de forma lor. Ceea ce trebuie raportat este obiectul donaţiei, adică bunul ieşit din patrimoniul celui decedat. Nu sunt supuse raportului: cheltuielile de hrană, întreţinere, educaţie, învăţătură; cheltuielile de nuntă; darurile obişnuite; fructele culese şi veniturile scadente până la data deschiderii succesiunii; echivalentul folosinţei exercitate de donatar asupra bunului donat.

C. civ. prevede două modalităţi de efectuare a raportului:- în natură (prin readucerea efectivă a bunului la masa

succesorală);- prin echivalent (cel obligat la raport păstrează bunul donat, dar

întoarce la masa succesorală valoarea lui).Raportul prin echivalent se realizează pe trei căi:a) prin preluare – comoştenitorii îndreptăţiţi la raport iau din

masa succesorală, pe cât posibil, bunuri de aceeaşi natură şi calitate cu acelea raportabile, ţinând seama de cotele succesorale ale fiecăruia;

b) prin imputaţie – valoarea donaţiei se scade din partea moştenitorului obligat la raport – cel obligat la raport va culege efectiv o parte ce reprezintă diferenţa dintre partea sa succesorală şi valoarea donaţiei;

c) în bani – moştenitorul obligat la raport depune la masa succesorală o sumă de bani care reprezintă diferenţa dintre partea sa succesorală şi valoarea donaţiei.

83

Raportul imobilelor se face, de regulă, în natură, prin reducerea efectivă a imobilului la masa succesorală. Prin urmare, donaţia se desfiinţează cu caracter retroactiv, moartea donatorului operând ca o condiţie rezolutorie. Se înregistrează şi o serie de alte efecte: dacă imobilul a pierit fortuit total/parţial, înainte/după deschiderea succesiunii, donaţia nu e supusă raportului; dacă imobilul a fostasigurat, indemnizaţia nu e supusă raportului; dacă imobilul a fost expropriat, despăgubirile sunt supuse raportului; donatorul răspunde pentru degradările sau deteriorările care au micşorat valoarea imobilului din fapta sa culpabilă; pentru cheltuielile necesare şi utile are un drept de creanţă garantat cu dreptul de retenţie asupra imobilului; sarcinile reale, cu excepţia ipotecilor, se desfiinţează prinefectul raportului în natură. De asemenea, sunt cunoscute şi excepţii de la regula raportului în natură a imobilelor: dacă donatorul a impus/a autorizat efectuarea raportului prin luare mai puţin; dacă imobilul a pierit din culpa donatarului; dacă imobilul a fost înstrăinat/ipotecat de donatar înainte de deschiderea succesiunii. În toate aceste cazuri, evaluarea se face în raport de datele existente în momentul deschiderii succesiunii.

Raportul datoriilor Raportul datoriilor este o operaţiune tehnică de partaj prin care moştenitorul care are o datorie către defunct ori faţă de succesiune preia în lotul său bunuri mai puţine decât cota parte ce-i revine di moştenire, corespunzător valorii datoriei. Obligaţia de raport există indiferent de izvorul datoriei sau obiectul ei, dar cu condiţia să fie certă şi lichidă, nu neapărat şi exigibilă. Obligaţia de raport nu operează în ceea ce priveşte creanţa pe care un moştenitor ar avea-o împotriva succesiunii. Dacă o persoană are dubla calitate de debitor şi creditor al succesiunii, el poate invoca compensaţia legală chiar când condiţiile acesteia nu ar fi îndeplinite. Dacă debitorul are datorii ce nu pot fi acoperite cu partea sa demoştenire, ele se sting prin raport, proporţional, în limita cotei sale de moştenire. În ceea ce priveşte persoanele ţinute la raportului datoriilor, s-au formulat două opinii:a) raportul datoriilor are acelaşi domeniu de aplicare ca şi raportuldonaţiilor; b) raportul datoriilor e aplicabil tuturor moştenitorilor (opinie majoritară).Raportul datoriilor presupune acceptarea succesiunii şi calitatea dedebitor al succesiunii, calitate dobândită înainte sau după deschidereamoştenirii. Legea nu prevede scutirea de raport a datoriilor. Înconcluzie, subliniem că, urmare a atribuirii creanţei coindivizaruluidebitor la partaj, adică a realizării raportului datoriei, creanţa se stinge prin confuziune până la limita cotei-părţi ce revine din moştenire acelui debitor.

Imputarea liberalităţilor şi cumulul rezervei cu cotitateadisponibilăPrin imputarea liberalităţilor înţelegem modul de luare în calcul a

84

liberalităţilor făcute de cel ce lasă moştenirea, fie asupra cotităţiidisponibile, fie asupra rezervei. Astfel, distingem trei situaţii:- gratificatul nu e moştenitor rezervatar: liberalitatea se impută asupracotităţii disponibile, iar dacă o depăşeşte, e supusă reducţiunii (includem în această categorie şi rezervatarul care a renunţat);- gratificatul e moştenitor rezervatar, iar liberalitatea e scutită de raport: dacă rezervatarul a acceptat moştenirea, liberalitatea se impută mai întâi asupra cotităţii disponibile, iar în ipoteza în care o depăşeşte, se impută asupra cotei de rezervă la care are dreptul gratificatul;- gratificatul e moştenitor rezervatar, iar liberalitatea raportabilă:liberalitatea e un avans asupra moştenirii, ea se raportează şi se imputăasupra rezervei celui gratificat, cotitatea disponibilă rămânând liberă pentru a acoperi celelalte liberalităţi făcute de către de cujus; dacă depăşeşte cota de rezervă ce se cuvine gratificatului, restul se impută asupra cotităţii disponibile.


Sinteza unităţii de învăţare-Pactul asupra unei moşteniri viitoare presupune următoarele condiţii:a) Existenţa unui pact, adică a unei convenţii, act juridic bilateral sau multilateral, cu caracter

irevocabil.Codul civil interzice însă atât renunţarea la moştenirea viitoare, cât şi acceptarea unei asemenea

mosteniri, deşi aceste acte juridice sunt unilaterale, deoarece, cât timp moştenirea nu este deschisa, actul de opţiune nu poate avea obiect.

b) Pactul (convenţia) să aibă drept obiect o moştenire nedeschisă sau o fracţiune ori un bun singular dintr-o atare moştenire.

c) Dreptul ce se dobândeşte sau la care se renunţă să fie un drept succesoral eventual, o simplă expectativa, iar nu un drept actual născut. Drepturile sunt eventuale până în momentul decesului celui care lasă moştenirea. Într-adevăr, până la data deschiderii moştenirii, drepturile celui ce ar urma să moşteneascăsunt simple nădejdi deoarece atâta timp cât trăieşte titularul, el poate dispune cum doreşte de bunurile sale. Drepturile se vor stabili numai în momentul deschiderii moştenirii.

d) Convenţia să nu fie admisă de lege, cu alte cuvinte, aceasta să nu facă parte dintre pactele care, în chip exceptional, sunt permise de legiuitor, precum: convenţia prin care asociaţii prevăd că societatea civilăva continua şi după moartea unuia dintre ei cu moştenitorul defunctului etc.

-Rezerva este o parte a moştenirii legale, şi anume acea parte pe care legea o deferă, imperativ, moştenitorilor rezervatari, fără a ţine seama de voinţa liberală a defunctului. Trebuie arătat că rezerva nu este o parte a moştenirii lăsată de defunct la data deschiderii moştenirii, ci oparte din moştenirea pe care el ar fi lăsat-o daca nu ar fi făcut liberalităţi (donaţii şi legate). - Reducţiunea reprezintă sancţiunea care se aplică în cazul în care liberalităţile făcute de către de cuius încalcă drepturile moştenitorilor rezervatari în sensul că depăşesc cotitatea disponibilă. Prin urmare, reducţiunea lipseşte de eficacitate aceste liberalităţi în măsura necesară reîntregirii rezervei.

85

- Raportul donaţiilor este obligaţia pe care o au între ei, unii faţă de alţii, descendenţii şi soţul supravieţuitor ai lui de cuius, care vin efectiv şi împreună la moştenire, de a readuce la moştenire bunurile ce le-au primit cu titlu de donaţie de la de cuius, cu excepţia situaţiei în care donatorul a dispus scutirea de raport.

Intrebari de control si teme de dezbatere

1. Care sunt limitele dreptului de a dispune prin acte juridice de bunurile moştenirii ?2. Ce este rezerva succesorală ?3. Care sunt clasele de moştenitori rezervatari?4. Ce este raportul donaţiilor ? Cine este obligat la raportul donaţiilor ?

Teste de autoevaluare

1. Cota succesorala a sotului supravietuitor este de:A. 3/4 din mostenire cand vine in concurs cu ascendentii sau colateralii ordinari;B. 1/2 din mostenire cand vine in concurs cu copiii defunctului sau cu descendentii acestora;C. 1/4 din mostenire cand vine in concurs cu copiii defunctului sau cu descendentii acestora.

1 A+B2 A+C3 B+C

2. Sotul supravietuitor.

1 poate fi inlaturat de la mostenire de rudele defunctului;

86

2 poate inlatura de la mostenire rudele defunctului;3 nu poate inlatura de la mostenire rudele defunctului, indiferent din ce clasa fac ele parte.

3. Potrivit legii, sotul supravietuitor:A. are un drept de mostenire in concurs cu oricare clasa de mostenitori;B. are dreptul la 1/4 din mostenire in deplina proprietate cand vine in concurs cu alte rude decat descendentii;C. are un drept temporar de abitatie asupra casei de locuit.

1 A+B2 A+C3 B+C

4. Actiunea privind raportarea donatiilor:A. are un caracter real;B. dreptul la actiune se poate exercita in cadrul termenul de prescriptie de 3 ani;C. termenul de prescriptie curge de la data deschiderii mostenirii.

1 B2 B+C3 A+C




87

Unitatea de învăţare 9Dreptul de opţiune succesorală

I. IntroducereTransmisiunea succesorală operează de plin drept din momentul

deschiderii moştenirii fără a fi necesară vreo manifestare de voinţă din partea succesibilului şi chiar fără ştirea lui. Aceasta nu înseamnă însă că transmisiunea ar fi obligatorie pentru moştenitori, aceştia putând opta pentru acceptarea (pură şi simplă sau sub beneficiu de inventar) sau pentru renunţarea la moştenire. Dreptul de opţiune succesorală prezintă o individualitate proprie, nefiind nici drept real şi nici drept de creanţă, individualitate caracterizată prin aceea că permite titularului său să modifice o situaţie juridică incertă după o alternativă precisă şi previzibilă. Astfel, dreptul de opţiune succesorală este alăturat categoriei drepturilor potestative.

II. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţareObiective

-înţelegerea noţiunii de transmisiune a moştenirii- înţelegerea definiţiilor şi noţiunilor generale- evidenţierea particularităţilor fiecărei instituţii de drept succesoral- înţelegerea noţiunii de opţiune succesorală- prezentarea caracterelor opţiunii succesorale

Competenţe- familiarizarea cu vocabularul ştiinţific specific acestei unităţi de învăţare- deprinderea noilor cunoştinţe- studenţii vor avea aptitudinea să identifice raporturile drept succesoral- familiarizarea cu caracterele juridice ale dreptului de opţiune succesorală- studenţii vor putea să aplice cunoştinţele învăţate la speţe din jurisprudenţă

III. Cuvinte Cheie: transmisiune a moştenirii, opţiune

88

succesorală, caractere juridice


V. Conţinutul dezvoltat al temeiSectiunea a I-a. Consideraţii generale cu privire la dreptul

de opţiune succesorală.

1. Noţiunea de opţiune succesorală. O data cu decesul celui care lasă mostenirea, patrimoniul său, în cazul transmisiunii universale sau cu titlu universal, precum si bunurile determinate, in cazul transmisiunii cu titlu particular, trec asupra mostenitorilor fara nici o manifestare de vointa din partea acestora sau chiar fara stirea lor. Asa se explica ca in cazul mortii unui succesibil inainte de lichidarea mostenirii, aceasta se retransmite mostenitorilor sai tot cu titlu de mostenire. Patrimoniul succesoral nu ramine, asadar, nici un moment fara titular.

Cu toate acestea nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei mosteniri ce i se cuvine, dimpotriva orice succesibil are deschisa calea optiunii intre acceptarea acesteia, prin care isi consolideaza titlul de mostenitor si renuntarea la mostenirea la care avea vocatie, prin aceasta desfiintindu-si retroactiv titlul sau. Cu alte cuvinte, trasmisiunea patrimoniului succesoral se produce de drept, o data cu decesul celui care lasa mostenirea, care marcheaza deschiderea acesteia, dar nu este vorba de o transmisiune definitiva si obligatorie. Abia dupa exercitarea dreptului de optiune succesorala se va putea sti care dintre mostenitorii cu vocatie succesorala vor culege efectiv acea mostenire. Efectele acceptarii se suie pina in ziua deschiderii mostenirii, iar mostenitorul care a renuntat la mostenire este considerat ca n-a avut niciodata aceasta calitate. Asadar, efectele optiunii succesorale se produc retroactiv de la data deschiderii mostenirii, iar nu de la data la care optiunea se manifesta, intotdeauna ulterior momentului decesului celui care lasa acea succesiune.

Putem spune atunci ca dreptul de optiune succesorala este acel drept subiectiv nascut in persoana succesorilor odata cu decesul celui

89

care lasa mostenirea de a alege intre acceptarea mostenirii sau renuntarea la aceasta 30.

Potrivit legii succesibilul are trei posibilitati dupa deschiderea mostenirii si anume:

- acceptarea pura si simpla a mostenirii, situatie in care are loc confuziunea patrimoniului lui de cuius cu acela al mostenitorului acceptant, care va fi obligat sa raspunda pentru datoriile si sarcinile succesiunii chiar cu propriile bunuri, asadar peste activul mostenit (ultra vires hereditatis);

- acceptarea sub beneficiu de inventar a mostenirii, situatie in care confuziunea celor doua patrimonii, al defunctului si al mostenitorului, nu are loc, iar mostenitorul va raspunde pentru datoriile si sarcinile mostenirii numai in limitele activului mostenit(intra vires hereditatis) ;

- renuntarea la mostenire, cind succesibilul isi desfiinteaza cu efect retroactiv vocatia la acea mostenire. El nu raspunde pentru pasivul succesiunii si, evident, nu beneficiaza nici de activul ei. In acest caz mostenirea va fi culeasa de comostenitori sau de mostenitorii subsecventi.

2. Subiectele dreptului de optiune succesorala. Dreptul de optiune succesorala apartine, din momentul deschiderii succesiunii, tuturor succesibililor defunctului, indiferent de faptul ca vocatia lor succesorala se intemeiaza pe lege sau pe testament si indiferent ca vocatia la succesiune este universala, cu titlu universal sau cu titlu particular. El trebuie exercitat in termenul de prescriptie prevazut de lege de catre toti cei cu vocatie virtuala la mostenirea lui de cuius, indiferent de clasa de mostenitori din care fac parte. Desigur la mostenire nu vor veni toti cei care au acceptat-o, ci numai cei care au chemare efectiva, functie de regulile statornicite pentru mostenirea legala sau pentru cea testamentara. Daca exista mostenitori legali din mai multe clase de mostenitori, cei din clasa I-a ii vor inlatura pe cei din clasa a II-a si asa mai departe, potrivit regulii prioritatii claselor de mostenitori.

In cazul decesului mostenitorului chemat asi exprima dreptul de optiune succesorala inainte de aceasta, dreptul sau se transmite mostenitorilor sai daca nu s-a implinit termenul de prescriptie. Daca exista neintelegere intre mostenitori in legatura cu modalitatea de optiune, se considera ca mostenirea fost acceptata sub beneficiu de inventor.

Dreptul de optiune succesorala se poate exercita si de catre creditorii personali ai succesibilului pe calea actiunii oblice. Creditorii pot exercita toate drepturile şi actiunile debitorului lor, cu exceptia celor care ii sunt exclusiv personale, or nu se poate spune despre dreptul de optiune succesorala ca are, exclusiv, un atare carcater. Dimpotriva, el are si un pronuntat caracter patrimonial . La aceasta se adauga si argumentul ca acceptindu-se mostenirea, si in aceasta modalitate, in realitate se consolideaza dobindirea ei prin insasi faptul mortii lui de cujus si a vocatiei la mostenire a mostenitorului in cauza.

30A se vedea, C. Statescu, op. cit. pag. 21o;D. Chirica, op. cit. pag. 2oo.

90

Exercitarea optiunii succesorale pe calea actiunii oblice de catre creditorii mostenitorului virtual ar putea fi refuzata numai daca s-ar dovedi ca i se opun considerente de ordin moral, ipoteza in care, in adevar, se poate spune ca optiunea ar vea un caracter exclusiv personal31.

In ipoteza in care succesibilul a renuntat la mostenire, creditorii vor putea retracta renuntarea, pe calea actiunii pauliene, in aceleasi conditii ca succesibilul insusi, adica sa nu se fi implinit termenul de prescritie de 6 luni sau ceilalti succesibili sa nu fi acceptat intre timp mostenirea, cazuri in care renuntarea devine irevocabila. Apoi pe calea actiunii oblice urmeaza sa accepte mostenirea, asa cum am aratat mai sus.

Deosebit de aceasta este reglementată posibilitatea revocarii pauliene a optiunii succesorale pentru ipoteza cind aceasta s-a realizat in frauda creditorilor personali, de pilda se renunta la o mostenire solvabila sau se accepta o mostenire insolvabila. Acesta este un caz particular al revocarii pauliene, fiind, asadar, necesara indeplinirea conditiilor generale ale actiunii pauliene. Actiunea nu poate fi promovata decit de creditorii personali ai mostenitorului renuntator ale caror creante sunt anterioare renuntarii. Creditorii succesiunii nu sunt afectati de actul de renuntare la mostenire intrucit oricum succesiunea ca atare constituie garantia creantelor lor, astfel ca ei nu vor putea exercita actiunea. In concluzie pentru promovarea acestei actiuni este necesar sa se dovedeasca micsorarea gajului general al creditorior personali ai mostenitorului renuntator precum si frauda acestuia care duce la creiarea dolosiva a starii de insolvabilitate. Renuntarea la mostenire fiind un act unilateral, chiar daca de ea profita comostenitorii renuntatorului sau mostenitorii subsecventi ai acestuia, dovada complicitatii la frauda a acestora nu este necesara. Daca renuntarea se face cu titlu oneros sau in favoarea unor comostenitori sau mostenitori subsecventi, avem de a face cu o acceptare a mostenirii care poate fi si ea atacata prin actiunea pauliana daca se dovedeste participarea la frauda a dobinditorului cu titlu oneros. In cazul simulatiei actului de renuntare, care aparent este pur abdicatv, dar in realitate ascunde o renuntare in schimbul unui contraechivalent, va trebui sa se faca dovada simulatiei.

Ca urmare a promovarii actiunii pauliene are loc revocarea renuntarii la mostenire iar nu anularea acesteia cum prevede textul legal. Renuntarea devine inopozabila numai fata de creditorul care a exercitat actiunea si numai in limita creantei sale, ulterior el putind accepta mostenirea, dar numai in favoarea sa si pina la acoperirea creantei sale. Fata de comostenitorii acceptanti revocarea renuntarii nu are efecte, ei putindu-se intoarce impotriva renuntatorului pentru a-i cere inapoierea valorii bunurilor urmarite de creditorul sau, caci altfel, cum s-a spus32, renuntatorul ar profita indirect de rezultatul revocarii pauliene.

31Fr. Deak, op. cit. pag. 424.

32M. Eliescu, op. cit. pag. 119-12o.

91

3. Caracterele juridice ale actului de optiune succesorala.Dreptul subiectiv de optiune succesorala cuprinde in sine trei

posibilitati:acceptarea pura si simpla a mostenirii; acceptarea sub beneficiu de inventar si renuntarea la mostenire. Asadar, dreptul subiectiv de optiune succesorala se realizeaza printr-unul din actele juridice precizate, toate fiind insa subsumate notiunii de optiune succesorala care sintetizeaza, cum s-a spus33 fondul comun de carcatere juridice al celor trei modalitati de realizare precizate.

Optiunea succesorala, ca act juridic are urmatoarele caractere:a) este un act juridic unilateral, reprezentind vointa unei singure

persoane. In toate cele trei ipoteze in care, cum am vazut, se poate realiza dreptul de optiune succesorala, el este un act juridic unilateral, ceea ce inseamna ca in cazul existentei mai multor succesibili el nu se poate realiza in mod colectiv, fiecare mostenitor urmind sa se pronunte individual.

Actul juridic de optiune succesorala, desi unilateral, nu este un act pur personal putindu-se realiza si prin reprezentare -legala sau conventionala-, iar uneori cu incuviintarea autoritatii tutelare.

b) este un act juridic voluntar, succesibilul avind deplina libertate sa accepte sau nu mostenirea, iar in caz de acceptare sa aleaga modalitatea pe care o doreste. Nu este obligat sa justifice in nici un fel optiunea sa si nici sa raspunda pentru consecintele alegerii sale34. In cazul existentei mai multor mostenitori fiecare poate opta in mod diferit.

Libertatea de optiune succesorala este atenuata, asa cum am vazut, prin dreptul acordat creditorilor succesibilului de a cenzura acceptarea sau renuntarea la mostenire a acestuia prin actiunea oblica si actiunea pauliana, dar cunoaste si unele exceptii la care ne vom referi in cele ce urmeaza.

Astfel, mostenitorul care a dat la o parte sau a ascuns bunuri din mostenire, chiar impotriva vointei sale este considerat ca a acceptat mostenirea pur si simplu.

In cazul minorilor sau a persoanelor puse sub interdictie acceptarea mostenirii se considera a fi facuta intotdeauna, pentru protectia lor, sub beneficiu de inventar.

O alta exceptie este aceea potrivit careia, in cazul in care un succesibil a decedat inainte de asi exercita dreptul de optiune succesorala, iar acesta nu s-a stins prin prescriptie, dreptul sau de optiune se transmite la proprii sai mosteenitori. In cazul in care acestia nu se invoiesc in legatura cu acceptarea sau renuntarea la mostenire, succesiunea se considera a fi acceptata sub beneficiu de inventar (art.693 C. civ). Desi solutia legiuitorului a fost criticata, consideram si noi alaturi de alti autori35 ca ea este corecta intrucit in acest caz nu este

33C. Statescu, op. cit. pag. 212.

34A se vedea, M. Eliescu, op. cit. pag. 91.

35F. Deak, op. cit. pag. 433.

92

vorba de dreptul de optiune succesorala al mostenitorilor la succesiunea celui decedat inainte de asi fi exercitat propriul sau drept in acest sens, ci tocmai de dreptul acestuia din urma de optiune succesorala, drept unic retransmis la propriii mostenitori si care trebuie exercitat in mod unitar, fara a fi posibila scindarea lui functie de optiunile diferite ale unora dintre mostenitori. Solutia nu este valabila in cazul reprezentarii succesorale, cind mai multi mostenitori vin la mostenire in locul ascendentului lor care este decedat la data decshiderii acesteia. In acest caz ei pot opta in mod diferit intrucit nu este vorba de un drept dobindit prin retransmitere ci de dreptul propriu de optiune pe care-l pot exercita liber dupa propria dorinta.

Evident, cele doua texte legale nu au aplicare in cazul in care exista un singur mostenitor al succesibilului decedat, cind acesta poate sa exercite, odata, propriul drept de optiune, iar daca a acceptat mostenirea succesibilului decedat (pur si simplu sau sub beneficiu de inventar) a doua oara, in acelasi mod, poate sa accepte sau nu mostenirea cuvenita defunctului. Acceptarea mostenirii acestuia din urma nu inseamna si acceptarea mostenirii retransmise, in schim, renuntarea la mostenirea succesibilului decedat il pune pe mostenitor in imposibilitate de a mai exercita vreun drept de optiune cu privire la prima mostenire.

c) este un act juridic irevocabil. Acceptarea pura si simpla a mostenirii are un caracter irevocabil absolut, iar mostenitorul in cauza nu mai poate reveni asupra ei, renuntarea ulterioara neavind nici o eficienta. In cazul acceptarii mostenirii sub beneficu de inventar, mostenitorul in cauza nu poate reveni asupra acceptarii dar poate renunta la beneficiul de inventar, devenind astfel acceptant pur si simplu. daca acceptantul sub beneficiu de inventar savirseste anumite fapte culpabile, legiutorul a instituit sanctiunea decaderii lui din acest beneficiu.

d) este un act juridic indivizibil. Aceasta inseamna ca succesibilii trebuie, fiecare in parte, sa opteze unitar, adica nu se poate accepta o parte a mostenirii si renunta la alta, sau o parte sa fie acceptata pur si simplu si alta sub beneficiu de inventar.

Caracterul indivizibil al optiunii succesorale se pastreaza si in cazul mostenirii testamentare. Legatarii universali trebuie ori sa accepte ori sa repudieze mostenirea, nefiind posibila acceptarea numai a unor bunuri determinate din aceasta. Regula este valabila nu numai in cazul legatelor universale si cu titlu universal ci si in cazul legatului cu titlu particular in sensul ca nu este admis sa se accepte numai o parte din bunul ce formeaza obiectul legatului, iar cealalta parte sa fie repudiata.

De la principiul indivizibilitatii optiunii succesorale exista insa unele exceptii.

Astfel in cazul in care mostenitorul legal are si calitatea de legatar, el va putea opta diferit cu privire la mostenirea legala si cu privire la legat, renuntarea la mostenirea legala nu inseamna ca mostenitorul a renuntat si la legatul cu titlu particular. Eredele care renunta la succesiune poate cere legatul ce i a fost lăsat de către de cuius.

e) este un act juridic nesusceptibil de modalitati. Actul de optiune

93

succesorala nu poate fi afectat de termen sau conditie, fiind, asadar, un act juridic pur si simplu.

f) este un act juridic declarativ de drepturi. Efectele optiunii succesorale se produc retroactiv de la data decshiderii succesiunii, atit in ce priveste acceptarea mostenirii cit si a renuntarii, precum si a retractarii renuntarii, cind acest lucru este posibil.

4. Conditiile de validitate ale actului de optiune succesorala. Fiind un act juridc optiunea succesorala trebuie sa indeplineasca conditiile de valabilitate impuse de lege pentru orice act juridic si anume: persoana care opteaza sa fie capabila;sa exprime un consimtamint valabil;obiectul actului sau sa fie licit si posibil. iar actul sa aiba o cauza licita si morala. La aceste elemente se adauga si respectarea formei specifice cerute de lege.

Capacitatea. Actul de optiune succesorala este considerat ca fiind un act de dispozitie si nu unul de administrare. Pentru exercitarea lui este nevoie de capacitate deplina de exercitiu.

Minorii care nu au implinit 14 ani precum si interzisii pot exercita dreptul de optiune succesorala prin reprezentantul lor legal, iar in cazul in care exista contrarietate de interese intre cel ocrotit si ocrotitor, ca in ipoteza in care ambii sunt chemati la aceeasisuccesiune, se impune numirea unui curator. Minorii care au implinit 14 ani isi exercita acest drept singuri, dar cu incuviintarea prealabila a parintilor sau tutorelui. Atit in cazul acceptarii mostenirii cit si al renuntarii la aceasta este nevoie de autorizarea prealabila de catre autoritatea tutelara, de vreme ce actul de optiune este considerat un act de dispozitie . S-a admis, totusi, ca legatul cu titlu particular, fara sarcini sau conditii, poate fi acceptat de minorul care are capacitate de exercitiu restrinsa fara incuviintare prealabila, intrucit, in acest caz, nu-si asuma nici o obligatie.

In cadrul procedurii succesorale notariale, daca exista mostenitori incapabili sau cu capacitate de exercitiu restrinsa se citeaza reprezentantul acestora si autoritatea tutelara.

In cazul minorilor, fara capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrinsa, precum si a celor pusi sub interdictie, acceptarea mostenirii este socotita intotdeauna ca fiind facuta sub beneficiu de inventar.

Consimtamintul neviciat. Consimtamintul succesibilului care isi exercita dreptul de optiune succesorala trebuie sa fie neviciat. Si in acest domeniu, in privinta viciilor de consimtamint se aplica dreptul comun. Dolul, violenta si eroarea, de fapt sau de drept sunt de natura a duce la anularea actului de optiune, care include, evident, si renuntarea la mostenire. Eroarea numai in masura in care a constituit cauza determinanta a actului de optiune succesorala si in masura in care este scuzabila.

Mostenitorul major acceptant poate cere anularea actului de acceptare a mostenirii pentru leziune daca ulterior descopera un legat de care nu a avut cunostinta la data acceptarii si care absoarbe mai mult de jumatate din aceasta. Se considera ca leziunea izvorita dintr-o atare imprejurare poate fi invocata si de mostenitorul incapabil sau cu capacitate de exercitiu restrinsa, care au acceptat mostenirea intrucit

94

beneficiul de inventar, reglementat de lege pentru ocrotirea acestora, nu se opune unei astfel de solutii. Renuntarea la succesiune nu poate fi anulata pentru motivul ca ulterior s-au descoperit active ale patrimoniului succesoral, precum nici acceptarea succesiunii pentru ca s-ar fi descoperit pasive.

Obiectul actului de optiune succesorala. Actul de optiune succesorala, ca orice act juridic, trebuie sa aibe, sub sanctiunea nulitatii, un obiect licit si posibil. Nu se poate face nici renuntarea si nici acceptarea unei succesiuni nedeschise pentru ca obiectul unui atare act optional este considerat ilicit.

Cauza actului de optiune succesorala trebuie sa fie licita si morala . De pilda s-a aratat ca renuntarea unui mostenitor rezervatar la o succesiune ce cuprinde un imobil, in favoarea unui alt mostenitor rezervatar, care devine in acest mod singurul succesor al defunctului, in considerarea gresita ca acesta din urma s-a obligat la un contraechivalent banesc in schimbul renuntarii, are o cauza falsa si deci se poate cere anularea ei Forma actului de optiune succesorala. Acceptarea pura si simpla a mostenirii nu necesita, ad validitatem vreo formalitate, fiind, asadar, un act juridic consensual. In schimb acceptarea sub beneficiu de inventar, precum si renuntarea la mostenire sunt acte juridice solemne, care trebuie incheiat cu respectarea cerintelor de forma prevazute in mod expres de lege.

In cazul nerespectarii conditiilor de validitate a actului de optiunesuccesorala intervine sanctiunea nulitatii acestuia. Nerespectarea conditiilor privind capacitatea precum si viciile de consimtamint duc la nulitatea relativa a actului de optiune succesorala. In schim nerespectarea formei solemne precum si a cerintelor privind obiectul si cauza actului duc la nulitatea absoluta.

Fiind anulat actul de optiune succesorala este desfiintat cu efect retroactiv, iar succesibilul in cauza va putea opta din nou cu respectarea cerintelor legale.

4.Prescriptia dreptului de optiune succesorala. Dreptul de optiune succesorala trebuie exercitat, asa cum rezulta din NCC in termen de 1 an de la data deschiderii mostenirii. Termenul de prescriptie de 1 an se aplica nu numai mostenitorilor legali, legatarilor universali sau cu titlu universal, dar si legatarilor cu titlu particular.

Dreptul de a accepta succesiunea se stinge prin implinirea termenului de 1 an si echivaleaza cu o renuntare implicita la mostenire. Prescriptia opereaza de drept si poate fi invocata de orice parte interesata si, din oficiu, de catre instanta de judecata, in orice stare a pricinii.

Termenul de 1 an pentru exercitarea dreptului de optiune succesorala incepe sa curga din momentul deschiderii succesiunii, adica data mortii celui care lasa mostenirea, indiferent de data la care s-a facut inscrierea decesului in registrul de stare civila. Imprejurarea ca succesibilul afla mai tirziu de moartea celui care lasa mostenirea nu are influienta asupra momentului de la care incepe sa curga termenul de optiune succesorala si nici faptul ca succesibilul locuieste in alta localitate, in tara sau in strainatate. Imprejurarea ca succesibilul a luat cunostinta mai tirziu de faptul deschiderii mostenirii si din aceasta cauza a pierdut termenul de prescriptie poate

95

constitui un motiv temeinic pentru care sa ceara repunerea sa in termen de catre instanta de judecata. Nu sunt de natura sa modifice data de la care curge termenul de prescriptie nici imprejurarea ca unele bunuri sunt aduse ulterior la masa succesorala sau aceea ca drepturile defunctului nu sunt precizate sau individualizate la data decesului36. Termenul prevazut de lege pentru optiunea succesorala a fost apreciat ca fiind suficient pentru ca acestia sa cunoasca cu exactitate atit numarul si calitatea celor chemati la mostenire, cit si intinderea masei succesorale, precum si pasivul succesoral, astfel incit sa se poata pronunta in cunostinta de cauza.

Cursul termenului de optiune succesorala se va suspenda de drept in urmatoarele cazuri:

- cind succesibilul este impiedicat de un caz de forta majora sa-si exercite dreptul de optiune succesorala, prin forta majora intelegindu-se un eveniment exterior invincibil si imprevizibil si care-l impiedica in mod absolut de a actiona;

- cind succesibilul face parte din fortele armate ale Romaniei, iar acestea sunt pe picior de razboi;

- cind succesibilul este lipsit de capacitate de exercitiu si nu are reprezentant legal sau are capacitate restrinsa de exercitiu si nu are cine sa-i incuviinteze actele;

- pe linga cazurile de suspendare a presciptiei enumerate, in practica judecatoreasca s-a admis ca precriptia se suspenda si pe durata necesara obtinerii autorizatiei, in cazul persoanelor incapabile sau cu capacitate de exercitiu restrinsa, daca demersurile necesare in acest sens au fost efectuate inaintea implinirii termenului de prescriptie. S-a considerat pe buna dreptate ca prescriptia nu poate curge impotriva celui care nu a ramas pasiv ci s-a conformat legii carind autorizatia prevazuta de lege.

Repunerea in termen poate fi dispusa de instanta de judecata, in ipoteza in care se constata ca succesibilul s-a aflat intr-o situatie, care nu-i este imputabila si care a dus la pierderea termenului de prescriptie. Succesibilul trebuie sa ceara insa repunerea in termen in decurs de o luna de la incetarea cauzei care a determinat depasirea termenului de prescriptie. Sunt considerate motive temeinice, care sunt deosebite de forta majora, fiind considerate cazuri fortuite, care trebuie verificate de instantele judecatoresti, ascunderea cu rea credinta a mortii lui de cuiusde catre ceilalti mostenitori;decesul in tara straina a lui de cuius, iar legaturile dintre acesta si mostenitorii sai nu erau normale;decesul intr-un penitenciar;neexercitarea de catre mama, prin parasirea copilului, a drepturilor si indatoririlor parintesti;indrumarea gresita de catre notar, urmata de tergiversare din partea organului administratiei locale;necunoasterea testamenului de catre legatar;aflarea ulterioara a legaturii de rudenie cu defunctul etc. Starea de boala indelungata si grava a fost de asemenea considerata ca un motiv de repunere in teremen de catre instantele judecatoresti, iar uneori, in practica.

Efectele implinirii termenului de prescriptie a dreptului de optiune succesorala.

36A se vedea, Trib. Supr. col. civ. dec. nr. 1387/1957, in C. D. 1957, pag. 169.

96

Implinirea termenului 1 an, fara ca succesibilul sa fi exercitat dreptul de optiune, face ca acesta sa fie considerat strain de mostenire;dreptul sau de a accepta succesiunea s-a stins, odata cu el stingindu-se, retroactiv, si titlul sau de mostenitor.

Desi unii autori echivaleaza neacceptarea mostenirii cu renuntarea tacita la aceasta cele doua situatii nu trebuie confundate. Astfel in vreme ce succesorul care nu a acceptat mostenirea in termen poate beneficia de repunere in termen, cum am vazut, renuntatorul nu are aceasta posibilitate.

Sectiunea a II-a. Acceptarea mostenirii.Prin acceptarea mostenirii se intelege actul sau faptul juridic

unilateral prin care succesibilul isi consolideaza definitiv calitatea de mostenitor al defunctului. Transmisiunea succesorala opereaza la data deschiderii mostenirii, moment care marcheaza, cum am vazut, curgerea termenului de prescriptie in vederea acceptarii sau nu a mostenirii. Prin acceptarea mostenirii succesibilul, asadar, isi consolideaza numai dreptul transmis prin faptul mortii celui care lasa mostenirea.

Potrivit C. civ. acceptarea mostenirii poate fi pura si simpla sau sub beneficiu de inventar.

1. Acceptarea pura si simpla a mostenirii. Prin acceptarea pura si simpla a mostenirii succesibilul isi insuseste neconditionat calitatea de mostenitor, avind loc confuziunea patrimoniului sau personal cu acela al defunctului. In aceste conditii succesibilul raspunde pentru datoriile si sarcinile succesiunii peste limitele patrimoniului succesoral (ultra vires hereditatis) insa numai proportional cu cota ce i se cuvine din succesiune.

Acceptarea pura si simpla este de doua feluri, voluntara, cind este rezultatul manifestarii libere de vointa a succesibilului si fortata, cind este rezultatul savirsirii unor fapte culpabile de catre succesor. fiind astfel o sanctiune prevazuta de lege pentru acestea. Le vom analiza pe rind.

A. Acceptarea pura si simpla voluntara. Potrivit C. civ. acceptarea pura si simpla voluntara poate fi, la rindul ei, expresa sau tacita.

a) Acceptarea voluntara expresa. Acceptarea este expresa cind rezulta dintr-un inscris autentic sau privat. O declaratie verbala in acest sens, chiar daca da expresie vointei succesibilului de a accepta mostenirea, nu are valoarea unei acceptari. Asadar, se poate spune ca acceptarea expresa este un act formal, dar nu solemn. S-a argumentat in acest sens ca legiuitorul, prin interzicerea acceptarii exprese orale a voit sa-l fereasca pe succesibil de consecintele unui cuvint rostit la intimplare si de asemenea pentru a evita dovada cu martori, care poate fi echivoca.

Nu exista probleme cind este vorba de o declaratie clara, data la notar in sensul acceptarii mostenirii, numai ca insusire calitatii de mostenitor se poate face si prin inscrisuri din care aceasta vointa a succesibilului nu rezulta direct sau care nu au fost facute neaparat in acest scop, cind, asadar, se pune problema interpretarii acestora. S-a spus ca acceptarea poate rezulta si dintr-o scrisoare simpla din care sa

97

rezulte insa vointa neechivoca a succesibilului de a accepta mostenirea, cu conditia ca aceasta sa nu aibe un caracter strict confidential. Constituie acte de acceptare a mostenirii si diferitele cereri adresate instantelor judecatoresti, notarului public sau organelor admnistratiei de stat pentru solutionarea unor chestiuni care privesc mostenirea. Astfel s-a considerat ca sunt acte de acceptare a mosteeenirii petitia de ereditate, cererea de deschidere a procedurii succesorale notariale in care se exprima vointa succesibilului de a accepta mostenirea, declaratia data la consiliul local prin care se indica compunerea masei succesorale si se precizeaza calitatea de mostenitor a succesibilului, pentru ca inscrisul sa fie depus la notarul care desbate succesiunea. Opozitia, formulata de un succesibil, la vinzarea silita a unui imobil succesoral constituie de asemenea un act de acceptare a succesiunii. Nu orice act insa adresat instantei de judecata constituie o acceptare a mostenirii. Apelul introdus de un mostenitor impotriva unei hotariri judecatoresti, daca autorul sau a fost parte in proces si apoi a decedat, nu constituie prin el insasi un act de acceptare a mostenirii. Esential este ca din actul respectiv sa rezulte vointa neechivoca a succesibilului de a accepta mostenirea. Simpla precizare intr-un inscris ca este chemat la mostenire nu echivaleaza cu o acceptare a acelei mosteniri.

Acceptarea voluntara expresa poate fi facuta, fie personal, fie prin mandatar. In acest din urma caz este nevoie de o imputenicire scrisa, data special in sensul acceptarii pure si simple a mostenirii, aceasta fiind un act de dispozitie, asa cum am aratat mai sus. Evident mandatarul trebuie sa accepte in scris mostenirea in termenul de prescriptie, nefiind suficient ca procura sa aibe numai o data care se incadreaza in termenul de prescriptie. Procura in sine nu valoreaza acceptarea mostenirii, caci poate fi revocata pe cind acceptarea mostenirii este irevocabila. In cazul decesului mandantului, mandatarul poate accepta mostenirea motivat de faptul ca intirzierea ar provoca pagube mostenitorilor acestuia.

b) Acceptarea voluntara tacita. Potrivit C. civ., fraza a treia, acceptarea este tacita cind mostenitorul face un act pe care nu l-ar savirsi decit in calitatea sa de erede si care lasa sa se inteleaga, neindoielnic, intentia sa de acceptare. Este vorba, asadar, nu de o exprimare directa din partea succesibilului, de acceptare a mostenirii, ci de una subinteleasa din actele si faptele pe care le savirseste, care acrediteaza o atare concluzie. Concluzia trebuie insa sa fie neechivoca, caci actele echivoce nu pot constitui o acceptare valabila a mostenirii.

In privinta actelor de conservare s-a precizat ca acestea fiind acelea care au ca scop pastrarea sau impiedicarea deteriorarii unui bun sau a unui patrimoniu, ele, chiar facute de succesibil, nu au valoarea unei acceptari tacite. Astfel de acte sunt:punerea si ridicarea pecetilor; intocmirea inventarului;luarea unei inscriptii ipotecare; reinoirea sau inscrierea unei ipoteci neiscrise de defunct;intreruperea unei prescriptii;emiterea unui comandament sau a unei somatii pentru o creanta datorata succesiunii;efectuarea unor reparatii urgente;incasarea unor sume datorate succesiunii, exercitarea unor actiuni posesorii cu privire la un bun succesoral etc.

Actele materiale de ingrijire, ca mutarea vremelnica a succesibilului intr-un imobil succesoral pentru a -i asigura pastrarea in

98

bune conditii nu constituie o acceptare a mostenirii, nici luarea din patrimoniul succesoral a unor obiecte care constituie amintiri de familie, fotografii, bibelouri sau a unui bun de valoare cu totul redusa. De asemenea nu constituie acte de acceptare tacita a mostenirii nici preluarea de catre succesibil a cheilor casei sau dulapurilor, a hirtiilor de valoare pentru a le conserva sau reparatiile urgente.

Actele de adminsitrare provizorie, cum sunt cele de natura urgenta care nu pot fi aminate pina la exercitiul dreptului de optiune succesorala si care sunt indeplinite, de regula in intervalul de timp prevazut de C. civ. pentru deliberare si facerea inventarului, nu sunt de natura a acredita ideia unei acceptari tacite a mostenirii. Astfel de acte se fac de cele mai multe ori ca datorii de cuviosenie sau pentru conservarea averii succesorale, cum este cazul platii cheltuielilor pentru inmormintare sau vinzarea bunurilor supuse stricaciunii.

Actele de dispozitie cu privire la bunurile succesorale efectuate de catre succesibil sunt, in principiu, considerate ca acte de acceptare tacita a mostenirii. Intrucit si in cazul lor conteaza intentia succesibilului care trebuie desprinsa din ele, si nu actul in sine, chiar daca un astfel de act nu este valid, neproducind efectele sale specifice, el poate fi considerat ca act de acceptare a mostenirii.

In ce priveste actul renuntarii la mostenire, constituie acte de acceptare tacita urmatoarele acte:

- renuntarea chiar gratuita in folosul unuia sau a mai multor coerezi;

- renuntarea in folosul tutror coerezilor ssi cind renuntatorul primeste pretul renuntarii.

Acceptarea pura si simpla fortata. Cu toate ca, in principiu, mostenitorii sunt liberi sa opteze in privinta unei mosteniri in sensul de a o accepta sau dimpotriva, de a renunta la ea, precum si a formei de acceptare, pur si smplu sau sub beneficu de inventar, legiuitorul reglementeaza doua cazuri in care aceasta libertate nu exista, in anumite conditii, mostenitorii in cauza fiind considerati ca acceptanti pur si simplu ai acelei mosteniri.

C. civ. prevede ca mostenitorii care au dat la o parte, sau au ascuns lucruri dintr-o succesiune, nu se mai pot lepada de aceasta, cu toata renuntarea lor, ci ramin mostenitori si nici nu pot lua parte din acele lucruri pe care le-au ascuns sau le-au dat la o parte. Mostenitorul care cu stiinta si rea credinta a ascuns si n-a trecut in inventar unele obiecte din mostenire, nu poate accepta mostenirea sub beneficiu de inventar. Este vorba, in aceste ipoteze, de o acceptare pura si simpla fortata, care apare ca o exceptie de la carcaterul voluntar al optiunii succesorale. Sustragerea sau ascuderea de bunuri dintr-o succesiune pentru a beneficia singur de ele, din partea unui succesibil, nu sunt considerate ca acte care ar avea drept efect acceptarea tacita pura si simpla a mostenirii, ci numai ca delicte civile care atrag dupa ele pedeapsa civila a acceptarii pure si simple a acelei mosteniri precum si celelalte consecinte prevazute de lege.

Conditiile cerute de lege pentru acceptarea fortata a mostenirii. Pentru aplicarea sanctiunii acceptarii fortate a mosteenirii se impun a fi indeplinite urmatoarele conditii:

a) existenta elementului obiectiv de ascundere sau dare la o parte,

99

ori de nedeclarare la inventar a unor bunuri din succesiune de catre un succesibil. Atit practica judiciara cit si doctrina considera ca integrindu-se in notiunile de ascundere sau dare la o parte orice acte sau fapte de natura a diminua activul succesoral in dauna celorlalti mostenitori sau a creditorilor succesiunii, savirsite in folosul mostenitorului de rea credinta. Sunt astfel de fapte:ascuderea materiala unor bunuri, care au existat in patrimoniul succesoral, inclusiv a fructelor acestora, nedeclararea unor bunuri cu prilejul intocmirii inventarului succesoral, nedeclararea unor datorii ale succesibilului catre succesiune, prezentarea unui testament falsificat care il avantajeaza pe succesibil si ii defavorizeaza pe ceilalti, prezentarea unui inscris fals cu care se tinde sa se dovedeasca o creanta nereala catre sucesiune, nedeclararea unei donatii raportabile sau chiar neraportabile dar supusa reductiunii in favoarea mostenitorilor rezervatari. Existenta acestor bunuri sau valori in patrimoniul succesoral trebuie, evident, dovedita.

Ascunderea sau dosirea de bunuri poate fi exercitata si cu privire la bunurile imobile, ca, de pilda, efectuarea unei donatii deghizate cu privire la un imobil. S-a admis ca fapta ilicita se poate savirsi nu numai dupa deschiderea succesiunii, ci chiar inainte de aceasta, si chiar cu complicitatea defunctului, ca, de pilda, in cazul donatiei unuia dintre mostenitori, deghizata sub aparenta unei vinzari- cumparari, pentru a fi sustrasa reductiunii liberalitatilor excesive. De asemenea s-a precizat in doctrina ca fapta poate fi comisa inainte sau dupa acceptarea sub beneficiu de inventar a succesiunii.

b) existenta intentiei de a frauda pe ceilalti mostenitori(elementul subiectiv). Pentru a produce consecintele cerute de lege faptele succesibilului trebuie sa fie savirsite cu intentie frauduloasa de a-i pagubi pe ceilalti mostenitori sau pe creditorii succesiunii. Aceasta acrediteaza ideia unei pluralitati de mostenitori. Cind este vorba de creditorii succesiunii faptele pot proveni si de la un mostenitor unic, care sustrage bunuri ale succesiunii pentru a nu pute fi urmarite de acestia. In acest caz, s-a precizat in doctrina, unicului mostenitori i se poate aplica numai pedeapsa decaderii din dreptul de a renunta la mostenire sau de a accepta mostenirea sub beneficiu de inventar, dar nu i se poate aplica sanctiunea de a nu primi partea sa din bunurile dosite sau sustrase.

c) faptele frauduloase sa fie de natura a pagubi alte persoane. Aplicarea sanctiunilor prevazute de C. civ. isi are justificare numai in masura in care actele eredelui sunt de natura a duce, cum am arata, atingere drepturilor succesorale ale celorlalti mostenitori sau intereselor legale ale creditorilor succesiunii. Asa fiind, cele doua texte legale nu au aplicare in cazul in care faptele sunt savirsite de catre succesibilul care are drepturi exclusive asupra acelei succesiuni. Astfel, s-a retinut ca sanctiunile prevazute de lege nu sunt aplicabile sotului supravietuitor care a sustras sau a ascuns bunuri ale gospodariei casnice, care, oricum, i se cuveneau numai lui, intrucit venea in concurs numai cu asecendentii si colataralii defunctului, iar acestia nu aveau nici un drept asupra acestora, astfel ca nu puteau fi pagubiti. Tot astfel sanctiunile de care vorbim nu sunt aplicabile nici legatarului cu titlu particular care a savirsit fapte din cele prevazute de C. civ. dar

100

bunurile sustrase sunt cele care i se cuvin in mod exclusiv, nefiind supuse reductiunii liberalitatilor excesive.

d) Autorul faptelor ilicite trebuie sa aiba calitatea de mostenitor legal, legatar universal sau cu titlu universal si sa lucreze cu discernamint. Legatarului cu titlu particular nu i se aplica sanctiunile prevazute C. civ. daca bunurile insusite formau obiectul legatului sau si deci ii reveneau in mod exclusiv. Daca a insusit bunuri care nu au format obiectul legatului sau, sau peste obiectul acestuia, el are situatia oricarui tert. La rindul sau nici el nu are interesul sa ceara aplicarea sanctiunii acceptarii fortate fata de mostenitorii universali sau cu titlu universal, daca acestia au comis faptele prevazute de lege.

Asa cum rezulta din cele expuse mai sus, incalcarea prevederilor legale mentionte atrage doua sanctiuni:

- mostenitorul vinovat este considerat ca a acceptat pur si simplu mostenirea, neputind sa o accepte sub beneficu de inventar si nici sa renunte la ea; si

- mostenitorul vinovat nu poate primi nimic din bunurile sustrase sau dosite.

Asadar, mostenitorul vinovat, fiind considerat ca acceptant pur si simplu a mostenirii va raspunde pentru datoriile si sarcinile succesiunii si cu propriile bunuri(ultra vires hereditatis), in proprotie cu cota sa de mostenire. Sanctiunea intervine nu numai cind succesorul nu si-a manifestat in nici un mod optiunea, dar si atunci cind a acceptata-o sub beneficu de inventar, beneficiu care se pierde ca urmare a sanctiunii aplicate. Sanctiunea se aplica si atunci cind mostenitorul a renuntat anterior la mostenire, dar mostenirea nu a fost acceptata de ceilalti msotenitori, cu alte cuvinte atita timp cit renuntarea nu este irevocabila.

Succesibilul vinovat neputind primi nmic din bunurile dosite sau sustrase acestea urmeaza a se imparti intre ceilalti mostenitori, potrivit cotelor ce li se cuvin din acea mostenire. Raspunderea sa fata de creditori, cum am precizat mai sus, se mentine proprotional cu cota din succesiune ce i s-ar fi cuvenit daca nu ar fi comis faptele ilicite care au atras sanctiunea.

2. Acceptarea sub beneficiu de inventar a mostenirii. Acceptarea sub beneficiu de inventar a mostenirii, este o varianta, considerata intermendiara, de optiune, intre acceptarea pura si simpla si renuntarea la mostenire. In cazul ei mostenitorul accepta total, definitiv si neconditionat activul mostenirii, dar in ce priveste pasivul, acesta este limitat numai la activul mostenit. Succesibilul isi insuseste calitatea de mostenitor, dar intelege sa raspunda de pasivul succesoral numai cu bunurile mostenite. In acest caz nu are loc acea confuziune intre patrimoniul defunctului si cel al mostenitorului ca in cazul acceptarii pure si simple a mostenirii. Scopul mostenitorului este tocmai acela de a evita plata unor datorii si sarcini ale succesiunii care ar excede activului succesoral cu propriile bunuri. Tocmai de aceea se recurge la aceasta modalitate de acceptare a mostenirii atunci cind exista indoieli cu privire la solvabilitatea actuala sau viitoare a patrimoniului succesoral.

La fel ca acceptarea pura si simpla a mostenirii, acceptarea sub beneficiu de inventar are carcater indivizibil neputindu-se realiza numai cu privire la o parte a mostenirii. Succesibilii pot recurge la

101

aceasta forma de optiune numai daca nu au acceptat mostenirea anterior pur si simplu voluntar (expres sau tacit) ori fortat intrucit acceptarea succesiunii este irevocabila. Renuntarea la mostenire anterioara il pune pe mostenitor de asemenea in imposibilitate de a accepta mostenirea pur si simplu intrucit chiar daca ar putea retracta renuntarea, aceasta echivaleaza cu o acceptare pura si simpla a mostenirii.

Efectele acceptarii sub beneficiu de inventar. Acceptind mostenirea sub beneficu de inventar, mostenitorul devine in mod definitiv si irevocabil titular al patrimoniului succesoral si proprietar al bunurilor ce acesta cuprinde . In acest mod el si-a consolidat titlul de mostenitor si transmisiunea succesorala, retroactiv, caci punctul originar al acesteia sa afla in momentul deschiderii succesiunii. Fiind titular al activului net din patrimoniul succesoral, el poate incheia acte juridice cu privire la acesta, poate cere sistarea indiviziunii, fiind considerat coproprietar care beneficiaza de efectul declarativ al partajului; poate cere reductiunea liberalitatilor excesive, de asemenea raportul donatiilor, precum poate fi obligat el insusi la raport, daca este sot supravaietuitor, in concurs cu descendentii, sau descendent al defunctului. In caz de deces patrimoniul astfel dobindit se transmite propriilor mostenitori.

Din imprejurarea ca cele doua patrimonii ramin distincte rezulta unele consecinte:

- in raport cu patrimoniul succesoral mostenit, succesibilul beneficiar este considerat un tert, in cazul vinzarii bunurilor la licitatie, el putind adjudeca aceste bunuri ca titular al propriului patrimoniu;

- mostenitorul beneficiar are dreptul sa dobindeasca, ca titular al propriului patrimoniu, drepturi si obligatii noi fata de patrimoniul mostenit;

- creditorii succesiunii nu vor putea invoca fata de mostenitorul beneficiar exceptiile personale pe care le-ar fi putut ridica fata de de cuius, intrucit el actioneaza in numele propriului patrimoniu;

- in cazul vinzarii bunurilor succesorale, din pretul incasat, vor fi platiti cu preferinta creditorii succesiunii si legatarii . Creditorii persoanli ai mostenitorului benefciar vor avea dreptul sa urmareasca numai valorile ramase dupa lichidarea pasivului succesoral;

- neavind loc confuziunea dintre cele doua patrimonii, nici datoriile mostenitorului beneficiar fata de de cujus nu se sting prin confuziune. Creantele reciproce insa pot fi compensate. Nu se consolideaza prin confuziune nici drepturile reale in cazul dezmembramintelor dreptului de proprietate sau al drepturilor reale accesorii.

Incetarea beneficiului de inventar are loc prin renuntarea mostenitorului la beneficul de inventar si prin decaderea lui din acest beneficiu.

Renuntarea la beneficiul de inventar este permisa oricind, cu exceptia minorilor si a celor pusi sub interdictie. Renuntarea poate fi nu numai expresa, dar si tacita, aceasta din urma putind fi dedusa din unele acte juridice sau materiale care indirect exprima intentia de renuntare la beneficul de inventar.

3. Renuntarea la succesiune. Renuntarea la mostenire este

102

manifestarea unilaterala, solemna si expresa de vointa a succesibilului in sensul ca nu intelege (renunta) sa-si consolideze drepturile sale la mostenire pe care vocatia sa succesorala i le confera. Dreptul de a renunta la mostenire apartine tuturor mostenitorilor, rezervatari sau nerezervatari, legali sau testamentari.

Efectele renuntarii la succesiune. Prin renuntare, eredele este considerat ca nu a fost niciodata erede. Vocatia successibilului se desfiinteaza cu efect retroactiv, el fiind considerat strain de acea mostenire. Renuntarea este opozabila, asa cum am aratat mai sus, erga omnes, daca a fost inscrisa in registrul de renuntatori. Succesibilul neputind dobindi astfel drepturi succesorale, nu este tinut nici la indeplinirea vreunei obligatii succesorale.

Retractarea renuntarii. Desi, in principiu, renutarea la mostenire, la fel ca si acceptarea, este un act juridic irevocabil, in mod exceptional legiuitorul prevede, ca, in anumite conditii, ea poate fi retractata.

Retractarea renuntarii se poate face cu indeplinirea urmatoarelor conditii:

a) Termenul de prescriptie peentru optiunea succesorala sa nu se fi implinit.

Implinirea termenului de prescriptie se analizeaza concret in raport de succesibilul care isi retracteaza renuntarea, cu respectarea regulilor privind intreruperea, suspendarea prescrptiei etc. Prescrierea dreptului de optiunea succesorala se poate invoca de orice persoana interesata, sau de catre instanta de judecata din oficiu si opereaza de drept.

b) Retractarea opereaza numai daca ceilalti mostenitori nu au acceptat succesiunea.

Retractarea renuntarii nu este posibila, indiferent cind s-a produs acceptarea, inainte sau dupa actul de renuntare la mostenire si indiferent daca acceptarea a fost expresa, tacita, sau daca emana de la un coerede sau de la un mostenitor subsecvent, de la un mostenitor legal sau testamentar. Cu toate acestea, intrucit ratiunea care sta la baza retractarii renuntarii este evitarea vacantei succesorale, acceptarea legatului de catre legatarul cu titlu particular nu face imposibila retractarea renuntarii de catre mostenitorul universal sau cu titlu universal. Nici chiar acceptarea legatului cu titlu universal, daca vacanta succesorala se mentine pentru cealalta cota parte din mostenire, nu impiedica retractarea renuntarii, daca retractantul are vocatie la acea cota succesorala.

c) Retractarea renuntarii, la fel ca si acceptarea pura si simpla, se poate realiza atit in forma expresa cat si tacita.

103


Sinteza unităţii de învăţare-Efectele optiunii succesorale se produc retroactiv de la data deschiderii mostenirii, iar nu de la data la

care optiunea se manifesta, intotdeauna ulterior momentului decesului celui care lasa acea succesiune.- Potrivit legii succesibilul are trei posibilitati dupa deschiderea mostenirii si anume:- acceptarea pura si simpla a mostenirii, situatie in care are loc confuziunea patrimoniului lui de

cuius cu acela al mostenitorului acceptant, care va fi obligat sa raspunda pentru datoriile si sarcinile succesiunii chiar cu propriile bunuri, asadar peste activul mostenit (ultra vires hereditatis);

- acceptarea sub beneficiu de inventar a mostenirii, situatie in care confuziunea celor doua patrimonii, al defunctului si al mostenitorului, nu are loc, iar mostenitorul va raspunde pentru datoriile si sarcinile mostenirii numai in limitele activului mostenit(intra vires hereditatis) ;

- renuntarea la mostenire, cind succesibilul isi desfiinteaza cu efect retroactiv vocatia la acea mostenire. El nu raspunde pentru pasivul succesiunii si, evident, nu beneficiaza nici de activul ei. In acest caz mostenirea va fi culeasa de comostenitori sau de mostenitorii subsecventi.

Dreptul de optiune succesorala apartine, din momentul deschiderii succesiunii, tuturor succesibililor defunctului, indiferent de faptul ca vocatia lor succesorala se intemeiaza pe lege sau pe testament si indiferent ca vocatia la succesiune este universala, cu titlu universal sau cu titlu particular. El trebuie exercitat in termenul de prescriptie prevazut de lege de catre toti cei cu vocatie virtuala la mostenirea lui de cuius, indiferent de clasa de mostenitori din care fac parte.

Intrebari de control si teme de dezbatere1. Cum se realizează transmisiunea moştenirii ?2. Care sunt formele acceptării moştenirii ?3. Renuntarea la moştenire.

104

1. Teste de autoevaluare

1. Dreptul de optiune succesorala apartine:A. mostenitorilor legali;B. legatarilor universali sau cu titlu universal;C. legatarilor cu titlu particular.

1 A+B2 A+C3 A+B+C

2. Inventarul bunurilor succesorale se semneaza de:

A. notarul public sau de persoana delegata sa-l intocmeasca;B. succesibilii aflati la locul inventarului;C. martori, dar numai in prezenta succesibililor sau a custodelui numit de notarul public.

1 A+C2 B+C3 A+B

3. Raportul donatiilor, prin echivalent, se poate realiza:A. prin preluare;B. prin imputatie;C. in bani.

1 A+C2 B+C3 A+B+C




105

Unitatea de învăţare 10Transmisiunea moştenirii

I. IntroducereCand se vorbeste de transmisiunea posesiunii mostenirii se

confera notiunii de posesiune o acceptie speciala, caci aici nu este vorba de stapinirea in fapt a bunurilor succesorale ci de exercitiul drepturilor succesorale care le privesc. Codul civil reglementeaza deosebit de transmisiunea activului si pasivului mostenirii transmisiunea posesiunii acesteia. Din acest punct de vedere se face distinctie intre mostenitorii sezinari adica aceia care au de drept posesiunea mostenirii, si acestia sunt descendentii si ascendentii, si mostenitorii nesezinari, care trebuie sa ceara trimiterea in posesiune si acestia sunt mostenitorii legali nesezinari si legatarii care, pentru a obtine trimiterea in posesiune, trebuie sa ceara predarea legatelor.

XXXXXXX

II. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţareObiective- înţelegerea definiţiilor şi noţiunilor generale- înţelegerea noţiunii de transmisiune a moştenirii- evidenţierea particularităţilor fiecărei instituţii de drept succesoral- înţelegerea noţiunii de sezină

Competenţe- familiarizarea cu vocabularul ştiinţific specific acestei unităţi de învăţare- deprinderea noilor cunoştinţe- studenţii vor avea aptitudinea să identifice raporturile de drept succesoral- studenţii vor putea să aplice cunoştinţele învăţate la speţe din jurisprudenţă

III. Cuvinte Cheie: transmitere a moştenirii, sezina

106


V. Conţinutul dezvoltat al temeiNoţiunea de sezină şi efectele ei.Sezina sau posesiunea de drept a moştenirii este un beneficiu

conferit de legiuitor unor categorii de moştenitori legali ai defunctului de a exercita acţiunile care sancţionează drepturile aflate în patrimoniul succesoral fără a avea nevoie de verificarea şi atestarea notarială sau judecătorească a titlului de moştenitor.

Sezina înseamnă posesiunea de drept a moştenirii. Ea nu se confundă însă cu posesiunea cerută de lege pentru a putea uzucapa. Aceasta din urmă implică doua elemente indispensabile: Corpus (stăpânirea de fapt a bunului) şi animus sibi habendi (intenţia de a stăpâni bunul pentru sine). Exercitiul acţiunilor care privesc bunurile succesorale se poate realiza fără niciunul din aceste elemente, iar sezinarul poate acţiona şi în numele moştenirii nu numai în numele său de moştenitor. Moştenitorul sezinar are de drept posesiunea moştenirii chiar dacă în fapt nu are stăpânirea bunurilor succesorale, acestea fiind posedate de o altă persoană care nu este moştenitor sezinar sau poate sănu fie nici măcar moştenitor.

Sezina nu este acelaşi lucru nici cu transmisiunea drepturilor succesorale, care se realizează o dată cu deschiderea moştenirii indiferent dacă moştenitorii sunt sau nu sezinari. În aceasta ordine de idei, s-a precizat37 că posedarea bunurilor succesorale, chiar inainte de trimiterea în posesie, de către un moştenitor nesezinar este legitimă. În practica judiciară s-a decis chiar ca moştenitorul nesezinar care stăpâneşte în fapt bunurile succesorale se va putea apăra prin acţiunea posesorie împotriva celui sezinar, care prevălându-se de sezină, îi tulbură posesia. Tot astfel moştenitorul sezinar nu va putea reclama, în temeiul sezinei, posesia bunurilor succesorale stăpânite în fapt de ceilalţi coindivizari.

Dobândirea exerciţiului drepturilor succesorale (a posesiunii moştenirii) se face în mod deosebit, în funcţie de trei categorii de moştenitori: moştenitorii sezinari care au posesiunea de drept a

37A se vedea, M. B. Cantacuzino, D. Chirica, op. cit. pag. 259.

107

moştenirii; moştenitorii legali nesezinari care nu au sezină şi în consecinţă trebuie să ceară trimiterea în posesie prin eliberarea certificatului de moştenitor; legatarii care trebuie să ceară predarea sauplata legatului.

Sezina şi dobândirea de drept a posesiunii de către moştenitorii sezinari – C. civ prevede că descendenţii şi ascendenţii au de drept posesiunea moştenirii din momentul morţii defunctului. În această viziune a codului posesia sau sezina este altceva decât simpla stăpânire în fapt a bunurilor succesorale. Este vorba, în esenţă, de puterea conferită de lege unor moştenitori legali de a exercita drepturile şi acţiunile defunctului fără vreo verificare prealabilă. Altfel spus sezina este posesia de drept a titlului de moştenitor. Sezina are următoarelecaractere:

- caracterul de ordine publică: regulile referitoare la sezină au caracter imperativ şi nu pot fi modificate prin voinţa defunctului. Numirea unui executor testamentar cu sezină nu contravine acestui caracter fiindcă el este doar un administrator-sechestru temporar asupra bunurilor mobile;

- caracterul individual: sezina este conferită moştenitorilor conform ordinii în care sunt chemaţi de lege la moştenire;

- caracterul succesiv: în cazul în care succesorul în rang preferat renunţă, sezina trece la următorul chemat de lege la moştenire;

- caracterul indivizibil: dacă moştenirea este deferită mai multor moştenitori de acelaşi rang sezina aparţine tuturor acestora. Totuşi se apreciază de către unii autori că fiecare moştenitor îşi poate exercita sezina doar în limitele cotei-părţi ce îi revine din moştenire.

Efectele sezinei – sezina conferă celor în drept următoarele puteri: verificarea titlurilor moştenitorilor nesezinari; preluarea şi administrarea bunurilor succesorale; reprezentarea în justiţie a intereselor succesiunii.

Trimiterea în posesie a moştenitorilor nesezinari – moştenitorii nesezinari pot intra în stăpânirea bunurilor succesorale şi pot exercita drepturile şi acţiunile succesorale numai după încuviinţarea intrării lor în posesiune adică după eliberarea certificatului de moştenitor sau predarea legatelor.

Actualmente, moştenitorii legali nesezinari cer trimiterea în posesie notarului public. Acesta este competent să stabilească calitatea lor de moştenitori şi întinderea drepturilor succesorale. Moştenitorul legal nesezinar nu poate avea exerciţiul drepturilor succesorale până la eliberarea certificatului de moştenitor.

Trimiterea în posesie produce efecte retroactive, începând de la data deschiderii moştenirii.

Legatarii dobândesc drepturile care formează obiectul legatelor de la data deschiderii moştenirii, dar nu şi posesia (sezina) acestora, care nu se obţine decât prin predarea (executarea) legatelor. Predarea legatelor universale se face prin cerere adresată moştenitorilor rezervatari. Moştenitorii sezinari sunt ţinuţi la plata legatelor chiar de la data deschiderii succesiunii. În schimb, soţul supravieţuitor este ţinut la predare doar după data trimiterii sale în posesie. Dacă nu existămoştenitori rezervatari predarea se va cere notarului public competent. Predarea legatelor cu titlu universal se face prin cerere adresată

108

moştenitorilor rezervatari, în lipsa acestora legatarilor universali sau oricăror altor moştenitori. Predarea legatelor particulare se face conform regulilor predării legatelor cu titlu universal, în plus putând fi cerută şi legatarului cu titlu universal trimis în posesie sau legatarului particular obligat la plata unui alt legat particular, după predarealegatului său.

Predarea legatului produce aceleaşi efecte ca şi trimiterea în posesie, mai puţin în privinţa efectelor retroactive, legatarul nedobândind sezina decât de la data predării. Acest aspect are importanţă în special în privinţa dobândirii fructelor doar de la data cererii de predare (excepţie: cazul în care legatarul universal nu vine în concurs cu nici un moştenitor legal).

Petiţia de ereditatePetiţia de ereditate este acţiunea prin care un moştenitor având

vocaţie legală sau testamentară universală sau cu titlu universal solicită să i se recunoască această calitate în scopul de a dobândi bunurile succesorale deţinute de o persoană care pretinde a fi adevăratul moştenitor. Acţiunea nu este reglementată de lege, fiind însă aplicată în practica judiciară şi recunoscută ca atare de doctrină. Obiectul specific al acţiunii îl constituie calitatea de moştenitor, predarea bunurilor succesorale fiind doar miza acestei dispute.

Majoritatea autorilor califică această acţiune ca având un caracter real întrucât consecinţa esenţială a admiterii ei este transmiterea proprietăţii patrimoniului succesoral, cu efecte şi în ceea ce îi priveşte pe terţi. Cu toate acestea aceeaşi autori nu rămân constanţi şi în privinţa caracterului imprescriptibil al acestei acţiunii, părerea dominantă fiind cea conform căreia acţiunea în petiţie de ereditate este prescriptibilă în termenul general de 3 ani aplicabil drepturilor personale.

Reclamant poate fi orice moştenitor cu vocaţie universală sau cu titlu universal, indiferent dacă vocaţia sa este legală sau testamentară. Acţiunea nu profită decât reclamantului fiind, deci, divizibilă.

Pârâtul poate fi o persoană care se pretinde, de asemenea, a fi successor universal sau cu titlu universal, şi care posedă bunurile succesorale în această calitate. Din această cauză, natura adevărată a acţiunii se poate stabili numai după ce pârâtul şi-a precizat poziţia faţă de cererea reclamantului: se apără în calitate de succesor sau în altă calitate.

Dovada calităţii de moştenitor se poate face fie cu testamentul în cazul legatarilor fie cu certificatul de căsătorie în cazul soţului, fie cu orice mijloc de probă în cazul rudelor.

Dacă acţiunea este admisă, moştenitorul aparent, pârât, este obligat să înapoieze reclamantului toate bunurile succesorale. În cazul în care a fost de bună credinţă pârâtul păstrează fructele percepute, iar pentru bunurile înstrăinate restituie preţul lor. Dacă el a fost de rea credinţă restituie fructele, iar pentru bunurile vândute valoarea lor. Pârâtul de bună-credinţă are dreptul la despăgubiri pentru toate cheltuielile făcute cu bunurile succesorale, în timp ce pârâtul de reacredinţă primeşte doar cheltuielile necesare, eventual cele provocate de obţinerea fructelor. În privinţa actelor încheiate de pârât cu terţii de aplică regulile cunoscute din materia efectelor nedemnităţii.

109


Sezina sau posesiunea de drept a moştenirii este un beneficiu conferit de legiuitor unor categorii de moştenitori legali ai defunctului de a exercita acţiunile care sancţionează drepturile aflate în patrimoniul succesoral fără a avea nevoie de verificarea şi atestarea notarială sau judecătorească a titlului de moştenitor. Sezina are următoarele caractere:





Întrebări recapitulative- Ce înţelegem prin sezină?- Care sunt caracterele juridice ale sezinei?- Ce este petiţia de ereditate?

110

Întrebări de autoevaluare:1. Descendentii defunctului:A. sunt mostenitori rezervatari;B.sunt mostenitori sezinari;C.vin la mostenire in nume propriu sau prin reprezentare.

1 A+B+C2 A+C3 A+B



Bibliografie facultativă: 1. Stanciu E., Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008. 2. Stănciulescu L., Drept civil. Dreptul de mostenire, Ed. Atlas Lex, Bucureşti, 1996. 3. Stoica V., Drept succesoral - curs universitar, Ed. Editas, Bucureşti, 2003.

Unitatea de învăţare 11Dobândirea posesiunii moştenirii

I. IntroducereCand se vorbeste de transmisiunea posesiunii mostenirii se

confera notiunii de posesiune o acceptie speciala, caci aici nu este vorba de stapinirea in fapt a bunurilor succesorale ci de exercitiul drepturilor succesorale care le privesc. Codul civil reglementeaza deosebit de transmisiunea activului si pasivului mostenirii

111

transmisiunea posesiunii acesteia. Din acest punct de vedere se face distinctie intre mostenitorii sezinari adica aceia care au de drept posesiunea mostenirii, si acestia sunt descendentii si ascendentii, si mostenitorii nesezinari, care trebuie sa ceara trimiterea in posesiune si acestia sunt mostenitorii legali nesezinari si legatarii care, pentru a obtine trimiterea in posesiune, trebuie sa ceara predarea legatelor.

II. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţareObiective- înţelegerea definiţiilor şi noţiunilor generale- înţelegerea noţiunii de posesiune a moştenirii- evidenţierea particularităţilor fiecărei instituţii de drept succesoral- înţelegerea noţiunii de sezină

Competenţe- familiarizarea cu vocabularul ştiinţific specific acestei unităţi de învăţare- deprinderea noilor cunoştinţe- studenţii vor avea aptitudinea să identifice raporturile de drept succesoral- studenţii vor putea să aplice cunoştinţele învăţate la speţe din jurisprudenţă

III. Cuvinte Cheie: posesiune a moştenirii, sezina


V. Conţinutul dezvoltat al temeiNoţiunea de sezină şi efectele ei.Sezina sau posesiunea de drept a moştenirii este un beneficiu

112

conferit de legiuitor unor categorii de moştenitori legali ai defunctului de a exercita acţiunile care sancţionează drepturile aflate în patrimoniul succesoral fără a avea nevoie de verificarea şi atestarea notarială sau judecătorească a titlului de moştenitor.

Sezina înseamnă posesiunea de drept a moştenirii. Ea nu se confundă însă cu posesiunea cerută de lege pentru a putea uzucapa. Aceasta din urmă implică doua elemente indispensabile: Corpus (stăpânirea de fapt a bunului) şi animus sibi habendi (intenţia de a stăpâni bunul pentru sine). Exercitiul acţiunilor care privesc bunurile succesorale se poate realiza fără niciunul din aceste elemente, iar sezinarul poate acţiona şi în numele moştenirii nu numai în numele său de moştenitor. Moştenitorul sezinar are de drept posesiunea moştenirii chiar dacă în fapt nu are stăpânirea bunurilor succesorale, acestea fiind posedate de o altă persoană care nu este moştenitor sezinar sau poate sănu fie nici măcar moştenitor.

Sezina nu este acelaşi lucru nici cu transmisiunea drepturilor succesorale, care se realizează o dată cu deschiderea moştenirii indiferent dacă moştenitorii sunt sau nu sezinari. În aceasta ordine de idei, s-a precizat38 că posedarea bunurilor succesorale, chiar inainte de trimiterea în posesie, de către un moştenitor nesezinar este legitimă. În practica judiciară s-a decis chiar ca moştenitorul nesezinar care stăpâneşte în fapt bunurile succesorale se va putea apăra prin acţiunea posesorie împotriva celui sezinar, care prevălându-se de sezină, îi tulbură posesia. Tot astfel moştenitorul sezinar nu va putea reclama, în temeiul sezinei, posesia bunurilor succesorale stăpânite în fapt de ceilalţi coindivizari.

Dobândirea exerciţiului drepturilor succesorale (a posesiunii moştenirii) se face în mod deosebit, în funcţie de trei categorii de moştenitori: moştenitorii sezinari care au posesiunea de drept a moştenirii; moştenitorii legali nesezinari care nu au sezină şi în consecinţă trebuie să ceară trimiterea în posesie prin eliberarea certificatului de moştenitor; legatarii care trebuie să ceară predarea sauplata legatului.

Sezina şi dobândirea de drept a posesiunii de către moştenitorii sezinari – C. civ prevede că descendenţii şi ascendenţii au de drept posesiunea moştenirii din momentul morţii defunctului. În această viziune a codului posesia sau sezina este altceva decât simpla stăpânire în fapt a bunurilor succesorale. Este vorba, în esenţă, de puterea conferită de lege unor moştenitori legali de a exercita drepturile şi acţiunile defunctului fără vreo verificare prealabilă. Altfel spus sezina este posesia de drept a titlului de moştenitor. Sezina are următoarelecaractere:


- caracterul individual: sezina este conferită moştenitorilor

38A se vedea, M. B. Cantacuzino, D. Chirica, op. cit. pag. 259.

113

conform ordinii în care sunt chemaţi de lege la moştenire;- caracterul succesiv: în cazul în care succesorul în rang preferat

renunţă, sezina trece la următorul chemat de lege la moştenire;- caracterul indivizibil: dacă moştenirea este deferită mai multor

moştenitori de acelaşi rang sezina aparţine tuturor acestora. Totuşi se apreciază de către unii autori că fiecare moştenitor îşi poate exercita sezina doar în limitele cotei-părţi ce îi revine din moştenire.

Efectele sezinei – sezina conferă celor în drept următoarele puteri: verificarea titlurilor moştenitorilor nesezinari; preluarea şi administrarea bunurilor succesorale; reprezentarea în justiţie a intereselor succesiunii.

Trimiterea în posesie a moştenitorilor nesezinari – moştenitorii nesezinari pot intra în stăpânirea bunurilor succesorale şi pot exercita drepturile şi acţiunile succesorale numai după încuviinţarea intrării lor în posesiune adică după eliberarea certificatului de moştenitor sau predarea legatelor.

Actualmente, moştenitorii legali nesezinari cer trimiterea în posesie notarului public. Acesta este competent să stabilească calitatea lor de moştenitori şi întinderea drepturilor succesorale. Moştenitorul legal nesezinar nu poate avea exerciţiul drepturilor succesorale până la eliberarea certificatului de moştenitor.

Trimiterea în posesie produce efecte retroactive, începând de la data deschiderii moştenirii.

Legatarii dobândesc drepturile care formează obiectul legatelor de la data deschiderii moştenirii, dar nu şi posesia (sezina) acestora, care nu se obţine decât prin predarea (executarea) legatelor. Predarea legatelor universale se face prin cerere adresată moştenitorilor rezervatari. Moştenitorii sezinari sunt ţinuţi la plata legatelor chiar de la data deschiderii succesiunii. În schimb, soţul supravieţuitor este ţinut la predare doar după data trimiterii sale în posesie. Dacă nu existămoştenitori rezervatari predarea se va cere notarului public competent. Predarea legatelor cu titlu universal se face prin cerere adresată moştenitorilor rezervatari, în lipsa acestora legatarilor universali sau oricăror altor moştenitori. Predarea legatelor particulare se face conform regulilor predării legatelor cu titlu universal, în plus putând fi cerută şi legatarului cu titlu universal trimis în posesie sau legatarului particular obligat la plata unui alt legat particular, după predarealegatului său.

Predarea legatului produce aceleaşi efecte ca şi trimiterea în posesie, mai puţin în privinţa efectelor retroactive, legatarul nedobândind sezina decât de la data predării. Acest aspect are importanţă în special în privinţa dobândirii fructelor doar de la data cererii de predare (excepţie: cazul în care legatarul universal nu vine în concurs cu nici un moştenitor legal).

Petiţia de ereditatePetiţia de ereditate este acţiunea prin care un moştenitor având

vocaţie legală sau testamentară universală sau cu titlu universal solicită să i se recunoască această calitate în scopul de a dobândi bunurile succesorale deţinute de o persoană care pretinde a fi adevăratul moştenitor. Acţiunea nu este reglementată de lege, fiind însă aplicată în practica judiciară şi recunoscută ca atare de doctrină. Obiectul specific

114

al acţiunii îl constituie calitatea de moştenitor, predarea bunurilor succesorale fiind doar miza acestei dispute.

Majoritatea autorilor califică această acţiune ca având un caracter real întrucât consecinţa esenţială a admiterii ei este transmiterea proprietăţii patrimoniului succesoral, cu efecte şi în ceea ce îi priveşte pe terţi. Cu toate acestea aceeaşi autori nu rămân constanţi şi în privinţa caracterului imprescriptibil al acestei acţiunii, părerea dominantă fiind cea conform căreia acţiunea în petiţie de ereditate este prescriptibilă în termenul general de 3 ani aplicabil drepturilor personale.

Reclamant poate fi orice moştenitor cu vocaţie universală sau cu titlu universal, indiferent dacă vocaţia sa este legală sau testamentară. Acţiunea nu profită decât reclamantului fiind, deci, divizibilă.

Pârâtul poate fi o persoană care se pretinde, de asemenea, a fi successor universal sau cu titlu universal, şi care posedă bunurile succesorale în această calitate. Din această cauză, natura adevărată a acţiunii se poate stabili numai după ce pârâtul şi-a precizat poziţia faţă de cererea reclamantului: se apără în calitate de succesor sau în altă calitate.

Dovada calităţii de moştenitor se poate face fie cu testamentul în cazul legatarilor fie cu certificatul de căsătorie în cazul soţului, fie cu orice mijloc de probă în cazul rudelor.

Dacă acţiunea este admisă, moştenitorul aparent, pârât, este obligat să înapoieze reclamantului toate bunurile succesorale. În cazul în care a fost de bună credinţă pârâtul păstrează fructele percepute, iar pentru bunurile înstrăinate restituie preţul lor. Dacă el a fost de rea credinţă restituie fructele, iar pentru bunurile vândute valoarea lor. Pârâtul de bună-credinţă are dreptul la despăgubiri pentru toate cheltuielile făcute cu bunurile succesorale, în timp ce pârâtul de reacredinţă primeşte doar cheltuielile necesare, eventual cele provocate de obţinerea fructelor. În privinţa actelor încheiate de pârât cu terţii de aplică regulile cunoscute din materia efectelor nedemnităţii.


Sezina sau posesiunea de drept a moştenirii este un beneficiu conferit de legiuitor unor categorii de moştenitori legali ai defunctului de a exercita acţiunile care sancţionează drepturile aflate în patrimoniul succesoral fără a avea nevoie de verificarea şi atestarea notarială sau judecătorească a titlului de moştenitor. Sezina are următoarele caractere:

115





Întrebări recapitulative- Ce înţelegem prin sezină?- Care sunt caracterele juridice ale sezinei?- Ce este petiţia de ereditate?

Întrebări de autoevaluare:1. Descendentii defunctului:A. sunt mostenitori rezervatari;B.sunt mostenitori sezinari;C.vin la mostenire in nume propriu sau prin reprezentare.

1 A+B+C2 A+C3 A+B

Bibliografie obligatorie:3. Deak Francisc, Tratat de drept succesoral, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 20094. Genoiu I., Drept succesoral, Ed. CH Beck, Bucureşti, 2009.

116

4. G. Boroi, L. Stănciulescu, Instituţii de drept civil (în reglementarea noului Cod civil), Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2012

5. Noul Cod civil


Răspunsuri la testele de autevaluare:

Unitatea I1. C2. A3. C4. AUnitatea II1. 12. 13. 3

Unitatea III1.B2. A3. 1

Unitatea IV1. 32. 13. 3

117

Unitatea V1. 12. 1

Unitatea VI1. 32. A.3. 1Unitatea VII1. 22. 33. 3Unitatea VIII

1. 22. 3Unitatea IX1. 22. 13. 2Unitatea X1. A2. 1Unitatea XI1. A2. A

Documents

194360228 Drept Civil Succesiuni Sinteza Curs 2