218
REAPRINDEREA UNEI PASIUNI PIERDUTE Refacerea mişcării de plantare de biserici Russell Burrill

28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Embed Size (px)

DESCRIPTION

reaprinderea unei pasiuni pierdute

Citation preview

Page 1: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

REAPRINDEREA UNEI PASIUNI PIERDUTE

Refacerea mişcării de plantare de biserici

Russell Burrill

Page 2: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Despre autor

Russell Burrill, D. Min., Este Directorul Institutului Evanghelistic al

Diviziunii America de Nord din Berrien Spring, Michigan. El a slujit nu doar ca

pastor şi evanghelist în multe locuri ale Statelor Unite, dar este foarte solicitat şi

ca vorbitor şi ca instructor.

Pe lângă faptul că a prezentat seminarii de profeţie biblică la mii de

participanţi în Statele Unite, Canada şi în ţările de peste ocean, Russell se afă în

fruntea mişcării de revenire la părtăşia grupelor mici din cadrul bisericii, la

păstorirea bisericii pe baza darurilor spirituale, la evanghelizarea laică şi

plantarea de biserici.

La fel ca celelalte cărţi, acest volum explorează idei revoluţionare, precum

„re-inventarea” bisericii după modelul din Noul Testament şi după pattern-urile şi

practica adventismului timpuriu.

2

Page 3: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Cuvânt înainte

Sunt recunoscător pentru pasiunea pe care Dumnezeu a pus-o în inima lui

Russell Burril pentru evanghelizare şi plantarea de biserici. Cartea pe care o

aveţi în mâini este prima carte adventistă din timpurile moderne care oferă o

strategie detaliată despre cum să („how to”) plantezi o biserică. Russell nu oferă

doar schema modului de plantare a unei Biserici Adventiste, dar şi modalitatea

de a menţine această nouă biserică orientată spre plantarea altor biserici.

Strategia sa nu include plantarea de biserici doar cu scopul de a-i redistribui pe

sfinţi, ci este concepută în special pentru scopul strângerii secerişului!

Reţineţi că plantarea de biserici nu era un concept nou pentru biserica

timpurie. Pavel, marele misionar, a fost un plantator de biserici. Călătoriile sale

misionare erau adevărate aventuri de plantare de biserici. Dar plantarea de

adunări creştine începuse chiar înainte de Pavel. După uciderea cu pietre a lui

Ştefan, creştinii s-au împrăştiat pentru a evita persecuţia din Ierusalim, dar

aceasta a avut ca rezultat final apariţia de noi adunări prin toată Iudea şi în

Samaria. Fapte 8:4 rezumă ce s-a întâmplat: „Cei ce se împrăştiaseră, mergeau

din loc în loc [credincioşii fugeau din Ierusalim] şi propovăduiau Cuvântul”.

Plantarea de biserici a devenit din nou o iniţiativă importantă în toată

America de Nord. Pionierii noştri erau plantatori de biserici. Pastorii adventişti

plantau o biserică, instruiau lideri laici să menţină biserica în continuare, apoi

mergeau mai departe să planteze alte noi biserici. Undeva de-a lungul drumului,

noi, cei din America de Nord, am pierdut viziunea plantării de biserici. Am devenit

mulţumiţi doar să menţinem strălucirea luminii în bisericile existente, fără să mai

aprindem noi lumini.

Dar fapte recente arată că ne întoarcem acolo – de la o diviziune care

pierde biserici, la o diviziune care plantează biserici într-un ritm de zece pe lună.

Aceasta este o schimbare uimitoare – o schimbare inspirată de Dumnezeu şi o

schimbare binecuvântată de Dumnezeu. Este o schimbare după care eu

personal tânjeam, pentru care mă rugam şi care provoacă lideri, pastori şi

3

Page 4: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

membri să lucreze pentru ea. Este o schimbare care ne aduce înapoi la

rădăcinile noastre, ca o denominaţiune plantatoare de biserici. Ce a dus la

iniţierea acestei schimbări? Răspunsul are de a face în mare parte cu convenţia

Seeds pe tema plantării de biserici, pe care Institutul Evanghelistic al Diviziunii

America de Nord a condus-o în vara anului 1996 (devenită acum un eveniment

anual).

Am ales să apelăm la un expert în plantarea de biserici dintr-o altă

denominaţiune, pentru a ne explica fenomenul. Nu aveam pe cineva pregătit

să instruiască oamenii care participau la Seeds ’96. În viitor, întreaga convenţie

Seed poate fi condusă de adventişti – adventişti care cunosc plantarea de

biserici, care au practicat plantarea de biserici, care au studiat plantarea de

biserici, care o pot explica în contextul adventismului.

Sunt mândru de cei din America de Nord care vestesc evanghelia fiecărui

suflet din acest teritoriu. Călăuziţi de Duhul Sfânt şi demonstrând o legătură vie

cu Hristos, ei câştigă tot mai mulţi şi mai mulţi oameni la adevărurile biblice

despre un Dumnezeu plin de iubire şi despre biserica Sa din ultimele zile. Se

ridică noi adunări, împlinind astfel cuvintele lui Isus către primii Săi ucenici: „Dacă

aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel

ucenicii Mei.” (Ioan 15:8)

Rugăciunea mea este ca, citind această carte, să fie aprinsă o pasiune în

inima voastră pentru misiunea pe care Dumnezeu a dat-o fiecărui membru al

bisericii – să se întoarcă din lumea secolului douăzeci şi unu la El.

Alfred C. McClure, Preşedinte

Diviziunea America de Nord, Biserica Creştină Adventistă de Ziua a

Şaptea

4

Page 5: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Despre autor ........................................................................... 2 Cuvânt înainte ......................................................................... 3 Pasiune pentru cel pierdut ..................................................... 6 Bisericile orientate spre misiune ........................................ 27 Renaşterea mişcării de plantare de biserici: primii ani ai adventismului ....................................................................... 41 Ellen White şi plantarea de biserici ..................................... 70 De ce plantăm astăzi biserici? ............................................. 79 Cine ar trebui să planteze biserici? .................................... 93 Căi de a începe noi biserici ............................................... 110 Ce fel de biserici ar trebui sa plantăm? ............................ 122 Începutul: faza prenatală .................................................... 141 Dinamica spirituală a plantării de biserici ........................ 153 Primul an al noii biserici .................................................... 163 Un plan de pregătire a ucenicilor ...................................... 175 Bisericile atipice ................................................................. 182 Cum să creăm biserici sănătoase ..................................... 196 Recrearea mişcării de plantare de biserici ....................... 203 Epilog ................................................................................... 213

5

Page 6: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

1

Pasiune pentru cel pierdut

Aş dori să cunoaşteţi două persoane. Prima este Sally, care nu

frecventează o biserică. Sally este o persoană tipică de patruzeci de ani. Ea este

căsătorită a doua oară şi are trei copii, doi din prima căsătorie şi unul cu actualul

soţ. Soţul ei vinde maşini la mâna a doua, iar Sally lucrează ca manager la o

bancă locală. După îngrijirea celor trei copii, întreţinerea gospodăriei, efortul de la

serviciu, Sally şi soţul ei sunt extenuaţi la sfârşitul săptămânii.

Nici Sally şi nici soţul ei nu au mers la vreo biserică în tinereţea lor, dar

mai târziu au început să caute stabilitate şi sens în vieţile lor. Intrând în contact

cu anumite filosofii New Age, ei au experimentat meditaţia. Ei tânjesc după o

forţă spirituală în vieţile lor, dar nimic nu le-a satisfăcut sufletele care însetează

de atâta timp. Deoarece frecventarea unei biserici nu face parte din moştenirea

lor, ei nici nu se gândesc să caute sens în biserică. Ei nu se opun creştinismului;

de fapt, ei chiar au sentimente pozitive faţă de credinţa creştină. Ei cunosc

creştini cu care lucrează împreună, dau nu au văzut alte deosebiri în vieţile

acestor colegi, decât că merg la biserică în fiecare săptămână. Sally şi soţul ei

doresc ceva mai profund decât ceea ce văd în vieţile colegilor lor creştini; de

aceea, ei au exclus ideea că biserica poate fi o sursă de viaţă spirituală.

A doua persoană este Peter, care frecventează o biserică. Peter merge la

biserica „Community Church” în fiecare săptămână. Lui îi place să participe la

serviciul de închinare săptămânal şi la activităţile comune organizate de biserică.

El este bucuros că biserica din care face parte încearcă în mod real să aibă un

impact în societate. El ştie că biserica îi învaţă pe oameni o moralitate de bază,

şi este fericit că ai săi copii pot primi de-a gata aceste învăţături morale.

Atunci când este întrebat despre credinţa lui, el răspunde că este de

părere că, atâta timp cât trăieşte o viaţă morală, el şi familia sa vor merge în cer.

Atunci când este întrebat despre Satan, Peter declară că el crede că acesta este

6

Page 7: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

doar un nume pentru rău, dar nu o persoană reală. Atunci când este întrebat

despre Cele Zece Porunci, Peter spune că el crede că sunt bune, dar că nu-şi

poate reaminti mai mult de două sau trei dintre ele. Iar una dintre ele este aceea

care spune că Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri.1 La întrebarea

dacă ascultă de Cele Zece Porunci, Peter răspunde că depinde de situaţie. Cu

toate acestea, undeva în străfundul său, Peter simte că ceva îi lipseşte. El ar dori

să aibă mai multă pace în viaţa sa, dar apoi îşi alungă îndoielile din minte,

mulţumindu-se cu gândul că cel puţin el merge la biserică în fiecare săptămână.

Pe cine sunt chemaţi adventiştii de ziua a şaptea să câştige: pe Sally, cea

care nu frecventează o biserică, sau pe Peter, cel care frecventează o biserică?

Răspunsul este: pe amândoi. Solia ne-a fost încredinţată de Dumnezeu pentru a-

i descătuşa atât pe Sally, cât şi pe Peter, din lumea aceasta. Ceea ce mulţi nu

realizează este cât de drastic s-a schimbat climatul religios al Americii de Nord în

ultimii câţiva ani.

Secularismul este mort. Noi trăim acum într-o eră post-seculară; nu este o

eră creştină, ci o eră post-creştină. Oamenii sunt spirituali, dar ei nu sunt

încântaţi de spiritualitatea creştină, aşa cum poate ea fi văzută la cei care pretind

că sunt creştini. Oamenii secularizaţi ai anilor ’80 şi ’90 sunt acum atraşi de

filosofia New Age şi de misticismul religios oriental. Ei nu sunt nereligioşi – doar

că nu-i interesează creştinismul. George Barna declară că motivul pentru care

creştinismul este atât de neatrăgător pentru aceşti oameni este că ei nu au văzut

că acesta aduce ceva deosebit în vieţile oamenilor. Ceea ce văd ei diferit la

creştini este doar faptul că aceştia merg la biserică o dată pe săptămână; altfel,

ei au aceleaşi probleme pe care le au şi ceilalţi. Deci nu este nici un câştig să fii

creştin. De aceea, ei caută în altă parte împlinirea spirituală.

Nu doar climatul celor care nu merg la biserică s-a schimbat, ci şi climatul

celor care merg. Doar pentru faptul că oamenii participă la cel mai vizibil

eveniment local al bisericii – serviciul de închinarea săptămânală – nu înseamnă

că ei sunt neapărat creştini. Barna spune că ei pot fi chiar ignoranţi privind

aspectele fundamentale ale credinţei, la fel ca în cazul lui Peter, care

frecventează o biserică. Toţi cei care merg la biserică sunt ca Peter? Evident că

7

Page 8: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

nu. Mulţi sunt sinceri şi sunt creştini biblici. Oricum, Barna declară că doar 10

procente dintre americani pot fi consideraţi ceea ce el numeşte „creştini biblici”.

Aceasta ar însemna că exact 90 procente dintre americani nu sunt creştini

bibilici. Două sute patru zeci şi trei de milioane din două sute şaptezeci de

milioane de americani nu sunt creştini biblici. Ce seceriş aşteaptă să fie cules în

America! Doar două sau trei alte ţări din lume au mai mulţi creştini ne-biblici.

America este unul din cele mai mari câmpuri evanghelistice de pe planetă, iar

numărul oamenilor ne-câştigaţi creşte.

În cercetarea lui Barna, oamenii au fost împărţiţi în şapte grupuri religioase

diferite:

1. Creştinismul biblic. Aici sunt incluşi aceia care acceptă pe deplin

autoritatea Bibliei, îşi pun deplin încrederea în Hristos pentru mântuire, sunt

implicaţi în evanghelizare, sunt participanţi activi la viaţa bisericii, caută continuu

o dezvoltare spirituală tot mai profundă şi cred în desăvârşirea morală. Ei

reprezintă doar 10 procente din populaţia Americii.

2. Creştinismul convenţional. Aceşti oameni îşi pun încrederea totală în

Hristos pentru mântuire, sunt implicaţi în viaţa bisericii şi preţuiesc Biblia. Dar

aceştia au făcut din religie o chestiune personală, rareori îşi împărtăşesc

credinţa, iar vieţile lor sunt doar vag influenţate de credinţa lor. Pentru ei,

moralitatea este relativă. Ei reprezintă 25 de procente din populaţia Statelor

Unite.

3. Creştinismul cultural. Reprezintă un grup mare de oameni care sunt

în esenţă universalişti şi cred într-o teologie bazată pe fapte. Ei fac parte din

biserică doar cu numele, vin la biserică o dată sau de două ori pe an, sau

apelează la biserică doar pentru botez şi înmormântare. Ei sunt creştini doar cu

numele şi prin moştenire. Pentru ei, moralitatea este relativă. Ei alcătuiesc în jur

de 28 de procente din populaţia Americii.

4. Practicanţi New Age. Pentru ei, credinţa este totalmente o chestiune

privată. Adevărul este relativ, nu absolut. Toate religiile conţin adevăr în ele. De

fapt, ei îşi trag principiile religioase dintr-o varietate de tradiţii religioase. Ei nu

recunosc nici o autoritate religioasă centrală. Zeitatea pe care o slujesc este

8

Page 9: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

amestecată cu eul şi ei se centrează mai mult pe conştiinţa decât pe practica

religioasă. Ei alcătuiesc 19 procente din populaţia americană.

5. Iudaismul. Aceşti oameni aderă la credinţa iudaică tradiţională şi

alcătuiesc doar 1 procent din populaţia S.U.A.

6. Ateismul / Agnosticismul. Aceşti indivizi resping sprijinul credinţei,

negând sau îndoindu-se de existenţa lui Dumnezeu. Ei nu caută o experienţă cu

Dumnezeu, fiind urmaşi ai secularismului. Ei alcătuiesc doar 9 procente din

americani.

7. Alţii. Aceştia aderă la un amalgam de grupuri de credinţă, sau la o

perspectivă înalt individualistă asupra spiritualităţii. Printre grupurile incluse aici

se află islamismul, mormonii, budismul şi hinduismul. Aceştia alcătuiesc alte 8

procente din populaţie.2

Cum procedează adventiştii pentru a câştiga oamenii din aceste grupuri?

Studii recente arată că adventiştii de ziua a şaptea fac o treabă mai bună decât

aproape orice altă denominaţiune, atunci când este vorba de câştigarea unora ca

Sally, care nu merge la biserică. Singurii care stau mai bine sunt cei aflaţi în

grupa bisericilor ne-denominaţionale. Totuşi, adventiştii se descurcă aproape la

fel de bine ca şi aceştia.3 Forţa evanghelistică adventistă a acţionat mai mult

pentru câştigarea celor care nu frecventează vreo biserică, decât a celor care

frecventează. Cercetarea întreprinsă de Regale a arătat că adventiştii

desfăşoară de fapt o lucrare de un nivel sub medie pentru câştigarea

persoanelor care aparţin unei biserici şi pentru determinarea lor să-şi schimbe

denominaţiunea.4

De fapt, această ultimă cercetare dezvăluie o schimbare majoră în peisajul

religios al Americii. În nici o altă perioadă a istoriei Americii nu a existat o

asemenea lipsă a creştinismului biblic. Exact 90 de procente din americani sunt

ne-evanghelizaţi, nici măcar la standardele neadventiste. Totuşi, în ciuda acestei

mari lipse a creştinismului biblic în America, există o profundă sete spirituală.

Şaptezeci şi patru de procente din americani declară o dorinţă accentuată după o

relaţie strânsă cu Dumnezeu. Şaizeci şi opt de procente pretind că au fost în

prezenţa lui Dumnezeu într-un anumit moment al vieţii lor.5

9

Page 10: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Oamenii de astăzi nu resping credinţa – ei tânjesc după credinţă. Ei

doresc cu ardoare o experienţă cu Dumnezeu. Ei doresc să Îl găsească şi să Îl

atingă şi să ştie că El este real. Aceste dorinţe îi fac vulnerabili la pericolul de a

pune simţămintele deasupra Cuvântului. Noi trebuie să le oferim ceva autentic –

Cuvântul lui Dumnezeu care conduce la o experienţă vie cu Isus.

Dumnezeu a adus la existenţă Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea

pentru un timp ca acesta. Suntem chemaţi de Dumnezeu să mergem înainte

şi să strângem pentru El acest mare seceriş. Această misiune a Bisericii

Adventiste devine clară doar atunci când înţelegem pasiunea lui Dumnezeu

pentru cei pierduţi. Această pasiune a fost revelată pe deplin atât în Vechiul, cât

şi în Noul Testament.

Pasiunea lui Dumnezeu

Marea pasiune a lui Dumnezeu pentru cei pierduţi apare clar în relatarea

despre căderea rasei umane. Creaţiunea perfectă a lui Dumnezeu a căzut în

păcat. Gen. 3:1-6 redă povestea tristă a căderii primilor noştri părinţi. Însă nu

Adam şi Eva au fost cei care L-au căutat pe Dumnezeu din starea lor căzută. De

fapt, s-a întâmplat exact invers – ei s-au ascuns de Dumnezeu. Ei s-au acoperit

cu frunze de smochin şi s-au ascuns de Dumnezeu în tufişuri. Aceasta este

starea naturală a rasei umane – ascunderea de prezenţa lui Dumnezeu.

Omenirea nu Îl caută în mod natural pe Dumnezeu; în loc să facă astfel, ei

încearcă să scape de El.

În întunericul pe care umanitatea l-a adus asupra ei, a venit Dumnezeu. El

nu a aşteptat ca Adam sau Eva să îşi dea seama că au nevoie de El; a venit la ei

atunci când erau ascunşi. Dumnezeu a plecat în căutarea oamenilor. Când a

intrat în grădină, El i-a strigat pe nume: „Adam, Eva, unde sunteţi?”6

Descoperim aici o imagine a lui Dumnezeu pe care nu trebuie să o uităm

niciodată. El este un Dumnezeu care caută, un Dumnezeu care tânjeşte să

refacă relaţiile rupte, un Dumnezeu care nu aşteaptă ca noi să ne întoarcem, ci

El vine să ne caute, un Dumnezeu care iniţiază căutarea. Fraza „Unde sunteţi?”

10

Page 11: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

redă tiparul oricărei alte situaţii din Scriptură. Restul Bibliei dezvăluie tocmai cum

Dumnezeu caută continuu o omenire care trăieşte în răzvrătire faţă de El.

Nu Moise a vrut să meargă în Egipt pentru a elibera poporul său.

Dumnezeu l-a chemat mai întâi pe Moise să le fie eliberator. Dumnezeu nu a pus

nici o cerinţă asupra lui Israel până când nu i-a eliberat, doar prin harul Său.7 El i-

a găsit în păcat şi i-a eliberat, nu pentru că ei ar fi făcut ceva înainte, ci pur şi

simplu din dragoste pentru ei.

Cel mai dramatic moment din Vechiul Testament legat de căutarea celui

pierdut este întâmplarea cu Daniel şi Nebucadneţar. Încercarea lui Dumnezeu de

a-l câştiga pe regele păgân reiese din visul statuii metalice din cap 2, din

prezenţa Fiului Omului în cuptorul cu foc din cap 3 şi, în cele din urmă, din

viziunea şi îmbolnăvirea lui Nebucadneţar, care a făcut ca în final acesta să îl

găsească pe Dumnezeu.

Ideea că Dumnezeu îl caută neîntrerupt pe cel pierdut reiese şi din

insistenţa cu care l-a determinat pe profetul Său Iona să facă prima călătorie cu

un submarin. Aceasta s-a întâmplat pentru că Dumnezeu a dorit profund ca

poporul pierdut din Ninive să vină la credinţa în El. Ca rezultat al predicării lui

Iona, întreaga cetate a fost adusă la cunoaşterea de Dumnezeu. Ceea ce

dovedeşte că Dumnezeu poate folosi chiar martori împotrivitori, în efortul Său de

a-i câştiga pe cei pierduţi.

Dorinţa nestăvilită a lui Dumnezeu de a salva pe cei pierduţi a fost în cele

din urmă revelată în prima venire a lui Isus. De ce a venit El? Pentru a căuta şi a

mântui pe cel pierdut. 8 Întruparea şi moartea lui Dumnezeu pe cruce dovedeşte

iubirea lui Dumnezeu, care caută din toată inima şi doreşte profund ca cei

pierduţi să fie găsiţi şi ajutaţi să creadă.

Marea pasiune a lui Isus pentru cei pierduţi se descoperă în multe din

declaraţiile Sale:

„Nu am venit să mântuiesc pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi”; „Nu cei

sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi”; ca şi parabolele oii pierdute, a leului

pierdut şi a fiului risipitor. 9

11

Page 12: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Toate acestea arată că scopul ultim al trimiterii lui Isus a fost să îi

găsească pe cei pierduţi şi să îi cheme la credinţă. Isus i-a deranjat pe cei

obişnuiţi să meargă la biserică, cu pasiunea Lui de ajunge mai aproape de cei

pierduţi. El era cunoscut ca un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor. Oamenii din

biserică erau supăraţi pe El pentru că era aşa de dornic să îi aducă în mijlocul lor

pe cei pierduţi şi marginalizaţi de societate.

Când sunt găsiţi cei pierduţi, este cea mai mare bucurie. Tot cerul

explodează în ropote de laudă. Întreaga Biblie povesteşte despre Marele

Dumnezeu care îi găseşte pe cei pierduţi – Dumnezeul care nu aşteaptă ca

oamenii pierduţi să vină la El, ci îi caută fără întrerupere. Ascultaţi ce bucurie

este atunci când cei pierduţi sunt găsiţi:

„Tot aşa vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur

păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni

neprihăniţi care n-au nevoie de pocăinţă.” (Luca 15:7)

„Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu

pentru un singur păcătos care se pocăieşte.” (Luca 15:10)

„Cei şaptezeci s-au întors plini de bucurie şi au zis: ‘Doamne, chiar

şi dracii ne sunt supuşi în Numele Tău.’” (Luca 10:17)

„Şi a fost o mare bucurie în cetatea aceea.” (F.A. 8:8)

„Şi ucenicii erau plini de bucurie şi de Duhul Sfânt.” (F.A: 13:52)

„... istorisind întoarcerea Neamurilor la Dumnezeu; şi au făcut o mare

bucurie tuturor fraţilor.” (F.A.15:3)

„Căci cine este, în adevăr, nădejdea, sau bucuria, sau cununa

noastră de slavă? Nu sunteţi voi, înaintea Domnului nostru Isus Hristos, la

venirea Lui?”

“…care, pentru bucuria ce I-a fost pusă înainte, a îndurat crucea, a

dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie a lui

Dumnezeu.” (Evr. 12:2)

Nu este de mirare că tot Cerul răsună de bucurie atunci oamenii pierduţi

vin la Dumnezeu! Acest fapt îi impresionează pe toţi locuitorii Cerului – ei nu pot

reacţiona altfel! Face parte din natura lor. Ei sunt încântaţi şi entuziasmaţi de

12

Page 13: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

ceea ce pe Dumnezeu Îl încântă şi Îl entuziasmează – faptul că oamenii pierduţi

vin la Dumnezeu! De aceea, este bucurie în Ceruri şi este bucurie în biserica de

pe pământ, atunci când oameni pierduţi sunt găsiţi.

Ce ne dezvăluie toate acestea despre Dumnezeu? Că cei pierduţi au

valoare pentru El şi că a-i găsi este preocuparea principală a Cerurilor.

Dumnezeu nu poate face altfel; El continuă să îi caute, indiferent ce au făcut

aceştia. Nimeni nu poate fugi atât de departe încât să nu poată fi găsit de către

Dumnezeu. Oriunde ar merge ei, Dumnezeu îi găseşte. El nu îl părăseşte pe cel

pierdut în groapa în care se află, ci merge să îl caute.

Profunda simpatie a lui Isus pentru cei pierduţi L-a mişcat până la lacrimi,

de-a lungul întregii Sale lucrări. Strigătul mulţimilor pierdute i-a provocat o mare

milă:

„... Isus a văzut mult norod; şi I s-a făcut milă de ei, pentru că erau

ca nişte oi care n-aveau păstor; şi a început să-i înveţe multe lucruri.”

(Marcu 6:34)

„Când a ieşit din corabie Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă

de ea, şi a vindecat pe cei bolnavi.” (Mat 14:14)

În toate cazurile în care Scripturile spun că lui Isus Îi era milă, este vorba

despre cei pierduţi. Totuşi, nu doar condiţia lor de oameni pierduţi era aceea care

Îi mişca inima, cât şi faptul că păstorii lui Dumnezeu nu îi căutatu pe aceştia. Isus

a fost mişcat până la lacrimi de starea celor pierduţi şi de faptul că poporul Său

nu manifesta aceeaşi pasiune faţă de aceştia, ca şi El. Poporul Său se „juca de-a

biserica”, iar în acest timp cei pierduţi erau împrăştiaţi şi singuri. Se pare că ceea

ce Îl mişcă pe Isus până în profunzimile fiinţei Lui este imaginea celor pierduţi

care doresc să fie găsiţi şi eşecul poporului lui Dumnezeu de a-i câştiga şi de a

umple marele gol din inimile lor. Nimic nu-L îngrijorează pe Isus mai mult ca Sally

cea care nu merge la biserică şi Peter, cel care merge la biserică. Observaţi

reacţia Lui din Mat 9:37, 38:

„Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi dar pe

Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.”

13

Page 14: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Domnului secerişului strigă pentru ca cei pierduţi să fie strânşi. Ei rătăcesc

prin locuri interzise şi beau din izvoare poluate. Ei au o nevoie disperată de

Cuvântul neschimbat, nepătat, nealterat al Viului Dumnezeu.

Misiunea bisericii

Dacă este inerentă naturii lui Dumnezeu căutarea celor pierduţi, dacă

această căutare reflectă chiar esenţa a ceea ce Dumnezeu este, atunci aceia

dintre noi care s-au împăcat cu Dumnezeu vor fi părtaşi ai acestei naturi

căutătoare. Aşa cum Dumnezeu caută fără oprire o omenire pierdută, la fel şi

aceia în care este reprodus caracterul lui Dumnezeu vor fi implicaţi constant în

căutarea celor pierduţi. Aceasta va fi esenţa misiunii bisericii, pentru că întreaga

acţiune de căutare pe care o iniţiază Dumnezeu trebuie realizată prin intermediul

fiinţelor umane.

Căutarea celor pierduţi şi împăcarea lor cu Dumnezeu nu este o opţiune

pentru creştini; ea reprezintă esenţa a ceea ce înseamnă să fii creştin. A nu fi

implicat în căutare împreună cu Dumnezeu înseamnă în cele din urmă a nu fi

implicat în relaţia cu Dumnezeu, pentru că este pasiunea lui Dumnezeu ca cel

pierdut să fie găsit. Împăcarea cu Dumnezeu face ca ardoarea căutării să

renască profund în inima mea. Ca şi Dumnezeu, eu nu voi putea face altfel; eu

voi porni în căutarea celui pierdut. Ceea ce frânge inima lui Dumnezeu va frânge

şi inima mea. Starea celui pierdut mă va mişca aşa cum Îl mişcă pe Dumnezeu.

Nu vorbim aici despre milioanele de anonimi care nu cunosc creştinismul

biblic. Vorbim aici despre Mary, Sue, John, Jeremy, Dave şi Elaine – oameni pe

care îi cunoşti, oameni pe care îi vezi zilnic. Ei stau cu tine în birou, faci cu ei

schimb de produse din grădină prin gardul comun, te loveşti de ei pe stradă în

fiecare zi. Priveşte în ochii lor atunci când treci pe stradă în localitatea ta. Pentru

Dumnezeu aceştia nu sunt anonimi.

Te simţi mişcat până la lacrimi atunci când îi vezi pe aceşti oameni, la fel

cum este mişcat Isus? Ajunge strigătul secerişului la urechile tale? Aceşti oameni

sunt ca oile fără păstor, sunt pierduţi, rătăcesc din loc în loc, caută ceva şi nu ştiu

14

Page 15: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

ce. Noi încă nu ne-am încheiat lucrarea – ne aşteaptă un seceriş bogat, pe care

Dumnezeu ne cheamă să îl strângem.

Nu numai că oamenii sunt pierduţi; ei caută un sens în viaţă. Vestea bună

este că ei doresc să fie găsiţi. Acesta este motivul pentru care mulţi dintre ei

aderă la filozofia New Age. De ce „Atins de un înger” este cea mai populară

emisiune TV la sfârşitul secolului 20? De ce canalul NBC transmite programe de

genul „Profeţii uimitoare”, care tratează tema filozofilor New Age, cum ar fi

Nostradamus? De ce trilogia „Războiul stelelor” este încă aşa de populară?

Toate acestea dezvăluie marea nevoie a omenirii pentru lucruri spirituale.

Oamenii caută profeţii adevărate, dar ei beau din ape poluate. Ei au

nevoie de mesajul profetic adventist. Nu trebuie să renunţăm la prezentarea

profeţiilor – este timpul să vestim aceste profeţii cu o putere nouă. Mulţimile sunt

pregătite pentru a fi câştigate, iar dacă noi nu le prezentăm Evanghelia lui

Hristos, altcineva sau altceva le va umple golul. Oamenii înfometaţi mănâncă

orice. Există astăzi în America de Nord mulţimi de oameni înfometaţi care

mănâncă roade interzise, pentru că noi nu am reuşit să le oferim fructul preţios al

Evangheliei lui Isus Hristos. Aceşti oameni sunt ca Israelul din vechime, care

striga la Dumnezeu pentru eliberare. Strigătul sclavilor din Egipt L-a făcut pe

Dumnezeu să-l trimită pe Moise să îi elibereze.10 Acei israeliţi din vechime nu

strigau după Moise. Ei nu ştiau după cine strigă; ei doreau doar eliberarea. La fel

este şi astăzi cu cei pierduţi; ei ştiu doar că au nevoie de ceva.

Dumnezeu aude strigătul acestor mulţimi. El a declarat că holdele sunt

coapte şi bogate.11 Auzim şi noi strigătul lor? Am văzut noi acest seceriş bogat pe

care l-a pregătit Dumnezeu? Această pasiune pentru cel pierdut trebuie să ne

captiveze aşa cum Îl captivează pe Dumnezeu. Trebuie să ne cuprindă cu o

asemenea forţă încât nimic să nu aibă o prioritate mai înaltă în bisericile noastre

ca salvarea celor pierduţi. Aceasta este prioritatea Cerului, iar dacă o biserică

are oricare alte priorităţi, ea este în afara voinţei divine.

De aceea, Biserica este chemată să se alăture lui Dumnezeu în lucrarea

Sa de căutare. Dar ea nu ar trebui să se angajeze în căutare plecând de la o

nevoie proprie – bugetul ar fi mai bogat dacă mai mulţi oameni ar fi în biserică,

15

Page 16: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

ne-am simţi mult mai bine dacă locurile ar fi toate ocupate, sau pentru că ar fi

frumos să avem o biserică mai mare. Toate aceste motive sunt egoiste, iar

Dumnezeu nu poate binecuvânta căutarea noastră motivată de interese egoiste.

Se pare că uneori adventiştii se implică în căutare pentru ca lucrarea să fie

încheiată şi să putem merge acasă. Şi aici este egoism. Nu ne pasă de cei

pierduţi; ne pasă doar de propria mântuire. Nu este de mirare că Dumnezeu are

mult de lucru cu propriul nostru egoism!

Căutarea trebuie să fie motivată de iubirea lui Dumnezeu în inimile

noastre, pentru că noi, ca şi Dumnezeu, nu putem face altfel. Tânjim aşa de mult

să-i vedem pe cei pierduţi veniţi la Hristos, încât suntem dispuşi să facem toate

schimbările necesare în vieţile noastre şi în biserica noastră pentru a-i câştiga pe

cei pierduţi şi a-i aduce la Hristos. Noi căutăm pentru că stă în caracterul lui

Dumnezeu să caute, iar biserica trebuie să fie o reflectare a caracterului Său. Noi

căutăm pentru că în inimile noastre, de copii ai lui Dumnezeu, este reprodusă

iubirea Lui pentru cei pierduţi. De aceea noi, ca şi Isus, suntem motivaţi de o

mare milă pentru a-i câştiga şi găsi pe oamenii pierduţi ai lui Dumnezeu.

Raţiunea existenţei Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea

Dumnezeu l-a ales pe poporul Israel, pentru a-i căuta printre neamuri pe

cei pierduţi. Ei au fost aleşi nu pentru că au fost mai buni decât alţii, ci pentru că

Dumnezeu i-a ales să se alăture lucrării Sale de căutare. Ei au fost aleşi pentru

binele naţiunilor care nu Îl cunoşteau pe Dumnezeu. Dar Israel a început să se

încreadă în sine şi să creadă că este mai buni decât alţii, ca şi cum el l-ar fi

descoperit pe Dumnezeu prin forţe proprii şi nu Dumnezeu a fost Cel Care I S-a

făcut cunoscut. Atunci când Israel a ajuns să se vadă astfel, a fost dus în

captivitate şi a pierdut dreptul exclusiv de a face carieră în misiunea pe care i-o

dăduse Dumnezeu în lumea aceasta. Deşi Israel fusese respins ca naţiune, ca

indivizi ei erau încă aleşi.

În acelaşi fel, Dumnezeu a ridicat Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea şi

a ales-o să fie poporul rămăşiţei în aceste ultime ore ale istoriei pământului. De

16

Page 17: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

ce a chemat Dumnezeu această biserică pentru a fi rămăşiţa? Pentru că ar fi

membrii ei mai importanţi decât alţii?

Dacă adventiştii vor înceta să se implice în mod intim în lucrarea lui

Dumnezeu de căutare, ei, ca şi vechiul Israel, vor fi în pericol de a fi respinşi de

către Dumnezeu, nu ca indivizi, ci ca biserică. Imaginaţi-vă că McDonald’s ar

menţine şi ar subvenţiona o concesiune care a vândut doar un hamburger în

zece ani! Imposibil! Desigur, McDonald’s ştie că el există pentru a vinde

hamburgeri. Atunci când o concesiune nu reuşeşte să vândă destul, ea pierde

„privilegiul” de a vinde hamburgeri McDonald’s, şi ea va fi luată de alt proprietar.

Adventiştii de Ziua a Şaptea există cu scopul de a face ucenici pentru Hristos.

Dacă nu reuşim să realizăm această lucrare, atunci, la fel ca şi McDonald’s-urile

neproductive, vom pierde dreptul de concesiune, care va fi dat altuia. Adventiştii

nu cred în profeţia necondiţionată. Dacă vă îndoiţi de adevărul acestei ilustraţii,

recitiţi Mat 21:33-46.

Dacă vom renunţa să-i căutăm pe cei pierduţi, Dumnezeu va trimite pe

alţii să-i găsească, dar noi vom pierde privilegiul de a fi implicaţi în această

lucrare de căutare. Atunci când o biserică încetează să fie un agent evanghelistic

activ în misiunea dată Dumnezeu de a căuta, acea biserică încetează de fapt să

mai fie biserica adevărată, pentru că această misiune îşi are originea în inima

însetată de căutare a lui Dumnezeu. Orice biserică cu numele „Adventistă de

Ziua a Şaptea”, care nu este activă în câştigarea şi strângerea recoltei pentru

Dumnezeu, nu este o adevărată Biserică Adventistă de Ziua a Şaptea, indiferent

de numele ei. Înseamnă că a venit timpul să dea concesiunea altcuiva!

Care este diferenţa dintre o mlaştină şi o apă curgătoare? Mlaştina adună

apa, în timp ce apa curgătoare o duce mai departe. Orice biserică devine o

mlaştină dacă pierde capacitatea de a duce mai departe! De-a lungul anilor,

biserica a căutat să-L aibă pe Dumnezeu pentru ea însăşi, dar planul lui

Dumnezeu este ca biserica să fie poporul lui Dumnezeu care există pentru binele

neamurilor, a acelora care nu-L cunosc pe Dumnezeu.

Dacă biserica are menirea de a câştiga oameni pentru Dumnezeu, atunci

clădirea şi proprietatea bisericii există nu pentru a sluji membrilor bisericii, ci

17

Page 18: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

pentru a-i ajuta pe aceşti membri să caute împreună cu Dumnezeu. De aceea,

clădirea, serviciile de închinare şi evanghelizările trebuie să inspire prietenie.

Toate trebuie destinate şi utilizate pentru binele celor care nu-l cunosc pe

Hristos. Din acest motiv, trebuie să ne întrebăm ce efect au serviciile noastre de

închinare asupra unui vizitator. Acesta nu este un îndemn la coborârea

standardelor, ci la conceperea unei strategii destinate câştigării celor pierduţi.

Bisericile care doresc să inspire prietenie trebuie să gândească servicii

divine prin care să-i câştige pe oameni acolo unde sunt ei, şi nu să aştepte ca cei

pierduţi să vină acolo unde sunt „sfinţii”. Acesta este motivul pentru care Isus a

trimis biserica să „meargă”, nu doar să-i invite pe oameni să „vină”. Biserica nu

există ca organizaţie cu scopul de a sluji membrilor ei – ea există în folosul celor

care nu îl cunosc pe Dumnezeu.

Exemplul cel mai înalt pentru înţelegerea acestei lucrării îl aflăm în

întruparea lui Hristos. El nu a stat pe tronul de fildeş al Universului, chemându-ne

să venim la El. El a părăsit tronul şi s-a născut într-un staul, în care primul miros

care i-a atins nările a fost de bălegar. De ce a făcut El aşa? Deoarece a dorit să

devină una cu noi, pentru a ne câştiga acolo unde eram. Astfel, El a demonstrat

în practică ceea ce a declarat. Pentru a răspunde Marii Trimiteri, urmaşii Lui

trebuiau să întrupeze evanghelia în orice cultură şi în orice grup de oameni.

Neamurilor nu li se cerea să devină evrei pentru a deveni creştini. Creştinismul

se apropia din punct de vedere cultural de orice grup pe care îl câştiga. Aceasta

este ideea principală în surprinzătoarea declaraţie a lui Pavel privind slujirea

după modelul întrupării :

Căci, măcar că sunt slobod faţă de toţi, m-am făcut robul tuturor, ca

să câştig pe cei mai mulţi. Cu iudeii, m-am făcut ca un iudeu, ca să câştig

pe iudei; cu cei ce sunt sub Lege m-am făcut ca şi când aş fi fost sub

Lege (măcar că nu sunt sub Lege), ca să câştig pe cei ce sunt sub Lege;

cu cei ce sunt fără Lege, m-am făcut ca şi cum aş fi fost fără Lege (măcar

că nu sunt fără o Lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub Legea lui Hristos), ca

să câştig pe cei fără Lege. Am fost slab cu cei slabi, ca să câştig pe cei

18

Page 19: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei. Fac

totul pentru evanghelie, ca să am şi eu parte de ea. (1 Cor 9:19-23)

Pavel nu a făcut compromis cu nici o iotă din principiu, dar şi-a adaptat

continuu metodologia pentru a-i câştiga pe oameni acolo unde ei erau. Bisericile

de azi care urmează modelul incarnaţional al slujirii îşi vor adapta continuu

metodologia pentru a corespunde nevoilor mereu în schimbare ale oamenilor.

Dar ele vor fi inflexibile când este vorba de mesajul de bază al lui Hristos şi al

adventismului. Oamenii trebuie câştigaţi acolo unde sunt, dar trebuie câştigaţi cu

ceva real: adventismul autentic. Aceasta nu este o chemare la compromis faţă

de credinţă, ci o pledare pentru a folosi şi a descoperi metode noi de a câştiga

grupuri noi de oameni. Ascultaţi ce spune Ellen White despre inovaţie:

Metodele şi mijloacele prin care atingem anumite obiective nu sunt

întotdeauna aceleaşi. [Voi] ... trebuie să folosiţi raţiunea şi judecata...

Pentru a câştiga oameni diferiţi trebuie folosite metode diferite.

Diferenţierea metodelor de lucru este cu adevărat un lucru esenţial.

Trebuie introduse noi metode. (E.G. White, Lucrătorii evangheliei)

Pe măsură ce se intră în câmpuri noi, situaţii diferite vor da naştere

unor noi metode şi planuri. Gânduri noi vor apare odată cu noii lucrători

care se vor dărui lucrării. Dacă Îl vor căuta pe Dumnezeu pentru ajutor, El

va comunica cu ei. Ei vor primi planuri direct de la Dumnezeu. (E.G.

White, Evanghelizare)

Organizaţia bisericii... nu trebuie să prescrie modalitatea exactă în

care să se lucreze... Nu trebuie fixate reguli; lucrarea noastră este

progresivă, şi trebuie lăsată libertate pentru îmbunătăţirea continuă a

metodelor. (E.G. White, Mărturii către lucrătorii evangheliei)

Unele din metodele folosite vor fi diferite de cele din trecut, dar

nimeni nu trebuie să blocheze din acest motiv calea, prin criticism. Nu

trebuie să existe criticism ostil, şi nici nu trebuie să distrugem lucrarea pe

care o face celălalt. (E. G. White, Mărturii, vol VI)

Una dintre cele mai dificile sarcini este menţinerea echilibrului între lume

şi biserică. De-a lungul istoriei sale, biserica a înclinat mereu către o extremă sau

19

Page 20: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

alta. Ori a devenit o fortăreaţă care a ţinut lumea afară, ori a devenit aşa de

asemănătoare lumii, încât nu a mai rămas decât o diferenţă mică. Biserica lui

Dumnezeu trebuie să evite ambele extreme. Ea nu trebuie să se încumete să

devină aşa de izolată, încât să nu mai poată relaţiona cu oamenii din afara ei.

Altfel, membrii ei pot deveni aşa de adaptaţi mediului închis al bisericii, încât să

nu mai ştie cum se pescuieşte. În acelaşi timp, biserica nu trebuie să devină

asemenea unui bun de larg consum, devenind aşa de asemănătoare cu lumea

aceasta, încât cei pierduţi să nu mai vadă în ea un loc în care vieţile lor pot fi

schimbate.

Biserica scoate oamenii afară din lume şi îi aduce la Isus, Cel Care îi

mântuieşte. Apoi ei sunt retrimişi în lume, pentru a o câştiga şi a o transforma.

Satana ar prefera ca biserica să pledeze pentru una din extreme decât pentru

viziunea biblică asupra oamenilor transformaţi care influenţează lumea pentru

Hristos, pentru că un asemenea impact al creştinilor este lucrul de care lumea

are o disperată nevoie în această epocă degenerată.

Secerişul lui Dumnezeu este gata

Lumea de astăzi are nevoie urgentă de creştini ca agenţi transformatori

care să meargă în lume şi să o revendice pentru Hristos. Matei 9:38 declară că

secerişul este gata să fie strâns. Nu noi am pregătit secerişul, ci Hristos, pentru

că El este Domnul secerişului. Noi suntem doar instrumente pentru câştigarea şi

revendicarea acestui mare seceriş pentru El. Nu noi trebuie să ieşim şi să

pregătim acest seceriş – Hristos spune că holdele sunt coapte. Dumnezeu Şi-a

făcut lucrul Lui. Secerişul este pregătit. Mai este nevoie doar de lucrători care să

meargă şi să recolteze.

Din moment ce secerişul este lui Dumnezeu şi El l-a pregătit, trebuie să-I

dăm Lui toată slava pentru acest seceriş. Nu este al nostru, ca să-l revendicăm

pentru noi. Dumnezeu are însă o problemă cu acest seceriş. Deşi el este copt şi

pregătit, Dumnezeu are nevoie de secerători, pentru că El nu seceră. Aceasta

este lucrarea noastră. El ne trimite să recoltăm. De aceea, Hristos cheamă cât

mai mulţi secerători pe câmp. Dacă auzim strigătul celor pierduţi aşa cum îl aude

20

Page 21: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Dumnezeu, atunci chemarea adresată celor mântuiţi va fi aceea din Mat. 9:38:

„Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.”

Marea nevoie a bisericii astăzi este creşterea numărului secerătorilor.

Creştinii credincioşi trebuie să roage pe Domnul secerişului să convingă mai

mulţi oameni să iasă pe câmp pentru a aduna spicele pe care le-a pregătit

Dumnezeu. Ca răspuns la rugăciunea creştinilor, Dumnezeu va spune: „Mergeţi!”

După ce i-a îndemnat să se roage pentru mai mulţi lucrători, Isus i-a trimis pe cei

doisprezece să predice vestea cea bună.10 În Evanghelia lui Luca, după ce Isus a

făcut chemarea la rugăciune pentru mai mulţi lucrători, i-a trimis pe cei şaptezeci

ucenici. Evident, rugăciunea pentru secerători este o rugăciune personală, în

urma căreia cel care o face iese în câmp pentru a secera.

Imensitatea secerişului şi provocarea Marii Trimiteri de a face ucenici în

rândul tuturor categoriilor de oameni cer să existe două feluri de secerători. Unii

sunt aceia care vor merge la prietenii şi la cunoştinţele lor şi le vor face

cunoştinţă cu Isus, iar alţii sunt aceia pe care Dumnezeu i-a chemat să meargă

să planteze noi biserici, pentru a aduna secerişul lui Dumnezeu.

Aceasta este o carte despre plantarea de biserici. Aici vor fi prezentate

aspectele fundamentale ale plantării de biserici. Dar plantarea de biserici nu

înseamnă doar strategii şi planuri – înseamnă culegerea secerişului. Bisericile

noi nu sunt înfiinţate pentru redistribuirea sfinţilor. Ele sunt chemate de către

Domnul secerişului să îi găsească pe cei pierduţi. Bisericile deja existente nu pot

să facă faţă secerişului pentru care Dumnezeu a făcut trimiterea. Noile biserici

sunt chemate să câştige noi grupuri de oameni, extinzând în felul acesta

Împărăţia lui Dumnezeu tot mai departe şi mai departe.

Toate metodele din lume nu ne vor ajuta să plantăm biserici de succes,

până când nu vom simţi urgenţa pe care Dumnezeu o simte pentru salvarea

celor pierduţi. Acest gând trebuie să ne urmărească aşa de mult, încât să nu

dormim noaptea, ştiind ce mulţi oameni au nevoie să fie găsiţi. Atunci când

pasiunea lui Dumnezeu pentru cei pierduţi ajunge să ne stăpânească şi pe noi,

vom ajunge să fim mişcaţi până la lacrimi pentru salvarea maselor de oameni pe

care le vedem pe străzile marilor oraşe.

21

Page 22: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Prea multe biserici mici

„Dacă începem prea multe biserici noi, vom avea prea multe biserici mici,

iar noi nu avem nevoie de mai multe biserici mici”, a spus cineva. Tendinţa

generală din perioada de mare creştere a bisericii, şi chiar din în anumite zone

ale adventismului de la sfârşitul secolului douăzeci, a fost aceea de a se construi

mega-biserici, la care să poată participa mii de oameni. Mulţi vedeau în ele

idealul. Puterea, prestigiul şi sentimentul succesului generate de aceste biserici i-

au atras pe unii. Alţii au fost mai bine motivaţi de faptul că astfel trebuiau să

câştige un seceriş mare pentru Dumnezeu.

Cu toate acestea, curentul mega-bisericilor nu a avut prea mare succes

printre adventişti. Au fost create puţine asemenea biserici, cu excepţia celor de

pe lângă diverse instituţii. Această situaţie a produs frustrare şi nelinişte. În unele

cazuri s-a apreciat că s-ar putea proceda astfel numai dacă s-ar obţine un

avantaj financiar pe care alte biserici de acest fel îl au. Reprezintă bisericile mari

soluţia pentru strângerea secerişului?

O cercetarea recentă întreprinsă de Christian Schwarz, un misiologist

german, a dovedit că de fapt bisericile mari reprezintă al treilea factor care

influenţează negativ creşterea bisericii.12 El a descoperit că mega-bisericile de

succes sunt o excepţie, nu o regulă. Acesta este motivul pentru care unii se

laudă cu ele – dar ele sunt o excepţie, nu o regulă. Schwarz a descoperit că

bisericile mici sunt de fapt cu 1600 de procente mai eficiente în strângerea

secerişului decât mega-bisericile.13

George Barna, un observator al tendinţelor generale din biserică, prezice

că descentralizarea prezentă în întreaga lume va afecta în următorul secol şi

biserica, în sensul creşterii numărului de biserici mici, al redefinirii rolului

pastorului şi al unei mai mari integrări a laicilor în lucrare.12 Examinând această

tendinţă, Barna consideră că biserica de mărime medie poate fi de fapt

micşorată. Ea nu este nici suficient de mică pentru dezvoltarea comuniunii şi nici

suficient de mare pentru a răspunde tuturor opţiunilor.13 Deci, pe măsură ce

intrăm în secolul douăzeci şi unu, vor exista tot mai multe biserici mici.

22

Page 23: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Rezultatul ascultării de prioritatea dată de Dumnezeu

În viziunea în care Stăpânul cheamă cât mai mulţi secerători pentru a

culege marele seceriş pregătit de Dumnezeu, biserica trebuie să răspundă.

Bisericile existente ar trebui să stabilească priorităţile de timp, talent şi resurse

materiale pentru a aduna secerişul lui Dumnezeu şi să înceapă să se gândească

cum să câştige grupele de oameni din apropierea lor, pentru care va fi necesară

plantarea unor noi biserici. Pastorii trebuie să fie liberi să facă lucrare de

evanghelizare, să planteze noi biserici, încetând să mai „planeze” asupra

bisericilor existente.14 Bisericile trebuie să înveţe să se îngrijească singure de ele

şi să devină mai puţin dependente de pastor.15

Vasta armată de laici din Biserica Adventistă trebuie echipată pentru a

putea deveni secerători în câmpul lui Dumnezeu. Biserica Adventistă trebuie să

redevină o mişcare laică, în care laicii sunt autorizaţi să îi câştige pe cei pierduţi,

să îngrijească de biserică, să planteze noi biserici şi să fie implicaţi în deciziile de

la toate nivelele administrative ale bisericii. Lucrarea trebuie înapoiată laicilor în

întregime – predicarea, învăţarea, evanghelizarea, comitetele bisericeşti,

comitetele administrative etc.

Biserica ar trebui să nu mai ofere laicilor doar o felie din tort – ei trebuie să

primească tot tortul. Laicii nu sunt doar o parte a bisericii; ei sunt biserica.

Cuvântul laic vine din grecescul „laos”, care înseamnă „popor”. Laicii formează

deci poporul lui Dumnezeu, adică noi toţi, cler şi laici laolaltă, renunţând la tot ce

ne separă, pentru a deveni din nou poporul unit al lui Dumnezeu, care trăieşte

pentru binele naţiunilor care nu Îl cunosc.

De ce se dă acest sunet de trâmbiţă privind orientarea bisericii spre laici şi

spre misiune? Pentru că ora este foarte înaintată. Isus este gata să vină.

Secerişul este supramaturat. Procesul necesar recoltării este foarte amplu. Este

de aceea timpul să îndepărtăm diferenţele minore dintre noi şi să ne concentrăm

pe ceea ce ne uneşte, mai degrabă decât pe ceea ce ne separă. Atunci vom fi

complet uniţi în pasiunea lui Hristos pentru cei pierduţi.

Cu câţiva ani în urmă Adventist Review a publicat o parabolă sugestivă,

care ilustra aşa de bine ceea ce acest capitol a căutat să transmită.16

23

Page 24: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Bătrânul se trezi şi privi la ceas. Când îşi dădu seama că dormise

prea mult, pe chipul său îmbătrânit apăru o expresie de şoc. Trebuia să

vină mareea şi cei trei copiii ai săi mai mici adunau încă scoici pe insulă.

Se repezi la uşă şi alergă către plajă, împiedicându-se de pietrele

colţuroase, tăioase.

„Copiii mei, copiii mei!”, striga el. Cineva să îi ajute pe copiii mei. El vedea

insula cea mică şi apa care creştea între ea şi mal. Zărea slab conturul celor trei

corpuri mici, printre stâncile colţuroase. „Copiii mei se vor îneca. Oh, Doamne,

copiii mei vor muri. Cineva să mă ajute!” Apa creştea. Era doar o chestiune de

timp. Apa devenea mai înaltă şi mai înaltă.

La o distanţă mică pe plajă văzu un grup la picnic. Ei l-ar putea ajuta.

Picioarele aproape i se îndoiau în timp ce alerga. Lângă grup, îi văzu pe fiii săi

mai mari.

„Stai jos Tată şi bucură-te la ospăţul nostru. Uite un scaun. Tocmai am fi

dorit să poţi fi aici cu noi. Vroiam să îţi spunem cât de mult Te iubim.”

„Mai bine te-ai odihni un pic, Tată. Nu ar trebui să alergi aşa la vârsta Ta.

Care-i problema?”

„Insula – cei mici sunt acolo. Vor muri!” Un fior profund îi cutremură trupul.

„Acum, Tată, linişteşte-te! Sunt sigur că nu-i aşa de rău. Uite, stâncile sunt

deasupra apelor.” John mângâie cu stângăcie capul bătrânului, apoi îi îndreptă

faţa către a sa: „Linişteşte-te. Suntem cu tine şi te iubim foarte mult.”

„Dar nu înţelegeţi. Mareea creşte. Oh, copiii mei! Vă rog, oh, vă rog,

ajutaţi-mă!”

„Nu este nici o grabă, Tată. Nu te ambala aşa! Nu este bine pentru inima

Ta. Am muri dacă Ţi s-ar întâmpla ceva. Uite, Joe şi Dave sunt cu noua lor barcă

de salvare. Ei pot mult mai bine să Te ajute decât putem noi.”

Tatăl îngrijorat s-a întors şi a strigat. Joe şi Dave, alţi fii ai Săi, au auzit şi

au venit la mal.

„Salvaţi copiii! Insula va fi curând acoperită!”

Ei păreau că au înţeles şi cu mâini puternice l-au pus pe bătrânul care

plângea în barcă. Atunci motorul cel înfocat a luat viaţă şi s-au îndreptat spre

24

Page 25: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

mare. De la distanţă a putut vedea cele trei contururi agăţate de cea mai înaltă

stâncă, în timp ce valurile le spălau picioarele.

„Mai repede, vă rog, mai repede”, striga El.

„Da, Tată, înţelegem. Aceasta este o barcă de salvare şi este cu adevărat

grozavă. Am adus-o astăzi tocmai pentru a Ţi-o arăta. Priveşte – scaune

căptuşite, cabină cu aer condiţionat, muzică stereo – lucru bun. Asta ne va aduce

faimă, Tată. Când oamenii o vor vedea, vor şti ce înseamnă să fii fiul Tău.” Dave

îşi puse braţul musculos în jurul umerilor bătrânului, care tremura.

Privind înainte din spatele cârmei, Joe încercă să îndepărteze mâhnirea

Tatălui: „Bucură-te, Tată. Uite ce poate face frumuseţea asta.” El râse, dând

pedalei un impuls şi rotind volanul. Barca se întoarse într-un arc graţios şi porni

să înfrunte valurile.

„Mergeţi într-o direcţie greşită. Vine mareea. Salvaţi copiii Mei!”

„Da, Tată, înţelegem. Nu ţi-am spus? Aceasta este o barcă de salvare.

Pornim imediat. Dar mai întâi uită-Te la asta.”

Barca gonea înainte şi înapoi peste valuri, motorul ei puternic împingând-o

înainte cu o forţă sfredelitoare şi cu mare viteză. Joe executa întoarcerile cu calm

şi precizie.

„Nu, nu! Vă rog, oh, vă rog!” sfâşie aerul vocea sugrumată a Tatălui.

„Uită-te la asta, Tată.”

Cu greu îi mai putea vedea acum pe micuţi. Cu groază, îşi imagina

teroarea şi durerea lor. Doar vârfurile stâncilor mai străpungeau apa. În timp ce

privea, neputincios să meargă într-acolo, capetele dragi, scumpe ale copiilor, se

scufundară în apă şi dispărură.

„Nu mai sunt!” O durere insuportabilă Îi zgudui trupul şi căzu întins pe

podea.

Apoi – îngrijoraţi şi afectuoşi, luară pe mâinile lor trupul lui fragil. „Tată, te

iubim - te rugăm, Tată...”

El nu mai dădea nici un răspuns şi nici un semn că ar auzi.

„Tată, nu am ştiut că era aşa de important pentru Tine. Te iubim Tată, nu

înţelegi? Dacă pentru Tine era...”

25

Page 26: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Nici un răspuns. Doar vântul şi valurile şi – linişte.

Aceasta este pasiunea lui Dumnezeu. Oamenii au nevoie de Domnul. Vei

face ceea ce ţi se cere pentru a avea pasiunea lui Dumnezeu pentru cei pierduţi,

făcând astfel schimbările necesare pentru a răspunde acestei pasiuni?

26

Page 27: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

2

Bisericile orientate spre misiune

Te trezeşti şi descoperi dintr-o dată că ai fost dus înapoi în secolul unu, cu

proverbiala „maşină a timpului”. Cobori din maşina timpului undeva în jur de anul

50 d.Hr. Te afli în Antiohia. Începi să pui întrebări, dorind să găseşti biserica lui

Isus de aici, din Antiohia. În cele din urmă găseşti, spre uimirea ta, nu o clădire

mare, centrală – dimpotrivă, creştinii se întâlnesc în diferite case.

Soseşti dimineaţa la Şcoala de Sabat, dar descoperi că nu există cu

adevărat o Şcoală de Sabat (ea n-a fost inventată până în secolul al

nouăsprezecelea). Aştepţi predica, întrebându-te care dintre apostoli va prezenta

solia de astăzi. Însă afli curând că nu va fi nici o predică. Rareori se predică.

Ceea ce vezi te intrigă: membrii îşi povestesc unii altora ce li s-a mai întâmplat şi

discută despre cei cărora L-au făcut cunoscut pe Hristos în timpul săptămânii.

Cineva îşi aminteşte despre Pavel şi Sila, care-i vizitaseră cu câteva săptămâni

în urmă şi cât de emoţionaţi au fost ei când au auzit despre noile biserici pe care

aceşti bărbaţi le-au înfiinţat în timpul călătoriilor lor misionare. De când aceştia au

plecat din Antiohia, credincioşii sunt deosebit de doritori să audă din nou ceea ce

îşi aminteşte fiecare despre Pavel şi Sila.

În timp ce unii îşi spun experienţele, alţii îşi amintesc despre cuvintele lui

Isus referitoare la ceea ce li se întâmplă în vieţile lor şi îşi împărtăşesc acele

cuvinte unii altora. Dimineaţa trece repede, pentru că membrii acestei biserici din

Antiohia discută planurile de a face să se nască mai multe biserici în Antiohia şi

în vecinătăţi. Ei sunt încântaţi de posibilitatea extinderii continue a Împărăţiei lui

Isus, prin bisericile pe care le vor planta. Timpul petrecut împreună este întrerupt

de o masă de părtăşie, la care credincioşii îşi împart pâinea cu tine în jurul

mesei. Ei plănuiesc să îşi petreacă restul după amiezii împărtăşind cuvintele lui

Isus cu câţiva păgâni care au participat astăzi pentru prima dată.

27

Page 28: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

„Imaginaţie nebună”, vei spune. Nu chiar, pentru că cele de mai sus

descriu exact viaţa din biserica Noului Testament. Scriptura spune că primii

credincioşi erau devotaţi învăţăturilor apostolilor, părtăşiei, frângerii pâinii şi

rugăciunii.1 Spui că această biserică pare aşa de diferită de biserica de azi. La

începutul mileniului al treilea, oamenii vin la biserică, dar sunt pasivi, în timp ce în

primul secol, oamenii erau activi în biserică. De unde provine această diferenţă?

Răspunsul ţine de orientarea bisericii spre misiune.

Biserica timpurie era condusă de nevoia de a împlini porunca dată de Isus

în Marea Trimitere din Mat 28:18-20. Isus a înfiinţat biserica pentru ca ea să facă

ucenici în toate categoriile de oameni. Biserica timpurie a înţeles prin aceasta că

ei trebuie să înfiinţeze pretutindeni biserici. Astfel, timpul, talentul şi comorile

bisericii erau oferite pentru plantarea de noi biserici. Creştinismul timpuriu era cu

adevărat o mişcare a plantării de biserici.

Poate că cea mai bună ilustraţie pentru strategia de plantare de biserici

din Noul Testament este oferită de viaţa apostolului Pavel. În timp ce cunoaştem

puţin despre realizările celorlalţi apostoli, doctorul Luca a înregistrat cu grijă

planul lui Pavel şi rezultatele sale, oferindu-ne astfel cea mai detaliată strategie

de plantare de biserici din era Noului Testament. Putem crede că mulţi alţii au

acţionat într-un mod similar, ştiind cum creştinismul şi-a fortificat repede poziţia

în lumea romană. Pentru ca aceasta să se întâmple, a trebuit să există o mişcare

puternică de plantare de biserici în primii o sută de ani ai creştinismului.

Nu există nici un indiciu în Noul Testament că atunci erau puşi peste

biserici pastori plătiţi. Cei mai mulţi dintre cei plătiţi erau plantatori de biserici,

care îşi dedicau tot timpul pentru a predica Evanghelia lui Isus celor ce nu-L

cunoşteau. După ce erau evanghelizaţi, oamenii erau învăţaţi să-şi poarte de

grijă fără ajutorul unei persoane clerice. Apoi plantatorul de biserici mergeau mai

departe pentru a începe o nouă biserică. Uneori, plantatorul revenea în acel loc,

sau coresponda cu biserica pentru a vedea cum creşte spiritual şi numeric. După

ce era organizată, biserica urma să evanghelizeze zona înconjurătoare, pentru a

începe noi biserici. Aceasta era viaţa bisericii orientate spre misiune a primului

secol.

28

Page 29: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Este şi astăzi aplicabil acest model de lucrare itinerantă? Poate fi eficientă

şi astăzi strategia lui Pavel de plantare de biserici? Evident, lumea noastră este

mult diferită de cea în care a trăit Pavel, deşi în anumite aspecte este foarte

similară. Pavel a putut să comunice, în cea mai mare parte a lumii romane, într-o

singură limbă. Lumea romană era un amestec de culturi diferite. Societatea era

falimentară. Moralitatea era în decădere. Cu toate acestea, un grup de oameni -

evreii răspândiţi prin toată lumea romană -, era receptiv la mesajul lui Pavel.

Toate acestea nu înseamnă că ar trebui să copiem orbeşte modelul Pavel,

dar ar trebui să îl analizăm, pentru a vedea dacă putem construi pe principiile lui.

David Hasselgrave identifică zece paşi ai strategiei folosite de Pavel pentru a

câştiga lumea romană.2 Prezentăm o adaptare a acestor zece paşi:

1. Biserica trimitea misionari pentru a planta biserici.3 Indivizii nu

plecau să planteze biserici pe cont propriu. Ei erau trimişi de biserică. Plantarea

de biserici nu se face independent. Aceia care plantează biserici sunt chemaţi să

lucreze în armonie cu biserica existentă. Pentru că nu toţi puteau pleca, l-au

trimis pe Pavel, împuternicindu-l să meargă în numele lor. Astfel, Pavel

reprezenta biserica din Antiohia, iar el lucra ca trimis al lor.

Dumnezeu nu a chemat pe nimeni să lucreze independent de trup.

Dumnezeu conduce o mişcare, şi este imperativ ca toţi să lucrăm împreună,

onorând şi apreciind fiecare munca celuilalt:

Dorinţa noastră de a merge oriunde suntem trimişi este un aspect

important al relaţiei noastre cu Hristos. Dar pentru ca „oriunde” să devină

„undeva”, atât biserica noastră, cât şi misionarii mai în vârstă, au un

cuvânt de spus.4

Mai întâi, Dumnezeu vorbeşte persoanei pe care doreşte să o trimită; apoi

vorbeşte bisericii, pentru a autentifica chemarea individului. În individualismul

nostru american, ne place să gândim că putem să mergem pe cont propriu,

independent de sfatul întregii biserici, dar acest lucru este contrar comuniunii pe

care era fundamentată biserica în Noul Testament.

În contextul adventist, un plantator de biserici nu începe să înfiinţeze o

nouă biserică fără a consulta mai întâi cea mai apropiată biserică şi conferinţa

29

Page 30: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

locală. S-ar putea ca la un moment dat să întâmpine rezistenţă din partea uneia

sau a ambelor, dar întotdeauna modelul biblic de a lucra în armonie cu biserica

s-a dovedit a fi înţelept.

2. Plantatorii de biserici intrau în legătură cu cei pe care sperau să îi

câştige.5 Pavel a fost apostol al neamurilor; cu toate acestea el se adresa mai

întâi iudeilor. De ce? Pentru că în lumea romană erau răspândite multe sinagogi

evreieşti, în care se aflau oameni care cel puţin credeau într-un singur

Dumnezeu. Ei erau cei mai apropiaţi în credinţa lor de creştinism şi de aceea

erau şi cei mai receptivi oameni din regiunea respectivă. Pavel ştia că, înainte de

a lucra cu întreaga zonă, trebuia să formeze un nucleu de nou convertiţi.

Chiar dacă credea că solia lui Hristos este pentru toţi, Pavel lucra mai întâi

cu aceia care prezentau cele mai mici diferenţe culturale, pentru a reuşi. Acest

plan sugerează plantatorului modern că, înainte de a începe o biserică, el trebuie

să descopere care sunt oamenii cei mai receptivi din zona respectivă. Plantarea

de biserici cu scopul de a ajunge la anumite grupe de oameni nu este doar o

necesitate socială a secolului douăzeci şi unu, ea are şi puternice rădăcini biblice

în strategia lui Pavel de plantare de biserici. Este mult mai dificil să plantezi

biserici acolo unde se întâlnesc mai multe culturi. În grupul nucleu al noii biserici

ar trebui să fie incluşi oameni care fac parte din grupul ţintă, astfel încât

diferenţele culturale dintre credincioşi şi aceia care trebuie câştigaţi să nu fie

prea mari.

3. Plantatorul de biserici trebuie apoi să prezinte evanghelia celor

receptivi.6 Pavel nu şi-a irosit timpul. El a folosit imediat strategia predicării

pentru a împărtăşi vestea cea bună a lui Isus potenţialilor săi ascultători. În timp

ce Pavel şi ajutoarele sale practicau lucrarea din om în om, activitatea lor se

baza în mare parte şi pe predicare. De fapt, cea mai mare parte a lucrării de

predicare din era Noului Testament era îndreptată către potenţialii nou convertiţi

la Hristos, iar către creştinii deja existenţi. Interesant, acesta a fost şi concepţia

lui John Wesley, care a fondat Biserica Metodistă. El câştiga oameni prin

predicare, iar apoi îi organiza pe grupe, pentru creşterea şi dezvoltarea lor.

30

Page 31: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Succesul programelor NET după anii ’90 dovedeşte că predicarea este încă un

instrument foarte eficient în câştigarea oamenilor la Hristos.

4. Pavel nu se rezuma doar la a prezenta evanghelia; ascultătorii lui

erau convertiţi la Hristos.7 Pavel chema la decizie şi oferea îndrumare

convertiţilor pentru a continua pe calea evangheliei. Pavel a urmat instrucţiunile

date de Isus în Marea Trimitere. El urmărea ca aceşti oameni să fie convertiţi la

Hristos, iar apoi îi instruia în înţelegerea fundamentelor credinţei creştine. Isus

declarase că ei trebuie să-i înveţe tot ce le-a poruncit. Pavel a ascultat.

Pentru aplicarea acestor principii în biserica de astăzi, plantatorul de

biserici trebuie să se asigure că oamenii L-au acceptat cu adevărat pe Isus ca

Mântuitor şi Domn. După aceasta, plantatorul de biserici trebuie să le asigure o

instruire completă în fundamentele creştinismului şi să le ofere o înţelegere

deplină a celor douăzeci şi şapte de puncte de credinţă ale Bisericii Creştine

Adventiste de Ziua a Şaptea. Pentru a se forma o Biserică Adventistă, primii ei

membri trebuie să înţeleagă bine, să creadă şi să practice adventismul biblic.

După ce noii convertiţi au fost întăriţi în credinţă, ei sunt îndemnaţi să înceapă să

lucreze cu familiile şi prietenii lor (oikos) şi să se străduiască să-i aducă la

Hristos. Aşa creşteau bisericile înfiinţate de Pavel şi tot astfel vor creşte şi

bisericile de astăzi.

5. Noii credincioşi sunt apoi organizaţi într-o biserică. Din moment ce

biserica Noului Testament avea la bază comuniunea iar creştinismul Noului

Testament nu prevedea existenţa unor creştini independenţi de trup, Pavel îi

aducea imediat pe noii credincioşi în mijlocul bisericii locale.8 Biserica iniţială era

probabil foarte mică – probabil doar o mână de credincioşi care se întâlneau într-

o singură casă din oraş. Cu toate acestea, ea era o biserică autentică, în sens

deplin, care urma să se multiplice şi să crească. Scopul părtăşiei din biserică era

acela de a oferi noilor credincioşi identitate şi un loc în care puteau primi hrană

spirituală în mijlocul grupului de credincioşi.

6. Noii credincioşi erau apoi consolidaţi în noua credinţă.9 Noii

convertiţi s-ar fi pierdut repede dacă nu ar fi fost bine înrădăcinaţi în credinţă, atât

doctrinar cât şi relaţional. Primii adventişti nu ar fi organizat o biserică, chiar dacă

31

Page 32: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

membrii cunoşteau doctrinele, până când aceştia nu demonstrau că au relaţii

bune între ei.10

Înfiinţarea definitivă a unei biserici în Noul Testament presupunea şi

consacrarea noului corp de credincioşi ca organizaţie misionară şi biserică

orientată spre misiune. Plantatorii de biserici care urmează strategia lui Pavel nu

părăsesc noua biserică până când capacitatea de reproducere nu este complet

implantată în ADN-ul ei. Reproducere în două sensuri: noii convertiţi câştigă alţi

noi convertiţi şi noua biserică face planuri pentru a începe o altă nouă biserică.

Pentru ca acest lucru să se întâmple, plantatorul de biserici trebuie să ofere un

timp important instruirii noilor convertiţi, pentru a-i învăţa să trăiască într-o

organizaţie misionară.

7. Liderii noii biserici erau puşi de-o parte şi consacraţi.11 Uimitor,

liderii erau aleşi foarte repede în noile biserici. Liderii nu erau aduşi din afară şi

puşi peste noua adunare, ci erau crescuţi din secerişul de curând cules. Acesta

este un pas foarte important. Alegerea unui lider nepotrivit va îndruma biserica

spre o direcţie nepotrivită. De aceea, această etapă are nevoie de multă

rugăciune.

Dacă vrem ca biserica să fie o organizaţie misionară, atunci trebuie să

alegem lideri cu viziune misionară. Dacă alegem ca lider o persoană care nu a

câştigat nici un suflet la Isus, biserica pe care o vom înfiinţa nu va fi misionară.

De aceea, plantatorul de biserici ar trebui să îi observe pe noii convertiţi pentru a

vedea care dintre ei începe imediat să aducă şi să câştige noi oameni, având în

acelaşi timp şi calităţi de lider.

În modelul folosit de Pavel, el alegea sau numea liderii. Cu toate că în cele

din urmă biserica îşi alege proprii conducători, la început membrii ei s-ar putea

să nu înţeleagă criteriul de selecţie. Astfel, noile biserici pot pune la conducere o

persoană nepotrivită. Este mai bine ca în noua biserică conducerea să fie

numită, aşa cum făcea Pavel, astfel încât noua organizaţie creată să aibă un

caracter misionar. Manualul Bisericii Adventiste permite acest lucru. Este bine ca

liderii noilor biserici să fie numiţi de către conferinţă şi nu să fie aleşi, ca în

bisericile deja existente. Evident, conferinţa va alege liderul în acord cu

32

Page 33: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

plantatorul bisericii, care ştie cel mai bine care sunt persoanele orientate spre

misiune. La fel de important este astăzi ca cei aleşi ca lideri să fie bine întemeiaţi

în doctrină, dispuşi să înveţe şi loiali conducerii.

8. În cele din urmă, conducerea este complet transferată noilor lideri,

iar plantatorul de biserici pleacă, predând noua biserică şi pe membrii ei

Domnului.12 Modelul lui Pavel nu prevedea ca plantatorul să stea cu noua

biserică un timp nedeterminat. Biserica Noului Testament avea la bază Marea

Trimitere, prin care i se cerea să facă ucenici. După ce ucenicia se încheia, nu

mai era necesar ca ei să depindă de un predicator. Ascultând de Hristos, Pavel

făcea ucenici din noii convertiţi şi apoi pleca mai departe pentru a înfiinţa o altă

biserică.

Pe măsură ce aplicăm astăzi în biserică acest principiu, este nevoie să

învăţăm bisericile să-şi poarte singure de grijă. Din moment ce toate îndemnurile

de genul „îngrijiţi-vă” din Noul Testament sunt adresate membrilor, care trebuie

să se îngrijească unii de alţii, acest concept ar trebui să reprezinte o necesitate

pentru toate bisericile după modelul Noului Testament, orientate spre misiune şi

fundamentate pe comuniune. De asemenea, trebuie să învăţăm noile biserici

cum să desfăşoare serviciile divine în absenţa clericilor, sau dacă sunt prezenţi

clerici, să nu depindă de ei.

9. După ce pleca din locul respectiv, Pavel continua să menţină

relaţia cu bisericile pe care le întemeiase.13 Pavel nu neglija noile biserici. El

avea încredere în liderii pe care îi alegea, dar comunica periodic cu biserica, prin

scrisori, sau prin vizite personale. Adesea apăreau probleme majore, ca în Corint

de exemplu, iar Pavel trebuia să ofere sfat, prin care să ajute biserica nou

plantată în rezolvarea problemelor. În mod normal, plantatorul de biserică va ţine

o strânsă legătură cu bisericile pe care le-a întemeiat, astfel încât să le poată

sfătui chiar şi după ce el a plecat pentru a ridica alte biserici.

Această parte a strategiei lui Pavel este dificil de aplicat astăzi, pentru că

procedura noastră obişnuită este să punem un pastor peste noua biserică, iar

plantatorul rupe orice legătură cu ea. Însă acest pas este esenţial în formarea

unor biserici non-dependente de pastor, sau a unor biserici fără pastor. Vor

33

Page 34: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

apărea probleme care vor cere o atenţie specială. Plantatorul bisericii este

persoana ideală care să revină în vizită pentru a ajuta biserica atunci când

întâmpină greutăţi. În era mijloacelor de comunicare în masă, plantatorul poate

comunica cu ei chiar numai prin e-mail.

10. Noile biserici devin parte a bisericilor-surori, trimiţând

reprezentanţi în diferiteler concilii ale bisericii.14 Deşi nu există nici o dovadă

clară că bisericile din perioada Noului Testament erau incluse într-un sistem al

bisericilor surori, este evident că între ele existau legături. Aceasta reiese din

faptul că bisericile nou întemeiate trimiteau reprezentanţi la conciliul din Ierusalim

şi că Pavel raporta bisericilor care îl trimiseseră ceea ce făcuse. Ceea ce

dovedeşte clar că exista o interdependenţă între fiecare biserică şi celelalte

biserici creştine.

Nici astăzi noile biserici nu trebuie lăsate singure. Aşa cum creştinii trăiesc

într-o dependenţă continuă unii de alţii, tot la fel, fiecare biserică trebuie să

trăiască într-o dependenţă mutuală de celelalte. Poate că ne aflăm în adunări

diferite, dar suntem un singur trup în Hristos. Aşa cum se aştepta de la primele

biserici creştine să accepte şi să urmeze recomandările conciliului de la

Ierusalim, tot la fel şi bisericile de astăzi trebuie să respecte deciziile luate de

reprezentanţii ei. De aceea sunt aşa de importante pentru Biserica Advenitstă de

Ziua a Şaptea deciziile luate în sesiunile Conferinţei Generale. Ele nu au

autoritate biblică, dar reflectă cea mai înaltă autoritate ecleziastică din mijlocul

nostru. Existenţa unei asemenea autorităţi este în armonie cu ceea ce se

întâmpla în era Noului Testament. Congregaţionalismul era total străin

comuniunii existente în biserica Noului Testament. Biserica timpurie era o

biserică interrelaţională.

Un studiu de caz15

Cele zece puncte de mai sus reflectă în ansamblu strategia lui Pavel de

plantare de biserici. Fapte 16 ne oferă o relatare mai detaliată a modului specific

în care Pavel a înfiinţat biserica din Filipi. Versetele 1-5 arată că Pavel l-a ales cu

această ocazie pe tânărul Timotei ca membru al echipei sale de plantare de

34

Page 35: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

biserici. Pavel întărea bisericile plantate anterior şi, în acelaşi timp, mergea spre

Filipi pentru a planta o nouă biserică.

Probabil că Pavel l-a ales intenţionat pe Timotei, pentru că era născut în

acea zonă şi era astfel apropiat din punct de vedere cultural de oamenii pe care

încercau să îi câştige. Timotei a fost supus circumciziei, chiar dacă nu ar fi trebuit

să o facă, pentru că, în strategia lui, Pavel începea întâi cu evreii, care s-ar fi

simţit ofensaţi de prezenţa unei persoane necircumcise printre ei. Urmând

exemplul lui Pavel, echipele de plantare de biserici de astăzi ar trebui să fie

compuse din oameni care sunt apropiaţi din punct de vedere cultural de grupul

ţintă. Dacă abilităţile, caracterul şi spiritualitatea sunt egale la doi conducători,

dar unul este mai apropiat cultural de grupul ţintă, trebuie întotdeauna ales

acesta din urmă. Cea mai mare parte a plantării în Noul Testament se desfăşura

în echipe, datorită felului în care era înţeleasă comuniunea în biserică. În Noul

Testament nu exista nici o activitate individuală de plantare de biserici. Valorarea

unei echipe de plantare de biserici este dată de faptul că există o şansă mai

mare ca cel puţin una din persoanele echipei să fie apropiată din punct de

vedere cultural faţă de grupul ţintă.

Pavel nu căuta să fie relevant doar din punct de vedere cultural, ci el era

la fel de interesat de legătura cu Duhul. Într-o împrejurare când dorea să meargă

într-o anumită direcţie, Duhul l-a trimis în altă parte.16 Uimitor este faptul că Pavel

era într-o asemenea legătură cu Duhul, încât era dispus să îşi schimbe planurile

pentru a merge acolo unde îl conducea El. Plantatorii de biserici de astăzi trebuie

să fie în strânsă legătură cu Duhul. Ei trebuie să petreacă mult timp cu

Dumnezeu în rugăciune şi studiu biblic, astfel încât să ajungă să audă vocea

Duhului când le vorbeşte. Apoi, ei trebuie să asculte vocea Lui. Secretul

succesului în plantarea de biserici este să găseşti locul în care Duhul deja

lucrează şi să te alături. Trebuie să învăţăm să mergem împreună cu Duhul

Sfânt.

Unul dintre lucrurile pe care plantatorii îl învaţă foarte repede este că

lucrurile nu merg întotdeauna aşa cum s-ar fi aşteptat. Cu toate că trebuie să

planificăm totul bine, trebuie să fim dispuşi să ne schimbăm planul, după cum ne

35

Page 36: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

îndrumă Duhul. Plantarea de biserici nu se desfăşoară niciodată exact cum ne

imaginăm noi.

Duhul i-a condus pe Pavel şi echipa lui la Filipi, un oraş nou, necunoscut

pentru ei.17 Interesant este faptul că Pavel nu a început să predice imediat. Au

trecut câteva zile până când a stabilit primul contact. Nu ni se spune ce a făcut

până atunci. Poate că pur şi simplu s-a odihnit, dar mult mai probabil este că s-a

familiarizat cu oraşul, astfel încât să înţeleagă cum ar putea să-i câştige pe

oameni. Evident, a aflat că de partea cealaltă a râului era un loc de închinare,

unde se întâlneau câteva femei în fiecare Sabat. Astfel, acela ar fi putut fi un loc

bun pentru a începe. Urmând acest exemplu, plantatorul de biserici de astăzi ar

trebui să afle cât mai mult despre locul în care biserica urmează să fie plantată.

Există mecanisme sofisticate de adunare a datelor în legătură cu locul în care

urmează să fie plantată biserica.18 Plantatorul de azi va încerca, la fel ca Pavel,

să se adreseze mai întâi acelora care sunt cei mai apropiaţi din punct de vedere

cultural.

În timp ce Pavel predica în locul aflat de cealaltă parte a râului, Lidia a

răspuns soliei mântuirii, după care Pavel a început imediat să lucreze cu ea şi cu

casa ei.19 Curând au fost botezaţi toţi şi astfel a luat naştere o biserică

embrionară. Din faptul că Lidia a răspuns aşa de repede, se poate înţelege că ea

şi casa ei treceau printr-o accentuată foame spirituală şi căutau adevărul.

Plantatorul de biserici de astăzi trebuie să se concentreze asupra acelora în care

Duhul Sfânt a trezit deja o foame spirituală.

Pavel nu a câştigat-o doar pe Lidia, ci întreaga ei oikos (casă).20 Plantatorii

de biserici trebuie să îi evanghelizeze şi pe cei cu care noul convertit formează o

reţea de relaţii. Biserica timpurie creştea repede pentru că se răspândea prin

intermediul reţelelor de relaţii ale noilor convertiţi. Fiecare persoană care vine la

Hristos are mulţi prieteni, rude, şi cunoştinţe care ar putea fi conduşi cu uşurinţă

la Hristos şi la biserică, dacă urmăm exemplul lui Pavel.

Imediat ce Lidia a fost convertită, i-a invitat pe Pavel şi echipa lui să

rămână în casa lui.21 Aceştia au acceptat ospitalitatea oferită. Ei nu se temeau să

accepte darurile noilor convertiţi. Resursele noii biserici provin din seceriş. Noile

36

Page 37: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

biserici nu ar trebui subvenţionate pentru mult timp, pentru că această practică

creează dependenţă. Bisericile trebuie să înveţe foarte repede să se întreţină

singure financiar. Bisericile care sunt subvenţionate continuu devin slabe.

Trebuie să găsim în cadrul adventismului o modalitate de a evita susţinerea

financiară îndelungată a unei biserici şi chiar susţinerea în domeniul pastoraţiei.

Această subvenţionare este îngăduită la început, dar trebuie să înceteze repede;

noua biserică trebuie să devină independentă din punct de vedere financiar şi să

înceapă să contribuie la formarea altor biserici noi. Plantarea de biserici nu ar

trebui să fie costisitoare. Ea devine astfel dacă insistăm să susţinem îngrijirea

pastorală şi construirea unei clădiri. Resursele se află în seceriş. O biserică va

găsi în seceriş toate resursele necesare, fără a continua să depindă de alte

biserici pentru susţinere, dacă ea câştigă continuu oameni noi.

Prima convertită din Europa a fost o femeie. Nu subapreciaţi valoarea

femeilor în plantarea de biserici. Cele mai multe biserici sunt construite în jurul

relaţiilor, iar femeile sunt adesea mai bine adaptate pentru dezvoltarea de relaţii

decât bărbaţii. De aceea, ele au un rol extrem de important pentru succesul

plantării în fazele iniţiale.

Fapte 16:16 arată că Pavel şi echipa lui au continuat să se întâlnească la

locul de rugăciune. Rugăciunea era o parte vitală a programului lui Pavel de

plantare de biserici. Iar convertiţii erau şi ei implicaţi în rugăciune. Ingredientul

cheie al succesului plantării de biserici este rugăciunea. Studiile asupra

succesului plantatorilor de biserici dovedesc faptul că ei consideră că cel mai

important ingredient în plantarea de biserici este o viaţă de rugăciune.

Plantarea de biserici este un război spiritual. Plantatorul de biserici luptă

cu diavolul aşa cum nu face nimeni altcineva, pentru că de fapt el intră pe

teritoriul lui Satana. Iar acesta nu renunţă fără luptă. Versetele 16-18 din Fapte

prezintă desfăşurarea unei activităţi demonice, cu scopul de a arunca în public o

lumină negativă asupra lui Pavel şi a echipei lui. Plantatorii de biserici nu trebuie

să fie surprinşi atunci când inamicul atacă. Versetele 19-25 dezvăluie faptul că

echipa a făcut bine faţă opoziţiei. Chiar şi când au fost acuzaţi pe nedrept, ei nu

s-au plâns. Ei au mers în închisoare bucurându-se. Plantatorii de biserici se pot

37

Page 38: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

aştepta la opoziţie, dar felul în care ei fac faţă opoziţiei poate determina în mare

măsură succesul sau eşecul lor. Plantatorii de biserici trebuie să fie destul de tari

să recunoască faptul că, în ciuda opoziţiei, Dumnezeu este cel care conduce.

Este uşor să te plângi, dar abilitatea de a accepta suferinţe şi încercări cu

bucurie este un semn de maturitate. Plantatorii de biserici au nevoie de o

credinţă matură.

Aflaţi în mijlocul adversităţii, plantatorii de biserici se pot aştepta ca

Dumnezeu să intervină, pentru gloria Sa.22 Prin acel cutremur puternic,

Dumnezeu a putut să îl facă pe temnicer să îşi dea seama de nevoia lui. Ca

rezultat, el a strigat efectiv la Dumnezeu pentru ajutor. Dumnezeu a auzit, iar

temnicerul a găsit pacea lui Hristos. Dumnezeu face minuni mai mari pentru a-i

câştiga pe păgâni, decât pentru aceia care sunt deja urmaşii Lui. Temnicerul a

devenit primul european convertit de la păgânism.

Se pare că în Scripturi minunile aveau loc mai ales atunci când se

începea o lucrare nouă şi, de aceea, plantatorii de biserici ar trebui să aştepte

minuni de la Dumnezeu, făcute cu scopul de a-i ajuta în formarea noilor biserici.

Aceasta nu înseamnă că plantatorii de biserici ar trebui să încerce să

confecţioneze minuni, însă nu ar trebui să fie surprinşi atunci când Dumnezeu

face minuni pentru înaintarea Împărăţiei Lui.

Nu numai că interesul temnicerului a fost trezit, da mai mult, el şi-a dăruit

viaţa lui Hristos, împreună cu toată casa lui. (oikos).23 Temnicerul nu părea a fi un

candidat pentru biserică. Soldaţii romani nu erau cunoscuţi pentru lipsa lor de

religiozitate. Pavel avea toate motivele pentru a-l urî pe temnicer. La urma

urmelor, acesta îl întemniţase pe Pavel, îi pusese picioarele în butuci şi, probabil,

îi făcuse viaţa mizerabilă. Omenescul din Pavel ar fi putut spune „Lasă-l să-şi ia

viaţa”. Însă Pavel a văzut chiar şi în acest temnicer un potenţial convertit.

Plantatorii de biserici trebuie să privească lucrurile cu „ochi cereşti”. Ei

trebuie să vadă în orice persoană pe care o întâlnesc un potenţial candidat

pentru noua biserică şi pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Cei mai mare oponenţi ai

plantării de biserici ar putea deveni primii membri ai noii biserici, exact ca în

Filipi.

38

Page 39: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Un pastor a fost abordat de un vânzător de frigidere folosite. Pastorul ar fi

putut să îşi petreacă timpul argumentând cu vânzătorul pentru sau împotriva

avantajelor frigiderului, dar pentru că avea „ochi cereşti”, a văzut în vânzător un

candidat potenţial la împărăţia lui Dumnezeu. Ca rezultat, el nu doar că a

cumpărat frigiderul, dar a programat şi nişte studii biblice. Câteva luni mai târziu,

el i-a botezat pe bărbat şi pe familia lui. Plantatorii de biserici trebuie să vadă

pretutindeni potenţiali convertiţi.

Imaginaţi-vă orele pe care le-a avut Pavel în acea zi. Din momentul

arestării până în momentul în care a fost alungat din cetate, el a fost treaz şi la

lucru. Probabil că aproape patruzeci şi opt de ore a simţit stres, tensiune, euforie

şi disperare. Plantatorul se poate aştepta la multe zile de stres şi de suişuri şi

coborâşuri. Plantarea de biserici cere multă muncă, programe date peste cap şi

risc înalt. Dar toate acestea merită, de dragul Împărăţiei. La urma urmei, Isus a

muncit din greu, ore în şir şi a riscat mult să ne salveze. N-ar trebui ca plantatorii

de biserici să facă la fel?

Este uimitor că, pentru întemeierea bisericii din Filipe, Pavel a acceptat de

fapt să stea în închisoare şi să fie torturat. El ar fi putut să evite tot necazul, dacă

pur şi simplu şi-ar fi susţinut drepturile de la început. Însă el a aşteptat pentru a

informa autorităţile că este cetăţean roman până când temnicerul s-a convertit.24

Dacă Pavel şi-ar fi pretins drepturile de la început, temnicerul nu ar fi fost câştigat

pentru Hristos. Bineînţeles, Pavel nu a ştiut acest lucru de la început. Dar uneori

este mai bine pentru plantatorul de biserici să nu îşi pretindă drepturile prea

repede.

Atunci când cineva este persecutat pe nedrept, trezeşte simpatia acelora

care văd în el dorinţa de a suferi pe nedrept pentru cauza lui Hristos. În cele din

urmă, câştigul se vede atunci când mulţi vin la Hristos ca urmarea a faptului că

plantatorul nu şi-a cerut drepturile prea repede. Astăzi ne putem aştepta la

opoziţie din partea autorităţilor civile, care nu vor să existe proprietăţi pentru care

nu se vor plăti taxe, sau din partea celorlalte biserici, care nu doresc ca o nouă

biserică să le concureze. Va veni şi momentul în care să vă cereţi drepturile, dar

39

Page 40: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

ar putea fi mai bine să aşteptaţi pentru un timp. Dumnezeu poate folosi opoziţia

stârnită pentru a aduce noi oameni la credinţă, la fel cum a făcut şi cu temnicerul.

Lui Pavel nu i s-a oferit privilegiul de a sta mult timp în Filipi, el a trebuit să

plece imediat. Dar mai întâi el i-a adunat pe membrii bisericii şi i-a încurajat.25

Apoi el a plecat, după ce le-a încredinţat evanghelia, iar biserica din Filipi a

crescut. Pavel a aşezat o fundaţie bună şi, aşa cum am menţionat mai devreme,

el i-a lăsat pe credincioşi în conducerea celor pe care îi pregătise să continue

lucrarea pe care el o începuse. El nu a ales lideri din afara noii biserici. El a

întemeiat cu adevărat o nouă biserică indigenă.

Dacă o biserică este nevoită să cheme lucrători străini, dacă

trebuie să cheme misionari din afară pentru extinderea lucrării ... ea nu

este o biserică indigenă. Ea este ca o plantă de cameră, care are nevoie

de o atmosferă artificială şi de o îngrijire specială pentru a fi menţinută în

viaţă. ... Desigur, această slăbiciune nu are nimic de a face cu ceea ce a

spus Isus: „Voi zidi biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui.”26

Pavel a fost maestrul plantării de biserici din era Noului Testament.

Analizând strategia lui, descoperim multe principii aplicabile astăzi în plantarea

de biserici. În ultimele capitole vom căuta să punem aceste principii împreună

pentru a forma o strategie a plantării de biserici din era noastră. Studiul din acest

capitol a arătat că plantarea de biserici a fost inima şi nucleul creştinismului

Noului Testament. De fapt, biserica timpurie era o mişcare de plantare de

biserici. Întreaga biserică era organizată astfel încât să facă din plantarea de

biserici prima ei funcţie. Aceasta pentru că biserica Noului Testament era

biserica Marii Trimiteri. Isus le spusese să facă aşa, iar ei au urmat întocmai

îndemnul şi au făcut aşa. De ce nu facem şi noi la fel?

40

Page 41: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

3

Renaşterea mişcării de plantare de biserici:

primii ani ai adventismului

Poate că era o zi însorită, strălucitoare, în acea toamnă din New England,

cu frunze frumos colorate strălucind în lumina soarelui, când credincioşii

începeau ceea ce ei credeau că este ultima zi de pe planeta Pământ. Dar ziua

care începuse cu o speranţă atât de strălucitoare, a devenit una dintre cele mai

amare dezamăgiri, atunci când acei primi credincioşi au văzut că trebuie să

înfrunte din nou frigul şi întunericul unei alte ierni aspre din New England. Hristos

nu venise, iar ei trebuia să suporte batjocura lumii.

Imediat după „marea dezamăgire”, cei mai mulţi dintre mileriţi s-au alăturat

abia născutei Biserici Creştine Advente, care număra cam cincizeci de mii de

oameni la data organizării ei, în 1849.1 A existat însă şi un alt grup, care a refuzat

să creadă că datele stabilite de Miller erau greşite, sau că metodele sale de

calcul al timpului profetic din Daniel 8:14 nu erau bune. Aceşti credincioşi au

desfăşurat între anii 1844 şi 1850 diferite conferinţe biblice, consolidând astfel un

sistem al adevărului biblic. În contrast cu cei cincizeci de mii care au devenit

adventişti de ziua întâia, acest grup aproape nesemnificativ număra în 1849 mai

puţin de trei sute de oameni, fiind cel mai mic din toate grupurile care au luat

naştere din mişcarea milerită. Acesta este grupul care a devenit în cele din urmă

Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea.

După ce au descoperit o linie clară a adevărului biblic, credincioşii au

început să înţeleagă că această solie importantă a adevărului biblic trebuie

prezentată lumii. La început timid, ei au început să predice despre esenţa soliei

lor: Hristos în Sanctuarul ceresc şi Hristos în Sabat. Descendenţii lor numără

41

Page 42: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

astăzi mai mult de zece milioane. Cum s-a ajuns aici? Pur şi simplu pentru că

acei primi pionieri adventişti au înţeles că biserica lor trebuie să fie o biserică

orientată spre misiune. Numai astfel putea fi câştigată lumea la adevărurile

glorioase pe care ei le descoperiseră în Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea,

întreaga lor organizare trebuia să susţină misiunea bisericii. Tot ceea ce făcea

biserica urmărea împlinirea misiunii la care înţelesese că Dumnezeu o chemase.

Odată cu trecerea timpului, biserica a avut tendinţa de a pierde viziunea

care a propulsat-o în zilele de început. Alte lucruri iau locul a ceea ce ar trebui să

fie prioritatea de vârf a bisericii. Acestea sunt lucruri bune şi de multe ori sunt

mijloacele menite să împlinească misiunea bisericii, dar uneori ele devin un scop

în sine, având ca rezultat ultim faptul că biserica nu se mai preocupă în primul

rând de misiunea ei.

Bisericile parcurg un ciclu de viaţă similar vieţii umane. De exemplu, o

biserică are un ciclu normal de viaţă de şaizeci până la şaptezeci de ani dar, ca

şi oamenii, puţine ating vârsta de o sută de ani. Cele mai multe biserici încetează

de fapt să crească atunci când ajung la vârsta de cincisprezece ani,

înregistrează un platou între douăzeci şi treizeci de ani, iar apoi intră într-o

perioadă de declin lent. După ce traversează un platou de câţiva ai, o biserică

intră în partea descendentă a ciclului vieţii.

Primul stadiu al acestei căderi este nostalgia, când biserica începe să

trăiască din amintiri. În timpul acestui stadiu, indivizii pomenesc acele „zile bune

de demult”, când pastorul X era cu ei. De la nostalgie, biserica trece printr-o

perioadă de întrebări, când oamenii se întreabă de ce nu mai sunt lucrurile aşa

cum erau o dată. Urmează apoi o perioadă de polarizare, când apar tabere în

război, iar în final biserica se autodistruge şi se instalează moartea.

Este îngrijorător faptul că Biserica Adventistă din America de Nord începe

să aibă tot mai multe din caracteristicile segmentului descendent al ciclului vieţii.

Dar Biserica Adventistă nu trebuie să se autodistrugă. Dumnezeu are planuri mai

înalte pentru această biserică. Dr. Robert D. Dale, în cartea sa To Dream Again

(Să visăm din nou), sugerează că o biserică aflată în zona descendentă a ciclului

vieţii ar trebui să se întoarcă şi să reînvie visul ei.2 Renaşterea visului este

42

Page 43: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

singura modalitate de a scăpa de autodistrugerea care ne stă în faţă, dacă noi,

ca denominaţiune, nu ne oprim din coborârea pe ciclul vieţii.

Dr. Robert Logan, consilier în plantarea de biserici, care a prezentat

primele două sesiuni ale conferinţelor Seeds asupra plantării de biserici în

Biserica Adventistă, i-a făcut pe adventişti să înţeleagă faptul că soluţia

problemelor lor se află în istoria lor. Condiţia este să ne întoarcem la rădăcini şi

să descoperim ce a făcut să fim la început o mişcare puternică a lui Dumnezeu,.

Soluţia împotriva stagnării în care se află cele mai multe biserici adventiste de la

începutul secolului douăzeci şi unu se află în istoria zilelor de început.

În acest capitol am dori să reexaminăm viaţa acelor primi adventişti care

au descoperit adevărul despre Sanctuar şi Sabat şi să aflăm cum au organizat ei

biserica, cu scopul de a împlini misiunea încredinţată lor de către Dumnezeu.

Înţelegând aceasta, vom putea formula un plan care ne va ajuta să dezvoltăm

din nou o biserică orientată spre misiune.

Organizarea primilor adventişti

Ideea organizării îi speria pe cei mai mulţi dintre primii adventişti.

Nemaifiind acceptaţi în bisericile lor, cei mai mulţi dintre ei respingeau ideea de a

se organiza imediat într-o altă biserică. Dar, sub îndrumarea soţilor James şi

Ellen White şi pornind de la nevoia bisericii de a deţine proprietăţile ei, adventiştii

s-au organizat în 1863, fără prea multă tragere de inimă. Astfel, ei au încercat să

urmeze modelul Noului Testament şi să creeze o biserică organizată într-un mod

radical diferit de celelalte denominaţiuni.

Biserica lor trebuia să fie orientată spre misiune. De aceea, structura ei

trebuia să susţină misiunea. Organizaţia nu trebuia să deţină controlul (lucru de

care ei se temeau). Organizaţia trebuia să uşureze împlinirea misiunii. Misiunea

era prioritatea. Orice alt lucru din biserică trebuia să servească misiunii. Timpul,

talentul, bogăţia, erau folosite doar pentru înaintarea misiunii bisericii.

J. N. Loughborough, istoric al bisericii de la început, citează un document

de la organizarea Conferinţei Generale.3 Din acel document reiese că primii lideri

adventişti doreau să creeze o organizaţie cu scopul realizării misiunii. Ei declarau

43

Page 44: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

că Scriptura recunoaşte doar două tipuri de funcţii în biserică: cei chemaţi de

Dumnezeu – apostoli şi evanghelişti, şi cei numiţi de biserică – prezbiteri, diaconi

şi pastori. Ei au stabilit că primele două funcţii erau clericale, iar pe ultimele trei

le-au declarat funcţii laice.4 Uimitor este faptul că primii adventişti considerau că

funcţia de pastor era o funcţie laică locală. Astfel, ei au dezvoltat un sistem în

care clericii erau în primul rând plantatori de biserici şi evanghelişti. Bisericile

locale, după ce erau plantate, erau învăţate să se îngrijească singure, în timp ce

clericii erau liberi să continue plantarea de noi biserici. Bisericile locale erau

încredinţate prezbiterilor locali laici, care nu erau plătiţi.

Bisericile trimiteau zecimea către conferinţă pentru a susţine clericii care

ridicau biserici noi, şi nu pentru a susţine pastorii locali. În viziunea lor, bisericile

locale nu aveau nevoie de pastori. Astfel, toată zecimea putea fi folosită pentru a

susţine mişcarea de plantare de biserici, pentru că ei aşa credeau că trebuie să

facă. Nici o biserică nu pretindea că are dreptul la zecime. Deoarece toţi membrii

aveau o concepţie orientată spre misiune, ei erau dispuşi să se îngrijească

singuri de propriile nevoi, astfel încât tot mai mulţi oameni să poată auzi mesajul.

Evanghelizarea şi mişcarea de plantare de biserici erau în fruntea priorităţilor

Bisericii Adventiste. Sistemul pe care l-am moştenit, în care zecimea este dată

conferinţei, vine dintr-o perioadă în care el susţinea mişcarea de plantare de

biserici. Astăzi zecimile sunt folosite pentru a plăti pastori locali, care lucrează

pentru biserici locale, ceea ce ar fi fost anatema pentru acei pionieri adventişti,

aşa cum înţelegeau ei misiunea bisericii.

În nici o privinţă nu este această mentalitate mai evidentă ca în rolul pe

care îl aveau clericii în primii şaizeci de ani de istorie adventă. Chiar şi angajarea

de clerici în tânăra Biserică Adventistă venea din nevoia de a împlini misiunea şi

nu pentru a-i hrăni pe membri. Loughborough descrie din nou raţiunea existenţei

clericilor:

„În vara lui 1854, adventiştii de ziua a şaptea au început pentru

prima dată să se întâlnească în corturi mari. În zilele acelea, era un lucru

rar să vezi corturi folosite pentru un asemenea scop; ca urmare, mulţimi

de oameni veneau la întâlnirile din corturi.

44

Page 45: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Acest interes crescut pentru ascultarea soliei cerea să existe

lucrători care să-şi dedice tot timpul pentru lucrarea evangheliei. Ei nu

puteau face acest lucru fără a primi mijloace de susţinere, pe lângă ceea

ce ei obţineau din lucrul mâinilor lor.”5

Misiunea era forţa motoare a bisericii în această perioadă. Predicatorii

erau plătiţi nu pentru a predica adventiştilor, ci pentru a câştiga noi credincioşi şi

pentru a planta noi biserici. Predicatorii adventişti ar fi făcut orice sacrificiu pentru

plantarea de biserici. James White susţinea că, dacă o persoană nu poate planta

o biserică, ea nu are dreptul să pretindă că Dumnezeu a chemat-o să predice

solia îngerului al treilea:

„Un predicator nu poate fi testat mai bine ca atunci când intră în

câmpuri noi. Acolo se văd roadele muncii lui. Iar dacă el are succes în

ridicarea de biserici şi în consolidarea lor, astfel încât ele să aducă roade

bune, el oferă fraţilor săi cea mai bună dovadă că este trimis de Domnul.”6

„Unii dintre cei care s-au alăturat Bisericii Adventiste au început

deodată să predice fraţilor, mulţi dintre aceştia din urmă fiind mai înaintaţi

în credinţă decât ei. Iar fraţii noştri adesea greşesc, cerându-le acestora

să-şi piardă timpul pentru a le predica lor. Faceţi ca aceşti lucrători să fie

mai întâi instruiţi corespunzător de către cei cu experienţă în transmiterea

soliei, şi apoi lăsaţi-i să plece în câmpuri noi, încrezându-se în Dumnezeu

pentru ajutor şi succes. Iar după ce vor fi ridicat biserici, şi îi voi fi instruit

corect pe membrii acestora, atunci aceste biserici să îi susţină mai

departe. Dacă ei nu reuşesc să întemeieze biserici cu oameni care să îi

ajute, atunci cu siguranţă cauza adevărului nu are nevoie de ei şi au cel

mai bun motiv să creadă că au făcut o tristă greşeală atunci când au

crezut că Dumnezeu i-a chemat să predice solia îngerului al treilea.”7

Astfel, în primii cincizeci-şaizeci de ani de istorie, Biserica Adventistă a

existat fără „pastori aşezaţi” peste biserici. Chiar şi cea mai mare biserică

denominaţională, cea din Battle Creek, funcţiona fără un pastor plătit. James

45

Page 46: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

White a slujit ca pastor pentru câţiva ani, dar era în acelaşi timp şi preşedinte al

Conferinţei Generale, conducător al lucrării de publicare şi era implicat în

lucrarea medicală. Activitatea sa ca pastor era privită ca o contribuţie la biserica

locală de care aparţinea. Cu alte cuvinte, el funcţiona ca prezbiter local care se

îngrijea cu păstorirea bisericii.

Rezultatul acestei dedicări pentru misiune a dus la creşterea fantastică a

adventismului în secolul al nouăsprezecelea. Deoarece aceasta era activitatea

principală a celor mai mulţi pastori adventişti, bisericile erau plantate într-un ritm

uimitor. De exemplu, în anii 1870, era plantată o nouă biserică în fiecare an la doi

pastori hirotoniţi. Acest ritm s-a menţinut în toţi anii decadei. În anii 1880, aceeaşi

rată se raporta la cinci sau şase pastori hirotoniţi, iar în anii 1890 se înfiinţa o

biserică nouă la patru pastori. Astăzi, în prima jumătate a anilor 1990, este

nevoie de mai mult de o sută douăzeci de pastori pentru a ridica o biserică nouă

în fiecare an, în America de Nord.

Dacă pastorii adventişti moderni ar planta biserici în acelaşi ritm cu

înaintaşii lor, în America de Nord astăzi s-ar planta 1822 de biserici pe an, după

rata anilor 1870; sau 629 pe an, după rata anilor 1880; sau 768 pe an, după rata

anilor 1890. Dar, în prima jumătate a anilor 1990, adventiştii din America de Nord

au înregistrat doar 25-30 de noi biserici. De când au început conferinţele Seeds,

rata creşterii a fost de aproximativ 12,5 pe lună, sau la 150 pe an, pe măsură ce

ne apropiem de sfârşitul decadei.8 Acum există o organizaţie misionară şi o

mişcare de plantare de biserici. Din fericire, biserica din America de Nord începe

să se întoarcă la mişcarea de plantare de biserici, dar avem încă un drum lung

de parcurs.

Fără un cler localizat, dar cu lucrători itineranţi implicaţi constant în

plantarea de noi biserici, primii adventişti alocau majoritatea resurselor lor pentru

strângerea secerişului. Ei erau o organizaţie dedicată misiunii, deci erau continuu

implicaţi în misiune. Ei nu cunoşteau alt mod de existenţă a bisericii. De aceea,

în secolul al nouăsprezecelea adventismul nu avea pastori stabili, ci aceştia erau

în întregime ocupaţi cu plantarea de noi biserici. Pionierii susţineau că acesta era

motivul creşterii lor rapide în acea perioadă:

46

Page 47: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

ADVENTIŞTII DE ZIUA A ŞAPTEA

Câteva întâmplări şi portrete adunate de la fratele Starr –

Cum s-au dezvoltat în patruzeci de ani – şi ce credeau ei

„Prin ce mijloace aţi înaintat aşa de rapid?”

„Ei bine, în primul rând – spunea el – noi nu aveam pastori

stabili. Bisericile noastre erau învăţate să-şi poarte singure de grijă,

în timp ce aproape toţi pastorii noştri lucrau ca evanghelişti în

câmpuri noi. Iarna predicam în biserici, săli, sau clase de şcoală şi

pregăteam noi credincioşi. Vara foloseam corturi, pe care le

instalam în oraşe şi sate, unde îi învăţam pe oameni aceste

doctrine.”9

Baptiştii de Ziua a Şaptea erau de acord cu faptul că acel model itinerant

al plantării de biserici era motivul creşterii adventismului într-un ritm care îl

depăşea pe al lor, la sfârşitul secolului:

„Toţi clericii adventişti sunt misionari – nu pastori locali – şi se

ocupă cu predicarea, învăţarea şi organizarea de biserici în lume.”10

Primii adventişti se considerau a fi cu adevărat o biserică în misiune.

Accentul constant era pus în biserică pe evanghelizare şi pe plantarea de

biserici. În fiecare an, clericii unei conferinţe se adunau pentru a analiza cererile

pentru începerea unor noi lucrări. O dată examinate situaţiile, clerul se retrăgea

în camera pentru rugăciune, cerându-I lui Dumnezeu să îi conducă în deciziile lor

privind locurile în care ar fi trebuit să ridice biserici în acel an. După rugăciune, se

reîntorceau pentru a anunţa locurile în care au simţit că Dumnezeu îi chema la

lucrare. Inevitabil, în timpul anului ce urma, în acele locuri apăreau biserici noi.

Nu mai târziu de anul 1912, A. G. Daniels avertiza că, dacă va abandona acest

model de lucrare, biserica va muri:

47

Page 48: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

„Noi nu am pus lucrătorii noştri ca pastori peste biserici, nici chiar în

bisericile mai mari. În unele dintre bisericile foarte mari am ales pastori,

dar ca regulă ei erau oricând disponibili pentru lucrarea din câmp, pentru

lucrarea de evanghelizare, iar fraţii şi surorile noastre erau pregătiţi să

susţină serviciile din bisericile lor şi să ducă mai departe lucrarea bisericii,

fără a avea un pastor stabil. Şi sper că acesta nu va înceta niciodată să fie

modul de lucru în această denominaţiune; pentru că atunci când încetăm

lucrarea noastră de înaintare şi începem să ne fixăm în biserici, să stăm

cu ele, să gândim pentru ele, să ne rugăm în locul lor, şi să facem

lucrarea pe care ele trebuie să o facă, atunci bisericile noastre vor începe

să slăbească, pierzându-şi vitalitatea şi spiritul lor, devenind paralizate şi

fosilizate, iar lucrarea noastră va merge în retragere.”11

Evident, această mentalitate orientată spre misiune nu era doar un

capriciu trecător. Nu era o simplă structură organizaţională, rezultat al faptului că

bisericile erau mici şi puţine, ci mai degrabă era o structură creată pentru a sluji o

biserică în misiune, o biserică ce se vedea pe sine mai întâi de toate ca fiind o

mişcare de plantare de biserici. Ellen White a aprobat deplin acest model de

lucrare. De fapt, influenţa ei în această direcţie a fost atât de puternică, încât atât

cât a fost în viaţă, iar A. G. Daniels a fost preşedinte al Conferinţei Generale,

acest model al rolului pastoral a rămas intact. Dar, începând cu 1920 Daniels nu

a mai fost preşedinte, iar vocea Ellenei White încetase să se mai audă. Protestul

împotriva abandonării acestui model îi pierduse pe cei doi reprezentanţi de vârf.

În primii douăzeci de ani ai secolului douăzeci, s-au ridicat glasuri care

cereau pastori peste biserici, dar Ellen White şi Daniels au stat ferm împotriva

lor. O dată cu dispariţia celor doi, nimic nu a mai stat împotriva curentului. Foarte

repede au fost puşi pastori peste biserici, în toată America de Nord. Rezultatul a

fost o scădere rapidă în plantarea de biserici şi o încetinire a înaintării

evanghelistice a bisericii.

Ellen White şi pastorii stabili

48

Page 49: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Ca reacţie la strigătul care străbătea toată America de Nord pentru a avea

pastori stabili, Ellen White nu a putut rămâne în tăcere. Ea a susţinut categoric

modelul itinerant şi a insistat ca biserica să nu-l abandoneze. Este clar că Ellen

White înţelegea Biserica Adventistă ca pe o mişcare de plantare de biserici:

„Atunci când bisericile sunt înfiinţate, ar trebui să li se arate că şi

din mijlocul lor ar trebui să meargă oameni care să ducă adevărul altora şi

să ridice noi biserici; de aceea, toţi trebuie să lucreze şi să cultive la

maxim talentele date de Dumnezeu, iar minţile lor să se pregătească

pentru a se angaja în slujirea Stăpânului.”12

„Nu depindeţi de pastori pentru a face lucrarea în biserica voastră

şi în afară. Pastorii trebuie să caute oaia pierdută, iar voi trebuie să îi

ajutaţi; iar în timp ce ei sunt chemaţi să lucreze în alte părţi ale viei,

poporul lui Dumnezeu trebuie să aibă lumină în el însuşi, vorbindu-şi unii

altora cu psalmi, înălţând imnuri şi cântări spirituale, cântând cu inimile

pline de har şi făcând melodii către Domnul. În timp ce ar trebui să daţi un

înalt respect pastorilor pentru lucrarea lor, nu trebuie să vă vedeţi în ei

salvatorii voştri, ci să vă zidiţi pe voi în cea mai sfântă credinţă. Atunci

când vă adunaţi în Casa Domnului, povestiţi-vă experienţele şi veţi deveni

mai puternici. Atunci când vorbiţi la întâlniri, obţineţi o educaţie care vă va

ajuta să lucraţi pentru alţii.”13

Atitudinea Ellenei White este clară. Clericii sunt plantatori de biserici,

plecaţi în căutarea „oii pierdute”, după ce au lăsat turma în siguranţă în staul,

pentru a se îngriji singură. Ellen White nu accepta nevoia ca un pastor să aibă

grijă de biserică. Aceasta ar fi însemnat a admite că biserica nu şi-a îndeplinit

lucrarea de pregătire ca ucenici a noilor convertiţi. În concepţia ei, dacă o

biserică avea nevoie să depindă de un pastor, ea nu era pe deplin evanghelizată.

Însă primele adunări adventiste se îngrijeau singure, la fel cum făceau şi

predecesoarele lor din primul secol, susţinând singure serviciile religioase, fără

„a beneficia” de pastori. În loc să asculte predici, credincioşii îşi împărtăşeau

49

Page 50: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

experienţele. Faptul că ei aflau despre vieţile altor creştini avea un impact mult

mai profund asupra creşterii decât ar fi putut avea o predică.

Apare în citatul de mai sus şi un alt factor. Faptul că ei îşi împărtăşeau

săptămânal experienţele în biserică, îi pregătea pe credincioşi să poată da

mărturie şi în afara bisericii. Deoarece serviciul divin de la începutul secolului

douăzeci şi unu este caracterizat prin pasivitate în biserică, nu ar trebui să ne

surprindă că cei mai mulţi adventişti sunt pasivi în mărturia pe care o dau în afara

bisericii. De fapt, acest eşec de a face din împărtăşirea propriei experienţe un

aspect obişnuit al închinării, ar putea fi unul din principalele motive pentru care

cei mai mulţi adventişti din America de Nord dau o mărturie slabă în lume.14 De

aceea, Ellen White susţinea că adventiştii nu trebuie să aştepte să li se predice

în fiecare Sabat:

„Mi-a fost adesea prezentat faptul că ar trebui să fie mai puţine

servicii divine susţinute de lucrători care să activeze ca pastori locali de

biserici şi că ar trebui făcut un mai mare efort personal. Poporul nostru nu

ar trebui lăsat să creadă că trebuie să asculte o predică în fiecare Sabat.

Mulţi care ascultă des predici, chiar dacă adevărul este predicat în linii

clare, nu învaţă decât puţin. Adesea ar fi mult mai profitabil dacă întâlnirile

din Sabat ar fi de natura unor clase de studiu biblic.”15

Atunci când, în primele două decade ale secolului douăzeci au început să

apară cereri pentru pastori stabili, Ellen White a vorbit tot mai cu putere, pentru

menţinerea configuraţiei propice plantării de biserici, care călăuzise Biserica

Adventistă timp de mai mult de cincizeci de ani:

„Nu ar trebui să existe nici un strigăt după pastori stabili pentru

biserici, ci lăsaţi ca puterea dătătoare de viaţă a adevărului să îi

impresioneze pe membri să acţioneze, îndemnându-i să lucreze cu interes

pentru a face o lucrare misionară eficientă în fiecare localitate. Ca mână a

lui Dumnezeu, biserica trebuie educată şi instruită să facă o lucrare

eficientă. Membrii ei trebuie să fie lucrători creştini consacraţi Domnului.”16

50

Page 51: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Ea nu ar fi putut să-şi prezinte mai clar punctul de vedere decât a făcut-o

aici. Nu numai că Biserica Adventistă nu ar trebui să aibă pastori stabili, dar nici

nu ar trebui să existe dorinţa de a-i avea. Ellen White a înţeles clar că

organizaţia pe care ei o creaseră trebuia să fie centrată pe misiune, şi că ea nu

trebuia să stea pasivă, văzând cum misiunea ei se distrugea. Biserica Adventistă

nu a fost creată pentru a le copia pe celelalte denominaţiuni protestante; ea era

unică. Ea trebuia să fie pentru totdeauna o biserică în misiune, dând lumii ultimul

mesaj de avertizare. Ea trebuia să se extindă continuu, anexând mereu teritorii

noi, până când ar fi cuprins toată lumea. De aceea, Biserica Adventistă trebuia

să fie organizată diferit de alte denominaţiuni. Ea trebuia să se organizeze cu

scopul de a susţine mişcarea de plantare de biserici şi trebuia să fie o organizaţie

a misiunii, nu o organizaţie care să „alăpteze” adventişti, care ar fi trebuit să

atingă maturitatea spirituală de a exista autonom, fără un pastor pus peste ei.

„Dumnezeu cheamă pastori, învăţători şi evanghelişti. Slujitorii Lui

trebuie să proclame mesajul evangheliei din uşă în uşă. Ştiinţa adevărului

prezent nu stă în a-i conduce pe cei care l-au primit să se aşeze şi să îl

stăpânească; ea îi conduce spre locuri noi.”17

Unii ar putea crede că denominaţiunea noastră s-a maturizat, comparativ

cu acele zile de început, pentru că astăzi avem biserici mari, care au nevoie de

pastori; acum sunt alte vremuri. Dar şi în adventismul timpuriu au existat biserici

mari, precum Battle Creek, iar acea biserică a primit una dintre cele mai

puternice mustrări prin pana Ellenei White, pentru dependenţa ei de pastorii care

trăiau în Battle Creek, în loc de a avea viaţă în ea însăşi.

Motivul insistenţei Ellenei White pentru acest model al rolului pastoral era

dublu. Am văzut deja care era logica ei privind plantarea de biserici şi dedicarea

ei faţă de misiunea Bisericii Adventiste. Cealaltă preocupare a ei era pentru

sănătatea bisericii. Convingerea ei puternică era că bisericile conduse de pastori

erau slabe şi lipsite de viaţă şi că bisericile ar fi mult mai sănătoase spiritual dacă

nu ar avea un pastor. Teama ei era că prezenţa pastorilor ar crea creştini slabi:

51

Page 52: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

„Uitând că puterea de a rezista răului este cel mai bine dobândită

printr-o acţiune energică, ei au început să creadă că nu au o lucrare mai

bună de făcut decât aceea de a ocroti biserica din Ierusalim de atacurile

vrăjmaşului. În loc să-i formeze pe noii convertiţi spre a duce evanghelia la

cei care nu o auziseră încă, ei erau în primejdia de a lua o atitudine care

ar fi făcut ca toţi să se mulţumească cu ce se realizase până atunci.

Pentru a-i împrăştia pe reprezentanţii Săi în lung şi-n lat, cu scopul de a

lucra pentru alţii, Dumnezeu îngăduise să vină persecuţie asupra lor.

Alungaţi din Ierusalim, credincioşii „mergeau pretutindeni, predicând

cuvântul”.

„Aceia care doresc să fie biruitori, trebuie să renunţe la ei înşişi, iar

singurul lucru care va realiza această mare lucrare este acela de a deveni

intens preocupaţi de mântuirea altora.”18

Din cele scrise de ea este clar că, dacă bisericile ies la lucru, cresc

spiritual, dar dacă se concentrează pe propriile nevoi şi probleme, ele slăbesc şi

decad. Această concepţie generală este susţinută mai departe de Ellen White:

„Dumnezeu nu a dat în grija slujitorilor Săi lucrarea de a îndrepta

lucrurile în comunităţi. Nu trece mult după ce, aparent, o astfel de lucrare

a fost făcută, că ea trebuie luată de la capăt. Membrii bisericii pentru care

se manifestă o astfel de grijă şi osteneli, devin slabi din punct de vedere

religios. Dacă nouă zecimi din eforturile depuse pentru cei care cunosc

adevărul ar fi îndreptate către aceia care nu l-au auzit niciodată, cât de

mare ar fi înaintarea realizată!”

„Uneori lucrătorii fac prea mult; ei par să ia toată lucrarea în mâinile

lor. Ea îi absoarbe şi îi piperniceşte. Cu toate acestea, ei continuă să le

facă pe toate. Ei par să creadă că doar ei pot să lucreze pentru cauza lui

Dumnezeu, în timp ce membrii bisericii sunt inerţi. Aceasta nu este deloc

porunca lui Dumnezeu.”

„Cel mai mare ajutor care poate fi oferit membrilor noştri este să-i

învăţăm să lucreze pentru Dumnezeu şi să depindă de El, nu de pastori.”

52

Page 53: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

„Atâta timp cât membrii bisericii nu fac vreun efort să dea celorlalţi

ajutorul pe care ei l-au primit, rezultatul va fi o mare slăbiciune spirituală.”19

În concepţia Ellenei White, dependenţa de pastor creează biserici slabe şi

membri imaturi. Această viziune asupra dependenţei de pastori a persistat un

timp, după care biserica a abandonat înţelegerea centrată pe misiune a rolului

pastoral. H.M.S. Richards, Sr., amintindu-şi de acele vremuri de început, declara

că, atunci când a început lucrarea, bisericile care aveau nevoie de pastori erau

privite ca fiind decadente:

„Apoi el [F. E. Wilcox] a continuat să scrie despre un lucru greu de

înţeles şi de conceput pentru noi cei de azi. El a menţionat ceea ce el

numea „creşterea nefericită a tendinţei din denominaţiunea noastră de a

pune pastori peste biserici”. Timpul, pentru cei mai mulţi dintre predicatorii

noştri, în loc să fie ocupat cu ducerea mesajului în câmpuri noi, era pierdut

cu rezolvarea problemelor bisericilor şi cu lucrarea pentru cei care ar fi

trebuit să fie fortăreţe de rezistenţă, şi nu să dea de lucru altora.”

„Când am fost botezat, iar mai târziu am devenit un tânăr pastor,

priveam bisericile care aveau nevoie de pastori pentru fiecare turmă ca

fiind decadente. Cei mai mulţi dintre predicatorii noştri erau în linia întâi a

frontului, ţinând adunări, câştigând oameni la Hristos şi ridicând biserici

noi. Apoi, la fiecare câteva luni, ei se întorceau şi vizitau bisericile pe care

le înfiinţaseră. Aceasta era, potrivit concepţiei noastre, planul bisericii

apostolice.”20

Biserici decadente pentru că aveau nevoie de pastor? Ce ciudat sună

aceasta pentru noi astăzi, când am devenit aşa de obişnuiţi să avem pastorii

noştri, care fac de toate, în cele mai multe dintre bisericile noastre. Atunci când

pastorii au fost plătiţi pentru a avea grijă de biserici, atât nivelul spiritual cât şi

activitatea evanghelistică au intrat în declin, iar plantarea de biserici a trecut pe

unul din ultimele locuri. Faptul de a avea pastori peste biserici nu a fost în

avantajul Bisericii Adventiste. Acest model al rolului pastoral va fi prezentat în

53

Page 54: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

cartea de istorie ca o încercare fără succes. Trebuie să descoperim o nouă

paradigmă.

De fapt, ideea de a avea pastor peste turmă aparţine unui model de lucru

care datează cam cu şaisprezece sute de ani în urmă. Seminţele lui au fost

semănate în timpul celui de-al doilea secol, iar el a fost total implementat în

secolul al patrulea. După convertirea lui Constantin, întregul imperiu roman a

devenit creştin. Nu mai era nevoie de clerici pentru evanghelizare, din moment

orice om din imperiu era creştin. Evanghelizarea a devenit responsabilitatea

soldaţilor profesionişti, care mergeau în locuri îndepărtate şi cucereau noi teritorii

pentru imperiu, acele locuri devenind astfel creştine.

Slujba clerului a fost reorientată spre îngrijirea membrilor existenţi, care

erau grupaţi în parohii. Concepţia bisericii asupra misiunii a fost pierdută. Aşa a

apărut Evul Mediu întunecat.21 Dar noi nu mai trăim astăzi în Evul Mediu, când

toată lumea era creştină. Noi trăim într-o lume care are nevoie disperată de

evanghelizare. Chiar dacă nu ar exista alt motiv, trebuie să ne întoarcem la

misiunea bisericii şi să abandonăm ceea ce a devenit modelul catolic al rolului

clerului din Evul Mediu.

Din nou, preocuparea Ellenei White era ca biserica să facă ucenici

desăvârşiţi:

„Bisericile sunt pe moarte şi cer pastori ca să le predice. Ele ar

trebui să aducă zecimea cu credinţă Domnului, ca El să le întărească şi să

le binecuvânteze; ele ar trebui aduse să lucreze împreună, pentru ca

suflarea lui Dumnezeu să vină asupra lor. Trebuie să li se spună că, dacă

nu se pot menţine singure, fără pastor, au nevoie de o nouă convertire şi

de un nou botez. Ele au nevoie să fie născute din nou.”22

Ellen White nu ar fi putut fi mai categorică. Aici nu este vorba de un moft

trecător. În joc era chiar viaţa bisericii. Bisericile care nu puteau exista fără pastor

erau decadente – trebuia să se lucreze cu ele la fel cum se lucrează cu noii

convertiţi şi să fie educate astfel încât să poată sta singure, fără a avea pastori.

54

Page 55: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Pastorii stabili la începutul secolului douăzeci

Cu toate că Ellen White a susţinut ferm că planul iniţial al lui Dumnezeu

pentru Biserica Adventistă era ca în ea să nu existe pastori stabili, în primii

douăzeci de ani ai secolului douăzeci, biserica a început să pună pastori peste

bisericile mai mari. Ea a continuat să lupte pentru acest ideal, dar a sugerat şi că,

atunci când sunt puşi totuşi pastori peste biserici, ei ar trebui să evanghelizeze şi

să instruiască, fără să facă lucrarea care le-a fost încredinţată credincioşilor.

Cele mai multe dintre sfaturile sale ca pastorul să instruiască îşi au originea în

această perioadă de timp. Dar, în acelaşi timp, ea a insistat ferm ca pastorii să

nu planeze asupra bisericilor care cunosc adevărul, ci să iasă în căutarea oii

pierdute. Unii pastori au reacţionat împotriva apelului puternic al Ellenei White,

susţinând că, chiar dacă erau puşi peste biserici, ei nu planau asupra lor. Unul

dintre cei care a reacţionat, la sesiunea Conferinţei Generale din 1901, a fost J.

O. Corliss, pastor al bisericii din San Francisco:

„Un lucrător poate să planeze asupra unei biserici şi să predice

până ce aceasta va depinde total de predicile lui; dar biserica noastră nu

face astfel. Biserica noastră lucrează. Încercăm să punem la lucru pe

fiecare membru al bisericii. Dar pastorul trebuie să aibă discernământ,

pentru ca, stând de vorbă cu diferiţi membri din biserică, să îşi dea seama

ce se potriveşte fiecărui membru să facă. Cred că noi putem proceda

astfel.”23

Apoi el descria cum procedează biserica lui. Existau servicii divine în

prima şi a treia duminică a fiecărei luni, în casa familiei Seaman. În a treia

duminică a fiecărei luni ei mergeau şi lucrau în închisori. În fiecare seară de joi

erau discuţii despre sănătate. Membrii mergeau la cei săraci din oraş,

prezentându-le modul de viaţă sănătos şi oferindu-le mâncare şi haine. Când era

cazul, vorbeau cu ei despre Isus. Îi vizitau în grupuri pe cei bolnavi şi pe cei

bătrâni. Membrii vindeau peste o sută cincizeci de reviste Semnele timpului în

55

Page 56: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

fiecare lună, lucrând chiar şi printre chinezii şi japonezii din oraş. Se vedea clar

că biserica nu era dependentă de pastor.

„Toate aceste comitete prezentau un raport la întâlnirile

săptămânale ale lucrătorilor. Nu prea am altceva de făcut în acest mod de

a lucra, decât să îi sfătuiesc pe cei care lucrează. Aceasta se dovedeşte a

fi foarte necesar acolo unde aşa de mulţi sunt implicaţi în lucrare, pentru a

asigura armonia şi unitatea în împlinirea scopului.”24

Apoi el relata că au avut botezuri în fiecare lună, dar că el nu are nici un

merit pentru ele, pentru că tot ce făcuse fusese să faciliteze lucrarea membrilor.

Ei făcuseră toată lucrarea.

Trebuia să se admită că aceasta nu însemna planare asupra bisericilor.

Totuşi, aceasta era doar a doua opţiune a Ellenei White, nu idealul. Dar biserica

de astăzi nu se aseamănă decât puţin chiar şi cu acest model.

Ce avem noi de făcut?

Putem noi să copiem, la începutul secolului douăzeci şi unu, modelul

adventist al plantării de biserici din secolul al nouăsprezecelea? Evident că nu.

Aceasta ar fi o greşeală regretabilă. Timpurile sunt diferite. Trebuie să fim însă

dispuşi să extragem principiile modelului adventismului timpuriu şi să ne străduim

să le implementăm în modelul bisericii de astăzi. Care sunt acele principii?

Principiul de bază este acela de a avea o organizaţie centrată pe misiune.

Al doilea este ca bisericile să nu fie dependente de pastori. Întreţinerea

adunărilor existente nu ar trebui să consume majoritatea timpului clerului. În al

treilea rând, oamenii ar trebui să fie instruiţi şi pregătiţi ca ucenici, astfel încât să

stea pe propriile picioare. Aceasta este pur şi simplu o chestiune care ţine de

sănătatea bisericii. Bisericile dependente de clerici pentru ca aceştia să lucreze

în întregime în locul lor, nu sunt sănătoase.

Orice model de plantare de biserici trebuie să se bazeze pe aceste

principii. Acest autor sugerează patru posibile modele care ar putea fi în armonie

cu principiile enunţate mai sus. Ceea ce nu înseamnă că există doar patru

56

Page 57: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

modele. Sunt posibile şi alte modele, dar cele patru analizate mai jos pot

reprezenta un început.

Modelul unu: biserica tradiţională

Mulţi au considerat că modelul bisericii tradiţionale aparţine trecutului, dar

el s-a dovedit a fi foarte elastic şi probabil va mai fi încă valabil un timp. Prin

biserică tradiţională se înţelege o biserică peste care prezidează un pastor stabil.

Oricum, dacă forma de bază rămâne intactă, vor fi necesare câteva ajustări

serioase ale acestui model pentru ca acesta să împlinească cu succes, la

începutul secolului douăzeci şi unu, misiunea dată de Hristos.

Cea mai mare ajustare va trebui făcută asupra rolului pastorului. În mod

tradiţional, cele mai multe biserici adventiste au văzut în pastorul lor un fel de şef

care are grijă de biserică. Rolul lui trebuie ajustat astfel încât principala

preocupare a pastorului să fie instruirea şi pregătirea sfinţilor pentru lucrare.

Decât să facă el lucrarea, rolul principal al pastorului va fi să faciliteze lucrarea

laicilor. Aceasta va fi în armonie cu descrierea acestei slujbe în Efes. 4:11, 12.25

În acest context, funcţia pastorului va fi mai mult asemănătoare cu cea descrisă

de pastorul adventist J. O. Corliss din San Francisco, la începutul secolului

douăzeci. Decât să planeze asupra bisericilor, pastorul ar trebui să faciliteze şi

să coordoneze lucrările laicilor din biserică.

Acest model este necesar, deoarece mulţi aşteaptă ca biserica să aibă un

pastor. Multe dintre bisericile adventismului nu ar fi putut supravieţui fără acest

model. Chiar şi atunci când bisericile înţeleg valoarea paradigmei adventismului

timpuriu, este dificil pentru ele să se schimbe. Făcând aceste ajustări, ele ajung

să fie în armonie cu principiile enunţate de către Scriptură şi de către Ellen

White. Atent la aşteptările oamenilor, adventismul va trebui să continue să

funcţioneze cu acest fel de biserici, pentru a răspunde celor care au asemenea

aşteptări.

Trebuie plantate multe biserici noi după acest model. În ultima parte a

secolului douăzeci, a fost foarte populară biserica deschisă pentru cei care

caută. Ea se potriveşte modelului tradiţional. Comunităţile care pun un accent

mare pe pastor, cum ar fi comunităţile americanilor africani, vor trebui să

57

Page 58: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

continue plantarea de biserici după acest model, pentru a putea câştiga grupurile

ţintă specifice lor.

Bisericile existente trebuie educate şi apoi îndreptate către această nouă

înţelegere a rolului pastoral. Nici o problemă nu va fi mai mare ca aceea a

îngrijirii din partea clericilor. A primi această grijă din partea laicilor poate fi un

impas pentru unii. Un pastor înţelept care doreşte să treacă la acest model, va

îndrepta biserică încet către acest punct. Fără a se retrage, pastorul va acţiona

inteligent, discutând cu membrii despre creşterea şi facilitarea implicării laicilor,

continuând în acelaşi timp implicarea regulată a clerului. Pe măsură ce biserica

se obişnuieşte cu acest mod mai bun de a primi îngrijire, pastorul poate reduce

lent din greutatea implicării sale, oferind astfel mai mult timp pentru

evanghelizare. Chiar şi bisericile nou plantate vor avea nevoie de educaţie şi

pregătire în acest domeniu, înainte ca această practică să fie deplin stabilită în

noua biserică.

Una dintre modalităţile de creştere a gradul de implicare a membrilor unii

faţă de alţii este solicitarea ajutorului din partea voluntarilor laici, care vor veni la

biserică o dată pe lună, împreună cu alţi membri, pentru a analiza cum merg

lucrurile din punct de vedere spiritual. Posibilele probleme identificate ar putea fi

date în grija pastorului sau prezbiterilor. Dacă toţi membrii primesc o invitaţie din

partea bisericii pentru a discuta o dată pe lună despre starea lor spirituală,

aceasta va face ca ei să simtă că primesc mai multă atenţie şi va reduce

criticismul din biserică privind absenţa clerului. Acest model nu aduce o mai

puţină grijă pentru membrii bisericii, ci mai multă. Pentru a ajunge aici, noi nu mai

trebuie să depindem doar de cler; trebuie să îi implicăm pe toţi membrii în

procesul de îngrijire reciprocă.

Acest model va funcţiona mai întâi în bisericile cu aproximativ o sută

cincizeci sau mai mulţi membri. Multe dintre aceste biserici vor avea nevoie de

un personal mai mare pentru a funcţiona adecvat, chiar şi într-un model al non-

dependenţei. Una dintre problemele obişnuite ale adventismului este

incapacitatea de a asigura personal adecvat pentru bisericile foarte mari, mai

ales în oraşele mari. Acest personal trebuie mai mult să coordoneze, decât să

58

Page 59: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

lucreze efectiv. Bisericile la care participă mai puţin de o sută cincizeci de

persoane, dacă nu sunt biserici nou plantate şi în creştere, nu vor funcţiona de

obicei bine după acest model, dar vor deveni supra-dependente de cler.

Consideraţiile financiare vor juca de asemenea un rol în a face imposibilă

acoperirea pastorală pentru bisericile cu o participare de mai puţin de o sută

cincizeci de membri. Deşi aspectele financiare nu trebuie să reprezinte factorul

decisiv. Motivaţia noastră trebuie să fie pentru binele bisericii.

Pentru a face viabil acest model, biserica trebuie ca mai întâi să creeze o

concepţie centrată pe misiune, atât în adunările existente, cât şi în bisericile nou

plantate. Oamenilor nu le place să fie instruiţi. Dacă pastorul anunţă pur şi simplu

un program de instruire, puţini vor arăta interes pentru el, iar cei mai mulţi dintre

cei care vor veni, vor fi tocmai cei nepotriviţi. De aceea, biserica trebuie ca mai

întâi să creeze o concepţie centrată pe misiune. O dată ce conştientizarea Marii

Trimiteri a fost realizată, oamenii vor dori să se instruiască pentru a fi de folos

misiunii. Oamenii nu se grăbesc să primească instruirea doar pentru a fi bine

instruiţi; ei doresc să fie instruiţi atunci când înţeleg cum ajută aceasta biserica

să îşi împlinească misiunea. Astfel, o gândire misionară în biserică îndreaptă

spre o instruire şi are ca rezultat creşterea spirituală şi numerică.

Cu toate acestea, o gândire misionară nu apare peste noapte sau pur şi

simplu prin prezentarea unor predici pe tema misiunii. Este nevoie de predici,

seminarii, priorităţi în buget, priorităţi în întâlnirile de comitet, modelare, toate

programate cu regularitate în biserică. Atunci când oamenii văd că misiunea este

prioritatea pastorilor şi a liderilor laici, ei vor forma o biserică cu o gândire

misionară. Această atmosferă va face ca să fie încurajată pregătirea şi oamenii

vor dori să se pregătească, iar implicarea în lucrare va deveni o prioritate pentru

ei.

Încă o idee despre pregătire. Cele mai multe biserici care încearcă o

pregătire pierd prea mult timp cu teoria. Prezentaţi oamenilor lucrurile de bază

într-o perioadă mică de timp şi plasaţi-i apoi imediat într-un context misionar. Ei

nu vor şti tot ce au nevoie să ştie, dar vor şti să pună întrebările potrivite la

următoarea sesiune de pregătiri. Cei mai mulţi instructori sunt aşa de meticuloşi,

59

Page 60: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

încât oamenii devin de fapt descurajaţi atunci când trec la lucru, dar dacă ei vor

lucra de la început, vor învăţa mult mai rapid şi vor face mult mai multe pentru

Dumnezeu.

Modelul doi: biserica rurală mică

Una dintre cele mai mari încercări la începutul secolului douăzeci şi unu,

privind plantarea de biserici şi evanghelizarea în cadrul Bisericii Adventiste, ţine

de mulţimea bisericilor rurale mici care se străduiesc să supravieţuiască. Multe

dintre ele sunt foarte mici şi au intrat de mulţi ani în declin. În unele dintre ele se

adună mai puţini de cinci închinători în fiecare Sabat. Cele mai multe sunt

grupate în districte împreună cu trei sau patru alte biserici mici. Unele din aceste

districte au în total mai puţin de o sută de membri. Cu toate acestea, un pastor

cu normă întreagă slujeşte tot districtul.

Aceste biserici depind cu totul de pastor în orice fac. În anumite districte

se aşteaptă ca pastorul să predice în fiecare biserică cel puţin de două ori pe

lună, iar în anumite cazuri chiar în fiecare Sabat. Mai mult, se aşteaptă ca

pastorul să ţină ora săptămânală de rugăciune în fiecare biserică, întâlnirea

lunară cu comitetul etc. Deplasarea între bisericile districtului pentru a conduce

toate aceste activităţi lasă puţin timp pentru evanghelizare şi pentru a face ceea

ce este necesar ca aceste biserici mici să crească. În consecinţă, cele mai multe

din bisericile mici se află ori în stare de apatie, ori în stare de declin. De

asemenea, în multe cazuri, aceste biserici sunt controlate de un matriarhat sau

de un patriarhat. Pastorii trebuie să se raporteze la aceştia în tot ce fac, iscându-

se foarte des neînţelegeri.

Rareori aceste biserici dau suficientă zecime pentru a acoperi costurile

conferinţei pentru plata pastorului din districtul respectiv. Prin urmare, ele sunt

subvenţionate cu greu de bisericile mai mari, fiind imposibil pentru conferinţe să

plătească numărul mare de pastori. Acesta este unul dintre motivele pentru care

este aşa de dificil pentru conferinţe să asigure bugete noi pentru plantarea de

biserici în centrele mari. Există puţine fonduri disponibile, datorită cheltuielilor

grele pentru personalul acestor biserici mici.

60

Page 61: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Ce se poate face? Poate că unele din aceste biserici mici trebuie închise,

dar acest lucru nu este întotdeauna uşor de făcut şi practic. Trebuie să găsim o

cale de a îngriji aceste biserici mici fără a consuma aşa de mult din resursele

limitate ale bisericii. De asemenea, trebuie să găsim o cale de a le oferi atenţia

de care au nevoie pentru a creşte, fără să depindă de un personal plătit pentru

asta.

Biserica mică este un capital foarte valoros. George Barna arată că

bisericile mici vor fi viabile în secolul douăzeci şi unu pentru că generaţia X este

foarte orientată relaţional şi are nevoie de biserici mici, în care relaţiile se pot

dezvolta. Existenţa bisericilor mici va ajuta biserica să facă mai bine faţă acestei

generaţii care vine. De aceea, nu trebuie să pierdem aceste biserici mici, dar

trebuie să învăţăm cum să le facem mai eficiente, cu un cost eficient.

O posibilă soluţie este utilizarea acelui model pastoral care s-a dovedit a fi

atât de eficient în lumea a treia. Acest model presupune existenţa unor districte

mari, de cincisprezece până la douăzeci de biserici, prezidate de un pastor de

district. În această formulă, pastorul ar acţiona mai mult ca un preşedinte de mini

conferinţă. El ar facilita lucrările tuturor bisericilor mici din district, dar nu el ar

face lucrarea principală în fiecare biserică, cum se întâmplă în aranjamentul

prezent. De fapt, este mai uşor de păstorit un district de această dimensiune

decât unul cu trei sau patru biserici. În districtele mai mici, membrii încă aşteaptă

ca pastorul să facă totul, dar într-un district mai mare fiecare ştie că este

imposibil ca pastorul să facă totul. De aceea, membrii ar fi nevoiţi să-şi asume

mai multă responsabilitate.

În această variantă, conferinţa, la recomandarea pastorului de district,

trebuie să aleagă un prezbiter sau un pastor laic în fiecare dintre biserici. În mod

ideal, aceasta ar fi o funcţie neplătită, dar anumite conferinţe ar putea prefera să

ofere un mic salariu, pentru a susţine cheltuielile de transport. Ar fi mai bine ca

acest pastor laic sau prezbiter să fie numit şi nu ales, cum se obişnuieşte; astfel

persoana ar fi mai responsabilă faţă de conferinţă, putând fi înlocuită atunci când

încetează să mai fie loială bisericii. Una dintre temerile privind existenţa liderilor

laici este ca nu cumva conferinţa să piardă controlul şi liderul să conducă

61

Page 62: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

biserica într-o direcţie greşită, sau chiar să dea naştere unui grup dizident.

Acestea sunt temeri reale, care trebuie luate în considerare. Numirea liderului ar

putea fi un mod de rezolvare parţială a problemei.

Pastorul de district trebuie să menţină un contact periodic cu aceşti pastori

laici sau prezbiteri. În mod ideal, ei ar trebui să se întâlnească o dată pe lună cu

pastorul, poate într-o duminică. Trei sau pastori laici sau prezbiteri de la biserici

apropiate pot fi chemaţi pentru instruire, pentru cursuri şi pregătire. Aceasta îl va

ajuta pe liderul de district să fie la curent cu ceea ce se întâmplă în fiecare

biserică, oferind sfat acolo unde este nevoie şi oferind în acelaşi timp instruirea

necesară. De asemenea, el poate comunica zilnic cu aceştia prin e-mail şi

telefon.

Bisericile ar fi în avantaj, pentru că pastorul laic sau prezbiterul le-ar oferi

mai multă atenţie decât pot primi de la un pastor care are patru biserici în district.

Conferinţele care au încercat acest model de a pune pastori laici peste

biserici declară că astfel bisericile par să prospere. Unele care au avut mai puţin

de cinci membri au crescut la douăzeci sau mai mult, în timp ce în vechea

formulă ar fi intrat în declin de ani de zile. Astfel, acest model este în avantajul

bisericii.

Cine ar trebui să păstorească un asemenea district? Probabil că cei mai

buni pastori din conferinţă! Pastorii care demonstrează aptitudini şi potenţial de

conducere ar prospera în această formulă. Ei ar acţiona ca preşedinţi de mini

conferinţă şi şi-ar forma abilităţile necesare pentru a conduce mai bine. Pastorul

ar predica ocazional în biserici, dar serviciul religios va fi realizat în principal de

pastorul laic, dacă el are abilităţi suficiente pentru aceasta. Dacă acest lucru nu

este posibil, biserica poate prezenta predica oferită de canalul adventist de

televiziune (ACN) în fiecare Sabat, sau poate organiza o adunare de prezentare

de mărturii, în armonie cu sfatul dat de Ellen White ca membrii să nu aştepte o

predică în fiecare Sabat.26 Pastorul unui astfel de district, pe lângă organizarea

periodică a unor întâlniri şi consfătuiri, va fi de asemenea implicat în plantarea de

biserici. În varianta acestui model, ar putea fi ridicate continuu biserici noi în

district, făcând astfel posibilă o accelerare a creşterii numărului bisericilor din

62

Page 63: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

district, fără o creştere a numărului de pastori. Acest pastor ar putea conduce

periodic întâlnirile evanghelistice, sau seminariile de profeţii din district. Desigur,

laicii ar putea face şi ei această lucrare.

Banii câştigaţi prin combinarea districtelor ar putea fi folosiţi în câteva

moduri. În unele cazuri, conferinţa ar putea asigura acoperirea pastorală de care

au nevoie bisericile mari, pentru evanghelizarea corespunzătoare a teritoriului

lor. Cu toate acestea, conferinţele trebuie să repartizeze cu grijă acest buget

suplimentar, având ca prioritate activitatea evanghelistică a bisericii şi nu doar

susţinerea membrilor existenţi. În al doilea rând, pot fi folosiţi pentru plantarea de

biserici în zonele metropolitane, unde adventiştii au nevoie disperată de sute de

noi biserici. În aceste zone, ar putea fi trimişi pastori plantatori de biserici pentru

a înălţa multe biserici noi. În al treilea caz, banii economisiţi ar putea fi folosiţi

pentru a crea echipe de plantare de biserici, şi nu pentru a susţine pastori care

acţionează singuri. Aceasta va aduce biserica în armonie cu sfatul lui Isus de a

lucra doi câte doi. Toate acestea devin posibile atunci când resursele pentru a

plăti pastorii bisericilor mici sunt re-orientate.

Această secţiune a avut în atenţie biserica mică de tip rural şi au fost

sugerate câteva alternative. Dar şi în zonele urbane există multe biserici mici,

multe dintre ele fiind de mulţi ani într-o stare de apatie şi decădere. Ele nu au

suficienţi membri (o sută cincizeci) pentru a fi justificată prezenţa unui pastor.

Poate că şi în acest caz trebuie procedat la fel ca în cazul bisericilor rurale mici.

Toate bisericile urbane mici dintr-o regiune pot fi adunate într-un district mai

mare, sau două regiuni mai mari dintr-o conferinţă pot fi unite pentru a crea un

district mai mare. Pastorul acestui district mare va lucra în acelaşi mod cu

pastorul districtului format din biserici rurale mici. Principala diferenţă va ţine de

locul în care se află bisericile. Din moment ce lucrarea în mediu urban este

diferită de cea din mediul rural, ar fi înţelept ca aceste două tipuri de district să fie

separate şi să fie aleşi pastori în funcţie de abilitatea lor de a lucra în mediul rural

sau urban. Ca şi colegii lor din mediul urban, pastorii din oraşe vor sfătui, instrui,

evangheliza şi vor planta biserici în mediul urban.

63

Page 64: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Ar putea exista şi alte soluţii la problemele create de biserica mică, ele

putând fi găsite în comitete de discuţii. Dacă Biserica Adventistă doreşte să

devină din nou o mişcare de plantare de biserici, ea nu-şi poate permite să

risipească atât de multe resurse în bisericile mici. Trebuie găsit un mod de a

îngriji de aceste biserici fără a consuma atâtea resurse şi să fie descoperite

moduri de a face biserica mică să crească şi să devină mai activă şi mai

sănătoasă. Sugestiile oferite aici vor produce îmbunătăţiri, prin întoarcerea

bisericilor mici cât mai repede posibil la paradigma adventismului timpuriu.

Bisericile nu pot fi forţate să adopte acest model, pentru că astfel ele îl vor

respinge. Ele au nevoie de cunoaşterea sfaturilor Ellenei White privind lucrarea

pastorului şi necesitatea non-dependenţei. După ce sunt astfel educate, ele

trebuie instruite pentru a putea funcţiona în noua paradigmă. Doar atunci putem

să mutăm pastorii în districtele mari, despre care am vorbit aici. Pe măsură ce se

dezvoltă o gândire misionară în aceste biserici, multe vor fi conduse în armonie

cu sfaturile Ellenei White. Cu alte cuvinte, aceste schimbări trebuie să vină

dinspre cei implicaţi în lucrare şi nu trebuie legiferate de pastor sau de conferinţă.

Conferinţa şi celelalte niveluri pot oferi sprijin bisericilor care se îndreaptă spre

noua paradigmă; ele pot educa, dar trebuie să aibă grijă să nu impună.

Modelul trei: biserica celulă

Un al treilea model care se poate potrivi paradigmei non-dependenţei

pastorale este biserica celulă. Acest model nou de biserică se află încă în

perioada de probă şi numai timpul va arăta dacă el poate fi cu adevărat un model

viabil de Biserică Adventistă de Ziua a Şaptea. Totuşi, cel puţin în teorie, acest

model oferă speranţe mari pentru o lucrare în care să nu se depindă de pastor.

Biserica celulă este organizată pe baza grupelor mici. Ea este diferită de o

biserică în care, printre multele programe ale bisericii, funcţionează şi grupurile

mici. În biserica celulă nu există alte programe; toate activităţile pornesc de la

aceste celule. În biserica tradiţională, poţi fi membru şi fără să faci parte dintr-o

grupă mică; în biserica celulă, implicarea în celulă este mai importantă decât

64

Page 65: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

închinarea colectivă şi nu poţi fi membru al bisericii, decât dacă participi la una

din celule.

Toată organizarea bisericii are în centru celula.27 O biserică celulă nu are

toţi slujbaşii pe care le au bisericile tradiţionale – prezbiteri, diaconi, lideri ai

lucrării personale etc. Într-o biserică celulă, liderii grupului coordonează toate

tipurile de activităţi, care pornesc de la celule. În Sabat, diferitele grupuri se

adună pentru a se uni în închinare, dar acest fapt este secundar vieţii reale a

bisericii, care se petrece în celulă.

Bisericile celulă utilizează o mare parte din energia lor pentru a stabili o

comuniune. De aceea, la nivelul celulei, păstorirea se realizează prin faptul că

membrii se îngrijesc unii pe alţii. Celule au un caracter evanghelistic; ele câştigă

oameni continuu, aducându-i la credinţă şi hrănindu-i în interiorul mediului sigur

al celulei. Ca rezultat, în interiorul bisericii celulă se formează continuu celule

noi; ideal este ca fiecare celulă să producă naşterea unei noi celule o dată pe

an. De aceea, acest tip de biserică, odată stabilită, poate realiza o creştere

exponenţială, prin faptul că biserica se multiplică pe sine continuu.

Bisericile celulă se pot dezvolta oriunde, dar ele pot atinge cel mai mare

potenţial în ariile urbane. Una din dificultăţile plantării de biserici în ariile urbane

ţine de faptul că sunt greu de găsit şi de cumpărat atâtea proprietăţi. Atunci când

acesta este un subiect secundar şi ele se întâlnesc în principal în casele

credincioşilor, aşa cum făceau primii creştini, achiziţionarea unei clădiri nu este

necesară. Se poate închiria un loc pentru închinarea din Sabat, dar în general se

consideră că nu este necesară investirea a milioane de dolari într-o clădire care

va fi folosită doar o dată pe săptămână.

Bisericile celulă au nevoie de un pastor rezident, dar pastorul este văzut

ca un supraveghetor/instructor al tuturor grupelor. Principala sarcină a pastorului

este să instruiască liderii grupurilor, să pregătească grupele, să sprijine

începerea unor noi celule şi să evanghelizeze. Acest rol este în armonie cu

principiile enunţate de Ellen White. Astfel, pastorul operează într-o manieră

similară cu cea a pastorului din districtul cu douăzeci de biserici, cu excepţia

cazului în care aceste celule (biserici) se află toate în aceeaşi zonă. Pastorul

65

Page 66: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

petrece puţin timp cu asistenţa pastorală, pentru că membrii din interiorul celulei

se asistă unii pe alţii. El se implică doar în cazurile dificile.

Există câteva avantaje ale acestui model de lucrare. Mai întâi, el oferă

pastorului posibilitatea să conducă grupurile mari dintre-o arie metropolitană

extinsă. În al doilea rând, oferă cea mai bună îngrijire a membrilor posibilă. În al

treilea rând, oferă pastorului posibilitatea de a se concentra în totalitate pe

plantarea de biserici (începerea unor noi celule), pentru că fiecare grup nou

pornit reprezintă, în esenţă, o biserică nouă. În al patrulea rând, eliberează

energiile bisericii pentru ca ea să-şi împlinească misiunea. Şi în final, biserica

este construită pe principiile biblice şi pe sfaturile Ellenei White referitoare la non-

dependenţă.

Pentru că acest model de biserică este foarte diferit, ar fi mai bine să

începem cu astfel de biserici de la zero, fără a încerca să transformăm după

acest model o biserică deja existentă. O biserică deja existentă poate fi

transformată cel mai bine după modelul unu. Pentru începerea unei biserici de tip

celulă, oamenii trebuie să cunoască bine filosofia şi practica bisericii celulă. Ei ar

trebui să citească foarte multă literatură şi să programeze instruiri despre cum să

începi o biserică celulă; altfel, ei pot înfiinţa biserici care au anexate grupuri mici,

acestea nu sunt de fapt biserici celulă. Una dintre caracteristicile cheie ale

acestui tip de biserici este dezvoltarea unei practici solide de a face ucenici

puternici din noii membri ai celulelor. Este imperativ pentru acest model ca celula

să aibă în centru pregătirea de ucenici. Aceia care încep biserici celulă fără să

aibă o înţelegere deplină a importanţei formării ucenicilor, vor crea ceea ce ei vor

numi biserici celulă, dar în realitate sunt mai degrabă biserici tradiţionale, cu

grupe mici anexate.

Conferinţele vor fi nevoite să aibă răbdare cu acest model de biserică în

dezvoltare. În general, ea cunoaşte o creştere foarte lentă în primii trei ani,

pentru că în această perioadă ea se concentrează asupra comuniunii dintre

membri. Însă după trei ani, aceste biserici realmente explodează, cu condiţia să

fi dezvoltat acele direcţii de formare de ucenici menţionate mai sus. Conferinţele

va trebui ca de asemenea să manifeste răbdare cu acest tip de biserici, atunci

66

Page 67: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

când ele dezvoltă forme noi de organizare. De exemplu, ele nu au slujbaşii

tradiţionali. Atunci când conferinţa insistă ca biserica celulă să se conformeze şi

să aleagă slujbaşi tradiţionali, o vor distruge. Dacă tendinţa celulei este de

creştere, administraţia va trebui să permită scheme şi nume noi, pentru roluri

care ar putea funcţiona puţin diferit, cu toate că ea este în întregime adventistă.

Modelul patru: biserica laică

Al patrulea model al bisericii non-dependente de pastor este aceea cu

implicare complet laică, fără pastor. Aceste biserici nici măcar nu fac parte dintr-

un district. Activitatea lor se poate desfăşura ca într-o biserică tradiţională sau

chiar ca într-o biserică celulă. Principala diferenţă este aceea că aici nu există

nici un pastor, deloc! În acest sens, această biserică operează ca cele mai multe

dintre bisericile adventiste ale secolului al nouăsprezecelea. Membrii îşi poartă

de grijă singuri, fără pastor şi îşi desfăşoară viaţa spirituală şi serviciile regulate

de închinare fără asistenţa unui pastor.

Unul dintre cele mai bune exemple este biserica pe care Rod şi Donna

Willey au ajutat-o să ia naştere în Pretoria, Illinois. Rod lucrează ca dentist cu

normă întreagă şi a început o biserică în cabinetul său. După un timp, biserica nu

mai încăpea în cabinetul său şi Dumnezeu l-a îndrumat spre o şcoală unde au

desfăşurat în continuare serviciile de închinare. Biserica Adventistă de Ziua a

Şaptea Richland Bridge este specific adventistă. Ea operează ca o biserică

tradiţională, în sensul că are diferite programe şi activităţi specifice bisericii.

Astfel, ca organizare ea este tradiţională, nu de tip celulă. Dar ceea ce nu este

tradiţional este că toţi membrii sunt implicaţi în lucrare. Biserica nu este sub

controlul nici unei persoane; este o biserică aflată în mâinile sigure ale laicilor.

Biserica nu a avut niciodată un pastor şi nici nu doreşte unul. Ea trimite zecimea

Conferinţei Illinois, la fel ca oricare altă biserică din conferinţă. Anul trecut (1998),

zecimea ei a fost în jur de 85 000$. Media participării este în jur de 85-100 de

persoane în fiecare Sabat.

Acest model are un potenţial remarcabil pentru plantarea de biserici în

Biserica Adventistă. Dar administraţia conferinţei are, pe bună dreptate, temeri

67

Page 68: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

mari în legătură cu el. Dacă un pastor ar încerca să conducă o biserică spre o

mişcare dizidentă sau s-ar face vinovat de erezie, conferinţa poate concedia

pastorul, pentru a salva astfel biserica. Dar într-o biserică laică fără un pastor

plătit, conferinţa nu are nici o modalitate de a interveni.

Acest model opera totuşi liber în perioada adventismului timpuriu. Dar

crea şi probleme. De multe ori citim cum James şi Ellen White, sau alţi lideri,

vizitau bisericile pentru a încerca să îndrepte situaţiile care apăreau, mai ales

fanatismul. Deşi erau probleme cu acest model, Ellen White şi alţii au continuat

să îl susţină. Ei nu păreau să considere că aceste probleme erau insurmontabile.

Acest model ar trebui aplicat doar de acei laici total loiali bisericii şi care

vor lucra în armonie cu administraţia bisericii. Dacă se creează un dialog şi

administraţia bisericii ţine un contact strâns cu aceste biserici, pot fi înfiinţate

multe biserici de succes, iar ca rezultat mulţi oameni ar fi câştigaţi pentru

Împărăţia lui Dumnezeu.

Rezumat

În acest capitol am examinat plantarea de biserici în anii de început ai

Bisericii Adventiste şi am descoperit că pionierii ei au pledat pentru modelul non-

dependenţei pastorale. Primii adventişti practicau acest model ca urmare a

faptului că ei considerau că nu este necesar să pună pastori peste biserici. De

aceea, bisericile se îngrijeau singure şi îşi desfăşurau serviciile divine obişnuite

fără să ajutorul pastorilor, astfel că pastorii erau liberi să evanghelizeze şi să

planteze biserici. Mai târziu, când adventismul a început să se îndepărteze de

acest model, la începutul secolului douăzeci, doar bisericile mai mari aveau

pastorii lor, iar acestor pastori li se spunea să nu controleze biserica, ci să

acţioneze ca instructori şi susţinători.

Pe măsură ce intrăm în secolul douăzeci şi unu, am propus patru modele

ale non-dependenţei, prin care să se realizeze o adaptare la principiile

adventismului timpuriu: (1) biserica tradiţională cu un pastor, care să aibă mai

mult un rol de instructor şi susţinător, nu de principal îngrijitor al membrilor; (2)

districtul cu biserici mici, cu pastori laici / prezbiteri peste biserica locală şi cu un

68

Page 69: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

pastor peste cincisprezece – douăzeci de biserici, (3) biserica celulă, organizată

pe baza grupelor, în care pastorul are principalul rol de a porni grupe noi şi în

acelaşi timp să predice grupelor adunate în fiecare Sabat şi (4) biserica laică, în

care nu există pastor care şi este în întregime condusă de laici, în strâns dialog

cu conferinţa locală şi care este absolut loială bisericii în doctrină şi administraţiei

conferinţei.

Toate aceste modele pot ajuta adventiştii din America de Nord să înceapă

să se concentreze pe plantarea de biserici, ca activitate majoră. De asemenea,

în acest fel se pot disponibiliza resursele bisericii, pentru a fi orientate spre

seceriş. Escatologia adventistă a anticipat întotdeauna un timp în care va apărea

persecuţia şi membrii vor trebui să acţioneze fără ajutorul clerului. Aceste modele

nu doar că vor ajuta biserica să crească în prezent, dar îi vor ajuta pe membri să

se pregătească pentru timpul final de necaz, când biserica va trebui să

supravieţuiască prin propriile forţe. Deoarece acest model de organizare a

bisericii este aşa de înrădăcinat în istoria şi escatologia adventistă, este

imperativ ca adventismul contemporan să caute să reînvie acest model al

bisericilor non-dependente de pastori, plantând mai multe astfel de biserici.

69

Page 70: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

4

Ellen White şi plantarea de biserici

În capitolul anterior am analizat cum se realiza plantarea în Biserica

Adventistă timpurie şi am aflat că acesta era obiectivul primar al misiunii bisericii.

Adventismul a fost mai întâi de toate o mişcare de plantare de biserici. Ellen

White s-a aflat în centrul vital al acestei strategii. Ea a considerat că plantarea de

biserici era rolul primar al pastorului. De asemenea, ea a făcut alte recomandări

specifice privind plantarea de biserici. În acest scurt capitol vom examina aceste

recomandări.

Cea mai concisă declaraţie a ei referitoare la plantarea de biserici este că:

„Asupra tuturor acelora care cred, Dumnezeu a aşezat povara ridicării de

biserici.”1 Plantarea de biserici nu este opţională pentru nici un adventist de ziua

a şaptea. Deşi nu toţi sunt chemaţi să devină plantatori de biserici, fiecare

credincios trebuie să sprijine efortul pentru plantarea de biserici şi să poarte

povara îndeplinirii ei. Toţi membrii trebuie să devină pasionaţi de plantarea de

biserici. Atunci când dr. Robert Logan, consultant în plantarea de biserici al

Bisericii Baptiste Conservatoare, a vorbit la prima conferinţă Seeds în 1996, el şi-

a deschis discursul întrebând câţi dintre cei prezenţi se considerau credincioşi.

După ce toţi au ridicat mâinile, el a citat declaraţia de mai sus a Ellenei White.

Câteodată trebuie ca cineva din afara bisericii să o citeze pe Ellen White pentru

ca să ascultăm sfatul excepţional pe care ea l-a dat bisericii.

Pe toată perioada lucrării, ei Ellen White a sfătuit biserica să dezvolte o

strategie de plantare de biserici, care să aducă adventismul în fiecare oraş şi sat.

Ascultaţi sfatul ei adesea repetat:

„Trebuie înfiinţate noi biserici, organizate noi adunări. În acest timp

ar trebui să existe reprezentanţi în fiecare oraş şi în locurile îndepărtate

ale lumii.

70

Page 71: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

În toate ţările şi oraşele trebuie proclamată Evanghelia... Trebuie

organizate biserici şi realizate planuri pentru lucrarea membrilor din

bisericile nou organizate.

Trebuie vizitat loc după loc, trebuie ridicată biserică după biserică.”2

Ellen White a accentuat constant nevoia unei plantări de biserici extinse şi

continue. Ea a avut viziunea unui adventism care cuprinde tot globul, cu biserici

aşezate în orice colţ al planetei. În citatul de mai sus este menţionată o tendinţă

foarte interesantă. Nu doar că trebuie ridicate biserici, dar imediat ce sunt

ridicate, membrii acestor noi biserici trebuie puşi la lucru. Din nou avem aici girul

calificat al Ellenei White, potrivit căruia noii membri trebuie să fie imediat educaţi,

instruiţi pentru lucrare, iar apoi trimişi la lucru. Nu trebuie să existe leneşi în

bisericile adventiste; toţi membrii trebuie să fie activi.

Întotdeauna când se vorbeşte despre plantarea de biserici o problemă

majoră este aceea a finanţelor. Şi pe bună dreptate. Noi trebuie să plantăm

biserici, dar trebuie şi să avem soluţii financiare. Biserica Adventistă timpurie s-a

confruntat cu aceleaşi probleme. Uneori apăreau şi aceia care sugerau că

biserica nu trebuie să planteze aşa de rapid, ci să petreacă mai mult timp cu

bisericile deja înfiinţate. Acesta era cadrul în care Ellen White pare să fi răspuns

criticilor că plantarea de biserici epuizează resursele financiare, ca o scuză de a

nu mai planta biserici:

„Înfiinţarea de biserici, înălţarea de case de adunare şi clădiri de

şcoală, s-au extins de la oraş la oraş, iar zecimea creştea, putându-se

astfel duce lucrarea mai departe. Plantări erau făcute nu doar într-un

singur loc, ci în multe locuri, iar Domnul lucra pentru a înmulţi forţele Lui.

Nu lăsaţi ca lucrarea de stabilire de monumente de aducere aminte

pentru Dumnezeu în mai multe locuri să fie îngreunată şi apăsătoare prin

reţinerea mijloacelor necesare.”3

Bineînţeles că existau pe vremea ei şi din aceia care făceau lucrarea de

plantare de biserici dificilă, prin reţinerea unor bani care ar fi trebuit să fie

71

Page 72: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

îndreptaţi spre plantarea de biserici, dar erau folosiţi pentru alte lucruri.

Asemenea încercări de a împiedica mişcarea de plantare de biserici în Biserica

Adventistă au întâmpinat o mustrare clară din partea profetului Domnului.

Absolut nimic nu trebuia să împiedice biserica de a face din plantarea de biserici

o prioritate majoră. De aceea, ea i-a reasigurat pe fraţi că, dacă vor continua să

planteze biserici, vor apare zecimi noi, prin care se poate susţine extinderea

lucrării. În viziunea Ellenei White, banii nu au reprezentat niciodată problema;

problema era stabilirea priorităţilor. Plantarea de biserici trebuia să fie

întotdeauna prioritatea de vârf pentru biserica orientată spre misiune.

Viziunea Ellenei White asupra plantării de biserici era extensivă. Nici un

loc nu era prea mare sau prea mic pentru a fi creată o biserică. Unele din aceste

declaraţii reprezintă viziuni legate de ceea ce Dumnezeu i-a arătat ei că ar trebui

să se întâmple atunci când poporul lui Dumnezeu ascultă şi face din plantarea de

biserici o prioritate de vârf:

„Oamenii care poartă semnul Lui trebuie să înfiinţeze biserici şi

instituţii ca monumente de aducere aminte pentru El.

Lucrătorii lui Dumnezeu trebuie să planteze standarde ale

adevărului în fiecare loc unde pot avea acces. Monumente pentru El

trebuie înălţate în America şi în ţările străine.

Am văzut jeturi de lumină strălucind din oraşe şi sate, din locurile

înalte şi din locurile joase ale pământului. Cuvântul lui Dumnezeu era

ascultat, iar ca rezultat existau memoriale pentru El în fiecare oraş şi sat.

Adevărul Lui era proclamat în toată lumea.

În fiecare oraş în care adevărul este vestit, trebuie să se înalţe

biserici. În unele oraşe mari trebuie să existe biserici în mai multe zone.”4

Ellen White a văzut că Biserica Adventistă va fi credincioasă; ea va merge

în toată lumea şi va planta biserici peste tot. Ea vedea în acele biserici

monumente de aducere aminte pentru Dumnezeu, iar ca rezultat al ascultării

cuvântului lui Dumnezeu, în fiecare oraş şi sat de pe pământ vor fi plantate

biserici adventiste. O asemenea declaraţie provoacă consternare, pentru că ea

72

Page 73: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

nu spune fiecare oraş, ci fiecare oraş şi sat. Iar acesta nu este doar un sfat –

este viziunea asupra a ceea ce urma să se întâmple ca rezultat al ascultării de

Dumnezeu în ceea ce priveşte plantarea de biserici.

A planta o biserică adventistă în fiecare oraş şi sat de pe planetă este

imposibil cu metodele noastre prezente. Noi nu ne putem permite să avem în

fiecare sat o adunare cu o clădire şi cu un pastor plătit. Evident, Ellen White nu

vorbeşte despre plantarea tradiţională de biserici; ea sugerează plantarea de

biserici în paradigma adventismului timpuriu. Doar dacă ne întoarcem la această

paradigmă devine posibil să împlinim viziunea.

Dar astăzi cea mai mare nevoie privind plantarea de biserici este în marile

arii metropolitane ale Americii de Nord. Adventismul este slab reprezentat în

aceste zone cu populaţie densă. Acesta este un teritoriu fertil pentru a planta

biserici imediat şi pe scară largă. În ultimul citat de mai sus, Ellen White face

clară nevoia de a planta mai multe biserici în marile arii urbane din America de

Nord şi din lume.

În ultimii cincisprezece ani de viaţă, Ellen White a dat un imbold constant

bisericii pentru a realiza un plan agresiv pentru evanghelizarea oraşelor. Ea a

remarcat că adventismul a fost în secolul al nouăsprezecelea o mişcare prezentă

mai mult în mediul rural. Această mişcare s-a îndreptat, o dată cu dezvoltarea

naţiunii, spre vest. Dar, începând cu 1900, în America de Nord a început o

migrare urbană care s-a menţinut un secol întreg. Având o înţelegere profetică,

Ellen White a urgentat biserica să se mişte o dată cu oamenii şi să înceapă să

planteze biserici în mod agresiv în oraşele care se înmulţeau.

I-au luat mai mult de zece ani să câştige atenţia fraţilor. Pasiunea de la

sfârşitul vieţii ei a fost pentru evanghelizarea oraşelor. Adventismul nu a luat însă

în serios mesajul ei şi de aceea, la începutul secolului douăzeci şi unu, Biserica

Adventistă continuă să fie o biserică preponderent rurală, mai ales în rândul

anglofonilor. De fapt, dacă toate grupurile adventiste ne-anglofone ar fi eliminate

din oraşe, prezenţa adventistă în cele mai multe oraşe ar fi inexistentă. Dar, în

cele mai multe oraşe, mari majoritatea populaţiei este anglofonă. Aici este o

nevoie urgentă pentru plantarea de biserici.

73

Page 74: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

În cele din urmă, Ellen White a câştigat atenţia lui A. G. Daniels, în 1910,

când el i-a făcut acesteia o vizită, în California. Ellen White stăruia de un timp pe

lângă el să sprijine evanghelizarea în oraşe, dar el nu dăduse atenţia cerută.

Atunci când Daniels a mers la Elmshaven pentru a o vedea, ea refuzat să

vorbească cu el până când el nu ar fi urmat sfatul pe care i-l dăduse de mult.

Daniels a declarat că aceasta a fost cea mai umilitoare experienţă din viaţa lui,

dar aşa s-a trezit şi a reorientat biserica spre evanghelizarea în oraşe. Dar se

pierduse mult teren în cei zece ani care au trecut până când el a înţeles şi au mai

trecut şase ani până când planul a putut fi pus efectiv în aplicare. Rezultatul a

fost că adventismul nu a penetrat niciodată cu adevărat în oraşe.

În timp ce modelul non-dependenţei pastorale cu districte mari de

cincisprezece-douăzeci de biserici face posibilă plantarea de biserici în toate

localităţile mici, face posibilă şi angajarea plantatorilor de biserici pentru a merge

în oraşele noastre şi a planta un număr mare de biserici în aceste centre urbane

mari, neglijate. Sunt oamenii din oraşe mai importanţi decât cei din zonele

rurale? Desigur că nu. Doar că în ariile urbane trăiesc mai mulţi oameni. Astfel se

realizează o mult mai bună isprăvnicie, investind resursele limitate ale bisericii

acolo unde poate fi câştigat cel mai mare număr de oameni.

Există câteva motive pentru care Ellen White considera că plantarea de

biserici trebuie să fie în topul priorităţilor Bisericii Adventiste. Mai întâi, aceasta ar

fi adus renaştere spirituală membrilor din bisericile mai mari. Dacă o biserică mai

mare ar planta o altă biserică, ea ar câştiga o sănătate spirituală mai bună. Nu a

fost planul lui Dumnezeu ca grupuri mari de oameni să se adune într-un singur

loc şi apoi să renunţe să câştige oameni şi să planteze noi biserici. Această

nereuşită a lucrării creează biserici slabe, cu membri slabi:

„Mulţi dintre membrii bisericilor noastre mai mari nu fac aproape

nimic. Ei ar putea realiza o lucrare mai bună dacă, în loc să se adune

împreună, s-ar răspândi în mai multe locuri în care nu a pătruns încă

adevărul. Copacii care sunt plantaţi prea aproape nu înfloresc. Ei sunt

transplantaţi de grădinar, astfel încât să aibă loc să crească şi să nu

devină piperniciţi şi bolnavi. Aceeaşi regulă ar trebui să se aplice şi în

74

Page 75: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

bisericile noastre mari. Mulţi membri sunt morţi spiritual faţă de dorinţa de

a realiza această lucrare. Ei devin bolnăvicioşi şi inefiecienţi.”5

În al doilea rând, dacă plantarea de biserici ar fi o prioritate a bisericii, ea

ar aduce reînnoirea bisericii. Această nevoie este clar menţionată în citatul de

mai sus. Plantarea de biserici noi va înviora bisericile bolnave, aflate pe moarte.

Nu există ceva mai potrivit pentru a aduce viaţă în biserici ca implicarea lor în

naşterea unor noi biserici „copii”. La fel cum cei în vârstă se luminează în

prezenţa copiilor, la fel se întâmplă şi cu bisericile bătrâne.

În al treilea rând, plantarea de biserici ajută biserica să ajungă la orice

suflet cu solia mântuirii. Dacă fiecare suflet trebuie atins cu mesajul îngerului al

treilea, bisericile trebuie să fie plantate pretutindeni. Această preocupare

misionară apare constant în pledoariile Ellenei White pentru o plantare de biserici

agresivă.

În al patrulea rând, Ellen White dorea ca pastorii să planteze biserici

deoarece aceasta i-ar face să aprecieze valoarea sufletelor. Atunci când ei ar

vedea ce mult costă să câştigi un suflet, ei ar fi mult mai atenţi cu ceea ce fac cu

sufletele pe care le păstoresc în bisericile existente. Este uimitor faptul că Ellen

White a făcut această declaraţie atunci când biserica nu avea pastori stabili:

„Adesea bisericile sunt mai active decât pastorii care lucrează în

mijlocul lor şi ele s-ar afla într-o condiţie mult mai prosperă dacă aceştia

nu le-ar sta în cale şi le-ar da posibilitatea să lucreze... Dacă ar lăsa

bisericile, ar pleca în câmpuri noi şi ar lucra pentru ridicarea de alte

biserici, ei şi-ar cunoaşte capacităţile şi cât costă să faci ca sufletele să ia

poziţie pentru adevăr.”6

În al cincilea rând, plantarea de biserici cultivă un spirit misionar şi înlătură

egoismul. Ellen White considera că este păcătos şi egoist ca bisericile să se

străduiască să ţină împreună grupuri mari de oameni, în loc să înceapă în mod

constant biserici noi. Dacă poporul lui Dumnezeu trebuie să Îl reprezinte pe El în

faţa lumii, iar egoismul este rădăcina păcatului, egoismul trebuie eradicat din

75

Page 76: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

biserică. Ellen White a înţeles că plantarea de biserici este o metodă care ajută

biserica să elimine egoismul din viaţa ei:

„Sămânţa adevărului trebuie semănată în centrele necultivate...

Aceasta va naşte un spirit misionar în localităţile noi. Egoismul de a ţine

împreună grupuri mari de oameni nu este planul Domnului. Intraţi în

fiecare nou loc posibil şi începeţi lucrarea de educare în vecinătăţile care

nu au auzit adevărul.”7

În al şaselea rând, plantarea de biserici este un mandat clar dat de

Hristos. El va ajuta biserica să câştige lumea cu solia iubirii divine. Singura

metodă ca biserica să continue extinderea în zone noi este ca ea să se angajeze

într-o plantare de biserici agresivă.

„Această lucrare misionară de evanghelizare trebuie să câştige şi

să anexeze teritorii noi, lărgind ariile cultivate ale viei. Cercul trebuie să se

extindă până când va cuprinde toată lumea. Din oraş în oraş, din

metropolă în metropolă, din ţară în ţară, trebuie proclamat mesajul de

avertizare, nu în forma lui exterioară, ci în puterea Duhului Sfânt, prin

oamenii credinţei.”8

În urma acestei expuneri concise a viziunii Ellenei White asupra plantării

de biserici, vedem că nu trebuie să neglijăm preocuparea majoră care străbate

mesajul capitolului anterior. Pastorii petreceau prea mult timp îngrijindu-se de

adunările existente, când de fapt Dumnezeu îi chemase să meargă spre ariile

neglijate ale viei şi să aducă o recoltă bogată pentru secerişului lui Dumnezeu.

„Marea vie a Domnului are nevoie de oameni pe care încă nu i-a

primit – lucrători zeloşi, stăruitori pentru suflete. Lucrarea devine slabă şi

anemică, iar prin serviciile lor anoste bisericile devin şi ele slabe. Lucrătorii

conferinţelor noastre au foarte puţine suflete convertite de arătat, ca

rezultat al lucrării lor. Aceste lucruri Îi răpesc lui Dumnezeu slava care-I

aparţine. Adevărul nu este dus în locurile aride ale pământului. Dumnezeu

cheamă lucrători care să fie productivi. Este o lume de avertizat. De ce

76

Page 77: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

pastorii, care ar trebui să lucreze în special cu toată inima pentru a

deschide câmpuri noi şi a ridica noi biserici, stau să păzească bisericile,

care au primit deja o lumină mare şi multe avantaje pe care nu le

apreciază?”9

„Cea mai mare cauză a slăbiciunii noastre spirituale ca popor este

lipsa unei credinţe reale în darurile spirituale. Dacă toţi ar primi această

mărturie cu toată credinţa, ei ar renunţa la acele lucruri care nu plac lui

Dumnezeu şi ar fi pretutindeni uniţi şi puternici. Iar trei pătrimi din lucrarea

pastorală care acum se cheltuieşte pentru a ajuta bisericile, ar putea fi

atunci investită în ridicarea de biserici în câmpuri noi.”10

Ellen White este categorică. Plantarea de biserici este nevoia stringentă a

Bisericii Advente. Trebuie dezvoltată o mentalitate a secerişului, în care nevoile

celor pierduţi să ne facă să punem toată pasiunea pentru a-i câştiga. Aici se află

cauza care a produs această mare pasiune în inima Ellenei White pentru

plantarea de biserici. Oamenii implicaţi în lucrare, în armonie cu darurile lor

spirituale, se eliberează de dependenţa de pastori în bisericile existente. Ca

rezultat, pastorii sunt liberi să ridice biserici noi.

Chiar şi A. G. Daniels a înţeles viziunea Ellenei White asupra plantării de

biserici: „Socotesc că ar fi bine ca fiecare preşedinte de conferinţă să părăsească

din când în când biroul şi să petreacă un an în ridicarea de biserici.”11 Aceste

gânduri par străine pentru biserica de azi, dar ele erau gânduri normale într-o

biserică a mişcării plantării de biserici.

Ellen White era de asemenea preocupată de înmulţirea numărului

plantatorilor de biserici. Decât să folosească doar aceiaşi oameni pentru noi şi

noi biserici, ea a considerat că noile biserici ar trebui să ofere oameni noi pentru

procesul plantării de biserici. Astfel, plantarea de biserici s-ar realiza în mod

natural şi spontan.

„Pe măsură ce sunt înfiinţate biserici, ar trebui să li se arate că şi

din mijlocul lor trebuie să plece bărbaţi pentru a duce adevărul altora,

ridicând biserici noi, iar de aceea trebuie să lucreze toţi, cultivând la

77

Page 78: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

maxim talentele pe care li le-a dat Dumnezeu şi pregătindu-şi minţile

pentru a se angaja în slujirea Stăpânului lor.”12

În urma acestei analize rapide a concepţiei pe care Ellen White o avea

despre plantarea de biserici, vedem că ea considera că aceasta este funcţia

primară a Bisericii Adventiste. Toate celelalte activităţi ale bisericii trebuie să

rămână pe locurile din spate, faţă de iniţiativa unei plantări agresive de biserici,

pe care ea a susţinut-o. Preocuparea ei era pentru seceriş, pentru ca acesta să

fie adunat. De aceea, atâta timp cât Biserica Adventistă era o biserică a aflată în

misiune, plantarea de biserici trebuia să angreneze cel mai mare volum din

resursele bisericii. Timpul, talentul şi bogăţia bisericii ar trebui investite în seceriş,

dacă biserica doreşte să fie biserica Marii Trimiteri. Ellen White a fost preocupată

şi de alte aspecte ale adventismului, dar plantarea de biserici a fost pasiunea ei

neabătută de-a lungul celor aproape nouăzeci de ani de viaţă. Dacă profetul

trimis de Dumnezeu a avut o asemenea pasiune pentru plantarea de biserici,

cum îndrăzneşte biserica de astăzi să fie mai puţin pasionată de plantarea de

biserici, ca mod de a câştiga marele seceriş pe care Dumnezeu doreşte să-l

strângă?

78

Page 79: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

5

De ce plantăm astăzi biserici?

Plantarea de biserici a fost activitatea evanghelistică principală a primilor

creştini, precum şi a comunităţii adventiste începătoare. Mai este şi astăzi o

prioritate evanghelizarea eficientă a colectivităţilor pierdute? În acest capitol

dorim să analizăm care poate fi motivul pentru care plantăm biserici la începutul

secolului douăzeci şi unu. Mentorul creşterii bisericii, Peter Wagner, a declarat:

„Singura şi cea mai eficientă metodă evanghelistică de sub ceruri este plantarea

de noi biserici."1 Acest expert în plantarea de biserici recunoaşte că prioritatea

oferită de către Ellen White plantării de biserici rămâne şi astăzi cel mai eficient

mijloc de evanghelizare. De fapt, fiecare denominaţiune care cunoaşte o creştere

foloseşte o strategie eficientă de plantare de biserici.

„Orice denominaţiune care raportează o creştere a numărului de

membri raportează şi o creştere a numărului de adunări. Orice

denominaţiune care raportează o creştere a numărului total de adunări

raportează şi o creştere a numărului de membri. Orice denominaţiune care

raportează o scădere a numărului de membri raportează şi o scădere a

numărului de adunări. Orice denominaţiune care raportează o scădere a

numărului de adunări raportează şi o scădere a numărului de membri...

Primul pas în dezvoltarea unei strategii denominaţionale pentru creşterea

bisericii ar trebui să fie organizarea unei noi adunări."2

Sfatul pe care l-a dat Ellenei White bisericii cu mai mult de o sută de ani în

urmă este încă aplicabil situaţiei prezente. Plantarea de biserici este un

ingredient necesar pentru orice denominaţiune care ia în serios Marea Trimitere.

Interesant, în urma unei analize pe care autorul a făcut-o asupra conferinţelor

adventiste, a rezultat că, în general, acele conferinţe care au plantat mai multe

biserici în ultimii peste treizeci de ani experimentează o creştere semnificativ

mai mare decât acele conferinţe care nu au plantat multe biserici noi. Deşi sunt

79

Page 80: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

mai mulţi factori implicaţi în orice formulă de creştere, se vede că plantarea de

biserici este un ingredient esenţial.

Există câteva motive pentru care astăzi ar trebui plantate biserici noi. Mai

întâi, sunt argumentele puternice ale Bibliei şi ale Ellenei White. Atât biserica

Noului Testament, cât şi biserica din primii ani ai adventismului, au crescut

pentru că au făcut din plantarea de biserici o prioritate de vârf. Numai atât şi ar

trebui să ne motiveze să stabilim ca prioritate plantarea de biserici.

În al doilea rând, plantarea de biserici este cea mai eficientă metodă de

evanghelizare, după cum a observat şi Peter Wagner. Banii investiţi în plantarea

de biserici vor aduce o recoltă mai mare decât dacă fondurile ar fi investite în

orice altă metodă de evanghelizare. Bisericile noi câştigă mai multe suflete decât

celelalte. De fapt, cu cât o adunare devine mai bătrână, cu atât ea devine mai

puţin eficientă în strângerea secerişului. Un studiu a arătat ca bisericile tinere au

nevoie de doar şase membri pentru a boteza un convertit, în timp ce bisericile în

vârstă au nevoie de douăzeci şi cinci de membri pentru a boteza un nou

convertit.3 Cercetările făcute în Biserica Adventistă confirma rezultatele lui

Wagner:

„Bisericile în care cei mai mulţi dintre membri sunt în biserică de

douăzeci sau mai mulţi ani nu cresc. Bisericile care cresc au un procent

mai mare de membri recent convertiţi... Noii convertiţi sunt cei mai buni

potenţiali câştigători de suflete, pentru că ei au încă multe contacte cu cei

care nu sunt membri... Şi adesea noul convertit, care are dragostea dintâi,

va fi mult mai activ în a spune prietenilor săi ceea ce a făcut Domnul

pentru el.”4

În al treilea rând, plantarea de biserici va stimula creşterea în bisericile

mai vechi. O biserică aflată în faza de platou sau chiar în declin poate fi

reintrodusă în ciclul creşterii prin implicarea în înfiinţarea unei noi biserici. De

multe ori, bisericile mature cresc în mulţumirea de sine, mai ales dacă sunt pline.

Formarea unei noi biserici cu o parte din membrii uneia mai vechi, lasă un gol în

80

Page 81: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

aceasta din urmă, ceea ce o va stimula la acţiune. Staus-quo-ul este nu mai este

viabil. Ca rezultat, biserica mamă reintră într-un ciclu de creştere.

Aceasta se întâmplă mai ales în ariile urbane, unde există doar una sau

două biserici adventiste. Aceste biserici ştiu că, din moment ce nu au alte opţiuni,

cei care erau adventişti în mod sigur li se alătură lor. Înfiinţaţi o altă biserică în

zonă şi veţi oferi astfel oamenilor şi alte opţiuni. Pentru a fi competitive, noile

biserici trebuie să realizeze programe bune şi să evite mulţumirea de sine.

Aceasta s-ar putea să nu fie cea mai bună motivaţie pentru plantare, dar este

una din consecinţele începerii unei noi biserici într-o zonă în care există deja o

biserică.

În al patrulea rând, noile biserici vor avea nevoie de lideri atât pentru

biserica mamă, cât şi pentru noua biserică. Nevoia de mai mulţi lideri face ca mai

mulţi membri să devină activi în biserică. Un procent mai mare de laici implicaţi

înseamnă o biserică mai sănătoasă. De multe ori, o nouă biserică plantată va

atrage pe unii dintre cei mai buni membri din biserica mamă. Plantarea de

biserici este un vârf de lance al misiunii, iar oamenii care vor să fie acolo unde

este acţiune sunt atraşi de noua plantă. Biserica mamă va observa că dintr-o

dată pierde cei mai buni lideri. În biserica mamă ies acum la suprafaţă alţi lideri

potenţiali, care înainte nu se puteau manifesta pentru că aceia dominau. Apariţia

unor funcţii de slujire neocupate face ca mai mulţi membri să se implice în

biserică, iar în cele din urmă rezultatul este o creştere spirituală, atât în biserica

de origine, cât şi în cea nou plantată.

Deseori oamenii sunt inactivi în biserică pur şi simplu pentru că aici există

o inflaţie de daruri. Unii dintre aceştia chiar încetează câteodată să participe

regulat la serviciile bisericii. Într-o biserica nouă, pe care Dumnezeu ne ajutase

să o ridicăm, se transferase o femeie dintr-o altă biserică adventistă. Am aflat că

în acea biserică ea era o membră inactivă, care participa doar o dată pe

trimestru. După ce s-a alăturat noii biserici, ea a început să participe în fiecare

Sabat, s-a implicat în viaţa bisericii, a fost aleasă într-o slujbă, a devenit o

câştigătoare de suflete, iar în cele din urmă şi-a văzut fiul şi soţul botezaţi. Poate

81

Page 82: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

că toate acestea nu s-ar fi întâmplat niciodată dacă nu ar fi apărut noua biserică

plantată, în care a avut posibilitatea să se implice.

Al cincilea motiv pentru a planta biserici astăzi este egoist, dar este la fel

de adevărat. În joc este supravieţuirea denominatională. Dacă întrebi câte

biserici dintre cele existente au o vechime de peste o sută de ani, îţi dai seama

că, dacă de atunci nu au mai fost plantate noi biserici, acum mai există foarte

puţine biserici. Aşa cum a sugerat cineva, ne mai desparte doar o generaţie până

la dispariţia creştinismului. Vom vorbi despre acest subiect mai târziu, în capitolul

în care vom analiza ciclul bisericilor.

Al şaselea motiv pentru plantarea de noi biserici ţine de câştigarea

generaţiei prezente. Acesta motiv este mult mai important astăzi, decât în

generaţiile trecute. Apariţia generaţiei boomers şi a generaţiei X a dus la

existenţa unor diferenţe mult mai marcante între generaţii decât înainte. Orice

biserică în care se ignoră aceste diferenţe nu va câştiga un număr semnificativ

de persoane din rândul acestor generaţii.

Bisericile au tendinţa de a prelua caracteristicile generaţiei în care se

formează. De exemplu, o biserică născută în 1930, în timpul marii depresiuni

care a cuprins America de Nord, are caracteristicile acelei generaţii. Aceste

caracteristici includ, printre altele, cumpătarea şi respingerea ideii de a cumpăra

pe credit. Dimpotrivă, generaţia prezentă nu vede nimic greşit în a face datorii

pentru a lua imediat lucrul de care ai nevoie. Fără a judeca vreuna din generaţii,

bisericile care au caracteristicile de a economisi şi a evita datoriile, au dificultăţi

în a relaţiona cu cei care cred că a lua credite realiste este o cale de a face ca

lucrarea bisericii să înainteze mai repede.

De-a lungul timpului, cei care s-au alăturat unei biserici înfiinţate în 1930

au fost de obicei aceia care se asemănau cu fondatorii ei. Astfel, chiar dacă cei

mai mulţi dintre fondatori au plecat sau au murit, biserica a păstrat acele

caracteristici de bază pentru care au pledat fondatorii ei. Problema este că din ce

în ce mai puţini oameni au acele valori, astfel încât tot mai puţini se alătură unei

asemenea biserici, iar în cele din urmă, cele mai multe din aceste biserici ajung

pe moarte.

82

Page 83: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

O biserică nouă va lua caracteristicile generaţiei actuale. Deşi ea poate

deveni la fel de depăşită peste treizeci de ani, ea reprezintă singura speranţă

pentru câştigarea noilor generaţii. Acum trebuie să recunoaştem că fiecare

biserică va putea atrage câţiva oameni din fiecare generaţie, dar dacă biserica

doreşte să câştige un număr semnificativ de oameni din generaţia prezentă, este

absolut necesar ca astăzi să plantăm biserici care să ţintească în mod specific

generaţia prezentă. La fel ca în deviza comercială de la Oldsmobile: „Acesta nu

este Oldsmobilul tatălui tău."

În al şaptelea rând, bisericile noi ajută denominaţiunea să câştige grupuri

diverse de oameni. Mai multe biserici oferă mai multe opţiuni. Adventiştii de

astăzi merg la trei sau patru biserici înainte de a se stabili la cea care li se

potriveşte mai bine. Zilele în care oamenii mergeau la biserica cea mai apropiată

s-au dus, mai ales în ariile metropolitane. Astăzi oamenii aleg biserica nu după

criteriul geografic, ci după felul în care se simt atraşi de ea. Biserici diferite au

caracteristici diferite. Bisericile adventiste nu sunt toate identice. Într-un oraş

mare poţi găsi o biserică în care se pune un accent principal pe familie, alta care

se ocupă de necăsătoriţi, alta care asigură cămin pentru cei divorţaţi, iar alta care

îşi concentrează atenţia pe tineri. Chiar şi în spectrul teologic adventist unele

biserici adoptă un stil de viaţă adventist mai conservator, unele se află la mijloc,

iar unele se consideră progresiste. Toate pot fi biserici adventiste autentice, iar

existenţa mai multor opţiuni ajută biserica să poată câştiga mai mulţi oameni. Un

alt beneficiu al existenţei mai multor biserici diferite este faptul că ele oferă

posibilitatea celor care nu sunt de acord cu un lucru dintr-o anumită biserică să

găsească o alta, în care să poată rămâne adventişti. Atunci când nu există decât

o alegere, mulţi din aceştia părăsesc biserica, dar existenţa mai multor biserici

oferă o şansă mai bună pentru ca aceşti oameni să găsească biserica cea mai

potrivită.

În al optulea rând, existenţa mai multor biserici în aceeaşi zonă face ca

societatea să fie mult mai conştientă de prezenţa adventistă. O biserică

adventistă într-un oraş cu 300 000 de oameni, chiar dacă este o biserică mare,

este mai greu remarcată, dar zece biserici adventiste în acelaşi oraş vor fi mult

83

Page 84: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

mai vizibile, chiar dacă aceste biserici sunt mai mici. Cu cât apare mai frecvent

numele de adventist de ziua a şaptea, cu atât mai mulţi oameni devin conştienţi

de existenţa bisericii. Ca rezultat, sunt câştigaţi mai mulţi oameni pentru Hristos

şi pentru biserică. Pur şi simplu, două biserici câştigă mai mulţi oameni la Hristos

decât ar câştiga una singură.

A fost făcut un experiment în două biserici. În una din ele, fiecare grup de

doisprezece sau mai multe persoane a fost împărţit în două grupuri, în timp ce în

cealaltă biserică, fiecare grup de mai puţin de doisprezece persoane a fost

combinat cu alt grup. După şase luni, grupurile care fuseseră unite scăzuseră

până la dimensiunile unuia din grupurile din care se formaseră, în timp ce în

biserica în care grupurile s-au divizat, toate grupurile au crescut, până la

dimensiunile grupurilor din care se despărţiseră. Combinarea bisericilor duce la

pierderea de membri, în timp ce formarea de noi biserici are ca rezultat o

creştere a numărului de membri.

În al nouălea rând, mobilitatea societăţii de azi cere să fie plantate în mod

constant biserici noi în localităţile spre care oamenii migrează. Într-un oraş pot

exista zone care erau puţin populate cu zece ani în urmă, dar în care acum

populaţia s-a înmulţit. În aceste zone trebuie să se planteze biserici. Ceea ce în

urmă cu zece ani era un câmp de cereale, acum este o zonă fără prezenţă

adventistă, în care trebuie să pătrundă evanghelia.

„Locurile în care adevărul nu a fost niciodată proclamat sunt cele

mai potrivite pentru lucrare. Adevărul trebuie să ia în stăpânire voinţa

acelora care nu l-au auzit niciodată."5

A fost o nereuşită a tuturor denominaţiunilor din America de Nord să ţină

pasul cu creşterea accelerată a populaţiei din America de Nord. În 1927 erau 27

de biserici la fiecare 10 000 de americani. În 1985 erau numai 12 biserici la

10 000 de americani. În 1900 era o biserică la 370 de oameni. În 1985 era doar o

biserica la 833 de oameni. Astăzi sunt aproximativ 300 000 de biserici de toate

denominaţiunile în America de Nord, iar 4700 dintre acestea sunt adventiste.

84

Page 85: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Având în vedere scăderea ratei numărului de biserici raportate la populaţie, Win

Arn, consultant pe problemele creşterii bisericii, a declarat că, chiar dacă noi am

dubla numărul bisericilor adventiste din America, tot nu ar fi prea multe.

În al zecelea rând, noile biserici trebuie să fie organizate astfel încât să

câştige oameni din rândul marelui număr de etnii existente în America de Nord.

Principalul motiv al creşterii adventiste din ultimii câţiva ani este acela că

adventiştii au plantat cu seriozitate biserici în cadrul populaţiilor etnice. Ca

rezultat, penetrarea adventiştilor în majoritatea grupurilor etnice este mai bună

decât s-ar fi aşteptat de la o denominaţiune de dimensiunile noastre.

Nu trebuie să încetăm să plantăm biserici în rândul acestor grupuri etnice,

pentru că ele reprezintă viitorul. De fapt, se estimează că în anul 2050 grupurile

etnice din Statele Unite vor depăşi populaţia tradiţională anglofonă. Probabil că,

până la sfârşitul primei decade a secolului douăzeci şi unu, mai mult de 50 de

procente din membrii adventişti din America de Nord vor fi de etnii diferite.

Pentru a câştiga aceste grupuri etnice, va fi nevoie de o continuă plantare

de biserici etnice de prima generaţie. Atunci când oamenii se află la începutul

imigrării, sunt mult mai deschişi faţă de evanghelie şi faţă de adventism. De

aceea, nu trebuie să neglijăm plantarea continuă de biserici etnice, pentru că

bisericile etnice mai vechi vor înceta în curând să poată câştiga populaţia care

vine.

Obiecţii aduse plantării de biserici

În ciuda tuturor poruncilor de a planta biserici, mulţi aduc încă obiecţii

plantării de biserici astăzi. În timp ce unele din aceste obiecţii sunt doar scuze,

altele sunt reale, şi trebuie să încercăm să intervenim asupra lor. În această

secţiune am dori să privim pe scurt asupra unora dintre obiecţiile majore aduse

împotriva plantării de biserici.

1. Aceasta va face rău bisericii mamă. „Dacă plantăm o biserică nouă,

vom pierde unii dintre susţinătorii noştri cei mai importanţi, finanţele vor scădea,

şi nu vom mai avea oameni suficienţi pentru conducerea bisericii." Aceasta este

probabil una dintre scuzele cele mai obişnuite pentru a nu planta biserici.

85

Page 86: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Oricum, nu există nici o dovadă credibilă că plantarea de biserici afectează

biserica mamă, atunci când aceasta se face corect. Toate dovezile arată că de

fapt ea are un efect pozitiv asupra bisericii mamă.

Este adevărat că de obicei biserica mamă cunoaşte o scădere a

participării şi o scădere a suportului financiar pentru aproximativ şase luni de la

momentul plantării bisericii. După aceasta, biserica mamă cunoaşte de obicei o

creştere, atât în ceea ce priveşte participarea, cât şi financiar. Se pare că

Dumnezeu binecuvântează plantarea de biserici, astfel încât începerea unei noi

biserici este deseori o soluţie pentru suprapopularea din biserica mamă.

Eliberarea unor locuri atrage oamenii care să le ocupe, astfel încât biserica

devine iarăşi suprapopulată. Dar, pe lângă aceasta, există şi biserica fiică, astfel

încât secerişul creşte.

Au existat câteva situaţii în care biserica plantată a afectat negativ biserica

mamă. De obicei, în asemenea situaţii, biserica mamă s-a opus apariţiei noii

plante, dar ea totuşi a avut loc. Cu greu poate Dumnezeu să binecuvânteze o

biserică atunci când ea nu vrea. Alteori, biserica părinte poate fi vătămată de

faptul că au plecat prea mulţi membri spre noua plantă. Noua biserică nu ar

trebui niciodată să ia mai mult de 15 procente din membrii bisericii existente,

pentru că altfel ar afecta negativ aceasta biserică. De asemenea, biserica mamă

are nevoie de mai mult timp pentru refacere după plantare. Plantarea de prea

multe biserici şi prea des ar putea vătăma biserica mamă. Amintiţi-vă că biserica

are nevoie de cel puţin şase luni pentru a se reface numeric şi apoi de alte

câteva luni pentru refacerea resurselor, înainte de începerea următoarei plantări.

Totuşi, în acelaşi timp, o biserică nu va trebui să aştepte prea mult pentru a

planta, deoarece altfel va pierde binecuvântarea.

2. Costă prea mult înfiinţarea unei noi biserici.

Metoda tradiţională pentru înfiinţarea de biserici era costisitoare, dar chiar

şi acum, aceasta este cea mai costisitoare metodă de evanghelizare, în termenii

banilor cheltuiţi. Evanghelizarea publică din Diviziunea America de Nord costă

între 1000$ şi 2000$ pentru fiecare convertit, în timp ce plantarea unei noi

biserici costă doar 60$ pentru fiecare individ. Nu spunem aceasta pentru a nega

86

Page 87: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

evanghelizarea publică. Multe biserici sunt plantate în urma evanghelizărilor

publice, iar acesta este o modalitate foarte eficientă de a începe adunări noi. Dar

se poate ca plantarea de biserici să nu fie scumpă şi ar putea fi chiar mai ieftină

decât metodologiile tradiţionale de evanghelizare.

Costurile plantării de biserici variază foarte mult de la o denominaţiune la

alta. De exemplu, prezbiterienii cheltuiesc 500 000$ pentru fiecare plantare. În

costuri sunt incluse şi costul clădirii şi salariul pastorului pentru primul an. Prin

contrast, Adunarea lui Dumnezeu declară că o costă doar 2500$ pentru fiecare

biserică nouă. Noul pastor este pur şi simplu angajat în localitatea respectivă,

unde se închiriază un spaţiu pentru biserică. Ca rezultat, Adunarea lui Dumnezeu

plantează mult mai multe biserici decât prezbiterienii. Adventiştii trebuie să înveţe

să planteze biserici cu puţine cheltuieli.

Cele mai bune biserici plantate sunt de fapt acelea care nu sunt

subvenţionate pentru prea mult timp. A continua subvenţionarea unei biserici pe

o perioadă lungă înseamnă a dezvolta o „mentalitate a traiului bun" în gândirea

acesteia, care duce la dependenţa de conferinţă sau de biserica mamă, ceea ce

nu este sănătos. Amintiţi-vă, resursele se află în seceriş. Nu trebuie să ne fie

teamă să-i învăţăm pe noii convertiţi isprăvnicia şi principiul zecimii. Cu cât

oamenii încep mai devreme să se implice şi să îşi asume responsabilitatea faţă

de biserică, cu atât vor avea sentimentul că aceasta este biserica lor. Cel mai

bine este dacă în primii câţiva ani biserica investeşte toate resursele în oameni,

nu în cărămizi şi mortar. Noile biserici nu ar trebui să construiască prea repede.

De fapt, cele mai multe biserici intră într-o fază de platou după ce construiesc,

pentru că toţi banii şi tot timpul lor intră acum în întreţinerea clădirii şi amortizarea

ipotecii, în timp ce înainte aceştia mergeau în câmp pentru a câştiga oameni. La

un moment dat, clădirea este necesară, dar cele mai multe biserici construiesc

prea repede.

3. Plantarea unei biserici ar putea însemna pierderea părtăşiei cu

mulţi fraţi şi multe surori. Acest lucru este adevărat, desigur. Mulţi dintre cei cu

care am crescut împreuna în părtăşia creştină se pot muta pentru a se alătura

noii biserici, iar noi îi vom pierde din biserica mamă. Iar acesta este unul din

87

Page 88: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

preţurile plătite pentru extinderea Împărăţiei lui Dumnezeu. Cei care se plâng de

pierderea oamenilor care pleacă în noua biserică, nu se plâng niciodată când

aceşti oameni pleacă datorită unui transfer de serviciu. De ce putem să

acceptăm plecarea lor din motive personale, dar nu pentru înaintarea cauzei lui

Dumnezeu?

Unul dintre lucrurile pe care creştinii le acceptă cel mai greu este

prioritatea lui Isus. Pentru Isus, iubirea lui Dumnezeu pentru cel pierdut este o

prioritate mai mare decât grija faţă de cei care sunt în staul (parabola oii

pierdute). Evident, aceasta nu înseamnă că îngrijirea acestora din urmă nu are

prioritate, dar biserica trebuie să îşi amintească faptul că prioritatea ei de vârf

este câştigarea celor pierduţi. Nimic nu trebuie să stea înaintea misiunii, ca

funcţie principală a bisericii. Bisericile trebuie să înceapă să privească plantarea

de biserici nu ca pe o activitatea competitivă, ci ca pe una complementară. Două

biserici vor aduna mai mult seceriş decât una singură. Nu există nici o competiţie

legată de strângerea secerişului – competiţia este între sfinţii deja existenţi.

Acesta este motivul pentru care trebuie să plantăm biserici orientate spre seceriş

şi nu doar pentru redistribuirea sfinţilor. Motivaţia pentru înfiinţarea de biserici

trebuie să fie fără discuţie strângerea secerişului, iar aici nu există competiţie.

4. Noi avem deja prea multe biserici; trebuie doar să le umplem pe

cele pe care le avem deja. Daca aşa este, de ce nu a venit încă Isus? Trebuie

să fii orb să crezi că avem destule biserici pentru secerişul pe care Dumnezeu

doreşte să ni-l ofere. Dacă bisericile existente trebuie umplute, de ce nu se

întâmplă aceasta? Faptul că o biserică se află în faza de platou sau în declin de

câţiva ani arată destul de evident că ea nu va aduna niciodată secerişul. Ea

poate să primească alţi membri, dar a devenit ineficientă în strângerea

secerişului.

Tragedia este că mulţi oameni nu pot fi atraşi de bisericile noastre

existente. Nu că ele sunt greşite. Ele fac multe lucruri bune pentru oamenii pe

care doresc să îi câştige, dar diversitatea secerişului este aşa de mare azi, încât

trebuie plantate diferite tipuri de biserici pentru a atrage un seceriş aşa de divers.

Putem spera că multe dintre bisericile existente se vor schimba, dar realitatea

88

Page 89: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

tristă cu care denominaţiunea trebuie să se confrunte este că multe dintre aceste

biserici nu se vor schimba niciodată. Dacă dorim cu adevărat să adunăm

secerişul dintr-un anume loc, va trebui să plantăm o biserică nouă, care să poată

atrage acel grup de oameni. Aşa cum spunea Peter Wagner: „Este mai uşor să

faci copii decât să îi înviezi din morţi. Şi este mult mai plăcut."6

Adventiştii sunt bine reprezentaţi în cele mai multe arii rurale. Dar Biserica

Adventistă este foarte slab reprezentată în zonele metropolitane ale Americii de

Nord. Ceea ce îi îngrijorează pe cei mai mulţi dintre administratori în legătură cu

plantarea de biserici este că aceasta va avea ca rezultat un număr mare de

biserici mici şi că încercarea de a le asigura pastori va slăbi sistemul. Însă

aceasta nu trebuie să se întâmple, dacă este urmat modelul adventismului

timpuriu, acela al non-dependenţei pastorale. Cea mai mare nevoie de a planta

biserici adventiste este în oraşele mari. Biserica trebuie să rezolve problema

pastorilor acestor mici biserici rurale care secătuiesc resursele, cu scopul ca

aceşti bani să fie folosiţi pentru a intra în oraşe şi a câştiga masele de aici.

Adventismul nu are suficiente biserici în marile centre urbane. Aceasta trebuie să

fie ţinta unei plantări de biserici serioase.

Ciclul de viaţă al bisericilor

Cele mai multe biserici parcurg un ciclu de viaţă de şaptezeci-optzeci de

ani. În timpul acestei perioade, biserica trece prin fazele de naştere, creştere,

platou, declin şi moarte. Ciclul vieţii unei biserici este foarte asemănător cu ciclul

de viaţă al omului. Robert Dale a sugerat că bisericile trec prin următoarele faze

în cursul ciclului lor de viaţă: visul, credinţa, ţintele, crearea structurii, misiunea,

nostalgia, întrebările, polarizarea şi dezintegrarea.7

În analizele lui Dale, există patru faze pe latura ascendentă şi patru faze

pe latura descendentă a ciclului de viaţă, misiunea aflându-se în partea cea mai

înaltă sau în vârful ciclului. O biserică începe de la visul acelora care o formează.

Ei doresc să creeze împreună o biserică pe care Dumnezeu să o poată folosi. Pe

măsură ce trece timpul, ei încep să ajungă la o viziune comună în legătură cu

biserica lor şi ajung să înţeleagă ce aşteaptă Dumnezeu ca această biserică să

89

Page 90: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

facă. După ce se formează aceste visuri şi aşteptări, biserica fixează ţinte pentru

ca ele să fi împlinite. Dar pentru atingerea acestor ţinte, biserica are nevoie de o

structură. Deci structura este creată pentru a putea atinge ţintele. Structura nu

este pilotul care o conduce – biserica este călăuzită de viziunea ei şi structura

este subordonată acestei viziuni. Rezultatul este împlinirea misiunii şi realizarea

unor lucrări minunate pentru Dumnezeu.

Însă pe partea descendentă a ciclului vieţii apare reversul. Când începe

faza de platou, mulţi dintre membrii bisericii încep să privească înapoi la zilele

trecute, instalându-se nostalgia. Se aud tot mai des remarci de genul: „Vă

aduceţi aminte de zilele în care pastorul Jones era aici?" Pe măsură ce nostalgia

se instalează, apar şi întrebările, pentru că oamenii încep să se întrebe unde a

fost greşeala. De ce nu mai este biserica la fel de vie cum era înainte? Apar

opinii diferite, iar multe dintre ele nu au de a face cu realitatea. Ca urmare a

acestor întrebări, biserica în cele din urmă se polarizează. Ea se împarte în

tabere care încep să lupte unele cu altele, învinuindu-se de greşeli. Energia

bisericii se cheltuieşte în bătăliile dinăuntrul ei, şi nu în adevărata bătălie, cea

pentru câştigarea sufletelor. În cele din urmă, biserica se descompune şi moare.

Acesta este ciclul natural al vieţii bisericilor. Evident, nici o biserică nu

doreşte ca să se întâmple aşa, dar cel mai adesea acesta este drumul parcurs.

Atunci când o biserică se află pe partea descendentă a ciclului vieţi, se pot face

câteva lucruri. Cele mai multe biserici aflate în această fază încep să umble la

structură, crezând că astfel vor rezolva problema. De fapt, structura fusese

creată pentru a împlini viziunea, dar biserica şi-a pierdut această viziune. De

aceea, o biserică aflată pe partea descendentă a ciclului vieţii trebuie să se

întoarcă şi să-şi reia viziunea, acţionând din nou asupra laturii superioare a

ciclului vieţii, şi asupra refacerii structurii tocmai pentru a ajunge la împlinirea

acelei viziuni.

Realitatea este că 90 de procente din totalul bisericilor vor intra în faza de

platou în al cincisprezecelea an al vieţii lor. Un mare număr dintre ele vor intra în

platou cu mult înainte. Unele biserici pot rămâne în platou timp de treizeci,

patruzeci sau cincizeci de ani, în funcţie de locul în care se află şi de lucrarea pe

90

Page 91: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

care o fac, dar inevitabil vor intra în declin. Fiecare biserică doreşte să creadă că

ea este o excepţie, dar ciclurile de viaţă sunt greu de întrerupt, şi este rară o

excepţie de la regula ciclului de viaţă.

De ce discutam despre ciclurile de viaţă într-un capitol referitor la nevoia

de a planta noi biserici? Pentru următorul motiv: dacă 90 de procente din

numărul total de biserici intră în platou în al cincisprezecelea an de la naştere, iar

dacă 90 de procente din bisericile Diviziunii America de Nord au peste

cincisprezece ani, atunci între 80 şi 90 de procente din toate bisericile Americii

de Nord se află în platou sau în declin. Aceasta explică de ce este atât de dificil

să existe o creştere majoră a bisericii în America de Nord.

Cele mai multe creşteri au loc în bisericile nou plantate, care reprezintă

doar 10 până la 20 de procente. De aceea, creşterea numărului de biserici noi va

accelera creşterea în Diviziunea America de Nord. Neîmplinirea misiunii de a

planta biserici echivalează cu o menţinere la nivelul platoului a bisericilor din

America de Nord, după care apare declinul. În joc este viitorul Bisericii Adventiste

în America de Nord. Ţinând cont de vârstele bisericilor noastre, ele vor deveni

din ce în ce mai puţin eficiente în câştigarea secerişului. Rezultatul final este

declinul, dacă biserica nu va planta în mod agresiv noi biserici.

Priviţi la bisericile mai vechi. Ele pot să organizeze adunări evanghelistice

una după alta, dar numărul de membri rămâne acelaşi. Ele nu pierd membrii noi;

dar noii membri îi înlocuiesc pe cei pierduţi prin uzură. În ariile metropolitane în

care evanghelizarea se face doar prin intermediul membrilor existenţi, bisericile

existente vor avea de obicei acelaşi număr de membri şi peste zece ani, dar

dacă mai apare o biserică, numărul adventiştilor din acea zonă creşte cu numărul

celor care se adună în noua biserică.

În urma analizei asupra ciclului vieţii, înţelegem că Biserica trebuie să ia în

serios plantarea de biserici. Pe măsură ce înaintăm în secolul douăzeci şi unu,

bisericile bătrâne din Diviziunea America de Nord vor fi din ce în ce mai puţin

eficiente. Acest lucru nu este deliberat – este consecinţa inevitabilă a

îmbătrânirii. Prima biserică din conferinţă, care era o biserică roditoare, a devenit

acum o biserică în declin şi nu mai este privită ca o biserică ideală. Anii ei s-au

91

Page 92: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

dus. Dacă nu vor apărea biserici noi, care să i a locul marilor biserici ai anilor

1970, adventismul va muri. Aceasta nu trebuie să se întâmple. Plantarea de

biserici este un aspect critic al supravieţuirii adventismului pe pământul în care s-

a născut.

92

Page 93: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

6

Cine ar trebui să planteze biserici?

Ellen White a spus clar adventiştilor de ziua a şaptea că „peste toţi cei

care cred, Dumnezeu a aşezat povara ridicării de biserici."1 Dar ea nu a declarat

că toţi aceia care cred ar trebui să planteze biserici. Deşi fiecare trebuie să

poarte povara ridicării de noi biserici, plantarea de biserici ar trebui făcută numai

de aceia pe care Dumnezeu i-a înzestrat în mod special pentru acest scop.

În ultimul capitol am discutat despre ciclul de viaţă al bisericilor. Analizând

caracteristicile diferitelor faze, am văzut că nu există decât patru faze principale

în ciclul de viaţă al tuturor organizaţiilor. Prima fază este "demararea". În timpul

acestei faze, se fac primii paşi. Biserica ia naştere, are loc prima adunare,

"ADN"-ul viitoarei biserici este în incubaţie. A doua fază, "expansiunea", se

construieşte pe fundaţia realizată în prima fază. Ca rezultat, biserica creşte atât

numeric, cât şi spiritual. Se construiesc clădirile şi se dezvoltă structura

organizaţională, ca răspuns la obiectivele noului grup. În a treia fază, biserica

intră în platou. Lucrarea se menţine, dar biserica încetează să crească. Acum

avem o biserică matură. În final, apare a patra faza, iar biserica intră în perioada

de declin. Avântul scade, apar pierderile, iar biserica încetează să mai fie

eficientă în lucrare.

Aceste faze sunt specifice nu doar bisericilor, ci tuturor organizaţiilor.

Chiar ciclurile de viaţă specifice afacerilor, localităţilor mici, oraşelor mari etc.

cunosc aceleaşi faze. Se cunoaşte însă că în afaceri, pentru fiecare fază a

ciclului de viaţă este necesar un alt tip de lider. Darurile şi talentele persoanei

alese să înceapă afacerea sunt diferite de calităţile cerute în faza de declin a

afacerii. De fapt, în afaceri liderii se schimbă atunci când organizaţia intră într-o

nouă fază, pentru că vechiul lider nu va mai fi aşa de eficient în noile

circumstanţe. Astfel, liderul energetic care a început afacerea este înlocuit cu un

93

Page 94: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

lider care are abilitatea de a o extinde cât mai repede posibil. O dată ce acest

lucru este realizat, se alege un al treilea lider, pentru a menţine afacerea la

potenţialul ei maxim. În final, atunci când profitul nu mai poate fi menţinut la

nivelul optim, vine al patrulea lider, care are abilitatea de a scoate din afacere tot

profitul posibil în timpul fazei de declin. Iar atunci când profitul nu mai este

posibil, afacerea este încheiată.

Poate că biserica poate învăţa ceva din domeniul afacerilor. În loc să se

adopte concepţia că toţi liderii sunt la fel, ar fi mult mai potrivit să se încerce să

se găsească liderul potrivit pentru fiecare perioadă a ciclului de viaţă prin care

trece biserica la momentul respectiv. Astfel, pastorii care au fost înzestraţi de

Dumnezeu pentru a menţine biserica deja existentă, nu ar trebui să fie aşezaţi

într-un context al plantării de biserici. De asemenea, pastorii pe care Dumnezeu

i-a înzestrat pentru plantarea de biserici, se vor simţi nefericiţi daca sunt puşi să

menţină o organizaţie existentă.

Literatura referitoare la plantarea de biserici identifică patru feluri de lideri

de biserică. Fiecare corespunde uneia din fazele ciclului de viaţă. Primul tip de

lider de biserică este numit "catalizatorul". Acest lider înzestrat este capabil să

înceapă biserica de la zero şi să îi ofere ingredientele cele mai de bază: oamenii.

De fapt, aceşti lideri sunt capabili să facă biserica să crească până la aproximativ

100 de membri, dar dacă ei continuă să o conducă mai departe, se confruntă de

obicei cu un declin rapid. Un lider catalitic are multe ridicări şi căderi şi se poate

descuraja uşor.

Liderii catalitici ar trebui probabil mutaţi atunci când ating punctul maxim,

înainte ca biserica să înceapă să scadă. Aceşti lideri pot continua să ridice noi

biserici. Liderul catalitic este bun pe termen scurt, dar nu pentru un traseu lung.

De fapt, acest tip de lideri este cel mai dificil de coordonat pentru cele mai multe

conferinţe. Ele nu ştiu cum să procedeze cu ei, pentru că ei se mută mereu în

locuri noi, rareori stau un an sau doi în acelaşi loc, conform sistemului pastoral

prezent. Cei mai mulţi evanghelişti full-time sunt catalizatori. De aceea, ei sunt

foarte eficienţi ca evanghelişti, dar de multe ori ineficienţi ca pastori locali, stabili.

Darurile lor tind să facă din ei nişte antreprenori.

94

Page 95: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Liderul catalitic este un excelent plantatori de biserici. De fapt,

evangheliştii care obosesc să se mute la fiecare şase săptămâni pentru o nouă

campanie şi ar dori să mai stea, ar trebui plasaţi în plantarea de biserici. Însă, cei

mai mulţi dintre ei, atunci când au copii de crescut, se stabilesc, pentru a fi

pastori. Aceasta experienţă este adesea frustrantă nu doar pentru ei, ci şi pentru

adunare. Cât de bine ar fi ca aceştia să fie plasaţi în plantarea de biserici, astfel

încât ei s-ar putea stabili unul sau doi ani pentru a pune pe picioare o biserică,

după care pot merge în alt loc, pentru o nouă plantare. Aceasta ar asigura atât

stabilitate evanghelistului, dar ar spori şi mărturia pe care trebuie să o dea

biserica.

Al doilea tip de lider de biserică este organizatorul. Această persoană este

capabilă să preia lucrarea acolo unde a lăsat-o catalizatorul. Organizatorul îi

ajută pe oameni să-şi găsească locul în biserică, astfel încât totul să meargă

bine. În timp ce catalizatorul nu are abilităţi organizatorice, pentru celălalt

acestea reprezintă punctul lui forte. Oamenii sunt organizaţi, se descoperă

darurile lor spirituale şi sunt plasaţi în lucrare. Lucrurile încep cu adevărat să

meargă, iar biserica intră într-o fază de creştere remarcabilă, sub conducerea

unei astfel de persoane. Acest lider s-ar putea să nu fie capabil să înceapă o

biserică din nimic, dar el sau ea are abilitatea de a organiza acel grup iniţial,

astfel încât creşterea să aibă loc cu adevărat. Când totul este bine organizat şi

merge bine, organizatorul se plictiseşte şi este gata să meargă mai departe,

pentru o altă experienţă mai profundă. Atât capacităţile catalizatorului, cât şi ale

organizatorului, sunt necesare pentru succesul unei biserici. Dacă plantatorul de

biserici este un catalizator, dar nu are şi capacităţi organizatorice, va trebui

făcută o înlocuire în cursul primilor doi ani de la naşterea bisericii. Totuşi, anumiţi

indivizi au fost în mare măsură înzestraţi de Dumnezeu, încât ei pot fi atât

catalizatori, cât şi organizatori. Aceştia pot fi pastori buni, pentru că ei pot atât să

fondeze o biserică, dar să o şi facă să meargă bine şi să se extindă. Aceste

daruri sunt ceva rar astăzi. Probabil că, pe măsură ce biserica continuă să se

orienteze în direcţia unei mişcări de plantare de biserici, Dumnezeu îi va da mai

mulţi oameni înzestraţi pentru a fi catalizatori-organizatori.

95

Page 96: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

O altă posibilitate în plantarea de biserici este aceea de a crea o echipă.

(Amintiţi-vă că Isus i-a trimis doi câte doi). Într-o echipă de plantare de biserici,

unul va fi catalizatorul şi celălalt organizatorul. Aceasta va face posibil ca ei să se

completeze unul pe altul prin darurile lor şi să poată rămâne amândoi în noua

biserica mai mult timp. Pavel a fost probabil un organizator catalitic, iar

Dumnezeu l-a folosit în mare măsură pentru a planta multe biserici de succes.

Al treilea tip de lider este "operatorul". Acesta este liderul înzestrat să

menţină status-quo-ul (atunci când acesta este bun). Persoana nu încearcă să

modifice ceea ce a fost creat, dar menţine biserica într-o bună funcţionare.

Aceştia sunt oamenii planificărilor multiple, care ştiu cum să opereze cu ceea ce

deja merge bine. Cei mai mulţi pastori au fost pregătiţi pentru a fi operatori -

pastori de schimb ai bisericilor existente. Aceştia nu sunt lideri lipsiţi de valoare -

biserica are nevoie de mulţi ca aceştia pentru a menţine în viaţă bisericile

existente - dar aceşti lideri foarte rar pot fi buni plantatori de biserici.

Al patrulea tip de lider a fost numit "stimulatorul". Această persoană este

specializată în salvarea bisericilor din faza de declin. Într-un fel, el se aseamănă

cu catalizatorul, caracteristicile lor sunt cumva similare, dar principala lui

preocupare este biserica existentă şi nu începerea uneia noi. Stimulatorii se

împart în două categorii. Primii sunt restauratorii, care sunt capabili să preia o

biserică atunci când se află pe latura descendentă şi să recreeze din ea o

biserică vie, sănătoasă şi aptă de reproducere. A doua categorie o reprezintă

terminatorii, pe care Dumnezeu i-a înzestrat să închidă o adunare existentă.

Unele biserici şi-au încheiat ciclul de viaţă şi au nevoie să îşi accepte moartea cu

demnitate. Ele pot comemora ceea ce Dumnezeu a făcut în dreptul lor, dar

trebuie să înţeleagă că a venit timpul ca să predea "ştafeta" unei noi generaţii de

biserici. Multe biserici continuă să existe, ştiind că moartea lor este inevitabilă.

Unele sunt susţinute de un sistem de menţinere a vieţii, care le împiedică să

moară cu eleganţă. Ele sunt "legume", dar continuă să ţină nişte forme. Poate că

Dumnezeu a înzestrat anumiţi lideri să producă un final reuşit al vieţii uneia care

a fost odată o biserică deosebită, dar al cărei ciclu de viaţă a luat acum sfârşit.

96

Page 97: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Cei care aleg oamenii pentru plantarea de biserici trebuie să facă o

analiză atentă a calităţilor de lider ale acestora, pentru a fi sigur că a ales

persoana potrivită. Catalizatorii şi organizatorii realizează cea mai bună plantare

de biserici. Înainte de a alege o persoană pentru plantarea de biserici şi înainte

ca persoana să creadă că Dumnezeu a ales-o pentru aceasta, trebuie făcută o

analiză a calităţilor sale de lider. Multe încercări de plantare de biserici eşuează

pentru că a fost făcută o alegere greşită a liderului. Nimic nu este mai important

pentru plantarea bisericii ca alegerea persoanei potrivite.

Caracteristicile plantatorului de biserici

Cu câţiva ani în urmă, un mic grup de adventişti interesaţi de plantarea de

biserici s-a întâlnit cu un consultant în domeniu. Acest profesionist a început prin

a ne trece printr-un proces de decizie referitor la cum ar trebui sa arate un

plantator de biserici în Biserica Adventista de Ziua a Şaptea. În cele din urmă,

am ajuns la următoarea definiţie:

Un bun plantator de biserici adventiste

- manifestă:

• O dorinţă puternică, plină de pasiune, pentru câştigarea celor pierduţi,

precum şi

• Iubire necondiţionată şi acceptarea tuturor oamenilor;

- organizează astfel încât:

• Fiecare individ să primească îngrijire şi să crească

• Fiecare membru să fie implicat în lucrare

• Resursele bisericii se concentrează în câştigarea celor pierduţi;

- prezintă servicii divine prin care:

• Cei însetaţi sunt atraşi la Hristos

• Viaţa celor credincioşi este reînnoită printr-o închinare vie faţă de Hristos

• Credincioşii sunt încurajaţi să crească în Hristos, în contextul moştenirii şi

teologiei adventiste.

97

Page 98: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

După elaborarea acestei definiţii, consultantul a condus mai departe grupul

nostru să descopere caracteristicile necesare unui plantator ideal, pentru ca el să

planteze o astfel de biserică. Grupul a fixat cinci calităţi profesionale şi cinci

calităţi personale care ar fi absolut necesare pentru un plantator de biserici.

Prima din cele cinci calităţi profesionale este aceea de a fi vizionar. Un

plantator de biserici trebuie să poată avea viziunea despre ceea ce Dumnezeu

cere noii biserici să facă şi să poată implica în aceasta un număr semnificativ de

oameni. A doua calitate profesională este cea de lider. Călăuzit de viziunea în

care Dumnezeu este Cel Care conduce, plantatorul de biserici trebuie să fie şi el

un conducător de oameni. Un lider este definit ca o persoană pe "care oamenii o

urmează ". Liderii pot fi buni sau răi, dar nimeni nu poate fi lider dacă nu există

oameni care să îl urmeze.

A treia calitate cerută este cea de evanghelist. Nu este suficient să poţi

galvaniza un grup de oameni şi să le transmiţi entuziasmul de a începe o

biserică. Plantatorul de biserici trebuie să fie şi evanghelist. Dacă dorinţa noastră

ar fi doar aceea de a planta biserici prin redistribuirea sfinţilor, atunci această

caracteristică nu ar fi necesară, dar din moment ce scopul nostru în plantarea de

biserici trebuie să fie orientat spre seceriş, plantatorul de biserici trebuie să fie un

câştigător de suflete. Dacă plantatorul de biserici nu câştigă suflete, atunci nici

turma lui nu o va face. Nici o persoană care nu câştigă suflete nu ar trebui

invitată să planteze biserici. Dorinţa de a câştiga suflete nu trebuie niciodată

confundată cu abilitatea de a o face. Existenţa acestei abilităţi ar trebui dovedită

înainte ca persoana să obţină suportul bisericii pentru plantarea de biserici.

Plantatorul de biserici care nu câştigă suflete va aduce roade după soiul lui.

A patra calitate este comunicarea. Deoarece o parte aşa de mare a lucrării

depinde de capacitatea de a comunica cu claritate, este o necesitate vitală ca

plantatorul de biserici să fie abil în comunicare. Această calitate poate fi uşor

identificată, astfel încât aceia care deliberează vor şti dacă persoana luată în

discuţie pentru plantare de biserici a demonstrat abilitatea unei bune comunicări,

prin predicare, învăţarea altora şi în comunicarea internă cu ceilalţi membri şi cu

personalul de conducere.

98

Page 99: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

A cincea calitate este deţinerea cunoştinţelor legate de plantarea de

biserici. Există o informaţie de bază care trebuie cunoscută înainte ca persoana

să înceapă procesul de plantare. Aceste cunoştinţe pot fi obţinute printr-o lectură

extensivă, prin participarea la un curs academic de plantare de biserici, sau prin

participarea la conferinţele Seeds. Familiarizarea cu cercetările moderne pe

tema plantării de biserici va ajuta persoana să evite multe capcane despre care

ar trebui să înveţe altfel prin încercare şi eroare.

Pe lângă aceste calităţi profesionale, grupul a identificat şi cinci calităţi

personale pe care ar trebui să le deţină un plantator ideal de biserici adventiste.

Prima este capacitatea de relaţionare. Deşi abilităţile de relaţionare sunt

importante pentru orice tip de lucrare, ele au o importanţă deosebită în plantarea

de biserici. Într-o biserică deja formată, pastorul are prieteni, care îl aşteaptă să

vină. Dar când o biserică trebuie plantată, nu este nimeni care să aştepte. Dacă

oamenilor nu le place plantatorul, ei nu vor sta cu el. Abilităţile relaţionale sunt

necesare pentru a aduna grupul iniţial de adventişti care va forma nucleul şi sunt

la fel de necesare pentru a începe câştigarea altora şi pentru împrietenirea cu

oamenii.

A doua calitate personală, caracterul, este absolut de bază. Un plantator

de biserici nu trebuie să se afişeze ca un sfânt, dar nici nu trebuie să manifeste

fisuri în caracter. Dacă există fisuri de natură morală sau financiară în caracter,

ele vor fi descoperite foarte repede într-o situaţie de stres care apare de obicei în

plantarea de biserici. Este absolut necesară investigarea reputaţiei de caracter a

persoanei propuse pentru a fi plantator de biserici, înainte de a se face investiţia.

A treia calitate personală cerută este solidaritatea familială. Presiunea

exercitată de plantarea de biserici poate foarte uşor fractura orice relaţie maritală

care nu are o bază solidă. Mulţi plantatori de biserici şi-au distrus familiile pentru

că această problemă nu a fost observată înainte ca ei să înceapă plantarea

bisericii. Plantarea de biserici este o profesie care aduce singurătate, mai ales

pentru partenerul de viaţă. De aceea este aşa de esenţial un sistem de suport

pentru plantatorii de biserici. Nimeni nu ar trebuie să intre în plantarea de biserici

dacă nu are un mariaj solid.

99

Page 100: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

A patra calitate personală necesar este stabilitatea emoţională. Pentru că

plantatorii de biserici trec prin multe momente de singurătate, cei ale căror

emoţii nu sunt stabile pot fi uşor descurajaţi. Sunt multe "suişuri" în plantarea de

biserici, dar între acestea sunt şi multe "coborâşuri". Dacă o persoană nu poate

rezista la "coborâşuri", el sau ea nu va experimenta nici "suişurile". Plantatorii de

biserici nu ar trebui să depindă prea mult de alţii sau să îi manipuleze pe alţii

pentru a-şi împlini scopurile.

Ultima calitate personală este înclinaţia spre rugăciune şi viaţă spirituală.

Aceasta nu a fost lăsată la urmă pentru că este de cea mai mică importanţă, ci

tocmai pentru că este cea mai importantă. Studiul plantării de biserici a arătat

mereu că rugăciunea este ingredientul esenţial al vieţii plantatorului de biserici. În

capitolul următor vom discuta despre importanţa rugăciunii, dar în cazul de faţă

accentul nu cade pe rugăciunea în grup, ci pe viaţa personală de rugăciune a

plantatorului. Plantatorii spirituali, care se roagă, vor produce biserici spirituale,

care se roagă.

Pe lângă aceste caracteristici de bază, mai există câteva alte competenţe

care trebuie dovedite în viaţa plantatorului de biserici. Plantatorul trebuie să se

motiveze singur. Nimeni nu stă cu el zilnic să vadă dacă treaba este făcută.

Oamenii care au nevoie de cineva care să le urmărească programul nu ar trebui

să devină plantatori de biserici.

Mai mult, plantatorul trebuie să fie adaptabil şi flexibil. Cineva poate

începe lucrarea de plantare având în minte un plan, dar care în practică nu va

merge. Plantatorii de calitate îşi vor da mereu seama de astfel de situaţii şi vor

schimba planul şi metodele de lucru, pe măsură ce interacţionează cu oamenii

pe care caută să îi câştige. Din acest motiv, persoanele tinere realizează de

obicei plantări mai bune decât cele mai în vârstă, deoarece sunt mult mai flexibile

prin natura lor. Cu cât o persoană îmbătrâneşte, cu atât tinde să devină mai

inflexibilă. Desigur, întotdeauna există excepţii.

Un plantator de biserici trebuie să aibă o bună stimă de sine. O persoană

care nu are sentimentul propriei valori nu poate deveni un bun plantator de

biserici. Atunci când persoanele cu stimă de sine scăzută încearcă o plantare

100

Page 101: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

care nu merge, rezultatul va fi o stimă de sine şi mai scăzută. Un plantator de

biserici trebuie să manifeste încredere că Dumnezeu poate face un lucru mare şi

deosebit prin oamenii care se adună să ridice o biserică nouă. Plantatorul de

biserici are rolul principal pentru a crea credinţă în grupul care plantează noua

biserică.

O ultimă caracteristică este loialitatea faţă de biserică. Deoarece se

urmăreşte plantarea unei Biserici Adventiste de Ziua a Şaptea, plantatorul

trebuie să fie deosebit de loial bisericii care îl sprijină. Această loialitate trebuie

văzută în dorinţa de a planta o biserică loială credinţei şi doctrinei adventiste.

Adventiştii cred că Dumnezeu i-a adus la existenţă şi le-a încredinţat

transmiterea unei solii speciale a adevărului pentru ultimele ore ale pământului.

Mulţimile trebuie câştigate cu ceea ce este adevărat, nu cu versiuni compromise

ale soliei.

În cadrul adventismului au existat întotdeauna diferenţe cu privire la

lucrurile neesenţiale, dar a existat în acelaşi timp şi o loialitate neclintită faţă de

stâlpii de credinţă. Plantatorii pot fi diferiţi ca metodologie folosită, dar ei nu

trebuie să aibă nici o îndoială în legătură cu stâlpii credinţei advente. În alegerea

plantatorilor de biserici, acesta este un aspect care nu trebuie niciodată neglijat,

altfel dezastrul este deja proiectat pentru noua biserică. Istoria bisericii a fost

presărată cu "mari" predicatori care au crezut că ei pot planta biserici mari,

părăsind staulul adventist.

Legată de loialitatea faţă de învăţăturile bisericii trebuie să fie colaborarea

reală dintre plantatorul de biserici şi conferinţa locală în al cărei teritoriu biserica

va fi plantată. Noi nu plantăm biserici independente de adventism - toate

bisericile sunt o parte a sistemului de biserici surori dintr-o anumită conferinţă

dată. De aceea, nimeni nu poate planta o biserică fără să se consulte cu

conferinţa locală. Indivizii care sunt cunoscuţi că lucrează independent de

conferinţă ar trebui cercetaţi cu atenţie înainte de a fi susţinuţi în eforturile lor de

plantare.

Evaluarea

101

Page 102: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Tot ceea ce s-a scris până acum în acest capitol a avut în vedere un lucru

foarte important: fiecare persoană care va fi susţinută ca plantator de biserici

trebuie înainte de toate să fie evaluată. Această evaluare trebuie făcută foarte

amănunţit şi trebuie avute în vedere în special caracteristicile necesare unui

plantator de biserici aşa cum au fost expuse în acest capitol. Biserica Adventistă

are deja un sistem prin care se poate face această evaluare. Conferinţele pot

trimite indivizii la centrul de evaluare. Procesul de evaluare desfăşurat în patru

zile este probabil cea mai bună metodă pentru a cunoaşte dacă o persoană

poate intra în plantarea de biserici.

Centrul de evaluare serveşte pentru două scopuri. Mai întâi el este util

acelor indivizi care se întreabă dacă Dumnezeu i-a înzestrat cu daruri pentru

plantarea de biserici. Ei doresc să fie evaluaţi în legătură cu această chemare.

Ei parcurg procesul de evaluare dorind să ştie pentru ei înşişi dacă sunt chemaţi

să planteze biserici. În al doilea rând, procesul de evaluare ajută conferinţele să

afle dacă un individ ar trebui să planteze biserici, înainte de a fi investiţi mii de

dolari în proiectul prezentat de acea persoană.

Evaluarea lucrătorilor, atât laici cât şi pastori, este probabil cel mai bun

indicator al succesului viitoarei biserici plantate. Folosirea oamenilor recomandaţi

de centrul de evaluare va avea ca rezultat plantarea unor biserici de succes.

Procesul de evaluare nu este 100% garantat, dar plantările de succes se

realizează într-un procent mai mare atunci când sunt urmate recomandările

centrului de evaluare.

Ce se întâmplă în procesul de evaluare? La început, individul face o

cerere pentru a fi admis la evaluare. Urmează un interviu telefonic. Dacă interviul

iniţial este favorabil, i se trimit câteva formulare şi teste de personalitate pentru a

le completa şi, totodată, i se cer recomandările, pentru a fi evaluate. Apoi,

persoana este invitată să vină la evaluare. Dacă în timpul investigaţiei iniţiale

sunt descoperite anumite probleme, persoana nu este invitată la evaluare.

Procesul actual de evaluare necesită patru zile de activitate intensă. Este

prezent un grup de evaluatori, de obicei câte unul pentru fiecare cuplu care este

investigat. El urmăreşte candidaţii în activitatea prezentă, cum ar fi predicarea,

102

Page 103: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

realizarea activităţilor grupelor mici, participarea în grupe, precum şi

evanghelizarea. Cu fiecare cuplu se realizează interviuri personale. În fiecare

după amiază evaluatorii se întâlnesc pentru câteva ore, pentru a discuta despre

ceea ce au observat şi a ajunge la un consens cu privire la fiecare candidat. În

final, în ultima zi, evaluatorii vor ajunge la un consens cu privire la potenţialul

fiecărui candidat pentru plantarea de biserici şi vor prezenta recomandarea lor

candidatului şi conferinţei sponsorizatoare.

Procesul de evaluare nu este o sarcină uşoară, nici pentru evaluatori şi

nici pentru cei evaluaţi, dar este cel mai bun indicator al performanţei viitoare a

persoanei în lucrarea de plantare de biserici. El va decide dacă persoana are sau

nu calităţile personale şi profesionale necesare unei plantări de succes.

Evaluările pentru plantatorii de biserici se realizează de câteva ori pe an.

Cererile pentru evaluare trebuie depuse cu câteva luni înainte, pentru a rămâne

timp pentru activitatea necesară. Informaţiile referitoare la următoarea evaluare

şi la modalitatea de prezentare a cererii pot fi găsite pe site-ul www.nadei.org.

Căutaţi la secţiunea church planting de sub titlul assessment.

Dacă nu aveţi această posibilitate, sunaţi la NADEI la (616) 471-9220

pentru a primi informaţiile necesare.

Unde găsim plantatori de biserici?

Atunci când analizăm calităţile necesare pentru un plantator de biserici,

preocuparea imediat următoare este: unde va găsi biserica astfel de oameni?

Aceste calităţi nu le întâlnim la marea majoritate a clerului care este angajat în

zilele noastre. Iar oamenii se implică în lucrare cu viziunea pe care ei o au

despre aceasta. Atâta timp cât cererea prezentă este pentru pastori pricepuţi în

menţinerea bisericilor existente, cei care sunt înzestraţi în acest sens sunt de

obicei şi cei care aleg să intre în rândul clericilor. Dacă, pe de altă parte, biserica

începe să folosească modelul antreprenorial, vor fi atraşi în rândul clericilor cei

mai agresivi. Aceşti oameni plini de energie, înzestraţi cu darurile necesare

plantării de biserici, nu îşi găsesc un loc pe măsura lor într-o biserică cu roluri

clericale tradiţionale. De aceea, mulţi dintre ei optează pentru alte chemări.

103

Page 104: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Dacă adventismul trebuie să fie o mişcare a plantării de biserici, atunci

biserica trebuie să înceapă să atragă un număr semnificativ de plantatori de

biserici calificaţi. Există tentaţia de a-i căuta pe aceştia în rândurile membrilor

actuali ai clerului. Dar ei nu vor fi găsiţi aici într-un număr suficient pentru a

înfiinţa marele număr de noi biserici necesare. Atunci, unde ar trebui să fie

căutaţi aceşti plantatori?

Isus ne-a spus ce să facem după ce am văzut marea nevoie a secerişului.

Matei 9:38 ne îndeamnă să Îl rugăm pe Domnul secerişului să trimită lucrători.

Sună aşa de simplu, încât puţini o iau în serios, deşi aceasta este porunca lui

Hristos privind secerişul. Observaţi însă că rareori ajung astfel de rugăciuni la

Dumnezeu, până când biserica nu vede marele seceriş pe care Dumnezeu l-a

pregătit. Dacă Dumnezeu ne-a poruncit să mergem şi să plantăm biserici, El va

asigura şi lucrătorii necesari pentru împlinirea poruncii Sale. Amintiţi-vă că aceste

biserici sunt înfiinţate cu scopul de a aduna secerişul şi nu pentru redistribuirea

sfinţilor. Liderii pentru care trebuie să ne rugăm sunt aceia care vor planta

biserici pentru marele seceriş pregătit de Dumnezeu.

Ellen White ne-a arătat o posibilă sursă de plantatori de biserici: "Atunci

când sunt înfiinţate biserici, ar trebui să li se arate faptul că şi din rândurile lor

trebuie să plece bărbaţi care să ducă adevărul altora, şi să înalţe noi biserici."3

Cei mai mulţi dintre aceia care vor planta sute de noi biserici adventiste

astăzi nici nu sunt adventişti. Ei se află acum în câmpul care trebuie secerat,

aşteptând să fie adunaţi. Interesant, Ellen White declară că noii convertiţi vor fi

plantatori de biserici. Aceasta probabil pentru că zelul lor evanghelistic este mult

mai înalt. Ei trebuie instruiţi şi plasaţi într-o echipă, împreună cu cineva

experimentat în adventism, pentru că Dumnezeu ne sfătuieşte să-i folosim.

Secerişul va aduce mai mulţi secerători.

Mişcarea de plantare de biserici presupune ca adventismul să investească

în mod continuu în instruirea de noi lideri. Pastorii şi evangheliştii înţelepţi vor

identifica imediat potenţialii lideri din secerişul adunat de ei. Instruirea liderilor ar

trebui să înceapă imediat, nu ca o instruire academică formală, ci ca una "la locul

de muncă". Înainte de a merge la seminar, oamenii trebuie să fi demonstrat deja

104

Page 105: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

calităţi de lider. Seminarul ar trebui să îi pregătească numai pe aceia care au

demonstrat că sunt lideri reproductivi.

Apostolul Pavel a spus clar: "Şi ce-ai auzit de la mine, în faţa multor

martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe

alţii."4 Apostolul Pavel declară că este mai important să câştigi un câştigător de

suflete, decât un suflet. Dacă biserica doreşte să devină un sistem reproductiv,

trebuie să dezvolte lideri care să formeze noi lideri. Astfel, fiecare persoană

câştigată la Hristos trebuie să câştige şi ea pe altcineva, care să câştige pe

altcineva etc. Astfel, caracteristica biblică a adevăratului lider este aceea că el va

pregăti un alt lider, care va pregăti un alt lider etc. Numai atunci va putea biserica

din America de Nord să planteze un număr semnificativ de noi biserici şi să

pregătească lideri potriviţi pentru atingerea acestei ţinte.

La modul ideal, cei care nu sunt lideri reproductivi nu ar trebui să intre

niciodată în rândurile clerului. Aceasta înseamnă că oamenii care nu au produs

deja alţi lideri sau nu au câştigat un alt suflet la Hristos, nu ar trebui chemaţi să

fie clerici. Acest lucru este dificil de realizat în timpul seminarului; de aceea,

indivizii ar trebui să demonstreze capacitatea reproductivă înainte de a fi la

seminar. Acest model va crea un nou tip de clerici şi este un pas în crearea

liderilor necesari unui sistem reproductiv.

Bob Logan, o autoritate în materie de plantare de biserici, sugerează

câteva locuri în care pot fi căutaţi candidaţii pentru plantare.5 În primul rând, el

sugerează să urmărim pastorii care au eşec la începutul pastoraţiei. Evident, nu

toţi aceştia vor deveni buni plantatori de biserici, dar dacă ei au eşuat pentru că,

fiind lideri catalitici, au fost frustraţi prin ritmul lent al bisericii orientate spre a se

menţine, ar putea fi candidaţi buni pentru plantarea de biserici. Liderul catalitic

este extrem de frustrat în primul district. De obicei, administraţia încearcă să

calmeze astfel de oameni şi să îi transforme în lideri care să fie mulţumiţi cu

status-quo-ul. Ar fi mult mai fructuos dacă aceşti pastori ar fi plasaţi în plantarea

de biserici, unde capacităţile şi darurile lor catalitice să îi propulseze spre o

performanţă înaltă. În loc de aceasta, administratorii şi pastorii catalitici intră de

obicei în conflict şi, deseori, astfel de oameni sunt scoşi din pastoraţie.

105

Page 106: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Loggan sugera, drept o alta sursă de plantatori de biserici, studenţii de

seminar cu rezultate slabe. Aceasta necesită o explicaţie. Logan se gândea la

studenţii care nu participă la ore pentru că sunt prea ocupaţi cu lucrarea.

Implicarea în lucrare este pentru ei o preocupare mai mare decât pregătirea

academică. Aceşti studenţi reprezintă o frustrare pentru seminar şi ei au nevoie

de disciplina impusă de acesta, dar conferinţele ar fi încântate să îi angajeze

pentru a planta biserici.

Loggan sugerează mai departe că o sursă de plantatori de biserici o

reprezintă cei care sunt membri în bisericile mari, care creează probleme şi pun

multe întrebări. Aceştia reprezintă de asemenea o mare frustrare pentru

conducerea bisericii. Acum, anumiţi oameni sunt cu adevărat sursa multor

probleme şi este clar că ei nu pot fi plantatori de biserici. Dar există şi oameni cu

mari înzestrări de lideri, care nu au putut fi puşi în valoare datorită prezenţei

liderilor din acea biserică mare. Ei ar putea chiar să refuze poziţii de conducere,

pentru că ar simţi că îşi pierd timpul modul de a se lucra în prezent. Ei probabil

că sunt tipul de antreprenori care trebuie să lucreze la ceva nou. De multe ori,

bisericile pierd aceşti oameni pentru că darurile lor de a începe ceva nou nu sunt

cunoscute şi ei nu sunt instruiţi pentru o astfel de lucrare. Dimpotrivă, ei sunt

văzuţi ca surse de probleme şi ceilalţi respiră uşuraţi atunci când aceştia pleacă.

Pregătirea pentru a planta biserici

Până acum am căutat sursele pentru potenţialii plantatori de biserici. În

această secţiune finală a capitolului vom analiza pe scurt un program de instruire

pentru plantatorii de biserici, după ce ei au fost selectaţi. Vom prezenta aici doar

câteva sugestii, şi nu în mod exhaustiv. De fapt, nu poate fi urmat acelaşi proces

de instruire pentru toţi potenţialii plantatori. Ceea ce vrem să susţinem aici este

doar că ei trebuie să primească o anumită pregătire pentru lucrarea pe care

trebuie să o realizeze ca plantatori de biserici.

Evident, prima fază a instruirii unui potenţial plantator de biserici ar fi

trimiterea candidatului la centrul de evaluare, pentru a fi evaluat de observatori

106

Page 107: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

independenţi. Ei vor recomanda persoana pentru plantarea de biserici, sau o vor

recomanda pentru a fi pregătită.

Dacă persoana este absolventă de liceu, el sau ea ar trebui să meargă la

seminar. În zilele noastre, seminariile adventiste sunt orientate spre misiune şi

pregătesc lideri care sunt atraşi de seceriş. Uneori, aceşti lideri sunt frustraţi în

contextul modului de a lucra în prezent şi ar funcţiona cel mai bine în contextul

plantării de biserici. În trecut, mulţi administratori vedeau în seminar un loc în

care candidaţii pentru lucrare îşi pierdeau zelul evanghelistic. Acum nu mai este

aşa. Astăzi la seminar misiunea şi evanghelizarea sunt implantate chiar în

mentalitatea studentului. Va trebui ca seminarul să contribuie la dezvoltarea

plantării de biserici, prin crearea unui circuit de pregătire în acest scop.

Seminarul va răspunde nevoilor din câmp dacă va şti că va exista o cerere

pentru a angaja oameni ca plantatori de biserici. Astăzi, fiecare student cu

pregătirea în Master of Divinity trebuie să participe la cursurile pentru plantarea

de biserici şi mulţi seminarişti participă la conferinţele Seeds.

Cu toate acestea, plantatorilor de biserici li se cere mai mult decât o

instruire academică. După ce au absolvit seminarul, studenţii trebuie să lucreze

sub îndrumarea unor pastori care să-i supravegheze, pentru ca ei să-şi dezvolte

abilităţile necesare plantării de biserici. Cea mai mare parte a zelului

evanghelistic se pierde atunci când tinerii începători părăsesc seminarul şi intră

în grija unor pastori care nu îi ajută să-şi dezvolte adecvat aceste abilităţi.

Această fervoare evanghelistică se stinge apoi când tinerii pastori sunt plasaţi

într-un district în care nu se întâmplă sau nu s-a întâmplat nimic, şi unde nimeni

nu aşteaptă să se întâmple ceva. Rezultatul final este că, orice ar încerca noii

pastori să facă, nimic nu merge şi ei ajung la concluzia că tot ce au învăţat în

seminar nu se potriveşte cu ceea ce este în lumea reală. Asemenea experienţe

marchează viaţa profesionala a multor pastori, astfel încât chiar atunci când ei

ajung într-un district în care ar trebui să se întâmple ceva, nimic nu se întâmplă,

pentru că ei deja gândesc că "nimic nu merge".

Dimpotrivă, plasaţi noii pastori în contextul plantării de biserici, unde să fie

ajutaţi de o îndrumare permanentă din partea plantatorilor de biserici

107

Page 108: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

experimentaţi. Faceţi ca aceşti noi pastori să înveţe în timp ce lucrează, nu pe

cont propriu, ci sub tutela unor plantatori experimentaţi. De fapt, acest model ar fi

extins dacă instruirea unora din pastorii de la seminar ar presupune şi trecerea

lor prin câmpul de lucru în contextul prezent. De obicei, seminarul caută moduri

de a separa curriculumul de la Master of Divinity de lucrarea din câmp.

Instruirea despre care am vorbit aici s-a referit în principal la clerul care

urmează să planteze biserici, dar ce să spunem despre pregătirea laicilor? Dacă

Biserica Adventistă trebuie să devină o mişcare laică, ea trebuie să pregătească

şi să mobilizeze cu succes o mare armată de plantatori de biserici laici. Şi

aceştia trebuie evaluaţi. Ei nu vor primi însă aceeaşi educaţie extensivă ca şi

personalul clerical.

Ce se poate face? După ce plantatorii laici au fost identificaţi şi evaluaţi, ar

trebui să fie îndrumaţi să citească pe tema plantării de biserici. Ei ar trebui

înrolaţi într-un program de instruire pentru plantarea de biserici, care să se

desfăşoare în fiecare conferinţă sau uniune. Acest program ar trebui să includă

cursuri scurte asupra credinţei advente, politică, istorie, metodologia

evanghelizării şi plantării de biserici. Aceste cursuri ar putea fi predate de pastori

care fac misiune sau de administratori, sau poate seminarul ar putea elabora un

program cu diplome, desfăşurat în diferite locuri din câmp, care ar putea oferi o

educaţie seminarială pentru aceşti potenţiali pastori laici. Un curs seminarial

asupra plantării de biserici este deja disponibil prin educaţia la distanţă.

Pastorii laici vor avea nevoie atât de instruire, cât şi de o monitorizare

constantă şi de sprijin, pe măsură ce se implică în procesul de plantare de

biserici. Problema nu ţine de a avea sau a nu avea încredere în ei, ci mai

degrabă de a le oferi sprijinul necesar pentru a deveni plantatori laici de succes

şi pentru a planta adevărate biserici adventiste.

Deoarece acesta este un domeniu încă nedezvoltat în adventism, va fi

nevoie de un studiu constant pentru a putea înţelege cum este mai bine să

procedăm. Ceea ce oferim aici sunt doar sugestii pentru a începe să discutăm şi

să dezvoltăm un sistem de pregătire necesar. Dacă Biserica Adventistă ia în

serios necesitatea de a deveni o mişcare reproductivă, ea trebuie să dea o

108

Page 109: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

atenţie mare acestui proces de instruire. Nu este suficientă doar o pregătire, ci

important este acel ceva care trebuie făcut pentru a pregăti adecvat o întreagă

generaţie nouă de potenţiali plantatori de biserici.

109

Page 110: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

7

Căi de a începe noi biserici În acest capitol dorim să analizăm diferite metode prin care se pot începe

noi biserici, precum şi unele dintre modelele variate care s-au dezvoltat astăzi.

Înainte de a începe plantarea, trebuie să stabilim cum să începem biserica,

precum şi tipul de biserică pe care o vom forma.

Divizarea

Cele mai multe biserici adventiste au luat naştere prin divizare. După

acest model, nucleul s-a format în interiorul bisericii mamă, înainte ca oamenii să

se mute şi să formeze o altă biserică. Acest model este bun pentru redistribuirea

sfinţilor, dar s-ar putea să nu fie cel mai eficient model pentru a planta o biserică

cu scopul de a strânge un seceriş. În acest model, un procent de aproape 100%

din membrii noii biserici provin dintr-o biserică deja existentă.

Problemele acestui model sunt întreite. De obicei, noua biserică este o

clonă a bisericii existente şi nu contribuie la creşterea varietăţii bisericilor,

necesară pentru a atrage un seceriş divers. În al doilea rând, acest model sperie

biserica deja existentă, pentru că o lasă fără mulţi membri. În al treilea rând, de

multe ori acest model nu reuşeşte să aibă un impact semnificativ în societate,

pentru că este compus în principal din membrii bisericii mamă.

Dar acest model nu este cu totul rău. O nouă biserică ia naştere şi, chiar

dacă nu va strânge o parte semnificativă a secerişului, noua biserică va câştiga

probabil mai mulţi oameni decât ar fi câştigat vechea biserică. Deoarece pentru

cele mai multe biserici adventiste acesta pare a fi singurul model posibil, este

imperativ să descoperim şi alte căi pentru a planta biserici eficiente în strângerea

secerişului.

110

Page 111: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Colonizarea

A doua sugestie pentru plantarea de biserici a fost numită "colonizare". În

acest model, câteva familii se mută într-o zonă albă, cu scopul de a ridica o

biserică nouă. Acest model a fost folosit extensiv în adventismul timpuriu şi este

un model pe care Ellen White l-a susţinut continuu. Ea a sfătuit mulţi adventişti

să nu colonizeze Battle Creek-ul, ci să se mute în zone în care nu sunt

adventişti, unde să ridice noi biserici. Acest model cere sacrificiu din partea

familiilor care se mută într-un loc nou, unde trebuie să îşi găsească slujbe noi şi

case. Dar prioritatea extinderii Împărăţiei îi motivează pentru acest sacrificiu

necesar pentru a înfiinţa o nouă biserică.

Mulţi cred că acest model cere ca oamenii să se mute în oraşe mici, unde

nu există prezenţă adventistă, pentru că oraşele mari au deja o biserică

adventistă. Acest model nu implică neapărat o astfel de mutare. Mult mai

importantă decât plasarea bisericilor adventiste în oraşe mici este

evanghelizarea oraşelor mari din America de Nord. Fără să neglijeze

evanghelizarea ariilor rurale, adventismul trebuie să recâştige oraşele pentru

Hristos. Acest model presupune ca oamenii să se mute în oraşe mari, unde este

nevoie de înfiinţarea unor noi biserici. S-ar putea ca în unele oraşe să existe deja

biserici adventiste, dar bisericile nou plantate se vor orienta spre câştigarea celor

care nu pot fi atraşi de bisericile existente.

Pentru a evita izolarea, este ideal să existe câteva familii care să se

implice împreună în proiectul colonizării. Aceste familii vor forma un nucleu bun

pentru a începe formarea unei noi biserici. Dar această biserică nu trebuie să fie

formată doar din nucleul care a venit în această nouă zonă; el trebuie să atragă

oameni, iar în urma secerişului să formeze biserica.

Paternitate accidentală

Al treilea model pentru a începe formarea unei noi biserici a fost numit

"paternitatea accidentală". Deşi nu a fost planificată înfiinţarea unei noi biserici,

aceasta a avut loc. Poate că o împărţire a bisericii sau alte crize au dus la

formarea unei biserici noi. Evident, acesta nu este cel mai bun mod pentru a

111

Page 112: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

începe o nouă biserică. Dar Dumnezeu foloseşte chiar şi o biserică împărţită

pentru slava Lui, prin faptul că, dintr-o situaţie cu potenţial negativ, El face să ia

naştere o nouă biserică. De fapt, deseori tensiunile apar pur şi simplu pentru că

biserica mamă este "însărcinată" şi refuză să dea viaţă.

Acest model de a începe o biserică este o încercare. Deoarece biserica nu

a fost înfiinţată cu scopul de a strânge secerişul, ea este obişnuită să se

preocupe de sine. Până acum, forţa care îi unea pe membri provenea din faptul

că ei aveau un inamic comun - biserica mamă. După ce această problemă a

dispărut, este posibil ca ei să înceapă să se lupte între ei. De aceea, este

imperativ ca această nouă biserică să înceapă imediat strângerea secerişului.

Acest lucru este dificil, dar este singura metodă prin care această biserică poate

să capete sănătate.

Multe biserici adventiste au fost formate după metoda paternităţii

accidentale. De aceea, ar fi cu atât mai bine să plantăm o biserică înainte ca să

iasă copilul din pântece. Bisericile plantate astfel vor produce mai puţine traume,

atât bisericii mamă, cât şi nou născutului. Nu vă fie frică să lăsaţi copilul să iasă

din pântece.

Parteneriatul

Un alt model care se potriveşte bine adventismului este modelul

parteneriatului. În acest caz, două sau trei biserici se alătură pentru a planta o

biserica nouă. Fără să fie necesar să se dividă o biserică existentă, acest model

presupune ca membrii câtorva biserici să se adune împreună pentru a forma

nucleul unei noi biserici. Acesta permite ca bisericile mici sa poată planta o nouă

biserică, fără să-şi rărească rândurile. Al doilea avantaj ar fi acela că este puţin

probabil ca noua biserică să fie o copie la indigo a bisericii mamă, din moment ce

"ADN"-ul provine nu numai de la o singură biserică. Plantarea de biserici nu

urmăreşte să cloneze o biserică existentă, ci să realizeze ceva cu totul nou.

Acest model are potenţialul ca acest lucru să se întâmple.

Am prezentat mai sus principalele modele prin care o biserică mamă

poate planta biserici total autonome. Există şi moduri prin care o biserică mamă

112

Page 113: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

poate planta o biserică nouă, fără să fie necesar să se despartă de copilul ei.

Aceste modele duc la plantarea de biserici semi-autonome.

Sateliţi răspândiţi

Acesta este numele primului model semi-autonom. Este un model rar

folosit de adventişti, deşi are un potenţial imens. Este de ajutor mai ales

bisericilor care se tem să planteze, de teamă să nu piardă prea mulţi membri. În

această variantă, biserica mamă plantează câteva ramuri în diferite zone ale

oraşului. Aceste ramuri sunt încă părţi ale bisericii mamă - doar că se întâlnesc

în locuri diferite. De exemplu, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea

"Metropolitan" a fost plantată iniţial în 1950. A fost o biserică de succes, cu mulţi

membri. Pe măsură ce oamenii s-au mutat în suburbii, biserica a cochetat cu

ideea mutării în suburbie, dar aceasta i-ar fi înstrăinat pe mulţi dintre membri. În

loc de aceasta, biserica a decis să planteze o ramură în suburbia de nord. Cei

care s-au mutat aici erau membri tot la "Metropolitan", dar se întâlneau în

satelitul din nord. În cele din urmă, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea

„Metropolitan” a plasat patru astfel de biserici satelit în jurul oraşului. Rezultatul a

fost că Biserica „Metropolitan” a continuat să crească într-un ritm accelerat.

Acest model se aseamănă cu o universitate care are câteva campusuri.

Există o singură biserică, cu acelaşi pastor; doar că membrii se adună în locuri

diferite. Pentru adventişti, ea prezintă câteva avantaje. Ea se aseamănă cu

districtul, cu excepţia faptului că în district bisericile sunt separate, independente,

dar slujite de acelaşi pastor. Modelul sateliţilor răspândiţi are avantajul că există

o biserică foarte mare, care oferă oamenilor opţiuni multiple şi în acelaşi timp are

intimitatea unei biserici mici. Ea are în mod literal avantajul de a fi în acelaşi timp

o biserică mică şi o biserică mare.

Bisericile care se tem să planteze ar trebui să se gândească serios la

acest model. În felul acesta, ele nu vor pierde nici membri şi vor putea în acelaşi

timp să extindă Împărăţia lui Dumnezeu. Biserica operează cu un singur buget,

dar oferă alocaţii speciale sateliţilor. Pastorul poate sluji întreaga biserică, dar

este mai bine dacă fiecare satelit are pastorul lui. În acest model, clădirea

113

Page 114: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

încetează să mai reprezinte o barieră pentru creşterea bisericii, pentru că

biserica poate planta noi sateliţi atunci când nevoia de spaţiu o cere.

Chiar dacă intenţia de început a fost ca noua plantă să fie o parte a

bisericii mamă, trebuie să recunoaştem că, odată cu trecerea timpului, satelitul ar

putea dori să devină autonom. O biserică mamă sănătoasă va accepta cu

amabilitate statutul de independenţă al noii adunări. Aceasta metodă este mai

puţin traumatizantă pentru biserica mamă decât ar fi plecarea membrilor într-o

adunare nouă, independentă de la început. Ea permite un proces lent de

tranziţie, pe măsură ce adunarea devine în cele din urmă autonomă.

Sateliţi apropiaţi

O variantă a modelului "sateliţilor răspândiţi" este modelul cu "sateliţii

adunaţi". În loc să se planteze adunări noi în locuri diferite, acest model

presupune plantarea unor adunări noi în aceeaşi clădire. Acest model a fost

folosit cu succes în adventism, mai ales când se începea o lucrare cu un nou

grup etnic.

Un exemplu în acest sens este o biserică cu vorbitori de limba engleză, în

care am condus de curând o serie de adunări evanghelistice, în cursul cărora am

botezat un grup de spanioli. Această adunare s-a gândit să înceapă să

organizeze în fiecare săptămână servicii divine separate, pentru noul grup de

spanioli. În câteva săptămâni, grupul de spanioli a depăşit numărul de treizeci de

persoane. Acum există două adunări în aceeaşi clădire în fiecare Sabat, ambele

aparţinând de aceeaşi biserică . Acest model deţine un potenţial remarcabil

pentru plantarea de adunări etnice în cadrul aceleiaşi biserici.

Cu timpul, biserica etnică poate ajunge să nu mai încapă în acel spaţiu şi

să dorească să plece într-un alt loc, dar acest model a asigurat posibilitatea de a

incuba o nouă biserică, fără prea multe cheltuieli. O altă variantă a acestui model

ar fi ca cele două adunări să devină independente, dar să continue să împartă

aceeaşi clădire. Între cele două grupuri ar trebui stabilit un contract financiar

pentru evitarea neînţelegerilor, iar independenţa celor două poate fi primul pas

spre desprinderea totală.

114

Page 115: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Servicii religioase multiple

Un model adiţional pentru plantarea unei noi adunări de către o biserică

mamă este ca aceasta să desfăşoare un program adiţional în Sabat dimineaţa.

Aceasta este o variantă a modelului de mai sus şi deţine un mare potenţial

pentru adventism. Unii ar putea spune că un alt serviciu divin nu înseamnă

plantare de biserică, dar oamenii care conduc servicii multiple vor observa că

fiecare serviciu divin atrage grupuri diferite de oameni, iar indivizii se ataşează de

obicei de unul dintre ele şi rareori se mută de la unul la altul. Astfel, în realitate, a

avea două sau trei servicii divine este acelaşi lucru cu a avea două sau trei

biserici diferite. Dacă analizăm situaţia din punct de vedere financiar îi înţelegem

sensul, mai ales dacă ne gândim la costul ridicat al clădirilor şi al proprietăţilor

din zilele noastre. Utilizarea multiplă a unei clădiri costisitoare echivalează cu o

bună isprăvnicie.

Bisericile adventiste care organizează două servicii divine cu succes,

adaptează de obicei fiecare serviciu la caracteristicile participanţilor. Existenţa

mai multor opţiuni va atrage mai mulţi oameni decât dacă ar exista un singur

serviciu divin, mai mare. Cele mai multe biserici organizează două servicii divine

datorită lipsei spaţiului. Aceasta era situaţia în generaţiile trecute, dar astăzi

organizarea altui serviciu divin nu este rezultatul aglomeraţiei, ci are drept scop

atragerea unor grupe diferite de oameni în biserică.

Am vizitat într-un Sabat o biserică în care se desfăşurau trei servicii divine.

Numărul membrilor era în jur de 700, din care participau 500, iar clădirea avea

200 de locuri. Primul serviciu divin a fost foarte tradiţional. Al doilea se numea

"serviciu divin de familie", cu un amestec de contemporan şi tradiţional. În timp

ce acesta avea loc în biserică, un al treilea serviciu, total contemporan, se ţinea

într-o aulă. Această biserică încerca să vină în întâmpinarea diferitelor nevoi ale

unor grupuri diferite de oameni, în ceea ce priveşte stilul de închinare. Toate

serviciile erau loiale principiilor adventiste, dar ofereau diferite abordări ale

închinării.

115

Page 116: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Interesant, cei care participau la serviciul divin contemporan nu erau

numai tineri sau adulţi tineri. Mulţi credincioşi cu „tâmpla albă” erau acolo,

bucurându-se de o închinare de tip contemporan. De fapt, a existat o prezenţă a

tuturor vârstelor la toate cele trei servicii, deşi serviciul de tip contemporan a avut

cel mai mare procent de tineri.

Chiar dacă în general este adevărat că tinerii preferă o abordare mai

contemporană a închinării, ar fi o greşeală să considerăm că toţi tinerii preferă

stilul contemporan. Mulţi tineri preferă stilul tradiţional, iar mulţi dintre cei în

vârstă îl preferă pe cel contemporan. Atunci când planificăm aceste servicii

divine, trebuie să avem în vedere faptul că la fiecare dintre ele vor participa

credincioşi de toate vârstele, iar în acelaşi timp fiecare serviciu divin se va

adresa mai mult unei anumite generaţii. În cazul descris mai sus, prima biserică

i-a atras în principal pe cei mai vechi în credinţă sau pe seniori; serviciul de

familie pe cei din generaţia boomers; iar serviciul contemporan pe cei din

generaţia X.

La ce oră ar trebui să înceapă al doilea serviciu divin? Aceasta diferă de la

adunare la adunare, dar cei mai mulţi care desfăşoară servicii multiple nu încep

prea devreme primul serviciu divin. Ora preferată pentru începerea primului

serviciu este între 8:45 şi 9:00, cu al doilea serviciu începând între 11:15 şi

11:30. Şcoala de Sabat are de obicei loc între cele două servicii divine. Cu ani în

urmă, cele mai multe biserici considerau că ele nu pot avea un serviciu divin

după ora prânzului. Acest tabu a fost dărâmat de bisericile care au trecut la un al

doilea serviciu divin, programat după ora prânzului, unele ajungând până la ora

13:00. Acesta se adresează tinerilor care doresc să doarmă mai mult în Sabat

dimineaţa, sau care au copii mici, fiindu-le greu să vină la ora 9:30 la Şcoala de

Sabat.

Puţine biserici adventiste au încercat să organizeze un al treilea serviciu

divin. Cele care totuşi procedează astfel, îl desfăşoară de obicei într-o altă

clădire, după cum s-a menţionat mai sus. Dacă însă există un spaţiu adecvat

pentru Şcoala de Sabat, biserica ar putea să organizeze două programe pentru

Şcoala de Sabat şi trei servicii de închinare, pentru că nu este neapărat nevoie

116

Page 117: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

ca Şcoala de Sabat să se desfăşoare separat. Problema care se pune aici ţine

de existenţa unui personal adecvat pentru realizarea a trei servicii de închinare şi

a două Şcoli de Sabat. Dar implicarea a câţi mai mulţi credincioşi va îmbunătăţi

sănătatea bisericii. Una dintre problemele bisericilor mari este aceea că ele nu

oferă suficiente posibilităţi pentru ca oamenii să se implice. Realizarea mai

multor servicii divine ar creşte oportunităţile ca aceştia să se implice.

O altă posibilitate pentru a realiza un al treilea serviciu este aceea de a-l

programa vineri seara sau Sâmbăta după amiaza. Unele biserici adventiste au

avut succes cu serviciile de închinare din Sabat după amiaza, destinate mai ales

vizitatorilor sau celor veniţi pentru prima oară. Nu este nimic sacru între orele

11:00 şi 12:00 din Sabat. Şi celelalte ore ale Sabatului sunt la fel de potrivite

pentru a ţine servicii divine, prin care vor fi atrase diferite grupe de oameni.

Există multiple opţiuni pentru bisericile care doresc să participe la

extinderea Împărăţiei prin plantarea de noi biserici. În timp ce biserica voastră se

roagă pentru a începe formarea unei alte biserici, alegeţi una din aceste opţiuni

şi încercaţi să începeţi lucrul. S-ar putea ca serviciile adiţionale să nu iasă în

evidenţă prin rapoartele statistice, ca în cazul bisericilor nou plantate, dar nu este

mai puţin adevărat că ele sunt nişte biserici noi, care vor câştiga un mare seceriş

pentru Hristos.

Modele de plantare în care nu există o biserică-mamă

În timp ce în modelele de mai sus există o biserică mamă în procesul de

plantare, modelele următoare fac posibilă plantarea de biserici fără implicarea

unei biserici mame. Ceea ce nu înseamnă că modelele în care lipseşte mama

sunt preferabile, - acestea sunt pur şi simplu alte posibilităţi de a începe

formarea de biserici.

Plantatorul de biserici catalitic

Acest tip de plantator de biserici a fost prezentat într-un capitol anterior.

Este o persoană specializată în plantarea de biserici. Acesta are toate

caracteristicile catalizatorului, dar este specializat în plantarea de biserici mai

mult decât în evanghelizarea full-time. Această persoană poate fi de ajutor

117

Page 118: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

pentru multe conferinţe care doresc să vadă cât mai multe biserici plantate. Ea

poate fi angajată pentru a se muta într-o anumită zonă pentru unu sau doi ani,

unde să ridice o biserică, să o lase în grija cuiva, iar apoi să meargă în alt loc,

pentru a începe o altă biserică. Cei care au succes se vor specializa în plantarea

de biserici. Ei îşi vor consacra de fapt cea mai mare parte a vieţii lor profesionale

plantării de biserici. Ei vor avea şi stabilitate, pentru că vor lucra cel puţin un an

într-un anume loc. Ei vor putea locui mai mult timp în oraşe mari, unde vor planta

mai multe biserici noi, nefiind deci nevoie să se mute. În felul acesta trebuie să

se procedeze în multe din metropole Americii de Nord.

Pastorul fondator

Pastorul fondator este angajat de conferinţă pentru a ridica o biserică şi în

continuare să fie pastor al acelei biserici. El trebuie să aibă atât însuşirile unui

catalizator, cât şi pe cele ale unui organizator, dacă doreşte să aibă succes în

ridicarea bisericii şi în a sta mai departe cu ea ca pastor. El poate sluji în

bisericile existente, dar nu trebuie să fie legat de ele. El este angajat pentru

scopul special de a ridica biserici noi. De fapt, chiar dacă bisericile existente pot

ignora nevoia de noi biserici în care să fie strâns secerişul, conferinţa, sesizând

această mare nevoie, susţine înfiinţarea de noi biserici chiar şi atunci când

bisericile deja existente nu sunt atrase de această aventură.

Un absolvent recent de seminar a fost rugat să lucreze ca pastor fondator

al unei noi biserici într-o anumită zonă a unei metropole. Bisericile existente în

acel loc nu credeau că este nevoie de o nouă biserică, aşa că i-au oferit puţin

sprijin. Deoarece fusese trimis acolo de către conferinţă, el a început să lucreze

împreună cu familia lui. În timp, vizitând bisericile existente, el a câştigat simpatia

şi ajutorul unui grup de credincioşi. În mai puţin de un an au venit în biserică în

fiecare săptămână şaizeci de persoane noi, dintre care cele mai multe

proveneau din seceriş.

Echipele de plantare de biserici

118

Page 119: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Acest model este o variantă a celor două modele anterioare. Principala

diferenţă este că, în locul unui plantator de biserici individual sau al unui pastor

fondator, conferinţa angajează o echipă sau două-trei persoane pentru a începe

o biserică nouă. Aceasta este o modalitate mult mai preferabilă de a începe

biserici, dar este folosită foarte puţin printre adventişti, datorită costurilor

necesare pentru mai multe salarii, pentru care nu există la început o sursă

suplimentară din zecimi. Aceasta este o adevărată aventură a credinţei.

Avantajele acestui model sunt evidente. Membrii echipei se pot susţine

unii pe alţii, ceea ce va rezolva problema izolării de care suferă cei mai mulţi

plantatori de biserici. Mai mulţi lideri oferă mai multe calităţi. De aceea, echipa ar

trebui să fie compusă din indivizi care se sprijină unul pe altul prin forţele lor.

Ideal ar fi ca unul să fie un catalizator şi celalalt organizator, iar dacă mai există

un al treilea, persoana aceea ar trebui să fie un operator.

Varianta unei echipe este mai scumpă, dar este cea pe care a

recomandat-o Isus şi pe care biserica timpurie a folosit-o. Dacă sugestiile din

capitolul trei al acestei lucrări ar fi luate în seamă de către conferinţe, ar fi

economisiţi suficienţi bani pentru a putea urma sfatul lui Isus, susţinând echipe

care să lucreze împreună, cu scopul de a forma noi biserici. Această metodă de

plantare de biserici ar trebui folosită în principal acolo unde conferinţa doreşte să

planteze o biserică mare. Ea nu este fezabilă din punct de vedere financiar

pentru plantarea de biserici mici.

Plantatorul de biserici independent

Acest model diferă de celelalte, în primul rând prin faptul că plantatorul nu

este angajat de către conferinţă, dar lucrează în strânsă legătură cu aceasta.

Plantatorul este probabil o persoană laică. El nu se aşteaptă să fie vreodată

angajat de conferinţă.

Acest model este folosit în principal atunci când se doreşte înfiinţarea unor

biserici laice, fără pastori plătiţi. Aceste biserici vor trimite zecimile la conferinţe,

fără să aştepte ca acestea să le trimită pastori, pentru că ele sunt capabile să se

întreţină singure. Acest model se aseamănă cu cel al adventismului timpuriu şi el

119

Page 120: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

va fi folosit mai ales în plantarea bisericilor mici, deşi se poate folosi şi pentru

unele biserici mari. De asemenea, este posibil ca, în viitor, biserica înfiinţată de

un plantator de biserici independent să fie dată în grija unui pastor angajat de

conferinţă.

Acesta este un alt model cu un mare potenţial pentru adventişti. Cel mai

mare dezavantaj pentru conferinţă ar putea fi lipsa controlului asupra

plantatorului de biserică, din moment ce acestuia nu i se plăteşte nici un salariu.

Dar conferinţa poate alege acel lider cu care să menţină o legătură constantă.

Astfel de persoane ar trebui să parcurgă un proces de evaluare înainte de a primi

din partea conferinţei binecuvântarea de a începe o nouă biserică.

Ellen White susţine ideea laicilor ca plantatori de biserica în următoarea

declaraţie:

"În apropierea noastră există oraşe mari şi mici în care nu se face

nici un efort pentru salvarea sufletelor. De ce nu s-ar muta familii care

cunosc adevărul prezent în aceste oraşe şi sate, pentru a înălţa

standardele lui Hristos, lucrând... după voia lui Dumnezeu, pentru a aduce

lumina înaintea acelora care nu au cunoştinţă despre ea? Vor fi laici care

se vor muta în oraşe şi sate şi în locuri aparent nepromiţătoare, unde ei să

arate lumina pe care Dumnezeu le-a dat-o pentru a străluci înaintea

altora.1

"Fraţii care doresc să se mute ar trebui să meargă în oraşele şi

satele în care există puţină lumină sau deloc şi unde ei pot fi de un real

ajutor şi o binecuvântare pentru alţii, prin lucrarea şi prin experienţa lor."2

Plantatorul de biserici bi-vocaţional

În acest model, o persoană primeşte un mic salariu pentru a se muta într-

un anumit loc şi a ridica o biserică. Persoana îşi asigură traiul având o slujbă

oarecare. Pe măsură ce biserica creşte şi odată cu ea şi zecimile, conferinţa

creşte sprijinul dat acestuia, până când persoana primeşte un salariu întreg.

Totuşi, unele biserici nu vor ajunge niciodată la acest punct, iar această

persoană va fi mereu un pastor bi-vocaţional. Aceasta nu este o problemă,

120

Page 121: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

pentru că organizaţia adventistă trebuie să fie destul de mare, astfel încât să

poată avea şi câţiva pastori part-time.

Se pare că există precedente biblice ale acestui model. Apostolul Pavel

opera după acest model atunci când a început cele mai multe din bisericile

Noului Testament, în timpul primului an al lucrării sale. Multe biserici nu ar fi

existat niciodată dacă el nu ar fi apelat la această metodă. Conferinţele mai mici

au folosit-o deja cu succes. Ele nu şi-au permis niciodată să angajeze o

persoană full-time pentru a porni o biserică, dar această variantă de salarizare le-

a permis să planteze cu succes câteva biserici, fără un consum foarte mare de

resurse.

121

Page 122: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

8

Ce fel de biserici ar trebui sa plantăm?

Atunci când pionierii adventişti au început misiunea de plantare de biserici,

au plantat biserici peste tot. Ei nu se gândeau prea mult la tipul de biserici pe

care urmau să le planteze. În zilele acelea nu existau mai multe feluri de biserici.

O biserică era o biserică. Populaţia era destul de omogenă şi un singur model se

potrivea în orice loc. Dar lumea adventistă a secolului douăzeci şi unu este mult

diferită de cea din mediul rural de la mijlocul secolului nouăsprezece. Timpurile s-

au schimbat - şi s-au schimbat mult.

Atunci când pionierii au început să lucreze la marele obiectiv de a duce

lumii solia celor trei îngeri, ei străbăteau locurile pe jos sau pe cai. Dar de atunci

lumea s-a schimbat, trecând de la o societate agricolă simplă, la o societate

profund industrializată. Ellen White era cu ei şi a ajutat adventismul să devină o

mişcare mondială. Adventismul s-a mutat spre vest, odată cu dezvoltarea

Americii spre vest. Dar începând cu secolul douăzeci, aceasta mişcare rurală a

început să se schimbe. Odată cu mutarea oamenilor din micile orăşele spre

marele oraşe, a început urbanizarea.

Văzând acest fenomen, Ellen White a început să urgenteze biserica să ia

în serios evanghelizarea în oraşe. De fapt, ea a petrecut ultimii cincisprezece ani

ai vieţii încercând să convingă Biserica Adventistă să îşi schime orientarea şi

metodele pentru a câştiga noua Americă în schimbare. Adventismul nu a reuşit

să atingă niciodată această ţintă, deşi în primii zece ani ai secolului douăzeci a

fost făcut un început, sub conducerea lui A.G. Daniels.

Era industrializată în care Ellen White încerca să determine Biserica

Adventistă să înainteze, s-a încheiat pe la mijlocul secolului. O nouă era se

năştea. Lumea industrializata s-a dezintegrat repede, pe măsură ce America şi

întreaga lume au trecut la era computerizată. De fapt, ultima jumătate a secolului

122

Page 123: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

douăzeci a cunoscut cele mai ample schimbări care au apărut vreodată într-o

perioadă aşa de scurtă de timp din toată istoria planetei Pamânt.

Cei mai mulţi oameni de astăzi lucrează în sistemul informaţiilor, nu în

sistemul industrial. Noi nu trăim doar în era informaţiilor, ci şi în societatea

globală. Masele de oameni trăiesc astăzi în dependenţă unele de altele.

Prăbuşirea preţurilor pe piaţa stocurilor din Asia în ultimii nouăsprezece ani au

avut impact asupra lumii întregi. Aceasta este cu adevărat o alta eră.

Una dintre cele mai importante schimbări din vieţile oamenilor este astăzi

numărul mare de alegeri cu care se confruntă zilnic. Până în 1950, oamenii

aveau puţine opţiuni, dar astăzi acestea sunt fără număr. Priviţi doar la opţiunile

nenumărate din supermarket pentru a alege cereale, detergenţi, periuţe de dinţi,

sau deodorante, spre exemplu. Alegerea a devenit factorul cheie în societatea de

azi.

Dar cele mai multe biserici de azi se comportă ca şi cum ar trăi încă în anii

1950. Ele le oferă oamenilor o singură opţiune. Aceasta ar fi putut merge în

1850, dar este ineficient în secolul douăzeci şi unu. Cum influenţează aceasta

plantarea de biserici? Pionierii puteau planta un singur model de biserică, cu

care ar fi satisfăcut orice opţiune. Dar multitudinea alegerilor posibile din lumea

de astăzi impune ca Biserica Adventistă să ofere mai multe opţiuni sau stiluri de

biserici. Dacă Biserica doreşte să fie un agent eficient pentru Dumnezeu în

aceste ultime zile ale istoriei pământului, ea trebuie să intre în secolul douăzeci şi

unu prin oferirea mai multor opţiuni privind stilul de biserică.

Ellen White, văzând schimbările care aveau loc la începutul secolului

douăzeci, a urgentat biserica să îşi schimbe metodologia de a câştiga noua

populaţie care se năştea. Dacă ea ar trăi astăzi, ar urgenta la fel biserica să

avanseze noi frontiere pentru a câştiga oamenii acolo unde ei sunt. Acesta era

stilul său. Aceasta este moştenirea adventă. A rămâne fixaţi în metodologia şi

stilul bisericii anilor 1950 înseamnă a nu respecta moştenirea dată Bisericii

Adventiste sub călăuzirea inspirată a Ellenei White. Noi îndrăznim să fim

neascultători în acest sens.

123

Page 124: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

În acest capitol dorim să examinăm diferitele tipuri de biserici care pot fi

plantate astăzi. Deşi această analiză nu va epuiza toate posibilităţile. Continuu

sunt inventate noi tipuri de biserici, pentru a face faţă nevoilor populaţiei, pe

măsură ce timpul se prelungeşte pe planeta pământ. Această examinare rapidă

a diferitelor stiluri de biserici îi va ajuta pe plantatori să decidă ce fel de biserica îi

cheamă Dumnezeu pe ei să planteze.

Biserica tradiţională

Să începem cu modelul cel mai familiar. Este acela în care pastorul

supraveghează desfăşurarea zilnică a activităţilor bisericii. Această biserică

poate avea un pastor doar pentru ea sau în comun cu mai multe biserici. (Într-un

capitol anterior ne-am ocupat de rolul pastoral, deci în acest capitol nu rolul

pastoral va fi cheia pentru a înţelege cum funcţionează biserica. Rolul pastoral

descris anterior poate fi folosit în orice model de biserică).

Caracteristica principală a bisericii tradiţionale este că ea se organizează

corespunzător unor programe. Oamenii vin la biserică în Sabat dimineaţa şi pot fi

implicaţi sau nu în alte activităţi organizare de biserica locală. Biserica deţine de

obicei propria clădire, iar cele mai multe activităţi au loc aici.Unii au prezis

dispariţia bisericii tradiţionale în noul secol, dar ea este departe de a muri.

Oricum, ea s-ar putea să arate puţin diferit, cu câteva ajustări, pentru a deveni

mai corespunzătoare. Nevoia de biserici tradiţionale este susţinută de marele

potenţial al secerişului format din oameni crescuţi în biserică, dar care au plecat.

Atunci când decid să se întoarcă, mulţi dintre ei doresc o biserică tradiţională,

pentru că aceasta este biserica din copilăria lor. Ei pot fi deranjaţi de cele mai

multe servicii divine contemporane desfăşurate în unele din noile biserici. De

aceea, bisericile tradiţionale sunt necesare pentru a recâştiga generaţiile mai

tinere care se întorc, cât şi generaţiile mai în vârstă, care se simt mai confortabil

în stilul tradiţional.

În biserica tradiţională, stilul de închinare este mai formal şi mai puţin

participativ decât în serviciile contemporane. Oamenii cântă marile imnuri ale

credinţei. Tradiţional nu înseamnă însă plictisitor. Pentru a impresiona oamenii,

124

Page 125: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

bisericile tradiţionale trebuie să conducă servicii divine de calitate. Aceste biserici

trebuie să îi inspire pe cei care participă şi simt o sete reală în vieţile lor.

Biserica sensibilă faţă de vizitator

Una din noile forme de biserici care s-au dezvoltat astăzi este biserica

sensibilă faţă de cei care caută. Un căutător este definit ca fiind acela care caută

cu insistenţă pe Dumnezeu şi biserica Sa. El încearcă ori să vină la Hristos

pentru prima dată, ori să se întoarcă la El, pentru că a avut o experienţă cu El

mai demult. Biserica sensibilă faţă de cel care caută încearcă să răspundă

nevoilor acestuia.

Acest tip de biserică îi încurajează pe membri să îşi aducă regulat prietenii

şi vecinii la biserică. Serviciul de închinare poate fi urmărit chiar fără să se intre

în biserică, astfel încât să nu fie nimic care să îl deranjeze pe musafir. Vizitatorii

care doresc să rămână anonimi pot să vină şi să plece fără să li se ceară numele

şi adresa. Predica nu conţine nimic care ar putea sa îl ofenseze pe musafir.

Predicatorul îşi pregăteşte discursul cu gândul la vizitator. Sunt instalate

indicatoare care arată direcţia spre alte săli sau aule, iar la intrare sunt persoane

care îi îndrumă pe vizitatori să meargă unde doresc.

Serviciul divin nu este adaptat la vizitatori, dar este sensibil la nevoile lor,

astfel ca nimic să nu îi ofenseze pe cei care participă pentru prima oară. În

această biserică, profesorii de la Şcoala de Sabat sunt foarte atenţi atunci când

fac referire la Spiritul Profetic. Aceasta nu pentru că ei cred mai puţin în Ellen

White şi în scrierile ei, ci pentru că ea nu este cunoscută de către vizitatori şi nu

trebuie ca mesajul ei să devină o piatră de poticnire.

Biserica sensibilă faţă de vizitator face trecerea între biserica tradiţională

şi biserica centrată pe vizitator, pe care o vom analiza mai departe. Biserica

sensibilă faţă de vizitator seamănă foarte mult cu biserica tradiţională, cu

excepţia faptului că este foarte sensibilă la nevoile vizitatorilor care pot participa

la biserică. Muzica în această biserică este un amestec între imnurile tradiţionale

şi stilul contemporan.

125

Page 126: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Biserica centrată pe vizitator

Al treilea tip de biserică pe care îl analizăm este biserica centrată pe

vizitator. Această biserică este radical diferită de cele două anterioare. Ea este

total orientată spre nevoile vizitatorului. De fapt, tot serviciul divin este realizat

astfel încât să îi întâmpine pe vizitatori acolo unde ei se află. În timp ce biserica

sensibilă faţă de vizitator încearcă să întâmpine nevoile credinciosului şi să fie

atentă faţă de vizitator, biserica centrată pe vizitator se centrează exclusiv pe

nevoile vizitatorului.

În biserica centrată pe vizitator, întregul serviciu divin, de la muzică la

predică, este conceput pentru a-i întâmpina pe vizitatori acolo unde ei sunt.

Muzica este foarte contemporană, încercând să fie în stilul familiar celor care

trebuie câştigaţi. De obicei, în acest tip de biserică drama are un loc important.

Din dorinţa de a-i câştiga pe oameni aşa cum făcea Isus, prin prezentarea unor

întâmplări din viaţă, bisericile centrate pe vizitator apelează la dramă ca la o

formă de artă, cu scopul de a comunica adevărul unei generaţii vizuale.

Există o echipă care se ocupă de obicei atât de muzică, cât şi de dramă.

Nu există nimic tradiţional în organizarea serviciului divin în acest tip de biserică;

de fapt, lucrurile se pot schimba de la o săptămână la alta.

Cineva ar putea sesiza, în mod corect, că diferenţa majoră dintre aceste

trei tipuri de biserici este forma de închinare. Biserica centrată pe vizitator este

contemporană în toate aspectele serviciului de închinare. El este destinat să

răspundă nevoilor acestei generaţiei vizuale. Astfel, chiar şi predica poate fi

ilustrată cu imagini de pe computer. (Trebuie menţionat că şi bisericile

tradiţională şi cea sensibilă faţă de vizitator pot apela la unele din aceste forme,

doar foarte rar. Deosebirea este că pentru biserica centrată pe vizitator, aceste

forme o definesc. Oamenii se aşteaptă la acesta în fiecare săptămână, nu doar

ocazional).

Oamenii îşi aduc cu regularitate prietenii şi vecinii în bisericile centrate pe

vizitator. Nu este surprinzător să vezi că foarte mulţi neadventişti participă la

serviciile de închinare. Mulţi foşti adventişti sunt la fel atraşi de această nouă

formă de închinare. Participanţii la bisericile centrate pe vizitator nu doar stau jos

126

Page 127: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

şi urmăresc serviciul divin - ei participă activ. Deseori ei bat din palme sau chiar

ridică mâinile înaintea Domnului. Ei se închină cu toata fiinţa, nu doar sub aspect

cognitiv.

Predica în biserica centrată pe vizitator este de obicei creştinism 101.

Predicatorul, în mod deliberat, nu intră în aspectele profunde ale Cuvântului lui

Dumnezeu. Asupra acestora se va opri cu o alta ocazie. De fapt, cele mai multe

biserici centrate pe vizitator au şi un "serviciu divin al membrilor", care este mult

mai bine conceput pentru a răspunde nevoilor acestora. Deşi pot participa şi

vizitatori, ei ştiu că acest serviciu este destinat membrilor şi foarte rar participă la

acest serviciu divin o persoană care este în vizită pentru prima dată.

Această centrare a închinării pe vizitator prezintă un pericol pe care

adventiştii trebuie să îl evite, dacă doresc să obţină succes cu acest model.

Atunci când serviciul divin pentru vizitatori are loc în Sabat dimineaţa, există o

îngrijorare reală că mulţi oameni nu vor merge mai departe de creştinismul 101.

Este dificil să participi la mai mult decât un serviciu divin pe săptămână în mod

regulat. Deoarece serviciul din Sabat dimineaţa este ales de cei mai mulţi, există

un real pericolul ca mulţi membri ai acestui model de biserică să rămână la

nivelul unui creştinism 101 şi niciodată să nu se maturizeze în credinţă. Aceasta

este o problemă majoră, care trebuie abordată cu pricepere, dacă bisericile

doresc să rămână credincioase soliei adventismului. Deşi adventismul este

destul de larg pentru a integra diferite stiluri de închinare, nu pot fi tolerate

bisericile în care membrii nu reuşesc să ajungă la maturitate.

O metodă de a evita această problemă în bisericile centrate pe vizitatori

este aceea de a nu programa serviciile pentru vizitatori în Sabat dimineaţa.

Programaţi în Sabat dimineaţa serviciul destinat credincioşilor şi, de exemplu, în

Sabat după amiaza poate fi serviciul pentru vizitatori. Bisericile adventiste au

avut tendinţa de a copia modelul neadventist şi de a transfera serviciul pentru

vizitatori din duminică dimineaţa în sâmbătă dimineaţa. Deşi serviciile de

duminică dimineaţa merg bine în bisericile neadventiste, deoarece acesta este

timpul când cei mai mulţi oameni care nu aparţin unei biserici se gândesc că este

127

Page 128: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

potrivit să meargă la biserică, pentru adventişti nu există acelaşi avantaj dacă ar

prezenta un serviciu divin pentru vizitatori în Sabat dimineaţa.

Mulţi au început să meargă la biserică sâmbăta după amiază. Multe dintre

bisericile care ţin duminica organizează astăzi servicii divine sâmbăta după

amiază. Astfel, a devenit mai uşor pentru bisericile adventiste să facă la fel. Cu

toate acestea, unele biserici adventiste ar putea considera că duminica

dimineaţă este un timp mai potrivit pentru serviciul destinat vizitatorilor. Aceasta

sună a erezie la prima vedere, dar ea era o metodă folosită de mulţi dintre primii

adventişti. Ţinerea unui serviciu duminica dimineaţa nu anulează ţinerea

Sabatului, numai dacă cineva neglijează închinarea din Sabat. Organizarea unui

serviciu divin duminica pentru a-i atrage pe vizitatori nu este diferită de

prezentarea unei serii evanghelistice duminica seara, aşa cum făceau adventiştii

în trecut. Singura diferenţă este aceea că serviciul este dimineaţa şi nu seara.

Deoarece bisericile nu se mai adună duminica după amiază, sâmbăta după

amiază sau duminica dimineaţa pot fi la fel de potrivite pentru serviciul

vizitatorilor.

Această folosire a duminicii pentru lucrarea misionară este cu siguranţă în

armonie cu sfatul dat de Dumnezeu bisericii. Citiţi aceasta atât în scrierile Ellenei

White, cât şi în istoria adventismului. Atunci când Edson White a început lucrarea

printre africanii-americani în sud, el şi-a început activitatea printre ei conducând o

şcoală duminicală. Deoarece şcolile duminicale reprezentau principalele căi de a

intra în biserică pe vremea aceea, era normal ca acei primi adventişti să se

folosească de şcoala duminicală pentru a începe lucrarea. Ellen White

comentează această modalitate de lucru a lui Edson:

"Atunci când am citit în scrisoarea lui Edson despre lucrarea pe

care o face în câmpul din sud pe vasul său, folosindu-l ca pe o casă de

rugăciune, despre întâlnirea copiilor la şcoala duminicală, despre invitaţia

pe care a primit-o de a ţine adunări, despre sufletele care erau interesate

de aceste adunări..." 1

128

Page 129: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Atunci când lucrarea adventă a început pe marele continent al Australiei,

Ellen White a jucat un rol major în dezvoltarea ei, aşa cum primise ea modelul

divin. În biografia lui Arthur White despre bunica lui, el descrie cum primii

adventişti din Australia ţineau la început servicii divine duminica, pentru a-i

câştiga pe păzitorii duminicii. Mai târziu, pe măsură ce aceşti oameni au înţeles

Sabatul, au fost îndrumaţi spre închinarea în Sabat. Acesta nu este un mandat

ca închinarea din ziua duminicii să fie folosită ca un mijloc de a atrage oamenii.

Dar ne spune clar că primii adventişti nu considerau că este contrar credinţei lor

în Sabat să ţină servicii divine duminica.

"Mulţi dintre studenţi, sub îndrumarea fratelui şi sorei Robinson,

lucrează cu zel misionar în împrejurimi. La Awaba se ţine Şcoala

duminicală pentru copii. La Dora Creek se ţin servicii de închinare în

Sabat şi Şcoala de Sabat." 2

Această practică este în armonie cu tot ceea ce a sfătuit Ellen White în

legătură cu felul în care poporul lui Dumnezeu poate folosi ziua de duminică, mai

ales atunci când Sabatul devine un test. Dacă în această zi se poate face lucrare

misionară, de ce să împiedicăm biserica o folosească şi astăzi pentru scopuri

misionare?

"Daţi Domnului ziua duminicii ca o zi pentru lucrare misionară.

Ţineţi împreună cu studenţii adunări în diferite locuri şi faceţi lucrare

misionară medicală. Ei îi vor întâlni pe oameni acasă la ei şi vor avea o

ocazie splendidă de a prezenta adevărul. Acest mod de petrecere a

duminicii este întotdeauna acceptat înaintea Domnului." 3

"Ei [James si Ellen White] se aşteptau ca în Oswgo să lucreze în

principal cu biserica, dar când au sosit au văzut că prin oraş erau afişe

care prezentau seminariile pe care urmau să le ţină în zilele de Sabat şi

duminică." 4

Ellen White a declarat că la adunările pe care ea le-a ţinut într-o duminică

dimineaţa şi după amiaza, au participat în total o mie cinci sute de persoane. 5

129

Page 130: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

"Lăsaţi ca profesorii din şcolile noastre să dedice duminica efortului

misionar. Am fost instruită că astfel ei vor putea să dejoace planurile

inamicului. Profesorii să ţină împreună cu studenţii întâlniri cu aceia care

nu ştiu adevărul. Astfel ei vor realiza mai mult decât dacă ar proceda în alt

mod." 6

Folosirea duminicii pentru întâlniri evanghelistice, chiar şi duminica

dimineaţa, a fost se pare o practică obişnuită, atât pentru Ellen White, cât şi

pentru alţi adventişti. Ei nu au considerat ca ar fi scăzută importanţa Sabatului,

adunându-se duminica pentru acest scop. Serviciul divin modern pentru vizitatori

în zilele de duminică dimineaţa este astfel fidel moştenirii noastre adventiste de a

folosi duminica pentru a câştiga oameni la Hristos, iar în final de a-i îndruma spre

a păzi Sabatul.

Biserica celulă

Una dintre noile genuri de biserici care s-au dezvoltat în anii recenţi este

biserica celulă. În realitate nu este ceva nou, pentru că se aseamănă mult cu

biserica primului secol. Evident, ea este organizată diferit de biserica primului

secol, dar în principiu ea este foarte asemănătoare, având rădăcini relaţionale

puternice.

Biserica celulă este construită în jurul relaţiilor. În timp ce primele trei

modele discutate anterior pot folosi sau nu grupurile mici, biserica celulă nu

poate exista în afara structurii grupei mici. De fapt, întreaga organizare şi

funcţionare a acestui tip de biserică este construită în jurul grupei. Ea nu are

programe diverse, aşa cum face biserica tradiţională, sau chiar celelalte două

biserici analizate mai sus. Ea nu încearcă să atragă oameni prin serviciul de

închinare, deşi s-ar putea întâmpla şi astfel. Ea urmăreşte să îi câştige pe

oameni prin intermediul grupei.

În biserica celulă, trebuie să aparţii unei grupe pentru a fi membru. Cei mai

mulţi dintre cei noi sunt asimilaţi într-o grupă cu mult înainte de a deveni membri

130

Page 131: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

ai bisericii. Grupele se întâlnesc săptămânal în casele şi în birourile membrilor

comunităţii, la fel ca şi în Sabat. Biserica celulă nu are nevoie de o clădire proprie

pentru închinare, deşi ar putea închiria un loc în care să se adune toate pentru

un serviciu divin săptămânal sau lunar. Clădirea nu este importantă - oamenii

sunt. De aceea, structura bisericii se bazează pe relaţiile dintre oameni.

În biserica celulă, când grupurile nu se întâlnesc împreună în Sabat, ei se

întâlnesc de obicei în celule, pentru a se închina în Sabat. Modul de închinare al

diferitelor grupe diferă. Stilul de muzică nu este unic, deşi multe biserici celulă

vor folosi muzica asemănătoare celei din biserica sensibilă faţă de vizitator.

Această biserică este preocupată mai mult de relaţii decât la stilul de muzică.

Sursa de hrană pentru membri se află la nivelul grupei. Pastorul urmăreşte

grupele, dar nu el le poartă de grijă. Prin menţinerea dimensiunilor mici ale

grupelor (mai puţin de doisprezece membri), se asigură formarea unor legături

strânse în interiorul lor. Grupurile sunt locuri plăcute de refugiu; oamenii se simt

confortabil să îşi aducă prietenii. Lucrarea lor în afară se dezvoltă prin relaţiile

membrilor cu cei din societate.

Fiecare celulă sponsorizează de obicei o anumită lucrare. Celulele au o

gândire foarte misionară - ele nu sunt comunităţi închise. Pregătirea de ucenici

are loc în toate bisericile celulă autentice. Acest sistem vine în ajutorul fiecărui

nou credincios la credinţa în Hristos, pentru ca el să înţeleagă şi să accepte

punctele de bază ale soliei advente, să dezvolte o viaţă solidă de rugăciune şi de

studiu, să dezvolte liderul potenţial din fiecare individ, precum şi să echipeze

credinciosul pentru lucrare, adică pentru câştigarea prietenilor şi a vecinilor la

Hristos. Acest plan solid de ucenicie este inima bisericii celulă.

Biserica celulă nu are un comitet permanent de conducere, ca celelalte

biserici. Structura ei este total diferită. De fapt, paradigma celulei este aşa de

diferită, încât pentru mulţi este dificil să adere la acest mod nou de a înţelege

biserica. Înainte de a începe o biserică nouă, plantatorii de biserici vor trebui să

se instruiască foarte bine în această paradigmă.7

Există câteva astfel de noi biserici adventiste. Aceste biserici

experimentale ne ajută să înţelegem ce merge şi ce nu merge. Deoarece

131

Page 132: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

modelul bisericii tip celulă se află încă în faza de embrion, avem încă multe de

învăţat. Aceia care sunt implicaţi în plantarea de biserici celulă au nevoie de o

comunicare continuă între ei, pentru a învăţa unii de la alţii.

Pentru că acest tip de biserică este aşa de neobişnuit, ar fi foarte dificil să

transformăm o biserică existentă după acest model. Cel mai bine este să formăm

o biserică celulă printr-o plantare de biserică. Cel mai mare pericol pentru

plantatorul de biserică ar fi acela de a nu înţelege deplin ce înseamnă a face din

această biserică un instrument viu pentru întâmpinarea nevoilor oamenilor. Unii

au plantat biserici în care au organizat grupe mici şi le-au numit apoi biserici

celulă. Însă a avea grupe mici nu înseamnă a avea biserici celulă, mai ales dacă

nu este bine dezvoltat sistemul uceniciei. Biserica celulă este cu totul diferită.

Modelul bisericii celulă deţine un potenţial considerabil în adventism.

Pentru că cele mai multe biserici de la începutul adventismului erau

asemănătoare acestui model, această moştenire ar trebui să ne ajute să punem

în practică acest model mult mai uşor decât alte denominaţiuni. Dar noi nu am

mai avut biserici de acest gen de mai bine de o sută de ani, astfel încât revenirea

la ele se va face lent. Totuşi, aceasta este o alternativă viabilă pentru plantatorii

de biserici. Biserica celulă nu este pentru oricine şi nu va merge oricum. Dar

avem nevoie de aceste modele diferite pentru a duce la cât mai mulţi oameni

evanghelia mântuirii prin Isus Hristos şi solia celor trei îngeri.

Patru modele

Aceste patru modele oferă cel puţin patru variante pentru plantatorul de

biserici. Aceasta nu înseamnă că există doar patru modele posibile - pot fi

dezvoltate şi alte modele, odată cu trecerea timpului. În acest sens, existenţa a

patru biserici adventiste diferite, plantate pe distanţa unei mile, poate veni în

întâmpinarea a patru tipuri de oameni. Amintiţi-vă, există variaţii în cadrul fiecărui

model.

Nici un stil de biserică nu este superior celorlalte. Este uşor să dai

întâietate unui tip de biserică şi să spui că el este superior celorlalte. Dar criteriul

cel mai important ţine de felul în care acel model se potriveşte mediului în care

132

Page 133: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

biserica este plantată. Toate aceste tipuri de biserici pot fi eficiente şi pot aduce

oameni la Hristos. Una dintre primele decizii pe care trebuie să le ia plantatorii de

biserici este alegerea stilului de biserică pe care Dumnezeu doreşte ca ei să-l

planteze. După ce echipa a căzut de acord cu privire la tipul de biserică ce va fi

plantată, pot începe pregătirile pentru crearea noii biserici.

Muzica

Deoarece multe din diferenţele existente între aceste modele, în special

între primele trei, sunt legate şi de muzică, ar fi bine să analizăm mai întâi acest

subiect. Deşi, procedând astfel, există riscul de a-i nemulţumi pe cei care sunt de

păreri diferite. De exemplu, unii consideră că se merge prea departe cu

respingerea anumitor stiluri de muzică în biserică. Pe de alta parte, alţii pot fi

nemulţumiţi tocmai pentru că nu s-a mers până unde trebuie. Scopul acestei cărţi

este să analizeze plantarea de biserici, nu stilurile muzicale. Deşi nu se poate

ignora problema stilului muzical ce poate fi folosit în plantarea de biserici. Nimic

nu va diviza mai repede o adunare adventistă ca o discuţie pe tema stilurilor în

muzică. De fapt, acesta este un subiect de divizare nu doar pentru cercurile

adventiste, ci el afectează cele mai multe denominaţiuni de astăzi.

Datorită tensiunilor profunde provocate de introducerea noilor stiluri

muzicale, este mai bine să nu încercăm să schimbăm stilul muzicii unei biserici

deja existente. Dacă nucleul care va începe noua biserică înclină spre un alt stil,

atunci este posibil ca biserica pe care o vor planta să aibă un stil diferit de

muzică.

Introducerea unor stiluri muzicale noi şi a unor noi instrumente a

întâmpinat opoziţie în fiecare etapă a istoriei bisericii. Doar dacă am şti care era

muzica primilor creştini şi am cânta-o, am putea fi în siguranţă! Din fericire, nu

ştim ce cântau şi cum cântau ei. Dacă am afla şi am încerca să o copiem, ar fi o

mare greşeală. Muzica este o expresie a culturii. Diferite culturi manifestă stiluri

şi gusturi muzicale care reflectă caracteristicile vremii lor. A susţine că doar un

singur stil muzical, al meu, este corect, înseamnă a nega diferenţele care există

între diferitele grupuri de oameni.

133

Page 134: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Cultura religioasă europeană îşi are originea în Evului Mediu. Atunci,

biserica era locul unde oamenii veneau cu reverenţă înaintea lui Dumnezeu.

Măreţia divinităţii provoca un sentiment de teamă sfântă, aşa cum inspiră şi

marile catedrale pe care ei le-au construit. Cea mai mare parte a imnurilor

apărute în aceasta eră reflectă acelaşi sentiment. Dar măreţia lui Dumnezeu este

doar una din caracteristicile Sale. Dumnezeul Bibliei nu stă întotdeauna pe tronul

Său de fildeş pentru a inspira veneraţie - El a coborât şi a trăit printre noi. Odată

cu Reformaţiunea, imnurile religioase au început să reflecte partea umană a lui

Dumnezeu, cântând despre Hristos, care a trăit printre noi şi a murit pentru noi.

Consecinţa finală a acestei tendinţe a fost apariţia muzicii gospel, la sfârşitul

secolului nouăsprezece şi începutul secolului douăzeci. Erau cântece despre

experienţele oamenilor, în lupta lor cu problemele păcatului. Având ca subiect

experienţe ale oamenilor, aceste cântece erau de obicei compuse după stilul

muzical al vremii. De aceea, ele se adresau nevoilor oamenilor într-un limbaj

muzical pe care ei îl puteau înţelege.

Compoziţiile contemporane, care pornesc de la vasta moştenire a

trecutului, încearcă să amestece aceste două genuri de muzică religioasă. Ele au

tonurile şi stilul muzical din zilele noastre, puse pe cuvinte care vorbesc mai mult

de Dumnezeu, comparativ cu stilul gospel. De exemplu, o mare parte a muzicii

contemporane este compusă pe cuvintele psalmilor, sau chiar pe cuvinte din

Scripturi, pe tonuri specifice muzicii contemporane. "Contemporan" nu înseamnă

muzică rock - o mare parte din muzica contemporană conţine alte stiluri decât

muzica rock, de ale cărei influenţe se tem cele mai multe biserici.

Este un anumit stil de muzică superior altuia? Nu. Fiecare face parte dintr-

o cultură sau alta. Unii preferă muzică clasică, în timp ce alţii sunt atraşi de o

muzică mai contemporană. Un stil nu are o expresivitate muzicală mai mare

decât altul. Fiecare stil poate avea un rol în închinarea înaintea lui Dumnezeu.

Ce stil veţi alege pentru biserica dumneavoastră? Depinde de stilul celor pe care

Dumnezeu v-a chemat să îi câştigaţi.

Nu am avut de-a face cu muzica rock şi nici nu doresc. Am încercat să

expun pe scurt câteva principii asupra stilurilor muzicale. Fiecare biserică îşi va

134

Page 135: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

alege stilul care i se potriveşte mai bine. În acelaşi timp, cei care aleg anumite

stiluri muzicale, nu trebuie să îi condamne pe cei care aleg un stil diferit. De

exemplu, există tentaţia ca cei care aleg genul muzical contemporan în stilul lor

de închinare să îi respingă pe aceia care aleg genul tradiţional. Acest criticism în

rândul familiei adventiste este mai rău decât dacă oamenii ar fi lăsaţi să

folosească orice formă muzicală pe care au ales-o. Stilul muzical nu este unul

din cele douăzeci şi şapte de puncte de doctrină ale Adventiştilor de Ziua a

Şaptea şi niciodată nu ar trebui considerat astfel. Aceasta nu înseamnă că toată

muzica este potrivită pentru a fi cântată în biserică. Bisericile trebuie să analizeze

cu atenţie muzica pe care o alege şi să se asigure că ea înalţă spre Dumnezeu,

dar, în acelaşi timp, trebuie şi să se ferească de criticism.

Ce să spunem despre instrumentele folosite în închinare? Fiecare

instrument folosit acum în biserică, inclusiv orga, a suportat o critică severă

atunci când a fost introdus în serviciul de închinare. Generaţia noastră a acceptat

orga şi pianul ca instrumente pentru închinarea la Dumnezeu. În ultimii ani ne-am

luptat cu acceptarea chitarei în închinare. Dar astăzi instrumentul este pe larg

acceptat. Obiectul unor mari dezbateri astăzi sunt tobele. Probabil că va veni un

timp când acest instrument va fi aşa de obişnuit, încât ne vom întreba cum a

putut fi o împotrivire aşa de mare faţă de el, dar atunci alt instrument va fi criticat.

Problema instrumentelor ţine mai mult de modul în care se folosesc decât

de instrument în sine. De exemplu, există un grup instrumental care cântat într-o

biserică adventistă în cadrul serviciului de închinare şi care a avut şi o tobă, fără

să existe reacţii la aceasta, timp de mai mulţi ani. Totuşi, dacă este prezentă o

tobă separat de orchestră, imediat se încruntă sprâncenele. Nu există nimic

păcătos în sine în tobe. Psalmul 150 spune clar că toate instrumentele pot fi

folosite pentru a lăuda pe Dumnezeu. Nici un instrument nu este interzis de

Scripturi. Însă felul în care se cântă la un instrument poate fi discutabil.

Astăzi multe biserici au abandonat orga ca instrument. Tot mai puţine

biserici folosesc orga, înlocuind-o cu sintetizatorul modern. Raţionamentul este

simplu - generaţia modernă nu mai apreciază orga. Nu contează cât de mult ne

place nouă orga, adevărul este că astăzi oamenii preferă alte instrumente. În anii

135

Page 136: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

1970, aproape o jumătate de milion de orgi au fost vândute în Statele Unite, dar

în anii 1990 numărul a scăzut la 14 000, iar jumătate din ele au fost vândute de

un singur magazin din Florida. Cei mai în vârstă se pare că preferă mai mult

muzica de orgă. Dacă o biserică se orientează spre câştigarea generaţiilor mai în

vârstă (şi unele biserici trebuie să o facă), atunci ar fi o greşeală să nu se

folosească sunetul frumos al orgii. Iar dacă obiectivul bisericii îl reprezintă

generaţia tânără, atunci oamenii trebuie să aleagă un instrument modern, care

să vorbească într-un limbaj pe care generaţia tânără să îl înţeleagă. Ellen White

are multe de spus despre muzică şi instrumente. Să observăm câteva din

sfaturile ei pe acest subiect dificil:

"Aceia care cântă în serviciul de închinare ar trebui să aleagă

imnuri cu o muzică potrivită ocaziei, nu pe note funerare, ci vesele, deşi

solemne, melodioase."

"Ora cântărilor de laudă pline de bucurie şi fericire la adresa lui

Dumnezeu şi a Fiului său drag a sosit."

"Talentul cântăreţilor să fie adus în lucrare. Folosirea instrumentelor

muzicale nu este cu totul o greşeală. Ele au fost folosite în serviciile

religioase din timpurile vechi. Închinătorii Îl lăudau pe Dumnezeu cu harpa

şi talgerele, iar muzica ar trebui să aibă locul ei în serviciile de închinare.

Ea va spori interesul."

"Sunt bucuroasă să aud instrumentele muzicale pe care le aveţi

aici."

"O altă chestiune care ar trebui să primească atenţie, atât la

întâlnirile noastre de aici cât şi în alte locuri, este aceea a muzicii.

Organizaţi o grupă cu cei mai buni cântăreţi, a căror voce să poată

conduce adunarea şi apoi toţi care doresc, să se unească cu ei. Ei trebuie

să se pregătească mult, pentru a-şi pune talentul în slujba Domnului."

"La adunările pe care le ţineţi, să fie ales un număr de persoane

pentru partea muzicală. Cântecele să fie acompaniate de instrumente

muzicale folosite cu măiestrie. Nu trebuie să ne opunem folosirii

instrumentelor în lucrare. Această parte a serviciului trebuie condusă cu

136

Page 137: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

grijă; pentru că prin cântec se aduce laudă lui Dumnezeu. Partea muzicală

nu trebuie realizată doar de câţiva. De câte ori este posibil, toată adunarea

să se alăture."8

Aceste declaraţii descoperă faptul că Ellen White a dat o mare atenţie

muzicii în biserică. De fapt, ea a oferit câteva principii în pasajele de mai sus.

Muzica trebuie să fie veselă şi plăcută; ea trebuie să aducă o participare deplină

din partea bisericii. Instrumentele muzicale să fie folosite pentru

acompaniamentul serviciului muzical. Se pare că ea îndeamnă la folosirea mai

multor instrumente. Mai mult, ea arată că serviciul muzical ar trebui condus nu

doar de un lider, ci de un grup format din cei mai buni cântăreţi, împreună cu

acompaniament instrumental.

Ellen White era împotriva formalităţii în închinare. Ea nu era împotriva

organizării închinării, ci împotriva formalismului sec şi fără viaţă. Pentru Ellen

White, închinarea era o experienţă vibrantă, care demonstra cu claritate faptul că

Hristos era o persoană vie în vieţile oamenilor:

"Răul închinării formale nu poate fi descris pe deplin, dar nu există

alte cuvinte care să arate mai bine pierderea binecuvântării unei închinări

autentice."9

"Dumnezeu este nemulţumit de lipsa de viaţă din casa Sa de

rugăciune, de felul adormit, indiferent, în care conduceţi închinarea.

Trebuie să aveţi în minte faptul că participaţi la serviciile divine pentru a va

întâlni cu Dumnezeu, pentru a fi învioraţi, mângâiaţi, binecuvântaţi, nu

dintr-o datorie impusă."10

Serviciile de închinare adventiste trebuie să fie pline de vigoare şi de viaţă.

Ele nu trebuie să fie realizate după modelul unui formalism uscat. Timpul de

închinare ar trebui să fie un timp plin de bucurie. "Mă bucur când mi se zice,

haidem la Casa Domnului."11 Oricare ar fi stilul de închinare ales, el trebuie să

aibă viaţă şi să îi facă pe oameni să fie fericiţi. Adevăraţii credincioşi nu pot veni

înaintea lui Dumnezeu fără să devină infinit mai fericiţi.

137

Page 138: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Alte elemente introduse în închinarea adventistă astăzi, precum bătutul

din palme şi ridicarea mâinilor, au provocat de asemenea unele îngrijorări. Este

adevărat că aceste elemente au apărut întâi în închinarea penticostală. Totuşi,

doar faptul că penticostalii folosesc anumite elemente în închinare, nu înseamnă

că neapărat este greşit să le folosim. De exemplu, penticostalii folosesc Biblia în

închinare. Ar trebui să înţelegem de aici că este greşit să folosim Biblia în

închinare?

Unii au sugerat că bătutul din palme în biserică este la adresa

prezentatorului, iar "aminul" este la adresa lui Dumnezeu. Dar unii strigă un

"amin" tare atunci când cel (cei) care prezintă impresionează sala. Bătutul din

palme sau "aminurile" sunt expresii culturale ale bucuriei. Ambele au fundament

scripturistic. "Bateţi din palme, toate popoarele! Înălţaţi lui Dumnezeu strigăte de

bucurie!"12 Scriptura nu stabileşte doar un singur tip de reacţie acceptabilă.

Ambele sunt încurajate.

Problema în cele mai multe biserici anglofone de astăzi este că nici una

din aceste manifestări nu este acceptată. Oamenii stau pur şi simplu, fără nici o

reacţie. O asemenea atitudine este mai respingătoare pentru Dumnezeu decât

un răspuns de "amin" sau bătutul din palme. Există câteva referiri la bătutul din

palme în scrierile Ellenei White - toate pozitive. În timp ce vorbea înaintea a 15

000 de oameni la o întâlnire în Groveland, ea spune ca s-au întâmplat

următoarele: "Am fost oprită de câteva ori de aplauze şi bătăi din picioare. Nu am

cunoscut niciodată o victorie mai răsunătoare."13 Evident, Ellen White s-a bucurat

atunci când oamenii au aplaudat, ca reacţie la mesajul şi la prezenţa ei. Iar

aceasta se întâmpla la o întâlnire adventistă.

Ridicarea mâinilor în închinare nu este un fenomen modern. Ea a existat

în timpurile biblice, ca şi în adventismul timpuriu şi a apărut încă o dată astăzi.

Există nouă referinţe biblice la ridicarea mâinilor, toate pozitive.

Ascultă glasul rugăciunilor mele, când strig către Tine,

şi când îmi ridic mâinile spre locaşul Tău cel sfânt.

138

Page 139: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Te voi binecuvânta dar toată viaţa mea,

şi în Numele Tău îmi voi ridica mâinile.

Îmi întind mâinile spre poruncile Tale, pe care le iubesc,

şi vreau să mă gândesc adânc la orânduirile Tale.

Ridicaţi-vă mâinile spre sfântul locaş,

şi binecuvântaţi pe Domnul!

Ca tămâia să fie rugăciunea mea înaintea Ta,

şi ca jertfa de seară să fie ridicarea mâinilor mele!

Scoală-te şi gemi noaptea când încep străjile!

Varsă-ţi inima ca nişte apă, înaintea Domnului!

Ridică-ţi mâinile spre El pentru viaţa copiilor tăi,

care mor de foame la toate colţurile uliţelor!

Să ne înălţăm mâinile spre Dumnezeu din cer, zicând:….

Ezra a binecuvântat pe Domnul, Dumnezeul cel mare, şi tot poporul

a răspuns ridicând mâinile: „Amin! Amin!” Şi s-au plecat şi s-au închinat

înaintea Domnului, cu faţa la pământ.

Vreau dar ca bărbaţii să se roage în orice loc, şi să ridice spre cer

mâini curate, fără mânie şi fără îndoieli.14

Relatările Scripturii despre ridicarea mâinilor în timpul închinării sunt

multiple. Ellen White face de asemenea referiri pozitive la Solomon şi la Domnul

Hristos, care îşi ridicau mâinile către Dumnezeu atunci când se rugau. Mai mult,

ea se referă la ea însăşi că ar fi procedat astfel, şi chiar spune că ar fi încântată

ca fiecare ambasador al lui Hristos să facă astfel atunci când îi aduce pe oameni

139

Page 140: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

înaintea lui Isus.15 Nu este nici o îndoială că ridicarea mâinilor este o practică

susţinută de Scriptură şi de scrierile Ellenei White. A interzice oamenilor să ridice

mâinile în închinare înseamnă a lua o poziţie împotriva Bibliei. Aceasta nu

trebuie să se întâmple. A interzice ceea ce Dumnezeu a poruncit este extrem de

periculos.

Sper ca această scurtă examinare a expresiilor de închinare şi a stilurilor

muzicale va ajuta cititorul să înţeleagă că există gusturi variate care trebuie avute

în vedere în închinare. Nu există un stil care să se potrivească în toate situaţiile.

Trebuie să permitem o exprimare diversă a laudei la adresa lui Dumnezeu în

serviciile noastre de închinare. În timp ce unele biserici nu vor accepta anumite

forme, ele nu trebuie să ia o atitudine de criticism faţă de cele care găsesc acele

forme potrivite pentru exprimarea lor religioasă. Amintiţi-vă, în cele mai multe

cazuri criticismul este mai rău decât faptele care fac obiectul criticismului.

140

Page 141: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

9

Începutul: faza prenatalăDeci sunteţi gata sa începeţi plantarea unei noi biserici! Vă simţiţi chemat

de Dumnezeu pentru aceasta misiune importantă, incitantă, aţi decis ce fel de

biserică sunteţi chemaţi de Dumnezeu să plantaţi (cap.8), şi ştiţi cum să începeţi

această nouă biserică (cap.7). Acum este timpul să începeţi procesul de plantare

a bisericii. Ceea ce se va întâmpla în următoarele câteva luni va determina

succesul sau eşecul viitoarei biserici.

De fapt, mai sunt între şase şi nouă luni până la primul serviciu de

închinare al noii biserici. Ar fi uşor să săriţi peste faza prenatală (durata de timp

până la începerea primului serviciu) şi să treceţi la ceea ce se crede a fi cel mai

important – inaugurarea noii biserici. Experienţa a dovedit însă că faza prenatală

determină succesul sau eşecul plantării bisericii. Aceasta fază nu poate fi

ignorată sau parcursă superficial.

Locul

Unde veţi planta noua biserică? Probabil că nu veţi alege dumneavoastră

– conferinţa vă cheamă să plantaţi o biserică nouă într-un loc anume. În acest

caz, singura dumneavoastră contribuţie ar fi aceea de a alege zona din oraşul în

care noua biserică va fi localizată. Dacă nu vi s-a spus unde să plantaţi biserica,

atunci trebuie să începeţi să vă rugaţi fierbinte ca Dumnezeu să vă călăuzească

în alegerea locului. Aceasta nu este doar o formă - trebuie să căutaţi călăuzire

divină în această decizie atât de importantă.

Care ar fi locurile potrivite pentru o nouă biserică? Înainte de toate, zonele

care sunt în dezvoltare sunt întotdeauna bune pentru începerea unei biserici.

Cercetările au arătat că oamenii care s-au mutat recent într-o zonă sunt mai

deschişi şi mai receptivi la schimbarea religiei (trecând de la nici o religie la o

anumită religie, de la o anumită religie la nici o religie şi de la o denominaţiune la

alta). Astfel, mediile care cunosc un mare aflux de oameni pot fi promiţătoare 141

Page 142: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

pentru plantarea unei noi biserici. Totuşi, atunci când oamenii caută o biserică, ei

doresc de obicei să stabilească noi relaţii. Cunoscând acest lucru, plantatorul de

biserici va conduce evenimentele astfel încât să îi ajute pe oameni să stabilească

relaţii în vederea noii plantări.

O alta zonă în care plantarea poate fi realizată cu succes o reprezintă

mediile sociale cu receptivitate înaltă. Locurile în care oamenii răspund

evangheliei sunt acelea în care Duhul Sfânt a pregătit secerişul. Trebuie să

lucrăm acolo unde Dumnezeu lucrează. Priviţi la celelalte biserici din zona

aleasă. Sunt în creştere? De obicei, dacă în zona respectivă există biserici

conservatoare, adventismul se va dezvolta repede.

Aceasta nu înseamnă că plantatorii ar trebui să ignore zonele nereceptive.

Înseamnă însă că aceste zone nereceptive nu ar trebui să reprezinte prima ţintă

pentru ei. Acestea vor aştepta până când Dumnezeu se mută în acea zonă,

pentru a pregăti secerişul de aici. Doar cu foarte multă rugăciune plantatorul va

putea descoperi locul în care Dumnezeu lucrează. Succesul vine atunci când

plantatorul merge în aceeaşi direcţie cu Duhul lui Dumnezeu. În timp ce

Dumnezeu pregăteşte terenul, plantatorul seamănă sămânţa, cultivă şi apoi

strânge secerişul.

A treia zonă pentru plantarea unei biserici o reprezintă locurile dens

populate. În marile arii urbane, milioane de oameni trăiesc într-o strânsă

proximitate. Când privim asupra metropolelor, găsim multe zone fără prezenţă

adventistă. Lipsa prezenţei poate fi într-un anume mediu geografic sau în

anumite grupuri de oameni. În fiecare metropolă din America de Nord ar putea fi

dublat cu uşurinţă numărul de biserici.

Mai întâi, analizaţi situaţia din punct de vedere geografic. Luaţi o hartă şi

puneţi câte un semn (ac cu gămălie colorată) acolo unde este acum o biserică

adventistă. Apoi priviţi harta. În care zone nu există semne? Analizaţi populaţia

zonelor respective şi apoi întrebaţi-vă dacă biserica din zona aceea este potrivită

pentru cei care locuiesc în apropiere. În al doilea rând, faceţi o evidenţă a tuturor

grupurilor de oameni din zona respectivă: etnice, culturale şi generaţionale.

Puneţi un semn în dreptul fiecărui grup în care există prezenţă adventistă. Care

142

Page 143: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

grupuri au fost scăpate din vedere? În al treilea rând, analizaţi dacă biserica

destinată unui anume grup este localizată acolo unde grupul respectiv locuieşte.

Dacă nu, ar putea fi necesară o nouă biserică în acea zonă a metropolei.

Aceşti trei paşi simpli nu necesită prea multă muncă, dar ne vor arăta

imediat care sunt zonele neatinse de prezenţa adventistă. Iar aceşti trei paşi nu

sunt exhaustivi. Se poate realiza un studiu mult mai detaliat pentru a analiza cu

atenţie locurile în care este necesară plantarea de noi biserici. O nouă viziune

trebuie să pătrundă în gândirea adventistă:

"Acolo unde sunt două biserici trebuie să existe mai multă

complementaritate, nu competiţie. Două biserici se adresează către două

mentalităţi diferite, către două înclinaţii culturale diferite. Ele vor câştiga de

două ori mai mulţi oameni decât una singură."1

"În fiecare oraş în care este vestit adevărul, trebuie ridicate

biserici. În oraşele mai mari trebuie să existe biserici în mai multe locuri."2

Cu scopul de a cunoaşte locul unde este chemat de Dumnezeu să

planteze o biserică, plantatorul înţelept va petrece un timp pentru a analiza

datele demografice ale zonei. Aceasta este valabil chiar dacă locul unde va avea

loc plantarea este deja ales de către conferinţă. Este foarte important să

înţelegem bine ce fel de oameni locuiesc în zona ţintită. Aceste informaţii îl vor

ajuta pe plantatorul de biserică să ştie cum să îi abordeze pe oameni.

Există câteva surse pentru date demografice de calitate. Cea mai simplă

şi mai ieftină este biblioteca locală, unde pot fi examinate datele ultimului

recensământ. Dacă plantatorul nu are experienţă în analiza informaţiilor

demografice, poate apela la o agenţie care să analizeze şi să interpreteze datele

pentru zona care îl interesează. De obicei, acest serviciu nu costă mult, iar

cheltuiala aceasta merită. Una dintre cele mai bune surse adventiste pentru date

demografice este Institutul de Slujire Creştină de la Universitatea Andrews. El

poate evalua datele, ajutând plantatorul să afle care ar fi cea mai potrivită

abordare pentru a începe o lucrare adventistă în acea zonă.

143

Page 144: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

O a treia sursă de informaţii care ar trebui consultată, chiar dacă apelăm şi

la celelalte două, este Camera de Comerţ locală. Aici puteţi afla care parte a

oraşului se estimează că va creşte în densitate în următorii ani şi veţi găsi de

asemenea multe informaţii pe care nu le găsiţi în altă parte. De obicei,

informaţiile oferite de Camera de Comerţ sunt gratuite.

Formarea nucleului

După alegerea locului şi cunoaşterea caracteristicilor demografice ale

zonei, plantatorul începe să formeze un nucleu de oameni care va lucra cu el/ea

în următoarele luni, pentru a începe noua biserică. Există diverse căi de a atrage

aceşti oameni. Dacă nucleul este format din sursele unei biserici adventiste

existente, care doreşte să fie mama unei noi biserici, atunci cea mai mare parte a

membrilor lui trebuie să provină din această biserică. Acesta va duce la naşterea

unei biserici după metoda divizării, discutată în capitolul şapte. Există aici

pericolul ca noua biserică să fie o clonă a bisericii mamă, din moment ce aşa de

mulţi dintre cei care formează nucleul provin din aceeaşi biserică. Dacă aceasta

se urmăreşte, atunci se poate proceda astfel. O precauţie la formarea nucleului:

nu luaţi prea mulţi oameni din biserica mamă, astfel încât aceasta să sufere.

Procentul care s-a dovedit a fi cel mai potrivit este de 15% sau mai puţin din

totalul de membri. Cu alte cuvinte, dacă biserica mamă are 100 de membri, nu

pot fi luaţi mai mult de 15 membri din acea biserică. Puteţi mări nucleul prin

atragerea de oameni din mai multe biserici adventiste apropiate.

De obicei, atunci când se începe o nouă plantare, există o uşoară subţiere

a prezenţei membrilor şi a finanţelor în biserica mamă, timp de aproximativ şase

luni. După aceea, biserica se reface şi depăşeşte nivelul care exista înainte de

plantare, atât ca număr de membri, cât şi financiar. Dacă însă plantatorul ia mai

mult de 15 procente din membrii bisericii mamă, perioada de refacere va fi mai

lungă, iar unele biserici s-ar putea să nu se mai refacă niciodată. Aceasta va

crea o tendinţă de împotrivire faţă de plantarea de biserici şi în cele din urmă vor

suferi atât biserica mamă, cât şi toatele noile sale plante. Dacă plantarea se

face după o paradigmă cu totul diferită, atunci nu trebuie să existe un nucleu

144

Page 145: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

mare format din membrii altor biserici. În acest caz, este mai bine să se înceapă

cu un nucleu mic de oameni, dedicaţi noii paradigme a bisericii. De fapt, intrarea

în nucleu ar trebui să se facă pe baza unei înţelegeri depline privind viziunea şi

planul pentru noua biserică. Dacă în nucleu se alătură oameni care nu sunt

dedicaţi acestei viziuni, ei vor ucide în cele din urmă viziunea. Din dorinţa de a

obţine sprijinul financiar din partea unora, plantatorul poate compromite uneori

viziunea. Aceasta este de obicei o greşeală fatală, care împiedică noua biserică

să adune secerişul pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru ea.

Atunci, de unde ia plantatorul oamenii pentru formarea nucleului? Din

seceriş! De fapt, în bisericile orientate spre misiune, 50% dintre cei cu care se

începe noua biserică au venit de curând sau urmează să vină prin seceriş.

Aceasta conferă noii plante o puternică orientare spre câştigarea de suflete.

Atunci când nucleul unei biserici nou plantate este compus aproape în întregime

din cei care erau deja adventişti, biserica dezvoltă rar o preocupare pentru

seceriş; în schimb, ea va lucra de obicei pentru sfinţi. Bisericile preocupate de

seceriş sunt formate din roade ale secerişului. Este important ca nucleul să

includă câţiva membri adventişti dedicaţi noii plante, dar cu cât nucleul conţine

mai multe roade din câmp, cu atât mai mult sunt şanse ca această noua biserică

adventistă să continue să secere suflete pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

O sursă de membri pentru noua biserică preocupată de seceriş o

reprezintă foştii adventişti sau adventiştii care nu mai participă în mod constant la

biserică. Vizitaţi-i şi căutaţi să le treziţi interesul pentru plantarea unei biserici noi.

Mulţi dintre aceştia pot fi credincioşi sinceri, care nu s-au integrat în bisericile

adventiste din zonă, dar care pot fi deschişi pentru a se implica în noua biserică.

Este însă nevoie de atenţie în alegerea acestor oameni. Asiguraţi-vă că nu vor

produce probleme şi că sunt dedicaţi misiunii noii biserici.

Nu este necesar ca nucleul să fie format în întregime înainte de a începe

să vă întâlniţi. Cât mai repede posibil, începeţi să convocaţi nucleul şi să lucraţi

la aspectele care sunt necesare pentru pregătirea bisericii plantate. Pe măsură

ce şi alţii se alătură grupului, ei pot fi puşi la curent cu aspectele care au fost deja

145

Page 146: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

discutate. De fapt, se pot alătura numai acei adventişti care pot fi de acord cu

ceea ce deja s-a decis. Noii convertiţi pot adera mai uşor la filozofia nucleului.

Cât de mare să fie nucleul înainte de a avea loc primul serviciu de

închinare? Depinde de cât de mare doriţi să fie noua biserică. Dacă planul este

să plantaţi o biserică mică, (mai puţin de 200 de participanţi), puteţi să începeţi

oricând, după ce nucleul a lucrat la aspectele pe care le vom discuta mai târziu

în acest capitol. Dar dacă doriţi să plantaţi o biserică în care se va depăşi cifra de

200 de participanţi, nu ar trebui să ţineţi primul serviciu de închinare înainte de a

avea minim între 50 şi 100 de participanţi în Sabat dimineaţa. Dimensiunea

nucleului este importantă pentru primul serviciu de închinare. Bisericile de

dimensiuni mari trebuie să înceapă cu nuclee mari. Cu cât statutul socio-

economic al grupului ţintă este mai mic, cu atât nucleul trebuie să se apropie de

numărul 50. Dacă însă plantaţi într-o zonă cu un statut socio-economic înalt, este

important ca primul serviciu de închinare să se apropie de 100 de participanţi.

Înainte de formarea nucleului, plantatorul de biserici trebuie să decidă

asupra dimensiunii noii biserici. Aceia care sunt recrutaţi pentru nucleu, trebuie

să înţeleagă faptul că biserica este orientată spre câştigarea unei anumite

categorii de oameni. În acest nou secol, bisericile nu mai pot căuta să câştige pe

oricine; ele trebuie să ţintească anumite grupuri. Este imperativ ca atunci când se

formează nucleul, să fie incluşi câţiva oameni care fac parte din grupul ţintă. De

exemplu, dacă noua biserică va ţinti spre tinerii cu pregătire înaltă, în grupul

nucleu vor fi câţiva adulţi tineri cu pregătire înaltă. Pot fi incluşi şi alţii în nucleu,

dar dacă majoritatea nucleului nu este formată din oameni din grupul ţintă, el nu

va avea succes în a-i câştiga pe aceştia.

Crearea comuniunii în nucleu

Faptul că oamenii s-au adunat să planteze o biserică şi că ei sunt de

acord cu misiunea ei de bază, nu înseamnă şi că ei se vor înţelege automat unii

cu alţii. Personalităţile diferite se vor ciocni, iar unii ar putea să nu se simtă

"potriviţi" în noua biserică. Este imperativ ca plantatorul să lucreze ci grijă la

formarea sentimentului de grup printre membrii nucleului. Dacă aceasta nu se

146

Page 147: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

întâmplă în timpul fazei prenatale, cu siguranţă nu se va întâmpla atunci când

biserica se va naşte. Unii plantatori, crezând că sentimentul comuniunii va apare

mai târziu şi încep biserica cu un grup de oameni între care nu există o

comuniune biblică. Aceasta este o greşeală tristă.

Un prim pas este acela de a-i ajuta pe membrii nucleului să se iubească

unii pe alţii. Deşi iubirea există în inima unei persoane care a venit la Hristos,

exprimarea acestei iubiri este de obicei un act care se învaţă. Seminarii de genul

Învaţă să iubeşti sunt instrumente eficiente pentru a-i învăţa pe membrii grupului

să ştie cum să exprime iubirea lui Hristos unii faţă de alţii şi faţă de comunitatea

pe care o vor sluji în cele din urmă. Dacă dragostea nu este formată în timpul

procesului de construire a nucleului, şansa de a înfiinţa o comunitate plină de

iubire şi de credinţă scade considerabil.

Al doilea domeniu pe care plantatorul de biserici trebuie să îl dezvolte

împreună cu nucleul este rugăciunea. Membrii nucleului trebuie să înveţe să se

roage împreună şi să petreacă o parte considerabil de timp în rugăciune pentru

ei înşişi, pentru seceriş şi pentru biserica nou plantată. Noile biserici trebuie să

fie scufundate în rugăciune. Mai târziu vom dedica un capitol întreg acestui

subiect important.

Al treilea domeniu este credinţa. Plantatorii de biserici trebuie să ajute

nucleul să vadă ceea ce Dumnezeu poate face. Ei trebuie să prindă viziunea lui

Dumnezeu asupra secerişului. Prezentarea unor experienţe despre felul cum

conduce Dumnezeu, în paralel cu câştigarea de suflete, va ajuta nucleul să

devină dinamic. Ei trebuie să vadă că Dumnezeu lucrează prin ei pentru

câştigarea secerişului şi trebuie să creadă că Dumnezeu poate să facă o lucrare

mare prin biserica nou plantată. O credinţă vie va da putere grupului să îşi

împlinească misiunea, prin puterea lui Dumnezeu.

Al patrulea aspect important este scopul. Chiar dacă iniţial a fost stabilit

scopul noii biserici, înainte de formarea nucleului, acum trebuie să se realizeze o

convingere puternică privind acest scop. Nu trebuie să existe nici o nelămurire

printre cei care au format nucleul în care Dumnezeu i-a chemat cu scopul de a

planta o biserică. Şi ar trebui să existe o imagine de bază despre felul în care

147

Page 148: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

trebuie să arate noua biserică după ce a fost plantată. În mare parte, acest scop

va fi descoperit pe măsură ce grupul caută să identifice valorile centrale, care vor

fi discutate în secţiunea ce urmează.

Al cincilea aspect important este acordul cu privire la filozofia lucrării. În

capitolele anterioare am analizat cum pot fi create biserici non-dependente de

pastori, cu accent pe lucrarea laicilor. Această concepţie trebuie analizată pentru

a se realiza un acord înainte de formarea noii biserici. Dacă nucleul aşteaptă ca

pastorul să fie capelan şi nu instructor, biserica va aduna foarte puţin seceriş şi îi

va atrage mai ales pe adventiştii din celelalte biserici, care doresc o mai bună

îngrijire. Este mult mai uşor sa înfiinţezi o biserică pe baza lucrării laicilor, decât

să faci ca o biserică existentă să treacă de la dependenţa de pastor la o

conducere laică.

Atunci când membrii nucleului se întâlnesc, ar fi bine să citească şi să

studieze împreună trilogia autorului acestui cărţi pe tema lucrării laicilor:

Revolution in the Chruch (Revoluţie în biserică), Radical Discipleschip for

Revolutionary Churches (Ucenicie radicală pentru biserici revoluţionare) şi The

Revolutionized Church of the 21st Century (Biserica revoluţionată a secolului

21).3 Grupul nu ar trebui doar să lectureze aceste lucrări, ci să îşi ia timp să

discute fiecare capitol, analizând cum pot fi încorporate aceste principii în noua

biserică pe care o plantează.

Scopul pentru care trebuie discutate cele cinci aspecte menţionate mai

sus nu este doar acela de a crea unitate în nucleu, ci şi de a-i face pe membri să

se gândească la modurile în care poate fi încorporat fiecare dintre acest domeniu

în noua biserică plantată. Scopul nu este doar acela de a uni nucleul, ci şi de a-i

ajuta pe membrii lui să elaboreze planuri prin care toţi cei care se alătură bisericii

să devină pe deplin consacraţi în acelaşi fel. Deci, în primul rând, plantatorii

trebuie să lupte pentru a crea unitate în grup. După ce acest lucru a fost realizat,

ei pot trece la punerea în practică a ideilor în biserica nou plantată.

Valorile centrale

148

Page 149: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Valorile centrale sunt acele valori care vor defini noua biserică. Acordul cu

privire la acestea este absolut esenţial pentru noua biserică. Cele mai multe

conflicte din biserici apar pe tema valorilor centrale. Acestea nu sunt acelaşi

lucru cu doctrinele. În mod deliberat nu am vorbit despre doctrine, considerând

că orice biserică plantată va fi în deplin acord cu cele douăzeci şi şapte de

puncte de doctrină ale Bisericii Adventiste. De ce ar dori cineva să planteze o

Biserică Adventistă, dacă nu crede în doctrinele de bază adventiste? Autorul face

această declaraţie "muşcându-şi limba", pentru că acest subiect a devenit o

problemă în anumite cercuri. Însă, noi plecăm în această carte de la premisa că

există o înţelegere corectă a doctrinei.

O altă premisă a acestei cărţi este că noile biserici plantate vor urma

structura organizatorică a Bisericii Adventiste. Sistemul prin care zecimile sunt

trimise la conferinţe nu este fără defect în zilele noastre. Aceasta nu este o

chestiune de doctrină, ci este evident o valoare centrală a Bisericii Adventiste.

Acele biserici adventiste plantatoare trebuie să fie de aceea în armonie cu acest

sistem organizaţional de bază; altfel, ele nu vor planta o biserică adventistă.

Adventismul lasă loc de discuţii cu privire la cum să fie o biserică, dar nu lasă loc

de discuţii care pun la îndoială structura de bază, care a făcut din Biserica

Adventistă o puternică mişcare mondială. Aceasta include dorinţa de a asculta

sfatul şi îndrumarea conferinţei locale care a acreditat plantatorul de biserică.

Cu toate acestea, în minţile oamenilor valorile centrale sunt foarte

asemănătoare cu doctrinele. De fapt, mulţi au ridicat unele dintre aceste valori la

rangul de doctrine, îngreunând tolerarea persoanelor ale căror valori centrale

sunt diferite. Este extrem de important ca nucleul să discute valorile centrale şi

să ajungă la un acord cu privire la ele. Ar fi bine ca nucleul să adune acele valori

centrale şi să le scrie, astfel încât oricine, mai ales adventiştii transferaţi, să le

poată vedea şi să înţeleagă clar că acceptarea lor este esenţială pentru

alăturarea la noua biserică.

Biserici diferite vor avea valori centrale diferite. Nu există valori universale

pe care toate bisericile adventiste să le adopte pur şi simplu. Desigur, ar fi

înţelept ca Biserica Adventistă să adopte câteva valori centrale de bază pentru

149

Page 150: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

întreaga denominaţiune, cum ar fi modul de repartizare a zecimii. Dar acestea ar

trebui să fie cât mai puţin stricte, dând bisericilor posibilitatea de a alege, în

acord cu cele douăzeci şi şapte de puncte de credinţă şi cu valorile centrale ale

denominaţiunii.

În această secţiune dorim să ne oprim asupra valorilor centrale ale unei

biserici locale, iar acestea vor fi diferite pentru fiecare biserică în parte. Permiteţi-

mi să vă sugerez câteva aspecte pe care să le discutaţi în nucleu privind valorile

centrale, amintindu-vă că fiecare biserică se poate raporta la ele într-un mod

diferit, dar nucleul trebuie să decidă asupra lor în timpul fazei prenatale.

O valoare centrală foarte importantă este pasiunea pentru cei pierduţi. Ne-

am aştepta ca fiecare biserică să îmbrăţişeze această valoare. Dar realitatea

arată că aceasta nu este o valoare definitorie pentru cele mai multe biserici.

Această valoare nu constă doar în faptul că biserica deţine anumite mijloace de a

câştiga oamenii pierduţi - ea este o caracteristică esenţială a bisericii. Ea

stabileşte în termeni neechivoci că a câştiga suflete este o valoare centrală a

acestei biserici. Numai atunci când există o compasiune imensă pentru oamenii

pierduţi, noua biserică va fi preocupată de seceriş. Marea nevoie în plantarea

adventistă din zilele noastre este ca această valoare centrală să capete un loc

principal. Aceasta înseamnă că tot ce face biserica va fi evaluat după eficienţa cu

care adună secerişul. Acest tip de biserică nu există pentru a se preocupa de cei

deja mântuiţi, ci de marele seceriş pe care Dumnezeu o cheamă să îl adune.

Planurile, programele şi activităţile bisericii care deţine această valoare sunt

întotdeauna centrate pe seceriş, nu pe membrii ei.

O a doua valoare centrală pe care nucleul trebuie să o discute pe larg este

stilul cultural. După ce nucleul a decis care este grupul ţintă pentru noua biserică,

este imperativ ca biserica să adopte un stil care este potrivit din punct de vedere

cultural pentru acest grup. În funcţie de nevoile grupului ţintă vor alege

programele bisericii, pornind de la îngrijorările lor vor elabora strategia, în funcţie

de cultura lui vor alege stilul bisericii, iar obiectivele se vor îndrepta spre

populaţia specifică acestui grup. Dacă ne preocupăm de cei pierduţi, stilul pe

care îl alegem trebuie să se potrivească mentalităţii lor. Aceasta nu înseamnă a

150

Page 151: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

compromite mesajului cu scopul de a-i atrage pe aceştia, ci a-l împachetarea lui

în limbajul grupului ţintă.

A nu prezenta mesajul într-un stil relevant din punct de vedere cultural

este echivalent cu a planta o biserică în stil chinezesc în oraşul Denver, Colorado

şi a insista ca toţi cei din Denver care doresc să devină adventişti să înveţe limba

chineză. Aceasta sună ridicol, dar reflectă foarte bine ce se întâmplă atunci când

nu reuşim să fim relevanţi din punct de vedere cultural. Amintiţi-vă că şi muzica

este tot un limbaj.

O discuţie mult mai serioasă este necesară în legătură cu valoarea

discutată mai sus. Dacă nu există un acord cu privire la acest subiect din timpul

fazei prenatale, va exista o continuă stare de nemulţumire, care va distruge

biserica. Nucleul trebuie să acorde timp suficient pentru a discuta despre această

valoare, până ce se ajunge la un acord. Dacă există unii membri ai nucleului care

nu cad de acord, biserica nu va avea succes. Toţi adventiştii care se vor alătura

grupului în viitor trebuie să fie de acord cu această valoare centrală. Cei care

provin din seceriş vor fi evident de acord cu această valoare, altfel ei nu vor fi

fost atraşi în biserică. Totuşi, această valoare centrală trebuie să fie bine

asimilată de noii convertiţi. Ea nu trebuie să fie niciodată relativă.

A treia valoare centrală este conştientizarea Marii Trimiteri. Ea trebuie să

fie congenitală pentru biserica pe cale să se nască. Atunci când valoarea

conştientizării Marii Trimiteri va domina biserica, aceasta va avea capacitatea de

a vedea potenţialul seceriş.

A patra valoare centrală care trebuie discutată pe larg este filozofia lucrării

laice. Aceasta înseamnă că biserica trebuie să dea atenţie dezvoltării liderilor şi

despovărării lor, pentru ca ei să poată lucra. Este necesar un program de

instruire bine pus la punct pentru cei noi. Este nevoie ca laicii nu doar să se

instruiască, dar să li se şi dea posibilitatea să lucreze. Una dintre cele mai dificile

sarcini pentru cele mai multe biserici este să dea libertate oamenilor să lucreze.

Cele mai multe biserici sunt astfel structurate încât nu susţin activitatea

misionară. Trebuie ca de la început structura bisericii să fie concepută astfel

încât un număr cât mai mare de membri să poată face misiune, nu să fie prinşi în

151

Page 152: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

comitete. Comitetele ar trebui să înţeleagă că funcţia lor este să faciliteze

lucrarea misionară, nu să oprească lucrările care se pot face.

O valoare centrală finală care este vital să fie implantată în biserică încă

din perioada fazei prenatale, este convingerea că ea trebuie să planteze alte

biserici. Dacă funcţia reproducerii nu este implantată în ADN-ul bisericii chiar de

la început, probabil că reproducerea nici nu va avea loc în mod normal. De fapt,

unii au sugerat că o biserică nouă ar trebui să planteze o altă biserică în primele

36-48 de luni ale existenţei sale, altfel acest concept nu va fi niciodată impregnat

în ADN-ul ei. Marea teamă a bisericilor noi este că îşi pot pierde foarte repede

resursele. Dar biserica nu trebuie să uite că resursele sale se afla în seceriş.

După ce atrage şi hrăneşte oameni din seceriş, ea îi poate trimite din nou în

câmp, ca ei să adune un alt seceriş. Pur şi simplu nu există limită pentru

extinderea bisericii, atunci când ea acţionează cu gândul că este o organizaţie

reproductivă.

Există şi alte valori centrale care trebuie discutate. Fiecare biserică va

acţiona pe baza lor. Dar valorile centrale discutate mai sus pot fi un început

pentru dezvoltarea unui sistem de valori în interiorul nucleului. Dacă se doreşte

ca aceste valori centrale să facă parte din codul genetic al bisericii, ele trebuie

implantate în decursul fazei prenatale. După ce aspectele discutate în acest

capitol au fost puse la punct şi nucleul este destul de mare, noua biserică poate

să înceapă. Capitolul 11 va analiza primul an din viaţa noii biserici, dar mai

înainte vom analiza rolul rugăciunii, ca mijloc de a începe strângerea secerişului.

152

Page 153: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

10

Dinamica spirituală a plantării de biserici

Plantarea de biserici este o luptă spirituală. Aceia care se angajează în ea

sunt în prima linie a misiunii şi sunt de aceea obiective ale atacului special al lui

Satana. Plantatorii de biserici, mai mult decât aproape oricare alţi lucrători

creştini, sunt supuşi atacului inamicului. Plantatorii de biserici îl deposedează pe

Satan de teritoriul lui, iar acesta nu va renunţa fără război. De aceea, cei mai

mulţi plantatori de biserici declară că nevoia esenţiala a plantatorului este

rugăciunea. Aceia care se află în primele linii ale lucrării îşi vor da repede seama

de nevoia de a depinde de Dumnezeu.

Pavel, acest plantator agresiv, a înţeles natura acestei bătălii. Nu era nici

o îndoială în mintea lui că se afla într-un război spiritual.

Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea

piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva

cărnii şi a sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva

stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care

sunt în locurile cereşti. De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să

vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi

biruit totul.1

Poate că nici o activitate a bisericii nu îl înfurie mai mult pe diavol ca

plantarea de biserici. De aceea este aşa de important ca plantatorii de biserici să

petreacă o parte semnificativă de timp în rugăciune şi să aibă un mare sprijin în

rugăciune, pe măsură ce avansează în plantare. Satan nu-şi abandonează

teritoriul fără luptă. Puterea noastră nu stă în cunoştinţe sau în tehnologii;

puterea noastră stă în dependenţa de Dumnezeu.

153

Page 154: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Parteneri de rugăciune

Atunci când plantarea începe, unul dintre primii paşi este asigurarea că

există câteva persoane care să mijlocească în mod special. Acestea nu se roagă

doar ocazional pentru plantatorul de biserici, ci vor veghea tot timpul în rugăciune

pentru acesta. Fiecare plantator de biserici ar trebui să aibă cel puţin doi sau trei

oameni care au făcut legământ pentru a fi parteneri de rugăciune. Aceşti

parteneri de rugăciune ar trebui să aibă darul mijlocirii şi să dorească să

petreacă în fiecare zi un timp special în rugăciune pentru plantator.

A fi partenerul de rugăciune al unui plantator de biserici presupune a

merge pe un drum cu două sensuri. Pentru ca partenerul de rugăciune să se

roage eficient, el trebuie să fie informat regulat de către plantatorul bisericii

despre ce se întâmplă în timpul plantării bisericii. Mijlocitorii trebuie să ştie să se

roage în mod specific. Uneori, plantatorii de biserici cer doar ca oamenii să se

roage, fără să ţină legătura cu aceştia. Aceasta nu va fi suficient pentru lupta

spirituală în care s-au angajat. De aceea, este de o importanţă extremă contactul

cel puţin săptămânal şi chiar mai des, atunci când apar crize. Mijlocitorul nu

trebuie să fie neapărat o parte a nucleului şi nici chiar să fie aproape de locul

plantării. Mijloacele moderne de comunicare permit să existe pretutindeni

mijlocitori care să se roage.

Ar trebui să existe minim trei mijlocitori în rugăciune pentru fiecare

plantator din echipă. Cel puţin unul dintre aceştia ar trebui să facă parte din

nucleu. Pe lângă mijlocitorii personali, plantatorul de biserici are nevoie de cât

mai mulţi indivizi cu putinţă, inclusiv de cei din nucleu, care să se roage regulat

pentru plantarea bisericii. Însă mijlocirea acestora nu va fi aşa de intensă ca cea

a mijlocitorilor personali. Rugăciunea trebuie să se refere la toate activităţile

procesului plantării de biserici.

Puterea rugăciunii

Niciodată să nu subestimaţi puterea rugăciunii. Acesta este secretul

plantatorilor de succes. Metodologia este importantă - în procesul de plantare

trebuie parcurşi paşii corecţi - dar dacă cei care sunt angajaţi în acest proces nu

154

Page 155: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

sunt îmbăiaţi în rugăciune, nu se va întâmpla nimic semnificativ. De aceea, este

extrem de important ca membrii nucleului să-şi ia un timp important în fiecare

săptămână pentru a se ruga împreună. Pe măsură ce ei lucrează la valorile

centrale, nucleul va întâmpina de multe ori impasuri în discuţie. Vor fi multe

neînţelegeri atunci când se caută armonia Duhului. Când se va întâmpla astfel,

membrii trebuie să se plece pe genunchi, aşa cum făceau pionierii adventismului,

atunci când se iveau situaţii similare cu privire la doctrine, rugându-l pe

Dumnezeu să îi conducă spre valorile centrale potrivite. Fiecare decizie a

nucleului trebuie îmbăiată în rugăciune.

Rugându-se împreună, se va naşte un spirit de redeşteptare care va

stăpâni grupul. Aşa cum cei din biserica timpurie au ajuns la un singur acord

pentru că petreceau mult timp rugându-se împreună, la fel şi membrii nucleului

vor deveni una, pe măsură ce se roagă pentru problemele lor. Bob Logan

defineşte redeşteptarea astfel:

"Redeşteptarea este o revărsare a Duhului Sfânt cu putere mare,

astfel încât oamenii devin conştienţi de sfinţenia şi dragostea lui

Dumnezeu într-un mod în care nu L-au cunoscut înainte, având ca rezultat

atât mărturisirea, cât şi lucrarea pentru înaintarea Împărăţiei lui

Dumnezeu."2

Redeşteptarea nu înseamnă doar că oamenii au sentimente plăcute şi

siropoase. Adevărata redeşteptare are întotdeauna ca rezultat câştigarea

oamenilor la Hristos. Dacă redeşteptarea doar îi ţine pe membri în biserică, ea

nu este o redeşteptare autentică. Redeşteptarea îi ridică pe membri de pe

scaunele lor şi îi trimite la drumuri. Apare o mare preocupare pentru sfinţenia lui

Dumnezeu, astfel încât standardele lui Dumnezeu sunt înălţate, dar împreună cu

dezvoltarea închinării înaintea lui Dumnezeu apare şi o pasiune fierbinte pentru

cei pierduţi, ca urmare a focului Duhului Sfânt care aprinde biserica. Focul

redeşteptării pune biserica pe genunchi:

155

Page 156: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

"A venit timpul pentru o reformă totală. Atunci când începe reforma,

spiritul rugăciunii va cuprinde pe orice credincios şi va înlătura din biserică

spiritul discordiei şi al disputelor."3

Nu este nevoie de un grup foarte mare pentru ca această rugăciune de

redeşteptare să fie adusă în rândul credincioşilor. "Atunci când bisericile sunt

redeşteptate, aceasta se întâmplă pentru că o mână de credincioşi caută

binecuvântarea lui Dumnezeu". "Am văzut că un singur sfânt poate mişca braţul

Domnului."4

Rugăciunea aduce redeşteptare, iar redeşteptarea aduce mai multă

rugăciune. Plantatorii de biserici trebuie să înainteze agresiv în timp ce plantează

biserici noi, dar să înainteze pe genunchi. O biserică pe genunchi este o biserică

în prag de a primi puterea. Ce se va întâmpla în interiorul nucleului pe măsură ce

el petrece un timp semnificativ în rugăciunea pentru redeşteptare? Ascultaţi ce

spune Ellen White că se întâmplă atunci când Duhul Sfânt coboară asupra unui

grup de credincioşi:

"Botezul cu Duhul Sfânt ca în Ziua Cincizecimii va duce la o

redeşteptare a adevăratei religii şi la realizarea multor lucrări minunate.

Inteligenţele cereşti vor veni printre noi, iar oamenii vor vorbi după cum vor

fi conduşi de către Duhul lui Dumnezeu. Dar se poate ca Domnul să

lucreze asupra oamenilor cum a făcut atunci şi, ca şi în zilele Cincizecimii,

mulţi care pretind acum că ei cred adevărul, vor cunoaşte aşa de puţin

despre lucrarea Duhului Sfânt, încât vor striga: ‚Atenţie la fanatism!’ Ei le

vor spune acelora care sunt plini de Duhul Sfânt, ‚Aceştia sunt beţi de vin’.

Cel mai mare păcat al acelora care se pretind creştini este că nu îşi

deschid inimile pentru a primi Duhul Sfânt. Atunci când sufletele tânjesc

după Hristos şi caută să devină una cu El, cei care sunt mulţumiţi cu

formele, vor spune: ‚Aveţi grijă, nu mergeţi la extreme!’ Când îngerii din

ceruri vor veni printre noi şi vor lucra prin agenţi umani, vor exista

convertiri puternice, adevărate, la fel ca cele care au urmat Cincizecimii.

Acum, fraţilor, fiţi atenţi să nu intraţi într-o stare de excitare omenească, nu

156

Page 157: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

ar trebui să fim dintre aceia care să punem întrebări şi să aducem îndoială

faţă de lucrarea Duhului lui Dumnezeu; pentru că vor fi din aceia care vor

contesta şi vor critica atunci când Duhul lui Dumnezeu ia în stăpânire pe

bărbaţi şi pe femei, pentru că inimile lor nu sunt mişcate; sunt reci şi

insensibile."5

"Atunci când Duhul Sfânt lucrează prin agenţi umani, nu ne întreabă

pe noi cum să facă. Adesea procedează într-un mod neaşteptat."6

Plantatorii nu trebuie să se teamă de venirea Duhului Sfânt asupra lor.

Într-adevăr, se pot întâmpla "lucruri ciudate", vor veni în mintea lor idei

neaşteptate, dar ideile vor fi puse în minţile lor de către Duhul Sfânt. Rezultatul

se va vedea în acele multe suflete preţioase care vor veni să Îl cunoască pe Isus.

Pe măsură ce nucleul începe să se roage împreună, el va fi tot mai unit şi

inimile lor vor fi apăsate de o mare povară pentru cei pierduţi. Continuând să se

roage, vor ajunge la o armonie a rugăciunilor pentru cei pierduţi. Membrii

nucleului vor identifica astfel acei câţiva oameni care să fie posibili candidaţi

pentru noua biserică. Aceşti oameni devin acum obiectul rugăciunii lor. Aceste

nume sunt prezentate înaintea Domnului separat şi în mod special la fiecare

întâlnire a nucleului, cerând Duhului Sfânt să le deschidă inimile pentru a primi

Evanghelia, în timp ce membrii grupului încearcă să îi câştige.

Isus ne-a cerut să ne rugăm cu putere pentru cei pierduţi. Nu trebuie să ne

rugăm ca, "dacă aceasta este voia lui Dumnezeu", atunci să îi găsim pe cei

pierduţi. Dumnezeu ne-a spus că voia Lui este ca cel pierdut să fie găsit. Putem

să ne rugăm cu deplină încredere că Dumnezeu le vorbeşte acestor oameni, iar

dacă ei nu se împotrivesc cu încăpăţânare Duhului Sfânt, vor ceda puterii de

atracţie a lui Dumnezeu. Nucleul ar trebui să aleagă textul din Matei 18:19 ca o

promisiune şi să o aşeze înaintea Domnului pentru fiecare persoană de pe lista

de rugăciune.7

Discutăm aici despre rugăciunea făcută cu credinţă puternică, aşteptând

împlinirea promisiunii lui Dumnezeu pentru ceea ce noi cerem privind mântuirea

157

Page 158: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

acelora pe care îi vedem ca posibili candidaţi la Împărăţia lui Dumnezeu. Ellen

White vorbeşte despre o întâmplare similară din primele zile ale mişcării millerite:

"Am stabilit întâlniri cu tinerii mei prieteni, unii dintre ei fiind mult mai

în vârstă decât mine, iar unele fiind persoane căsătorite. O parte dintre ei

erau înfumuraţi şi lipsiţi de gândire; experienţa mea suna pentru ei ca o

minciună ieftină, iar ei nu au dat atenţie rugăminţilor mele. Dar m-am

hotărât ca eforturile mele să nu înceteze până ce aceste suflete dragi,

pentru care aveam un interes aşa de mare, nu vor ceda înaintea lui

Dumnezeu. Câteva nopţi întregi le-am petrecut în rugăciune fierbinte

pentru aceia pe care îi căutasem cu insistenţă şi îi adunasem cu scopul de

a lucra şi a ne ruga împreună.

Câţiva dintre aceştia veniseră din curiozitate să vadă ce am să

spun; alţii mă credeau nebună, văzându-mă aşa de insistentă în eforturile

mele, mai ales că din partea lor nu se manifestase nici un interes. Dar am

continuat să îi îndemn şi să mă rog pentru fiecare la micile noastre

întâlniri, încât în cele din urmă toţi s-au predat lui Isus, recunoscând

meritele iubirii Sale mântuitoare. Fiecare a fost convertit la Dumnezeu."8

Atunci era începutul adventismului. Observaţi cum erau câştigaţi oamenii:

prin rugăciune şi numai prin rugăciune. Ellen White s-a rugat stăruitor pentru

oameni. Observaţi că nu este vorba de rugăciuni întâmplătoare, ci din toata

inima, o implorare fierbinte a lui Dumnezeu pentru mântuirea anumitor suflete.

Această intensitate a rugăciunii trebuie să cuprindă şi nucleul care face planuri

pentru noua biserică. Faceţi ca povara pentru suflete să fie simţită în timp ce vă

rugaţi ca oamenii să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ellen White nu doar că a

practicat în viaţa ei spirituală acest model de rugăciune fierbinte, dar ea a

îndemnat şi biserica să manifeste acelaşi interes profund pentru oameni:

"Trebuie să căutam sufletele, să ne rugam pentru ele, să lucrăm

pentru ele. Trebuie să le adresăm apeluri fierbinţi. Trebuie să înălţăm

pentru ele rugăciuni făcute cu putere. Cererile noastre slabe, lipsite de

158

Page 159: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

duh, trebuie transformate în cereri fierbinţi. Cuvântul lui Dumnezeu spune:

"mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit".9

"De ce nu simt credincioşii un interes profund, plin de zel, pentru cei

care sunt departe de Hristos? De ce nu se întâlnesc împreună doi sau trei

ca să pledeze înaintea lui Dumnezeu pentru mântuirea unei anume

persoane, iar apoi pentru a alteia?"10

Lucrătorii să se prindă de făgăduinţele lui Dumnezeu, spunând:

"Tu ai spus: `Cereţi, şi veţi primi'. Cer ca acest suflet să se convertească

la Isus Hristos." Solicitaţi rugăciuni pentru sufletele cu care lucraţi.

Prezentaţi-le înaintea bisericii ca subiecte de rugăciuni fierbinţi. Aceasta

este exact ceea ce are nevoie biserica, să-şi îndrepte minţile de la micile

lor dificultăţi pentru a simţi o mare povară, un interes personal pentru

sufletele care sunt pe cale să piară. Alegeţi alte şi alte suflete, căutând

zilnic îndrumarea din partea Domnului, aducând totul înaintea Lui în

rugăciune fierbinte, şi lucrând cu înţelepciune divină. Dacă veţi face astfel,

veţi vedea că Dumnezeu vă oferă Duhul Sfânt pentru a convinge; şi

puterea adevărului pentru a converti suflete."11

Nu este nimic greşit în sfatul dat de Ellen White. Oamenii sunt câştigaţi

prin rugăciune, iar bisericile se încep cu rugăciuni intense, fierbinţi. Acestor

rugăciuni trebuie să li se ofere o parte considerabilă de timp, deoarece nucleul

începe să se orienteze asupra celor pierduţi, prin rugăciune. Însă rugăciunea

singură nu este suficientă. După rugăciune, trebuie să ne ridicăm de pe genunchi

şi să luăm legătura cu cei pierduţi. Se povesteşte despre un grup de credincioşi

care se ruga pentru primarul oraşului. După ce s-au rugat un timp, unul dintre cei

îngenunchiaţi s-a ridicat deodată şi a spus că unul dintre ei trebuie sa îl

contacteze pe primar şi să îl invite la Hristos. Acţiunea trebuie să fie urmarea

rugăciunilor din cadrul nucleului.

Rugăciunea pentru întreaga localitate

159

Page 160: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

În timpul fazei de construire a nucleului, membrii lui trebuie să meargă la

oameni. Încercarea de a-i câştiga trebuie însoţită de rugăciune. Lucrarea din uşă

în uşă a devenit tot mai dificilă în zilele noastre. Cei mai mulţi oameni îi resping

pe cei care le bat la uşă pentru a le "vinde" religia lor. Totuşi, strategia rugăciunii

poate face ca această metodă să fie eficientă şi în secolul douăzeci şi unu.12

Plantatorul ar trebui să dividă teritoriul ţintit în mai multe părţi. Fiecare

membru al nucleului va alege apoi unul sau două blocuri pentru care să se roage

în mod special. După ce şi-au ales blocul, membrii nucleului merg în teritoriul

respectiv şi se plimbă înainte şi înapoi pe străzi, rugându-se pentru fiecare casă

în timp ce se plimbă. În acest timp el nu merge la nimeni din uşă în uşă. Fiecare

se roagă în gând pentru fiecare familie, în timp ce se plimbă în acea zonă. Dar,

în acelaşi timp, persoana priveşte în jur şi îşi dă seama care sunt nevoile din acel

loc. De exemplu, dacă vede jucării într-o curte va înţelege că acolo stă o familie

tânără cu copii; rampele pentru handicapaţi vor indica prezenţa unor persoane

care folosesc cărucioare pentru handicapaţi. Aceste observaţii vor ajuta

persoana să înceapă să facă rugăciuni mult mai pline de sens.

După ce timp de câteva săptămâni s-a rugat în timp ce se plimba pe

străzi, persoana este acum pregătită pentru a doua fază a programului de

rugăciune pentru zona respectivă. De data aceasta, în loc să se plimbe pur şi

simplu pe străzi, persoana ar trebui să bată la uşi. Ea va spune locatarilor că

este de la o nouă Biserică Adventistă care se deschide în vecinătatea lor.

Membrii ei doresc să-şi cunoască vecinii şi să se roage pentru ei. Apoi doresc să

afle dacă există motive speciale de rugăciune. De cele mai multe ori ei vor

întâmpina reacţii pozitive la aceste întrebări şi mulţi vor spune care sunt nevoile

lor pentru rugăciune.

Partea pozitivă a acestei metode de lucru este că vizitatorii nu încearcă să

îi determine pe oameni să se alăture bisericii, sau să le ceară bani. Ei merg acolo

pur şi simplu cu scopul de a se ruga pentru oameni. Oamenii apreciază cu

adevărat acest lucru. Dacă unii dintre membrii nucleului ezită să bată la uşi, ei

pot să lase bileţele în care să scrie că se roagă pentru oameni, cerându-le să

scrie pentru ce au nevoie de rugăciune, iar mai târziu se vor întoarce să ia acele

160

Page 161: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

bileţele.13 Poate că în felul acesta ei nu vor primi tot atâtea cereri ca atunci când

bat din uşă în uşă, dar este o posibilitate ca şi persoanele mai timide din nucleu

să se implice în proiect.

Având cererile de rugăciune, vizitatorul ar trebui să se roage fierbinte

pentru aceste cereri, nu doar singur, dar şi la întâlnirile nucleului. După ce s-a

rugat timp de câteva săptămâni, vizitatorul ar trebui să se întoarcă la persoanele

respective şi să le spună că s-a rugat pentru cererile lor, iar acum le întreabă ce

s-a mai întâmplat. Ei vor descoperi că multe din rugăciuni au primit deja răspuns.

Ca urmare, vizitatorul poate ori să continue să se roage pentru ei, ori să întrebe

dacă există şi alte nevoi pentru care să se roage. Dacă este cazul, vizitatorul

poate să încerce să se roage chiar acolo pentru nevoile acelei familii. Vizitatorul

ar trebui să se întoarcă la fiecare casă la câteva săptămâni, repetând scenariul

de mai sus. Vor fi necesare între şase şi opt vizite pentru a câştiga destulă

încredere, astfel încât să poată trece la următoarea fază.

După ce s-a stabilit încrederea în timp de şase sau opt săptămâni de

rugăciuni pentru oameni, aceştia îl vor recunoaşte, îi vor zâmbi şi îi vor prezenta

imediat nevoile lor pentru rugăciune, chiar fără ca acesta să mai întrebe. Acum ei

îl vor invita probabil înăuntru, iar conversaţia poate că se va îndrepta şi spre alte

subiecte, în afara cererilor de rugăciune, deşi acestea ar trebui să rămână mereu

pe primul loc. Discuţiile despre alte subiecte îl vor ajuta pe vizitator să înceapă o

relaţie de prietenie cu persoana vizitată.

O dată ce relaţia a fost stabilită, vizitatorul poate aminti că există un grup

de oameni în vecinătatea lor, care se întâlnesc regulat pentru a se ruga unii

pentru alţii. Dacă este cazul, vizitatorul poate face o invitaţie ca persoana să se

alăture acestui grup. Grupul va fi probabil format din unii dintre membrii nucleului

şi unii dintre vecinii pentru care s-au făcut rugăciuni. Vizitatorul ar trebui să se

asigure că grupul se întâlneşte aproape de adresa unde locuieşte persoana pe

care o invită. Grupul ar trebui să se centreze pe rugăciune. S-ar putea face şi un

studiu biblic pe tema rugăciunii, sau s-ar putea studia o carte pe tema rugăciunii

eficiente, dar important este să fie un grup de rugăciune.

161

Page 162: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Mulţi dintre cei care au reacţionat la solicitările vizitatorului se vor alătura

în cele din urmă grupului de rugăciune. Pe măsura ce se întâlnesc în grup

săptămână după săptămână, se vor forma legături tot mai profunde şi mulţi

dintre participanţi vor trece la studii biblice. Ei vor fi persoanele cheie care vor fi

invitate la primul serviciu de închinare al noii biserici.

Acest capitol s-a centrat pe aspectul rugăciunii, în contextul începerii unei

noi biserici. Multe dintre aceste sfaturi vor fi utile şi pentru o biserică deja

existentă, dar sunt imperative pentru plantarea unei noi biserici. Strategia de

rugăciune sugerată în acest capitol este destinată să ajute biserica să îşi

formeze "ochi misionari", chiar înainte de începerea bisericii. Rugăciunea nu este

doar pentru etapa stabilirii legăturilor; rugăciunea trebuie să existe în biserică tot

timpul cât ea interacţionează cu comunitatea socială înconjurătoare.

Secretul succesului în plantarea de biserici ţine în mare măsură în

abilitatea plantatorului de a-i ajuta pe membrii nucleului să înceapă să se roage

unii pentru alţii, pentru oamenii pe care îi cunosc şi pentru cei din locul plantării,

pe care nu îi cunosc. Dumnezeu îi va binecuvânta cu rezultate concrete, atunci

când cei pentru care ei s-au rugat se alătură lor. Plantatorii de biserici trebuie să

se asigure că noua biserică este o biserică a rugăciunii, încorporând strategia

rugăciunii chiar de la început, chiar din timpul fazei prenatale.

162

Page 163: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

11

Primul an al noii bisericiPerioada prenatala s-a încheiat. A sosit momentul naşterii. Grupul nucleu

a lucrat la toate aspectele discutate în capitolul 9, s-a rugat intens pentru noua

biserică şi a ajuns la concluzia că biserica trebuie să înceapă primul serviciu de

închinare cu un număr cuprins între 100 şi 200 de persoane. Deci puteţi începe.

Nu ţineţi însă primul serviciu divin până ce nu sunteţi pregătiţi pentru acest pas.

După primul serviciu divin, aşteptările oamenilor vor fi mai mari. Dacă biserica nu

reuşeşte să împlinească acum aceste aşteptări, după aceea va fi mai greu. Dar

nici nu aşteptaţi prea mult pentru a începe, pentru că altfel grupul nucleu ar putea

fi descurajat.

Extinderea nucleului la 50-100 de persoane

Aţi lucrat împreună cu nucleul la toate aspectele menţionate, dar tot mai

aveţi până când grupul să ajungă la 50-100 de persoane. Nu doriţi să aduceţi în

grup adventişti care nu au prins viziunea noii biserici. Cum poate micul vostru

nucleu să crească până la cele 50-100 de persoane necesare pentru a începe o

biserică mare? În cadrul adventist, aceasta se realizează cel mai bine prin

organizarea de grupe mici.

Una dintre cărţile pe care poate că mulţi dintre membrii nucleului au citit-o

deja, sau pe care grupul deja a studiat-o împreună, este The Revolutionized

Church of the 21st Century (Biserica revoluţionată a secolului 21). În această

carte analizăm ideea comuniunii biblice şi a organizării grupei mici, prin care atât

adventiştii sunt întăriţi, cât şi ceilalţi sunt câştigaţi. Această abordare este vitală

atunci când se începe o biserică celulă, iar cei care încep alt tip de biserici vor

găsi în grupa mică o metodă excelentă de creştere a nucleului.

Începeţi grupe mici cu membrii nucleului. Poate că deja nucleul a acţionat

mai mult ca o grupă mică, dar, înainte de toate, este important să pregătim lideri

pentru aceste grupe. Există multe materiale pe tema grupelor mici. Dacă aveţi 163

Page 164: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

nevoie de ajutor în acest sens, contactaţi NADEI, la telefonul (616) 471-9220.

Pentru ilustraţie, să presupunem că nucleul vostru numără acum între douăzeci

şi douăzeci şi cinci de adulţi. Aţi stabilit împreună valorile centrale şi sunteţi gata

să extindeţi nucleul, pentru a pregăti primul serviciu divin.

Având între douăzeci şi douăzeci şi cinci de adulţi şi presupunând că toţi

sunt dedicaţi acestei lucrări, ar trebui să pregătiţi lideri pentru trei sau patru

grupe. Fiecare grupă are nevoie de un lider, de un lider asistent şi de o gazdă.

Membrii nucleului aleg una dintre cele trei grupe pentru a i se alătura, în care ar

trebui să fie şapte sau opt persoane, inclusiv liderii. Fiecare persoană din grup

acţionează apoi pentru aduce în grupă prieteni, vecini, sau alte persoane

interesate, grupa crescând astfel până la doisprezece-cincisprezece persoane.

O dată ce grupa creşte de doisprezece-cincisprezece persoane, ar trebui

planificată o multiplicare, prin începerea unei grupe noi. În acelaşi timp, trebuie

aleşi doi noi lideri asistenţi pentru a fi pregătiţi: unul pentru grupa existentă şi altul

pentru grupa nouă. Niciodată nu ar trebui să înceapă o grupă fără a avea un lider

şi un lider asistent. Continuaţi înmulţirea grupelor până se ajunge la cincizeci - o

sută de membri. Nu toţi aceştia trebuie să vină în noua biserică, dar mulţi vor

veni. Dacă există în toate grupele între cincizeci şi o sută de persoane, aceasta

este o posibilitate excelentă de a aduna numărul necesar de persoane pentru

primul serviciu de închinare. Aceasta este o modalitate simplă de extindere lentă

a nucleului, în condiţii diferite de cele existente în cadrul bisericii, unde apar

greutăţile legate de organizarea serviciilor divine.

Este important să ne asigurăm că există un sistem eficient de pregătire a

liderilor. Grupele mici se pot multiplica numai atunci când este posibilă pregătirea

liderilor. De aceea, plantatorul de biserici va oferi un timp considerabil pregătirii

membrilor nucleului pentru a fi lideri de grupe şi, asigurându-se că membrii invită

continuu alţi oameni, grupele se multiplică cu ajutorul acestor lideri cât mai

repede posibil.

Chiar dacă nu va fi plantată o biserica celulă, această multiplicare a

grupelor trebuie să continue, mai ales în decursul primului an. Acesta va fi unul

dintre cele mai bune instrumente pentru o extindere continuă în decursul acelor

164

Page 165: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

prime luni critice. Dacă activitatea evanghelistică nu este înrădăcinată şi bine

fundamentată în decursul primului an, noua biserică nu va fi probabil niciodată o

câştigătoare de suflete. Deoarece plantarea de biserici se îndreaptă spre cei

pierduţi, este vital ca zelul evanghelistic să existe de la început în grupe; altfel,

ele vor avea doar rolul de a hrăni, dar vor împiedica biserica să crească, în loc să

o ajute.

Evanghelizarea în decursul primului an

În perioada în care plantatorul de biserici lucrează la formarea nucleului,

precum şi în decursul primului an al bisericii, este foarte important să existe un

puternic plan de evanghelizare. Acesta va ajuta atât la construirea nucleului, cât

şi la extinderea lui în timpul primului an critic de existenţă. Uneori, nucleul este

aşa de străin de locul în care trebuie să se facă plantarea, încât există doar

puţine contacte sau chiar nici unul cu cei din împrejurimi. În acest caz, plantatorul

trebuie să îi asiste pe membri în stabilirea contactelor. Una dintre modalităţile de

a face acest lucru este misiunea prin slujirea nevoilor. Aceasta îi ajută pe

membrii nucleului să îi câştige pe oameni şi să stabilească contacte cu ei,

creându-se astfel o deschidere şi un nume bun pentru viitoarea biserică.

Dacă fiecare grupă mică va sponsoriza o misiune prin slujirea nevoilor,

atunci, în scenariul de mai sus, ar putea fi începute trei astfel de lucrări, în

decursul fazei de formare a nucleului. Aceasta ar oferi noii biserici multe contacte

semnificative, care ar duce în cele din urmă la înmulţirea membrilor grupelor,

precum şi ai noii biserici.

Misiunea prin slujirea nevoilor este un program, plan, sau acţiune, care

urmăreşte contactarea celor din populaţia ţintă. De exemplu, dacă grupul ţintă

este generaţia X, atunci este adecvată misiunea prin stabilirea de relaţii,

deoarece este cunoscut faptul că generaţia X este înfometată după relaţii pline

de sens. Dacă grupul ţintit este format din cei care au experimentat divorţul, un

seminar pe tema refacerii după divorţ şi un grup de suport ar putea fi o bună

abordare. Nucleul trebuie să conţină persoane care au aceleaşi nevoi cu ale

grupului ţintă, dacă doriţi să creaţi cu succes punţi pentru a ajunge la ele.

165

Page 166: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Misiunea prin slujirea nevoilor nu se limitează doar la seminarii pe anumite

teme. Acestea sunt importante, dar ele trebuie să continue cu grupe de suport pe

termen lung. Pe baza relaţiilor care se vor stabili aici, membrii vor putea să Îl

prezinte pe Isus acestor oameni, la timpul potrivit. De exemplu, să presupunem

că una dintre grupele mici ale nucleului decide să îi sprijine pe cei divorţaţi. Se

prezintă un seminar pentru refacerea după divorţ. Seminarul nu este destinat

doar celor care vor veni din afara grupului, ci membrii grupelor mici se vor

amesteca printre ei, ca participanţi reali. În timpul seminarului, se vor stabili relaţii

autentice. La sfârşitul seminarului, participanţii sunt invitaţi să se alăture unui

grup de refacere după divorţ, care se va întâlni o dată pe săptămână şi mulţi

dintre participanţi, datorită relaţiilor care s-au format, se vor alătura cu bucurie

acestui grup. Grupul se va organiza după modelul grupei mici, dar se va

concentra pe refacerea după divorţ, dintr-o perspectivă creştină. Această

perspectivă li se prezintă clar oamenilor, înainte ca ei să vină în grup. Atunci

când oamenii participă şi află soluţiile creştinismului la problemele relaţionale ale

divorţului, va fi trezită şi curiozitatea lor faţă de creştinism în general. Ei vor pune

întrebări, vor participa la studii biblice şi mulţi vor fi conduşi la Isus.

În paralel, pot fi folosite şi alte abordări evanghelistice tradiţionale, cum ar

fi studiile biblice prin corespondenţă. Principalul interes al nucleului ar trebui să

fie evanghelizarea, mai ales în decursul primului an. În următoarele câteva luni,

ei îşi vor face cunoştinţe noi şi vor fi dezvoltate relaţiile cu cei interesaţi. Nu este

însă suficientă dezvoltarea relaţiilor - este nevoie de un plan. Adventismul

necesită o abordare puţin diferită faţă de felul în care procedează celelalte

biserici evanghelice pentru a începe o biserică şi pentru a atrage interesul.

În timp ce în această etapă bisericile celelalte îi vor invita pur şi simplu pe

oamenii la biserică şi vor acţiona pentru asimilarea lor, adventismul are un

mesaj pe care trebuie să îl prezinte înainte ca oamenii să devină membri. Acest

pas nu poate fi niciodată neglijat. Oamenii nu vin în Sabat dimineaţa la biserică

doar ca rezultat al metodelor prezentate mai sus. Dacă această metodă poate

merge în cazul celor care au o experienţă anterioară legată de adventism, ea nu

va reuşi pentru cei care nu au avut o experienţă religioasă legată de închinarea

166

Page 167: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

în Sabat. De aceea, pentru a-i strânge pe aceştia din urmă într-o nouă biserică

adventistă, trebuie elaborat un plan bine definit pentru atragerea celor interesaţi.

Metoda adventistă tradiţională de seceriş era evanghelizarea publică.

Tragedia este că multe biserici au folosit acest instrument şi pentru a semăna, şi

pentru a cultiva, şi pentru a secera, în loc să îl folosească doar ca un instrument

de seceriş. Ca reacţie la această greşeală, unii au încercat să renunţe complet la

întâlnirile evanghelistice, apelând la metodele obişnuite în bisericile evanghelice

tradiţionale. După cum am văzut însă, în cele mai multe cazuri, acestea nu au

mers la adventişti. În schimb, bisericile adventiste trebuie să facă tot ce s-a

sugerat până acum, completând acest proces cu strângerea secerişului.

Evanghelizarea este un proces, iar seceratul este doar o parte a procesului.

Dacă nu este cuprinsă şi această parte, atunci succesul va fi limitat.

Ca parte a strângerii secerişului, întâlnirea evanghelistică poate lua diferite

forme. Unele biserici vor dori să prezinte o evanghelizare publică, altele vor dori

să prezinte un seminar de profeţie biblică, iar altele vor organiza o clasă în care

să se înveţe mesajul advent, după care oamenii sunt invitaţi să se alăture

bisericii. Evanghelizarea publică, oricum s-ar desfăşura, a fost şi va rămâne însa

un instrument viabil pentru începerea unei noi adunări.

Primul serviciu de închinare

Primul pas în planificarea serviciului divin de deschidere este găsirea

locului. Întâlnirile adventiste din Sabat prezintă o varietate de opţiuni mult mai

mare decât au cele mai multe biserici care se întâlnesc duminica. Multe dintre

bisericile celorlalte denominaţiuni sunt de acord să închirieze spaţiul lor

adventiştilor. Dar acest lucru ar trebui să fie valabil în ambele sensuri - şi

adventiştii ar trebuie să fie dispuşi să închirieze spaţiile lor celorlalte

denominaţiuni. Aceasta este adevărata curtoazie creştină.

Dacă nucleul decide că se doreşte începerea serviciilor de închinare în

clădirea unei biserici, el ar trebui să caute un loc potrivit stilului de închinare pe

care îl va avea noua biserică. De exemplu, dacă noua biserică alege un stil

informal, care presupune o participare mare din partea adunării, nu va fi potrivită

167

Page 168: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

închirierea unei biserici episcopale sau luterane, care este construită pentru un

serviciu foarte liturgic. De asemenea, dacă noua biserică este planificată pentru

un serviciu divin cu un caracter liturgic accentuat, nu veţi închiria o biserică în stil

penticostal. Alegeţi clădirea care reflectă cel mai bine stilul de închinare pe care

noua biserică doreşte să îl implementeze.

Un alt factor în alegerea clădirii este dimensiunea ei. Nu alegeţi o clădire

cu dimensiuni mari, în care membrii să se simtă parcă pierduţi. Încercaţi să găsiţi

o biserică cu o capacitate de locuri pe care grupul vostru să o ocupe măcar pe

jumătate în primul Sabat. De asemenea, nu alegeţi o clădire cu o capacitate de

locuri aşa de mică, încât să devină repede prea mică pentru adunare.

Participarea din primul Sabat va fi probabil mai numeroasă decât în mod normal

– poate fi de două ori mai numeroasă decât în mod obişnuit - pur şi simplu

datorită noutăţii locului. De aceea, este important să existe între cincizeci şi o

sută de oameni în nucleu, înainte de primul serviciu de închinare. Toţi aceia care

rămân în biserică şi care nu au făcut parte din nucleu se adaugă la acest număr.

Totuşi, unele biserici adventiste orientate spre seceriş nu primesc alţi adventişti

decât dacă aceştia parcurg anumite pregătiri şi înţeleg orientarea bisericii.

În funcţie de situaţie, ar fi cel mai bine ca primul serviciu de închinare să

nu aibă loc într-o biserică. Bisericile care doresc să-i atragă pe tineri, care sunt

mai vizuali, vor vedea că este mai potrivit dacă organizează prima întâlnire într-o

aulă. Dacă aceasta este direcţia pe care plantatorul de biserici doreşte să o

urmeze, amfiteatrul unei şcoli poate fi o alegere bună. Şcoala de Sabat se poate

desfăşura în sălile de clasă. Alte variante ar putea fi teatrele şi aulele publice. În

alegerea locului, verificaţi reputaţia şcolii sau a bisericii pe care doriţi să o

închiriaţi. Această reputaţie va influenţa felul în care oamenii vor privi biserica

voastră.

Există anumite perioade ale anului în care poate fi mai uşor să începeţi o

biserică. De exemplu, multe dintre bisericile care se închină duminica, urmăresc

să înceapă primul serviciu divin în preajma zilelor de Paşti sau de Crăciun, când

mai mulţi oameni se gândesc să meargă la biserică. Acest lucru nu prea merge

în cazul bisericilor adventiste. O perioadă potrivită este toamna, când copiii încep

168

Page 169: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

un nou an şcolar, mai ales dacă doriţi să atrageţi familiile cu copii de vârstă

şcolară.

O modalitate care a ajutat multe biserici adventiste să înceapă cu mulţi

participanţi, este desfăşurarea primului serviciu de închinare în timpul unui

seminar de profeţii biblice sau al unei evanghelizări publice. După ce a fost

prezentată tema Sabatului, participanţii sunt invitaţi să participe la biserica în

Sabatul care urmează, ca o parte a programului seriilor evanghelistice. Acesta va

fi primul Sabat pentru noua biserică. Aceasta a fost de fapt metoda cea mai

încununată de succes pentru a începe o biserică adventistă. În acest scenariu,

primele câteva săptămâni ale bisericii se suprapun cu evanghelizarea, ceea ce

ajută la imprimarea unui tonus evanghelistic viitoarei biserici.

Orice serviciu divin de început trebuie plănuit cu grijă şi bine organizat. El

ar trebui să fie plin de viaţă şi să se centreze pe vizitatorii care vor participa. Cei

mai mulţi dintre cei care au participat la primul serviciu divin vor dori să revină, ca

urmare a trăirii pe care au avut-o cu această primă ocazie. De aceea, pregătiţi

din timp serviciul divin. Închiriaţi spaţiul cu una sau două săptămâni înainte. În

timpul acestor săptămâni, membrii nucleului ar trebui să organizeze aici un

serviciu de închinare, astfel încât să se familiarizeze cu locul. Ar fi de folos ca

liderii Şcolii de Sabat pentru copii să se familiarizeze cu sălile şi cu unii dintre

copiii care vor veni. Când va începe primul serviciu de închinare, fiecare îşi va

concentra atenţia pe vizitatori, programul se va desfăşura cu uşurinţă, iar

vizitatorii vor participa la un serviciu bine pus la punct.

Deşi atenţia în prima săptămână se concentrează asupra vizitatorilor,

aceasta nu înseamnă că ei trebuie să iasă în evidenţă. Nu le cereţi să se ridice şi

să se prezinte. Aceasta ar fi foarte penibil pentru cei neobişnuiţi cu biserica şi îi

va face pe mulţi dintre ei să nu mai vină. Fiecare membru ar trebui să facă tot ce

poate pentru ca oaspeţii să se simtă bineveniţi, iar biserica trebuie să găsească o

metodă discretă pentru ca aceştia să afle mai multe despre ea şi să îşi lase

numele şi adresa pentru un viitor contact. Un salut de bun venit în foaier poate fi

de ajutor în acest sens.

169

Page 170: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

După ce aveţi numele şi adresele vizitatorilor, ar trebui să îi contactaţi în

primele patruzeci şi opt de ore. Este cel mai bine ca acest contact să fie realizat

de o persoană laică şi poate că este mai indicat să se facă telefonic, decât printr-

o vizită personală. Scopul este ca persoana să ştie că prezenţa sa a fost

apreciată, să fie întrebată dacă are vreo nelămurire în legătură biserica şi să fie

încurajată să revină. Atunci când persoana revine a doua oară, ar trebui

programată o vizită acasă la ea, poate fi înscrisă la studii biblice, sau poate fi

invitată să participe la una din grupele bisericii. Asiguraţi-vă că vizitatorilor li se

oferă atenţia cuvenită şi nu-i lăsaţi să vă "scape printre degete".

Menţinerea creşterii bisericii

Datorită faptului că, timpul fazei prenatale, nucleul s-a concentrat doar

asupra evanghelizării, el poate crede că şi-a atins scopul evanghelistic propus şi

că acum trebuie să se concentreze asupra consolidării bisericii cu oamenii pe

care i-a adunat. Nimic nu poate fi mai greşit. Dacă noua biserică plantată doreşte

să fie centrată pe seceriş, atunci, în decursul primului an, evanghelizarea trebuie

să fie ţesută în fiecare fibră a bisericii. Biserica trebuie să continue multiplicarea

grupelor mici pe baza misiunii prin slujirea nevoilor şi să planifice un alt

eveniment pentru strângerea secerişului. Dat fiind că noua biserică nu are o

clădire în care să investească, ea poate investi în ceva mai de preţ decât

cărămizile şi mortarul: oamenii!

Pentru ca noul grup să continue să crească, el trebuie să parcurgă câţiva

paşi importanţi în decursul primului an. Asiguraţi-vă că grupele mici continuă să

se extindă şi să se dezvolte. Dacă biserica doreşte să depăşească numărul de

două sute de participanţi, probabil că cel mai important pas este extinderea

continuă a grupelor de părtăşie. Niciodată nu ar trebui să se înceapă o grupă

fără a avea un lider şi un lider ucenic şi fără obiectivul de a se multiplica în

decurs de şase luni până la un an. Dacă aşa stau lucrurile, biserica va trebui să

investească foarte mult în instruirea liderilor de grupe. Creşterea continuă a

grupelor în decursul primului an şi în viitor va fi determinată de numărul de lideri

ucenici pe care biserica îi pregăteşte în mod adecvat. Pregătirea liderilor nu

170

Page 171: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

trebuie limitată la adventiştii care au făcut parte din nucleu. Cei care au calităţi de

lideri ar trebui identificaţi printre noii convertiţi şi instruiţi pentru a fi lideri în

grupele mici. Numai aşa va continua ciclul creşterii.

Este de asemenea esenţial ca plantatorul să înfiinţeze noua biserică după

modelul în care liderul ei este instructor/îndrumător. Dacă plantatorul începe

biserica după modelul în care liderul este pastor sau capelan, aceasta va

dezvolta imediat o dependenţă de pastor şi va fi aproape imposibil ca acest

model să fie schimbat într-un model în care liderul este instructor / pregătitor.

Deci noua biserică trebuie să fie formată de la început după acel model de lider

pe care plantatorul doreşte să îl vadă continuând. Chiar dacă această biserică va

avea o conducere laică, va fi foarte uşor să apară dependenţa de pastor. În acest

caz, persoana laică ia pur şi simplu locul pastorului, iar oamenii depind de ea la

fel cum ar depinde de un pastor. Aceasta nu mai este o biserică cu o conducere

laică, ci o biserică dependentă de un pastor laic. Într-o adevărată biserică laică,

conducerea se realizează în comun şi modelul liderului îndrumător este pe deplin

viabil.

O a treia sursă de îngrijorare privind dezvoltarea bisericii în cursul primului

an este mobilizarea membrilor pentru lucrare, imediat după ce ei s-au alăturat

noii biserici. De fapt, unele biserici adventiste fac din implicarea în misiune una

din condiţiile pentru a deveni membru. Acest lucru creează în biserică un nivel

mai înalt al consacrării şi poate că acum este timpul să ridicăm standardele

calităţii de membru adventist, incluzând ca normă implicarea în lucrare.

Bisericile care plasează imediat oamenii în lucrare vor organiza periodic

seminarii de daruri spirituale şi vor înfiinţa un comitet pentru lucrări laice, care îi

va îndruma pe oameni să se implice în lucrare în armonie cu darurile lor

spirituale. De fapt, unul din aspectele pe care noua biserică va trebui să îl

lămurească este alegerea între a continua după metoda tradiţională a comitetului

de numiri, în care este numită câte o persoană pentru fiecare funcţie, sau a trece

la modelul lucrării laice, în care oamenii sunt plasaţi în lucrare în armonie cu

darurile lor.1 Cel mai bine este ca biserica sa înceapă cu acest model şi nu după

modelul tradiţional, ca mai apoi să încerce să treacă la modelul lucrării laice.

171

Page 172: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Faptul că există un comitet pentru lucrări laice nu înseamnă că nu va mai

exista un comitet de numiri. Unii au încercat să meargă spre extreme în acest

sens şi au eliminat total Comitetul de numiri. Dacă se procedează astfel, nu se

mai poate face o evidenţă a activităţilor. Noi pledăm ca oamenii să nu fie

nominalizaţi pentru lucrare, dar tot este necesar să fie aleşi slujbaşi ai bisericii,

pentru a exista o dare de seamă. Fiecare biserică va decide care să fie slujbele

pentru care se vor face alegeri. Comitetul bisericii cumulează minimul acestor

funcţii. Problema în prezent este aceea că se fac alegeri pentru toate slujbele, de

la pianist la instructorul de la Primii paşi al Şcolii de Sabat. Reduceţi la minimum

numărul posturilor pentru care faceţi alegeri, iar pentru celelalte faceţi numiri. Un

obiectiv minim ar fi ca cel puţin 60 de procente dintre membri să fie implicaţi într-

un fel sau altul în lucrare. Reţineţi că în primele linii ale lucrării se află liderii

grupelor mici şi persoanele implicate în slujirea nevoilor.

Achiziţionarea de proprietăţi

O greşeală majoră pe care o fac multe biserici noi este încercarea de a

achiziţiona proprietăţi în primul an de existenţă. Nu cedaţi acestei ispite. Aşteptaţi

cel puţin cinci ani. Imediat ce biserica investeşte în proprietăţi, se schimbă

întreaga ei preocupare. De obicei, ea încetează să îşi mai concentreze atenţia

asupra celor pierduţi şi devine în schimb preocupată de clădire şi de strângerea

banilor. Fondurile care înainte mergeau spre câştigarea sufletelor, sunt acum

îndreptate spre cărămizi şi mortar. Când procedează astfel, cele mai multe

biserici încetează să crească şi îşi pierd eficienţa ca agenţi de extindere a

Împărăţiei lui Dumnezeu.

Ar putea veni un timp când adunarea să aibă nevoie de propria ei clădire,

deşi multe biserici au înţeles că pot continua să crească şi să se extindă mulţi

ani, fără să aibă propria clădire. De fapt, unele biserici vor închiria mereu spaţii.

Frecvenţa şi durata de timp în care bisericile pot sta fără clădiri proprii depind de

disponibilitatea şi atractivitatea clădirilor de închiriat existente. De asemenea, cu

cât o biserică aşteaptă mai mult până să construiască, cu atât mai mare va fi

172

Page 173: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

construcţia. Dacă ea cumpără prea repede o proprietate, este posibil ca aceasta

să fie prea mică.

Când în cele din urmă biserica decide că doreşte să aibă propria clădire,

cât de mare să fie proprietatea pe care să o achiziţioneze? Totul depinde de

viziunea pe care o are biserica cu privire la dimensiunea ei optimă. Regula

empirică este de un acru (pogon) de pământ la 100 de participanţi, cu un minim

de trei acri. Această formulă este importantă pentru a se asigura locuri de

parcare pentru întreaga adunare. Astfel, dacă biserica se aşteaptă ca în anumite

zile să participe cinci sute de persoane, ar trebui să achiziţioneze un minim de

cinci acri de teren. Iar dacă se proiectează ca în biserică să funcţioneze şi o

şcoală, trebuie suplimentat numărul acrilor de pământ, în funcţie de dimensiunile

dorite ale şcolii. S-ar putea totuşi ca în unele oraşe să fie interzisă achiziţionarea

unui teren la aceste dimensiuni. Se vor căuta alte variante, mai ales în ceea ce

priveşte problema parcării.

Dacă un asemenea teren nu este disponibil sau este prea costisitor, există

alte alternative. Una dintre ele ar fi programarea a două servicii în locul unuia

singur. În acest caz, biserica poate achiziţiona un teren mai mic şi totuşi să

crească spre numărul de cinci sute de participanţi. O altă metodă de reducere a

spaţiului este aceea de a afla media persoanelor care vin într-o maşină. Astăzi,

cele mai multe biserici au o medie de două persoane la o maşină, dar experţii au

proiectat că în viitor acest număr să scadă, crescând astfel necesarul de spaţiu

pentru parcare.

Problemele legate de construcţie pot cheltui cantităţi mari de timp şi

energie. Ele sunt menţionate în acest capitol nu pentru că trebui să intre în

atenţie din primul an, ci ca un avertisment de a nu pierde timpul cu construcţia în

această perioadă. Noi pledăm pentru îndreptarea atenţiei spre construirea

bisericii spirituale, nu spre clădirea bisericii.

Primul an de viaţă al adunării se poate dovedi a fi cel mai plăcut şi mai plin

de satisfacţii, atât pentru membri ca indivizi, cât şi pentru întreaga biserică.

Gândul de a crea ceva nou, emoţia de a vedea oameni noi veniţi la credinţa în

Hristos şi încurajarea de a vedea cum creşte biserica vor face ca flăcările

173

Page 174: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

spirituale să ardă cu putere în inimile acelora care au avut minunata posibilitate

de a face parte din noua adunare.

174

Page 175: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

12

Un plan de pregătire a ucenicilor

Biserica şi-a început activitatea. S-a obţinut o reacţie excelentă la primul

serviciu de închinare. Sunteţi încântaţi să vedeţi că vizitatorii se întorc

săptămână după săptămână. Cei care au participat cu interes la întâlnirile

evanghelistice participă acum regulat la adunările bisericii. Printre cei nou veniţi

la credinţă au putut fi observate schimbări în stilul de viaţă. A fost plănuit un

botez şi câteva suflete preţioase îl vor urma pe Domnul în apa botezului.

Un asemenea rezultat naşte unui izvor de fericire în inima dumneavoastră,

atunci când vedeţi aceşti oameni care vin la credinţa în Hristos. Anticipaţi cu

bucurie botezul lor, dar în acelaşi timp sunteţi şi puţin îngrijoraţi. Ce faceţi mai

departe pentru a vă asigura că aceşti oameni vor deveni urmaşi devotaţi ai lui

Isus Hristos? Cele mai multe biserici rareori planifică alte evenimente după

botezul noilor convertiţi. Totuşi, elaborarea unei strategii de pregătire a ucenicilor

este absolut esenţială, dacă biserica este interesată ca membrii ei să atingă

maturitatea.

O strategie de pregătire a ucenicilor presupune un program bine stabilit la

care noii convertiţi sunt chemaţi să participe, atunci când devin membri ai

bisericii. Dacă această strategie nu a fost bine gândită în timpul fazei prenatale a

bisericii, atunci cu siguranţă ea trebuie pusă în aplicare în cursul primului an al

bisericii. De fapt, ar fi bine ca toţi membrii nucleului să fie înscrişi în acest

program de pregătire. Aceasta va da garanţia că pregătirea ucenicilor este o

prioritate pentru noua biserică. Este greu pentru o persoană care nu a fost

niciodată ucenic să facă alţi ucenici. Plantatorul de biserici a fost cândva primul

ucenic dar, pe măsură ce plantarea înaintează, alte persoane trebuie pregătite

pentru a pregăti la rândul lor ucenici.

Mandatul Marii Trimiteri este acela de a face ucenici, nu doar simpli

membri ai bisericilor. De aceea, strategia de evanghelizare ar trebui să se

175

Page 176: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

centreze pe obiectivul final de a face ucenici şi membri responsabili şi nu de a

avea un număr mare de candidaţi de botez, chiar dacă botezul este un moment

vital al procesului formării de ucenici. Pentru o analiză completă asupra a ceea

ce implică a fi un ucenic, cititorul poate consulta cartea Radical Discipleschip for

Revolutionary Churches (Ucenicie radicala pentru biserici revoluţionare).

Înainte ca noii convertiţi să fie botezaţi, bisericile trebuie să aplice o

strategie în două direcţii, pentru pregătirea acestora ca ucenici. Prima direcţie

este un plan general de seminarii şi activităţi asemănătoare, care îi vor ajuta pe

noii convertiţi în stadiul embrionar al uceniciei lor. În al doilea rând, cei care sunt

deja adventişti se angajează personal şi individual pentru a-i ajuta pe noii

convertiţi să trăiască o viaţă rodnică prin ascultarea de Hristos.

Cele patru etape ale planului general

Rick Warren, în cartea sa The Purpose Driven Church1 (Biserica orientată

spre un scop), evidenţiază patru stadii ale programului de ucenicie. El aseamănă

acest program cu forma de romb a unui teren de baseball. Fiecare etapă a

programului corespunde unei laturi. Obiectivul este ca fiecare membru al bisericii

să parcurgă toate laturile şi să marcheze, fără să se oprească pe una dintre ele.

Analogia aceasta este superbă şi se poate adapta cadrului adventist.

Pentru ca o persoană să ajungă la nivelul primei laturi, biserica urmăreşte

să acţioneze astfel încât acea persoană să devină membră a Bisericii Adventiste

de Ziua a Şaptea. Aceasta presupune a ne asigura de faptul că persoana în

cauză L-a acceptat pe Isus Hristos ca Mântuitor, se încrede deplin în El pentru

mântuire şi are certitudinea deplinei acceptări din partea lui Dumnezeu. De

asemenea, ea trebuie să fi început să Îl lase pe Hristos să fie Domnul vieţii ei şi

să demonstreze că El este deja Domn peste timpul, banii şi trupul ei. În acest

stadiu, persoana ar trebui să deţină cunoştinţele de bază privind cele douăzeci şi

şapte de puncte de credinţă ale bisericii şi ar trebui să fie botezată şi primită în

trupul bisericii.

De obicei, adventiştii stau bine la nivelul primei faze. Ştim cum să

îndrumăm oamenii şi să le prezentăm solia de bază a adevărului. De obicei,

176

Page 177: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

folosim în acest scop studiile biblice, seminariile de Apocalipsa, seminariile de

profeţii biblice şi evanghelizările publice. Acestea sunt vital necesare, pentru că,

dacă oamenii nu devin membri, probabil nu vor deveni nici ucenici. Oricum,

aceasta este prima latură - primul pas. În mod tradiţional, noi am avut prima

latură bine dezvoltată, cu o foarte slabă preocupare pentru celelalte laturi. Totuşi,

trebuie să fim atenţi ca nu cumva, în încercarea de a dezvolta celelalte laturi, să

uităm de prima latură.

A două latură corespunde încercării de a dezvolta disciplinele spirituale,

cum ar fi rugăciunea, studiul biblic personal şi o adevărată relaţie personală cu

Isus. În perioada de dezvoltare a adventismului, cei mai mulţi dintre cei care s-au

alăturat Bisericii Adventiste proveneau dintr-o puternică tradiţie creştină. De

aceea, pionierii noştri nu simţeau nevoia să îi pregătească în elementele de bază

ale creştinismului. În ultima parte a secolului douăzeci însă, şi cu siguranţă în

secolul douăzeci şi unu, cei care se convertesc vin în număr mult mai mare dintr-

o cultură fără tradiţie creştină şi nu din alte denominaţiuni creştine. De aceea, nu

mai pornim de la premisa că oamenii ştiu cum să crească spiritual după ce devin

adventişti. Chiar şi despre cei care vin din alte denominaţiuni nu putem spune că

au avut cu adevărat o viaţă spirituală. Amintiţi-vă că George Barna arăta că doar

10 procente din populaţia Statelor Unite sunt creştini biblici.2 Este dureros că, în

ceea ce priveşte viaţa spirituală, cei mai mulţi sunt foarte deficitari.

O biserică în care se pregătesc ucenici va oferi noilor veniţi multe

oportunităţi de a se dezvolta în disciplinele spirituale. Seminariile în care ei pot

învăţa cum să umble zilnic cu Isus, informaţii despre cum poate fi studiată Biblia

de către începători, precum şi despre cum poate fi trăită o viaţă de rugăciune, pot

răspunde nevoilor aprinse ale celor care au început o viaţă cu Isus.3

A treia latură urmăreşte să-i ajute pe oameni să-şi descopere darurile

spirituale, pentru a-şi găsi un loc în lucrare şi în trupul lui Hristos în armonie cu

înzestrarea lor. A fi ucenic al lui Isus înseamnă în parte şi a fi implicat într-o

misiune. Preoţia tuturor credincioşilor impune ca fiecare să îşi descopere locul în

lucrare. Nu există creştini inactivi, care doar să ocupe locuri în biserică.

Chemarea pe care o face Hristos îi uneşte pe toţi cei credincioşi în lucrare.

177

Page 178: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Dezvoltarea acestei laturi se realizează atunci când biserica oferă noilor

membri seminarii de daruri spirituale, care urmăresc descoperirea darurilor şi

plasarea lor în lucrare.4 Însă, mai importantă decât descoperirea darurilor este

plasarea persoanei în lucrare în armonie cu darul pe care îl are. Multe biserici au

prezentat seminarii excelente de descoperire a darurilor spirituale, dar nu au

reuşit să le continue cu interviuri individuale, pentru a ajuta persoanele să îşi

găsească locul în lucrare în armonie cu darurile descoperite. Deoarece darurile

spirituale reprezintă unul din cele douăzeci şi şapte de puncte de doctrină ale

Bisericii Adventiste, este surprinzător că am fost aşa de reticenţi în dezvoltarea

acestei laturi. Există multe informaţii pe această temă în cartea Revolution in the

Church (Revoluţia în biserică).16 Un studiu al acestei cărţi ar putea fi binevenit în

bisericile care au nevoie de îndrumare pentru dezvoltarea unui model al lucrării

laice, bazat pe darurile spirituale.

Ultima latură urmăreşte ajutarea noilor creştini să îşi formeze o ţintă

misionară. Ucenicia nu este niciodată completă dacă ucenicul nu ajunge să facă

şi el alţi ucenici. De fapt, primii doi ani după venirea în biserică sunt anii în care

oamenii sunt cei mai eficienţi în câştigarea prietenilor şi a rudelor la Hristos.

După aceea, cele mai multe dintre relaţiile lor se centrează pe cei din biserică şi

de aceea ei devin mai puţin eficienţi în câştigarea celor pierduţi. De aceea, este

important ca biserica să conceapă un plan pentru ca noii veniţi să înceapă să

lucreze cu prietenii şi cu rudele cât mai repede după convertirea lor.

Această latură poate fi dezvoltată cu ajutorul seminariilor pe tema

evanghelizării prin intermediul relaţiilor de prietenie, precum şi prin implicarea

noilor veniţi în activităţile evanghelistice.6 Deoarece au venit de curând, ei înţeleg

mai bine de ce au nevoie oamenii pentru a fi atraşi în biserică. În felul acesta, se

realizează şi reconfirmarea credinţei lor, prin faptul că ei ascultă din nou

programele evanghelistice. De multe ori, noii convertiţi doresc să îi

evanghelizeze imediat pe prietenii lor, prezentându-le acestora lucrurile în mod

greşit. De aceea, este imperativ ca biserica să le ofere o bună instruire pe tema

evanghelizării, cât mai repede cu putinţă după convertirea lor.

178

Page 179: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

În ce ordine ar trebui să parcurgă un nou convertit aceste laturi? Evident,

trebuie să se înceapă cu prima latură. Celelalte laturi pot fi parcurse în oricare

ordine, în funcţie de nevoile celor recent veniţi la credinţă. Unii pot fi pregătiţi

pentru a parcurge imediat latura a patra lucrând cu prietenii lor, în timp ce alţii pot

prezenta o nevoie mult mai presantă pentru dezvoltarea vieţii lor spirituale. O

biserică înţeleaptă va individualiza acest proces cât mai mult cu putinţă. Lucrul

important pe care nu trebuie să-l uităm este obţinerea consacrării din partea

noilor convertiţi, înainte sau cu ocazia botezului lor, pentru ca ei să ştie că ceea

ce urmează este implicarea lor într-un program de pregătire ca ucenici. Dacă se

implică în acest proces, ei vor dezvolta o credinţă matură, pe măsură ce parcurg

toate laturile.

Un plan personal

Deşi este de o importanţă vitală ca bisericile să dezvolte planul general pe

care tocmai l-am sugerat, acesta nu este un plan total de ucenicie. Pe lângă

acesta va fi de ajutor pentru noii veniţi să aibă un mentor personal, responsabil

de ucenicia lor. Acest mentor se va asigura că noul credincios participă la

programul de dezvoltare a funcţiilor spirituale oferit de biserică şi îl va ajuta cu

consecvenţă să aplice în propria viaţă principiile pe care le-a învăţat.

De exemplu, biserica ar putea prezenta un seminar în care să se înveţe

cum se studiază Biblia, dar atunci când noii adventişti vor încerca să aplice ce au

învăţat, se pot întreba dacă metoda lor de a studia Biblia este sau nu corectă.

Mentorul va fi dispus să ajute, oferind îndrumare pentru ca cel în cauză să

dezvolte un program individual de studiu. Pe lângă faptul că vor spune oamenilor

ce să facă, mentorii vor fi instruiţi pentru a şti să pună întrebările potrivite care să

îi ajute pe oameni să dezvolte propriul program de studiu. Ţinta mentorilor ar

trebui să fie aceea de a-i ajuta pe noii creştini să crească spiritual până acolo

încât să poată deveni şi ei mentori.

Această ucenicie de unu-la-unu este dificilă, pentru că unii oameni nu au

avut niciodată mentori în decursul propriei lor vieţi spirituale. Aceştia se vor simţi

penibil să îi ajute pe alţii să parcurgă un curs pe care ei înşişi nu l-au luat. Aici

179

Page 180: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

există un risc real pentru mentori, deoarece ei ar putea descoperi că propria lor

viaţă are nevoie de dezvoltare spirituală. Abilitatea de a admite că ei nu sunt

dezvoltaţi din punct de vedere spiritual şi încă au de crescut este o calitate

esenţială pentru toţi mentorii.

Unul din obiectivele programelor de pregătire a ucenicilor este acela de a-i

ajuta pe oameni să fie răspunzători unii pentru alţii. Aceasta nu înseamnă că ei

trebuie să se urmărească reciproc, pentru a observa greşeli pe care să le

raporteze. Este vorba de responsabilitatea pe care o au unii faţă de alţii, fără a

raporta însă altor persoane. Responsabilitatea reciprocă lipseşte cu siguranţă în

cele mai multe biserici de astăzi, dar ea este un ingredient esenţial al uceniciei.

Una dintre cele mai bune căi de dezvoltare a responsabilităţii reciproce

este participarea la un grup mic relaţional. Acesta a fost geniul adventismului de

început, cu acele "întâlniri sociale", în care indivizii erau răspunzători unii faţă de

alţii în legătură cu viaţa lor în Hristos.17 Atunci când creştinii se întâlnesc cu

regularitate într-un grup mic, unde îşi împărtăşesc viaţa în Hristos,

responsabilitatea mutuală va apărea aproape automat.

O ţintă a bisericii care pregăteşte ucenici este încurajarea tuturor

oamenilor să se alăture unei grupe mici cât mai repede după botez, în caz că ei

nu fac deja parte dintr-o asemenea grupă. Din moment ce creştinismul este o

credinţă a comuniunii şi nu o religie "individualistă", implicarea într-un asemenea

grup relaţional ar trebui înţeleasă aproape ca un mandat de către creştinii serioşi.

Este aproape imposibil să dezvolţi o viaţă spirituală fără a te implica într-un fel

sau altul într-un grup mic relaţional.

Ucenicia

Scopul acestui mic capitol nu a fost să analizeze modul în care poate fi

dezvoltat un program de ucenicie într-o biserică nouă. Pentru aceasta ar putea fi

nevoie de o carte întreagă.8 În schimb, acest capitol a încercat să atragă atenţia

plantatorului de biserici în legătură cu nevoia de a dezvolta o astfel de strategie

în faza prenatală sau în decursul primului an de existenţă a bisericii. Nu lăsaţi să

treacă timpul fără să stabiliţi un program de ucenicie în noua biserică. S-ar putea

180

Page 181: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

să credeţi că aceasta se va realiza de la sine, dar nu este aşa de simplu. Trebuie

să existe planificare.

Ca urmare a implementării strategiei de pregătire a ucenicilor în noua

biserică, atât membrii deja existenţi, cât şi cei noi, se vor maturiza mai mult în

credinţă. Rezultatele vizibile ale implicării membrilor în acest plan de ucenicie

sunt numeroase. Oamenii vor deveni mult mai preocupaţi de credinţă. Ei vor

demonstra iubire şi acceptare faţă de semeni. Păstorirea se va face de către toţi

membrii, într-o viziune a preoţiei tuturor credincioşilor. Dumnezeu este pe primul

loc în vieţile tuturor urmaşilor Săi. Pe lângă faptul că vor returna zecimea,

oamenii vor dărui cu pasiune pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu. Alţi oameni

vin mereu la o viaţă nouă în Hristos, pentru că membrii le-au vorbit despre

credinţa lor vie. Timpul de închinare este deosebit, nu datorită formelor, ci ca

urmare a credinţei contagioase a celor care se închină.

Dacă aceasta este ceea ce doriţi pentru noua biserică, atunci încercaţi să

dezvoltaţi prin toate mijloacele o strategie de pregătire a ucenicilor pentru acest

scop. Apoi gândiţi-vă cum puteţi face ca orice element al vieţii bisericii să fie

legat de pregătirea de ucenici. Ceea ce am descris în paragraful precedent nu

trebuie să fie doar un vis trecător, ci o realitate vie pentru biserica în care

pregătirea ucenicilor se află în centrul preocupărilor.

181

Page 182: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

13

Bisericile atipiceUnele plantări creează biserici a căror structură este aşa de diferită de cea

a bisericilor tradiţionale, încât plantarea lor cere o atenţie deosebită. Unele

biserici, cum ar fi cele orientate spre vizitatori, nu au o structură radical diferită de

cea a bisericii obişnuite. În acest capitol dorim să analizăm pe scurt trei biserici

unicat care, într-un fel sau altul, au o structură modificată faţă de cea a bisericii

obişnuite. Acestea sunt: bisericile non-dependente de pastori, bisericile conduse

de laici şi bisericile celulă.

Biserica non-dependentă de pastor

Aceasta are un pastor, dar ea este astfel organizată, încât nu depinde de

pastor. Pastorul este văzut ca un instructor / îndrumător / evanghelist, dar el nu

este un pastor al turmei. Am prezentat deja ideea că cele mai multe biserici

trebuie înfiinţate în această modalitate. Ceea ce urmează sunt câteva sugestii

pentru a fi sigur că acest tip de biserică face rădăcini.

Mai întâi, nu începeţi plantarea până când ideea non-dependenţei

pastorale nu este pe deplin asimilată de către toţi membrii nucleului. Formulaţi cu

claritate, în declaraţia de misiune faţă de care tot nucleul şi-a dat acordul,

aşteptările legate de rolul pastoral. Începeţi să practicaţi acest model de

conducere chiar înainte de etapa de formare a nucleului. Dacă membrii nucleului

sunt obişnuiţi ca lucrarea să se facă după modelul convenţional de păstorire, ei

se vor aştepta ca să întâlnească acest model şi în noua biserică. Nu avem

cuvinte pentru a convinge că noua biserică trebuie să fie înceapă după noul

model.

În al doilea rând, luaţi-vă timp pentru a discuta cu nucleul despre

implicarea membrilor în misiune şi dacă aceasta să reprezinte sau nu o condiţie

a calităţii de membru. Va exista un standard diferit pentru aceia care vin din alte

biserici adventiste decât pentru noii convertiţi? La care standarde veţi adera, pe 182

Page 183: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

lângă cele douăzeci şi şapte de credinţe fundamentale? Cât de strict va adera

grupul vostru la aceste cerinţe adiţionale privind lucrarea misionară?

Cum se va face plasarea în misiune? Cum veţi identifica darurile

spirituale ale oamenilor? După identificare, cum veţi proceda pentru implicarea

oamenilor în misiune, în armonie cu înzestrarea lor? Este important ca, în timpul

fazei de construire a nucleului, să se discute pe larg şi să se pună în aplicare un

plan prin care noii veniţi să se implice în misiune chiar înainte de primul serviciu

divin al bisericii. Un alt aspect care trebuie discutat are în vedere perioada de

timp pentru care oamenii sunt plasaţi într-o anume misiune. Cum pot să iasă din

acea misiune, dacă simt că nu au fost puşi la locul potrivit? Cum pot fi înlocuiţi,

dacă simt că nu au fost bine plasaţi? Construiţi un set clar de direcţii de acţiune

înainte de a începe biserica. În biserica tradiţională, de acestea se ocupa

comitetul anual de numiri. În biserica non-dependentă pastoral, în care oamenii

sunt plasaţi într-o misiune mai durabilă, soluţiile acestor probleme trebuie gândite

înainte de apariţia crizelor. Aşa că stabiliţi un plan clar de acţiune în scris şi

prezentaţi-l astfel ca fiecare să-l înţeleagă de la început.

În al treilea rând, în faza de formare a nucleului, trebuie să discutaţi

despre rolul comitetului de numiri. Deşi comitetul de numiri ar putea să nu aibă

un rol important în acest tip de biserică, unele funcţii ale lui trebuie să se

păstreze. Sugestia noastră a fost să limităm comitetul de numiri la aceia care au

răspunderi în biserică, de obicei la comitetul bisericii. Ar fi o greşeală tristă să

eliminăm complet comitetul de numiri. Consecinţa ar putea fi limitarea puterii la

un grup mic de oameni, care ar controla întreaga biserică şi poate chiar ar

orienta biserica într-o direcţie greşită. Puteţi decide să restructuraţi comitetul

bisericii, dar asiguraţi-vă că în fiecare an adunarea alege laici în funcţiile cheie.

Comitetul pentru lucrări laice poate plasa oamenii în misiune în armonie cu

înzestrarea lor, dar comitetul de numiri trebuie să aleagă oamenii care să

slujească în funcţiile bisericii.

Ar fi bine ca în aceste privinţe conferinţa să fie bine informată despre

structura diferită pe care o aveţi. A trece la o structură laică ar putea însemna a

desfăşura activitatea bisericii într-un mod diferit de cum prevede manualul

183

Page 184: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

bisericii. De aceea, este imperativ să ţineţi la curent conferinţa cu privire la

schimbările de structură pe care le operaţi. Cele mai multe conferinţe sunt

doritoare să lucreze cu pastori care încearcă noi paradigme, dar doresc să fie

informate în legătură cu acestea.

A patra sursa de îngrijorare când se plantează o astfel de biserică este

păstorirea membrilor. În biserica non-dependentă din punct de vedere pastoral,

pastorul nu este şeful acestei activităţi. De aceea, păstorirea membrilor existenţi

trebuie realizată pe o altă cale. Pastorul participă la această activitate, dar el nu

este şeful ei. Unele biserici sunt organizate în jurul grupelor mici, care au grijă de

membri. Aceasta merge în multe cazuri, dar în multe biserici există membri care

nu se alătură acestor grupe şi astfel ei nu pot primi îngrijire. În timpul fazei de

construire a nucleului, discutaţi pe larg acest subiect legat de asistenţa pastorală

şi elaboraţi un plan scris prin care toţi membrii să primească asistenţă în noua

biserică.

Bisericile conduse de laici

Multe dintre aspectele discutate în legătură cu bisericile non-dependente

pastoral se aplică şi în cazul bisericilor conduse de laici. Cu toate acestea, există

câteva caracteristici unice ale acestor biserici, cărora trebuie să le acordăm

atenţie. Deoarece această biserică nu are o persoană salarizată pentru această

funcţie de conducere, este chiar mult mai necesar ca ea să depindă de nişte

voluntari laici de calitate.

Prima remarcă este ca ei să ia legătura cu administratorii conferinţei

pentru a se asigura că aceştia sunt de acord cu acest model de biserică. Nu fiţi

surprinşi dacă ei vă vor pune o mulţime de întrebări. Ei trebuie să vă pună aceste

întrebări, deoarece în biserica pe care voi doriţi să o înfiinţaţi nu va implicat un

angajat al conferinţei. Această biserică va purta numele "Adventistă de Ziua a

Şaptea", iar conferinţa trebuie să se asigure că ea va reprezenta corect credinţa

adventistă.

Conferinţa va dori să înţeleagă de ce doriţi să înfiinţaţi o astfel de biserică,

cum veţi proceda cu zecimea şi cu celelalte fonduri ale bisericii, cum înţelegeţi

184

Page 185: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

teologia şi punctele credinţei advente şi ce persoană va fi angajată. Ea ar putea

chiar să îşi rezerve dreptul de a alege persoana care va fi responsabilă de

această biserică. Aşteptaţi-vă la întrebări foarte concrete legate de aceste

aspecte.

Să presupunem acum că a fost aprobată de conferinţă forma de

conducere laică a bisericii dvs. În timpul fazei de construire a nucleului, va trebui

să lucraţi la structura organizaţională cu care biserica va opera. Neavând un

pastor sau un angajat plătit, trebuie să decideţi cum va fi împărţită munca. Nu

gândiţi că cel pe care îl va alege conferinţa este singurul lider, creând astfel o

dependenţă de lider. Pentru ca biserica în care conducerea este laică să

prospere, ar trebui să faceţi ca această conducere să fie împărţită între mai mulţi

laici din adunare. De fapt, biserica nu ar trebui să acţioneze sub conducerea unui

singur individ, ci sub conducerea unui consiliu de prezbiteri.

Alte aspecte cu care ne confruntăm se leagă de modul în care se va face

păstorirea membrilor fără ajutorul un lider plătit pentru aceasta, modul în care se

va face evanghelizarea etc. Urmăriţi sfaturile date bisericilor non-dependente

pastoral în capitolele anterioare. Dacă dvs. sunteţi liderul, va trebui să vă

raportaţi faţă de o persoană de la conferinţă. (Şi, chiar dacă sunteţi un lider ales

de conferinţă, adevărata conducere este participativă.) Este foarte important să

menţineţi canalele de comunicare deschise faţă de conducerea conferinţei, astfel

ca aceasta să fie la curent cu toate demersurile. Această deschidere vă va ajuta

cu multe sfaturi necesare atunci când doriţi să plantaţi o biserică adventistă laică,

pe o fundaţie solidă.

Bisericile celule

Cea mai radicală schimbare în organizarea unei biserici apare atunci când

se doreşte plantarea unei biserici celulă. Aceasta este foarte diferită de

structurile existente cu care cei mai mulţi dintre adventişti sunt obişnuiţi; de

aceea, este necesară o pregătire specială pentru a înţelege dinamica creării

acestui model unic de biserică.

185

Page 186: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

În primul rând, este necesar un studiu extensiv şi o instruire adecvată

înainte de începerea plantării bisericii celulă. 1 Această metodă de a conduce o

biserică este atât de diferită, încât nu se poate aplica o procedură obişnuită de

organizare. De exemplu, într-o biserică celulă nu există funcţiile tradiţionale, ca

cea de prezbiter, diacon, lider al lucrării laice etc. Structura este şi trebuie să fie

total diferită atunci când se plantează o astfel de biserică.

În al doilea rând, trebuie să înţelegem diferenţa care există între o biserică

celulă şi o biserică cu grupe mici. Mulţi dintre cei care au încercat să planteze o

biserică celulă au plantat de fapt o biserică cu grupe mici. Acestea sunt două

tipuri de biserici cu totul diferite. Biserica celulă este organizată în întregime în

jurul grupelor mici. În grupele mici, calitatea de membru al grupei este dezirabilă,

dar nu obligatorie. În biserica celulă, biserica există la nivelul celulei şi nu este

nevoie să se întâlnească toate grupele pentru ca biserica să funcţioneze. Celula

nu este o parte a bisericii; ea este biserica.

Există două moduri de organizare a bisericii celulă. Unul este construit pe

„modelul Ietro” din Vechiul Testament. În acest model, fiecare grupă mică are un

lider şi un lider ucenic. Există un lider laic pentru fiecare cinci grupe, un pastor

zonal pentru fiecare douăzeci şi cinci de grupe şi un pastor senior pentru

întreaga biserică. În funcţie de dimensiunea bisericii, funcţionează sau nu şi

pastorul de zonă, pe lângă pastorul senior. Acest model oferă o bună

supraveghere pastorală, care este foarte de folos dezvoltării bisericilor celulă.

Un al doilea model al bisericii celulă este încă în dezvoltare şi permite o

mai mică dependenţă de pastor. El a fost numit structura G-12 şi este construit

cumva asemănător cu modelul folosit de Isus cu cei 12 ucenici. La fel cum Isus a

ales 12 oameni pentru a-i face ucenici, iar la rândul lor ei urmau să facă alţi

ucenici, tot la fel structurile G-12 grupează câte doisprezece oameni. Celula

iniţială de doisprezece este bine pregătită în ucenicie, după care fiecare devine

un lider de celulă şi formează un grup de doisprezece oameni pe care îi va

pregăti ca ucenici. Fiecare lider rămâne în celula de origine, dar în acelaşi timp

devine liderul unui alt grup de doisprezece. După ce noul grup este bine pregătit,

fiecare membru, în acelaşi fel, pleacă şi formează grupul lui de doisprezece.

186

Page 187: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Acest model deţine un potenţial remarcabil pentru o mare explozie

evanghelistică. El presupune ca fiecare persoană să participe în fiecare

săptămână în două celule, într-una fiind membră iar în cealaltă lider. Aceasta

înseamnă că fiecare persoană este un potenţial lider şi trebuie să fie pregătită ca

ucenic pentru a pregăti alţi ucenici.

Biserica celulă, mai ales structura G-12, se construieşte pe baza

procesului pregătirii de ucenici. De fapt, pregătirea de ucenici este semnul

distinctiv al bisericii celulă. Bisericile cu grupe mici nu au de obicei circuite

dezvoltate pentru pregătirea ucenicilor. Utilizarea modelului bisericilor celulă, mai

ales a structurilor G-12, rezultă într-o explozie evanghelistică şi, în acelaşi timp,

fiecare membru este un ucenic bine pregătit şi apoi un lider al unei grupe mici.

Datorită structurării celulare a acestui tip de biserică, slujbele existente de

obicei într-o biserică tradiţională, aici nu există. Biserica nu desfăşoară

programele tradiţionale, nici măcar Şcoala de Sabat în mod tradiţional. Cea mai

mare parte a activităţilor ei şi a lucrării misionare pornesc de la nivelul celulelor,

mai mult decât de la nivelul bisericii ca întreg. Aceasta îi poate pune în

încurcătură pe cei de la nivelul conferinţelor, care se aşteaptă să comunice cu

liderii diferitelor programe. Pentru a integra o biserică celulă într-o conferinţă este

nevoie de contacte îndelungate şi frecvente cu administratorii conferinţei, pentru

a fi puse la punct toate detaliile.

Această scrutare rapidă a organizaţiei celulă poate fi suficientă pentru a

convinge pe oricine doreşte să înceapă o biserică celulă să se asigure că noua

celulă este formată corect. De fapt, conferinţa nu ar trebui să aprobe ca o

persoană care nu a fost acreditată în urma unei pregătiri să înceapă o biserică

celulă. Dar, în acelaşi timp, bisericile celulă ar putea reprezenta sursa unei noi

creşteri importante a Bisericii Adventiste, dacă se permite crearea unor burdufuri

noi pentru adevărurile veşnice ale cuvântului lui Dumnezeu.

187

Page 188: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

14

Finanţarea noii adunăriTot ceea ce am prezentat despre plantarea de biserici sună extraordinar,

dar cum vom putea întreţine financiar toate aceste biserici noi? Aceasta este

întrebarea la care trebuie să răspundă mereu cei care pledează pentru plantarea

de biserici. Argumentul pe care cei mai mulţi îl invocă este acela al unor cheltuieli

de mii de dolari. Aceasta pentru că ei cred că plantarea de biserici necesită

angajarea unui nou pastor, care va sluji unei biserici care nu va aduce suficientă

zecime pentru a plăti salariul acestuia, precum şi faptul că pentru biserica nou

plantată va trebui să se construiască o clădire.

În această carte am încercat să demolăm aceste argumente, dovedind că

o biserică nou plantată nu necesită neapărat un pastor plătit. Plantarea de

biserici non-dependente pastoral şi de biserici conduse de laici ar elimina nevoia

de a plăti mai mulţi clerici. Totuşi, multe din bisericile plantate vor avea nevoie şi

de personal clerical. Am avertizat deja împotriva construirii prea grabnice a unei

clădiri. Deşi costul chiriei poate fi un impediment, pentru câţiva ani ar trebui să nu

se construiască pentru noua plantă, astfel încât cheltuielile pentru clădire să nu

fie o povară.

Atunci când analizăm resursele financiare, avem tendinţa de a ne gândi

numai la resursele existente, care întotdeauna sunt reduse. Gândiţi-vă însă că

banii care ar fi necesari pentru angajarea unui pastor şi cei care ar fi necesari

pentru construcţie, sunt investiţi direct în seceriş. Este o greşeală să gândim că

adunările noi au nevoie de o subvenţionare continuă. Aceasta creează o situaţie

de dependenţă, care nu este sănătoasă pentru biserică. Noua biserică ar putea

să primească fonduri pentru construcţie, la fel ca multe adunări din conferinţă,

dar aceste fonduri nu sunt necesare pentru construcţie. Cei care au fost câştigaţi

pentru Hristos în noua biserică pot asigura fondurile necesare bisericii.

Plantarea de biserici nu necesită o creştere mare a veniturilor

suplimentare; ea îşi poate procura multe dintre resursele proprii din secerişul

188

Page 189: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

câştigat. Pentru începerea noii adunări ar putea fi necesară o anumită investiţie,

dar de obicei ea va fi returnată într-o perioadă scurtă de timp. Denominaţiunile

care plantează biserici cu cheltuieli mari, nu pot planta prea multe biserici; în timp

ce denominaţiunile care cheltuiesc minimum de dolari în acelaşi scop, plantează

sute de noi biserici. Adventiştii trebuie să înveţe cum să planteze biserici, fără

costuri mari. Aceia care plantează cu costuri mari, de obicei cheltuiesc banii pe

construcţii şi pe salarii. Dar acestea nu trebuie să consume finanţele

denominaţiunii.

Realizarea fondului pentru salariile pastorale

Acesta este probabil cel mai dificil aspect financiar legat de începerea de

noi adunări. Există câteva soluţii la problema banilor necesari pentru plata

salariilor pastorale, în cazul bisericilor nou plantate. Mai întâi, plantarea de

biserici conduse de laici elimină nevoia acoperirii pastorale şi are un beneficiu în

plus, acela de a oferi conferinţei noi zecimi, cu cheltuieli puţine sau chiar deloc.

Conferinţele înţelepte nu vor folosi aceşti bani suplimentari pentru cheltuieli

denominaţionale obişnuite, ci îi vor direcţiona înapoi spre plantarea de biserici,

sau în alte plantări de biserici conduse de laici, sau pentru a asigura salariile

pastorale pentru noile biserici plantate.

În mod ideal, atunci când pastorii sunt angajaţi pentru plantarea de

biserici, ei ar trebui să meargă în echipe de doi sau mai mulţi. Orice plantare mai

mare ar trebui începută în echipă şi nu ca o lucrare individuală. Echipele sunt

însă mai costisitoare. Pentru multe conferinţe, este greu de găsit bani pentru ca

un singur pastor să înceapă plantarea într-o zonă. A găsi bani pentru doi, pare

imposibil. Totuşi, Isus ne-a poruncit să mergem doi câte doi. Nu ne putem

permite să neglijăm acest sfat. Dacă o conferinţă încearcă să găsească bani din

surse suplimentare pentru aceste proiecte, probabil că acest lucru nu se va

întâmpla niciodată.

În schimb, conferinţa va trebui să găsească o modalitate să

economisească bani pentru proiectul plantării de biserici. Este o chestiune de

priorităţi. Dacă plantarea de biserici este o prioritate a conferinţei, atunci ea va

189

Page 190: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

primi prioritate şi în ceea ce priveşte fondurile. În capitolul 3 am analizat cum se

realiza plantarea de biserici în adventismul de început şi am propus o soluţie

modernă, în armonie cu moştenirea pe care am primit-o.

Soluţia este aceea de a crea districte de cincisprezece până la douăzeci

de biserici, fiecare condus de către o persoană care acţionează ca un preşedinte

de “mini-conferinţă”, care va instrui, echipa, şi învăţa liderii laici în fiecare dintre

aceste biserici. Banii economisiţi prin această combinare a bisericilor vor fi

reinvestiţi în plantarea de biserici, mai ales în marile centre urbane. Această

metodă va permite conferinţei să folosească echipe în plantarea de biserici, în

armonie cu sfatul dat de Isus.

Pot fi găsite şi alte soluţii pentru a asigura ajutorul pastoral necesar în

plantarea de biserici. Una dintre ele este pastorul bi-vocaţional. Acesta este

angajat cu un anumit salariu, pentru a începe o biserică, dar se aşteaptă ca o

parte din timpul lui să lucreze altceva. În trecut, aceste persoane predau în şcoli

sau făceau colportaj, în timp ce erau angajaţi şi în plantarea de biserici, dar

pastorii bi-vocaţionali nu sunt limitaţi doar la aceste două posibilităţi. În unele

cazuri, s-ar putea ca biserica să nu devină destul de mare pentru a putea susţine

un pastor full-time, caz în care pastorul bi-vocaţional va trebui să continue acest

mod de lucru. Sau biserica ar putea fi inclusă într-un district cu multe biserici.

O altă variantă a modelului bi-vocaţional este angajarea unui plantator cu

salariu, în perspectiva că salariul lui va creşte pe măsură ce vor apare noi zecimi.

Salariul ar trebui să aibă la bază un procent de 30 % din zecimea anuală (sau

orice alt procent pe care conferinţa locală îl calculează pentru salariile pastorilor).

De exemplu, conferinţa poate decide să susţină plantatorul în primii doi ani cu

1000$ pe lună, fără nici un alt beneficiu. După doi ani, plantatorul va primi 30%

din noua zecime generată. Sugerăm ca plata să se facă din noua zecime, astfel

încât plantatorul să nu fie tentat să recruteze pur şi simplu oameni din vechile

biserici, apărând astfel o creştere falsă. Noua zecime este din seceriş – noii

convertiţi, sau adventişti care nu plăteau înainte zecimea. Folosind acest model,

conferinţa nu pierde nimic, ci câştigă din plantarea de biserici.

190

Page 191: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Sugerăm ca suportul din partea conferinţei să fie pentru o perioadă de doi

ani, din care primul an va fi petrecut cu crearea nucleului şi cu punerea bazei noii

plante. Astfel, din primul an, noua biserică va funcţiona doar câteva luni, astfel

încât nu va putea fi calculată o medie anuală a zecimii. Dar la sfârşitul celui de-al

doilea an va fi putea fi calculată o medie a zecimii, iar în funcţie de aceasta se va

calcula baza pentru remuneraţia menţionată mai sus.

Să presupunem că în timpul celui de-al doilea an noua biserică a

contribuit cu 50 000 $ la zecimi. Această sumă nu este nerealizabilă pentru o

biserică în care există ca preocupare centrală strângerea secerişului. Conferinţa

locală alocă 30 de procente din zecime pentru salariile pastorilor. Pentru al

treilea an, salariul plantatorului va fi calculat pornind de la o bază de 15 000 $, cu

o creştere de 3 000 $ pe an. În fiecare an salariul va creşte, până când

plantatorul va lua un salariu întreg. Această metodă va permite conferinţei să

sponsorizeze plantarea unui număr mare de biserici, cu investiţii foarte mici.

În unele cazuri nu va merge să se lucreze astfel. Dacă după doi ani venitul

din zecimi este insuficient pentru creşterea salariului şi biserica nu creşte, trebuie

găsite alte alternative. Noua biserică ar putea fin închisă şi noii membri trebuie

îndemnaţi să se mute în alte biserici din zonă. Dacă nu există alte biserici

apropiate, noul grup poate deveni o parte dintr-un district mai mare şi va trebui

să se îngrijească singur de propriile nevoi de bază. Ei ar trebui să ştie clar acest

lucru de la început, înainte de începerea plantării, astfel încât să nu existe nici o

neînţelegere la sfârşitul primilor doi ani.

În acest capitol am analizat câteva moduri de a asigura salariile pastorale

pentru plantarea de biserici. Am ales să discutăm despre acest aspect al

finanţării, deoarece în mintea celor mai mulţi acesta reprezintă adesea cel mai

mare obstacol în plantarea de biserici. Evident, aici sunt cele mai mari cheltuieli.

Cu toate acestea, există moduri creative şi inovatoare de a asigura acoperirea

pastorală, acolo unde se doreşte, fără a găsi noi fonduri.

Poate că trebuie să fim fermi în această privinţă. Am vorbit în cartea

aceasta despre prioritatea secerişului, despre cea mai mare nevoie, aceea de a

planta biserici în marile centre urbane. Nimeni nu poate nega că aceasta ar

191

Page 192: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

trebui să fie preocuparea majoră a bisericii. Moştenirea noastră adventistă arată

că ne-am născut şi am crescut ca o mişcare de plantare de biserici. Cu toate

acestea, cel mai mult timp îl pierdem în încercările de a găsi modalităţi de a face

această lucrare fără să ne coste ceva. Este posibil să începem de la acest nivel,

dar trebuie să mergem mai departe.

Dacă plantarea de biserici cu scopul de a-i câştiga pe cei pierduţi este

prioritatea adventismului, atunci trebuie să fim atenţi cum cheltuim zecimea lui

Dumnezeu, având în vedere obligaţia de a strânge secerişul. Şi nu numai

zecimea, ci şi darurile. Dacă într-adevăr credem că este sfârşitul timpului, atunci

trebuie să şi acţionăm ca şi cum ar fi sfârşitul timpului, reaşezând priorităţile

bisericii, astfel încât acestea să reflecte prioritatea lui Dumnezeu, secerişul.

Poate că în felul acesta nu am mai îndrăzni să cheltuim 95 de procente pentru

noi înşine şi doar 5 procente pentru seceriş. Aceasta ar putea însemna că acum

există anumite servicii cu care biserica este împovărată şi de care ar trebui să se

elibereze, dacă ar avea aceeaşi pasiune ca şi Dumnezeu pentru câştigarea celor

pierduţi. Sau poate că ar trebui să descoperim o modalitate de a face aceste

lucruri, astfel încât ele să nu mai consume aşa de mult din resursele Bisericii.

Este timpul să punem banii noştri acolo unde declarăm cu gura că trebuie

să fie. Este mai bine să încetăm să mai spunem că plantarea de biserici este

prioritatea şi să demonstrăm că ea este prioritatea, oferind fondurile necesare

pentru a începe sute de noi biserici. Aceasta nu este o pledoarie pentru o

plantare de biserici cheltuitoare. După cum a fost deja arătat, aceasta ar fi

dăunătoare plantării de biserici. Cu cât subvenţionăm mai mult o nouă plantă, cu

atât ea devine mai dependentă şi, în cele din urmă, mai puţin productivă. Totuşi,

pentru început, trebuie să oferim fondurile minime.

Una dintre cele mai mici uniuni de conferinţe din America de Nord a decis

să facă din plantarea de biserici o prioritate reală. Au vândut sediul uniunii şi au

construit unul mai mic. Din această vânzare au economisit 800 000 $ pentru

plantarea de biserici. Nu toate sediile pot sau ar trebui să fie vândute, dar toate

uniunile şi conferinţele pot găsi banii necesari, dacă fac din aceasta o prioritate.

192

Page 193: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Alte surse pentru fonduri

Acoperirea pastorală şi bugetul pentru evanghelizare intră în

responsabilitatea conferinţelor locale. Aceasta trebuie să continue. Totuşi, pentru

a planta cu succes biserici, este nevoie şi de alţi bani. Este vorba despre

fondurile necesare pentru activităţile curente ale noii biserici, precum plata chiriei,

lucrarea misionară prin slujirea nevoilor, întreţinere etc. De unde provin banii

pentru aceste cheltuieli? De la cei implicaţi în plantarea de biserici.

Conferinţa ar trebui să participe puţin sau deloc la alte cheltuieli decât

acoperirea pastorală şi bugetul de evanghelizare. Altfel, ea va supra-subvenţiona

noua adunare şi va crea o biserică slabă. Aceasta înseamnă că noii membri ar

trebui să înveţe isprăvnicia chiar de la început. Mulţi plantatori de biserici au

neglijat acest lucru. Ei nu au reuşit să prezinte isprăvnicia biblică şi, ca urmare,

bisericile au devenit supra-dependente de subvenţii şi au devenit astfel slabe.

Acesta a fost rezultatul faptului că plantatorii nu au împlinit mandatul biblic de a

urma exemplul lui Isus şi de a-i învăţa pe oameni să investească banii în

Împărăţia lui Dumnezeu.

Dacă în noile biserici isprăvnicia este predată şi practicată, nu va mai fi

lipsă de bani pentru cheltuielile necesare la nivel local. Atunci când noii membri

sunt învăţaţi să dea zecimea, ei vor începe să o returneze cu credincioşie, ceea

ce va asigura banii necesari pentru salariile pastorale. Chiar înainte ca noua

plantă să răsară, isprăvnicia ar trebui predată şi practicată printre membrii

nucleului, astfel încât să fie asigurate fondurile pentru multe din cheltuielile

necesare pentru începerea bisericii.

Rareori banii reprezintă o problemă în Biserica Adventistă. Dacă suntem

cu adevărat dedicaţi unui proiect, găsim şi banii necesari. Aceasta ţine de

priorităţi. Nu negăm că nu există dificultăţi băneşti în plantarea de biserici – ele

există. Dar, prin sacrificiu personal şi dedicare, acestora li se poate face faţă cu

succes.

193

Page 194: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Organizarea noii biserici

Bisericile Adventiste de Ziua a şaptea nu sunt societăţi pe acţiuni.

Aspectele legale ale bisericii locale sunt abordate prin intermediul conferinţei. De

aceea, plantatorul acţionează prin intermediul conferinţei. Pe scurt, aceasta este

procedura de urmat:

1. Înainte de începerea noii adunări, plantatorul a lucrat în colaborare cu

conferinţa locală, astfel încât aceasta a aprobat deja formarea noului grup. Nu

este necesară nici o altă acţiune înainte ca biserica să aibă primul serviciul

public.

2. Atunci când biserica este pregătită să înceapă, ar trebui contactată

conferinţa, pentru a afla ce procedură organizaţională va fi aplicată, atunci când

va începe activitatea publică. Există două posibilităţi: să se organizeze ca o

asociaţie, sau ca o biserică începătoare.

Cele mai multe conferinţe preferă a doua variantă. Apoi, numai după ce

numărul de membri şi zecimea au atins un anumit nivel şi ei dovedesc a fi o

entitate viabilă, se pot organiza ca o biserică. Dacă însă grupul iniţial este foarte

activ, unele conferinţe vor sări peste stadiul de asociaţie şi o vor înregistra

imediat ca o biserică autorizată. De aceea, plantatorul ar trebui să contacteze

conferinţa pentru a afla ce procedură să urmeze pentru a face primul pas

organizaţional.

Diferenţa dintre o biserică şi o asociaţie este că biserica îşi alege proprii

slujbaşi, în timp ce în cazul asociaţiei ei sunt numiţi. În cazul bisericii, membrii

sunt înscrişi în registrul acesteia, iar în cazul unei asociaţii, membrii sunt înscrişi

în registrul bisericii conferinţei, iar comitetul conferinţei se ocupă de probleme

cum ar fi transferul şi disciplina acestora. După ce trece un timp de la înfiinţarea

asociaţiei, iar aceasta a crescut ca număr de membri şi ca valoare a zecimii

aduse, plantatorul ar trebui să contacteze conferinţa pentru a se sfătui în legătură

cu momentul în care aceasta va fi organizată ca o biserică oficială.

Atât în cazul înfiinţării asociaţiei, cât şi a bisericii, se organizează o

ceremonie publică, la care sunt prezenţi şi slujbaşi ai conferinţei. Plantatorul

trebuie să se consulte cu conferinţa în legătură cu programul acestei ceremonii.

194

Page 195: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

La sfârşitul acestei ceremonii, biserica este declarată organizată. Totuşi, mai

este necesar ca la următoarea întrunire a comitetului conferinţei să se voteze

intrarea ei oficială în rândul bisericilor surori. Pentru informaţii mai detaliate

privind organizarea asociaţiei sau a bisericii, citiţi manualul bisericii şi manualul

pastorului.

Deoarece biserica nu are pentru început un statut legal privind plata

taxelor sau alte aspecte legale, este important ca ea să lucreze împreună cu

conferinţa. Este vital ca plantatorul să lucreze în această etapă cu conferinţa, iar

cei mai mulţi dintre administratorii de la conferinţă sunt foarte dornici să ofere

ajutor pentru organizarea noii biserici.

195

Page 196: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

15

Cum să creăm biserici sănătoase

Dacă aţi citit totul până aici, probabil că sunteţi încântaţi de ideea plantării

de biserici şi doriţi să vă implicaţi în această activitate, ca participant sau ca

sponsor. Însă această carte nu vorbeşte doar despre plantarea de biserici, ci

despre plantarea de biserici sănătoase. Unii doresc aşa de mult să planteze,

încât nu reuşesc să planteze biserici adventiste normale, sănătoase. Intenţia

acestei cărţi este să nu se întâmple astfel.

Atunci când am început să discutăm despre această aventură, am

specificat faptul că scopul este să adunăm secerişul cu ajutorul soliei advente

unice. Nu trebuie să compromitem această solie pentru a-i câştiga pe oameni,

chiar dacă trebuie să adaptăm această solie la fiecare grup ţintă. Toate aceste

grupuri trebuie să primească un adventism nepătat, necompromis.

Credem că Dumnezeu a chemat această biserică la existenţă pentru a

vesti solia celor trei îngeri, ca o avertizare finală a planetei Pământ. De aceea,

fiecare biserică adventistă trebuie să facă să se audă aceste solii unice şi

deosebite, care au hrănit această Biserică în timpul ultimului secol şi jumătate.

Aceste solii sunt vestite de cei trei îngeri din Apoc. 14:6-12. Este de neconceput

ca să se formeze o Biserică Adventistă care să nu fie de acord cu aceste solii şi

care să nu le prezinte cu claritate, printr-o lucrare de evanghelizare care să aibă

în centru pe Hristos.

Adventismul lasă loc pentru multă diversitate. Există însă anumite aspecte

evidente, care nu sunt negociabile. Aceste pietre de hotar ale adventismului au

fost clar definite de către Ellen White:

"După anul 1844 a urmat o perioadă de mari evenimente,

deschizându-se în faţa ochilor noştri uimiţi subiectul curăţirii Sanctuarului

din ceruri, care are o legătură strânsă cu poporul lui Dumnezeu de pe

196

Page 197: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

pământ, [de asemenea] prima şi a doua solie îngerească, şi a treia,

dezvelindu-se locul pe care era scris: "Poruncile lui Dumnezeu şi credinţa

lui Isus". Una din pietrele de hotar ale acestei solii se referă la Templul lui

Dumnezeu, pe care poporul Său iubitor de adevăr îl vede în ceruri,

precum şi la chivotul care conţine cele zece porunci. Lumina despre

Sabatul celei de-a patra porunci a aruncat raze puternic strălucitoare pe

drumul celor care călcau această poruncă a lui Dumnezeu. Distrugerea

veşnică a celor răi este o veche piatră de hotar. Nu pot să-mi amintesc

nimic mai mult care să fie numit o veche piatră de hotar. Toate aceste

strigăte de avertizare privind mutarea pietrelor de hotar sunt doar

imaginaţie."1

În acest pasaj sunt delimitate cinci pietre de hotar ale adventismului:

1. Solia despre Sanctuar

2. Solia celor trei îngeri

3. Legea lui Dumnezeu

4. Sabatul zilei a şaptea

5. Distrugerea celor răi

Aceste cinci pietre de hotar nu pot fi mişcate. O biserică în care nu se

aderă la aceste puncte fundamentale, unice în adventism, nu poate pretinde că

este o Biserică Adventistă. Ellen White a spus de asemenea cu claritate că nimic

nu mai poate fi adăugat la această listă. Acestea sunt pietrele de hotar

fundamentale ale Bisericii Adventiste.

De asemenea, adventismul de astăzi are şi cele douăzeci şi şapte de

puncte de credinţă ale Bisericii. Multe dintre acestea sunt o extindere a celor

cinci pietre de hotar, la care se adaugă declaraţiile de bază ale creştinismului.

Ellen White nu a definit esenţa credinţei creştine, ci esenţa expresiei adventiste a

creştinismului. Loialitatea noastră faţă de stâlpii de credinţă ai creştinismului este

exprimată în cele douăzeci şi şapte de puncte de credinţă. Astfel, pentru a se

declara adventistă, o biserică trebuie să subscrie la cele douăzeci şi şapte de

credinţe fundamentale, care conţin atât concepţia adventistă, cât şi pe cea

creştină în general. Ar fi de neînţeles dacă o biserică ar dori să fie adventistă,

197

Page 198: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

fără să fie de acord cu acest nivel elementar, doar dacă, în mod evident, cineva

ar dori un adventism abreviat. Plantarea de biserici nu are de-a face cu

adventismul abreviat, ci cu acel adventism care trăieşte fără compromis solia

adevărată şi completă, încredinţată lui de către Dumnezeu. Dacă o biserică nu

este de acord cu aceste puncte, nu ar trebui să primească privilegiul de a se

organiza ca o biserică adventistă.

Ca rezultat al integrării acestor doctrine de bază, toate bisericile adventiste

vor sprijini structura organizatorică a bisericii şi vor fi loiale din punct de vedere

financiar acestei structuri. Adventismul crede că este o mişcare mondială, aşa

cum apare în Apocalipsa 14:6. De aceea, el nu poate realiza o lucrare cu un

caracter congregaţionalist şi în acelaşi timp să rămână mişcarea mondială pe

care Dumnezeu a destinat-o să fie. Ceea ce nu înseamnă că nu se pot aduce

îmbunătăţiri acestei structuri, ci că aceste îmbunătăţiri nu trebuie să strice

actuala structură. Orice biserică organizată ca o adunare adventistă trebuie să

dovedească loialitate în această privinţă.

În afara acestor aspecte fundamentale, în cadrul adventismului va exista

şi trebuie să existe multă diversitate. Cele mai multe discuţii printre adventişti au

loc de obicei pe teme care nu privesc subiectul stâlpilor de bază ai credinţei, al

celor douăzeci şi şapte de puncte de credinţă sau al structurii. Discuţiile apar

pentru că oamenii doresc să transfere elementele neesenţiale în zona centrală a

credinţei. Adventismul trebuie să stea neclintit privind aceste trei aspecte dar, în

acelaşi timp, să fie deschis faţă de noi expresii ale credinţei, care să nu afecteze

această zonă centrală a credinţei. Dacă o biserică nu este în armonie cu aceste

trei aspecte, ea nu este o biserică adventistă sănătoasă.

Definirea bisericilor sănătoase

Deşi cele trei aspecte menţionate mai sus sunt esenţiale pentru ca o

biserică să fie sănătoasă, acestea nu sunt de ajuns. În acest capitol vom analiza

cum ar trebui să arate o biserică sănătoasă. Presupunem că cele trei

componente sunt prezente; de aceea, nu ne vom referi din nou la ele.

198

Page 199: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Una dintre cele mai importante cercetări asupra creştinismului de la

sfârşitul secolului douăzeci este lucrarea lui Christian Schwarz.2 Schwarz a

investigat peste o mie de biserici, de pe toate continentele. În urma studiului, el a

descoperit că bisericile sănătoase sunt bisericile care cresc, iar bisericile cresc

cel mai bine atunci când nu sunt preocupate de creşterea lor. În schimb, ele se

concentrează asupra sănătăţii lor, pentru că este natural ca fiinţele sănătoase să

se dezvolte. El descrie dezvoltarea naturală a bisericii prin: "Declanşarea

automatismelor de creştere, prin care Însuşi Dumnezeu face biserica să

crească."3

De fapt, toate lucrurile din natură cresc în felul acesta. Florile, păsările şi

chiar oamenii, nu cresc pentru că fac ceva pentru a creşte - toate cresc "prin ele

însele". Nu ne mirăm că Isus a zis:

"Cu Împărăţia lui Dumnezeu este ca atunci când aruncă un om

sămânţa în pământ; fie că doarme noaptea, fie că sta treaz ziua: sămânţa

încolţeşte şi creşte fără să ştie el cum. Pământul rodeşte singur: întâi un

bob verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic; şi când este coaptă

roada, pune îndată secera în ea, pentru că a venit secerişul."4

"Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici

nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui,

nu s-a îmbrăcat ca unul dintre ei."5

Schwarz prezintă un argument convingător că cea mai bună modalitate de

a face o biserică să crească este aceea de a o face să crească în stilul lui Isus:

"prin ea însăşi". Nu vă concentraţi asupra creşterii, ci lucraţi asupra acelor

aspecte care s-a dovedit că produc biserici sănătoase. Atunci când biserica se

concentrează pe construirea acestor aspecte în bisericile pe care le plantează,

creşterea se va realiza în mod automat. Schwarz identifică opt calităţi care se

întâlnesc la bisericile sănătoase. Fiecare dintre acestea are puternice rădăcini

biblice. El a descoperit că, atunci când o biserică atinge un nivel remarcabil

pentru fiecare dintre cele opt caracteristici, ele vor fi, fără excepţie, biserici aflate

în creştere.6

Opt calităţi

199

Page 200: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Fiecare dintre cele opt calităţi identificare de Schwarz are un nume format

dintr-un substantiv şi un adjectiv. Cheia nu este substantivul, ci adjectivul. Aceste

opt caracteristici sunt listate mai jos cu o descriere scurtă a fiecăreia:7

1. Conducere delegativă. Pastorii bisericilor care cresc nu sunt dictatori,

ci oameni care cu adevărat încearcă să îi ajute pe ceilalţi să îşi dezvolte

potenţialul de a lucra pentru Hristos. Pastorul care conduce în acest stil îi

deleagă pe oameni pentru lucrare.

2. Slujirea bazată pe daruri. Bisericile sănătoase, aflate în creştere, îi

ajută pe membri să îşi descopere darurile şi să se implice în lucrare în armonie

cu înzestrarea lor. Astfel, structura bisericii este construită pe baza darurilor

spirituale şi nu pe baza unor funcţii care trebuie completate.

3. Spiritualitate vie. Spiritualitatea este vie şi de calitate printre membrii

bisericilor sănătoase. Aceasta nu înseamnă doar că membrii se roagă şi studiază

Cuvântul, ci că ei sunt cu adevărat pasionaţi de această experienţă. Viaţa

spirituală a acestor biserici este puternică.

4. Structuri funcţionale. Structurile (comitete, organizaţii, planuri etc.)

bisericii locale sunt cele care susţin de fapt misiunea ei. Cu alte cuvinte, bisericile

sănătoase nu menţin un program doar pentru că s-au obişnuit cu el. Ei caută să

se asigure continuu că biserica face ceea ce este destinată să facă.

5. Servicii divine inspiratoare. Deoarece există în biserică o spiritualitate

vie, membrii cunosc o experienţă a închinării profund autentică. Nu este vorba

despre un anume gen de serviciu divin care să ofere această experienţă. Atât

serviciile contemporane, cât şi cele tradiţionale, pot face faţă acestui test.

Ingredientul cheie este o experienţă vie, indiferent care ar fi stilul.

6. Grupuri mici holistice. Bisericile sănătoase oferă cadrul în care

membrii să îşi împărtăşească viaţa în Hristos. Aceste grupuri mici holistice

asigură baza pentru relaţii pline de sens, care să poată fi dezvoltate între

membrii trupului lui Hristos. Bisericile sănătoase văd în grupurile mici mai mult o

necesitate, decât o opţiune.

7. Evanghelizare orientată spre nevoi. Bisericile sănătoase recunosc

faptul că, deşi toţi creştinii au rolul de a fi martori, Dumnezeu a înzestrat în mod

200

Page 201: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

deosebit pe unii indivizi cu darul evanghelizării. Bisericile care cresc, sănătoase,

îi identifică pe aceşti oameni şi îi susţin pe toţi credincioşii să dea o mărturie

bună faţă de toţi cei cu care vin în contact.

8. Relaţii pline de dragoste. Bisericile sănătoase, care cresc, oferă

cadrul pentru dezvoltarea unor relaţii pline de dragoste. În aceste biserici există

un nivel al încrederii reciproce, motiv pentru care oamenii nu se mai critică unii

pe alţii. Rezultatul este o atmosferă de bucurie şi de fericire.

Schwarz spune că fiecare biserică trebuie să se analizeze pe sine în

legătură cu fiecare dintre cele opt aspecte.8 După ce a evaluat fiecare aspect, el

recomandă ca acea biserică să înceapă să lucreze asupra "factorului minim",

acesta fiind caracteristica cu scorul cel mai mic. El sfătuieşte ca, dacă biserica

doreşte să înceapă să crească, ea ar trebui să lucreze asupra factorului minim.

Cei care doresc să înţeleagă mai bine acest concept ar trebui să citească

raportul cercetării lui Schwarz cu tema Dezvoltarea naturală a bisericii sau Ghid

de implementare a dezvoltării naturale a bisericii.

Plantarea de biserici sănătoase

Deoarece în urma acestei cercetări a reieşit că într-o biserică ar trebui să

existe aceste opt calităţi pentru ca ea să fie sănătoasă şi să crească, plantatorii

ar trebui să fie destul de înţelepţi să se asigure că fiecare dintre cele opt aspecte

sunt dezvoltate în biserica pe care o vor înfiinţa. Pe lângă faptul că aceste opt

calităţi au fost descoperite prin cercetare, ele au şi o puternică bază biblică. De

exemplu, lucrarea bazată pe daruri spirituale este dezvoltată în jurul pasajului din

Efes. 4:7-16. Cu alte cuvinte, cercetarea modernă a dovedit ceea ce Noul

Testament declarase că era modul ideal de a lucra al creştinilor. Un alt exemplu

îl oferă şi nevoia de relaţii pline de dragoste. Isus a declarat că oamenii îşi vor da

seama care sunt ucenicii Lui după faptul că aceştia se iubesc unii pe alţii.9

Fiecare dintre cele opt caracteristici poate fi susţinută cu o referinţă biblică

puternică.

Atunci când este plantată o biserică, ar fi de ajutor să se lucreze cu

ajutorul Ghidului de implementare a dezvoltării naturale a bisericii, pentru a fi

201

Page 202: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

siguri că fiecare dintre aceste principii este implementat în viaţa noii biserici.

Astfel, grupul nucleu va afla repede care este factorul lui cel mai slab, astfel încât

să înceapă să lucreze la acest aspect înainte ca biserica să fie plantată. În mod

ideal, fiecare dintre cele opt caracteristici ar trebui să fie prezentă atunci când

biserica este plantată.

Fără să se lucreze intenţionat asupra creşterii, acest proces face ca

biserica să se concentreze pe crearea calităţilor pe care atât Scriptura, cât şi

cercetarea, le-au dovedit a fi necesare în biserică. Dacă aceste calităţi există,

creşterea va apărea automat. Creând biserici de calitate, invităm puterea lui

Dumnezeu de a le face să crească, iar în felul acesta baza nu mai este pusă pe

efortul omenesc.

Acest capitol a încercat să ofere o analiză scurtă asupra conceptelor

descrise în Natural Church Development (Dezvoltarea naturală a bisericii). Nu

am urmărit o prezentare exhaustivă a acestui concept, deoarece ea poate fi

găsită în lucrarea lui Schwarz. Scopul nostru a fost să facem cunoscută

plantatorului de biserici această cercetare foarte semnificativă şi să spunem că

plantatorii înţelepţi vor căuta acest material, îl vor studia şi vor începe să îl

implementeze în biserica pe care o plantează. Plantatorii înţelepţi vor planta

biserici adventiste sănătoase, care sunt credincioase nu numai în doctrină, ci şi

în ceea ce priveşte calităţile analizate aici.

202

Page 203: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

16

Recrearea mişcării de plantare de biserici

Adventismul de Ziua a Şaptea a luat naştere şi s-a dezvoltat ca o mişcare

a plantării de biserici. În timp ce biserica din America de Nord nu poate pretinde

că plantarea de biserici o caracterizează, în multe zone ale lumii plantarea de

biserici adventiste este foarte dezvoltată. Totuşi, nevoia de a planta biserici este

încă vie în America de Nord. De fapt, America de Nord este astăzi unul dintre

cele mai mari câmpuri de misiune de pe planetă. Pentru a aduna secerişul final

pe care l-a dorit Dumnezeu atunci când a ridicat Biserica Adventistă, ar trebui

plantate mult mai multe biserici. Adventismul din America de Nord va trebui să

devină din nou o mişcare de plantare de biserici.

Ce ar trebui să facem pentru ca adventismul din America de Nord să

revină la o mişcare de înmulţire a bisericilor, prin plantare? În acest capitol, am

dori să vedem care sunt elementele necesare.18 De asemenea, vom încerca să

analizăm care sunt modalităţile prin care acestea pot deveni elemente vitale ale

adventismului nord-american.

Ce este un sistem reproductiv?

Sistemele reproductive se regenerează singure. După cum reiese din

cercetarea lui Schwarz, bisericile trebuie să înveţe să crească în mod natural. De

asemenea, el arată că bisericile trebuie să înveţe să gândească într-un mod

diferit, folosind ceea ce el numeşte „principiile biotice". El sugerează şase astfel

de principii, unul dintre ele fiind „multiplicarea".2

„Principiul multiplicării se aplică în toate domeniile vieţii bisericii: la

fel cum adevăratul rod al unui pom fructifer nu este fructul său, ci un alt

pom roditor; rodul unei grupe mici nu este un nou creştin, ci o grupă nouă;

adevăratul rod al unei biserici nu este o grupă nouă, ci o biserică nouă;

203

Page 204: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

adevăratul rod al unui lider nu este un nou adept, ci un nou lider;

adevăratul rod al unui evanghelist nu este un nou convertit, ci noi

evanghelişti. Atunci când acest principiu este înţeles şi aplicat, rezultatele

sunt deosebite."3

Un sistem reproductiv este acela în care reproducerea are loc la fiecare

nivel. Ca rezultat, secerişul este în continuă creştere, datorită multiplicării de la

toate nivelele: indivizi, lideri de celule, pastori, plantatori de biserici, evanghelişti

şi lideri. Un sistem reproductiv este mereu preocupat de înmulţire. Un sistem

reproductiv de plantare de biserici nu este preocupat numai de plantarea de

biserici, ci şi de reproducerea întregului sistem. De exemplu, dacă ne

concentrăm doar pe reproducerea bisericilor şi nu pe reproducerea întregului

sistem, nu vom avea lideri pentru noile biserici. Dar dacă liderii se reproduc

continuu în interiorul sistemului, vor exista continuu lideri noi pentru noile biserici.

Aceasta înseamnă a recrea mişcarea de plantare de biserici reproducătoare – o

mişcare care se dezvoltă continuu din ea însăşi.

Într-un sistem cu adevărat reproductiv, nimeni nu poate deveni lider dacă

nu dovedeşte înainte că are capacitate de reproducere. Este o calitate pe care

persoana trebuie să o demonstreze înainte de a fi numită într-o asemenea

poziţie. Cu alte cuvinte, nu alegeţi ca lider al unei grupe mici o persoană care

înainte nu a câştigat pe nimeni pentru Hristos. Tot la fel, nu alegeţi ca lider peste

mai multe grupe mici o persoană care nu s-a implicat niciodată în multiplicarea

unei grupe mici. În acelaşi fel, nu adresaţi niciodată chemarea de a fi pastor unei

persoane care nu a condus niciodată multiplicarea unor grupe mici. Întregul

sistem trebuie să întreţină reproducerea.

Aplicarea acestui scenariu ar face ca un mare număr dintre liderii actuali

să fie înlocuiţi din funcţiile lor. Nici un sistem nu se schimbă însă peste noapte.

Liderii actuali trebuie să fie instruiţi în noua paradigmă a reproducerii. Se poate

începe însă şi cu angajarea de noi lideri. Interviurile pentru angajare vor urmări

calităţile de lider necesare procesului reproducerii. Chiar şi noii creştini pot fi

cercetaţi în legătură cu acest aspect, pentru că este posibil ca ei să nu fi

204

Page 205: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

experimentat câştigarea de suflete. Dar în viaţa lor seculară ar putea exista

indicii ale unor calităţi de lideri, necesare fenomenului reproducerii.

Dacă dorim să creăm un sistem reproductiv, trebuie să analizăm fiecare

aspect al vieţii bisericii, pentru a afla cum se poate asigura reproducerea lui. Aşa

cum spunea cineva: „Nu avem nevoie de oul de aur; avem nevoie de găina care

face ouă de aur". Găina este în cazul nostru sistemul reproductiv. Mulţi pastori au

avut însă tendinţa de a se gândi că ei sunt chemaţi sau să planteze biserici noi,

sau să le întărească pe cele existente. Aceasta nu este o situaţie de sau/sau.

Într-un sistem reproductiv, ambele variante trebuie îndeplinite. Cu alte cuvinte,

bisericile se dezvoltă cu scopul de a se reproduce, deoarece doar bisericile

sănătoase, care cresc, pot împlini suprema poruncă dată de

Dumnezeu :"Creşteţi şi înmulţiţi-vă".4

Dr. Robert E. Logan identifică şase componente ale unui sistem

reproductiv:

1. Un plan de intervenţie strategică regională pentru plantarea de biserici.

2. Un plan de pregătire a lucrătorilor şi liderilor pentru seceriş, proveniţi din

seceriş.

3. Un plan de înmulţire a grupelor celule.

4. Un plan de asigurare a mijloacelor de creştere pentru plantatorii de

biserici şi pentru noile biserici.

5. Un plan pentru a ajuta bisericile să planteze biserici, în aşa fel încât ele

să devină sisteme reproductive.

6. Un plan pentru reorientarea adunărilor existente, astfel încât ele să

continue ciclul reproductiv.5

Cum putem face ca adventismul să devină un sistem reproductiv

Cei mai mulţi dintre noi doresc din toată inima ca aceste şase puncte să

se realizeze în Biserica Adventista de Ziua a Şaptea. În realitate însă, cei mai

mulţi credem că ar fi foarte dificil să realizăm acest lucru în cadrul adventismului.

Aceasta este de fapt situaţia în care ne aflăm. În America de Nord de la

începutului mileniului, adventismul are foarte puţine elemente comune cu marele

205

Page 206: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

plan al sistemului reproductiv, aşa cum a fost el conceput de Logan. Totuşi,

undeva în fiinţa lui, fiecare dintre noi doreşte ca acest lucru să se realizeze

cumva.

Vestea bună este că Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea poate deveni

un sistem reproductiv! Poate că este nevoie de mult timp şi de o muncă asiduă,

dar dacă perseverăm, se poate ajunge aici. Dumnezeu este cu Biserica

Adventistă, iar cea mai mare dorinţă a Lui este să o vadă reuşind în misiunea

pentru care a chemat-o. Astfel, ceea ce dintr-o perspectivă umană pare

imposibil, dintr-o perspectivă divină este perfect realizabil. Logan ne-a arătat cum

să începem.

Ca o concluzie la Seeds '97, Logan a remarcat că, atunci când o

denominaţiune descoperă că ea nu mai este aşa de eficientă în strângerea

secerişului cum era odată, soluţia pentru redobândirea acestei eficienţe se află în

istoria sa. Dacă această denominaţiune va analiza cu atenţie ce anume făcea din

ea în anii de început un instrument puternic al lui Dumnezeu, va afla ce trebuie

să facă pentru a primi din nou o puternică revărsare a Duhului Sfânt. Răspunsul

se află în istoria noastră.

La începutul acestei cărţi, am analizat istoria adventismului din anii de

început. Am aflat că era o mişcare plină de viaţă, condusă de Dumnezeu şi că

punea mare valoare pe seceriş. Prioritatea bisericii era câştigarea secerişului şi

toate resursele sale erau alocate acestui scop. Astfel, am descoperit că pastorii

erau în primul rând plantatori de biserici şi evanghelişti şi de-abia apoi

supraveghetori ai bisericilor. Poate că această redescoperire a rolului pastoral va

ajuta biserica din zilele noastre să refacă priorităţile de început.

Nu, nu putem repeta în secolul douăzeci şi unu ceea ce a fost în secolul

nouăsprezece, dar putem învăţa din acesta şi putem aplica principiile de atunci

în biserica de astăzi. După ce l-au ascultat pe vorbitor pledând pentru ideea de a

crea districte cu câte cincisprezece biserici mici, pentru ca astfel pastorii să fie

liberi să se implice în plantarea de biserici, mai ales în ariile urbane, unii au

remarcat că pur şi simplu bisericile nu vor agrea această idee. Unii chiar au spus

că acesta este un lucru stupid. Dacă ne gândim doar la biserica prezentă, poate

206

Page 207: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

că au dreptate. Cele mai multe biserici de astăzi sunt foarte centrate pe ele

însele şi nu doresc să împartă nimic cu nimeni. Într-un asemenea mediu, este

imposibil să creezi districte cu cincisprezece biserici.

Dar atunci când bisericile înţeleg istoria adventismului de la începuturi şi

sfatul Ellenei White ca pastorii să nu planeze asupra bisericilor, şi dacă ele

înţeleg clar că slujesc sub emblema Celui Care le-a poruncit să strângă

secerişul, ele vor face tot ce este necesar pentru a asculta de Stăpânul pe care Îl

iubesc. Cu alte cuvinte, trebuie să creăm în biserici o mentalitate a misiunii,

pentru ca, spre exemplu, o trecere la districtele cu cincisprezece biserici să nu fie

impusă, ci cerută chiar de biserici, deoarece ele înţeleg că acesta este un act de

ascultare faţă de Domnul lor.

Autorul a observat că, atunci când bisericile sunt educate şi când această

mentalitate a misiunii este formată, acele biserici mici doresc să se integreze în

noua paradigmă, inclusiv să facă parte dintr-un district de cincisprezece biserici,

cu scopul de a aduna secerişul. Această schimbare de atitudine apare ca urmare

a faptului că biserica urmăreşte acum o nouă prioritate: strângerea secerişului.

De aceea, primul pas pentru transformarea adventismului din America de Nord

într-un sistem reproductiv este crearea unei concepţii centrate pe misiune, în

bisericile din America de Nord. Evident, acest lucru nu se va întâmpla peste

noapte şi nu se va întâmpla peste tot şi cu toţi. Orice curent este la început firav,

iar mai târziu se intensifică. Aşa este şi cu mişcarea pentru crearea unui sistem

reproductiv.

La începutul acestui nou secol, Biserica Adventistă din America de Nord

se află în pragul unui nou început: educarea pastorilor, a bisericilor şi a

conferinţelor în plantarea de biserici şi în reproducerea sistemelor. Acestea

trebuie să devină şi preocupările sistemului educaţional.

Care sunt metodele care trebuie folosite în cadrul paradigmei

reproducerii? Conferinţele Seeds au contribuit la crearea acestei viziuni. În plus,

întâlnirile pastorilor şi congresele lucrătorilor laici trebuie organizate astfel încât ei

să fie educaţi în aceste noi concepte. Seminarul şi întregul sistem educaţional

adventist, administratorii conferinţelor şi ai departamentelor, toţi aceştia trebuie

207

Page 208: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

educaţi în noua paradigmă. O parte a procesului educaţional presupune

publicarea de articole în reviste, de cărţi ca cea pe care o citiţi acum, de broşuri,

precum şi crearea de multe alte mecanisme pentru formarea unei mentalităţi a

misiunii şi a sistemului reproductiv în adventismul din America de Nord.

Deşi educaţia contribuie foarte mult la transformarea bisericii într-un

sistem reproductiv, se cere mai mult decât atât. Vor fi necesare schimbări de

structură, care să sprijine dezvoltarea unei mentalităţi misionare. Aici întâmpinăm

dificultăţi, dar numai dacă încercăm să trecem direct la faza a doua, fără a

parcurge prima fază. După ce a fost formată mentalitatea misionară, schimbarea

structurala va apare mult mai uşor. Aceasta nu înseamnă că schimbarea nu va

mai fi traumatizantă, dar va fi mult mai uşor de realizat pe fondul unei mentalităţi

misionare.

Un sistem de multiplicare a plantărilor de biserici

Logan menţionează câteva elemente structurale care trebuie formate într-

un sistem reproductiv al plantării de biserici.6 Primul este ceea ce el numeşte

„Incubatoarele de biserici". Această structură apare în primul an de existenţă al

bisericii. Funcţia ei este aceea de a-i îndruma pe plantatorii de biserici, pe soţiile

lor şi pe liderii cheie, în procesul de începere de biserici noi sănătoase. Este

nevoie de un îndrumător care să lucreze cu aceştia, după un program stabilit. El

va ajuta şi biserica, pentru a afla de ce are nevoie pentru a realiza un start bun.

În „incubatorul de biserici" liderii se întâlnesc lunar, pentru a învăţa unii de la alţii

şi de la îndrumător. Între aceste întâlniri lunare, îndrumătorul vizitează personal

pe fiecare plantator, la un interval de două săptămâni, pentru a-i oferi sprijin. Cel

mai singur lucrător din biserică este plantatorul de biserici. Doar o persoană este

mai singură decât acesta - soţia sa.

Personalul necesar pentru „incubatorul de biserici" se reduce la o singură

persoană - îndrumătorul. În fazele de început, această persoană poate fi

angajată de către Uniune. Ea va lucra pentru incubatoarele de biserici din fiecare

conferinţă (cu un maximum de cinci conferinţe). Acum, toţi plantatori de biserici

începători sunt adunaţi într-un „incubator de biserici". Atunci când plantarea de

208

Page 209: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

biserici se dezvoltă în toată uniunea, apare necesitatea de a angaja şi alţi

îndrumători, sau de a transfera aceste responsabilităţi la nivelul conferinţei. În

prezent, există două uniuni care au angajat împreună un singur individ pentru

acest gen de responsabilitate. Cea mai mare întrebare este cum găsim fonduri

pentru a-l plăti. Totuşi, dacă plantarea de biserici şi crearea unui sistem

reproductiv vor deveni priorităţi pentru conferinţe şi pentru biserici, fondurile nu

vor mai reprezenta obstacolul major. Întotdeauna vom realiza acele lucruri pe

care le considerăm priorităţi.

O a doua structură care va fi necesară pe măsură ce plantarea de biserici

se dezvoltă la nivelul conferinţei, este aceea pe care Logan o numeşte „reţeaua

de biserici noi". Aceasta este o grupare de biserici care se află între al doilea şi al

treilea an de existenţă. Aceste biserici se grupează pentru a se putea ajuta

reciproc în căutările şi nevoile lor. Problemele bisericii aflate între al doilea şi al

treilea an de existenţă sunt diferite de cele ale bisericii aflate la început.

Capacitatea de înmulţire a bisericii trebuie formată în timpul acestei perioade,

altfel ea nu va deveni o parte a sistemului de reproducere. Îndrumătorii trebuie să

fie bine pregătiţi pentru a putea să ajute aceste biserici să înscrie în ADN-ul lor

funcţia reproducerii. Fiecare biserică din reţea ar trebui să planteze o altă

biserică în primii trei sau cinci ani. Reţeaua de biserici noi face ca aceasta să

devină o realitate.

Cât de des ar trebui sa se întâlnească bisericile din cadrul unei reţele?

Aceasta variază în funcţie de nevoi, dar cel mai puţin ar fi o dată la trimestru,

când se pot întâlni liderii lor. Între aceste întâlniri, îndrumătorul ar trebui să ia

legătura cu fiecare plantator cel puţin o dată pe lună. În era modernă a

comunicării în masă, aceste contacte nu trebuie să fie neapărat personale, ci pot

fi şi prin e-mail, fax şi telefon.

A treia structură menţionată le Logan este aceea a reţelei bisericilor

„părinţi". Această reţea susţine pastorii şi adunările în procesul implementării

unei strategii eficiente pentru începerea de noi adunări. Cu alte cuvinte, aceste

reţele ajută bisericile să se reproducă. Pentru a forma într-o conferinţă o

asemenea reţea, se unesc două sau teri biserici care planifică împreună

209

Page 210: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

plantarea de noi biserici. Ele plantează fiecare câte o biserică, dar se unesc

pentru a rezolva problemele comune bisericilor care sponsorizează plantările. În

acest fel, ele depăşesc stadiul în care doar speră că într-o zi vor planta o

biserică, concretizând aceste speranţe.

În această structură, îndrumătorul lucrează cu fiecare dintre aceşti viitori

părinţi, oferindu-le călăuzire de la formarea nucleului până la naşterea copilului –

biserica. După această fază, noua biserică va fi introdusă în reţeaua

incubatoarelor de biserici, iar îndrumătorul va sta cu bisericile din reţeaua de

biserici părinţi, pentru a le ajuta în situaţiile care apar după naşterea noilor

biserici.

A patra structură, pe care Logan o numeşte „sistemul pepinierelor de

lideri", este la fel de necesară: o cale de a mobiliza şi de a ridica noi lideri,

proveniţi din seceriş, care vor deveni plantatori de biserici. Unde pot fi găsiţi

astfel de lideri? În tot sistemul. Îndrumătorii pot căuta lideri, care se găsesc în

toate bisericile nou plantate. Aceştia sunt candidaţii principali pentru a fi noi

plantatori de biserici. Seminarul şi alte instituţii educaţionale pot avea un rol

major în stimularea liderilor tineri pentru a deveni plantatori de biserici. Aceasta

nu înseamnă că toţi seminariştii trebuie să se transforme în plantatori de biserici;

este bine să recomandăm pentru seminar un nou tip de lideri, aceia care au

dovedit capacităţile de conducere necesare noilor biserici în lucrarea din câmp.

Procesul de evaluare va permite şi identificarea acelora pe care Dumnezeu i-a

înzestrat pentru plantarea de biserici.

Toate acestea costă doar un singur salariu în plus, la nivelul Uniunii.

Plasarea unor astfel de îndrumători, care să creeze toate aceste patru reţele

menţionate mai sus este a doua strategie foarte importantă. Prima strategie

presupune reorientarea sistemului educaţional din America de Nord spre crearea

unor sisteme reproductive. Alegerea personalului care să slujească pentru a fi

îndrumători este vitală. Doar aceia care înţeleg bine sistemul reproductiv ar

trebui angajaţi; altfel, realizările nu sunt prea mari.

După ce a găsit persoana potrivită la nivelul conferinţei pentru a fi

îndrumător, după ce a construit aceste reţele şi a economisit şi bani pentru a

210

Page 211: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

angaja mai mulţi plantatori de biserici, este de aşteptat ca o conferinţă să îşi

dubleze numărul de biserici la fiecare trei până la cinci ani. Şi fiecare dintre

aceste noi biserici vor rezulta din secerişul strâns, realizându-se astfel o

dezvoltare uimitoare a adventismului din America de Nord.

Dacă plantarea de biserici şi sistemul reproductiv devin priorităţi pentru

Biserica Adventistă din America de Nord, atunci un salariu în plus pentru

realizarea lor nu va fi un obstacol. Banii pentru plantarea de biserici nu trebuie

folosiţi pentru a plăti un laic din administraţie, ci pentru plantatorii de biserici.

Trebuie să investim aceste resurse minime pentru a pregăti plantatori, dacă

dorim cu adevărat să recreăm mişcarea de plantare de biserici.

De obicei, cel mai mare obstacol pentru plantarea de biserici nu ţine de

finanţe, ci de găsirea oamenilor potriviţi pentru a sluji ca îndrumători. Nu sunt

mulţi aceia care înţeleg cum se realizează un sistem reproductiv. Dar ei trebuie

găsiţi. Ei sunt aceia care sunt deja reproductivi în activitatea lor. O persoană care

nu lucrează deja într-un mod reproductiv nu poate fi chemată pentru a fi

îndrumător. Aceste persoane pot fi repede educate pentru a deveni plantatori de

biserici. Există deja multe resurse care pot fi utile în acest sens.7

Îndrumătorii buni sunt aceia care pun multe întrebări, dar refuză să ofere

multe răspunsuri. În schimb, ei îi pot ajuta pe plantatori şi pe bisericile plantate să

găsească cu succes soluţiile cele mai potrivite. O bună îndrumare impune din

partea plantatorilor şi a bisericilor lor responsabilitate, asigură o bună consolidare

a acestora şi scoate în evidenţă o parte bună a lor. Logan prezintă un proces de

îndrumare pas cu pas:

1. ascultaţi cu atenţie

2. implicaţi-vă personal

3. apreciaţi progresele care se fac

4. acţionaţi conform planurilor pe care le-aţi făcut

5. pregătiţi oamenii pentru misiune

6. puneţi ţinte concrete

Sumar

211

Page 212: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Crearea unui sistem reproductiv începe cu procesul educaţional, în care

sunt cuprinşi atât laicii, cât şi clericii. Aceştia trebuie să îşi formeze o mentalitate

a misiunii şi să înveţe cum să creeze un sistem reproductiv pentru a strânge

secerişul lui Hristos. După ce au fost educaţi astfel, îndrumătorii ar trebui angajaţi

la nivelul uniunii, iar mai târziu şi la nivelul Conferinţei. Aceştia vor lucra pentru

dezvoltarea celor patru reţele: reţeaua incubatoarelor de biserici noi, reţeaua de

biserici noi, reţeaua de biserici părinţi şi sistemul de pepiniere de lideri.

După ce această structură de bază a fost realizată, plantarea de biserici

va începe să se multiplice în tot adventismul. Totuşi, pentru ca tot ce am discutat

până acum să se realizeze, nu sunt suficiente doar anumite structuri, este nevoie

de puterea Duhului Sfânt, turnată peste o biserică în care nevoia secerişului este

luată în serios, astfel încât ea este doritoare să îşi modifice structura, deoarece

aceasta o ajută să poată aduna ultimul seceriş al acestui pământ. Să începem

acum!

212

Page 213: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

17

Epilog Înţelegând pasiunea lui Dumnezeu pentru cei pierduţi, am simţit îndemnul

de a porni în această călătorie. Pasiunea lui Isus pentru strângerea secerişului

trebuie să ne facă să ducem la sfârşit această călătorie. Plantarea de biserici nu

poate fi doar un capriciu trecător, deoarece izvorăşte din pasiunea pe care

Dumnezeu o are. Adventiştii au crezut întotdeauna că lucrarea lui Dumnezeu se

va încheia cu o mare slavă şi că lumina pornită de aici va salva multe suflete.

Dar această slavă este imposibil să se manifeste dacă nu se face o lucrare

serioasă de plantare de biserici. Astfel, plantarea de biserici este în centrul

planului lui Dumnezeu pentru strângerea secerişului final. A nu fi ascultători în

această privinţă înseamnă a ne face vinovaţi de neîmplinirea datoriei care ne-a

fost încredinţată.

Am văzut că adventismul a început ca o mişcare de plantare de biserici. A

continuat în acelaşi fel în cea mai mare parte a lumii. Dar, mai ales în lumea de

vest, biserica a abandonat rolul pastorului ca plantator de biserici şi l-a înlocuit

cu cel de supraveghetor şi îngrijitor al bisericii, care a dominat lucrarea

adventistă în cea mai mare parte a secolului douăzeci. A venit timpul ca Biserica

Adventistă din America de Nord să se întoarcă la rădăcini, prin reorientarea

pastorilor către rolul de plantatori de biserici / evanghelişti. Ora este prea

înaintata pentru a amâna această reîntoarcere.

Această carte nu este doar un îndemn pentru a planta biserici. Ea este un

sunet clar de trâmbiţă, care cheamă Biserica să devină din nou o mişcare a

plantării de biserici. De aceea este atât de important, după cum am discutat în

capitolul anterior, ca biserica să înceapă să se orienteze spre aceasta nouă

direcţie. Trebuie să plantăm biserici care vor planta şi ele alte biserici. Secerişul

lui Dumnezeu este foarte bogat, iar lucrătorii Lui sunt foarte puţini, dar puterea

Lui este aşa de mare, că nu se poate să nu reuşim.

213

Page 214: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

Având în minte viziunea secerişului, şi ca răspuns la pasiunea lui

Dumnezeu pentru cei pierduţi, este timpul să facem din plantarea de biserici

prioritatea de vârf a adventismului nord-american. Aceasta ar trebui să se afle în

fruntea agendei pentru Diviziunea America de Nord, pentru fiecare uniune şi

conferinţă şi pentru fiecare biserică locală. Interesul pentru plantarea de biserici

trebuie să pulseze cu fiecare respiraţie a noastră. Strigătul secerişului cheamă

biserica să meargă pentru împlinirea misiunii date ei de Domnul. Să renunţăm la

scuze, atunci când vedem cum omenirea piere, mai ales în marile oraşe. Nu mai

este sigur să „ne jucăm de-a biserica", sau vom fi vinovaţi că, în timp ce Roma

ardea, noi cântam la vioară. Trebuie să ne ridicăm de pe scaunele confortabile

ale bisericilor noastre şi să ieşim pe străzile periculoase ale oraşelor, pentru a-i

căuta pe cei pierduţi şi a-i aduce la Isus.

Domnul să ne ajute să plantăm aceste biserici înainte de a fi prea târziu!

Fie ca multiplicarea bisericilor să devină preocuparea care să ne consume cel

mai mult, până când pasiunea pentru cei pierduţi va curge din nou prin venele

noastre. Acum este timpul strângerii secerişului. Mergeţi! Plantaţi biserici!

Note:

214

Page 215: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

1Cap. 11 O declaraţie atribuită mai degrabă lui Ben Franklin decât Scripturii.2 George Barna, The Index of Leading Spiritual Indicators (Indexul Indicatorilor Spirituali), (Dallas, Word, 1996), 124-128.3 Mike Regele, Death of the Church (Moartea bisericii), (Grand Rapids: Zondervan, 1995), 162. 4 Ibid., 158.5 Barna, Index of Leading, 5.6 Gen. 3:9.7 Ex. 19:4.8 Luca 19:10.9 Mat. 9:13, Marcu 2:17, Luca 15.10 Exod. 3:7.11 Mat. 9:37.12 Christian Scwarz, Natural Church Development (Dezvoltarea naturală a bisericii), (Carol Stream, I11.: Church Smart, 1996), 46. Cercetarea lui Schwarz, publicată în Natural Church Development, va fi analizată mai pe larg într-un capitol viitor.13 Ibid., 48.12 Raportul Barna, 13 Ibid., 4.14 Ellen G. White, Evangelism, 381, 382.15 O discuţie mai largă asupra acestor priorităţi va fi dezbătută mai târziu în această carte.16 Judy Burton, Review and Herald, 7 iulie 1977.

Cap. 21 Fapte 2:422 David Hesselgrave, Planting Churches Cross Culturaly (Plantarea de biserici la intersecţia culturilor), (Grand Rapids: Baker, 1980)3 Fapte 13:1-4; 15:39, 40.4 Michael C. Griffiths, You and God’s Work Overseas (Tu şi lucrarea lui Dumnezeu de peste mări şi ţări), Chicago: InterVarsitiy Press, 1967), 21.5 Fapte 13:14-16; 14:1.6 Fapte 13:16-41.7 Fapte 13:48; 16:14, 15.8 Vezi lucrarea autorului, The Revolutionized Church of the 21st Century, (Biserica revoluţionată a secolului 21), (Fallbrook, CA: Hart Research, 1997)9 Fapte 14:21, 22; 15:41.10 Loughborough, The Church: Its Organization, (Biserica: organizaţia sa), 126.11 Fapte 14:23.12 Fapte 14:23; 16:40.13 Fapte 15:36; 18:2314 Fapte 14:26, 27; 15:1-4.15 Unele dintre ideile acestui capitol au fost adaptate după Charles Chaney, Church Planting at the end of the Twentieth Century (Plantarea de biserici la sfârşitul secolului douăzeci), (Wheaton, Il.: Tyndale, 1991).16 Fapte 16:6-10.17 Fapte 16:11, 12.18 Resurse privind strângerea de date vor fi prezentate într-un capitol spre final.19 Fapte 16:13-15.20 Fapte 16:15.21 Ibid.22 Fapte 16:25-30.23 Fapte 16:31-34.24 Fapte 16:35-39.25 Fapte 16:40.26 MelvinL. Hodges, The Indigenous Church (Biserica indigenă), 17, 18.1

Cap. 31 Aceştia erau ceea ce literatura adventistă numeşte adventişti de ziua întâi. 2 Dale, To Dream Again, 16-18.3 Loughborough, The Church: Its Organization, 127.

Page 216: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

4 Ibid.5 Ibid., 103.6 James White, Review and Herald, April 15, 1862. vol. XIX, No. 20, 156.7 Ibid.8 Aceste date se bazează pe unele studii realizate în conferinţe pentru pregătirea convenţiei Seeds, din iulie 1998.9 Interviu cu G.B. Starr, redat în Wabash, Indiana, Plain Dealer (Comerciantul complet), 1 Oct., 1886, 5.10 Seventh-day Sabbath Recorder, December 28, 1908, prezentat în Review and Herald, din 14 Ian 1909.11 A.G. Daniels, Discursul către institutul misionar, Los Angeles, California, Martie, 1912.12 Ellen G. White, Christian Service, 61.13 Ellen White, Review and Herald, 7 Mai 1889.14 Pentru o discuţie asupra acestui tip de serviciu de închinare adventă, vezi cartea autorului, The Revolutionized Church of the 21st Century (Biserica revoluţionată a secolului 21).15 Ellen White, Loma Linda Messages, 179, 180.16 Ellen White, (The work in the Great New York)Lucrarea în marele New York, 1902.17 Ellen White, Review and herald, 27 Oct., 1910.18 Ellen White, Faptele Apostolilor, 105; idem., Fundamentele educaţiei creştine, 267.19 Ellen White, Mărturii, vol VII, 18; idem., Evanghelizare, 113; idem., Mărturii vol VII, 19; ibid., 18, 19.20 H.M.S. Richards, Feed My Sheep (Paşte oile mele), (Washinghton, D.C.: Review and Herald, 1958), 156.21 Vezi Loren B. Mead, The Once and Future Church (Biserica care a fost şi care va fi), pentru o discuţie asupra dezvoltări modelului Evului Mediu. Vezi de asemenea lucrarea autorului acestei cărţi: O înţelegere a rolului clerului pe baza rădăcinilor biblice şi a rădăcinilor adventismului istoric (Berrien Springs, Mich.: NADEI, 1994).22 Ellen White, Evanghelizare, 381.23 GC Bulletin, 21 Aprilie 1901, Extra No. 16, 27.24 Idem.25 Pentru o discuţie asupra acestui rol aşa cum este prezentat în Efes. 4, vezi cartea autorului Revelation in the chrurch, (Fallbrook, Calif.: Hart Research Center, 1993). Primle capitole se referă la rolul laicilor şi lucrarea pastorului.26 Adventist Communication Network (ACN) asigură predica săptămânală prin satelit.27 „Celula” se referă la un grup nu mai mare de 15 persoane care se întâlnesc regulat.1

Cap. 41 Ellen G. White, Lucrarea medicală, 315.2 Ellen G. White, Mărturii, vol. 6, 19; Mărturii vol 7, 20.3 Ellen G. White, Lucrătorii evangheliei, 435;Mărturii vol 9, 132, 133. 4 Ellen G. White, Mărturii vol 7, 105; Sellected Messages, vol. 1, 112; Mărturii vol. 9, 28, 29; Lucrarea medicală, 309.5 Ellen G. White, Mărturii, vol. 8, 244.6 Ellen G. White, Mărturii, vol. 2, 340.7 Ellen G. White, Evanghelizare, 47.8 Ibid., 19.9 Ellen G. White, Manuscript Realeases, vol. 13, 208.10 Ellen G. White, Review and Herald, 14 Ian, 1868.11 Arthur White, Biografia Ellenei White, vol. 6, 451.12 Ellen G. White, Serviciul creştin, 61.1

Cap. 5

C

C. Peter Wagner, Church Planting for a great Harvest (Plantarea de biserici pentru un seceriş mare), (Vebtura, C.A.: Regal Books, 1990), 11.2 Lyle Schaller, „Commentary: What are the alternatives?" Understanding Church Growth and Decline, (Comentarii: Care sunt alternativele? Înţelegerea creşterii şi declinului bisericii), Dear R. Hoge and David A. Roozen, eds. (New York: Pilgrim, 1979), 351, 352.3 C. Peter Wagner, Greater Harvest (Un seceriş mai mare), 33.4 Roger Dudley, Ministry, iulie 1981, 6.5 E. G. White, Letter 106, 1903.6 Declaraţie făcută de Peter Wagner în timpul unui seminar pe tema plantării de biserici, la care a participat şi autorul.7 Pentru o discuţie asupra ciclului vieţii, vezi Robert Dale, To Dream Again (A visa din nou).

Cap. 61 Ellen G. White, Medical Ministry, 3315.

Page 217: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

2 Vezi cap. 1.3 Ellen G. White, Christian Service, 61.4 2 Tim. 2:2.5 Autorul a auzit aceste remarci la un curs al Dr. Robert Logan, la Fuller Theological Seminary.

Cap. 781 Ellen G. White, Christian Service, 80, 81.2 Ellen G. White, Gospel Workers, 52.

Cap. 81 Ellen G. White, Manuscris Relieases, vol. 3, 264.2 Arthur White, E. G. White Biography, vol. 4, 446.3 Ellen G. White, General Conference Bulletin, 4/14/03, „The Southern Work”, pr. 6.4 Arthur White, E. G. White Biography, vol. 1, 289.5 Ellen G. White, Letter 31, 1876, citat în E. G. White Biography, vol. 3, 39.6 Ellen G. White, Christian Service, 164.7 Instruirea pe tema pregătirii ucenicilor în bisericile celule se poate face la Instititul Evanghelistic al Diviziunii America de Nord Din Berrien Springs, Michigan. Cititorul poate verifica şi pe internet, la adresa www.nadei.org. Pregătirea la nivelul începătorilor se poate face la conferinţele anuale Seeds pe tema plantării de biserici. O carte de referinţă pe tema bisericii celulă ar putea fi The Second Reformation, a lui Becham. 8 Ellen G. White, The Voice in Speech and Song, 434; idem., Spirit of Prophecy, vol. 1, 28; idem., Counsels on Health, 481; idem., Evangelism, 500; Ibid., 503; idem., Voice in Speech, 434; idem., Gospel Workers, 357, 358.99 Ellen G. White, Gospel Workers, 357.1010 Ellen G. White, Review and Herald, Aprilie 14, 1885.1111 Psalm 122:1.1212 Psalm 47:1.1313 Ellen G. White, citată de Arthur White, E. G. White Biography, vol. 3, 46.1414 Ps. 28:2; 63:4; 119:48; 134:2; 141:2; Plâng. 2:29; 3:41; Neemia 8:6; 1 Tim 2:8.1515 Ellen G. White, Schiţe din viaţa mea, 223; idem., Signs of the Times, Aug. 18, 1890.1

Cap. 91 M. Wendell. Belew, Church Growth: America, vol. 2, no. 5, 7.2 Elen G. White, Medical Ministry, 309.3 Aeste cărţi pot fi găsite în librăriile adventiste (din America).

Cap. 101 Efeseni 6:11-13.2 Dr. Robert Logan, Church Planting Syllabus, Fuller Seminary, 1996.3 Ellen G. White, Mărturii, vol. 8, 251.4 Ellen G. White, Servicii creştine, 121; idem, Experienţe şi viziuni, 120.5 Ellen G. White, 1888 Materials, 1250, 1251.6 Ibid., 1540.7 Matei 18:19.8 Ellen G. White, Schiţe din viaţa mea, 41, 42.9 Ellen G. White, Mărturii, vol. 7, 12.10 Ibid., 21.11 Ellen G. White, Lucrarea medicală, 244, 245.

Cap. 111 Pentru o analiza detaliata a Comitetului de lucrări laice, vezi cartea autorului, Revolution in the Church (Revolution in the Church) (Fallbrook, Calif.: Hart Research Center, 1993), capitolul . 9.

1Cap. 121 Rick Warren, The Purpose Driven Church: Growth Without Compromising Your Message and Mission (Biserica orientată spre un scop: cum să crească fără compromiterea soliei şi a misiunii) (Grand Rapids: Zondervan, 1995).2 George Barna, The Index of Leading Spiritual Indicators (Indicatori ai conducerii spirituale) (Dallas: Word, 1996), 124-128.

Page 218: 28381489 Reaprinderea Unei Pasiuni Pierdute Russell Burrill

3 Un instrument excelent pentru conducerea unui asemenea seminar este cartea lui Joe Engelkemier, More and Stil More (Tot mai mult şi mai mult), disponibilă în librăriile adventiste. Această carte a fost lansată cu ocazia programului NET ’98, cu scopul de a sprijini dezvoltarea vieţii spirituale.4 Una dintre cele mai bune resurse pentru descoperirea darurilor spirituale şi plasarea în lucrarea este Connections (Conexiuni), disponibilă la Advent Source: (800) 328-525.165 Russel Burrill, Revolution in the Church.6 Resurse pentru dezvoltarea lucrării personale includ volumul Making Friends for God: Fulfilling the Gospel Commission (Să ne facem prieteni pentru Dumnzeu: misiunea Evangheliei) şi seminarul lui Monte Sahlin pe tema evanghelizării prin relaţii de prietenie (Friendship Evangelism), (disponibil la Advent Source [800] 328-0525).177 Pentru a citi o tratare a primelor întâlniri sociale adventiste, vezi cartea autorului The Revolutionized Church of the 21st Century).8 Pentru cei care doresc să citească mai mult despre strategiile de pregătire a ucenicilor, autorul recomandă cartea lui Aubrey Malphur Strategy 2000: Churches Making Disciples for the Next Millenium (Strategia anilor 2000: cum pot bisericile să pregătească ucenici pentru mileniul următor) (Grand Rapids: Kregel Resources, 1996).1

Cap. 131 Cărţile despre biserica celulă pe care le sugerăm să fie citite sunt Ralph W. Neighbour, Jr., Where dou we go from here? (Unde să ne ducem?) (Houston, TX: Touch, 1990), şi William A. Beckham, The Second Reformation (A doua reformaţiune) (Houston, TX: Touch, 1997). Seminarii pentru pregătire sunt prezentate periodic de NADEI. Informaţiile pot fi obţinute sunând la (616) 471 –9220 sau vizitând pagina de web la www.nadei.org.

1Cap. 151 Ellen G. White, Counsels to Writers and Editors (Sfaturi către scriitori şi editori) (Hagerstown: Review and Herald, 1946), 30, 31.2 Christian Schwartz, Natural Church Development (Chicago: Church Smart, 1996).3 Ibid., 3.4 Marcu 4:26-29.5 Matei 6:28, 29.6 Schwarz, 40.7 Pentru o înţelegere mai bună a acestor opt caracteristici, vezi Schwarz, pag. 22-37.8 Se poate folosi un instrument de evaluare, cu ajutorul căruia biserica poate afla care este situaţia ei în legătură cu fiecare dintre cele opt caracteristici. Rezultatele obţinute cu ajutorul chestionarului pot fi introduse în computer, pentru a fi comparate cu rezultatele obţinute de celelalte biserici din studiul lui Schwarz. În acest sens, vă puteţi adresa unei instituţii abilitate. Pentru informaţii, contactaţi NADEI, 9047 US 31 North, Suite 3, Berrien Springs, MI 49103. Telefon: (616) 471-9220, sau e-mail: [email protected] Ioan 13:15.18

Cap. 161 Autorul recunoaşte că multe dintre ideile din acest capitol i-au fost inspirate de Dr. Robert E. Logan.2 Schwarz, Natural Church Development (Dezvoltarea naturală a biserici), 62, 63; 68, 69.3 Ibid., 68.4 Geneza 1:28.5 Aceste sugestii au fost făcute de către Logan cu ocazia unor cursuri pe care le-a ţinut la Seminarul Fuller.6 Aceste structuri au fost prezentate cu ocazia aceluiaşi curs menţionat mai sus.7 Una dintre cele mai bune resurse este lucrarea lui Steve Onge şi Thomas Nebel Empowering Leaders through Coaching: A Self-Study Resource Kit for Those Who Mentor Volunteer Leaders, Pastors, and Church Planters ) (Church Smart Resources). Pentru ultimele resurse pe tema plantării de biserici, contactaţi NADEI la (616) 471-9220. Sau vizitaţi site-ul NADEI la: www.nadei.org.