Terapia transgenerationala de familie

(Boweniana)

By Robert C. Aylmer, Lifecycle Center, Newtown, Masachusetts

Murray Bowen a fost unul dintre pionerii studierii schizofreniei în familie,

studiu responsabil de naşterea terapiei de familie în general. Accentul teorii sale este pus pe

funcţionarea familiei, terapia are un rol secundar. El a pornit de la ideile psihodinamice de

deprivare maternă şi mama schizofrenă şi a continuat cu relaţia simbiotică mama-fiu. Studiile

s-au realizat pe familii cu copii schizofreni spitalizaţi la Institutul Naţional de Sănătate

Mentală, în cadrul cărora Bowen a observat că relaţia dintre mama şi copil este dependentă de

unitatea familiei, apoi studiul şi-a modelat ipotezele incluzând şi taţii între subiecţii cercetaţi,

cercetarea extinzându-se şi la alte tipuri de familii.

Un concept cheie asupra căruia Bowen s-a oprit a fost acela de fuziune, sau

inabilitatea unor indivizi de a distinge între procesele emoţionale subiective şi procesele

intelectuale obiective, indivizi care fuzionează. Pentru Bowen, capacitatea de a diferenţia

între cogniţii şi emoţii este cheia maturităţii emoţionale. Indivizii care fac această diferenţă,

diferenţiaţi separă funcţiile cognitive de cele afective, funcţionarea intelectuală fiind

capabilă să obţină o relativă autonomie în perioadele de stres, sunt mai flexibili, mai

adaptativi şi mai independenţi faţă de emoţii, fac faţă mai bine vieţii stresante, cursul vieţii

lor este mai ordonat şi mai de succes şi sunt remarcabil mai eliberaţi de probleme

caracteristice umane.

Studiind variabilele psihologice individuale în contextul spitalizării întregii

familii l-a condus pe Bowen la o extensie a teoriei sistemice, de familie. Astfel, familii ai

căror membrii sunt caracterizaţi de o degradare masivă a fuziunii sau imaturitate emoţională

pot fi consideraţi ca având un sistem emoţional imatur, pe care l-a denumit masă de ego

familial nediferenţiat (unitate emoţională intensă într-o familie, care produce emoţionalitate

ce interferează cu gândirea şi împiedică diferenţierea individului de familie). Studiind ce

anume a determinat apariţia masei de ego familial nediferenţiat, s-a ajuns la conceptul de

triunghiuri sau triangulări. Funcţionarea triunghiului are funcţia de a reloca stresul astfel

încât relaţia diadică să fie protejată şi echilibrul familial să fie menţinut (când relaţia dintre

două persoane devine prea stresantă este atrasă o a treia persoană pentru ca anxietatea să fie

redusă).

1

În forma cea mai simplă a unei triangulări, indivizii aflaţi într-o relaţie

stresantă vor aduce (triangula) o a treia persoană prin care procesul său emoţional poate fi

reluat. Astfel de patternuri sunt frecvent găsite în dinamicile familiare nucleare în jurul unui

copil simptomatic, de exemplu mama unui copil simptomatic este deosebit de

apropiată(responsabilă) faţă de copilul ei, cu un tată distant, pentru a compensa problemele

maritale. Triangulările familiei extinse multigeneraţional sunt vizibile observaţiei clinice prin

modul de angajare şi selecţie a soţiilor în căsnicie, de exemplu căsătoria imediat după

moartea unui părinte..

În mod clar, abilitatea individuală şi a familiei ca sistem de a tolera stresul şi a

menţine funcţionarea modalităţilor de rezolvare a problemelor (diferenţierea) şi de a rezolva

problemele de relaţionare fără a face triangulări, determină în mare măsură cu cine şi când se

căsătoresc indivizii şi cât de bine soţiile fac faţă problemelor rezultate din trăirea unei relaţii

precare. Bowen nota ca în general oamenii se căsătoresc cu cei care au un nivel de

diferenţiere aproximativ la fel cu al său, fiind ghidaţi de pseudo-eu, posturi reciproce în care

unul din soţi funcţionează la un aparent nivel de independenţă şi putere mai mare decât

celălalt. (două persoane nediferenţiate tind să se găsească una pe cealaltă, rezultatul fiind

separarea de familia de origine şi fuzionarea soţilor, pseudo-eul unuia din soţi se va baza pe

pseudo-eul celuilalt)

Modelul bowenian al conflictului marital

În modelul bowenian al conflictului marital, ca şi în problemele individuale la

adulţi şi copii, există o influenţă a sistemului sinelui, sistemul familial extins (familia de

origine) şi sistemul nuclear al cuplului.

I. Sistemul sinelui

Problemele sinelui pot fi separate în: probleme de dezvoltare, factori de

personalitate, proiecţiile familiei de origine.

1. Problemele de dezvoltare şi pentru conflictul marital în particular,

problemele de dezvoltare a adultului în conceptualizarea individuală şi relaţională a

problemelor. Termeni ca „vârsta de 30 de ani”, „criza vârstei de mijloc”, „menopauza

masculină”, sunt bine documentate şi descrise de mulţi cercetători. Evident, schimbările

bruşte de identitate, capacitate psihică, carieră, poziţie socială sau soţie în ciclul vieţii

plasează un stres sever asupra relaţiilor şi cer o schimbare neaşteptată de reguli, roluri şi

aşteptări în cursul oricărei căsnicii.

2

2. Factorii de personalitate sunt, probabil, extins studiaţi de modelul

psihodinamic al terapiei maritale, care descriu paternurile relaţionale în termenii

„interblocarea nevrotică” ca în binecunoscutul mariaj obsesiv-isteric. Terapeuţii bowenieni

descriu acelaşi tip de indivizi în termenii patternurilor relaţionare interactive ca „urmăritori

orientaţi emoţional” sau „distanţaţi orientaţi spre obiect” (distanţare emoţională).

Urmăritorul emoţional este o persoană orientată spre comunicarea sentimentelor, a cărei tendinţă este de a-şi asuma răspunderea pentru menţinerea relaţiilor, are un ritm intern şi interpersonal care funcţionează cu două viteze: viteză maximă şi stop. Un urmăritor emoţional tinde să fie mai degrabă o pasăre de noapte decât un matinal şi să valorizeze intruziunea sa în viaţa personală a celorlalţi, precum şi a altora în viaţa sa. El este un tip entuziast, îi plac provocările şi aventurile, îşi asumă mai multe riscuri decât este necesar şi are un optimism incurabil. Erorile pe care le comite sunt de domeniul faptelor, implicării. Scuzele şi faptele explicite vin rapid, în timp ce sfârşiturile şi luările de rămas bun sunt foarte grele.

Distanţatul emoţional pe de altă parte este o persoană orientată spre obiect cu o tendinţă extrem de slabă spre a transmite gânduri şi emoţii personale altora şi a cărui ritm este clar şi previzibil. El este o persoană matinală, care preferă să nu i se adreseze întrebări personale şi care va răsplăti acest favor adresând extrem de rar întrebări persoanale. Din punct de vedere temperamental se apropie cu precauţie de sarcini noi şi aventuri şi are o doză sănătoasă de pesimism. Erorile pe care le face sunt de domeniul omisiunilor. Scuzele apar de obicei greu, în timp ce să abandoneze o sarcină e uşor, sfârşiturile şi separările par să cauzeze mai puţină supărare şi durere emoţională.

Cel mai apropiat terapeut de terapia boweniană vine cu o teorie

noninteracţională teorie a personalităţii prin scrierile existenţiale despre sine în terapia

sistemică ale lui Forgarty. El descrie zone sau arii de investiţie în individ, care sunt: oamenii,

obiectele, adâncimea şi timpul. Totuşi la o examinare mai atentă, dimensiunile Oameni,

Obiecte şi Timp reflectă tendinţe interactive (ex. mişcarea printre obiecte) în contextul unei

relaţii (îndepărtarea de oameni), doar în dimensiunea Adâncime Forgarty descrie ceea ce

poate fi considerat eveniment intrapsihic.

Forgarty se ocupă de dimenisiunea adâncimii cel mai elocvent în lucrarea sa

„Pe empatie şi apropiere”, aici ele descrie dificultăţile care emerg în relaţii care decurg din

lipsa de dorinţă a indivizilor sau incapacitatea de a simţi termenii experienţei sufleteşti de

pustiire, goliciune, pe care Forgarty îl vede ca pe un aspect al existenţei umane inevitabil.

Oamenii însă, decât să umple cu acest gol, încearcă să-l umple cu succes, recompense

materiale şi în ultimul rând prin relaţii interpersonale. Cum golul este practic imposibil de

umplut, când nu se ajunge la aceste aşteptări nerealiste, distresul emoţional care emerge este

adesea protejat de relaţiile interpersonale, ca şi cum satisfacţia personală (împlinirea) unuia

este responsabilitatea celuilalt şi nefericirea unuia este vina celuilalt.

3

Forgarty pune considerabil accentul pe responsabilitatea personală, proiecţii,

experienţe existenţiale, auto-conştientizare în evaluarea şi terapia cuplului. Acest proces este

mai evident în al său ciclu „expectaţii-alienare”, în care progresiv, expectaţiile nerealiste cu

privire la soţ şi căsătorie, trec prin stadiile dezamăgirii, rănirii, tristeţii, furiei şi în final

alienare şi izolare.

3. Proiecţiile familiei de origine sunt determinantul major al conţinutului (şi

intensităţii) acestor expectanţe disfuncţionale, determină de asemenea multe dintre atitudini,

orientări şi concepţii care afectează comportamentul individului în căsnicie. Acest program

este gândit spre a avea loc în mecanismul multigeneraţional al procesului de proiecţie

familial.

În procesul de proiecţie familială, membrii familiei sunt investiţi cu anumite

caracteristici: serios, iritabil, nerealist şi obligaţii emoţionale: ai grija de mama etc de către

predecesorii ale căror probleme de relaţionare în familie sunt nerezolvate din cauza doliului

incomplet, loialităţii familiale, divorţuri sau despărţiri. Astfel aceşti indivizi ies din familiile

lor de origine în lume şi căsnicie programaţi să repună în scenă caracteristici aparţinând

oamenilor, relaţiilor şi evenimentelor demult îngropate.

De exemplu, un bărbat crescut într-un triunghi parental tipic, aspru, cu un tata

extrem de distant şi o mama supra-implicată, sufocantă (care a renunţat să-şi mai ajungă

soţul) poate ajunge la relaţii intime adulte cu o alergie emoţională la apropiere, care îl va face

să experimenteze o invazie şi o pierdere a independenţei şi de asemenea cu o atitudine

compensatorie extrem de distantă, modelată de tatăl său.

Tatăl distant Mama

distant supra-implicată (sufocantă)

Fiul

În mod analog, o femeie care a crescut într-un triunghi parental tipic, cu un

tata departe, idealizat şi represiv, o mama extremă, care a concurat cu fiica ei pentru doza

limitată de afecţiune pe care o aloca tatăl, poate ajunge la maturitate cu o dependenţă

emoţională de bărbaţi distanţi, pe care îl urmează, dar pe care niciodată nu reuşeşte să-l

ajungă şi cu o incapacitate de a relaţiona cu femei.

4

Tata distant Mama

distant, idealizat supra-implicată, critică

Fiica

În final, bărbaţii şi femeile cresc într-un sistem familial cu fraţi şi surori, iar

această experienţă de frate est un alt determinant puternic în comportamentul interpersonal al

adultului. Toman a demonstart, de exemplu, că mariajele care sunt complementare (un frate

mai mic al unei surori căsătorindu-se cu o soră mai mare a unui frate mai mic) au o mai mare

probabilitate de rezistenţă în timp şi de procreare decât mariajele necomplementare.

Aceste piese de afacere neterminată cu părinţii, fraţii şi rudele mai îndepărtate

sunt normale din punct de vedere statistic, dar mai puţin decât optime. Cu cât aceste

probleme sunt mai intense şi cu cât sunt tratate prin distanţare şi înlăturare din sistemul

marital în care s-au dezvoltat, cu atât mai mare este riscul ca acestea să fie reluate în relaţiile

maritale şi să predispună la suferinţă.

II. Sistemul familial extins

Secţiunea precedentă a descris cum creşterea într-un anumit tip de familie

predispune indivizii, în condiţii de stres la recrearea patternurilor relaţionale predictibile şi

însufleţirea acestora în moduri disfuncţionale predictibile. Oricum, un model al conflictului

marital are nevoie să specifice cum aceste patternuri sunt declanşate şi ce menţine evidenta

disfuncţionare şi interacţiunea dureroasă care caracterizează aceste patternuri în conflictul

marital.

O viziunea psihodinamică asupra conflictului marital susţine că sub presiunea

realităţii în convieţuirea de zi cu zi, idealizarea figurilor reciproce ale soţilor se erodează şi se

instaurează deziluzia cu un corespondent nerealist, proiectiv şi negativ înspre celălalt soţ.

O viziune structural strategică afirmă că schimbările din ciclul vieţii unei

familii (ex. naşterea unui copil) fac interacţiunile obişnuite ale familiei disfuncţionale sau

regulile învechite, iar soţii se vor afla în conflict până când vor elabora reguli noi, mai

apropiate noului context.

5

Viziunea sistemul familial bowenian este că nivelul neaşteptat de anxietate,

modurile de a face faţă anxietăţii şi severitatea stersorilor recenţi reprezintă evenimentele

nodale (care intensifică anxietatea ca emoţie şi proces) în sistemul familial extins din jurul

mariajului sunt determinanţii majori ai timpului, intensităţii şi persistenţei conflictului

marital. De exemplu într-un sistem familial cu un grad mare de fuziune, despre care am

discutat mai sus, nivelul anxietăţii este extrem de ridicat din cauză că stresorii şi tulpinile

vieţii normale nu sunt tratate în mod eficient. În plus, în astfel de sisteme, structurile

disfuncţionale apar spre a face faţă unor nivele neobişnuit de ridicate de anxietate cronică.

Între aceste structuri reciproce se află triangulările (descrise mai sus), distanţarea reactivă

(emoţională) şi strangulările, în care porţiuni din procesul emoţional neplăcut (ex:

dezamăgire) sau probleme sufocante (ex: suferinţe nerezolvate) sunt evitate încetând să mai

conlucreze cu membrii importanţi ai sistemului familial care reprezintă problemele toxice.

Corespunzător, apropierea reactivă şi situaţia încâlcită, în care anumiţi indivizi sunt

împiedicaţi de la o separare normală şi o autonomie de funcţionare, adesea compensează

nevoile emoţionale în alte relaţii care sunt tratate prin distanţare reactivă. Reciprocitatea

acestor structuri este vizibilă în observarea triangulărilor în familie, care sunt adesea compuse

din o strangulare şi două mreje individuale.

În plus, pentru astfel de observaţii clinice, cercetările stresului şi a bolilor arată

ca interacţiunile neaşteptate cu familia de origine joacă un rol semnificativ în setul psihic de

simptome. De exemplu, cât de bine se înţeleg indivizii cu părinţii lor este un predictor

important al bolilor legate de stres, iar depresia postpartum este mai comună femeilor care

sunt distanţate fizic şi emoţional de familiile lor extinse sau care au avut un deces recent în

familiile de origine.

Rolul decesului membrilor familiei în depresia postpartum ilustrează al doilea

factor major din familia extinsă în conflictul marital, numit eveniment sau stresor nodal.

6

Evenimentele nodale pot fi recente (conflictul îngrijrii bunicii în vârstă) sau îndepărtate

(disputa pe marginea moştenirii bunicului de acum zece ani), instantanee (atacul de cord al

tatălui) sau de termen lung (boala Alzheimer a mamei), pozitive (naşterea unui copil) sau

negative (moartea unui frate), serioase (ameninţarea unui război nuclear) sau blânde (copilul

începe şcoala cu internat). Evenimentele nodale pot de asemenea să se producă la nivel

individual (pierderea slujbei), relaţional (divorţul surorii), al grupului social (libertatea

femeilor), sau la nivelul întregii societăţi (criza energetică).

Astfel, evenimentele nodale sunt fie fenomene de familie (căsătoria, divorţul,

naşterea, moartea etc) producându-se în sistem sau fenomene non-familiale (angajarea,

fenomene sociale) care se strecoară spre membrii familiei din exterior. În orice caz,

evenimentele nodale pot influenţa suferinţa maritală prin creşterea nivelului anxietăţii în

sistemul familial extins., astfel intensificând paternurile disfuncţionale ale familiei

(triangulări, strangulări, situaţii încâlcite), care creşte stresul individual al membrilor familiei

(inclusiv soţilor) şi în mod simultan descreşte şirul opţiunilor relaţiei şi coerenţa potrivită

reţelei familiale.

Mai mult decât atât, la un nivel mai mulţumitor, natura evenimentelor nodale

specifice poate declanşa probleme maritale vulnerabile şi toxice care nu sunt adresate cuiva

anume (ex: divorţul surorii poate ameninţa stabilitatea altor mariaje din sistemul familial).

Pe scurt, înălţimea frecvenţei şi severitatea evenimentelor nodale în sistemul

familial extins şi maturitatea emoţională scăzută (diferenţierea şi apropierea) a sistemului vor

va naştere la anxietate ridicată si la o probabilitate mai mare de apariţie a simptomelor

individuale în relaţie, incluzând conflictul marital.

III. Cuplul/ sistemul familial nuclear

În final, surse ale conflictului marital apar din afara relaţiei de cuplu şi a altor

probleme ale familiei nucleare. Unii dintre aceşti factori incluzând incompatibilitatea în

poziţia dintre fraţi, aşteptări nerealiste şi triangulări reciproce reactive (distanţa-urmărie, peste

şi sub-funcţionare) sunt dificil de izolat decontextele interconectate ale sinelui şi ale familiei

extinse. Astfel de factori sunt reluaţi în relaţia maritală şi predispun la disfuncţii în context

stresant.

Desigur, chiar dacă aceste moşteniri complicate şi limitări nu sunt prezente,

multe compromisuri, negocieri, adaptări şi învăţături noi care trebuie să apară între două

persoane pentru a putea trăi împreună şi probabil să aibă copii sunt formidabile. Mc Goldrick

nota:

7

Căsătoria cere ca un cuplu să renegocieze împreună un număr vast de

probleme personale pe care mai înainte le-au definit pentru ei înşişi sau au fost definite de

către părinţi lor, incluzând deciziile zilnice, cum ar fi când şi cum să mănânce, doramă,

vorbească, facă sex, lupte, reducă tensiunea. Ei trebuie să decidă în ceea ce priveşte

vacanţele, amenajarea spaţiului, timp şi bani. Apoi sunt deciziile de familie despre ce tradiţii

şi ritualuri trebuie să reţină din familia de origine a fiecăruia şi care sunt partenerii pe care

îi vor dezvolta pentru ei. Acestea şi mii de alte decizii similare nu mai pot fideterminate

individual. Ei trebuie să lucreze la compatibilitate pentru ca cei doi să se potrivescă. Cuplu

s+ar putea găsi de asemenea în situaţia de a renegocia relaţiile lor cu părinţii, fraţii,

prietenii şi alte rude din perspectiva mariajului lor.

Odată ce aceste greutăţi trec, timpul şi noile stadii ale ciclului familial al vieţii

lovesc cuplul, numeroşi parametri ai relaţiei maritale pot trece prin stres. Guerin menţionează

„funcţionarea relaţională de întreţinere” care poate ceda la stres: comunicarea, schimbul de

informaţii, auto-dezvăluirea, credibilitatea, şi timpul de activitate al relaţiei. La modul

general, aceste funcţii sunt manifestarea climatului emoţional al cuplului, patternuruile de

mişcare (urmărire-distanţare, supra şi sub- funcţionare) şi triangulările centrale.

În general, când stresul atinge mariajul (din oricare dintre sistemele descrise

mai sus), patternurile tranzacţionale care ar putea fi adaptative sau cel puţin benigne, devin

mai reactive şi mai exacerbate, iar disfuncţiile pot apărea în unele arii ale sistemului familial.

În sistemul cuplului în care reaciprocitatea reactivă primară este pe axa orizontală de

urmărire-distanţare, progresia este în general de la urmărire activă la distanţă spre distanţare

reactivă a urmăritorului şi urmărire reactivă a distanţatorului şi şa chin reciproc sfârşit prin

distanţa fixă întreruptă de întâmplătoare bătălii furtunoase. În astfel de cupluri , relaţiile

extramaritale şi triangulările cu copii sunt comune, conducând la conflict marital care nu

duce nicăieri şi formează copilul simptomatic de mai târziu.

Distanţă Urmărire

Reciprocitatea distanţă-urmărire

Distanţă Distanţă

Distanţarea reactivă din partea urmăritorului

8

Urmărire Respingere

Urmărire reactivă din partea distanţatorului, respingere din partea urmăritorului

Tensiune

Distanţa fixă

Muncă Aventură etc

Apropiere Distanţare

Distanţare conflictuală

Triangulare maritală

Distanţare tăcută

Distanţă apropiere

Copil simptomatic

Triangularea copilului9

Cuplurile în care tranzacţia reactivă primară s-a realizat pe axa verticală a supra şi sub-

funcţionării dezvoltă adesea simptome la unul dintre soţi sau tranzacţii ritualizate în jurul

abuzului de substanţe când stresul loveşte sistemul.

Subfuncţ distanţă suprafuncţ

simptome, alcool etc

Reciprocitatea supra şi sub-funcţională

Sumar

Indivizii părăsesc în mod fizic familiile de origine cu alergii emoţionale şi

dependenţe emoţionale (sub forma de aşteptări sau reactivitate) spre tipuri clare de indivizi

sau relaţii. Când aceste paternuri emoţionale cu părinţii nu sunt renegociate la vârsta adultă şi

sunt doar permise să persiste în spatele unei strangulări, aşteptările şi potenţialul reactiv sunt

mutate în mariaj, în fantasma că soţul „va reuşi să se descurce mai bine”(un nou început în

care nu se vor repeta greşelile părinţilor. Acestea duc la o suprainvestire în relaţia de cuplu,

incluzând aşteptări nerealiste, cenzuri în comunicare şi intensificarea anxietăţii privitoare la

relaţie.

În condiţii de stres (care poate apărea de oriunde în sistemul familiar nuclear-

extins sau în mediul socio-fizic), existând patternuri reciproc reactive (urmărire-distanţare,

supra şi sub-funcţionare, triangulări) acestea se intensifică; apare distorsiunea relaţiilor

(distanţa fixă, strangulări, mreje), blocând şi intensificând procesul emoţional şi creând

disfuncţiuni sistemice (conflict marital, copil simptomatic, soţ simptomatic)

Modelul bowenian al schimbării terapeutice

Având în vedere faptul că modelul bowenian al conflictului marital se

centrează pe disfuncţii în cascadă în familia extinsă, sine şi proces marital se înţelege că

10

modelul de tratament se va baza împiedicarea într-atât cât este posibil a cursului reversibil în

jos.

Raţiunea generală pentru tratamentul marital este, astfel, să tragă procesul

emoţional dintre soţi şi apoi să schimbe accentul de pe nivelul marital (ex. concentrarea pe

celălalt soţ) pe un nivel al sinelui (concentrarea pe propriul comportament şi contribuţie la

problemă). În acest sens, aspectele proceselor de sine apar din afara reactivităţii, procesului

marital proiectiv, ele sunt examinate în afara matricei multigeneraţionale a nivelului

sistemului extins (centrat pe patternurile strangulărilor, mrejelor, triangulărilor, problemeleor

toxice şi a evenimentelor nodale care contribuie la problemă). În ultima fază, este acordată

atenţie egală modalităţilor istorice prin care generaţiile anterioare au creat patternurile

familiale la fel ca şi manifestările curente a acelor patternuri în sistemul familial. În plus,

focusul familial este antrenat şi pe familia nucleară de origine (părinţii şi fraţii soţului) şi pe

sistemul familial extins (bunici, unchi, mătuşi, veri).

Ţinta tratamentului este împărţită similar mariajului, sinelui, familiei şi

nivelului social. La nivel marital, terapeutul lucrează la schimbarea climatului emoţional

(afecte şi comunicare), patternuri de schimbare reactivă reciprocă (urmărire-distanţare, supra

şi sub-funcţionare) şi triangulările cheie (relaţiile extraconjugale şi copilul). La nivelul

sinelui, terapia merge pe creşterea centrării pe sine (proiecţii şi învinovăţire), clarificând şi

punând accentul pe conştiinţa soţului şi confortându-l prin sistemele sale interne (dimensiuni

ale sinelui) şi vid (deşertăciune). La nivelul sistemului familial, terapia îşi propune să

deschidă drumul opţiunilor pentru apropiere (împotriva distanţării şi a strangulărilor),

difuzarea mrejelor emoţionale, punerea în ordine şi neutralizarea triangulărilor

multigeneraţionale şi detoxifierea problemelor tabu). În final, la nivel societal, terapia asistă

soţii să-şi îmbunătăţească reţelele lor sociale personale, să-şi examineze şi poate să-şi

revizuiască opţiunile pentru carieră şi implicarea pentru cauze personale sau politice în afara

triangulărilor maritale.

11

Procesul emoţional multigeneraţional

12