adoptia

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Particularitatile adoptiilor nationale si internationale

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND

INSTITUŢIA ADOPŢIEI

SECŢIUNEA 1

NOŢIUNEA DE ADOPŢIE

Adopţia poate fi definită ca operaţiunea juridică prin care se creează raporturi de

filiaţie şi rudenie civilă, în condiţiile legii, între persoanele prevăzute de lege.

Prin adopţie se nasc legături de filiaţie între copilul adoptat si adoptator sau, după caz,

soţii adoptatori.

În virtutea acestor raporturi de filiaţie, drepturile şi îndatoririle părinteşti revin

parinţilor adoptatori.Prin operaţiune juridica de adopţie, legătura de filiaţie îşi are

fundamentul în voinţa celor care, potrivit legii, consimt să creeze o legătură de filiaţie civilă,

sociologică.¹

Legislaţiile naţionale reflectă atitudini diferite faţă de adopţie, în raport cu tradiţiile

familiale, concepţiile religioase, moravurile şi chiar istoria statelor.

Adopţia este un fenomen socio-juridic.Adopţia internaţională presupune confruntarea

cu o diversitate legislativă.

În primul rând, se pot remarca doua tipuri de sisteme de drept, şi anume legislaţii care

ignoră sau chiar interzic adopţia şi legislaţii care reglementează şi încurajează această

instituţie.În prima categorie se înscriu legislaţiile din Vietnam şi unele ţări din America de

Sud, care nu reglementează adopţia, precum şi dreptul din ţările musulmane care, prin Coran,

interzice adopţia, cu excepţia Tunisiei.²

____________________

¹ I.Filipescu, Tratat de dreptul familiei, Editura ALL Beak, 2000, p. 268-273

Pagina 1 din 96


² Legea tunisiană din 1958 a fost adoptată în urma unor evenimente tragice petrecute

în această ţară în iarna anilor 1955-1956, când numeroşi copii abandonaţi se aflau în situaţia

de a muri de foame pe străzi, fără a li se putea găsi un adăpost.Sub influenţa organizaţiei

caritabile „Terre des Hommes”, prin legea din 4 martie 1958 s-a reglementat adopţia ca o

măsură de protecţie a copiilor.Existenţa acestei reglementări este însă contestată de

autorităţile religioase tunisiene,fiind considerată în continuare contrară dreptului

musulman.Trebuie însă precizat faptul ca în dreptul musulman există unele instituţii care se

apropie de adopţie, precum „Kafalah”, prin care un bărbat ia în îngrijire un copil şi „Tranzil”,

prin care copilul este „adoptat” pentru a veni la moştenire în calitate de descendent, fără a

crea legături de rudenie, ceea ce apropie această instituţie mai mult de cea a legatului, decât

de adopţia propriu-zisă.

2

Remarcabil este faptul că în prezent, majoritatea sistemelor de drept reglementează

adopţia ca instituţie care permite stabilirea legăturilor de rudenie între adoptat şi adoptator şi

consacră principiul potrivit căruia se realizează în interesul superior al copilului, ca o măsură

de protecţie a copilului.

În al doilea rând, în cadrul sistemelor de drept care reglementază adopţia, se pot

identifica trei tipuri de soluţii legislative, în ceea ce priveşte felurile adopţiei, în raport cu

întinderea efectelor pe care le produce şi anume:

există legislaţii care reglementează numai o adopţie cu efecte restânse;

există legislaţii care reglementează o adopţie cu efecte depline.

Este soluţia oferită în prezent şi de legislaţia româna.

exista legislaţii care reglementează ambele feluri de adopţie.

Legislaţiile naţionale reglementează în mod diferit aspectele referitoare la condiţiile

de fond şi de formă ale adopţiei, ceea ce complică mecanismul soluţionării conflictelor de

legi şi a conflictelor de jurisdicţii în cazul adopţiei internaţionale.

3

Pagina 2 din 96


SECŢIUNEA 2

ISTORIC

Adopţia constă în actul prin care cineva devine părintele legal al unui copil care nu

este propriul său descendent natural.

Adopţia este cunoscută din antichitate, când se realiza din motive religioase

(asigurarea cultului strămoşilor) sau politice (evitarea “stingerii” unei familii sau a unui trib)

fiind concepută în interesul exclusiv al adoptatorului.

Ea constituie un procedeu de conferire a privilegiilor şi avantajelor relaţiei părinte-

copil.Reprezintă o instituţie larg cunoscută la scară mondială, cu rădacini istorice în

antichitate şi cu începuturi de utilizare persistentă datând din timpul grecilor şi romanilor.

Scopurile adopţiei diferă substanţial în funcţie de perioadele istorice.

În antichitate continuitatea liniei bărbăteşti într-o anumită familie reprezenta

principalul mobil, persoana adoptată era în mod invariabil bărbat şi adesea adult.

Adopţiile contemporane vizează copii de ambele sexe.

În antichitate se viza în special bunăstarea adoptatorului, se acorda puţină atenţie

bunăstării celui adoptat.

Dreptul civil roman şi-a pus amprenta asupra sistemelor legislative din Europa şi

America Latină.

În ţarile anglofone reglementările şi practicile adopţiei au ca obiectiv promovarea

bunastării copilului, constituind o parte a programelor statale de ocrotire a acestuia.

Dorinţa de a continua descendenţa familiei sau apărarea drepturilor de moştenire sunt

încă motiv pentru adopţie, de regulă interesul se centrează în prezent mai mult pe crearea unei

relaţii părinte-copil, între un cuplu căsătorit şi un minor.Această atitudine s-a dezvoltat în

special la sfârşitul primului război mondial, când exista un mare numar de copii orfani.

Un alt factor a fost tendinţa de creştere a numărului naşterilor nelegitime, adopţia avea

menirea de a asigura familii sau cămine pentru aceşti copii.

Popularitatea adopţiei a sporit datorită distrugerilor provocate de cel de-al doilea

razboi mondial şi prin influenţa psihiatriei şi a disciplinelor înrudite, care au subliniat

importanţa unei vieţi familiale stabile asupra dezvoltării copilului.

În S.U.A s-a înregistrat o rată relativ înaltă a adopţiei şi o experienţă substanţială în

administrarea legislaţiei privind bunăstarea copilului.

Deşi majoritatea jurisdicţiilor permit şi adopţia adulţilor, prevederile legale sunt

formulate în termeni de adopţie a copilului de către un adoptator adult.

Pagina 3 din 96


4

Uneori se pun condiţii privind o diferenţă de vârsta între cei doi.

Ca prevederi legale tipice în acest domeniu pot fi enunţate:

consimţământul părinţilor naturali sau al tutorelui copilului;

consimţământul oricărui copil mai mare (de regulă peste 12 sau 14 ani);

investigarea condiţiilor existente în familia adoptivă în acord cu anumite criterii şi o

perioadă de rezidenţă de probă în căminul adoptiv.

În timpul perioadei de probă este urmărită ajustarea reciprocă în relaţia părinte-copil.

Există de asemenea, prevederi pentru efectuarea modificărilor necesare în actul de

identitate al copilului şi uneori, garantarea secretului procedurii de adopţie.

Legea se străduieşte să şteargă relaţia naturală părinte-copil, înlocuind-o cu alta

asemănătoare, conferind aceleaşi drepturi succesorale.

Prin actul adopţiei se stabilesc drepturile şi îndatoririle părinteşti privind îngrijirea,

sprijinul şi educaţia copilului.

Ca parte a legislaţiei în domenilul ocrotirii copilului, adopţia necesită implicarea unor

servicii sociale specializate, a asistenţei sociale.

Plasamentul familial este o formă de ocrotire a minorilor ai căror părinţi sunt

decedaţi,necunoscuţi sau în orice altă situaţie care duce la instituirea tutelei, dacă nu au bani

sau alte mijloace proprii şi nu există persoane care au fost obligate sau care să poată fi

obligate să-i întreţină.Cu încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, aceşti copii pot fi daţi în

plasament familial unei persoane care consimte la aceasta şi care prezintă condiţiile morale,

materiale şi sanitare necesare.

Familia sau persoana care primeşte un minor în plasament familial îi asigură acestuia

întreţinerea, precum şi celelalte condiţii necesare creşterii şi educaţiei sale, potrivit celor

hotărâte de părinţi sau tutore.

În cazul în care minorii au părinţii decedaţi, necunoscuţi, când starea sănătăţii şi

dezvoltarea lor fizică, morală şi intelectuală sunt primejduite, se poate proceda la

încredinţarea lor unei familii sau persoane, cu consimţamântul acesteia (formă de ocrotire

care nu necesita încuviinţarea părinţilor sau tutorelui).

În mod deosebit în a doua jumătate a secolului al XX-lea numeroase studii au atestat

importanţa familiei şi a relaţiilor părinţi-copii în dezvoltarea copilului.

Pagina 4 din 96


În ţările anglofone s-a dezvoltat sistemul “foster care” menit să înlocuiască sau să

suplimenteze relaţiile “părinţi-copii” în situaţiile în care, în mod evident, copiii nu sunt

îngrijiţi sau nu pot fi îngrijiţi în mod adecvat.

Sistemul apare ca o alternativă a îngrijirii copiilor în instituţii, despre care cercetările

au demonstrat că au efecte negative serioase asupra dezvoltării copilului, datorită separării lui

de familie.

Cazurile în care se recurge la această formă de ocrotire sunt:

copii neglijaţi sau expuşi la abuzurile din partea părinţilor;

5

incapacitatea familiei de a face faţă problemelor cu care se confruntă;

părinţi cu deficienţe fizice şi psihice, etc.

În fapt este, o încercare de a crea un mediu mai pozitiv atât pentru copil cât şi pentru

reabilitarea familiei.

Numeroase cercetări, ca şi activitatea practică au conturat diferite modalităţi de sprijin

al plasamentului familial:

- proceduri de selectare şi formare a părinţilor substitutive;

- angajarea autorităţii publice şi a organizaţiilor non-guvernamentale;

- reduceri de impozite pentru cei care se oferă a primi copii în plasament

familial;

antrenarea părinţilor naturali în planificarea şi realizarea activităţilor.

Toate acestea implică o activitate susţinută din partea serviciilor sociale specializate,

angajate în urmărirea şi asigurarea condiţiilor de ocrotire a copilului.

Înfierea este o instituţie pe care, sub diferite denumiri, în diverse forme, o întâlnim din

cele mai vechi timpuri la aproape toate popoarele.

Instituţia înfierii a fost concepută dintotdeauna ca având, pe de o parte un scop

familial, acela al întemeierii familiei adoptive, în care înfiatul să găsească ocrotire, iar

înfietorul – satisfacerea dorinţei sale fireşti de a fi părinte, iar pe de altă parte un scop social,

acela ca înfierea să contribuie la realizarea ţelului inerent oricărei societăti organizate, de

creştere, educare şi formare a tinerei generaţii pentru viaţă.

În societatea sclavagistă domina concepţia că, persoana defunctului îşi continua

existenţa şi după moartea sa (ceea ce doctrinar s-a exprimat în aşa- numitul principiu al

continuării persoanei defunctului), prin purtarea de către urmaşi a numelui său, prin

Pagina 5 din 96


transmiterea la aceştia a averii sale şi prin continuarea de către urmaşi a cultului său domestic

(sacra private).

De aceea se consideră ca fiind vrednică de plâns soarta persoanei care, lipsită de

posteritate, murea făra a-şi fi asigurat, din timpul vieţii, continuarea cultului domestic şi

transmiterea succesorală a averii sale.

Mijloacele juridice prin care se putea realiza la nevoie continuarea persoanei

defunctului erau instituirea de moştenitori prin testament şi înfierea sau adopţiunea.

Vorbind despre rolul înfierii în societatea sclavagistă romană (ca fiind un model al

lumii antice în numeroase domenii şi mai ales în cel juridic), se observă că ambele forme ale

înfierii pe care le reglementează dreptul roman:adopţiunea “adoptio” (înfierea unei persoane

dependente, “alieni iuris”, a unui fiu de familie), şi adrogaţiunea, “adrogatio” (înfierea unei

persoane dependente, “sui iuris”, a unui “pater familias”, care asfel devenea “alieni iuris”)

erau deopotrivă şi frecvent folosite pentru ca cetaţeanul roman necăsătorit sau căsătorit fără

copii să-şi poată alege o persoană care să-i poarte numele, să-l moştenească şi să-i continue

cultul domestic (familial).

6

De multe ori însă, adopţiunea şi adrogaţiunea erau folosite în scopuri politice, de

exemplu pentru transmiterea ereditară a demnităţii imperiale (August l-a adoptat pe Tiberiu,

Claudiu pe Nero, iar Nerva pe Traian, cuceritorul Daciei), pentru ca un plebeu să devină

patrician sau chiar un patrician să devină plebeu în vederea ocupării unei funcţii politice

cuvenite plebeilor.

În dreptul roman adopţia era reglementată în mod distinct în cadrul dreptului civil.

Astfel, adoptarea unui tânăr care el însuşi era pater familias, purta numele de

adrogaţiune, iar când tânarul urma să fie adoptat era o persoana akieni iuris, actul purta

numele de adopţie.

În cazul adrogaţiei, un pater familias intră în puterea unui alt pater familias împreună

cu toată familia lui. Acest act era pentru vechii romani deosebit de grav, de aceea se făcea

numai cu acordul poporului întrunit în adunare, comitia calata.

În condiţiile sociale şi politice ale vechii Rome, adopţiunea prezenta o mare

importanţă.Familia patriarhală avea nevoie de un conducător bărbat. Dintr-un motiv sau altul,

se putea ca pater să nu aibă fii. Adopţiunea îi permitea să dobândească un fiu care să urmeze

la conducerea grupului şi continuitatea familiei. Adrogaţia pare a fi mai veche decât adopţia.

Pagina 6 din 96


Fiind un act important pentru cetate, adrogaţia se făcea în faţa comitiilor calate.Pontifii

făceau o anchetă prealabilă asupra motivelor care stăteau la baza actului, prin adrogaţie se

stingea o familie şi o alta creştea în putere, ceea ce modifica echilibrul de forţe din familiile

patriciene în străvechea cetate. Se punea întrebarea tatălui adrogant dacă vrea să adroge, iar

fiul lui pater care urma să fie adrogat, dacă consimţea la act;o a treia întrebare se punea

poporului;acesta îşi dădea consimţamântul printr-o lege curiata. Spre finele republicii nu se

mai adună comitiile calate.

Aprobarea o au 30 de lictori care ţin locul comitiilor curiate. Actul a devenit o simplă

formalitate. În ultimul secol al republicii, apare şi adrogaţia prin testament. Adrogantul

numeşte un moştenitor prin testament şi îi cere să îi poarte numele.

Condiţiile adrogaţiei erau:

adrogantul trebuia să fie şef de familie (fiii de familie şi femeile nu puteau adroga);

adrogantul nu trebuia să aibă moştenitor bărbat şi nici speranţa de a mai avea;

adrogantul era nevoie să fie mai în vârsta decât adrogatul, pentru ca actul să imite

natura;

Adrogatul trebuia să fie deplin capabil în sensul roman al cuvântului: femeile şi tinerii

sub 14 ani nu puteau fi adrogaţi.

7

Adrogatul intră în puterea adrogantului, ca fiu, şi devine rudă agnatică cu toate rudele

agnatice ale adrogantului. În schimb el iese din familia sa de origine, rupe legăturile de

agnaţie cu familia sa de origine; copiii săi, în ipoteza că are copii, trec împreună cu tatăl în

noua familie.

Întreaga avere a adrogatului intră în puterea adrogantului. Datoriile adrogatului se

sting pentru motivul că el nu poate face mai rea condiţia şefului de familie. Adrogatul pierde

capacitatea anterioară: suferă o capitis deminutio minima.

Adopţia propriu-zisă – prin adopţie, un alieni iuris părăseşte familia sa şi trece în

puterea unui alt şef de familie. Actul acesta nu prezenta un prea mare interes pentru familia

primitivă, aşa încât el era înconjurat de forme mai puţin grele. Adopţia presupunea

întrebuinţarea în scopuri deturnate a unei reguli din Legea celor XII table.

Adopţia se făcea în două etape. Prima etapă consta în ieşirea fiului din familia de

origine.

Pagina 7 din 96


A doua, în introducerea persoanei în noua familie. Pentru adopţie era necesar ca fiul

sau nepotul să iasă de sub puterea şefului de familie.

Legea celor XII table prevedea: “dacă pater vinde fiul de trei ori, fiul este liber faţă de

pater”.

Regula constituie o primă atingere adusă puterii absolute a şefului de familie. Pater

care abuza de dreptul de a vinde copiii săi era sancţionat prin pierderea puterii părinteşti.

Folosind această regulă, şeful familiei vindea prin mancipaţie copilul de trei ori unui prieten.

Prietenul, conform înţelegerii intervenite între el şi şeful familiei, îl elibera după

fiecare vânzare.

După a treia mancipare, legăturile dintre fiu şi pater erau rupte, conform prescripţiilor

Legii celor XII table. Fiul se găsea acum în puterea terţului, care putea să îl elibereze din

mancipium sau să-l remancipeze tatălui natural, şi de obicei aşa se făcea, pentru că era mai

comod. Atunci faza următoare avea loc între el şi viitorul tată adoptiv. În caz contrar, faza a

doua avea loc între terţ şi tatăl adoptiv.

Etapa a doua a adopţiunii avea loc în faţa magistratului judiciar (pretorul la Roma;

guvernatorul în provincie). Pater adoptiv folosea o procedură solemnă în faţa magistratului:

in jure cessio.

La această procedură, luau parte tatăl natural, pater adoptiv şi copilul.

Pater adoptant rostea formula vindicatorie: “declar solemn că acesta este fiul meu

conform dreptului quiritior (aio hunc filium meum esse ex iure quiritium)”. Pater natural nu

se opunea. Atunci pretorul atribuia fiul tatălui adoptant, rostind: addico. Adoptantul trebuia să

aibă cu mai mult de 18 ani decât fiul adoptiv.

8

Conform dreptului civil, fiul adoptat pierde orice legătură cu familia de origine, dar

devine agnat în noua familie, este lipsit de orice drepturi în familia de origine, dar dobândeşte

drepturi de succesiune în noua familie.

Copiii săi rămân în familia de origine. Spre finele dreptului roman, adopţia devine o

convenţie care se încheia în faţa judecătorului. La convenţie erau prezenţi tatăl adoptant, tatăl

natural şi fiul. Toţi trebuiau să consimtă.

Actul se făcea în scris şi se păstra în arhiva autorităţii.

În societatea feudală înfierea a fost un instrument juridic deosebit de util pentru

feudalii lipsiţi de posteritate, în vederea transmiterii de la o generaţie la alta a titlurilor

nobiliare şi a poziţiei lor sociale, a puterii economice şi a puterii lor politice.

Pagina 8 din 96


Pentru clasele asuprite însă, înfierea şi-a pierdut însemnătatea avută în antichitate, şi

aceasta mai ales în ţările Europei occidentale, care s-au ridicat pe ruinele Imperiului Roman.

În Franţa medievală s-a ajuns la o folosire din ce în ce mai rară şi mai întâmplătoare a înfierii

de către populaţie; se pare că acest lucru s-a datorat influenţei creştinismului (al cărui cult

colectiv a înlocuit cultul familial domestic din antichitate) şi decadenţei familiei patriarhale

(familia medievală nemaiavând nevoie de un şef atât de puternic ca pater familias în

antichitate şi, prin urmare, nici de transmiterea ereditară a unei asemenea puteri).

Dimpotrivă, în Ţările Româneşti înfierea şi-a păstrat însemnătatea în decursul

întregului Ev Mediu, ea fiind legislativ îndeaproape reglementată, iar în practică, frecvent

folosită în scopuri familiale şi sociale.

În societatea capitalistă, înfierea a devenit una dintre cele mai controversate instituţii

juridice, de aceea este explicabilă lipsa de reglementare a înfierii în unele legislaţii burgheze

(ex. În cea olandeză) sau reglementarea restrictivă a înfierii în alte legislaţii burgheze (în

legislaţi franceză şi cea română).

Legislaţia burgheză franceză a dat o reglementare restrictivă adopţiunii, cu toată

atitudinea favorabilă faţă de această instituţie a revoluţiei franceze şi a primului Consul,

Napoleon Bonaparte. Revoluţia a considerat că adopţiunea are ţelul nobil de a face fericiţi pe

copiii sortiţi prin naştere mizeriei şi de a-i consola pe soţi de neputinţa de a procrea.

Napoleon spunea că “adopţiunea este cel mai măreţ act pe care ni-l putem imagina:

este actul prin care, imitând natura,se dă adoptatorului sentimentul reciproc de a fi copil şi

părinte”. Adversarii instituţiei au obiectat însa că adopţiunea favorizează perpetuarea

ereditară a titlurilor nobiliare feudale, încurajeaza celibatul şi jigneşte moravurile familiale

franceze (moravuri care spuneau că adoptatul să fie scos în mod artificial din familia sa

firească şi să fie în

acelaşi mod introdus în familia adoptatorului). Această controversă s-a încheiat prin

compromisul legislativ cuprins în dispoziţiile Codului Civil francez din 1804: adopţiunea a

fost reglementată nu în scop familial (adică nu ca adoptatul să iasă din familia sa firească şi

să intre în familia adoptatorului pentru ca acesta să-l

9

crească şi să-l pregătească pentru viaţă), ci cu un scop strict succesoral, ca adoptatul

să-l moştenească pe adoptator (ceea ce rezultă cu prisosinţă din cerinţa iniţială a Codului

Civil francez ca adoptatorul să fie major).

Pagina 9 din 96


Abia după primul război mondial, datorită unui mare număr de copii orfani, o lege

franceză din 1923 a permis şi adoptarea minorilor. Legislaţia burgheză română a fost şi ea

restrictivă, dar ea a păstrat rostul de a fi al instituţiei înfierii. A fost restrictivă deoarece Codul

Civil român din 1864 nu îngăduia persoanelor care aveau copii sau descendenţi legitimi să

adopte.

Codul Civil român a păstrat însă rostul de a fi al înfierii, adică ocrotirea copiilor lipsiţi

de ocrotire părintească, pentru că, spre deosebire de Codul Civil francez, a îngăduit de la

început adoptarea minorilor, ceea ce se explică prin luarea în considerare, cu ocazia

întocmirii Codului, a dispoziţiilor similare din vechiul drept românesc (Legiuirea Caragea şi

Codul Callimachi).

În terminologia juridică română, instituţia înfierii a fost desemnată în decursul

timpurilor prin denumiri diferite. În vechile legiuiri româneşti şi în lucrările de drept

românesc vechi întâlnim deopotrivă denumirile de luare de suflet, adopţie şi înfiere.

Codul Civil roman din 1864 şi doctrina juridică privitoare la reglementările acestui

cod au folosit numai denumirea de adopţie. Codul roman de familie din 1954 folosea numai

denumirea de înfiere.

În terminologia dreptului internaţional privat, termenii de adopţie şi de înfiere sunt

priviţi ca sinonimi.³

Adopţia era recunoscută în Ţările Române din cele mai vechi timpuri.

Reglementări mai complete ale instituţiei adopţiunii întâlnim în pravila lui Matei

Basarab, în legiuirea lui Ioan Gheorghe Caragea şi în Codul lui Scarlat Callimachi.4

Potrivit acestor legiuiri feudale, puteau adopta numai persoanele care nu aveau copii

legitimi, ceea ce reliefa scopul familial al instituţiei adopţiunii, adoptatul (numit şi copil de

suflet pentru a-l deosebi de copilul trupesc) intră în familia adoptatorului (numit şi părinte

sufletesc, spre a-l deosebi de părintele

firesc), între aceştia se stabileau raporturi similare cu cele din familia firească,

adoptatul păstrând însă legăturile de rudenie cu familia sa firească.

La reglementarea adopţiunii, Codul Civil român din 1864 a urmat (ca şi

Codul Civil francez din 1804) legislaţia iustiniană, însuşindu-şi dintre cele

două adopţiuni create de Iustinian (adopţiunea cu efecte depline-“adoption plena”

______________________

³ D.Alexandrescu,p.446-450;I.Filipescu,M.Jakotă,Dreptul intenaţional

privat,EDP,Buc.,1968,p.231-232;M.Jakotă,Dreptul internaţional

Pagina 10 din 96


privat,EDP,Buc.,1976,p.223-225;R.de Nova “Adoption in comparative private international

law”,in “Recueil de cours”,1961,I,II,Leyde,1962,p.67-158;P.A. Szabo,Drept internaţional

privat,Lit. Universităţii Babeş Bolyai,Cluj,1970,p.216-217.4 D.Alexandrescu p.371-372;M.B. Cantacuzino-Elementele dreptului

civil,Buc.,1921,p.206.

10

şi adopţiunea cu efecte restrânse-“adoption minus plena”) forma adopţiunii cu efecte

restrânse.5

Adopţiunea pe care o reglementa Codul Civil român din 1864 în cuprinsul Art. 309-

324 era o instituţie vădit inferioară instituţiei adopţiei din dreptul nostru actual, inferioritate

ce rezultă din trăsăturile sale specifice:

dreptul de a adopta îl aveau numai persoanele care la data survenirii adopţiunii nu

aveau copii sau descendenţi legitimi;

adopţiunea crea între adoptat şi adoptator raporturi patrimoniale similare cu cele

rezultate din filiaţia legitimă, precum şi unele raporturi personale, cu păstrarea însă a

legăturilor de rudenie ale adoptatului cu rudele sale fireşti;

puterea părintescă nu trecea asupra adoptatorului, ci aparţinea în continuare părinţilor

fireşti ai adoptatului (abia prin legea nr.176/1944

s-a dispus că prin adopţie, puterea părintească trece la adoptator-

adoptatul venea la succesiunea rudelor sale fireşti, precum şi la aceea a

adoptatorului, nu însă şi la succesiunea rudelor adoptatorului);

- adoptatorul nu avea un drept ordinar la succesiunea legală a adoptatului,

ci numai un drept la reântoarcere a bunurilor pe care le dăruise

adoptatului în timpul vieţii acestuia şi numai dacă adoptatul nu lasă

descendenţi legitimi, drept numit succesiune anormală.6

Adopţiunea din Codul Civil român din 1864 nu a mai corespuns cerinţelor societăţii

noastre după al doilea război mondial, nici prin organizarea sa juridică şi nici prin scopul ei,

care trebuia să devină acela de a ocroti cât mai deplin pe adoptat.De aceea, chiar înainte de a

se fi putut întocmi un Cod al familiei, legiuitorul român a procedat la restructurarea

adopţiunii (prin Decretul nr.131/2 aprilie 1949) şi la instituirea înfierii (prin decretul

nr.182/19 octombrie 1951).

Pagina 11 din 96


Decretul 131/1949, care a modificat dispoziţiile art.309 şi art.311-314 din Codul

Civil, a adus adopţiunii următoarele modificări structurale:

a extins dreptul de a adopta şi la persoanele care aveau copii sau

descendenţi legitimi ori copii adoptaţi;

a dispus că puteau fi adoptaţi numai minorii şi că adopţiunea se putea

face doar în interesul adoptatului;

- a prevăzut că, prin adopţie, adoptatul şi descendenţii săi dobândesc faţă

de adoptator situaţia juridică de copii şi de descendenţi legitimi ai

acestuia şi că încetează în acelaşi timp toate drepturile şi îndatoririle

dintre adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, şi părinţii fireşti ai

___________________5 M.B. Cantacuzino,p.206;C.Hamangiu,I.Rosetti,Bălănescu,Al.Băicoianu-Tratat de

drept civil român,vol.I,buc.,1928,p.528.6 D.Alexandrescu p.367-450;M.B.Cantacizino p.206-210; C.Hamangiu, I.Rosetti,

Bălănescu, Al.Băicoianu,op.cit.,p.528-540.

11

adoptatului şi rudele acestora, pe de altă aprte;

decretul a lărgit şi dreptul la acţiunea în desfăşurarea adopţiunii, prin acordarea

acţiunii, ori de câte ori interesul adoptatului o reclama, şi parchetului, organelor

administrative şi instituţiilor de ocrotire.7

Decretul nr.182/1951 a reglementat pentru prima dată în dreptul nostru instituţia

înfierii, pe care a definit-o ca „o adopţie care produce toate efectele juridice ale filiaţiei

fireşti” (art.1 alin.1). Decretul a reglementat numai înfierea cu efecte depline şi adopţiunea

reglementată de Codul Civil şi restructurată prin decretul nr.131/1949.

Înfierea reglementată de decretul nr.181/1951, avea următoarele caracteristici:

putea înfia numai doi soţi, împreună şi concomitent;

putea fi înfiat doar copilul care nu împlinise vârsta de cinci ani şi numai dacă amândoi

părinţii săi erau necunoscuţi, decedaţi, dispăruţi sau dacă îl părăsiseră de mai mult de un an;

prin excepţie,s-a admis şi înfierea copiilor trecuţi de cinci ani, dacă aceştia au fost

adoptaţi sau au fost îngrijiţi de către cei care voiau să-i înfieze;

Pagina 12 din 96


Înfiatul şi descendenţii săi ieşeau din familia lor firească şi intrau în familia

înfietorilor, devenind rude atât cu înfietorii cât şi cu rudele acestora.8

Decretul nr.182/1951 a conceput înfierea ca o instituţie de coexistenţă cu adopţiunea,

însă ca o instituţie specială faţă de aceasta, ceea ce rezultă din prevederea că „dispoziţiile

privitoare la adopţie sunt aplicabile şi înfierii, dacă nu se dispune altfel prin decretul de faţă”

(art.1 alin.2). Adopţiunea reglementată de Codul Civil român din 1864 şi restructurată prin

Decretul nr.131/1949, şi înfierea reglementată prin Decretul nr.182/1951, au fiinţat ca

instituţii paralele, până la punerea în aplicare a Codului familiei.

Codul familiei9, pus în aplicare la 1 februarie 1954, prin Decretul nr.32/1954 , a

reglementat numai înfierea, însă sub două forme:

___________________7 Tr.Ionaşcu-Adopţiunea în lumina decretului nr.131 din 2 aprilie 1949 în JN nr.7-

8/1949,p.750-7578 Tr.Ionaşcu-De la adopţiune la înfierea instituită prin Decretul nr.182,din 19

octombrie 1951,în Jn,nr.

7-8/1951,p.747-752.9 C.fam. a fost adoptat prin Legea nr.4/4 ianuarie 1954,lege căreia între timp i s-au

adus modificări prin Legea nr.4/4 aprilie 1956, Decretul nr.779 din 8 octombrie 1966,

Decretul nr.680 din 7 octombrie 1969 şi Decretul nr.174 din 1 august 1974.Faţă de

reglementărilor iniţiale ale Codului familiei, înfierii i s-au adus modificări numai prin Legea

nr.4/1956 şi numai prevederilor art.78 şi 79 din cod, pe când modificările aduse prin decretele

nr.779/1966, 680/1969, 174/1974 şi Legea 92/1992 privesc încetarea şi desfacerea căsătoriei.

12

înfierea cu efecte restrânse, în temeiul căreia înfiatul şi descendenţii săi devin rude cu

înfietorul,păstrându-şi totodată legăturile de rudenie cu familia lor firească;

înfierea cu efecte depline, în temeiul căreia înfiatul şi descendenţii săi devin rude cu

înfietorul, şi cu rudele acestuia, dar cu încetarea concomitentă legăturilor de rudenie cu

familia lor firească.

Pagina 13 din 96


C. fam. român reglementa înfierea în titlul al II-lea „Rudenia” (aşezare legislativă care

se justifică prin aceea că înfierea stabileşte între persoanele prevăzute de lege aşa-zisa rudenie

legală). Acest titlu cuprindea în capitolul 1, dispoziţii generale privitoare la rudenie- art.45-

46, în capitolul al 2 lea dispoziţii privitoare la rudenia firească- art.47-65, în capitolul al 3 lea

dispoziţii privitoare la înfiere- art.66-85, iar în capitolul al 4 lea şi final, dispoziţii privitoare

la obligaţia de întreţinere, care este un efect deopotrivă al rudeniei fireşti şi al rudeniei din

înfiere.10

În privinţa adopţiunilor şi înfierilor care existau la data intrării în vigoare a C. fam.,

decretul de punere în aplicare a Codului dispunea ca pe viitor să li se aplice acestora

dispoziţiile C. fam., cu excepţia condiţiilor de valabilitate, care au rămas supuse legilor vechi

sub care ele au fost încuviinţate (art.9 al.I).

Decretul a abrogat, pe data intrării în vigoare a C. fam. dispoziţiilor Codului Civil

român din 1864, privitoare la adopţie, decretul nr. 131/1949 de modificare a adopţiunilor şi

decretul nr. 182/1951 de reglementare a înfierii cu efecte depline de filiaţie firească (art.49).

Aceasta însemna că în privinţa efectelor, pe data intrării în vigoare a C. fam., fostele

adopţiuni deveniseră înfieri cu efecte restrânse, supuse C. fam., iar fostele înfierii au rămas în

continuare cu efecte depline, supuse însă tot C. fam.

Prin art.78 C. fam., modificat prin Legea nr.4/1956, iar apoi prin Decretul

nr.283/1958 s-a reglementat transformarea, la cerere, a adopţiunilor existente la data intrării

în vigoare a C. fam., în înfieri cu efecte depline de filiaţie fireasca.11

Adopţia a fost reglementată prin dispoziţiile capitolului III- Adopţia, al titlului II, din

C. fam.

Prin Legea nr. 11/1990 privind încuviinţarea adopţiei, republicată în M. Of. nr.159 din

26 iulie 1991, încuviinţarea adopţiei trece din competenţa autorităţii tutelare în competenţa

organelor judecătoreşti. Decretul nr.137/1956, care

_____________________10 C.fam.a fost pus în aplicare prin decretul nr.32/31 ianuarie 1954 pentru punerea în

aplicare a C.fam. şi a decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice.11 I.Albu, p.28-29 şi 165; Tr. Ionaşcu-Adopţiunea în lumina Decretului nr.131 din 2

apr. 1949, p.750-757-De la adopţiune la înfierea instituită prin decretul nr.182 din 19

octombrie 1951, p.747-752; I.Rucăreanu, p.194-196.

Pagina 14 din 96


13

condiţiona adopţia internaţională de autorizaţia Preşedintelui ţării, este abrogat.12 Se

deschide asftel câmp liber adopţiei internaţionale şi se creează cadrul legislativ minim

necesar pentru realizarea acestuia.13 A fost înfiinţat Comitetul Român pentru Adopţii, având

drept scop să contribuie la ocrotirea minorilor prin adopţie şi să realizeze cooperarea

internaţionlă în materia adopţiilor.

Ulterior, prin Legea nr.65/1995 s-au modificat şi s-au completat unele dispoziţii

privind adopţia internaţională. Cea mai însemnată modificare a fost că s-a interzis adopţia

internaţională a copiilor din familie, pentru a marca astfel faptul că adopţia internaţională este

un mijloc de protecţie a copilului care este lipsit de mediul său familial.

Prin Legea nr.105/1992 cu privire la modificarea raporturilor de drept internaţional, s-

a dezvoltat sistemul de norme conflictuale şi de competenţă jurisdicţională în materia adopţiei

internaţionale.

România a ratificat şi a aderat la unele convenţii internaţionale care reglementează

materia adopţiei. Astfel prin Legea nr.18/1990 a fost ratificată Convenţia ONU cu privire la

drepturile omului. De asemenea, prin Legea nr. 15/1993 România a aderat la Convenţia

Europeană în materia adopţiei de copii, iar prin Legea nr.84/1994 a ratificat Convenţia asupra

protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale, încheiată la Haga, la 29 mai

1993, Comitetul Român pentru Adopţii fiind desemnat ca autoritate centrală însărcinată cu

aducerea la îndeplinire a prevederilor acestei convenţii.

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.25/1997 cu privire la regimul juridic al

adopţiei, aprobată, cu modificări, prin Legea nr.87/1998 14, au fost abrogate dispoziţiile din

Codul familiei referitoare la adopţie, precum şi celelalte prevederi existente în legile speciale.

Scopul acestei noi reglementări a fost acela de a crea un cadru juridic unitar, în concordanţă

cu actele internaţionale la care România este parte. Astfel, potrivit art. 1, adopţia, inclusiv

adopţia internaţională, reprezintă o măsură de protecţie a copilului, prin care se stabileşte

filiaţia între cel care adoptă şi copil, precum şi rudenia dintre copil şi rudele adoptatorului.

____________________ 12 Decretul nr.37/1956, prevedea că atribuţia de încuviinţare a înfierii revenea

Preşedintelui Republicii, în considerarea faptului că înfierea putea produce drept consecinţă şi

Pagina 15 din 96


dobândirea cetăţeniei române. Potrivit art.5 din Decretul lege nr.2/1989, această atribuţie a

revenit Preşedintelui Consiliului Frontului Salvării Naţionale.13 Marieta Avram-Filiaţia.Adopţia naţională şi internaţională.Editura All Beck, 2001,

pag.93-98.14 Potrivit Legii nr.87/1998 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a guvernului

nr.25/1997 cu privire la adopţie, titlul ordonanţei are următorul cuprins:”Ordonanţă de

urgenţă cu privire la regimul juridic al adopţiei.

14

S-a consacrat numai adopţia cu efecte depline, ca cea mai eficientă măsură de

protecţie a copilului, renunţându-se la adopţia cu efecte restrânse. Noua reglementare a

adopţiei a valorificat tradiţia legislativă în această materie, dar în acelaşi timp, a urmărit să

înlăture omisiunile reglementării anterioare.

15

CAPITOLUL II

NOŢIUNILE DE ADOPŢIE INTERNĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ

SECŢIUNEA 1

DEFINIŢIA ADOPŢIEI NAŢIONALE ŞI A ADOPŢIEI INTERNAŢIONALE

Adopţia naţională şi adopţia internaţională, pe de o parte, sunt două noţiuni „pereche”,

ceea ce înseamnă ca orice definiţie va fi relativă, sensul adopţiei internaţionale fiind stabilit în

raport cu semnificaţia conferită adopţiei naţionale şi reciproc, iar pe de altă parte, nu există

nici o definiţie legală explicită a unuia dintre aceşti termeni, care să permită definirea cu

certitudine a celuilalt.

Dimpotrivă, s-ar părea că atributul adopţiei de a fi internaţională poate primi

semnificaţii diferite.

Pagina 16 din 96


În general, se consideră că adopţia este internaţională ori de câte ori operaţiunea

juridică prin care se realizează presupune existenţa unuia sau a mai multor elemente de

extraneitate15, precum cetaţenia, domiciliul ori reşedinţa celui care adoptă, ori a celui

adoptat, locul încuviinţării, etc. Prezenţa elementului de extraneitate pune problema

soluţionării conflictului de legi şi a conflictului de jurisdicţii, ca probleme specifice dreptului

internaţional privat.

Pe de altă parte, art.2 pct 1 din Convenţia asupra protecţiei copiilor şi cooperării in

materia adopţiei internaţionale, încheiată la Haga, la 29 mai 1993, ratificată de România prin

Legea nr.84/1994, prevede că această convenţie se aplică „în cazul în care un copil având

reşedinţa obişnuită într-un stat contractant (statul de origine), a fost, este sau urmează să fie

deplasat de către alt stat contractant (statul primitor), fie după adopţia sa în statul de origine

de către doi soţi sau de către o persoană având reşedinţa obişnuită în statul primitor, fie în

vederea unei asemenea adopţii în statul primitor sau în statul de origine”.

În sensul Convenţiei de la Haga, adopţia este, aşadar, internaţională ori de câte ori

copilul şi cel care adoptă au reşedinţa obişnuită în state diferite.

_____________________15 I.P.Filipescu, Drept internaţional privat, Editura Actami, Bucureşti, 1999, p.11-14.

Elementul de extraneitate (internaţional) reprezintă o împrejurare de fapt în legătură

cu raportul juridic, datorită căreia acest raport are legături cu mai multe sisteme de drept.

Poate constitui un element de extraneitate cetăţenia sau domiciliul părinţilor, locul unde

raportul juridic se naşte, modifică sau stinge, locul soluţionării cauzei de către autoritatea

judiciară, sau, după caz, administrativă.

16

Potrivit art.2 din Convenţia de la Haga, cetăţenia părinţilor este indiferentă, singurul

element de extraneitate care prezintă interes fiind cel al reşedinţei. În ipoteza în care un

cetăţean român având reşedinţa obişnuită într-un stat care este parte la Convenţia de la Haga

adoptă un copil din România, sunt aplicabile dispoziţiile acestei convenţii. Dacă însă un

cetăţean străin cu reşedinţa obişnuită în România, adoptă un copil cetăţean român care are

reşedinţa obişnuită tot în România, nu sunt aplicabile dispoziţiile Convenţiei de la Haga în

materia adopţiei internaţionale, chiar dacă cel care adoptă are cetăţenia unui stat care este

Pagina 17 din 96


parte la această convenţie şi chiar dacă această adopţie, având un element de extraneitate, este

o adopţie internaţională.

În general, în doctrina juridică şi în practica judecătorească există tendinţa de a utiliza

noţiunea de adopţie internaţională în sens larg, cu înţelesul de adopţie cu element de

extraneitate (internaţional).

S-ar putea vorbi şi de un înţeles special al noţiunii de adopţie internaţională, care în

contextul Convenţiei de la Haga presupune deplasarea copilului din statul de origine, unde îşi

are reşedinţa obişnuită, în statul primitor, unde adoptatorul îşi are reşedinţa obişnuită.

Dacă înţelesul larg, general al noţiunii de adopţie internaţională este dat de prezenţa

oricărui element de extraneitate, înţelesul special al acestei noţiuni, în contextul Convenţiei

de la Haga este dat de elementul de extraneitate al reşedinţei obişnuite (a domiciliului).

Dificultatea de a defini adopţia internaţională se repercutează şi asupra încercărilor de

a da un sens noţiunii „pereche” de adopţie naţională. Aceasta poate fi înţeleasă ca adopţie

realizată în condiţiile în care persoana sau familia care adoptă şi copilul au reşedinţa obişnuită

(domiciliul) în ţară, chiar dacă nu au aceeaşi cetăţenie. Rezultă că adopţia naţională trebuie

înţeleasă ca fiind adopţia care se realizează în ţară, când copilul şi persoana sau familia care

adoptă au reşedinţa obişnuită, domiciliul în România, fie că aceştia au ori nu, aceeaşi

cetăţenie.16

Noţiunea de adopţie internaţională o vom utiliza atât în sens larg, ca adopţie cu orice

element de extraneitate, cât şi în sensul special al Convenţiei de la Haga.

_____________________ 16 Marieta Avram-Filiaţia. Adopţia naţionala şi internaţională, Bucureşti, Editura All

Beck, 2001,

p.106-107

17

SECŢIUNEA 2

DEPLASAREA COPILULUI ÎN STRĂINĂTATE

Pagina 18 din 96


Art. 2 pct. 1 din Convenţia de la Haga a luat în considerare faptul deplasării copilului,

atât în raport cu momentul anterior încuviinţării adopţiei, cât şi în raport cu momentul ulterior

încuviinţării adopţiei, când aceasta produce efecte.

Art. 2 din Convenţie are în vedere următoarele situaţii:

Adopţia se încuviinţează fie în statul de origine, fie în statul de primire, înainte de

deplasarea copilului în statul de primire;

Adopţia se încuviinţează fie în satul de origine, fie în statul de primire, după

deplasarea copilului în statul de primire în vederea adopţiei;

Copilul este deplasat în statul de primire în vederea adopţiei, deşi adopţia nu se mai

încuviinţează nici în statul primitor, nici în statul de origine.

Legea română nu permite deplasarea copilului în străinătate decât după ce instanţa

română a încuviinţat adopţia. Astfel, potrivit art. 9 alin. (3) din O.U.G nr.25/1997, Comisia

pentru protecţia copilului poate încredinţa copilul în vederea adopţiei şi unei persoane sau

familii care nu au cetăţenia română, dar are reşedinţa pe teritoriul statului român de cel puţin

6 luni. Prin urmare, încredinţarea copilului în vederea adopţiei nu este permisă decât în cazul

în care persoana sau familia care adoptă are domiciliul sau, după caz, reşedinţa pe teritoriul

statului român.

Persoanele sau familiile care au reşedinţa pe teritoriul altui stat nu pot obţine

încredinţarea copilului în vederea adopţiei, deci nu pot deplasa copilul în străinătate mai

înainte de încuviinţarea adopţiei de către instanţa judecătorească din România.

Atâta timp cât instanţa română are competenţa exclusivă de a încuviinţa adopţia, nu se

poate pune problema deplasării copilului în străinătate, pentru că adopţia să fie încuviinţată

de autorităţile statului primitor.

18

SECŢIUNEA 3

CARACTERUL SUBSIDIAR AL ADOPŢIEI INTERNAŢIONALE IN RAPORT

CU ADOPŢIA NAŢIONALĂ ŞI ALTE MĂSURI DE PROTECŢIE A COPILULUI

Pagina 19 din 96


„Adopţiunea în străinătate poate fi considerată ca un alt mijloc de a asigura îngrijirea

necesară copilului, dacă acesta nu poate fi încredinţat în ţara sa de origine unei familii care

să-l crească în mod corespunzător”(potrivit art. 21 lit. b din Convenţia O.N.U.).

În Preambulul Convenţiei de la Haga se arată că „fiecare stat ar trebui să ia cu

prioritate măsuri corespunzătoare pentru a permite menţinerea copilului în familia de

origine”, iar „adopţia internaţională poate prezenta avantajul de a oferi copilului pentru care

nu poate fi găsită o familie potrivită în statul său de origine, o familie permanentă”. De

asemenea, art. 4 alin. b) din aceeaşi convenţie, prevede că adopţiile internaţionale nu pot avea

loc decât dacă autorităţile competente au constatat, după luarea în considerare a posibilităţilor

plasamentului copilului în statul să de origine, că o adopţie internaţională corespunde

interesului său superior.17

Subsidiaritatea adopţiei internaţionale presupune:

faptul că aceasta este o alternativă la care trebuie să recurgă în ultimă instanţă, dacă

nu a fost posibilă luarea unei alte măsuri de protecţie a copilului, de natură să-i asigure un

mediu familial corespunzător;

faptul că adopţia internaţională are caracter subsidiar nu numai în raport cu adopţia

naţională, dar şi în raport cu alte mijloace de protecţie a copilului într-o familie, precum

încredinţarea sau plasamentul.

Caracterul subsidiar al adopţiei internaţionale în raport cu adopţia naţională presupune

că, mai întâi se urmăreşte încredinţarea copilului în vederea adopţiei în ţară, iar dacă aceasta

nu este posibilă, identificarea unei familii sau a unei persoane din străinătate. Art. 3(1) din

Legea nr.11/1990 prevedea expres ca „străinii sau cetăţenii români cu domiciliul sau

reşedinţa în străinătate pot adopta numai copii aflaţi în

______________________17 În acest context se are în vedere noţiunea de adopţie internaţională în sensul de a adopta cu element de extraneitate care implică deplasarea

copilului în străinătate şi care presupune aplicarea Convenţiei O.N.U. cu privire la drepturile copilului şi a Convenţiei de la Haga.

19

evidenţa Comitetului Român pentru Adopţii şi care nu au putut fi

încredinţaţi sau adoptaţi în ţară, în intervalul de cel puţin 6 luni de la

Pagina 20 din 96


luarea în evidenţa”18, dar prezenta neajunsul că omitea să precizeze că e vorba de o

încredinţare a copilului unei persoane sau familii, lasând în mod greşit să se înţelegă că

încredinţarea copilului unei instituţii ar fi preferabilă adopţiei internaţionale, ceea ce nu era în

intenţia legiuitorului.

Dispoziţiile O.U.G. nr.25/1997 trebuie interpretate prin coroborare cu textele invocate

de aceste două convenţii.

______________________18 Art. 3 alin. (1) din Legea nr.117/1990 a format obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, respinsă de Curtea Constituţională prin Decizia

nr.62/21 octombrie 1993, prin care s-a decis că acest text nu instituie o discriminare şi nu încalcă dreptul la liberă circulaţie (emigrare) a copilului, deoarece de pe

o parte, străinii şi cetăţenii români cu domiciliul în străinătate nu sunt excluşi total de la dreptul de a adopta, ci acest drept este numai condiţionat de

imposibilitatea încredinţării sau a adoptării copilului în ţară, iar pe de altă parte, scopul adopţiei internaţionale nu este emigarea, ci protecţia copilului, deplasarea

copilului în străinătate fiind numai o consecinţă legală, dacă adopţia a fost ilegal încheiată.

20

SECŢIUNEA 4

CRITERIUL CETĂŢENIEI ÎN CADRUL ADOPŢIEI INTERNAŢIONALE

Condiţiile de fond pentru încheierea adopţiei sunt stabilite de legea naţională a

adoptatorului şi a celui ce urmează a fi adoptat. Aceştia trebuie să îndeplinească şi condiţiile

care sunt obligatorii pentru ambii, stabilite de fiecare dintre cele două legi naţionale (art.30

alin.1). Prin urmare fiecare este supus legii lui naţionale şi cumulativ pentru condiţiile

obligatorii pentru ambii.

Potrivit dreptului internaţional privat român, cetăţenia este punct de legătură pentru

determinarea legii aplicabile, atunci când adoptatul şi cel care adoptă au cetăţenii diferite.

Potrivit art.9 alin. (8) din O.U.G. nr.25/1997 în cazul în care o persoană sau o familie

de cetăţenie română şi o persoană sau o familie de cetăţenie străină cer încredinţarea în

vederea adopţiei a aceluiaşi copil posibilitatea încredinţării copilului la persoana sau familia

de cetăţenie română va fi luată în considerare cu prioritate de către Comisia pentru protecţia

copilului.

Pagina 21 din 96


Art.12 alin. (5) prevede ca în termenul stabilit de Comitetul Român pentru Adopţii,

serviciul public specializat pentru protecţia copilului, sau organismul privat autorizat, va

prezenta acestuia propuneri privind încuviinţarea adopţiei copilului, acordând prioritate

persoanelor sau familiilor cu cetăţenie română.

Comisia pentru protecţia copilului poate încredinţa copilul în vederea adopţiei şi unei

persoane sau familii care nu are cetăţenie română, dar care are reşedinţa pe teritoriul statului

român de cel puţin 6 luni.

Deşi art.12 alin. (5) din O.U.G. nr.25/1997 nu se referă expres la adopţia

internaţională, are în vedere situaţia în care, neputându-se încredinţa copilul unei familii sau

persoane în ţară, potrivit alin. (3) şi (4) ale art.12, urmează să se facă propuneri direct pentru

încuviinţarea adopţiei, respectiv a adopţiei internaţionale.

Pentru a asigura caracterul subsidiar al adopţiei internaţionale, în sensul Convenţiei de

la Haga, trebuie să se ţină seama în primul rând de criteriul domiciliul, sau după caz,al

reşedinţei. Criteriul cetăţeniei nu asigură delimitarea adopţiei naţionale de adopţia

internaţională, ci în cadrul adopţiei naţionale sau, dupa caz, al adopţiei internaţionale, permite

soluţionarea concursului între mai multe cereri, astfel încât să se acorde preferinţă persoanei

sau familiei de cetăţenie română.19

______________________19 I.P.Filipescu-Drept internaţional privat, Ed.Actami, Bucureşti, 1999, p.456

21

Problema nu este lipsită de interes practic.

Într-o cauză soluţionată de Tribunalul Vâlcea, în cadrul cererii de încuviinţare a

adopţiei de către doi soţi cetăţeni italieni, bunica şi respectiv mătuşile minorei au formulat

cerere de intervenţie şi au făcut dovada că au depus la Comisia pentru protecţia copilului

cereri de încredinţare a minorei în vederea adopţiei,care nu au fost luate în considerare.

Având în vedere caracterul subsidiar al adopţiei internaţionale, care a fost în speţă

nesocotit, instanţa a respins cererea soţilor italieni de încuviinţare a adopţiei.20

______________________

Pagina 22 din 96


20 Tribunalul Vâlcea, decizia civilă nr.491/1998 (nepublicată). În speţă, soluţia de

respingere a cererii de încuviinţare a adopţiei de către cetăţenii italieni a fost motivată în baza

art.9 alin. (8) din O.U.G. nr.25/1997, deşi acest text nu poate fi considerat că exprimă

principiul caracterului subsidiar al adopţiei internaţionale.

22

CAPITOLUL III

NATURA JURIDICĂ A ADOPŢIEI ÎN DREPTUL INTERN ŞI ÎN DREPTUL

INTERNAŢIONAL PRIVAT

SECŢIUNEA 1

PRECIZĂRI PREALABILE

Adopţia este un act juridic complex21, deoarece nu se poate încheia decât prin

îndeplinirea a trei categorii de acte juridice:

1. Actele juridice ale persoanelor chemate să-şi exprime consimţământul în vederea

adopţiei;

2. Actele autorităţilor publice sau private, care constituie cerinţe legale pentru

încheierea adopţiei;

3. Încuviinţarea adopţiei de către instanţa de judecată competentă, în conformitate cu

o procedură şi potrivit unor condiţii anume prevăzute de lege.

Fiecare categorie din cele trei menţionate are o natură juridică deosebită.

Actele juridice ale persoanelor chemate să consimtă pentru adopţie sunt acte de

dreptul familiei, actele autorităţilor cu contribuţii în domeniul adopţiei sunt, în general, acte

de natură administrativă, iar actul de încuviinţare a adopţiei de către instanţa judecătorească

este de drept procesul civil. În acest sens, adopţia este un act juridic complex, reprezentând

totalitatea operaţiilor de natură juridică diferită, dar private în unitatea lor, adică adopţia

încheiată, care ca atare necesită îndeplinirea cerinţelor legale şi produc anumite efecte

juridice.

Determinarea naturii juridice a adopţiei presupune rezolvarea a două probleme de

calificare. În primul rând, este necesar a se stabili care dintre cele două elemente de structură

ale adopţiei este predominant: actul de voinţă al persoanelor prevăzute de lege sau hotărârea

Pagina 23 din 96


judecătorească? În al doilea rând, este necesară calificarea manifestării de voinţă a

persoanelor care, potrivit legii, sunt chemate să consimtă la adopţie: manifestarea de voinţă a

persoanelor prevăzute de lege constituie un acord de voinţă sau reprezintă doar juxtapunerea

unor acte unilaterale?

_____________________21 În acest sens,I.P.Filipescu, op.cit., p.394. În unele cazuri, actul administrativ dobândeşte şi trăsăturile unui act juridic specific altei ramuri de

drept, iar regimul său juridic devine un regim mixt, normele care definesc acest regim juridic formând o instituţie juridică complexă de drept administrativ şi

Dreptul familiei (Antonie Iorgovan, ion Muraru, Dorel Mustăţea, Legalitatea actelor administrative, Bucureşti, Ed. Pol..1985, p.52)

23

SECŢIUNEA 2

ADOPŢIA-INSTITUŢIE A DREPTULUI SUBSTANŢIAL

În măsura legislaţiilor, adopţia este privită în principal ca o manifestare de voinţă

săvârşită în scopul creării raporturilor de rudenie civilă prevăzute de lege şi al protecţiei

copilului.

Adopţia este, deci, calificată ca o instituţie a dreptului substanţial, fie a dreptului civil,

ca act de stare civilă, fie a dreptului familiei (Austria, Germania, Spania, Franţa, Portugalia).

În Anglia, Suedia şi într-o oarecare măsură Italia există legislaţii potrivit cărora adopţia este o

instituţie în care prevalează aspectele de drept procesual civil sau, după caz, administrativ,

fiind în principal un act de autoritate.

Dacă adopţia este calificată ca o instituţie a dreptului substanţial, se vor pune, in mod

distinct, două probleme de drept internaţional privat: soluţionarea conflictului de legi

(stabilirea competenţei legislative) şi soluţionarea conflictului de jurisdicţii (stabilirea

competenţei jurisdicţionale).22

Înseamnă că nu întodeauna competenţa jurisdicţională şi cea legislativă vor coincide.

Dacă adopţia este calificată, în principal, ca un act de autoritate publică-administrativă

sau judiciară, singura problemă care se pune este aceea a soluţionării conflictului de

jurisdicţii, pentru a stabili dacă autoritatea statului respectiv este competentă să soluţioneze

cererea de încuviinţare a adopţiei.

Pagina 24 din 96


În dreptul suedez, potrivit Legii federale din 30 iunie 1972, intrată în vigoare la 1

aprilie 1973, instanţa suedeză este, în principiu, competentă să pronunţe adopţia, dacă cel

care o solicită are cetăţenia sau domiciliul în Suedia sau dacă Consiliul Regal a aprobat în

acest sens. Cererea de adopţie va fi soluţionată potrivit legii suedeze.

În dreptul englez, fundamentală este stabilirea competenţei jurisdicţionale a instanţei

engleze. Va aplica dreptul englez, indiferent de cetăţenia celui care adoptă sau a celui

adoptat.

Aceste sisteme de drept, iau totuşi în considerare legea naţională a copilului, atunci

când apreciază că adopţia este în interesul copilului, privit prin prisma recunoaşterii hotărârii

judecătoreşti în statul de origine al copilului.

Potrivit legii române, adopţia este considerată drept o instituţie aparţinând dreptului

substanţial. Hotărârea judecătorească prin care se încuviinţează adopţia,

_____________________ 22 I.P.Filipescu, Drept internaţional privat, Editura Actami, Bucureşti 1999, p.28-29 şi

472-477; S.Zilbestein, Procesul civil internaţional, lumina Lex, 1994, p.17-22.

24

chiar dacă are valoare constitutivă şi este un element de validitate al adopţiei, nu

afectează calificarea adopţiei ca act de drept privat, ci doar îi conferă solemnitate.

În acest sens, Legea nr.105/1992, privind reglementarea raporturilor de drept

internaţional privat conţine norme conflictuale23 prin care se determină competenţa

legislativă.

Legea naţională este legea statului a cărei cetăţenie o are persoana în cauză.

Legea naţională a cetăţeanului român care potrivit legii străine este considerat că are

şi o altă cetăţenie este legea română. O situaţie specială este în cazul străinilor24 care au

statutul de refugiat, cărora li se aplică legea ţării unde îşi au domiciliul, sau, în lipsă, reşedinţa

(Convenţia privind statutul refugiaţilor şi Protocolul cu privire la statutul refugiaţilor) Potrivit

art.30 din Legea nr.105/1992, ceea ce înseamnă ca sistemul nostru de drept este înrudit cu

acele legislaţii care consacră metoda aplicării legii străine în materia adopţiei internaţionale,

astfel încât nu coincid întodeauna competenţa jurisdicţională şi cea legislativă.

Dacă se iveşte un conflict de calificări, în sensul că raportul juridic prezintă legătură

cu legea unui stat care califică adopţia ca un act de autoritate, (de ex. Cel care urmeză să

Pagina 25 din 96


adopte este un cetăţean englez sau un cetăţean suedez cu domiciliul sau reşedinţa în

străinătate), în virtutea art.3 din Legea nr.105/1992, calificarea adopţiei se va face potrivit

legii române, ca lege a instanţei sesizate şi deci se va lua în considerare natura juridică a

adopţiei25, ca instituţie a dreptului substanţial.

___________________________23 Norma conflictuală este o normă de trimitere sau de fixare, care permite instanţei

sesizate să aleagă între sistemele de drept aflate în conflict, datorită elementului de

extraneitate, care este legea aplicabilă. De ex.: dacă cel care adoptă este cetăţean român,

norma conflictuală cuprinsă in art.12 şi art.30 din Legea nr.105/1992 permite instanţei să

stabilească faptul că anumite condiţii ale adopţiei, precum capacitatea şi consimţămţântul

adoptatorului, trebuie să fie îndeplinite potrivit legii străine a cărui cetăţenie o are.24 I.P.Filipescu, cit. Supra, p.21425 V.Stoica, M.Ronea (Avram), Natura juridică şi procedura specială a adopţiei, în

„Dreptul” nr.2/1993,

p.31-36.

25

SECŢIUNEA 3

ADOPŢIA-ACORD DE VOINŢĂ SAU ACT UNILATERALA?

Adopţia este operaţiunea juridică realizată prin juxtapunerea unor acte juridice

unilaterale, care dă naştere raporturilor de rudenie civilă, în condiţiile legii şi între persoanele

prevăzute de lege. Noţiunea de operaţiune juridică reprezintă genul proxim, iar diferenţa

specifică o indicăm prin particularitatea adopţiei de a include numai acte juridice unilaterale

(consimţământul adoptatorului, consimţământul celorlalte persoane prevăzute de lege şi/sau

avizul Comisiei pentru protecţia copilului, şi după caz, confirmarea Comitetului Român

pentru Adopţii, încuviinţarea adopţiei de către instanţa judecătorească), precum şi prin efectul

specific adopţiei, adică naşterea raporturilor de rudenie civilă.

Vorbind despre adopţie, nu avem în vedere un act juridic unilateral izolat, ci acte

juridice unilaterale legate între ele, în cadrul operaţiunii juridice a adopţiei prin cauza juridică

a acesteia, respectiv interesul celui care este adoptat.

Pagina 26 din 96


Pe planul viciilor de consimţământ nu se cer a fi îndeplinite condiţiile pentru actele

bilaterale, iar în lipsa unei dispoziţii derogatorii de la dreptul comun, precum în cazul

consimţământului părinţilor, declaraţiile de consimţământ ale celorlalte persoane sunt

irevocabile.26

___________________________26 Adoptatorul poate renunţa la judecata cererii de încuviinţare a adopţiei, deşi

consimţământul lui este irevocabil, în condiţiile Codului de procedură civilă.

26

CAPITOLUL IV

CONDIŢIILE ÎNCUVIINŢĂRII ADOPŢIEI

Pentru încuviinţarea adopţiei sunt necesare a fi îndeplinite anumite condiţii care pot fi

clasificate după anumite criterii:27

CONDIŢIILE DE FOND

LIPSA IMPEDIMENTELOR LA ADOPŢIE

CONDIŢIILE DE FORMĂ

PARTICULARITĂŢI PRIVIND ADOPŢIA INTERNAŢIONALĂ POTRIVIT

TRATATELOR DE ASISTENŢĂ JURIDICĂ LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE

SECŢIUNEA I

CONDIŢIILE DE FOND

Consimţământul la adopţie –încheierea adopţiei necesită în primul rând manifestarea

de voinţă a unor anumite persoane (art.7, 8 şi 12);

a) Consimţământul celui care adoptă-este posibilă adopţia de către o singură persoană

sau de doi soţi (art. 4 alin. 1), respectiv de familie în formularea Ordonanţei de urgenţă.

Persoana care adoptă poate fi necăsătorită sau căsătorită, în acest din urmă caz numai un soţ

devine adoptator, de exemplu un soţ adoptă copilul celuilalt soţ, care poate fi dintr-o căsătorie

precedentă sau din afara căsătoriei.

Consimţământul trebuie să provină de la o persoană cu capacitatea deplină de

exerciţiu şi să nu fie viciat. Nu pot exprima un consimţământ valabil în vederea adopţiei

Pagina 27 din 96


minorul necăsătorit şi persoana pusă sub interdicţie (art. 8 Decretul nr.31/1954 şi art. 117 C.

fam.). Alienatul şi debilul mintal care nu au fost puşi sub interdicţie nu pot consimţi la

adopţie în perioadele de luciditate pasageră pentru că o asemenea adopţie nu este în interesul

adoptatului, iar adopţia se face în interesul superior al adoptatului. Potrivit art.6 alin.1 din

Ordonanţa de urgenţă nr.25/1997, nu pot adopta decât persoanele sau familiile care prezintă

condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare asigurării dezvoltării armonioase a copilului,

iar alin.2 al aceluiaşi articol prevede că persoana sau familia pot adopta dacă sunt apte să

adopte.

_______________________ 27 T.R.Popescu, op.cit., p.112 şu urm;Filipescu, op.cit., p.194 şi urm; Rucăreanu în

vol. „Rudenia în dreptul...”, buc., Ed. Acaademiei, 1996, p.201 şi urm., I.Albu, I.Reghini,

P.A.Szabo-Înfierea, Ed.Dacia, Cluj napoca, 1997, A.Ionaşcu, op.cit., p.95 şi urm.

27

Alienatul şi debilul mintal nu pot adopta chiar dacă sunt puşi sub interdicţie şi ar

consimţi în momente de luciditate28, cu justificarea că o asemenea adopţie nu ar fi în interesul

adoptatului.

Consimţământul la adopţie se exprimă în formă autentică (art.7 alin.1 lit.a şi art.12

alin.5 lit.d). Exprimarea consimţământului pentru adopţie de către cel care doreşte să adopte

trebuie să fie în formă autentică încă înainte de a fi sesizată instanţa de judecată, iar în

judecată familia sau persoana care doreşte să adopte poate fi reprezentată numai de serviciul

public specializat pentru protecţia copilului sau de organismul autorizat (art.18 alin.2).

Persoana sau familia care adoptă este propusă de Comisia pentru protecţia copilului (art. 17

alin.1).

b) Consimţământul soţului celui care adoptă-dacă cel care vrea să adopte este

căsătorit, se cere pentru încheierea adopţiei şi consimţământul soţului său (art.4 alin.1).

Această cerinţă nu trebuie să creeze relaţii incompatibile cu o viaţă normală de familie. Cel ce

urmează a fi adoptat va locui la domiciliul celui care adoptă, intrând în familia acestuia, unde

trebuie să găsească o atmosferă de familie favorabilă dezvoltării sale fizice şi intelectuale;

aceasta nu poate avea loc dacă unul dintre soţi se opune la adopţie.

Consimţământul soţului celui care adoptă nu poate fi înlocuit cu autorizaţia autorităţii

tutelare sau a instanţei judecătoreşti.

Pagina 28 din 96


Nu se cere consimţământul soţului celui care doreşte să adopte dacă acesta este în

imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa (art.4 alin.29). În această situaţie se află soţul care

este pus sub interdicţie, decăzut din drepturile părinteşti, sau în orice împrejurare se află în

neputinţă de a-şi exprima voinţa. Imposibilitatea de a se manifesta voinţa din partea soţului

celui care doreşte să adopte urmează a se interpreta în mod restrictiv. Soţul celui care doreşte

să adopte nu devine, prin manifestarea consimţământului său, adoptator, alături de celălalt

soţ.

Consimţământul soţului celui care doreşte să adopte este cerut numai ca o condiţie de

fond pentru ca celălalt soţ să poată adopta. În cazul în care amândoi soţii devin adoptatori, ei

trebuie să îşi manifeste consimţământul în acest sens; consimţământul se exprimă în formă

autentică.

c) Consimţământul părinţilor fireşti ai celui care urmeză a fi adoptat.

Amândoi părinţii fireşti trebuie să consimtă la adopţia copilului care nu a

_____________________28 Se consideră că alienatul mintal, nepuşi sub interdicţie, nu pot exprima un

consimţământ valabil pentru încheierea adopţiei în momente de luciditate pasageră, deoarece

legea nu refuză dreptul de adopţie pe motivul că nu se poate realiza finalitatea adopţiei-

I.Rucăreanu, op.cit., p.219; I.Albu, p.27, I.Reghini, PA Szabo, op.cit., p.90. Deci deşi această

stare este legată de problema consimţământului la adopţie, se consideră că alienaţia şi

debilitatea mintală constituie o stare patologică gravă care contravine scopului adopţiei.

28

dobândit capacitate deplină de exerciţiu (art.2 alin.1 şi art.7 alin.1 lit a). Adopţia nu

poate avea loc în cazul în care unul dintre părinţii fireşti consimte la adopţia copilului său

care nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, iar celălalt părinte nu consimte.29

Dezacordul dintre părinţi privind adopţia copilului lor care nu a dobândit capacitatea de

exerciţiu nu poate fi soluţionat nici de către autoritatea tutelară potrivit art.99 C. fam. Dacă

unul dintre părinţii fireşti nu-şi dă consimţământul la adopţie, instanţa judecătorească nu

poate decide în locul lui.

Consimţământul părinţilor fireşti ai celui care urmează a fi adoptat, nu este necesar în

următoarele cazuri (art.7 alin.2):

părinţii sunt decăzuţi din drepturile părinteşti;

Pagina 29 din 96


părinţii sunt decedaţi;

părinţii sunt puşi sub interdicţie;

părinţii sunt declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi;

părinţii sunt necunoscuţi;

părinţii se află în situaţia care determină imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa;

copilul este declarat judecătoreşte abandonat.

În situaţiile menţionate nu se cere consimţământul părinţilor fireşti.

Pentru încheierea adopţiei este suficient numai consimţământul unuia dintre părinţii

săi fireşti ori de câte ori celălalt părinte este decăzut din drepturile părinteşti, este decedat,

pus sub interdicţie, declarat judecătoreşte mort sau dispărut, necunoscut sau se află în

imposibilitatea, din orice împrejurare, de a-şi manifesta voinţa (art.6 alin.3).

Consimţământul părinţilor fireşti (art.7 ali.1 lit.a şi art.8 alin.2) se poate exprima

numai după trecerea unui termen de 45 de zile de la naşterea copilului (art.8 alin.1). Părintele

poate revoca consimţământul dat în termen de 30 de zile de la data înscrisului autentic prin

care acesta a fost exprimat (art.8 alin.2). După expirarea acestui termen de 30 de zile,

consimţământul părintelui devine irevocabil (art.8 alin.3). Când părintele îşi revocă

consimţământul în termenul menţionat, încheierea adopţiei nu mai poate avea loc, iar dacă

părintele ce şi-a revocat consimţământul decedează, adopţia se poate încheia numai dacă se

îndeplinesc toate condiţiile în raport de noua situaţie creată şi anume:

celălalt părinte a consimţit la adopţie, încheierea adopţiei putându-se face pe baza

consimţământului acelui părinte;

copilul ce urma să fie adoptat a rămas fără părinţi;

adopţia copilului se poate face în aceleaşi condiţii ca pentru copilul fară ambii părinţi

(art.2 alin.2);

_____________________29 Cazurile în care instanţa judecătorească decide cu privire la dezacordul dintre părinţi

sunt arătate în mod expres de lege, în sistemul Codului Familiei.

29

Pagina 30 din 96


părintele firesc al copilului rămas în viaţă este pus sub interdicţie, decăzut din

drepturile părinteşti, necunoscut, declarat judecătoreşte mort sau dispărut, ori di orice

împrejurare se află în imposibilitatea de a-şi exprima consimţământul.

d) Consimţămâtul în cazul copilului lipsit de ocrotire părintescă.

Acesta se poate găsi în una din următorele situaţii:

se află sub tutelă-în această situaţie, tutorele exercită drepturile şi îndatoririle

părinteşti şi el ar trebui să consimtă la adopţia copilului, dar Ordonanţa nr.25/1997 nu

menţionează consimţământul acestuia ca o condiţie de fond a adopţiei;

copilul nu este pus sub tutelă deşi ar trebui şi în cazul acesta se poate încuviinţa

adopţia fără a mai institui tutela.

e) Consimţământul copilului care urmează a fi adoptat se cere dacă cel care urmează a

fi adoptat a împlinit vârsta de 10 ani (art.18 alin.4).

Cel care adoptă trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu (art.5 alin.1); această

condiţie rezultă din prevederea care cere un consimţământ, ce se exprimă de cel cu capacitate

deplină de exerciţiu, şi de prevederea potrivit căreia la desfacerea adopţiei, părinţii fireşti ai

copilului redobândesc drepturile şi îndatoririle părinteşti, care s-au exercitat de persoana sau

familia adoptatoare, ceea ce presupune existenţa capacităţii depline de exerciţiu deci că

drepturile şi îndatoririle părinteşti au trecut de la părintele firesc la părintele adoptator.

Persoana cu capacitate deplină de exerciţiu poate adopta fără deosebire de sex,

naţionalitate, rasă sau religie. Faptul că cel care adopta nu mai are copii nu constituie un

impediment pentru încheierea adopţiei.

Persoana care adoptă, fie că este căsătorită fie că este necăsătorită.

Diferenţa de vârstă între cel care adoptanşi cel care urmează a fi adoptat să fie de cel

puţin 18 ani (art.5 alin.1). Această condiţie se justifică prin faptul că între adoptator şi adoptat

trebuie să existe o diferenţă de vârstă asemănătoare cu aceea care, de obicei, există între

părintele firesc şi copilul său. Pentru motive temeinice, instanţa judecătorească poate

încuviinţa adopţia şi în cazul în care diferenţa de vârstă ar fi mai mică de 15 ani (art.5 alin.2).

Ex.: S-ar putea încuviinţa adopţia în cazul în care cel care vrea să adopte a crescut pe

cel care urmează a fi adoptat, iar diferenţa de vârstă între ei este mai mică de 18 ani, sau în

cazul în care o femeie căsătorită, care are vârsta de 18 ani, vrea să adopte un copil.

Cel care urmează a se adopta să nu fi dobândit capacitatea deplină de exerciţiu (art.2

alin.1).

Capacitatea deplină de exerciţiu se dobândeşte la împlinirea vârstei de 18 ani, când

persoana devine majoră (până atunci persoana este considerată minoră).

Pagina 31 din 96


30

Vârsta pentru căsătorie este de 18 ani împliniţi pentru bărbat şi de 16 ani împliniţi

pentru femeie, dar aceasta se poate căsătorii, cu dispensă, de la 15 ani.

Deci, bărbatul care nu a împlinit 18 ani şi femeia necăsătorită până la împlinirea

vârstei de 18 ani precum şi minora până la data încheierii căsătoriei nu au capacitate deplină

de exerciţiu, şi, ca atare, pot fi adoptaţi, dacă îndeplinesc şi celelalte condiţii pentru adopţie.

De la această regulă există o excepţie: se poate adopta şi o persoană majoră, dacă în

timpul minorităţii a fost crescută de cel care vrea să o adopte.

Noţiunea „a creşte copilul” trebuie înţeleasă în sensul art.101 C.fam. „Părinţii sunt

datori să îngrijească de copil, ei sunt obligaţi să crească copilul, îngrijind de sănătatea şi

dezvoltarea lui fizică, de educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu

însuşirile lui.” Prin noţiunea de „creştere” trebuie să se înţeleagă acordarea întreţinerii în

timpul minorităţii şi existenţa unor raporturi între adoptator şi adoptat asemănătoare acelora

existente între părinte şi copil.30 Creşterea în timpul minorităţii de către cel ce vrea să adopte

trebuie să fie pe o durată de timp suficient de lungă şi cu caracter de continuitate, care să

excludă ideea unei îngrijiri ocazionale.31

S-a decis32 că persoana majoră poate fi adoptată cu condiţia să fi fost crescută pe

timpul minorităţii de către adoptatori, iar durata de timp din perioada minorităţii trebuie să fie

suficient de lungă şi cu caracter de continuitate, ca să excludă urmărirea altui scop decât cel

al adopţiei; în această situaţie se pot afla:

- copiii luaţi prin creştere, fără întocmirea formelor cerute pentru adopţie (art.88

C.fam.);

- copiii încredinţaţi unor rude sau altor persoane de către instanţa judecătorească, fie

în cazul divorţului (art.42 C.fam.), fie de către comisia pentru protecţia copilului (art.7-17

Ordonanţa de urgenţă nr.26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate);

______________________30 TS, dec.civ.nr.364 din februarie 1975, în RRD nr.9/1975, p.72. Au fost considerate

creştere., raporturile create între adoptatorul căsătorit cu mama adoptatei, care a fost crescută

de la vârsta de 11 ani în familia sa. Adopţia a intervenit după decesul soţiei adoptatorului la

Pagina 32 din 96


data adopţiei. Adoptatorul avea 71 de ani şi adoptata 51 de ani (TS,dec.civ.nr.529 din 25

martie 1976, în CD,1977, p.174 şi TS, dec.civ.nr.69 din 15 ianuarie 1971 şi dec.civ.nr.531

din 15 aprilie 1970). Noţiunea de creştere este identică cu aceea de „creştere” de la ocrotirea

părintească-E.Barach, I.Nestor, S.Zilberstein, op.cit., p.88-89.31 TSD, dec.civ.nr.117 din 19 ianuarie 1973, în CD 1974, p.264; TS,dec.civ.nr.1011

din 22 iulie 1970, în CD 1970, p.202.32 TS,dec.civ.nr.1011 din 22 iulie 1970, p.202 în sensul că perioada de timp în care

copilul major a fost crescut, în timpul minorităţii, trebuie să fie destul de lungă şi să aibă

caracter de continuitate, condiţie asupra căreia instanţa urmează să aprecieze dacă este sau nu

îndeplinită-TS,dec.civ.nr.1774 din 14 octombrie 1975, în RRD nr.4, 1976, p.53.

31

copii crescuţi de către tutore (art.123 C.fam.).

Într-o situaţie asemănătoare se găseşte copilul adoptatorului, crescut vreme

îndelungată, apoi adoptat după decesul mamei sale, de către soţul mamei, care devine astfel

adoptator.

Adopţia să fie în interesul superior al celui ce urmează a fi adoptat.

Instanţa judecătorească poate încuviinţa adopţia numai dacă este în interesul

adoptatului. În acest scop, se va verifica îndeplinirea tuturor cerinţelor legale pentru

încheierea adopţiei, inclusiv a termenelor şi procedurilor prevăzute de lege, şi se va recurge la

ancheta socială pentru a verifica pe teren scopurile reale care se urmăresc prin adopţia ce

urmează a fi încuviinţată. Raportul referitor la ancheta psiho-socială a copilului este cerut de

instanţa de judecată (art.18 alin.5 Ord. Nr.25/1997). Aceasta se prezintă de către comisia

pentru protecţia copilului care a vizat favorabil adopţia copilului şi cuprinde date privind

personalitatea, starea fizică şi mentală a copilului, antecedentele acestuia, condiţiile în care a

fost crescut şi în care a trăit, orice alte date referitoare la creşterea şi educarea copilului,

precum şi opinia copilului cu privire la adopţia propusă, ceea ce presupune o anumită vârstă

şi dacă gradul de maturitate al acestuia o permit.

Instanţa trebuie să verifice dacă adopţia se face în interesul adoptatului.

Adopţia nu are ca scop principal satisfacerea unor interese patrimoniale, ci a

intereselor personale, nepatrimoniale. Adoptatul trebuie să găsească în familia adoptatorului o

atmosferă de familie prielnică dezvoltării sale fizice şi morale.

Pagina 33 din 96


Interesul adoptatorului trebuie înţeles sub aspectul său nepatrimonial, personal, fie că

ne situăm, în momentul încheierii adopţiei, în timpul existenţei acesteia sau în momentul

desfacerii adopţiei.

Atestatul Comisiei pentru protecţia copilului-se referă la îndeplinirea condiţiilor

materiale şi morale, de către persoana sau familia ce doreşte să adopte, necesare asigurării

dezvoltării armonioase a copilului, respectiv atestatul să constate faptul că persoana sau

familia este aptă să adopte (art.6 alin.1 şi 2).

Acest atestat se eliberează (la cerera persoanei sau a familiei interesate) în termen de

90 de zile de la data depunerii cererii, pe baza rapoartelor şi propunerilor serviciului public

specializat pentru protecţia copilului sau ale unui organism privat autorizat (art.6 alin.3).

Pe baza atestatului şi a consimţământului persoanei sau a familiei care doreşte să

adopte şi al consimţământului părinţilor celui ce urmează a fi adoptat, exprimate în condiţiile

legii, Comisia pentru protecţia copilului poate încredinţa copilul în vederea adopţiei persoanei

sau familiei care a primit atestatul (art.9 alin.1).

Cererea persoanei care doreşte să adopte se transmite Comitetului Român pentru

Adopţii după eliberarea atestatului (art.11 alin.1). Avizul Comisiei pentru protecţia copilului

se eliberează după terminarea perioadei pentru care a fost

32

încredinţat copilul în vederea adopţiei, perioadă stabilită de Comitet odată cu

încredinţarea copilului (art.7 alin.1 lit.b).

Comisia pentru protecţia copilului hotărăşte asupra eliberării avizului favorabil, iar

eliberarea avizului prelungeşte de drept perioada pentru care copilul a fost încredinţat în

vederea adopţiei până la încuviinţarea sau respingerea cererii de către instanţă. (art.9 alin.6).

Eliberarea avizului favorabil este ulterioară hotărârii de eliberare, dar efectul juridic îl

produce eliberarea avizului, care practic înseamnă comunicarea celui interesat.

În cazul în care există atestatul şi consimţământul părinţilor fireşti ai copilului şi

consimţământul persoanei care doreşte să adopte copilul, Comisia pentru protecţia copilului

poate încredinţa copilul în vederea adopţiei.

Încredinţarea copilului pentru adopţie este o condiţie pentru încheierea acesteia pentru

Comisia de protecţie a copilului, care să fie folosită în unele cazuri şi în altele nu, iar în acest

sens se pot invoca mai multe argumente:

Pagina 34 din 96


Comisia pentru protecţia copilului hotărăşte asupra eliberării avizului favorabil

adopţiei la sfârşitul perioadei de încredinţare a copilului în vederea adopţiei (art.9 alin.6), iar

eliberarea avizului prelungeşte de drept perioada încredinţării copilului;

Comitetul Român pentru Adopţii este obligat să comunice tuturor comisiilor pentru

protecţia copilului datele de identitate şi toate informaţiile pertinente referitoare la copii care

au fost comunicate Comitetului Român pentru Adopţii de către fiecare comisie pentru

protecţia copilului, în legătură cu copiii a căror adopţie sunt competente să o realizeze. Datele

şi informaţiile se comunică de fiecare comisie pentru protecţia copilului privind copiii din

circumscripţia respectivă, către C.R.A., iar acesta le face cunoscute tuturor comisiilor pentru

protecţia copilului, iar acestea, pe baza datelor şi informaţiilor primite, transmit cererile

persoanelor sau familiilor atestate corespunzător şi care doresc să le fie încredinţaţi acei copii

în vederea adopţiei.

De regulă adopţia se încheie cu încredinţarea prealabilă a copilului în vederea

adopţiei, dar adopţia poate fi încheiată şi fără această procedură, în următoarele situaţii:

când persoana care doreşte să adopte a crescut pe cel pe care doreşte să-l adopte;

când un soţ adoptă copilul celuilalt soţ;

când adoptatorii sunt rude până la gradul IV cu unul din părinţii copilului.

Încuviinţarea adopţiei este de competenţa instanţei judecătoreşti (art.14 alin.1). Atunci

când s-a hotărât încredinţarea copilului în vederea adopţiei,

33

la dosar trebuie să existe o copie conform cu originalul de pe hotărârea de încredinţare

(art.14 alin.4).

În cazul încredinţării copilului în vederea adopţiei, se vor avea în vedere următoarele

(art.9):

încredinţarea copilului în vederea adopţiei se poate face persoanei sau familiei care

beneficiază de atestatul din care să rezulte condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare

asigurării dezvoltării armonioase a copilului;

încredinţarea se poate face unei persoane sau familii cu cetăţenie română ori care nu

are cetăţenia română, dar care are reşedinţa pe teritoriul statului român de cel puţin 6 luni;

încredinţarea copilului în vederea adopţiei durează minimum 3 luni;

Pagina 35 din 96


pe perioada încredinţarii copilului, persoana sau familia căreia i s-a încredinţat copilul

se află sub supravegherea serviciului specializat pentru protecţia copilului din subordinea

Comisiei pentru protecţia copilului sau a organismului privat autorizat care a propus comisiei

încredinţarea copilului, în vederea adopţiei, persoanei sau familiei respective;

la sfârşitul perioadei de încredinţare, Comisia pentru protecţia copilului hotărăşte

asupra eliberării avizului favorabil adopţiei şi apoi eliberează avizul favorabil care

prelungeşte de drept încredinţarea adopţiei până la încuviinţarea sau respingerea acesteia;

dacă în termen de 30 de zile de la data înscrisului autentic prin care consimţământul

părinţilor a fost exprimat, o rudă a copilului până la gradul al patrulea inclusiv cere ca acesta

să îi fie încredinţat în vederea adopţiei, comisia va lua în considerare, la expirarea acelui

termen, când consimţământul părinţilor devine irevocabil, cu prioritate, posibilitatea

încredinţării copilului acelei rude; în acest caz, termenul în care se elibereză atestatul de către

comisie este de 30 de zile de la data cererii, în baza rapoartelor şi a propunerilor serviciului

public specializat pentru protecţia copilului sau a unui organism privat autorizat;

în cazul în care se cere încredinţarea copilului în vederea adopţiei de către o persoană

sau familie cu cetăţenie română şi de către o persoană sau familie cu cetăţenie străină,

posibilitatea încredinţării copilului la persoana sau familia cu cetăţenie română va fi luată în

considerare cu prioritate de către comisie; opinia exprimată de către copilul cu discernământ

va fi determinată în luarea hotărârii.

34

Se pot adopta numai copiii care se află în evidenţa C.R.A., dar, ca excepţie, se pot

adopta şi în următoarele cazuri:

când un soţ adoptă copilul celuilalt soţ;

când adoptatorii sunt rude până la gradul IV inclusiv cu unul din părinţii copilului;

în cazul persoanei care a dobândit capacitatea de exerciţiu-se adoptă de către persoana

care a crescut-o.

Condiţiile speciale pentru persoanele sau familiile cu domiciliul sau reşedinţa în

interiorul altor state şi care doresc să adopte copii cu cetăţenie română ori cu reşedinţa pe

teritoriul român. (art.11 alin.2):

Pagina 36 din 96


un act eliberat de autorităţile străine, din care să rezulte că există garanţii ca minorul

să intre şi să locuiască în statul străin respectiv în cazul încuviinţării adopţiei, cât şi pentru

urmarirea evoluţiei lui după adopţie;

un act eliberat de autorităţile străine competente, din care să rezulte că persoana sau

familia care doreşte să adopte este aptă să adopte, în conformitate cu prevederile legilor

menţionate;

raportul asupra anchetei psihosociale efectuată de autorităţile competente sau de

organismele private autorizate de către acestea la domiciliul persoanei sau al familiei în

cauză, în care să se arate opinia acestora cu privire la adopţie.

35

SECŢIUNEA 2

LIPSA IMPEDIMENTELOR LA ADOPŢIE

Pentru a putea încheia adopţia este necesar să nu existe impedimente la adopţie.

Impedimentele la adopţie sunt condiţii de fond care trebuie să nu existe pentru a se putea

încheia adopţia.

Lipsa impedimentului din rudenie

Adopţia între fraţi este interzisă (art.3 alin.1)-acest impediment se justifică prin faptul

că adopţia, în asemenea împrejurări, ar crea relaţii de familie incompatibile cu raporturile de

rudenie existente între fraţi. Nu contează dacă este vorba de fraţi din căsătorie sau din afara

căsătoriei, dacă este vorba de fraţi buni sau de fraţi numai după mamă sau numai după tată.

Impedimentul este de strictă interpretare, de aceea, în celelalte cazuri de rudenie este

permisă adopţia.

Ex: Pot fi adoptaţi nepoţii de către unchii lor.

Adopţia nu este posibilă nici între părintele firesc şi copilul său, acest impediment

rezultă din art.7 al Ordonanţei de urgenţă nr.25/1997, care prevede că pentru încheierea

adopţiei se cere consimţământul celui care adoptă şi cel al părinţilor fireşti ai copilului care

Pagina 37 din 96


urmează a fi adoptat, deci adoptatorul este o altă persoană decât părintele firesc al

adoptatului.

Lipsa impedimentului rezultând din calitatea de soţ

Adopţia între soţi este oprită. Legea nu prevede expres această interdicţie însă ea se

impune deoarece calitatea de soţ este incompatibilă cu relaţiile dintre părinţi şi copii. Nu se

poate admite ca o persoană să fie în acelaşi timp soţ şi părinte sau soţ şi copil. Adopţia nu

poate interveni nici între doi foşti soţi, deoarece, fiind cu capacitate deplină de exerciţiu ar fi

însemnat ca unul să fi crescut pe celălalt în timpul minorităţii.

Adopţia a doi soţi de către aceeaşi persoană sau familie este interzisă (art.3 alin.2)- s-

ar crea o situaţie incompatibilă prin adopţie – aceea existentă între soţi; prin adopţie cei doi

soţi ar deveni fraţi şi ar fi totodată soţi între ei.

Calitatea de soţ este incompatibilă cu aceea de frate.

36

Lipsa impedimentului rezultând dintr-o adopţie interioară

Potrivit art.4 alin.1 din Ordonanţa de urgenţă nr.25/1997 este interzisă adoptarea unui

copil de către mai multe persoane, cu excepţia cazului în care ea se face de către soţ şi soţie,

simultan şi succesiv. Ca efect al adopţiei, drepturile şi îndatoririle părinteşti trec asupra

adoptatorului. Între adoptat şi adoptator se creează relaţii asemănătoare cu cele dintre părinţi

şi copii. Se întocmeşte un nou act de naştere adoptatului, în care adoptatorii vor fi trecuţi ca

fiind părinţii săi fireşti (art.21 alin.2).

Dacă s-ar permite adopţia unui copil de către mai multe persoane, ar însemna să se

creeze situaţii în care relaţiile dintre adoptator şi adoptat să nu fie asemănătoare cu cele dintre

părinţi şi copii. Ar însemna ca mai multe persoane să exercite drepturile şi îndatoririle

părinteşti asupra aceluiaşi copil, ceea ce ar fi în detrimentul lui.

Legea permite ca adopţia să se facă de către soţ şi soţie, fie deodată, fie succesiv (art.4

alin.1).

Pagina 38 din 96


Mai multe persoane nu pot adopta acelaşi copil, cu excepţia menţionată mai sus, fie

deodată, fie succesiv, dacă adopţia precedentă nu a fost desfăcută.

Adopţiile succesive ale aceluiaşi copil sunt permise, dacă adopţia are loc după ce

precedenta a fost desfăcută. La noua adopţie consimt părinţii fireşti ai copilului, care au

redobândit exerciţiul drepturilor şi îndatoririlor părinteşti la desfacerea adopţiei precedente,

dacă instanţa nu a decis altă măsură de protecţie a copilului (art.22 alin.4).

Impedimentul rezultând din adopţie există şi în cazul în care adoptatorul a decedat,

pentru că prin decesul acestuia, adopţia nu s-a desfăcut.

O nouă adopţie ar putea avea loc numai după desfacerea adopţiei în cazul căreia

adoptatorul a decedat.33

5. Lipsa confirmării cererii de adopţie a Comitetului Român pentru Adopţii (C.R.A)

Familia sau persoana care doreşte să adopte un copil trebuie să aibă însoţită la cerere

confirmarea C.R.A. (art.14 alin.5). Confirmarea este cerută şi în cazul în care cel care doreşte

să adopte are cetăţenia română, şi în cazul în care are cetăţenia altui stat.

________________________33 TS, dec.civ. nr.1095 din 6 iulie 1995, în CD 1963, p.164; I.Filipescu. op.cit.,p.434;

I.Mihuţă-Probleme de drept din practica Tribunalului Suprem, secţ.Civ., în RRD nr.2, 1972,

p.125.

37

SECŢIUNEA 3

CONDIŢIILE DE FORMĂ

Aceste condiţii sunt prevăzute de lege în scopul de a asigura îndeplinirea condiţiilor

de fond şi lipsa impedimentelor la adopţie.

Condiţiile de formă se referă la:

declaraţia de adopţie;

procedura de adopţie.

Pagina 39 din 96


Actul juridic principal care formează fundamentul adopţiei este

consimţământul celui care doreşte să adopte, acest consimţământ se dă în forma unei

declaraţii autentificată de consimţământul la adopţie (art.12 alin.5 lit.d).

Consimţământul se exprimă în vederea adopţiei şi trebuie să mai cuprindă declaraţia

că s-a luat la cunoştinţă de starea de sănătate a copilului, potrivit certificatului medical al

acestuia, eliberat de policlinica de la domiciliul copilului.

Prin declaraţie autentificată se înţelege că autentificarea se face la notariatul public.

Consimţământul la adopţie se poate exprima numai în formă autentică, prin notariatul public.

Declaraţia de adopţie dată în faţa instanţei de judecată competentă să încuviinţeze adopţia nu

ar fi în spiritul Ordonanţei de urgenţă nr.25/1997. Consimţământul în vederea adopţiei se

manifestă prin declaraţie autentică dată separat de către fiecare persoană chemată să consimtă

la adopţie.

Consimţământul în vederea adopţiei se poate exprima personal sau prin mandatar.

Atunci când consimţământul se exprimă prin mandatar, procura trebuie să fie autentică şi

specială.

Consimţământul părinţilor fireşti ai celui ce urmează a fi adoptat se exprimă în formă

autentică (art.7 alin.1 lit.a); acest consimţământ se poate exprima numai după trecerea unui

termen de 45 de zile de la naşterea copilului şi este revocabil în termen de 30 de zile de la

data înscrisului autentic prin care acesta a fost exprimat, după care devine irevocabil.

Ex: prin sentinţa civilă nr.198 din 22 decembrie 1993. Trib. Suceava a încuviinţat

adopţia minorului M.F., internat în Leagănul de copii Suceava.

Părinţii minorului erau despărţiţi, mama fiind în executarea unei pedepse private de

libertate. Declaraţiile de consimţământ au fost date iniţial la 28 aprilie 1993. În actul privind

ancheta socială efectuată la domiciliul părinţilor fireşti (depus la dosar) s-a pecizat însă că

tatăl minorului nu mai este de acord cu adopţia acestuia. Într-o asemenea situaţie instanţa nu

putea încuviinţa adopţia (cum greşit s-a procedat în speţă) fără a stabili cert dacă părintele

este de acord, sens în care era datoare să solicite acestuia o nouă declaraţie autentificată de

consimţământ.

Copilul care urmeză a fi adoptat, dacă a împlinit vârsta de 10 ani trebuie să consimtă

la adopţie, acest consimţământ se cere de instanţa de judecată care

38

Pagina 40 din 96


încredinţează adopţia. Când persoana care urmează a fi adoptată are capacitate deplină

de exerciţiu, consimţămâtul său se poate exprima în formă autentificată de notariatul public.

La declaraţia de adopţie se anexează actele din care să rezulte că sunt îndeplinite

cerinţele legale pentru încuviinţarea acesteia. Actuala reglementare nu enumeră aceste acte,

dar ele rezultă din menţionarea cerinţelor legale pentru adopţie.

Ex: tribunalul Călăraşi în dosarul nr.612/1994 a încuviinţat adopţia unui minor fără a

observa că nu există declaraţiile autentice de consimţământ. La termenul de 20 mai 1994

instanţa a consemnat în încheierea de şedinţă că s-au prezentat părinţii fireşti „care au

declarat că sunt de acord cu adopţia” fără însă a fi legitimaţi de instanţă pentru a stabili dacă

respectivele persoane erau într-adevăr părinţii fireşti. În speţă nu se putea constata că părinţii

fireşti şi-au exprimat consimţământul „chiar în faţa instanţei” atâta timp cât nu s-au stabilit

cert că persoanele respective aveau această calitate.

Actele pentru adopţie sunt următoarele:

certificat de naştere al copilului în copie legalizată;

certificatul medical privind starea de sănătate a copilului eliberat de policlinica de la

domiciliul acestuia;

avizul favorabil al comisiei pentru protecţia copilului privind încuviinţarea adopţiei;

certificatele de naştere şi după caz de căsătorie sau deces ale părinţilor fireşti ai

minorului, în copie legalizată;

declaraţia autentificată de consimţământ la adopţie, dată de părinţii fireşti ai copilului;

dovada încredinţării copilului în vederea adopţiei;

în cazul cererii persoanelor sau familiilor care au domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul

altui stat sunt necesare anumite acte: actul eliberat de autorităţile străine anume pevăzute de

art.11 alin.2 din ordonanţa de urgenţă nr.25/1997 din care să rezulte că există garanţii pentru

ca minorul să intre şi să locuiasca în statul respectiv în cazul încuviinţării adopţiei, cât şi

pentru urmărirea evoluţiei lui după adopţie; un act eliberat de autorităţile străine din care să

rezulte că persoana sau familia în cauză este aptă să adopte, în conformitate cu prevederile

legii lor naţionale; raportul asupra anchetei psihosociale, efectuată de autorităţile străine

competente sau de organisme private autorizate de către acestea la domiciliul persoanei sau

familiei în cauză, în care să se arate opinia acestora cu privire la adopţie; certificatele de

naştere şi de căsătorie ale persoanei sau ale familiei în cauză, în copie legalizată;

39

Pagina 41 din 96


certificatele privind starea de sănătate şi antecedentele penale ale persoanei sau ale

familiei respective; şi în plus toate actele care trebuie însoţite de traducerea autentificată în

limba română.

declaraţia autentificată privind consimţământul, dată de persoana sau familia care

doreşte să adopte, în care să se arate că s-a luat la cunoştinţă de starea de sănătate a copilului;

dacă este cazul, declaraţia de adopţie privind consimţământul soţului celui care

doreşte să adopte;

certificatele de naştere şi de căsătorie, în copie legalizată, ale persoanei sau familiei

care doreşte să adopte;

certificatele de sănătate ale persoanei sau familiei care doreşte să adopte;

atestatul care să constate aptitudinea de a adopta, existând garanţiile materiale şi

morale necesare asigurării dezvoltării armonioase a copilului;

actul din care să rezulte gradul de rudenie între cel care doreşte să adopte şi copilul ce

urmează a fi adoptat;

certificatul de deces sau hotărârea judecătorească din care să rezulte că unul din

părinţii celui ce urmează a fi adoptat a decedat;

hotărârea judecătorească din care să rezulte că unul din părinţii celui ce urmează a fi

adoptat se găseşte într-una din situaţiile în care consimţământul său nu este necesar pentru

adopţie;

hotărârea judecătorească din care să rezulte acelaşi lucru pentru soţul celui ce adopta;

alte acte normative din care să rezulte îndeplinirea unei anumite cerinţe legale pentru

respectare acestora.

40

SECŢIUNEA 4

PARTICULARITĂŢILE PRIVIND ADOPŢIA INTERNAŢIONALĂ POTRIVIT

TRATATELOR DE ASISTENŢĂ JURIDICĂ LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE

Pagina 42 din 96


Tratatele de asistenţă juridică încheiate de România după adoptarea Legii nr.105/1992

cuprind norme conflictuale prevăzute de această lege. Este cazul tratatelor privind asistenţa

juridică încheiate de România cu Cehia, Polonia şi Republica Moldova.

Potrivit art.32 din Tratatul dintre România şi Republica Cehă privind asistenţa juridică

în materie civilă, ratificată prin Legea nr.44/1995, condiţiile de fond cerute pentru încheierea

adopţiei, sunt cele stabilite de legea naţională a adoptatorului şi a celui care urmeză a fi

adoptat.

Aceştia trebuie să îndeplinească şi condiţiile obligatorii pentru ambii, stabilite de cele

două legi. Forma adopţiei este guvernată de legea părţii contractante pe teritoriul căreia se

încheie. Se remarcă identitatea de reglmentare dintre normele conflictuale prevăzute în art.30

alin.(1) şi art.32 din Legea 105/1992 cu cele cuprinse în acest tratat.

Aceleşi dispoziţii le găsim şi în art.31 din Tratatul dintre România şi Republica

Moldova privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, ratificat prin Legea

nr.177/1997.

Art.35 din Tratatul dintre România şi Republica Polonia, ratificat prin O.U.G.

nr.65/1999, pentru adopţie se aplică legea părţii contractante al cărei cetăţean este adoptatorul

la data formulării cererii.

Legea aplicabilă adopţiei, este în principal, legea adoptatorului, care este după caz,

legea cetăţeniei şi a domiciliului. Totuşi, nu ignoră nici legea naţională a celui adoptat. În

cazul în care soţii au cetăţenii diferite nu se aplică legea domiciliului, sau după caz, legea

reşedinţei comune, ci se cumulează cele două legi naţionale.(„lex patriae”).

Tratatele încheiate între R.S.R. şi R.P. Albania, între R.S.R. şi Bulgaria, între R.S.R.

şi Republica Cehoslovacă, între R.S.R. şi Republica Mongolă, între R.S.R. şi U.R.S.S.

(Federaţia Rusă) consacră un mecanism de soluţionare a conflictelor de legi diferit de cel

adoptat prin Legea nr.105/1992, dar aplică cu precădere, prin derogare de la dreptul comun.

Potrivit art.11 alin.(2) din Constituţie, România se obligă să îndeplinească întocmai şi cu

bună credinţă obligaţiile ce-i revin prin tratatele la care este parte.

41

CAPITOLUL V

CATEGORIILE DE COPII ADOPTABILI

Pagina 43 din 96


SECŢIUNEA 1

COPILUL ESTE LIPSIT DE MEDIUL SĂU FAMILIAL, ÎN MOD TEMPORAR

SAU DEFINITIV

În cazul copilului lipsit de mediul său familial, pot fi luate următoarele măsuri:

tutela, în condiţiile art.113 şi urm. din Codul Familiei;

dacă nu a fost instituită tutela, precum şi în celelalte cazuri menţionate de art.8 din

O.U.G. nr.26/1997, încredinţarea copilului unei persoane sau familii;

încredinţarea copilului serviciului public specializat sau a unui organism privat

autorizat până la încredinţarea unei persoane sau familii ori până la încredinţarea în vederea

adopţiei.

Este deci, adoptabil în primul rând copilul lipsit de ocrotire părintească, aflat în

situaţiile prevăzute de art.8 O.U.G. nr.26/1997.

În ceea ce priveşte copilul aflat sub tutelă sau copilul încredinţat unei persoane sau

familii, legea nici nu interzice, nici nu prevede expres dacă şi în ce condiţii poate fi adoptat.

Dacă copilul a fost încredinţat unei pesoane sau familii şi nu există motive care să justifice

revocarea sau înlocuirea măsurii printr-o hotarâre definitivă34 a Comisiei pentru protecţia

copilului, acesta nu ar putea fi încredinţat în vederea adopţiei unei alte persoane sau familii şi

cu atât mai puţin

s-ar justifica o adopţie internaţională.

a)Copilul, în propriul său interes, nu poate fi lăsat în mediul său familial

1.Într-o asemenea situaţie se găsesc copiii faţă de care se poate lua măsura

plasamentului, sau, după caz, măsura plasamentului în regim de urgenţă, potrivit art.12-15

din O.U.G. nr.26/1997. Se poate hotărî plasamentul copilului la o familie sau persoană, dacă

securitatea, dezvoltarea sau integritatea morală a copilului este periclitată în familie sau dacă

părinţii sau unul dintre aceştia pun în pericol securitatea, dezvoltarea sau integritatea morală a

copilului, prin exercitarea abuzivă a drepturilor părinteşti sau prin neglijenţă gravă în

îndeplinirea obligaţiilor de părinte.

Plasamentul copilului în regim de urgenţă se poate face şi în cazul în care copilul este

găsit lipsit de supraveghere sau părăsit de părinţi. O dată cu hotărârea

_______________________

Pagina 44 din 96


34 Hotărârea comisiei poate fi atacată de judecătoria teritorială competentă, potrivit

normelor de drept comun (art.34 din O.U.G. nr.26/1997).

42

de încredinţare, comisia va sesiza instanţa judecătorească competentă pentru

decăderea părinţilor, sau după caz, a unuia dintre aceştia , din drepturile părinteşti.

În al doilea rând, sunt într-o asemenea situaţie copiii încredinţaţi de instanţa

judecătorească, potrivit Codului familiei, unei rude sau altor persoane, cu consimţământul

acestora, sau a unor instiuţii de ocrotire.

Destul de rar întâlnit în jurisprudenţă35, este cazul când, la desfacerea căsătoriei sau în

alte situaţii asemănătoare în care legea trimite la dispoziţiile aplicabile divorţului36, pentru

motive temeinice, instanţa dispune o asemenea măsură, stabilind care dintre părinţi va

exercita dreptul de a administra bunurile copilului şi de a-l reprezenta sau de a-i încuviinţa

actele. Părinţii păstrează dreptul de a avea legături personale cu copilul, de a veghea la

creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesioală.

b)Copilul a cărui ocrotire se realizează în familie, prin părinţi

Se pune problema de a stabili dacă, în afara cazurilor de excepţie prevăzute de art.13

din O.U.G nr.25/1997, când un soţ adoptă copilul celuilalt soţ ori copilul este adoptat de o

rudă până la gradul al patrulea cu unul din părinţii copilului este adoptabil copilul din familie,

în condiţiile în care acesta beneficiază de ocrotirea ambilor părinţi, sau, după caz, a unuia

dintre aceştia.37

Deoarece O.U.G nr.25/1997 nu prevede nici o interdicţie în acest sens, rezultă că, în

măsura în care părinţii, sau, după caz, părintele, îşi exprimă consimţământul, este posibilă fie

o adopţie naţională, fie chiar o adopţie internaţională.38

Nu este permisă adopţia internaţională a copiilor din familie, care se bucură de

ocrotire părintească în familie, chiar dacă părinţii îşi exprimă consimţământul.

Practic, s-ar putea considera că adopţia nu este în interesul copilului, din moment ce

acesta nu este în dificultate.

Astfel, într-o speţă, în mod judicios, a fost respinsă cererea de încuviinţare a adopţiei

de către bunicii paterni ai minorei, deşi Comisia pentru protecţia copilului a avizat favorabil

adopţia. Instanţa a stabilit că, atâta timp cât părinţii minorei trăiesc împreună cu reclamanţii şi

mai au doi copii, minora beneficiază de ocrotire părintească, adopţia nu este în interesul

acesteia, bunicii doresc să adopte minora pentru a avea în nepoată un sprijin la bătrâneţe.39

Pagina 45 din 96


______________________ 35 De regulă, copilul este încredinţat la divorţ unuia dintre părinţi, potrivit art.42 alin.

(1) din Codul familiei.36 De exemplu, în cazul desfiinţării căsătoriei (art.24alin.(2) sau al încredinţării

copilului din afara căsătoriei ca urmare a stabilirii filiaţiei faţă de ambii părinţi (art.65).37 Ocrotirea copilului se realizează de un singur părinte, dacă celălalt este mort,

decăzut din drepturile părinteşti, pus sub interdicţie sau, din orice împrejurare, se află în

neputinţă de a-şi manifesta voinţa.38 Anterior, Legea nr.11/1990, republicată, prevedea expres că este interzisă adopţia

internaţională a copiilor din familie, text care nu a mai fost preluat de O.U.G. nr.25/1997.39 Tribunalul Bacău, sentinţa civilă nr.50/D din martie 1999 (nepublicată).

43

Dimpotrivă, a fost încuviinţată adopţia copilului de către bunici, deoarece încă de la

naştere copilul a fost lăsat de către mamă în grija acestora, tatăl fiind necunoscut.40

______________________40 Tribunalul Bacău, sentinţa civilă nr.24, din 12 ianuarie 1999 (nepublicată).

44

SECŢIUNEA 2

COPII AFLAŢI ÎN EVIDENŢA COMITETULUI ROMÂN PENTRU ADOPŢII,

POTRIVIT H.G. NR.502/1997

Cu anumite excepţii, adopţia copiilor care nu se află în evidenţa Comitetului Român

pentru Adopţii este interzisă, conform art.13 din O.U.G. nr.25/1997. Potrivit art.5 din H.G.

nr.502/1997, Comitetul Român pentru Adopţii, constituie evidenţa centralizată a copiilor care

pot fi protejaţi prin adopţie, respectiv a copiilor aflaţi în următorele situaţii:

Părinţii au consimţit în mod irevocabil la adopţia copilului

Pagina 46 din 96


În acest caz, copilul este luat în evidenţa Comitetului, pentru a fi adoptat.

Consimţământul părintelui este o condiţie de validitate a adopţiei;

Copilul este lipsit de ocrotirea ambilor părinţi

Potrivit art.109 C. familiei, decăderea din drepturile părinteşti se poate pronunţa de

către instanţa judecătorească competentă, dacă sănătatea sau dezvoltarea fizică a copilului

este primejduită prin exercitarea drepturilor părinteşti, prin purtarea abuzivă sau neglijenţă

gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte, ori dacă educarea, învăţătura ori pregătirea

profesională a copilului nu se face în spirit de devotament faţă de ţară. Aceasta se poate face

şi dacă copilul este lipsit de supraveghere sau părăsit de părinţi.

Moartea părinţilor

În cazul morţii fizic constatate, cât şi în cazul morţii declarată judecătoreşte41, copilul

este lipsit de ocrotirea părinţilor şi se va lua o măsură de protecţie prevăzută de lege, inclusiv

adopţia;

Punerea sub interdicţie

Cel care nu are discernământ pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei

ori debilităţii mintale, va fi pus sub interdicţie, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, potrivit

art.142 din C. familiei. Persoana pusă sub interdicţie nu mai are capaciatea de exerciţiu

(art.11 din Decretul nr.31/1954). El îşi pierde şi capacitatea de a-şi exercita drepturile

părinteşti. Părintele pus sub interdicţie nu este scutit de obligaţia de a întreţine copilul minor,

în măsura în care mijloacele sale depăşesc nevoile normale ale îngrijirii şi vindecării.42

d) Copilul născut din părinţi necunoscuţi

Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă reglementează două

situaţii în care copilul este înregistrat ca fiind născut din părinţi necunoscuţi.

_________________________41 Data morţii nu este cea a pronunţării hotărârii judecătoreşti nici cea a rămânerii

irevoabile, ci este data morţii stabilită ca atare prin hotărârea judecătorească (art.18 din

Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice).42 I.P.Filipescu, op. cit., p.509.

45

Este vorba în primul rând, de copilul găsit. Întocmirea actului de naştere se va face în

termen de 30 de zile de la găsirea copilului, la autoritatea administraţiei publice locale în a

cărei rază teritorială a fost găsit, pe baza procesului verbal întocmit de poliţie, de medic şi de

Pagina 47 din 96


reprezentantul autorităţii administraţiei publice locale. Persoana care a găsit copilul este

obligată să anunţe în termen de 24 de ore poliţia şi să prezinte copilul împreună cu toate

obiectele şi înscrisurile aflate asupra lui.

În al doilea rând, este vorba despre copilul abandonat de mamă în spital.

În acest caz, conducătorul unităţii sanitare are obligaţia să sesizeze poliţia în termen

de 24 de ore de la constatarea acestui fapt. Dacă în termen de 30 de zile nu a fost stabilită

identitatea mamei, întocmirea actului de naştere se va face pe baza certificatului medical

constatator al naşterii şi a procesului verbal încheiat de poliţie, de conducătorul unităţii

sanitare şi de reprezentantul autorităţii administraţiei publice locale, căreia îi revine şi sarcina

de înregistrare a naşterii.

Dacă nu se cunosc numele şi prenumele copilului, acestea se stabilesc de către

primarul localităţii unde se înregistreză naşterea.

Imposibilitatea părinţilor de a-şi manifesta voinţa

Această situaţie trebuie apreciată ca o împrejurare de excepţie, când ocrotirea

copilului nu se poate realiza prin părinţi. De ex. Părinţii sunt dispăruţi în fapt. S-ar putea

considera că este îndeplinită această condiţie şi în perioada cuprinsă între data sesizării

instanţei pentru punerea sub interdicţie a părinţilor şi data rămânerii definitive a hotărârii de

punere sub interdicţie, când persoanei în cauză i s-a instituit curatele provizorie, potrivit

art.146 C. fam.42

Copilul este declarat abandonat prin hotărâre judecătorească

Legea nr.47/1993 reglementeză condiţiile, procedura şi efectele declarării

abandonului de copii. Poate fi declarat abandonat copilul aflat sub îngrijirea unei instituţii de

ocrotire socială sau medicală de stat, a unei instituţii private de ocrotire legal constituite sau

încredinţat în condiţiile legii, unei persoane fizice, dacă părinţii s-au dezinteresat de el, în

mod vădit, o perioadă mai mare de 6 luni.

Dezinteresul faţă de copil poate fi declarat cu orice mijloc de probă.

Declararea abandonului de copii este o sancţiune de drept civil. În ceea ce priveşte

procedura declarării abandonului, competenţa aparţine tribunalului în a cărei circumscripţie

se află sediul instituţiei de ocrotire ori domiciliul persoanei fizice căreia i-a fost încredinţat

copilul, chiar dacă ulterior a fost transferat într-o altă unitate. Soluţia este discutabilă, dat

fiind că art.2 din Legea 47/1993 conferă calitate procesuală activă „instituţiei unde se află

copilul părăsit”, deci nu neapărat instituţiei căreia i-a fost încredinţat.43

Pagina 48 din 96


_______________________ 43 Trib. Bucureşti, secţia a III a civilă, sentinţa nr.22/17.01.1996 în „Culegere de

practică judiciară a Tribunalului Bucureşti”, 1993-1997.

46

Se va anexa la cerere ancheta socială efectuată de autoritatea tutelară competentă.

Este obligatorie citarea părţilor, a autorităţii tutelare şi a rudelor copilului, până la gradul IV

inclusiv. Copilul care a împlinit vărsta de 10 ani, va fi ascultat de instanţă.

Copilul declarat abandonat prin hotărâre judecătorească poate fi adoptat, în condiţiile

legii, fiind luat în evidenţa Comitetului Român pentru Adopţii. Potrivit art.6 alin.(2) din

Legea nr.47/1993, instanţa nu va mai putea reda părinţilor exerciţiul drepturilor părinteşti în

cazul în care copilul a fost adoptat.44

Unul dintre părinţii copilului este decăzut din drepturile părinteşti, decedat,

necunoscut, pus sub interdicţie, declarat mort prin hotărâre judecătorească sau dispărut, iar

celălalt a consimţit, în mod irevocabil, la adopţia copilului

Dacă unul dintre părinţi este mort, decăzut din drepturile părinteşti, pus sub interdicţie

sau din orice împrejurare se află în neputinţa de a-şi manifesta voinţa, celălalt părinte exercită

singur drepturile părinteşti (potrivit art.98 alin.(2) din Codul Familiei). Numai dacă acesta

consimte irevocabil adopţia copilului, atunci copilul va fi luat în Evidenţa Comitetului

Român pentru Adopţii.

_______________________44 Prin decizia nr.38/1995, Curtea Constituţională a respins excepţia de

neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.1 şi 6 din Legea nr.47/1993.

47

CAPITOLUL VI

CADRUL INSTITUŢIONAL AL PROTECŢIEI COPILULUI PRIN ADOPŢIE

SECŢIUNEA 1

Pagina 49 din 96


AUTORITĂŢI PUBLICE LA NIVEL LOCAL CU ATRIBUŢII ÎN DOMENIUL

ADOPŢIEI

Comisia pentru protecţia copilului

Comisia este un organ de specialitate al consiliului judeţean, respectiv al consiliului

local al sectorului municipiului Bucureşti şi îndeplineşte atribuţiile referitoare la stabilirea

măsurilor de protecţie a copilului aflat în dificultate şi la relaţiile cu serviciul public

specializat. De asemenea, comisia coordonează activitatea autorităţilor administraţiei publice

locale din unităţile administrativ-teritoriale de pe teritoriul judeţului, în domeniul autorităţii

tutelare şi al protecţiei drepturilor copilului. Atribuţiile speciale ale comisiei în domeniul

adopţiei rezultă din O.U.G. nr.25/1997.

Comisia se înfiinţează prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a consiliului local

al sectorului municipiului Bucureşti şi este alcătuită din 11 membrii, având următoarea

componenţă:

preşedinte-secretarul consiliului judeţean, respectiv secretarul primăriei sectorului

municipiului Bucureşti;

vicepreşedinţi:directorul Direcţiei generale de muncă şi protecţie socială judeţeană,

respectiv a sectorului municipiului Bucureşti, şi directorul serviciului public specializat;

membrii: câte un reprezentant al serviciilor publice descentralizate ale Ministerului

Sănătăţii, Ministerului Educaţiei Naţionale, Ministerului de Interne, Secretariatului de Stat

pentru persoane cu handicap, desemnaţi de conducerea acestora, şi patru reprezentanţi ai

organismelor private autorizate, care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei copilului, sau

specialişti independenţi în acest domeniu, propuşi de către secretarul consiliului judeţen sau

al primăriei municipiului Bucureşti.

Comisia se întruneşte lunar, în şedinţe ordinare, şi, ori de câte ori este nevoie, în

şedinţe extraordinare.

În cadrul procedurii administrative, comisia are următoarele atribuţii principale:

- eliberează atestatul prin care constată că persoana sau familia care doreşte să adopte

prezintă condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare dezvoltării armonioase a copilului,

adică este aptă să adopte (art.6 şi art.9);

48

propune persoana sau familia care poate să adopte copilul (art.7);

Pagina 50 din 96


încredinţează copilul în vederea adopţiei şi urmăreşte evoluţia copilului în perioada

încredinţării, pe baza rapoartelor întocmite de serviciul public specializat sau de către

organismul privat autorizat (art.9);

acordă avizul favorabil pentru încuviinţarea adopţiei (art.7 alin.(1) lit.b şi art.9 alin.

(6));

în cadrul procedurii în faţa instanţei, prezintă în instanţă raportul referitor la ancheta

psihosocială a copilului.

După încuviinţarea adopţiei comisia:

urmăreşte evoluţia copilului o perioadă de cel puţin 2 ani, pe baza rapoartelor

serviciului public specializat;

primeşte notificarea despre informarea copilului de către părinţii adoptivi, că este

adoptat;

poate cere desfacerea adopţiei, dacă aceasta este în interesul copilului (art.22 alin.(2)).

Serviciul public specializat pentru protecţia copilului

Potrivit art.6 din O.U.G. nr.26/1997, serviciul public specializat pentru protecţia

copilului se înfiinţează prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a consiliului local al

sectorului municipiului Bucureşti, şi funcţionează ca instituţie publică de interes judeţean,

respectiv local, cu personalitate juridică.

Activitatea serviciului public specializat este coordonată de secretarul consiliului

judeţean, respectiv de secretarul primăriei sectorului municipiului Bucureşti.

Atribuţiile generale ale serviciului public specializat, în ceea ce priveşte protecţia

copilului aflat în dificultate sunt prevăzute de art.17 din O.U.G. nr.26/1996 şi H.G.

nr.117/1999.

Atribuţiile în materie adopţiei ale serviciului public specializat, în cadrul procedurii

administrative a adopţiei:

identifică copii care pot fi protejaţi prin adopţie, în condiţiile legii, de pe teritoriul

judeţului sau, după caz, al sectorului municipiului Bucureşti, în care funcţionează, şi prezintă

preşedintelui Comisiei pentru protecţia copilului sau unuia dintre vicepreşedinţi, în termen de

5 zile de la data identificării, datele de identitate şi alte informaţii referitoare la situaţia

acestora, pentru a fi comunicate Comitetului Român pentru Adopţii (art.27 pct.23 din H.G.

nr.117/1999);

întocmeşte rapoarte şi propune comisiei eliberarea atestatului familiei sau persoanei

care doreşte să adopte (art.6 alin.(3));

Pagina 51 din 96


sprijină familiile sau persoanele atestate ca apte să adopte copii şi face propuneri

comisiei componente în acest sens, întocmeşte rapoarte

49

bilunare referitoare la evoluţia copilului în perioada încredinţării acestuia în vederea

adopţiei;

transmite Comitetului Român pentru Adopţii cererile persoanelor sau familiilor care

doresc să adopte şi au obţinut atestatul, în termen de 5 zile de la eliberarea acestuia (art.11

alin.(1) din O.U.G nr.25/1997);

identifică persoana sau familia potrivită pentru un copil, pe baza repartiţiei făcute de

Comitetul Român pentru Adopţii şi prezintă propunerea pentru încuviinţarea adopţiei;

asigură transmiterea cererii persoanei sau familiei care doreşte să adopte un copil aflat

în evidenţa Comitetului, instanţei judecătoreşti (art.14 alin.(2) din O.U.G. nr.25/1997).

în cadrul procedurii în faţa instanţei judecătoreşti, serviciul public întocmeşte raportul

referitor la ancheta psihosocială a copilului, care se prezintă în instanţă de către Comisia

pentru protecţia copilului.

După încheierea adopţiei, serviciile publice specializate sunt obligate să prezinte

comisiei rapoarte periodice, care să permită Comitetului Român pentru Adopţii să urmărească

evoluţia copilului pe o perioadă de cel puţin 2 ani; acordă părinţilor sprijinul pentru

îndeplinirea obligaţiei de a informa copilul că este adoptat (art.23 alin.(2) din O.U.G.

nr.25/1997).

50

SECŢIUNEA 2

AUTORITAŢI PUBLICE LA NIVEL CENTRAL CU ATRIBUŢII ÎN DOMENIUL

ADOPŢIEI

Prin Legea nr.11/1990 a fost înfiinţat Comitetul Român pentru Adopţii, ca autoritate

centrală care asigură colaborarea în domeniul adopţiei internaţionale.

Pagina 52 din 96


Cu timpul, rolul Comitetului s-a extins şi întărit, fiind desemnat ca autoritate centrală

în materia adopţiei internaţionale prin legea de ratificare a Convenţiei de la Haga. Prin

O.U.G. nr.25/1997, atribuţiile Comitetului au fost extinse şi în domeniul adopţiei naţionale.

Alături de Comitet, Agenţia pentru Protecţia Drepturilor Copilului asigură cadrul general

necesar protecţiei copilului în dificultate, îndeplinind anumite atribuţii şi în domeniul

adopţiei.

Comitetul Român pentru adopţii

Comitetul Român pentru Adopţii este organ de specialitate în subordinea Guvernului,

înfiinţat în scopul supravegherii şi sprijinirii acţiunilor de protecţie a copilului prin adopţie şi

al realizării cooperării internaţionale în acest domeniu.

Comitetul Român pentru Adopţii este autoritatea centrală română însărcinată să aduca

la îndeplinire obligaţiile prevăzute în Convenţia de la Haga.

Comitetul Român pentru Adopţii colaboreză cu autorităţile publice române şi străine,

cu serviciile publice specializate pentru protecţia copilului, cu organisme private române şi

străine autorizate şi cu organizaţii internaţionale în probleme de interes reciproc în domeniul

adopţiei (art.10 din O.U.G.nr.25/1997).

Modul de organizare şi funcţionare a Comitetului sunt stabilite prin H.G.nr.502/1997.

Comitetul este compus din preşedinte şi un număr de 14 membrii, astfel:

opt reprezentanţi ai unor ministere şi ai altor organe de specialitate ale administraţiei

publice centrale, respectiv câte un reprezentant al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale,

Ministerului Sănătăţii, Ministerului Educaţiei Naţionale, Ministerului Justiţiei, Ministerului

de Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Secretarului de stat pentru persoane cu handicap

şi Ministerului Funcţiei Publice;

şase reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale.

Potrivit art.7 alin.(1) din O.U.G.nr.192/1999 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale

pentru protecţia Drepturilor copilului şi reorganizarea activităţilor de protecţie a copilului,

preşedenţia comitetului este asigurată de un secretar de stat desemnat prin decizie a primului

ministru. Preşedintele agenţiei este membru al comitetului şi nu poate fi preşedinte al

acesteia.

Comitetul adoptă hotărâri şi decizii. Hotărârile se adoptă pentru

51

Pagina 53 din 96


soluţionarea problemelor care privesc încheierea acordurilor de colaborare cu

autorităţile publice din alte state, autorizarea organismelor private şi pentru orice

probleme de interes general. Deciziile se adoptă pentru soluţionarea problemelor cu caracter

individual. Hotărârile se adopta cu votul majorităţii membrilor comitetului, iar deciziile cu

votul membrilor prezenţi. Preşedintele are drept de vot ca şi membrii comitetului (art.9 din

H.G.nr.509/1997).

Comitetul se întruneşte în şedinţe ordinare, de două ori pe lună şi în şedinţe

extraordinare, când este necesar.

Atribuţiile comitetului (art.4 din H.G. 502/1997):

asigură cadrul necesar protecţiei copilului prin adopţie şi în acest sens autorizează

organismele private române şi străine să desfăşoare activităţi în domeniul protecţiei

drepturilor copilului prin adopţie, îndrumă şi controlează activitatea acestor organisme,

încheie acorduri de colaborare cu autorităţi publice din alte state care au atribuţii în domeniul

protecţiei copilului prin adopţie, fie direct, fie prin intermediul Ministerului Afacerilor

Externe, prin schimb de note sau scrisori diplomatice.

asigura un control deontologic în timpul derulării procedurilor legate de încuviinţarea

adopţiei şi ia măsuri împotriva încuviinţării unor adopţii supuse eşecului, a obţinerii oricăror

foloase materiale necuvenite şi a oricăror tendinţe de trafic de copii.

în cadrul procedurii administrative a adopţiei Comitetul constituie evidenţa

centralizată a copiilor care pot fi protejaţi prin adopţie, ţine evidenţa familiilor sau ale

persoanelor care şi-au manifestat dorinţa de a adopta copii şi care sunt apte să adopte,

îndrumă şi sprijină aceste persoane sau familii în vederea efectuării procedurii necesare

adopţiei; efectuează procedurile legale în vederea identificării unei persoane sau a unei

familii corespunzătoare pentru adopţia fiecărui copil aflat în evidenţa sa, eliberează

confirmarea care atestă respectarea termenelor şi îndeplinirea procedurilor legale, transmite

instanţelor judecătoreşti competente cererile familiilor şi persoanelor care doresc să adopte

copii aflaţi în evidenţa sa.

în cadrul procedurii judiciare a adopţiei, Comitetul participă în cauzele care au ca

obiect soluţionarea cererilor privind încuviinţarea adopţiei, aflate pe rolul instanţelor

judecătoreşti.

după încuviinţarea adopţiei, Comitetul eliberează certificate care atestă că adopţia

internaţională a fost încuviinţată conform normelor impuse de Convenţia de la Haga; depune

Pagina 54 din 96


diligenţele necesare pe lângă autorităţile statului al cărui cetăţean a adoptat un copil aflat în

evidenţa

52

sa, pentru ca acesta să beneficieze de garanţiile şi normele echivalente

celor existente în cazul unei adopţii naţionale; urmăreşte evoluţia copilului şi a

relaţiilor dintre acesta şi părinţii adoptivi, pe o perioadă de cel puţin doi ani de la

încuviinţarea unei adopţii internaţionale;

îndeplineşte şi alte atribuţii în materia adopţiei, care rezultă din prevederile legale, din

tratatele la care România este parte sau din acordurile de colaborare pe care le încheie cu

autorităţile publice din alte state.

Agenţia Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului

Agenţia Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului a fost înfiinţată prin O.U.G.

nr.192/1999, ca organ de specialitate al administraţiei centrale, cu persoanlitate juridică, în

subordinea Guvernului, prin reorganizarea Departamentului pentru Protecţia Copilului, care

s-a desfiinţat, şi prin preluarea unor activităţi din cadrul Secretariatului de Stat pentru

Persoanele cu Handicap, al Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului Educaţiei Naţionale.

Printre funcţiile agenţiei se înscrie şi aceea de a asigura fundamentarea, elaborarea şi

aplicarea strategiei şi a programelor de reforme în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi

al adopţiei.

Agenţia asigură serviciile administrative şi de secretariat ale Comitetului Român

pentru Adopţii, activitatea secretariatului fiind coordonată de preşedintele Comitetului

Român pentru Adopţii.

Agenţia răspunde de veridicitatea datelor furnizate Comitetului Român pentru Adopţii

(art.7 alin.(3) din O.U.G.nr.192/1999).

53

SECŢIUNEA 3

Pagina 55 din 96


ORGANISME PRIVATE AUTORIZATE CU ATRIBUŢII ÎN DOMENIUL

ADOPŢIEI

Aceste organisme private nu se confundă cu cele prevăzute de O.U.G. nr.26/1997,

care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei copilului. Potrivit art.25 din O.U.G.

nr.26/1997, organismele private autorizate care desfăşoară activităţi în domeniul adopţiei,

sunt persoane juridice de drept privat, cu scop nelucrativ, constituite în domeniul legii. Aceste

organisme s-au constituit potrivit Legii nr.21/1924 pentru persoanele juridice, abrogată prin

O.G. nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.

Având în vedere dispoziţiile legii nr.21/1924, potrivit art. 21 alin.(1) teza II din O.U.G

nr.25/1997, la constituirea organismelor private române, instanţa va cere avizul

Departamentului pentru Protecţia Copilului, în prezent al Agenţiei pentru Protecţia

Drepturilor Copilului, care, potrivit art. 3 din O.U.G. nr.192/1999, a preluat atribuţiile

departamentului.

În cazul O.U.G. nr.25/1999 este evidentă intenţia legiuitorului de a supune

constituirea organismelor private autorizate în domeniul adopţiei dreptului comun în materia

asociaţiilor şi a fundaţiilor, teza a II a art. 25 nefiind o normă specială derogatorie a cărei

existenţă să se justifice prin specificul materiei reglementate, ci nu este altceva decât o normă

care avea rolul de a facilita aplicarea Legii 21/1924 în această materie, în ceea ce priveşte

eliberarea avizului de constituire.

Altfel, s-ar putea ajunge ca, practic, scopul urmărit de legiuitor prin modificarea legii

generale să nu poată fi atins, dacă dispoziţiile vechii legi rămân să supravieţuiască întocmai

în diferite legi speciale.45

Vor fi aplicabile dispoziţiile art. 52 din O.U.G. nr.26/2000, în sensul că, după

constituirea lor, asociaţiile şi fundaţiile interesate pot solicita să fie luate în evidenţa46

autorităţilor publice, în funcţie de domeniul în care activează.

Pentru a-şi desfăşura activitatea în domeniul adopţiei, organismele private, constituite

potrivit legii, trebuie autorizate de Comitetul Român pentru Adopţii.

______________________45 V.Pătulea, Raportul dintre normele juridice generale şi cele speciale, în „Dreptul”

nr.1/1991, p.12-13

Pagina 56 din 96


46 Soluţia este valabilă şi pentru constituirea organismelor private autorizate să

desfăşoare activităţi în domeniul protecţiei copilului, constituite în condiţiile art.35 din

O.U.G. nr.26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate. Aceste organisme ar urma

să fie luate în evidenţa agenţiei şi după caz, a Ministerului Educaţiei Naţionale sau a

Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, dacă desfăşoară activităţi şi pentru alte categorii de

persoane decât copii.

54

Autorizaţia este valabilă un an. Comitetul asigură totodată supravegherea acestor

organisme private autorizate, române şi străine. Potrivit art. 2 din H.G. nr.245/1997,

atribuţiile organismelor private autorizate sunt:

de informare, de sprijin şi consultanţă a celor interesaţi de adopţie;

efectuarea demersurilor necesare în vederea constituirii şi soluţionării dosarelor de

adopţie pe lângă autorităţile competente;

evaluarea, supravegherea celor interesaţi să adopte, în colaborare cu autorităţile

competente, înainte cât şi după încuviinţarea adopţiei.

Se remarcă faptul că, practic, organismele private au aceleaşi atribuţii ca şi serviciile

publice specializate.

Rolul organismelor private autorizate potrivit convenţiilor internaţionale

Art. 18 din Convenţia europeană în materia adopţiei de copii, instituie obligaţia

autorităţilor publice de a veghea la promovarea şi buna funcţionare a instituţiilor publice sau

private cărora să li se adreseze cei care vor să adopte sau să fie adoptat un copil, în vederea

obţinerii de sprijin sau sfaturi.

Potrivit art. 19 aspectele sociale şi juridice trebuie să figureze în programele de

pregătire a lucrătorilor sociali.

Se vor lua măsuri împotriva oricărui câştig nejustificat din încredinţarea unui copil, în

vederea adopţiei sale (art. 15).

Capitolul III din Convenţia de la Haga este consacrat autorităţilor centrale şi

organismelor agreate. Potrivit art. 11, un organism agreat trebuie să urmărească exclusiv

scopuri nelucrative, să fie condus şi girat de persoane calificate. Art. 8 precizează expres că

autorităţile publice trebuie să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a preveni câştigurile

Pagina 57 din 96


materiale necuvenite cu prilejul unei adopţii şi a împiedica orice practică contrară

obiectivelor convenţiei.

Textul se coroborează cu art. 32, potrivit căruia nimeni nu poate obţine un câştig

material necuvenit dintr-o activitate privind o adopţie internaţională. Şefii, administratorii şi

salariaţii unor organisme care participă la o adopţie, nu pot primi o remuneraţie

disproporţionată în raport cu serviciile aduse.47

Un organism agreat într-un stat contractant nu va putea acţiona în alt stat contractant

decât dacă autorităţile competente ale celor două state l-au autorizat.

_____________________________47 S-ar putea discuta dacă practica organismelor private de a primi donaţii din partea

viitorilor adoptatori sau a celor care au adoptat copii beneficiind de serviciile lor, este sau nu

contrară cu prevederile Convenţiei de la Haga.

55

CAPITOLUL VII

PROCEDURA SPECIALĂ A ADOPŢIEI

SECŢIUNEA 1

CONSIDERAŢII GENERALE

Încuviinţarea adopţiei presupune parcurgerea unei proceduri complexe, care poate fi

divizată în două etape: procedura prealabilă administrativă şi cea notarială, pe de o parte, şi

procedura judiciară pe de altă parte.

Procedura administrativă constă într-un ansamblu de acte şi operaţiuni administrative

al căror rol este acela de a pregăti dosarul de adopţie, încât să poată fi transmis instanţei în

vederea încuviinţării adopţiei prin hotărâre judecătorească.

Procedura administrativă asigură totodată respectarea condiţiilor de fond ale adopţiei.

Astfel, se consideră că fac parte din procedura administrativă48: eliberarea atestatului

persoanei sau familiei cu domiciliului în ţară care doreşte să adopte, strângerea datelor

privind copiii care pot fi adoptaţi, identificarea persoanei sau familiei care doreşte să adopte

un copil şi eventual repartizarea sarcinii identificării unei persoane sau familii de către

Pagina 58 din 96


Comitetul Român pentru Adopţii unui serviciu public specializat sau unui organism privat

autorizat, încredinţarea copilului în vederea adopţiei persoanei sau familiei cu domiciliul sau

reşedinţa în ţară, eliberarea avizului favorabil al Comisiei pentru Protecţia Copilului,

confirmarea Comitetului Român pentru adopţii. În cadrul procedurii prealabile instanţei

judecătoreşti, poate fi identificată totodată şi o procedură notarială, care asigură autentificarea

declaraţiei de consimţământ la adopţie a persoanelor care, potrivit legii, trebuie să consimtă la

adopţie în această formă.

______________________________48 G.Lupaşcu, Procedura adopţiei, în „Dreptul” nr.4/1999, p.54-55

56

SECŢIUNEA 2

PROCEDURA ADMINISTRATIVĂ PREALABILĂ ÎNCUVIINŢĂRII ADOPŢIEI

Procedura administrativă a adopţiei diferă după cum adopţia este naţională sau

internaţională. Este semnificativ faptul că în cazul adopţiei internaţionale nu se mai parcurge

procedura prealabilă a încredinţării copilului în vederea adopţiei.

Procedura judiciară presupune soluţionarea de către instanţa judecătorescă competentă

a cererii de încuviinţare a adopţiei.

Procedura administrativă propriu-zisă a adopţiei se realizează prin însumarea

atribuţiilor organelor următoare:

Comitetul Român pentru Adopţii (art. 10 O.U.G. nr.25/1997);

Comisia pentru Protecţia Copilului (art. 4,5 O.U.G. nr.26/1997);

Serviciul public specializat pentru protecţia copilului (art. 4 alin. 2, art. 6 O.U.G.

nr.26/1997);

Organismele private autorizate (art. 25 O.U.G. nr.25/1997);

Serviciul de stare civilă.

După efectuarea cererilor şi anexarea tuturor actelor necesare, în baza rapoartelor şi

propunerilor serviciului public specializat pentru protecţia copilului sau ale unui organism

Pagina 59 din 96


privat autorizat, Comisia pentru protecţia copilului de la domiciliul persoanei care doreşte să

adopte, eliberează atestatul din care rezultă că persoana este aptă să adopte.

Atestatul se eliberează la cererea persoanei interesate în termen de 90 de zile de la

data depunerii cererii.

Copilul poate fi încredinţat şi unei persoane sau familii care nu are cetăţenie română,

dar care are reşedinţa pe teritoriul României, de cel puţin 6 luni.

„Opinia exprimată de copilul cu discernământ va fi determinantă în luarea hotărârii”

(O.U.G. nr.25/1997, alin. 8 al art. 9).

Legea nr. 87/1998, care a aprobat Ordonanţa nr.25/1997, a înlăturat această prevedere,

considerând că interesul copilului va fi mai bine apreciat fără ca poziţia sa subiectivă să fie

hotărâtoare.

Cererile familiilor sau persoanelor care doresc să adopte vor fi transmise comitetului

Român pentru adopţii, după eliberarea atestatului, prin intermediul serviciilor publice

specializate sau al organismelor private române autorizate (art. 11 alin.(1) din O.U.g.

nr.25/1997).

Comisiile din fiecare judeţ, respectiv din sectoarele municipiului Bucureşti, sunt

obligate să transmită Comitetului Român pentru Adopţii datele de identificare şi toate

informaţiile referitoare la copiii a căror adopţie sunt competente să o avizeze, iar Comitetul

este obligat să comunice aceste date tuturor comisiilor pentru protecţia copilului, în termen de

5 zile de la primire.

57

În termen de 60 de zile de la comunicarea de către Comitetul Român pentru Adopţii,

comisiile vor transmite cererile persoanelor sau familiilor atestate corespunzător şi care

doresc să le fie încredinţaţi acei copii în vederea adopţiei (art. 12 (1) – (3)). Întotdeauna

comisia poate încredinţa în vederea adopţiei numai copiii care au domiciliul, sau, după caz,

reşedinţa, în raza teritorială a unităţii administrativ-teritoriale-judeţ sau sector al municipiului

Bucureşti- unde funcţionează comisia. O comisie nu poate încredinţa un copil care are

domiciliul în raza teritorială a altei comisii. Este o competenţă (ratione personae).

Art. 6 alin.(6) din H.G. nr.117/1999 prevede că nu sunt aplicabile încredinţării

copilului în vederea adopţiei dispoziţiile alin.(1)-(5) ale art. 6, care permit comisiei să

încredinţeze sau să dea în plasament copilul unei persoane, familii, unui serviciu public

specializat sau unui organism privat autorizat care are domiciliul sau, după caz, sediul, pe

Pagina 60 din 96


teritoriul altei unităţi administartiv-teritoriale sau subdiviziuni administrativ-teritoriale decât

aceea în care funcţionează comisia.49

Cererile persoanelor cu domiciliul sau reşedinţa pe teritoriul altui stat se transmit prin

intermediul autorităţii centrale care acţionează în acel stat în domeniul protecţiei copiilor şi

cooperării în materia adopţiei internaţionale sau al organismelor private autorizate de acestea

şi de Comitetul Român pentru Adopţii.

Dacă nu există cereri de încredinţare a copilului sau cererea nu a fost aprobată,

Comitetul va repartiza unui serviciu public specializat sau unui organism privat român

sarcina de a identifica o persoană sau familie potrivită pentru copii, stabilind şi un termen

pentru îndeplinirea acestei sarcini.

Serviciul public sau organismul privat desemnat, vor înainta propuneri, acordând

prioritate persoanelor sau familiilor cu cetăţenie română.

Aspecte specifice procedurii administrative a adopţiei internaţionale

Condiţiile procedurale ale adopţiei internaţionale se regăsesc atât în O.U.G.

nr.25/1997, cât şi în cap. IV din Convenţia de la Haga.

Sesizarea autorităţii centrale a statului unde cel care adoptă îşi are reşedinţa obişnuită;

Întocmirea raportului asupra anchetei psihosociale;

C) Sesizarea autorităţii centrale din statul de origine;

_________________________49 Potrivit art. 6 alin.(1), în acest caz, comisia va dispune măsura încredinţării sau a

plasamentului cu avizul favorabil al comisiei din unitatea administrativ-teritorială sau, după

caz, subdiviziunea

administrativ-teritorială unde îşi are domiciliul sau, după caz, sediul, persoana,

familia, serviciul public specializat sau organismul privat autorizat.

58

În lipsa unei autorităţi centrale, cererile vor fi transmise Comitetului numai prin

intermediul autorităţii publice din statul respectiv, cu atribuţii în domeniul adopţiei sau al

organismului privat autorizat de către aceasta şi de către Comitet.

Cererile vor fi însoţite de următoarele acte:

Pagina 61 din 96


un act, eliberat de autorităţile străine, din care să rezulte că există garanţii pentru ca

minorul să intre şi să locuiască în statul respectiv în cazul încuviinţării adopţiei, cât şi pentru

urmărirea evoluţiei lui după adopţie;

un act, eliberat de autorităţile străine prevăzute la alin.(2) din care să rezulte că

persoana sau familia în cauză este aptă să adopte, în conformitate cu prevederile legii

naţionale;

raportul asupra anchetei psihosociale, efectuată de autorităţile străine competente sau

de organismele private autorizate de către acestea la domiciliul persoanei sau familiei în

cauză, în care să arate opinia acestora cu privire la adopţie;

certificatele de naştere şi de căsătorie ale persoanei sau familiei în cauză, în copie

legalizată;

certificatele privind starea de sănătatea şi antecedentele penale ale persoanei sau

familiei respective.

Cererea şi actele menţionate nu vor fi primite de Comitetul Român pentru Adopţii

decât dacă sunt însoţite de traducerea autentificată în limba română (art. 11 alin.(3) din

O.U.G. nr.25/1997).

Repartizarea sarcinii identificării unei persoane sau familii potrivite pentru un copil;

Este vorba de repartizarea sarcinii identificării unei persoane sau familii pentru

adopţia unui copil aflat în evidenţa Comitetului Român pentru Adopţii (art. 12 alin.(4) şi art.

13).

Întocmirea raportului privind copilul;

Raportul, întocmit de serviciul public specializat sau, după caz, organismul privat

autorizat, va cuprinde informaţii asupra copilului privind identitatea, adaptabilitate, mediul

sau social, evoluţia personală şi familială, trecutul său medical şi al familiei sale, precum şi

cu privire la necesităţile sale speciale.

Se va ţine cont de condiţiile de educaţie a copilului, de originea sa etnică, religioasă şi

culturală (art. 16 alin.(1) lit. A) din Convenţia de la Haga).

F) Eliberarea avizului favorabil;

Comisia va decide pe baza raportului privind situaţia copilului şi a actelor privind pe

adoptatori dacă există declaraţiile autentice de consimţământ ale persoanelor prevăzute de

lege şi dacă apreciază că adopţia este în interesul copilului.

Pagina 62 din 96


59

G) Încuviinţarea autorităţii centrale sau a organismului privat autorizat al statului de

primire;

O adopţie certificată conform convenţiei, de către autoritatea competentă a statului

contractant în care a avut loc, este recunoscută de drept în celelalte state contractante (potrivit

art. 23 din Convenţia de la Haga). Art. 17 prevede că orice hotărâre de încredinţare a unui

copil unor viitori părinţi adoptivi, nu se poate lua în statul de origine decât dacă, printre

altele, autorităţile centrale ale celor două state au încuviinţat ca procedura în vederea adopţiei

să urmeze mai departe.

H) Eliberarea confirmării Comitetului Român pentru Adopţii.

Serviciul public specializat, sau după caz, organismul privat autorizat, va prezenta

Comitetului Român pentru Adopţii propuneri privind încuviinţarea adopţiei, acordând

prioritate persoanelor sau familiilor cu cetăţenie română.

Propunerile vor fi însoţite de următoarele acte:

certificatul de naştere al copilului, în copie legalizată;

certificatul medical privind starea de sănătate a copilului, eliberat de policlinica de la

domiciliul acestuia;

avizul favorabil al comisiei pentru protecţia copilului privind încuviinţarea adopţiei;

declaraţia autentificată de consimţământ la adopţie a persoanei sau familiei care

doreşte să adopte.

După ce va constata că au fost respectate procedurile sau termenele stabilite de lege,

comitetul va elibera confirmarea.

60

SECŢIUNEA 3

PROCEDURA ÎN FAŢA INSTANŢEI

Pagina 63 din 96


Competenţa materială

Încuviinţarea adopţiei, conform art. 14 alin.1 din O.U.G. nr.25/199750 este de

competenţa instanţelor judecătoreşti, iar conform art. 15 alin.1 astfel cum textul a fost

modificat prin legea nr.87/1998 prin care s-a aprobat Ordonanţa de urgenţă, competenţa în

primă instanţă aparţine tribunalului de la domiciliul copilului.

Aceste dispoziţii se completează şi cu normă generală cuprinsă în art. 2 lit.f Codul de

Procedura Civilă, modificat prin Legea nr.59/1993, care prevede că tribunalele judecă în

primă instanţă cererile pentru încuviinţarea adopţiilor.51

Competenţa teritorială

Instanţa competentă să încuviinţeze cererea de adopţie este cea în a cărui rază

teritorială se găseşte copilul (art. 15 alin.1 O.U.G. nr.25/1997). Această prevedere diferă

esenţial de cea cuprinsă anterior în legea nr.11/1990 care stabilea competenţa în sarcina

instanţei de la domiciliul adoptatorului. Singura excepţie de la această competenţă teritorială

exclusivă este aceea conform căreia cauzele pentru care nu se poate determina instanţa

competentă, în funcţie de domiciliul copilului, se judecă de către Tribunalul Municipiului

Bucureşti (art. 15 alin.2 din O.U.G. nr.25/1997).

Procedura propriu-zisă

Cererea persoanei sau familiei care doreşte să adopte un copil aflat în evidenţa

Comitetului Român pentru Adopţii este transmisă de Comitet instanţei judecătoreşti

competente, prin intermediul serviciului public specializat pentru protecţia copilului sau al

organismului privat autorizat.

Legea se referă doar la copiii aflaţi în evidenţa Comitetului, pentru că aceştia

constituie regula.52

Cererea va fi însoţită de:

- actele prin care s-a exprimat consimţământul persoanelor prevăzute de lege şi

celelalte acte necesare încheierii adopţiei;

- copie certificată a hotărârii de încredinţare a copilului în vederea adopţiei (atunci

când această procedură a fost îndeplinită);

- confirmarea Comitetului Român pentru Adopţii, din care să rezulte că procedurile

administrative şi termenele prevăzute de lege pentru acestea au fost

________________________50 C.S.J. secţ. Civ. dec. nr.2106/1991, în V.Bogdănescu, şa., Probleme de drept, p.194.

Pagina 64 din 96


51 C.S.J. secţ. Civ. dec. nr.2942/1996, în Buletinul jurisprudenţei pe anul 1996, p.82-

83.52 I.P.Filipescu, Adopţia...op.cit. p.38.

61

respectate.53

Cererea de încuviinţare a adopţiei se soluţionează în camera de consiliu, în complet

constituit din doi judecători.54

Ne aflăm în prezenţa unui concurs de legi, în care legea specială este anterioară legii

generale şi cuprinde dispoziţii contrare acesteia, în urma modificării dispoziţiei contrare

acesteia, în urma modificării dispoziţiei generale privind compunerea instanţelor, din Legea

nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească prin Legea nr. 142/199755, în sensul că toate

„cauzele” date potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătorilor, tribunalelor şi

curţilor de apel se judecă de un singur judecător.

În situaţia aceasta, regula este că norma specială se aplică cu prioritate ori de câte ori

este vorba de un caz care intră în incidenţa sa, chiar dacă este mai veche decât norma

generală.56Aceasta întrucât norma specială nu poate fi abrogată sau modificată decât printr-o

dispoziţie expresă a normei generale.57

În cursul judecăţii se vor cita obligatoriu:

- Comisia pentru protecţia copilului care a avizat favorabil încuviinţarea adopţiei şi

care îl reprezintă pe copil (comisia de la domiciliul minorului);

- Persoana sau familia care doreşte să adopte;

- Comitetul Român pentru Adopţii.

Este de asemenea obligatorie participarea procurorului.

S-a stabilit în practică că în cazul în care adopţia se referă la un major, nu mai este

necesară citarea autorităţii tutelare şi nici efectuarea anchetei sociale, aceste acte vizând doar

protejarea suplimentară a intereselor minorilor.58

Este obligatoriu ca instanţa:

- să ceară consimţământul copilului care a împlinit 10 ani (art. 18 alin.4) şi raportul

referitor la ancheta psihosocială a copilului, care va fi prezentat de Comisia pentru protecţia

copilului;

- să verifice îndeplinirea condiţiilor de fond şi de formă necesare pentru adopţie şi

existenţa consimţământului persoanelor prevăzute de lege;

Pagina 65 din 96


________________________53 C.S.J. secţ. Civ. dec. nr.1121/1994, în Buletinul jurisprudenţei pe anul 1994. p.73-

76; C.S.J. secţ. Civ. dec. nr.400/1992, în V.Bogdănescu, ş.a., Probleme de drept, p.203-205.54 Normele privind compunerea instanţei au caracter imperativ şi pot fi invocate de

oricare dintre părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu (Trib. Supr. Secţ. Civ .dec.

nr.344/1981, în „C.D.”1981, p.212.55 Publicată în monitorul oficial al României, partea I nr.170/1997.56 G.Boroi ş.a. op. cit., p.7 şi V.M.Ciobanu, op. cit. vol. I, p.171.57 De ex., art. 301 alin.1 Codul de procedură civilă înainte de modificarea sa, în anul

1993, cuprindea o normă generală care prevedea că „Termenul de recurs este de 15 zile de la

comunicarea hotărârii, chiar dacă prin legi speciale s-ar fi dispus altfel.”58 C.S.J. secţ. Civ. dec. nr.547/1993, în revista „Dreptul” nr.7/1994, p.74.

62

- să verifice dacă adopţia este în interesul copilului şi dacă viitorii adoptatori

îndeplinesc condiţiile materiale şi garanţiile morale necesare dezvoltării armonioase a

copilului.

În cazul în care adopţia copilului se face de către o persoană sau familie cu domiciliul

pe teritoriul altui stat, instanţa trebuie să aibă în vedere ca adoptatul să poată beneficia în ţara

străină de garanţiile şi normele echivalente celor existente în cazul unei adopţii naţionale.

Pe baza hotărârii judecătoreşti irevocabile, în acest din urmă caz, Comitetul Român

pentru Adopţii va elibera un certificat care atestă că adopţia este conformă cu normele impuse

de Convenţia asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale,

încheiată la Haga, la 29 mai 1993.

După administrarea probelor şi verificarea tuturor actelor prezentate, instanţa

judecătorească se pronunţă asupra cererii în sensul admiterii ei şi încuviinţării adopţiei sau în

sensul respingerii cererii.

Unii autori consideră că este necesară efectuarea anchetei sociale, cel puţin la

domiciliul anchetatorilor59, întrucât ea reprezintă un mijloc prin care instanţa de judecată

poate verifica îndeplinirea condiţiilor de fond cerute pentru adopţie.

Pagina 66 din 96


Ancheta trebuie să cuprindă date privind personalitatea, starea sănătăţii şi situaţia

economică a adoptatorului, viaţa sa familială, condiţiile de locuit, motivele pentru care

doreşte să adopte, atitudinea de educare a minorului, potrivirea dintre adoptator şi copil şi

perioada cât acesta din urmă a fost încredinţat în grija adoptatorului, religia acestora etc.

S-ar putea ca instanţa să dispună efectuarea unei anchete sociale la domiciliul

părinţilor fireşti ai adoptatului, pentru a avea un element de comparaţie.

Hotărârile date în aceste cauze sunt supuse recursului la Curtea de Apel, după care

devin irevocabile.

Pe baza hotărârii irevocabile de încuviinţare a adopţiei serviciul de stare civilă

competent60 va întocmi pentru copil un nou act de stare civilă, în care vor fi trecuţi

adoptatorii, ca părinţii săi fireşti. Se va păstra vechiul act de naştere, menţionându-se pe

marginea acestuia noul act.

________________________ 59 În acest sens s-a pronunţat Curtea Supremă de Justiţie sub imperiul Legii

nr.11/1991 (dec. nr.816/1992 şi 1894/1994 ale secţ. Civ., în V.Bogdănescu ş.a. Probleme de

drept..p.198-202).60 Art. 26 alin.1 din Legea nr.11971996 privind acele acte de stare civilă, prevede că

pentru întocmirea noului act de naştere este competent serviciul de stare civilă de la domiciul

adoptatorului.

63

CAPITOLUL VIII

EFECTELE ADOPŢIEI

Efectele adopţiei se produc în momentul în care hotărârea judecătorească rămâne

irevocabilă.

SECŢIUNEA 2

Primul efect este acela al întocmirii unui nou act de naştere pentru copil.

Pagina 67 din 96


În condiţiile legii, se va întocmi de către Serviciul de Stare Civilă competent, un nou

act de naştere, în care adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii săi fireşti.

Vechiul act de naştere se va păstra, menţionându-se pe marginea acestuia întocmirea

noului act (art. 21 alin.2).

64

SECŢIUNEA 2

NAŞTEREA RUDENIEI CIVILE

Al doilea şi cel mai important efect al adopţiei îl reprezintă naşterea rudeniei civile.

Rudenia civilă este legătura civilă pe care legea o stabileşte între persoane

determinate, ca urmare a adopţiei.

Deşi textul nu prevede expres, se consideră că raporturile de rudenie se nasc şi între

descendenţii adoptatului pe de o parte, şi între adoptator şi rudele acestuia pe de altă parte.61

Noţiunea de filiaţie folosită în textul legal se referă la un număr neîntrerup de personal

între care faptul naşterii, respectiv actul adopţiei, a stabilit legătură de la părinte la copil.62

Recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei,după decesul său, poate fi făcută numai

dacă a lăsat descendenţi fireşti, nu şi descendenţi din adopţie (art. 57 alin.1 C.fam.).

Soţul care a contribuit la întreţinerea celuilalt soţ este obligat a continua întreţinerea

cât timp copilul este minor şi dacă părinţii săi fireşti, nu cei din adopţie, au murit, sunt

dispăruţi ori sunt în nevoie (art. 87 alin.1 C.fam.).

O persoană care a luat un copil pentru creştere şi educare, fără să fi făcut formele

pentru adopţie, are obligaţia să-l întreţină cât timp copilul este minor şi dacă părinţii săi

fireşti, nu şi din adopţie, au murit, sunt dispăruţi ori sunt în nevoie63(art. 88 alin.1 C.fam.).

Un alt exemplu îl regăsim în cazul revocării donaţiei. Art. 836 C. civil prevede că

donaţia este revocabilă dacă ulterior acesteia, donatorul a dat naştere unui copil din căsătorie

sau din afara căsătoriei, fie chiar postum, însă nu şi în cazul în care el a adoptat un copil.

Ca urmare a naşterii rudeniei civile legăturile de rudenie firească ale adoptatului şi

descendenţilor săi cu rudele sale de sânge încetează (art. 1 alin.4 din O.U.G. nr.25/1997).

Singurul efect al rudeniei fireşti care se menţine este acela că ea constituie în

continuare impediment la căsătorie, potrivit legii (art. 21 alin.3).

Pagina 68 din 96


_______________________61 Aceasta şi datorită faptului că legislaţia actuală nu mai reglementeză decât adopţia

ce efecte depline.62 P.Anca, Rudenia...,op. cit. p.8.63 I.P.Filipescu, Adopţia..., op. cit., p.51.

65

SECŢIUNEA 3

DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE PĂRINTEŞTI

Acest efect rezultă din dispoziţiile art. 97 alin.(1) C.fam., conform cărora ambii

părinţi au aceleşi drepturi şi obligaţii faţă de copiii lor minori, indiferent dacă aceştia sunt din

căsătorie , din afara căsătoriei sau din adopţie.

Adopţia este instituită în interesul copilului, care trebuie să se integreze firesc în noua

familie, iar adoptatorii trebuie să prezinte codiţiile materiale şi garanţiile morale necesare

dezvoltării armonioase a copilului (art. 6 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr.25/1997).

Exercitarea ocrotirii părinteşti de către adoptator exclude exercitarea ei de către

părinţii fireşti. Singura excepţie prevăzută de art. 13 teza I care se referă la situaţiile în care

adoptatorul este soţul părintelui firesc al adoptatului. În acest caz, drepturile şi îndatoririle

părinteşti sunt exercitate împreună de adoptator şi de părintele firesc64 (ef. Art.97 şi urm.

C.fam.), copilul rămânând în raportul de rudenie firească cu acesta din urmă.

Legăturile încetează doar faţă de un singur părinte firesc şi rudele acestuia.

În cazul în care adoptatorul nu-şi exercită conform legii drepturile şi obligaţiile ce-i

revin, punând în pericol sănătatea, dezvoltarea fizică şi psihică a copilului adoptat, întocmai

ca şi părintele firesc, el poate fi decăzut din drepturile părinteşti (art. 109 C.fam.).

Decăderea adoptatorilor din drepturile părinteşti nu echivaleză şi nici nu duce automat

la desfacerea adopţiei, deoarece această sancţiune poate fi ridicată de instanţa judecătorească

în condiţiile art.112 C.fam.

Pagina 69 din 96


Dacă decăderea a fost pronunţată doar faţă de unul dintre soţii adoptatori, celălalt va

exercita singur drepturile părinteşti. Când sancţiunea îi vizează pe ambii adoptatori, instanţa

judecătorească ce urmează să pronunţe decăderea, poate, fie să redea părinţilor fireşti

exerciţiul drepturilor părinteşti, fie să ia o altă măsură de protecţie a copilului, în condiţiile

prevăzute de lege.

În cazul divorţului soţilor adoptatori, ocrotirea părintescă va fi reglementată în

conformitate cu art. 42-44 C.fam., deoarece copilul adoptat este asimilat celui din căsătorie şi

se bucură de aceeaşi ocrotire.

_____________________64 Al.Ţiclea, Consideraţii privind înfierea...,op. cit. p.41-45

66

Ca şi copilul firesc, copilul adoptat poate fi încredinţat unei persoane sau familii,

serviciului public specializat pentru protecţia copilului sau unui organism privat autorizat.

Dacă încredinţarea s-a făcut în condiţiile C.fam., drepturile şi îndatoririle părinteşti cu

privire la bunurile copilului, rămân adoptatorului, exceptând cazul în care s-a dispus

decăderea adoptatorului din drepturile părinteşti, instanţa de judecată fiind datoare să decidă

şi cu privire la reprezentarea minorului sau la încuviinţarea actelor sale, precum şi la

administrarea bunurilor acestuia.

67

SECŢIUNEA 4

NUMELE DE FAMILIE AL ADOPTATORULUI

Conform art. 21 din O.U.G nr.25/1997, copilul dobâdeşte prin adopţie numele de

familie al celui care adoptă.

În cazul în care adopţia se face de către cei doi soţi care nu au un nume de familie

comun, aceştia sunt obligaţi să declare instanţei numele pe care copilul urmează să-l poarte

Pagina 70 din 96


după adopţie. În acest caz vor fi aplicate soluţiile date de art. 62 C.fam., conform căruia

copilul va lua numele de familie al unuia dintre părinţi ori numele lor reunite.

Dacă există neânţelegeri între soţii adoptatori, cu privire la nume, instanţa

judecătorească va hotărî odată cu încuviinţarea adopţiei şi ce nume va purta adoptatul.

O altă situaţie este cazul în care un soţ adoptă copilul celuilalt soţ. Nu se poate

încuviinţa ca minorul adoptat să poarte vechiul său nume adăugat la cel dobândit prin

adopţie.65

Când după încuviinţarea adopţiei adoptatorul sau adoptatorii îşi schimbă numele,

situaţia numelui copilului adoptat este aceeaşi cu a copilului în propria familie.66

Dacă un soţ ce are numele de familie comun cu celălalt soţ, este adoptat, el va rămâne

în continuare cu numele comun dobândit cu ocazia căsătoriei, fără să dobândească numele

adoptatorului.

Dacă soţul adoptat rămâne cu numele comun, iar căsătoria se desface prin divorţ, acel

soţ nu revine la numele avut înainte de căsătorie, ci va lua numele de familie al adoptatorului,

deoarece trebuie să dispară toate efectele filiaţiei fireşti.

După decesul celuilalt soţ, soţul supravieţuitor adoptat, va purta numele din timpul

căsătoriei şi nu numele adoptatorului.

___________________________65 Această soluţie a fost adoptată de practică sub imperiul vechii legislaţii, referitor la

adopţia cu efecte depline. Întrucât în prezent acest tip de adopţie este singurul reglementat

legislativ, considerăm că soluţia trebuie menţinută (C.S.J. dec. civ. nr.2037/1998;

V.Bogdănescu..., Probleme de drept, pag.205.66 Adoptatul minor va dobândi numele de familie schimbat al adoptatorilor, dacă ei se

înţeleg şi au făcut cerere în acest sens. Cererea trebuie semnată de copilul ce a împlinit 14

ani. Dacă adoptatorii nu se înţeleg, va decide autoritate tutelară.

68

SECŢIUNEA 5

DOMICILIUL ŞI LOCUINŢA ADOPTATULUI

Pagina 71 din 96


Sunt aplicabile, prin analogie, prevederile referitoare la domiciliul şi la locuinţa

copilului.

Ţinând cont de dispoziţiile art. 100 şi ale art. 102 C.fam., precum şi de dispoziţiile art.

14 din Decr. Nr.31/1954 şi cele ale art. 25 din Legea nr.105/1996 privind evidenţa populaţiei

şi cartea de identitate, rezultă următoarele:

domiciliul minorului este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care el locuieşte

statornic. Deci, ca efect al adopţiei, domiciliul copilului va fi la părinţii adoptivi.

locuinţa copilului este la părinţii săi, respectiv la părinţii săi adoptivi. Dacă părinţii nu

locuiesc împreună, aceştia vor decide de comun acord, la care dintre ei va locui copilul.

În cazul neânţelegerii între părinţi, instanţa judecătorească, ascultând autoritatea

tutelară, va decide, ţinând seama de interesele copilului.

Autoritatea tutelară poate da încuviinţare copilului, la cererea acestuia, după

împlinirea vârstei de 14 ani, să aibă locuinţa pe care o cere desăvârşirea învăţăturii sau

pregătirii profesionale.

Domiciliul sau locuinţa adoptatului, ca efect al adopţiei, pot suferi modificări, în

condiţiile prevăzute de lege.

69

SECŢIUNEA 6

OBLIGAŢIA DE ÎNTREŢINERE

Potrivit art. 10 pct. 2 din Convenţia europeană în materia adopţiei de copii, legislaţia

poate menţine pentru părinţi, faţă de copil, obligaţia de întreţinere, de a-i asigura o situaţie, de

a-l înzestra, în cazul în care adoptatorul nu duce la îndeplinire una dintre aceste situaţii.

În concepţia O.U.G. nr.25/1997 şi a C.fam., obligaţia de întreţinere a copilului există

între adoptat şi adoptator, ca şi între copil şi părintele său firesc.

În acelaşi timp, încetează obligaţia de întreţinere între copilul adoptat şi părinţii săi

fireşti.

În mod corespunzător, obligaţia de întreţinere între bunici şi nepoţi, străbunici şi

strănepoţi, fraţi şi surori, prevăzută de art. 86 C.fam., acoperă şi raporturile de rudenie civilă

care se creează prin adopţie.

Pagina 72 din 96


Ordinea în care se datorează întreţinerea este aceeaşi ca şi în cazul rudeniei de sânge.67

_______________________67 Art. 89 lit.C, din C.fam. prevede că acel care adoptă este obligat la întreţinere

înaintea părinţilor fireşti. În lit. Juridică, textul a fost interpretat în sensul că se aplica adopţiei

cu efecte restrânse. Dat fiind că O.U.G. nr.25/1997 care a abrogat dispoziţiile în materia

adopţiei din C.fam., reglementează numai adopţia cu efecte depline, înseamnă că art. 86

alin.1 şi art. 89 lit. C din C.fam. care se referă la adopţia cu efecte restrânse, se vor aplica

numai adopţii încheiate anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr.25/1997.

70

SECŢIUNEA 7

VOCAŢIA SUCCESORALĂ

Din punct de vedere al dreptului succesoral, copilul adoptat se bucură de acelaşi statut

ca şi copilul firesc. El are vocaţia de a veni, în condiţiile legii, atât la moştenirea

adoptatorului, cât şi la cea a rudelor adoptatorului.

Deosebirea între cele două feluri de adopţie se va manifesta numai în raporturile

adoptatului şi descendenţilor săi cu rudele lor fireşti, astfel:

în cazul adopţiei cu efecte depline încetează aceste raporturi şi deci adoptatul şi

descendenţii săi nu mai au vocaţie succesorală în calitate de copii, nepoţi, etc. faţă de

ascendenţii fireşti;

în cazul adopţiei cu efecte restrânse, păstrându-se legăturile de rudenie cu familia

firească, adoptatul şi descendenţii săi vor avea vocaţie succesorală, în calitate de descendenţi,

faţă de ascendenţii fireşti.

Dacă adopţia nu a fost făcută de către defunct, ci de copilul lui ori alt descendent al

său, adopţia va conferi vocaţie succesorală adoptatului şi descendenţilor săi la moştenirea

lăsată de defunct, numai dacă este cu efecte depline. În cazul în care adopţia a fost cu efecte

restrânse, adoptatul şi descendenţii săi nu vor avea vocaţie la moştenirea lăsată de

Pagina 73 din 96


ascendentul adoptatorului, pentru că nu creează legături de rudenie cu rudele adoptatorului,

printre care ascendentul lui care lasă moştenirea.68

În toate cazurile, adopţia va produce efectele arătate numai dacă a fost făcută în

scopul şi cu finalitatea prevăzută de lege.69

Dacă adopţia s-a făcut cu scopul exclusiv, dovedit ca atare, de a crea adoptatului

vocaţie succesorală la moştenirea adoptatorului, adopţia este lovită de nulitate.70

________________________________68 Fr.Deck, Tratat de drept succesoral, Editura Actami, Bucureşti, 1999, p.106.69 În dreptul nostru, finalitatea înfierii este determinată de ocrotirea deosebită a

intereselor copilului, care trebuie să găsească în noua sa familie o adevărată atmosferă de

familie, prielnica dezvoltării sale fizice şi morale (T. R .Popescu, Dr. familiei, Tratat, vol. II,

Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1965, p.110).70 T.S. s. Civ., dec. nr.2186/1984 şi dec. s. Civ. nr.2628/1984- nulitatea (caracterul

fictiv) al adopţiei poate fi constatată dacă, la data adopţiei, părţile au urmărit scopuri străine

instituţiei.

71

SECŢIUNE 8

REVOCAREA DONAŢIEI PENTRU SURVENIENŢĂ DE COPIL

Potrivit art. 836 C. Civ., donaţia se revocă de drept în cazul în care donatorul nu avea

nici un copil sau alt descendent în momentul încheierii contractului de donaţie şi ulterior

dobândeşte un copil, din căsătorie sau din afara căsătoriei. Revocarea se va produce oricare ar

fi felul sau valoarea donaţiei71 (directă, indirectă, dar manual).

Face excepţie donaţia între soţi, care- fiind revocabilă prin voinţa soţului donator- nu

este supusă revocării de drept pentru naşterea unui copil (art. 937, al.3, C. civ.).72

În legătură cu condiţiile revocării pentru survenienţă de copil se mai pune problema

ce efecte produce în materia adopţiei.

S-au exprimat mai multe păreri:

Pagina 74 din 96


a) Conform unei păreri, „existenţa unui copil adoptat împiedică revocarea donaţiei,

deoarece este asimilat copilului din căsătorie”.73 Conform acestei păreri, dacă donatorul avea

un copil adoptat în momentul donaţiei, naşterea sau adoptarea unui copil după încheierea

contractului nu atrage revocarea.

b) În practica judecătorească s-a admis soluţia contrară; revocarea pentru survenienţă

de copil se aplică „numai în cazul în care donatorul, ulterior donaţiunei, dobândeşte un copil

din căsătorie sau din afara căsătoriei, fie chiar şi postum”. Copilul adoptat „nu se include în

enumerarea – limitativă- a textului art. 836 C. civ.”.74

Se mai pune problema ce efecte va produce adopţia. În această problemă se va ţine

seama de felul adopţiei.

Dacă adopţia este cu efecte depline, de la data încuviinţării ei, încetează legăturile de

rudenie dintre părintele firesc şi copilul adoptat (art. 79 C.fam. şi art. 1 şi 21 din O.U.G.

nr.25/1997). Deci, dacă părintele face o donaţie după această dată şi ulterior i se naşte un

copil, donaţia se revocă conform art. 836 C.civ.75.

______________________________71 În legătură cu darurile obişnuite- nu se pune problema în practică.72 Donaţia între soţi face excepţie, întrucât soţul donator a putut să prevadă

posibilitatea naşterii copilului din căsătorie.73 E.Safta- Romano, op. cit., p.184.74 T.J.Vâlcea, Dec. civ. nr.1384/1981. Această soluţie adoptată în practică, este

menţionată în literatura de specialitate printre deosebirile existente între rudenia firească şi

rudenia civilă creată prin adopţie.75 Fr.Deck, Tratat de Dr. Succesoral, Editura Actami, Bucureşti 1999, p.182-184.

72

Dacă adopţia a fost cu efecte restrânse, legăturile de rudenie dintre părintele firesc şi

copilul adoptat se păstrează (art. 75 C.fam.). Deci, pentru părintele firesc copilul adoptat este

existent; donaţia făcută de el nu se revocă pentru naşterea unui alt copil.

Pagina 75 din 96


73

SECŢIUNEA 9

CETĂŢENIA ADOPTATULUI

Legea cetăţeniei nr. 21/1991, republicată, reglementează două situaţii:

a) Dobândirea cetăţeniei române prin adopţie (art.6).

Textul distinge după cum copilul este adoptat de către o familie sau de către o

persoană.

Copilul cetăţean străin sau fără cetăţenie, dobândeşte cetăţenie română, dacă

adoptatorii sunt cetăţeni români şi adoptatul nu a împlinit vârsta de 18 ani.

În cazul în care numai unul dintre adoptatori este cetăţean român, cetăţenia

adoptatului minor va fi hotărâtă, de comun acord, de către adoptatori.

În situaţia în care adoptatorii nu cad de acord, instanţa judecătorească competentă să

încuviinţeze adopţia, va decide asupra cetăţeniei minorului, ţinând seama de interesele

acestuia. În cazul copilului ce a împlinit 14 ani este necesar consimţământul acestuia.

Dacă adopţia se face de către o singură persoană, iar respectiva persoană este cetăţean

român, minorul dobândeşte cetăţenia adoptatorului.

Pierderea cetăţeniei române prin adopţie.

Copilul cetăţean român, adoptat de un cetăţen străin, pierde cetăţenia română dacă, la

cererea adoptatorului sau adoptatorilor, dobândeşte cetăţenia acestora în condiţiile prevăzute

de legea străină.

Minorului care a împlinit vârsta de 14 ani i se cere consimţămâtul.

Data pierderii cetăţeniei române în aceste condiţii, este data dobândirii de către minor

a cetăţeniei adoptatorului.

74

CAPITOLUL IX

NULITATEA ŞI DESFACEREA ADOPŢIEI

Pagina 76 din 96


Nulitatea adopţiei

Codul familiei nu a conţinut reglementări speciale privind nulitatea adopţiei.

Prin derogare de la dreptul comun, lipsa consimţământului părinţilor fireşti ai

copilului la adopţie nu se sancţiona cu nulitatea adopţiei, ci reprezenta doar un caz de

desfacere a adopţiei.

Sub imperiul Codului familiei, în literatura juridică şi în practica judecătorească s-a

decis că adopţia este supusă nulităţilor, potrivit dreptului comun, dacă nu se prevede altfel

prin dispoziţii speciale.

Clasificarea nulităţilor adopţiei:

În funcţie de felul (natura) interesului ocrotit, nulitatea poate fi absolută sau relativă;

În funcţie de întinderea efectelor sale, nulitatea este totală sau parţială;

În funcţie de modul în care rezultă din textul legal care o reglementează, nulitatea este

expresă sau virtuală;

În funcţie de felul condiţiei de valabilitate neândeplinită, nulitatea este de fond sau de

formă.

Fiind vorba de o operaţiune juridică ce poate fi asimilată „actelor juridice condiţie” cu

conţinut predeterminat, nulitatea adopţiei este întotdeauna „judiciară”, în sensul că aceasta

trebuie constatată sau pronunţată de instanţa de judecată, nefiind permis părţilor să

desfiinţeze „pe cale amiabilă” o asemenea operaţiune juridică.

75

SECŢIUNEA 1

NULITATEA ABSOLUTĂ A ADOPŢIEI

Ţinând cont de faptul că nulitatea absolută a adopţiei intervine în cazul în care este

încălcată o normă care ocroteşte un interes precumpănitor public, general, identificăm

următoarele cazuri de nulitate absolută a adopţiei:

adopţia de către un adoptator care nu îndeplineşte condiţiile legale;

lipsa consimţământului persoanelor chemate de lege să consimtă la adopţie (lipsa

consimţământului celui care doreşte să adopte, lipsa consimţământului copilului ce a împlinit

10 ani, lipsa consimţământului părinţilor fireşti ai copilului);

Pagina 77 din 96


adopţia încheiată fără să existe diferenţa minimă de vârstă prevăzută de lege între

adoptat şi adoptator;

adopţia încheiată în condiţiile în care există un impediment la adopţie;

adopţia ce nu s-a realizat în interesul superior al copilului;

adopţia fictivă, încheiată în alt scop decât cel al protecţiei copilului, prin abaterea

instituţiei de la scopul său social şi familial;

adopţia unui copil care nu se află în evidenţa Comitetului Român pentru Adopţii,

afară de cazurile de excepţie prevăzute de art. 13;

adopţia naţională a unui copil care nu a fost încredinţat în vederea adopţiei, persoanei

sau familiei care doreşte să-l adopte, exceptând cazurile în care se prevede altfel;

adopţia unei persoane majore care nu a fost crescută în timpul minorităţii de către cel

care a adoptat-o;76

nerespectarea formei autentice a declaraţiei de consimţământ la adopţie.

În ceea ce priveşte regimul nulităţii absolute, sunt aplicabile dispoziţiile dreptului

comun, putând fi invocată oricând şi de orice persoană care invocă un interes în legătură cu

nulitatea adopţiei pe care o invocă.

_________________________76 T.B. secţia a IV a civilă, sec. nr. 7/1998 în „Culegere de practică judiciară civilă”-

1998, Editura All Beck 2000, p.107

76

SECŢIUNEA 2

NULITATEA RELATIVĂ A ADOPŢIEI

vicii de consimţământ

Deşi apar destul de rar, viciile de consimţământ duc la nulitatea relativă a adopţiei.

În literatura juridică s-a precizat că eroarea constituie viciu de consimţământ numai

atunci când poartă asupra identităţii fizice a adoptatului;77 dolul constituie viciu de

consimţământ când provine de la oricare dintre persoanele chemate să consimtă la adopţie.

Pagina 78 din 96


Eroarea asupra naturii actului încheiat, care s-a ivit în practica judiciară, adoptatorii

crezând că încheie un act de întreţinere, este sancţionată cu nulitate absolută78, în acest caz

nefiind vorba de eroare viciu de consimţământ, ci de o eroare-obstacol, echivalentă cu lipsa

consimţământului.

lipsa consimţământului soţului celui care adoptă este sancţionată numai cu nulitate

relativă.79

Acţiunea de anulare se poate introduce numai de către soţul persoanei care a adoptat,

acesta putând să-şi apere nulitatea.

Tot cu nulitate relativă este sancţionată şi lipsa consimţământului tutorelui80, deşi s-au

exprimat şi păreri în sensul că această lipsă nu ar trebui sancţionată.81

77 A.Ionaşcu, Filiaţia..., op. cit., p.139 şi urm.78 I.Albu, op. cit., p.189.79 C.S.J., secţ. Civ., dec. nr.2505/1995 în buletinul jurisprudenţei pe anul 1995, p.79-

80.80 I.Albu, op. cit., p.188, Trib. Mun. Bucureşti, secţia a III a civ., Dec. nr.2488/1983,

în „R.R.D.” nr.7/1984, p.63.81 I.Rucăreanu, Rudenia...,op. cit., p.146.

77

SECŢIUNEA 3

ADOPŢIA FICTIVĂ

Posibilitatea încuviinţării unor adopţii fictive a fost mult redusă în cazul copiilor care

se află în evidenţa Comitetului Român pentru Adopţii.

Este discutabil dacă adopţia fictivă poate fi considerată ca o simulaţie, dat fiind că

există o serie de aspecte esenţiale care deosebesc această figură juridică de cea a simulaţiei.82

1) În primul rând simulaţia presupune, de regulă, acte juridice patrimoniale

susceptibile de a fi modificate sau desfiinţate prin voinţa părţilor.

Pagina 79 din 96


„ Regimul juridic al simulaţiei nu este aplicabil tocmai pentru că părţile nu au

posibilitatea legală ca prin acordul lor simulatoriu secret, să recunoască efectele actului

public al (...) înfierii (...).

Starea civilă a persoanei, respectiv căsătoria şi înfierea nu pot face obiectul

convenţiilor ostensibile sau oculte încheiate între părţi”.83

2) În al doilea rând, în structura simulaţiei regăsim – ca element esenţial – „acordul

simulatoriu” care presupune intenţia părţilor de a crea o neconcordanţă între voinţa declarată

şi voinţa reală, în scopul amăgirii terţilor.

3) În al treilea rând, din punct de vedere al scopului urmărit de părţi există o deosebire

esenţială între simulaţia sub forma fictivităţii şi adopţia fictivă. În cazul actului fictiv, în

realitate părţile nu doresc să se producă nici unul dintre efectele actului public, aparent, nici

principale nici secundare, pe când în cazul adopţiei, părţile nu urmăresc producerea anumitor

efecte, numai că acestea sunt indirecte.

4) În al patrulea rând sancţiunea simulaţiei şi efectul ei în raporturile cu terţii nu sunt

de conceput în cazul adopţiei.

În practica judecătorească, s-a admis nulitatea absolută a adopţiei fictive, fie pe

temeiul că lipseşte scopul principal, cauza imediată a adopţiei – creşterea copilului de către

viitorii părinţi adoptivi - , fie în considerarea faptului că s-a dovedit o fraudă în lege.

S-a decis că este fictivă şi deci lovită de nulitate absolută adopţia încheiată numai în

scopul de a crea adoptatului vocaţia succesorală la moştenirea adoptatorului.84

_________________________82 La fel se pune problema şi în cazul căsătoriei fictive; cu privire la căsătoria fictivă-

I.P.Filipescu, op. cit., p.181-185.83 D.Cosma, Teoria generală a actului juridic civil, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1969.

p.402.84 Trib. Suprem, s. Civ. dec. 2186/1984.

78

S-a mai decis că nu este lovită de nulitate adopţia prin care se urmăreşte îngrijirea

fiicei handicapate a adoptatorului de către minor şi, respectiv, asigurarea vocaţiei acestuia la

Pagina 80 din 96


succesiunea adoptatorilor, deoarece sarcina de a îngriji fiica handicapată revenea de lege

minorului adoptat, în calitate de frate, astfel încât asumarea unei asemenea obligaţii, corelativ

cu interesul urmărit constând în dobândirea vocaţiei la succesiunea adoptatorilor, nu pot fi

considerate ca fiind contrare spiritului legii, care să ducă la anularea adopţiei.85

__________________________85 Curtea Supremă de Justiţie, s. Civ. dec. nr.1514/1995 în „Dreptul” nr.3/1996, p.80.

79

SECŢIUNEA 4

EFECTELE NULITĂŢII ADOPŢIEI

În ceea ce priveşte rudenia prin adopţie

Se consideră că nu au existat niciodată raporturi de rudenie civilă între adoptat şi

descendenţii săi, pe de o parte, şi adoptator şi familia acestuia, pe de altă parte.

Drepturile şi îndatoririle părinteşti

„Ex nunc”, părinţii fireşti ai copilului redobândesc drepturile şi îndatoririle părinteşti,

ca urmare a faptului că reânvie legăturile de rudenie firească. „Ex nunc” se consideră că, în

interesul copilului, actele prin care s-au exercitat drepturile părinteşti de către adoptatori

rămân valabile.

Numele adoptatului

Copilul adoptat va reveni la numele de familie avut înainte de încheierea adopţiei.

Obligaţia de întreţinere

Efectul retroactiv al nulităţii adopţiei nu se întinde şi asupra prestaţiilor de întreţinere

dat fiind caracterul succesiv, periodic, al acestora, cât timp obligaţia a fost executată benevol.

Cetăţenia adoptatului

Legea 21/1991 distinge două situaţii:

copilul străin adoptat de un cetăţean român, dacă nu a împlinit vârsta de 18 ani este

considerat că nu a fost niciodată cetăţean român, dacă domiciliază în străinătate sau părăseşte

ţara pentru a domicilia în străinătate (art. 7 alin. 1).

Pagina 81 din 96


copilul cetăţean român adoptat de un cetăţean străin, dacă nu a împlinit vârsta de 18

ani, este considerat că nu a pierdut niciodată cetăţenia română (art. 28 alin. 2).

80

SECŢIUNEA 5

DESFACEREA ADOPŢIEI

Desfacerea adopţiei corespunde „revocării adopţiei” în sensul Convenţiei Europene în

materia adopţiei de copii.

Conform art. 13 pct. I, atâta vreme cât adoptatul nu este major, adopţia nu poate fi

revocată decât prin decizia unei autorităţi judiciare sau administrative, pentru motive grave şi

numai dacă revocarea pentru asemenea motive este admisă prin legislaţie.

Cauzele de desfacere a adopţie

Conform art. 22 alin. 2 din O.U.G. nr.25/1997, adopţia poate fi desfăcută la cererea

copilului care a împlinit vârsta de 10 ani sau a Comisiei pentru protecţia copilului de la

domiciliul acestuia, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.

În împrejurarea în care adoptatorii au divorţat şi ca atare, nu se mai înţeleg sau în

cazul unei comportări necorespunzătoare a adoptatorului şi oricât de degradate ar fi

raporturile dintre foştii soţi, nu se justifică în sine desfacerea adopţiei. Deci, atâta timp cât

adoptatul este copil, desfacerea adopţiei nu se poate realiza decât dacă se face dovada, cu

orice mijloc de probă, că aceasta este în interesul superior al copilului.

În situaţia în care adoptatul este major, desfacerea adopţiei nu mai este condiţionată

de interesul superior al celui adoptat. De aici rezultă faptul că instanţa va aprecia dacă cererea

adoptatului major este întemeiată; în acest sens, cererea adoptatului major, ca orice cerere de

chemare în judecată va trebui să îndeplinească condiţia existenţei unui interes legitim,

personal şi actual.86

Într-o speţă, instanţa a admis cererea de desfacere a adopţiei formulată de adoptatul

major împotriva tatălui adoptator, constatând că, după încuviinţarea adopţiei, datorită lipsei

de îngrijire din partea părinţilor adoptatori, a fost încredinţat unei case de copii, iar după

divorţul părinţilor adoptivi, tatăl adoptiv nu s-a mai preocupat de creşterea copilului adoptat,

s-a recăsătorit şi a plecat cu familia în străinătate.87

Pagina 82 din 96


________________________86 V.M.Ciobanu, „Tratat teoretic şi practic de procedură civilă”, vol. II, Ed. Naţional,

Bucureşti, 1999, p.271-272.87 Trib. Neamţ, sent. Civ. nr.65 C din 21 aug. 1998 (nepublicată).

81

Titularul acţiunii pentru desfacrea adopţiei

Conform art. 22 alin. 2 din O.U.G. nr.25/1997, adopţia poate fi desfăcută la cererea

copilului care a împlinit vârsta de 10 ani sau a Comisiei pentru protecţia copilului de la

domiciliul acestuia.

Deşi legea nu conţine o dispoziţie expresă, considerăm că adoptatul poate solicita

desfacerea adopţiei şi după ce a devenit major.

„De lege lata” adoptatorul nu poate introduce acţiune pentru desfacerea adopţiei, dar

poate sesiza Comisia pentru protecţia copilului, pentru ca aceasta să aprecieze dacă este în

interesul copilului o asemenea acţiune şi s-o introducă la instanţa competentă.

Având în vedere dispoziţiile art. 45 C. pr. Civ., Ministerul Public poate cere

desfacerea adopţiei, în măsura în care aceasta este necesară pentru apărarea drepturilor şi

intereselor legitime ale copilului.

Efectele desfacerii adopţiei

Desfacerea adopţiei are efecte pentru viitor „ex nunc”, de la data rămânerii

irevocabile a hotărârii judecătoreşti.

În acest sens:

filiaţia şi rudenia rezultate din adopţie încetează şi reapar raporturile de filiaţie şi

rudenie firească;

dacă acel adoptat este încă minor, ca urmare a desfacerii adopţiei încetează drepturile

şi îndatoririle părinteşti ale adoptatorilor faţă de copilul în cauză, iar părinţii fireşti

redobândesc drepturile şi obligaţiile părinteşti, dacă instanţa nu decide o altă măsură de

protecţie a copilului, în condiţiile legii;

adoptatul pierde numele de familie al adoptatorului şi redobândeşte numele avut

îninte de încuviinţarea adopţiei;

Pagina 83 din 96


obligaţia de întreţinere dintre adoptat şi adoptator încetează;

în ceea ce priveşte cetăţenia adoptatului, în cazul desfacerii adopţiei, copilul care nu a

împlinit vârsta de 18 ani îşi pierde cetăţenia română la data desfacerii adopţiei, dacă acesta

domiciliază în străinătate sau dacă părăseşte ţara pentru a domicilia în străinătate.

82

CAPITOLUL X

INFRACŢIUNI ÎN LEGĂTURĂ CU ADOPŢIA

Art. 26 din O.U.g. nr.2571997 cuprinde în alin. 1 şi 2 două infracţiuni speciale.

a) infracţiunea de primire de foloase în scopul adopţiei unui copil (art. 26 alin. 1)

b) infracţiunea de intermediere sau înlesnire a adopţiei unui copil cu scopul de a

obţine un folos material necuvenit (art. 26 alin. 2)

Cele două infracţiuni sunt, prin conţinutul lor, infracţiuni de corupţie88 ce au elemente

comune:

obiectul juridic generic, alcătuit din relaţiile sociale ce se formează în domeniul

familiei, în legătură cu ocrotirea specifică a unor categorii de minori;

obiectul juridic special- relaţiile sociale ce se formează în legătură cu instituţia

adopţiei;

subiectul pasiv principal- statul, ca titular al valorilor sociale ocrotite;

subiectul pasiv secundar- apare doar în unele cazuri, şi este copilul adoptat;

latura subiectivă- intenţie directă ce este calificată prin scopul material urmărit;

pedeapsa- închisoare de la 1 la 15 ani. Tentativa nu se pedepseşte.

Aceste infracţiuni se deosebesc prin calitatea subiectului activ şi prin elementul

material al laturii obiective, respectiv modalitatea de săvârşire.

Prima infracţiune trebuie săvârşită de părinte, tutore sau ocrotitorul legal al copilului

şi să constea în fapta lor de a pretinde sau a primi, pentru sine sau pentru altul, bani ori alte

foloase materiale în scopul adopţiei copilului, iar a doua infracţiune (art. 26 alin. 2) poate fi

săvârşită de orice persoană, fără a se cere vreo calificare, constând în intermedierea sau

înlesnirea adopţiei unui copil în vederea obţinerii unui folos material necuvenit.

Pagina 84 din 96


______________________88 A.Ungureanu, A.Ciopraga, Dispoziţii penale din legi speciale române orientate şi

adnotate cu jurisprudenţă şi doctrină, vol.VII, Editura „Lumina Lex”, Bucureşti, 1996, p.17-

32.

83

CAPITOLUL XI

CADRUL LEGISLATIV PREZENT AL ADOPŢIEI

SECŢIUNEA 1

REGLEMENTĂRILE REFERITOARE LA ADOPŢIA NAŢIONALĂ

„De lege lata” reglementările referitoare la adopţie, inclusiv adopţia internaţională,

sunt cuprinse, în primul rând, în O.U.G. nr.25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei,

aprobată cu modificări, prin Legea nr.87/1998. ale cărei dispoziţii se completează cu cele ale

O.U.G. nr.26/1997 privind protecţie copilului aflat în dificulatate, republicată, aprobată cu

modificări prin Legea nr.108/1998. Prin înfiinţarea serviciilor publice specializate pentru

protecţia copilului şi a comisiilor pentru protecţia copiilor, O.U.g. nr.26/1997 creează cadrul

instituţional general pentru protecţia copilului în vederea adopţiei. În aplicarea acestor

ordonanţe de urgenţă au fost adoptate o serie de alte acte normative care completează cadrul

legislativ al reglemetării adopţiei, după cum urmează:

H.G. nr.245/1997 cu privire la criteriile de autorizare a organismelor private care

desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei drepturilor copilului prin adopţie;

H.G. nr.502/1997 cu privire la organizarea şi funcţionarea Comitetului Român pentru

Adopţii;

H.G. nr.117/1999 pentru aprobarea Normelor metodologice şi a măsurilor tranzitorii

de aplicare a prevederilor O.U.G. nr.26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate,

precum şi a metodologiei de coordonare a activităţilor de protecţie şi de promovare a

drepturilor copilului la nivel naţional.

Unele modificări au fost aduse în ceea ce priveşte cadrul instituţional, prin O.U.G.

nr.192/1999 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi

Pagina 85 din 96


reorganizarea activităţilor de protecţie a copilului, în temeiul căreia a fost adoptată H.G.

nr.96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia

Drepturilor Copilului.

Dispoziţiile speciale în materia adopţiei se completează cu dreptul comun, respectiv

Codul civil şi Codul de procedură civilă.

84

Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional

privat, reprezintă sediul materiei pentru soluţionarea conflictelor de legi şi a conflictelor de

jurisdicţii.

Art. 151 stabileşte competenţa exclusivă a instanţei române de a încuviinţa adopţia,

dacă cel care urmează a fi adoptat are domiciliul în România şi este cetăţean român sau străin

fără cetăţenie.

Art. 30 şi 33 sunt consacrate soluţionării conflictelor de legi în ceea ce priveşte

încheierea, efectele, desfacerea, precum şi nulitatea adopţiei.

Dispoziţiile Legii nr.105/1992 sunt aplicabile numai în măsura în care nu se dispune

altfel de tratatele de asistenţă juridică la care România este parte.

85

SECŢIUNEA 2

TRATATE DE ASISTENŢĂ JURIDICĂ CARE CONŢIN DISPOZIŢII EXPRESE

ÎN MATERIA ADOPŢIEI, LA CARE ROMÂNIA ESTE PARTE

Tratatul între R.P.R. şi R.P. Albania privind asistenţa juridică, cauzele civile, familiale

şi penale, încheiate la Tirana, la 12 sept. 1960, ratificat prin Decretul nr.463/1960. intrat în

vigoare la 20 noiembrie 1961;

Tratatul între R.P.R. şi R.P. Bulgaria, privind asistenţa juridică, cauzele civile,

familiale şi penale, încheiat la Sofia, la 3 dec. 1958, ratificat prin Decret nr.109/1959, intrat în

vigoare la 4 iulie 1959;

Pagina 86 din 96


Tratat între R.P.R. şi R.S. Cehoslovacă privind asistenţa juridică, cauzele civile,

familiale şi penale, încheiat la Praga, la 25 oct. 1958, ratificat prin Decretul nr.506/1958, intră

în vigoare la 20 aprilie 1959;

Tratat între România şi Republica Cehă, privind asistenţa juridică, cauzele civile,

familiale şi penale, încheiat la Bucureşti la 11 iulie 1995, ratificat prin Decretul nr.44/1995,

intrat în vigoare la 2 ianuarie 1996.

Tratatul între R.S.R. şi R.P. Mongolă, privind asistenţa juridică, cauzele civile,

familiale şi penale, încheiat la Ulan Bator la 25 noiembrie 1972, ratificat prin Decretul

nr.4571973, intrat în vigoare la 27 august 1973;

Tratatul între România şi Republica Polonă, privind asistenţa juridică şi relaţiile

juridice în cauzele civile, încheiat la Bucureşti, la 15 mai 1999, ratificat prin O.G. nr.65/1999,

aprobată prin Legea nr.33/2000;

Tratatul între R.P.R. şi R.P. Ungaria, privind asistenţa juridică, cauzele familiale şi

penale, încheiat la Bucureşti, la 7 oct. 1958, ratificat prin Decretul nr.505/1958, intrat în

vigoare la 7 mai 1959;

Tratatul între R.P.R. şi U.R.S.S., privind acordarea asistenţei juridice în cauzele civile,

familiale şi penale, încheiat la Moscova la 3 aprilie 1958, ratificat prin Decretul nr.334/1958,

intrat în vigoare la 19 sept. 1958; Tratatul se aplică în relaţiile cu Federaţia Rusă, prin

declaraţie de succesiune.

Prin Legea nr.5271996, a fost ratificată Convenţia dintre România şi Republica Italină

referitoare la adopţia minorilor, semnată la Roma la 29 martie 1995.

86

Tratatul între România şi Republica Moldova privind asistenţa juridică în materie

civilă şi penală, încheiat la Chişinău la 6 iulie 1996, ratificat prin Legea nr.177/1997, intrat în

vigoare la 20 martie 1998.

Cadrul legislativ intern se completează cu actele internaţionale în materie, la care

România este parte.

Astfel:

Convenţia O.N.U. cu privire la drepturile copilului, adoptată la 20 noiembrie 1989,

ratificată de România prin Legea nr.18/1990, stabileşte că protecţia alternativă a copilului,

Pagina 87 din 96


temporar sau definitiv lipsit de mediul său familial, poate să ia forma plasării într-o familie,

adopţiunii sau, în caz de necesitate, încredinţării într-o instituţie corespunzătoare pentru copii.

Art. 21 prevede că adopţia în străinătate poate fi considerată un mijloc de a asigura îngijirea

necesară copilului şi precizează principiile care trebuie să guverneze adopţia internaţională.

Convenţia Europeană în materia adopţiei de copii, încheiată la Strassbourg, la 24

aprilie 1967, stabileşte un ansamblu de dispoziţii comune în ceea ce priveşte condiţiile de

fond, procedura şi efectele juridice ale adopţiei.

Convenţia de la Haga asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei

internaţionale, încheiată la Haga, la 29 mai 1993, ratificată de România prin Legea

nr.84/1994, are drept scop să stabilească garanţii pentru ca adopţiile internaţionale să se

înfăptuiască în interesul superior al copilului, să creeze un sistem de cooperare care să

prevină răpirea, vânzarea sau traficul de copii, să asigure recunoaşterea adopţiilor realizate

potrivit Convenţiei, în statele contractante.

87

SECŢIUNEA 3

SUSPENDAREA TEMPORARĂ A ADOPŢIILOR INTERNAŢIONALE DE

CĂTRE AUTORITĂŢILE ROMÂNE

Conform declaraţiilor primului ministru al României, Adrian Năstase, s-au luat

măsurile corespunzătoare pentru suspendarea temporară a adopţiilor internaţionale de către

autorităţile române, începând cu luna martie 2001, dosarele aflate pe rol, urmând a fi

rezolvate potrivit vechilor proceduri legale.

România a suspendat în luna martie sistemul de punctare în baza căruia fundaţiile

acreditate primeau repartiţii pentru adopţia internaţională, ca urmare a criticilor externe,

potrivit cărora, ţara noastră îşi vinde copiii.89

Suspendarea temporară a adopţiilor internaţionale, de către autorităţile de la Bucureşti

a condus la reacţii favorabile ţării noastre din partea massmediei străine.

Postul de televiziune C.N.N., de exemplu, a comentat decizia ca pe o încercare de

stopare, din partea României, a corupţiei angajaţilor de la agenţiile de adopţii, care pretindeau

străinilor între 9000 $ şi 30.000 $ pentru un copil.

Pagina 88 din 96


C.N.N. a citat o oficialitate americană care susţine că uneori părinţii români cereau şi

peste 10.000 $ ca să permită adopţia copilului de către un străin.

Cele 5000 de adopţii internaţionale aflate pe rol, vor fi soluţionate.90

Prin O.U.G. nr.121/2001, aprobată cu completări prin Legea nr.347/2002 Guvernul a

instituit un moratoriu asupra adopţiilor internaţionale, în vederea realizării de către

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului şi Adopţie şi Ministerul Justiţiei, a regimului

juridic al adopţiilor internaţionale, în scopul armonizării legislaţiei interne cu reglementările

şi practicile internaţionale în domeniu.

Guvernul României a exprimat cu fermitate şi fără echivoc partenerilor europeni

opţiunea, pe care o susţin în continuare, de a construi un sistem eficient, transparent, care să

permită un control strict al tuturor procedurilor de adopţie şi care să suprime actele de

corupţie.

______________________89 Cotidianul independent „Ultima oră”: „Timp de un an, familiile din străinătate nu

vor mai adopta copii din România2, 22-23 iunie 2001.90 Cotidianul Naţional „Libertatea”, C.N.N.: „Un copil român costă până la 30.000 $”,

23 iunie 2001, pag. 4.

88

Moratoriul introdus de România suspendă toate procedurile administrative cât şi

juridice privind adopţia internaţională.91

Guvernul a decis însă, că „în situaţiile excepţionale, cerute în interesul superior al

copilului, Guvernul poate aproba transmiterea către instanţă a anumitor cereri de încuviinţare

a adopţiilor internaţionale.

Conform acestei decizii, 1115 cazuri excepţionale au fost transmise instanţelor şi

1003 au fost aprobate, restul familiilor şi-au retras cererile în 112 cazuri.92

La 6 februarie 2004, Guvernul României a decis stoparea completă a adopţiilor

internaţionale, până la intrarea în vigoare a unui nou cod legislativ coerent.

Prin Rezoluţia din 16 decembrie 2004, Parlamentul European felicită România pentru

că a răspuns apelurilor internaţionale, şi cererilor Parlamentului, prin introducerea unor

standarde naţionale în domeniul protecţiei copilului şi a unor reguli stricte în privinţa

adopţiilor internaţionale.

Pagina 89 din 96


Noua lege a fost elaborată în colaborare cu experţi internaţionali şi are la bază

interesul superior al copilului.

Este în concordanţă cu Convenţiile Internaţionale în domeniu.

Noua lege prevedea că acele cazuri deja transmise instanţei (din cele 1115 menţionate

mai sus), urmau să fie analizate în baza legislaţiei anterioare. Acestea erau aşa numitele

cazuri „pipe line” şi au fost finalizate prin adopţie internaţională.

Oficiul Român pentru Adopţii încă mai aşteaptă rapoartele post adopţie pentru 178 de

copii, adoptaţi internaţional.

La 16 decembrie 2004 – Parlamentul European a arătat că toate familiile afectate de

moratoriu trebuie să primească în continuare răspuns şi de aceea sprijină ideea, de a crea în

viitorul apropiat o comisie internaţională pentru analiza acestor cazuri.

În 2005, moratoriul a fost înlocuit de actuala lege.

_______________________ 91 O.U.G. nr.7/2003 – Suspendarea temporară a tuturor procedurilor referitoare la

adopţia internaţională (art. 1, alin. 1).92 Cotidianul „Curierul Naţional” – „În ultimii 3 ani, Guvernul a aprobat 1115 cereri

de adopţie2, 2 februarie 2004, pag. 2.

89

SECŢIUNEA 4

LEGEA PRIVIND REGIMUL JURIDIC AL ADOPŢIEI

Intrată în vigoare la 1 ianuarie 2005, legea aduce reglementări necesare pentru

reluarea adopţiilor internaţionale, după o suspendare de 3 ani.93

Singurul abilitat să coordoneze procedurile în acest sens este oficiul Român pentru

Adopţii.

Ce prevede noua lege a adopţiei:

adopţia naţională are prioritate;

minorii români pot fi adoptaţi în străinătate numai de rude de gradul doi;

adopţia internaţională a copiilor de peste doi ani;

adopţii adoptate doar de instituţiile statului;

Pagina 90 din 96


taxă unică şi fixă.

Adopţia naţională are prioritate absolută, înfierea în străinătate fiind ultima variantă la

care se recurge atunci când nici o altă formă de protecţie nu poate asigura minorului „îngrijire

corespunzătoare”.

Copiii mai mici de doi ani nu pot fi adoptaţi în străinătate.

Principala restricţie de lege presupune că minorii români pot fi adoptaţi în străinătate

numai de rude de gradul doi.

Această lege elimină intervenţia fundaţiilor în derularea adopţiilor.

Singurele organisme private acceptate în proces sunt asociaţiile străine autorizate în

acest sens în ţara lor de origine.

Organizaţiile non-guvernamentale au dreptul, de a se implica doar în servicii de

protecţie a copiilor, prin plasament familial ori la asistenţi maternali, prin reintegrarea în

familie şi prin susţinerea familiilor pentru prevenirea abandonului.

Adopţiile pot fi derulate doar prin instituţiile de profil ale statului (direcţiile locale

pentru protecţia copilului), sub supravegherea Oficiului Român pentru Adopţii.94

________________________93 legea nr.273/iunie 2004 – Regimul juridic al adopţiei, intrată în vigoare în 2005

(publ. În M.O. nr.557/23 iunie 2004, art. 75).94 Hot News – preluare B.B.C. – Noua lege a adopţiilor internaţionale (intrată în

vigoare la 1 ianuarie 2005) – atribuţiile îi revin Oficiului Român pentru Adopţii, 4 ianuarie

2005.

90

Legea mai prevede constituirea unui registru cu toate datele referitoare la adopţii

(adoptatorii români sau străini, copii adoptaţi, sau în cazul cărora a fost anulată adopţia).

Noua lege urmează celor trei ani în care adopţiile fost suspendate din cauza

acuzaţiilor internaţionale, privind traficul de copii.

Cu toate acestea, în intervalul de trei ani, mai mult de 100 de copii români au fost

preluaţi de familii adoptive străine.

În urma consultării cu Comisia Europeană, Guvernul a decis să formeze un grup de

lucru inter-ministerial, care să analizeze fiecare caz şi să dea raspunsurile corespunzătoare

Pagina 91 din 96


familiilor. Grupul de lucru a constatat că, în momentul intrării în vigoare a noii legislaţii,

existau 1399 de înregistrări pentru adopţii internaţionale.

Acestea nu au fost considerate cazuri excepţionale conform legislaţiei precedente, nu

au urmat procedurile cerute de legislaţia anterioară privind adopţia internaţională şi de aceea

nu pot fi considerate cazuri „pipe line”, ele sunt cazuri în aşteptare „pending cases”.

91

SECŢIUNEA 5

ÎN TIMP CE COMISIA EUROPEANĂ LAUDĂ ROMÂNIA PENTRU

PROGRESELE ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI COPILULUI, PARLAMENTUL

EUROPEAN SOLICITĂ AUTORITĂŢILOR ROMÂNE SĂ REZOLVE CERERILE DE

ADOPŢII INTERNAŢIONALE FORMULATE ÎNAINTE DE INTRODUCEREA

MORATORULUI

Jose Manuel Barroso (Preşedintele Comisiei Europene) a spus: „În raportul din mai

2006 al Comisiei Europene putem constata că România a făcut progrese semnificative în

domeniul protecţiei copiilor, situaţia îmbunătăţindu-se în mod substanţial. Cred, în mod

sincer, că Uniunea Europeană poate fi mândră de acest lucru. Putem spune că situaţia s-a

îmbunătăţit în mod real şi datorită acţiunilor noastre de pregătire a aderării României la

Uniunea Europeană.

Implementarea pachetului legislativ a continuat încet, dar sigur.

Numărul copiilor din instituţii a continuat să scadă în mod semnificativ.

Numărul de solicitări de adopţie naţională este acum mai ridicat decât numărul de

copii adoptabili. Şi este important de ştiut că adopţia internaţională poate fi utilizată doar ca

ultimă alternativă.

Cererile de adopţie internaţională în aşteptare, introduse înainte de intrarea în vigoare

a noii legi, au fost analizate de către un grup de experţi în domeniul protecţiei copiilor şi

Comisia a urmărit îndeaproape acest lucru”.95

Barroso a mai spus „Nu spun că nu există probleme pentru că sunt. Sunt probleme de

încălcare a drepturilor omului şi a drepturilor copiilor în statele membre ale U.E.

Pagina 92 din 96


Nu suntem perfecţi în acest domeniu, dar cred că trebuie să recunoaştem progresele şi

eforturile depuse de autorităţile române care s-au ocupat de această problemă”.

De cealaltă parte, Parlamentul European cere autorităţilor române să rezolve cazurile

de adopţii internaţionale în suspans.

_________________________ 95 Surse EURACTIV : Discursul Preşedintelui Comisiei Europene J.M.Barroso, 7 iulie

2006.

92

Într-o declaraţie scrisă, dată publicităţii la 6 iulie 2006 la Strassbourg, Parlamentul

European solicită autorităţilor române să rezolve cererile de adopţii internaţionale formulate

înainte de introducerea moratoriului.

În solicitarea semnată de Claire Gilbault, Jean-Marie Cavada, Antoin Duquesue,

Charles Iannock şi Enrique Baron Crespo, Parlamentul declară că urmăreşte în primul rând

beneficiul copiilor implicaţi în aceste adopţii internaţionale, care deja şi-au cunoscut viitori

părinţi adoptivi şi care acum, din cauza nerezolvării oficiale a adopţiilor, se văd în situaţia de

a fi a doua oară abandonaţi.

Euro-observatorul Alexandru Mortun a declarat:

„România a fost tot timpul în cadrul atenţiei din acest punct de vedere.

Chiar aici în Parlamentul European am fost şi suntem între cei care susţin adopţiile

internaţionale şi cei care se opun acestora. Studiul pe care Comisia Europeană îl va efectua

privind situaţia în diferite ţări U.E., ne va permite să apreciem dacă şi în ce fel putem amenda

legislaţia noastră privind protecţia copilului. În acest moment însă, legislaţia actuală trebuie

implementată şi respectată.

Acesta este mesajul pe care l-am transmis constant colegilor europeni.96

Franco Frattini (vice-preşedinte al Comisiei Europene, responsabil de justiţie –

Afaceri Interne) a spus: „Este necesar, în acest domeniu să se respecte principiul

subsidiarităţii; nu va fi nici o lege a U.E. privind adopţiile internaţionale, ci linii directoare

penru respectarea interesului copilului.

Pagina 93 din 96


Acest lucru mi se pare mie că se întâmplă deja în România, aşa cum a spus şi

Preşedintele Barroso”.

Pe 4 iulie 2006, Comisia Europeană a adoptat strategia privind promovarea drepturilor

copilului în Uniunea Europeană, preşedintele acestei instituţii, Jose Manuel Barroso

prezentând-o în Parlamentul European.

_________________________ 96 EUROACTIV, Buletin de U.E., socio-politic: Al. Mortun „România a fost tot

timpul în centrul atenţiei...”, 7 iulie 2006.

93

Strategia Uniunii Europene propune o abordare coerentă a problematicii drepturilor

copilului în ansamblul politicilor U.E. (politica de dezvoltare, cooperare juridică şi

poliţienească – luptă împoriva pedofilie, a pornografiei cu minori, a abuzurilor asupra

copiilor în general; sensibilizarea cetăţenilor – crearea unui număr de urgenţă unic – 116 – în

toate statele U.E. pentru problemele observate de cetăţeni).

94

SECŢIUNEA 6

LEGISLAŢIA ACTUALĂ ESTE ÎN CONFORMITATE CU NORMELE U.E.

Guvernul a adoptat un cadru legal care prevede reguli stricte referitoare la adopţia

internaţională.

Cazurile „pipe line” au fost judecate în instanţă şi s-au finalizat prin aprobarea

adopţiei internaţionale (exceptând cazurile în care familiile şi-au retras cererea).

Guvernul a instituit un grup de lucru care să analizeze fiecare dintre celelalte cazuri în

aşteptare.

În urma analizei au fost transmise răspunsuri către toate familiile implicate.

Pagina 94 din 96


Analiza s-a bazat pe actuala legislaţie. Există cazuri, considerate justificate şi

adecvate, în care legislaţia permite ca un număr de cetăţeni străini cu domiciliul în România,

să adopte şi adopţia este în curs de desfăşurare.

Autorităţile nu intenţionează să modifice codul legilslativ actual, care limitează

adopţia externă, a menţionat Cătălin Popescu Tăriceanu.

Precizând că doreşte să lămurească situaţia adopţiilor externe, după ce mai mulţi

oficilali străini (inclusiv din S.U.A) s-au pronunţat pe acest subiect, Tăriceanu a amintit că

legislaţia actuală descurajează astfel de proceduri de adopţie.

„Guvernul nu are nici cea mai mică intenţie să modifice legislaţia actuală care este în

conformitate cu normele U.E. şi pune pe prim plan interesul copilului, nu interesele

posibililor părinţi adoptivi”.97

O iniţiativă pentru soluţionarea favorabilă a cazurilor de adopţie aflate în aştepatare a

fost inclusă în Raportul European privind stadiul de pregătire a României pentru aderarea la

U.E.

Premierul Tăriceanu asigură Parlamentul European că România acţionează conform

recomandărilor U.E.

_________________________97 Surse SOFTPEDIA: Discursul Premierului Tăriceanu „Legislaţia internă nu va fi

modificată...”, 22 decembrie 2005.

3

Secţiunea 4 - Legea privind regimul juridic al Adopţiei,intrată pag. 89 – 90

în vigoare la 1 ianuarie 2005

Secţiunea 5 – În timp ce Comisia Europeană laudă România pag. 91 - 93

pentru progresele în domeniul protecţiei copilului,

Parlamentul European solicită Autorităţilor Române

să rezolve cererile de adopţii internaţionale formulate

înainte de introducerea Moratorului

Secţiunea 6 - Legislaţia actuală este în conformitate cu normele pag. 94

Uniunii Europene

Pagina 95 din 96


Pagina 96 din 96

http://www.tocilar.ro/

Documents

adoptia