A doua copilrie 3-7 ani

PERIOADA PRESCOLARĂ (A DOUA COPILARIE) 3-7 ANI

Aceasta perioada se caracterizeaza printr-o dezvoltare complexa si interesanta, cu influente covarsitoare asupra evolutiei biopsihice ulterioare. Expresia arhicunoscuta cu « cei 7 ani de acasa » reflecta intocmai importanta constituiriibazelor activitatii psihice dar si conturarea trasaturilor de personalitate ce pun pecetea pe comportamentele viitoare.

Una dintre caracteristicile de baza ale acestei perioade este data de diferentiere. Daca pana acum in discursul nostru nu am precizat niciodata sexul copilului de acum lucrurile vor lua o cale diferita in functie de acest aspect.

In interiorul familiei copilul incepe din ce in ce mai mult sa-si puna intrebari in legatura cu asemanarile/diferentele dintre el si parintii lui, caci observa ca acestea sunt destule. Daca pana acum vorbeam de o relatie duala, intre copil si mama, acum vorbim de un triunghi format din copil, mama si tata.

Astfel, in cazul baietilor, daca initial relatia cu mama este determinanta, incet-incet ei observa schimbarile provenite in comportamentul mamei atunci cand tata intra in scena, observa asemanarile cu tata (« esti baietel dar vei creste mare ca tata »), faptul ca acesta detine o pozitie importanta in familie chiar daca sta mai putin timp pe acasa. Din acest moment va incepe un proces de identificare cu tatal, si vorbim aici atat de identificarea din punct de vedere sexual (baietelul intelege ca apartine aceluiasi sex cu tatal) cat si identificarea de rol. Este important de inteles ca in spatele acestui proces de identificare lucrurile sunt mult mai complexe: initial baietelul se teme de tata, caci acesta reprezinta o schimbare in relatia cu mama, o necunoscuta, o forta care are puterea de a se interpune intre copil si mama, care impune reguli. Mai mult decat atat, prezenta tatalui (influenta acestuia, puterea lui) sunt introduse si sustinute de catre mama: « daca nu mananci vine tata si sa vezi ce-ti face, fii cuminte ca altfel te spun lui tata, etc. » Interdictiile devin echivalente cu imaginea paterna dar si invers ; acest fapt reprezinta un pas important in planul dezvoltarii psihice si a personalitatii copilului – exista limite, exista ceva de care trebuie sa asculti, mai presus de tine, iar incalcarea acestor limitari poate atrage pedeapsa. Lucrurile se schimba, atunci cand baietelul intelege ca pozitia tatalui este privilegiata : prezenta lui este anuntata, asteptata, i se acorda atentie la venire, i se pune masa, etc, adica are o pozitie care este de invidiat. Din acest moment baietelul va dori sa imprumute aceasta pozitie, si va incepe procesul imitatiei iar mai apoi al identificarii cu tata-barbat.

In cazul fetitelor lucurile sunt diferite, desi pornesc din acelasi punct, al unei relatii duale, foarte stranse cu mama. Procesul continua in acelasi mod in ceea ce-l priveste pe tata. In schimb insa, fata este tratata altfel de catre tata, care o protejeaza, « ea este fata tatii, sensibila, delicata » si trebuie tratata cu atentie. Fata intelege ca nu poate lua locul tatalui, de care o diferentiaza o multime de lucruri si atunci abordeaza o alta maniera « de lucru »: va incepe sa imite comportamentul mamei, de la folosirea produselor de infrumusetare, la figuri si alintaturi, strambaturi, doar ca sa atraga atentia tatalui. Incepe astfel un proces intai de imitare apoi de identificare cu mama.

De aici incolo diferentele de personalitate si comportament dintre fetite si baietei vor fi din ce in ce mai importante. Observam insa importanta pe care o are educatia, mediul social, caracteristicile culturale, discursul mamei etc; sunt arhicunoscute urmatoarele abordari: baieteii nu au voie sa planga, fetitele se joaca cu papusile, baieteii cu masinile, fetele poarta fustite si rochite in timp ce baieteii poarta pantaloni, baieteii pot face pipi din picioare in vazul tuturor, pe cand fetitele doar stand si departe de orice privire « caci este rusine » etc.

Asa cum am vazut este un pas important in formarea si dezvoltarea personalitatii : copii apartin deja unui anumit sex, incep sa-si asume un anumit rol, specific sexului pe care il au.

1

Limbajul este mult evoluat, atat la nivel de cuvinte cat si la nivel de concepte si reprezentari. Dorinta de cunoastere este direct proportionala cu o curiozitate iesita din comun, specifica doar copiilor, de a cunoaste totul si de a experimenta totul. Dar odata cu curiozitatea se inmultesc si interdictiile si limitarile: ce este bine, ce este rau, ce doare, ce este periculos, interzis, etc. Copilul intra astfel intr-un univers in care fiinta lui se delimiteaza, intelegand atat ceea ce este dar si ceea ce nu este, ceea ce ii este permis sau interzis. Acestea sunt radacinile comportamentului etic si moral de mai tarziu. Ca sa supravietuiesti in societate trebuie sa respecti niste reguli, altfel societate te va pedepsi sau iti asumi un mare risc (cum seamana aceasta cu modelul tatalui care administreaza recompense sau pedepse ?!). La aceste lucruri trebuie sa se adauge indrumarile parintilor in ceea ce priveste comportamentul social cerut: reguli de buna cuviinta, de Ambien comportament in societate (cum mananca copilul, cum saluta, etc.).

Parintii trebuie sa inteleaga ca acum se formeaza personalitatea copilului, normele de baza dupa care va functiona in viitor, norme care nu se vor mai putea schimba niciodata.

Primii pasi ai integrarii sociale sunt cei catre gradinita, primul loc in care copilul va trebui sa aplice dar sa si invete noi lucruri, sa interactioneze, sa se adapteze unor situatii si persoane necunoscute.

Atat parintii cat si celelalte persoane responsabile de acesta trebuie sa antreneze copilul in diferite activitati, sentimentul de utilitate, atentia si afectiunea sunt foarte importante pentru copil. Acesta este o persoana si trebuie tratata ca atare. Trebuie sa intelegem ca, inca de la nastere, copilul are aceleasi nevoi ca si noi doar modul in care le exprima este diferit. Copilul va trai experiente noi si complexe, si toate il vor face sa inteleaga ca el nu este centrul Universului, ca exista alte persoane si alte lucruri in afara sa, pe care trebuie sa le cunoasca si sa le respecte, exista reguli si norme care ii aduc recompensa sau pedeapsa.

Trebuie sa intelegem ca este o perioada cu mare acumulare intelectuala dar si cu mare incarcatura nervoasa, caci nu toate situatiile prin care copilul trece sunt placute. Putem asista astfel la izbucniri/descarcari nervoase ale copilului sau la accese de emotivitate si dragalasenie. Rolul parintilor este sa fi alaturi de copil, sa incerce sa-i exlice cat mai bine ceea ce se intampla, sa-i acorde rabdare si sa-l invete sa aiba rabdare cu sine, caci va creste si va invata, etc. Intrarea in gradinita, intr-un program strict este motiv de nervozitate si suparare pentru copil. Sa nu uitam ca acelasi copil care era alaptat si nu putea sa traiasca fara mama, este acum luat de langa aceasta si dus intr-un loc strain, cu oameni necunoscuti. Iata de ce, in pasajele anterioare am pus accent pe importanta invatarii/intelegerii de catre copil a frustrarii, a fricii. Copilul trebuie sa stie ca o situatie neplacuta va trece, ca parintii sunt alaturi de el si nu-l vor parasi.

O tehnica importanta in invatarea faptului ca exista o limita, un moment in care lucrurile trebuie sa inceteze, sa se schimbe este cea a anuntarii, a pregatirii : „in cinci (10 minute) minute (nu trebuie utilizate intervale mai mari de timp caci copilul va uita) trebuie sa facem baie” sau „peste cinci minute plecam acasa”, sau „mai stam 10 minute si pe urma plecam”…etc. Aceasta creeaza o anumita asteptare a copilului, o impacare relativa cu faptul ca va trebui sa inceteze ce face si sa faca altceva. Mai mult decat atat, in timp va intelege ca totul inceteaza la un moment dat si ce este bun dar si ce este rau, dureros. Este foarte important sa respectam limita impusa (chiar daca amanam 1-2 minute, pentru a face trecerea mai usoara, dar nu mai mult). Aceasta tehnica, de a pregati copilul, mai ales inaintea unui moment sau situatii neplacute, scade nivelul de anxietate a copilului si il impaca intrucatva cu situatia respectiva: „si tu vei merge la gradinita cand vei mai creste, va fi asa frumos, acolo au jocuri noi, frumoase, te vei juca cu copii etc.

Formarea unor obiceiuri si deprinderi, de genul igienei (baia, spalatul mainilor, taiatul unghiilor, spalatul dintilor) oglindesc gradul de dezvoltare al copilului dar ajuta si la formarea imaginii de sine (copilul cu hainutele curate va fi admirat, etc.).

Multimea de incercari, escapade si esecuri, capacitatile fizice crescute si bravadei participa la formarea constiintei de sine, a cunoasterii posibilitatilor si limitarilor.

2

Este o perioada de incercari, de nestapanita curiozitate, de nenumarate intrebari, de esecuri si mici/mari suferinte; parintii trebuie sa fie alaturi de copil, sa incerce sa-i explice cat mai bine ce se intampla si de ce se intampla, dar sa-i lase acestuia si libertatea de exprimare, de esec, pentru a-l ajuta sa-si cunoasca limitele. Comunicarea continua si implicarea copilului in unele activitati ale adultilor sunt importante, la fel ca trasarea de sarcini usoare (te rog sa-mi dai…, poti sa aduci…, etc.), care vor construi increderea in sine a copilului.

Nu trebuie sa uitam ca este perioada in care invatatul prin imitare, prin repetarea unor lucruri vazute la altii este modul cel mai utilizat de invatare. Copilul trebuie integrat in viata si activitatea obisnuita a familiei, ca parte constitutiva a ei. In afara de faptul ca va invata nenumarate lucruri necesare mai tarziu (de la igiena personala la faptul ca lumina trebuie stinsa cand nu mai este nevoie de ea, de la treburile casnice la cele personale) copilul va intelege ca are indatoriri si drepturi si ca modul in care se achita de ele ii poate atrage recompense sau pedepse dar va invata si ca poate fi util, ca inseamna si el ceva, fapt ce ii va dezvolta increderea in sine.

A treia copilrie 7-11 ani

PERIOADA ŞCOLARĂ MICĂ ( A TREIA COPILARIE) 6/7-10/11 ANI

Perioada scolara mica, de la intrarea copilului in scoala si terminarea ciclului elementar este apreciata de catre specialisti ca fiind un fel de sfarsit al copilariei. Multe dintre actiunile copilului vor avea inca trasaturile jocului, iar jocul va ocupa inca o parte importanta din timpul copilului. Pentru aceasta perioada sunt caracteristici ale adaptarii scolare si ale invatarii, structurile psihice se dezvolta, se perfectioneaza si se diversifica ; este o perioada de continuare a dezvoltarii structurilor formate in perioada anterioara. Se considera ca perioada anterioara, 0-7 ani este cea mai importanta din viata copilului, in sensul achizitiilor si formarii structurilor de personalitate. Este foarte important ca problemele specifice perioadei 0-7 ani sa fi fost rezolvate cu succes, caci de acum nu se mai pot face prea multe lucruri pentru rezolvarea acestor probleme si, in orice caz, acestea for fi depasite cu greutate.

In perioada scolara mica achizitiile copilului se centreaza pe adaptarea la programul scolar si la sistemul de invatare in sine. Copilul intra intr-un sistem pe care nu-l cunoaste (ne referim la copii care nu au mers la gradinita) sau pe care il cunoaste sub o forma schimbata (gradinita). Aici lucrurile se complica, sunt mai limitate, exista sarcini si exista persoane cu autoritate ce trebuie respectate. Toate acestea sunt momente in care copilul va trebui sa puna in joc tot ce a invatat pana acum: trairea frustrarii, teama, respect, executare de sarcini, recompensa si pedeapasa, etc. Acum se va vedea cu adevarat cum a reusit sa-si insuseasca aceste lucruri si cum sa conlucreze cu ele.

Invatarea devine tipul fundamental de activitate al copilului. In toata aceasta poveste copilul nu trebuie sa se simta singur, trebuie sa simta alaturi sprijinul parintilor, ajutorul acestora la rezolvarea temelor, dar si responsabilitatea ce-i apartine, de a-si trai propriile realizari sau esecuri. Trebuie sa discutam aici despre responsabilitate, despre propria viata si despre implinirea ei. Daca in perioadele anterioare copilul parea dependent de parinti pentru tot restul vietii, mare parte din actiunile lui fiind vazute ca atare, odata cu intrarea in scoala, copilul trebuie sa inteleaga ca de acum, toate actiunile lui vor merge in directia propriului destin si al implinirii acestuia. Parintii trebuie sa-si iubeasca copilul neconditionat, si cand face lucruri bune si cand face greseli, dar trebuie sa dezvolte acestuia sentimentul de responsabilitate, de alegere. Copilul trebuie sa inteleaga ca este responsabil de alegerile lui, si ca ele ii pot influenta covarsitor viata. De la alegerea papusilor sau a jocurilor dorite pana la achitarea de sarcini diverse, el este o fiinta cu o viata unica. Copilul nu reprezinta o prelungire a parintilor, el nu trebuie sa puna implineasca nerealizarile acestora sau visurile lor. Trebuie sa existe un echilibru intre dorintele copilului si nevoile parintilor. Sa nu uitam ca invatarea va solicita puternic intelectul copilului si astfel acesta va trebui sa respecte un program de odihna si joaca bine

3

determinat. Programul scolar, invatarea, vor aduce o conditie noua, cu limite si termene. Parintii trebuie sa-si ajuta copilul in realizarea unor teme sau sarcini scolare mai dificile dar in aceeasi masura trebuie sa-si invete copilul ca trebuie sa se descurce si singur, ca parintii nu pot face tot timpul teme cu el etc, trebuie sa transmita copilului faptul ca trebuie sa faca eforturi si singur.

Disciplina este una dintre insusirile pe care copilul va trebuie sa le puna in joc si acum vom vedea roadele achizitiilor perioadelor anterioare : poate copilul sa respecte invatatorii, sa respecte programul de invatare si sa fie cuminte in timpul orelor de scoala ? Cum suna asta fata de respectarea autoritatii parintilor, primii reprezentanti ai autoritatii ? Parinti, invatatori, profesori, politisti, lege, iata autoritatea, iata de ce am pus accentul pe insusirea acestei notiuni de catre copil. Acesta va trebui sa traiasca intr-o societate cu reguli si limite, pe care va trebui le respecte daca nu va dori sa aiba probleme. Dar, in aceeasi masura sa fie capabil sa aleaga, sa inteleaga responsabilitatea si urmarile acestei alegeri.

Scoala va participa la structurarea si dezvoltarea personalitatii copilului. Procesele gandirii, memorarii, rezolvarii de probleme vor crea probleme si frustrare copilului dar vor aduce si implinire si recompense. Scoala raspunde nevoii de realizare si de satisfacere si dezvoltarii a curiozitatii intelectuale specifice omului. Scoala egalizeaza social, inlesneste accesul la cultura si la pregatire profesionala. Cunostintele acumulate pot face diferenta si pot aduce implinirea profesionala de mai tarziu. Dar este ceva ce doar copilul poate face si nimeni altcineva in locul lui, de aceea refortul ii apartine in totalitate. Este bine ca asteptarile sa fie in relatie cu posibilitatile, de ambele parti. Scoala nu poate face minuni, mai ales una care este intr-o continua cautare a propriei directii. De aceea trebuie sa fim atenti la modul in care copilul isi ia ceea ce are nevoie, de unde isi ia, de la cine, etc. Cum putem sa suplinim lipsurile educatorilor, scolii/profesorilor, societatii, etc. ? Cum ne raspundem la intrebarea: de ce aceeasi scoala produce elevi foarte buni dar si foarte slabi? In ce masura este vorba despre ce ofera scoala dar si despre ce ofera scolarul?

Toate acestea vor participa la formarea si dezvoltarea personalitatii copilului. Veti vedea din ce in ce mai des forme de exprimare ale acesteia, de la gesturi si comportamente « adulte » pana la exprimari concrete : « eu nu mai sunt copil ». Este o perioada in care interesele, relatiile sociale se diversifica, copilul intra in cercuri de interese comune sau diferite, in care rolul, pozitia joaca un rol important (ce zic ceilalti copii despre el, etc.). Personalitatea se delimiteaza, copilul intelege din ce in ce mai bine ca este o fiinta separata de toti ceilalti, inclusiv de parinti si va incepe sa se comporte ca atare. Exista un fenomen interesant : copilul devine o parte dintr-un intreg in care se dilueaza – clasa, multimea de scolari. Nu-i convine aceasta neutralitate cu care este tratat si va incepe sa inteleaga ca este nevoie de eforturi ca sa atraga atentia, sa fie recompensat si astfel sa aiba un rol important in clasa din care face parte. Se destrama astfel, incet-incet mitul copilariei, ceea ce implica stari confuze, melancolice, si se dezvolta realismul vietii cotidiene.

Mica scolaritate modifica substantial regimul de viata al copilului, in care adaptarea scolara devine fundamentala si se suprapune cu prezenta unor dificultati ce pot fi depasite doar cu renuntarea la unele activitati placute (cum este joaca). Copilul se confrunta, la inceput prin joc, cu cerintele lumii adultilor. Daca doreste sa faca parte din aceasta lume va trebui sa raspunda acestor cerinte. Se reduce astfel egocentrismul caracteristic perioadelor anterioare si creste sociabilitatea.

Iata de ce pregatirea copilului in familie si gradinita pentru scoala si exigentele acesteia este foarte importanta pentru ca ajuta la depasirea a ceea ce se numeste « socul scolarizarii » comparat a fi la fel de important ca cel al nasterii sau al pubertatii.

Competitia scolara in care se plaseaza copilul presupune respectarea rigorilor disciplinei, stapanirea emotiilor, depunerea eforturilor si raportarea corecta la activitatea si succesele colegilor. Aceasta inseamna o imagine adecvata despre sine si despre altii, adica invatarea pozitiei in societate, traiul intre oameni.

Dupa cum spuneam, la sfarsitul perioadei anterioare si, foarte pregnant in acesta perioada, copilul a desavarsit procesul de identificare cu sexul si respectiv cu parintii. In

4

acest moment parintii joaca un rol foarte important prin modelul pe care il ofera copilului, atat prin ceea ce reprezinta acesta dar si prin autoritatea pe care o exercita. Trebuie inteles insa ca, dupa varsta de 7 ani copilul intelege altfel notiunea de autoritate. Cu cat si-a dezvoltat propriile capacitati si si-a definit locul in familie, cu atat notiunea de autoritate este diferit inteleasa. Parintii nu trebuie sa intre in jocul de putere al copilului de care am mai discutat ci trebuie sa-si exercite autoritatea cu intelepciune, nu cu forta, de care copilul nu mai asculta sau se teme foarte mult. Copilul trebuie sa inteleaga ca parintii il iubesc, ca sunt alaturi de el, ca il ingrijesc si il protejeaza, chiar daca uneori il pedepsesc, ca rezultatele bune de la scoala ii vor multumi pentru ca urmasul lor va ajunge un om de succes etc., dar ca in mod primordial eforturile sunt ale lui si pentru el, pentru viata lui.

Nu mai este cazul sa amintim aici cat de importanta este educatia in devenirea unei persoane, mai ales in societatea de azi, bazata pe competivitate si succes. In dezvoltarea lui copilul trebuie continuu stimulat sa se autodepaasca, aceast fiind si o conditie obligatorie in ceea ce inseamna dezvoltarea intelectuala. Realitatea ne arata insa ca apar diferente vizibile intre copii in ceea ce priveste adaptarea scolara, succesele si VigRX esecurile la invatatura. Astfel, unii copii parcurg traseul adaptarii fara probleme majore, altii cunosc esecuri si dificultati temporare, cu framantari si conflicte, cu stagnari si reveniri, si, in fine, sunt copii care raman neadaptati, nu reusesc sa intre in ritmul alert al programului scolar si ca urmare a conditiilor familiale deficitare, nestimulative si dezorganizate sau a maturitatii psihice insuficiente.

Exista astfel factori genetici si factori obiectivi care influenteaza invatarea si adaptarea, mai evidente la varstele mici.

Peste toate acestea insa exista vointa si determinarea, atat a parintilor cat si a copiilor, de a depasi momentele grele si de a apuca cea mai bun cale spre implinirea vietii. « Orice om isi are un loc sub soare » este mai mult decat o fraza, este o realitate. Exista nenumarati oameni de succes care au avut dificultati scolare dupa cum exista si nenumarati oameni de succes carora scoala le-a oferit calea spre implinire. Sta in sarcina parintilor sa-si observe cu atentie copilul, procesul acestuia de adaptare si dezvoltare atat in scoala cat si in afara acesteia, pentru a putea identifica derapajele de la normalitate. Este important sa se stabileasca si sa se urmareasca insusirile native ale copilului, ce pot fi dezvoltate de timpuriu intr-o directie potrivita, si sa se compenseze astfel alte eventuale lipsuri. Scoala ofera o multitudine de posibilitati in acest sens prin nenumaratele optiuni si metode ce le pune la dispozitie. Interesul nativ al copilului ne poate indrepta in directia perfectionarii acestuia, in loc sa pierdem timp in dezvoltarea unor capacitati care nu exista. Este gresit ca parintii sa astepte de la copil ceea ce acesta nu le poate da, respectiv succese la discipline de care copilul nu este atras; daca copilul a apucat calea corecta, catre dezvoltarea propriilor calitati, atunci va obtine succese, spre marea bucurie a parintilor si a lui insusi, caci va vedea ca are realizari si ca este recompensat, iar stima de sine si increderea in propriile forte va creste. Este recomandat sa expunem copilul la o gama cat mai larga de activitati (artistice, culturale, sportive, hobbyuri, calatorii etc.), astfel incat sa putem observa capacitatile native si interesele naturale ale acestuia, fapt ce va inlesni drumul catre viitoarea profesie.Peste toate acestea insa exista vointa si determinarea, atat a parintilor cat si a copiilor, de a depasi momentele grele si de a apuca cea mai bun cale spre implinirea vietii. « Orice om isi are un loc sub soare » este mai mult decat o fraza, este o realitate. Exista nenumarati oameni de succes care au avut dificultati scolare dupa cum exista si nenumarati oameni de succes carora scoala le-a oferit calea spre implinire. Sta in sarcina parintilor sa-si observe cu atentie copilul, procesul acestuia de adaptare si dezvoltare atat in scoala cat si in afara acesteia, pentru a putea identifica derapajele de la normalitate. Este important sa se stabileasca si sa se urmareasca insusirile native ale copilului, ce pot fi dezvoltate de timpuriu intr-o directie potrivita, si sa se compenseze astfel alte eventuale lipsuri. Scoala ofera o multitudine de posibilitati in acest sens prin nenumaratele optiuni si metode ce le pune la dispozitie. Interesul nativ al copilului ne poate indrepta in directia perfectionarii acestuia, in loc sa pierdem timp in dezvoltarea unor capacitati care nu exista. Este gresit ca parintii sa astepte de la copil ceea ce acesta nu le poate da, respectiv succese la discipline de care copilul nu este atras;

5

daca copilul a apucat calea corecta, catre dezvoltarea propriilor calitati, atunci va obtine succese, spre marea bucurie a parintilor si a lui insusi, caci va vedea ca are realizari si ca este recompensat, iar stima de sine si increderea in propriile forte va creste. Este recomandat sa expunem copilul la o gama cat mai larga de activitati (artistice, culturale, sportive, hobbyuri, calatorii etc.), astfel incat sa putem observa capacitatile native si interesele naturale ale acestuia, fapt ce va inlesni drumul catre viitoarea profesie.

Din alta perspectiva, in aceasta perioada, se desfasoara un alt episod al relatiei dintre sexe; se poate observa ca grupurile de joaca au la baza apartenenta la un sex sau altul: baietii se joaca cu baietii si fetele cu fetele, interactiunile dintre ei fiind destul de reduse. Ba chiar exista un fel de conflict, de concurenta, in sensul in care fiecare doreste sa demonstreze cate ceva celuilalt. Devine foarte evidenta apartenenta la un sex sau altul, copii evidentiind calitati ale sexului caruia ii apartin; se observa tendinta parintilor de a petrece mai mult timp cu copilul de acelasi sex (in cazurile in care exista mai mult decat un copil). Din acest punct de vedere se observa de asemenea rolul important, de model, pe care il au parintii si dorinta copiilor de a urma acest rol; ne referim aici atat la profesiunea parintilor dar mai ales la comportamentul acestora. Sa nu uitam ca personalitatea copilului este in curs de formare si modelul « cel mai la indemana » este si cel mai apropiat.

Spre sfarsitul perioadei observam deja schimbari importante in comportamentul social al copiilor, care imita din ce in ce mai mult comportamentul adultilor. Din nou subliniem rolul pe care il are exemplul parintilor si al celor apropaiati copilului dar si mediul in care acesta traieste, respectiv anturajul. Dorinta de a deveni adult mai devreme decat este cazul il poate face pe copil sa imite gesturi specifice adultilor: sa fumeze, sa bea, etc. Intalnim din ce in ce mai des in discursul copilului referiri sexuale. Daca pana acum nu s-a incercat o comunicare pe teme sexuale este cazul sa se aiba discutii cu copilul pe aceasta tema si sa se inceapa o educatie sexuala. Amintim ca, in epoca moderna, varsta la care fetele au ciclu menstrual este din ce in ce mai mica, maturitatea sexuala se atinge din ce in ce mai devreme si trebuie sa impiedicam socul unei experiente pentru care copilul nu este pregatit. Recomandam ca discutiile sa se faca intre copil si parintele de acelasi sex, astfel comunicarea va fi mai usoara. Sunt inca multi parinti care nu pot sau nu doresc sa discute despre viata sexuala a copilului lor. Aceasta este o greseala, daca neglijam aceasta problema nu inseamna ca ea nu exista, este un fapt de viata si este de preferat ca viitorul adolescent sa detina informatii corecte, decat sa-si formeze o parere bazata pe informatii diverse si neadevarate (mai ales in epoca internetului).

La aceasta varsta copilul este pregatit pentru educatia morala si etica, de altfel se observa acest fapt prin intrebarile specifice pe care copilul le adreseaza parintilor. Parintii trebuie sa explice copilului ca el va face parte dintr-o societate bazata pe reguli si legi, pe care trebuie sa le respecte pentru a nu avea probleme. Deprinderile si priceperile insusite pana acum trebuie sa se transforme in obisnuinte sociale, prin intermediul carora copilul se raporteaza tot mai corect la comportamentul civilizat, devine mai sensibil si mai controlat in relatiile cu cei din jur, devine capabil sa adopte comportamente intelese si previzibile. Instabilitatile sale din perioada prescolara sunt inlocuite cu comportamente autocontrolate, cu politete si respect fata de activitatea si efortul celor din jur. Parintii trebuie sa formeze un model pozitiv in fata copilului, care sa-l ajute pe acesta sa-si organizeze o parere corecta asupra lumii din care face parte.

Relatiile copilului cu familia sunt constientizate si raportate la alte cazuri din care fac parte colegii de scoala sau de joaca. Se observa nuantele comportamantale si afective puse in aceste relatii (« X nu are tata », « tatal lui Y este muncitor pe cand al meu este doctor », etc). In astfel de cazuri sunt semnificative pentru copilrelatiile afective pozitive de acceptare si caldura ale parintilor sau dimpotriva, atitudinea de respingere ce se manifesta prin ostilitate si autoritate brutala (alaturi de atitudini lipsite de interes fata de activitatile copilului sau de control severe, exagerate). Lucrurile se complica in toate cazurile cand parintii manifesta atitudini diferite fata de copil. Relatiile afectuoase dintre copil si parinti, ca si dintre parinti, duc la efecte pozitive, atat prin ceea ce ofera ele copilului cat si prin modelul comportamental pe care il ofera copilul. Un mediu plin de afectivitate si dragoste va da copilului sprijin si putere pentru depasirea momentelor grele, specifice devenirii ca

6

adult. Ca in multe alte situatii este bine sa existe echilibru intre control si libertate, intre pedeapsa si recompensa. Nu trebuie lasata prea multa libertate copilului, care nu va stii cum sa procedeze cu ea, dar nu trebuie creata nici o dependenta de parintii printr-un control prea sever. Rezultatele cele mai bune sunt obtinute de catre parintii care au o atitudine clara, manifesta atentie la autonomia/libertatea copilului, exercita un control echilibrat si constant.

7