Abordare experimentala

Capitolul VI. Abordare experimentala şi interpretarea datelor

Scopul cercetării

Am evidenţiat interacţiunea dintre diferite variabile cu caracter psihologic, pedagogic şi

sociologic care contribuie la explicaţia şi predicţia delincvenţei juvenile.

Cercetarea noastră şi-a propus realizarea următoarelor obiective principale:

identificarea factorilor şi mecanismelor de bază care generează sau favorizează manifestările

delincvente în rândul adolescenţilor;

evaluarea eficienţei activităţii de prevenire realizată de principalele instituţii sociale (serviciul

public specializat – Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 4 Bucureşti şi

Serviciul de Prevenire pentru copii şi adolescenţi din cadrul poliţiei sectorului 4);

lucrând la fiecare caz, alături de specialiştii din cadrul D.G.A.S.P.C. sector 4, am contribuit la

îmbunătăţirea deciziilor privind luarea celei mai potrivite măsuri educative pentru fiecare subiect al

lotului experimental;

trasarea liniilor directoare ale unui program eficient bazat pe măsuri educative, recuperative,

consiliere şi psihoterapie în vederea reintegrării sociale a adolescenţilor delincvenţi (evidenţiind

dinamica personalităţii la aceştia)

Metodologia cercetării

Material şi metodă

Lucrarea noastră, intitulată „Dinamica personalităţii la adolescenţii delincvenţi” este constituită

din două părţi:

partea I a lucrării – cuprinde aspecte teoretice privind personalitatea la adolescenţii delincvenţi şi

este alcătuită din câteva capitole esenţiale în care s-a urmărit realizarea unei priviri de ansamblu

asupra fenomenului delincvenţial la vârsta adolescenţei;

partea a II-a a lucrării – este centrată pe aspectele practice, analizând cantitativ şi calitativi

rezultatele obţinute în urma cercetării aplicative.

Caracteristicile lotului experimental

Cercetarea noastră aplicativă s-a efectuat pe un lot format din 60 de subiecţi.

În cadrul acestui lot, au fost incluşi adolescenţi delincvenţi cu vârsta cronologică între 14 şi 18

ani.

Au fost investigaţi adolescenţi de ambele sexe, respectiv 54 de băieţi şi 6 fete.

Datele privind lotul experimental, criteriile de care s-a ţinut seama în întocmirea acestui lot etc.,

sunt sintetizate în tabelele următoare:

Vârsta în ani 14 15 16 17 18 Total

Nr. adolescenţi delincvenţi

23 9 8 6 14 60

% 38,33 15 13,33 10 23,33 100%

Tabelul nr. 1 – Componenţa lotului experimental după criteriul vârstei.

Vârsta în ani 14 15 16 17 18 Total

Nr. băieţi delincvenţi

23 6 6 5 14 53

Nr. fete

delincvente

1 3 2 1 0 7

Tabelul nr. 1 – Componenţa lotului experimental după criteriul sexului.

Mediul de origine – din totalul celor 60 de subiecţi.

39 provin, ca familie, din mediul urban, mai precis, din Bucureşti;

15 provin din alte localităţi având generic aceleaşi caracteristici ale mediului urban;

6 provin din mediul rural şi se află în Bucureşti ocrotiţi în diferite Centre de plasament ale Direcţiei

Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 4 sau ale unor organizaţii

nonguvernamentale ce se ocupă de protecţia drepturilor copilului şi au sediul social în sectorul 4

Bucureşti.

Componenţa lotului experimental a fost întocmită astfel: s-au luat în studiu toţi copiii din

sectorul 4 Bucureşti, cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, care au săvârşit o faptă penală în perioada de

timp 01.07.2004-31.03.2005.

Precizăm că, pentru aceia cu vârsta cuprinsă între 14 – 16 ani care au săvârşit o faptă penală dar

care nu răspund penal, măsura educativă a fost luată de către Comisia pentru Protecţia Copilului sector

4 Bucureşti, la şedinţele căreia a participat şi un procuror.

Pentru ceilalţi adolescenţi delincvenţi cuprinşi în lotul experimental s-au întocmit dosare penale

şi sunt cercetaţi de către organele de poliţie şi procuratură.

Vârsta în ani 14 15 16 17 18 total

Nr. adolescenţi care nu răspund penal

fete 1 3 2 0 0 6

băieţi 18 5 3 2 0 28

Nr. adolescenţi care răspund penal

fete 0 0 0 1 0 1

băieţi 4 1 3 3 14 25

Tabel nr. 3 – componenţa lotului experimental după criteriul prezenţei sau nu a discernământului în momentul comiterii faptei penale.

Mijloacele investigative utilizate

1. Analiza statistică a datelor anamnezice existente în:

dosarele adolescenţilor investigaţi:

natura şi gravitatea delictului;

calitatea participării;

împrejurările comiterii faptei etc.

fişele matricole şi informaţiile obţinute din caracterizările unor profesori şi colegi de clasă ale

acestor adolescenţi:

rezultatele şi performanţele şcolare;

dacă frecventează regulat/sporadic cursurile şcolare;

dacă au abandonat şcoala;

relaţiile cu profesorii;

relaţiile cu colegii de clasă şi de şcoală, cum este perceput de către colegii săi )exemplu:

este liderul unui grup de colegi, este marginalizat, respins sau trece neobservat de către

ceilalţi);

anchetele sociale ( efectuate de către noi în colaborare cu asistentul social din cadrul „Serviciului

de delincvenţă juvenilă” al Direcţiei pentru protecţia Copilului sector 4):

statusul socio-economic al familiei adolescentului;

forma de organizare familială;

climatul conjunctural şi relaţiile intrafamiliale;

zona în care este plasată locuinţa (cartierul de rezidenţă);

modalităţi de petrecere a timpului liber;

informaţii privind grupul de prieteni;

II. Convorbiri nondirijate cu adolescenţii

Acestea le-am realizat în vederea evidenţierii contextului familial şi şcolar în care au fost

educaţi şi a identificării circumstanţelor care au declanşat actul delincvent.

III. Convorbiri şi interviuri purtate cu reprezentanţii organelor specializate de control social

(procuror, poliţişti, profesori, reprezentanţi ai Direcţiei pentru Protecţia Drepturilor Copilului sector 4

Bucureşti implicaţi în activitatea cu minorii delincvenţi).

Scopul acestora este de a identifica cele mai adecvate căi şi mijloace de combatere şi prevenire

în viitor a manifestărilor delincvente.

VI. Utilizarea chestionarelor

Am aplicat un chestionar privitor la relaţia dintre două generaţii – părinţi şi copii pentru a

evidenţia care sunt relaţiile intrafamiliale.

Chestionarul Woodworth – Mathews – Bontilă, folosit ca tehnică de investigare a personalităţii.

V. Utilizarea unor teste psihologice

Am utilizat „Testul de apercepţie tematică” (Thematic Apperception Test).

VI. Sociograma (Moreno)

Utilizând această tehnică, am evidenţiat locul pe care îl ocupă adolescentul în cadrul grupului

împreună cu care a comis actul infracţional.

VII. Piramida trebuinţelor (Maslow)

Am stabilit astfel motivaţia actului infracţional.

Desfăşurarea propriu-zisă a cercetării şi interpretarea rezultatelor

Analiza datelor şi informaţiilor rezultate din cercetare atestă faptul că, cele mai frecvente cauze

care favorizează apariţia comportamentului delincvent sunt:

Neînţelegerile intrafamiliale şi destrămarea familiei (60% dintre minorii delincvenţi investigaţi

provin din astfel de familii); aceste situaţii pot declanşa la copii tulburări emoţionale şi tendinţe

patologice care se vor traduce prin devieri comportamentale.

Influenţa grupului de prieteni (38,33%) a grupului cu un pronunţat caracter delincvent; majoritatea

membrilor lui au rezultate slabe la învăţătură sau au abandonat şcoala, refuză să se conformeze

normelor societăţii în care trăiesc şi să adopte valorile acesteia, având propriul sistem de norme şi

valori.

Relaţiile dificile cu părinţii cu alţi membri ai familiei (31,66%); acestea îl vor situa permanent pe

adolescent în cadrul unor carenţe afective şi de securitate.1

Subculturi cu un pronunţat caracter delincvenţial ( 18,33%). Acestea pot crea indirect condiţii

pentru dezvoltări dizarmonice ale personalităţii adolescentului (Teoriile lui Kay şi Shaw).

Solicitările mass-media, au o influenţă din ce în ce mai mare asupra puberilor şi adolescenţilor. În

lotul nostru, 15% dintre subiecţi au comis acte infracţionale sub influenţa agresiunii şi violenţei

promovate de mass-media (filme, muzică, jocuri pe calculator şi chiar desene animate care

1 Guttmacher, Berman, Deniker, ap. Porot, 1983

promovează violenţa). Acestea înlătură reflecţia şi meditaţia, favorizează reacţiile impulsive sau de

satisfacere imediată a trebuinţelor.

Absenţa unuia dintre părinţi (11,65%) poate influenţa negativ dezvoltarea personalităţii copilului

prin absenţa figurii de identificare necesară în continuarea personalităţii viitoare.

Rolul mamei este primordial: astfel, după Schneidemann, copilul fără mamă îşi construieşte la

început „o reacţie de protest”, pentru ca mai apoi să treacă printr-o etapă „disforică” şi, în sfârşit, prin

stadiul de negare a necesităţii de a avea mamă.

În cadrul relaţiilor de modelare a personalităţii copilului, rolul tatălui - deşi pare secundar - este

cel puţin în anumite etape indispensabil, de obicei după o perioadă de tandreţe îndreptată spre mamă,

când băiatul are nevoie fundamentală de modelul patern, modelul de bază al însăţi personalităţii sale,

adolescentul căruia nu i s-a satisfăcut nevoia primară a relaţiei cu modelul patern, va avea o reacţie de

exploatare şi de căutare a acestui model, numai că prin efectele suprasolicitării afectogene ale mamei,

copilul este un imatur afectiv şi nu are experienţa relaţiilor diversificate, ca atare, este uşor captat de

false modele paterne aşa cum sunt cele homosexuale. Una dintre reacţiile la maternitatea solitară,

valabilă şi pentru băieţi şi pentru fete, este aceea de supratensionare afectivă.2

Lipsa modelului patern poate produce modificări primare ale nucleului personalităţii, cu mărirea

riscului pentru devianţă şi infracţiune.

Precocitatea pubertăţii şi sexualităţii (11,66%), aceasta se manifestă în condiţiile actualei etape de

explozie tehnică şi economică. După unii specialiştii, se pot constitui într-un focar generator de

delincvenţă juvenilă şi ridică probleme chiar unor adolescenţi cu dezvoltare normală.

Tulburări de comportament (11,6%). Adolescentul cu tulburări de comportament se manifestă prin

simptome caracterizate printr-un mare polimorfism. Manifestările clinice depind atât de vârstă, sex,

stadiul de dezvoltare, cât şi de factorii de mediu.3

Simptomatologia tulburărilor de comportament cuprinde o gamă foarte întinsă de manifestări,

atât ca număr, cât şi ca intensitate: ea pleacă de la o simplă minciună care poate avea un efect anodin,

putând ajunge la acte de mare gravitate.

Deficienţe în atitudinea educativă a părinţilor (11,66%) – agresivitatea, despotismul,

hiperautoritatea, hiperpermisivitatea etc., determină, la copil şi ulterior la adolescent, reacţii de

indisciplină, incapacitate de acomodare, iritabilitate etc.4

Prelungirea şcolarizării obligatorii (10,00%) şi deficienţe de intelect (10,00%). Aceste două

cauze sunt strâns legate între ele. La copiii cu intelect de limită aceasta este o sursă de inadaptare şi

eşec, fapt ce-l antrenează pe copil pe calea delincvenţei (Stanciu, et. al., 1974).

2 „Agresivitatea şi condiţia umană”, Constantin Păunescu, editura Tehnică, Bucureşti, 1994, pag. 127-128.3 „Psihologia comportamentului deviant”, Ruxandra Răşcanu, Editura Universităţii Bucureşti, 1994, pag. 23.4 Beker şi Peterson, ap. Porot, 1983.

Lipsa ocrotirii părinteşti şi existenţa unei măsuri de protecţie de tip plasament/încredinţare la

serviciul public specializat sau la un ONG (10%). Mediul instituţional nu poate să îndeplinească

toate funcţiile pe care le are o familie armonioasă. Astfel, copiii din centrele de plasament au

carenţe în dezvoltarea psiho-activă ce pot duce la formarea unor personalităţi imature.

Divorţ (8,33). Această cauză devine pentru copil un fapt ireparabil. Disputele premergătoare,

tensiunile excesive dintre părinţi sau un părinte brutal, alcoolic şi care provoacă certuri duc la o

serie de situaţii fără echivoc din partea acestora care, pe lângă anxietatea şi insecuritatea pe care le

pot insufla copilului, îi pot crea unele resentimente sau pot constitui pentru el un model de imitat.

Disocierea grupului familial prin boli cronice grave (3,33). Aceasta este o cauză care poate

crea familiei, pe lângă privaţiuni economice, şi o frustrare emoţională. Această frustrare poate

induce o stare de anxietate şi un sentiment de singurătate.

Pseudodebilitatea mentală a părinţilor (3,33%). Această cauză este considerată de unii autori

(Michaux, ap. Nahorniak, 1972) o caracteristică a mediului subcultural, prezintă multiple implicaţii

comportamentale cu caracter deviant şi este legată de multiplele carenţări şi neglijenţe educative

prezentate în acest mediu.

Predispoziţii ereditare la o afecţiune psihică ce pot determina conturarea unor personalităţi

psihopatice cu manifestări agresive deosebit de grave (3,33%). Dezvoltările dizarmonice ale

personalităţii de tip psihopatic, întâlnite la vârste tinere, nu sunt afecţiuni care apar la un moment

dat în existenţa individului şi care ar dispărea prin tratament, ca alte boli, ci însoţesc individul de-a

lungul întregii vieţi. Structurarea lor se face treptat, încă din perioada copilăriei, când trăsăturile

patologice sunt abia sesizabile.

Nr. Cauzele care au determinat apariţia Nr. de adolescenţi la

comportamentului deviant care s-a constatat prezenţa acestor cauze

a Neînţelegerile intrafamiliale 16 26,66

b Familie destrămată 20 33,33

c Disocierea grupului familial prin boli cronice grave 2 3,33

d Absenţa unuia dintre părinţi 7 11,66

e Divorţ 5 8,33

f Deficienţe în atitudinea educativă a tatălui 4 6,66

g Deficienţe în atitudinea educativă a mamei 3 5,00

h Relaţii dificile cu mama 6 10,00

i Relaţii dificile cu tatăl 7 11,66

j Relaţii dificile cu alţi membri ai familiei 6 10,00

k Lipsa ocrotirii părinteşti şi existenţa unei măsuri de protecţie de tip plasament/încredinţare la serviciul public specializat sau la un ONG

6 10,00

l Subculturi cu un pronunţat caracter delincvenţial 11 18,33

m Pseudodebilitatea mentală a părinţilor 2 3,33

n Prelungirea şcolarizării obligatorii 6 10,00

o Precocitatea pubertăţii şi sexualităţii 7 11,66

p Solicitările mass-media 9 15,00

r Influenţa grupului de prieteni 23 38,33

S Tulburări de comportament 7 11,66

t Predispoziţii ereditare la o afecţiune psihică ce pot determina conturarea unei personalităţi psihopatice cu manifestări agresive deosebit de grave

2 3,33

u Deficienţe de intelect 6 10,00

Tabelul nr.5

Analiza datelor şi informaţiilor rezultate din cercetare atestă faptul că în proporţie majoritară,

minorii delincvenţi cercetaţi au comis delicte de:

Furt în dauna avutului particular (de exemplu, furturi de bani, obiecte, alimente; foarte multe s-au

realizat din autoturisme;

Furt în dauna avutului public (de exemplu, furturi din magazine, din diferite societăţi comerciale cu

răspundere limitată, şcoli);

Delicte de vagabondaj, cerşetorie, prostituţie, agresiuni fizice şi chiar perversiuni sexuale.

Grupând aceste delicte în funcţie de frecvenţa săvârşirii lor, pe ansamblul lotului de adolescenţi

delincvenţi investigaţi (60 de subiecţi) rezultă următoarea situaţie:

Nr. Natura delictului săvârşit Numărul adolescenţilor care au

săvârşit acest delict

%

1 Furt din avutul public sau privat 45 75,00

2 Vagabondaj 11 18,33

3 Cerşetorie 8 13,33

4 Prostituţie 6 10,00

5 Huliganism, ultraj 13 21,66

6 Tâlhărie şi agresiuni fizice 7 11,66

7 Perversiuni sexuale 2 3,33

Tabelul nr. 6 – Principalele fapte infracţionale săvârşite

Notă: Precizăm că, unii dintre adolescenţii cuprinşi în lotul cercetat au comis doar un singur tip

de delict, în timp ce alţii au săvârşit două sau chiar mai multe delicte.

Majoritatea acestor adolescenţi prezentau serioase deficienţe de socializare familială şi şcolară,

concretizate prin fugă de acasă, abandon şcolar, vagabondaj, consum de alcool, anturaje nefaste care,

accentuate de labilitatea lor morală şi afectivă, au constituit factori importanţi în structurarea

comportamentului lor delincvent.

Am constatat că,furtul şi fuga de acasă apar cu o frecvenţă mai mare atât în cazul familiilor

dezorganizate, cât şi în cele organizate, compuse din cei doi părinţi, dar unde există conflicte şi

dificultăţi între aceştia. Asemenea manifestări sunt tipice şi pentru familiile în care unul dintre soţi nu

este părintele natural al copilului.

Se constată că, alături de deficienţele socializării familiale, comportamentul delincvent al

adolescenţilor investigaţi a fost influenţat şi de eşecul, abandonul şcolar şi nu în ultimul rând de

inadaptarea acestora la exigenţele procesului de instrucţie şi educaţie din şcoală.

Analizând datele aflate în fişele lor matricole, se constată:

Nr. Rezultatele şi performanţele şcolare Numărul de adolescenţi care au aceste rezultate

%

1 Rezultate mediocre 4 6,66

2 Rezultate slabe şi foarte slabe dar fără să fi repetat vreun an şcolar

25 41,66

3 Rezultate foarte slabe şi au repetat clasa 8 13,33

4 Rezultate slabe şi au repetat două, trei clase

6 10,00

5 Abandon şcolar 17 28,33

Tabelul nr.7 – Rezultatele şi performanţele şcolare ale adolescenţilor delincvenţi investigaţi.

Din caracterizările unor profesori şi colegi de clasă ale acestor adolescenţi, am remarcat şi alte

aspecte legate de neintegrarea lor şcolară, cum ar fi:

Sancţiunile primite: - 63,33% dintre minori au fost sancţionaţi pentru diverse abateri săvârşite în

şcoală; 49% dintre cei sancţionaţi reacţionând negativ prin: fugă de la şcoală, chiul de la diverse

materii, fumat etc.

Participarea la activităţile şcolare – peste 68% dintre adolescenţii investigaţi nu au participat la

nici o activitate organizată de şcoală.

Atitudinea faţă de corpul profesoral:

56,66% dintre adolescenţi manifestau indiferenţă;

24% aveau relaţii bune cu unul sau doi profesori şi doreau să menţină aceste relaţii;

19,33% adoptaseră o atitudine de negare şi respingere a cadrelor didactice.

Relaţiile cu colegii de clasă şi şcoală:

aceşti adolescenţi aveau relaţii bune, de apropiere cu cei care împărtăşeau aceleaşi puncte de

vedere şi valori, în special cu colegii care aveau şi ei rezultate slabe la învăţătură;

erau respinşi de către cei cu performanţe şcolare foarte bune (în special de către fete);

treceau neobservaţi de majoritatea colegilor cu care nu aveau interese şi aspiraţii comune (peste

60%).

Această situaţie a condus la izolarea şi marginalizarea lor în raport cu restul colectivului clasei.

Considerând că aceste rezultate şi performanţe scăzute se datorează, exclusiv, deficienţelor de

socializare familială sau tulburărilor de comportament adolescentine, cadrele didactice au adoptat o

atitudine pasivă, nereuşind să dirijeze şi să influenţeze pozitiv conduita acestor „elevi-problemă”.

Aceasta a condus la apariţia unor reacţii de respingere a şcolii, de fugă din colectivul şcolar şi de

vagabondaj în compania altor elevi cu rezultate slabe la învăţătură şi disciplină.

Constituirea unor asemenea „companii” şi anturaje negative, formate de multe ori spontan şi

ocazional, reprezintă un factor favorizant pentru declanşarea unor acţiuni delincvente în grup.

Apariţia acestor grupuri de socializare „negativă” este stimulată de acele cauze favorizante pentru

formarea comportamentului delincvent prezentate anterior şi, în special de:

lipsa relaţiilor afective pozitive în familie între părinţi şi între părinţi şi copii;

privarea adolescentului de bunurile necesare traiului zilnic;

tentaţiile pe care le oferă majoritatea magazinelor, cu dulciuri şi obiecte frumos ambalate dar foarte

scumpe, pe care majoritatea părinţilor nu le pot cumpăra copiilor lor datorită mijloacelor financiare

reduse de care dispun;

inexistenţa unor modalităţi de comunicare familială şi de petrecere a timpului liber cu părinţii;

eşecul şi abandonul şcolar;

frustrarea şcolară sau profesională;

permisivitatea comunităţii locale.

Nr. Modalitatea de săvârşire a delictului Numărul de adolescenţi care au adoptat această modalitate

%

1 Delicte săvârşite în grupuri formate 31 51,66

spontan

2 Delicte săvârşite în grupuri bine organizate

11 18,33

3 Delicte săvârşite individual 18 30

Tabelul nr. 8 – Participarea la comiterea delictului

Din cercetarea noastră, a rezultat că 60% dintre adolescenţii investigaţi au făcut parte din astfel

de grupuri de „socializare negativă” iar delictele săvârşite în comun au fost mult mai grave decât cele

săvârşite individual.

Au existat două grupuri bine organizate, formate din 6 şi respectiv 5 membri.

Vom prezenta, spre exemplificare, mecanismul de acţiune şi caracteristicile grupului format

din şase membri.

Susţinem concluziile unor specialişti în domeniu care afirmă că delincvenţa în grup este cea mai

periculoasă din punct de veder social, fiindcă delictele săvârşite de minorul care acţionează singur

trădează, de obicei, lipsă de experienţă de viaţă, naivitate etc.; pe când delictele practicate în grup au,

de la bun început, altă tentă: sunt în general premeditate, organizate, comise cu „mijloace

perfecţionate”, de regulă noaptea.

„Ce anume îi leagă pe aceşti adolescenţi?”

În primul rând, îi leagă faptul că sunt adolescenţi slab ataşaţi mediului în care trăiesc, familiei.

Există şi influenţe negative exercitate uneori de nişte părinţi care şi ei se sustrag normelor şi valorilor

societăţii.

Am constatat că, în acest grup există norme de conduită precise, un sistem de valori propriu – o

ierarhie a valorilor – specifice grupului. Lipsiţi relativ de familie, ei simt nevoia organică de a se grupa.

Grupul de prieteni rezolvă problema, „echilibrându-i”. Noua situaţie le acordă o anumită stare de

independenţă. Din păcate, ei nu ştiu să folosească în sensul cel mai bun independenţa câştigată. Micul

câştig, impresia că nu mai ai nevoie de alţii câtă vreme îi ai pe ceilalţi membri ai grupului – prieteni, nu

părinţi – este anulat de faptul că apartenenţa la grup obligă la o supunere oarbă.

Acest grup ţine să se manifeste întotdeauna spectaculos în public, cât şi zgomotos, ca să se

„remarce” iar fiecare din membrii săi este obligat să se supună, să se adapteze oricărei schimbări de

opiniei ivite în restul grupului.

Grupul, „banda”, de adolescenţi delincvenţi avea drept principal „scop lucrativ” furtul din

avutul public sau privat. Se specializaseră în spargerile de autoturisme şi sustrăgeau diverse obiecte de

valoare pe care le găseau în maşini. Tot ei se fac vinovaţi de acte de vandalism colectiv, tulburarea

ordinii publice, acţiuni agresive îndreptate împotriva altor copii şi adolescenţi.

„Ce anume găseşte adolescentul într-un astfel de grup?”5

Grupul îi propune un climat şi un mediu de certitudine.

Grupul se caracterizează prin recreere, emoţie şi, în cazul nostru, prin teribilism.

Grupul îi aduce minorului posibilitatea de a se identifica unui grup redus ca număr şi închis,

aflat aparent în afara oricărei alte influenţe, oferindu-i puternice modele de identificare, prestigioase

şi marginale în acelaşi timp, adică „eroi” care nu pot „tolera” întotdeauna ceea ce există în jurul lor,

motiv ca, în ochii altora, să fie şi mai de preţ.

Grupul este un factor dinamic şi formativ prin forţă şi siguranţă, prin experienţa solidarităţii şi a

cunoaşterii de sine şi a celuilalt.

Grupul este o schiţă a vieţii sociale, o tranziţie spre viaţa adultă.

Grupul îi satisface pe acei care nu au avut parte de afecţiune, atunci când credeau că vor avea.

Grupul comunică şi un sentiment de putere sporită.

Grupul răspunde bine psihologiei adolescentului, deoarece îi dă sentimentul că este îndrăgit,

susţinut, condus spre acţiuni pline de forţă, ameţitoare.

5 „Minori în derivă”, Mihai Stoian, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1972, pag. 160-161.

Vom prezenta în continuare, pe fiecare din membrii acestui grup şi ce rol au.

Minorul B.R., vârsta – 17 ani. Este liderul grupului.

Provine dintr-o familie organizată, cu o situaţie materială bună, nelipsindu-i cele necesare

creşterii şi educării. Tatăl său nu se interesează de problemele şi activităţile sale. Mama sa a avut o

atitudine de protejare excesivă, „ocrotindu-l” de toate dificultăţile şi satisfăcându-i toate cererile.

Este elev la un liceu teoretic dar, în ciuda Ql-ului său peste medie, are rezultate foarte slabe la

învăţătură şi a fost nevoit să repete clasa a X-a. Nu este interesat să aibă rezultate bune, motivând că

„… el este adaptat la realitatea societăţii româneşti iar noi greşim când îl vedem ca inadaptat social”.

Este bine dezvoltat din punct de vedere fizic, extrem de atent la fiecare gest pe care-l face.

Este lipsit de angoase, şi mai cu seamă, de cele provocate de sentimentul de vinovăţie care nu

există la el. Dispune de o mare ingeniozitate în permanenta sa strădanie de a disimula, de a se apăra

prin minciuni, de a lua „măsuri de precauţie” faţă de tot ce l-ar putea lua prin surprindere. Se adaptează

foarte bine la situaţii noi, în organizarea unor acţiuni negative. Are rezistenţă de necrezut la presiuni

(intimidare, mustrare etc.), folosindu-se magistral de tehnica tăcerii dispreţuitoare. Manifestă

intoleranţă la autoritate (refuzul agresiv al disciplinei).

El este cel care coordonează activitatea întregului grup, împarte sarcinile, stabileşte sistemul de

recompense şi pedepse. De menţionat că, în toate delictele pe care le-au comis în grup, el a fost cel care

a instigat dar, niciodată nu şi-a asumat rolul cel mai riscant.

Minorul P.M., în vârstă de 14 ani încă neîmpliniţi. Rolul jucat în grup – „prietenul tuturor”.

Provine dintr-o familie dezorganizată datorită divorţului părinţilor. Locuieşte la tată iar acesta

trăieşte în concubinaj cu altă femeie. Afirmă că relaţiile sale cu tatăl său şi cu soţia acestuia „”nu sunt

dintre cele mai rele dar nici foarte bune”; cu alte cuvinte, aceştia sunt indiferenţi de ceea ce face copilul

lor, de ocupaţiile pe care le are sau de rezultatele lui şcolare.

Minorul afirmă că se simte foarte bine în acest grup. Motivează faptele infracţionale comise prin

lipsa unor alte preocupări care să nu-l plictisească, spiritul de grup şi nu în ultimul rând influenţa

filmelor pe care le vizionează şi a concertelor la care participă.

Are rezultate foarte slabe la învăţătură, se gândeşte să nu mai continue şcoala ci să plece în

străinătate deoarece acolo a auzit el că se câştigă mult mai bine.

Minorul T.C. în vârstă de 15 ani. Rolul său în grup – prietenul liderului şi „bodyguard”.

Provine dintr-o familie în care ambii părinţi sunt alcoolici, tatăl este şomer, mama lucrează ca

femeie de serviciu la o societate comercială. Mai are încă trei fraţi, mai mici decât el. În familia lui,

tatăl este cel violent nu numai cu el dar şi cu ceilalţi membri ai familiei.

A abandonat şcoala, nu a terminat nici măcar cele opt clase elementare. Citeşte cu greutate, în

schimb, ştie să facă calcule de aritmetică. Înainte să intre în acest grup, a comis şi alte delicte, singur, în

special spargeri de autoturisme.

Reacţionează violent la orice gest al celuilalt, întâi verbal, pe urmă ridică mâna, indiferent

dacă este vorba de un adult. Îi agresează pe cei mai mici decât el. Este mândru de forţa sa fizică.

Agresivitatea acestui adolescent provine dintr-o gravă insatisfacţie afectivă, de origine

familială, dintr-o frustrare dublată de un tratament extrem de dur aplicat copilului de către tată.

Suportând din copilărie mica presiunea unei comportări părinteşti dure, expresie – în optica infantilă –

a absenţei dragostei, copilul însuşi crescând, devine dur, agresiv, violent. Tonusul agresiv al

raporturilor din casă se măsoară nu numai prin bătaie ci şi prin absenţa afecţiunii (tot un act ostil la

adresa copilului). Comportamentul agresiv al adolescentului lasă să se întrezărească un profund

sentiment de insatisfacţie, fiind tot de origine frustrantă.

Minorul C.M. în vârstă de 16 ani. Rolul în grup – „bufon”.

Provine dintr-o familie în care există mari conflicte şi tensiuni psihice datorită tatălui său care

suferă de o boală gravă, fiind imobilizat la pat; mama sa munceşte dar câştigul este foarte mic şi le

ajunge cu dificultate de la o lună la alta. Mai are un frate, de 16 ani – C.A., care face şi el parte din

acest grup.

Este elev la o şcoală generală dar rezultatele sale la învăţătură sunt foarte slabe, are multe

absenţe nemotivate. A repetat până acum două clase.

Este extravertit, naiv.

Afirmă că a comis faptele infracţionale în special pentru a-şi satisface nevoia de hrană şi alte

trebuinţe elementare.

Minorul C.A. în vârstă de 14 ani. Rolul său în grup – „ţap ispăşitor”.

Acest copil prezintă o uşoară debilitate mintală. Este elev la o şcoală ajutătoare cu semiinternat.

Îndeplineşte în grup toate sarcinile „ingrate”. El este cel care este expus cel mai mult în timpul

infracţiunilor pe care le comit împreună.

Se simte securizat în mijlocul acestui grup; este foarte încântat şi îşi dă silinţa să îndeplinească

toate ordinele liderului. Este întotdeauna lângă fratele său care se simte foarte ataşat.

Minorul T.R. în vârstă de 16 ani. Rolul său în grup – „cel mai bine informat”.

Este elev de clasă cu liderul grupului. Spre deosebire de acesta, el are rezultate medii la

învăţătură.

Chiar dacă are o familie organizată, membrii acesteia manifestă o reacţie de respingere a

normelor şi valorilor societăţii. Mama sa nu a lucrat niciodată. Tatăl său este mai mult absent din

familie, din informaţiile unor vecini reieşind că se ocupă de comercializarea unor maşini aduse din

străinătate. Mai are un frate care a fost condamnat pentru infracţiunea de furt din avutul public; acum,

acesta se află în libertate dar nu are un serviciu stabil.

Situaţia materială a familiei este foarte bună.

O mare vină în evoluţia morală a acestui adolescent o are şi familia lui, el confruntându-se cu

modele familiale negative.

În urma aplicării metodelor şi tehnicilor adecvate, am constatat că personalităţile acestor

adolescenţi sunt diferite dar, au şi trăsături comune. Acestea sunt:

Pasivitate şi lene;

Instabilitate;

agresivitate, ciudă, neîncredere;

absenţa stăpânirii de sine, impulsivitate, violenţă;

nevoia satisfacerii imediate, a reuşitei rapide;

decalaj între impulsuri şi realitatea înconjurătoare;

lipsă de interes faţă de societate;

preocupări sexuale mascate;

nevoia de evaziune.

Pornind de la teoria lui Abraham Maslow, şi ţinând seama de ceea ce i-a motivat pe fiecare din

aceşti adolescenţi în aderarea la grupul delincvenţial şi la comiterea actelor infracţionale, avem

următoarea reprezentare:

Precizare:

Minorul B.R. – „liderul grupului” îşi satisface, prin intermediul grupului, nevoia de statut, de

apreciere.

Minorul P.M. – „prietenul tuturor „ îşi satisface trebuinţa de afiliere.

Minorul T.C. – „prietenul liderului şi bodyguard” îşi satisface în primul rând trebuinţa de afiliere şi,

în al doilea rând, nevoia de siguranţă.

Minorul C.M. – „bufonul” îşi satisface nevoile fiziologice dar şi trebuinţa de afiliere.

Minorul C.A. – „ţapul ispăşitor” îşi satisface nevoile fiziologice, nevoia de siguranţă şi trebuinţa de

afiliere.

Minorul T.R. – „cel mai bine informat” îşi satisface nevoia de iniţiativă dar şi trebuinţa de afiliere.

În continuare, vom prezenta sociograma „solară” individuală pentru fiecare din membrii acestui

grup, pornind de la modelul propus de Maisonneuve J. (1969).

Acesta redă grafic constelaţia preferinţelor relative la fiecare subiect în cadrul grupului de

apartenenţă. În centrul graficului „solar” am trecut persoana care ne interesează iar în celelalte sectoare

de cerc am înscris pe ceilalţi membri ai grupului cuprinşi într-un fel sau altul în câmpul relaţiilor

preferenţiale care privesc subiectul în cauză.

Folosind acest tip de sociogramă se evidenţiază structura afinităţilor în grup.

NEVOI FIZIOLOGICE

NEVOIA DE SIGURANŢĂ

NEVOIA DE STATUT, DE APRECIERE

NEVOIA DE AFILIERE

NEVOIA DE INIŢIATIVĂ

NEVOIA DE DEZVOLTARE

Relaţiile ca atare sunt redate prin vectori, aşa cum este indicat mai jos în legătură cu

reprezentarea relaţiilor diadice.

Rubricile rămase libere în cadrul graficului „solar” ne indică „zona de indiferenţă”.

Absenţa vectorului în cadrul diadei indică absenţa relaţiei preferenţiale.

DIADELE:

B.R. alege pe T.C. şi se aşteaptă la reciprocitate.

T.C. alege pe B.R. şi se aşteaptă la reciprocitate.

Aceasta este o diadă densă (are patru vectori).

Aceleaşi relaţii există şi între B.R. şi T.R.

B.R. respinge pe C.A. dar se aşteaptă să fie ales de către acesta.

C.A. alege pe B.R. dar nu se aşteaptă la reciprocitate.

B.R. alege pe C.M. şi se aşteaptă să fie ales.

C.M. alege pe B.R. dar nu se aşteaptă să fie ales.

Aceasta este o diadă densă ( cu trei vectori).

Între cei doi există atracţii reciproce dar nepercepute.

Aceasta este o diadă biparţială (cu doi vectori)

Figura 4 – Sociograma „solară” individuală a adolescentului P.M., „prietenul tuturor”

Diadele:

P.M. alege pe T.R. şi se aşteaptă să fie ales dar, T.R. este indiferent faţă de P.M.

Este o atracţie unilaterală, cu aşteptare iluzorie.

Aceasta este o diadă unilaterală, cu doi vectori de o singură parte.

P.M. alege pe C.M. şi se aşteaptă la reciprocitate.

C.M. alege pe P.M. şi se aşteaptă la reciprocitate.

Aceasta este o diadă densă, cu patru vectori. Este o relaţie armonică perfectă.

P.M. alege pe C.A. şi invers. Sunt atracţii reciproce dar nepercepute.

Aceasta este o diadă biparţială.

Figura nr. 5 – Sociograma „solară” individuală a adolescentului T.CV., „prietenul liderului şi

bodyguard”

Diadele:

T.C. alege pe T.R. (atracţie unilaterală, fără iluzie, din partea acestuia.

T.R. respinge pe T.C. dar se aşteaptă să fie ales.

Aceasta este o diadă densă, cu trei vectori.

Între T.C. şi C.A. există o indiferenţă mutuală reciprocă.

Aceasta este diada nulă.

Există o atracţie unilaterală din partea lui C.M.

Aceasta este o diadă unilaterală, cu un vector de o singură parte.

Figura nr. 6 – Sociograma „solară” individuală a adolescentului C.M., „bufon”

C.M. îl alege pe C.A. şi se aşteaptă să fie ales.

C.A. îl alege pe C.M. şi se aşteaptă să fie ales. Este o relaţie armonică perfectă.

Aceasta este o diadă densă, cu patru vectori.

C.M. îl alege pe Ţ.R. iar Ţ.R. îl alege pe C.M. şi se aşteaptă să fie ales.


Figura nr. 7 – Sociograma „solară” individuală a adolescentului C.A., „ţapul ispăşitor”

C.A. T.C.

Între cei doi există o indiferenţă mutuală reciprocă.

C.A. îl atrage pe Ţ.R. dar este o atracţie unilaterală fără iluzie.

Aceasta este o diadă unilaterală, cu vectori de o singură parte.

Figura nr. 8 – Sociograma „solară” individuală a adolescentului Ţ.R., „cel mai bine informat”

Diadele:

Ţ.R. îl respinge pe T.C. dar se aşteaptă să fie ales.

T.C. îl alege pe Ţ.R. dar nu ştie despre sentimentele lui Ţ.R. faţă de el.


Prezentarea altor cazuri:

Minorul M.D.M. în vârstă de 16 ani, este elev în clasa a VII-a la fără frecvenţă (deoarece a

rămas repetent trei clase). Provine dintr-o familie în care există mari neînţelegeri între membrii acesteia

(tată alcoolic, lucrează în construcţii, venit insuficient şi prost repartizat;

Mamă şomeră, hiperautoritară; încă doi fraţi mai mici). A intrat în anturajul unor infractori majori,

împreună cu care frecventa jocurile de noroc, consuma alcool. Datorită relaţiilor tensionate dintre

părinţi, neînţelegerilor cu mama, şi a veniturilor insuficiente ale familiei, copilul a fugit de acasă,

începând să vagabondeze prin ţară. Împreună cu un grup de infractori majori a participat la furturi din

apartamente. I s-a întocmit dosar penal, urmând să apară în faţa instanţei de judecată. Probabil că,

pentru infracţiunile săvârşite va fi supravegheat într-un centru de reeducare.

În povestirile T.A.T. proiectează conflictele familiale, agresivitatea verbală şi manifestă şi tendinţa spre

alcoolism din cadrul familiei.

Minorii H.S. şi A.P. în vârstă de aproape 18 ani, sunt lipsiţi de ocrotire părintească. H.S. a fost

părăsit în maternitate încă de la naştere iar de atunci nici părinţii şi nici un alt membru al familiei

lărgite nu s-a mai interesat de el. A fost ocrotit în diverse instituţii până la această vârstă. În prezent se

află la un centru de plasament al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 4

Bucureşti. Urmează cursurile unei şcoli profesionale şi are rezultate mediocre. Celălalt minor, A.P., a

ajuns în această instituţie de ocrotire de la vârsta de şapte ani deoarece – în acea perioadă – tatăl a fost

condamnat penal la 18 ani închisoare datorită unei crime iar mama a vândut casa şi s-a căsătorit cu un

alt bărbat. Urmează cursurile aceleiaşi şcoli profesionale şi are rezultate slabe. Aui un comportament

agresiv faţă de ceilalţi băieţi mai mici care se află ocrotiţi în centrul de plasament. Împreună au dat foc

la o baracă în care se aflau depozitate mai multe materiale.

Comisia pentru protecţia Copilului a hotărât ca aceşti doi adolescenţi să nu fie trimişi în faţa

instanţei de judecată. Măsura luată faţă de ei a fost aceea de libertate supravegheată; un asistent social îi

va supraveghea şi va încerca să-i îndrume. De asemenea, vor fi cuprinşi, alături de alţi patru tineri de

aceeaşi vârstă, într-un program de sprijin susţinut de o organizaţie nonguvernamentală. Proiectul

constă, în esenţă, în încercarea de integrare socială a acestor adolescenţi prin oferirea unui spaţiu de

locuit – altul decât acela dintr-un mediu instituţionalizat şi a unui loc de muncă pentru cei care nu

urmează o formă de învăţământ sau, susţinere şcolară. Aceşti adolescenţi vor fi supravegheaţi şi

îndrumaţi de un asistent social al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi protecţia Copilului sector 4

şi de către un asistent social al O.N.G.-ului care a iniţiat proiectul.

Minorul G.J. în vârstă de 14 ani provine dintr-o familie destrămată în urma divorţului dintre

părinţi. A fost încredinţat tatălui. A abandonat cursurile şcolare şi a început să vagabondeze. A fost

prins în timp ce încerca să sustragă câteva dulciuri dintr-un magazin. La planşa nr. 14 a testului T.A.T.

spune: „În această imagine este vorba de un băiat care vrea să fugă de acasă din cauza certurilor dintre

părinţii săi. Aceştia au divorţat, Până să se întâmple acest lucru era bine. Băiatul se ducea la şcoală şi se

înţelegea bine cu ei. Băiatul s-a hotărât să plece în lume, să fie singur. El crede că părinţii au divorţat

din cauza lui”. Pentru acest copil, Comisia pentru Protecţia Copilului a hotărât luarea măsurii educative

– libertate supravegheată; copilul va fi mai atent supravegheat de către tată şi de către un asistent social.

De asemenea, la solicitarea tatălui, un psiholog va încerca să ajute această familie, prin consiliere, să

depăşească problemele cu care se confruntă.

Minorul B.S. în vârstă de 15 ani provine dintr-o familie destrămată, în urma divorţului dintre

părinţi. Locuieşte într-un apartament cu două camere (împreună cu mama sa, concubinul acesteia şi

încă doi fraţi mai mici), într-un cartier periferic al Bucureştiului. Mama adolescentului este şomeră.

Concubinul mamei (care asigură de fapt întreţinerea familiei) nu are autoritate asupra acesteia iar mama

nu se ocupă de creşterea şi educarea copiilor săi. Minora manifestă un interes scăzut faţă de învăţătură,

obţinând rezultate slabe la şcoală şi absentând frecvent de la ore. Hoinăreşte şi vagabondează împreună

cu alte minore prin oraş şi prin localităţile din apropierea Bucureştiului, furând diverse obiecte pe care

le vinde. A fost prinsă de către poliţie când întreţinea raporturi sexuale cu diverşi bărbaţi. Este acuzată

de furt din avutul public şi de prostituţie. I se va întocmi dosar penal şi va fi chemată în faţa instanţei de

judecată. Probabil că va fi internată într-un centru de reeducare.

Minora D.A., în vârstă de 15â6 ani, provine din prima căsătorie a mamei sale, împreună cu alţi

patru fraţi. Tatăl său era alcoolic. Adolescentul locuieşte împreună cu trei dintre fraţii săi şi un nepot al

fratelui său mai mare. Locuinţa este formată din două camere şi o baie. Deşi este foarte rece, locuinţa

nu este încălzită; singura sursă de căldură este o sobă în care se face foc cu nişte cartoane pe care copiii

le adună în timpul zilei. S-au mutat aici în urmă cu câţiva ani, în casă nelocuind nimeni. Ulterior, casa

a fost vândută de către proprietar unui arab care îi somează să părăsească locuinţa, situaţie în care,

întreaga familie, nu ar avea unde să se ducă.

Adolescentul nu lucrează. Întregul venit al familiei este foarte mic. El a renunţat la şcoală din

„cauza sărăciei”; apoi a stat acasă (a urmat cursurile şcolii generale, VIII clase). Uneori mergea în

piaţa Rahova unde ajuta oamenii, apoi a început să fure din maşini, magazine, mijloace de transport. A

avut probleme cu Poliţia de mai multe ori. În urmă cu doi ani a fost chemat la Comisia pentru Protecţia

unor Categorii de Minori, nu mai ştie din care motiv.

A fugit de acasă de mai multe ori din cauză că se certa cu părinţii şi fraţii săi, în special cu tatăl

său care era alcoolic şi îl bătea. A locuit o perioadă în canal în zona Brâncoveanu.

Având o dezvoltare intelectuală normală şi o personalitate de tip extravertit, copilul simte lipsa

unor venituri corespunzătoare.

Deşi a împlinit 14 ani nu are buletin de identitate; încearcă să şi-l dacă dar întâmpină dificultăţi

din cauza lipsei domiciliului. Are certificat de naştere.

Ultima dată şi-a vizitat tatăl anul trecut, la domiciliul acestuia din Crevedia, unde locuieşte cu

părinţii. Nu primeşte nici un ajutor material din partea acestuia.

În viitor doreşte să urmeze o şcoală sau un curs de calificare, dacă ar avea bani.

Având în vedere faptele comise, dar şi vârsta pe care o are adolescentul, noi am considerat că

poate fi ajutat mult mai mult dacă nu este internat într-un centru de reeducare. Comisia pentru Protecţia

Copilului a hotărât luarea măsurii educative – mustrare. Din păcate este foarte greu de interveni în

familia adolescentului datorită situaţiei acesteia (principala problemă fiind aceea că nu au o locuinţă şi

nici posibilităţi materiale pentru a închiria una). Acest adolescent a fost îndrumat spre o şcoală

profesională cu internat. Atât cursurile şcolare cât şi cazarea sunt plătite din fondurile de ajutoare ale

Centrului de consiliere din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi protecţia Copilului sector 4

Bucureşti.

Pentru investigarea personalităţii am folosit chestionarul Woodworth – Mathews – Bontilă.

Acesta cuprinde 76 de întrebări la care trebuie răspuns dihotomic, între „Da” şi „Nu”.

Corespund la opt categorii de tendinţe psihonevrotice. Examinatorul poate decela reacţii de neadaptare

sau slabă adaptare emoţională de stress, ca şi modul de trăire afectiv – temperamental a unor situaţii

care depăşesc zona de pur echilibru psihic şi se îndreaptă spre domeniul psihopatologiei. Cele opt

categorii stabilite de autori ca reprezentând tendinţe de evoluţie psihopatologică sunt:

Emotivitate;

Tendinţe obsesivo-fobice;

Tendinţe schizoide;

Tendinţe paranoide;

Tendinţe depresiv-hipocondriace;

Tendinţe impulsiv –epileptoide (paroxistice);

Instabilitate;

Tendinţe antisociale.

Autorii au găsit un sistem de convertire al răspunsurilor în note, prin acordarea unui coeficient

(variind cantitativ între 26 şi 52) cu care se înmulţeşte numărul răspunsurilor pentru fiecare categorie

din cele enumerate. Folosirea acestui chestionar cuantifică rezultatele astfel:

un total sub 120 de puncte, indică un subiect în limitele normalului;

un total cuprins între 121 şi 180 de puncte, indică prezenţa tendinţelor la emotivitate crescută şi

tendinţe antisociale;

un total cuprins între 181 şi 240 de puncte, indică tendinţe accentuate la … emotivitate crescută, …

antisociale.

Un total de peste 241 de puncte, indică tendinţe severe constituite în sindroame.

Chestionarul fiind constituit pe sistemul de răspunsuri forţate „Da/Nu”, am încercat utilizarea

lui într-un context de crescută receptivitate a subiectului, în momentul dorinţei de confesare, de

realizare a unui catarsis atât de necesar acestor adolescenţi, ei fiind în fond persoane frustrate, persoane

slabe din punct de vedere contactual.

Gravitatea tendinţelor Punctaj Număr de

adolescenţi

%

În limitele normalului Sub 120 7 11,66

Prezenţa tendinţelor 121 – 180 35 58,33

Tendinţe accentuate 181 – 240 15 25,00

Tendinţe severe, constituite în sindroame Peste 241 3 5,00

Tabelul nr. 9 – Gravitatea tendinţelor psihopatologice la adolescenţii investigaţi (conform

chestionarului Woodworth – Mathews – Bontilă).

Testul de apercepţie tematică(T.A.T.)

Este creat iniţial de către Christina D. Morgan şi Henry A. Murray în 1935 şi definitivat, în

1943, de către H.A.Murray. El constă din 30 de planşe sau ilustraţii (din care se aleg, însă, după caz, 20

de planşe care se prezintă în două serii), care cuprind anumite personaje aflate într-o situaţie ambiguă,

iar subiectul are sarcina de a povesti istorioare corespunzătoare situaţiilor prezentate prin imagini şi

inventate sub impulsul momentului.

În faţa planşei, subiectul va manifesta tendinţa de a integra în interpretarea situaţiei prezentate

propria sa experienţă şi existenţă, cerinţele de moment conştiente şi inconştiente.

Testul permite evidenţierea şi descifrarea unor tendinţe latente constând în: forme agresive,

autoagresive, dominaţie, supunere, protecţie, independenţă, dependenţă etc. Există şi un sistem de

interpretare de cinci puncte ale răspunsurilor şi anume:

eroii povestirii (cu care se identifică subiectul în mod cert);

trebuinţele (eroului principal şi ale altora);

forţele ce acţionează asupra eroilor;

tema generală a istorioarei elaborate de subiectul considerat;

deznodământul.

Precizăm însă, că noi nu am abordat toate aceste aspecte. Am studiat relatările făcute de fiecare

adolescent şi am urmărit:

forma relatării, lungimea ei, gradul de organizare, orientarea şi detaliile; pe acestea le-am corelat cu

rezultatele şcolare pe care le are adolescentul în cauză, cu rezultatele obţinute în urma aplicării

chestionarului Woodworth – Mathews – Bontilă, cu alte informaţii obţinute prin folosirea altor

metode şi tehnici (vezi metodele şi tehnicile folosite) încercând să obţinem o imagine cât mai

reală privind personalitatea adolescentului investigat.

Evidenţierea unor sentimente şi atitudini ale adolescenţilor delincvenţi faţă de anumite persoane

(părinţi, profesori, colegi, prieteni) şi situaţii sociale frustrante, ca şi pentru evidenţierea unor

motivaţii şi tendinţe care grevează asupra conduitei: impulsivitate, agresivitate, echilibru, inerţie

etc. Aceasta ne-a ajutat să înţelegem mai bine ce anume i-a determinat pe adolescenţii

investigaţi să comită actele infracţionale.

Chestionarul privitor la relaţia dintre două generaţii – părinţi şi copii, a fost utilizat pentru a

evidenţia care sunt relaţiile intrafamiliale. Acest chestionar a putut fi aplicat la 38 de familii (părinţi/sau

un părinte şi adolescentul respectiv), în celelalte 17 de cazuri neputând fi aplicat părinţilor

adolescenţilor investigaţi din motive obiective (exemplu: părinţi care şi-au părăsit copiii de la vârste

foarte mici, părinţi care au divorţat şi locuiesc în alte zone ale ţării, sau care au decedat etc.; am avut şi

5 cazuri în care, părinţii au refuzat să discute cu noi despre copii lor şi cu care nu am putut stabili o

colaborare care să fie în interesul adolescentului delincvent cercetat).

Rezultatele obţinute la acest chestionar (vezi anexa nr. 1) ne-au ajutat să clarificăm anumite

aspecte legate de cauzele care i-au determinat pe adolescenţii investigaţi să comită infracţiuni; care este

„contribuţia” mediului familial în săvârşirea acestor delicte; dacă motivaţia delictului comis are la bază

factori ce ţin de relaţiile ce se stabilesc între părinţi şi copii.

Am constatat că în aproximativ 68% din cazuri, relaţiile dintre adolescenţi şi părinţii lor sunt

destul de tensionate, această situaţie datorându-se ambelor părţi, iar în 32% din cazuri în familiile

respective există unele neînţelegeri – datorate diferenţelor de vârstă şi mentalităţi, o protecţie uneori

excesivă pentru adolescenţii în cauză care, contrar celor aşteptate de către părinţii respectivi, a avut

efecte negative asupra personalităţii copiilor lor.

În loc de încheiere

Nu trebuie ignorată problematica complexă a adolescentului. Trebuie să se ţină seama de

substratul intim ce caracterizează această vârstă. A-l sancţiona pe adolescent pentru deficienţele şi

greşelile educatorilor săi înseamnă a eluda specificul modului de adaptare şi integrare a acestuia în

societatea adulţilor.6

Conduitele delincvente la adolescenţi se datorează, în mare măsură, disfuncţiilor apărute în

domeniul economic şi social, în cel al structurilor organizaţionale, în domeniul vieţii spirituale şi

morale sau în sfera raporturilor sociale şi interpersonale care, prin mijlocirea unor fenomene şi procese

favorizante, pot genera, la rândul lor inadaptare, neintegrare şi devianţă la anumiţi adolescenţi.

Punând în corelaţie situaţia socio-economică a adolescentului şi familiei acestuia, condiţiile în

care a fost educat şi socializat, structura sa de personalitate şi condiţia delictogenă, suntem de aceeaşi

părere cu acei autori (S. Rădulescu, D. Banciu) care afirmă că asemenea comportamente deviante sunt

consecinţa disfuncţiilor educative şi socializatoare ale familiei, şcolii şi ale unor instituţii sociale,

reprezentând, în majoritatea cazurilor, manifestări tipice ale „crizei de originalitate” din perioada

adolescenţei.

6 „Introducere în sociologia delincvenţei juvenile”, S. Rădulescu, D. Banciu, Editura Medicală, Bucureşti, 1990, pag. 110.

Anexa nr. 1 – „Chestionar pentru două generaţii: părinţi şi copii”

Acest chestionar îşi propune să descopere contrastele, neînţelegerile şi conflictele dintre

generaţii, dintre părinţi şi copii.7 Chestionarul se adresează părinţilor şi copiilor cu vârsta peste 14 ani.

Structura: sunt 20 de întrebări comune şi câte 16 întrebări pentru fiecare categorie; se răspunde

prin „Da” sau „Nu”.

Întrebări comune

1. Vă place muzica rock?

Da/Nu

2. Vă place muzica clasică?

Da/Nu

3. Vă place muzica folk?

Da/Nu

4. Vă plac mai mult filmele cu probleme sociale decât cele comice?

Da/Nu

5. Vă plac mai mult filmele de aventuri decât toate celelalte?

Da/Nu

6. Vă place să ieşiţi seara (în vizită, la plimbare etc.)?

Da/Nu7 „Cunoaşterea de sine şi a celorlalţi” – Psihoteste, Jeni Sîntion, Filaret Sîntion, Editura Ştiinţifică şi tehnică, Bucureşti, 1997, pag. 113 – 117.

7. Vă plac vacanţele la mare într-un loc liniştit?

Da/Nu

8. Vă place să mergeţi cu cortul la munte?

Da/Nu

9. Credeţi că există situaţii în care un cuvânt, o expresie în jargon este mai adecvată?

Da/Nu

10.Vă place să ascultaţi radioul, casetofonul etc. cu sonorul dat la maximum?

Da/Nu

11.Aveţi prieteni cu care vă întâlniţi frecvent?

Da/Nu

12. Preferaţi din când în când o masă frugală?

Da/Nu

13. Urmăriţi frecvent transmisiile sportive la T.V.?

Da/Nu

14. Ştiţi ce este o videodiscotecă?

Da/Nu

15. Vă place să glumiţi în familie?

Da/Nu

16. Vă plac minifustele?

Da/Nu

17. Vă plac hainele croială clasică?

Da/Nu

18. Vă place cum este aranjată casa dumneavoastră?

Da/Nu

19. Citiţi romane poliţiste?

Da/Nu

20. Vă place să ţineţi un animal?

Da/Nu

Întrebări pentru părinţi

21. Reuşiţi adesea să înţelegeţi stările copilului dumneavoastră fără ca el să vă spună ceva?

Da/Nu

22. Vă place ca la aniversarea sa să-şi invite prietenii?

Da/Nu

23. Dacă aveţi ceva de făcut împreună, îi permiteţi copilului dumneavoastră să decidă?

Da/Nu

24. Râdeţi la glumele fiului/fiicei dumneavoastră?

Da/Nu

25. Consideraţi că umorul său este bizar şi de neînţeles?

Da/Nu

26. Consideraţi că dumneavoastră când eraţi tânăr, aţi fost mai bun ca tinerii de astăzi?

Da/Nu

27. Aveţi încredere în opţiunile copilului dumneavoastră, chiar dacă ele sunt diferite de ale

dumneavoastră?

Da/Nu

28. Îi permiteţi să iasă seara, dacă ştiţi unde şi cu cine se duce?

Da/Nu

29. Vă este absolut indiferent cine sunt prietenii fiului/fiicei dumneavoastră?

Da/Nu

30. Consideraţi firesc ca de la o anumită vârstă copilul dumneavoastră să plece în vacanţe doar cu

prietenii?

Da/Nu

31. Consideraţi că este bine să se dea copiilor lunar o sumă de bani pe care să o cheltuiască aşa cum

doresc?

Da/Nu

32. Vă nelinişteşte foarte mult ideea că într-o zi fiul/fiica dumneavoastră va fi absolut independent?

Da/Nu

33. Ţineţi/aţi ţinut seama şi de părerea sa în opţiunea pentru şcoală sau profesor?

Da/Nu

34. Aţi dorit întotdeauna ca fiul/fiica dumneavoastră să aibă o anumită profesie?

Da/Nu

35. Îi împrumutaţi câteodată fiului/fiicei dumneavoastră unele obiecte de îmbrăcăminte?

Da/Nu

36. În general, sunteţi mulţumit de relaţia cu fiul/fiica dumneavoastră?

Da/Nu

Întrebări pentru fiu/fiică

21. Înţelegeţi întotdeauna ceea ce doresc părinţii tăi să-ţi spună?

Da/Nu

22. Îşi face plăcere să-ţi inviţi acasă prietenii cu ocazia unor sărbători, aniversări?

Da/Nu

23. Îţi place să mergi împreună cu părinţii la cinema?

Da/Nu

24. Crezi că numai prietenii de vârsta ta sunt demni de încredere şi adulţii nu?

Da/Nu

25. Crezi că părinţii tăi sunt prea posesivi?

Da/Nu

26. Ţi se pare că eşti controlat(ă), supravegheat(ă) mai mult decât alţi băieţi/fete?

Da/Nu

27. Ai încredere în sfaturile părinţilor tăi?

Da/Nu

28. Dacă ai necazuri apelezi la ajutorul lor?

Da/Nu

29. Crezi că eşti în stare să hotărăşti singur(ă) în problemele care te privesc?

Da/Nu

30. Îşi ajuţi mama/părinţii în gospodărie?

Da/Nu

31. Găseşti că părinţii tăi sunt simpatici?

Da/Nu

33. Ţi-e teamă de discuţiile cu ei?

Da/Nu

34. Prietenii părinţilor tăi sunt simpatici?

Da/Nu

35. Apreciezi că părinţii tăi îţi acordă destulă libertate?

Da/Nu

36. Te simţi în largul tău acasă?

Da/Nu

Cotarea răspunsurilor

Pentru întrebări comune: confruntaţi răspunsurile 1 – 20 şi acordaţi câte un punct pentru fiecare

răspuns identic, indiferent dacă acesta este „Da” sau „Nu”.

Pentru întrebările separate: acordaţi câte un punct pentru fiecare răspuns identic cu cel prezentat

în grila următoare.

Întrebare 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36

Părinţi da da da da nu nu da da nu da da nu da nu da Da

Copii da da da nu nu nu da da da da da nu da da da da

Faceţi sume punctelor obţinute la toate cele 36 de întrebări.

Interpretarea rezultatelor

Părinţi şi copii. Cu cât este mai mare numărul de răspunsuri identice la primele 20 de întrebări,

cu atât este mai mare asemănarea de gusturi, opinii şi mentalităţi în familia dumneavoastră. Se poate

stabili care este coeziunea nucleului familial şi care sunt aspectele în care sunt mai accentuate

deosebirile.

Părinţi.

între 0 – 14 puncte, între dumneavoastră şi copii există relaţii destul de tensionate. Această situaţie nu

se datorează doar uneia dintre părţi. Cu mai multă disponibilitate şi încredere din partea

dumneavoastră, relaţiile de familie se vor îmbunătăţi şi nu vor mai semăna cu un „război rece”.

15 – 27 puncte, în familia dumneavoastră se manifestă raporturi variabile şi destul de dinamice.

Există unele neînţelegeri – datorate diferenţelor de vârstă şi mentalităţi – ca şi o anumită tendinţă de

protecţie, uneori excesivă, pentru fiul/fiica dumneavoastră. Ţineţi seama de faptul că nu mai este

copil, acceptaţi şi punctul său de vedere.

Între 28 – 36 puncte, în familia dumneavoastră există armonie, încredere, identitate de opinii şi

respect reciproc faţă de exigenţele şi personalitatea celuilalt.

Fiu/fiică

între 0 – 14 puncte, această strânsoare de fier pe care o acuzi ţi se datorează în principal ţie. Odată ce

ai constatat diferenţele de vederi şi intenţii dintre tine şi părinţi, de ce nu cauţi acele elemente de

comunicare sau înţelegere care, obligatoriu, există? Ai putea obţine mai multă consideraţie şi

independenţă.

între 15 – 27 puncte, raporturile tale cu familia sunt destul de bune; nu întotdeauna gândiţi la fel şi ai

destule confruntări cu părinţii. Încearcă să înţelegi şi punctul de vedere al părinţilor.

între 28 – 36 puncte, eşti aproape întotdeauna de acord cu părinţii, îi apreciezi şi îi stimezi, nu te simţi

sufocat în familie. Meritul nu este exclusiv al părinţilor tăi.

Anexa nr. 2 – „Strategii de acţiune pentru prevenirea delincvenţei juvenile”

Educaţie

Obiective

Modalităţi de realizare

Familie

Obiective


Copii în dificultate

Cadrul juridic şi instituţional

Parteneriat social

Obiective

Mijloace de realizare

Educaţie

Obiective:

educarea copiilor şi informarea acestora în domeniile juridic şi civic pentru a-i învăţa să-şi exercite

drepturi şi să-şi asume responsabilităţi într-o societate democratică;

dezvoltarea unui comportament civic şi facilitarea formării unui sistem de valori bazat pe respectarea

normelor de convieţuire socială;

atragerea, perfecţionarea şi integrarea într-o mişcare asociativă de copii şi adolescenţi, lideri

informali în colectivităţile din care provin;

formarea la copii şi adolescenţi a unei concepţii comunitare de prevenire şi combatere a

criminalităţii.


organizarea unor întâlniri interactive cu elevii în scopul discutării problemelor cu care se confruntă

aceştia şi găsirea unor mijloace adecvate de soluţionare a lor, la care să participe profesori, părinţi,

reprezentanţi ai poliţiei şi ai Direcţiei generale de Asistenţă Socială şi protecţia Copilului;

prezentarea unor analize periodice ale activităţii, pe baza cărora să se poată evalua rezultatele şi să se

găsească noi metode de acţiune;

desfăşurarea unor programe menite să faciliteze crearea şi dezvoltarea la copii şi adolescenţi a unui

comportament civic corect;

identificarea stărilor tensionale, împiedicarea degenerării lor în conflicte şi medierea dialogului între

părţile implicate;

cunoaşterea grupurilor organizate de copii şi adolescenţi, a activităţii acestora – în colaborare cu

poliţia – şi atenţionarea lor asupra eventualelor comportamente negative;

discutarea problemelor personale ale copiilor în cadrul orelor de dirigenţie;

desfăşurarea unor activităţi educativ – preventive în unităţile de învăţământ de către lucrători de

poliţie specializaţi în domeniul prevenirii delincvenţei şi de către specialişti ai Direcţiei Generale de

Asistenţă Socială şi protecţia Copilului;

iniţierea unor acţiuni de educaţie culturală, civică şi antiinfracţională, care vor avea în vedere:

cunoaşterea drepturilor şi obligaţiilor cetăţeneşti, a mijloacelor de garantare a acestor drepturi, a

modalităţii de autoprotecţie împotriva violenţei;

colaborarea cu mass-media şi punerea la punct a unui sistem de informare completă şi variată asupra

acestor probleme (emisiuni radio – T.VB., articole în presă, tipărirea de pliante, broşuri, afişe etc.);

amenajarea în şcoli şi licee a unor panouri cu articole şi fotografii, care să prezinte exemple concrete

de infracţiuni săvârşite de minori, precum şi riscurile unui comportament deviant;

oferirea de cluburi, cercuri, întreceri sportive, excursii, vizite, vizionări de film, piese de teatru etc.;

Familie

Obiective:

identificarea şi eliminarea factorilor de risc existenţi în familie, care pot afecta dezvoltarea

minorilor;

reconsiderarea rolului familiei în creşterea şi educarea copiilor, implicarea mai accentuată a

familiei în creşterea şi educarea copiilor;


identificarea şi monitorizarea familiilor dezorganizate, a celor aflate în situaţii de criză şi în care se

consumă în mod frecvent alcool etc.;

intervenţia pentru prevenirea instituţionalizării, a abandonului, a neglijării copilului şi a violenţelor

intrafamiliale;

reconsiderarea rolului familiei în societate, dezvoltarea educaţiei familiale şi a serviciilor sociale

pentru susţinerea familiilor aflate în dificultate;

promovarea cercetării abuzului şi neglijării copilului, inclusiv în familie şi iniţierea de măsuri

eficiente de intervenţie;

creşterea rolului autorităţilor publice locale în protecţia familiei şi a copilului;

perfecţionarea continuă a legislaţiei în domeniu;

identificarea copiilor şi adolescenţilor aflaţi în situaţii de risc, a celor abandonaţi sau supuşi la

violenţe în familie şi luarea unor măsuri adecvate de ocrotire de către instituţiile specializate.

Copii în dificultate

depistarea copiilor care nu beneficiază de ocrotirea familiei şi luarea unor măsuri adecvate de

protecţie de către Direcţiile de Asistenţă Socială şi protecţia Copilului;

prezentarea riscurilor la care se expun prin abandonarea şcolii, prin fuga din familie sau din

instituţiile de ocrotire;

discutarea cauzelor care i-au determinat la acest gest şi încercarea de a găsi împreună cu profesioniştii

implicaţi în aceste activităţi, soluţii la problemele cu care se confruntă;

identificarea şi intervenţia rapidă a Comisiei pentru protecţia Copilului, în cazul minorilor care au

săvârşit fapte penale dar care nu răspund penal;

instituirea unei practici unitare în cauzele cu minori, prin pregătirea unor poliţişti în cadrul unor

programe speciale care să asigure respectarea specificului cultural şi religios, egalitatea şanselor,

respectul persoanei;

sensibilizarea societăţii faţă de problematica copiilor străzii, reliefarea adevăratei dimensiuni a

acestui fenomen, în vederea recuperării şi reintegrării lor sociale; prevenirea recidivei;

Cadrul juridic şi instituţional

definirea şi delimitarea clară a noţiunilor şi conceptelor cu care se operează;

asigurarea unei legislaţii flexibile în domeniu, care să poată fi permanent adaptată la noile situaţii;

diversificarea măsurilor de sancţionare;

stabilirea clară a competenţelor şi responsabilităţilor în acest domeniu;

reorganizarea instituţiilor specializate existente;

crearea unor servicii sociale destinate copiilor străzii;

creşterea numărului poliţiştilor care se ocupă de cauzele cu minori;

Parteneriatul social

Obiective:

dezvoltarea şi diversificarea activităţilor şi a formelor de colaborare dintre instituţiile ce au ca

obiectiv de activitate problemele copiilor şi adolescenţilor;

atragerea şi implicarea unui număr tot mai mare de O.N.G.-uri în activitatea de prevenire a

delincvenţei juvenile;

formarea, cu sprijinul mass-mediei, a unei opinii de masă în favoarea creşterii asistenţei acordate

copiilor şi a unei atitudini generale de respingere a oricăror forme de violenţă îndreptate împotriva

copiilor.


punerea în practică a unor programe în domeniul educaţiei, realizate de către Direcţiile Generale de

Asistenţă Socială şi protecţia Copilului în colaborare cu:

Poliţia

Ministerul Învăţământului

Ministerul Culturii;

Ministerul Tineretului şi Sportului

Ministerul Justiţiei

Biserica

UNICEF

Consiliul pentru Minorităţi Naţionale

programe în domeniul familiei, realizate în colaborare cu:

Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale

Ministerul Sănătăţii

O.N.G.-uri

Programe destinate copiilor aflaţi în dificultate, realizate în

colaborare cu:

Ministerul Sănătăţii

Ministerul Justiţiei

Poliţie

O.N.G.-uri

Bibliografie

„A Modern Dictionary of Sociology” G.A. Theodorson; New York, Thomas y Growell Company, 1969.

„Adolescenţii şi familia”, Dan Banciu, Sorin M. Rădulescu, Marin Voicu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1987.

„Agresivitatea şi condiţia umană”, Constantin Păunescu, Editura tehnică, Bucureşti, 1994.

„Agresivitatea şi condiţia umană”, Constantin Păunescu, Editura tehnică, Bucureşti, 1994.

„Cunoaşterea de sine şi a celorlalţi” – Psihoteste”, Jeni Sîntion, Filaret Sîntion, Editura Ştiinţifică şi tehnică, Bucureşti, 1997.

„Delinguent Boys”, Albert K. Cohen, Gleneoe, Ilinois, The Free Press, 1955.

„Devianţă comportamentală şi boală psihică”, Sorin M. Rădulescu, Mircea Piticariu, Editura Academiei, Bucureşti, 1989.

„Dinamica personalităţii”, Mihai Golu, Editura Geneze, 1993.

„Educaţie şi reintegrare socială”, E. Bărbulescu, V. Radovan, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1987.

„Introducere în psihodiagnostic”, Ursula Schiopu, Ediţia a II-a, 1976, Universitatea Bucureşti.

„Introducere în sociologia delincvenţei juvenile”, Sorin M. Rădulescu, Dan Banciu, Editura Medicală, Bucureşti, 1990.

„Introducere în sociologia devianţei”, Dan P. Banciu, Sorin M. Rădulescu, Marin Voicu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985.

„Mesures de prevention de la delinquance juvenile: identification des cas exposes au risque, intervention en temps utile et methodes de traitment”, în „Les nouvelles methodes de traitment des jeunes delinquants”, J. Jasinski, New York, 1979.

„Minori în derivă”, Mihai Stoian, Editura Enciclopedică Română, Bucureşti, 1972.

„New trends in theory of the disturbed family”, V. Szyrunski, în revista Universităţii Ottawa, 41, nr. 1 ian. – martie, 1971.

„Profilaxia delincvenţei şi reintegrarea socială”, Vasile Preda, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981.

„Psihologia comportamentului deviant”, R. Răşcanu, Editura Universităţii Bucureşti, 1994.

„Psihologia vârstelor”, Emil Verza, Editura Hyperion XXI, Bucureşti, 1983.

„Psihologie generală”, Paul Popescu-Neveanu.

„Psihologie judiciară”, Nicolae Mitrofan, Voicu Zdrenghea, Tudorel Butoi, Casa de Editură şi Presă „Şansa” SRL, Bucureşti, 1992.

„Psihologie socială – texte alese”, coordonator Elena Zamfir, Editura Ankarom, Iaşi, 1997.

„Psihologie socială”, Ioan Radu, Petru Iluţ, Liviu Matei, Editura Exe S.R.L. Cluj-Napoca, 1994.

„Psihoterapie şi relaţii umane”, C. Rogers, Martin G. Kinget, vol I.

„Psychologie sociale des ages”, J. Stoetzel, Bull. Psychol., 1967.

„Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 26/1997 republicată, privind protecţia copilului aflat în dificultate.

Documents

Abordare experimentala