Upload
bacalu-mariana-ioana
View
46
Download
1
Embed Size (px)
Citation preview
DIAGNOSTICUL ŞI TRATAMENTUL CONTEMPORAN A PERITONITEI
ACUTE
Docent Alexandru Iliadi
Catedra Chirurgie Nr. 2
Peritonita – inflamaţia acută a peritoneului (visceral şi parietal) –
una dintre complicaţiile severe ce pot surveni în variante
etiopatogenetice diverse şi pot prezenta numeroase forme anatomo-
clinice şi evolutive caracteristice prin dezechilibrul major al
sistemelor homeostatice importante şi organelor interne.
Frecvenţa - 15-20% Letaliatea peritonitelor primare: - 10%
Letaliatea peritonitelor secundare difuze: - 20-50%
Letaliatea peritonitelor postoperatorie: - 45-72,8%
ACTUALITATEA:
În formarea noilor concepţii contemporane de diagnostic
Prognozarea posibilelor complicaţii preoperatorii şi postoperatorii
Prevederea unor tactici medico-chirurgicale arhaice cu instalarea celor moderne în cazul clinicii concrete
Utilizarea metodelor de tratament programat chirurgical şi terapie intensivă prolongată
Studiu continuu de tranşare a problemei corecţiei endotoxicozei prin aplicarea metodelor de detoxicare corporeala şi extracorporială
Perioadele istorice
•I – perioada tratamentului conservativ care a durat până la anii 70 a sec XIX;
•II – perioada de aprobare a tratamentului chirurgical în peritonite – până la anii 40 a sec. XX;
•III – perioada de aplicare pe larg a antibioticelor în tratamentul peritonitelor – până anii 60 a sec. XX;
•IV – perioada de studiu aprofundat al fiziologiei patologice a peritonitelor şi determinarea principiilor terapiei patogenetice complexe.
GENERALITĂŢI
Marea cavita
compartimentată
Etaje(supramezocolice,
submezocolice)
Firide (parietocolice,
mezentericocolice)
Funduri de sac(rectovaginal,
rectovezical)
Lojili(hepatică, splenică
Cavitatea peritoneală
Bursa omentală
Spaţiu retroperitoneal
Acumularea si migrarea lichidelor în compartimentele
abdominale este determinată:
Proximitatea leziunii Migrarea gravitaţională (poziţia bolnavului) Aspiraţia pompei diafragmatice
presiunea abdominala
FUNCŢIILE PERITONEULUI
Funcţia secretorie – în condiţii normale peritoneul
secretă o cantitate de aproximativ 50-100 ml de lichid seros gălbue,
cu o densitate celulară de 2000-2500 elemente/mm3: macrofagi –
40%, celule mezoteliale, granulocite şi limfocite – 50%.
În condiţii patologice apar modificări ale secreţiei peritoneale
de cauză hemodinamică, mecanică sau oncotică cu constituirea
ascitei transudative (insuficienţă cardiacă hepatică)
de cauză inflamatorie cu constituirea ascitei exsudative –
albumine peste 3 g.%, leucocite, histiocite, fibrină, anticorpi,
complement C de provenienţă sanguină.
Funcţia de absorbţie – fenomen constant.
Seroasa fiind o membrană permeabilă, permite
schimbări în ambele sensuri. În 24 ore seroasa
peritoneală poate absorbi o cantitate de lichide egală
cu greutatea corpului. Permeabilitatea bidirecţională
este mare pentru apă, electroliţi, peptide şi gaze
(CO2, O2). În condiţiile inflamaţiei peritoneului
absorbţia creşte de 3-5 ori, fiind posibilă nu numai
pentru exotoxinele microbiene, dar şi pentru
germenii care au străbătut pereţii tubului digestiv.
3.Funcţia de apărare – Exsudatul peritoneal are
următoarele proprietăţi: bactericidă, izolează germenii microbieni prin fibrină, înglobează cheagurile de fibrină cu germenii microbieni, realizată prin:
mecanismede imunitate celulară locală prin macrofagi, leucocite şi limfocite, precum şi prin mecanisme de imunitate umorală prin lizozomi, complement şi anticorpi proveniţi din sânge;
mecanisme fizico-chimice reprezentate de exsudat, aderenţe şi cloazonări, pareză intestinală, condiţii metabolice (hipoxia şi acidoza din focarul inflamator).
eficacitatea funcţiei de apărare a peritoneului depinde de:
- factori locali: intensitatea contaminării microbiene şi
virulenţa germenilor;
- factori generali: vârsta biologică, sex (femeile sunt mai
rezistente), imuno-deficienţe iatrogene (corticoterapie, chimioterapie);
4.Cicatrizarea – procesele fibroblastice urmează celor
exsudative, realizând reparaţia unor defecte peritoneale întinse. produce aderenţe inflamatorii mature (bride şi coalescenţe).
Flora microbiana
Peritonitele în 92-98% sînt generate de asociaţiile microbiene (factor polimicrobian).
Sunt decelaţi până la 70 tipuri de tulpini ale microorganismelor: E. Coli deţine locul întîi, locul doi – flora gram pozitivă, locul trei – flora gram negativă (Enterobacter, Proteus, B. Piocianic).
În peritonitele cu tulpini de un singur tipinile microbiene de bază sunt E.coli ori stafilococul.
Flora gram pozitivă treptat este înlocuită de flora gram negativă.
S-a majorat importanţa florei condiţionat patogene şi saprofiţilor printre care o deosebită atenţie o au anaerobii neclostridieni.
I. Microorganismele aerobe II. Microorganismele anaerobe
A. Gram pozitive • A. Gram pozitive
1. Staphylococus
2. Streptococus
1. Peptococcus
2. Peptostreptococcus
3. Propionibacterium, Eubacterium
B. Gram negative B. Gram negative
1. Enterobacteriaceae
2. E.coli
3. Citrobacter
4. Klebsiella, Enterobacter; Serratia
5. Proteus
6. Providencia
7. Bacteriile nefermentate
8. Pseudomonas
9. Acinetobacter calcoaceticus
10. Moraxella
11. Alcaligenes
1. Bacteroides
2. Fusobacterium
Clostridieni (sporulaţi)
Nesporulaţi
Invazie bacteriană
Compensare, epuizare, sindromului
general de adaptare
Degajarea de endotoxine şi
metaboliţi Degradare tisulară
Mediatorii procesului inflamator,
Calecrein –chinină - bradichinină
Aminele biogene (histamin, adrenalin, serotonin, noradrenalin)
Sistemul complementului
Lipidele şi derivaţii lor(prostoglandinele, tromboxan,leucotriene)
Sistemul de coagulare şi fibrinoliză
Polipeptidele şi fermenţii tisulari şi hematici(limfochine, monochinele,etc.)
Efecte vasoactive
PATOGENIA PERITONITEI
faza incipientă(spasm venular, spasm precapilar,
agregaţie intravasculară a hematiilor
Faza tardivă(dilataţie vasculară, agregaţie
intravasculară a hematiilor, CID
Hipoxie mixtă
Permeabilitate vasculară
Hidro- şi plasmoree
Deficit lichid extracelular 3-9 litri
Insuficienţă intestinală Distensie intestinului cu acumulări aerice (abdominală)
Colonizarea ascendentă microbiană
Creşterea secreţiei lichidiene în lumen(spaţiul Randal) vome
Deficit volumului circulant sanguin, hipoxie
Şoc hipovolemic şi şoc septic în condiţii favorizante
INSUFICIENŢĂ MULTIPLĂ DE ORGANE
Deficit volumului circulant sanguin. Hipoxie
Şoc hipovolemic şi şoc septic în condiţii favorizante
Disfuncţii metabolice
Deplasarea metabolismului spre
anaerobioză cu acumularea compuşilor
finali acizi;
Apariţia acidozei prin imposibilitatea
conversiei acidului lactic în piruvic;
Catabolism intens cu scăderea depozitelor
de glicogen;
Echilibrul acido-basic
Echilibrul hidrosalin
Dereglări macro şi
microcirculaţiei
Insuficienţa funcţiei renale
(hipovolemie, micşorarea debitului
cardiac, actiunea renin-
angiotensină-aldosteron)
Insuficienţa
cardio-vasculară
Insuficienţa endocrină (Raspunsul adrenergetic
cortico-suprarenal)
Insuficienţa respiratorie
Insuficienţa funcţiei hepatice
Insuficienţa SNC
Pancreas
Cuzin M. Gologorschii V.
PA+IRA = 33,3% PA+Insuficienţa un organ = 46 %
PA+IRA+IHR=86,7% două = 50 %, trei = 70%, patru, cinci = 100%
CLASIFICAREA
1. După criteriul agentului cauzal: peritonite aseptice (sau chimice) – agentul cauzal este
un lichid iritant.
peritonite microbiene se datorează contaminării masive
a peritoneului.
2. După modalitatea inoculării peritoneului: peritonite primitive 1%, inoculare de la distanţă;
peritonite secundare 99% unui proces patologic
intraabdominal sau a unui traumatism abdominal;
peritonite terţiare.
3. După extensia procesului inflamator:
peritonite localizate(limitate, nelimitate);
peritonite răspândite (difuze , totale).
După caracterul exudatului
•seroase
•fibrinoase
•hemoragice
•purulente
•biliare
•strecorale
•mixte
După evoluţia clinică •Faza reactivă (neuroreflectorie), caracteristică
pentru debutul peritonitei
•Faza toxică (insuficienţă monoorganică) 24-48 ore
•Faza terminală (insuficienţă poliorganică) peste 72
ore
Frecvenţa peritonitelor difuze
secundare
Apendicită acută - 39%
Hernii complicate - 5%
Ulcer perforant gatro-duodenal - 8,9%
Colecistită acută - 11,5%
Pancreatită acută - 3,2%
Ocluzie interstinală - 5,3%
Neoplazme cu perforaţii - 3,6%
Patologia ginecologică - 8,8%
Politraumatizme - 5,9%
Iatrogenii - 2,4%
CLASIFICAREA INFECŢIEI INTRAABDOMINALE
Congresul Internaţional de la Hamburg, 1987
I. Peritonita primară
1. Peritonita spontană la copii
2. Peritonita spontană la adulţi
3. Peritonita la pacienţii cu dializa peritoneală continuă de laborator (D.P.C.A)
4. Peritonita tuberculoasă
5. Alte forme de peritonită granulomatoasă
II. Peritonita secundară (acută supurativă) 1. Peritonita perforativă (acută supurativă
spontană) A. Perforaţii ale tractului gastrointestinal B. Necroza parietală intestinală (ischemia intestinală) C. Peritonita posttranslocaţie de microbi 2. Peritonita postoperatorie A. Insuficienţa anastomotică B. Insuficienţa de sutură C. Insuficienţă de bont D. Alte defecte iatrogene 3. Peritonita posttraumatică A. Peritonita după traumatismul abdominal închis B. Peritonita după traumatismul abdominal penetrant
III. Peritonita terţiară • Peritonită fără microbi patogeni • Peritonita fungală • Peritonita cu microbi de patogenie scăzută (relativă)
IV. Abcese intraabdominale • Asociate cu peritonita primară • Asociate cu peritonita secundară • Asociate cu peritonita terţiară
V. Alte forme de peritonite • Aseptică / sterilă • Granulomatoasă • Medicamentoasă • Periodică • Saturnică • Hiperlipidică • Porfirică • Corpi străini • Talc
ANAMNEZA
SEMNELE FUNCŢIONALE, CLINICE: Durerea ( debutul,intensitatea, ); Vărsăturile;
Febra,Oprirea tranzitului interstinal,Sughiţul, Habitusul
Examenul obiectiv : Aspectul bolnavului
Palparea abdomenului (Durere provocată, apărare musculară,
contractură musculară, Simptomul Bloomberg)
Percuţia abdomenului :(Dispariţia matităţii hepatice;Matitatea declivă
deplasabilă;Timpanizm centro-abdomenal
Auscultaţia abdomenului
Tactul rectal, vaginal
EXPLORĂRI PARACLINICE Investigaţii biologice( Hemograma, TSP,NMM)
Radioscopia toraco-abdominală pe gol, funcţional
Ecografia abdominală
Puncţia peritoneală, Puncţia + lavajul peritoneal
Laparoscopie şi Laparotomie diagnostică
Examen citologic
Examen bacteriologic: bacterioscopie directă, morfologie, antibiograma
Examen biochimic: amilaze
Explorări moderne:
Scintigrama abdominală 67Ga – i/v; izotopul se acumulează în membrana
inflamatorie a abcesului, cu leucocite marcate cu 100In – i/v
Tomografia Computerizată.
Semnele clinice în dependenţă de fazele evolutive a peritonitei difuze (în %)
Simptomele Faza toxică Faza reactivă
Acuze la dureri abdominale locale
Acuze la dureri abdominale extinse
Greaţă
Vomă
Sete
Frison
Encefalopatie
Paliditatea tegumentelor vizibile
Poziţia antalgică (“cocoş de puşcă”)
Tahicardie < 100 băt. / min.
Tahicardie > 100 băt. / min.
Atenuarea zgomotelor cardiace
Dispnee
Durere extinsă la palparea abdomenului
Contractură musculară a peretelui anterior al abdomen (“abdomen de lemn”)
Manevra Blumberg
Manevra Voscresenschii
Pareza intestinală
Fundul de sac Douglas dureros
Matitate declivă deplasabilă;
Percuţie dureroasă (“semnul clopoţelului – Mandel”)
Creşterea temperaturii corpului
Scăderea maximală a TA < 100 mm Hg
TA > 100 mm Hg
4,5
95,5
77,2
59,1
86,6
36,3
54,5
95,4
54,5
4,5
95,5
72,7
45,4
100,0
95,4
90,9
90,9
90,9
59,0
86,3
80,2
86,3
100,0
-
10,8
89,2
69,8
61,4
60,2
13,2
28,9
54,2
31,3
51,8
48,2
38,5
25,3
73,5
96,4
79,5
93,9
71,1
31,3
46,9
40,2
92,7
18,7
81,3
DIAGNOSTIC
•Este prezentă peritonită acută şi care este suprafaţa de afectare a peritoneului?
•Cauza peritonitei?
•Starea generală a pacientului, maladiile asociative?
• Faza evoluţiei peritonitei şi posibilităţile de compensare metabolică ?
•Care sunt posibilităţiile pregătirei preoperatorii reeşind din cazul concret?
TRATAMENTUL Tratamentul peritonitelor este un tratament complex
medical şi chirurgical, în care actul chirurgical bine codificat în prezent trebuie să fie dublat de o terapie intensivă pre- intra- şi postoperatorie, care să corecteze dezechilibrele grave ale peritonitei.
Tratamentul complex prevede două poziţii:
1. Pregătirea preoperatorie adecvată cu scop de stabilizare a indicelor minimali de operabilitate.
2. Momentul operator multicomponenţial de urgenţă.
Tratamentul preoperator prevede 2 etape: 1. diagnostică 2. curativă, de corijare.
Are următoarele obiective: •monitorizarea funcţiilor vitale; •suprimarea sindromului algic; •refacerea volemiei; •antibioterapie; •oxigenoterapie; •sonda nazo-gastrică - reduce distensia abdominală şi gastro-intestinal ameliorează ventilaţia pulmonară şi evită vărsăturile; •medicaţie simptomatică. Notă: durata pregătirii preoperatorii în
dependenţă de echilibrarea funcţiilor organelor vital importante cuprinde 2-4 ore
Indicii minimali de operabilitate: Pulsul < 120pe min. T/A sistolică >100mmHg Diureza 30-50 ml-oră PVC pozitivă
Tratamentul chirurgical
Intervenţia chirurgicală pune în faţa fiecărui chirurg 2 probleme:
1. alegerea momentului operator – 2-4 ore
2. tipul intervenţiei chirurgicale
Gestul chirurgical este esenţial în peritonita acută difuză , având următoarele obiective:
1. suprimare sursei de contaminare
2. tratamentul propriu-zis al peritonitei prin tualeta şi drenajul cavităţii peritoneale şi profilaxia complicaţiilor
Tratamentul chirurgical
1. Alegerea momentului operator 2. Intervenţia chirurgicală A. Calea de abord B. Explorarea cavităţii peritoniale C. Suprimarea sursei de contaminare în funcţie de factorii de
risc clinico-biologici D. Tratamentul peritonitei este esenţial şi presupune în mod
obligatoriu următoarele gesturi: Aspiraţia puroiului Toaleta minuţioasă Drenaj decliv direct E. Decompresia gastro-intestinală
Realizarea acestor obiective impune:
calea de abord largă
exlorarea amănunţită şi sistematică a cavităţii peritoneale, urmărind
depistarea sursei de contaminare, caracterele organoleptice ale
puroiului, aspectul viscerelor, în funcţie de care se poate deduce
vechimea peritonitei.
suprimarea sursei de contaminare a peritoneului – tratamentul propriu-
zis al cauzei peritonitei care dispune de procedee chirurgicale diferite, în
funcţie de cauza şi vechimea factorilor de risc clinico-biologici.
tualeta minuţioasă a peritoneului prin spălare cu soluţii antiseptice –
testul expres catalază.
drenajul cavităţii peritoneale trebuie să fie direct şi decliv.
decompresia gastrointerstinală închisă sau deschisă( anterogradă,
retrogradă, mixtă).
laparotomie, relaparatomie programată, laparostomie.
Obiectivele tratamentului chirurgical
• Rezolvarea factorului septic prin: - evacuarea colecţiilor de puroi si a membranelor de fibrină;
- lavajul peritoneal cu soluţii antiseptice; - drenajul circular al cavităţii peritoneale;
• Rezolvarea sursei de peritonită. Drenajul circular
al cavităţii peritoneale
Atitudinea chirurgicală asupra focarului
pe segmentul esofagogastroduodenal
Tehnici de delimitare:
Drenare activă cu lavaj continuu
(n=17; 28,33%)
Indicaţii: fistule de
dimensiuni mici cauzate de: Dehiscenţa suturilor EEA
(n=2), EGA (n=1) Dehiscenţă bont duodenal
(n=6) Dehiscenţă GJA (n=1) Dehiscenţă suturi leziune
duodenală (n=1) Fistule duodenale în PANS
(n=6)
Dehiscenţa
esofagojejunoanastomozei.
Delimitare prin drenaj activ
cu lavaj local
Atitudinea chirurgicală asupra focarului
pe segmentul esofagogastroduodenal
Tehnici de delimitare:
Duodenostomie dirijată
(n=17; 28,33%)
Indicaţii: Dehiscenţa bontului
duodenal subtotală, totală
Duodenostomie dirijată
Atitudinea chirurgicală asupra focarului
pe segmentul esofagogastroduodenal
Tehnici de delimitare:
Gastroduodenostomie dirijată (n=8; 13,33%)
Indicaţii:
Fistule de dimensiuni mari cauzate de:
Dehiscenţa GDA (n=4)
Dehiscenţă sutură ulcer perforat (n=2)
Dehiscenţă sutură piloroplastie (n=2)
A. Dehiscenţa gastroduodenoanastomozei
B. Gastroduodenostomă dirijată
A B
Atitudinea chirurgicală asupra
focarului pe segmentul
esofagogastroduodenal
Tehnici de excludere:
Rezecţie (n=4), rerezecţie
(n=2) gastrică cu GJA în Y a la Roux
sau Balfour cu duodenostomie
dirijată (n=6) Indicaţii: Dehiscenţă GDA (n=2) Dehiscenţă suturi ulcer
perforat
(n=2) Dehiscenţă suturi
piloroplastie
(n=1) Dehiscenţă suturi leziune
duoden
(n=1)
A. Dehiscenţă GDA
B. Tehnica de excludere prin rerezecţie
gastrică cu duodenostomie dirijată
A
B
A B
Exteriozarea contrastului
prin fistulă
Atitudinea chirurgicală asupra
focarului pe segmentul
esofagogastroduodenal
Tehnici de excludere:
Rezecţie gastrică în Y
a la Roux (n=4) sau Balfour (n=3) cu antrumduodenostomie
dirijată (n=7)
Indicaţii: Dehiscenţă suturi
leziune duodenală (n=4)
Iatrogenie duoden (n=3)
A) fistulă duodenală, limitele de rezecţie gastrică;
B) demucozarea antrumului;
C) antrumduodenostomie
A B C
Tactica chirurgicală în iatrogenia CBP
Bismuth tip 3 (n=6)
Drenarea externă a
arborelui biliar cu
montarea microjejunostomei
tip Dellany şi formarea, în
perioada postoperatorie, după
restabilirea tranzitului
intestinal, unui By-pass
biliodigestiv extern
A) Fistulă biliară externă cu
microjejunostomie şi by-pass bilio-
jejunal extern (scemă);
B) fistulocolangiografie
postoperatorie
Fistulocolangiografie
postoperatorie
A B
Atitudinea chirurgicală asupra focarului
de peritonită de origine pancreatică
(n=30; 21,90%)
1 etapă relaparotomii programate de
asanare
(n=1-2)
2 etapă instalarea
pancreatomentobursostomei
În cazul difuziunii extinse a procesului necrotico-purulent în spaţiile retroperitoneale:
a) drenare extraperitoneală pe stânga
(n=12)
b) drenare extraperitoneală pe dreapta
(n=4)
c) drenare extraperitoneală bilaterală
(n=5)
pancreatomentobursostomă
Repartiţia bolnavilor în dependenţă de
tactica chirurgicală
cu fistule înalte (până la 200 cm de la flexura duodeno-jejunală)
(n=14; 8,94%)
2. cu fistule cu localizare joasă
- ale intestinului subţire
(n=39; 25,0%)
- ale colonului
(n=103; 66,03%)
Atitudinea chirurgicală în fistulele
intestinale înalte
procedeu de eradicare: prin rezecţia
segmentului cu fistulă
cu aplicarea
anastomozei primare,
protejate de
decompresia nazojejunală
(n=4) A. Fistulă intestinală înaltă
B. Anastomoză primară
cu decompresie nazojejunală
A B
Fistulă intestinală înaltă
Atitudinea chirurgicală în fistulele
intestinale înalte
procedee de eradicare:
• rezecţia segmentului de jejun cu fistulă cu anastomoză primară
(n=4)
• resutura fistulei jejunale (n=4)
cu montarea, în toate cazurile, stomei la distanţă pe ileonul terminal
A. Fistulă intestinală, limita de rezecţie
B. Anastomoză primară cu ileostomă
terminală
A B
Multiple fistule intestinale
Atitudinea chirurgicală în fistulele
intestinale joase
Procedeu de eradicare:
rezecţia segmentului interesat cu închiderea capătului distal şi exteriorizarea celui
proximal la piele Indicaţii: 1.Fistulele joase ale intestinului subţire
(n=39) 2. Fistulele colonului
(n=51)
A. Fistulă intestinală joasă
B. Ileostomă terminală
A B
B
Indicaţii
imposibilitatea eradicării sursei de peritonită în relaparotomia
primară;
indicii clinici şi de laborator progresivi ai endotoxicozei, insufucienţa multiplă de organe vitale importante;
peritonita generalizată fibrinoasă- purulentă şi stercorală;
peritonita anaerobă;
peritonita postoperatorie progresivă cu flegmonul extins al plăgii operatorii şi al peretelui abdominal;
peritonita în evisceraţie;
peritonita cauzată de fistule intestinale neformate;
pancreatita acută necrotică cu peritonită generalizată;
infarctul entero-mezenteric acut;
colita ulceroasă nespecifică cu dilatarea toxică şi perforaţia colonului.
Metodele de asanare a cavităţii abdominale sunt următoarele: •metoda tradiţională de drenare a cavităţii abdominale, finisată prin
laparatomie şi terapie intensivă postoperatorie
•lavajul peritoneal fracţionat şi continuu
•relaaparatomie programată
•laparastomie
Tratamentul postoperator (obiectivele):
monitorizarea clinico-biologică, ce marchează evoluţia bolnavului şi adaptează mijloace de reanimare specifice
urmărirea evoluţiei locale şi generale cu adaptarea unor măsuri adecvate impuse de evoluţia bolnavului
Pierderile generale hidrice sînt determinate de următoarele constante:
constanta V – diureza diurnă
constanta P – pierderi prin perspiraţie ( 10-15 ml / kg / 24
ore)
constanta T – pirderi prin febră ( 500 ml / 24 ore / 1 grad C
peste temperatura de 37 grade C)
constanta Y – pierderi patologice extrarenale ( vomă, diaree,
eliminări prin sondă nazo-gastrică, drenaje)
În paralel cu refacerea hipovolemiei în dereglările patofiziologice peritonitice trebuie prevăzute următoarele: •dereglările echilibrului hidro-salin cu pierderi importante de ioni de K şi Cl
•dereglările echilibrului acido-bazic cu prevalarea acidozei metabolice
•dereglările echilibrului proteic manifestat prin hipoproteinemie,
disproteinemie, micşorarea esenţială a aminoacizilor esenţiali aminoacizi
•deficit energetic ca urmare a trecerii proceselor de oxidoreducere anaerobe
neeconomice în condiţiile de hipoxie, reducerea depozitelor de glicogen
•hiperfermentemia.; activitate fibrinolitică plasmatică înaltă
•hipercoagulaţie cu sindrom trombhemoragic şi sladge sindrom
•hipoxia tisulară cu insuficienţă funcţională a organelor interne şi în primul
rînd a insuficienţei hepato-renale.
•stimularea peristaltismului intestinal
•mobilizarea precoce a bolnavului
•măsuri generale privind reluarea alimentaţiei bolnavului precum şi
recuperarea sa în timpul convalescenţei
Antibioticoterapia Imunocorecţia (pasivă, activă) Detoxicaţie (extra- şi corporeală)
Relaparatomii programate
Efectul intensiv şi durabil al asanării Posibilitatea controlului cavităţii abdominale Lipsa barierii psihologice înainte de
relaparatomie Micşorarea presiunii în cavitatea peritoniale Îmbunătăţirea hemodinamicii bazinului
splanhnic Ameliorarea funcţiei plămînilor Efectul dializei în insuficienţa renală acută Reducerea complicaţiilor intraabdominale şi
parietale Efectul bactericid asupra florei anaerobe
COMPLICAŢIILE POSTOPERATORII
supuraţia plăgii
eventraţia
abcese
peritonită în progresie
sepsis
fistule intestinale, biliare, pancreatice,
ocluzie prin aderenţe
hemoragii
pneumonie
tromboze şi trombembolii
insuficienţă hepatorenală
stop cardiac
deliriu