24 mai, duminicã

Caro Andrea, povara vieþii mele, Te-am ameninþat de nenumãrate ori cã te voi pãrãsi,

dar n-am fãcut-o niciodatã. Acum, însã, chiar plec. ªtiibine cã mã gândesc de o sutã de ori înainte de a lua o hotã-râre, dar când o fac, nu mai existã nicio cale sã dau înapoi.

În toþi aceºti optsprezece ani de cãsnicie, am avut su-ficient timp sã cântãresc egoismul tãu, minciunile talesfruntate, inhibiþiile ºi infantilismul tãu.

Dacã vrei sã supravieþuieºti, va trebui sã înveþi sã teocupi de tine însuþi, de copiii noºtri ºi chiar de grãdinazoologicã din casa asta. Nu-þi va fi deloc uºor sã dai or-dine menajerei – pe care o gratulezi cu atâta graþie „cre-tina aia“ – sã o scoþi la capãt cu suor Alfonsina – carene ameninþã cu focul iadului pentru cã refuzãm sã-lbotezãm pe micuþul Luca – sau sã ai grija maicã-tii –care dispare de acasã o datã la fiecare douã zile ºi în cã-utarea cãreia trebuie sã scotoceºti prin tot oraºul. Va ficum nu se poate mai greu pentru tine sã te descurci cupsihologul Luciei, cu Daniele – car e îºi înfige ace ºiinele pe fiecare centimetru pãtrat de pe corp ºi care, la cincisprezece ani, încã mai face noaptea pipi în pat, cu facturile care trebuie plãtite la Poºtã ºi la bancã, cudocumentele justificative pentru 7401 sau cu lista zilnicã

1 Modello 740 – în Italia, unul dintre codurile referitoare laimpozitul pe venit (n. tr.).

de cumpãrãturi. Va trebui sã faci naveta între ºcoalã ºigrãdiniþã, între sala de judo a lui Daniele, cursurile deînot ale lui Luca ºi ºcoala de dans a Luciei. Va trebui sãcauþi un instalator pentru cã sifonul de la baie curge ºio echipã de dezinsecþie pentru furnicile-mamut care in-trã în casã prin gaura de la terasã, ºi care pânã acum s-audovedit imune la orice otravã.

Cu toate acestea, ºi cu multe altele, te vei descurcade unul singur de azi înainte, pentru cã eu nu voi mai fiaici ca sã încerc sã peticesc gãurile unei bãrci care de anibuni stã sã se scufunde.

Cu atâtea responsabilitãþi pe cap, mã întreb când veimai gãsi timp pentru „sporturile“ tale favorite: minciu-nile, trãdãrile, nepãsarea faþã de copiii noºtri.

În afara unei minunate, dar scurte paranteze, în toþiaceºti ani n-am fost altceva decât o sclavã devotatã unuistãpân plin de aroganþã.

Recunosc: ºi eu þi-am fost complice în tot acest jocpervers, pentru cã þi-am suportat supusã ofensele ºi sa-mavolniciile, doar pentru cã m-am temut cã voi rã-mâne singurã.

Pânã la urmã însã, iatã cã atitudinea ta plinã de dis-preþ a fost mai puternicã decât teama mea de singurãtate.

Am ajuns în aceeaºi situaþie ca atâtea alte milioanede femei – victime cu bunã ºtiinþã, care sperãm la infi-nit într-un viitor mai bun, într-un miracol care sã aducãsoarele ºi pe strada noastrã.

Dacã ai ºti de câte ori m-a cuprins lehamitea din ca-uza nenumãratelor grosolãnii pe care am fost nevoitã sãle înghit, ºi de câte ori am încercat sã te clintesc din ati-tudinea ta egoistã! În cele din urmã însã, am priceput cãvorbele nu servesc la nimic: trec ca apa. Doar fapteleconteazã. Aºa cã m-am hotãrât sã trec la fapte.

Dupã optsprezece ani, am curajul sã-þi mãrturisesccã nu mai sunt deloc atrasã de tine.

10 SVEVA CASATI MODIGNANI

11

Oare cum puteam eu sã-mi imaginez atunci, la în-ceput, cã bãrbatul de care m-am îndrãgostit nu e altcevadecât un puºti care refuzã sã se maturizeze?

Când ne-am cãsãtorit, eram mult prea tânãrã ºi ne-sigurã pe mine însãmi ca sã pricep una ca asta.

Blestematã sã fiu, eu ºi dorinþa mea de a fi apreci-atã de toatã lumea, dar mai ales de maicã-mea! Ea afost cea care ºi-a dorit pentru mine un soþ tradiþional,un cap de familie de modã veche. Uite cã i-am fãcut peplac! ªi cu ce m-am ales?!

M-am ales cu un mascul tipic, despotic ºi acapara-tor cu nevasta, în timp ce copiii noºtri sunt cele mai di-ficile creaturi de pe lumea asta, din cauzã cã tu le-aipermis orice. Niciunul nu vrea sã-ºi recunoascã propri-ile greºeli. ªi uite aºa, Lucia, Daniele ºi Luca sunt do-vada cea mai elocventã a falimentului meu, ca soþie ºimamã. Numai cã acum nu mai vreau nicio secundã sãmã simt vinovatã pentru toate acestea. De azi încolo, tevei ocupa tu de ei!

Îi iubesc ca pe ochii din cap, la fel cum, odatã, te-amiubit ºi pe tine. De ei mã îndepãrtez cu durere în suflet,pe tine însã, te pãrãsesc simþind cum mi se ia o piatrã depe inimã.

Nu-þi mai suport duplicitatea, narcisismul, atitudi-nea ta falsã de tatã-prieten: o faci pe generosul cu copiii,dai impresia cã eºti mereu înþelegãtor cu ei, le cumpericadouri scumpe cu care eu nu sunt de acord ºi le asculþiminciunile – fie ele mici sau gogonate – cu o bunãvo-inþã ce în niciun caz nu-þi aparþine.

Prin comportamentul tãu prefãcut, ai devenit tatãl„cel bun“, în timp ce eu am rãmas mama „cea hainã lasuflet“. Tu – cel care le permite totul, eu – cea care nuºtie altceva decât sã le interzicã totul.

De fiecare datã când încerc sã-þi reproºez câte ceva,te dezlãnþui plin de furie ºi spargi tot ce-þi picã în mâini.

Sã te dai în spectacol e singurul tãu rãspuns atunci cândvine vorba despre responsabilitãþile pe care trebuie sã þile asumi în aceastã casã. Apoi pleci trântind uºa. Pe vre-muri chiar îmi era teamã cã nu te vei mai întoarce nici-odatã. Biata de mine! Pe atunci eram ca un câine cãruiaîi este fricã sã nu rãmânã fãrã stãpân, aºa tiran cum eel… De-a lungul timpului, am încercat din rãsputeri sãle ascund copiilor noºtri cã eºti la fel de infantil ca ºi ei,dar sã ºtii cã au cam înþeles cu cine au de-a face, iar acumsunt confuzi ºi rãtãciþi.

Caro Andrea, nenorocirea vieþii mele! Nici nu-þiimaginezi câtã urã am strâns în suflet ºi câtã durere simtlãsându-mi copiii pe mâinile tale! Vai þie dacã nu te veiîngriji aºa cum trebuie de ei!

Plec la Cesenatico, la vila bunicii mele. Vreau sã fiusingurã.

Lor le vei spune cã-mi pot telefona la orice orã dinzi ºi din noapte, fie pe mobil, fie pe telefonul fix de lavilã. În ceea ce te priveºte pe tine, în schimb, aflã cã vatrebui sã te supui regulilor mele ºi sã le spui cã eu doarmi-am luat o vacanþã, pentru cã am nevoie de odihnã.

Sã nu îndrãzneºti cumva sã mã cauþi! Dacã vei aveatupeul ãsta, aflã cã mã voi întoarce doar pentru a-milua copiii ºi cã te voi pãrãsi pentru totdeauna. Dacãîncã mai þii cât de cât la familia aceasta, nu te face nicivãzut, nici auzit!

Din clipa aceasta eºti singur, faþã în faþã cu respon-sabilitãþile pe care nu ai vrut niciodatã sã þi le asumi ºi,pentru prima datã, eºti doar tu ºi copiii tãi… Domnulsã vã aibã în pazã ºi mã rog Lui sã vã descurcaþi!…

Penelope

12 SVEVA CASATI MODIGNANI

FUSESE O CEART| ÎNGROZITOARE...

1

Fusese o ceartã îngrozitoare între Andrea ºi Penelope.Cauza – Stefania, o ziaristã în devenire, care scria cronicide spectacole. Nu se poate spune cã motivul scandaluluia fost gelozia. Penelope se înfuriase din nou din cauzaminciunilor sfruntate pe care i le turna soþul ei. Andreanega mereu cã îi este infidel, chiar ºi atunci când era pusîn faþa evidenþei. O înºela dintotdeauna, ºi dintotdeaunase declara nevinovat.

– Nu ºtiu cum se face, începu femeia, dar chiar azi-di-mineaþã, la câteva ore dupã ce am fãcut dragoste cu tine,am bãut o cafea la bar chiar cu frumuºica aia de colegã ata. ªi numai bine cã, la plecare, ea s-a nãpustit plângândîn braþele mele, implorându-mã s-o iert.

– Ha! Blufezi! replicã Andrea. – Ba, sã ºtii cã ea a fost cea care m-a cãutat. Mi-a

spus totul! – Sunteþi douã nebune! Visaþi amândouã cai verzi

pe pereþi! Andrea se holba la ea stupefiat. Începea sã i se facã

fricã, iar Penelope ºtia bine cã în momentul acela soþul ei

era gata sã explodeze, sã spargã tot ce-i cãdea în mânã.Asistase însã de prea multe ori la ieºirile lui teatrale, ca sãmai fie impresionatã…

– N-ai minte deloc, Andrea! comentã ea. Habar n-aicât de departe poate ajunge complicitatea femeilor. Deexemplu, astãzi, nu numai cã Stefania mi-a povestit totulplângând, dar am sfârºit amândouã prin a ne prãpãdi derâs, povestindu-ne subterfugiile ridicole la care recurgi casã nu-mi dau eu seama cã mã înºeli.

Andrea o fixa din priviri, încordat la maximum. Urmasã se dezlãnþuie dintr-o clipã într-alta. Sfidându-l, Penelopecontinuã, ridicând vocea:

– ªi dacã tot am ajuns aici, te anunþ cã nu-þi mai per-mit sã-mi insulþi inteligenþa, aºa modestã cum o fi ea.Eºti o cãzãturã, Andrea! ªi ca soþ, ºi ca tatã! O cãzãturã!Nu te mai suport! De data asta chiar cã s-a terminattotul între noi!

Pânã la urmã, fu o crizã de furie în toatã regula. Izbuc-nise fãrã sã-i pese cã Priscilla, menajera, trãgea cu urecheade dupã uºa sufrageriei, iar copiii, închiºi în camerele lor,auzeau toatã zarva.

Andrea þinea în mânã un volum de la Treccani1. Dupão clipã de perplexitate, îl aruncase cu toatã forþa în gea-mul uºii de la sufragerie, care se fãcu þãndãri. În clipa ur-mãtoare, ieºi cu paºi mari din casã, trântind uºa.

Se întoarse la miezul nopþii, ducând cu grijã un tortde îngheþatã cu vanilie ºi ciocolatã. Calculul era simplu:dacã nevastã-sa era încã treazã, ar fi jucat obiºnuitascenã a pocãinþei, ea l-ar fi iertat ºi apoi ar fi sãrbãtoritsfârºitul ostilitãþilor la masa din bucãtãrie, cu câteva giu-giuleli între douã felii de tort. Dacã, în schimb, o gãsea

14 SVEVA CASATI MODIGNANI

1 În Italia, Institutul Treccani este principalul editor de enciclo-pedii ºi dicþionare (n. tr.).

dormind, ar fi pus îngheþata în congelator ºi ar fi dat re-prezentaþia a doua zi.

În casã domnea liniºtea. Copiii dormeau. Sansone, ciobãnescul maremmano1, tolãnit lângã me-

zinul Luca, îºi ridicã alene capul uriaº, îi aruncã o privireindiferentã, apoi închise din nou ochii ºi se culcã la loc.Penelope, întinsã pe canapea, dormea ºi ea. Sau, cel pu-þin, aºa pãrea. O privi cu duioºie. Se gândi cã, odatãºi-odatã, va înceta sã-i mai provoace atâta suferinþã.

Tresãri vãzând rama goalã a uºii de la sufragerie ºiabia atunci îºi aminti cã spãrsese geamul. Acum, ce sãfac? Asta e! îºi spuse. Fãrã îndoialã cã Penelope gãsisedeja pe cineva care sã vinã sã-l înlocuiascã. Se aplecã spreea ºi o mângâie uºor pe obraz. Apoi se îndreptã cu paºiobosiþi spre dormitor.

Avusese o searã de coºmar la redacþia ziarului undeel era ºeful secþiei „Spectacole“. Faxurile se blocaserãpur ºi simplu, iar cel mai important fragment al relatãriitrimise de corespondentul de la Londra nu ajunsese întimp util. Fusese nevoit sã se aºeze el însuºi în faþa com-puterului. Cu câteva materiale de arhivã ºi un rezumatobþinut prin telefon, reuºise sã scrie un articol de des-chidere mulþumitor.

În plus, îºi mãcinase nervii ºi cu un articol emfatic re-feritor la o emisiune de televiziune de proastã calitate, dardespre care fusese constrâns sã scrie bine.

Se dezbrãcã, îºi aruncã hainele la întâmplare pe fotoliuºi se bãgã în pat. Ar fi vrut sã citeascã mãcar douã–treipagini din biografia unei cântãreþe la modã, despre careurma sã scrie un articol, dar se prãbuºi rãpus de obosealã.

15

1 Denumirea oficialã a rasei: Cane pastore Maremmano Abruz-zese (it.), ciobãnesc de Maremma Abruzzo (n. tr.).

Înainte sã adoarmã se gândi cã dimineaþã va avea timp su-ficient sã se împace cu nevastã-sa.

Se trezi pe la unsprezece. Se întinse prelung, întocmaica un motan, înfiorându-se la atingerea cearºafurilor fine.Se gândi imediat la Penelope. Persoana cea mai importantãdin viaþa lui! Pentru Andrea nu exista nicio femeie care sãse compare cu ea. Iubita sa soþie, avea nevoie de ea ca deaer ca sã supravieþuiascã. Stefania, e-adevãrat, era de-o fru-museþe nãucitoare. Se simþise excelent când fãcuserã dra-goste, pentru cã ea se pricepea sã transforme o partidã desex într-un joc de-a dreptul irezistibil. Dar niciodatã nui-ar fi dãruit Stefaniei locul ocupat de Cosânzeana lui nea-oºã, cu bujori în obrãjori. Penelope, cea cu coapsele fineca mãtasea, cu ºolduri apetisante ºi sâni de adolescentã, cupântecele mic ºi tare – în ciuda celor trei sarcini pe care leavea la activ – îi plãcea mai mult decât oricare alta. Buzeleei cu gust de mandarine ºi ochii plini de strãlucire îl fer-mecau pur ºi simplu. Iubea totul la ea: vocea învãluitoare,mâinile ei mici cu degete durdulii, ba chiar ºi felul ei de-adreptul graþios în care îºi rodea unghiile. Când îºi treceadegetele prin pãrul ei negru, veºnic ciufulit, ºi când îi cu-prindea în braþe trupul moale, dar puternic, se simþea stã-pânul universului. κi spuse cã ea era ca o stâncã de care else agãþase ca sã nu se prãbuºeascã în neant, ºi cã nu se nãs-cuse încã femeia – fie ea ºi o splendoare – care sã poatãconcura cu mult iubita lui Pepe. Stefania, la fel ca celelaltecunoºtinþe pasagere, era doar o joacã.

Aºa cã trebuia sã facã pace imediat. Cu atât mai multcu cât în dimineaþa aceea cei trei copii ai lor nu erau acasã.Ca în fiecare duminicã, plecaserã în vizitã la veriºorii so-þiei sale.

Coborî din pat, îºi trase halatul, apoi deschise larg fe-reastra ºi ieºi din dormitor. Se întrebã de ce nu aude, caîntotdeauna duminica, muzicã în sufragerie. Apoi se mirã

16 SVEVA CASATI MODIGNANI

când dãdu cu ochii de Sansone, câinele lor ciobãnesc.Stãtea întins chiar lângã uºa dormitorului sãu. Mai multdecât orice însã, i se pãru suspectã liniºtea deplinã dincasã. Hm! îºi zise. Cam multe semne de alarmã în dimi-neaþa asta.

– Pepe, unde eºti?! strigã el, sperând sã-i audã ime-diat vocea.

Niciun rãspuns. Nu intrã în baie, aºa cum fãcea întot-deauna dimineaþa, ci se grãbi spre bucãtãrie. Se aºtepta sãgãseascã masa aranjatã cu grijã, castronul cu fructe feliategata pregãtit, la fel ºi cana lui cu iaurt proaspãt, pâineaprãjitã, mierea, cafeaua fierbinte, aromatã… Aºtepta di-mineþile de duminicã tocmai pentru scena aceasta patri-arhalã, când soþia lui îl aºtepta sã se trezeascã, rãsfoindrãbdãtoare ziarul. Acum însã, nici urmã de toate astea.Simþi cã se sufoca. În bucãtãrie, pãrea cã se petrecuse o re-voluþie: farfurii murdare, ceºti cu resturi de lapte ºi ce-reale, borcane de gem uitate fãrã capac, zahãr vãrsat pemasã… Fãcu un pas înapoi, speriat.

– Pepe, unde eºti? strigã din nou, de data asta cu gâ-fâitul unui copil pierdut prin aglomeraþie de maicã-sa.

Îi rãspunse doar Sansone, cu un scheunat slab. – Ce naiba se întâmplã aici în dimineaþa asta? se

alarmã el ºi începu sã inspecteze toate camerele. În salon, haos. Aceeaºi debandadã ºi în dormitoarele

copiilor, în camerele de baie ºi în holul de la intrare. Niciurmã de Penelope. Sã-i fi dus ea cu maºina pe copii? seîntrebã. Exclus! Întotdeauna veneau veriºorii Pennisisã-i ia. Simþi inima bãtându-i din ce în ce mai repede.Penelope n-ar fi ieºit niciodatã din casã lãsând în urma eio asemenea dezordine. Sau fãrã sã aibã un bun motiv sãfacã asta. Cu privirile rãtãcite, Andrea se întoarse în bu-cãtãrie. Pe raftul bufetului, sprijinit de un ceas de porþe-lan vienez, descoperi un plic: Pentru Andrea. Era sigilat.

17

Îl desfãcu grãbit cu mâinile tremurând ºi scoase o hârtiescrisã mãrunt ºi ordonat. O analizã cu febrilitate, neºtiindparcã de unde sã înceapã.

Citi tot, pânã la capãt. Apoi se prãbuºi pe un scaun.Era nãuc, de parcã ar fi primit o loviturã în moalele ca-pului. Acelea nu erau cuvintele lui Penelope. Nu ale ce-lei pe care o cunosc eu, îºi spuse nevenindu-i sã creadã cãsoþia lui – supusa lui soþie! – îndrãznise sã-i scrie oasemenea misivã. Sansone, întins la picioarele lui, îl fixacu privirea, tãcut. Pânã ºi papagalii – Cip ºi Ciop – încolivia lor din antreu, erau suspect de liniºtiþi. Abia atunciobservã cã mai exista un mesaj de la Penelope. Fusesescris cu creta pe tãbliþa de lângã frigider: Iubiþii mei co-pii, am hotãrât sã plec pentru un timp. Am nevoie deodihnã. O sã mã întorc curând. Vã iubesc ºi vã îmbrãþi-ºez cu drag. Mama.

– Aºa ceva nu se poate! izbucni Andrea. Se uitã lacâine ca ºi cum ar fi aºteptat o explicaþie de la el. Deodatãîi venirã în minte cuvintele pe care Penelope i le strigasecu o zi înainte: „De data asta, chiar cã s-a terminat totulîntre noi!“

– A luat-o razna! susurã cu o voce gâtuitã de spai-mã, adresându-se lui Sansone. Câinele îi rãspunse cu uncãscat plictisit, dar bãrbatul insistã: Una e sã ameninþipe cineva ºi alta e sã dai frâu liber nebuniei. Acu’ sã teþii, cucoanã!

Ridicã receptorul ºi formã numãrul de mobil al luiPenelope. Îi rãspunse robotul: Abonatul apelat de dum-neavoastrã nu rãspunde. Vã rugãm reveniþi. Trânti re-ceptorul în furcã ºi trase un ºut suportului de reviste delângã canapea. Scoase un urlet. Apoi o înjurãturã. Se lo-vise rãu la picior.

Se întoarse în bucãtãrie ºchiopãtând, deschise frigi-derul ºi înºfãcã o sticlã de apã mineralã. Umplu un pahar

18 SVEVA CASATI MODIGNANI

ºi bãu lacom, cu înghiþituri repezi. Privirea i se înnegurã.Se nãpusti spre borcanul cu zahãr ºi îl aruncã cu putereîn vitrina bufetului. Zahãrul ºi cioburile de sticlã um-plurã podeaua. κi ieºise din minþi ºi de faþã nu era ni-meni pe care sã-ºi poatã revãrsa furia.

Nu putea accepta în ruptul capului acuzaþiile femeiiºi nu-i venea sã creadã cã ea chiar îl pãrãsise. Se simþea purºi simplu insultat.

– De n-aº fi întâlnit-o niciodatã pe haimanaua asta,bine mai era! ºuierã el printre dinþi. Mototoli scrisoareaºi o azvârli cât colo. Apoi începu sã urle, privind întrunala Sansone: Tâmpita naibii! Da’ cine se crede ea, mãrog?! Auzi, sã-ºi închidã telefonul! O sã sar în maºinã ºimã duc dupã ea, o iau de gât ºi dacã n-oi aduce-o eu în ºu-turi pânã acasã… Ei, lasã!

Câinele pãru nemulþumit ºi începu sã mârâie, dez-velindu-ºi colþii.

– Ia mai taci naibii ºi tu! se rãsti Andrea, cãutând cuprivirea scrisoarea pe care abia o aruncase.

O descoperi, o luã de pe jos, apoi o netezi cu palmeleºi se îndreptã spre dormitor. Era singurul loc din casãunde nu era chiar totul întors pe dos. Se trânti pe pat,peste pãturile ºi cearºafurile care încã mai pãstrau ceva dincãldura plãcutã în care se alintase de unul singur cu câtevaminute mai devreme. Nici mãcar nu bãnuia atunci ce ca-tastrofã s-a abãtut asupra lui. Începu sã citeascã din nouscrisoarea, cântãrind atent fiecare cuvânt. Penelope schi-þase portretul unui om de nimic, iar el nu se recunoºteaîn acele rânduri.

Descrisese o familie anapoda, ºi cu niciun chip nuputea fi vorba despre familia lui. Despre ea însãºi spuneacã fusese toatã viaþa o sclavã, victima unui tiran care a ex-ploatat-o mereu. ªi, în plus, îl mai ºi ºantaja: dacã s-arduce dupã ea, s-ar fi întors doar ca sã ia copiii ºi apoi sã-l

19

pãrãseascã pentru totdeauna. Un dezastru, nici mai multnici mai puþin! Dar oare era adevãrat ce se întâmpla? An-drea se considerase dintotdeauna un soþ ºi un tatã model.Da, adevãrat, poate cã din când în când îmi mai ies dinfire! admise în sinea lui. Dar oare care bãrbat nu se ceartãniciodatã cu nevasta lui? Mai ales dacã are parte, ca mine,de una perfidã, care nu scapã nicio ocazie sã-ºi punã bãr-batul cu spatele la zid… Apoi tresãri, amintindu-ºi ceva.Sã fi fost geloasã pe Stefania?

Penelope se înfuriase pentru cã el nega mereu cã oînºalã. Dar ce bãrbat e atât de lipsit de minte încât sã ad-mitã aºa ceva? pufni el. Se ridicã din pat ºi se duse la fe-reastrã. Aceeaºi stradã dintotdeauna, acelaºi parfumîmbãtãtor de tei, maºini care treceau în sus ºi în jos…Nimic nu se schimbase. Doar viaþa lui se schimbase. Îlpãrãsise nevasta! Andrea însã nu putea crede cã moti-vele gestului ei erau cele din scrisoarea lãsatã pe bufet.Poate cã era vorba de altceva. Dar ce anume? ªi totuºi,dacã lucrurile stau chiar aºa cum zice ea? se întrebã eldintr-odatã. Pãi, sigur cã da! Avea perfectã dreptatePenelope a lui. S-a comportat ca un inconºtient. Parcãun fulger luminase brusc întunericul din mintea sa ºi-lfãcuse sã-ºi vadã limpede propria nimicnicie. Nu a fostaltceva decât un soþ infidel, a minþit-o mereu ºi a lãsat-odoar pe ea sã se ocupe de casã ºi de copii, iar el nu a in-tervenit decât arareori ºi, de fiecare datã, fãrã rost. Cumde a putut fi atât de prost? ªi cum de l-a suportatPenelope atâta amar de vreme?

Deschise pumnul ºi încredinþã scrisoarea ei vântului.Apoi se sprijini cu mâinile de pervazul ferestrei ºi îºi plecãfruntea, învins. Începu sã plângã.

Ultima datã când plânsese era încã un puºti. Atunci fu-sese vorba de o dramã de familie. Trecuse de mult. Oarede ce îi revenea în minte povestea aceea tocmai acum?

20 SVEVA CASATI MODIGNANI

Dacă v-a plăcut acest fragment de carte, mai multe detalii despre modalităţile de livrare şi plată puteţi găsi în paginile Nemira.ro.