ARGUMENT

MOTTO:

“ Unui copil trebuie să i se arate cel mai mare respect”

( IUVENAL)

Abandonul şcolar reprezintă o problemă a sistemului românesc de învăţământ

insuficient tratată, o problemă serioasă ce trebuie convertită urgent într-o complexa

strategie de intervenţie. Este vorba cu certitudine de un fenomen care, prin consecinţele

sale semnificative şi prin dimensiunile sale îngrijorătoare, trebuie să fie prezent în agenda

de priorităţi a decidenţilor, a practicienilor şi a beneficiarilor din sistemul educaţional.

Pentru a se întreprinde masuri de combatere a abandonului scolar este nevoie de un studiu

diagnostic care să scoată in evidenta care este rata abandonului, care sunt zonele cele mai

atinse deacest fenomen şi mai ales care sunt cauzele principale pentru toate grupele de

vîrstă şcolară.

Am abordat această temă deoarece abandonul şcolar a devenit în ultimii ani un

subiect controversat în România, cu atât mai mult cu cât de doi ani este membră a

Uniunii Europene. Acesta constituie astăzi un fenomen întalnit în toate sistemele de

învăţământ, şi este o problemă atât de ordin administrativ şi social, dar mai ales de ordin

pedagogic.

În lucrarea de faţă se va dezbate pe larg asupra abandonului şcolar cu precădere

din punct de vedere pedagogic.

Înainte de 1989 rata abandonului şcolar era foarte scăzută, însă imediat după

schimbarea regimului s-a constat că elevii tind tot mai mult să părăsească băncile şcolii.

Astăzi România, din pãcate, se situeazã mult peste nivelul celor mai multe dintre statele

membre sau care au aderat recent la Uniunea Europeană în ceea ce priveşte abandonul

şcolar,relatează AGERPRES.

Rata abandonului este mult mai ridicată în învăţământul urban. Statisticile

demonstrează că şcolile din centrele oraşelor care îşi concentrează serios atenţia asupra

menţinerii ordinii şi a disciplinei , asupra dezvoltării caracterului şi a responsabilităţii

elevilor, precum şi asupra excelenţei şcolare, au un nivel sensibil mai scazut de nereuşite

şi de abandonuri şcolare.

Pentru o mai bună înţelegere a eşecului şcolar se vor prezenta în lucrarea de faţă

atât definiţii, caracteristici şi forme ale acestuia cât şi cauzele care îl determină dar şi

unele metode ce au rolul de a preveni şi combate acest fenomen nedorit într-o societate ce

îşi doreşte să treacă peste urmele lăsate de comunism.

Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce constă în

încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ, indiferent de nivelul la care s-a

ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea

încheierii ciclului de studii început. (Nemtu, Cristina, Devianta scolara Ghid de

intervenţie în cazul problemelor de comportament al elevilor, Editura Polirom, Iaşi, 2003)

Abandonul şcolar este rezultatul unei combinaţii de cauze interne şi externe, de

factori interni şi factori externi. Fiecare abandon are o istorie personală şi socială legată

de modul cum se aplică diferenţiat principiul dezvoltării. Eşecul şcolar este produsul mai

multor factori cauzali aflaţi într-o anumită configuraţie pedagogică, psihologică şi socială

care determină la rândul ei mai multe consecinţe imediate dar şi de durată.

Eşecul şcolar are la bază mai mulţi factori care pot fi diferiţi, dar cel mai adesea

asociaţi, elevul se confruntă cu o serie de dificultăţi şcolare care au ca principale cauze:

propria persoană, părinţii şi familia, şcoala , comunitatea locală, etc.

Putem distinge cinci mari tipuri de dificultăţi pe care elevul poate să le întâmpine:

dificultăţi de natură somatică, deficienţe intelectuale/cognitive, probleme de învăţare de

ordin instrumental sau dificultăţi de ordin afectiv privind direct copilul, adesea familia sa;

slăbiciuni pedagogice privind şcoala, dar adesea şi părinţi.

CAPITOLUL I

CAUZELE ŞI FACTORII DECLANŞATORI AI EŞECULUI ŞI

ABANDONULUI ŞCOLAR

Eşecul şcolar nu este o problemă nouă, de-a lungul timpului au fost realizate

multiple cercetări pentru identificarea şi prevenirea eşecului şcolar. Odată cu trecerea

timpului şi apariţia unor noi factori ce contribuie la acest fenomen negativ în rândul

elevilor, schimbarea viziunii educativ – informative şi formative , egalitatea de şanse

privind educaţia , suportul psihopedagogic oferit în şcoli , este necesară o implicare a

tuturor factorilor ce contribuie la educaţia şcolară pentru stoparea şi eventual eradicarea

acestui fenomen.

Eşecul şcolar este un fenomen periculos, deoarece el determină efecte negative atât

în plan psihologic individual, respectiv o alterare a imaginii de sine a elevului în cauză,

care-şi va pierde tot mai mult încrederea în propriile posibilităţi şi capacităţi ajungând să

dezvolte o teamă de eşec, cât şi pe plan social, pentru că eşecul şcolar permanentizat

„stigmatizează”, „etichetează” şi conduce la o marginalizare socială cu un nivel crescut

de comportamente deviante şi infracţionale.

Eşecul şcolar are la bază mai mulţi factori care pot fi diferiţi, dar cel mai adesea

asociaţi, elevul se confruntă cu o serie de dificultăţi şcolare care au ca principale cauze:

propria persoană, părinţii şi familia, şcoala , comunitatea locală, etc.

Putem distinge cinci mari tipuri de dificultăţi pe care elevul poate să le întâmpine:

1. Dificultăţi de natură somatică;

2. Deficienţe intelectuale/cognitive;

3. Probleme de învăţare de ordin instrumental;

4. Dificultăţi de ordin afectiv privind direct copilul, adesea familia sa;

5. Slăbiciuni pedagogice privind şcoala, dar adesea şi părinţii;

1. Deficienţele de natură somatică;

Pentru a evidenţia o afecţiune somatică, un deficit senzorial sau condiţiile de

viaţă aberantă pe plan fizic, este necesar un examen somatic complet şi o anchetă

orientată în acest sens. În acest sens un rol predominant îl are familia care trebuie să

fie sensibilă la problemele de sănătate ale copilului prin realizarea unor controale

medicale de specialitate, dar şi medicii prin stabilirea unui diagnostic corect şi

măsurilor de vindecare.

O boală cronică (diabet, infestarea cu h.i.v., pneumonii, etc.), o reacţie cutanată,

infecţii repetate, o deficienţă somatică de lungă durată pot perturba şcolaritatea din

două motive:

- absenţe repetate (nu întotdeauna justificate).

- respingerea mai mult sau mai puţin ascunsă a bolii somatice de către

ceilalţi copii, de părinţi şi dascălii acestora.

Igiena de viaţă a copilului : o oboseală, o instabilitate pot fi legate de o aberantă

organizare a zilei de lucru a copilului, de la şcoală, ca şi de acasă. Trebuie să se

insiste asupra momentelor suficient de prelungite şi frecvente pentru a asigura nevoia

de cheltuială motrică şi de destindere, ca şi asupra necesităţii unui somn îndestulător

şi de bună calitate.

Profesorul, învăţătorul , medicul şi familia pot contribui decisiv la identificarea

cauzelor de natură somatică ce pot conduce la eşec şcolar, iar prin colaborarea

factorilor implicaţi se poate interveni din timp prin măsuri educative adaptate la

nevoile elevului.

2. Deficienţe intelectuale:

Eventualitatea unei deficienţe intelectuale/cognitive constituie, în materie de retard

sau eşec şcolar, o teamă mai mult sau mai puţin mărturisită de părinţi. Diagnosticarea

deficienţelor intelectuale profunde se poate realiza şi înainte de vârsta şcolară, dar

deficienţele medii şi cele lejere nu pot fi suspectate decât în momentul contactului cu

şcoala un mare rol având învăţătorul şi profesorul psiholog în şcolile unde există acesta.

Pentru identificarea deficienţelor intelectuale există o serie de teste ce pot fi

aplicate (teste proiective, teste pentru stabilirea Q.I. , etc), iar programa individualizată

aplicată de învăţător poate constitui un suport real pentru evitarea eşecului şcolar.

3. Dificultăţi instrumentale:

În adaptarea copilului la şcoală sunt implicate mijloacele pe care subiectul le

foloseşte pentru a se cunoaşte şi pentru a cunoaşte lumea exterioară: mai ales

motricitatea sa, viaţa perceptivă, limbajul şi inteligenţa sa. Dificultăţile sau perturbarea

acestor funcţii au ca urmare dificultăţi în realizarea unor activităţi precise (scriere, citire,

calcul matematic), sau a unor activităţi de ordin general (capacitatea de a-şi exprima

propriile gânduri, dificultăţi de raţionament, instabilitate, etc.), creând, în final, la copil

un resentiment şcolar.

Un instrument poate fi normal din punct de vedere anatomic dar perturbat în

funcţionarea sa din mai multe motive adesea imprecise:

- în domeniul limbajului, se poate descoperii un retard oral cu dificultăţi mai

mult sau mai puţin importante pentru însuşirea scrisului (dislexie, disortografie,);

- în domeniul motricităţii, dixplaxiile sau neîndemânarea, stângăcia generalizată,

lentoare, disgrafia, dificultăţi de lateralizare, perturbarea schemei corporale intime şi

reprezentarea în spaţiu;

4. Dificultăţi de origine afectivă:

Dificultăţile afective se structurează foarte schematic în trei registre pe plan şcolar:

-opoziţia;

- instabilitatea;

- anxietatea şi depresia;

Opoziţia activă şi pasivă: poate fi o reacţie la un fapt precis petrecut recent

( conflictul copilului cu dascălul sau, cu unul dintre părinţi etc.), sau se poate înscrie într-

un stil de comportament obişnuit al copilului a cărui origine trebuie căutată într-o

insatisfacţie a relaţiilor afective din interiorul familiei.

Instabilitatea care are două aspecte:

-unul motor: copilul se mişcă mult, nu stă locului;

- altul psihic: labilitatea atenţiei, interesul şi dezinteresul se succed rapid;

Anxietatea şi depresia: ea jenează evident copilul în relaţiile sale cu alţi copii, cu

dascălii, în activităţile sale şcolare. Anxietatea şi depresia se poate manifesta în plan

psihic printr-un penibil sentiment de insecuritate, de aşteptare a unui pericol

nedeterminat, sau la nivelul corpului prin greţuri, vomă, dureri intestinale, etc. În anumite

cazuri , anxietatea are la bază simptome foarte jenante ca: manifestări obsesionale

(copilul luptă împotriva sosirii neaşteptate a unor gânduri penibile) sau fobice ( frica,

teama, focalizată pe o situaţie precisă, de exemplu teama de pedeapsă, de a fi închis în

casă, etc.). În alte cazuri copilul refuză să meargă la şcoală devenind victime ale unei stări

de angoasă, depresie şi chiar de panica

5. Cauze pedagogice:

Ele sunt foarte frecvente şi diverse ca şi mecanismele care provoacă problemele

şcolare, ele se situează în cadrul şcolar şi familial

La nivelul şcolii: trebuie studiată şcolaritatea anterioară a elevului. Absenteismul, de

pildă, se poate datora bolilor, relaţiilor dificile cu dascălul, dificultăţi de învăţare,

supraîncărcării, neadecvatelor metode de învăţare, perturbaţiilor psihologice anterioare,

dezinteresul faţă de şcoală ca urmare a unor eşecuri repetate, etc. În cauză pot fi puse şi

condiţiile actuale de şcolarizare ca: - admiterea prematură într-o clasă cu un nivel prea

ridicat;

- incompatibilitatea profesor-copil;

- lipsa interesului faţă de copil;

-un profesor fără tact pedagogic, şi slab pregătit;

- lipsa interesului pentru un copil din partea profesorului care îşi

focalizează activitatea sa pe copii străluciţi ai clasei sau, dimpotrivă

pe cei cu dificultăţi;

- schimbarea frecventă a colegilor, profesorilor, programelor, metodelor

etc;

CONFLICTE FAMILIALE SI TULBURARI AFECTIVE

Familia reprezinta nucleul social central in determinarea evolutiei unui individ.

Familia reprezinta „universul” afectiv, social si cultural al viitorului adult. Situatiile traite

repetat si intens de catre copil cristalizeaza trasaturile si coordonatele personalitatii.

Convingerile fiecaruia sunt invatate intai acasa, apoi si prin intermediul scolii, dar si

interactiunea cu semenii. De aceea exista familii care sunt aproape de copil, il sustin si se

implica in viata scoalara a acestuia, dar si familii care au un efect opus. O ambianta

familiala tensionata, lipsa de afectiune dintre soti, deseori insotita de vicii, de certuri si

acte de violenta, determina un mediu nefavorabil dezvoltarii normale a copilului. Din

punct de vedere psihic si social acesti copii sunt traumatizati, ei intrand in scoala fara

achizitii elementare, ceea ce determina de cele mai multe ori esecul scolar.

La nivelul familiei: este clar că rolul familiei este primordial mai mult pe plan

afectiv decât pedagogic. Sunt cazuri în care realitatea este greu de modificat: disocierea

familiei, decesele, divorţul, neînţelegerea gravă, certuri frecvente, consum de alcool,

boala psihică a unuia sau altuia din părinţi, etc. Alte cazuri se referă la situaţii când

părinţii (conştient sau inconştient) nu permit ca elevul să-şi dobândească autonomia şi să

devină responsabil de acţiunile sale, în aceste cazuri copilul poate reacţiona printr-o

conduită de opoziţie pasivă sau activă, generalizată sau focalizată pe şcolaritate. Unii

părinţi sunt prea exigenţi pe planul şcolarităţii, vor cu orice preţ ca odraslele lor să fie

primii din clasă , copilul este suprasolicitat, saturat, dezgustat şi sfârşeşte curând în eşec,

şi în fine alţi părinţi care sunt în număr relativ mare la consultaţii care fără a-şi intoxica

realmente copii cu materiile şcolare, îşi fac griji fără nici un motiv.

Trecând în revistă diferiţii factori ai dificultăţilor şcolare trebuie scos în evidenţă

următoarele: - la originea problemelor şcolare întâlnite în practică se asociază două sau

mai multe tipuri de factori;

- pentru copil sunt relativ severe consecinţele eşecului şcolar, atât la nivelul

său socio-profesional cât şi la nivelul echilibrului său afectiv din cauza conflictelor, a

reacţiilor negative care nu întârzie să vină atât în familie cât şi şcoală;

- consecinţele eşecului şcolar au efect negativ marcând defavorabil

dezvoltarea personalităţii copilului

NIVELUL DE ASPIRATIE SI ANGAJAREA EULUI IN SARCINA SCOLARA

    În vederea sprijinirii elevilor şi pentru evoluţia pozitivă a acestora în situaţiile

şcolare, este important să se ţină cont de faptul că în aceste situaţii sunt implicate nu doar

inteligenţa, ci şi nevoia lui de dezvoltare, ambiţia, motivaţia intrinsecă.

Cunoaşterea capacitatilor sale de implicare poate sa ofere un indicator dupa care

un cadru didactic sa se orienteze in stimularea elevilor.

De asemenea un rol important îl are si familia, dar şi clasa din care acesta face

parte. Acestea creeaza mediul in care un copil se poate simti incurajat si stimulat, iar

randamentul sau in invatare va fi foarte ridicat sau poate sa fie unul frustrant prin lipsa de

motivare.

Între succesul scolar si nivelul de aspiratie exista o relatie de interactiune. Astfel,

insuccesul determina un nivel de aspiratie scazut, care la randul sau poate reduce

performanta scolara. Cei mai afectati elevi de un esec scolar prezinta un grad scazut de

toleranta la frustrare, iar  aceasta apare atunci cand, din cauze externe sau interne

(deficiente, neincredere in sine, teama de insucces etc.), nu-si poate satisface anumite

trebuinte

De asemenea, in afara de nivelul de aspiratie personal, mai exista si aspiratiile

grupului social, din care face parte elevul. In general aspiratiile elevului evolueaza pe

fondul interactiunilor sociale pentru o apropiere de aspiratiile grupului din care face

parte, fara a se sterge insa diferentele individuale. Nivelul de aspiratie si cel de

performanta pot sa fie ascendente, performanta depasind aspiratia, realizandu-se

autodepasirea. Caracterul autoreglator al activitatii elevului este evidentiat de schimbarile

nivelului de aspiratie in functie de modificarea performantei scolare.

STENIA SI ASTENIA: OBOSEALA LA ELEVI

Kulcsar (1978) se mai referea si la stenia/astenia la elevi. Acestea pot sa influenteze

reusita scolara a elevilor. Cei foarte obositi sunt lenti, nu manifesta interes pentru

activitate, la clasa prefera sa stea linistiti in banca fara a se implica. Acasa comportametul

lor este similar. Desi au capacitati intelectuale, oboseala ii impiedica sa fie foarte motivati

si activi.

La polul opus se situeaza elevii stenici. Acestia sunt energici, activi la clasa, se

implica in diferite activitati. Rezistenta la efort este ridicata, astfel incat pot sa faca fata

cu usurinta solicitatilor scolare si extrascolare.

STABILITATE-INSTABILITATE EMOTIONALA

H.J. Eysenck adauga o noua dimensiune cercetarilor lui Jung asupra tipului

temperamental prin introducerea factorului de „stabilitate/instabilitate” emotionala. Rolul

acestora se vede in modul in care un elev raspunde activitatilor scolare. Un elev instabil

din punct de vedere emotional nu se concentreaza pe durata lunga de timp, atentia sa fiind

fluctuanta.

Instabilitatea isi are gradul sau de normalitate, pana la o anumita varsta, dar prin

educatie, ea se reduce in mod treptat, in functie de temperamentul fiecaruia. Socurile

emotionale repetate, suferite de copil in familie (familii dezorganizate, cu parinti

alcoolici) duc insa la permanentizarea si accentuarea acestei instabilitati.

INCREDEREA IN SINE SI AUTOREGLAREA

In reglarea activitatii scolare participa mecanisme intelectuale, dar si activitatea

intelectuala trebuie reglata. Capacitatea de autoreglare este o abilitate sintetica rezultata

din confluenta factorilor cognitivi, afectiv-motivationali si volitiv-caracteriali. Fara

aceasta capacitate reusita scolara ar sta sub semnul indoielii. Reglarea psihica are in

general o functie adaptativa, iar principala modalitate de formare este invatarea. De

asemenea, controlul si reglarea psihica se centreaza in jurul consiintei de sine.

Autocontrolul si autoreglarea prezinta trasaturi specifice, in functie de natura activitatii,

prezentand diferente individuale si de varsta. De aceea, autoreglarea adaptativa implica

asimilarea factorilor externi cat si acomodarea personalitatii la acestia. Un alt factor

important, implicat in activitatea scolara este anxietatea.

ANXIETATEA

Studiile de specialitate  au demonstrat ca cei mai multi copii dezvolta la varsta

mica diverse fobii. In conditii normale, in cazul unor familii suportive acestea se

atenueaza in timp sau chiar dispar. Unii copii insa, mai ales cei proveniti din familii cu

parinti autoritari, pot sa ramana cu aceste trasaturi care in timp sa se dezvolte in anxietati.

Un rol similar il are si cadrul didactic de la clasa. Acesta poate sa fie un factor

anxios sau unul de suport si stimulare. Mai ales pentru prescolarul care paseste in clasa I

si traieste intens atat desprinderea de familie, cat si indepartarea de un mod de invatare

preponderent ludic catre unul mai putin atractiv centrat mai mult pe activitati de invatare,

este important sa intalneasca un cadru didactic care sa-l ajute sa inlature starile anxioase

pentru un succes scolar motivant si incurajator.

  In general, anxietatea intensifica starile impulsului, fiind o potentiala sursa de

motivatie, in sensul energizarii procesului de invatare. In cazul unei invatari mecanice si

a altor tipuri, mai putin dificile, de invatare constienta, anxietatea actioneaza pozitiv. Ea

poate sa devina inhibitoare asupra unor teme mai complexe. Pe masura ce se dobandeste

o anumita experienta, anxietatea isi mai pierde din caracterul amenintator. Sarcina

cadrului didactic consta in a ajuta copilul anxios sa obtina succese scolare pentru a

inlatura neincrederea in sine a acestuia. Ziemowit Wlodarski  identifica trei categorii in

care pot fi incadrati numerosi alti factori care determina rezultatele invatarii:

particularitatile elevului; factori care caracterizeaza situatia de invatare; particularitatile

cadrului didactic.

In viziunea aceluiasi autor, elev este oricine, daca invata, indiferent de varsta si de

conditiile in care se desfasoara procesul invatarii. Deci elev este si copilul, care incepe sa

vorbeasca si adultul care-si perfectioneaza calificarea profesionala. In afara de acesti

factori interni, exista si factorii externi care influenteaza randamentul scolar.

Desi s-a mai prezentat influenta familiei, rolul acesteia este prea mare pentru a nu

mai fi amintita. Se spune ca familia reprezinta un fel de personalitate colectiva. Initiativa,

fermitatea in actiuni, curiozitatea sau spiritul obiectiv de autoevaluare depind de o serie

de trasaturi pe care le are familia in care traieste copilul. Parintii constituie miezul

grupului familial, insa copilul nu sufera doar influenta adultilor ci si a celorlalti copii

(frati/surori,vecini,verisori etc.). Cercetarile si faptele de viata au demonstrat ca

majoritatea conflictelor dintre frati sunt determinate de pozitia copilului in familie. Alt

factor negativ venit din partea familiei este reprezentat de dezacordul dintre cerere si

oferta, unii parinti exagerand in cerintele fata de copii. Defectele copilului nu reprezinta

decat partea vizibila a unui conflict intre parinte si copil.

CAPTOLUL II

FACTORI IMPLICATI ÎN PREVENIRE

Pentru prevenţia şi intervenţia în cazuri de eşec şi abandon şcolar este necesară

o analiză atentă a factorilor ce pot declanşa aceste fenomene şi utilizarea unor metode şi

tehnici de consiliere individuală care să conducă la rezultate pozitive . Sunt cunoscute

diverse metode de consiliere individuală care pot fi utilizate pentru a sprijini elevul aflat

în situaţie de eşec şcolar în funcţie de factorii /cauzele care a declanşat acest fenomen ca:

-Metode privind întăriri pozitive şi negative ale comportamentului;

-Tehnici de accelerare / decelerare a comportamentului ( SHAPING

formatare, întărire gradată , EXTINCŢIA – stingerea);

-Metode în care se utilizează jocul de rol;

-Metode privind rezolvarea unor conflicte;

-Analiza rezultatelor activităţii;

-Anamneza;

In cadrul acestui capitol trebuie analizate atat probleme legate de metodele de

diagnostic, strategiile de preventie, cat si variabilele in evaluarea scolara si personalitatea

profesorului. Personalitatea  profesorului se vor raporta la activitatea de invatare a

elevului, deoarece realizarile acestuia din urma depind de profesor si de personalitatea

acestuia.

Profesia de profesor este, in societatea contemporana, o meserie nu foarte

solicitata, dar nici evitata. Profesiunea intelectuala, respectata in general nu ofera celui

care o practica putere, influenta sau venituri foarte mari. Insa, in anumite situatii, confera

satisfactii, alegerea profesiunii de profesor, tinand mai mult de vocatie sau de continuitate

in meserie.

In majoritatea statelor, aceasta profesie este cautata mai mult de femei, deoarece, se

presupune, ca acestea sunt mai capabile sa reliefeze dimensiunea expresiva si afectiva a

acesteia (nu exista studii propriu-zise in Romania care sa confirme acest lucru, ci sunt

doar simple constatari). De asemenea, partea financiara reprezinta un factor care

indeparteaza barbatii. La partea financiara se mai adauga si faptul ca meseria de profesor

ofera o redusa perspectiva de cariera, presupunand numai putine diferente intre debutanti

si cei cu vechime si experienta.

Multe persoane considera clasa drept un loc in care elevul vine sa primeasca

informatii si cunostinte de la un profesor care le imparte in schimbul unui salariu. In

realitate, insa, in clasa, elevii si profesorii se intalnesc, fiecare din ei satisfacand nevoile

celuilalt. Copilul are nevoie sa primeasca, iar profesorul sa ofere. Modul in care reuseste

el sa structureze sau sa organizeze disciplina de invatare reprezinta un factor al eficientei

sale. Personalitatea profesorului ar trebui raportata la motivatia elevului deoarece unii

profesori se dovedesc a fi mai capabili sa determine motivatia elevului decat altii ce

dispun aparent de aceleasi cunostinte si aptitudini.

Ziemowit Wlodarski  a incercat sa raspunda la o serie de intrebari: ce insusiri trebuie sa

intruneasca profesorul pentru a realiza scopurile in mod eficient?, ce trasaturi

caracterizeaza un bun profesor?, care dintre trasaturi favorizeaza eficienta actiunilor sale?

Urmand firul acestor intrebari si studiind rezultatele mai multor cercetari, autorul

ajunge la urmatoarele concluzii: profesorii buni sunt cei care dispun de cunostinte solide

reusind sa starneasca interesul copiilor pentru materia predata; o alta insusire este

reprezentata de interesul manifestat de copii si tineri; interes ce se exprima prin tendinta

de a stabili relatii cu acestia nu numai in plan cognitiv; atitudinea unui bun

profesor/educator trebuie sa considere tanarul un adult in devenire; un bun educator, un

bun profesor este bine sa fie activ, aceasta nevoie de a actiona sa fie legata de priceperi

corespunzatoare; unele dintre priceperi sunt legate de tactul pedagogic si sensibilitatea

pedagogica.

Un profesor drept este inconjurat cu respect, insa cand aceasta caracteristica

lipseste, elevii nedreptatiti nu-l mai accepta. Autoritatea profesorului este favorizata atat

de atributele morale inalte, de interesul si bunavointa manifestata fata de tineri, ci si de

echilibrul emotional, de experienta generala, de experienta de viata dar si de cunostintele

profunde din domeniul obiectului pe care il preda.

In afara acestor caracteristici, Davitz J. Si Ball S.  mai adauga si faptul ca un bun

profesor isi respecta elevii, sesizeaza diferentele existente intre elevii fiecarui grup - intre

baieti si fete - intre copiii care invata lent si cei care invata repede. Aceasta trasatura il

atrage pe copil, creand impulsul afiliativ. Reprezinta identificarea cu profesorul, intr-un

mod asemanator cu acea identificare realizata cu parintii. Copilul doreste sa invete pentru

a-i fi pe plac profesorului, daca acesta corespunde rolului detinut de parinti. Alt tip de

impuls, este impulsul de autoafirmare.

Rezultatele la invatatura, prin care se poate dobandi un anumit statut in

societate trebuie sa fie clar definite; procedeele de activitate sa fie bine organizate, iar

conditiile sa fie, la randul lor, create de un profesor cu un inalt grad de organizare

personala. Impulsul cognitiv este stimulat de profesorii capabili sa confere un sentiment

al importantei. Cunostintele inseamna putere, iar puterea atrage erori. De aceea un bun

profesor este preocupat nu numai de intelectul copilului, ci si de viata interioara a

acestuia.

Rezumand, se poate observa ca variabilele legate de personalitatea profesorului

sunt destul de mult caracterizate prin caldura, ordine, efervescenta intelectuala si slujesc

obtinerii celor mai bune rezultate din partea copiilor.

Esecul scolar poate fi de tip cognitiv - care se refera la nerealizarea de catre elevi

a obiectivelor pedagogice - dar poate fi si de tip necognitiv - care face referire la

incapacitatea elevului de a face fata si de a se adapta la exigentele scolii (Colectiv.

Psihopedagogie: curs pentru I.D. Iasi: Ed. Polirom, 1998)

Esecul scolar de tip cognitiv poate fi prognosticat prin nota scolara. Aceasta

evalueaza achizitiile si progresul elevului, dezvaluie dificultatile intampinate. Insa acest

cadru de referinta este destul de limitat, deoarece apare efectul “halo” (aprecierea se

realizeaza prin extinderea unor calitati secventiale la intreaga conduita a elevului) ca si,

de multe ori, inconsecventa in notare.

Succesul/insuccesul unui elev in activitatea scolara ar putea fi destul de bine

prognozat prin studierea maturizarii sale psihice, pentru asimilarea si realizarea unor

sarcini scolare. Inteligenta scolara nu este o premisa unica pentru succesul scolar. Ea

trebuie sa fie sustinuta de motivatie, de relatiile dintre profesor si elev, de conditiile

social-economice ale familiei etc. Evaluarea corecta a esecului scolar depinde de

persistenta si amploarea cu care acesta se manifesta. Astfel, esecul poate avea un caracter

episodic, dar el poate sa se extinda si sa capete un caracter permanent, un caracter de

durata. Din punctul de vedere al amplitudinii, esecul se poate manifesta doar la anumite

materii - amplitudine redusa - expresie a dezinteresului pentru ele sau ca urmare a unui

mod neinteresant de predare. Alta forma este esecul cu un caracter generalizat. Elevul

prezinta lacune grave in cunostinte, absenteaza nemotivat, manifesta dispret fata de

autoritatea scolara, iar in clasa perturba orele.

Esecul scolar este, in general, un fenomen subiectiv deoarece acest lucru depinde

de nivelul de aspiratii al fiecaruia: astfel nota 7, de exemplu, este perceputa de un elev

mai slab dotat ca o nota buna, pe cand un alt elev mai ambitios, o poate percepe ca un

esec personal. Aspectul subiectiv al esecului ii confera acestuia si un pronuntat caracter

individual, deoarece el depinde atat de factorii obiectivi externi, cat si de factorii interni,

de modul particular in care elevul se percepe si isi evalueaza rezultatele. Privind esecul

din ambele perspective - obiective si subiective - se poate cere ajustarea reciproca intre

acesti doi factori, ce tin de aprecierea esecului scolar. Problema prevenirii si inlaturarii

esecului scolar reprezinta o problema ce framanta cadrele didactice din toata lumea. Insa

activitatea de inlaturare a esecului scolar este mai dificila decat cea de tratare diferentiata

a elevilor aflati in aceasta situatie.

Printre metodele de prevenire a esecului scolar este necesar sa se aminteasca

urmatoarele :

 - sporirea rolului invatamantului prescolar deoarece s-a constatat ca aproape jumatate din

esecurile manifestate in clasele primare si in cele gimnaziale s-au datorat diferentelor

existente la debutul scolaritatii;

 - stabilirea unor relatii de parteneriat intre familie si scoala, pentru ca la multi elevi

esecul trebuie cautat mai intai in familie, aceasta reprezentand primul nucleu social si de

invatare; de aceea, parintii ar trebui sa acorde o mai mare atentie scolii, sa manifeste

interes pentru studiile copiilor lor, pentru pregatirea lor si pentru formarea profesionala;

in acelasi timp familia este cea care trebuie sa ofere primele modele culturale;

 - sprijinirea materiala a scolii, care trebuie sa asigure resurse materiale si umane de

calitate, corespunzatoare unui invatamant de inalta calitate; programe scolare adecvate

cerintelor unei societati moderne; un climat scolar placut si atractiv;

 - cadre didactice bine pregatite, atat in specialitate cat si in competente psihopedagogice,

care sa fie capabile sa determine capacitatile de invatare a fiecarui elev; sa stie sa

stimuleze si sa incurajeze copii; sa cunoasca modalitati de ajutorare a elevilor care

intampina dificultati;

 - proiectarea unor actiuni de orientare scolar-profesionale adecvate, astfel incat sa

primeze si interesele elevilor, dar si cererea de pe piata muncii.

  Un rol important in obtinerea succesului scolar il are si sistemul de

recompense/pedepse. Plecandu-se de la mecanismul conditionarii operante, studiat de

reprezentantii „scolii comportamentaliste” (Thorndike sau Tolman) cu cat un

comportament este urmat de recompensa cu atat acel comportament se va repeta, acest

fenomen putand sa se intample si invers, comportamentele urmate de consecinte negative

se vor manifesta, cel mai probabil, cu o frecventa mai mica. Si acest sistem de oferire a

recompenselor/pedepselor trebuie sa aiba un moment optim, astfel incat masura adoptata

sa aiba un efect maxim.

Pragul optimal evita extremele: pe de o parte supramotivarea; caracteristica

persoanelor foarte orgolioase, la care nivelul expectantelor este foarte ridicat, ceea ce

poate sa prevada impunerea unor obiective mai greu de atins; iar pe de alta parte

submotivarea, proprie persoanelor care au o incredere scazuta in propriile forte si care de

teama unui esec isi stabilesc obiective mult sub posibilitatile lor reale. Si intr-un caz si in

altul, ambele extreme, sunt periculoase pentru elevi; dorintele exagerate sunt urmate,

aproape in mod sigur, de esec, si implicit de puternice deceptii care vor influenta in mod

negativ activitatea viitoare; de asemenea, nici mentinerea unui nivel scazut al dorintelor

nu este benefic, deoarece aceasta este echivalenta cu stagnarea activitatii si cu scaderea

performantelor.

Posibilitatile de prevenire si de inlaturare a esecului scolar depind si de atitudinile

de asteptare ale profesorilor si ale parintilor in raport cu elevii. Pot aparea subsolicitatea,

prin nefolosirea intregilor capacitati ale elevului, asa cum poate sa apara si

suprasolicitarea. Suprasolicitarea poate sa genereze stari subiective penibile, specifice

unei oboseli cronice. Ambele forme determina insatisfactii, oboseala psihica si

sentimente de inferioritate.

Acestea pot sa fie prevenite sau stopate, prin masuri de igiena scolara si mentala,

precum si prin protejarea afectiva a elevului. Necesara este si indrumarea acestuia pentru

o organizare cat mai eficienta a timpului, atat cel pentru invatat, cat si cel destinat

activitatilor recreative.

Din pacate sistemul de invatamant de la noi din tara, nu invata copilul „cum sa

invete”, ci-l obliga sa devina un fel de robot, care trebuie sa retina cat mai multa

informatie.

Cel mai bine ar fi, pentru a preveni esecul scolar, sa se restructureze programele

scolare, care au devenit o povara, nu numai pentru copii, ci si pentru profesori. Numarul

mare de notiuni depaseste capacitatile de retinere ale unui copil: Si nu este vorba doar de

numarul mare de notiuni, ci si de gama diversa de domenii pe care trebuie sa o strabata

un elev din clasele mici pana in clasa a VIII-a si apoi mai departe pana in clasele de liceu.

Dintre deficienţele / factorii care contribuie la eşecul şcolar mi-am propus să

analizez pe acelea care ţin de familie în special, de relaţiile pe care elevul le stabileşte, în

special relaţiile afective care au ca punct de pornire relaţia de ataşament între copil şi

mamă (figura constantă de ataşament) încă din primii ani ai existenţei sale.

Transmiterea intergeneraţională a tipurilor de ataşament

Copil/ tipul

de

ataşament

Comportament Adult/tipul de

ataşament

Comportament Intervenţie

Ataşament

sigur

Foloseşte

părintele ca bază

sigură de

explorare;

Copilul este

pregătit să refacă

o legătură

temporar

întreruptă;

Ataşament autonom Asimilează în mod

coerent şi poate descrie

experienţele proprii de

ataşament;

Flexibilitate în

interacţiune;

Capabil de refacerea

sistemului cu scop

adaptabil;

Procesele de

Îşi asumă rolul de

părinte empatic,

se poate descurca

fără sprijin, este

independent,

autonom, creativ

în relaţie cu

copilul;

ataşare/detaşare le face

cu uşurinţă;

Ataşament

anxios

ambivalent

(evitant)

Nesigur în

explorare, fără

iniţiativă,

rezervat, timid.

Se calmează

greu, vigilent

păstrează o

barieră între el şi

figura de

ataşament;

Ataşament

dezinteresat(indiferent

)

Idealizează sau ignoră

experienţele cu

părinţii, persistă

obsesiv în afirmaţii

despre aceste relaţii;

Contractat şi inflexibil;

Nu ştie să se ataşeze,

nu reacţionează

empatic;

Are nevoie de

consiliere şi

suport psiho –

social;

Ataşament

anxios

rezistent

Copilul este

hiperchinetic, nu

explorează sau o

face inconştient;

Nu-şi asumă

responsabilităţi,

fără iniţiativă;

Ataşament preocupat Invadat de amintiri

dureroase,

supradimensionate,

inconstante, incoerent;

Interacţionează

imprevizibil cu stări de

frustrare şi

agresivitate, mânie şi

histrionism;

Nestructurat în

sistemul de ataşament;

Posibil abuziv în

relaţiile de intimitate;

Are nevoie de

consiliere şi de

suport psiho-

social;

Ataşament

dezorganiza

t

Explorare haotică

fără scop;

Comportament

adeziv atât faţă

de străini cât şi

faţă de figura

parentală/nu pare

să le diferenţieze;

Ataşament

dezorganizat

(cu doliu şi traume

nerezolvate)

Impredictibil şi

dezorganizat în relaţie,

face experienţe

nerealiste,

dezadaptabil, potenţial

adeziv la drog, alcool,

substanţe psihotrope;

Personalitate „border

line”, psihopatie,

tulburări schizofeni-

forme;

Nu îşi asumă

rolul parental

necesită în mod

special sprijin,

consiliere şi

psihoterapie;

În ceea ce priveşte riscul şi eventualul eşec sau abandon şcolar plasează copii /

elevii care prin prisma comportamentului obiectiv, se încadrează în tipurile de ataşament

anxios ambivalent (evitant), tipul de ataşament anxios rezistent şi tipul de ataşament

dezorganizat care au nevoie de suport, sprijin şi consiliere individuală şi de grup. Când

depistarea unor modificări comportamentale ale copilului raportat la tipul de ataşament

ce necesită intervenţie la vârsta preşcolară (peste 5 ani) şi se poate contura un diagnostic

de tulburare primară de ataşament de tip inhibant sau dezinhibant se pot utiliza tehnici şi

metode speciale de terapie în grup sau individuale ca: tehnici de desen, marionete sau

chiar psihodramă, terapia de joc se poate combina cu tehnici de la vârste mici sau mai

mari, în funcţie de abilitatea, interesele copilului, de sistemul de suport aflat la dispoziţie

dar şi de pregătirea terapeutului.

După 12 ani, pentru obţinerea unor comportament asemănătoare ataşamentului

sigur, care să permită relaţii sociale integrative se pot aplica tehnici de terapie cognitivă

de inspiraţie psihodinamică: terapie de grup şi individuală centrate pe problema specifică,

educaţia elevului în relaţii sănătoase de cuplu bazate pe încredere şi respect reciproc,

educaţia limitelor de intimitate şi nonintrusivitate, al permisivităţii, al abuzului de

substanţe (alcool, droguri) cât şi asupra abuzurilor fizice, emoţionale sau sexuale, a

maltratării, evitarea transformării persoanei abuzate sau neataşate la rândul ei în abuzator.

STUDIU DE CAZ

Situaţia a bandonului şcolar în zonele problemă ale României Pentru a identifica amploarea si profunzimea abandonului scolar am realizat un

studiu al cazurilor de abandon şcolar inregistrate in anul scolar 2009 – 2010 la nivelul

judetului Gorj, precum şi a cauzelor care au determinat pentru fiecare caz în parte

fenomenul.

Cauzele abandonului scolar

Repetentia constituie cea mai frecventa cauza care a generat abandonul scolar, 32, 18% dintre elevi au renuntat la scoala din aceast motiv. Urmeaza o serie de cauze de natura socio - familiala: plecarea parintilor in strainatate, lipsa de implicare a familiei, casatoria, familia dezorganizata. Copiiii ai caror parinti au plecat sa lucreze in strainatate reprezinta o categorie extrem de vulnerabila expusa riscului de abandon scolar, 15,23 % din cazurile de abandon inregistrate se datoreaza acestui fenomen; 14, 88% dintre elevi au abandonat scoala din cauza situatiei materiale precare; 14,19% dintre elevi au renuntat la scoala pentru a se casatori; 11,07% datorita lipsei de implicare a familiei, 6,03% din cauza familiei dezorganizate si 4,15% datorita unei motivatii scazute pentru activitatea scolara.

Concluzii:• Cei mai mulţi elevi părăsesc şcoala în timpul invatamantului liceal, urmând cei dininvatamantul gimnazial si cel primar .• Riscul cel mai mare de abandon se inregistreaza la trecerea de la invatamantul primar la celgimnazial si de la invatamantul gimnazial la cel liceal. Astfel, în clasa a IX a si a V a se constatacea mai ridicata rata a abandonului, elevii manifestand dificultati in a se integra / adaptacondiţiilor sistemului de învăţământ.• Esecurile repetate, incapacitatea eleviilor de a atinge standarde minimale de performanţăconduc la scaderea interesului elevului fata de scoala, repetentia fiind principala cauza aabandonului scolar.• Situaţia socio-economică precară a unei familii reduce mult şansele accesului la educaţie şi lainstruire adecvate ale copiilor. Saracia limiteaza posibilitatile perintilor de o oferi copiilorresursele necesare educatiei.• Copiii ai caror parinti sunt plecati sa lucreze in strainatate reprezinta o categorie extrem devulnerabila expusa riscului abandonului scolar. Multi nu reuşesc să depăşească momentul dificilal separării de părinţi, ajungând astfel să manifeste dezinteres faţă de şcoală şi faţă de adulţii îngrija cărora au fost lăsaţi. La rândul lor, părinţii nu sunt informaţi despre evoluţia copiilor şi nu

conştientizează consecinţele negative majore pe care plecarea lor în altă ţară şi lăsarea copiiloracasă le produc asupra dezvoltării psihice şi emoţionale a acestora.• Dezorganizarea vietii de familie, climatul familial tensionat, absenta modelelor parentalepozitive constituie factori de risc care genereaza abandonul scolar.• Lipsa sprijinului parintilor in pregatirea scolara a copiilor, interesul scazut pentru activitatea lorscolar contribuie intr-o mare masura la randamentul scolar scazut al acestora.8• Lipsa motivatiei pentru scoala a elevilor care prezinta o toleranta scazuta la efort intelectualconstituie o alta cauza a abandonului scolar. Prin urmare, scoala a ajuns sa fie abandonatapentru ca nu mai este perceputa ca valoare in sine. Aceasata se coreleaza si cu atitudineaindiferenta, neglijenta sau ostila a unor părinţi faţă de actul educaţional si fata de evolutiapropriilor copii.

BIBLIOGRAFIE

Andrei Cosmovici (1999): Psihologie Şcolară, Ed. Polirom Iaşi 1999;

Ausubel , D.; Robinson , F. Invatarea in scoala. Bucuresti: E.D.P., 1981.

Davitz si Ball. Psihologia procesului educational. Bucuresti: E.D.P., 1987.

Elliott, St.; Travers, J. „Educational Psychology”. McGraw and Hill, 2000.

Ienistea, O. Dificultatile la invatatura” Iasi: Ed. Medicala, 1981.

Jurcău Nicolae (2001) : Psihologia Educaţiei Ed. U.T. Pres Cluj Napoca;

Kulcsar, T. Factorii psihologici ai reusitei scolare . Bucuresti: E.D.P., 1978.

Osterrith, P. Introducere in psihologia copilului. Bucuresti: E.D.P., 1976.

Rudica, T. Pihopedagogie curs pt. .D.„ cap. „Devierile comportamentale ale elevilor si

combaterea lor. Iasi: Ed.Polirom, 1988.

Verza, E. Psihologia varstelor. Bucuresti: Ed. Prohumanitate, 2000.

Violeta Stan (2003) Ataşamentul - De la teorie la practică: tipărit Grafo-Market s.r.l

-Timişoara ; Salvaţi Copii cu sprijin Unicef

Wlodarski, Z. Legitatile psihologice ale invatarii si predarii. Bucuresti: E.D.P., 1980.

***Colectiv. Psihopedagogie: curs pentru I.D. Iasi: Ed. Polirom, 1998.