1
2013 anul European al cetatenilor: mit sau realitate? Cum se pot imbina diversitatea culturala, identitatile regionale, nationale si europene? * A fi cetăţean european înseamnă a avea cetăţenia Uniunii Europene. Ca şi cetăţenia nui stat, cetăţenia europeană conferă un anumit număr de drepturi deţinătorilor ei ; aceste drepturi sunt enumerate în tratatul însuşi: libera circulaţie a persoanelor pe teritoriul tuturor statelor care fac parte din Uniunea Europeană ; dreptul de a vota şi de a candida la alegerile Parlamentului European şi la alegerile municipale în statul de rezidenţă atunci când acesta nu este cel al naţionalităţii ; a putea beneficia, în caz de nevoie, de o protecţie diplomatică şi consulară din partea unui alt stat membru al Uniunii în state terţe ; a exercita dreptul la petiţie şi a apela la mediatorul european. Cetăţenia europeană a fost instituită în 1992 prin Tratatul Uniunii Europene. Ansamblul drepturilor pe care ea îl vizează are ca obiectiv apropierea dintre popoarele şi cetăţenii Europei şi întărirea unui sentiment de apartenenţă la o identitate europeană comună. Cum devii cetăţean european ? Cetăţenia europeană este direct legată de deţinerea unei naţionalităţi a unui stat al Uniunii. Astfel, faptul de a fi cetăţean german, ceh, polonez, francez sau român conferă în mod automat germanilor, cehilor, polonezilor, francezilor sau românilor cetăţenia Uniunii şi drepturile şi îndatoririle care îi sunt anexate. Prin urmare, nu trebuie efectuat niciun demers deosebit pentru a fi cetăţean european.

2013 Anul European Al Cetatenilo1

Embed Size (px)

DESCRIPTION

2013an

Citation preview

Page 1: 2013 Anul European Al Cetatenilo1

2013 anul European al cetatenilor: mit sau realitate? Cum se pot imbina diversitatea culturala, identitatile regionale, nationale si europene?

*A fi cetăţean european înseamnă a avea cetăţenia Uniunii Europene. Ca şi cetăţenia nui stat, cetăţenia europeană conferă un anumit număr de drepturi deţinătorilor ei ; aceste drepturi sunt enumerate în tratatul însuşi:

libera circulaţie a persoanelor pe teritoriul tuturor statelor care fac parte din Uniunea Europeană ; 

dreptul de a vota şi de a candida la alegerile Parlamentului European şi la alegerile municipale în statul de rezidenţă atunci când acesta nu este cel al naţionalităţii ; 

a putea beneficia, în caz de nevoie, de o protecţie diplomatică şi consulară din partea unui alt stat membru al Uniunii în state terţe ; 

a exercita dreptul la petiţie şi a apela la mediatorul european.Cetăţenia europeană a fost instituită în 1992 prin Tratatul Uniunii Europene.

Ansamblul drepturilor pe care ea îl vizează are ca obiectiv apropierea dintre popoarele şi cetăţenii Europei şi întărirea unui sentiment de apartenenţă la o identitate europeană comună.

Cum devii cetăţean european ?

Cetăţenia europeană este direct legată de deţinerea unei naţionalităţi a unui stat al Uniunii. Astfel, faptul de a fi cetăţean german, ceh, polonez, francez sau român conferă în mod automat germanilor, cehilor, polonezilor, francezilor sau românilor cetăţenia Uniunii şi drepturile şi îndatoririle care îi sunt anexate. Prin urmare, nu trebuie efectuat niciun demers deosebit pentru a fi cetăţean european.