Upload
adrian-araiman
View
559
Download
77
Embed Size (px)
DESCRIPTION
Abecedar sat
Citation preview
ABECEDAR PENTRU SAT
PARTEA A II-A
MINISTERUL EDUCAȚIUNII NAȚIONALE
ABECEDAR PENTRU SAT PARTEA A II-A
EDITURA CASEI ȘCOALELOR ȘI A CULTURII POPORULUI
1938
Notă explicativă asupra ediției: Acest material nu este un facsimil ci o reproducere
a manualului “Abecedar pentru sat partea a II-a” din anul 1938, prin mijloace moderne de lucru: scanare, prelucrare și aranjare a textului, prelucrare și îmbunătățire a imaginilor, etc. Editarea manualului face parte din proiectul ȘCOALA ROMÂNEASCĂ – inițiat de APCA, oraș FIENI, DB.
Proiectul își propune înțelegerea actului educațional la români de-a lungul timpului.
Realizarea obiectivului acestui proiect vizează pe toți oamenii interesați de istoria învățământului românesc și în special pe cadrele didactice și specialiştii în domeniul educației.
Cititorii dornici să pună câte o cărămidă la împlinirea obiectivului pot sprijini proiectul:
1. Cu manuale școlare sau cărți, studii, articole, etc., referitoare la învățământul românesc și tot ce a putut interacționa cu el în decursul anilor;
2. Sponsorizări sau donații; 3. Direcționarea celor 2% din impozitul pe salariu
sau profit. Nădăjduim în ajutorul lui Dumnezeu pentru rodnicia
acestui demers !
Asociația Pentru Cultură Alfa, Fieni, jud. Dâmbovița CONT BCR – RO77RNCB0129122962010001
www.asociatia-pentru-cultura-alfa.ro/blog [email protected]
0729 386 937
3
4
Rugăciune la intrarea în clasă.
Doamne, Doamne, ceresc Tată,
Noi pe Tine Te rugăm:
Luminează-a noastră minte,
Lucruri bune să 'nvăţăm.
Că Tu eşti stăpânul lumii
Şi al nostru Tată eşti;
Iar pe toate cele bune,
Numai Tu le împlineşti.
Rugăciune la ieșirea din clasă.
Toți cu inima curată,
Ție, Doamne-Ți mulţumim!
Tu, cu darul Tău, Prea Sfinte,
Ne-ajuţi, oameni buni să fim;
De greşeli să ne ferim,
Ţara noastră s ’o iubim.
Ţie, Doamne-Ţi mulţumim!
Amin!
5
Poveste de Crăciun.
In noaptea Crăciunului, un cocoş s'a sculat din somn.
Incepu să strige:
— Iisus s'a născut!
Boul din grajd întrebă pe cocoş:
— Unde? Unde? Capra începu să sbiere:
— Betleem!
— La Betleem! la Betleem! răcni măgarul. Boul şi
măgarul porniră spre Betleem.
Au mers aşa de repede, că au ajuns năduşiţi. Căldura
lor a încălzit ieslea unde se născuse Iisus.
Pe drum, măgarul găsise o crenguţă de brad. O luă în
dinţi şi o lăsă la picioarele lui Iisus.
In clipa aceea, s'a făcut lumină în grajd: zâmbise Co-
pilul Sfânt.
De atunci, se aduce brad la Crăciun.
6
Casa caprei
S ’a aprins casa caprei.
Uitaţi-vă la capră!
Ce face ea?
Talang-bang! Talang-bang!
Pisica trage clopotul.
De ce trage clopotul?
Găina cară apă cu căldarea.
Unde duce apa?
Iar cocoșul duce scara.
Şi aşa focul dela casa
caprei a fost stins.
7
L a B o b o t e a z ă.
Iată porni şi Iisus;
Dela Nazaret s'a dus
Tocmai la râul Iordan
Să-1 boteze Sfântul Ioan.
In Iordan, cum a intrat,
Cerul, sus, s'a luminat;
Şi în chip de porumbel,
Se văzu cum peste El,
Duhul Sfânt a coborît.
Glas apoi s'a auzit:
„Iată Fiul meu iubit!
Pe pământ, El a venit
Pe voi toţi să vă iubească,
De greşeli să vă ferească".
8
I a r n a
Afară e frig. Cerul
s'a acoperit cu nori. De
sus, cad fulgi de ză-
padă.
Uliţele sunt
aproape goale. Şcolarii
se duc grăbiţi la şcoală.
Oamenii stau pe-acasă.
Unii îngrijesc de vite;
alţii cară lemne de la
pădure.
Mama şi surorile
torc, cos, ori ţes în
războaie. Pisica toarce
lângă sobă; iar Dulău s'a ascuns în paie.
In casă, e cald. Copiii n'au astâmpăr. Se trag cu
săniile. Unii fac oameni de zăpadă. Alţii se dau pe
ghiaţă. Seara, ascultă poveşti şi adorm cu gândul la
ele.
9
S ă n i u ţ a .
Neaua peste tot s'a pus...
A venit iarna, drăguţa.
Hai, băieţi, pe deal în sus,
Să ne dăm cu săniuţa!
Câte unul, câte doi,
Ne suim în sănioară,
Fără cai şi fără boi.
Săniuţa fuge... sboară.
10
Omul de zăpadă.
Radu şi cu Sanda fac un om de zăpadă.
Rostogolesc un cocoloş, ca să-l facă mare.
— Gata trupul! Acum să-i facem cap.
Rostogolesc un cocoloş mai mic.
— Gata şi capul!
— Hai să-i facem braţe!
Radu înfige două crenguţe în trup. Le acoperă cu
un sul de zăpadă. In braţul drept, i-a pus un băţ.
Sanda aduce patru bulgăraşi de pământ. Ii vâră
în faţa omului de zăpadă.
— Gata nasul, gura şi ochii!
— O să-i fie frig la cap. Să-i punem o căciulă.
Sanda aduce de acasă o strachină.
Şi aşa, cei doi copii au făcut omul de zăpadă.
11
I a r n a
Nu mai e verdeaţă,
Ninge şi îngheaţă;
Urlă vijelia,
Tristă e câmpia.
Peste tot zăpadă;
Din câmp, ies la pradă
Sute de dihănii
Şi fug după sănii.
Vâj! Vâj! Ce furtună!
Au! Au! Lupii se adună.
Trosc-pleosc! Focul face.
Sfâr! Sfâr! Mâţa toarce.
12
Dece n'are ursul coadă.
Intr'o iarnă, vulpea furase nişte peşte dela un pescar.
Ca să păcălească pe urs, i-a spus că l-a prins ea.
— Cum? a întrebat ursul.
— Foarte uşor, a răspuns vulpea. Am băgat coada
în lac şi am scos-o plină de peşte.
Ursul a crezut-o. S'a dus la lac şi şi-a băgat coada
în apă, aşteptând să se prindă peştele.
Dar, cum în noaptea aceea dăduse un ger mare,
apa a îngheţat.
Dimineaţa, ursul a voit să scoată coada, însă n ’a
mai putut. Crezând că s'a prins mult peşte, a tras, a
tras, până s ’a rupt coada. Şi de atunci a rămas ursul
fără coadă.
Aşa spune povestea...
13
G r i v e i u.
Când mă joc pe drum cu el Când e frig şi ninge mult,
Şi-i arunc o piatră, Stă culcat subt şură;
Se repede după ea Dar când vede un străin,
Ş’apoi latră, latră. Atunci dă din gură.
Dar mai rău e când îl chem
Lângă noi, pe vatră;
Că se ceartă cu pisica
Ş'apoi latră, latră.
14
Copilăria lui Iisus.
Când Iisus avea 13 ani, porni cu părinţii la
Ierusalim. Au intrat în biserica de acolo.
După slujbă, toată lumea a ieşit afară. Numai
Iisus rămăsese în biserică.
Părinţii crezură că o fi pornit înainte. Când
văzură că Iisus nu e prin mulţime, s'au întors în
Ierusalim. Il căutară şi nu-l găsiră. Intrară şi în
biserică. Ce văzură acolo? Iisus stătea de vorbă cu
preoţii. Toţi se mirau de deşteptăciunea copilului.
Sfânta Maria strigă:
— Fiul meu, ne-ai făcut mult necaz.
— Iartă-mă, mamă! Am stat în Casa Tatălui
meu din cer.
După aceea, Iisus a plecat cu părinţii acasă.
15
Florile de ghiaţă.
Un copil întrebă pe bunica lui: „Bunico, cine a
umplut geamul cu flori aşa de frumoase? Afară e
numai zăpadă şi nu e nici o floare. Pomul nostru
n'are nici el flori!”
„Ascultă-mă, dragul meu", răspunse bunica: „In
cer e Dumnezeu. El ştie că toţi copiii iubesc florile.
Dumnezeu a chemat pe îngeri şi li-a spus: „Pentru
că toate florile câmpului zac acum ascunse subt
zăpadă, coborîţi-vă la noapte pe pământ. Sburaţi
încetinel şi faceţi flori de ghiaţă. Dimineaţa, înainte
să se scoale copiii, lipiţi-le pe geam. Când ei vor
vedea minunea, se vor bucura".
„Ei vezi, dragul meu! Astă noapte, îngerii au
lucrat flori de ghiaţă. Când s'a făcut lumină, le-au
lipit pe geam. După aceea, au sburat la cer".
Aşa mi-a spus bunica povestea cu florile de
ghiaţă.
16
Cum vorbesc animalele.
Mâţa face: miau, miau, miau!
Unde-i brânza, ca s'o iau?
Griveiu latră: ham, ham, ham!
Cum aş roade-un os, dar n'am.
Vaca muge: mu, mu, mu!
Viţeluşul vine acu!
Iapa face: i-ha-ha
Vino mânzişor încoa
Oaia zice: be-he-hea!
Cum aţi tuns voi lâna mea!
Raţa face: mac, mac, mac!
Bine e să înnoţi pe lac!
Gâsca face: ga, ga, ga!
Păn' la râu, cum aş sbura!
Puii zic: piu-pii, piu-pii!
Nu ne chinuiţi copii!
17
Căţelul şi oala cu lapte.
„Hai, căţelule, ia spune,
Iţi plac lucrurile bune?
Cine mi-a umblat în oală
De-o găsesc acuma goală?
Cine-i hoţu? N'ei fi tu?
Dai din coadă, zici că nu!
Eşti stropit cu lapte tot,
Şi pe frunte şi pe bot.
Fă-te 'ncoace niţeluşi
Să te trag de urechiuşi!"
Astfel mama îl certa
Şi de urechi, mi-l lua.
Căţeluşul, ruşinat,
La oale na mai umblat.
18
Copilul
neascultător.
Mihaiu era un
băiat de seama voa-
stră. El avea urîtul
obiceiu să n'asculte
de poveţele părinţilor.
Dacă mama sa îi
spunea: „Mihaiu, să
nu te duci la pădure
că are să te apuce
ploaia", el totuşi
pleca.
Intr o zi de iarnă, i-a venit pofta să se dea pe
ghiaţă. Porni singur la gârla din marginea satului.
Ghiaţa nu era aşa de groasă, fiindcă nu fusese ger
prea tare. In ajunul zilei, tată-său îi spusese:
— Mihaiu, când vii dela şcoală, să nu cumva să
treci pe la gârlă. Ghiaţa nu e destul de groasă. Dar lui
Mihaiu, sfatul tatălui său i-a intrat pe-o ureche şi i-a
ieşit pe alta. Dela şcoală, a plecat drept la gârlă. Abia
îşi făcu vânt pe alunecuş, că ghiaţa se rupse. Mihaiu
se cufundă în apă până la gât.
Un om, care din întâmplare trecea pe acolo, alergă
în ajutor. Mihaiu fu dus acasă în grabă. Se îmbolnăvi
greu de răceală şi zăcu o lună de zile. Abia a scăpat de
la moarte, prin îngrijirea doctorului.
Ce fel de băiat credeţi voi, că s ’a făcut Mihaiu
după această întâmplare?
19
Vrabia şi pisicuţa.
— Vrabie, unde iernezi?
A întrebat-o pisicuţa.
— Ici, colea şi unde vezi!
Ii răspunse vrăbiuţa.
— Noaptea, unde odihneşti?
A întrebat-o pisicuţa.
— Ei, dar multe mai pofteşti!
Ii răspunse vrăbiuţa.
— Spune-mi, noaptea dormi tu bine?
A întrebat-o pisicuţa.
— Vrei să pui mâna pe mine?
Şi se duse vrăbiuţa.
20
Zorica şi curcanul.
Zoricăi îi plăcea mult să necăjească curcanul.
Lua o bucată de pânză roşie şi o tot flutura prin
faţa lui. Mereu fluiera şi-l întărâta: „glu, glu, fiu,
fiu". Dar ce-a păţit, n'o să mai uite. De abia a
scăpat-o mama. Era s'o omoare curcanul. Tăbărîse
pe dânsa cu ghiarele şi ciocul; şi a sgâriat-o de-a
umplut-o de sânge.
De atunci, i-a pierit pofta să mai necăjească
curcanul.
21
P ă r i n ț i i.
Doamne, cât este de bine
Când e mama lângă mine!
Doamne, cât mă simt de rău
Când nu-l văd pe tatăl meu!
Tata, mama mă’ngrijesc
Şi-mi dau tot ce-mi trebuesc.
Ţine-i, Doamne îndurate,
La mulţi ani cu sănătate!
Fă-le parte tot de bine,
Să poată’ngriji de mine !
22
Cearta între condeiu, placă şi burete.
Condeiul, placa şi buretele se luară la ceartă.
Placa zise:
— Eu sunt mai de folos de cât voi amândoi. Pe
mine scrie şi socoteşte şcolarul.
Nu-i adevărat! strigară deodată condeiul şi buretele.
— Eu sunt mai de folos, zise condeiul. Fără mine nu
se poate scrie nimic pe plăcuţă.
— Dar ai uitat, condeiule, zise buretele, că eu pot să
şterg într'o clipă, tot ce a fost scris de tine pe placă?
Tocmai atunci sosi şi şcolarul.
Staţi! zise el. Nu vă mai certaţi. Toate trei îmi
sunteţi de folos.
Cu tine, burete, şterg frumos placa; iar cu tine, con-
deiule, scriu şi socotesc pe placă.
Cum zise, aşa şi făcu.
23
Degetele dela mână.
Degetul mic
E cam pitic,
Dar nu-i nimic,
Căci e voinic.
In inelar,
Eu port ca dar
Un inel rar
Cu mărgăritar.
Acesta ştiu
Că-i mijlociu
Şi cu el ţiu
Tocul, când scriu.
Arătătorul
E scriitorul
Şi muncitorul
Ce-aduce sporul.
Degetul mare
Putere are
Să strângă tare
Şi-are cătare.
Iar mâna toată
E lăudată
Şi sărutată
Când e curată...
24
Păpuşile Nuţei.
Nuţa are două păpuşi surori: Mica şi Titica. In
fiecare seară, le găteşte de culcare. Le scoate pantofii
şi le desbracă de rochiţe. Le îmbracă în cămăşi lungi
de noapte. Apoi le aşează cu faţa la iconiţă.
— Ziceţi după mine rugăciunea:
Tatăl nostru... carele eşti în ceruri...
Şi păpuşile repetă (adică tot Nuţa):
Tatăl nostru... carele eşti în ceruri...
— Nani, nani! le desmiardă Nuţa, purtând pe Mica
şi Titica în braţe.
— Să dormi, Mico!
— Mă culc, mămico!
— Şi tu, Titico, lângă sora ta!
După ce le înveleşte cu plapoma, Nuţa le zice:
— Noapte bună, copilele mele!
— Noapte bună! răspunde o voce dulce şi
somnoroasă.
25
Facem umbre pe pereţi.
Când se întunecă, noi nu aprindem lampa.
Mama îmi spune:
— Stăm puţin pe întuneric.
Şi ne aşezăm lângă fereastră. In faţa ferestrei
noastre, este un felinar care luminează drept în
casă.
Am văzut pe celălalt perete al camerei două
capete negre.
Era capul mamei şi al meu. Mama ridică mâna
în sus. Indată se arată pe perete o mână neagră.
Mama ştie să facă felurite chipuri din umbre.
Odată a făcut un câine, care deschide şi închide
gura, parcă ar lătra.
Altădată mi-a făcut o gâscă.
— Mamă, să fac şi eu!
Şi făcui cu amândouă mâinile un nas lung.
— Ajunge! zise mama.
Cum aprinse lampa, umbrele de pe pereţi
pieriră.
26
C o p i l u l ş i s a c u l.
Ieri, pe drum, un om sărac
Intreba pe la vecine:
„Copiii se poartă bine?
Dacă nu, să-i vâr în sac!"
A venit şi la noi, sus.
Mama însă blând i-a spus:
„Puiu-ascultă de povaţă.
El se poartă bine, 'nvaţă.
Nu ţi-l dau şi du-te'n pace!
Eşti sărac, dar n'am ce-ţi face.
Du-te! Du-te!"
Şi s'a dus.
27
Păţania hoţului.
Intr'o noapte, un hoţ sa dus la furat. A luat cu
el un gâscan, un răţoiu şi un curcan, ca să-l
păzească. Şi s'au înţeles astfel: când va zice răţoiul
„aşa-aşa", el să fugă prin pivniţă. Când va zice
gâscanul „ga-ga", să iasă pe fereastră. Iar când va
striga curcanul „pic-pic", să se sue în pod, pe
acoperiş.
Şi s'a apucat hoţul de furat. Dar în timpul
acesta, păsările de pază au dat de veste stăpânului.
Acesta a pus subt fereastră un sac mare; apoi s ’a
aşezat la pândă.
— Cine e acolo? strigă stăpânul.
Hoţul deschide iute fereastra şi sări afară.
El căzu drept în sac.
— Te-am prins! strigă omul.
Cu ajutorul feciorilor săi, legă sacul la gură.
După aceea, cheamă paznicii satului. Am fost şi eu
acolo şi am văzut păţania hoţului.
De-acolo vin drept la voi,
Călare pe o roată,
Să vă spun povestea toată.
28
Rugăciune către îngerul păzitor.
Inger, îngeraşul meu,
Ce mi te-a dat Dumnezeu!
Totdeauna fii cu mine,
Şi mă învaţă să fac bine.
Eu sunt mic, tu fă-mă mare;
Eu sunt slab, tu fă-mă tare;
In tot locul mă 'nsoţeşte
Şi de rele mă păzeşte.
Amin!
29
Ş e z ă t o a r e .
I. Ghici ghicitoarea mea:
1. Am o găină pestriţă;
duce vestea la Gheorghiţă.
2. Subt un deal este o râpă.
3. Am o cloşcă:
noaptea îşi strânge puii,
iar ziua îi trimite afară.
II. Ziceţi de multe ori: rup o cârpă — cârpă,
cârpă ruptă...
III. Ce e mai greu: un kilogram de lână ori un
kilogram de fier?
IV. Luaţi un ban şi cinci beţe de chibrituri.
Aşezaţi-le cum voiţi, ca să puteţi ridica banul şi
beţişoarele, ţinând de un singur chibrit.
V. Iscăliţi-vă pe bănci cu litere mari de tipar
făcute din beţişoare.
VI. Cu aceste bucăţele de hârtie, faceţi o masă şi
2 scaune:
4. Şi prin casă şi pe
afară; ori de câte ori se
întâlnesc, tot mereu se
sfădesc.
5. Ce nu pot să pun în
cuiu?
30
Cum călătoresc oamenii.
Omul, când merge pe jos,
Calcă sprinten şi voios.
Carul merge, boii trag,
Omul îi mână cu drag.
Uite-l şi pe cal călare,
Cum aleargă 'n goana mare.
Bicicleta cea uşoară
Duce omul, parcă sboară.
Trenul face: toca-tac!
Duce omul după plac.
Iar maşina duul-duul
Duce omul ca vântul.
Peste ape, în vapor,
Merge omul călător.
Sus în sbor, ca un vultan,
Omul stă 'n aeroplan.
31
Foloasele animalelor.
Oamenii: Spuneţi voi, ce folos ne aduceţi?
Câinii: Unde mergeţi, vă 'nsoţim. De hoţi, noaptea,
vă păzim. Pisicile: Ziua, noaptea, noi pândim. Şoarecii vi-i pră-
pădim. Caii: Vă ducem ca 'n sbor călare; tragem şi
trăsuri şi care.
Vacile: Vă dăm lapte căldicel şi unt proaspăt, bunicel.
Boii: Când ne prindeţi cu-alţii 'n jug, tragem la
car ca şi la plug. Oile şi Vă 'mbrăcăm şi vă hrănim şi averea vă'n-
caprele: mulţim.
Porcii: Vă dăm carne şi cârnaţi; bine voi vă ospătaţi.
Pasările Noi vă dăm ouă şi pui; şi la perini fulgi destui. de curte:
Oamenii: Tot ce voi ne-aţi arătat, este foarte adevărat.
Fie binecuvântat, cel ce’n lume v'a lăsat!
32
V i t e l e .
Şi vitele-s făcute
De Dumnezeu cel sfânt,
Ca omul să s'ajute
Cu ele pe pământ.
Şi dacă baţi o vită,
Tu faci, copile, rău;
De nu te vede nimeni,
Te vede Dumnezeu.
33
F o c u l .
Vasilică avea obiceiul să ia din vatră lemne aprinse. Le
învârtea prin casă; zicea că face curcubeu.
Intr'o zi, o bucăţică de tăciune a căzut pe pat. Vasilică
n'a băgat de seamă şi a ieşit din casă. Il striga un băiat la
joacă. Părinţii săi erau duşi la muncă.
Deodată, el văzu ieşind fum pe uşă. Se apropie să vadă
ce s'a întâmplat. Fereastra se lumină de flăcările dinăuntru.
Se aprinsese patul; şi dela pat, focul s'a întins în toată odaia.
Vasilică începu să plângă şi să strige:
— Foc! Săriţi! Foc!
Pănă să sară vecinii cu căldările de apă, flăcările ajun-
seseră până în acoperiş.
După un ceas, focul a fost stins. Din casă, rămăseseră
numai pereţii goi. Văzându-şi fapta, Vasilică se ascunse în
fundul grădinii.
34
S t i c l e t e l e .
Intr'o iarna, copiii unui pădurar stăteau la fereastră.
Priveau cum cad fulgii de zăpadă. O păsărică se apropie de
fereastră şi lovi cu ciocuşorul ei: tic! tic! Parcă ar fi zis:
„Deschideţi-mi, că tare mi-e frig!" Era un biet sticlete
rebegit de frig. Copiilor, li se făcu milă şi deschiseră
fereastra. Păsărica sbură lângă sobă, căci nu mai putea de
frig. Copiii nu mai ştiau ce să facă de bucurie. Aveau acum
un sticlete cu care să se joace. Ei îi aruncau fărămituri şi
seminţe. Sticletele s'a împrietenit cu binefăcătorii săi. Săria
pe ei, ciripea cu voioşie prin casă.
Trecu iarna. Soarele începu să încălzească şi copacii să
înverzească. Când găsi fereastra deschisă, sticletele svârr!
pe fereastră afară. Iarna următoare, a venit iarăşi la prietenii
din anul trecut.
35
Păţania lui Grivei.
Grivei, căţelul lui Ionel, vede acăţată pe sfoară o rochie.
Era pusă acolo ca să se usuce.
Grivei începe să latre la ea. Ce-i vine în gând lui Grivei?
Inhaţă rochea şi o doboară. Apoi îi vine gust să se joace cu
ea. Nu ştiu cum s'a sucit, că Grivei s'a învăluit în rochie şi
n'a avut pe unde scoate capul. Se învârteşte; dă să iasă, se
scutură, dar nu poate.
Grivei fuge; nici el nu ştie încotro. Nemereşte drept la
scăunelul Irinei. Fetiţa stătea şi mânca dintr'o farfurie.
Irina a început să ţipe şi s'a răsturnat de pe scaun.
Grivei plata nu şi-a luat
C’a fugit la timp, şiretul.
36
Pescarul păcălit.
O vulpe umblase toată ziua după hrană, dar nu găsise
nimic. Şedea acum la marginea drumului şi se gândea cum
să-şi potolească foamea. Tot uitându-se încoace şi încolo,
zări un car cu boi. Ducea peşte la târg. Vulpea se lungi
atunci în mijlocul drumului. Pescarul, apropiindu-se, văzu o
vulpe moartă. „Hm! frumoasă blană!" zise el. O luă de
picior şi o aruncă în vârful carului; apoi îşi văzu de drum pe
lângă boi. Vulpea atunci începu să împingă peştele cu
picioarele. Când crezu că a dat destul, sări încet din car.
începu să-şi adune baboii căzuţi în praf.
Tocmai în marginea târgului, pescarul îşi aruncă ochii
spre car: vulpea nicăiri; ba îi lipsea şi din peşte.
El înţelese că a fost înşelat de cumătra vulpe. Era însă
prea târziu.
37
Câinele soldatului.
Un soldat căzuse rănit într'un războiu. Nu avea pe ni-
meni lângă dânsul. Numai un câine iubit, anume Azor, îi
era tovarăş nedespărţit. Curând, soldatul muri şi fu dus la
groapă de camarazii săi. Bietul câine se ţinu după stăpânul
său mort. Se aşeză pe mormânt, urlând a jale zi şi noapte.
Orice trecător tot acolo îl găsia, nedespărţit de crucea
stăpânului iubit. Cerca să ridice piatra. Ba lătra la vreun
călător. Parcă l-ar fi chemat într'ajutor să-şi scoată stăpânul
din pământ. Dacă cineva îi arunca de mâncare, el nu voia
nici să se apropie măcar. A doua zi iar, a treia zi iar; şi aşa
multe zile la rând. Câinele slăbise de dor şi de urlet după
stăpânul dus pe lumea cealaltă. Intr'o dimineaţă, a fost găsit
mort pe mormânt.
38
Sunt soldat.
Sunt soldat şi călăreţ;
Uite, am un cal isteţ,
Am şi-o sabie de lemn,
Puşcă am de dat la semn.
Am şi coiful de hârtie,
Tocmai cum îmi place mie.
Toată ziua mă 'nvârtesc
Tot în pas milităresc.
Sar şi-alerg voios pe-afară
Până când se face seară.
Somnul zice: „Bun soldat,
De-acum du-te la culcat!"
39
P r i m ă v a r a .
Soarele a început să încălzească. Zăpada s'a topit la bă-
taia razelor soarelui. Un vânt călduţ suflă dinspre miazăzi.
Pădurea și câmpia încep să înverzească. Pomii din grădină
se umplu de flori. Gândăceii, albinele şi fluturii aleargă din
loc în loc după hrană.
Iată că dinspre miazăzi sosesc cârduri de păsărele.
Când copiii zăresc berzele pe sus, aruncă căciulile de
bucurie. După ce ies dela şcoală, pornesc să culeagă cele
dintâi flori de primăvară. Se întorc acasă cu buchete de
ghiocei şi viorele. Plugarul scoate plugul și porneşte la arat.
Oile pornesc la păscut iarba fragedă. Iar noi, copiii,
începem să ne jucăm pe afară.
40
Cântecul plugarului.
Soarele când se iveşte,
Plugul meu la câmp porneşte.
Plugul face brazdă mare.
Hăis, Bălane, pe răzoare!
Hei! hei! hei!
Când o fi pe la gustare,
Mi-o aduce de mâncare.
Știu că mama va veni.
Ho, Joiene, stai aci!
Ho! ho! ho!
41
O i ţ e l e .
Pe câmpia cea frumoasă,
Unde creşte iarba grasă,
Pasc oiţele plăpânde,
Drăgălaşe, bune, blânde.
Mieluşeii dela stână,
Subt un pom umbros s'adună.
Sar, aleargă, se întrec;
Ca şi copiii, ei petrec.
La izvor cu rece apă,
Vin oiţele; s'adună
Şi se culcă împreună
Subt pomul de lângă stână.
42
Barza şi puii săi.
Intr'unsat, s'a petrecut odată următoarea întâmplare: o
barză își făcuse cuibul său pe o casă veche. Ouase, scosese
puii şi-i îngrijea cu toată inima. Intr'o zi, casa aceea luă foc.
Flăcările se ridicau tot mai sus, spre vârf, unde era cuibul cu
pui.
Biată barză vedea primejdia şi n'a stat pe gânduri.
Cercă să-şi ia puii în ghiare, să sboare cu ei. Erau prea grei
şi mulţi. Să-i care cu rândul? Pe care să ia mai întâi? Căci
toţi îi erau dragi; şi apoi era şi prea târziu. Flăcările ajun-
seseră lângă cuib. Barza se sbătea neliniştită. Puişorii se
alipeau de ea, rugându-se: „Mamă, nu ne lăsa!" Lumea
privea de jos cu milă. Nimeni nu putea să sară în ajutor.
Atunci barza se aruncă peste pui şi-i acoperi bine. îşi băgă
capul sub aripi şi aşteptă moartea. Peste câteva minute era
scrum. Toată lumea a plâns de întâmplarea aceasta.
43
Intrarea în Ierusalim.
Iar Iisus Christos plecând
Spre Ierusalim mergând,
Când se cobora la vale
Oameni îi ieşeau în cale.
Hainele şi le scoteau
Şi în drum le aşterneau.
Toţi acei ce-L însoţeau
Intr'un glas voios strigau:
— „Osana întru cei de sus
Slavă ţie în veci, Iisus!"
44
Ridichea uriaşă.
In grădina bunicului, a crescut o ridiche mare.Bunicul a
încercat să smulgă ridichea:trage şi trage, dar ridichea nu s'a
smuls. Moşul a chemat şi pe babă.
Baba s'a prins de mijlocul moşneagului, moşneagul de
cotorul ridichii. Trag şi trag, dar ridichea nu s'a smuls.
Baba şi-a chemat nepoata, pe Ileana. Ileana s'a prins cu
amândouă mâinile de mijlocul babei, baba de moş şi moşul de
ridiche. Trag şi trag, dar ridichea nu s'a smuls.
Ileana a chemat pe Tufica, pisica, să ajute la scos ridichea.
Pisica s'a prins de poala Ilenii, Ileana de mijlocul babei, baba de
moşneag, moşneagul de ridiche şi trag, trag; dar ridichea tot nu
s'a smuls.
— Staţi că vă mai aduc un ajutor! zise pisica.
Şi-a chemat pe şoarece. Şoarecele se prinde de coada pisicei,
pisica de poala Ilenii, Ileana de bunică, bunica de bunicul,
bunicul de ridiche. Trag, trag şi ridichea s'a smuls.
Dacă nu venea şoarecele în ajutor, ridichea ar fi rămas până
azi în pământ, iar eu nu vă spuneam povestea.
45
Copilul şi cuibul de păsări.
Lui Costache îi plăcea să umble după cuiburi de păsări,
ca să le ia ouăle.
Odată, el zări, în vârful unui pom, un cuib de pasăre.
Se auzea de sus ciripitul subţire al puilor abia ieşiţi din ouă.
Cât ai bate din palme, Costache fu sus în vârful pomului.
Mama puişorilor sbură pe o ramură alăturea. De acolo, ruga
pe Costache să aibă milă de puii ei, să nu-i ia. Când a întins
mâna să apuce cuibul, deodată se auzi un trosnet, craca pe
care sta Costache, fiind prea subţire, s'a rupt. Se auzi un
„buf" şi apoi un „uf"!
Costache zăcea lungit la pământ, plin de sânge.
46
Povestea porcului.
Dumnezeu făcând animalele, a făcut și pe porc. Toate
erau mulţumite, numai porcul nu. El mereu ofta şi gemea.
Auzind Dumnezeu că porcul oftează, a trimis să-l întrebe ce
are.
Porcul având gând de înşelăciune, a spus că e bolnav.
Dumnezeu ştiind că minte, l-a blestemat aşa:
— Porcule, să nu-ţi mai ridici ochii către cer.
Numai la pământ să te uiţi. Aşa să-ţi fie mersul. Să
oftezi şi să gemi toată ziua.
Povestea spune că de atunci, dela începutul lumii,
porcul
merge cu capul în jos
dar n'a pierdut nimic;
geme toată ziua
şi nu e bolnav.
47
P o r c u l
Porcul nostru e urît:
Are doi ochi mici și rât,
Un gât gros, picioare scurte;
Nu s'astâmpără prin curte;
Două nări și gura mare
Şi păr aspru pe spinare.
Cu codiţa-i de burghiu,
Lângă casă greu îl ţiu:
Râmă curtea şi grădina
Râtul lui n’are hodină.
Dar cuminte ca să’l fac,
C ‘ u n belciug îi dau de hac.
Și mi-l fac și mai urît
Dacă-i pun belciugu 'n rât.
48
Albina şi
porumbiţa.
O albină căzuse
în apă. Ea îşi udase
aripioarele şi nu mai
putea să sboare.
Valurile au dus-o la
vale. Era aproape să
se înnece.
O porumbiţă sta
pe craca unui copac
dela marginea apei. Ea
a zărit pe biata albină
şi i s ’ a făcut milă.
Rupse atunci cu ciocul
o frunză din copac şi
îi dete drumul în apă, înaintea albinei. Albina se urcă pe
frunză şi a stat pe frunză până i s'au uscat aripile; după
aceea a sburat mulţumită.
Altă dată, un vânător a vrut să împuşte porumbiţa. Al-
bina a văzut primejdia. Ea a sburat spre vânător şi l-a
înţepat în mână. Atunci mâna vânătorului tremură şi glonţul
s'a dus în altă parte.
Porumbiţa a sburat neatinsă.
Bine faci, bine găseşti.
49
Preţul mânzului.
O iapă păştea cu mânzul ei. Veni un lup şi o întrebă:
— De vânzare ţi-e mânzul?
— De vânzare, răspunse iapa.
— Cât ceri pe dânsul? întrebă iarăşi lupul.
— Uite, preţul este scris pe copita piciorului drept din-
napoi; apropie-te şi citeşte.
Când lupul s'a apropiat, iapa i-a dat o lovitură de copită,
aşa de tare, că bietul lup căzu la pământ, ameţit de durere.
Iapa, mulţumită de cum a ştiut să plătească lupului, şi-a
luat mânzul şi a plecat de acolo.
50
Pe câmpia verde.
Pe câmpia verde,
Şi 'n dumbrava verde,
Şi pe lunca verde,
Ah! mult e frumos!
Verde sus şi verde jos.
Doamne, cât e de frumos!
Să vezi floricelele,
S'auzi păsărelele,
Şi să vezi oiţele,
Şi să vezi fetiţele,
Cum aleargă pe răzoare,
Să culeagă câte-o floare.
Şi să auzi pe greieraşi,
Şi să vezi pe copilaşi,
Cum aleargă drăgălaşi
După micii fluturaşi!
Asta-i joc bun de copii:
Să alerge pe câmpii.
51
Cele două capre.
Două capre se întâlniră pe o punte îngustă. Fiecare voia
să treacă dincolo.
— Fă bine şi dă-te la oparte, ca să trec, căci mă grăbesc!
— Dă-te tu la oparte şi fă-mi loc! Şi eu sunt grăbită ca şi
tine.
— Tu nu vezi că eu sunt mai bătrână decât tine? Haide,
dă-te în lături mai repede!
— Eu am pus întâiu piciorul pe punte. Fă-mi loc mai de
grabă!
Atunci ele începură să se împungă una pe alta. Tot îm-
pungându-se, căzură în apă. Noroc că apa nu era tocmai
mare şi ciobanul era pe aproape.
Acesta veni numaidecât şi le scoase la mal.
Fiecare din cele două capre îşi va fi zis: „Dacă ne în-
ţelegeam cu binele, nu cădeam în apă".
52
Şoarecele şi broasca.
Un şoarece voia să treacă dincolo de o apă. El se ruga
de o broască să-i facă acest bine.
„Bucuros, îţi fac acest serviciu!" răspunse broasca.
„Leagă-te cu o aţă de piciorul meu, dă din picioare ca să
pluteşti şi eu te voiu trece dincolo".
Când s'au aruncat amândoi în apă, vicleana de broască
s'a dat afund, ca să înnece pe şoarece. Bietul şoricel se lupta
cu moartea. Când era să se afunde cu totul, iată că trecu pe
acolo o barză. Barza văzând şoricelul deasupra apei, îl
înhaţă cu ciocul şi fugi cu dânsul. Dar aţa a tras afară şi pe
broască. Barza îi mâncă pe amândoi.
Rău faci, rău găseşti!
53
Călare pe băţ.
Călare pe băţ,
Gheorghiţă sărea;
Şi 'n mână strângea
Căluţul de hăţ;
Tot sus îl ţinea.
„Hop în galop!
Hop! hop!"
Dar calul năzdrăvan
Sărind tot voios,
Lovi un bolovan;
Indată căzu jos,
Buf la pământ!
Buf! buf!
Aşa el fugea
Și se întrecea;
Calul tot bătea
Și mereu zicea:
„Hi, calule! hi!
Hi! hi!"
54
Lupul şi ţapul.
Intr'o zi, ţapul porni razna peste câmp. Mergea fudul cu
coarnele lăsate pe spate și barba scoasă înainte. Merge ce
merge, până ajunge la o pădurice. Iacă un lup îi iese în cale.
— Stai! eşti al meu! Am să te mănânc!
— Poţi să mă mănânci, căci sunt bătrân. Dar să ştii c'ai
să-ţi strici dinţii în oasele mele. Mai bine ai face să stai aci.
Eu mă sui pe deal şi de acolo am să mă arunc drept în gura
ta.
— Bine, zise lupul, fă aşa!
Lupul s'a aşezat cu gura deschisă la poalele dealului.
Ţapul urcă dealul, până n'a mai zărit lupul în vale.
Nefiind văzut, o luă la fugă spre casă. Şi aşa a scăpat
ţapul de lup.
55
Cum e în ţara piticilor.
Intr'o ţară de pitici,
Bobul de nisip e-o stâncă;
Muşuroiul de furnici
E un deal şi-o vale-adâncă;
Acul e o ţeapă mare,
Cât o lance-i de înalt;
O fereastră e tot una
Cu urechea unui ac;
Cât un fir, întotdeauna,
Este cel mai gros copac;
Viermele-i un şarpe mare,
Musca un aeroplan;
Ziua capăt nu mai are,
Iară clipa-i cât un an.
Iară şoricelul pare
Mare cât un elefant.
De-ai lua un degetar,
Casa lor n'ar fi mai mare;
Apa ce-i într'un pahar,
Pentru dânşii-ar fi o mare
56
Crăcuţă, dă-mă huţa!
A fost odată o porumbiţă. Porumbiţa aceea s'a dus în
grădină; şi fiind ostenită, a stat pe o crăcuţă. După ce s'a mai
odihnit, zice crăcuţei:
— Crăcuţă, dă-mă huţa!
— Nu vreau!
Atunci porumbiţa sbârrr!... fuga la topor şi îi zice:
— Toporule, haide să tai crăcuţă că nu vrea să mă dea huţa!
— Nu vreau!
Atunci porumbiţa sbârrr!... fuga la foc şi îi zice: Focule,
haide şi arde toporul, că nu vrea să taie crăcuţă şi crăcuța nu vrea
să mă dea huţa!
— Nu vreau!
Atunci porumbiţa sbrrr!... Fuga la apă şi zice:
— Apă, haide să stingi focul, că nu vrea să ardă toporul,
toporul nu vrea să taie crăcuţă şi crăcuţă nu vrea să mă dea huţa!
Cum a auzit focul că vine apa să-l stingă, a dat fuga la
topor, ca să-l ardă; toporul fuga la crăcuţă ca s'o taie; şi crăcuţă
dacă a auzit că vine s'o taie, a dat porumbiţa huţa.
57
Cum e în ţara uriaşilor.
Ascultaţi, dragi copilaşi,
Cum e pe la uriaşi:
Colo 'n ţara lor cea mare,
Croitorii, în loc de ac,
Au o suliţă cu care
Cos când haine vor să-şi fac.
Fetele, când fac dantele,
Cu prăjina împletesc.
Zugravii moaie 'n văpsele
Nişte mături, când vopsesc.
Păsărelele mănâncă
Şerpii dintr'o înghiţitură.
Banul e mai mare încă
Decât roata de trăsură.
Cu săgeata, ei omoară
Musculiţa când învie.
Iară pânza albioară,
Ei o ţes din frânghie.
58
Mielul neascultător.
O oaie păştea cu mielul ei lângă o pădure. Mielul săria,
sburda încoace și încolo cu neastâmpăr. Ba se mai depărta
şi iar venia lângă mamă.
„Să nu te mai depărtezi de lângă mine că se supără
mama! Auzi? Uite, de colo, din tufiş te pândeşte lupul şi o
să te mănânce!" zise oaia fiului ei.
Mielul însă nu o ascultă. Fără să ştie, s'a depărtat de
mamă-sa atâta, că n'o mai vedea.
„Eşti al meu!" îi rânji lupul, care tocmai atunci ieşise în
calea mosafirului. Şi până să strige ajutor, lupul l-a sfâşiat.
A zbierat oaia încoace şi încolo, dar zadarnic. Mielul
nicăiri. Ea a bănuit îndată nenorocirea şi s'a dus în căutarea
fiului spre pădure. Vă puteţi închipui durerea bietei mame,
când găsi oscioarele puiului său pierdut pentru totdeauna.
59
P a ș t e l e.
La Paşte, mama face: pască, cozonac şi ouă roşii.
Când ciocnim ouă roşii, zicem: „Christos a înviat!"
Bunica zice „La mulţi ani, copii! Dumnezeu să vă dea
minte şi noroc!" Apoi, ne dă, la fiecare, câte un ou roşu,
încondeiat frumos.
D e P a ş t i .
Roşioare ouă
Mama ne dă nouă;
Astăzi să ciocnim,
Să ne veselim.
Să strigăm voioşi
Ciocnind ouă roşii:
Că adevărat
Christos a 'nviat!
Să ciocnim cu toţii,
Bunici şi nepoţi,
Mamele şi taţii,
Surorile, fraţii.
60
Răstignirea
lui Iisus.
Colo pe Golgota sus,
Răstignit a fost Iisus.
Răstigniţi şi doi tâlhari
Pentru fără de legi mari.
Zise unul:
— Doamne, să ne mântueşti
Pe noi, Dumnezeu de eşti!
Zise altul:
— Doamne, să mă pomeneşti
Colo 'n nălţimile cereşti!
Răspunse Iisus:
— Teamă, fiule, să n'ai;
Azi vei fi cu mine 'n rai.
61
Invierea lui Iisus.
Duminică, 'n zori de zi,
Un cutremur s'auzi.
Şi precum proorocii-au spus,
Invie din morţi, Iisus.
Paznicii, când îl văzură,
La pământ ca morţi căzură.
62
T i t i r e z u l .
Astă-vară, la Horez.
Mi-am cioplit un titirez
Iute ca un telegar,
Dintr'o creangă de stejar.
Când îi dau drumul pe masă,
De nimica nu-i mai pasă.
In cadenţă se 'nvârteşte,
Toarce, toarce, motănește.
Jucăria nebunică
Dă de-un ciot, dar tot nu pică.
„Fă-te roată tot mereu
Titirez, drăguţul meu".
Când la urmă oboseşte,
Mersul şi-l încetineşte;
Face un ocol grăbit
Şi se culcă ostenit.
Titirez,
Dela Horez,
Intră iute în sertar,
Vreau să-mi văd de-abecedar!
63
Povestea gâştelor.
Cică un gâscan avea nişte papuci foarte frumoşi. Pe
când trecea un pod, el îşi luă papucii în mână. Dar nu ştiu
cum s'a întâmplat, că a scăpat papucii în apă. Să fi văzut
ţipete şi plânsete pe gâscan! Gâştele auzindu-l, au alergat la
el, ca să-l întrebe ce i s'a întâmplat. „Vai de mine! răspunse
gâscanul, mi-au căzut papucii în apă şi am rămas desculţ ca
un golan şi mi-e ruşine!" Repede, deteră năvală cu toatele în
râu, ca să caute papucii gâscanului. Umblară neamul
gâştelor în ziua aceea, toată vara, dar papucii nu-i găsiră.
Mai veniră în ajutor şi raţele: „Mac, mac, mac! Ga-ga ga!"
în sus, în jos, dar tot degeaba.
Când gâştele înnoată, ci-că ele caută papucii
gâscanului. Şi dacă treci pe lângă un cârd, ele gâgâie
gălăgios, sâ-sâie, te apucă cu ciocul de haină, parcă ar vrea
să te întrebe: „N'ai găsit papucii? Spune-ne unde sunt
papucii gâscanului?”
64
M i n c i n o s u l.
Sus pe culmea dealului,
Niţu-şi paşte turma lui,
Şi gândeşte neîncetat
Cum să-şi bată joc de sat.
Niţu-atunci strigă de zor:
„Vine lupul! Ajutor!"
Vin sătenii să vadă ce-i;
Niţu râde-atunci de ei:
„Mergeţi înapoi!
Lupul n'a venit la oi.
Turma paşte liniştit,
Ha, ha, ha! V'am păcălit!"
Insă, într'o zi,
Lupu 'ntradevăr veni.
Acum Niţu iar strigă;
Nimeni nu-l mai ascultă.
Iară lupul cel turbat,
Multe oi i-a fost mâncat.
Dacă minte n'a avut
Şi să mintă i-a plăcut!
65
T r e n u l .
Furtuna trânti un stâlp de telegraf peste drumul de fier. Se
stricase chiar și linia. Se anunţase trenul.
Cantonierul, un om bătrân, plecă înaintea lui, să-l oprească.
Vasilică zise:
— Lasă, tată, că mă duc eu!
Maşina venea gâfâind. In urma ei, târa vagoanele încărcate cu
călători.
Departe de canton, Vasilică flutură steagul. Trenul se opri.
Călătorii, speriaţi, coborîră din vagoane.
— Am scăpat de o mare primejdie!...
— Cine-a oprit trenul? Un băieţaş de opt ani.
Toţi călătorii lăudară fapta lui Vasilică.
66
B u n i c a .
Ionel și Marioara se duc la bunica. Copiii se ascund după
poartă şi strigă:
— Cucu! Cucu!
Bunica se face că nu-i vede.
— Cucu! Cucu! răspund cele două glasuri.
— O fi Făt Frumos şi Ileana Cosânzeana.
— Cucu! Cucu! strigă mereu Ionel şi Marioara.
— O fi nepoţii bunichii!
— Ai ghicit, bunicuţo!
Ionel și Marioara aleargă înaintea bunichii şi-i sărută mâinile.
Bunica îi mângâe şi-i sărută. Se aşază pe scaun şi spune nepoţilor o
poveste: basmul cu Făt Frumos şi Ileana Cosânzeana...
A fost odată ca niciodată...
67
C l o ș c a.
Cot, cot, cot,
Cot, cot, cot,
Fac și eu ce pot.
Cot-co-dac,
Cot-co-dac,
Puii să-mi împac.
Clonc, clonc, clonc,
Clonc, clonc, clonc,
Puii mamei, pui!
Mi-i tot chem,
Că mă tem
Cât nu pot să spui.
Ciugulesc,
Mă sbârlesc
Şi mi-i chem mereu;
Că nu-i las
Nici un nas
Fără mine, eu.
Şi le-adun
Ce-i mai bun
Şi seara le spun
Cot-co-dac,
Cot-co-dac,
Basme, să-i împac.
Clonc, clonc, clonc,
Clonc, clonc, clonc,
Şi-i adorm aşa,
Incălziţi
Şi păziţi
Subt aripa mea.
68
Ploaia ş i
curcubeul.
Intr'o zi, florile
s'au plâns lui Dum-
nezeu:
— Doamne, nu
mai vin nori cu ploaie ! Murim de arşiţa soarelui! Pământul nu mai
are hrană să ne dea.
Dumnezeu porunci norilor să dea ploaie pe pământ. Norii
începură să verse ploaie mare, cu fulgere şi tunete. Pământul prinse
putere şi florile se înveseliră.
Dar ploaia nu mai înceta. Florile iar se plânseră lui Dumnezeu:
— Doamne, pierim de atâta apă!...
Atunci, Dumnezeu îşi desfăcu brâul şi-l aruncă pe cer, ca să
lege norii. Şi ploaia a încetat.
Atunci, când s'arată curcubeul pe cer, nu mai plouă în ziua
aceea.
V i n e p l o a i a .
Vine ploaia! Las'să vie!
De ce-i bună ploaia, ştie
Iarba arsă din câmpie.
Las' să vie!
Vine ploaia! Las'să vie!
După ploaie, toate 'nvie
In grădină şi 'n câmpie.
Las'să vie!
Vine ploaia! Bine-mi pare!
In grădină am o floare;
Ploaia mi-o va creşte mare,
Bine-mi pare!
69
In grădină. Mărul.
Uită-te şi vezi
Printre frunze verzi,
Cum se coc în soare,
Mere roşioare!..
Părul.
Şi eu coc în soare
Pere gălbioare,
Pentru copilaşi
Mici şi drăgălaşi!..
Prunul.
Să nu-mi rupeţi prunele,
Când sunt crude unele!
Cireşul.
Eu dau roşii cireşele,
La copii şi păsărele!..
70
B a b a - o a r ba.
Eri au venit la noi Radu şi Tudorel.
— Hai să ne jucăm de-a baba-oarba! ziseră ei.
— Hai ! răspunsei eu.
După ce am dat masa şi scaunele lângă perete, ne aşezarăm roată şi
am început numărătoarea:
Ala bala, Cu căruţa Radului,
Portocala, Cu caii împăratului,
Ieşi Gheorghiţă In mijlocul satului.
La portiţă, Dorobanţ
Că te aşteaptă Talion, Clanţ!
Talion fecior de Domn
— Tu, Radule, ai căzut la sorţi.
Radu fu legat la ochi. Noi ceilalţi ne-am schimbat locurile şi
tăceam. Din când în când, trăgeam de haină pe baba-oarba. Apoi repede
ne dăm la o parte. Radu bâjbăia cu mâinile. Ce necaz îi era că nu ne
putea prinde!
Tudorel apucă de nas pe baba oarba, Radu înhaţă numai decât pe
Tudorel.
— Tu eşti, Tudorel!
Atunci Radu fu deslegat de batistă şi Tudorel se făcu baba-oarba.
71
Iubiţi curăţenia.
— Vezi tu, mica pisicuţă
Cum tot mişcă din lăbuţe?
— De ce face ea aşa?
— Ea se spală, draga mea!
— Vezi şi micul porumbel
Cât e el de frumuşel?
— Trupul lui de ce luceşte?
— Draga mea, el şi-l păzeşte.
Dela aste mici făpturi,
Ia şi tu învăţături:
Trupul să ţi-l curăţeşti
Hainele să le îngrijeşti.
72
Răbdarea măgarului.
Un grădinar trimise la târg pe fiul său cu nişte zarzavaturi. El
puse desagii pe măgar şi spuse: „Gheorghiţă, să nu încaleci! Desagii
sunt prea grei!".
Cum a ieşit din sat, Gheorghiţă s'a suit pe deasupra desagilor. A
început să dea cu băţul în măgar, ca să fugă mai tare. Rabdă măgarul
cât rabdă, dar nemai putând de greutate şi durere, începu să svârle şi
să sbiere. Cât ai clipi din ochi, Gheorghiţă stătea la pământ, plin de
sânge. Desagii erau aruncaţi cât colo.
El a fost silit să se întoarcă acasă tot cu desagii încărcaţi, plin de
răni şi sângerat.
Tatăl său, văzându-l, a înţeles numai decât că Gheorghe este
vinovatul.
73
B u n i c u l.
Bunicul stă la vie. Mă duc cu Ileana să-1 văd. Ne dă
mere, pere şi nuci. Ajutăm la cules strugurii.
Seara, ne povesteşte şi ne cântă:
Era un moş
Care avea un cocoș
Cântă cocoşule!
Haide joacă moşule!
Duminica, ne plimbă cu trăsura. Mi-a făcut şi un cal de
lemn. Alerg toată ziua cu el. Când voiu fi mare, bunicul o
să-mi cumpere un cal adevărat.
74
M e r e l e.
Mare ştrengar e Grigoriţă! Toată ziua se ţine de posne.
Cum vede mere în pomi, nu se lasă până nu fură.
Intră în grădina vecinilor prin spărtura gardului.
Işi umple sânul şi buzunarele cu mere. Dar nu e cum
vrea el. Vecinul îl pândeşte. Acesta îl vede şi se îndreaptă
spre fundul grădinei. Grigoriţă dă să iasă prin spărtura
gardului. Nu încape. Grigoriţă e acum de două ori mai gros.
Avea mere în buzunare şi în sân.
Şi până să iasă Grigoriţă prin spărtură, hop şi vecinul.
Grigoriţă rabdă ruşinat un puiu de bătaie!
„Na! Grigoriţă, mere de furat! Na!"
75
S u s î n p o m.
S'a suit în pom copilul
Sus! sus!
Şi p'o cracă mi-s'a pus.
Ii părea grozav de bine
Şi zicea:
„Nimeni nu-i mai sus ca
mine, nimeni!"
Şi striga:
„Cine-i om ca mine, cine?"
Și râdea.
Ş'atunci craca se rupea
Ş'atunci . . . . buf!
Ş'apoi. . . . . uf.
A ajuns din deal în vale.
Cred că n'a căzut pe moale.
76
Ş e z ă t o a r e.
I. Ghici ghicitoarea mea:
1. Câmpul alb
Oile negre.
Cin' le vede,
Nu le crede;
Cin' le paşte,
Le cunoaşte.
2. Cine toarce fără
caer şi fără fus?
3. Cine păzeşte focul
Şi-şi spală cojocul?
*
* *
II. Număraţi până la 20: 1 papă lapte, 2 papă lapte, 3
papă lapte....
*
* *
III. Pe un gard, stau 20 de vrăbii. Un vânător trage cu
puşca în ele. Câte vrăbii au rămas pe gard?
*
* *
IV. Să-mi faceţi pe bănci, din chibrituri, o casă, un gard
şi poartă alăturea.
4. Am o grebluţă cu
5 dinţişori;
Pe zi, îmi trebue
de sute de ori.
5. La cap pieptene,
La trup pepene,
La coadă secere,
La picioare răschitoare.
6. Săcuşor rotund
Strânge părul în fund.
77
Ce lucrează oamenii.
Toţi oamenii din satul meu lucrează. Fiecare are câte
un meşteşug. Cine nu munceşte, e sărac. Cei mai mulţi ară
pământul cu plugul. Plugarul seamănă grâu, porumb
(păpuşoiu), orz şi altele. Grăunţele de porumb și de grâu
sunt duse la moară. Morarul le macină. Din făina de grâu se
face pâine; iar din cea de porumb, mămăligă.
Mama face pâine pentru casă. Brutarul face pâine şi
covrigi de vânzare.
Oamenii cresc animale şi păsări, ori vânează animale
sălbatice. Din pieile animalelor se face încălţăminte: ghete,
pantofi şi cisme. Cismarul taie pielea cu cuţitul, găureşte cu
sula, coase cu acul şi bate cuiele cu ciocanul.
Din lâna oii, se face postav şi stofă subţire. Croitorul
(şi croitoreasa) o măsoară şi o croieşte cu foarfecele. Coase
hainele şi rochiile cu acul sau la maşină. Hainele de vară se
fac din fire de bumbac, de in, sau de cânepă.
Din pieile animalelor, cojocarul face căciuli și cojoace.
78
V a r a.
Verde-i câmpul și umbros,
Plin e câmpul de miros;
Arde soarele de foc,
Iarba, grânele se coc.
Cei ce 'n cale-i văd, le spun
Doamne-ajută, noroc bun!
Din spre sat, s'arată 'n zori
Cârduri de secerători;
Şi cosaşi voioşi, sglobii,
Cu flori mândre 'n pălării.
79
Necazul Tincuței.
Tincuţa învaţă la şcoala din sat şi este în clasa I-a. Ea a
primit la începutul anului toate lucrurile de şcoală. Fetiţele din
clasă ţin minte vorbele părinţilor: „Păstrează, draga mea,
lucrurile astea, că noi n'avem bani să cumpărăm în fiecare zi.
Chiar de am avea, aici la ţară, nu le găsim uşor".
Tincuţa însă a uitat ce i-au spus părinţii săi. După două
luni, cărţile ei sunt rupte, murdare şi cu foile îndoite. Tăbliţa e
crăpată. Burete, nu mai are de mult. Acum, iată că nu mai are
nici un vârf de condeiu. Dece? Condeile i-au mai căzut pe jos
şi s'au rupt în mai multe bucăţi. Tincuţa, în loc să păstreze şi
bucăţile cele mici, le-a aruncat.
Intr'o zi, Doamna învăţătoare a scris pe tablă o propoziţie.
Ea spuse elevelor să o scrie pe tăbliţă. Toate fetiţele scriu,
afară de Tincuţa, care nu are cu ce. Roagă pe vecine să-i dea şi
ei un vârf de condeiu, însă fiecare are numai câte unul. Tincuţa
plânge. Doamna o vede şi o întreabă, ce s'a întâmplat?
— N'am cu ce scrie! zise Tincuţa plângând.
— Unde-ţi sunt condeiele?
— S'au rupt... Nu mai am nici o bucăţică. O vecină a ei
zise:
— Tincuţa risipeşte tot; nu are ce-i trebue şi cere mereu
dela noi. Când îi rămâne un vârf de condeiu, îl aruncă.
— Dacă este aşa, fetiţo, zise Doamna învăţătoare, stai şi te
uită la camaradele tale, care au grijă de lucrurile lor şi învaţă-te
să fii mai păstrătoare.
Tincuţa a avut mare necaz in ziua aceea, dar şi-a adus
aminte de vorbele părinţilor şi nu le-a mai uitat niciodată:
Dacă risipeşti mereu,
Totdeauna dai de greu.
80
Tatăl nostru.
Intr'o zi, se adunase lume multă în jurul Domnului
nostru Iisus. Cineva zise:
— Doamne, învaţă-ne pe noi cum să ne rugăm lui
Dumnezeu din cer. Atunci Iisus răspunse:
— Când vă rugaţi, spuneţi rugăciunea asta:
Tatăl nostru, carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele
Tău! Vie împărăţia ta! Facă-se voia Ta, precum în cer aşa
şi pe pământ! Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o
nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi
iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne
mântueşte de cel rău.
Amin!
De atunci se spune această rugăciune. Nu e niciun
creştin care să n'o ştie.
TIPARUL „CARTEA ROMÂNEASCA", BUCUREŞTI
81
82
PREȚUL 15.˗̶ LEI