44
aleksandar stoicovici [aleksandar doarme]

Aleksandar Stoicovich

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Alexandru Doarme

Citation preview

Page 1: Aleksandar Stoicovich

aleksandar stoicovici

[aleksandar doarme]

Page 2: Aleksandar Stoicovich

dintele de lapte

Page 3: Aleksandar Stoicovich

asta era copilăria noastră în pielea încinsă a cailor apăsam bucăţi mici de tămâie cu degetele ne imaginam că batem pietre scumpe ce miroseau de cele mai multe ori a departe şi a mâl dar caii erau îngropaţi la intrarea în casă cu lanţurile de la cădelniţă aşezate în jurul ochilor şi asta era copilăria noastră în nopţile tăcute de august albinele zburau pe sub pământul uscat cerul atârna într-o plasă imensă de peşte până aproape de frunţile noastre intram în Dunăre şi Dunărea era întunecată ca şi când toate nopţile de până atunci s-ar fi îmbibat în apă luna era prinsă în trestii şapte cete de îngeri cu palmele însângerate o legau în curele de piele şi o trăgeau în adâncuri noi adunam lacrimile şi fugeam în sat arhanghelul Gabriel suna în goarnă dezlegarea la peşte şi asta era copilăria noastră

Page 4: Aleksandar Stoicovich

peştele din Iagodărie cu vreo câteva luni înainte pe la ultimele ninsori începuse să meargă vorba că în Iagodărie ar creşte un peşte imens pescarii veneau în sat şi se jurau că peştele-i acolo şi urcă tot mai repede spre cer alţii povesteau că ba mai mult dacă bagi capul sub apă când e dunărea cuminte poţi să-ţi vezi străbunii cum împing animalul cu palmele cum îl înalţă în proptele de aur la scurt timp tot satul vorbea despre peştele din Iagodărie toţi îi spuneau acum peştele-pod pentru că pornea tocmai de pe malul sârbesc şi ajungea până la noi îmi aduc aminte că de Buna Vestire s-a adunat aproape tot satul sub părul din curtea Bisericii exact când am intrat pe poartă popa îşi aranja coada uscată de peşte după gât în loc de patrafir lumea se înghesuia sub coada peştelui plângând de fericire copiii adunau pere bătrânii se trezeau din când în când şi-şi dezlipeau solzii de sub piele iar pescarii. pescarii plângeau în cor peste tăvile de argint după vreo câteva luni pe la primele ninsori începuse să meargă vorba că în Iagodărie ar creşte un peşte imens m-am dus la dunăre mi-am băgat capul în apă prin apa tulbure am văzut pescarii împingând animalul cu palmele lacrimile le intrau şi le ieşeau din ochi

Page 5: Aleksandar Stoicovich

dintele de lapte ca o viperă îmblânzită dunărea se încolăcea sub genunchi. zăpuşeala. pescarii copiii alergând în puţa goală prin iarbă. caseta cu Bijelo Dugme pe care tot satul o făcea poştă apa până la gât buturuga alunecoasă ca un dinte de lapte măsurând cerul acum stau în mijlocul Iagodăriei iarba a crescut o ating cu vârful degetelor nimeni nu mai aleargă copiii s-au pierdut în apa tulbure mă descalţ şi calc în noroi monedele de argint mi se lipesc de tălpi apa se încolăceşte sub genunchi şi mă muşcă ca o viperă neîmblânzită

Page 6: Aleksandar Stoicovich

gândacii de Colorado cu fularul galben lămâie înfăşurat la gât mult mai lucid cu mişcări exacte. habar n-am ce ştiam atunci şi nu ştiu acum toată viaţa am fugit de gândacii de Colorado pe care trebuia să-i caut printre sacii de cartofi ca să-i strivesc. o pasiune reală pentru muzica joasă a gândacilor urcând pe sacii de rafie (prima dată înveţi să striveşti gândacul hipnotizat de liniile de pe spatele lui) toată viaţa am fugit de gândacii de Colorado acum că nu mai am nimic cu ei simt iubirea cum creşte în mine ca o apă sălcie şi urcă încet din stomac până în piept şi apoi mai sus pe trahee încet. fierbinte de pe limbă alunecă un gândac pe jumătate negru

Page 7: Aleksandar Stoicovich

denie noaptea e o felie de lubeniţă prin care se văd mamele aruncând apa în fântânile de fildeş pentru ziua împărtăşaniei când vor trece dintr-o barcă în alta până la altar noaptea e o felie de lubeniţă prin care se văd copiii ce-şi pun jucăriile la sărat sub şeile cailor cu gândul că într-o zi o foame de nestăvilit se va abate asupra lor noaptea e o felie de lubeniţă prin care îmi voi revedea copilăria la strigarea Dunării în cer

Page 8: Aleksandar Stoicovich

acolo unde copiii flămânzi adorm devenise atât de minunată încât se adunau în jurul ei o împingeau cu boturile reci până la marginea pădurii acolo unde copiii flămânzi adorm strângând în pumni rădăcinile copacilor ca pe nişte ugere pline cu lapte într-o policlinică ordinară la marginea unui parc am aţipit şi am visat că umbra mi s-a dezlipit de trup copiii plângeau sub pământ şi lacrimile lor îmi umezeau ochii umbra cobora printre ei şi le reteza încheieturile ca o pânză de bomfaier din pumnii încleştaţi pe rădăcini creşteau încet alţi copii mai cuminţi care deveneau atât de minunaţi încât doctorii se adunau în jurul lor şi îi împingeau încet cu degetele spre scaunele de muşama acolo unde copiii flămânzi adorm

Page 9: Aleksandar Stoicovich

carusele pentru Andreea

Page 10: Aleksandar Stoicovich

carusele pentru Andreea scufundaţi în var până la gât speram să ni se întâmple un lucru minunat nici mai mult nici mai puţin acolo în mijlocul lupilor cu ochii-n telescoape aşteptam să apară o fiinţă oarecare. n-aveam preferinţe mâncam furnici de pe hârtiile de eugenia lupii se uitau în gura noastră cu ochii mieroşi şi vorbeam cu toţii aceeaşi limbă de gumă asta e pădurea noastră strigam ca apucaţii. e pădurea noastră ba nu-i a voastră fi-v-ar ceapa-n lacrimi răspundea pădurarul din întuneric ia arătaţi-mi şi mie o planetă. vreau să mi-o trag pe sub şubă să-mi ţină de cald. tuşea sânge într-o batistă de lână fosforul ne vorbea încetişor din plămâni dar noi nu eram născuţi pentru aşa ceva. nouă trebuia să ni se întâmple un lucru minunat. din mijlocul râului creştea un cormoran de marmură pe atunci n-aveam de unde să ştiu că te voi cunoaşte eu stăteam cu ochii în telescoape mâncam furnici mă înfrăţeam cu lupii pentru tine aveam şi un inel de ceară cusut în haină pentru orice eventualitate pe atunci n-aveam de unde să ştiu c-ai să mă găseşti toate simţurile mele erau roase ca un munte de teracotă ca o pasăre prădătoare noaptea îşi lăsase ouăle în orbitele mele era o durere suportabilă. vedeam numai carusele îmi era greu să înţeleg ce-mi spui dar ştiam c-ai venit te sărutam şi adormeai ca o lebădă pe mâna mea argăsită

Page 11: Aleksandar Stoicovich

chihlimbar

stăm în aceeaşi barcă întinşi pe spate şi eu sunt prins ca o insectă în corpul tău de chihlimbar zeci de râuri trec prin mine fiecare cu secretele lui stăm în aceeaşi barcă întinşi pe spate nimeni n-are habar că suntem acolo poate doar viermii de mătase cu intuiţia lor divină cu trupurile lor zvelte de ieniceri proaspăt întorşi din luptă hămesiţi şi lipsiţi de orice speranţă sunt prins ca o insectă în corpul tău de chihlimbar văd prin ochii tăi respir prin gura ta iedera care-ţi acoperă urechile îmi acoperă şi mie urechile sângele tău îşi face drum prin inima mea doar atât cât să rămân în viaţă. în rest zeci de râuri trec prin mine sunt o deltă în care se întâlnesc îndrăgostiţii. cât de multe li se îngăduie lor şi ce frumos vorbesc fiecare cu secretele lui stând întinşi pe spate în bărcile de lemn ca nişte bucăţi proaspăt întărite de chihlimbar

Page 12: Aleksandar Stoicovich

cale şi sute de agave

până la urmă am rămas singur într-un corp bolnav n-am câştigat dar nici n-am pierdut prea multe decât o adunătură de oase şi un vis frumos cu sângele potabil locul îmi era atât de cunoscut încât eram convins că m-am născut sau c-am murit acolo (şi ce frumoasă era ea cu limba tăiată din care creşteau cale şi sute de agave ce frumoasă era la căpătâiul meu atingând cu vârful degetelor tot ce rămăsese curat) şi uite de asta spun acum că ar fi bine să răsucim cheiţele corpului ei. să-i învăţăm urechile cu cercei şi sângele aspru cu bătăile inimii

Page 13: Aleksandar Stoicovich

magnet mă ridic de pe scaun şi mă aşez în tine ca un magnet uriaş în mijlocul unui cimitir de maşini

Page 14: Aleksandar Stoicovich

jazz amar între sunetul salvării şi duke ellington îmi înghesui mâinile transpirate e mijlocul primăverii şi curge apă de vie peste tot în jurul nostru dezbrăcată pe marginea patului cu o felie de lămâie în gură îmi arăţi că întotdeauna sunt câteva lucruri ce rămân în urmă lucruri ce nu se văd cu ochiul liber sânul tău e mai rece decât oasele sfinţilor la slujba de dimineaţă

Page 15: Aleksandar Stoicovich

nimic ninge flăcările se ridică din vechiul cinematograf toate filmele pe care le-am văzut împreună topesc fulgii raiul e un loc cu ape adânci înainte să mă nasc îmi amân toate zilele ce mi-au rămas de trăit

Page 16: Aleksandar Stoicovich

în casa asta nu se poate venera nimic nu schiţez nici un gest. îmi pun urechea pe statuie cuvintele dospesc acolo şi se aude un ţiuit lung mi-e foarte somn. îmi imaginez nişte cocoloaşe de aluat înnegrite şi ţeasta unui animal acoperită de licheni în casa asta nu se poate venera nimic straturile subţiri de pământ din coridoare sunt transformate în instrumente de tortură statuia mea e un sicriu. vreau să-mi apropii urechea dar ea se află acum în dinţii animalului nu schiţez nici un gest îmi încleştez dinţii şi statuia se umple de cârpe vocea animalului se subţiază până nu se mai aude deloc intru în casă ca o apă. ca un semn care nu aduce nimic bun ca un viciu căruia nimeni nu-i mai cade pradă mi se face atât de somn încât îmi aşez ţeasta de animal în mijlocul coridorului noroiul îmi intră în urechi şi se întăreşte imediat închid ochii şi adorm adorm şi brusc mi se face foarte dor

Page 17: Aleksandar Stoicovich

unele probleme aşteaptă încă rezolvare mă simt din ce în ce mai viu în lucrurile pe care le treci cu vederea gândul că nu voi scăpa niciodată de aici e mai comfortabil decât o viaţă trăită din inerţie nimic din ce-ai uitat în mine nu-ţi mai face rău

Page 18: Aleksandar Stoicovich

obiecte vulgare

Page 19: Aleksandar Stoicovich

fericirea mea carnea în care loveşti cu pumnii şi-n care îţi verşi toată disperarea ca-ntr-un hău lada asta de carne şi oase în care aş putea foarte bine să fiu tu să ucid şi să mă las ucis să mă revolt să mă întind pe burtă ca şopârla imensă răpusă peste biserica din densuş spintecat. în plină glorie cu saliva vineţie cu limba de lână îngropată în noroi nu pot să-mi amintesc nimic din ce-am visat mă acopăr cu pământ sunt atât de fericit şi fericirea mea îi trage pe toţi în acelaşi hău

Page 20: Aleksandar Stoicovich

ruleta rusească morţii stau în cerc şi îşi pasează viaţa de la unul la altul când se apropie timpul. când şopârla de vată iese arzând din chilie mânile lor încep să se mişte din ce în ce mai repede în momentul în care şopârla a ars complet braţele se opresc unul din ei se ridică în picioare îşi primeşte lucrurile şi pleacă acasă iar jocul se reia

Page 21: Aleksandar Stoicovich

anticiparea raiului plouă limbile de foc se mişcă pe sub umbrelă ies din mine şi vă privesc cu ochii omului care a hrănit şobolanii şi apoi a încins găleţile pe burţile damnaţilor sentimentul de vină e atât de abstract încât aş putea să umplu găleţile cu apă şi să rămân în mijlocul vostru vorbind despre suferinţă

Page 22: Aleksandar Stoicovich

primăvara primăvara ies vrăbii dintr-un plâns înnăbuşit şi se aşează pe sârma de întins rufe inima lor e cât un bob de cafea şi desigur asta e foarte frumos dar în realitate primăvara vine cu muşte care-ţi trag lacrimile în trompă când stai liniştit pe buturugă şi încerci să te convingi că viaţa seamănă cu filmul mai mult decât ai fi crezut primăvara aduce aceleaşi păsări care ard pe dunăre cu zbaturile îmbibate-n benzină cum ard călugării budişti în intersecţii sau văduvele în dricul parcat în spatele primăriei când îşi cinstesc agariciul cu poşircă corpul meu se umple cu lapte inima prinde cheag şi îşi reglează ritmul pentru încă o săptămână de frig din podul casei se aude un plâns înnăbuşit hainele s-au zvântat în curte caimacul a ieşit din ibric şi s-a întins pe tot aragazul şi desigur primăvara e un anotimp foarte frumos

Page 23: Aleksandar Stoicovich

manifest sunt deja ore bune de când vorbim sunt ore bune de când ne lingem resemnările de pe epoleţi încep să cred că nu vom termina niciodată dar cui să-ţi dai ţara ce ţi-a rămas de trăit cu cine să te înfrăţeşti din şirul ăsta de oameni acum când mâinile lor sunt mai galbene ca niciodată când limbile le sunt fixate ca nişte ace de ceas pe ştanţa curată a supunerii acum când copiii din care au crescut bâjbâie în somn după un sân otrăvit cui să-ţi dai puţina răbdare când moartea e cel mai bun preţ pe care-l poţi scoate când din revolte se revarsă râuri de lapte peste corpurile inerte reacţiile nu sunt totuşi foarte convingătoare privim cu detaşare un spectacol gratuit în care ni se lipesc hârtii de turnesol pe ochi pentru a vedea clar viitorul strălucit ce ne aşteaptă organele noastre sunt proiectate sub piele ca nişte filme de prost gust reluate la nesfârşit în acelaşi cinematograf ambulant în care se pun la cale revoluţii sângeroase numai atunci când se goleşte sala sunt ore bune de când vorbim şi parcă o ducem deja mai bine

Page 24: Aleksandar Stoicovich

Săpânţa blues sunt o grămadă de babe dispuse să dea Cina cea de Taină jos din ştergar pentru o copie Guernica încreţită şi pixelată dar care se vede ireproşabil de la distanţă o grămadă de moşi ce ţin urzici sub tălpi cât bat lână în piuă am văzut cu ochii mei. la cântecul cocoşului uşa şi zăbrelele sunt puse cum se ridică puţin soarele felina îmblânzită iese singură din calota pălăriei dimineaţa popa taie prescura şi se întreabă dacă s-o fi preschimbat apa ăia mici trag lanţul cădelniţei la biciletă lungesc spiţele de grâu într-un vis se făcea că în faţa altarului în loc de icoană stătea un fier de călcat veneau credincioşii şi când să pună buzele fierul se încingea brusc (urlă până îţi trec coastele prin piele urlă cât poţi în urechea lui Van Gogh toate lucrurile ţipate în disperare le voi bate în cuie pe crucea de ploaie)

Page 25: Aleksandar Stoicovich

alter ego. cântec naiv la ghilotină Murit-au alţii, dar asta s-a întâmplat în trecut, Care este (se ştie) timpul cel mai potrivit pentru moarte. (Jorge Luis Borges) pentru că multă vreme ţi-am fost victimă. acum îţi voi fi călău ca un prieten abandonat în carlinga rândunicii ca un frate risipitor arzând pe-un pat de soc ca un erou căzut în dizgraţie şi învelit în aşternuturile asudate pentru că multă vreme ţi-am fost victimă am să-ţi fiu călău. voi cânta la ghilotină pentru tine cântece patriotice. ciocârlii îmi voi umple cagula cu măcriş şi ţâmpuri de gâscă îţi voi aduce iarbă din Québec în pachete de cafea ca să nu mori pe stomacul gol în cele din urmă voi scoate din pachetul de cărţi venele pentru ca sângele să poată curge nestingherit în noul trup pentru că multă vreme ţi-am fost victimă am să-ţi aşez pe umeri ţeasta mea fierbinte de hiacint şi-am să adorm cu gândul că ţi-ai găsit în sfârşit călăul

Page 26: Aleksandar Stoicovich

o gură uscată sunt zile la rând în care oraşul miroase ca o gură uscată miasma ţi se îmbibă în piele şi nu poţi scăpa ţi se face dor de cele mai bizare lucruri cu putinţă de un fiord răcoros cu sătuleţe aerisite şi cu sute de lăptării. de nume care sună minunat numai atunci când sunt rostite de tine ţi se face dor de un iepure care rămas singur pe câmp nu se mai simte vulnerabil sau de un vad umbros în care durerea creşte ca o inimă cu ciucuri sunt zile la rând în care un singur cuvânt alungă setea. şi nu-ţi aminteşti

Page 27: Aleksandar Stoicovich

câine andaluz. despre dorinţă şi aşa mai departe un pumn de furnici într-un măr de sticlă şi pumnul şi furnicile îţi trezesc amintiri dacă în clipa asta te gândeşti că ar putea să te sfâşie câinele andaluz ai perfectă dreptate metronomul bate de două ori şi îţi striveşte degetele dorinţa trage clopotul în pământ îţi loveşti convingător tâmpla cu degetele şi încet încet începi să crezi

Page 28: Aleksandar Stoicovich

cântec de leagăn aşa e jocul, începe cu moarte

(Tudor Arghezi)

Page 29: Aleksandar Stoicovich

1. se mănâncă lupii între ei sub hlamida prinsă la gâtul mielului. câtă iubire şi câtă moarte încap în bucata de stofă sparg lemne la lumina lunii mă gândesc la tine a căzut prima ninsoare mâinile îmi alunecă pe coada toporului un corp roşu aţos şi umed ca un miez de lubeniţă iese în lumină pisica amuşină se mişcă dintr-o parte în alta ca o limbă de clopot mi-e teamă să iubesc doar pielea e vie. înăuntru totul e putred bunicul trece şişul pe gâtul mielului

Page 30: Aleksandar Stoicovich

2. cealaltă jumătate de rodie plezneşte sub tălpi şi împrăştie pe covor seminţe grase cât sutele de ochi bulbucaţi pe care i-am visat adunaţi pe aversul peştelui aş vrea să-i aduc în pumni şi să ţi-i le înfăşor în jurul gâtului cu sângele negru care în loc să curgă se surpă se surpă încet în corpul fratelui vitregit

Page 31: Aleksandar Stoicovich

3. cineva m-a făcut să cred că îngerii sunt acele păpuşi voodoo ce-atârnă de perdele cu boldurile trecute prin burţile mici de poliester că ei depind de bunătatatea mea aşa cum tot de bunătatea mea depinde şi raiul cu ierburi înalte în care se-ascund iepurii cu firicele subţiri de sânge care plutesc deasupra lanurilor de maci şi se întorc ca serul în vene cineva m-a făcut să cred că nu există iad ci doar raiul ca o perdea plină de bolduri care ţi se-nfăşoară în jurul corpului şi-n care eşti liber să te simţi ca o bucată de carne putredă într-o etuvă

Page 32: Aleksandar Stoicovich

4. ca un port la marginea unei ape tulburi în care peştii au rămas nişte răni de mult vindecate aşa mă simt când te ţin în braţe

Page 33: Aleksandar Stoicovich

5. din când în când tresare şi mă priveşte îngrijorată ca şi când ceva ar fi murit în mine simt zvâcnirea inimii în vârful degetelor şi nu ştiu dacă e inima mea terminată sau inima ei măruntă cât un bob de orez expandat iubirea pe care ţi-o port se întinde între pereţi printr-o sită de azbest

Page 34: Aleksandar Stoicovich

6. nu sunt mulţumit de felul în care oamenii înţeleg să fie buni pelicula găurită de staniol acoperă o lume minunată ca o flegmă de tutun mestecat pe o pânză albă din orice lucru bun ies corpuri puhave cadaverice capete tumefiate cărora numai o pălărie bună le mai poate masca vulnerabilitatea negru şi uscat bulgărele se strânge şi o dată cu el se strânge şi lumea într-un mic creuzet

Page 35: Aleksandar Stoicovich

7. adică undeva bine înainte de 1900 una din cele mai dificile misiuni ale fotografului de studio era fotografierea copiilor dacă aruncăm o privire în istorie aflăm că existau scaune speciale proptele şi alte metode ciudate de a-i face pe copii să stea nemişcaţi preţ de câteva secunde cât dura expunerea exista chiar şi laudanum sau cloroform un anume fotograf folosea cu succes metoda scuipatului de tutun gata mestecat pe o pânză albă copilul era invitat să privească scurgerea lentă exact preţ de o poză nu e de mirare că mai toţi ieşeau în fotografii cu priviri alunecoase asemenea dealurilor acoperite de zăpezi *) text inspirat de un articol semnat de Voicu Bojan

Page 36: Aleksandar Stoicovich

aleksandar doarme

Page 37: Aleksandar Stoicovich

cântec de leagăn şi de moarte

acolo sus moartea nu înseamnă mai nimic lama cuţitului se mişcă pe unghie ca pe-o bucată de săpun şi nicio speranţă nu trece prin zidurile de văiugă inima se chirceşte. se face măruntă cât o rândunea căzută în grâul roşu de toamnă moartea nu înseamnă mai nimic într-un loc în care câinii îşi îngroapă propiile oase dacă refuzi să vorbeşti te vei înfrăţi cu şerpii va trebui să-ţi acoperi ţeasta cu pielea lor rece pentru a-ţi îmbălsăma singurătatea dacă refuzi să vorbeşti te vei înfrăţi cu şerpii la marginea oraşului cu mii de ferestre suntem doar noi unul mai tăcut decât celălalt în podul casei bunicul stă întins pe jos cu lama cuţitului înfiptă-n spate inima lui cât un viespar se umple de sângele morţilor iar sângele morţilor ajunge numai la cei ce dorm

Page 38: Aleksandar Stoicovich

de ce şi pentru cine

şobolanul mare cafeniu se plimbă prin toate ungherele corpului în craniul de gresie ţi-au rămas numai ochii umflaţi şi alungiţi ca două măceşe răscoapte îmi vine să-ţi spun: dă-te dedo mai încolo strânge-te puţin! nimeni nu va şti de ce şi pentru cine şi dacă ne-au asemănat pe bună dreptate dacă picioarele mele vor intra în pantofii tăi sau dacă sacoul meu îţi va veni bine la umeri dă-te mai încolo îţi spun nimeni nu vede că inima mea e un scul de lână cu aţele întinse în corpurile celor pe care-i iubesc de ce pulsează inima mea otravă în venele lor? mi-e teamă să mă trezesc lucrurile s-au legat atât de bine în somn dă-te dedo mai încolo îţi strig strânge-te puţin şi împinge andrelele prin patul ăsta gros de noroi!

Page 39: Aleksandar Stoicovich

maci soarele apune ca un cap apăsat cu putere şi ţinut ore bune sub apă somnul te apropie de moarte îmi spui că drumul pe care mergi e ca pescuitul la pâlnie peştii nu găsesc calea de întoarcere (nici măcar în vis) mă rog de tine ca un copil să nu închizi ochii îmi lipesc fruntea de fereastră şi am impresia că spitalul e ridicat în mijlocul unui lan de maci sunt maci în saloane în pungile de perfuzii sub halatele asistentelor în pijamalele chinezeşti ale bolnavilor până şi corpul tău mi se pare năpădit de maci îţi ies din gură se rostogolesc pe gât şi-ţi acoperă pieptul şi nimic nu e mai îngrozitor decât macii ce acoperă treptele spre morgă poate doar zâmbetul tău nesigur şi viaţa ce se termină stupid cu o pâlnie

Page 40: Aleksandar Stoicovich

morfină bile mărunte se rostogolesc în interiorul pereţilor îmi amorţeşte ceafa îmi amorţesc mâinile şi picioarele habar n-am ce se întâmplă sub bandaje câte răni s-au vindecat şi câte mai stau să se vindece un animal putrezeşte în salonul de spital în mine cresc faguri de miere semn că albinele şi-au ocupat organele în somn dar ăsta e doar un fapt de domeniul trecutului

Page 41: Aleksandar Stoicovich

matrioşka sunt zile în care câinii pur şi simplu nu încetează să alerge când nimeni nu se mai aşeaptă când nimeni nu-i mai urmăreşte se opresc brusc şi se întind pe caldarâm atunci se deschid uşile spitalului şi încep să iasă copiii atenţi şi răbdători ca nişte animale de pradă se aşează faţă în faţă. scobesc cu unghiile carnea moale îşi pasează ochii fosforescenţi prin găurile tăioase se înghesuie printre organele aburinde trag pielea câinilor peste trupurile reci şi adorm sunt zile în care pur şi simplu nu încetează

Page 42: Aleksandar Stoicovich

perspectivă îmi simt viitorul ca o mină de pământ de pe care nu pot ridica piciorul

Page 43: Aleksandar Stoicovich

în răspăr nopţile în care nu ştiu dacă trupul în care adorm mai are putere să iasă din somn şi dimineţile suportabile peste care cineva trece un pieptene în răspăr

Page 44: Aleksandar Stoicovich

somn uşor plângi pentru că n-avem bani plângi pentru că e frig lemnele sunt ude şi nu ard plângi pentru că au murit vecinii şi nu mai ai de la cine să împrumuţi pahare (ce mai aştepţi de la oameni?) rândunelele şi-au făcut cuib în gura de aerisire zboară la mică înălţime şi-ţi mânjesc cu umbra lor covoarele hainele întinse pe sârmă. plângi somn uşor plângi pentru că toţi te-au lăsat la aman reumatismul e sâcâitor uşa de la sufragerie nu se închide barca pluteşte în mlaştină printre picioarele scaunelor vâslaşul adună copiii din apele salmastre corpurile lor sunt pline de bube dulci pâcla se întinde în toată casa închide uşa în vis bolile se iau atât de uşor liliacul îngheaţă pe hol florile îţi acoperă faţa ai vrea să plângi dar închizi ochii şi lacrimile se pierd în vis somn uşor