A.J.Cronin-Cheile

  • View
    243

  • Download
    10

Embed Size (px)

Text of A.J.Cronin-Cheile

  • 8/20/2019 A.J.Cronin-Cheile imparatiei.pdf

    1/191

  • 8/20/2019 A.J.Cronin-Cheile imparatiei.pdf

    2/191

     

    ARCHIBALD JOSEPH CRONIN

    CHEILE ÎMPĂRĂȚIEI

    Original: The Keys of the Kingdom (1941)

    Traducere: MONICA CRUCERU

    virtual-project.eu

    Editura: ORIZONTURI

    2005

    http://www.virtual-project.eu/ http://www.virtual-project.eu/

  • 8/20/2019 A.J.Cronin-Cheile imparatiei.pdf

    3/191

    I

    ÎNCEPUTUL SFÂRȘITULUI

    Spre sfârșitul unei după-amiezi din 1938, bătrânul preot Francis Chisholm urca, șchiopă area care duce de la biserica St. Colomban la locuința parohială, pe colină. Cu toată infirm prefera poteca aceasta în locul povârnișului mai domol din Mercat Wynd; ajungând la p

    cuță a grădinii sale, împrejmuită cu ziduri, se opri, cu un aer naiv de triumf, să se odihnentemplând priveliștea care întotdeauna îi fusese dragă. Devale, Tweedul liniștit desena o vastă curbă de argint colorată gălbui de apusul de toamn lul râului scoțian, la nord, se zărește orașul Tweedside, cu acoperișurile lui de țiglă care sea o paiață boită cu roșu și galben, ascunzând labirinturi de străzi pavate cu pietre rotunde. Ce e apăra vechea frontieră anglo-scoțiană, este înconjurată de metereze înalte de piatră, und nurile aduse din Crimeea, pescărușii cocoțați mănâncă mici crabi. La vărsarea râului, un vo ață învăluia bariera de nisip, acoperind plasele de pescuit întinse și bărcile legate la țărm în argele îndreptate către cer, subțiri și încremenite. În câmpie, apusul se târa spre liniștitele p cate din Derham, unde privirea lui urmărea zborul greoi al unui bâtlan. Aerul, ușor, străv țin încărcat de fum și de mirosul acru al merelor căzute, se înviorase de răcoarea care se l inte de vreme.

    Preotul suspină mulțumit și pătrunse în grădina sa, foarte mică în comparație cu acelea onjurau misiunea lui de pe colina Jade Vert Vif, dar mai încântătoare și, ca toate grădinil oția, cu arborii ei fructiferi bine îngrijiți, plantați pe spalier pe peretele călduț, împletea util cutul. Mai ales în colțul de miazăzi, un păr se înfățișa în toată frumusețea sa. Și cum Dugal, ti se arăta nicăieri, după ce aruncă o privire prevăzătoare spre fereastra bucătăriei, preotul lu i frumoasă pară din propria livadă și o ascunse sub sutană. Triumful îi însenină fața pali

    ârcită pe când șchiopăta – un pas mare, unul scurt – pe aleea de pietriș, rezemat în umbrela sco

    osez în culorile tartanului din Chisholm pe care și-o îngăduise în locul umbrelei vechi și uza e o lăsase la Pai Tan. Și iată că în fața porții principale staționa o trăsură.

    Figura lui se posomorî puțin câte puțin. Cu toată slăbiciunea memoriei și felul său distrat c cinuiau necontenit necazuri, își aminti imediat de scrisoarea jignitoare a episcopului său,

    opunea sau mai bine zis anunța vizita monseniorului Sleeth, protonotarul apostolic. Se gră zinte respectele sale oaspetelui.

    Monseniorul Sleeth îl aștepta în picioare; era brun, chipeș, distins și puțin stingherit. Stăt atele la șemineul rece – nervozitatea sa juvenilă sporea și demnitatea sa ecleziastică era oar cată de mobila mai mult decât modestă a camerei în care se afla. Ar fi vrut să descopere aici o

    rsonală, un porțelan frumos, un obiect lăcuit sau cel puțin o amintire din Extremul Orient. Exa eriorul acesta gol și banal, linoleumul de proastă calitate, scaunele umplute cu câlți și șem bit, unde, cu un ochi dezaprobator, remarcase o sfârlează rătăcită printre banii strânși din co tuși, se hotărâse să fie amabil. Expresia lui se îmblânzi când opri cu un gest grațios sc rintelui Chisholm. — Menajera dumneavoastră mi-a arătat camera mea. Sper că nu vă voi deranja dacă mă veți g i câteva zile. Ce zi frumoasă! Ce colorit!… Venind pe drum de la Tynecastle, mi-am imagin iodată nu am părăsit dragul meu San Morales.

    Privea în depărtare pe fereastră cu un aer afectat. Bătrânul își stăpâni cu greu un surâs, când s

    Sleeth frapanta imitare a abatelui Tarrant și evidenta influență a seminarului. Eleganța, preră și chiar simțul intuitiv făceau din el o copie absolut identică a sus-zisului abate.

  • 8/20/2019 A.J.Cronin-Cheile imparatiei.pdf

    4/191

    — Sper că nu veți fi prea rău instalat, murmură el; vom mânca de îndată. Nu știu cum s-a făcu i am luat obiceiul să înlocuim masa de seară cu un ceai scoțian. Sleeth, cu ochii plecați, făcu un gest larg. În aceeași clipă, Miss Moffat intră, apucă șnurul ve se perdelele, apoi începu să aranjeze masa fără să facă vreun zgomot. Nu putu să nu observe

    meia aceasta întunecată, care-i arunca pe furiș priviri temătoare, se potrivea atât de bin samblul. Prezența ei, cu toată iritarea care i-o pricinuia vederea celor trei tacâmuri, îi îngăd ntinue să discute generalități. Când, în fine, se așezară amândoi la masă, descrise cu entuziasm marmura pe care episco

    usese special de la Carrara pentru transeptul noii catedrale din Tynecastle. Apoi se servi copioleta cu șuncă și din rinichii de vacă și acceptă ceașca cu ceai servit dintr-un samovar de m glezesc. În timp ce-și ungea cu unt a doua felie de pâine prăjită, auzi gazda întrebându-l blând: — Îngăduiți ca Andrew să ia masa cu noi? Și îi prezentă monseniorului Sleeth, care ridică brusc capul, un băiat de nouă ani care intrase încăpere. Cu fața prelungă și palidă, cu trăsăturile încremenite de timiditate, stătea în picio ucea poala tricoului albastru. După ce ezită o clipă, se așeză la locul său și luă cu un gest ma

    na cu lapte. Se aplecă peste farfurie și o șuviță umedă de păr negru, stăpânită cu greu de piept Miss Moffat, recăzu pe fruntea lui osoasă, lipsită de grație. Ochii săi, de un albastru min

    dau presimțirea unei crize. Erau umbriți de o asemenea neliniște, încât nu îndrăznea să virea. Trimisul episcopului se destinse și-și aduse aminte de masă. La urma urmei, momentul n vorabil. Totuși, privirea sa revenea dintr-un moment într-altul, cu insistență, asupra copilului. — Vasăzică, te cheamă Andrew? Simpla decență obliga la câteva cuvinte, chiar și la puțină amabilitate. — Mergi la o școală de-aici? — Da… — Ei bine! Să vedem ce știi. Cu o bonomie afectată, îi puse câteva întrebări sumare. Copilul, roșu și mut, prea confuz pen

    ndi, nu manifesta decât o ignoranță umilitoare. Monseniorul Sleeth încruntă din sprâncene. „Oribil, gândi el, l-a adunat din pădure.” Luă u ichi, apoi observă că era singurul care se servise din aceste delicatese, căci ceilalți d

    ulțumeau cu un frugal porridge. Roși; afișarea acestui ascetism era prea de tot din partea bătrân Poate că Chisholm bănui ce gândea, căci, clătinând din cap, spuse: — Am fost lipsit atâția ani de savurosul porridge scoțian, încât acum nu las niciodată să t azia să mă ospătez. Sleeth lăsă să treacă remarca fără să răspundă. În curând, cu o scurtă privire, ieșind din mut u, Andrew ceru voie să plece. Ridicându-se să mulțumească, lovi cu cotul o lingură care că

    omot. Pantofii lui butucănoși sunară greoi când se îndreptă spre ușă.Liniștea se restabili. Terminând masa, monseniorul Sleeth se ridică și își reluă mașinal loc vorul jerpelit din fața căminului. Cu picioarele depărtate și mâinile la spate, îl contempla, f ea aerul, pe bătrânul său coleg care, șezând încă la masă, părea că așteaptă ceva. „Doamne”, gândea Sleeth, „ce jalnică imagine asupra preoției prezintă bătrânul acesta, cu s ată, cu gulerul murdar și fața pământie și descărnată!” Pe un obraz, o cicatrice oribilă, nu de pleoapa inferioară, părea că-i trage capul într-o parte. Lăsa impresia că suferă de un torticolis neîncetat, care făcea în același timp legătură cu pic i scurt. Privirea, de obicei plecată, lua astfel, când o ridica, rareori, o oblicitate pătrunză

    dată și tulburătoare.Sleeth tuși. Își zicea că venise momentul să vorbească și, cu o falsă bunăvoință, se informă:

  • 8/20/2019 A.J.Cronin-Cheile imparatiei.pdf

    5/191

    — De când sunteți aici, părinte? — De un an. — Ah, într-adevăr! A fost un semn de bunăvoință din partea Monseniorului să vă trimită, im pă ce v-ați înapoiat, în parohia natală. — Este și a sa. Sleeth înclină capul cu un gest delicat. — Știam că episcopul nostru împar te cu dumneavoastră onoarea de a se fi născut aici. Să v ci… ce vârstă aveți? Aproape șaizeci de ani, nu-i așa?

    Părintele Chisholm consimți, adăugând cu naivă mândrie:— Nu sunt mai în vârstă decât Anselm Mealey. Sleeth, auzind această familiar itate, încruntă din sprâncene, apoi surâse ușor a milă. — Viața v-a tratat foarte diferit. Pe scur t, și el ridică ferm capul, dar fără asprime, episcopul ne ne gândim că îndelungatele și credincioasele dumneavoastră servicii ar trebui recompensa e cuvinte, să ieșiți la pensie. Se lăsă o liniște apăsătoare. — Însă eu nu am de gând. — Sunt însărcinat cu această neplăcută sarcină – Sleeth fixă cu încăpățânare tavanul –, să cer oblema la fața locului ca să pot face apoi un raport Monseniorului. Se petrec aici lu dmisibile.

    — Care? Sleeth avu o mișcare de nerăbdare. — Șase, zece, cu duzina! Să vi le spun eu… Apucăturile dumneavoastră orientale? — Le regret. O luminiță