ACTIVITĂŢI FIZICE ADAPTATE

LOCUL ŞI ROLUL EXERCIŢIULUI FIZIC ÎN VIAŢA PERSOANELOR CUCERINŢE SPECIALE

Exerciţiul fizic a devenit necesar omului pe întreaga durată a vieţii sale şi în fiecare ipostază a acesteia

Există astăzi programe de mişcare pentru copii, tineri, adulţi, persoane cu vârstă înaintată, de întreţinere ori asistenţă terapeutică în orice fel de afecţiune, tulburare, boală ori sindrom, pentru pregătirea generală sau cea sportivă etc.

Programele de influenţare neuro-mio-kinetică au devenit azi un bun al tuturor reprezentând cel mai simplu, cel mai ieftin şi cel mai eficace mijloc de stimulare a fiinţei umane

În acest context era necesară asigurarea bazei ştiinţifico-metodologice în implementarea exerciţiului fizic în înbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor dizabilitate.

Infirmitatea

Infirmitatea reprezintă pierderea sau anormalitatea unei structuri anatomice, fiziologice sau psihologice. Toate acestea reprezintă devierea de la standardele generale normale.

Infirmitatea poate fi:temporară permanentă

Tipuri de infirmitate

intelectuală(amnezia, gândirea ilogică) psihologice(euforia, negativismul, anorexia,

narcolemia, tulburări emoţionale, tulburări voliţionale)

de vorbire(autismul, muţii, infirmitate a vorbirii) aurale(de auz) oculare viscerale scheletale desfigurative(chelia, cicatricile, varicozităţile,

pigmentarea pielii) senzitive(incontinenţă urinară, fragilitate osoasă,

tulburări de creştere)

Dizabilitatea

Dizabilitatea reprezintă orice restricţie sau pierdere a capacităţii de a performa o activitate în manieră normală printr-o funcţie normală, pentru o fiinţă normală.

Dizabilitatea reprezintă o incapacitate datorată unei disfuncţii

Nu există dizabilitate fără infirmitate Dizabilitatea poate fi: temporară permanentă

Tipuri de dizabilitate

Incapacităţi comportamentale (dificultăţi la apariţia în lume, lipsă de gust în alegerea hainelor, nu poate lega relaţii, nu participă la viaţa familiei etc.)

Incapacităţi de comunicare (dificultăţi de recepţie, dificultăţi de transmitere)

Incapacitate de îngrijire personală (toaleta zilnică, alimentaţia, transferul în diferite situaţii)

Incapacitate de locomoţie (deficit de mers, urcat şi coborât scări, hemiplegie)

Incapacitate de abilitate (număratul banilor, manipularea obiectelor mici)

Incapacitate situaţională (purtător de proteze, dializă, transplant de organe, alergii etc.)

Incapacitate pentru abilităţi particulare (motivaţie pentru muncă, abilităţi de învăţătură, gândire abstractă etc.)

Incapacitate de poziţionare a corpului (nu poate să stea pe vine, nu poate să tragă obiecte, nu poate să împingă obiecte, are tulburări de echilibru)

Handicapul

Handicapul se defineşte ca dezantajul social al unui individ determinat de o infirmitate sau incapacitate, care îi limitează sau opreşte îndeplinirea unui rol normal în societate, în raport cu vârsta, sexul, factorii culturali şi sociali.

Factorii sociali pot agrava handicapul.

Scala de gravitate a handicapului conform O.M.S

0 – poate performa orice activitate 1 – există dificultăţi în performarea unor activităţi, poate

performa fără ajutor dar ceva mai dificil şi nu se încadrează în 2-9

2 – performează o activitate ajutat de instrumente şi nu intră în 3-9

3 – performează o activitate doar ajutat şi are nevoie de o persoană fizică; nu intră la 4-9

4 – performarea unei activităţi total dependent de altă persoană, excluzându-se 5-9

5 – incapacitate crescută, îi trebuie amenajări de mediu, instalaţii şi nu intră la 6-9

6 – incapacitate completă total incapabil să facă vreo activitate

7 – necodificat, categorie omisă 8 – nu se aplică 9 - necodificat

Scala legată de perspectivele omului de reintegrare de revenire la viaţa normală

0 – fără vreo incapacitate 1 – are potenţial de revenire 2 – are potenţial de ameliorare, fenomenul diminuând pe

parcurs 3 – are potenţial de afi asistat, este staţionar prin aparate,

instalaţii 4 – incapacitate stabilă, nu are perspective de ameliorare

dar nici de agravare 5 – deşi boala va progresa, incapacitatea lui poate să

devină suportabilă cu ajutorul ortezelor, instalaţiilor 6 – incapacitatea se deteriorează progresiv, neexistând

perspective de stabilizare 7 – necodificat 8 – perspectivă nedeterminabilă

Tipuri de handicap

Handicapul de orientare – pierderea capacităţii de a se orienta singur faţă de ambient

Handicapul independenţei fizice – incapacitatea individului de a-şi susţine existenţa

Handicap de mobilitate – deficitul de abilitate de a se mişca în ambientul său. Se suprapune cu handicapul independenţei fizice dar devine analitic prin raportulrile de mişcare

Handicapul ocupaţional – pierderea capacităţii individului de a-şi ocupa timpul într-o manieră obişnuită în raport cu vârsta, sexul, pregătirea profesională

Handicapul de integrare socială – incapacitatea unui individ de a menţine relaţii obişnuite

Handicapul economic – se referă la aspectele venitului oficial al individului, la care se adaugă şi ajutoarele sociale.

Clasificarea din punct de vedere sportiv a handicapului

Handicap motor: Leziuni ale sistemului osteo-articular(artroze,

scolioze, arsuri, fragilitate osoasă) Leziuni ale sistemului nervos(paraplegii,

tetraplegii, scleroză multiplă, poliomielite etc.) Maladii cronice(miopatii, erododegenerescenţă

spino-cerebrală) Amputaţii

Handicap psihic: Deficienţă mintală Maladii psihice cronice Tulburări psiho – afective grave(autismul)

Handicap senzorial: De văz De auz De limbaj

Persoanele cu maladii cronice pai puţin evidente, dar invalidante

Polihandicapaţii Persoane cu deficienţă de integrare socială şi

profesională

II.

Cadrul organizatoric al sportului pentru persoane cu handicap

Pe plan intern

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU SPORT

FEDERAŢIA ROMÂNĂ A SPORTULUI PENTRU

PERSOANE CU HANDICAP

MINISTERUL EDUCAŢIEI CERCETĂRII ŞI TINERETULUI

SECRETARIATUL DE STAT PENTRU

PERSOANELE CU HANDICAP

ASOCIAŢII ŞI CLUBURI SPORTIVE PENTRU PERSOANE CU HANDICAP

FUNDAŢII SPECIALE

Cadrul organizatoric al sportului pentru persoane cu handicap

Pe plan externI.P.C

INTERNATIONAL PARALYMPIC COMMITTEE

INTERNATIONAL ASSOCIATION OF

SPORT FOR INTELECTUAL

DISABLED

INTERNATIONAL STOKE MANDEVILLE WHEELCHAIR SPORT

FEDERATION

INTERNATIONAL SPORT

ORGANISATION FOR DISABLED

CEREBRAL PALSY INTERNATIONAL

SPORT AND RECREATION ASSOCIATION

INTERNATIONAL BLIND SPORTS ASSOCIATION

INTERNATIONAL WHEELCHAIR BASKETBALL FEDERATION

INTERNATIONAL WHEELCHAIR

TENNIS FEDERATION

WORLD ORGANISATION

VOLLEYBALL FOR DISABLED

Clasificarea sportivă. Principiile clasificării sportive pentru persoane cu handicap

Clasificarea sporivă reprezintă un proces complex prin care fiecare sportiv este clasificat într-o categorie sportivă, în funcţie de gradul de handicap

Clasificarea este proprie fiecărui tip de handicap şi fiecărei ramuri sportive, în concordanţă cu regulamentul sportului respectiv

Clasificarea poate fi permanentă sau să devină permanentă după un anumit interval de timp

Se realizează de către o comisie: Medici Kinetoterapeuţi Antrenori Profesori de educaţie fizică specializaţi în

activitatea sportivă a persoanelor cu handicap

Principiile generale ale clasificării

Bilanţ analitic Bilanţ funcţional

Bilanţul analitic: Forţa musculară Bilanţul articular Nivelul amputaţiei Coordonarea Acuitate vizuală şi câmpul vizual

Principiile generale ale clasificării

Bilanţul funcţional – cuprinde analizarea unor teste specifice fiecărei ramuri de sport care arată performanţele individuale cotate prin cifre, precum şi unele gesturi tehnice pe teren

Testarea forţei se stabileşte în conformitate cu cotaţia internaţională printr-o notaţie de la 0 la 5.

Forţa 0: muşchiul nu realizează nici o contracţie, deci este o paralizie totală. La palparea corpului muscular nu se simte nici o fibra musculară care să se contracte. Muşchiul respectiv nu este capabil să facă nici o mişcare.

Forţa 1: se sesizează o contracţie a muşchiului prin palparea lui sau a tendonului. Se simte o uşoară reliefare a tendonului dar încă nu poate fi vorba de mişcare.

Forţa 2: este o forţă care permitemobilizarea segmentului în anumite condiţii, deci apare mişcarea, cu amplitudine mică şi cu eliminarea gravitaţiei.Nivelul de forţă 2 reprezintă o forţă care necesită din partea testatorului cunoştinţe în ceea ce priveşte poziţionarea segmentului respectiv. Testarea se face pe planuri înclinate tocmai pentru a elimina gravitaţia.

Forţa 3: reprezintă forţa unui muşchi dea mobiliza pe toată amplitudinea de mişcare contra gravitaţiei. În afara forţei gravitaţiei asupra segmentului nu trebuie să acţioneze nici o forţă exterioară. Valoarea 3 a forţei indică o capaitate funcţională pentru muncă care ar cere o mobilizare în toate direcţiile a segmentelor.

Forţa 4: reprezintă capacitatea muşchiului de a deplasa segmentul a cărui mişcare o controlează, pe toată amplitudinea de mişcare, antigravitaţional şi contra unei rezistenţe de putere medie, aplcată de testator. La nivelul de forţă 4 muşchiul acţionează în condiţiile descrise mai sus pe o perioadă scurtă de timp după care forţa muşchiului şi amplitudinea mişcării scad.

Forţa 5: reprezintă forţa muşchiului care poate executa o mişcare pe toată amplitudinea de mişcare, contra gravitaţiei şi cu o forţă maximală aplicată din partea testatorului. La această forţă muşchiul este normal.

Testarea funcţionalităţii musculare

Se consideră ca la nivelul membrelor inferioare există 8 funcţionalităţi

Fiecare funcţionalitate se cotează de la 0 la 5 În final se adună punctele rezultate pentru fiecare

funcţionalitate rezultând o cifră care arată nivelul de handicap

Clasificarea sportivă a persoanelor cu handicap mintal sau retardare mintală are la bază un sistem de teste psihologice de specialitate care atestă nivelul QI(coeficientului de inteligenţă)

OMS consideră ca prag minim de normalitate 70

Handicap minim

Paralizia membrului superior: pierderea a mai puţin de 20 de puncte la testarea celor două membre, neluându-se în considerare funcţiunile muşchilor cotaţi cu 3,4 sau 5

Paralizia membrului inferior: pierderea a mai puţin de 10 puncte la testatrea celor două membre, neluându-se în considerare funcţiunile muşchilor cotaţi cu 3,4 sau 5

Pierderea amplitudinii: şold: pierdere flexie-extensie a mai puţin de 600 sau blocaj genunchi: pierderea a mai puţin de 300 în extensie sau blocaj

într-o poziţie oarecare gleznă: anchiloză umeri: ridicare limitată la 1350 sau blocaj într-o poziţie

oarecare cot: pierderea a mai puţin de 450 în extensie sau blocaj într-o

poziţie oarecare pumn: anchiloză

Scurtarea unui membru inferior: diferenţa de cel puţin 7 cm.

Nanism: maxim 145 cm. Protezele interne de şold, genunchi şi gleznă exclud

participarea la activităţi sportive “dinamice”, persoanele respective fiind eventual orientate către tir