1

Universitatea Al. Ioan Cuza, Iași

Filosofie și Științe Politice

Specializarea Relații Internaționale și Studii Europene

Anul 1, Grupa 1

Seminar Construcție Europeană

Profesor Asist. Univ. Drd. Simona Vrânceanu

Identitate naționalăversus

Identitate europeană

Echipă formată din:

Burlacu Cezara

Dangă Laura-Alexandra

Găină Alexandru

Huzdup Liviu

Sălăvăstru Mădălin

2

Cuprins:

1. Definiții ale identității

2. Identitate națională – definiții și evoluție de-a lungul

anilor; viziuni asupra identității naționale

3. Identitate europeană – definiții și evoluție în timp

4. Identitate națională versus Identitate europeană

5. Anchetă sociologică (Chestionar)

6. Concluzii

7. Anexe (Chestionarul standard)

8. Bibliografie

3

1. Definiții ale identității

În societatea contemporană, aici incluzând mass-media, discuțiile politice și chiar

simplele discuții ale cetățenilor nu tocmai avizați în domeniul politicii, apare tot mai des

prezentată problema identității naționale, despre care se crede și se preconizează ca va fi, cu

timpul, estompată și ștearsă din memoria colectivă a unei națiuni de către cea europeană. Din

această cauză, am ales să prezentăm pe larg această temă, aducând definiții și diferite păreri

avizate privind identitatea națională, identitatea europeană, dar și modul în care cele două

interacționează sau se suprapun, depinde de caz. În contextul în care relațiile internaționale

între state sunt pe zi ce trece tot mai tensionate, și apar conflicte asupra identității naționale

(spre exemplu, în Kosovo), și în care Uniunea Europeană devine tot mai puternică,

cuprinzând tot mai multe state, și dorind o omogenizare la cât mai multe nivele (social,

politic, economic, etc.), considerăm această temă ca fiind una de actualitate, și în consecință,

abordarea ei fiind o chestiune care ar trebui să intereseze o gamă cât mai largă de populație.

În primul rând, pentru a înțelege ideea de identitate națională sau europeană, trebuie să

cunoaștem sensul de bază al cuvântului identitate. Astfel, așa cum apare și în Dicționarul

explicativ al limbii române, putem defini identitatea ca fiind ,,o proprietate a unui lucru de a-

și păstra o perioadă îndelungată caracterele fundamentale,, sau ca o ,,coincidență sub toate

aspectele, o egalitate,,. 1

Una dintre viziunile sociologice privind ideea de identitate a unui grup ii aparține

teoreticianului Manuel Castells. Acesta afirmă că modul în care grupurile sociale definesc

propria lor identitate modelează instituţiile societăţii: „fiecare tip de proces de construire a

identităţii conduce la un rezultat specific în constituirea societăţii”. Castells analizează

identitatea și importanța acesteia la nivel cultural, religios, și național, pornind de la un punct

comun la nivel cultural, sau de la un ansamblu de aspecte comune.

Referitor la o viață cu adevărat democratică, cetățenii văd identitățile de orice tip ca

elemente cruciale pentru desfășurarea acesteia. O definiție mult mai simplă și mai lesne de

înțeles a identității ar fi că acestea reprezintă totalitatea elementelor care îi conferă unui

1 Dicționarul explicativ al limbii române, “Academia Română”, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, p.402.

4

individ (aici cu sensul de cetățean) sentimentul de apartenență la un grup (social, religios,

național), elementele comune cu un alt membru al aceluiași grup.

5

2. Identitate națională

Identitatea naţională este un concept apărut în jurul anilor 1980. În context putem să

ne referim şi la conceptul de „sentiment naţional” sau de „conştiinţă naţională”, când facem

referire la apartenenţa unui individ la o naţionalitate. Putem spune că aceste expresii

desemnează sentimentul de apartenenţă a unui individ la o naţiune. Identitatea Naţională nu

trebuie confundată sub nici o formă cu termenul de naţionalitate, care desemnează apartenenţa

politică sau juridică a individului. Sentimentul de identitate naţională este personal pentru

oricare dintre indivizii care fac parte din acea naţiune. Putem lua ca exemplu culturile

tradiţionale, în cadrul cărora dezvoltarea individuală contează mai puţin, având întâietate

structurile comunitare şi cele de grup, însă oricum ar fi, identitatea unui individ evoluează

odată cu trecerea timpului, pe parcurs acesta fiind neîntrerupt influenţat de evenimentele care

au loc. Potrivit opiniei publice, sentimentele naţionale devin mai puternice bineînţeles în cazul

unei ameninţări la adresa naţiunii, de cele mai multe ori acest lucru datorându-se agresiunilor

de orice fel din partea unei alte naţiuni, dar şi crizelor la nivel economic care influenţează în

mod categoric sentimentele naţionale, atât în cadrul individual, cât şi în cadrul unei

comunităţi. În vreme ce ţara este teritoriul geografic, iar statul este organizaţia care deţine

monopolul serviciilor asupra teritoriului, naţiunea este un grup etnic care este format din

membrii care sunt conectaţi între ei datorită limbii vorbite, religiei, rasei sau chiar teritoriului

însuşi. Aceşti membri sunt sau pot fi mobilizaţi politic, însă cum interesele statului uneori

coincid, alteori nu cu cele ale naţiunii, sentimentul naţional nu trebuie să fie confundat cu

sentimentul patriotic. Diferenţa dintre cei doi termeni este destul de mare. În timp ce

sentimentul naţional desemnează identificarea şi loialitatea faţă de un grup etnic sau de

naţiune însăşi, sentimentul patriotic desemnează identificarea cetăţenilor unui stat şi loialitatea

lor faţă de acesta.2

Ideea de naţiune în opinia mai multor experţi din domeniul socio-uman ne arată că

aceasta ar fi apărut în baza unei noi modalităţi de consolidare sau chiar de construire a

identităţii naţionale în perioada modernă, însă nu ni se spune cu exactitate când ar fi început

această idee, care putem afirma că stă la baza identităţii naţiunilor. Unii specialişti afirmă că

ar fi început odată cu Revoluţia Franceză din 1789, în timp ce alţii ne sugerează ca punct de

început Revoluţia Americană din 1776, care ar reprezenta acapararea puterii politice de către

2 Anca Elena Costaru, „Identitate si alteritate culturala europeana”, Editură Ecou Transilvan, București, 2012,p.61

6

un curent naţionalist pentru prima oară în istorie. Începând cu a doua jumătate a secolului al

XIX-lea în Europa, dezvoltarea naţionalismului nu s-a produs doar ca urmare a eforturilor

întreprinse de anumiţi indivzi sau de către anumite grupuri, însuşi statul se implică activ în

crearea unei identităţi naţionale, acest lucru are loc atât în republicile şi statele nou create, cât

şi în monarhiile cu tradiţie mai veche pe continentul european. Aducem aici aminte de

politicile de germanizare întreprinse de către Imperiul Autro-Ungar în interiorul graniţelor

sale, sau de către rusificarea întreprinsă de către Imperiul Rus la acea vreme, însă aceste

metode au fost considerate neprielnice de multe ori pentru că ambele imperii aveau sub

dominaţie diferite populaţii care deja aveau o limbă de care se foloseau de secole, tradiţii şi

chiar putem spune un sentiment naţional care însă nu putea lua amploare sub dominaţiile

impuse de aceste mari imperii,cu toate acestea însă au avut loc revoluţii sau revolte de

amploare mai mică prin care populaţiile din cadrul imperiului îşi cereau anumite drepturi.

Mult mai târziu însă, la finele Primului Război Mondial, aceste drepturi aveau să fie

recunoscute, după căderea celor două imperii.

În spaţiile locuite de români, naţionalismul se arată destul de târziu pentru că în ciuda

faptului că aria era destul de mare, statele erau diferite atât din punct de vedere al conducerii,

cât şi ca denumiri, iar o unire între ele era ţinută în frâu de către marile puteri ale acelor

vremuri. Putem vorbi despre o identitate naţională abia după Marea Unire din 1918, când a

luat fiinţă România Mare, iar toţi locuitorii vorbitori de limbă română erau aduşi sub aceeaşi

naţiune. Mişcările naţionaliste care iau fiinţă în România în anii 20-30 aveau un puternic

caracter naţionalist şi anticomunist, însă nu doar în România iau fiinţă astfel de mişcări. Pe tot

teritoriul Europei au loc manifestări asemănătoare. Acestea au loc în urma unor evenimente

politico-economice, iar altele îşi au rădăcinile în urma noilor trasări teritoriale ce au loc în

urma Primului Război Mondial. Putem spune că acest curent naţionalist stă la baza declanşării

celui de-al Doilea Război Mondial. Putem privi înapoi în istorie şi observa puternicul spirit

naţionalist german care a dus ţara în colaps. În 1945, Germania este ruptă în două părţi, una

democrată, iar cealaltă de orientare comunistă. Acest lucru se întâmplă şi în Europa Centrală

şi de Est unde Armata Roşie învingătoare impune noi regimuri, astfel Europa se rupe în două

părţi. În Vest avem statele democratice care erau sub influenţă NATO şi implicit a SUA, iar în

Est sub influenţă Sovietică. În Estul comunist, pe o perioadă destul de lungă, mai exact până

între anii 1989-1991, nu mai putem vorbi despre o identitate naţională propriu zisă, ideile şi

doctrinele marxiste luând locul naţionalismului propriu-zis, URSS devenind un „model” de

urmat pentru celelate state care nu mai puteau avea o identitate proprie. În Vest însă se

7

încearcă crearea unei noi identităţi sub care să se unească ţările rămase libere, astfel că în anii

„50 ia fiinţă CECO (Comunitatea Europeana a Oţelului şi a Cărbunelui), iar în 1958 ia fiinţă

CEE (Comunitatea Economică Europeană), aceste două organizații având să pună bazele

Uniunii Europene. Această organizaţie are la bază state care au o istorie destul de zbucimată

între ele. Putem lua ca exemplu Germania şi Franţa, care în afară de cele două mari

Conflagraţii Mondiale au avut o multitudine de conflicte pe plan teritorial mai ales, însă

pentru promovarea păcii, cele două state renunţă la vechile rivalităţi şi îşi unesc forţele în

această organizaţie politico-economică cu caracter unic. Începând cu 1989 şi căderea

regimurilor totalitare din Europa Centrală şi de Est, putem vorbi despre o reconsolidare a

identităţilor naţionale ale statelor până atunci aflate sub influenţă sovietică. Fiecare stat era

acum liber să decidă ce este mai bun pentru viitorul noilor naţiuni libere, astfel Uniunea

Europeană câştigând noi membri şi doritori de aderare. În acest mod, identitatea naţională

începe să devină un subiect din ce în ce mai mediatizat în spaţiul european. Acum mai mult ca

niciodată de la înfiinţarea CECO , actuală UE, este necesară analizarea acestei noi identităţi

europene, acest lucru fiind unul normal odată ce UE se comportă ca un întreg la nivel

european, având rol interguvernamental cât şi suprastatal. În aceste condiţii trebuie făcută o

delimitare clară, din moment ce această instituţie intervine asupra naţionalismului şi a

statului- naţiune.3

Pierre Manent face următoarea afirmaţie: „În zilele noastre, suntem cu toţii, cel puţin

în Europa, mânaţi de ideea care e şi un sentiment, şi chiar o pasiune, potrivit căreia omenirea

se îndreaptă către necesara sa unificare. „Sentimentul asemănătorului”, în care Tocqueville

vedea afectul principal al omului tipic democraţiilor, a devenit pasiunea asemănării. Ni se cere

să îl vedem pe celălalt ca acelaşi. Ne putem gândi bineînţeles la un aspect negativ, acela că

statele UE nu sunt omogene din mai multe puncte de vedere, neexistând o gândire comună

între state, chiar şi cele membre.

Asistăm astfel la sfârşitul promovării interesului naţional în numele unei atitudini

globaliste care sacrifică istoria, tradiţia, de dragul eficienţei supranaţionale.

Produs al uniformizării introdus de statul modern, artefact cultural, şi patologic sau

chiar izvor al naţiunii, acolo unde aceasta nu există încă, naţionalismul se arată a fi un

fenomen labil şi complex care se sustrage oricărei definiţii complete. Există analişti care

8

3 Grigore Georgiu, “Naţiune, cultură, identitate”, Bucureşti, 1997,p.8.

8

condamnă chiar noţiunea de naționalism, fiindcă e prea mare pentru a soluţiona problemele la

nivel local şi şi prea mică în perspectiva economiei şi strategiilor la nivel global.

Ca orice alt fenomen complex manifestat pe spaţii culturale întinse şi diverse ca tradiţii

şi atitudini, naţionalismul trebuie tratat la plural ca expresie a unor realităţi specifice de o

varietate inepuizabilă. S-a făcut distincţie între un naţionalism politic dominant în lumea

apuseană şi unul etnocultural prezent mai ales în Răsărit.

Alte forme ale naţionalismului au fost indentificate că naţionalism legitim, care

cunoaşte limite rezonabile, şi naţionalism iligitim, care nu are nici o limită.

În România, naţionalismul din perioada postdecembristă se cuvine apreciat ca un

fenomen de compensaţie ideological pentru atâtea frustrații acumulate sub regimul ceauşist.

Spre deosebire de naţionalismul secolului al XIX-lea, care avea o bază mai reală, cel din

ultimii ani e în bună măsură o diversiune a unor grupuri interesate să menţină cât mai mult cu

putinţă din vechiul regim, ceea ce pe termen lung nu poate decât să dăuneze actualului regim

guvernamental.

Criticii apuseni, obsedaţi de fenomenul integrării uită în fond că nu poţi fi european

fără a aparţine unei naţiuni şi istorii reale ori fără sentimentul de reabilitate istorică a naţiunii.

Definit într-o manieră clasică, naţionalismul exprimă în primul rând aspiraţia

grupurilor comunitare asemănătoare de a se uni sub autoritatea unor guvernanţi ce corespund

idealurilor lor. Acest deziderat datează relativ recent, din a două jumătate a secolului al

XVIII-lea şi se datorează revoluţiilor mai întâi americane şi mai apoi cea specifică spaţiului

francez. Sentimentul naţional ar trebui considerat drept suport indispensabil pentru o

guvernare reprezentativă şi mai apoi democratică.4

Primele indentităţi colective datează încă din timpuri străvechi, mai exact din

momentu apariţiei Imperiului Român. Primele divizări în cadrul Europei au avut loc când

marele imperiu s-a divizat în Imperiul Român de Apus şi Imperiul Român de Răsărit, cel de

Apus destramându-se aproape imediat după diviziune. În schimb, cel de Răsărit are parte de o

istorie destul de lungă, până în secolul XV.

4 Camil Mureşanu, „Europa modernă”, Cluj- Napoca, 1997, p.123.

9

O a două divizare în cadrul Europei a fost de ordin religios. În anul 1054 din Biserica

se desparte în Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă. Acestea dar şi multe altele au dus la

împărţirea Europei în Europa de Vest, Europa Centrală, Europa de Est.

Regatele Evului Mediu ca şi ştiinţa politică medievală ignorau în mare măsură

dimensiunea teritorială, mai exact conceptul de frontieră care avea să constituie mai târziu

însăşi substanţă statului modern, creând premisele naţionalismului de la 1800. Ideea de

frontieră aşa cum o înţelegem noi astăzi începe să existe abia în secolul al XVII-lea ca urmare

a tratatelor Westphalice de la 1648.

Conceptul de naţiune avea rolul de a desemna în Evul Mediu comunităţile expatriate.

Termenul de naţiune se folosea frecvent până în secolul al XVII-lea, dar acesta n-a desemnat

nimic aleceva decât un grup de străini amestecaţi cu populaţia în mijlocul cărora se

introduseseră.

Ţările protestante au inaugurat premisele statelor-naţiuni. Ele nu s-au considerat la

început drept promotoare ale ideii de naţiune, deşi locuitorii lor şi-au manifestat înaintea

altora adeziunea faţă de un ansamblu social unit, cu o identitate comună care se definea între

frontiere precise.

10

3. Identitate europeană

"În trecut - o moştenire a gloriei şi a regretelor de împărţit , în viitor-acelaşi

program de îndeplinit " astfel definea Ernest Renan identitatea unei naţiuni. Ideea că Europa

împărtăşeşte acelaşi trecut şi are de realizat în viitor acelaşi program a devenit slogan.

Ideea de identitate europeană revine din ce în ce mai frecvent în discursurile politice

şi în mass-media. Naţiunile europene nu au pierdut ocazia să se pună în cea mai bună lumină

prin propria cultură , investind pe termen lung în diplomaţia culturală. Mai mult, se contruiesc

şi se finanţează programe atât la nivel regional cât şi la nivel european pentru a construi o

identitate europeană, care să îmbine, dar şi să transceadă identităţile naţionale ale statelor

membre .

Care este de fapt scopul acestei activităţi de construcţie a identităţii europene? Ea e

destinată să contureze o imagine clară şi consistentă a comunităţii europene, să ofere acesteia

o soliditate conceptuală care nu se poate obţine prin simpla îmbinare contractuală a statelor

membre .

Uniunea Europeană are un întreg set de "agenţi" (actori, acţiuni, artefacte, corpuri,

instituţii, politici şi reprezentări). Se promovează "procesul de europenizare", ajutor la

generarea constituţiei colective si la promovarea acceptării "ideii europene", şi care sunt

totodată dedicate constituirii unui stat supranaţional.

Principalele proiecte în acest sens sunt:

1. Iniţiative de educaţie precum programele ERASMUS şi SOCRATES, care

promovează schimburile de studenţi între ţările Uniunii, promovând prietenia trans-europeană

prin schimburile culturale şi liberă circulaţie.

2. Fondurile structurale şi politicile comune în agricultură au oferit suport financiar

pentru multe proiecte eligibile şi au contribuit la construirea unui profil economic coesiv al

Uniunii.

3. Steagul Uniunii Europene (cele douăsprezece stele aurii pe fond albastru) este acum

peste tot întâlnit în statele membre, de la instituţiile statului la anunţurile ce marchează

proiecte finanţate prin fondurile structurate şi obiective turistice.

11

4. Imnul Uniunii Europene - "Oda Bucuriei", a lui Beethoven, o celebrare a umanităţii

ca entitate unită în diversitate prin celebrul vers a lui Schiiller "Toţi oamenii devin frați".

Imnul este intonat fără versuri însă, datorită multitudinii de limbi oficiale ale Uniunii.

5. Formatul standard al paşaportului european ce este un marker al apartenenţei

formale .

6. Introducerea unui sistem statistic centralizat, prin Eurobarometru şi Eurostat.

Un foarte puternic agent de unificare este în mod evident moneda care ajută la

construcţia identitară fiind o parte centrală a culturii de zi cu zi şi găsim multiple exemple

daca ar fi să ne gândim numai ce a însemnat o monedă comună în Imperiul Roman.

Există însă analişti care sunt sceptici cu privire la faptul că toate aceste manevre vor

duce la constituirea unei identităţi coerente şi legitime deoarece majoritatea sunt create de un

corp birocratic într-o citadelă intangibilă (Bruxelles) ce a dovedit nu doar o dată, că poate

pierde contactul cu opinia publică pe care ar trebui să o reprezinte.

Cu toate acestea, dacă analizăm puţin cultura populară observăm cu uşurinţă că deşi

conştiinţa europeană încă nu există sau nu este cristalizată suficient, identitatea culturală

europeană are deja o structură formală şi una informală. De exemplu: competiţiile sportive

europene, festivalurile de muzică şi film şi agenţii informali de promovare a coeziunii

europene precum Eurovision, canalele de televiziune pan-europene (EURONEWS,

EUROSPORT, etc). Semnificativă în acest sens este iniţiativa Uniunii de introducere a

premiului Oraş Cultural European, prin care în fiecare an un oraş dintr-un stat membru este

promovat ca un centru major cultural.

O altă zonă de interes cu privire la promovarea Uniunii Europene este piaţa

consumului alimentar. Bucătăria europeană văzută colectiv este compusă în diverse reţete

tipizate şi etichetate ca produs (marker) naţional sau identitar, acest proces făcând parte din

strategia UE, dar în acelaşi timp înscriindu-se şi în trendul globalizării culinare .

Cât despre diversitatea lingvistică, acesta este considerată cheia de boltă culturală şi

democratică a Uniunii Europene şi o marcă esenţială a identităţii europene. Numărul mare de

limbi şi dialecte vorbit în Europa e perceput ca o bogăţie şi nimeni nu pare deocamdată dispus

să renunţe la propria-i exprimare în favoarea unei singure limbi (desigur engleză).

12

Este de remarcat că procesul de formare al identităţii europene este unul foarte

complex, iar simplul consum al unor schimburi naţionale nu duce la identificare, mai ales

atunci când nu există angajament politic .

Interacţiunea identităţii naţionale cu identitatea europeană ridică problema spinoasă a

relaţiei dintre cele două. Există păreri conform cărora identitatea europeană nu există decât

prin medierea identităţilor diverselor naţiuni europene. Însă în contextul creării unei cetăţenii

europene se ridică problema reprezentării şi legitimităţii.

Nimeni nu contestă că apartenenţa la UE are un anumit impact asupra identităţilor

naţionale, deşi acestea rămân diferite. Identitatea europeană nu neagă identitatea naţională şi

nu presupune dezminţirea de propriile valori şi idealuri. Fundamentarea unei ideologii

pornind de la premisa că cele două concepte sunt în antiteză, nu poate duce la nimic

constructiv. "Unitate prin diversitate" are în vedere prezervarea specificului naţional,dar şi

înţelegerea şi cunoaşterea altor culturi.

În prezent, atât UE cât şi Consiliul Europei încearcă, în mod deliberat, să construiască

o identitate civică post-naţională în sensul hebermesian (Hebermas), cu accent pe democraţie,

drepturile omului, economia de piaţă, statul bunăstării, diversitatea culturală, valorile

europene determinante pe care orice stat ce aderă la UE trebuie să le respecte.

Discuţia despre identitate europeană trebuie să sublinieze felul în care Uniunea este

privită şi înţeleasă la nivel personal. Mai mult decât atât, trebuie văzut în ce măsură efectele

integrării în UE sunt resimţite la nivel individual . La întrebarea "Ce reprezintă Uniunea

Europeană pentru dumneavoastră personal?", jumătate din respondenți asociază integrarea cu

mobilitatea socială, deci cu libertatea de mişcare, de a călători, și de a munci în alt stat

membru.

Construcţia identitară (europeană) este un proiect îndrăzneţ, dar cu reale şanse de

succes, atât timp cât el se construieşte pe noţiunile de bază ale identităţii naţionale şi atâta

vreme cât cetăţeanul fiecărui stat membru ajunge să se simtă şi să se definească drept

cetăţean european.

13

Un adevăr banal ar putea stă drept concluzie: Europa este suficient de mare pentru a ne

cuprinde pe toţi şi suficient de veche şi înțeleaptă prin istoria sa îndelungată ca să

supravieţuiască.

Punctul de pornire pentru ideea europeană, aflat în ceea ce cu mândrie numim ,,cultură

europeană”, s-ar afla, după Ştefan Zweig, în Biblie, în construcţia turnului Babel; mitul

tendinţei de a urca spre cer, supraomenesc şi intangibil, al încercării unei zidiri concrete, prin

ambiţie și strădanie, al limitării acestei mari forţe a spiritului, ”de neoprit când e unită” prin

amestecul limbilor şi instaurarea, astfel, a discordiei.

Victor Hugo a fost primul dintre scriitorii cu vocaţie de politician care a prevestit

crearea Uniunii Europene, el credea că într-o zi francezii, ruşii, englezii, germanii şi toate

celelalte naţiuni ale continentului se vor suda într-o unitate superioară şi vor realiza

fraternitatea europeană. Chiar Napoleon a crezut că după căderea lui şi a sistemului său,

numai o confederaţie sau o aglomerare a naţiunilor mari va putea menţine echilibrul.

Pentru a înţelege mai uşor acest proiect de unificare al Europei, vom urmări datele cele

mai importante din construcţia Uniunii Europene din punct de vedere politic prezentate

succint:

1945 - se încheie al Doilea Război Mondial, lăsând Europa sfărâmată. O nouă viziune

era necesară pentru unificarea continentului şi pentru împiedicarea ororilor unui regim

fascist .

1957 – Tratatul de la Roma este semnat, iar acesta prevede “o dezvoltare armonioasă

în domeniul activităţilor economice, o expansiune continuă şi echilibrată, o creştere a

stabilităţii, o creştere accelerată a standardului de viaţă şi o întărire a relaţiilor

apropiate dintre state”. În momentul respectiv existau doar şase ţări membre: Italia,

Franţa, Belgia, Olanda, Germania de Vest şi Luxemburg.

1961- Războiul Rece este marcat de construcţia Zidului de la Berlin.

1992 – Tratatul de la Maastricht consfinţeşte trecerea de la Comunitatea Europeană la

Uniunea Europeană şi de asemenea se pune baza transferului multor competenţe

dinspre statul naţional către Uniune. De asemenea, se demarează procesul de unificare

monetară europeană, ce consolidează actul unic european.

1997 - Tratatul de la Amsterdam este semnat şi ratificat în 1999, punând bazele unei

politici comune europene pe probleme externe şi de securitate.

14

2001 - Tratatul de la Nisa intră în vigoare în 2003 şi se pune în discuţie definirea într-o

nouă lumină a identităţii europene.

2002 - Moneda euro intră în vigoare; unul dintre cei mai importanţi paşi către

integrarea europeană.

2004- Primul val de 10 state care aderă la Uniune (Estonia, Letonia, Lituania, Polonia,

Slovacia, Cehia, Ungaria, Slovenia , Malta şi Cipru)

2007- România şi Bulgaria au aderat la Uniune.

Unul dintre partizanii convinşi ai ideii făuririi Europei Unite a fost Saint-Simon, care

credea în superioritatea europenilor asupra celorlate rase. Giuseppe Marrini propagă şi el

necesitatea instaurării unei unităţi a continentului european, pe baze federative, într-un apel

adresat patrioţilor din ,,Mica Europa``care era Elveţia, aceasta fiind dată drept exemplu a

formării întregii Europe Unite la nivel economic, militar, politic şi juridic. Şi în viziunea lui

Mazzini, parlamentele şi guvernele statelor vor continua să-şi gireze afacerile naţionale

proprii, iar interesele generale urmau să fie gestionate de Congresul European, în care toate

statele erau reprezentate în mod egal şi democratic.

Dacă este să privim în ansamblu toate cărţile, articolele, societăţile, congresele ce au

susţinut ideea unităţii europene, pe cea a înfiinţării unei instituţii mondiale şi a unei Curţi

Internaţionale de Arbitraj şi de Justiţie, capabile să prevină şi să reprime actorii războaielor,

putem spune că s-a format o mişcare de principii deschisă spre europenism şi universalism

pornită de elitele intelectuale sau economice ale perioadei respective, când tonul în evoluţie şi

dezvoltare materială şi spirituală era dat de puterile euro-atlantice.

De remarcat este faptul că Uniunea Europeană, aşa cum o ştim astăzi, nu a fost o

moştenire istorică, sau o realitate circumstanţială, ci un proiect structurat ce a militat pe căi

politice, economice şi culturale spre construirea unui nou spaţiu, a unei noi viziuni asupra

unei alianţe continentale. De asemenea, spaţiul Uniunii este încă în continuă schimbare, cu

ţări ce şi-au exprimat intenţia de aderare (Croaţia , Turcia), continuând procesul de extindere.

Uniunea Europenă a devenit un actor politic important pe scena mondială, a schimbat

vieţile a mai mult de 450 de milioane de europeni, precum şi a tuturor celor care au de-a face

cu Europa. UE este totuşi încă un puzzle şi un mister pentru majoritatea oamenilor, aflându-ne

încă departe de a fi de acord asupra a ceea ce reprezintă aceasta cu adevărat. Uniunea este

mai mult decât o simplă organizaţie internaţională, deoarece deţine mult mai multe puteri

asupra membrilor săi, dar nu este încă un stat sau un suprastat.

15

4. Identitate națională versus Identitate europeană

O diferență majoră între identitatea naționala și cea europeană ar fi lipsa de

omogenitate din cadrul celei europene, totuși acest lucru nu trebuie să ne impiedice a ne uita

în istoria recentă a Europei și să observăm că identitatea națională este de multe ori

dăunatoare relațiilor dintre locuitorii unei țări care sunt majoritari si minoritățile sau etniile

care trăiesc, uneori de sute de ani, in același spațiu cu majoritarii, care în momente de

extremism, putem spune și influențati de anumite evenimente, pot întreprinde acțiuni cu efect

catastrofal împotriva celorlalți. Putem aminti aici evenimentele care au avut loc imediat după

destramarea fostei Republici Federative Iugoslave, în acest caz atât naționalismul dus la

extrem dar și diferențele religioase au influențat acțiunile întreprinse de populațiile care au

locuit multă vreme în cadrul aceleiași federații de state. Identitatea europeană din contră, ne

propune să acceptăm ca egali si să fim solidari indiferent de națiune, limbă sau religie,

bineînțeles nici acest lucru nu este ușor, cu toate că atât Occidentul cât și Orientul european

sunt legate cultural de literatura elenă, religia creștină și dreptul roman. În Europa Occidentală

s-a încercat și s-a reușit parțial această transformare din naționalism într-un interes comun și

benefic pentru toată lumea, acest lucru se vede prin pluralismul politic, participarea socială,

respectul diversității, concurența liberă, supremația legilor și întâietatea oferită drepturilor

omului. În schimb, pentru Europa Centrală și de Est, valorile naționale, independența

absolută a statului-națiune și caracterul absolut al suveranității sale tind incă să rămână

trăsături esențiale, atât la nivel popular, cât și politic. Astfel, în această zonă se poate vorbi

despre o insecuritate atât la nivel existențial cât și cultural, aceste trăsături determinând și

starea slabă a economiei și a altor activități esențiale din cadrul oricărui stat. Integrarea

europeană dorește definirea unei noi identități și pentru Europa Orientală, dar acest lucru

poate avea loc doar prin acceptarea de comun acord a tuturor cetățenilor care fac parte din

UE, acest lucru însemnând acceptarea unei noi identităti de către cei din centru și est, dar și

răbdarea celor din vest, pentru că aceste lucruri și idei vechi nu se pot schimba atât de ușor.

Odată cu integrarea în Uniunea Europeană, orice stat acceptă și își asumă un sistem de

valori care definește această organizație. Din aceste motive, pentru statul care aderă la

Uniune, apar diferite probleme privitoare la păstrarea identității proprii, a valorilor naționale,

și la modul în care acestea sunt compatibile cu valorile europene. 5

16

5 I.Solcanu,”Globalizare şi cultură naţională- o dilemă reală”, Convorbiri literare,2006, p.4.

17

Un argument negativ pentru care atingerea unei depline identități europene este încă

de neimaginat este acela conform căruia ,,puține dintre statele membre ale Uniunii Europene

sunt omogene din punct de vedere cultural și nu există o rasă europeană și nu numai că nu

există o cultură dominantă, dar majoritatea europenilor se infioară pe bună dreptate la gândul

că identitățile lor separate ar putea fi subordonate unui fel de eurocultură omogenizată,,(Pierre

Manent, ,,Rațiunea națiunilor,,).

18

5. Anchetă sociologică

Bună ziua! Scopul prezentului chestionar este de a afla părerea tinerilor despre Uniunea

Europeană și cum definesc ei identitatea europeană, în relație cu cea națională. Vă mulțumim

pentru timpul acordat și vă asigurăm că datele obținute nu vor fi folosite în alte scopuri decât

cele prezentate.

1. Cunoașteți faptul că România este membră a Uniunii Europene, începând cu anul

2007?

a) Da

b) Nu

2. Ce părere aveți despre aderarea României la U.E.? Sunteți de acord cu apartenența

la U.E.? Motivați răspunsul.

3. Sunteți de părere că în momentul de față, identitatea națională a României mai

există? Dacă da, sub ce aspecte? Dacă nu, care sunt motivele pentru care aceasta a

dispărut?

4. Vă considerați parte integrantă a Uniunii Europene, cetățean al acesteia cu drepturi

depline?

a) Da

b) Nu

c) Nu ma pot pronunța.

5. La ce nivel credeți că România se identifică cel mai puțin cu Uniunea Europeană?

a) Social

b) Economic

c) Juridic

d) Politic

e) Al moravurilor

f) România se identifică în totalitate cu U.E.

g) România nu are nimic în comun cu U.E.

6. Dacă ați reprezenta un factor decizional major și ați fi pus în situația de a alege, la

care identitate ați renunța?

a) Națională

b) Europeană

19

c) Nu știu

20

7. Din momentul în care România a aderat la Uniunea Europeană, considerați că viața

cetățenilor acestui stat, la nivel social, economic și juridic s-a îmbunătățit?

a) Da, considerabil

b) A rămas și va rămâne la fel

c) Nu, dar merge clar pe un traseu ascendent.

8. Pentru dumneavoastră, cât de mult contează ca sunteți cetățean european?

a) Foarte mult

b) Destul de mult

c) Nu foarte mult

d) Deloc

e) Nu știu.

9. Care elemente considerați că dau formă identității europene, în cea mai mare

măsură?

a) Elementele culturale

b) Moneda unică

c) Teritoriul

d) Evenimentele istorice

e) Nu mă pot pronunța.

10. Considerați că ideea de identitate comună europeană, poate avea efecte externe

asupra politicii interne a unui stat?

a) Desigur, în foarte mare măsură.

b) Într-o măsură relativ scăzută

c) Nu, nicidecum.

d) Nu știu.

Ancheta sociologică intitulată Identitate națională versus identitate europeană are ca

principal scop identificarea părerii cetățenilor despre Uniunea Europeană și despre ideea de

identitate europeană și importanța acesteia. Chestionarul a fost aplicat unui număr de 30 de

persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, urmărindu-se aflarea părerilor tinerilor, și

cum percep aceștia Europa și apartenența la Europa.

Întrebați dacă au la cunoștință faptul că România este membră a Uniunii Europene din

anul 2007, respondenții au răspuns în totalitate afirmativ.

21

La cea de-a doua întrebare, de tip deschis, au apărut diferite variante de răspuns, unele

dintre acestea fiind însă relativ asemănătoare. Astfel, s-au întâlnit răspunsuri cum ar fi:

,,consider acest lucru ca fiind benefic statului, având în primul rând avantaje la nivel

economic,, ; ,,Da, sunt de acord cu acest lucru. Cred că astfel, ne vom bucura de o justiție mai

dreaptă și ne vom întâlni mai rar cu cazuri de încălcare ale Drepturilor Omului,,. Însă, tipul de

răspuns care apare cel mai preponderent este unul cu o ușoară tentă negativă. Ca exemplu:

,,Consider că da, faptul că suntem în Uniunea Europeană este un lucru bun. Dar să nu uităm

de dezavantaje. Impozite mai mari, vedeți că acuși vor scoate leii și vor băga Euro, în curând

sunt sigur că vor vrea și o limbă comună...nu știu, tare mă tem că ne vor cam dispărea valorile

naționale. Dar asta vom vedea..nu cred totuși, de fapt, sper că nu se va întâmpla asta,,.

A treia întrebare, tot inchisă, a avut, pentru 26 dintre cei 30 de respondenți același

răspuns: da, există, până și argumentele lor asemănându-se. Ei consideră că valorile culturale,

moștenirea lăsată de cei dinaintea lor nu va fi niciodată uitată. Un exmplu de răspuns în acest

sens este : ,,Da, cu siguranță că există. Nu avem cum să îl uităm pe Ștefan cel Mare, pe

Mircea cel Bătrân, pe Mihai Eminescu, pe George Enescu. Evident că avem o identitate

națională, care nu va dispărea niciodată,,. Printre răspunsurile celor care neagă acest lucru, am

întâlnit următoarea formulare: ,,Cu părere de rău, trebuie să spun că nu. Spun asta uitându-mă

în jur. Câți din cei de 10-12 ani mai știu adevăratele valori naționale? Câți știu imnul țării?

Acum da, incă mai avem identitate națională. Problema e că în scurt timp va dispărea,,.

La cea de-a 4-a întrebare, răspunsurile au variat, ajungându-se la un rezultat de 16-14

in favoarea celor care au răspuns cu da, nefiind întâlnit niciun răspuns de nu știu. Astfel, este

perfect vizibil, că, în rândurile cetățenilor tineri încă planează îndoiala cu privință la statutul

lor de cetățeni europeni cu drepturi depline.

Ca element principal la nivelul căruia România se identifică cel mai puțin cu Uniunea

Europeană, cele mai multe răspunsuri au fost cu varianta Juridic. Tinerii consideră sistemul

juridic european ca fiind unul bine pus la punct, stabil, spre deosebire de cel român, unde încă

există corupție și intervenții în justiție.

Puși în situația de a alege între identitatea europeană și cea națională, toți cei

chestionați au ales-o pe cea națională. Interpretând aceste date, putem afirma că printre tineri

încă există un spirit naționalist, chiar dacă acesta se face foarte greu, dacă nu deloc vizibil.

22

Tinerii chestionați consideră că traiul cetățenilor nu s-a îmbunătățit de când România

face parte din Uniunea Europeană, dar sunt de părere că acest lucru se va schimba cât de

curând. Astfel, 18 dintre cei 30 de tineri chestionați au răspuns că nu, situația nu s-a schimbat,

dar merge pe un traseu ascendent, 8 au răspuns că nu, situația a rămas și va rămâne la fel, în

timp ce doar 4 consideră că situația cetățenilor s-a îmbunătățit deja la nivel social, economic,

juridic, politic, etc.

Ca importanță a faptului că sunt cetățeni europeni, 20 din cei 30 întrebați consideră

acest lucru ca fiind unul de o importanță majoră, în timp ce 8 au răspuns cu Destul de mult, iar

2 dintre aceștia au afirmat că pe ei nu îi interesează absolut deloc faptul că sunt sau nu

cetățeni europeni.

Ca elemente care dau formă identității europene, 16 din cei 30 consideră cel mai

important factor fiind cel geografic, împreună cu cel cultural. 9 dintre cei chestionați

consideră moneda unică drept factor al identității europene, în timp ce 5 dintre respondenți nu

s-au simțit pregătiți pentru a oferi un răspuns.

Întrebați dacă politica internă a statului poate fi afectată de idei din afară, tocmai

datorită ideii de unitate europeană, respondenții au fost rezervați în a oferi răspunsuri, 14

dintre aceștia răspunzând da, într-o măsură relativ scăzută, restul de 16 răspunzand cu nu

știu.

Analizând toate aceste date privite în urma analizării răspunsurile primite în urma

aplicării chestionarului unui grup de 30 de tineri cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani,

putem afirma că tinerii români sunt informați din punct de vedere al politicii, în special legat

de ceea ce ține de Uniunea Europeană și de ideea de identitate națională și europeană. Putem

spune de asemenea, că, în rândul tinerilor există încă o ușoară urmă de naționalism, care se

manifestă doar în situații limită, și, de asemenea, că aceștia cunosc valorile statului ai cărui

cetățeni sunt și le respectă. Totodată, ei pun preț pe faptul că sunt cetățeni europeni, și cunosc

valorile care definesc identitatea europeană. Au speranța comună, că, în viitorul apropiat,

România se va apropia de standardele Uniunii Europene la toate la nivelurile, inclusiv cel

juridic, unde majoritatea dintre ei cred că România este în continuare în dezavantaj.

23

6. Concluzii

În situația în care se află societatea contemporană și Europa, ca întreg, incluzând toate

populațiile și teritoriile acestui continent, dar mai ales pe cele care sunt membre ale Uniunii

Europeane, nu putem vorbi încă de o omogenitate la nivel european. În aceste condiții,

problema unei identități europene veritabile poate fi pusă doar ca simplă idee, idee care însă

va fi în scurt timp o realitate, luate în calcul fiind premisele dezvoltării europene. Există încă

discrepanțe la nivel ideologic între susținătorii înfocați ai identității naționale și adepții unei

identități europene, datorită faptului că primii dintre aceștia consideră că prin implementarea

în conștiința cetățenilor Uniunii Europene a unei identități europene, valorile naționale ale

fiecărui stat vor fi încet-încet uitate, până vor dispărea.

24

7. Anexe

Bună ziua! Scopul prezentului chestionar este de a afla părerea tinerilor despre

Uniunea Europeană și cum definesc ei identitatea europeană, în relație cu cea națională. Vă

mulțumim pentru timpul acordat și vă asigurăm că datele obținute nu vor fi folosite în alte

scopuri decât cele prezentate.

1. Cunoașteți faptul că România este membră a Uniunii Europene, începând cu anul

2007?

c) Da

d) Nu

2. Ce părere aveți despre aderarea României la U.E.? Sunteți de acord cu apartenența

la U.E.? Motivați răspunsul.

3. Sunteți de părere că în momentul de față, identitatea națională a României mai

există? Dacă da, sub ce aspecte? Dacă nu, care sunt motivele pentru care aceasta a

dispărut?

4. Vă considerați parte integrantă a Uniunii Europene, cetățean al acesteia cu drepturi

depline?

d) Da

e) Nu

f) Nu ma pot pronunța.

5. La ce nivel credeți că România se identifică cel mai puțin cu Uniunea Europeană?

h) Social

i) Economic

j) Juridic

k) Politic

l) Al moravurilor

m) România se identifică în totalitate cu U.E.

n) România nu are nimic în comun cu U.E.

6. Dacă ați reprezenta un factor decizional major și ați fi pus în situația de a alege, la

care identitate ați renunța?

d) Națională

e) Europeană

25

f) Nu știu

26

7. Din momentul în care România a aderat la Uniunea Europeană, considerați că viața

cetățenilor acestui stat, la nivel social, economic și juridic s-a îmbunătățit?

d) Da, considerabil

e) A rămas și va rămâne la fel

f) Nu, dar merge clar pe un traseu ascendent.

8. Pentru dumneavoastră, cât de mult contează ca sunteți cetățean european?

f) Foarte mult

g) Destul de mult

h) Nu foarte mult

i) Deloc

j) Nu știu.

9. Care elemente considerați că dau formă identității europene, în cea mai mare

măsură?

f) Elementele culturale

g) Moneda unică

h) Teritoriul

i) Evenimentele istorice

j) Nu mă pot pronunța.

10. Considerați că ideea de identitate comună europeană, poate avea efecte externe

asupra politicii interne a unui stat?

e) Desigur, în foarte mare măsură.

f) Într-o măsură relativ scăzută

g) Nu, nicidecum.

h) Nu știu.

27

8. Bibliografie

1. Dicționarul explicativ al limbii române, “Academia Română”, Editura Univers

Enciclopedic Gold, București

2. Anca Elena Costaru, „Identitate si alteritate culturala europeana”, Editura Ecou

Transilvan, București, 2012

3. Grigore Georgiu, “Naţiune, cultură, identitate”, Editura Flacara, Bucureşti, 1997

4. Camil Mureşanu, „Europa modernă”, Editura Litera, Cluj- Napoca, 1997

5. Guy Hermet, „Istoria națiunilor și a naționalismului în Europa”, Editura Sinteze,

Bucuresti, 1998

6. Dumitru Suciu, “Evolutia ideii de Europa Unita”, Editura Historia, 2000

7. John McCormick, “Sa intelegem Uniunea Europeana”, Editura Codecs, 2006

8. Grete Tartler, “Identitate Europeana”, Editura Polirom, 2006

9. Claudia Ghisoiu, “Identitate in Uniunea Europeana”, Editura Universitatii din

Bucuresti, 2012.