2015 Drept Suport

  • View
    11

  • Download
    5

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Drept-2015

Transcript

DREPTUL AFACERILOR

Lector univ.dr. Monica IONAS-SALAGEAN Capitolul I Scurte consideratii introductive. Defintitia. Obiectul. Scurt istoric1.1. Spre a ne plasa pe terenul unei discipline de specialitate adresata unor persoane cu aspiratii in a deveni profesionisti titulari ai unor intreprinderi care exploateaza activitati orientate spre obtinerea de profit, deci ai unui domeniu de actualitate si deopotriva de viitor, consideram necesara o asezare a materiei in curricula disciplinelor dreptului, in general, si, totodata o definitie a ei, spre a ne permite sa o intelegem dincolo de semnificatia profana, usor accesibila a sintagmei. Notiunea de drept, in general, poate primi o multitudine de sensuri, de acceptiuni. Rezumandu-ne la cele cu semnificatie juridica, putem distinge intre :

a) drept, ca ansamblu de reglementari, de reguli, norme juridice aplicabile populatiei unui anumit stat. Din acest punct de vedere, se poate diferentia dreptul roman de dreptul altor state, francez, german, etc. Acest ansamblu de reglementari constituie, dintr-o alta perspectiva, dreptul obiectiv, pozitiv, deci dreptul vazut ca totalitate de norme juridice aplicabile in limitele teritoriale ale unui stat;

b) intr-o a doua acceptiune, dreptul poate fi inteles ca facultate, (in sensul de posibilitate) pe care dreptul obiectiv, (adica ansamblul de norme juridice aplicabile pe teritoriul unui stat), o recunoaste unei persoane de a adopta o anumita conduita, sau, altfel spus, posibilitatea de a lua o anume atitudine, de a savarsi un anume act, de a pretinde altei persoane recunoasterea unui drept, realizarea unei anume obligatii bazate pe o lege, pe o anume reglementare. De exemplu, dreptul fiecarui cetatean la munca, a fiecarui individ la un nume, dreptul de proprietate, etc, sunt, fiecare dintre ele, drepturi subiective, raportate la individ ca subiect de drept.

c) In sfarsit, spunand drept se poate avea in vedere stiinta dreptului ca ramura de invatamant sau de cercetare stiintifica avand ca obiect tocmai studiul ansamblului de reglementari, deci a dreptului obiectiv precum si a drepturilor subiective, deopotriva. Din acest punct de vedere se poate face distinctia dintre stiinta dreptului, in general si alte ramuri ale cunoasterii umane, sau, intr-o varianta mai restransa, intre diversele ramuri ale dreptului, (civil, penal, constitutional, administrativ,etc.)

1..2. Privit ca ansamblu de norme juridice care reglementeaza raporturile sociale, dreptul este divizat, in mod traditional, in doua mari ramuri: dreptul public si dreptul privat. Nu este singura clasificare, este insa cea considerata fundamentala, de baza. Distinctia dintre cele doua ramuri este data de natura raporturilor sociale dintre subiectele participante la aceste raporturi. Astfel;a) dreptului public ii sunt specifice raporturi de subordonare intre participanti, raporturi dintre guvernanti si guvernati, sau, altfel spus, dintre stat si particulari, in cadrul carora statul este cel care impune regulile, guverneaza, iar particularul este cel obligat sa le respecte; ii sunt proprii, altfel spus, norme care ocrotesc interese generale; apartin acestei mari diviziuni a dreptului ramuri ca: dreptul constitutional, dreptul financiar, international public, penal, administrativ, procesual penal, etc.

b) dreptul privat se caracterizeaza prin pozitia de egalitate dintre participanti; studiaza raporturi sociale create intre particulari, vizand, deci, ordinea juridica privata. Reprezentativ pentru aceasta categorie este dreptul civil, care cuprinde ponderea covarsitoare a reglementarilor dreptului privat. Sustinerea este suplimentar si substantial argumentata prin adoptarea actualului Cod Civil, intrat in vigoare la 1 octombrie 2011, care devine legea fundamentala, dreptul comun in materia raporturilor de drept privat, aplicabil deopotriva particularilor ca indivizi si profesionistilor care exploateaza intreprideri in diverse domenii de interes si, deci, apartinand si altor ramuri ale dreptului privat. Noua reglementare revolutioneaza prin viziunea monista in materia raporturilor de drept privat, constand in pretentia de a oferi o baza reglementara unica si uniforma tuturor categoriilor de raporturi dintre particulari, civili si profesionisit deopotriva. Evident, desi este legea fundamentala pentru aceasta ramura a dreptului nu este insa unica. Este completata de reglementari speciale, aplicabile unor domenii sau/si unor profesionisti si care definesc, la randul lor subramuri ale dreptului privat, cum sunt; dreptul afacerilor, dreptul muncii, dreptul familiei, etc, Asadar, ramura a dreptului privat, dreptul afacerilor are propria identitate, propria autonomie. In raport cu el, dreptul civil ramane dreptul comun, ale carui reguli completeaza reglementarile speciale ale dreptului afacerilor. In comparatie cu el, insa, dreptului afacerilor ii este proprie o dinamica aparte, superioara oricarei alte subramuri a dreptului privat si justificata de natura, complexitatea si specificitatea activitatii profesionistilor si a domeniului pe care acestia il exploateaza, cel economic, orientat spre profit. 1.3. Definitia dreptului afacerilor; Spre a defini disciplina devine prioritar necesara definirea notiunii de afacere; in sensul ei cel mai cuprinzator, subsumeza orice activitate economica, deci, subordonata unui scop profitabil, si, ca urmare, supusa riscului, asumat de fiecare dintre participanti, ca sansa de castig sau posibilitate de pierdere.

Evolutia si complexitatea dobandita de activitatea economica intr-o epoca acut marcata de tendinta de globalizare atribuie firesc notiunii de afacere valente noi, suplimentare fata de varianta traditionala a ceea ce, sub imperiul vechiului Cod Comercial, (in vigoare intre 1887 2011). identificam cu sintagma activitate comerciala.

Problematica specifica domeniului afacerilor este una complexa si diversa, cu incidente in domeniile fiscalitatii, muncii, concurentei, protectiei consumatorilor, transporturilor, bancar, drepturilor de proprietate industriala, etc. Este argumentul pentru care, in planul stiintelor dreptului, dreptul afacerilor este calificat ca o materie pluridisciplinara constituita din totalitatea normelor juridice care reglementeaza statutul si regimul juridic aplicabil profesionistilor specializati in exploatarea unor intreprinderi, in sensul de activitati organizate pentru producerea, administrarea sau instrainarea de bunuri sau prestarea de servicii in scopuri lucrative, profitabile. 1.4. Obiectul de studiu al dreptului afacerilorDefinitia disciplinei ofera reperele determinarii obiectului dreptului afacerilor : normele juridice aplicabile profesionistilor (comerciantilor) care exploateaza intreprinderi organizate pentru a desfasura activitati economice, ( de productie, comert, prestari servicii) intelese in sensul lor complex, modern, de afacere. Durata cursului insa, dimensionata la un semestru, nu ne va permite o abordare exhaustiva, ci, dimpotriva, ne impune o riguroasa selectie si sinteza a institutiilor juridice analizate. Reper in acest demers devine utilitatea informatiei raportata la profilul profesional al viitorilor absolventi.

1.5. Scurt istoricInainte de a deveni disciplina de studiu sau ramura de drept distincta, materia studiata poate fi identificata ca segment al vietii individului, pragmatic si bine orientat spre activitati aducatoare de beneficii, de profit. Analizate din perspectiva istorica, pana sa devina profitabile, aceste activitati au raspuns nevoilor de existenta ale individului. Astfel;1.5.1 In antichitate; spre a-si acoperi necesarul existential, oamenii au inceput sa schimbe intre ei produsele de care dispuneau, fie realizate prin munca lor, fie obtinute din mediul inconjurator. Schimbul, asadar, in varianta sa primitiva numita troc, a fost rezultatul constientizarii ideii de proprietate, a dreptului de a dispune liber asupra unor bunuri. Mai tarziu, pe masura cresterii nevoilor oamenilor si a dezvoltarii, a intensificarii relatiilor dintre ei, au aparut targurile, ca locuri de intalnire organizate periodic in vederea realizarii schimbului de produse. Este perioada din istoria omenirii in care nu se poate vorbi inca de nevoia unor reglementari in materie comerciala, in primul rand datorita preponderentei componentei agricole si pastorale a vietii. Nevoia unor reglementari in materie a aparut treptat, pe masura dezvoltarii comertului. Contributii semnificative in acest sens, (al dezvoltarii comertului), si-au adus fenicienii, egiptenii, grecii, ultimii fiind si cei care au instituit primele reguli aplicabile activitatii comerciale, in principal celei maritime. In perioada de glorie a imperiului roman, careia ii apartin importante reglementari de natura civila, comertul nu s-a bucurat de succes, principalele surse de agoniseala fiind agricultura si razboaiele purtate pentru expansiune teritoriala. Mai mult, romanii considerau activitatea in domeniul comertului ca fiind degradanta, adecvata doar pentru sclavi si popoarele supuse lor. Ca urmare, considerau ca reglementarile lor in materie civila erau suficiente si pentru domeniul comercial.

1.5.2. In evul mediu; Prabusirea imperiului roman a avut ca efect atat faramitarea puterii politice cat si dezmembrarea sistemului de drept unitar. Au aparut statele cetati italiene, (Milano, Bolognia, Genova, Florenta, Pisa), si odata cu ele, interesul comerciantilor de a se organiza in corporatiuni, spre a-si reprezenta interesele proprii. Corporatia, cuprinzand comerciantii si mestesugarii apartinand unei anumite ramuri, a inceput sa-si configureze reguli proprii care au devenit, practic, primele norme aplicabile in materie comerciala. Cu timpul, ele au fost coagulate in asa numite statute, fiecare dintre ele reprezentand ansamblul reglementarilor proprii unei corporatii.

1.5.3. Epoca moderna. Dezvoltarea comertului a impus inlocuirea acestor norme cutumiare