26 Alexandru Bacaci, Gheorghe Comăniță - Drept civil. Succesiunile

Alexandru Bacaci Gheorghe Comăniţă

Drept civil. Succesiunile

Universul Juridic Bucureşti

-2013-

Editat de S.C. Universul Juridic S.R.L.

Copyright © 2013, S.C. Universul Juridic S.R.L.

Toate drepturile asupra prezentei ediţii aparţin S.C. Universul Juridic S.R.L. Nicio parte din acest volum nu poate fi copiată fără acordul scris al S.C. Universul Juridic S.R.L.

NICIUN EXEMPLAR DIN PREZENTUL TIRAJ NU VA FI COMERCIALIZAT DECÂT ÎNSOŢIT DE SEMNĂTURA ŞI ŞTAMPILA EDITORULUI, APLICATE PE INTERIORUL ULTIMEI COPERTE.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României BACACI, ALEXANDRU Drept civil : succesiunile / Alexandru Bacaci, Gheorghe Comăniţă. - Bucureşti : Universul Juridic, 2013 ISBN 978-606-673-143-0

I. Comăniţă, Gheorghe

347.65(498)

REDACÞIE: tel./fax: 021.314.93.13 tel.: 0732.320.666 e-mail: [email protected]

DEPARTAMENTUL tel.: 021.314.93.15 DISTRIBUÞIE: fax: 021.314.93.16

e-mail: [email protected]

www.universuljuridic.ro

DREPT CIVIL. SUCCESIUNILE

Alexandru Bacaci, Gheorghe Comăniță - Drept civil. Succesiunile

Secțiunea a II-a

Principiile devoluţiunii succesorale legale

La baza devoluţiunii legale a moştenirii stă legătura de rudeie dintre de cuius şi cei

chemaţi la moştenirea sa, sau calitatea de soţ supravieţuitor (art. 963 NCC). În lipsa oricărei

rude din categoria celor chemaţi la moştenire, precum şi a soţului supravieţuitor, moştenirea

se va atribui comunei, oraşului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau

bunurile la data deschiderii moştenirii.

Rudenia de sânge, şi cea civilă rezultă din adopţie, este creiteriul dunfamental al

vocaţiei succesorale legale la care, aşa cum am arătat se adaugă calitatea de soţ supravieţuitor

a defunctului1.

Nu toate rudele, indiferent de grad, pot fi chemate la moştenire căci chemate fiind

nelimitat la moştenire s-ar ajunge, în adevăr la grafmentare excesivă a patrimoniului

succesoral care nu e de dorit. În determinarea categoriilor de rude care au vocaţie succesorală

la moştenirea lui de cuius leguitorul a adoptat două criterii esenţiale şi anume clasa sau

ordinul de moştenitori şi gradul de rudenie dintre defunct şi succesibili.leguitorul a creat patru

clase de moştenitori, bazat tot pe gradul de rudenie, stabilind între ele o ordine de preferinţă,

iar în cadrul fiecărei clase, chemarea concretă la moştenire se determină tot pe baza gradului

de rudenie, în sensul că rudele de grad mai apropiat îi înlătură pe cele în grad mai îndepărtat.

În linie dreaptă rudele lui de cuius sunt chemate la moştenire la infinit, dar în linie colaterală

leguitorul mărgineşte chemarea lor la gradul IV inclusiv.

Chemarea în acest mod a rudelor şi a soţului supravieţuitor la moştenirea lui de cuius

are la bază interesul socialmente acceptat al conservării bunurilor dobândite, uneori, în

generaţii succesive în sânul aceleaşi familii, prezumându-se afecţiunea firească dintre defunct

şi aceste persoane determinate de leguitor. „Moştenirea se cuvine, în ordinea şi după regulile

stabilite în prezentul titlu, soţului supravieţuitor şi rudele defunctului şi anume descendenţilor,

ascendenţilor şi colateralilor acestuia, după caz” spune art. 963 alin. (1) NCC, sintetizând

principiile de mai sus.

Primul principiu al devoluţiunii succesorale legale este acela potrivit căruia succesorii

sunt chemaţi la moştenire în ordinea claselor de moştenitori.

Noul Cod civil, în art. 963 şi 964, stabileşte patru clase de moştenitori cu ordinea lor în

preferinţă. Prima clasă de moştenitori vine la moştenire excluzând total pe cei care fac parte

din cea de a doua sau subsecventă clasă de moştenitori. Clasa a doua vine la moştenire numai

în lipsa oricăror moştenitori din prima clasă şi exclude total pe cei care ac parte din clasa a

treia şi a patra. Cei din clasa a treia vin la moştenire numai dacă nu există moştenitori din

prima şi a doua clasă de moştenitori şi exclud pe cei din clasa a patra de moştenitori şi, în fine,

cei din clasa a patra pot veni la moştenire nhumai dacă nu există moştenitori din clase

superioare.

Cele patru clase de moştenitori determinate de leguitor sunt următoarele:

- clasa I – care cuprinde descendenţii în linie dreaptă ai defunctului, adică copiii

defunctului, nepoţii, strănepoţii etc. acestuia fără limită de grad;

- clasa a II-a – care cuprinde ascendenţii şi colateralii privilegiaţi, adică părinţii

defunctului împreună cu fraţii şi surorile acestuia, precum şi descendenţii lor, până la gradul

IV inclusiv. Pentru că ea cuprinde, pe de o parte, părinţii defunctului, care sunt rude în linie

ascendentă de gradul I cu acesta, iar pe de altă parte, pe fraţii şi surorile defunctului şi copiii

1 Art. 274 alin. (2) NCC permite, pentru motive excepţionale, încheierea căsătoriei şi între rudele în linie

colaterală de gradul al patrulea. În acest caz, soţul supravieţuitor este şi rudă cu defunctul. În acest caz, soţul

supravieţuitor poate invoca dreptul său la moştenire bazat pe această legătură de rudenie sau, alternativ, pe acela

de soţ supravieţuitor, dar nu cumulativ.

Titlul II. Moştenirea legală


acestora, care sunt rude în linie colaterală până la gradul IV, ea se numeşte clasă mixtă a

ascendenţilor şi colateralilor privilegiaţi;

- clasa a III-a – care cuprinde pe ascendenţii ordinari, adică bunicii şi străbunicii

defunctului etc., fără limită în grad;

- clasa a IV-a – care cuprinde pe colateralii ordinari, adică unchii, mătuşile, verii

primari, fraţii şi surorile bunicilor defunctului.

În concurs cu fiecare din aceste clase sau singur în măsura în care există rude de sânge,

vine la moștenire soțul supraviețuitor al defunctului. În cazul în care nu există niciuna dintre

rudele curpinse în cele patru clase de moștenitori și nici soț supraviețuitor, potrviti art. 963

alin. (3) NCC, moștenirea devine vacantă și se cuvine comunei, orașului sau, după caz,

municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moștenirii.

Așadar, gradul de rudenie stă la baza apartenenței la o clasă de moștenitori sau alta,

dar așa cum vom vedea, el are importanță și în cadrul aceleași clase de moștenitori.

Legătura de rudenie se stabilește potrivit art. 405 și 406 NCC, ea fiind de două feluri:

rudenie în linie dreaptă, ascendență sau descendentă, și rudenie colaterală. ”Rudenia este în

linie dreaptă în cazul descendenței unei persoane dintr-o altă persoană și poate fi ascendentă

sau descendentă.

Rudenia este în linie colaterală atunci când rezultă fin faptul că mai multe persoan au

un ascendent comun” [art. 406 alin. (1) și (2) NCC].

În linie dreaptă gradul de rudenie se stabilește după numărul nașterilor existente între

persoanele între care dorim să stabilim gradul de rudenie. Astfel tatăl și fiul sunt rude de

gradul I, iar nepotul de fiu și bunicul sunt rude de gradul II. În linie colaterală gardul de

rudenie se stabilește după numărul nașterilor care urcă de la persoana al cărei grad de rudenie

trebuie să-l stabilim până la ascendentul comun și apoi de la aceasta până la persoana față de

care urmează să stabilim gradul de rudenie. Astfel, frații sunt rude de gradul II, unchiul cu

nepotul de frate sunt rude de gradul III, iar verii primari sunt rude de gradul IV [art. 406 alin.

(3) NCC].

Rudele în linie dreaptă ale defunctului sunt chemate teoretic la moștenire la infinit.

Practic, însă, limitarea vine de la limitele biologice ale vieții omului neputându-se depăși

gradul III sau IV de rudenie. În linie colaterală, așa cum am văzut, rudele sunt chemate la

moștenire numai până la gradul IV inclusiv2.

În cazul existenței unor moștenitori aparținând la clase siferite, ceea ce interesează, sub

aspectul chemării la moștenire, este apartenența la o clasă de moștenitori, iar nu gradul de

rudenie cu defunctul. Astfel nepotul de fiul al defunctului este rudă de gradul II cu acesta, dar

aparținând clasei I de moștenitori, va înlătura de la moștenire pe tatăl defunctului care este

rudă de gradul I, dar face parte din clasa a II-a de moștenitori.

Abia în interiorul aceleaiși clase, cum vom vedea în cele ce urmează, gradul de rudenie

este decisiv.

Prin excepție, soțul supraviețuitor nu este înlăturat de nicio clasă de moștenitori și vine

în concurs cu toate la moștenire, după cum nici nu înlătură rudele aparținând celor patru clase

de moștenitori, doar cota sa de moștenire variază după cum vine în concurs cu moștenitori

dintr-o clasă sau alta.

Noul Cod civil reglementează prin art. 964 alin. (2) ipoteza, care în vechea

reglementare nu era prevăută, dar a fost observată ca posibilă de doctrină, când pot veni la

moștenire concomitent două clase de moștenitori. ”Dacă în urma dezmoștenirii rudele

defunctului din clasa cea mai apropiată nu pot culege întreaga moștenire, atunci partea rămasă

se atribuie rudelor din clasa subsecventă care îndeplinesc condițiile pentru a moșteni”.

2 Până la legea din 28 iulie 1928 privind impozitul pe succesiuni rudele erau chemate la moștenire până

la gradul 12 inclusiv.



Într-o astfel de situație, moștenitorii reervatari (descendenții, ascendenții privilegiați și

soțul supraviețuitor) exheredați vor putea culege numai rezerva succesorală care li se cuvine,

cotitatea disponibilă urmând a fi culeasă de moștenitorii din clasa subsecventă, dacă de cuius

nu a dispus astfel prin testament.

Al doilea principiu al devoluțiunii succesorale legale este acela al priorității gradului

de rudenie cu defucntul într rudele din cadrul aceleași clase (sau regula proximității gradului

de rudenie) consacrat în art. 964 alin. (3) NCC.

În lumina acestui principiu în ipoteza că la moartea defunctului au rămas mai multe

rude ale sale aparținând aceleiași clase, rudele în grad mai apropiat le vor înlătura de a

moștenire pe cele în grad mai îndepărtat. Astfel, fiul lui de cuius va înlătura de la moștenire pe

nepotul de fiu al lui de cuius. Ei aparțin aceleiași clase de moștenitori, dar în vreme ce fiul

este rudă de gradul I, nepotul de fiu este rudă de gardul II.

Prin excepție, în clasa a doua de moștenitori părinții defunctuluim deși sunt rude de

gradul I cu defunctul, nu vor înlătura dela moștenire pe frații și surorile defunctului, care sunt

rude de gardul II cu acesta, vor veni împreună la moștenire. De asemenea, constituie o

excepție de la acest principiu reprezentarea succesorală de care ne vom ocupa în cele ce

urmează.

Al treilea principiu al devoluțiunii succesorale legale este acela potrivit căruia în sânul

aceleiași clase de moștenitori rudele de grad egal moștenesc în părți egale [art. 964 alin. (4)

din noul Cod civil].

Potrivit acestui principiu dacă există mai multe rude din aceeași clasă de moștenitori și

ele au același grad de rudenie cu defunctul vor moșteni cote egale din moștenirea acestuia.

Și de la acest principiu există două excepții și anume aceea a fraților și surorilor care

provin din căsătorii diferite și se moștenesc între ei [art. 981 alin. (3) și (4) NCC]. În acest

caz, așa cum vom vedea, moștenirea nu se împarte în mod egal sau pe capete, ci pe linii. Cei

care sunt frați după ambii părinți vor lua mai mut decât cei care sunt frați numai după unul

dintre părinți. A doua excepție o constituie repreentarea succesorală când împărțirea

moștenirii se face pe tulpini.

În cazul celei de a doua clase de moștenitori este evident că ascendenții privilegiați

(părinții defunctului) nu vor primi cote egale din moștenire cu colateralii privilegiați, întrucât

sunt rude de grade diferite.

Soțul supraviețuitor, care vine în concurs cu toate clasele de moștenire, va primi o cotă

diferită după clasa de moștenitori cu care vine în concurs.

Secțiunea a III-a

Reprezentarea succesorală

§1. Noțiunea reprezentării succesorale

Reprezentarea succesorală nu trebuie confundată nici cu reprezentarea convențională

pe care o generează mandatul și nici cu cea legală a minorului sau interzisului judecătoresc

căci nu are nicio legătură cu acestea. Potrivit art. 965 NCC, reprezentarea succesorală este

instituția în virtutea căreia un moștenitor legal mai îndepărtat în grad, numit reprezentant,

urcă în locul ascendentului său, numit reprezentat, care este predecedat, la data deschiderii

moștenirii, fie nedemn, pentru a culege partea de moștenire care i s-ar fi cuvenit acestuia.

O vreme, reprezentarea a fost considerată ca o ficțiune a leguitorului care are drept

efect de a pune pe reprezentanți în locul, gradul și drepturile reprezentatului. Încă în doctrina

franceză a fost criticată definirea reprezentării succesorale ca o ficțiune căci, s-a spus,

leguitorul modern nu are nevoie de ficțiuni, precum pretorul roman, ci poate introduce o

excepție de la regulă în mod direct. Unii autori au definit-o atunci ca fiind un beneficiu al legii



în virtutea căruia o persoană mai îndepărtată în grad urcă în locul și gradul părintelui său care

nu mai este în viață la data deschiderii succesiunii pentru a culege partea care i s-ar fi cuvenit

acestuia, dacă s-ar fi aflat în viață.

În prezent, reprezentarea nu mai este caracterizată de către leguitor ca fiind o ficțiune a

legii și aduce noutatea că nu numai cel predecedat la momentul deschiderii succesiunii poate

fi reprezentat, ci și cel care este nedemn față de defunct. S-a înlăturat astfel inechitatea din

vechiul Cod civil care interzicea reprezentarea celui nedemn de către copiii săi, care nu aveau

nicio culpă față de defunct.

Cel reprezentat este ascendentul precededat față de de cuius, sau nedemn față de

acesta, iar reprezentantul este cel care urcă în locul și gradul său, culegând partea care i s-ar fi

cuvenit dacă ar fi fost în viață la data morții lui de cuius sau nu era nedemn. De pildă, dacă la

moartea sa de cuius a lăsat un fiu și doi nepoți, copiii celuilalt fiu al său predecedat sau

nedemn, fiul în viață, deși rudă de gradul I cu defunctul, nu-i va înlătura de la moștenire pe cei

doi copii ai fratelui său, ci aceștia vor veni la moștenire culegând împruenă partea care i s-ar fi

cuvenit tatălui lor, dacă ar fi fost în viață sau nu ar fi fost nedemn.

În acest mod, reprezentarea constituie o abatere de la regula proximității gradului de

rudenie, potrivit căreia fiul în viață al defunctului a data deschiderii succesiunii ar trebui să-i

înlăture de la moștenire pe cei doi nepoți, copiii fratelui său decedat înainte de aceasta sau

nedemn.

Tot astfel, reprezentarea succesorală este o abatere și de a principiul potrivit căruia

rudele în grad egal, aparținând aceleiași clase succesorale, moștenesc în părți legale, căci de

pildă, dacă de cuius a avut doi copii, ambii predecedați, iar unul a avut copii, iar celălalt trei

copii, toți fiind așadar nepoți de fiu, nu vor moșteni în părți egale, ci primii doi vor împărți

partea de 1/2 care s-ar fi cuvenit tatălui lor, iar caelaltă parte de 1/2 va fi împărțită de astă

dată, e cei trei nepoți care vin și-l reprezintă pe tatăl lor predecedat sau nedemn.

”Dreptul la moștenire nu poate depinde de hazard (predecesul sau supraviețuirea unor

rude), iar moartea prematură a părinților nu trebuie să dăuneze unora dintre copii și nici să

profite altora” s-a spus în doctrină.

§2. Cazurile de aplicare a reprezentării succesorale

Așa cum am văzut, reprezentarea succesorală fiind o excepție de la principiile

devoluțiunii legale a moștenirii, revederile legale care o reglementează sunt de strictă

interpretare.

Din prevederile art. 966 NCC rezultă că reprezentarea succesorală este admisă în cazul

descendenților copiilor lui de cuius și ai descendenților din frați și surori. Nu pot beneficia de

reprezentare nici ascendenții privilegiați, nici ascendenții ordinari, nici colateralii ordinari și

nici soțul supraviețuitor.

Din analiza prevederile legale amintite mai sus rezultă că atunci când reprezentarea

este admisă ea operează:

A) în toate cazurile;

B) la infinit;

C) de drept și imperativ.

A) Prin afirmația că reprezentarea operează în toate cazurile vom înțelege referindu-ne

la clasa descendenților, că ea va opera și în ipoteza că la moștenire vin descendenți de gradul

I, cu descendenți de gradul II (nepoți) care-l reprezintă pe ascendentul lor predecedat sau

nedemn, precum și în ipoteza că toți descendenții de gradul I sunt decedați și vin la moștenire

prin reprezentare numai nepoții, rude de gardul II, care iau locul ascendenților lor rude de

gardul I. De pildă, dacă de cuius a avut doi fii, din care unul este predecedat sau nedemn, dar a

avut, la rândul său, doi fii, aceștia din urmă luând locul tatălui lor prin reprezentare, vor veni



la moștenire împreună cu fiul în viață al lui de cuius (unchiul lor) și vor culege cota de ½ care

s-ar fi cuvenit tatălui lor dacă era în viață sau nu ar fi fost nedemn. Caelaltă cotă o va lua,

evident, fiul în viață la data deschderii moștenirii, al lui de cuius.

Într-o a doua ipoteză, dacă ambii fii ai lui de cuius au predecedat acestuia sau au fost

nedemni, dar fiecare a lăsat câte doi copii, aceștia vor veni la moștenire prin reprezentarea

părinților, dar fiecare a lăsat câte doi copii, aceștia vor veni la moștenire prin reprezentarea

părinților lor, care erau rude de gardul I cu defunctul și vor împărți între ei părțile care ar fi

revenit ascendenților lor dacă erau în viață la data deschiderii succesiunii sau nu ar fi fost

nedemni.

Tot astfel ascendenții din frați sa surori, care sunt rude de gradul III cu defunctul și fac

parte din clasa a doua mixtă de moștenitori vor putea veni la moștenire prin reprezentare, fie

că există frați în viață ai lui de cuius, fie că vin numai nepoți de frate și soră la moștenire.

B) Prin afirmația că reprezentarea operează la infinit vom înțelege că în cazul

descendenților în linie dreaptă, așadar al clasei I de moștenitori, se bucură de reprezentare nu

numai cei care sunt rude de gradul II cu defunctul, ci și cei de gradul III și așa mai departe la

infinit. În schimb, în linie colaterală leguitorul mărginește și reprezentarea succesorală până la

gardul IV de rudenie inclusiv.

C) Normele care reglementează reprezentarea au un caracter imperativ, ele operează

de drept, ceea ce înseamnă că efectele lor nu pot fi, în principiu, modificate, nici prin voința

defunctului, nici prin aceea a reprezentatului și nici a celor care reprezintă.

Totuși dacă descendentul defunctului, de pildă, a renunțat la moștenirea acestuia, el nu

va putea fi reprezentat, căci, așa cum am arătat, renunțătorul nu poate fi reprezentat. El este

considerat străin de moștenire, iar partea sa va profita celorlalți coerezi. În cazul în care este

vorba de un singur succesibil din acel grad, succesiunea va trece la gradul următor.

La exercitarea dreptului de opțiune succesorală și cel care reprezită poate renunța la

moștenirea defunctului, astfel că împărțirea moștenirii, în acest caz se face nu pe tulpini

(caracteristica reprezentării) ci pe capete.

La rândul său, defunctul poate influența și el efectele reprezentării în cazul în care,

prin testament, dispune ca reprezentanții să moștenească în cote egale și nu inegale, ca în

cazul împărțirii pe tulpini, caracteristica reprezentării, cu condiția respectării rezervei

succeosrae a descendenților legatari.

§3. Condițiile reprezentării succesorale

Reprezentarea, așa cum prevede art. 967 NCC, operează numai dacă sunt prezente

două condiții, din care una privește persoana celui reprezentat, iar a doua persoana celui care

reprezintă. Aceste condiții sunt următoarele:

A. Cel reprezentat să fie decedat la data deschiderii moștenirii sau nedemn. S-a

precizat că reprezentatul nu este necesar să fie predecedat față de decuius căci reprezentarea

va opera chiar în ipoteza în care cel reprezentat a decedat concomitent cu de cuius, ca de pildă

în cazul comorienților sau al persoanelor decedate în același timp, fără să fie comorienți, astfel

că mai coerent este să se spună ca cel reprezentat să fie decedat la data deschiderii succesunii,

decât să se folosească noțiunea de predecedat la data deschideri moștenirii.

În legătură însă cu situația comorienților s-a exprimat și părerea că în acest caz

reprezentarea nu ar opera pentru că cel ce ar umra să fie reprezentat, fiind prezumat mort în

același coment cu de cuius, el nu are capacitatea succesorală cîci nu exista în acel moment și,

așa fiind, locul său nu este util. Împărtășim prim aopinie numai pentru argumentul de echitate

căci, în adevăr, dacă de pildă de cuius împreună cu unul dintre cei doi fii ai săi decedează în

aceeași catastrofă, fiind considerați comorienți, dacă fiii celui decedat împreună cu tatăl lor nu



ar putea veni la moștenirea bunicului lor prin reprezentare, această moștenire ar fi culeasă în

totalitate de celălalt fiu al lui de cuius, rămas în viață, ceea ce este inechitabil.

Persoanele în viață, așadar, nu vor putea fi reprezentate la moștenire, dar vor putea fi

reprezentate persoanele în viață declaarte nedemne față de defunct. Posibilitatea reprezentării

celui nedemn, aflat în viață la deschiderea moștenirii, este noutatea adusă de Codul civil

actual față de vechea reglementare care era nedreaptă, în acaestă privință, având în vedere

caracterul personal al sancțiunii nedemnității, așa cum doctrina a semnalat de atfel.

Cei în viață, cu vocație la moștenire, fie vor moșteni pe defunct în nume propriu, dacă

nu sunt nedemni, fie vor fi înlăturați de la moștenire de rude în grad mai apropiat cu acesta.

Tot așa cei declarați dispăruți nu pot fi reprezentați fiind considerați în viață până la

momentul în care intervine hotărârea judecătorească de declarare a morții. Dacă prin această

hotărâre rămasă definitivă și irevocabilă se stabilește o dată a morții anterioară sau

concomitentă cu data deschiderii succesiunii reprezentarea va fi posibilă.

Așa cum rezultă din art. 967 alin. (1) din noul Cod civil, nu poate fi reprezentată nici

persoana dezmoștenită de către defunct și nici cel care a renunțat la moștenirea defunctului.

Din interdicția reprezentării persoanelor în viață la data deschiderii moștenirii, cu

excepția celor nedemni, rezultă consecința că reprezentarea nu poate opera prin salturi și nicio

misso medio. Reprezentantul trebuia să urce din grad în grad, până la gardul cel mai apropiat

de defunct.

B. Reprezentantul să aibă vocație succesorală proprie la moștenirea defunctului.

Reprezentantul, fiind chemat să-l moștenească pe defunct trebuie să îndeplinească toate

condițile cerute de lege pentru a-l putea moșteni pe a acesta. Trebuie să aivă capacitate

succesorală, să nu fie nedemn față de defunct și să aibă vocație proprie la moștenirea acestuia.

Faptul că reprezentantul a fost nedemn față de cel pe care-l reprezintă nu este o piedică în

calea reprezentării și nici renunțarea la moștenirea reprezentatului [art. 967 alin. (3) NCC]. În

linie colaterală descendenților din frați și surori pot veni la moștenire prin reprezentare numai

până la gradul IV inclusiv ”nefiind de conceput ca o persoană situată în afara sferei rudelor

chemate de lege la moștenire (cum este de exemplu fiul strănepotului de frate al defunctului,

rudă de gradul al cincilea cu acesta) să poată veni la succesiunea lui de cuius prin

reprezentarea rudelor de grad succesibil predecedate”.

În privința rudeniei izvorâte din adopție, începând cu data de 12 iunie 1997 când a

intrat în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 25/1997 (modificată prin Legea nr.

87/1998) și potrivit Legii nr. 273/2004, iar în prezent potrivit art. 470 din noul Cod civil,

aexistă un singur fel de adopție și anume adopția cu efectele filiației firești sau cu efecte

depline. Adopțiile încuviințate în trecut pot să fie și adopții cu efecte restrânse, așa cum au

fost ele reglementate de Codul familiei, întrucât legea nouă nu retroactivează.

În cazul adopției (înfierii) cu efecte depline, cel adoptat și descendenții săi pot veni la

moștenire prin reprezentare la fel ca și copiii rezultați din filiația firească întrucât ei, ca

urmare a adopției, devin rude cu adoptatorul, precum și cu rudele acestuia, iar efectele

rudeniei de sânge dintre copil și părinții săi încetează. Dacă adopția (înfierea) a fost cu efecte

restrânse descendenții celui adoptat vor putea veni la moștenire prin reprezentare numai dacă

adopția a fost făcută de către de cuius, dar dacă ea a fost făcută de către descendenții săi sau

de colateralii privilegiați ori nepoții acestora reprezentarea nu mai poate avea loc întrucât cel

ce ar urma să fie reprezentat nu are vocație proprie la moștenirea defunctului nefiind rudă cu

acesta. Adoptatul cu efecte restrânse și descendenții săi vor putea veni însă la moștenire prin

reprezentare în familia lor firească pentru că în acest caz legăturile de rudenie cu familia de

sânge nu s-au întrerupt.

Dacă adopția este defăcută, legăturile de rudenie ale adoptatului cu adoptatorului și

rudele acestuia încetează numai pentru viitor, de la data hotărârii judecătorești, dată de la care



se restabilesc legăturile de rudenie ale acestuia cu famialia firească. Astfel, determinarea

vocației succesorale a adoptatului trebuie apreciată în funcție de data deschiderii succeisunii și

data desfacerii adopției.

Dacă însă are loc anularea adopției, aceasta are efecte retroactive, considerându-se că

legăturile de rudenie civilă create prin adopție nu au existat niciodată.

§4. Efectele reprezentării succesorale

Noul Cod civil vorbește de un efect general al reprezentării (art. 968) și de un efect

particular al acesteia (art. 969).

Efectul principal (general) al reprezentării succesorale este împărțirea moșteirii pe

tulpini și nu pe capete. Așadar, reprezentanții vor culege întotdeauna numai partea care s-ar fi

cuvenit antecesorului lor pe care-l reprezintă. Daă de pildă, de cuius a avut doi fii, ambii

predecedați sau nedemni, dar unul a avut la rândul său doi fii, iar ceilalți trei fii, care vin toți

la moștenirea prin reprezentare, moștenirea lui de cuius se va împărți în două, iar cota de 1/2

se va împărți între cei doi reprezentanți ai primului copil al lui de cuius predecedat sau

nedemn, iar cealaltă cotă de 1/2 se va împărți în părți egale între cei trei reprezentanți ai celui

de–al doilea fiu al lui de cuius predecedat sau nedemn și el. Succesibilii sunt, evident, liberi să

accepte sau nu moștenirea, dar dacă au acceptat-o reprezentarea operează de drept, efectele ei

neputând fi modificate nici prin voința reprezentațnților și nici a lui de cuius, cum am preciat

mai sus.

Moștenitorii care vin prin reprezentare la moștenire dobândesc nu numai drepturi ci și

obligații, funcție de vocație succesorală a fiecăruia. Nu are importață dacă au renunțat sau au

acceptat moștenirea lăsată de cel pe care-l reprezintă.

Noul Cod civil definește în art. 968 alin. (2) ce se înțelege prin tulpină. ”Prin tulpină se

înțelege:

- înăuntrul clasei întâi, descdendentul de dragul întâi care culege moștenirea sau este

reprezentat la moștenire;

- înăuntrul clasei a doua, colateralul privilegiat de gradul al doilea care culege

moștenirea sau este reprezentat la moștenire”. În alineatul (3) al aceluiași articol se prevede

că: ”Dacă aceeași tulpină a produs mai multe ramuri, în cadrul fiecărei ramuri, subdivizarea se

face tot pe tulpină, partea cuvenită descendenților de același grad, din aceeași ramură

împărțindu-se între ei în mod egal”.

În această privință noua reglementare păstrează regulile vechiului Cod civil,

neaducând nicio inovație.

Efectul particular al reprezentării succesorale este reglementat de prevederile art. 969

alin. (1) din noul Cod civil. Se dispune în felul următor: ”Copiii nedemnului, concepuți

înainte de deschiderea moștenirii de la care nedemnul a fost exclus, vor raporta la moștenirea

acestuia din urmă bunurile pe care le-au moștenit prin reprezentarea nedemnului, dacă vin la

moștenirea lui în concurs cu alți copii ai săi, concepuți după deschiderea moștenirii de la care

a fost ănlăturat nedemnul. Raportul se face numai în cazul și în măsura în care valoarea

bunurilor primite prin reprezentarea nedemnului a depășit valoarea pasivului succesoral pe

care reprezentantul a trebuit să îl suporte ca urmare a reprezentării”.

Rostul acestei soluții este acela de a nu-i avantaja pe copiii concepuți ai nedemnului, la

data deschiderii moștenirii, care, având astfel capacitate succesorală, pot veni prin

reprezentarea ascendentului lor nedemn la moștenire, față de copiii concepuți și născuți

ulterior, care neavând capacitate succesorală la data deschiderii moștenirii, de vreme ce nu

erau concepuți, nu au putut veni prin reprezentarea ascendentului lor nedemn să culeagă

moștenirea lui de cuius.”



Raportarea se face numai în măsura în care valoarea bunurilor primite prin

reprezentare depășește valoarea pasivului succesoral, adică numai în măsura în care prin

reprezentare are loc o sporire a patrimoniului copiiilor nedemnului care îl reprezintă pe acesta.

Raportul se face potrivit dispozițiilor la raportul donațiilor [art. 969 alin. (2) NCC] u

toate că, în fond, între cele două feluri de raport există unele deosebiri.

Reprezentarea succesorală nu trebuie confundată cu retransmiterea dreptului de

opțiune succesorală reglementată de art. 1105 NCC.

Ne aflăm în prezența retransmiterii în situația în care moștenitorul defunctului trăiește

o scurtă perioadă de timp (indiferent cât) după data deschiderii moștenirii (moment în care are

caacitate succesorală), dar moare înainte de a-și fi exercitat dreptul de opțiune succesorală. În

această situație, dreptul acestuia de a opta se trasnmite succesorilor săi, care îl exercită

separat, fiecare pentru partea sa, în termenul de opțiune ce a mai rămas din cel al autorului lor.

Retransmiterea are elemente de asemănare cu reprezentarea numai în cazul ipotezei de

predeces al reprezentatului și nu în ipoteza nedemnității acestuia. Numai că, în cazul

reprezentării succesorale reprezentatul moare înaintea deschiderii moștenirii, pe când în cazul

retransmiterii, moștenitorul lui de cuius moare după deschiderea moștenirii, dar înainte de a-și

fi exercitat dreptul de opțiune succesorală în termenul legiuit, iar dreptul său se transmite

succesorilor săi, care-l vor exercita în cadrul teremenului de opțiune rămas.

În cazul retransmiterii este vorba de două sau mai multe moșteniri astfel că ele trebuie

examinate, separat, atât în ce privește capacitatea succesorală, termenele de opțiune

succesorală, componența masei succesorale, precum și în privința cotelor care se cuvin

moștenitorilor.

Se mai impune recizarea că, în vreme ce reprezentarea operează numai în cazul

moștenirii legale, retransmiterea se aplică și succesiunii testamentare.

Competența teritorială a notarului și instanței de judecată se va determina, în cazul

retransmiterii succesorale, în funcție de locul deschiderii ultimei moșteniri.

§5. Reprezentarea succesorală raportată la Legea nr. 18/1991 și la Legea nr.

10/2001

În ipoteza că fostul proprietar al terenului nu este în viață, potrivit art. 8 din Legea nr.

18/1991 (republicată în 1998, cu modificările aduse de Legea nr. 169/1997) pot solicita

reconstituirea dreptului de proprietate moștenitorii acestuia în condițiile legii civile. În

consecință, așa cum corect s-a precizat, de vreme ce legea civilă permite moștenirea prin

reprezentarea, înseamnă că această instituțieîși are aplicare și în domeniul reconstituirii

dreptului de proprietate asupra terenurilor potrivit Legii nr. 18/1991. de altfel, Regulamentul

aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 131/1991, în art. 14 prevede, în mod expres, că

descendenții copiilor fostului proprietar decedat, precum și cei din frați și surori pot veni la

moștenire în locul părinților lor decedați anterior autorului succesiunii, așadar prin

reprezentare. Reprezentarea nu este admisă însă în cazul în care rerezentantul a decedat nu

anterior ci ulterior fostului proprietar al terenului, însă decesul a avur loc înaintea apariției

Legii nr. 18/1991, cum în mod eronat s-a susținut de cptre unii autori. Succesunea se deschide

la data morții fostului proprietar al terenului, iar nu la apariția Legii nr. 18/1991, astfel că toate

problemele succesiunii se rezolvă raportata la această dată. Numai că legea permite să s

ereconstituie dreptul de proprietate și asupra terenurilor care la data decesului nu erau în

patrimoniul lui de cuius. Dacă moartea coprilului sau a fratelui sau surorii au avut loc ulterior

decesului autorului, întrucât aceștia au fost în viață la data deschiderii succesiunii, ei vor veni

la moștenire în nume propriu, iar cotele moștenite astfel vor reveni propriilor lor moștenitori

prin retransmitere.



Desigur în toate cazurile, indiferent că moștenitorii vin la moștenire în nume propriu,

prin reprezentare sau retransmitere, că sunt moștenitori legali sau testamentari, nu pot dobândi

prin recontituirea dreptului de proprietate mai multe decâr ar fi putut dobândi fostul

proprietar, autorul lor, dacă ar fi fost în viață.

În privința Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod

abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, întrucât art. 4 alin. (2) prevede că de

prevederile acestei legi beneficiază și moștenitorii persoanelor îndreptățite, aceștia vor putea

beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate, fie în nume propriu, fie prin reprezentare

sau retransmitere în condițiile legii civile.

Capitolul II

DREPTURILE SUCCESORALE ALE RUDELOR DEFUNCTULUI

ȘI ALE SOȚULUI SUPRAVIEȚUITOR

Secțiunea I

Clasele de moștenitori

Deși leguitorul în Capitolul III al noului Cod civil, intitulat ”Moștenitorii legali”

tratează, mai întâi, începând în Secțiunea I, art. 970, drepturile succesorale ale soțului

supraviețuitor și abia apoi începând cu Secțiunea a II-a, drepturile la moștenire ale rudelor

defunctului, începând cu art. 975, întrucât, așa cum se prevede în art. 972 drepturile

succesorale ale soțului supraviețitor se determină în funcție de clasa de moștenitori cu care

vine în concurs, pentru o mai bună înțelegere, vom trata mai întâi drepturile succesorale ale

celor patru clase de moștenitori (rude de sânge ale defunctului) și abia apoi pe cele ale soțului

supraviețuitor.

Așa cum am mai precizat, într-o altă parte a acestei lucrări, leguitorul rânduiește rudele

lui de cuius, în privința drepturilor lor la moștenirea acestuia, în patru clase de moștenitori, ale

căror reguli specifice le vom analiza în cele ce urmează.

§1. Clasa I de moștenitori (descendenții defunctului)

Prima clasă de rude chemate la moștenirea defunctului este constituită, potrivit art. 975

alin. (1) NCC, din copiii acestuia și urmașii lor în linie dreaptă la nesfârșit, indiferent că sunt

rezultați din căsătorie sau din afara acesteia.

Actuala reglementare nu mai precizează aici, precum art. 669 din vechiul Cod civil, că

descendenții au drept la moștenirea părinților indiferent de sex și de faptul că ar proveni din

căsătorii diferite. Codul familiei din 1954 a asimilat însă pe deplin copilul din afara căsătoriei

cu cel din căsătorie cu condiția evidentă ca legătura de filiație să fie stabilită prin uan dintre

căile admise de lege. Dacă hotărârea judecătorească de stabilire a paternității față de de cuius

se pronunță după moartea acestuia, survenită în timpul procesului de pildă, copilul a cărui

filiație a fost astfel stabilită are vocație succesorală retroactiv față de tatăl său și rudele

acestuia de la data concepției.

Potrivit vechii reglementări a Codului civil copilul din afara căsătoriei nu avea drepturi

succesorale decât față de mama sa și rudele acesteia și niciun drept la moștenirea lăsată de

tatăl său din afara căsătoriei.

Din perspectiva dreptului la moștenire nu are nicio relevanță eventuala aulare a

căsătoriei părinților din care au rezultat copiii, căci art. 305 NCC prevede expres că:

”Nulitatea căsătoriei nu are niciun efect în privința copiilor, care păstrează situația de copii din

căsătorie”.



În privința diferenței de sex chestiunea este tranșată de principiu prin art. 4 alin. (2) și

art. 16 alin. (1) din Constituție, astfel că o nouă precizare în acest sens era superfluă.

În clasa descendenților se includ și copiii rezultați din adopție. În prezent, legislația

privind regimul juridic al adopției (art. 451 și 470 NCC) consacră numai adopția cu efecte

depline, dar distincția dintre cele două forme de adopție (înfiere) se impune.

Dacă adoptatorul este de cuius, în ambele feluri de adopție, cel adoptat și descendenții

săi vor fi chemați la moștenirea adoptatorului.

În cazul adopției cu efecte depline raporturile de rudenie cu părinții firești și rudele

acestora încetează, astfel că cel adoptat și descendenții săi nu vor mai putea veni la moștenirea

părinților de sânge sau a rudelor acestora. În schimb, în cazul adopției cu efecte restrânse se

păstrează legăturile de rudenie în propria familie, astfel că adoptatul și descendenții săi vin la

moștenirea ascendenților firești în calitate de descendenți.

În ipoteza că adopția nu a fost făcută de către defunct ci de către descendentul acestuia,

numai în cazul adopției cu efecte depline adoptatul și descendenții săi vor avea chemare

succesorală la moștenirea lăsată de defunct, întrucât devin rude nu numai cu adoptatorul ci și

cu rudele acestuia, așadar, și cu defunctul. În cazul adopției cu efecte restrânse însă adoptatul

și descendenții săi nu vor avea vocație la moștenirea ascendentului adoptatorului întrucât nu

sunt rude cu rudele adoptatorului și deci nici cu de cuius.

În cazul reproducerii umane asistate medical cu terț donator, care în prezent este

reglementată de art. 441-447 NCC, se impune din capul locului precizarea că relația de

rudenie și implicit chemarea la succesiunea lui de cuius există între copilul născut astfel și

soțul mamei și nu între copil și terțul donator, care în realitate este tatăl său biologic. Potrivit

art. 441 alin. (1) NCC, între copilul născut prin reproducere umană asistată medical și terțul

donator nu există nicio legătură de filiație. Copilul astfel născut, este asimilat, așadar, cu cel

născut prin concepția naturală. Potrivit art. 446 NCC ”Tatăl are aceleași drepturi și obligații

față de copilul născut prin reproducere asistată medical cu terț donator, ca și față de un copil

născut prin concepțiune naturală”. Evident, copilul născut în astfel de condiții vine la

moștenirea mamei sale.

Potrivit primul principiul care guvernează moștenirea legală și anume că succesorii

sunt chemați la moștenire în ordinea claselor de moștenitori, descendenții defunctului înlătură

moștenitorii din celelalte clase și vin la moștenire, potrivit celui de al doilea principiu, în

ordinea proximității gradului de rudenie [art. 975 alin. (2) NCC].

Există însă o situație în care la moștenirea defunctului pot veni succesori din două

clase subsecvente de moștenitori. Astfel art. 964 alin. (2) NCC prevede că: ”dacă în urma

dezmoștenirii, rudele defunctului din clasa cea mai apropiată nu pot culege întreaga

moștenire, atunci partea rămasă se atribuie rudelor din clasa subsecventă care îndeplinesc

condițiile pentru a moșteni”. Această prevedere legală se aplică, potrivit art. 975 alin. (2)

NCC, și în cazul descendenților. Așa fiind, cum descendenții sunt moștenitori rezervatari, în

cazul dezmoștenirii lor, ei, de principiu, vor primi numai rezerva succesorală, iar cotitatea

disponibilă va fi culeasă de moștenitorii din clasa a doua de moștenitori. Dacă însă nu au fost

dezmoșteniți toți descendenții ci numai unii dintre ei, cei dezmoșteniți vor primi rezerva, iar

cotitatea disponnibilă va fi culeasă de ceilalți moștenitori din prima clasă. Acest lucru rezultă

limpede din prevederile art. 1.075 din noul Cod civil care prevede că: ”Atunci când în urma

dezmoștenirii un moștenitor primește o cotă inferioară cotei sale legale, moștenitorul cu care

vine în concurs culege partea care ar fi revenit celui dezmoștenit.” Așadar, posibilitatea ca la

moștenirea lui de cuius să vină moștenitori din două clase subsecvente de moștenitori, există,

potrivit prevederilor legale enunțate mai sus, numai în ipoteza că toți succesorii din prima

clasă sunt dezmoșteniți și când ei pot culege numai rezerva succesorală, căci dacă există și

numai unul din acaestă clasă, care nu a fost dezmoștenit, acesta va culege cotitatea

disponibilă, care nu va trece la moștenitorii din următoarea clasă.



Împărțirea moștenirii între descendenții de gradul I se face în mod egal sau pe capete.

Aceeași este situația și în cazul descendenților de grad subsecvent când vin la moștenire în

nume propriu și nu prin reprezentare. Dacă însă descedenții de gradul II și următoarele vin la

moștenire prin reprezentare, așa cum am văzut, împărțirea nu se face pe capete, ci pe tulpini și

subtulpini [art. 975 alin. (4) NCC]. Dacă există descendenți mai îndepărtați în grad care nu

beneficiază de reprezentare, ei vor fi excluși de la moștenire căci moștenitorii în grad mai

apropiat cu defunctul îi înlătură de la moștenire pe cei în grad mai îndepărtat.

Leguitorul a ținut să precizeze, în art. 975 alin. (3) din noul Cod civil că în concurs cu

soțul supraviețuitor descendenții defunctului rămânându-i 1/4 din aceasta. Cota soțului

supraviețuitor se va stabili cu prioritate, restul împărțindu-se între descendenți potrivit

regulilor prezentate mai sus.

Descendenții lui de cuius, pot veni la moștenre, așa cum am văzut, în nume propriu sau

prin reprezentare (art. 965 NCC).

Este evident, date fiind condițiile reprezentării, că pot veni la moștenire prin

reprezentare numai descendenții de gardul III și următoarele și nu cei de gradul I. Ei vin, de

regulă, prin reprezentare la moștenire și numa în mod excepțional, în nume propriu, și anume

atunci când autorul lor este dezmoștenit. Dacă autorul lor este nedemn și în viață sau

predecedat, descendenții de gradul III și următoarele vin la moștenire prin reprezentare.

Descendenții sunt moștentitori rezervatari, potrivit prevederilor art. 1.087 din noul Cod

civil, leguitorul păstrându-le, prin voința sa, o parte a moștenirii, care este rezervă, chiar

atunci când defunctul ar fi efectuat liberalități peste cota permisă de lege (cotitatea

doisponibilă) având dreptul cum vom vedea într-o altă parte a acestei lucrări, să ceară

reducțiunea liberalităților excesive.

Rezerva descendenților este, așa cum stabilește leguitorul în art. 1.088 din noul Cod

civil, de 1/2 din cota succesorală care li s-ar fi cuvenit în absența liberalităților sau

dezmoștenirilor. Aceasta înseamnă că, dacă nu vin în concurs cu soțul supraviețuitor rezerva

lor va fi de 1/2 din moștenire, iar când vin în concurs cu acesta va fi de 3/4 , jumătate din trei

pătrimi. Rezerva va fi împărțită în mod egal între descendenți, indiferent de numărul lor, când

au fost dezmoșteniți toți. Dacă însă numai unul dintre ei a fost dezmoștenit, acesta va culege

rezerva de 1/2 din cota care i s-ar fi convenit, restul urmând să fie cules de către descendenții

care au fost dezmoșteniți.

Descendenții defunctului sunt, potrivit art. 1.126 NCC, și moștenitori sezinari, astfel

având dreptul de a intra în posesia moștenirii fără îndeplinirea vreunei formalități, ca

eliberarea certificatului de moștenitor. Ei au, pe lângă stăpânirea în fapt a patrimoniului

succesoral, și dreptul de a administra acest patrimoniu și de a exercita drepturile și acțiunile

defunctului (art. 1075 NCC).

În fine, în ipoteza că vin efectiv la moştenire mai mulţi descendenţi ai defunctului,

precum şi soţul supravieţuitor, au unii faţă de alţii obligaţia de raport [art. 1.146 alin. (1)

NCC]. Aceasta înseamnă că trebuie să aducă la masa succesorală donaţiile pe care le-au primit

de la defunct, direct sau indirect, în afară de ipoteya că au fost făcute cu scutire de raport.

Potrivit art. 1.146 alin. (2) NCC: „În lipsă de stipulaţie contrară din partea donatorului cei

menţionaţi la alin. (1), sunt obligaţi la raport numai dacă ar fi avut vocaţie concretă la

moştenirea defunctului în cazul în care aceasta s-ar fi deschis la data donaţiei”.

§2. Clasa a II-a de moştenitori (ascendenţii privilegiaţi şi colateralii privilegiaţi)

Dacă nu există rude din clasa I de moştenitori sau acestea nu vor sau nu pot primi

moştenirea, leguitorul cheamă la moştenire rudele din clasa a II-a de moştenitori (art. 976

NCC).



Aceasta poartă denumirea de clasă mixtă, întrucît în ea se cuprind ascendenţii

privilegiaţi care sunt rude de gardul I cu de cuius şi colateralii privilegiaţi care sunt rude de cel

puţin gardul II, fără a se exclude unii pe alţii [art. 1.146 alin. (2) NCC]. Acaestă categorie de

rude mai poartă denumirea de privilegiaţi întrucât mai există ascendenţi mai îndepărtaţi în

grad decât părinţii, care se numesc ascendenţi ordinari, şi care fac parte din clasa a III-a de

moştenitori, după cum există şi colaterali mai îndepărtaţi în grad care fac parte din clasa a IV-

a de moştenitori şi care toţi sunt înlăturaţi de la moştenire în prezenţa celor din clasa a III-a.

2.1. Ascendenţii privilegiaţi

Ascendenţii privilegiaţi sunt părinţii defunctului, din căsătorie, din afara căsătoriei, din

adopţie sau din reproducerea umană asitată cu terţ donator.în privinţa părinţilor din căsătorie,

precum şi a mamei din afara căsătoriei nu există îndoială că ei sunt chemaţi la moştenire ca

făcând parte din clasa a III-a de moşteniori. Au fost însă discuţii în privinţa tatălui din afara

căsătoriei şi a părinţilor defunctului în cazul adopţiei cu efecte restrânse, astfel că se impun,

din acest motiv, câteva precizări.

Deşi nu există un text expres în privinţa drepturilor succesorale ale tatălui din afara

căsătoriei şi este, de principiu, că nimeni nu are chemare succesorală fără o consacrare legală

expresă, astăzi nu s emai pune la îndoială dreptul acestuia de a veni la moştenirea copilului

său decedat. Ceea ce conferă fundament acestui drept este legătura obiectivă de filiaţiei dintre

părinte şi copil, precum şi principiul egalităţii sexelor şi al reciprocităţii vocaţiei succesorale.

Iar, pe de altă parte, art. 500 NCC, prevede le fel ca art. 106 din Codul familiei că „Părintele

nu are niciun drept asupra bunurilor copilului şi nici copilul asupra bunurilor părintelui, în

afară de dreptul la moştenire şi la întreţinere”. Aşadar, chiar dacă nu direct, leguitorul

recunoaşte tatălui din afara căsătoriei dreptul de a veni la moştenirea copilului său atunci când

prevede că părintele nu are niciun drept asupra bunurilor copilului în afara dreptului de

moştenire şi la întreţinere.

Dacă filiaţia copilului din afara căsătoriei a fost stabilită prin recunoaştere, iar

recunoaşterea s-a făcut numai în scopul de a crea vocaţie succesorală tatălui, la moştenirea

fiului său, recunoaşterea se consideră a fi nulă absolut.

Părinţii vor avea vocaţie succesorală cu privire la moştenirea copilului lor chiar în

ipoteza în care căsătoria a fost considerată nulă sau anulabilă căci potrivit art. 305 NCC

nulitatea căsătoriei nu are niciun efect în privinţa copiilor, ei păstrânduse-şi situaţia de copii

din căsătorie.

În cazul adopţiei cu efecte depline, întrucât cel adoptat nu mai are legături de rudenie

cu părinţii săi fireşti, aceştia, indiferent că sunt din căsătorie sau din afara ei, nu au vocaţie

succesorală la moştenirea copilului lor adoptat. În schimb, în cazul adopţiei cu efecte

restrânse, dreptul la moştenirea copilului lor adoptat al părinţilor fireşti se menţine, întrucât

sunt menţinute legăturile de rudenie cu aceştia. Adoptatorii au şi ei chemare succesorală în

moştenirea adoptatului, alături de părinţii fireşti ai copilului.

Întrucât actualul Cod civil reglementeayă reproducerea urmană asistată medical cu terţ

donator, au calitatea de ascendenţi privilegiaţi, cu vocaţie la moştenire, părinţii care au

consimţit la acest mod de reproducere umană. Terţul donator însă nu are vocaţie succesorală.

Modul de împărţire a moştenirii în cazul ascendenţilor privilegiaţi, în diferite ipoteze,

ne este oferit de art. 976-98p din noul Cod civil. Cotele ce li se cuvin sunt aceleaşi precum

erau şi în vechiul Cod civil.

În cazul în care la moştenire vin numai ascendenţii privilegiaţi ai defunctului,

neexistând colaterali privilegiaţi, potrivit art. 980 NCC, patrimoniul defunctului se va împărţi

în mod egal între ei, adică în cote de câte 1/2 pentru fiecare sau 1/3 şi, respectiv 1/4, după cum

vin unul sau ambii părinţi fireşti şi cei doi adoptaţi în cazul adopţiei cu efecte restrânse. Dacă



la data deschiderii moştenirii trăieşte numai unul dintre părinţi, fireşte, el va culege întreaga

moştenire.

Dacă însă la moştenire ascendenţii privilegiaţi vin împreună cu colateralii privilegiaţi,

dacă există un singur părinte, acesta va primi 1/4 din moştenire, cealaltă cotă de 3/4 revenind

colateralilor privilegiaţi, indiferent de numărul lor. Dacă trăiesc ambii părinţi, ei vor lua cota

de 1/2 împreună, câte 1/4 pentru fiecare, cealaltă jumătate revenind colateralilor privilegiaţi,

indiferent de numărul lor (art. 978 NCC). În cazul adopţiei cu efecte restrânse pot veni la

moştenire patru ascendenţi privilegiaţi însă numai cota de 1/2 afectată lor se va împărţi între

ei, astfel că vor lua 1/4 sau 1/8 fiecare.

Articolul 979 NCC reglementează absenţa de la moştenire, fie a ascendenţilor

privilegiaţi, fie a colateralilor privilegiaţi dispunând că absenţa oricăreia dintre cele două

categorii de moştenitori face ca moştenirea să revină celeilalte categorii. „În cazul în care

colateralii privilegiaţi nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a moşteni, ascendenţii

privilegiaţi vor culege moştenirea sau partea din moştenire cuvenită clasei a doua.

În cazul în care ascendenţii privilegiaţi nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a

moşteni, colateralii privilegiaţi vor culege moştenirea sau partea din moştenire cuvenită clasei

a doua.”

În cazul în care la moştenire vine în concurs cu clasa a II-a de moştenitori soţul

supravieţuitor, ma întâi se stabileşte cota ce se cuvine acestuia, restul împărţindu-se după

regulile arătate mai sus între moştenitorii din această clasă.

Când ascendenții privilegiați vin la moștenire în concurs cu soțul supraviețuitor, ei vor

culege, potrivit art. 977 alin. (2) NCC, cota de 1/2, cealaltă cotă de 1/2 revenind acestuia din

urmă.

Ascendenții privilegiați pot veni la moștenire în concurs atât cu colateralii privilegiați

cât și cu soțul supraviețuitor, ipoteză reglementată de art. 977 NCC. Potrivit acestor prevederi

legale într-o atare ipoteză partea cuvenită clasei a doua de moștenitori este de 2/3 din

moștenire, restul de 1/3 revenind soțului supraviețuitor.

Determinarea cotei care se cuvine ascendenților privilegiați, din cota de 2/3 care

revine, cum am precizat, în această ipoteză, clasei a doua de moștenitori, se face, potrivit art.

978 NCC, în funcție de numărul lor. Astfel în cazul în care la moștenire vine un singur părinte

el va culege 1/4 din moștenire, restul de 3/4 revenind colateralilor privilegiați, indiferent de

numărul lor. În cazul în care la moștenire vin doi ascendenții privilegiați ei vor culege

împreună 1/2 din moștenire, iar colateralii privilegiații culeg caelaltă coră de 1/2. Aceste cote

se raportează însă la cota de 2/3 din moștenire, căci, prin ipoteză, cealaltă cotă de 1/3 revine

soțului supraviețuitor. Așa fiind un singur ascendent privilegiat va culege 1/4 din 2/3, adică

1/6 din moștenire, restul de 3/6 revenind colateralilor privilegiați. Dacă sunt doi colaterali

privilegiați, ei vor culege 1/2 din 2/3, adică 1/3 din moștenire, restul de 1/3

revenindcolateralilor privilegiați, indiferent de numărul lor.

Se poate întâlni și situația, arătată mai sus, ca în cazul adopției să vină la moștenire trei

sau patru ascendenți privilegiați. În atare situație ei vor împărți în mod egal cota convenită

ascendenților privilegiați.

Mai pot apărea unele situații speciale atunci când unul sau altul din clasa a doua de

moștenitori, sau soțul supraviețuitor, au fost dezmoșteniți de către defunct.

Astfel, dacă defunctul are numai ascendneți privilegiați, iar soțul supraviețuitor este

dezmoștenit, acesta din urmă, fiind moștenitor rezervatar, va culege numai rezerva

succesorală, restul revenind părinților defunctului [art. 1.075 alin. (1) NCC]. Cum rezerva

succesorală este de 1/2, din cota care s-ar fi cuvenit soțului supraviețuitor în concurs cu

ascendenții privilegiați, care este de 1/2, înseamnă că acesta va culege 1/4 din moștenire,

celelalte 3/4 revenind ascendenților privilegiați.



Dacă defunctul a avut atât ascendenți privilegiați cât și colaterali privilegiați, iar pe

aceștia din urmă i-a dezmoștenit, cum ei nu sunt moștenitori rezervatari, întreaga moștenire va

fi culeasă de către părinții defunctului.

În schimb, dacă părinții defunctului sunt dezmoșteiți de către acesta, ei vor culege

numai rezerva, restul va reveni colateralilor privilegiați. Așadar, în această ipoteză, dacă

există un singur părinte și el a fost dezmoștenit, acesta va culege 1/2 din 1/4, adică 1/8 din

moștenire, restul de 7/8 revenind colateralilor privilegiați, indiferent de numărul lor. Dacă vin

la moștenire doi, trei sau patru părinți, toți dezmoșteniți, ei vor culege împreună 1/2 din 1/2,

adică 1/4 din moștenire, restul de 3/4 revenind colateralilor privilegiați, indiferent de numărul

lor. Cota care revine fiecărui părinte, din cota de 1/4, este de 1/4 este de 1/8 dacă sunt doi

părinți, 1/2 dacă sunt trei părinți și 1/6 dacă sunt patru părinți.

Ascendenții privilegiați pot veni la moștenire numai în nume propriu, nu și prin

reprezentare și sunt moștenitori rezervatari (art. 1.087 NCC) și moștenitori sezinari [art. 1.126

alin. (1) NCC]. Nu au obligația de a raporta donațiile primite de la defunct.

2.2. Colateralii privilegiați

Din această categorie de moștenitori fac parte, potrivit art. 976 alin. (2) NCC, frații și

surorile defunctului, precum și descendenții din frați și surori până șa gradul IV inclusiv3.

Frații care vin la moștenire pot fi frați buni (sau germani) care au aceeeași mamă și

același tată, frați uterini, care au aceeași mamă, frați consagvini sau consângeni, care au

același tată.

Frații și surorile pot fi din căsătorie, din afara căsătoriei și din adopția cu efecte depline

și din reproducerea umană asiatată medical cu terț donator.

În prezent noul Cod civil reglementează [art. 451 și 470 alin. (2) NCC] numai adopția

cu efecte depline care generează relații de rudenie atât între adoptat și adoptator, cât și între

adoptat și rudele adoptatorului încetând relațiie de rudenie în familia firească. La adopția cu

efecte restrânse (reglementată anterior anului 1997) cel adoptat și descendenții săi nu devin

rude cu rudele adoptatorului astfel că la acest tip de adopție cei adoptați de aceeași persoană

nu au vocație reciprocă unul față de altul și nici în ipoteza existenței unui copil, de pildă, al

adoptatorului și unul rezultat din adopție întrucât, așa cum am arătat, nu dein rude între ei.

Colateralii privilegiați în cazul adopției cu efecte restrânse se recrutează, cum bine s/a spus,

numai dintre rudele firești ale defunctului.

Așadar, dacă adoptatorul a doptat mai mulți copii, toți cu efecte depline, ei se vor

moșteni între ei. Dacă toți au fost adoptați cu efecte restrânse nu au vocație unul la moștenire

celuilalt. Dacă însă a adoptat un copil, de pildă cu efecte depline și încă unul, dar cu efecte

restrânsă, nici în această ipoteză adoptatul cu efecte depline nu-l va moșteni pe celălalt adoptat

cu efecte restrânse deși s-a susținut și teza inversă, întrucât rudenia nu poate fi unilaterală,

adică nhumai adoptatul cu efecte depline să fie considerat frate cu cel adoptat cu efecte

restrânse, iar invers nu. Ei nu se moștenesc, așadar, unul pe altul într-o atare ipoteză. Cel

adoptat cu efecte restrânse pătrându-și legăturile de rudenie din familia fireacă, potrivit art. 75

alin. (3) C. fam., el va veni la moștenirea fraților săi de sânge și, eventual, a celor adoptați de

părinți cu efecte depline. Dacă însă părinții săi firești ar fi adoptat un copil cu efcete restrânse,

ei nu au vocație succesorală căci nu sunt considerați rude între ei.

3 Vechiul Cod civil nu limita, prin art. 672, vocația la succesiune a rudelor colaterale până la gradul

patru inclusiv, textul în redactarea sa inițială prevăzând cu rudele colaterale vin la moștenire până șa gradul al

doisprezecelea inclusiv. Prin Legea asupra impozitului progresiv pe succesiuni din 1921 vocația succesorală a

rudelor colaterale s-a restrâns însă până la gardul patru inclusiv. Limitarea a fost preluată apoi și prin Legea nr.

319/1944 privind drepturile sucesorale ale soțului supraviețuitor.



Când ese vorba de colateralii privilegiați rezultați din reproducerea umană asistată

medical cu terț donator se aplică principiului consacrat în noul Cod civil potrivit căruia copii

rezultați prin această metodă devin rude cu părinții care au consimțit la aceasta, precum și cu

rudele acestora, având asftel vocație succesorală față de ei. Neavând însă nicio relație de

rudenie cu terțul donator și cu rudele acestuia, ei nu au vocație succesorală la moștenirea lor.

Cât privește împărțeala moștenirii între colateralii privilegiați, când vin singuri la

moștenire, regula generală instituită, de altfel, de art. 981 alin. (1) NCC, este aceea că se va

împărți în părți egale, adică pe capete. Aceasta este valabilă și entru descendenții din frați și

surori.

Regula generală se aplică însă numai atunci când frații sunt frați buni sau germani,

cum lise mai spune, adică sunt frați și după mamă și după tată. Pot exista însă frați numai

după tată și se numesc frați consagvini sau consângeni și frați numai după mamă care se

numesc frați uterini. Când la moștenire sunt chemați frați care fac parte din aceeași categorie,

bunăoară toți sunt frați consagvini sau toți sunt frați uteniri se aplică regula generală, adică

moștenirea se va împărți în părți egale. Lucrurile se schimbă însă când există frați și surori din

categorii diferite și atunci moștenirea se împarte pe linii, cota de 1/2 pentru linia paternă și

cota de 1/2 pentru linia maternă. Cota de 1/2 din linia paternă se va âmpărți în mod egal între

frații pe linie paternă, iar cota de 1/2 între frații pe linie maternă. Frații buni vor lua însă câte o

parte din ambele linii, adică atât cea paternă, cât și cea dacă frații sunt din căsătorie sau din

afara căsătoriei. Împărțirea pe linii a moștenirii are loc nu numai atunci când colateralii

privilegiați vin în concurs cu ascendenții privilegiați, ci și atunci când la moștenire ei vin

singuri.

Pentru exemplificare: să presupunem că la moartea lui de cuius au rămas un frate bun,

un frate consagvin și unul uterin. Moștenirea se împarte în două părți egale 1/2 pentru linia

paternă și 1/2 pentru linia maternă. Fratele bun va culege câte o parte din ambele linii, pe când

ceilalți numai în linia paternă și, respectiv maternă. Moștenirea se împarte din capul locului în

două. Cota de 1/2 din linia patenă se va împărți, al rândul ei, în două adică în cote de 1/4

pentru fratele bun și fratele consagvin, iar cota de 1/2 din linia maternă se va împărți tot astfel

în două câte 1/4 pentru fratele bun și fratele uterin. Rezultă, așadar, că fratele bun ia câte o

parte din ambele linii, pe când ceilalți doi numai din liniile de care aparțin. Acaestă împărțeală

este o excepție de la regula că în interiorul aceleiași clase de moștenitori rudele de grad egal

moștenesc în părți egale, căci este de necontestat faptul că frații, indiferent că sunt din aceeași

căsătorie sau din căsătorii diferite, sunt, față de defunctul lor farte, rude de grad egal.

Nedemnitatea sau renunțarea unui frate consagvin sau uterin profită celor care fac

parte din aceeași linie.

Din dispozițiile art. 981 NCC rezultă că împărțirea pe linii a moștenirii între colateralii

privilegiați are loc nu numai atunci când ei vin la moștenire în nume propriu, ci și atunci când

vin descendenții lor prin reprezentare sau în nume propriu, când toți cei în grad de rudenie mai

apropiat cu defunctul sunt decedați, renunțători sau nedemni.

Când colateralii privilegiați vin în concurs cu ascendenții privilegiați împărțirea

moștenirii se face potrivit art. 978 NCC. Astfel când ei vin în concurs cu un singur părinte al

defunctului, li se cuvine 3/4 din moștenire, cotă pe care o vor împărți în mod egal, indiferent

de numărul lor. Dacă vin la moștenire în concurs cu ambii părinți ai defunctului li se cuvine

cota de 1/2 pe care o vor împărți în mod egal, indiferent de numărul lor. Cota colateralilor

privilegiați este aceeași de 1/2 și în ipoteza în care vin în concurs cu trei sau patru ascendenți

privilegiați.

Când colateralii privilegiați vin în concurs cu soțul supraviețuitor al defunctului,

potrivit art. 977 alin. (2) NCC, ei vor culege cota de 1/2 din moștenire.

Când vin la moștenire în concurs, atât cu ascendenții privilegiați cât și cu soțul

supraviețuitor se determină, mai întâi, cota care se cuvine întregii clase a doua de moștenitori.



Aceasta este, potrivit art. 977 alin. (1) NCC, de 2/3 din moștenire, restul de 1/3 revenind

soțului supraviețuitor. Din cota de 2/3, cota care se cuvine colateralilor privilegiați diferă în

funcție de numărul ascendenților privilegiați cu care vin în concurs. Astfel dacă vin în concurs

cu un singur părinte colateralii privilegiați vor culege ¾ din cota de 2/3, indiferent de numărul

lor. Dacă vin în concurs cu doi ascendenți privilegiați colateralii privilegiați vor culege 1/2 din

cota de 2/3, restul revenind părinților defunctului (art. 978 NCC). Astfel, dacă la moștenire

sunt chemați, de pildă, soțu supraviețuitor al defunctului, ambii părinți ai acestuia și doi frați,

moștenirea se împarte în felul următor: soțul supraviețuitor va culege 1/3 din moșteniere,

părinții împreună vor culege tot 1/3 (așadar 1/2 din 2/3), câte 1/6 fiecare, iar frații vor culege

împreună, 1/3 din moștenire (1/2 din 2/3) adică tot 1/6 fiecare.

Drepturile succesorale ale colateralilor privilegiați se caracterizează prin aceea că ei nu

sunt nici moștenitori rezervatari și nici sezinari. Ei pot veni la moștenire fie în nume propriu,

când este vorba de frați și surori, fie prin reprezentare, dacă este vorba de descendenții lor,

desigur dacă condițiile reprezentării sunt îndeplinite. Ei nu sunt obligați la raportul donațiilor.

§3. Clasa a III-a de moștenitori (ascendenții ordinari)

În această clasă se cuprind ascendenții mai îndepărtați în grad decât părinții defuntului,

cumt sunt bunicii, străbunicii acestuia etc., la infinit. Nu are importanță dacă ei sunt rude din

căsătorie sau din afara căsătoriei, din adopția cu efecte depline sau din reproducerea umană

asistată medical cu terț donator. Dacă de cuius a fost adoptat cu efecte restrânse ascendenții

ordinari pot fi numai din rudele sale de sânge.

Ascendenții ordinari sunt chemați evident la moștenire numai în ipoteza în care nu

există moștenitori din clasele de moștenitori superiori [art. 982 alin. (2) NCC]; moștenitorii

din clasele superioare au renunțat la moștenire; moștenitorii din clasele superioare sunt

nedemni și nu pot fi reprezentați; defunctul are colaterali privilegiați însă i-a dezmoștenit, iar

aceștia, nefiind moștenitori rezervatari, sunt înlăturați de la moștenire; defunctul are numai

moștenitori rezeratari (descendenții și ascendenții privilegiați), însă aceștia au fost

dezmoșteniți astfel că ei vor culege numai rezerva, restul revenind ascendenților ordinari.

În cadrul acestei clase funcționează principiul proximității gradului de rudenie, astfe că

bunicii vor înlătura de la moștenire pe străbunici. Cei în grad egal de rudenie vor moșteni în

părți egale.

Dacă în concurs cu ascendenții ordinari vine și soțul supraviețuitor, mai întâi se va

stabili cota ce se cuvine acestuia, care este de ¾, restul urmând a se împărți în lumina celor

precizate mai sus între ascendenții ordinari [art. 982 alin. (4) NCC].

Ascendenții ordinari pot veni la moștenire numai în nume propriu, nu și prin

reprezentare, nu sunt moștenitori rezervatari și nici nu sunt obligați la raportul donațiilor.

Potrivit art. 1.126 NCC, ascendenții ordinari nu sunt moștenitori sezinari așa cum erau

considerați în vechea reglementare.

§4. Clasa a IV-a de moștenitori (colateralii ordinari)

Potrivit art. 983 NCC, fac parte din această clasă de moștenitori rudele colaterale ale

lui de cuius, altele decât frații și surorile lui ori ale descendenților acestora, până șa gradul IV

inclusiv, adică unchii, mătușile, verii primari și frații și surorile bunicilor defunctului.

Evident ei vin la moștenire numai în lipsa unor succesori din primele trei clase de

moștenitori.

Astfel, ei vor veni la moștenire dacă lipsesc moștenitorii din primele trei clase; dacă

moștenitorii din primele treu clase sunt renunțători; dacă moștenitorii din primele trei clase

sunt nedemni și nu pot fi reprezentanți; dacă defunctul în afară de colaterali ordinari are și



colaterali privilegiați și ascendenți ordinari care însă au fost dezmoșteniți. Colateralii

privilegiați și ascendenții ordinari, prin dezmoștenire sunt înlăturați de la moștenire căci nu

sunt moștenitori rezervatari. și, în fine, ei vin la moștenire dacă defunctul are numai

moștenitori rezervatari, adică descendenți și ascendenți privilegiați, dar care au fost

dezmoșteniți. Moștenitorii rezervatari vor culege într-o atare ipoteză numai rezerva, potrivit

art. 964 alin. (2) NCC, restul revenind colateralilor ordinari.

Colateralii ordinari pot fi din căsătorie, din afara căsătoriei, din adopția cu efecte

depline sau din reproducerea umană asistată medical cu terț donator. În cazul adopției cu

efecte restrânse colateralii ordinari nu pot veni la moștenire decât cei din rudenia firească a

defunctului adoptat.

Dacă colateralii ordinari sunt de același grad vor împărți moștenirea în părți egale [art.

983 alin. (5) NCC]. Dacă există colaterali ordinari de grade diferite de rudenie, cei mai

apropiați în grad îi vor înlătura pe cei mai îndepărtați [art. 983 alin. (3) NCC].

Dacă există soț supraviețuitor mai întâi se va stabili cota acestuia, care este de 3/4, iar

restul de 1/4 se va împărți, în mod eggal între colateralii ordinari indiferent de numărul lor.

Moștenitorii din această clasă pot veni la moștenire numai în nume propriu nu și prin

reprezentare, nu sunt moștenitori rezervatari, nici sezinari și nu sunt obligați la raportul

donațiilor.

Secțiunea a II-a

Drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor

§1. Reglementarea legală

Drepturile succesorale ale soțului supraviețuitor au fost reglementate anterior prin

Legea nr. 319/1944 pentru dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor prin care au fost

implicitt abrogate dispozițiile art. 679, art. 681-684 din Codul civil de la 1864 care

reglementau acest domeniu. În vechea reglementare a Codului civil soțul supraviețuitor era

chemat la moștenire numai în absența succesibililor din cele patru clase de moștenitori

prezentate mai sus. Articolul 684 C.civ. prevedea unele drepturi succesorale doar pentru

văduva săracă care avea dreptul la o cotă-parte în uzufruct dacă venea în concurs cu

descendenții defunctului și numai în lipsa acestora avea o cotă de 1/4 din moștenire în plină

proprietate.

În prezent, așa cum vom vedea în cele ce urmează, soțul supraviețuitor vine în concurs

cu toate cele patru clase de moștenitori legali, având și dreptul la rezerva succesorală, precum

și unele drepturi specifice. Drepturile sale la moștenirea soțului său predecedat sunt expres

reglementate în art. 970-974 din Cartea IV-a a noului Cod civil. Venind în concurs cu toate

cele patru clase de moștenitori, cota sa din succesiune se determină cu prioritate.

§2. Condițiile cerute de lege soțului supraviețuitor pentru a putea moșteni

Pe lângă condițiile generale cerute oricărui moștenitor pentru a putea moșteni, soțu

supraviețuitor trebuie să îndeplinească condiția ca la data deschiderii succesiunii să aibă

calitatea de soț. Dacă, așadar, drepturile celorlalți moștenitori legali au la bază legătura de

rudenie cu defunctul, ale soțului supraviețuitor izvorăsc din calitatea sa de soț, legătura de

concubinaj nu conferă concubinului supraviețuitor vreun drept la succesiunea celuilalt

concubin predecedat.

Existând calitatea de soț la data deschiderii succesiunii nu are importanță nici durata

căsătoriei, nici starea materială a soțului supraviețuitor sau sexul acestuia, dacă erau sau nu



erau despărțiți în fapt, dacă au avut sau nu copii și nici chiar faptu că era intentată acțiunea de

divorț câtă vreme, așa cum vom vedea, hotărârea de divorț nu a rămas irevocabilă sau nu s-a

eliberat certificatul de divorț când divorțul s-a pronunțat de către ofițeul de stare civilă sau de

către notarul public, potrivit procedurii reglementate de art. 375-378 NCC.

Întrucât căsătoriei i se poate pune capăt și, implicit, calității de soț, prin desfacerea

acesteia prin divorț, prin declararea nulității sau anularea ei urmează să afcem unele

considerații în legătură cu aceste ipoteze.

Dacă a intrevenit decesul în cursul procesului de divorț căsătoria încetează în acest

sens prin moarte, iar soțul rămas în viață va fi chemat la succesiune având calitatea de soț în

momentul deschiderii succesiunii.

În situația în care a intervenit declararea judecătorească a morții unuia dintre soți dacă

hotărârea declarativă de moarte este anulată, iar soțul declarat mort s-a recăsătorit, potrivit art.

293 alin. (2) NCC, prima căsătorie se consideră desfăcută pe data încheierii celei de-a doua.

Soțul, de bună-credință, astfel recăsătorit va putea moșteni, evident, numai pe soțul său din

cea de a doua căsătorie, iar nu și pe cel din prima căsătorie care, așa cum am precizat, se

consideră defăcută pe data încheierii celei de-a doua căsătorii. Dacă însă soțul celui declarat

mort prin hotărâre judecătyorească a fost de rea-credință, cunoncând că soțul celui declarat

mort prin hotărâre judecătorească a fost de rea-credință, cunoscând că soțul său din prima

căsătorie este în viață, cea de a doua căsătorie va fi nulă menținându-se prima căsătorie.

În cazul nulității absolute (art. 293-295 NCC) sau relative (art. 297-300) a căsătoriei,

întrucât aceasta este considerată retroactiv desființată, problema moștenirii nu se mai pune,

chiar dacă decesul unuia dintre soți a intervenit înainte de hotărârea judecătorească de

constatare a nulității absolute sau de pronunțare a nulității relative. Calitatea de soț este

retroactiv desființată prin efectul hotărârii judecătorești de anulare a căsătoriei. Conform

dispozițiilor art. 304 NCC, care reglementează căsătorie putativă, soțul de bună-credință își

păstrează situația unui soț dintr-o căsătorie valabilă până în momentul în care hotărârea prin

care s-a constatat sau s-a pronunțat nulitatea rămâne irevocabilă. Aceasta înseamnă că dacă

unul din soți decedează între momentul încheierii căsătoriei și acela al rămânerii irevocabile a

hotărârii de anulare sau de declarare a nulității căsătoriei, iar acel rămas în viață a fost de

bună-credință, el își păstrează dreptul de a veni la moștenirea defunctului în calitate de soț

supraviețuitor. Instanța care se pronunță în privința nulității căsătoriei are oblgația să

stabilească buna sau reaua-credință a soților la încheierea căsătoriei. Este singura excepție de

la principiul reciprocităii vocației succesorale legale. Dacă moartea unuia dintre soți intrevine

după rămânerea irevocabilă a hotărârii prin care s-a desființat căsătoria, nici cel de bună-

credință și cu atât mai mult cel de rea-credință, nu au vocație succesorală întrucât au pierdut

calitatea de soț. Buna-credință are, așadar, efecte numai în intervalul de timp de la încheierea

căsătoriei și până la rămânerea irevocabilă a hotărârii de desființare a căsătoriei.

§3. Corelația dintre dreptul de moștenire al soțului supraviețuitor și regimul

matrimonial ales

Problema esențială care se pune la moartea oricărei persoane este stabilirea

competenței masei succesorale. Când este vorba de o persoană căsătorită, având în vedere că

potrivit art. 291 și 312 NCC, la încheierea căsătoriei soții pot alege ca regim matrimonial

comunitatea legală, comunitatea convențională sau separația de bunuri, se pune problema, în

prealabil, a stabilirii corelației cu cele două feluri de comunități, cea legală și cea

convențională care au guvernat regimul bunurilor soților. În aceste cazuri, bunurile dobândite

de soți în timpul căsătoriei au același regim juridic ca cel dinainte de 1 octombrie 2011 fiind

considerate bunuri devălmașe ale celor doi soți (art. 339 NCC). Potrivit art. 350 din Cod,

oricare dintre soți poate dispune prin legat de partea care i s-ar cuveni, la încetarea căsătoriei,



din comunitatea de bunuri. Nu s epune problema unei astfel de corelații în ipoteza în care soții

și-au ales ca regim matrimonial cel al separației de bunuri.

Numai cota care i s-ar fi cuvenit soțului decedat, din comunitatea devălmașe, alături

desigur de bunurile sale proprii, vor fi cprinse și vor forma masa succesorală. Partea care se

cuvine soțului în viață din totalitatea bunurilor comune nu s eîntemeiază, evident, pe regulile

care guvernează materia dreptului succesoral.

Lichidarea comunității de bunuri se realșizează între soțul supraviețuitor și ceilalți

moștenitori ai soțului defunct cu care acesta vine în concurs, fie prin bună învoială, fie pe cale

judecătorească.

În cazul comunitpții convenționale, prin convenția matrimonială, soții pot aduce

modificări regimului comunității legale (art. 366 NCC). Cum s-a subliniat în doctrină, această

specificitate a comunității convenționale nu modifică regulile în materia drepturilor

succesorale ale soțului supraviețuitor, ele rămânând aceleași ca în cazul comunității legale,

căci prin convenția soților se aduc modificări numai în ce privește întinderea masei

succesorale a soțului defunct care poate fi mai mică sau mai mare după cum soții includ în

comunitatea de bunuri unele bunuri proprii sau, dimpotrivă, unele bunuri, deși dobândite în

timpul căsătoriei, sunt scoase din comunitate (art. 367 NCC).

Clauza de preciput, așa cum este reglementată în art. 333 NCC, are o anume incidență

în acest domeniu. Unele bunuri asupra cărora soții au avut un drept devălmaș sau pe cote-

părți, pot fi preluate de către soțul supraviețuitor, înainte de partaj, fără plată, nefiind supuse

astfel regulilor mai sus precizate. Acetse bunuri nu sunt supuse obligației de raport, dar sunt

supuse reducțiunii succesorale, în măsura în care s-a încălcat rezerva succesorală.

§4. Drepturile conferite de lege soțului supraviețuitor

Potrivit noului Cod civil (art. 971-974) soțul supraviețuitor are următoarele categorii

de drepturi:

A) un drept de moștenitor în concurs cu fiecare clasă de moștenitori (art. 971);

B) un drept special de moștenire cu privire la mobilele și obiectele gospodăriei

casnice, nu și darurile de nuntă, cum era în vechea reglementare a Legii nr. 319/1944 (art.

974);

C) un drept temporar de abitație asupra casei de locuit (art. 973).

A. Drepturile de moștenitor ale soțului supraviețuitor în conurs cu fiecare clasă

de moștenitori

Soțul supraviețuitor nu face parte din niciuna dintre clasele de moștenitori dar, potrivit

art. 972 NCC, vine în concurs cu toate cele patru clase de moștenitor.

El nici nu este înlăturat de la moștenire și nici nu înlătură la rândul său rudele

defunctului.

Astfel, el are următoarele cote din masa succesorală:

- în concurs cu descendenții defunctului (clasa I) are o cotă de 1/4, indiferent de

numărul acestora;

- în concurs cu ascendenții privilegiați și colateralii privilegiați (clasa a II-a) când

aceștia vin împreună la moștenire are o cotă de 1/3, iar dacă vine în concurs, fie numai cu

ascendenții privilegiați, fie numai cu colateralii privilegiați are o cotă de 1/2 din moștenire;

- în concurs cu ascedenții ordinari (clasa a III-a) sau cu colateralii ordinari (clasa a IV-

a) are o cotă de ¾ din moștenire, indiferent de numărul celor care compun aceste clase de

moștenitori.



În ipoteza în care nu există moștenitori din niciuna dintre cele patru clase de

moștenitori stabilite de Codul civil, soțul supraviețuitor va culege, evident, întreaga moștenire

(art. 971 NCC).

Stabilirea cotei care se cuvine soțului supraviețuitor are întâietate față de stabilirea

cotelor celorlalți moștenitori. Aceasta înseamnă că partea cuvenită soțului supraviețuitor se

impută asupra părții celorlalți moștenitori legali ai defunctului. În consecință, partea cuvenită

celorlalți moștenitori se micșorează cu cota soțului supraviețuitor, fără nicio excepție4. Pentru

stabilirea cotei soțului supraviețuitor se ție seama de moștenitorii care vin efectiv a moștenire,

adică nu se vor avea în vedere renunțătorii, nedemnii și exheredării, în acest din urmă caz,

dacă nu sunt moștenitori rezervatari. Dacă defunctul a dezmoștenit o categorie de moștenitori

rezervatari, aceștia vor primi rezerva succesorală. De pildă, dacă au fost dezmoșteniți

descendenții defunctului, soțul supraviețuitor va veni în concurs cu aceștia, care vor culege

rezerva, dar și cu moștenitorii din clasa a II-a. Tot astfel, dacă au fost dezmoșteniți ascendenții

privilegiați, soțul supraviețuitor va veni în concurs cu aceștia, cer vor culege rezerva

succesorală, dar și cu colateralii privilegiați. Dacă însă cei dezmoșteniți nu sunt moștenitori

rezervatari, cota soțului supraviețuitor nu va fi influențată de nimic, el venind la moștenire în

concurs cu clasa subsecventă de moștenitori.

Așadar, în prezent leguitorul [art. 972 alin. (2) NCC] reglementează ipoteza specială în

care soțul supraviețuitor vine la moștenire în concus cu două clase – subclase de moștenitori,

spre deosebire de Legea nr. 319/1944, care nu reglementa astfel de ipoteze, dar care au fost

semnalate de doctrină. Într-o atare ipoteză cota soțului supraviețuitor se stabilește ”ca și când

acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai apropiată dintre ele”.

Prin art. 972 alin. (3) NCC reglementează, de asemenea, o situația specială, care nu era

prevăzută în vechea reglementare, și anume aceea că două sau mai multe persoane pretind

drepturi succesorale în calitate de soți supraviețuitori. Se prevede astfel, în mod expres, că în

cazul căsătoriei putative, dacă două sau mai multe persoane au situația unui soț supraviețuitor,

cota cuvenită acestuia se împarte în mod egal între ele.

Lipsa moștenitorilor din cele patru clase de moștenitori influențează cota soțului

supraviețuitor numai dacă este totală în cadrul clasei sau subclasei respective.

În ceea ce privește caracterle juridice ale drepturilor succesorale ale soțului

supraviețuitor, așa cum rezultă ele din prevederile legale, acestea sunt următoarele:

- soțul supraviețuitor este moștenitor rezervatar;

- soțul supraviețuitor este obligat la raportul donațiilor primite de la defunct în timpul

vieții, dar numai în concurs cu descendenții defunctului;

- soțul supraviețuitor este moștenitor sezinar, potrivit art. 1.126 NCC. În vechea

reglementare nu avea acaestă calitate, astfel că pentru a intra în posesia moștenirii trebuie să

obțină certificat de moștenitor. Așa fiind, el dobândește de drept posesia moștenirii, mai

înainte de obținerea certificatului de moștenitor sau a hotărârii judecătorești. El are dreptul de

a administra acest patrimoniu și de a exercita drepturile și acțiunile defunctului;

- soțul supraviețuitor poate veni la moștenire numai în nume propriu, fiind exclusă, în

cazul său, reprezentarea.

4 În literatura juridică s-a exprimat părerea potrivit căreia în cazul în care soțu supraviețuitor vine în

concurs cu ascendenții privilehiați împreună cu colateralii privilegiați cota de ¼ cuvenită fiecărui părinte, precum

și cota de 1/3 cuvenită soțului supraviețuitor s-ar calcula asupra întregii moșteniri, iar colateralilor privilegiați le-

ar rămâne restul moștenirii. Aceasta înseamnă că porțiunea cuvenită soțului supraviețuitor s-ar imputa numai

asupra părții colateralilor privilegiați, iar nu și asupra părții cuvenite ascendenților privilegiați. Părerea a fost, pe

bună dreptate, neacceptată până la urmă de doctrină, imputându-se regula precizatăîn sensul că în toate cazurile

mai întâi se calculează cota soțului supraviețuitor, iar cotele stabilite de Codul civil pentru ceilalți moștenitori, se

calculează asupra a ceea ce a rămas.



B. Dreptul special de moștenire al soțului supraviețuitor asupra mobilierului și

obiectului de uz casnic

Prin prevederile art. 974 NCC leguitorul îi conferă soțului supraviețuitor, în caul în

care nu cine în concurs cu descendenții defuntului, pe lângă partea sa succesorală, un drept

special aupra mobilelor și obiectelor gospodăriei casnice. În cazul în care există moștenitori

din prima clasă stabilită de leguitor (descendenți ai defunctului) și această categorie de bunuri

urmează a fi cuprinsă în masa succesorală și împărțită potrivit cotelor legale de moștenire.

Justificarea unei atari dispoziții legale se află în intenția leguitorului de a-i asigura și pentru

viitor soțului supraviețuitor continuarea firească a vieții, fără a fi supus și fustrărilor

determinate de lipsa bunurilor pe care le-a folosit, uneori ani îndelungați, împreună cu soțul

său predecedat. Așadar, soțul supraviețuitor culege, în ipoteza arătată, aceste bunuri peste cota

sa succesorală din celelalte bunuri care compun masa succesorală.

În ce privește conținutul noțiunii de ”mobile” și ”obiecte de uz casnic” întrucât

leguitorul nu putea, obiectiv, să le determine prin textul legal practica judecătorească și

doctrina au nuanțat în diferite spețe ce anume trebuie să se înțeleagă prin această sintagmă. În

primul rând, s-a precizat că se includ în categoria acestor bunuri cele care au mobilat locuința

comună a soților, televizorul, radioul, covoarele, obiectele de menaj și care, prin natura lor,

sunt destinate a fi folosite în gospodăria casnică și folosinței comune a soților. Trebuie să se

aibă în vedere, din această perspectiv, nivelul a trai al soților căci în funcție de acesta se va

putea stabili, de la caz la caz, în ce măsură ele reprezintă o necesitate obiectivă pentru traiul

viitor al soțului supraviețuitor deși, s-a precizat, pot fi incluse aci și acele bunuri care nu

satisfăceau o necesitate a soților ci numai o comoditate sau o plăcere a lor comună. Dacă

astfel de bunuri au avut această destinație nu interesează proveniența lor, bunăoară dacă au

fost dobândite de ambii soți sau numai de către unul dintre ei și nici când au fost dobândite,

înainte sau în timpul căsătoriei.

Nu intră în această categorie bunurile care prin natura lor nu pot fi folosite în

gospodăria casnică sau nu au fost afectate folosinței comune. Bunurile afectate gospodăriei

casnice nu trebuie confundate cu cele aparținând gospodăriei țărănești care au altă menire și

finalitate, fiind unelte de producție și nu vizează traiul interior al gospodăriei soților. Nu intră,

așadar, în această categorie, animalele de muncă, uneltele de lucrat pământul și evident, cum

în mod unanim se admite, bunuriel imobile, chiar cele prin destinație.

În practica judiciară s-a mai decis că din perspectiva aplicării prevederilor art. 974

NCC, nu are importanță dacă soții au conviețuit neîntrerupt sau au fost despărțiți în fapt și nici

locul unde se găsesc bunurile la data decesului. În cazul unei despărțiri irevocabile însă vor

putea fi moștenire de către soțul supraviețuitor în baza acestor prevederi legale numai acele

bunuri care au fost dobândite până la întreruperea în fapt a conviețuirii.

Pentru ca soțul supraviețuitor să beneficieze de această categorie de bunuri se impune

condiția ca defunctul să nu fi dispus de partea sa din aceste bunuri prin donații sau prin legate,

astfel de acte fiind valabile căci soțul supraviețuitor, deși moștenitor rezervatar, rezerva sa nu

se referă la această actegorie de bunuri. Soțul supraviețuitor fiind moștenitor rezervatar, iar

rezerva sa ca și a celorlalți moștenitori rezervatari neputând fi încălcată, bunurile din categoria

celor vizate de art. 974 NCC și care au făcut obiectul liberalităților vor fi incluse în masa de

calcul în vederea stabilirii rezervei. Soțul supraviețuitor va fi lipsit de acest drept special

numai în ipoteza că soțul său predecedat a dispus prin liberalități de întreaga sa parte din

această categorie de bunuri.

Prin prevedrile art. 5 din Legea nr. 319/1944 s-au avut în vedere numai acele bunuri

aparținând gospodăriei casnice care constituiau partea cuvenită soțului decedat din bunurile

comune ale soților, precum și bunurile proprii ale defunctului, de acest fel, căci ceaaltă parte

din bunurile comune, precum și bunurile proprii ale soțului supraviețuitor nu se cuprind în



masa succesorală. Concluzia este valabilă și în prezent, dacă regimul matrimonial al soților a

fost cel al comunității legale sau al comunității convenționale.

În cazul căsătoriei putative determinată de bigamie, stabiliea dreptului special al soților

supraviețuitori se realizează în funcție de afecțiunea concretă a bunurilor la gospodăria

casnică. Soțul supraviețuitor din căsătoria valabilă cu defunctul va culege bunurile din

gospodăria casnică folosite cu defunctul, iar din căsătoria nulă, dar putativă, numai soțul de

bună-credință va culege bunurile din gospodăria comună cu defunctul fărăr a se lua în

considerare valoarea bunurilor respective.

Dreptul special de moștenire al soțului supraviețuitor, instituit prin art. 5 din Legea nr.

319/1944, cuprindea pe lângă mobilele și obiectele gospodăriei casnice și darurile de nuntă. În

prezent, prevederile art. 974 NCC nu le mai au în vedere și pe acestea.

În legătură cu natura juridică a dreptului special de moștenire al soțului supraviețuitor

s-au conturat două teorii. S-a susținut mai întâi că soțul supraviețuitor ar culege bunurile

vizate de art. 5 din Legea nr. 319/1944 în virtutea unui legat prezumat, leguitorul prezumând

că voința defunctului ar fi fost aceea de a lăsa soțul supraviețuitor aceste bunuri peste cota sa

legală din moștenire, astfel cum era reglementată de art. 1 din lege. De vreme ce este vorba de

un legat, sa susținut, acesta se va supune regimului liberalităților testamentare.

Dintr-o astfel de calificare a acestui drept s-au tras unele consecințe privitoare la

regimul lui juridic. Astfel:

- acest drept nu este o rezervă specială a soțului supraviețuitor întrucât rezerva acestuia

se calculează în funcție de drepturile ce i se cuvin în calitate de moștenitor legal;

- defunctul ar putea, fiind vorba de un legat prezumat, să înlăture dreptul special al

soțului supraviețuitor dezmoștenindu-l pe acesta, fără a duce atungere însă rezervei sale, fie

dispunând prin actul său de voință ca bunurile vizate de textul să fie cuprinse în masa

succesorală cuvenită tuturor moștenitorilor;

- dacă defunctul nu a avut alte bunuri în afara celor prevăzute în art. 5 din Legea nr.

319/1944 înseamnă că soțul supraviețuitor, dacă nu există moștenitori rezervatari, va culege în

virtutea legatului prezumat întreaga moștenire;

- dacă soțul supraviețuitor vine în concurs cu moștenitorii rezervatari, el va putea

culege legatul prezumat dacă acesta, ca oricare alt legat, se încadrează în limitele cotității

disponibile; în măsura în are încalcă rezerva ar urma să fie supus reducțiunii;

- soțul supraviețuitor ar putea opta diferit în ce privește cota sa legală de moștenire în

concurs cu fiecare clasă de moștenitori și în ce privește legatul prezumat, putând să accepte,

de pildă, legatul și să nu renunțe la cota sa legală din moștenire sau invers.

Această teorie a fost abandonată însă începând cu 1968 când Tribunalul Suprem a

judecat în sesnul că de vreme ce în sistemul dreptului nostru este consacrată numai

succesiunea legală și cea testamentară, teoria legatului prezumat nu are fundamentare în

textele legale. Dreptul special al soțului supraviețuitor este tot un drept de moștenire legală,

afectat scopului prezumat de lege, având adică o destinație specială. S-au concretizat soluțiile

convergente între cele două teorii, precum și cele divergente conchizându-se în sensul că

soluția adoptată de Tribunalul Suprem, și urmată apoi de practica judecătorească în general,

este mai corespunzătoare nevoilor practice și este, de asemenea, în armonie cu prevederile art.

650 din vechiul Doc civil, potrivit cărora ”Succesiunea se deferă sau prin lege, sau după

voința omului, prin testament”, iar dreptul special al soțului supraviețuitor este tot unul legal

la fel ca și drepturile conferite de art. 1 din aceeași lege. În fine, s-a mai spus, această din

urmă concepție dă satisfacție în mai mare măsură sopului urmărit de leguitor, mai ales în

ipoteza în care soțul supraviețuitor vine în concurs cu părinții defunctului, iar rezerva acestora

nu poate fi satisfăcută din alte bunuri decât cele la care se referea art. 5 din Legea nr.

319/1944.



În ce privește, achiesăm la această din urmă concepție, care se suține și în noul context

legislativ, nu numai pentru pragmatismul ei evident, dar și pentru faptul că nu se vede

necesitatea prezumării de către leguitor a unui legat neexprimat de defunct, atunci când, în

cazul în care acesta ar fi avut o astfel de intenție, nimic nu-l împiedică să o pună în practică, în

limitele legale, desigur.

C. Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor

Pe lângă celelalte drepturi, la care ne-am referit mai sus, art. 973 NCC îi mai conferă

soțului supraviețuitor un drept de abitație asupra casei de locuit.

Astfel, alin. (1) din art. 973 NCC prevede că ”Soțul supraviețuitor care nu este titular

al niciunui drept real de a folosi o altă locuință corespunătoare nevoilor sale beneficiază de un

drept de abitație asupra casei în care a locuit până la data deschiderii moștenirii, dacă această

casă face parte din bunurile moștenirii”.

Deducem din ceea ce spune leguitorul că pentru existența dreptului de abitație al

soțului supraviețuitor trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții:

- soțul supraviețuitor să fi locuit statornic, la data deschiderii moștenirii în casa asupra

căreia se constituie dreptul de abitație; nu este necesar ca la data decesului defunctului soții să

fi locuit împreună;

- soțul supraviețuitor să nu aibă locuință proprie, adică să nu fie titularul niciunui drept

real asupra vreunei locuințe corespunzătoare nevoilor sale;

- soțul supraviețuitor să nu devină prin moștenire proprietarul exclusiv al locuineți;

într-un astfel de caz el nu poate fi și titularul unui drept de abitație căci, de principiu, nu este

admis ca cineva să aibă un dezmembrământ al dreptului de proprietate cu privire la un bun

care îi aparține, ca proprietar, în exclusivitate (neminem res sua servit); în ipoteza că devine

numai comoștenitor împreună cu alții în virtutea dreptului de abitație va putea folosi locuința

potrivit nevoilor și nu numai raportat la cota-parte dobândită prin moștenire;

- locuința asupra căreia se constituie dreptul de abitație să facă parte din masa

succesorală, în total sau în parte, fiind proprietatea exclusivă a defunctului sau comună

acestuia cu soțul supraviețuitor ori cu altă persoană; evident, în caz de proprietate comună pe

cote-părți sau devălmășe dreptul de abitație va avea ca aobiect numai partea din proprietate

care a aparținut defunctului partea care i se cuvine din proprietatea devălmașe îi aparține însă

cu alt titlu, iar asupra părții care aparține unui terț nu poate avea niciun drept derivat din

moștenirea soțului său;

- defunctul să nu fi înlăturat prin voința sa dreptul de abitație al soțului supraviețuitor,

întrucât acesta nu este rezervatar decât în raport cu bunurile pe care le vizează art. 972 NCC.

Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor are următoarele caractere juridice:

- este un drept real care are ca obiect casa de locuit; în măsura necesară folosirii casei

titularul său poate folosi și terenul aferent, inclusiv părțile comune;

- are un caracter temporar; el durează până la realizarea ieșirii din indiviziune însă cel

puțin un an de la deschiderea moștenirii ori până la recăsătorirea soțului supraviețuitor, chiar

dacă acest din urmă eveniment are loc înaintea împlinirii termenului de un an [art. 973 alin.

(4) NCC];

- are un caracter strict personal întrucât titularul său nu-l poate ceda sau greva în

favoarea altei persoane spre deosebire de abitația de drept comun; ba, dimpotrivă, potrivit art.

973 alin. (3) NCC, ceilalți comoștenitori au dreptul să ceară restrângerea acestui drept în cazul

în care locuința nu-i este necesară în întregime soțului supraviețuitor, ori, în caz de

neînțelegere, ei pot să procure soțul supraviețuitor o locuință corespunzătoare în altă parte.

Din caracterul său personal și inalenabil rezultă și caracterul său insesizabul, creditorii soțului

supraviețuitor neputându-l urmări;

- are, de asemenea, un caracter gratuit.



Dreptul de abitație al soțului supraviețuitor, fiind reglementat prima oară în 1944, în pe

parcursul timpului au fost în vigoare mai multe acte nromative cu privire la drepturile locative

s-a pus problema în ce măsură acestea au adus vreo atingere acestui drept.

Legislația locativă specială, așa cum s-a precizat în literatura de specialitate, nu a

desființat dreptul de abitație, nici pe cel din dreptul comun și nici pe cel reglementat prin

Legea nr. 319/1944.

Dacă ambii soți au avut calitate de chiriași, soțul supraviețuitor va avea un drept de

folosință asupra locuinței derivând din contractul de închiriere și tot astfel dacă numai soțul

decedat a fost titularul contractului de închiriere (art. 27 din Legea nr. 114/1996). Noul Cod

civil prevede în mod expres, în art. 323 că fiecare dintre soți are un drept locativ propriu, chiar

în ipoteza că numai unul dintre ei este titularul contractului de închiriere sau acesta a fost

încheiat îneinte de căsătorie.

În caz de deces, soțul supraviețuitor continuă exercitarea dreptului său locativ [art. 323

alin. (3) NCC], dacă nu renunță la acesta în termenul prescris de art. 1.834 NCC.

Soțul supraviețuitor va continua folosința locuinței în vrtutea dreptului de abitație

numai dacă aceasta a fot proprietatea exclusivă a soțului decedat sau proprietatea lor comună,

sau cu un terț, pe cote-părți sau în devălmășie.

După încetarea dreptului de abitație, dacă casa nu i se atribuie cu prilejul partajului,

soțul supraviețuitor va plăti chirie și va putea fi evacuat în condițiile dreptului comun.

Articolul 973 alin. ultim. din noul Cod civil precizează că toate litigiile cu privire la

dreptul de abitație se soluționează de către instanța competentă să judece partajul moștenirii

care va hotărî de urgență în camera de consiliu.

Documents

26 Alexandru Bacaci, Gheorghe Comăniță - Drept civil. Succesiunile