454413

Athive cattatale, istaûce, tUetate şi wdisüce Director :

Cains Pascu

X

C. Liuba: Casă ţărănească — M. Agapia.

Anul III. Nr. 1-2 T I M I Ş O A R A . Ianuarie—Februarie 1940

Apare lunar înregistrată la Tribunalul Timiş-Torontal secjia HI Nr. 66/1938. Preţul : 5 Lei

Anul IH. Nr. 1 - 2 Timişoara Ianuarie—Februarie 1940

ARHIVE CULTURALE, ISTORICE, LITERARE ŞI ARTISTICE. Director şi proprietar: Pr. CAIUS PASCU

Redactor i . PAVEL P. BELU şi MIRCEA ŞERBĂNESCU

ARHIVÀ LITERARĂ

Scrisoare Cu ochii lui aprinşi cum sunt tăciunii, Slă şoimul acuma, lingă mine frînt... Pe rumeguşul cald al lunii, Cu aripele întinse pe pămînt...

încerc sa-i dau, din pumnul meu să bea Argintul Zărilor topit, Dar ochiul lui plăpînd ca o mărgea, Se 'ntunecă şi cade amorţit.

De cite ori nădejdea mea pălea, Tăia fîşii din zare ca s'aud, Şi-un coif de aur dintr'o nouă stea, Cădea pe trupul lui plouat şi ud--

Acuma zace şi se mişcă greu, Şi-şi ciugule pământul dintre ghiare, Această pasere pe care eu, Am învăţat-o, Mamă, ca să sboare.

Gii. Manea Manoladh«.

Castelul Tăcerea grea castelu»l împresoară; Rugina picură din lacăte, bătrână. Se scămue pereţii scofălciţi, ca şi o lână; Şi de»i priveşti mai mult, privirea 'ncepe să te doară.

Doar mucegai şi muşchi şi buruene... Aicea cândva strălucea lumină! Pe domniţele subţiri, cu mătăsoase gene, Zorile le«aflau cu prinţii în grădină.

Liliacul alb li«il scutură în poală — Şi râdeau, când soarele, glumeţ, Peste armurile de oţel, şi 'n casca goală, Răsfrângea pădurea«i de săgeţi.

Azi tristeţile cresc vipere spre lună; Şobolani şi şoareci ţin taifas. Buhele êi ielele, târziu, în parc s* adună, Ca să plângă tot ce*a mai rămas . . .

Pavel P. Belu.

Reîntoarcere... Reîntoarcerea în lumea cu poveşti, Mi-e oprită cu blesteme de Sodoma, Căci pe drumul anilor copilăreşti', Noaptea a crescut ca o fantomă.

Peste anii cu castele de carton, Amorţeala vremii s'a întins înceată, Ca tăcerea într'o casă 'ndoliată, Ca un cântec nearmonic, monoton.

In grădina însorită cu gutui. Unde, cândva, rătăceam cu joaca, Astăzi,, nu mai sună glasul nimănui^ Căci grădina a 'nălbit-o promoroaca.

Dc £ cum timpul ce-o să treacă solitar s Ca o umbră peste zile măsurate, Mă va face ca din drumul cu păcate, Să privesc în urmă totul, tot mai rar.

' Pavel (Butan.

Pavel P. Belu Pavel Butan

Mircea Şerbănescu

B â r z a v a

draciosti

— fragment din romanul în ms, cu acelaş nume —

Podeţul de peste Bârzava n'avea decât o rampă Nino se rezămă de balustradă şi privi în undele ce se fugăreau grăbite... De ce nu se opreau măcar o clipă? Să împietrească aşa, ca acum.... Ba, ca acum.... B a - - Nino zâmbi gândului. Privi apoi, spre corturile albe ale taberei de pe deal şi pdecă agale într'acolo. Se gândi că n'ar fi rău să facă o vizită Tamarei. Desigur o să se bucure mult.

Potecuţa spre tabără era frumos pietruită. O urcă cu uşurinţă. Deschise poarta, care scartai prelung a pustiu. Şi numai pustiul îi spuse; „bună seara''. Corturile dormeau în semi-întunerec, ca nişte copii cuminţi în leagăne curate.

— Pe cine cauţi? Nino tresări. J i vorbise noaptea? Sau era, totuşi

cineva pe acolo. Privi în jur să se dumirească. In umbra de catifea a unui cort stingher, se desemna conturul alb a unei bluze străjereşti.

— Domnişoara Tamara, e cumva pe-aici? — Nu, Domnule, e plei"ată la strand, cu fetele. Nino se apropie: — Şi-aici au rămas numai îngeraşii? —

întebă el galant. Fetei se păru că nu-i place complimentul, căci

răspunse înţepat: — îngerii sunt în raiu, Domnule. Acolo să-î

cauţi, deşi sunt sigură, că n'ai să ai niciodată fericirea să-i vezi lumina.

— Şi, de ce,, mă rog? — Pentrucă eşti un păcătos... — De unde ştii? — Aşa sunteţi toţi bărbaţii--. Nino râse cu poftă. II amuza conversaţia. — Se poate. In orice caz, eu simt raiul în

mine. Sunt îndrăgostit... — Ştiu. Iubeşti pe...

— Te'nşeli. . . Dar ce te face să crezi? — Pentrucă te văd numai cu ea şi.-. — Ş i ? -— Nu ştiu dacă ar trebui să-ţi spun-.. — Spune. Sunt curios. — E i , bine, stai toată ziua, sus pe bancă, lângă

isvor şi priveşti în spre tabără. Apoi cerul, pomii. . Şi când treci .peste Bârzava o priveşti cu tristeţe... Chiar adineaori ai făcut la fel.

E l râse încetişor. — Telisel i , dudue N o iubesc. Suntem... doar

buni prieteni. — Dar ea te iubeşte! .0 ştiu precis--- Nu te

chiama Nino Vonica? Şi nu ai scris d-ta romane? — Ba da. Dar de unde ştii? — întrebă el mirat

şi stânjenit oarecum. — Pentrucă ţi-am văzut autografele pe cărţile

pe care le ai dat Domnişoarei. Şi chiar o fotografie,, de-a dumitale, pe care scria: „Tamarei; cu multă dragoste..."

Nino râse alb. Regreta enorm că (nu-i putea deosebi prea bine figura prin întunerec. E r a o linişte monumentală, patriarhală. Iar Bârzava descânta molcom,, ca o babă vrăjitoare. Tăcerea îi cuprinse pe cei doi...

—- Nu, domnişoară, nu pe Comandanta dumitale u iubesc. Ci pe altcineva...

Tăcu puţin. Fata tăcea şi ea. Intr'un târziu adaogă încet\ teatral:

— Pe. . . dumneata. Fata încercă să râdă. Dar isbucni în plâns: — De ce mă minţi? El se apropie. Ii cuprinse umerii cu un braţ,

iar cu celălalt o alintă blând pe păr. — De ce plângi?? — Pentrucă mă minti. Nici nu ştii cum mă

chiama, cine sunt. Nici nu m'ai văzut bine... — O, cum te'nşeli. Crede-mă. Sunt momente

rare, când un om e într'adevăr sincer. Când îşi spune gândurile întocmai--. Şi cine n'ar face-o vrăjit de Bârzava şi de glasul dumitale.... Crede-mă Ştiu cum te chiama: Madona.

— Dar nu mă chiama aşa, se smuci din în-lăn[uire fata.

— Pentru mine aşa te numeşti. Pentru mine, visele mele... te-ai numit totdeauna aşa.

— Poate vrei să glumeşti cu mine, Domnule 9 — Nu, Madona^ martoră mi-e Bârzava. . Şi Bârzava descânta mai departe, ca o babă

rea şi ştirbă, vrăjindu-le inimile. — Da, Madona, te iubesc mult şi de mult. In ea cineva striga tare, tare r: şi eu,i şi eu

.Dar el n'auzea... înţelegea însă, totul... Şi Bârzava descânta mai departe, molcom...

EPIGRAME

Ml** însii-ml relativ la volumul meu de epigrame care va purta pe cupertă o săgeată.

Indignarea mea e certă, ' i Şi dementă oarecum, C a m săgeată pe copertă. Dar niciuna in volum.

IOH I . Miee.

E p i t a f Mie însu-mi

Aici zace M. Ar. Dan, Decedat acum un an. A murit subit — pe loc — Cetind catrene de Mioc!

M. Ar. Dan.

Fragment din nuvela1-. Descătuşări. — Babă Leanco, de-aeu 'mă d u c . — Hî?. . . Te duci, maică?--- Te duci? — Mă d u c -— Apăi te-i duce maică, dacă aşa ţi-e zis-a.

Ce să-i faci---Iorgu a intrat în camera lui, în camera de care

urma să se despărţească peste câteva zile, în camera, care 1-a ocrotit atâţia ani, dearândul. A privit cu regret şi resemnare obiectele vechi, pe care le cunoştea atât de bine; patul de scândură putrezită pe jumătate, cele două tablouri cu scene de vânătoare, masa împestriţată de cerneală.

S'a aşezat greoiu pe scaun. Se simţea atât de bine când şedea aşa, privjnd locul unde odinioară şezuse Corina, faţă cu ochi de cer şi păr bătut în fire de aur. E r a ultima şi cea mai frumoţasă a-mintire din vieaţa de elev. Ultima iubire a inimeî de licean. Ultimele îmbrăţişări.

Fusese atât de frumoasă viaţă aceasta. - - Cu a-tâtea necunoscute, cu aiâlea ocolişuri şi înfiorări1--.

Se desmetici, îşi aduse aminte că trebuia să facă discursul pentru „banchetul de adio". Trase dinainte-i câteva hârtii, ,î,şi scoase stiloul şi începu să înşire câteva fraze. Le citi. Nu-1 mulţumeau 'deloc. Ghemotoci hârtia şi o aruncă. încercă din nou să scrie, fără însă să reuşească. N'avea ..chef de scris'. Şi până la banchet mai erau abia câteva ore.

Nu putea să scrie nimic. Nu se putea concentra. In viaţa lui nu putuse să scrie la comandă. Nici acum. . Nu ştia ce să facă. Să spună Colegilor că n'a putut să-1 scrie?? Au să-1 creadă? N'au să râdă de el? - t ? ! p

începu să-şi fixeze în gând ideile, pe care le-ar putea trata. Pe urmă se hotărî: ,n'are să-1 scrie. Are să-1 rostească aşa, cum îl va putea /înjgheba ,1a moment.

îmbrăcat în haine anume împrumutate pentru asemenea ocaziuni, Iorgu părăsi locuinţa, însoţit de „Miedul ă" pretenul şi colegul de bancă, Ce-i era nedespărţit.

In faţa liceului erau adunaţi şi ceilalţi. Când apăru Iorgu în hainele făcute parcă anu

me pentru el, de cel mai renumit croitor, toţi,' is-bucniră în urale:

— Bravo.. . Trăiască Iorgu Padişahul--- Ura. . . -- Ce-i cu discursul, lorgule?..- S'a făcut?-..

— E L mai încape îndoială ,răspunse Iorgu cu si gm antă prefăcută..

— Da 'să-1 fi făcut mă... ştii... ia mama lui..., După câteva minute de scotocire în van a bu

zunarelor, Iorgu. necăjit deabinelea, se bătu cu palmele peste frunte: —

— - lui de discurs... L-am uitat acasă-•• — Şi . , , ce ne facem?•-. — Nu facem nimic!.., — Cum? Renunţăm? — Ba, nu renunţăm deloc — răspunse Iorgu

colegilor, ce se frământau. — Atunci? — Atunci, nimic.. . II ştiu din cap. — Bravo, mă. Să ştii că eşti leu. Vasăzică ul

tima bucată memorizată ca elev ţi-a fost: „discursul de adio..."'

După terminarea discursului şi după nelipsitele strârgeri de mână şi felicitări, cari veneau atât din partea colegilor, cât şi a profesorilor, Iorgu îi şopti lui Niculae Vanea colegul său de bancă, pe care-1 desmerda; Micoluţă.

— Dacă l-aş fi scris, măi Micoluţă nu făcea doi bani. Aşa...

— Cum? Nu l-ai scris? — Păi ce. credeaţi că v'aţi găsit nebunul, care

sa vă scrie discursuri. — Păcat că nu l-ai scris Jorgule. Zău, mare

păcat. Rămânea.. . — Aha... vrei să spui că rămâneam şi eu ma}

ştiu în ce literatură păsărească, cu un „discurs de adio"-- Recunosc.. . Mare păcat...

începu să râdă, desvelindu-şi albeaţa dinţilor. Profesorul diriginte se ridică încet, grav, îşi ster

se ochelarii şi fiesându-şi pe rând pe 'foştii săî elevi. începu să Ie cuvante--.

A fost prima şi ultima noapte, petrecută împreună: elevi şi profesori, în sala mică a unui modest hotel provincial. Ultima... Cărările Vieţii s'au despărţit. Şi cine ştie de se vor mai întâlni! vreodată?...

6heorqhe Prin vânt. prin ploaie, Gbeorghe trupu-şi îndoaie, Pe plug, Să 'ntoarcă brazde, să rupă rug, Să sfarme pământul Ca să-1 ardă soarele şi vântul. Să-1 s vânt e, Sămânţă cea bună în el s'o împlânte---Tn vreme bună, şi'n vreme rea Gheorgbe-şi lucră pământul, Cu tot greumântul, Ca să aibe pită cu ce se hrăni, Şi colaci în sărbători, De pomana morţilor a meni.

Muncitorul Cumâni le bătutorfte de* coasă Şf cu cămaşa ruptă 'n spate şi imoasă II vedeţi? Nu«i cerşetor, Ci bietul e un muncitor, Ce caută să«şi câştige, cinstit, o pâne, Ca să poată trăi de azi pe mâne.

C. P.

Patimile, Moartea şi învierea Domnului Nostru Iisus Christos1 1 Dramă în cinci acte şi două tablouri. întocmite din textele evangheliştilor.

de Pr. Caius Pascu

Cei 12 învăţăcei al lui lisus Christos.

P E R S O A N E L E :

Usus Christos. 1. Simon Petru. 2. Andrei. 3. IacoT. 4. loan. 5. Filip. 4. Bartolome u. 7. Mateiu. 8. Toma. 9. Iacob al lui Alfeu.

10. Simon Zllotul. 11. Iuda Tadeul. 12. Iuda Iscarioteanul (vânzătorul). Maria, mama lui lisus. Salomia, Maria, mama lui Iacov. Maria Magdalena. Ioana. Doi Îngeri. Alte femei. Ana, arhiereul, socrul lui Caiafa. Caiafa, arhiereul. Plfat, procuratorul roman. Portărifa. O servitoare. Doi tâlhari. Arklerei, Cărturari, Bătrânii poporului, Popor, Ostaşi romani, Slugi.

Tabloul 1-înainte de Intrarea lui lisus In Ierusalim.

O curte împrejmuită de galerii deschise, cu coloane şi arcade. In stânga şi în dreapta scenei se vede printre coloane câte o uşă ce dă în curte.

In curtea arhiereului Caiafa sunt adunaţi: Arhiereul Caiafa, Fariseii, Cărturarii şi Bătrânii poporului.

Scena I. Fariseii

„Ce ne facem? Pentrucă omul acesta săvârşeşte multe minuni". (Acum a înviat din morţi pe Lazăr) „Dacă-1 l£săm aşa. vor crede toţi într'ânsul şi vor reni Romani şi ne vor lua şi tara şi poporul", (loan 11, 48). (Cortina se Iasă şi iarăşi se ridică).

Tabloul II. După Intrarea lui lisus In Ierusalim.

Miercuri în săptămâna patimilor. In tablou nici o schimbare. Toţi cei mai dinainte. Mai târziu întră pe scenă Iuda Iscarioteanul.

Scena I. Un cărturar.

Am încercat să-1 prindem în cuvânt, dar n'am putut. Nu numai poporul ce 1-a primit cu urale şi cu stâlpări de finie în mâini, când a in t ra t în Ierusalim., călare pe mânzul asinei, este cu el, ci şi copii, căci i-au strigat în templu: „Osana Fiul lui David."*)

Àl|i cărturari. Trebuie cu orice preţi să punem mâna pe el

daci acum putem, fiindcă mai în toată ziua este în Ierusalim.

^Publicarea acestei piese a fost aprobată de Sfântă Episcopie ortodoxă română a Aradului şi Consiliul Eparhial, cu No. 3551 din 3 Septemvrie 1937.

jucărea pe scenă a acestei piese este oprită 1 *) Cele cuprinse în acest text vezi la Mt c. 21, v. 7-8-10,

c. 26, 3-8; Mc. 14, lj t e . 22, 2} loan 12, 13-15.

Arhiereii „Nu în sărbători (să-] prindem) ca să nu să

facă lurburare în popor" (Mat. 26, 5). Iuda iscarioteanul

(Intră pe scenă şi merge înaintea arhiereilor). „Ce voiţi să-mi daţi şi eu îl voiu da (pe eD

în manile voastre?" (Mat. .26, 15.) Arhiereii.

Treizeci de arginţi. (Mt. 26, 15; Mc. 14, 11). (Pun in mâna lui Iuda banii).

(Cortina).

Actul I. Acţiunea se petrece Jo i seara într'o casă din

Ierusalim unde a venit lisus împreună cu cei doisprezece învăţăcei a-i Săi, să mănânce pastile.

Tabloul I. Fiind seară, interiorul casei este luminat de o

candelă aprinsă, atârnată de plafon. In mijloc este o masă cu bănci lungi în jurul ei. Pe masă sunt puse mai multe pâini mici, un blid, pahare dintre care în unul este vin roşu. Jos în apropiere de masă un vas cu apă şi un /alt vas pentru Spălat picioarele.

Scena I. lisus stă la masă împreună cu cei doisprezece

învăţăcei a-i Săi, (Mt. 26, 20 : 22, 14). lisus.

„Cu dor am dorit să mănânc 1 cu voi acest Paşte, mai nainte de patima mea. Că zic vouă că de acum nu voiu mai mânca dintru acesta, până când nu se va împlini întru împărăţia lui Dumnezeu":

(Ia paharul cu rin). „Luaţi acesta şi împărţiţi-1 între voi. Că zic

vouă că nu voiu mai bea de acum din roduţ viţei* până ce nu va veni împărăţia lui Dumnezeu .(Le. 22. 15—18) până în ziua aceea dând îl voiu bea cu voi. nou, întru împărăţia. Tatălui meu". (Mt.26,29)

(Usus se ridică singur delà masă, se desbracă de haina. Sa de deasupra, se încinge cu un ştergar, apoi toarnă apă din vas In vasul de spălat şi spală picioarele învăţăceilor şi le şterge cu ştergarul cu care este Încins. Ajungând la apostolul Simon Petru, acesta la început nu se lasă a fi spălat pe picioare. loan 13,4—5).

Simon Petru. (nu se lasă a fi spălat).!

„Doamne, tu să—mi speli mie picioarele?" (loan, 13. 6). .-.,v ; t v s

lisus „Ceea ce fac eu, Jtu nu înţelegi acum, dar vei

înţelege după aceasta". (loan, ,13, 7). Sim. Petru

„Nu. niciodată nu-mi vei spăla picioarele". (loan, 13. 8). J V

lisus „Dacă nu te voiu spăla, nu ai parte cu mine'*

(loan. 13 8). Simon Petru

„Doamne, nu numai picioarele mele, ci şi manile şi capul". (loan, 13, 9).

(Va urma)

Timişoara, Ianuarie—Februarie I94O ,,Brazde Bănăţene" Anul III. Nr. 1 — 2

ARHIVĂ ISTORICĂ

Din trecutul comunei Macedonia (După datele culese de D» Mihaî Marius Bizerea, în anul 1935, ca membru al Echipei Regale din Macedonia)

1. Pozifia. — Comuna Macedonia se află în judeţul Timiş-Torontal, plasa Ciacova, pe malul stâng al rîului Timiş, la loc şes, între 45° 31' latitudine nordică şt 21°4' longitudine estică delà Greenwich.

2. Numele. — După Dio Cassius (155—240 d. Hr.) dintre cele 7 legiuni romane, cari au luat perte la expediţiile în contra Dacilor, 4 legiunï au rămas în Dacia după cucerirea ei de către Romani. Intre aceste 4 legiuni este şi 'Legiunea V. Macedonica. Această legiune a părăsit Dacia tra-iană pe timpul împăratului Aurelian (270—275). De-la Legiunea V Macedonica pare a-şi avea numele comun.* Macedonia. Părerea această o confirmă geograful Ravenat, la finele secolului al Vll-lea, care aminteşte între cetăţile Daciei traiane, supuse Moe-siei inferioare (Bulgariei) şi: Macedonica, Optaţiana (Opatiţa?). Sacidaba (Suzidava, Arcidava—Vărădiâ)etc (Dr. G. Popò vici: Istoria Românilor Bănăţeni, pag. 101). Macedonica geografului Ravenat este Macedonia de astăzi.

Autorii unguri şi slavi (Dr. Szentklâray: (Csanâd-egyhâzmegye torténete I, pag. 653—657) susţin, că comuna a fost întemeiată de o familie venită din Macedonia pe timpul regilor arpadieni» (sec. X I — X I I I ) şi primii locuitori au fost. macedonieni, delà cari îşi are numirea şi comuna. Œorgoch': Comentarii, pag. 183s). In documente (diplome) se află adeseori numelte de familie: Chak—Ciacovanul, Veytey—Voiteceanul, Fogaraşi—Făgărăşanul ş. a.).

Numele comunei poate deriva şi delà mac (Pa-paver somniferum), care plantă creşte sălbatică în număr mare pe ţarinile comunei. Din mac s'a putut forma: măcet, măcetoni şi Macedonia. Dar macul se află în număr mare pe toată câm'pia Bănatului, nu numai în hotarul comunei Macedonia.

Sârbii ar vrea să derive numele comunei delà Maţadolia, şi în popor se şi aude acest fel de

pronunţare. Dar aceasta provine delà felul de scriere şi pronunţate ungurească: Maczedonia, care se citeşte: Maţedonia, şi din aceasta s'a format; Maţadolia (cum s'a făcut din Vajdalac—Vaidälod, Mely-kastély—Mel-Coştel ş. a.). De altcum origina numelui nu poate fi slavă şi din cauză, că populaţia comunei, din cele mai vechi timpuri, până ^azi, est% curat românească.

Rămâne deci singura presupunere, vrednică de crezământ v că această comună îşi are numele delà Legiunea V Macedonica, şi este cetatea Macedoniei amintită de geograful Ravenat la finele secolului al VII-Iea. Astfel, comuna Macedonia îşi are origina din timpul stăpânirii romane asupra Bănatului.

3. Date istorice până Ia ocupaţia turcească (secolele IX—"XVI, - Pe timpul venirii Ungurilor, lupta dintra Glad, ducele Românilor bănăţeni, şi dintre Zoard şi Cadusa, conducătorii armatei ungureşti trimisă de Arpad să cucerească Banatul, la anul 895, a fost lângă rîulu Timiş, la vadul dintre comunele Foeni şi Macedonia de astăzi. Comuna Macedonia existând din timpul ocupaţiei romane, locuitorii ei, ca vrednici urmaşi ai legionarilor romani, de bună seamă au luat parte la această luptă sângeroasă de apărare, în urma căreia valurile rîului Timiş se înroşiseră de sânge, după cum relatează Nota

rul anonim al regelui Bela. Prima amintire a comunei Macedonia în docu

mente, se face în registrele despre dijma papală, adunată în Bănat în anii 1332—1337. (Monumenta' Vaücana Hong. Rationes Collectorum Pontificiorum pag. 157), şi anume la anul 1334. Acolo e scrisă; Machadonia (citeşte: Maciadonia).i Preotul de atunci se numeşte Nicolae, care a „solvit 6 banales" (a plătit 6 bani).

In documentele din secolul XIV—XV, Macedonia obvine adeseori.

L a anul 1363, Macedonia este proprietatea lui Danciu Macedonianu (Maczedoniai Danch), căreia parte ca omul regelui Ludovic cel Mare (1342— 1382). (homo regius, kirâlyi ember) la o introducere în posesiunea familiei Himfy. In aceeaşi calitate de „homo regius" e amintit acest Danciu de Macedonia şi Ia anul .1369, la fîxarea hotarelor comunei Iersig (scris în diplome: Egerszeg). (Pesty Fr . : Krasso vârmegve torténete. Diplome, I I I . pag. 51 şi 89).

Familia Macedonianu (în documente-.Maczedoniai) a avut o situaţie distinsă în vechiul comitat aï Timişului

In deceniile ultime ale secolului al XlV-lea, comuna Macedonia e proprietatea a doui fraţi: Petru şi Ladislau Macedonianu.

Peîru a avut în mai multe rânduri misiuni de încredere din partea curţii regale ungare. La 25 Martie 1381. regina Elisabeta (soţia regelui Ludoviid cel Mare), în baza certificatului capitlului din Ce-nad, încredinţează, din Buda, pre Petru. Macedonianu să împartă proprietăţile lui Nicölae, fiul răposatului ban Benedict şi ale lui Nicolae, fiul lui Pavel. (Ort-vay T..: Temesvârmegye és Temes väros torténete. Diplome, pag 142).

Petru Macedonianu a avut 3 fii: Nicolae, Andrei şi Simion.

Ladislau Macedonianu a avut 1 fiu: Andrei. După moartea părinţilor, aceştia au avut în co

mun proprietatea comunei Macedonia. Simion. fiul lui Petru Macedonianu, a avut un

fiu cu numele loan, care a luat de soţie pe Agneta Gyulafi.

Andrei, fiul Iui Ladislau Macedonianu, a luat de soţie pe Ecaterina, fica lui Nicolae Hem de De-btrente. Cu privire la acest Andrei Macedonianu, regele Sigismund (1387—1437) dispune capitlului din Cenad. la 13 Iunie 1387, să-1 silească a renunfa lai oarecari proprietăţi din comitatele Timiş şi Caras, pe cari le ţinea în numele soacrei şi soţiei sale cu titlul de zestre. (Ortvay, o. c. pag. 145),

La anul 1392, văduvă lui Ştefan Poşa , Szeri, a-cuză de violenţă pe iobagii nemeşilor din Macedonia (Ortvay: Magyarorszâg földrajzi leirâsa, pag. 478).

La anul 1396, Turcii înfrâng armatele creştine la Nicopoli, şi întră în [Banat, pustiindu-1 până ila Timişoara, unde sunt opriţi de garnizoana cetăţii. (Dr. G. Popovici ,0 . c p. 173) Când Turcii ajung în hotarul comunei Macedonia, Românii din această comună se luptă vitejeşte cu Turcii, luându-le pradă multă şi fugăringu-i.

Nicolae, Andrei şi Simion, fSii lui Petru Mace-

donianu. pe timpul turburărilor pricinuite de domnia uşoralică şi arbitrară a regelui Sigismund, în urma cărora acest rege ajunge în prinsoare, — ei nu s'au înstrăinat de regele Sigismund, ci ţinând cu palatinul Nicolae Gara, omul de încredere al regelui, s'au străduit să câştige partizani pentru rege în comitatele sudice. Le-a şi succes să câştige pentru Sigismund pe bogatul şi puternicul Ştefan Himfi de Remete şi pe Gheorgbe CiolnoC (Csolnok) de Omor. La această împrejurare se referă scrisoarea regelui Sigismund datala din Buda la 25 August .1903, în care le scrie acestor nemeşi, că din raportul făcut de fiii lui Petru de Macedonia a luat cunoştinţă cu bucurie, că şi ei s'au dat pe partea sa. şi-i a-verlizează să rupă definitiv cu răsculaţii infideli şi să activeze în serviciul său s ca apoi să-şi primeasScş răsplata cuvenită fidelităţii lor. (Ortvţay: Temesväi megye és Temesvâr tört. pag. 331).

La 2 Iulie 1406, Frank Széchen, judele ţării (orszâgbire)- ordonează capitlului din Orod (Arad) să citeze pe Petru şi Grigorie, fiii lui Posa Szeri, în jjroeesuì intentat în contra lor decătre Ştefan Himfi de Remete şi de către Nicolae de Macedonia, grofi (conţi) de Timiş şi judecălori cumani (români?). (Ortvay o. c. Diplome p. 379). Din aceasta se vede că cele. două familii bănăţene înrudite (Himfy şi Macedonia])^ ajunseră în rândul maimarilor ţării (orszâgnagyok).

Dintr'o diplomăă delà 31 Martie 1408, a capit-tului de Cenad, se vede că în aCest an Macedonia e tot proprietatea celor 3 fii ai lui Petru de Ma-• oonin. (Ortvay, o. c. p. 393),,

Familia Macedonianu trăia în raporturi rele cu familia Csepy (Ceapă) de Gyertyânos i(Cărpiniş); adeseori lua cu forţa grâul şi vitele familiei Ceapă. Ca oligarhi foarte bogaţi şi mulţi Iobagi, nu tolerau în apropierea lor ne alţii; nu se supuneau autorităţilor. Tot în aşa de rele raporturi t ră iau şi cu îi milia de Itebö Palatinul Nicolae. Gara încredinţează Capitlul din Cenad, în anul 1411, să aranjeze cauza procesuală dintre familiile de Itebö şi ,da Macedonia;, dar Nicolae de Macedonia nu se prezintă înaintea judecăţii palatinului, care pentru a-ceastă nesupunere îl condamnă la amendă dublă în bani (Ortvay, o. c. p. 393 şi 154. Perger: Beveze-tés a diplomatikaba, I I I , p. 248).

La anul 1416. Turcii năvălesc din nou în Bănat sub conducerea lui Icaci, begul Bosniei, pus-tiindu-1 cu fier şi foc. Când se întorc turcii! cu prăzi bogate, au fost întâmpinaţi de Românii din Macedonia, sub conducerea lui Nicolae Macedonianu, care era un viteaz neînfricat, şi a ucis cu mâna' sa pc begul Icaci, comandantul Turcilor. Văzând păgânii moartea comandantului lor, au luat-o la fugă, lăsând toată prada în manile Românilor din Macedonia.

In acelaş an (1416) Românii din Macedonia au mai avut o luptă cu Turcii, tot sub comanda lui Nicoîae Macedonianu, atăcându-i pe Turci noaptea. Ca să se poată recunoaşte noaptea unii 'pe alţii) Românii strigau numele lui Dumnezeu şi al arhanghelului Mihail. Turcii ca să scape cu vieaţă, au început a striga şi el aceleaşi nume, dar Românii -au recunoscut şi pe întunerec după vorba lor pocită, si i-au măcelărit cumplit.

Dintr'o scrisoare datată din Macedonia, fără iu-dicarea rimtlui, dar de bună seamă delà începutul secolului al XV-lea, scrisă într'o latină barbară, se vede că familia Macedonianu avea aci un car

tel întărit. Anume, Petru, fiul lui Nicolae Dancii (Danciu) de Macedonia, roagă pe sora sa Ecaterina. soţia lui Ştefan Himfi de Remete, să-i trimită material lemnos pentru refacerea castelului său din Macedonia (pro reformacione castelli seu ffortalicy). (Ortvay. o. c. Diplome, p. 301).

La anul 1436., Nicolae Macedonianu îşi împarte toată averea între fiii săi, având pentru < această permisiunea regelui Sigismund.

La anul 1159,, regele Matia Corvinul (1458—1490' a luat în apărare proprietăţile din comitatele Timiş Cenad şi Arad ale lui Ştefan Posa Szeri şi ale lui Nicolae şi Andrei, fiii lui Danciu de Macedonia.

La anul 1466. Nicolae fiul lui Danciu de Macedonia, a adoptat ca frate al său pe Vasilie Duţu (Doczy Lâszlo), şi s'a învoit cu el, ţca din partea să de avere din Macedonia să treacă jumătate \asuţ>ra lui Vasilie Duţu cu drept de moştenire, iar partea lui loan Macedonianu să rămână neatinsă. învoială aceasta a fost semnată de regele Matia la anul 1466, iar de Ştefan Bâfîiory la anul 1478.

Cu anul 1478 încetează stăpânirea familiei Dăn-ciuleştilor asupra Macedoniei. Din acest an, Macedonia este proprietatea familiei Duţu (DoCzy). Duţu Ieştii au stăpânit Macedonia până la ocuparea Banalului de către Turci (1552).

La anul 1516 ,un Nicolae de Macedonia ia parte la diela (parlamentul) Ungariei, iar în anul 1523 este prefectul 'foispân) comitatului Cenad. Acest Nicolae Macedonianu ia parte şi la lupta delà' Mo-haci.. în 29 Augusl 1526, din care scapă cu vieaţă şi în acelaş an este prezent la consfătuirea din Tokay în ziua de 14 Octomvrie 1526.

După lupta delà Mohaci (1526), familia Macedonianu se mută în comitatele nordice.

La anul 1527, Fraţi i : Ladislau, Nicolae şi loan de Macedonia capătă delà regele Ferdinand I. (1526 —1564X pusta Iţova şi Jâko din comitatul Trencin. La 4 Noemvrie 1527, regele Ferdinand I numeşte episcop catolic de Oradea pe Ladislau, fiul lui loan de Macedonia şi al Agnetei Gyulafi; dar scaunul episcopesc nu 1-a putut ocupa, fiindcă regele loan Zâpolva al Ardealului fi538—1540) aşază ca episcop al Oradei pe Emeric Czibak.

In a doua jumătate a secolului al XVI-lea, familia de Macedonia s'a stins.

4. După izgonirea Turcilor din Bănat (1716), se face conscrierea comunelor în anul 1717. In această conscrlere. Macedonia e scrisă: Macedonia, şi este arătată ca având 50 case locuite de Români, aparţinând districtului Ciacova.

Pe harta Bănatului făcută în anii 1273—1725, Macedonia aparţine la districtul BecicK'erec.

La anul 1779 se ţine de comitatul Timiş. La anul 1782. împăratul losif I I (1780—17190),

a donat Macedonia lui Toma Ioan.ovici Vidac. Dar acesta neoulând plăti datoriile sale erariale (către Stat), a vândut-o lui loan Nicolici de Rudna. delegatul (deputatul) comitatului Torontal. Nepoţii acestui Joan, Petru şi Alexandru. împărţind averea. Macedonia o primeşte fratele cel mai bătrân: loan. Acest loan Nicolici, căsătorit cu o Drinţesă din familia domnitoare a Sârbiei, a primit în anul 1854 titlul de bnron austriac. Fiul său, Mihai Nicolici, a zidit Ia anul 1873 castelul din Macedonia.

Biserică ortodoxă română a ffost zidită la anul 1816 (sau 1813\ In anul 4904 a ars, dar în acelaşi an a fost rezidită.

e

Timişoara, Ianuarie —Februarie 1940 Brezde Bănăjene* Anul Ui. Nr. 1 - 2

5 D a t e s t a t i s t i c e . a) După sematisrrml diecezei romano catolice

a Cenaclului,. Macedonia are: in anii 1843:30 catolici, 1300 ort,, 3 evrei «otai:1333 locuitori 1 8 4 6 : 4 1 , 1468 , 3 . , 1512 1 8 5 1 : 6 „ 1641 , - . » 1647 1 8 5 7 : 1 2 , 2108 . 5 „ , 2125 1 8 7 0 : 2 0 . 2310 n 8 . , 2338 1 8 8 3 : 3 6 . 794 „ 1 prot. , 839

b) După recensământul unguresc din anul 1900-Macedonia este în comitatul Torontal, plasa M!o-

doş. Suprafaţa hotarului- 5224 jugăre cadastrale. Locuitori: 1030 civili şi 2 militari, total; 1032.

După sex.: 522 bărbaţi, 510 femei, total; 1032. După naţionalitate: 869 români, 66 unguri, 50

germani , 12 sârbi, 2 slovaci, 2 croaţi, 1 alte naţ.: total: 1032.

După religie: 889 ori., 124 catolici 12 reformaţi, 4 uniţi. (gr. ca t ) , 3 protestanţi; total: 1032.

c) După Dicţionarul Transilvaniei, de Martino-vici—Istrati,. 1921:

Macedonia este în judeţul Timiş-Torontal, plasa Mcdoş. Suprafaţa hotarului; 5224 jugăre cadastrale.

Locuitori: 877 români, 12 unguri, 11 germani, 11 alţiii lotal: 911. Case; 239.

64. Celelalte date, culese de Echipa Regală în anii 1335 —1*37,, se află în arhiva Fundaţiei regale Principele Carol, şi aşteaptă să fie publicate de cineva.

nu va Două comemorări

La 31 Decemvrie 1939 — adică în ultima zi ä anului trecut — s'au împlinit 50 de ani delà moartea celui mai mare povestitor român: Ion Creangă. In-semnatalea operei acestui prinţ al basmului românesc în literatură, e bine fixată; aşa că nu voi mai stărui.

Vreau numai să însemnez aici două chestiuni. Ceeace este caracteristic la Creangă, este faptul

că scria aşa cum zic oamenii. Şi acest lucru ni-1 dovedeşte Ilarie Chendi şi Gh. T. Kirileanu, în prefaţa „operelor Complecte" tipărite în 1906 la Bucureşti, lată o poveste. Tipărindu-se amintirile din copilărie, iar Creangă fiind dus din Bucureşti, corecturile le face Miron Pompiliu — un bun prieten al povestitorului. Dar, se strecurară câteva greşeli. Creangă, făcând corectura, găsi că şi Petru Vodă e scris greşit, deoarece a schimbat astfel: Patru— Vodă — pentrucă aşa zic oamenii.

Interesant de amintit în aceste însemnări este şi caracterizarea, pe care a formulat-o G. Ibrăi-leanu. .asupra valorii operelor lui Creangă. Astfel Ibrăileanu spune în volumul lui de^Notefci impresili" printre altele, că „poveştile lui Crengă sunt bucăţi rupte din vieaţă poporului moldovean". Şi arată, a ipoi că Soacra cu trei nurori... Badea Tpate,, Stan Pă ţitul şi alţn\ sunt ţărani humuleşteni.. Iar năzdrăvanii: Ochilă, Flămânzilă, Cerila, Setilă, precum şi ceilalţi, nu sunt decât flăcăi şugubăţi „numai cât trataţi, epic".

Deci umanizând personagiile fantastice din basmele lui Creangă., am avea nuvele autentice din viata ţărănească.

• In anul 1840, ,a apărut, pentru prima dată^

la Iaşi. revista „Dacia literară", care voia să adune în paginile ei producţiile literare originale, semnate de românii din toată Dacia: Moldova, Muntenia, Transilvania. Bucovina... Revista aceasta o scotea M. Kogălniceanu, în colaborare cu V. Alexandri şi C. Negru zzi.

Se împlinesc anul acesta exact 100 de ani. De alunei s'au întâmplat multe, foarte multe evenimente! Unirea cea mare, o literatură autohtonă înfloritoare... Şi un nou răsboi, ce bate insistent la uşe.

Cu prilejul sărbătorescului eveniment pentru literatura noastră, recitim cu emoţiee articolul — program al revistei. Desprindem un fragment, pentru

actualitatea lui dureroasă: „Dorul imitaţiei s'au făcut o manie primejdioasă,

pentrucă omoară în noi duhul naţional. Această manie este mai ales covârşitoare în litteratură. Mai în loate zilele esu de subt teasc cărţi în limba românească. Dar ce folos! că sunt numai traducţii din alte limbi şi ancă şi acele de ar fi bune. Tra^ ductule însă nu făcu o literatură"...

Şi nzi, ca şi în 1840, se întâmplă , exact acelaş fenomen: se publică traduceri multe, mai mult decât lucrările originale.

Veni-va-L oare, un M. Kogălnieeanu, să mai spună odată: „Traducerile nu fac o literatură!"? Ii aşteptăm! * Manifestări literare bănăţene

Ion I. Mioc, tânărul şi talentatul epigramist bănăţean., a tipărit de curând o cărticică de proză: „Fata de sub pleoape". O carte scrisă cu mult su-flel şi mult talent, ceeace ne îndreptăţeşte să sperăm că ne va da în viitor lucruri bune şi în proză, nu numai în epigramă.

Cv> acest volumaş se inaugurează anul literar bănăţean 1910.

Câţi dintre tinerii noştri visători nu oftează şi acum dupa „fata de sub pleoape"!...

Ceva despre «Adonis" Publicăm în altă parte o poezie semnată de

dl Gheorghe Manea Manolache, un tânăr poet bu-ciircştean. care face parte din gruparea „Adonis". Cu acest prilej, vreau să spun câteva cuvinte şi despre această grupare, care cuprinde în sânul ei câţiva poeţi de real talent: Ion Horia Munteanu, C. Pârlea.. V. Treboniu etc.

înfiinţată în anul 1935, a grupat în jurul ei, câteva condee pline de tineresc elan, publicând ne-îr cetat plachete de poezii.Cele mai interesante, sunt acelea cu leme date (de ex.: dragostea, ţara.. .) văzute de 7 poeţi. Este un fel de concurs, un' fel- de confrunt t re a valorilor. Deşi fiecare are meritul lui Mai recent apar un fel de buletine lunare, întibuia te după numele lunei în curs.

Un exemplu de solidaritate, care ar trebui să fie pildă pentru poeţii acestui colţ de ţară...

— rrs ş . —

Uameni d m panai Pictorul Cornelîu Liuba

S'a născut la 28 Martie 1880 în comuna Râtişor de lângă Vârşeţ. Părinţii săi au fost Pavel şi Maria Liuba, rascutä Trifunescu de origine din com. Maidan (judeţul Caras).

La Vârşeţ, unde a locuit împreună cu părinţii săi, a studiat ca elev1 ordinar Ia Işcoala primară germană (cl. I—IV), ca elev particular la şcoala primară maghiara (cl. V—VI) şi la liceul Real (ol. I—VI). Clasele Vl l -a şi VIIÎ-aI le-a terminat Ia liceul nu. dem din Kecskemet, unde a luat şi bacalaureatul.

Cu pictura s'a ocupat încă dând era elev1 în clasa IlI-a de liceu. In anul 1901, după absolvirea liceului, Corneliu Liuba doreşte să studieze arhitectura la Budapesta, dar la îndemnul fostului său profesor de desemn delà liceul din Vârşeţ, se înscrie la Academia de Arte-Frumoase din Budapesta. Aci. în urma examenului de primire, .dintre cej 68 de candidaţi, a reuşit al 4-lea. Fiind elev saraq ca sa-şi poată continua studiile, a fost ajutat mult de către Societatea„Petru Maior", din Budapesta^ care obţine pentru dânsul delà Redacţia ziarului „Poporul Român" funcţia de administrator la acest ziar s şi o cameră mobilată.

In anul II-lea a primit o bursă de 200 cor.,, care în anii următori s'a ridicat la 300 cor. Pe lângă bursă a mai primit în fiecare an (câte 100 coifc ajutor dat de către Alexandru Mocioni şi câte 10 cor. lunar delà pictorul Bartolomeiu Székely*) pen.-tru lucrările de compoziţii artistice ce le-a făcut în timpul liber.

In anul al IV-lea. la expoziţia aranjată în sărbătorile Sf. Paşti de către Academia de Arte-Frumoase din Budapesta, printre lucrările colegilor săi a expus primadată şi C. Liuba trei lucrări.

In anul 1905 termină Academia de Arte-Frumoase şi luându-şi diploma de profesor de desemn, desen geometrie şi geometria descriptivă, urmează şi anul al V-lea, adecă cursul de perfecţionare în pictură. Cu data de 1 Octomvţrie 19015 i se pune lui şi colegilor lui, la dispoziţie, în mod gratuit, un. atelier cu modele.

„Până în anul 1910 •— ne comunică pictorul C. Liuba — am fost profesor de pictură şi desen la Scoală Profesională de fete, cari cursuri mai târziu mi-au fost luate de un coleg maghiar, profesor la liceul de fete. Că răspuns la aceasta am înfiinţat eu o altă Şcoală profesională de fete şi băeţi cU 160 de elevi. La cealaltă nu erau defeat 16 eleve în total. Pentru această şcoală am obţinut o subvenţie de 1400 cbr. delà Primărie, cealaltă» şcoală primea 1400 cor. deşi avea de preşedinte pe soţia primarului. Această şcoală am condus-o în calitate de director până în anul 1914, până la is-bucnirea războiului mondial, când am fost înrolat.

„Din partea Primăriei am mai primait şi un atelier gratuit, unde am organizat o şcoală permane!, ta de pictură, care a fost frecventată de copii elitei din Subotiţa."

In timpul cât a fost în Subotiţa a executat mai multe diplome şi albume şi anume: Diplomă de onoare pentru prefect, primar, deputaţi, episcopul

*) Pictorul B. Székely a făcut portretul lui A l e x . Mocioni

sârbesc din Novisat (Ujvidék), membrii consiliului comunal; un album de onoare pentru directorul liceului, care împlinise 30 ani de profesorat; adresa de omagiu a oraşului Subotiţa către Regele Carol al IV-lea. cu ocaziunea încoronării (Lucrarea a fost făcută în anul 1916,1 în dermoplastică şi argint).

In luna Aprilie 1919, înfiinţându-se liceul sârbo-croai în Subotiţa autorităţile locale au voit ca să-1 trimită la Belgrad pentru a se perfecţiona în limba sârbă ţ dar în luna Iunie a .aceluiaş, ian, cu ajutorul Francejilor, trece prin Szeghedin în România

In anul 1919, luna August, C. Liuba a fost nuisit director al Şcoalei de Arte şi Meserii din Timişoara. La ocuparea acestui post a găsit şcoala îutr'o stare de plâns, fiind devastată complect subt ocupaţiunea sârbească. Pentru reorganizarea acestei şcoli, a adus maşini din Viena şi Budapesta şi delà Comisia de refacere. In 1920 înfiinţează la această şcoală un curs de artă decorativă.

In 1920—21 împreună cu mai mulţi intelectuali înfiinţează la Timişoarai ,„SoCietatea de Arte-Frumoase". Această societate, în anul 1923 a aranjat în Castelul Huniade din Timişoara, o expoziţie de pictură şi sculptură la care a expus /şi pictorul C. Liuba câteva tablouri.

In anii 1923—26 a studiat arhitectura la Şcoala Politehnică cehă din Praga, obţinând diploma de inginer-arhiteCt.

(Va urma) Pr. C. Pascu

Administrative : — Cine primeşte şi reţine numărtal 1 al revistei

„Brazde Bănăţene", se consideră abonat şi este obligat să plătească costul ei.

— Abonamentele se plătesc totdeauna înainte, după primirea primului număr.

— Prietenii.^ cunoscuţii şi toţ i cei ce primesc revista „Brazde Bănăţene", sunt călduros rugaţi să binevoiască a ne dat tot sprijinul pentru susţinerea şi răspândirea ei atât la sate Cât şi la oraşe.

— Sprijinitorii noştrii sunt toţi aCeia Cari plătesc abonamentul la timp.

— Cine doreşte să aibe această revistă, să binevoiască să ne-o ciară printr'o cartă poştală.

— Onoraţii abonaţi, cari sunt în restanţă, cu abonamentul pe anul 1939, ,sunt rugaţi să ni-1 trimită, fiindcă întâmpinăm şi noi mari greutăţi.

Poşta administraţiei: Au achitat abonamentul pe anul 1939: On. D. Dr.

Vssile Loiehiţa — Cernăuţi; Dimitrie Rotau preot — LJIiuc:, Gh. Rămneanţu preot — Dejan; I. C. Sa Păr. Dr. Iustin Suciu — Arad; Romulus Pop, preot — Foieni; Vasile Stoica înv. pens. — Denta; Rom. Radu preot — SălCiua Nouă; 'l'odor Petru-lescu — Toager; I. Ghilezan preot — ,Ghilad; Gh. Ciobanu — CJievereş, iar pe an. 1940: Petru Lăpă-dat — Lugoj . T. Petrulescu — Toager; L. Biro preot — Gruni. I. Ţărângă, notar — Varias; Parohia ortodoxă rom. — Herneadova. \