Alin Ciupală-subiecte examen-an II-sem. I

8/13/2019 Alin Ciupal-subiecte examen-an II-sem. I

1/7

Convenia de la Akkerman i Tratatul de la Adrianopol

-sub26-

Convenia de la Akkerman a fost un tratat semnat pe 7 octombrie 1826 de Imperiul Rus i Imperiul

Otoman n oraul Cetatea Alb (denumit pe atunci de ctre turci Akkerman; astzi n Ucraina).Imperiul Otoman s-a obligat s accepte ca domnitorii Moldovei i Munteniei s fie alei de Sfatul

boieresc din fiecare principat pentru un mandat de apte ani. Domnii alei urmau s fie confirmai

de cele dou puteri semnatare. Armata otoman a trebuit s se retrag din ambele Principate

Dunrene, unde staionau nc din 1821, ca rspuns la aciunea Eteriei (parte a Rzboiului de

independen al Greciei i a revoluiei lui Tudor Vladimirescu. Otomanii au fost de asemenea de

acord s cedeze muntenilor controlul asupra porturilor dunrene Giurgiu, Brila i Turnu. De

asemenea, convenia a recunoscut autonomia Principatului Serbiei. Serbia rectiga controlul asupra

unor teritorii pierdute n 1813. Srbii au primit i dreptul la libertate a micrii prin Imperiul Otoman.

Repudierea acestei convenii de ctre sultanul Mahmud al II-lea a fost pretextul pentru declanarea

rzboiului ruso-turc din 1828 - 1829.

Tratatul de pace de la Adrianopol, (numit i Tratatul de la Edirne), a fost finalizat la ncheierea

rzboiului ruso-turc din 1828-1829 dintre Imperiul Rus i Imperiul Otoman, fiind semnat pe 14

septembrie 1829 n Adrianopol de Alexei Orlov i Abdul Kadr-bei.

Pentru Principatele Romne, tratatul prevedea recunoaterea domniei pe via a principilor alei, fixa

hotarul dintre Imperiul Otoman i Muntenia pe talvegul Dunrii i restituia raialele Brila, Giurgiu i

Turnu Mgurele. Prin acest tratat se consfinea scderea considerabil a puterii Sublimei Pori asuprarilor Romne n favoarea celei ariste.

Poate cea mai important clauz a tratatului este desfiinarea monopolului turcesc n privina

comerului rilor romne. Acestea nu mai sunt obligate s fac schimburi comerciale doar cu Turcia.

Moldova i Muntenia beneficiau de libertatea deplin a comerului, ele putnd stabili legturi

comerciale cu orice stat, inclusiv cu Poarta, numai n msura n care le considerau avantajoase.

Totodat, prin acest libertate a comerului, cele dou ri romne se integrau n piaa economic

european devenind prin practicarea deschis a comerului o parte integrant a acesteia.*2+

Dunrea i Marea Neagr devin artere comerciale ce leag Principatele Romne de restul rilor

europene bine dezvoltate.

Desfiinarea monopolului turcesc asupra comerului i limitarea obligaiilor romnilor fa de Poart

se vor reflecta n perioada prosper din punct de vedere economic ce caracterizeaz perioada

imediat urmtoare.

Libertatea comerului i deschiderea porturilor de la Dunre, autonomia de care se bucur

Principatele, stabilitatea de pe plan intern ca urmare a instaurrii domniilor pe via i aRegulamentelor Organice stabilite n urma Tratatului de Pace de la Adrianopol, consfinesc drumul


2/7

spre unire i independen pe care se ndreptau Muntenia i Moldova, dar pentru caremai erau

nevoite s atepte nc trei, respective cinci decenii.

Principatele urmau s se bucure de autonomie administrativ. Domnii vor fi pmnteni i vor fi

numii pe via de ctre Adunri Obteti. Ei vor rezolva liber afacerile interne ale rii, n nelegere

cu divanul. Moldova i ara Romneasc vor fi scutite de orice obligaii pentru aprovizionareaConstantinopolului. n schimbul unei creteri a tributului, Turcia renuna la monopolul comercial

impus Principatelor.

Raporturile dintre Tudor Vladimirescu i Eteria

-subiectul 37-

La 19 ianuarie 1821 Alexandru Ipsilanti intr cu trupele n Moldova i ocup Iaiul. n acelai an moare

la Bucureti domnitorul Alexandru uu. Tudor Vladimirescu organizeaz n Oltenia o armat de

panduri care numra aprox. 3000 de oameni.

n privina apartenenei lui Tudor la Eterie, este aproape sigur c nu a fost membru al acestei

confrerii, mcar i pentru simplul fapt c nu era grec; trebuie spus c aceasta (Eteria, n.n) era

format exclusiv din greci i c acolo unde gsim indivizi de alt origine etnic este vorba de

simpatizani, sprijinitori, membri ai unor grupuri asociate micrii de eliberare a patrioilor eleni,

ageni pltii ai micrii

Colaborarea viza o aciune comun n perspectiva declanrii unui rzboi ruso-turc, dar fiecare parte

urmrea de fapt obiective diferite: grecii independena patriei lor, romnii redobndirea

autonomiei. De aici i prima diferen major dintre viziunile celor dou pri: n timp ce eteritii nu

puteau s ajung la rezultatul dorit dect printr-o ridicare general la lupt mpotriva turcilor, Tudori boierii care l sprijineau mizau i pe cartea unei nelegeri cu Poarta, dac aceasta se arta dispus

s le satisfac doleanele. A doua divergen major o constituia faptul c, n timp ce fruntaii

partidei naionale doreau ndeprtarea fanarioilor din structurile de conducere ale rilor romne,

eteritii se bazau pe acetia n vederea ndeplinirii obiectivelor lor. n acord se sublinia obligativitatea

consultrilor ideciziilor comune, ceea ce arat nc o dat egalitatea de poziii a semnatarilor.

n noaptea de 20/21 mai, n tabra de la Goleti sosete Iordache Olimpiotul, omul lui Ipsilanti i

fostul tovar de drum al lui Tudor pe drumul din Oltenia spre Bucureti. Profitnd de starea de

agitaie din tabra pandurilor i de insuficientele msuri de paz luate de Tudor pentru sigurana sa

personal, el reuete s-l aresteze pe acesta, punndu-i n fa acuzaiile de nelegere cu turcii.

Ipsilanti i oamenii lui ajunseser demult la concluzia c Vladimirescu trebuie eliminat. Sperau n

acest fel s alture oastea pandurilor propriilor lor fore n vederea conflictului cu turcii care devenise

inevitabil. Dorin irealizabil din moment ce pandurii, chiar i dup arestarea lui Tudor, se vor

ndrepta spre Oltenia sub conducerea propriilor lor comandani. Dup un popas de o zi la Piteti,

Tudor este dus la Trgovite, n faa lui Ipsilanti. Nu se tie dac a fost sau nu judecat.

Crima s-a produs n puterea nopii (26/27 mai), iar sinistra fapt a fost dus la ndeplinire de Vasile

Caravia, un beiv notoriu poreclit i monstrul de la Galai, Gherasim Orfanos i Constantin

Cavaleropoulos.


3/7

Raporturile dintre Tudor Vladimirescu i marii boieri

-36-

n seara zilei de 18/30 ianuarie 1821 dup ce Alexandru uu se mbolnvise, marii boieri fac parte

din comitetul de Ocrmuire, ei nsrcinndu-l pe Tudor cu formarea unei armate de panduri dinOltenia. Mare sptar Grigore Brncoveanu pune la dispoziia lui Tudor ctorva zecide arnui. n

proclamaia de la Pade, Tudor recomanda ca binele i averile cele ru agonisite ale tiranilor boieri

s se jertfeasc. Vladimirescu mai dezvluia ns c o parte din boieri erau nelei cu el la aciunea

pe care o iniiase. Comentnd momentul declanerii revoluiei, cronicarul Iliei Fotino spune c

slugerul Vladimirescu ar fi spus la Pade c dorea s ridiceo alt clas boiereasc dintr aceia care vor

lupta cu dnsul.

n timp ce Ipsilanti se vedea confruntat i cu o foarte probabil reacie dur a Porii, Tudor avusese

grij s menin relaiile cu Poarta, prin intermediul paalelor de la Dunre (Silistra, Brila, Giurgiu) i

s-i reglementeze raporturile cu ara legal, adic cu boierii rmai n Bucureti.

Tratativele dintre Vladimirescu i boieri, desfurate ntre 16-23 martie, s-au concretizat n dou

principale documente. n primul rnd, mitropolitul rii, episcopii de Arge i Buzu, mpreun cu ali

53 de dregtori, i dau lui Tudor o carte de adeverire, n care afirmc: pornirea dumnealui

slugerului Teodor Vladimirescu nu este rea i vtmtoare, nici n parte fiecruia, nici patriei, ci

folositoare i izbvitoare. La rndul su, Tudor d un jurmnt scris prin care se angajeaz s

recunoasc ca reprezentant legal al rii vremelnica ocrmuire (practic, boierii rmai n Bucureti),

n care figura central era marele vistier Alexandru Filipescu-Vulpe. n realitate, vremelnica

ocrmuire reprezenta aparena puterii, iar Tudor frealitatea ei. Sau, cum sugestiv nota cronicarul

Dobrescu: Tudor era poruncitor rii.

Inceputul sec. XIX gaseste Imperiul Otoman intr-o perioada de declin. Slabita de razboaiele cu Rusia si

Austria din sec. XVIII, aceasta pare sa piarda confruntarea cu cele doua puteri, confruntandu-se si cu

revolte ale diferitelor etnii din balcani. Un semn al acestei decaderi este si scaderea influentei asupra

Munteniei si Moldovei in defavoarea Rusiei.

Imp. Otoman inca mai avea monopol economic asupra principatelor, drept de a primi tribut si asigura

numirea domnilor fanarioti. Acestea erau folosite si ca state-tampon impotriva Rusiei, iar drepturile

asupra lor au reprezentat obiectul negocierii mai multor trate de pace cu aceasta de-alungul primeijum. a sec. XIX.

Otomanii nu doreau trecerea Principatelor sub influenta rusa, ele reprezentand o bariera intre cele

doua imperii in Europa. Din aceasta cauza domnii C-tin Ipsilanti si Al. Moruzi, sustinatori ai Rusiei, au

fost depusi de catre poarta in 1806 fara acordul acesteia, fapt ce incalca conventia din 1802 si motiv

de pornire a unui nou razboi ruso-turc. In ciuda aparentei sustineri din partea lui Napoleon, razboiul a

fost castigat rusi, iar tratatul de pace la Bucuresti 1812 a consfintit trecerea Basarabiei sub ocupatie

rusa(ca urmare a mai multor negocieri, rusii doreau ocuparea intregilor principate).

Revolutia lui Vladimirescu la 1821 si incercarea ulterioara de acaparare a Valahiei de catre miscareaEteria a fost inabusita de otomani ce au si ocupat principatele. Sustinerea acestei miscari de catre


4/7

domnii fanarioti a facut ca Poarta sa renunte la acestia, numind domni pamanteni in schimb, in urma

consultarilor cu reprezentanti ai boierilor din principate.(Ionita Sandu SturdzaMoldova; Al. Dim.

GhicaMuntenia).

Problemele otomanilor cu revolutia greaca au facut ca acestia sa fie nevoiti sa faca concesii Rusiei in

principateprotectoratul Rusiei asupra principatelor este legiferat prin conventia de la Akerman din1826, sustinand faptul ca domnii pamanteni trebuie confirmati de ambele puteri. Aceasta este

repudiata in 1828 de otomani, pornind un nou razboi ruso-turc si o alta ocupatie ruseasca a

principatelor. Razboiul este castigat de rusi in 1829, iar Tratatul de Pace de la Adrianopol este sever

impotriva otomanilor in privinta principatelor: monopolul comercial este pierdut, iar acestea raman

sub ocupatie ruseasca pana la plata despagubirilor, lucru intamplat in 1834. In acelasi an Poarta

recunoaste Reg. Org. prin Conventia de la Sankt-Petersburg, si este de acord sa numeasca domni

propusi de Rusia, semnalizand slabirea influentei asupra principatelor.

Inceputul sec. XIX pe scena politica europeana a fost marcat in principal de emergenta Frantei lui

Napoleon Bonaparte. Razboaiele Napoleoniene au schimbat total dinamica relatiilor intereuropene siau lasat urmari si mult timp dupa incheierea lor.

Franta a incercat intrarea in alianta cu Imp. Otoman, sperand ca acesta sa mentina Rusia ocupata in

timpul unui eventual razboi cu Marea Britanie. La insistentele Frantei au fost demisi rusofilii C.

Ipsilanti si Moruzi din Principate, incepand razboiul ruso-turc din 1806-1812 (v. aia cu rusia pt detalii

ca mi-e lene sa reiau).

Aftermath-ul Congresului de la Viena a reprezentat-o formarea Sfintei Aliante intre Rusia, Austria si

Prusia cu scop de pastrare al status quo-ului european si represiune al oricarei miscari revolutionare

europene. Neoficial acesta putea fi indreptat impotriva Imp. Otoman, confruntat cu revolte aleetniilor cucerite in Europa. M.Britanie dorea insa mentinerea otomanilor ca putere pt a contracara

Rusia ca putere in SE Europei, facand tot posibilul pt a impiedica o interventie a acesteia in revolta

greaca sau romana. In acest scop in 1822 revolta nationala greaca a fost legitimata prin Conferinta de

la Viena de puterile europene, pt a impiedica interventia Sf. Aliante. Diplomatia engleza a lucrat insa

pentru separarea problemei grecesti de cea romaneasca, considerandu-l pe Vladimirescu drept

rebel fara temei, preferand practic sa ofere Rusiei mana libera in Principate in schimbul

neinterventiei in problema greaca.

La sfarsitul sec. al XVIII-lea, Rusia si-a castigat dreptul de a interveni asupra Principatelor pe fondul

slabirii puterii Imperiului Otoman; aceasta considera ca prin tratatul de la Kuciuk-Kainargi(1774) aveadreptul de a interveni pentru a apara interesele crestinilor-ortodocsi aflati sub stapanire otomana.

presiunile diplomatice din partea Rusiei au constrns Poarta Otoman s emit n 1802 un hatierif

(decret) de privilegii Moldovei, prin care se stabileau obligaiunile materiale fa de Poart: se fixa

termenul de 7 ani al domniilor; domnii puteau fi mazilii nainte de termen doar cu acordul ambelor

curi.

In prima jum. a sec. al XIX-lea, Rusia a dus o politica de extindere a controlului strategic si politic

asupra Principatelo, fara a sustine insa proiectul national al acestora. Ele au fost folosite si pentru a

sprijini actiunile militare ruse asupra otomanilor, fiind ocupate in cadrul mai multor confruntari ruso-

turce.


5/7

In 1806, depunerea domnilor rusofili Constantin Ipsilanti(Muntenia) si Al. Moruzi(Moldova) de catre

Imp. Otoman fara consultarea Rusiei a rezultat in incalcarea hatiserifului din 1802, motiv pentru care

Rusia a pornit razboi impotriva Imp. Otoman. Principatele au fost ocupate in perioada 1806-1812. In

ciuda faptului ca Pacea de la Tilsit dintre Rusia si Franta stipula parasirea Principatelor de armata

rusa, o intelegere secreta intre Napoleon si Alexandru I a permis continuarea ocupatiei. Pacea s-a

semnat la Bucuresti in 1812, in urma careia Basarabia a fost anexata de Rusia.

Conflictul dintre Rusia si Imp. Otoman s-a transformat dupa razboaiele napoleoniene (in special dupa

1821) dintr-o problema a raportului de forte in una de drept international. Rusia, angajata sa

pastreze status quo-ul european, dorea insa in continuare slabirea Imp. Otoman, care s-a confruntat

cu probleme de emancipare nationala a popoarelor ocupate in Balcani. Rusia era sustinatoare a

revolutiei grecesti in acest scop, insa dorea mentinerea influentei asupra principatelor, deci nu putea

sustine proiectul national al acestora. Cu toate acestea, Rusii alunga membrii Eteriei din Moldova

cand acestia preiau controlul in principat.

In 1826, Conventia de la Akerman legitima protectoratul rusesc asupra Principatelor. Acesta a fostinsa repudiat de turci in 1828 ca urmare a bataliei navale de la Navarino(flota turca distrusa de o

coalitie franco-anglo-rusa), pornind un nou razboi ruso-turc. Principatele au fost din nou ocupate si

au trebuit sa sustina forta de ocupatie rusa, ce a numit presedinti deplin imputerniciti ai divanurilor

drept conducatori ai admnistratiei acestora(Pahlen si Jeltuhin in 1828-1829, Kiseleff pana in 1834).

Tratatul de pace s-a semnat la Adrianopol in 1829, in urma caruia Imp. Otoman a pierdut monopolul

comercial asupra principatelor, iar acesta urmau sa ramana ocupate pana la plata despagubirilor, ce

s-a intamplat in 1834. In timpul ocupatiei, Rusia a incercat sporirea puterii in principate prin

introducerea si adoptarea Regulamentelor Organice, programe legislative ce urmau sa functioneze

pe post pe constitutii. La sfarsitul ocupatiei in 1834, in ciuda faptului ca tratatul stipula alegerea

domnilor pe viata de catre divane in ambele principate, Al. Ghica (Muntenia) si Mihail

Sturdza(Moldova) au fost NUMITI de turci la recomandarea Rusiei, pt consolidarea puterii acesteia.

Iluminismul romnesc se identific n mare msur cu coala Ardelean i cu reverberaiile ei

transcarpatine. Acest iluminism a stat n serviciul idealului naional, la a crui fundamentare a

contribuit hotrtor, prin demersul la istorie, la istoria limbii i a poporului. Iluminismul romnesc va

recurge, la rndul su, la argumentele istorice n favorea unor revendicri politice.

coala Ardelean a pus n micare un amplu proces de afirmare naional i cultural a romnilor din

Transilvania n a doua jumatate a secolului al XVIII-lea i la nceputul secolului al XIX -lea. Crturarii

acestui curent au adus argumente tiinifice pentru afirmarea drepturilor romnilor din Transilvania.

Activitatea lor tiinific s-a manifestat pe mai multe planuri: istoric, lingvistic, filosofic, literar.

nvmntul a contribuit i el la rspndirea ideilor iluministe. Academiile domneti, ntemeiate n

ara Romneasc ntre 1678-1688, n Moldova la 1707, au reprezentat ntr-adevar un nsemnat focar

de cultur al Rsritului ortodox. O alt form de manifestare a spiritului iluminist a fost interesulpentru tiprirea de cri. ntre 1700 i 1800, s-au tiprit de ctre romni 799 de cri dintre care 617


6/7

n romnete, iar 182 n grecete, latinete, slav, etc. Procentul de carte laic a crescut necontenit,

n dauna subiectelor religioase. Printr-un jurnal de cltorie rspndete idei iluministe i Dinicu

Golescu, luminatul boier muntean, care n "nsemnare a cltoriei mele", surprinde contrastele

dintre civilizaia rilor vizitate i realitile triste din patria sa. Cea mai reprezentativ oper realizat

n spirit iluminist este epopeea eroicomic iganiada de I.Budai-Deleanu. n ara Romneasc i n

Moldova, Chesarie Rmniceanul i Leon Gheuca rspndiser idei iluministe datorate lecturilor din

raionalitii francezi i, n special, din Enciclopedia lui Diderot.

Iluminismul este aadar ideologia dominant a secolului al XVIII-lea. Noua ideologie oglindeste

nzuinele forelor sociale dornice de progres, potrivnice vechilor rnduieli. Ideile iluministe vor

patrunde ctre sfritul veacului i n rile romne: prin filiera italo-austriac n Transilvania, unde

crturarii vin n contact cu varianta preocupat de rolul educaiei, de rspandirea crilor, de

ntemeierea colilor publice i prin filiera greac sau rus n ara Romaneasc i Moldova, unde se

dezvolt o apropiere fa de iluminismul francez de factur preponderent filozofic. Generic

cunoscut sub denumirea de coala Ardelean, reprezentat mai ales de filologi i istorici, dar i prin

unicul mare scriitor al epocii, Ioan Budai-Deleanu, iluminismul transilvan a avut rolul de a resuscita

spiritul national. Fundamentele revendicrilor seculare ale naiunii romne sunt induse de ideile

dreptului natural, contractului social bazat pe egalitate, libertate individual i suveranitate

nationala.

n domeniul politicii religioase, Iosif al II-lea a fost adeptul iluminismului, seculariznd averile

mnstireti, ns sprijinind emanciparea parohiilor. A aprobat construirea a numeroase biserici

ortodoxe din piatr n Transilvania, cum ar fi bisericile ortodoxe din Braov i n special din

Mrginimea Sibiului.

Abolirea pedepsei cu moartea, Edictul de toleran religioas din 1782(In May and October 1781,Joseph issued Edicts which removed restrictions against the practice of Protestant and Orthodox

Christian religion. In communities with large Protestant or Orthodox minorities, churches were

allowed to be built, and social restrictions on vocations, economic activity, and education were

removed).

The impact in Transylvania of the Church and school policies of Josephinism was positive and

comparatively coherent. With regard to religious policy, the focus here will be on the general and

local features of the great struggle between Josephinism and old-style Catholicism.

The most important manifestation of Josephinist religious policy was the 1781 Edict of Tolerance. The

prevailing situation of religion in Transylvania was quite different from that in Hungary. The system

of four recognized denominations remained in place, although the rights of the Protestants had been

considerably curtailed, and the Orthodox Church enjoyed a degree of tolerance. The question arose

whether, in these circumstances, the Edict of Tolerance should be promulgated in Transylvania as

well. Anticipating complaints from Catholics, the chancellery advised against it, but, after two rounds

of debate, the Staatsrat decided in favour of publication, and this ruling was endorsed by the

monarch.


7/7

In its application to Transylvania, the Edict of Tolerance did not abrogate earlier laws and decrees

concerning the rights of the four recognized religions and the toleration of Orthodoxy. In contrast to

the Hungarian version, the Transylvanian edict did not make the establishment of a parish

conditional on the number of believers, except in the case of the Orthodox Church, where there had

to be at least one hundred parishioners. Nor did it reopen the case of existing mixed marriages; with

regard to future mixed marriages involving the four recognized denominations, the decree provided

that a child should be baptized in the faith of the parent of the same sex. Only with regard to the

Orthodox did the decree show some negative discrimination, and then to a lesser extent than was

previously the case. The Edict of Tolerance was followed, in January 1782, by the abrogation of the

law prohibiting apostasy in the context {2-729.} of the four recognized religions. However, Catholics

who wished to convert to one of the other religions were required to undergo four to six weeks of

instruction on the validity of the Roman Catholic faith. Active proselytization remained proscribed.

With regard to education, the first initiative in the Josephine era was the promulgation, in 1781, of

the Norma Regia, which, as noted, had been developed during the reign Maria Theresa. Super-vision

of the reformed educational system was assigned to the {2-730.} Gubernium's newly-formed

educational committee (Commissio Litteraria), which thus took over one of the functions of the

Commissio in Publico-Ecclesiasticis. The committee's first chairman was the Catholic bishop; the task

was then assumed by Governor Bruckenthal until autumn 1785, when a leading Joseph-inist

aristocrat, Jnos Esterhzy, took over the chairmanship. Al-though Catholics continued to constitute

the majority on the committee, the management of educational affairs was essentially inter-

denominational.

One Josephinist reform that had a significant impact on cultural life was a major cutback in

censorship. A decree on censorship, issued in 1781, removed most constraints on the publication of

books and newspapers. Works that propagated immorality were still banned, as were those that

attacked Christianity or disseminated cant and superstition. Everyone, including the monarch, could

be criticized, but blatant mockery was not tolerated. A certain regression can be observed in the

imperial criminal code of 1787, which prescribed forced labour for those who publicly denounced the

emperor, orally or in writing, and prison terms for the authors of libelous lampoons. However, the

fact that Transylvania's press flourished, as noted, in the period of the Enlightenment is due in large

measure to the Josephinist relaxation of censorship.

Documents

Alin Ciupală-subiecte examen-an II-sem. I