PROTECTIA COPILULUI IMPOTRIVA VIOLENTEI IN FAMILIE

Moldovan Roxana, An I -Pedagogia invatamantului primar si prescolar-

CUPRINS

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9.

10. 11.

Introducere Definitiile violentei Termenul de familie Violenta in familie Ciclul violentei in familie Nevoi si drepturi Drepturile copilului Legea privind combaterea violentei in familie Program OMS pentru prevenirea violentei Concluzii Bibliografie

1. IntroducereLumea in care traim este o lume a contrastelor si a evolutiilor sinuoase, o lume cu orizonturile incetosate in care, pe zi ce trece, tot mai multi oameni se indeparteaza de propria esenta. Civilizatia umana pare a-si fi epuizat resursele firesti de manifestare si evolutie. Forte centrifuge, pana mai ieri latente, au inceput sa lucreze febril la temeliile existentei, indepartand si instrainand oamenii unii de altii, creand imense goluri atat in spatiul social, cat si in sufletele indivizilor. Intre flagelurile care destrama bazele civilizatiei si insasi natura omenescului din om se manifesta astazi pe arii tot mai extinse, violenta. Adaugandu-se barbariei manifestate timp de milenii in razboaie si altor forme de confruntari sangeroase, astazi au devenit un fapt cotidian violentele cu fundament ideologic- religios, cele cu conotatie patologica si cele ca exteriorizare dramatica a crizei existentiale. Desi violenta domestica este un fenomen care a insotit dintotdeauna construirea si dinamica familiei, intrarea ei in atentia stiitelor juridice si sociale este de data recenta. Doar in ultimii douazeci de ani, stiintele sociale si regelmentarile legale internationale fac referinta la violenta domestica. O data intrata in constiinta publica, profesionisti si politicieni, separat sau in intalniri comune, au prezentat, in cadrul unor manifestari stiintifice de anvergura nationala sau internationala, diferite aspecte ale violentei domestice. Abordarea fenomenului de violenta domestica s-a petrecut ulterior generalizarii, in randurile profesionistilor si ale comunitatilor, a interesului privind prevenirea maltratarii copilului. Primele adaposturi pentru femeile batute au aparut in Statele Unite in anii 70, putin dupa crearea celor din Anglia si la aproximativ un secol dupa infiintarea primelor adaposturi pentru animale abandonate (Desurmont, 2001). Este interesant de remarcat faptul ca majoritatea femeilor implicate intr-o relatie violenta constientizeaza amploarea pericolului violentei pe care o suporta abia in momentul in care manifestarile copiilor le trezesc sentimentul responsabilitatii parentale.

2. Definitiile violenteiPrima dificultate a subiectului tratat consta in definirea diferitelor elemente ale acestuia, si anume a ideii de violenta, pe de o parte, din cauza nivelului inalt de abstractizare ce-l comporta conceptul respectiv, iar pe de alta parte, fiindca el se sprijina pe scheme bine inradacinate in mentalul societal si care se aplica zi de zi unui spectru foarte larg de actiuni individuale sau fenomene sociale eterogene (delincventa, incivilitati, huliganism sportive, terorism, criminalitate transnationala, conflicte interetnice sau religioase, etc.). De altfel, unii autori, subliniind pericolul de atomizare a cercetarii in acest domeniu, ajung pana la a nu acorda violentei statutul de concept unitar si vorbesc mai mult de tema de violenta (Heritier, 1996). Confuzia este mentinuta si datorita discursului contemporan alarmant despre violenta care patrunde in toate sferele vietii sociale. Astfel, suntem obisnuiti sa auzim despre violenta in arta (pictura, muzica, film, televiziune si influenta sa, de exemplu, asupra dramelor ce au zguduit scolile americane in ultimii ani, cand adolescentii au inceput sa isi impuste colegii), violenta in limbaj, in sport (fotbalul englez serveste drept etalon in acest sens, dar fiecare pastreaza in minte procesul actual al agresorilor jandarmului Nivel, grav ranit de catre suporterii germani in timpul ultimei Cupe Mondiale de fotbal), in interactiuni individuale cotidiene (violenta intre automobilisti, drame intre vecini si in familie- larg mediatizate in special de postul de televiziune Pro TV, atat in Romania, cat si in Republica Moldova), in conflicte colective, etc. Discursul social mediatic, cel politic, precum si cel de sens comun, amestecand realul cu simbolicul, se pierde in duiumul intelesurilor atribuite violentei. Prin urmare, cuvantul violenta a ajuns sa desemneze aproape orice- orice ciocnire, orice tensiune, orice raport de forte, orice inegalitate, orice ierarhie (Chesnais, 1981). Noi putem considera, din punct de vedere teoretic, ca se impune diferentierea intre doua tipuri de violenta: violenta reala (dinamica energiei), adica orice actiune directa sau indirecta, precisa, indreptata contra unei persoane sau a unui bun si care are ca efect cauzarea de daune fizice sau materiale; violenta imaginara sau simbolica, plina de semnificatii, strans legata de mecanismele psihosociale, colective (Martin, Fichelet, 1977), si care, desi fara prejudicii materiale aparente, impune o ordine sau o dominatie, un arbitrar cultural (Bourdieu, 1970).

Desi diferentierea teoretica, de altfel indiscutabila, se impune in realitate, in viata de zi cu zi, precum si in situatiile concrete, ele se combina si se intrepatrund continuu. Efectele violentei simbolice se pot materializa, pot deveni vizibile (tulburari psihosomatice, conduita autodestructiva), iar violenta fizica e aproape totdeauna purtatoare de semnificatii. Insa, mai ales, violenta simbolica corespunde in mod curent unui moment din procesele si relatiile sociale de unde apar dupa aceea violente materiale, fizice, care, ele insele, vor alimenta, intensifica, reinnoi, in spirala, alta manifestari de violenta, unele simbolice, iar altele concrete. Astfel tinerii de la periferii, care recurg la revolta sau care sunt incitati de ura sau de turbare, se definesc in mod constant prin violenta simbolica pe care o indura, dispretul, negarea persoanei lor, ceea ce constituie in primul rand rasismul si discriminarea sociala (Wievorka, 1999). Asadar, concomitent cu diferentierea teoretica intre violenta reala si cea simbolica, nu poate fi neglijata nici combinarea lor continua. Literatura de specialitate contine un numar mare de definitii ale violentei. Datorita caracterului vag si imprecis al limitelor si al continuturilor sale, majoritatea autorilor care au studiat violenta au propus o definitie proprie a violentei. Toate aceste definitii sunt articulate in jurul unei intrebari centrale: ce se intelege prin violenta? Este vorba de un fenomen, niste fapte observabile si cuantifiabile, avand un anumit grad de obiectivitate, sau se vorbeste de reprezentari sociale relative, variabile in functie de norme sau valori ale grupurilor sociale? Dupa parerea mea, optiunile in favoarea definitiilor obiective mai mult sau mai putin independente de criterii, opinii, valori, norme colective sau individuale sau a celor subiective nu pot fi separate intru totul. Violenta nu poate fi redusa la o pura obiectivitate, fiindca ceea ce este perceput drept violent variaza in timp si in spatiu. Tot astfel, violenta nu se reduce nici la reprezentari sau norme propuse de cutare sau cutare grup ori societate (Wievorka, 1999). Totodata, situatia trebuie nuantata tinand cont de opiniile formulate asupra distinctiei metodologice intre abordarile obiective sau subiective ale fenomenului: definitiile obiective, fiind cele mai utile, isi gasesc limitele in compozanta subiectiva a violentei (criteriile juridice, institutionale, valorile de grup, sensibilitatea personala). Insa nu poate fi o cale de mijloc intre un punct de vedere si celalalt; nu este posibil decat corectarea unuia prin celalalt, luand de fiecare data distanta, cu alte cuvinte schimband perspectiva (Michaud, 1998). Subiectiv, violenta este legata de norme mai mult sau mai putin recunoscute. Reprezentarile sociale despre violenta sunt intotdeauna articulate in legatura cu norme care variaza de la un grup la altul, de la o

societate la alta. In acest caz violenta se opune masurii, retinerii, controlului, ordinii normative (Michaud, 1998). Ideea de violenta apare atunci in stransa legatura cu transgresiunea normelor sociale, dezordinea, insecuritatea si, in fine, haosul. Pe plan obiectiv, violenta este si o forta fizica (in actiune) indreptata contra integritatii fizice a persoanei umane (sau impotriva bunurilor). Nu incape nicio indoiala ca, in comparatie cu transgresiunea sau incalcarea ordinii normative, actiunea fizica, avand o legatura cauzala cu efectul illegal (daune materiale), este mult mai usor depistata, calificata si, eventual, judecata. Lucrarile bine cunoscute ale lui Georges Sorel, Hannah Arendt sau, mai aproape de noi, cele ale lui Charles Tilly sau Julien Freund, ne permit sa mergem mai departe si ne atrag atentia asupra urmatoarelor aspecte privind violenta : extinderea fenomenului si relativitatea sa, modalitatile de abordare si evolutia sa, uzajul si finalitatile sale, caracteristicile fenomenului si factorii sai explicativi, politicile duse pentru medierea si prevenirea fenomenului si eficacitatea lor. Dictionarul enciclopedic roman defineste violenta ca fiind un viciu de consintamant, care consta in constrangerea exercitata pe cale psihica asupra unei persoane spre a o determina sa faca un anumit act juridic. Pe langa aceasta se aminteste si de o Teorie a violentei -teorie sociologica a violentei- potrivit careia inegalitatea sociala isi are izvorul in folosirea, pe o anumita treapta a dezvoltarii sociale, a violentei de catre unii oameni impotriva altora. De exemplu, E.Duhring afirma despre clasele sociale ca isi au originea in supunerea prin violenta a unei parti a societatii de catre cealalta (violenta interna). Alti sociologi burghezi, ca de pilda L.Gumplowicz, au considerat ca la originea claselor si a statutului se afla supunerea unor triburi sau popoare de catre altele (violenta externa). Marxismul recunoaste rolul violentei in istorie, inclusiv rolul ei pozitiv in imprejurarile revolutionare,cand ea devine necesara datorita impotrivirii armate a fortelor reactionare, dar arata ca atat scopul in vederea caruia e pusa in actiune violenta, cat si mijloacele prin care se realizeaza (armatele, tehnica militara) sunt determinate in ultima analiza de conditiile economice.

3. Termenul de familieIn sens restrans, familia este un grup social format dintr-un cuplu casatorit si copiii acestuia, iar in sociologie familia este considerata ca fiind un grup social primar prin excelenta. Familia reprezinta celula de baza a societatii. Ideea ca familia reprezinta celula de baza a societatii apare in mod implicit in dezvoltarea masurilor de protectie in cazul violentei in familie. Agresivitatea in cuplu conduce la stabilirea unui raport de forte. Cand avem de-a face cu niste cupluri egalitare, in care puterea de decizie apartine ambilor parteneri, dandu-le sentimentul de satisfactie, riscul de violenta domestica e foarte scazut. Este greu de acceptat o anume definitie a familiei, avand in vedere componenta sa si trasaturile sale in diferite societati. S-ar putea vorbi despre conturarea acestui concept complex prin intermediul functiilor pe care le exercita. Familia este primul factor care formeaza persoana intr-o perspectiva multidirectionala. Aceasta are menirea de a-l introduce pe copil in valorile

grupului de referinta, dar si de formare a primelor conduite sau de interiorizare a unor stari de spirit elementare. Familia constituie mediul cel mai natural cu putinta si care exercita o influenta imensa, de multe ori in mod implicit, ascuns, indirect. Carentele manifestate la acest nivel reverbereaza intr-un mod profund si de durata asupra comportamentului celor tineri. Familia il insereaza pe copil in civilizatie mai mult prin latura expresiva, strict exemplificativa, si mai putin prin latura teoretica, reflectata. Familia trebuie mai mult sa formeze decat sa informeze. Copilul absoarbe din mediul apropiat, familial primele impresii, formandu-si conduite prin mimetism si contagiune directa. Copiii vor face sau vor crede precum parintii, imitand comportamentele acestora. La ora actuala, multe familii au nevoie de o educatie solida, data fiind starea precara din punct de vedere material si spiritual. Familia care constituie un teren de manifestare a violenei domestice devine mai puin transparent i deschis mediului social imediat: familia lrgit, vecinii, prietenii, colegii. Este evident izolarea social a acestor familii. Ele capt o stigm n ochii celorlali i n acelai timp un sentiment de stigm i culp care le face s se izoleze. Studierea familiei este una dintre cele mai importante arii sociologice. In mod virtual, majoritatea persoanelor au fost crescute intr-un mediu familial. Indiferent de perspectiva din care am considera-o, familia indeplineste un rol complex in toate societatile, exprimat prin mai multe functii, dar un aspect important este construirea personalitatii copilului. Se admite tot mai mult ca pentru copil, familia nu este un simplu cuib in care el se adaposteste asteptand sa-i creasca aripile pentru zborul in lume, ci este o indispensabila ucenicie a relatiilor sociale. Familia se distinge de alte grupuri umane prin trasaturi care ii sunt absolute proprii. Se admite in general ca ea : este unicul grup social caracterizat de determinari naturale si biologice ; este singurul grup intemeiat esential pe afectiune, singurul in care legaturile de dragoste si consangvinitate capata importanta primordiala ; constituie cea mai mica societate umana, unitatea elementara cea mai naturala si necesara, anterioara oricarui alt grup- este grupul primar ; se intemeiaza in mod esential pe valori de intimidare, armonie si bunavointa pure si imediate ;

impaca respectul fata de traditie cu deschiderea spre viitor : transmite experientele mostenite si face planuri pentru viitor. Functiile pe care le indeplineste familia sunt : biologica, economica, juridica, de fundal socio- afectiv, cultural- educativa. Functia educativa presupune o actiune dirijata si are vadit caracter intentional. Ea urmareste integrarea eficienta a individului in societate prin formarea unui ideal de personalitate. Obiectivul indirect al actiunii educative este formarea personalitatii. Acest obiectiv, familia il impartaseste cu scoala. Trasaturile care caracterizeaza functia educativa a familiei sunt : are caracter intentional ; isi propune sa dezvolte personalitatea copilului in vederea optimei integrari sociale ; tinde sa dezvolte la copil atitudini si comportamente adecvate normelor sociale ; implica folosirea unor tehnici si metode adecvate de catre parinti. Esenta familiei este redata de cei patru c: compromis, consideratie, comunicare si cooperare. Mediul familial reprezinta universul natural al copilului; reprezinta cadrul in care se desfasoara actiunea educativa a ei asupra copilului.

4.

Violenta in familie

Din punct de vedere clinic o definitie larg acceptata a violentei domestice este aceea formulata de Stark si Flitcraft: Violenta domestica este o amenintare sau provocare, petrecuta in prezent sau in trecut, a unei raniri fizice in cadrul relaiei dintre partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu. Abuzul in interiorul unei familii poate lua multe forme: abuzz verbal, fizic, sexual, emotional, psihologic, economic. Abuzul fizic implica folosirea fortei fizice asupra copilului, supunerea la munci dificile care depasesc posibilitatea acestuia, actiuni care au ca rezultat vatamarea integritatii sale corporale. Abuzul fizic poate lua forma bataii la fund cu ajutorul palmei, batului, curelei. Vorbim despre abuz sexual, violenta sexualizata sau exploatare sexuala atunci cand un adult se foloseste de increderea, inocenta, dependenta sau imposibilitatea de aparare a unui copil sau adolescent, pentru a-si satisface dorintele sexuale. Gama formelor de abuz sexual asupra copiilor porneste de la incidente minore ca expunerea la bancuri, clisee verbale

obscene, obligarea copilului sa priveasca persoane dezbracate pana la abuzul sexual prelungit si sever, incluzand contactul sexual. Comportamentul inadecvat (ignorare, desconsiderare, refuzul de a-l ajuta, etichetari negative) exercitat de adulti asupra copilului are efecte negative asupra personalitatii in formare a copilului. Astfel, produce daune sau reduce in mod substantial potentialul de dezvoltare psihica si de creativitate, precum si facultatile si procesele mentale ale copilului (abuzz emotional, psihologic). Abuzul economic este atragerea, convingerea sau obligarea copilului sa desfasoare activitati aducatoare de venituri. Abuzul verbal poate lua forma injuraturilor, jignirilor, amenintarilor, invinovatirilor. Cati dintre parinti spun: Nu mai esti copilul meu, Nu te mai iubesc, Din tine nu va iesi nimic, Ai luat tot ce a fost mai rau in familia noastra?. Este si asta o forma de violenta, uneori cu consecinte mai grave asupra dezvoltarii copilului decat o palma sau o foaie rupta din caiet. Se numeste violenta in familie orice act vatamator, fizic sau emotional care are loc intre membrii unei familii. Expertii care cerceteaza aceasta problema sunt de accord ca violenta este un fenomen larg raspandit, mult mai raspandit decat arata sondajele, pentru simplul fapt ca unele dintre acestea nu sunt raportate politiei sau spitalelor. In introducerea unei carti, sta scris: Daca totusi exista copii rai la inima, egoisti, inchisi fata de orice afect, cruzi fata de cei mici, reci la rugaciune si indiferenti in fata lacrimilor cuiva, acesti copii au fost opriti din entuziasmul specific varstei, datorita violentei parintilor lor. Desi s-au cautat factori specifici care sa explice comportamentul violent in familie nu s-au gasit altii decat cei de natura sociala: atunci cand sotii sunt foarte tineri, cand veniturile familiei sunt scazute, alcoolul, somajul, dificultatile sexuale sau lipsa satisfactiei la locul de munca. Familia care constituie un teren de manifestare a violentei domestice devine mai putin transparenta si deschisa mediului social imediat: familia largita, vecinii, colegii, prietenii. Este evidenta izolarea sociala a acestor familii. Ele capata o stigma in ochii celorlati si in acelasi timp un sentiment de stigma si culpa care le face sa se izoleze. In 2002, violentele in familie au reprezentat aproximativ 15% din totalul infractiunilor comise cu violenta, conditia favorizanta principala fiind consumul bauturilor alcoolice. Desi incidenta fenomenului este in scadere, se manifesta o acutizare a lui, in sensul cresterii intensitatii violentei.

Numarul mare de copii victimizati in familie, dar si violente crescute intre concubini, care in prezent, potrivit legislatiei in vigoare, nu beneficiaza de statutul de familie.

ANUL OMOR LOVITURI CAUZATOARE DE MOARTE VATAMARE CORPORALA VIOL PRUNCUCIDERE RELE TRATAMENTE APLICATE MINORULUI

2000 210 cazuri 44 cazuri 691 cazuri 56 cazuri 31 cazuri 62 cazuri

2001 220 cazuri 49 cazuri 764 cazuri 66 cazuri 39 cazuri 73 cazuri

2002 157 cazuri 32 cazuri 499 cazuri 39 cazuri 36 cazuri 40 cazuri

Functia principala a familiei, cresterea copiilor, este distorsionata cu largi si dramatice consecinte in viitor. Perturbarea acestei functii se petrece in general, ca o stare de boala cronica ce se acutizeaza in momentele evenimentelor de violenta. Cercetarile arata ca trauma copiilor care cresc intr-o atmosfera de violenta, chiar daca nu sunt ei victimele directe, este mai intensa si cu consecinte mai profunde si mai de durata decat in cazul copiilor care sunt victime directe ale abuzurilor si neglizarii din partea parintilor (Catheline, Marcelli, 1999). Intr-o familie bantuita de violenta, copiii cresc intr-o atmosfera in care nevoile lor de baza (nevoia de siguranta, de viata ordonata, de dragoste, de afectiune) sunt profound neglijate. Functiile parentale nu mai pot fi implinite. O mama victima a violentei sotului este mai putin capabila sa asigure ingrijirile de baza necesare copilului (hrana, casa, haine, igiena, sanatate fizica) sau sa-l protejeze pe acesta de raniri, accidente, pericole fizice sau sociale.

In atmosfera de violenta, copilul devine cel mai adesea neglijat, expus tuturor relelor, de fapt ramane intr-o singuratate umpluta doar de tipetele celor din jur. Aceasta situatie este probabil si explicatia numarului mare de accidente domestice ale caror victime sunt copiii. Copiii care cresc in familii violente dezvolta comportamente si o conditie fizica ce-I face usor de recunoscut. Ei prezinta: probleme fizice, boli inexplicabile, expusi la accidente in casa si in afara casei, dezvoltare fizica mai lenta; probleme psihologice: neincredere in sine, depresie, comparare cu viata mai fericita a colegilor; probleme de comportament: agresivitate sau pasivitate la agresiunile celorlalti, probleme cu somnul, enurezie, batai, fuga de acasa, sarcini la varste mici, relatii pentru a scapa de acasa, mutilare, consum de droguri si alcool, comportament defensiv cu minciuna; probleme scolare: neincredere, eliminare, schimbari bruste in performantele scolare, lipsa de concentrare, lipsa de maniere sociale; identificare cu eroi negative. Un lucru mai putin luat in considerare pana acum este faptul ca in randul tinerilor a crescut fenomenul sinuciderii, a tentativelor de suicid si ca pe primul loc, in randul cauzelor, se afla climatul familial deteriorat si slaba comunicare in cadrul familiei. Brazelton si Greenspan (2001) identifica nevoile copilului pentru o dezvoltare normala ca fiind urmatoarele: nevoia de a avea relatii emotionale, calde, apropiate, stabile; nevoia de a fi protejat fizic, de a avea siguranta si o viata regulata; nevoia de experiente adaptate nivelului de dezvoltare a copilului; nevoia de limite, de viata cotidiana structurata si de responsabilitati adecvate nivelului de dezvoltare; nevoia de experiente adecvate diferentelor individuale ale copilului, intereselor lui particulare; nevoia de a trai intr-o comunitate stabila, de a beneficia de sprijinul si cultura acesteia; nevoia de a avea un viitor protejat. Daca punem in discutie rand pe rand aceste nevoi ale copilului pentru o dezvoltare normala este usor sa evidentiem faptul ca, in cazul violentei in familie, niciuna dintre ele nu va fi realizata optim. Tandemul victimaagresor al parintilor ii va face indisponibili pentru a se implica in relatii

calde, apropiate, stabile cu copiii lor. Parintii violenti vor expune copiii la riscuri fizice, fie prin tintirea lor in timpul incidentelor de violenta, fie prin neglijarea lor. S-a constatat ca majoritatea copiilor care sufera arsuri grave ca urmare a accidentelor domestice provin din familii cu parinti care ii neglijeaza. In familiile violente, stabilitatea si regularitatea vietii este intrerupta de evenimentele violente si nu exista o preocupare speciala pentru a procura copilului experientele de care el are nevoie, in acord cu varsta si particularitatile lui. Cei doi parinti nu sunt consecventi in limitele impuse copilului si acestea depind mai mult de starea de moment a parintilor decat de o structura a vietii familiei. Responsabilitatile acordate copiilor depasesc de regula capacitatile lor, devenind abuzuri. Intrebata asupra dorintei ei de a avea copii atunci cand va fi mare, o fetita provenind dintr-un cuplu violent, raspunde: Da, vreau sa am copii pentru ca vreau sa ma ingrijeasca si pe mine cineva, ca am obosit tot avand grija de parintii mei (Killen, 1998). In ceea ce priveste protectia comunitatii, sprijinul acesteia, se stie ca regula existentei familiilor violente este marginalizarea lor in comunitate. Ca o consecinta a acestei marginalizari, din randul familiilor violente provin cei mai multi copii analfabeti sau cu abandon scolar. Intr-o incercare de solutionare a problemei analfabetismului copiilor dintr-un sat din Banat, in 19998, primarul ales al comunei a declarat, cu referire precisa la o familie: Sunt de rasul oamenilorse bat, furaar merita pusi la zideu nici nu le dau ajutoare cand primim din Germania. Din nefericire, aceasta opinie este prea frecvent impartasita inca de catre cei care au fost alesi pentru a asigura bunastarea intregii comunitati. Cat despre viitor, unul din semnele distinctive ale victimelor violentei domestice este absenta planurilor de viitor, asa cum capacitatea femeii victima de a-si construi un plan de viitor si de a-l urmari cu consecventa o consideram a fi semnul reabilitarii ei, dupa convietuirea cu un partener violent (Muntean, 2000). In contextul unui mediu familial violent, putem intalni copilul simptom si copilul victima. Copilul-simptom este cel care exprima si traieste suferintele parintilor sai, in locul lor. Ei nu-si permit sa recunoasca ca ceva le lipseste, ca au nevoie de ajutor, ca sunt in dificultate pentru ca li se pare ca toate acestea sunt in contradictie cu statutul de adult si de printe. Ei sunt, in aparenta, oameni puternici, hotarati, care stiu ce vor de la viata si de la copiii lor, care se impun cu orice pret, care sunt convinsi ca deciziile lor sunt cele mai bune. Nu au ezitat sa ceara copilului mai mult decat el putea da, sa aiba pretentii nemasurate, sa pedepseasca si sa ameninte. Dar rezultatele pe care le asteapa nu vin. De ce? Copilul nu este asa cum l-au dorit, nu le implineste

sperantele, nu le recompenseaza eforturile, iar la un moment dat chiar nu poate face fata: se imbonlaveste sau are rezultate din ce in ce mai slabe la scoala. Parintii sunt atunci disperati. Se vad obligati de a se opri din goana nebuneasca dupa succesele copilului. Vin la consultatie rugatori si rusinati. Cum tocmai lor li s-a putut intampla asa ceva?, Au investit atat de mult in copilul lor si iata cu ce s-au ales!. Nu vorbesc nimic despre sentimente, nimic despre incidentele din familie sau din viata celui mic. Totul a fost perfect pana acum!. Vor sa lase impresia ca s-a intamplat ceva neprevazut, ca este un accident, o greseala. Ei sunt cei care au nevoie de psihoterapie si nu copilul; el a reusit doar sa arate prin simptomul sau ceea ce ei se straduiau sa uite. A fost nevoie de o manifestare grava, evidenta pentru ca parintii sa poata auzi ce el spunea mereu si cu ajutorul psihoterapiei sa se poata auzi si pe ei insisi. Copilul-victima e intr-o situatie si mai grea pentru ca parintii sai nu vin niciodata sa ceara ajutor. El este si va fi mereu cel care suporta mania si furia lor. Orice copil e obligat sa suporte climatul in care creste, dar si efectele patogene ramase ca urme ale trecutului patologic nu doar al mamei si al tatalui, ci si persoanelor care se ocupa de el. El poate ajunge doar in adolescenta sa ceara ajutor daca nu cumva si atunci este impiedicat de agresorii sai. Putem sa ne intrebam ce-i mai ramane de facut. Ce mijloace de aparare poate folosi? Si constatam ca ele sunt destul de numeroase si uneori surprinzatoare cum ar fi identificarea cu agresorul. Ceea ce ne duce la o situatie pe care am intalnit-o cu totii: transmiterea comportamentului violent de la o generatie la alta. Parintele care a fost abuzat in copilarie si care face acelasi lucru la randul sau, care nu poate opri repetarea situatiei traumatice, care atunci cand nu mai e el insusi victima ii transforma partenerul si copilul in victime. E greu de conceput ca produce copiilor sai aceleasi suferinte pe care le-a indurat cand era mic, dar pe care nu a avut cui sa le spuna; ele nu au disparut, ci au fost trimise in partea cea mai profunda si mai inaccesibila a fiecaruia dintre noi: inconstientul. De acolo vor reveni in aceeasi forma sau in alta fara ca cel in cauza sa devina constient de aceasta tragica repetitie. Din pacate drumul inapoi pana la retrairea suferintelor din copilarie e lung si greu.

Traumele din copilarie pot atrage dupa ele o multitudine de probleme de dezvoltare, simptome si o serie de diagnostice. Putem aminti inchiderea in sine, refuzul, incapatanarea, esecul scolar, lipsa prietenilor, depresia, lenea, anxietatea si panica, tulburari de alimentatie si de somn, furtul si minciuna, tulburari somatice.

5. Ciclul violentei in familieCel mai bun predictor al violentei domestice este existenta unui incident produs anterior momentului in care se discuta riscul de violenta in familie. Indiferent de forma pe care a luat-o manifestarea violentei, aparitia ei in relatiile dintre membrii familiei reprezinta o bresa ce treptat va ingadui forme si manifestari tot mai ample, mai variate si mai frecvente. O nevinovata remarca de genul nu-mi place cum ti-ai aranjat parul sau numi place cum te-ai imbracat va atrage dupa sine, in timp, consecinte tot mai dramatice. Aceste remarce pot fi apreciate de catre cel/cea caruia ii sunt adresate ca o manifestare a interesului sau, altfel spus, a iubirii. In realitate, apare aici deja o arogare a dreptului de a impune celuilalt limitele existentei si ale manifestarilor, dupa bunul plac al celui care se simte in pozitia dominanta. Cel supus nu are dreptul la o existenta proprie, la nevoi proprii. Existenta si nevoile lui se vor conforma principiilor si ingradirilor impuse, adeseori arbitrar, de catre cel care domina.

Se descrie un ciclu al violentei domestice cu treceri recognoscibile intre diferitele faze ale ciclului. Imediat dupa incident apar regretele, remuscarile agresorului, compasiunea pentru victima, surpriza ca a fost cu putinta un astfel de eveniment, teama de a fi parasit. Victima este speriata, intr-o stare de alerta, socata de evenimentul violent si, mai ales la inceput, dornica de a se proteja. Poate ca masurile pe care le ia nu sunt cele mai nimerite, tinand seama de starea de panic ape care o traieste, dar de regula ele se centreaza pe impulsul de a pleca, de a parasi situatia si pe agresor. In subsidiarul acestei faze apar tentativele agresorului de a convinge victima s ail ierte, prin autoculpabilizare si daruri. Dupa o rezistenta initiala, proportionala cu gradul de luciditate al victimei, ea va ceda si se va umple de sperante. Cuvintele si darurile o vor convinge ca ceea ce s-a petrecut este un incident izolat si o vor face de asemenea sa isi gaseasca o parte de vina in declansarea conflictului. La capatul acestei faze consecutive evenimentului, cei doi vor fi din nou impreuna, ca la inceput, plini de sperante si dornici de a uita ceea ce s-a intamplat. Copiii martori- desi statisticile arata ca, in 80% din cazuri, in astfel de evenimente si ei devin victime directe, tinta a loviturilor agresorului (Lassus, 2001)- vor avea probabil o perioada mai lunga de angoasa si memoria lor nu va ingadui instalarea uitarii probabil niciodata. Caci in memoria autobiografica ce se construieste dupa varsta de 1 an, ca si in memoria implicita, senzorimotoare, specifica varstei cuprinse intre 0 si 1 an, se vor pastra urme care se pot manifesta in diferite momente ale vietii individului, cu atat mai insidios, inexplicabil si necontrolat cu cat au avut loc la varste mai mici. Desi nu vom putea niciodata sa ne amintim explicit ceea ce ni s-a intamplat in primul an de viata, experienta din acel timp, pe care am trait-o cu cel care ne-a ingrijit, a lasat un puternic si greu impact asupra proceselor noastre implicite. Aceasta experienta atinge procese emotionale, comportamentale, perceptive, precum si modelul mintal al lumii celorlalti si al propriei noastre lumi (Siegel, 2001). In urmatoarea faza a ciclului violentei in familie, reincepe o acumulare a tensiunilor. Incidente mici, inerente vietii cotidiene a familiei, conduc la tensiuni care nu se soldeaza cu izbucniri la inceput, dar care acumuleaza. Primele izbucniri agrsive vor fi mai vagi, mai generalizate si mai nevinovate. In aceasta perioada, victima inca se afla in faza sperantelor si a increderii si va avea impresia ca, impreuna cu agresorul, ei fac un front comun in fata problemelor. El se va enerva impotriva copiilor care sunt prea galagiosi, a colegului care l-a dezavantajat intr-o situatie, a supei care nu este suficient de calda, a politicienilor care conduc, a mamei ei sau a unei vecine care suna la telefon sau vine in casa la ore nepotrivite. Va avea o

proasta dispozitie tot mai accentuata si mai persistenta. Ea ii va da dreptate, va potoli copiii, va blama colegul, va merge pe varfuri si ca reincalzi supa, va injura politica si politicienii si va atrage atentia mamei sau vecinei ca nu doreste sa mai fie deranjata. Tot acum ea incepe sa se preocupe exagerat de evitarea starii lui de proasta dispozitie. Mintea ei va fi plina de solutii menite sa il calmeze. Agresivitatea crescuta incepe sa se directioneze insa, la urmatoarea faza, inspre victima. La inceput sunt cuvinte neplacute, grele, amenintatoare apoi gesturi de bruscare si tinta se contureaza tot mai clar. E o faza in care relatiile celor doi devin raporturi de vanator- prada, el este tot mai precis in atacuri si hartuire, ea este tot mai fara scapare, face greseli tot mai frecvente, se simte neputincioasa si vinovata de tot ceea ce se intampla. Acum ar avea nevoie de gardienii pe care i-a indepartat. Mama, sora, vecina nu vor fi disponibile acum, cand li se solicita sprijinul. Conflictul izbucneste disproportionat, de la un incident oarecare, cumuland circumstantial toti factorii cu valoare de a potenta sau favoriza declansarea conflictului. Incidentul de mai scurta sau mai lunga durata, de o gravitate variabila, incheie ciclul, care se reia. In timp, variatiile care apar primesc gravitatea si perioada de timp a fazelor dintre incidente. Dupa cativa ani, incidentele pot fi tot mai grave, iar faza remuscarilor, a insistentelor pentru iertare si impacare tot mai scurta, pana la absenta totala.

6. Nevoi si drepturi...respectarea drepturilor omului trebuie sa faca parte din educatia globala si din demnitatea omului, iar toate aspectele violentei fizice sau mintale impotriva persoanei umane constituie o violare a drepturilor sale. " Parlamentul European, Rezolutie, 11 iunie, 1986. In orice stat democratic, drepturile omului sunt legi pentru a caror respectare exista un aparat bine articulat si detinand depline puteri puse in slujba protejarii cetatenilor. Ignorarea prevederilor legale nu permite derogari de la obligativitatea fiecarui cetatean de respectare a lor. Dar ce sunt aceste legi protejand drepturile omului, legi specifice fiecarui stat democratic, cu mici variatii de la o tara la alta, dar regasindu-se in documente si reglementari internationale?

Drepturile omului reprezinta nevoile umane pentru o dezvoltare si functionare normala, implinita. De la Declaratia de Independenta a Statelor Unite, ce stipuleaza dreptul la fericire al fiecarui individ, si pana la legile care se regasesc la nivelul fiecarui stat si care protejeaza bunurile private ale individului, toate aceste reglementari alcatuind corpul drepturilor omului, la nivel national sau international, transforma in lege nevoile individului pentru o existenta si o functionare implinite. Ele reclama satisfacerea nevoilor fiecaruia si, in acelasi timp, pun limite modalitatilor de implinire a lor, astfel incat niciun individ sa nu sufere. Nevoile umane reprezinta motivele dinamicii individului, a familiei, a unei comunitati, in lume. Exista variate clasificari ale nevoilor umane, dintre care cea mai cunoscuta este reprezentarea lor piramidala facuta de catre Maslow (Mayhew, 1997). El se referea la doua tipuri de nevoi, cu valoare diferita in mobilizarea individului pentru satisfacerea lor. Primele patru categorii- nevoi biologice, de securitate, de dragoste si de apartenenta, de recunoastere si valorizare a realizarilor-, nevoi de tip D (deficiency), aparand prin lipsa, alcatuiesc o motivatie extrinseca, activand individul cu regularitate si putere pentru satisfacerea lor. Satisfacerea lor depinde insa intotdeauna de mediul exterior si se petrece in relatia cu ceilalti. Cel de-al cincilea tip de nevoi, desconsiderate de Maslow, sunt asazisele nevoi de tip B (being), care alcatuiesc motivatia intrinseca, ce mobilizeaza individul cu atat mai eficient cu cat sunt satisfacute mai frecvent. Ele nu depind de ceilalti si satisfactia se afla in insasi actiunea menita sa conduca la implinirea lor. O psihologie a individului fericit poate fi axata pe mecanismele acestor nevoi, asa cum ne-a aratat Csikszentmihayli (Mayhew, 1997). In masura in care societatea are nevoie de indivizi eficienti, implicati social, ea are nevoie de indivizi ale caror nevoi de baza sa nu mai constituie o problema, indivizi care sa poate functiona fericiti. Dar satisfactia unui individ nu este permisa daca realizarea ei se face in detrimentul celorlalti. Caci egalitatea indivizilor, in drepturi si obligatii, este lege de baza in orice stat democratic. Toate aceste dezvoltari anterioare au fost necesare pentru a evidentia motivele pentru care violenta in familie nu poate fi corect abordata daca incriminarea ei se face in baza prevederilor Codului penal, alaturi si impreuna cu alte manifestari de violenta ce pot aparea in relatiile dintre indivizi. De asemenea, cele expuse mai sus ne vor servi pentru a argumenta nevoia unei legislatii specifice, tintind cu precizie incriminarea violentei domestice.

In cele ce urmeaza, vom preciza aspectele specifice ale violentei domestice, comparativ cu alte tipuri de violenta, incriminate prin lege (Muntean, 2000). Accesul permanent al agresorului la victima. In spatiul privat al caminului nu exista locuri sigure, in care victimele sa se poata proteja, refugiindu-se in momentele dificile. Agresorul are un control total asupra lor, ceea ce va amplifica aspectul de terorizare si de neputinta a victimelor, femei si copii.1. 2. Desfasurarea previzibila a evenimentelor de violenta, in forma

ciclica descrisa anterior, cu episoade multiple, inevitabile si tot mai frecvente si severe in timp. 3. Angrenarea intregului sistem al familiei. Toti membrii familiei violente vor deveni victime directe sau indirecte ale agresorului. In acest sens, violenta domestica se aseamana cu o stare de asediu, cu un razboi cu agresor unic si victime multiple. Toate caracteristicile razboiului se pot manifesta in violenta domestica. Trairile victimelor vor fi aceleasi. Sindromul de stres posttraumatic, descris mai intai in cazul victimelor de razboi, este frecvent intalnit, cu anumite variatii ce tin de specificul violentei domestice si de diferentele fata de un conflict armat amplu, in cazul victimelor violentei domestice. Acestea au condus la formularea unui diagnostic diferentiat, acceptat doar partial de catre specialisti, acela de sindrom al femeii batute. Ce efecte are insa starea de asediu asupra copiilor care pot fi victime directe sau indirecte si pentru care violenta va deveni un factor cu puternica influenta asupra dezvoltarii?3. Spre deosebire de alte tipuri de violenta, in cazul violentei

domestice apar modificari de structura a personalitatii tuturor celor implicati. Victima isi va pierde incet stima de sine si va dezvolta indezirabile mecanisme defensive prin care va incerca sa faca fata situatiei. Agresorul va trai tot mai mult intr-o lume scindata: aceea a vietii in grupurile sociale in care se afla integrat la locul de munca sau in alte spatii din afara caminului si aceea din spatiul privat al caminului. Guvernate de reguli si valori diferite, cu atitudini diferite fata de violenta- de la o toleranta fata de violenta pana la violenta ca modus vivendi-, aceste doua lumi vor solicita adevarate performante individului pentru a ramane integrat. Riscul de a ceda intr-un anumit moment creste pe masura ce situatia se cronicizeaza. El poate ajunge un somer cronic, un alcoolic pastrand relatii cu mediul social din

afara familiei doar in grupuri selectate de medii marginale, cu tulburari de integrare sociala. Cat despre modificarile de personalitate ale copiilor sub influenta atmosferei de violenta in familie, statisticile care arata o trecere a comportamentelor violente de la o generatie la alta in proportie de 75% (Killen, 1998) sunt probabil cea mai convingatoare si cruda marturie. Majoritatea categoriilor de copii cu probleme sociale (copii abandonati, analfabeti sau cu esec scolar, copiii strazii si cei delincventi) provin din medii familiale violente. 5. Relatiile emotionale dintre cei doi poli ai conflictului sunt un alt specific al violentei domestice. In cazul violentei domestice apare o pervertire a relatiilor emotionale agresor- victima. Relatiile firesti, in registru negativ, sunt irizate de sentimente initiale de dragoste dintre cei doi, dintre agresor si victime. Pe de alta parte, ciclul de manifestare a violentei amesteca trairile negative simultane si consecutive evenimentului cu sentimentele pozitive generate de remuscarile si sperantele ulterioare evenimentului. Poate ca cea mai devianta manifestare emotionala in relatia agrsorvictima este sindromul Stockholm. Sindromul, descris in situatii de teroare in care victimele ajung sa se simta legate emotional de agresor, sa fie de partea acestuia in cazul cand s-ar lua masuri din afara impotriva lui, este o manifestare patologica a atasamentului. Regulile dupa care se instaureaza aceasta traire sunt: amenintarea vietii si intercalarea unor momente de slabire a amenintarii sau chiar de ingaduinta si intelegere, in cursul amenintarii. Cunoasterea sindromului Stockholm ne permite intelegerea manifestarilor de reintoarcere a victimelor langa agresor, de dor dupa agresor, de invocare a iubirii ca explicatie pentru absenta unei reactii de aparare care s-ar inscrie in registrul comportamentelor normale de autoconservare. De asemenea, tinand seama de anormalul acestor trairi, explicatiile amuzate ce se fac auzite adeseori in randul gardienilor absenti: Sta pentru ca ii place, daca nu i-ar placea, ar pleca sau Nu ma amestec, pentru ca, daca o fac, ea va fi cea care ma va blama ca am intervenit si il va apara pe agresor sunt inacceptabile. 6. Caracterul secret, privat, care face ca victima sa aiba un acces mai mic la surse de sprijin, apare invariabil in cazul violentei in familie. Constiinta anomaliei comportamentelor agresive in familie, sentimentul de stigma care insoteste familia violenta si care impregneaza personalitatile membrilor familiei ii fac pe acestia sa nu dezvaluie ceea ce se intampla, sa

nu doreasca interventia socialului, pe care nu o simt disponibila si salvatoare, ci mai degraba incarcata de oprobriu. Daca, la inceput, victimele surprinse de agresiune ar avea intentia de a cauta ajutor, de a spune celor apropiati, in timp, ele nu o mai pot face, deoarece se supun unui ordin mai mult sau mai putin explicit al agresorului, acela de a-si indeparta familia si prietenii, cei la care putea sa recurga in momentele dificile. 7. Ne-interventionismul, tendinta celorlalti de a trece sub tacere astfel de manifestari, este un specific consemnat de intreaga literatura din domeniu. Manifestarea de neutralitate este cu atat mai eficienta cu cat mentalitatea, reprezentarea sociala a fenomenului, are un grad mai ridicat de toleranta. Acest specific al violentei domestice l-a condus pe Felson la o descriere triangulara a ei (Mannon, 1997), avand urmatoarele puncte de sprijin: agresor, victima si gardianul absent. Este usor de remarcat faptul ca o trezire a gardianului ar conduce la diminuarea sau chiar la anihilarea fenomenului. In subsidiarul acestei situatii se naste neincrederea si scepticismul victimei cu privire la posibilitatile de salvare, de a fi sprijinita in demersurile ei de aitoprotejare, a ei si a copiilor. 8. Aspectele de tortura a femeii victima sunt cvasiprezente in violenta domestica. Tortura reprezinta o forma de violenta definita si incriminata specific in legislatie. Organizatia Mondiala Contra Torturii (O.M.C.T.), in raportul prezentat in anul 1999 (Benninger- Budel, Lacroix, 1999) a dezvaluit similitudinile suferintelor femeii victime a violentei domestice cu acelea ale victimei torturii. Raportul O.M.C.T. consemneaza: Violenta domestica este, inainte de toate, o violare a drepturilor omului. Mai mult, reluand argumentul sanctiunilor in cazuri de violenta domestica, putem infiera statul pentru asumarea unei parti din responsabilitatile privind consecintele violentei domestice, deoarece aceasta se produce de fapt cu autorizarea si consimtamantul sau (Benninger- Budel, Lacroix, 1999). 9. Daca in cazul victimelor oricaror agresiuni, sectiile medicale de urgenta isi disputa serviciile, in cazul violentei domestice, victimele sunt intampinate cu reticenta, iar serviciile de ingrijire sunt superficiale. O dovada a acestei superficialitati este absenta interesului pentru cunoasterea cauzelor ranilor pe care le ingrijesc. In cabinetele medicale si in sectiile spitalicesti nu apar persoane care sunt victime, ci doar rani ce necesita ingrijiri. Nu exista servicii speciale pentru victimele violentei domestice, femei si copii. Nu exista nici macar un interes si o atentie speciala, caci aceasta ar presupune specialisti. Cand un medic a afirmat ca in toata cariera

lui nu a intalnit nicio femeie batuta, el a fost sfatuit sa intrebe femeile care vin sa solicite ingrijiri daca au trait incidente de violenta. In decurs de o saptamana, un sfert din pacientele venite in cabinet s-au dovedit a fi- sau ar fi fost anterior- victime ale unor violente in cuplu (Heise, Pitanguy, Germain, 1994). Toleranta sociala fata de fenomen, consimtirea tacuta a fenomenului, reprezinta o alta caracteristica a violentei domestice. In vreme ce alte forme de violenta sunt repudiate de catre societate, incriminate prin lege si sanctionate exemplar, violenta domestica, in acord cu ignorarea fenomenului de catre specialisti, precum si cu valorile traditionaliste ale societatii patriarhale, este tolerata cu o atitudine mergand de la zambetul amuzat pana la distantarea grabita, ca in cazul riscului de contagiune. 10. Exista tentative si initiative legislative care incrimineaza violenta domestica, protejand posibila victima, in mod egal, indiferent de sexul ei. Nu intamplator, autorii acestor proiecte legislative sunt barbati. Astfel de initiative oculteaza insa realitatea. Statisticile, in tarile in care acestea exista si sunt un semn al interesului societatii pentru abordarea corecta a fenomenului violentei domestice, ne arata ca, in 95% din cazuri, victima este femeia si nu barbatul (Desurmont, 2001). O lege valabila trebuie sa tina seama de realitate. Facand abstractie de realitate, legea risca un esec in implementarea ei. 11. Conditia specifica a femeii, precum si conditiile specifice date de stadiul dezvoltarii in care se gasesc copiii victime conduc, in situatii de violenta domestica, la consecinte specifice, mult mai grave decat in cazul unor agresiuni oarecare. Capacitatea si functia de reproducere ale femeii sunt profund afectate de agresiunile in cuplu. Statisticile arata, contrar opiniei comune, ca o femeie gravida e de doua ori mai expusa riscului de agresiune. Avand un partener violent, chiar daca anterior ea nu a fost batuta de acesta, in perioada sarcinii, ea va fi. 12. Violenta domestica consta intr-o provocare sau amenintare cu ranirea fizica, petrecuta in prezent sau in trecut, in cadrul relatiei dintre partenerii sociali, indiferent de statutul lor legal sau de domiciliu. Atacul fizic sau sexual poate fi insotit de intimidari sau abuzuri verbale. Distrugerea bunurilor victimei, izolarea ei de prieteni, familie sau alte potentiale surse de sprijin; amenintari facute la adresa altor persoane, semnificative pentru victima, inclusiv a copiilor; furturi; controlul asupra banilor, lucrurilor personale ale victimei, alimentelor, deplasarilor, telefonului si altor surse posibile de ingrijire si protectie (Stark si Flitcraft, 1996).

Daca ne referim la definitia clinica a violentei domestice, asa cum am prezentat-o mai sus, remarcam existenta unor acte de violenta care nu pot aparea decat in violenta domestica. Controlul asupra banilor, telefonului, deplasarilor, etc. nu apar in incidentele izolate de violenta si nici chiar in tortura nu apar in forma specifica violentei domestice. Acest specific este generat si sustinut de celelalte aspecte particulare ale violentei in familie, ce tin de relatiile cotidiene dintre agresor si victime. 13. Daca absenta specialistilor, a legilor si sperviciilor, precum si toleranta mentalitatii transforma fenomenul de violenta domestica intr-o maladie sociala putin cunoscuta si ignorata, manifestarile ei, in timp, sunt tot mai periculoase. Pericolul cu care se confrunta victimele devine tot mai amplu, imbinand variate si multiple forme. Daca la inceput manifestarile sunt mai mult umilitoare decat periculoase pentru victima, prin repetare si amplificare, riscul victimelor va creste. Daca la inceput era vorba despre cuvinte umilitoare, jignitoare, la adresa victimei, in timp se poate ajunge la izolarea ei, distrugerea bunurilor sale, batai si violente sexuale, amenintarea persoanelor dragi ei: copiii, parintii, alti membri ai familiei. 14. Violenta domestica are un registru larg de manifestari. Acestea pot fi categorisite dupa cum urmeaza: psihice, fizice, sexuale si sociale. Asa dupa cum am aratat la punctul anterior ele se pot combina intr-un amalgam infernal si cu anumite consecinte evidente, de suprafata, dar si de profunzime asupra victimelor. Femei care isi pierd increderea si bucuria vietii, copii care cresc invatand violenta ca pe o metoda de schimb in relatiile cu ceilalti sunt dramaticele dovezi ale modificarilor profunde ce apar in cazul victimelor violentei domestice.

7. Drepturile copiluluiDrepturile copilului sunt stabilite foarte clar: pentru prima data, ca principala responsabilitate de a creste un copil revine mai intai de toate parintilor naturali ai acestuia. Legea obliga de asemenea comunitatea locala sa sprijine copilul si familia.

Respectarea si garantarea drepturilor copilului se realizeaza conform urmatoarelor principii:

respectarea si promovarea cu prioritate a interesului superior al copilului; egalitatea sanselor si nediscriminarea; responsabilizarea parintilor cu privire la exercitarea drepturilor si indeplinirea obligatiilor parintesti; primordialitatea responsabilitatii parintilor cu privire la respectarea si garantarea drepturilor copilului; descentralizarea serviciilor de protectie a copilului, interventia multisectoriala si parteneriatul dintre institutiile publice si organismele private autorizate; asigurarea unei ingrijiri individualizate si personalizate pentru fiecare copil; respectarea demnitatii copilului; ascultarea opiniei copilului si luarea in considerare a acesteia, tinand cont de varsta si de gradul sau de maturitate; asigurarea stabilitatii si continuitatii in ingrijirea, cresterea si educarea copilului, tinand cont de originea sa etnica, religioasa, culturala si lingvistica, in cazul luarii unei masuri de protectie; celeritate in luarea oricarei decizii cu privire la copil;

asigurarea protectiei impotriva abuzului si exploatarii copilului; interpretarea fiecarei norme juridice referitoare la drepturile copilului in corelatie cu ansamblul reglementarilor din aceasta materie. Drepturile copilului se regasesc intr-o serie de documente internationale care definesc drepturile si principiile dezvoltarii normale a unui copil.Copiii au drepturi oriunde s-ar afla - acasa la parintii naturali, in familii substitutive, in institutii de ingrijire sau la scoala. Parintii si familiile, grupurile profesionale care lucreaza cu copiii, dar si orice cetatean responsabil ar trebui sa stie de existenta acestor drepturi. Statul are rolul de a fi garantul acestor drepturi si de a asigura respectarea lor. Acest lucru contrazice perceptia majoritara potrivit careia statul poate nlocui parintii, din moment ce poate asigura copilului adapost si mncare. pentru a inlatura acst principiu a fost promovata ideea serviciilor alternative de tip familial, acestea fiind un real sprijin pentru prevenirea separarii copilului de parintii sai, spre deosebire de vechile leagane de copii. Daca drepturile ii sunt incalcate, copilul este expus unor mari riscuri: dezvoltare fizica si mentala anormala, sanatate precara, neinscriere in sistemul de invatamant, abandon scolar, lipsa unui adapost. Este de datoria noastra, a tuturor, sa prevenim incalcarea drepturilor copilului si sa facem posibila aplicarea acestei noi legi, care isi propune sa promoveze respectarea drepturilor tuturor copiilor din Romania.

Care sunt drepturile copiilor?

toti copiii sunt egali, fara discriminare, indiferent de rasa, culoare, sex, nationalitate sau etnie, religie, opinii politice, stare materiala sau pozitie sociala, dizabilitati din nastere sau de orice fel. copilul are dreptul la stabilirea si pastrarea identitatii sale, dreptul de a avea un nume si o cetatenie. copilul are dreptul de a-si cunoaste rudele si de a intretine relatii personale cu acestea, precum si cu alte persoane alaturi de care copilul s-a bucurat de viata de familie, in masura in care acest lucru nu contravine interesului sau superior. copilul are dreptul la protejarea imaginii sale publice si a vietii sale intime, private si familiale. copilul are dreptul la libertate de exprimare; copilul este liber sa primeasca si sa dea mai departe orice informatie care corespunde interesului lui. Parintii sau persoanele care au copii in ingrijire sunt obligati sa ofere informatii, sfaturi si explicatii copiilor si sa le permita sa isi exprime propriile idei si pareri.

copilul are dreptul la libertate de gandire, de constiinta si de religie. Parintii indruma copilul, potrivit propriilor convingeri, in alegerea unei religii, in conditiile legii, tinand seama de opinia, varsta si de gradul de maturitate a acestuia, fara a-l putea obliga sa adere la o anumita religie sau la un anumit cult religios. copilul are dreptul sa creasca alaturi de parintii sai si sa fie crescut in conditii care sa permita dezvoltarea sa fizica, mentala, spirituala, morala si sociala. copilul are dreptul de a se bucura de cea mai buna stare de sanatate pe care o poate atinge si de a beneficia de serviciile medicale si de recuperare necesare pentru asigurarea realizarii efective a acestui drept. copilul are dreptul de a primi o educatie care sa ii permita dezvoltarea, in conditii nediscriminatorii, a aptitudinilor si personalitatii sale. Parintii copilului au cu prioritate dreptul de a alege felul educatiei care urmeaza sa fie data copiilor lor si au obligatia sa inscrie copilul la scoala si sa asigure frecventarea cu regularitate de catre acesta a cursurilor scolare. copilul cu dizabilitati are dreptul la ingrijire speciala pentru a indeparta barierele sociale si economice din calea copiilor cu dizabilitati si pentru a crea un mediu in care acesti copii sunt acceptati de copiii de varsta lor si in viata comunitatii. copilul are dreptul la protectie speciala. Copiii au dreptul sa fie protejati si dreptul la asistenta din partea autoritatilor locale. copilul aflat in conflict cu legea are dreptul la asistenta. Pana la varsta de 14 ani copiii nu raspund in fata legii. Dupa varsta de 14 ani daca fapta prevazuta de legea penala savarsita de copilul care nu raspunde penal, prezinta un grad ridicat de pericol social, comisia pentru protectia copilului poate decide plasamentul copilului intr-un serviciu de tip rezidential specializat e supraveghere a copiilor care au comis infractiuni. copilul are dreptul de a fi protejat impotriva exploatarii economice. 20 noiembrie 1989 este o zi istorica pentru cele 2 miliarde de copii din

lume. In aceasta zi, O.N.U. a aprobat o conventie asupra drepturilor copilului, care este acum o lege internationala. Legea copiilor declara valoarea umana deplina pentru toti copiii si adolescentii. Fiecare copil are dreptul de a trai, de a creste in siguranta si de a fi respectat pentru gandurile si ideile sale. Interesul superior al copilului

trebuie sa fie intotdeauna prima prioritate. Orice tara care refuza sa protejeze copiii care sunt maltratati, sau neglijeaza necesitatile copiilor, incalca legea.

8. Legea privind combaterea violentei in familieLegea nr. 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie (publicata in Monitorul Oficial Partea I nr. 367 din 29 mai 2003) Dispozitii generale Art. 1. (1) Ocrotirea si sprijinirea familiei, dezvoltarea si consolidarea solidaritatii familiale, bazata pe prietenie, afectiune si intrajutorare morala si materiala a membrilor familiei, constituie un obiectiv de interes national. (2) Statul actioneaza pentru prevenirea si combaterea violentei in familie, potrivit dispozitiilor art. 175, 176, 179-183, 189-191, 193, 194, 197, 198, 202, 205, 206, 211, 305-307, 309, 314-316, 318 si altele asemenea din Codul penal, ale Legii nr. 705/2001 privind sistemul national de asistenta sociala si alte prevederi legale in aceeasi materie, precum si prevederilor prezentei legi. Art. 2. (1) In sensul prezentei legi, violenta in familie reprezinta orice actiune fizica sau verbala savarsita cu intentie de catre un membru de familie impotriva altui membru al aceleiasi familii, care provoaca o suferinta fizica, psihica, sexuala sau un prejudiciu material. (2) Constituie, de asemenea, violenta in familie impiedicarea femeii de a-si exercita drepturile si libertatile fundamentale. Art. 3. In sensul prezentei legi, prin membru de familie se intelege: a) sotul; b) ruda apropiata, astfel cum este definita la art. 149 din Codul penal. Art. 4. De efectele prezentei legi beneficiaza si persoanele care au stabilit relatii asemanatoare acelora dintre soti sau dintre parinti si copil, dovedite pe baza anchetei sociale. Art. 5. Ministerele si celelalte organe centrale de specialitate ale administratiei publice, prin structurile lor teritoriale, vor desemna personalul

specializat sa instrumenteze cu celeritate cazurile de violenta in familie. Art. 6. (1) Autoritatile prevazute la art. 5 vor asigura pregatirea si perfectionarea continua a persoanelor desemnate pentru identificarea formelor de abuz si pentru instrumentarea cazurilor de violenta in familie. (2) Serviciul de reintegrare sociala si supraveghere a infractorilor va pregati personal specializat - asistenti sociali si psihologi -, capabil sa desfasoare programe de terapie si consiliere a agresorilor. Rezultatele aplicarii acestor programe se vor prezenta instantelor, in conditiile legii. Art. 7. (1) Comunitatile locale, prin reprezentanti legali, precum si autoritatile administratiei publice locale asigura conditii pentru consolidarea familiei, pentru prevenirea conflictelor si a violentelor in familie. (2) In cazul declansarii unor violente, comunitatile locale, prin reprezentanti legali, precum si autoritatile administratiei publice vor acorda sprijinul logistic, informational si material Agentiei Nationale pentru Protectia Familiei. (3) Primarii si consiliile locale vor conlucra cu organizatiile de cult, organizatiile neguvernamentale, precum si cu oricare alte persoane juridice si fizice implicate in actiuni caritabile, acordandu-le sprijinul necesar in vederea indeplinirii obiectivelor prevazute la alin. (1) si (2). (4) Organizatiile neguvernamentale, precum si oricare alte persoane juridice implicate in actiuni caritabile, care fac dovada ca desfasoara programe de asistenta pentru victimele violentei in familie, vor putea beneficia de subventii de la bugetul de stat sau, dupa caz, de la bugetele locale, in conditiile legii.

Masuri de prevenire si combatere a violentei in familie Art. 16. (1) Persoanele desemnate de autoritatile publice pentru instrumentarea cazurilor de violenta in familie vor avea urmatoarele atributii principale: a) monitorizarea cazurilor de violenta in familie din sectorul sau unitatea teritoriala deservita; culegerea informatiilor asupra acestora; intocmirea unei evidente separate; asigurarea accesului la informatii la cererea organelor judiciare si a partilor sau reprezentantilor acestora; b) informarea si sprijinirea lucratorilor politiei care in cadrul activitatii lor specifice intalnesc situatii de violenta in familie; c) identificarea situatiilor de risc pentru partile implicate in conflict si indrumarea acestora spre servicii de specialitate;

d) colaborarea cu institutii locale de protectie a copilului si raportarea cazurilor, in conformitate cu legislatia in vigoare; e) indrumarea partilor aflate in conflict in vederea medierii; f) solicitarea de informatii cu privire la rezultatul medierii; g) instrumentarea cazului impreuna cu asistentul familial. (2) In cazul comiterii actelor de violenta in familie, organele de politie intervin la sesizarea victimei, a altui membru de familie sau a unei autoritati. (3) Lucratorul de politie va anunta imediat autoritatea competenta la nivel local, in legatura cu situatia victimei. Art. 17. Ministerul Sanatatii si Familiei impreuna cu Ministerul de Interne elaboreaza si difuzeaza materiale documentare privind cauzele si consecintele violentei in familie. Art. 18. Ministerul Educatiei si Cercetarii realizeaza, cu sprijinul celorlalte ministere implicate si in colaborare cu organizatiile neguvernamentale cu activitate in domeniu, programe educative pentru parinti si copii, in vederea prevenirii violentei in familie. Medierea in cazurile de violenta in familie Art. 19. Cazurile de violenta in familie pot fi supuse medierii la cererea partilor. Persoanele cu atributii in instrumentarea unui caz de violenta in familie vor indruma partile in acest sens. Art. 20. (1) Prevenirea situatiilor conflictuale si medierea intre membrii familiei se realizeaza prin intermediul consiliului de familie sau de catre mediatori autorizati. (2) Medierea nu impiedica desfasurarea procesului penal sau aplicarea dispozitiilor prezentei legi. Art. 21. (1) Consiliul de familie este asociatia fara personalitate juridica si fara scop patrimonial, formata din membrii familiei care au capacitate deplina de exercitiu, conform legii. (2) Nu pot exercita calitatea de membru al consiliului de familie cei care, potrivit legii, sunt in executarea unei pedepse sau masuri privative de libertate ori care, pentru a participa la lucrarile consiliului de familie, ar trebui sa incalce interdictia de a parasi localitatea. (3) In consiliul de familie participa si tutorii, pentru membrul de familie pe care il reprezinta.

Art. 22. Intrunirea consiliului de familie se poate face la propunerea unuia dintre membrii acestuia sau a asistentului familial.

9. Program OMS pentru prevenirea violenteiConsecintele maladive ale violentei au determinat OMS sa lanseze, in 1996, un program de prevenire a violentei, in special amanifestarii de violenta in familie. Programul indica 4 nivele de risc si in acelasi timp, de interventii necesare in abordarea fenomenului : 1. Nivelul individual : Riscul de violenta e dat de experiente anterioare de abuz si respingere, precum si de boli si tulburari mintale. Este evident faptul ca ample programe de educatie comunitara pot fi de maxima utilitate la acest nivel. 2. Nivelul interpersonal : Riscul de violenta se leaga de consumul de alcool sau droguri, de controlul barbatului asupra bunurilor familiei, precum si de conflictele in cadrul familiei. Preventia inseamna cresterea coeziunii familiei, cultivarea

bunelor relatii intre parinti si copii si incurajarea femeii spre a lua parte la controlul veniturilor casei. 3. Nivelul institutional : Este reprezentat de factorii cauzali pentru comportamentele violente : statutul socioeconomic scazut, somajul, etc. Preventia se poate materializa prin frecventarea scolilor si a programelor educative comunitare, dezvoltarea serviciilor si a facilitatilor pentru familii in vecinatate, etc. 4. Nivelul structural : Riscul de violenta este insotit de tolerarea culturala a violentei in rezolvarea disputelor, promovarea unor roluri de gen rigide, cultivarea dominantei elementului masculin. Protectia o reprezinta stabilitatea politica, un control al pietei muncii, promovarea egalitatii de gen si a non violentei in societate.

10. ConcluziiIn final, concluzia la toate aceste afirmatii este ca violenta in familie se afla la originea celor mai dificile probleme sociale ale comunitatilor. Pare de necrezut faptul ca atentia publica si a specialistilor pentru aceasta maladie sociala dateaza de putin timp. Atata vreme cat violenta domestica e ignorata, lasata sa isi continue existenta secreta si devastatoare, nu putem vorbi de o reala politica sociala, tinzand spre o buna calitate a vietii individului si a familiei. In final, concluzia la toate aceste afirmatii este ca violenta in familie se afla la originea celor mai dificile probleme sociale ale comunitatilor. Pare de necrezut faptul ca atentia publica si a specialistilor pentru aceasta maladie sociala dateaza de putin timp. Atata vreme cat violenta domestica e ignorata, lasata sa isi continue existenta secreta si devastatoare, nu putem vorbi de o reala politica sociala, tinzand spre o buna calitate a vietii individului si a familiei. Violenta in familie se afla la originea celor mai dificile probleme sociale ale comunitatilor. Pare de necrezut faptul ca atentia publica si a specialistilor pentru aceasta maladie sociala dateaza de putin timp. Societatea noastra in tranzitie prezinta avantajul de a ingadui, cu mai multa usurinta, initiativele. In abordarea violentei domestice, ne aflam inca la inceput de drum, in care avem nevoie de formarea unor specialisti si de programe de sensibilizare a comunitatilor (Stark, Flitcraft, 1996). Atingerea acestor doua tinte se realizeaza intr-un proces in cadrul caruia se regasesc :

programe educative cu mesaje corecte, formulate de catre specialisti ; organizarea unor servicii (de reabilitare, preventie, suport si caritate) in cadrul carora sa fie abordat fenomenul ; initierea unor cercetari, precum si crearea si diseminarea informatiilor de specialitate ; schimbari legislative. Toata lumea trebuie sa inteleaga faptul ca, ei ca si parinti, isi cresc copiii cu scopul ca, intr-o buna zi, ei sa ii poata parasi pentru a-si trai propria viata. Deci nu pentru a-l face prizonierul afectiunii tiranice si infantilizante a incestului, ci pentru ca el sa aiba intr-o buna zi o viata a lui. Atata vreme cat violenta domestica este ignorata, lasata sa isi continue existenta secreta si devastatoare, nu putem vorbi de o reala politica sociala, tinzand spre o buna calitate a vietii individului si a familiei.

11. BibliografieDoctor universitar conferentiar Dunareanu, Ion: Violenta in familie; Doctor universitar conferentiar Muntean, Ana: Violenta in familie, Universitatea Babes Bolyai, Cluj-Napoca; Benninger- Budel, Lacroix, C., A., L., (1999): Violence contre les femmes, Raport OMCT; Cucos, Constantin, (2006): Pedagogie, Editura Polirom, Iasi; Dutu, M., (1989): Educatia si problemele lumii contemporane, Editura Albatros, Bucuresti; Ferreol, Gilles si Neculau, Adrian: Violenta, aspecte generale; Glendon, M.A., (1981): The new family and the new property, Butterworth, Toronto; Heritier, F., (1996): De la violence, Odile Jacob, colectia Opus, Paris; Ionescu, S.: Maltratarea- forme, epidemiologie si consecinte; Killen, K., (1998): Copilul maltratat, Editura Eurobit, Timisoara; Nicola, Ioan, (1993): Pedagogie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti; Dictionarul Enciclopedic Roman, volumul IV, Editura Politica, Bucuresti, 1996.