40
9 350 CADRUL DE REFERINÞÃ AL MISIUNILOR PRIVIND EXPERTIZELE CONTABILE NORMA Expertizele contabile sunt mijloace de probã utilizabile în rezolvarea unor cauze care necesitã cunoºtinþe de strictã specia- litate din partea unor persoane care au calitatea de expert con- tabil. Expertizele contabile dispuse din oficiu sau acceptate la cererea pãrþilor în fazele de instrumentare ºi de judecatã ale unor cauze civile ºi/sau comerciale, ataºate sau nu unui proces penal, se numesc expertize contabile judiciare. Toate celelalte expertize contabile sunt extrajudiciare. COMENTARII 1. Expertiza contabilã este o activitate a profesiei contabile ce poate fi efectuatã numai de cãtre persoanele care au dobândit calitatea de expert contabil în condiþiile legii, fiind înscrise, cu viza la zi, în Tabloul experþilor contabili, actualizat anual de cãtre Corpul Experþilor Contabili ºi Contabililor Autorizaþi din România (CECCAR). 2. Expertizele contabile pot fi clasificate: I. Dupã scopul principal în care au fost solicitate, în: a) expertize contabile judiciare, reglementate de: Codul de procedurã civilã; Codul de procedurã penalã; alte legi spe- ciale; b) expertize contabile extrajudiciare – sunt cele efectuate în afara procedurilor reglementate privind rezolvarea unor cauze supuse verdictului justiþiei. Sunt efectuate în afara unui proces justiþiar. Nu au calitatea de mijloc de probã în justiþie, ci, cel mult, de argumente pentru solicitarea de

54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

9

350CADRUL DE REFERINÞÃ AL MISIUNILORPRIVIND EXPERTIZELE CONTABILE

NORMA

Expertizele contabile sunt mijloace de probã utilizabile înrezolvarea unor cauze care necesitã cunoºtinþe de strictã specia-litate din partea unor persoane care au calitatea de expert con-tabil. Expertizele contabile dispuse din oficiu sau acceptate lacererea pãrþilor în fazele de instrumentare ºi de judecatã aleunor cauze civile ºi/sau comerciale, ataºate sau nu unui procespenal, se numesc expertize contabile judiciare. Toate celelalteexpertize contabile sunt extrajudiciare.

COMENTARII

1. Expertiza contabilã este o activitate a profesiei contabile cepoate fi efectuatã numai de cãtre persoanele care au dobândit calitateade expert contabil în condiþiile legii, fiind înscrise, cu viza la zi, înTabloul experþilor contabili, actualizat anual de cãtre Corpul ExperþilorContabili ºi Contabililor Autorizaþi din România (CECCAR).

2. Expertizele contabile pot fi clasificate:I. Dupã scopul principal în care au fost solicitate, în:

a) expertize contabile judiciare, reglementate de: Codul deprocedurã civilã; Codul de procedurã penalã; alte legi spe-ciale;

b) expertize contabile extrajudiciare – sunt cele efectuate înafara procedurilor reglementate privind rezolvarea unorcauze supuse verdictului justiþiei. Sunt efectuate în afaraunui proces justiþiar. Nu au calitatea de mijloc de probãîn justiþie, ci, cel mult, de argumente pentru solicitarea de

Page 2: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

10

cãtre pãrþi a administrãrii probei cu expertiza contabilãjudiciarã sau pentru rezolvarea unor litigii pe cale amia-bilã.

II. Dupã natura principalului(elor) obiectiv(e) la care se referã,în:a) expertize contabile civile dispuse sau acceptate în rezol-

varea litigiilor civile;b) expertize contabile penale dispuse sau acceptate în rezol-

varea unor aspecte civile ataºate litigiilor penale;c) expertize contabile comerciale dispuse sau acceptate în

rezolvarea litigiilor comerciale;d) expertize contabile fiscale dispuse sau acceptate în rezol-

varea litigiilor fiscale;e) alte categorii de expertize contabile judiciare dispuse de

organele în drept sau extrajudiciare solicitate de cãtreclienþi.

III. În funcþie de natura juridicã, expertizele contabile pot fi:– civile;– penale;– extrajudiciare.

3. Anexele nr. 1-3 au caracter orientativ ºi ilustrativ ºi fac parteintegrantã din prezentele norme. Modelele prezentate în aceste anexepot fi adaptate cazuisticii concrete.

Page 3: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

11

351NORME DE COMPORTAMENT PROFESIONALSPECIFICE MISIUNILOR PRIVINDEXPERTIZELE CONTABILE

3511 INDEPENDENÞA EXPERTULUI CONTABIL

NORMA

Expertizele contabile pot fi efectuate numai de cãtre experþiicontabili înscriºi în Tabloul Corpului. Expertul contabil solicitatîn efectuarea unei expertize contabile este obligat sã fie inde-pendent faþã de pãrþile interesate în expertizã, evitând orice si-tuaþie care ar presupune o lipsã de independenþã sau o constrân-gere care ar putea sã-i impieteze integritatea ºi obiectivitatea.

COMENTARII

3511.1. Expertizele contabile efectuate de experþii contabili carenu întrunesc condiþiile pentru a fi înscriºi ca membri ai Corpului cadsub incidenþa sancþiunilor privind exercitarea unei profesii fãrã auto-rizaþie. Dacã un expert contabil implicat într-o astfel de situaþie estesolicitat pentru efectuarea unei expertize contabile, el este obligat sãaducã la cunoºtinþa solicitantului situaþia în care se aflã.

3511.2. Independenþa expertului contabil trebuie sã fie absolutãîn cazul experþilor contabili numiþi din oficiu de cãtre organele îndrept ºi relativã în cazul experþilor contabili recomandaþi de pãrþi sausolicitaþi în efectuarea de expertize contabile extrajudiciare.

3511.3. Independenþa absolutã a expertului contabil numit decãtre organele în drept derivã din obligaþia acestuia de a þine seamade toate cazurile de incompatibilitate, abþinere ºi recuzare prevãzute

Page 4: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

12

de Codul de procedurã civilã ºi alte reglementãri procedurale speciale,care sunt aceleaºi cu cele privind judecãtorii.

3511.4. Independenþa expertului contabil este afectatã grav însituaþiile reglementate de Codul etic naþional al profesioniºtilor con-tabili, Secþiunea 100.25 punctele 5 ºi 6.

3511.5. Experþii contabili care se aflã în situaþiile prevãzute lapunctele 3 ºi 4 de mai sus trebuie sã le aducã, în scris, la cunoºtinþaorganului care i-a numit, imediat dupã numire.

3511.6. Expertul contabil, la primirea oricãrei lucrãri de exper-tizã, va face un examen de independenþã ºi va completa o „Declaraþiede independenþã” care va însoþi lucrarea depusã pentru auditul decalitate la Corp.

3511.7. Toate comentariile privind norma generalã de bazã suntºi rãmân pertinente.

Page 5: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

13

3512 COMPETENÞA EXPERTULUI CONTABIL

NORMA

Calitatea de expert contabil abilitat sã efectueze expertizecontabile este reglementatã. Competenþa presupune deþinereade cãtre expertul contabil a cunoºtinþelor necesare domeniuluila care se referã expertiza contabilã.

El trebuie sã se supunã regulilor Corpului privind formareacontinuã, actualizarea ºi testarea permanentã a cunoºtinþelor pecare le posedã.

COMENTARII

3512.1. Expertiza contabilã are drept suport documentele pri-mare ºi înregistrarea evenimentelor ºi tranzacþiilor în contabilitate.Ca urmare, expertul contabil solicitat în efectuarea expertizelor con-tabile trebuie sã posede cunoºtinþe solide ºi actualizate în domeniuleconomic, în general, ºi mai ales în domeniul financiar-contabil. A-ceste cunoºtinþe trebuie probate cu calitatea de expert contabil mem-bru al Corpului, înscris în listele pe domenii publicate, care se supuneregulilor stabilite de Corp cu privire la pregãtirea individualã continuãºi la testarea cunoºtinþelor acumulate.

3512.2. Toate comentariile privind norma generalã de bazã suntºi rãmân pertinente.

Page 6: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

14

3513 CALITATEA EXPERTIZELOR CONTABILE

NORMA

Expertul contabil trebuie sã efectueze expertizele contabilepentru care a fost solicitat ºi pe care le-a acceptat cu conºtiin-ciozitate, devotament, corectitudine ºi imparþialitate; pentruasigurarea în interes public cã aceste cerinþe sunt îndeplinite,expertizele contabile sunt supuse auditului de calitate potrivitreglementãrilor Corpului. Expertizele contabile trebuie sã fieutile celor care le-au solicitat.

COMENTARII

3513.1. Expertizele contabile constituie mijloace de probã ºtiin-þificã. În elaborarea lor, expertul contabil trebuie sã foloseascã metodespecifice ºtiinþei contabilitãþii. Concluziile expertului contabil trebuiesã fie fundamentate numai pe documente care atestã evenimente ºitranzacþii care fac sau trebuie sã facã obiectul recunoaºterilor, evaluã-rilor, clasificãrilor ºi prezentãrilor contabile.

3513.2. În expertizele contabile judiciare, expertul contabil esteun terþ în proces, care prin calitatea lui procesualã contribuie la stabi-lirea adevãrului de cãtre organele de drept. Raportul de expertizã con-tabilã judiciarã are caracter de probã ºtiinþificã care trebuie sã prezinteun înalt grad al indicelui contributiv la soluþionarea cauzei în care afost dispus.

Nedocumentarea ºi nefundamentarea ºtiinþificã a rapoartelor deexpertizã contabilã judiciarã pot fi ºi sunt, adesea, sancþionate de orga-nele de drept care le-au dispus cu înlocuirea expertului contabil ºidispunerea unei noi expertize contabile. Dacã în aceeaºi cauzã s-a

Page 7: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

15

dispus o nouã expertizã contabilã care ajunge la concluzii diferitefaþã de prima din cauza utilizãrii altor criterii ºi metode de investigaþie,organul în drept care le-a dispus are posibilitatea de a se opri la aceeape care o considerã mai fundamentatã sub aspect ºtiinþific, respectivde mai bunã calitate.

3513.3. Nici expertizele contabile extrajudiciare nu trebuie sãfacã rabat din punct de vedere al calitãþii. Independenþa ºi competenþaprofesionalã a expertului contabil trebuie sã asigure o documentare ºio fundamentare ºtiinþificã ºi expertizelor contabile extrajudiciare.

3513.4. Expertizele contabile sunt supuse auditului de calitatepotrivit Regulamentului privind auditul de calitate al serviciilorcontabile prestate de membrii Corpului.

3513.5. Toate comentariile privind norma generalã de bazã suntºi rãmân pertinente.

Page 8: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

16

3514SECRETUL PROFESIONAL ªICONFIDENÞIALITATEA EXPERTULUICONTABIL

NORMA

Expertul contabil trebuie sã respecte secretul ºi caracterulconfidenþial al informaþiilor la care a avut acces ºi de care a luatcunoºtinþã cu ocazia efectuãrii expertizelor contabile, trebuindsã se abþinã de la divulgarea lor cãtre terþi, cu excepþia cazurilorîn care a fost autorizat expres în acest scop sau dacã are obligaþialegalã sau profesionalã sã facã o astfel de divulgare.

COMENTARII

3514.1. Expertul contabil numit din oficiu sau la recomandareaunei pãrþi nu trebuie sã prezinte mai mult decât se cere. El trebuie sãinvoce în raportul sãu de expertizã contabilã judiciarã numai aceleevenimente ºi tranzacþii probate cu documente justificative ºi/sauevidenþieri contabile care au o legãturã cauzalã cu obiectivul (între-barea) care i-a fost fixat(ã) de organul în drept care a dispus expertizacontabilã judiciarã.

3514.2. Expertul contabil numit din oficiu sau la recomandareaunei pãrþi într-o cauzã justiþiarã trebuie sã se abþinã de la divulgareaconþinutului raportului de expertizã contabilã judiciarã ºi a concluziilorsale direct pãrþilor implicate în actul justiþiar. Expertul contabil trebuiesã depunã raportul sãu, auditat calitativ, la organul în drept care adispus expertiza contabilã judiciarã, de unde cei interesaþi îl potconsulta în condiþiile legii.

Page 9: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

17

3514.3. Expertul contabil numit din oficiu sau la cererea uneipãrþi într-o cauzã justiþiarã trebuie sã se abþinã de la contactarea pãr-þilor implicate în actul justiþiar, în afara procedurilor prevãzute delege. Astfel, în cazul proceselor civile, dacã este nevoie de o lucrarela faþa locului, aceasta nu poate fi fãcutã decât dupã citarea pãrþilorcu confirmare de primire, arãtându-li-se zilele ºi orele când încep ºise continuã lucrãrile expertizei contabile. În procesele penale expertulcontabil poate lua legãtura cu inculpaþii numai cu încuviinþarea ºi încondiþiile stabilite de organul de urmãrire penalã sau de instanþa dejudecatã. În toate cazurile, informaþiile ºi explicaþiile primite deexpertul contabil în contactele sale cu pãrþile implicate în actul justiþiartrebuie sã rãmânã confidenþiale.

3514.4. Toate comentariile privind norma generalã de bazã suntºi rãmân pertinente.

Page 10: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

18

3515 ACCEPTAREA EXPERTIZELOR CONTABILE

NORMA

Solicitãrile adresate experþilor contabili privind efectuareade expertize contabile nu pot fi refuzate decât dacã existã motivetemeinice.

Totuºi, expertul contabil, înainte de a accepta efectuarea uneiexpertize contabile, trebuie sã-ºi analizeze posibilitatea de a-ºiîndeplini misiunea þinând seama în special de regulile de inde-pendenþã ºi competenþã.

COMENTARII

3515.1. Misiunea privind efectuarea unei expertize contabilenu poate fi refuzatã pe motive etnice, religioase, politice sau de altãnaturã. Aceasta, deoarece expertiza contabilã este un act de probãºtiinþificã.

3515.2. Calitatea de expert contabil este incompatibilã cu ceade martor în aceeaºi cauzã, calitatea de martor având întâietate. Ex-pertul contabil se aflã în incompatibilitate dacã existã împrejurãri dincare rezultã cã este interesat sub orice formã el, soþul (soþia) sau vreorudã apropiatã în soluþionarea cauzei într-un anumit mod care l-ardetermina pe expertul contabil sã fie subiectiv.

3515.3. Pot fi asimilate cu „împrejurãri din care rezultã cã esteinteresat sub orice formã” urmãtoarele situaþii în care s-ar putea gãsiexpertul contabil:

(i) Dacã, în calitate de organ de control, colaborator sau con-silier al uneia dintre pãrþile în proces, s-a pronunþat asupra

Page 11: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

19

unor aspecte ori a luat parte la întocmirea actelor primare,a evidenþelor tehnico-operative sau la elaborarea situaþiilorfinanciare care fac obiectul dosarului supus judecãþii;

(ii) Dacã, în calitate de expert contabil, ºi-a exprimat o primãopinie în aceeaºi cauzã supusã judecãþii, deoarece pri-meazã prezumþia cã ar fi interesat în susþinerea primeisoluþii. În particular, expertul contabil care a efectuat oexpertizã extrajudiciarã la cererea unei pãrþi în proces seaflã în incompatibilitate cu calitatea de expert numit dinoficiu. Dacã îndeplineºte condiþiile de independenþã ºide competenþã, poate accepta calitatea de expert contabilrecomandat de parte.

3515.4. Înainte de a accepta sau imediat dupã numire expertulcontabil are obligaþia sã comunice organului care l-a numit, în scris,situaþiile de mai sus, precum ºi cele prezentate în normele 3511 ºi 3512.

3515.5. Toate comentariile privind norma generalã de bazã suntºi rãmân pertinente.

Page 12: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

20

3516RESPONSABILITATEA EFECTUÃRIIEXPERTIZELOR CONTABILE

NORMA

Expertizele contabile trebuie efectuate în mod responsabil.Responsabilitatea expertizelor contabile judiciare este întãritãprin jurãmânt, iar a celor extrajudiciare, prin contract.

COMENTARII

3516.1. Responsabilitatea efectuãrii expertizei contabile judi-ciare este întãritã de depunerea unui jurãmânt adecvat confesiuniireligioase a expertului(þilor) contabil(i), dupã cum urmeazã:

(i) Expertul(þii) contabil(i) de confesiune religioasã creºtinãva (vor) depune, cu mâna pe cruce sau pe Biblie, jurãmân-tul: Jur cã voi spune adevãrul ºi cã nu voi ascunde nimicdin ceea ce ºtiu. Aºa sã-mi ajute Dumnezeu.

(ii) Expertul(þii) contabil(i) fãrã confesiune religioasã va (vor)depune jurãmântul: Jur pe onoare ºi pe conºtiinþã cã voispune adevãrul ºi cã nu voi ascunde nimic din ceea ceºtiu.

(iii) Expertul(þii) contabil(i) care din motive de conºtiinþã sauconfesiune religioasã nu depune (depun) jurãmânt va (vor)rosti formula: Mã oblig sã spun adevãrul ºi sã nu ascundnimic din ceea ce ºtiu.

3516.2. Toate dispoziþiile procedurale cu privire la citarea, adu-cerea cu mandat ºi sancþionarea martorilor care lipsesc de la judecatãsunt aplicabile ºi expertului(þilor) contabil(i) numit(þi) pentru efectua-rea expertizelor contabile judiciare. Dacã expertul(þii) contabil(i)numit(þi) pentru efectuarea expertizelor contabile judiciare nu se înfã-

Page 13: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

21

þiºeazã la citarea organelor în drept care l-a (i-a) numit, acestea suntabilitate sã dispunã înlocuirea lui (lor).

3516.3. Responsabilitatea efectuãrii expertizelor contabile extra-judiciare trebuie sã rezulte din contractul încheiat între expertul(þii)contabil(i) ºi client.

Page 14: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

22

352 NORME DE LUCRU SPECIFICE MISIUNILORPRIVIND EXPERTIZELE CONTABILE

3521DISPUNEREA EXPERTIZELOR CONTABILEJUDICIARE ªI NUMIREA EXPERÞILORCONTABILI

NORMA

Expertizele contabile judiciare pot fi dispuse numai de cãtreorganele îndreptãþite de lege pentru administrarea probei cuexpertiza.

Numirea expertului sau experþilor contabili, atât din oficiu,cât ºi recomandaþi de pãrþile în proces, se poate face numai deorganul în drept sã dispunã administrarea probei cu expertizacontabilã.

COMENTARII

3521.1. Sediul general al materiei de drept privind administrareadovezilor cu expertiza contabilã este Codul de procedurã civilã.Existând un Corp de experþi contabili, încredinþarea misiunilor privindefectuarea expertizelor contabile judiciare se poate face numaiacestora, respectându-se normele de comportament profesionalspecifice misiunilor privind expertizele contabile.

3521.2. Instanþele de drept civil, atunci când considerã necesarsã cunoascã pãrerea unor experþi contabili, pot numi, la cererea pãrþilorsau din oficiu, unul sau trei experþi contabili prin Încheiere de ºedinþã,care trebuie sã cuprindã:

(i) numele expertului contabil sau experþilor contabili nu-mit(þi) din oficiu sau la cererea pãrþilor în proces;

Page 15: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

23

(ii) obiectivele (întrebãrile, punctele) la care expertul contabilsau experþii contabili numit(þi) trebuie sã rãspundã. Obiec-tivele expertizei contabile trebuie sã fie formulate de in-stanþã concis, fãrã echivoc ºi fãrã a se solicita expertuluicontabil sau experþilor contabili numit(þi) sã se pronunþeasupra încadrãrilor legale ale faptelor supuse judecãþii;

(iii) termenul în care trebuie sã se efectueze expertiza conta-bilã, þinându-se seama de faptul cã raportul de expertizãcontabilã trebuie depus la instanþa care a dispus-o cu cincizile înainte de termenul de judecatã. Dacã termenul iniþialfixat de instanþã pentru depunerea expertizei contabilejudiciare este considerat de cãtre expertul contabil sauexperþii contabili numit(þi) ca fiind inadecvat (prea scurt),el (ei) este (sunt) îndreptãþit(þi) sã solicite instanþei untermen adecvat, minim necesar pentru efectuarea uneiexpertize contabile judiciare de calitate;

(iv) plata expertului contabil sau experþilor contabili numit(þi),care trebuie sã fie remuneratorie. Dacã expertul contabilsau experþii contabili numit(þi) pentru efectuarea experti-zei contabile judiciare considerã onorariul stabilit de in-stanþã neremuneratoriu, el (ei) este (sunt) îndreptãþit(þi)sã solicite instanþei mãrirea acestuia.

3521.3. În cazul lipsei de solicitudine a instanþei cu privire lacererile expertului contabil sau experþilor contabili numit(þi) referitoarela subpunctele (ii), (iii), (iv), el (ei) este (sunt) îndreptãþit(þi) sã refuzeefectuarea expertizei contabile judiciare. Acest refuz este o problemãde raþionament profesional a expertului contabil sau experþilor conta-bili numit(þi).

3521.4. Expertizele contabile judiciare pot fi dispuse ºi în cauzepenale, în conformitate cu prevederile Codului de procedurã penalã.În astfel de cauze, organul de urmãrire penalã sau instanþa de judecatãcare a dispus efectuarea unei expertize contabile fixeazã un termen la

Page 16: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

24

care sunt chemate pãrþile, precum ºi expertul contabil, aducându-li-sela cunoºtinþã întrebãrile la care trebuie sã rãspundã expertul contabilºi precizându-li-se cã au dreptul sã facã observaþii cu privire la întrebãriºi cã pot cere modificarea sau completarea lor. Totodatã, pãrþile suntîncunoºtinþate cã au dreptul sã cearã numirea ºi a câte unui expert reco-mandat de fiecare dintre ele, care sã participe la efectuarea expertizei.Procedural, dispunerea expertizei contabile judiciare în cauze penalese face prin ordonanþã emisã de organul de urmãrire penalã, care tre-buie sã conþinã aceleaºi elemente ca ºi Încheierea de ºedinþã pentrunumirea experþilor contabili în cauze civile. (Comentariul la Normanr. 3521.2 este ºi rãmâne pertinent.)

3521.5. Când efectuarea expertizelor contabile judiciare estesupusã altor reglementãri procedurale speciale, experþii contabili nu-miþi din oficiu sau recomandaþi de pãrþile în proces trebuie sã se con-formeze reglementãrilor procedurale respective privind dispunereaexpertizelor contabile judiciare ºi numirea experþilor contabili.

Page 17: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

25

3522CONTRACTAREA ªI PROGRAMAREAEXPERTIZELOR CONTABILE

NORMA

Efectuarea expertizelor contabile se face pe bazã de contract.Expertizele contabile contractate trebuie programate. Programulde lucru trebuie sã cuprindã natura, calendarul ºi întinderea lu-crãrilor necesare pentru îndeplinirea misiunii privind experti-zele contabile contractate.

COMENTARII

3522.1. Experþii care vor cere sau vor primi mai mult decâtplata statornicitã se vor pedepsi pentru luare de mitã (art. 213 alin. 1,Codul de procedurã civilã). Este „leit-motivul” pentru care expertizelecontabile, indiferent de natura lor (judiciarã sau extrajudiciarã), trebuiecontractate, unul dintre elementele fundamentale ale contractului fiindmãrimea onorariului.

3522.2. Încheierile de ºedinþã (în dosarele civile) ºi ordonanþeleorganelor de urmãrire ºi cercetare penalã (în dosarele penale),acceptate de experþii contabili numiþi din oficiu sau la recomandareapãrþilor, þin loc de contract pentru efectuarea expertizelor contabilejudiciare.

3522.3. Dacã în timpul efectuãrii expertizelor contabile intervinelemente noi privind volumul ºi întinderea lucrãrilor, care nu au fostavute în vedere la acceptarea contractului iniþial, experþii contabilisunt îndreptãþiþi sã cearã majorarea onorariului iniþial.

Page 18: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

26

În cazul expertizelor contabile judiciare majorarea onorariuluise face de cãtre organul în drept care a dispus efectuarea expertizei.

În cazul expertizelor contabile extrajudiciare majorarea onora-riului se face prin act adiþional la contractul iniþial.

3522.4. Expertizele contabile trebuie efectuate ºi depuse bene-ficiarului la termenele convenite ºi acceptate prin contract. Pentruîncadrarea în aceste termene este necesar sã se elaboreze un programde lucru în care sã se precizeze, alãturi de obiectivele expertizei con-tabile, un calendar ºi un buget de ore pe fiecare capitol, subdiviziunesau componentã în parte. Dacã este necesar, programul de lucru poatefi modificat în timpul realizãrii expertizelor contabile.

Page 19: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

27

3523DELEGAREA ªI SUPRAVEGHEREALUCRÃRILOR PRIVIND EXPERTIZELECONTABILE

NORMA

Efectuarea lucrãrilor privind expertizele contabile judiciarenu poate fi delegatã de cãtre experþii contabili numiþi din oficiusau la recomandarea pãrþilor asistenþilor sau colaboratorilor lor.În cazul expertizelor contabile extrajudiciare, expertul contabilpoate delega executarea unor lucrãri asistenþilor sau colaborato-rilor sãi, pãstrându-ºi rãspunderea finalã asupra conþinutului ºiconcluziilor raportului de expertizã contabilã extrajudiciarã.

COMENTARII

3523.1. În cazul expertizelor contabile judiciare, experþii con-tabili numiþi din oficiu sau la recomandarea pãrþilor nu pot delegaefectuarea lucrãrilor deoarece au fost nominalizaþi de cãtre un organîn drept sã dispunã proba cu expertiza contabilã, printr-un act proce-dural (Încheiere de ºedinþã sau ordonanþã), ºi prin urmare trebuie sãîºi îndeplineascã personal ºi integral mandatul.

3523.2. Cerinþa de la Comentariul nr. 3523.1 nu existã în cazulîn care organul în drept a nominalizat o persoanã juridicã pentru efec-tuarea expertizei printr-un expert contabil reprezentant, ºi nici în cazulexpertizelor contabile extrajudiciare, care de regulã sunt comandateºi contractate cu cabinete sau societãþi de expertizã contabilã. Contrac-tele încheiate în acest scop pot include chiar clauze cu privire la lucrã-rile care trebuie executate ºi persoanele cãrora le vor fi delegate spreexecutare. Rãspunderea finalã însã, în ce priveºte conþinutul ºi

Page 20: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

28

calitatea raportului de expertizã contabilã, revine integral expertuluicontabil care a contractat misiunea sau a reprezentat societatea deexpertizã contabilã. În astfel de cazuri, Norma de lucru nr. 123DELEGAREA ªI SUPRAVEGHEREA LUCRÃRILOR, în conþi-nutul ºi comentariile ei, trebuie respectatã.

Page 21: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

29

3524 DOCUMENTAREA LUCRÃRILOR PRIVINDEXPERTIZELE CONTABILE

NORMA

Documentarea lucrãrilor privind expertizele contabile are uncaracter particular ºi se limiteazã strict la ceea ce este necesarpentru a rãspunde la obiectivele (întrebãrile, punctele) fixateexpertului(þilor) contabil(i) de cãtre organul în drept sã dispunãexpertiza contabilã judiciarã, prin Încheiere de ºedinþã (în do-sarele civile) sau ordonanþã a organului de urmãrire ºi cercetarepenalã (în dosarele penale), sau la obiectivele contractului pri-vind expertiza extrajudiciarã.

COMENTARII

3524.1. În vederea întocmirii raportului de expertizã contabilã,expertul contabil trebuie sã studieze materialul documentar adecvat.Studierea materialului documentar adecvat constituie premisa ºi con-diþia necesare întocmirii unui raport de expertizã contabilã temeinicfundamentat, bazat pe documente justificative ºi evidenþieri contabile,ºi nu pe prezumþii, declaraþii ale pãrþilor ºi/sau ale martorilor.

3524.2. Dacã obiectivele (întrebãrile, punctele) la care trebuiesã rãspundã expertiza contabilã vizeazã constatãrile consemnate înacte de control fiscal, gestionar sau de altã naturã, efectuate de organeabilitate, expertul contabil trebuie sã studieze actele de control celpuþin sub aspectele conþinutului ºi întinderii controlului, precum ºi almodului de stabilire a rãspunderilor persoanelor implicate. În cazulîn care s-au întocmit mai multe acte de control în aceeaºi cauzã, ajun-gându-se la concluzii diferite, expertul contabil trebuie sã studiezefiecare act de control în parte, arãtând fundamentat cauzele care aucondus la concluzii diferite ºi poziþia sa faþã de aceste concluzii.

Page 22: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

30

3524.3. În demersul sãu, expertul contabil care a ajuns laconcluzii fundamentate diferite faþã de organul de control este abilitatsã ia contact cu acesta pentru a-ºi elucida toate aspectele pe care leimplicã efectuarea unei expertize contabile de calitate. Contactul ºiconsultarea organului de control nu îl obligã pe expertul contabil sãajungã la un punct de vedere comun, ci doar la motivarea opiniilordiferite, care trebuie inseratã în raportul de expertizã contabilã.

3524.4. Orientativ, materialul documentar pe care trebuie sã îlstudieze expertul contabil în cazul expertizelor judiciare se compunedin:

(i) dosarul cauzei în care s-a dispus o expertizã judiciarã;(ii) documentele justificative ºi registrele contabile aflate în

pãstrarea pãrþilor implicate în procesul justiþiar sau în arhi-vele terþelor persoane care au vreo legãturã cu obiectiveleexpertizate;

(iii) procesele-verbale întocmite de organele de control abili-tate, aflate atât în posesia acestora, cât ºi în posesia persoa-nelor juridice ºi/sau fizice controlate care au vreo legãturãcu obiectivele expertizate.

Particularizat, în cazul expertizelor contabile dispuse în dosarelepenale, expertul contabil are dreptul sã ia cunoºtinþã de conþinutuldosarului penal numai cu încuviinþarea organului de urmãrire penalãsau a instanþei de judecatã cãrora expertul contabil este abilitat sã lecearã lãmuriri în legãturã cu faptele sau împrejurãrile cauzei.

3524.5. Pentru o mai temeinicã înþelegere a evenimentelor ºi atranzacþiilor supuse expertizãrii, expertul contabil este abilitat sã cearã,iar pãrþile interesate în expertizã sã dea, explicaþii suplimentare. Acesteexplicaþii nu trebuie date în scris ºi nu constituie material documentarpentru expertizele contabile. Expertul contabil trebuie sã aibã în vedereexplicaþiile pãrþilor, dar trebuie sã le analizeze în raport cu actele justifi-cative ºi contabile expertizate, menþionând în raportul de expertizãcontabilã concordanþa sau neconcordanþa dintre explicaþiile pãrþilorºi actele examinate.

Page 23: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

31

Particularizat, în cazul expertizelor contabile dispuse în dosarelepenale, pãrþile implicate pot da explicaþiile necesare expertului contabilnumai cu încuviinþarea ºi în condiþiile stabilite de organul de urmãrirepenalã sau de instanþa de judecatã.

3524.6. Materialul documentar examinat de expertul contabilnu poate fi ridicat de cãtre expertul contabil de la pãrþile care îl au înpãstrare.

3524.7. Dosarul de lucru al expertului contabil, în ceea ce pri-veºte documentarea expertizelor contabile, trebuie sã cuprindã, dupãcaz:

(i) Încheierea de ºedinþã (în cauze civile), ordonanþa orga-nului de urmãrire ºi cercetare penalã (în cauze penale)sau contractul privind efectuarea expertizelor contabileextrajudiciare;

(ii) Raportul de expertizã contabilã – exemplarul expertuluicontabil care justificã îndeplinirea misiunii;

(iii) Eventuala corespondenþã, rãspunsurile la întrebãri supli-mentare sau suplimentele de expertizã contabilã solicitatede organele în drept care au dispus efectuarea expertizeicontabile;

(iv) Eventualele note personale ale expertului contabil redac-tate în timpul efectuãrii expertizei contabile, cum ar finote scrise în urma unor interviuri sau declaraþii verbale,necesare fie redactãrii raportului de expertizã contabilã,fie urmãririi bugetului de timp ºi decontãrii lucrãrilor deexpertizã contabilã cu beneficiarii acestora.

3524.8. Comentariile de la Norma generalã de lucru nr. 125DOCUMENTAREA LUCRÃRILOR sunt ºi rãmân pertinente într-ointerpretare adecvatã.

Page 24: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

32

353NORME DE RAPORT SPECIFICEEXPERTIZELOR CONTABILE

3531REDACTAREA RAPORTULUI DE EXPERTIZÃCONTABILÃ

NORMA

Lucrãrile ºi concluziile expertizei contabile se consemneazãîntr-un raport scris care trebuie sã cuprindã cel puþin trei capitole:Capitolul I INTRODUCERE, Capitolul II DESFêURAREAEXPERTIZEI CONTABILE ºi Capitolul III CONCLUZII.

Structura celor 3 capitole obligatorii trebuie respectatã.Când au fost numiþi sau angajaþi mai mulþi experþi contabili

în aceeaºi cauzã se întocmeºte un singur raport de expertizãcontabilã. Dacã sunt deosebiri de pãreri între experþi, opiniileseparate trebuie consemnate în cuprinsul raportului de expertizãcontabilã sau într-o anexã a acestuia.

COMENTARII

3531.1. Capitolul I INTRODUCERE al raportului de expertizãcontabilã trebuie sã cuprindã cel puþin urmãtoarele paragrafe:

a) Paragraful de identificare a expertului(þilor) contabil(i)nominalizat(þi) pentru efectuarea expertizei contabile, caretrebuie sã cuprindã informaþii cu privire la: numele ºi pre-numele expertului(þilor), domiciliul acestuia (acestora),numãrul carnetului de expert contabil ºi poziþia din Ta-bloul experþilor contabili;

b) Paragraful de identificare a organului care a dispus efec-tuarea expertizei contabile judiciare sau a clientului carea solicitat efectuarea expertizei contabile extrajudiciare.În acest paragraf se menþioneazã:

Page 25: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

33

– în cazul expertizelor contabile judiciare: actul care astat la baza numirii expertului(þilor), respectiv Înche-iere de ºedinþã (în cazurile civile) sau ordonanþã a or-ganelor de urmãrire penalã (în cazurile penale), cumenþionarea datei acestuia, denumirea ºi calitatea pro-cesualã a pãrþilor, domiciliul sau sediul social al aces-tora, numãrul ºi anul dosarului ºi natura acestuia (civilsau penal);

– în cazul expertizelor contabile extrajudiciare: denu-mirea clientului, domiciliul sau sediul social al aces-tuia, numãrul ºi data contractului în baza cãruia se efec-tueazã expertiza contabilã solicitatã;

c) Paragraful privind identificarea împrejurãrilor ºi circum-stanþelor în care a luat naºtere litigiul în care s-a dispusefectuarea expertizei contabile judiciare sau contextul încare a fost contractatã expertiza contabilã extrajudiciarã;

d) Paragraful privind identificarea obiectivului(elor) exper-tizei contabile judiciare, formularea obiectivului(elor) ex-pertizei contabile. În cazul expertizelor contabile judi-ciare formularea obiectivului(lor) expertizei contabile sepreia „ad-literam” din formularea acestuia (acestora) înÎncheierea de ºedinþã (în cauze civile), respectiv în ordo-nanþa organelor de urmãrire ºi cercetare penalã (în cauzepenale). În cazul expertizelor contabile extrajudiciare for-mularea obiectivului(elor) acestora trebuie sã fie cea dincontract;

e) Paragraful privind identificarea datei sau perioadei ºi alocului în care s-a efectuat expertiza contabilã. În cazulexpertizelor contabile dispuse de organele în drept, încauze civile, data ºi locul începerii lucrãrilor expertizeicontabile trebuie documentate prin citarea pãrþilor prinscrisoare cu aviz de primire;

f) Paragraful privind identificarea materialului documentarcare are o legãturã cauzalã cu obiectivul(ele) expertizei

Page 26: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

34

contabile ºi care a stat la baza întocmirii raportului deexpertizã contabilã. Materialul documentar nominalizatîn acest paragraf trebuie sã fie strict adecvat necesitãþilorde documentare a obiectivelor expertizei contabile judi-ciare sau extrajudiciare;

g) Paragraful privind identificarea datei sau perioadei în cares-a redactat raportul de expertizã contabilã, cu menþiona-rea expresã dacã s-au mai efectuat sau nu alte expertizecontabile având acelaºi (aceleaºi) obiectiv(e). De aseme-nea, în acest paragraf trebuie menþionat dacã s-au folositlucrãrile altor experþi (contabili, tehnici etc.), problemeleridicate de pãrþile interesate în expertizã ºi explicaþiiledate de acestea în timpul efectuãrii expertizei;

h) Paragraful privind identificarea datei iniþiale pânã la careraportul de expertizã contabilã trebuia depus la beneficiarºi indicarea eventualelor perioade de prelungire faþã determenul iniþial.

3531.2. Capitolul II DESFêURAREA EXPERTIZEI CON-TABILE al raportului de expertizã contabilã trebuie sã conþinã câteun paragraf distinct pentru fiecare obiectiv (întrebare) al (a) expertizeicontabile care sã cuprindã o descriere amãnunþitã a operaþiilor efec-tuate de expertul contabil cu privire la structura materialului docu-mentar, actele ºi faptele analizate, locul producerii evenimentelor ºitranzacþiilor, sursele de informaþii utilizate, dacã pãrþile interesate înexpertiza contabilã au fãcut obiecþii sau au dat explicaþii pe care ex-pertul contabil le-a luat sau nu în considerare în formularea concluziilorsale. În fiecare astfel de paragraf trebuie prezentate ansamblul cal-culelor ºi interpretarea rezultatelor acestora. Dar, dacã aceste prezentãriar îngreuna înþelegerea expunerii de cãtre beneficiarul raportului deexpertizã contabilã, este recomandabil ca ansamblul calculelor sã sefacã în anexe la raportul de expertizã contabilã, iar în textul expertizeicontabile sã se prezinte doar rezultatele calculelor ºi interpretarea aces-tora.

Page 27: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

35

3531.3. Fiecare paragraf din Capitolul II DESFêURAREAEXPERTIZEI CONTABILE trebuie sã se încheie cu concluzia (rãs-punsul) expertului contabil, care trebuie sã fie precis(ã), concis(ã),fãrã echivoc, redactat(ã) într-o manierã analiticã, ordonatã ºi sistema-tizatã, fãrã a face aprecieri asupra calitãþii documentelor justificative,a reprezentãrilor (înregistrãrilor) contabile, a expertizelor ºi actelorde control (de orice fel) anterioare, ºi nici asupra încadrãrilor legale.Aceasta, deoarece expertul contabil analizeazã evenimente ºitranzacþii, ºi nu încadrarea judiciarã a acestora. În cazuri deosebite,în care expertul contabil, în exercitarea misiunii sale, se confruntã cuacte ºi documente care nu întrunesc condiþiile legale, care exprimãsituaþii nereale sau care sunt suspecte, el nu trebuie sã le ia înconsiderare în stabilirea rezultatelor concluziilor (rãspunsurilor) salela obiectivul(ele) fixat(e) expertizei contabile, dar trebuie sãmenþioneze aceasta în raportul de expertizã contabilã.

3531.4. Dacã raportul de expertizã contabilã este întocmit demai mulþi experþi care au opinii diferite, într-un paragraf al Capito-lului II DESFêURAREA EXPERTIZEI CONTABILE fiecare ex-pert contabil trebuie sã-ºi motiveze detaliat ºi documentat opinia pecare o susþine. De regulã, în expertizele judiciare trebuie motivatãseparat opinia expertului recomandat de parte în raport cu opinia exper-tului numit din oficiu.

3531.5. Capitolul III CONCLUZII al raportului de expertizãcontabilã trebuie sã conþinã câte un paragraf distinct cu concluzia(rãspunsul) la fiecare obiectiv (întrebare) al (a) expertizei contabilepreluat(ã) în maniera în care a fost formulat(ã) în Capitolul II DES-FêURAREA EXPERTIZEI CONTABILE.

3531.6. Raportul de expertizã contabilã întocmit în structuraprezentatã la pct. 3531.1-3531.5 este un raport de expertizã contabilãobiºnuit, necalificat. Un astfel de raport de expertizã contabilã nupoate conþine concluzii (rãspunsuri) alternative la obiectivul(ele) fi-xat(e) expertului contabil.

Page 28: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

36

3531.7. Dacã expertul contabil, în promovarea raþionamentuluisãu profesional, considerã necesar sã-ºi exprime pãrerea asupra obiec-tivului(elor) expertizei contabile, asupra faptului dacã întrebãrile carei-au fost fixate sunt suficiente sau nu în clarificarea obiectivului(elor)expertizei sau cu privire la alte aspecte asupra cãrora doreºte sã reþinãatenþia beneficiarului expertizei, poate face acest lucru fie:

a) în finalul Capitolului III CONCLUZII, dupã paragraful cu-prinzând rãspunsul la obiectivul(ele) expertizei contabile; fie

b) într-un capitol distinct, Capitolul IV, intitulat CONSIDE-RAÞII PERSONALE ALE EXPERTULUI(ÞILOR) CON-TABIL(I).

3531.8. În prezentarea consideraþiilor sale (lor) personale, înraportul de expertizã contabilã, expertul(þii) contabil(i) trebuie sã seconformeze normelor de eticã ºi deontologie ale profesiei contabile,în special celor privind confidenþialitatea. Conþinutul ºi întindereaconsideraþiilor personale într-un raport de expertizã contabilã þin deraþionamentul profesional al expertului(þilor) contabil(i). Aceste consi-deraþii trebuie limitate la strictul necesar sau impus de lege în cazulexpertizelor contabile judiciare ºi pot fi mai extinse (cuprinzãtoare)în cazul expertizelor contabile extrajudiciare.

3531.9. Raportul de expertizã contabilã care cuprinde conside-raþii personale ale expertului(þilor) contabil(i) este calificat drept raportde expertizã contabilã cu observaþii.

3531.10. În cazuri cu totul deosebite, expertul(þii) contabil(i)se poate (pot) afla în imposibilitatea întocmirii unui raport de expertizãcontabilã din cauza inexistenþei documentelor justificative ºi/sau evi-denþelor contabile care sã ateste evenimentele ºi tranzacþiile supuseexpertizãrii. În astfel de cazuri se va întocmi un RAPORT DE IMPO-SIBILITATE A EFECTUÃRII EXPERTIZEI CONTABILE, care vaavea aceeaºi structurã ca un raport de expertizã contabilã obiºnuit(necalificat), dar care în Capitolul II DESFêURAREA EXPERTI-

Page 29: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

37

ZEI CONTABILE ºi Capitolul III CONCLUZII va prezenta justificatºi fundamentat cauzele care conduc la imposibilitatea efectuãrii ex-pertizei contabile comandate de beneficiarul acestuia.

3531.11. Anexele la raportul de expertizã contabilã, indiferentde tipul acestuia (obiºnuit, cu observaþii sau cu imposibilitatea efec-tuãrii expertizei contabile), fac parte integrantã din raportul de exper-tizã contabilã ºi se întocmesc de cãtre expertul(þii) contabil(i) cu scopulde a susþine o constatare din cuprinsul raportului de expertizã contabilã.Anexele la raportul de expertizã contabilã trebuie întocmite atunci ºinumai atunci când existã necesitatea de documentare a unei constatãridin raportul de expertizã contabilã, ele având menirea sã degrevezeconþinutul raportului de expertizã contabilã de prezentãri prea detaliate,cifre multiple sau alte elemente de naturã similarã. Nu pot constituianexe la raportul de expertizã contabilã documentele justificative sauregistrele contabile originale sau reproduse prin tehnici de multiplicare.Anexele raportului de expertizã contabilã sunt un produs al munciiexpertului(þilor) contabil(i).

Page 30: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

38

3532SEMNAREA ªI DEPUNEREA RAPORTULUI DEEXPERTIZÃ CONTABILÃ

NORMA

Raportul de expertizã contabilã se parafeazã ºi se semneazãfilã de filã, inclusiv anexele.

Raportul de expertizã contabilã se depune la beneficiarul a-cestuia în termenul legal sau contractual.

COMENTARII

3532.1. Pentru a evita orice disputã cu privire la originalitatearaportului de expertizã contabilã, acesta, inclusiv anexele, se parafeazãºi se semneazã de cãtre expertul(þii) contabil(i) pe fiecare paginã înparte. Toate exemplarele parafate ºi semnate de expertul(þii) contabil(i)în original au calitatea de rapoarte de expertizã contabilã originale.Toate celelalte au calitatea de copii, indiferent de tehnicile de multipli-care.

Raportul de expertizã contabilã nu se semneazã de cãtre niciunadintre pãrþile interesate în efectuarea expertizei contabile.

3532.2. De regulã, raportul de expertizã contabilã se întocmeºteîn douã exemplare originale: unul pentru organul care a dispus saupartea care a solicitat efectuarea expertizei contabile ºi unul pentruexpertul(þii) contabil(i) care a (au) efectuat expertiza contabilã. Numã-rul de exemplare originale poate fi mai mare dacã beneficiarul rapor-tului de expertizã solicitã acest lucru.

3532.3. Raportul de expertizã contabilã judiciarã se depune laorganele care au dispus-o cu cel puþin cinci zile înainte de data stabilitãpentru judecatã. Raportul de expertizã contabilã extrajudiciarã se predãclientului care a solicitat-o la locul ºi la termenul prevãzute în contract.

Page 31: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

39

Anexa nr. 1

CONTRACT

Încheiat între:

Expertul(þii) contabil(i) / S.C. „______________________” cudomiciliul / sediul social în __________________________ , în-scris(ºi) / (ã) în Tabloul Corpului Experþilor Contabili ºi ContabililorAutorizaþi din România (CECCAR) în Secþiunea _________________Poziþia ___________________ , denumit(þi) / (ã) PRESTATOR(I) ºi

______________________________________________________(Denumirea beneficiarului)

cu domiciliul / sediul social în _____________________________reprezentat(ã) prin ______________________________________ ,denumit(ã) BENEFICIAR,

s-a încheiat prezentul contract pentru efectuarea unei expertize con-tabile extrajudiciare.

Art. 1. Prestatorul se obligã sã procedeze la examinarea profesio-nalã ºi sã formuleze concluzii (rãspunsuri) la urmãtoarele obiective:

Obiectivul 1: ______________________________________Obiectivul 2: ______________________________________

______________________________________Obiectivul n: ______________________________________

Art. 2. Beneficiarul expertizei contabile extrajudiciare se obligãsã punã la dispoziþia prestatorului urmãtoarele materiale documentare:

1: _______________________________________________2: _______________________________________________

_______________________________________________n: _______________________________________________

Page 32: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

40

Art. 3. Prestatorul se obligã sã întocmeascã RAPORTUL DEEXPERTIZÃ EXTRAJUDICIARÃ în conformitate cu normeleprofesionale specifice misiunilor privind expertizele contabile; acestava fi depus la _____________________________________ pânã ladata de ________________________

Art. 4. Beneficiarul RAPORTULUI DE EXPERTIZÃ CON-TABILÃ EXTRAJUDICIARÃ se obligã sã plãteascã prestatoruluionorariul în sumã de ______________ lei, din care ___________ leiimediat dupã semnarea prezentului contract ºi ____________ lei pânãla data de ________________

Art. 5. În conformitate cu principiile deontologiei profesieicontabile liberale pãrþile se obligã sã asigure confidenþialitatea infor-maþiilor reciproce la care au acces cu ocazia executãrii prestaþiei careface obiectul prezentului contract.

Art. 6. Prezentul contract s-a încheiat în _______ exemplare,intrã în vigoare cu data semnãrii ºi se completeazã cu prevederilelegislaþiei civile în materie.

Localitatea __________________Data _________________

PRESTATOR, BENEFICIAR,

Page 33: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

41

Anexa nr. 2

RAPORT DE EXPERTIZÃ CONTABILÃ JUDICIARÃ

Capitolul I INTRODUCERE

Paragraful (i)

Subsemnatul ________________________ , expert contabil,domiciliat în _________________________ , posesor al carnetuluide expert contabil nr. ____________ înscris în Tabloul CorpuluiExperþilor Contabili ºi Contabililor Autorizaþi din România (CECCAR)în Secþiunea __________ Poziþia ________________________

(Dacã sunt mai mulþi experþi contabili acesta se repetã pentru fiecare)

Paragraful (ii)

Am fost numit(þi) prin ____________ din data de _________expert(þi) contabil(i) în dosarul nr. _________ , pãrþile implicate înproces fiind:

1. _______________________2. _______________________

_______________________n. _______________________

(Pentru fiecare parte implicatã în proces se va menþiona: denumirea,domiciliul sau sediul social ºi calitatea procesualã)

Paragraful (iii)

Împrejurãrile ºi circumstanþele în care a luat naºtere litigiul sunt:__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Page 34: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

42

Paragraful (iv)

Pentru rezolvarea acestei cauze s-a dispus proba cu expertizacontabilã, cãreia i s-au fixat urmãtoarele obiective (întrebãri):

1. ______________________2. ______________________

______________________n. ______________________

Paragraful (v)

Lucrãrile expertizei contabile s-au efectuat în perioada ________la sediul social / domiciliul ________________________________

Paragraful (vi)

Materialul documentar care a stat la baza efectuãrii expertizeiconstã în _____________________________________________

Paragraful (vii)

Redactarea prezentului raport de expertizã contabilã s-a fãcutîn perioada __________________. În cauzã s-au efectuat / nu s-auefectuat alte expertize contabile; s-au utilizat / nu s-au utilizat lucrãrilealtor experþi (tehnici, fiscali etc.).

Problemele ridicate de pãrþile interesate în expertizã ºi expli-caþiile date de acestea în timpul efectuãrii expertizei sunt:

________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

Paragraful (viii)

Data pentru depunerea prezentului raport de expertizã contabilãa fost fixatã la _________ ºi prelungitã la ____________ (dacã estecazul).

Page 35: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

43

Capitolul II DESFêURAREA EXPERTIZEI CONTABILE

Obiectivul nr. i (i = 1, n)

Pentru a rãspunde la obiectivul (întrebarea) nr. i s-au examinaturmãtoarele documente:____________________________________________________________________________________________________________

(Descriere detaliatã, dacã este cazul)

În conformitate cu documentele expertizate, formulãm, la obiec-tivul nr. i, urmãtorul rãspuns:____________________________________________________________________________________________________________

(Se redacteazã rãspunsul clar, concis ºi fãrã ambiguitãþi)

Capitolul III CONCLUZII

În conformitate cu examinãrile materialului documentar men-þionat în introducerea ºi cuprinsul prezentului raport de expertizã con-tabilã, formulãm urmãtoarele concluzii (rãspunsuri) la obiectivele (în-trebãrile) fixate acesteia:

La obiectivul nr. 1 ______________________________________________________________________________________________________________________________

La obiectivul nr. 2 ______________________________________________________________________________________________________________________________

La obiectivul nr. n ______________________________________________________________________________________________________________________________

(Se vor relua rãspunsuriledin Capitolul II DESFêURAREA EXPERTIZEI CONTABILE)

Page 36: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

44

Pentru ca prezentul raport de expertizã contabilã sã vinã în spri-jinul beneficiarului considerãm necesar sã facem urmãtoarele pre-cizãri:__________________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

(Acest paragraf poate fi introdus numai dacã expertul contabil consi-derã cã este util beneficiarului expertizei contabile. El poate face obiec-tul unui capitol separat, Capitolul IV CONSIDERAÞIILE PERSO-NALE ALE EXPERTULUI(ÞILOR) CONTABIL(I).)

Expert(þi) contabil(i):

Page 37: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

45

Anexa nr. 3

RAPORT DE EXPERTIZÃ CONTABILÃEXTRAJUDICIARÃ

Capitolul I INTRODUCERE

Paragraful (i)

Subsemnatul ________________________ , expert contabil,domiciliat în __________________________________________ ,posesor al carnetului de expert contabil nr. _______ înscris în TabloulCorpului Experþilor Contabili ºi Contabililor Autorizaþi din România(CECCAR) în Secþiunea __________ Poziþia _________

(Dacã sunt mai mulþi experþi contabili acesta se repetã pentru fiecare)

Paragraful (ii)

În baza contractului nr. _________________ am acceptatmisiunea efectuãrii unei expertize contabile extrajudiciare pentru______________________________________________________

(Se menþioneazã denumirea, domiciliul sau sediul social al clientului)

Paragraful (iii)

Împrejurãrile ºi circumstanþele care l-au determinat pe client sãapeleze la prestaþia noastrã sunt: __________________________________________________________________________________________________________________________________________

Paragraful (iv)

Conform art. nr. __________ din contractul nr. ___________obiectivele fixate prezentei expertize extrajudiciare sunt:

Page 38: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

46

Obiectivul nr. 1 ____________________________________________________________________________________________________________________________

Obiectivul nr. 2 ____________________________________________________________________________________________________________________________

Obiectivul nr. n _____________________________________________________________________________________________________________________________

Paragraful (v)

Lucrãrile expertizei contabile s-au efectuat în perioada ________la sediul social / domiciliul _____________________

Paragraful (vi)

Materialul documentar care a stat la baza efectuãrii expertizeiconstã în: ____________________________________________________________________________________________________

Paragraful (vii)

Redactarea prezentului raport de expertizã contabilã s-a fãcutîn perioada ______________________. În cauzã s-au efectuat / nu s-auefectuat alte expertize contabile; s-au utilizat / nu s-au utilizat lucrã-rile altor experþi (tehnici, fiscali etc.).

Problemele ridicate de pãrþile interesate în expertizã ºi expli-caþiile date de acestea în timpul efectuãrii expertizei sunt:______________________________________________________________________________________________________________

Page 39: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

47

Paragraful (viii)

Data pentru depunerea prezentului raport de expertizã contabilãa fost fixatã la _____________________________ ºi prelungitã la_______________________ (dacã este cazul)

Capitolul II DESFêURAREA EXPERTIZEI CONTABILE

Obiectivul nr. i (i = 1, n)

Pentru a rãspunde la obiectivul (întrebarea) nr. i s-au examinaturmãtoarele documente: _________________________________________________________________________________________

(Descriere detaliatã cu trimitere la anexe, dacã este cazul)

În conformitate cu documentele expertizate formulãm, laobiectivul nr. i, urmãtorul rãspuns:____________________________________________________________________________________________________________

(Se redacteazã rãspunsul clar, concis ºi fãrã ambiguitãþi)

Capitolul III CONCLUZII

În conformitate cu examinãrile materialului documentar men-þionat în introducerea ºi cuprinsul prezentului raport de expertizã, for-mulãm urmãtoarele concluzii (rãspunsuri) la obiectivele (întrebãrile)fixate acesteia:

Obiectivul nr. 1 ____________________________________________________________________________________________________________________________

Obiectivul nr. 2 ____________________________________________________________________________________________________________________________

Page 40: 54775959 Standard 35 Expertiza Contabila Ceccar

48

Obiectivul nr. n __________________________________________________________________________________________________________________________________

(Se vor relua rãspunsurile din Capitolul II DESFêURAREA EXPERTIZEICONTABILE)

Pentru a veni în sprijinul beneficiarului prezentului raport deexpertizã contabilã, considerãm necesar sã facem urmãtoarele preci-zãri: ______________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

(Acest paragraf poate fi introdus numai dacã expertul contabil consi-derã cã este util beneficiarului expertizei contabile. El poate face obiec-tul unui capitol separat, Capitolul IV CONSIDERAÞIILE PERSO-NALE ALE EXPERTULUI(ÞILOR) CONTABIL(I).)

Expert(þi) contabil(i):