12
ALMA MATER GEOGRAPHIA Buletin informativ al Facultății de Geografie - Nr. 39 - 18 Martie 2019 Premiul Senatului Universității din București pentru site-ul didactic Cartografie-Topografie Practică în instituții europene Facultatea de Geografie, Universitatea din București Biblioteca de Geografie Programul Comisiei Europene Back2Univeristy

ALMA MATER GEOGRAPHIA - geo.unibuc.ro · studenții au avut o discuție foarte interesantă pe subiecte actuale legate de politica europeană și de dezvoltarea carierei cu doamna

  • Upload
    others

  • View
    9

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: ALMA MATER GEOGRAPHIA - geo.unibuc.ro · studenții au avut o discuție foarte interesantă pe subiecte actuale legate de politica europeană și de dezvoltarea carierei cu doamna

ALMA MATER GEOGRAPHIA

Buletin informativ al Facultății de Geografie - Nr. 39 - 18 Martie 2019

Premiul Senatului Universității din București pentru

site-ul didactic Cartografie-Topografie

Practică în instituții europene

Facultatea de Geografie, Universitatea din București

Biblioteca de

Geografie

Programul Comisiei Europene

Back2Univeristy

Page 2: ALMA MATER GEOGRAPHIA - geo.unibuc.ro · studenții au avut o discuție foarte interesantă pe subiecte actuale legate de politica europeană și de dezvoltarea carierei cu doamna

În perioada 22-28 februarie 2019, 54 studenți (26 de masteranzi ai Universității din București (#EISM), la

care s-au alăturat 18 studenți ai Universității Babeș-Bolyai și 10 ai Universității Ovidius din Constanța), au

participat la Bruxelles la un program de practică extrem de util pentru formarea lor profesională

(#practicaBruxelles). Programul de practică a beneficiat de suportul tehnic și financiar al Parlamentului European

prin Unitatea Vizite şi Seminarii, Direcţia Generală de Comunicare din Parlamentul European, coordonat de

doamnele Mariana Cosac și Ioana Bobes.

Programul de practică a inclus vizite tematice in cadrul următoarelor instituții europene:

Parlamentul European (#EUParliament), unde, pe lângă prezentarea structurii și funcționării instituției,

studenții au avut o discuție foarte interesantă pe subiecte actuale legate de politica europeană și de dezvoltarea

carierei cu doamna Mariana Cosac, director al Direcției de Vizite și Seminarii din cadrul Parlamentului European.

Din program nu a lipsit vizita la Centrul de vizitatori al Parlamentului European – Parlamentarium, ce ghidează

vizitatorii în inima Parlamentului European, explicând calea spre integrarea europeană, cum lucrează Parlamentul

European și ce fac deputații săi pentru a face față provocărilor din prezent.

Comisia Europeană (#EUCommission), unde studenții au participat la trei prezentări: Comisia Europeană -

organ executiv al Uniunii Europene (Doamna Florentina GOLISTEANU, Directoratul General pentru Competiție),

Acțiunea climatică (Domnul Narcis JELER, Directoratul General pentru Acțiune Climatică), The EU's Regional Policy

with a focus on Romania (Domnul Damien COCARD, Directoratul General Pentru Politică Regională și Urbană) și

Cum să dezvolți o carieră la Comisia Europeană (stagiar la Comisia Europeană). Nu a lipsit vizita la Casa Europa, o

colecție interactivă despre devenirea Uniunii Europene.

Consiliul Uniunii Europene (#EUConsilium), unde tematica prezentată a fost legată de rolul acestei

instituții la nivelul Uniunii Europene, în special în domeniul mediului și schimbărilor climatice (Doamna Triin

Molson, Directoratul General Mediu, Educație, Transport și Energie)

Printre obiectivele vizitate s-au numărat una dintre cele mai moderne stații de epurare la nivelul Uniunii

Europene, realizată de Veolia în zona Bruxelles-Nord și Muzeul Regal de Științe ale Naturii, o colecție foarte

interesantă de antropologie, paleontologie, zoologie și geografie.

Componenta instituțională a fost completată de câteva incursiuni într-o serie de ecosisteme urbane, unde

au fost evaluate diferite aspecte de ecologie urbană (relația dintre spațiile construite și cele verzi, modul de

PRACTICĂ ÎN INSTITUȚII EUROPENE DIN BRUXELLES

2

Page 3: ALMA MATER GEOGRAPHIA - geo.unibuc.ro · studenții au avut o discuție foarte interesantă pe subiecte actuale legate de politica europeană și de dezvoltarea carierei cu doamna

utilizare al spațiilor publice, idei de promovare a sustenabilității urbane): Bruxelles, Luxemburg, Anvers, Bruges și

Oostende.

Ca de fiecare dată, grupul de multiplicatori de opinie europeană Universitatea din București a reușit să

facă o impresie foarte bună în toate instituțiile vizitate.

Proiectul de practică profesională este coordonat de către profesor Cristian Iojă, director al

Departamentului Geografie Regională și Mediu.

Material mediatizat și pe site-ul official al Universității din București:

https://www.unibuc.ro/2019/studenti-ai-universitatii-din-bucuresti-practica-in-institutii-europene/

PRACTICĂ ÎN INSTITUȚII EUROPENE DIN BRUXELLES

3

Page 4: ALMA MATER GEOGRAPHIA - geo.unibuc.ro · studenții au avut o discuție foarte interesantă pe subiecte actuale legate de politica europeană și de dezvoltarea carierei cu doamna

Senatul Universității din

București a acordat premiul pentru

cel mai inovator curs/material

didactic pe anul 2017-2018 site-ului

didactic „Cartografie-Topografie”,

dezvoltat de conf. univ. dr. Gabriela

Osaci-Costache, în cadrul Facultății

de Geografie a Universității din

București.

Portalul didactic asigură

beneficiile învățării on-line (E-

learning, Mobile Learning) într-un

mediu dinamic, urmărind creșterea

gradului de conștientizare în rândul

studenților și îi pregătirea acestora pentru Lifelong Learning, în vederea adaptării la cerinețe

pieței muncii.

Despre conceptul și structura acestui site, dar și despre facilitățile oferite de

metodologiile didactice inovative ne va vorbi în continuare conf. univ. dr. Gabriela Osaci-

Costache, autorul site-ului didactic „Cartografie-Topografie”.

Reporter: Ce v-a motivat să concurați la cea de-a doua ediție a Premiilor Senatului

Universității din București? Ce a însemnat pentru dumneavoastră obținerea acestui premiu?

Gabriela Osaci-Costache: Utilizând site-ul încă din anul 2016 și văzând cât este de util

atât studenților cât și mie, ca profesor, m-am gândit că înscrierea lui în concurs va duce la

realizarea mai multor site-uri de acest tip, cu beneficii pentru creșterea calității

învățământului. Obținerea premiului m-a făcut să simt în același timp bucurie și

responsabilitate, pentru că acest premiu mă obligă să continui să îmbunătățesc structura și

conținutul site-ului în permanență. Am avut și un sentiment de tristețe, pentru că cel care m-a

format, profesorul universitar emerit dr. Anton Năstase, creatorul școlii de cartografie la

Facultatea de Geografie a UB, nu a mai apucat să vadă că iubim cartografia la fel de mult ca

dânsul.

R: Ne puteți spune cum s-a conturat ideea site-ului didactic „Cartografie-Topografie”?

G.O.C.: Ideea portalului a pornit de la dificultatea cu care se distribuiau materiale

necesare cursurilor bazate pe formarea de competențe în domeniul Cartografiei (hărți, fișe de

lucru, fișiere vectoriale sau raster, date statistice etc.), mai ales în cazul grupelor mari de

studenți. Publicarea materialelor on-line (pe Google Drive, pe pagina personală a profesorului

de pe site-ul UB etc.) sau trimiterea pe e-mail, Facebook etc. nu oferea un cadru organizat.

Astfel, studenții care absentau nu știau rezultatul evaluărilor, ce teme au de realizat și până

când, câte absențe au acumulat și pierdeau materialele distribuite de profesor în lipsa lor.

R: Cum a fost primit site-ul didactic „Cartografie-Topografie” de către studenți? Se

observă creșterea interesului în rândul studenților odată cu facilitarea accesului la lecții,

„RESURSELE ON-LINE ȘI NOILE TEHNOLOGII INFORMATICE SUNT

OBLIGATORII ÎN ADAPTAREA METODELOR DE PREDARE” INTERVIU CU CONF. UNIV. DR. GABRIELA OSACI-COSTACHE DESPRE SITE-UL DIDACTIC „CARTOGRAFIE-TOPOGRAFIE”

4

Page 5: ALMA MATER GEOGRAPHIA - geo.unibuc.ro · studenții au avut o discuție foarte interesantă pe subiecte actuale legate de politica europeană și de dezvoltarea carierei cu doamna

tutoriale și materiale cartografice specifice prin intermediul site-ului?

G.O.C.: A fost o surpriză să constat că în primele cinci zile de funcționare a avut peste

4.000 de accesări. Studenții cu care lucrez sunt foarte mulțumiți de existența site-ului, pentru

că îi ajută în pregătirea lor profesională. Era de așteptat, întrucât site-ul a fost creat ținând

cont de ceea ce aveau nevoie studenții. Mai întâi am creat un chestionar Google Forms prin care

am aflat preferințele studenților cu privire la conținutul și structura site-ului didactic. Aceste

date au fost prelucrate împreună cu colegul meu, conf. univ. dr. Octavian Cocoș, cu care am

publicat și un articol indexat ISI pe această temă. De exemplu, studenții și-au dorit ca viitorul

site didactic să aibă: link-uri utile (90,9% din studenții chestionați), note de curs (71,5%),

exemple de lucrări finalizate ca exemple de bune practici (70,3%), tutoriale (69,1%), materiale

de descărcat pentru lucrul în clasă (84,2%), punctajele finale de la activitățile practice (69,7%),

afișarea programării examenelor (66,1%). Chiar și culorile predominante ale site-ului au fost

sugerate de studenți. Este dificil de evaluat nivelul de interes comparativ cu perioada în care

site-ul nu exista. Sunt mai mulți factori care influențează interesul, dar studenții nu au mai

venit la ore fără materialele necesare, nu au uitat ce temă au sau care este termenul de

predare etc. Studenților le-a fost, în mod sigur, mult mai ușor să rămână conectați cu tot ce se

întâmplă prin intermediul site-ului.

R: Vă rugăm să ne povestiți pe scurt cum funcționează site-ul didactic „Cartografie-

Topografie”? Cum contribuie informațiile și materialele disponibile pe site la dobândirea

competențelor specifice?

G.O.C.: Site-ul didactic „Cartografie-Topografie” este un site realizat prin Google Sites,

accesibil de pe computer sau telefon și de pe orice browser. A fost gândit în special pentru

orele de lucrări practice (nivel licență și master), dar are și unele note de curs. Disciplinele

disponibile sunt: Cartografie, Metode și tehnici de reprezentare cartografică, Introducere în

cartografia tematică, Cartografie tematică, Topografie. Studenții au acces la notele de curs (nu

toate se pot încărca pe site din motive legate de copyright), temele de realizat (inclusiv cele

individualizate), termenele de predare, fișele de verificare (pentru autoevaluarea temelor/

hărților), proceduri de urmat („cookbook”), exemple de hărți realizate de alți studenți sau de

profesor, exemple de bune practici, absențele acumulate (la sfârșitul semestrului), punctajele

obținute la evaluările parțiale (circa 5-6/semestru, aici incluzându-se evaluările materialelor

cartografice realizate) și finale (acestea se încarcă treptat, după evaluarea fiecărei teme) etc.

Aș aminti că site-ul nu înlocuiește prezența la ore, documentarea în bibliotecă, munca

individuală și nici profesorul din clasă, ci susține pregătirea în mod organizat, metacognitiv. Mai

ales pentru disciplinele bazate mult pe practică, site-ul este un „profesor” virtual, prezent

lângă student exact când acesta are nevoie de o îndrumare, de confirmarea unui termen de

predare sau a unei proceduri de lucru. Oferă materiale verificate, corecte din punct de vedere

științific, în concordanță cu fișa disciplinei și cu competențele care trebuie formate.

R: Am observat că există în cadrul site-ului o categorie denumită „Spitalul de hărți”?

Spuneți-ne cum a apărut ideea acestei categorii?

G.O.C.: Sincer… ar fi trebuit să se numească „Poliția Cartografiei”. Într-o lume virtuală și,

5

„RESURSELE ON-LINE ȘI NOILE TEHNOLOGII INFORMATICE SUNT

OBLIGATORII ÎN ADAPTAREA METODELOR DE PREDARE” INTERVIU CU CONF. UNIV. DR. GABRIELA OSACI-COSTACHE DESPRE SITE-UL DIDACTIC „CARTOGRAFIE-TOPOGRAFIE”

Page 6: ALMA MATER GEOGRAPHIA - geo.unibuc.ro · studenții au avut o discuție foarte interesantă pe subiecte actuale legate de politica europeană și de dezvoltarea carierei cu doamna

din păcate, și reală, invadată de hărți greșite, care nu respectă nici măcar reguli cartografice

elementare, este o acțiune temerară să încerci să arăți greșelile, să trimiți la „spital” hărțile

„bolnave”. Este o picătură într-un ocean… Trăim într-o epocă a hărților făcute chiar de

utilizator și cu o pondere crescândă a cartografiei participative, în care fiecare consideră că „se

pricepe” la hărți. Astăzi oricine are un computer și un program GIS sau de cartografie asistată

de calculator poate realiza o hartă. Nu înseamnă că este o hartă corectă, dar utilizatorul nu-și

dă seama dacă nu cunoaște partea teoretică. În plus, el vede pe net sau în materiale tipărite

hărți la fel de greșite și începe să creadă că așa e bine. Au fost dedicate multe studii

internaționale acestor pericole moderne ale cartografiei, care ar fi Hic sunt leones de azi:

incompetența, necunoașterea sau ignorarea regulilor cartografice. Din păcate, la noi rar am

mai văzut atlase geografice corecte, manuale de geografie cu hărți corecte sau hărți murale

corecte. Este un fenomen grav. Cartografia tematică este în derivă, nu mai are repere și

specialiști.

Cred că era mai ușor de gestionat o rubrică cu hărți „sănătoase”, corecte și frumoase.

Cartografia este știință, tehnică și artă. O hartă nu se face la întâmplare. Cartografii

perfecționează continuu metodele și tehnicile, astfel încât harta să comunice cât mai bine

informația.

„Spitalul de hărți” este așadar un loc în care studenții pot vedea exemple de hărți

„bolnave” și se pot „antrena” încercând să le „diagnosticheze” și „trateze”, identificând

greșelile. Este un mod de a-și însuși regulile cartografice.

R: Site-ul poate fi folosit și de persoane interesate care nu au statutul de student? De

exemplu, absolvenți ai unei alte specializări care sunt pasionați de cartografie sau topografie

pot să acceseze informațiile și să primească îndrumări de specialitate

G.O.C.: Site-ul poate fi accesat de oricine. Parcurgerea notelor de curs (deocamdată doar

pentru Topografie) poate fi utilă oricărei persoane care are nevoie de acele informații, însă site

-ul a fost conceput ca instrument – suport pentru orele față-în-față.

R: Care considerați că sunt avantajele folosirii metodelor de învățare on-line (E-learning,

Mobile Learning) și de ce sunt potrivite pentru mediul academic?

G.O.C.: Avantajele metodelor on-line sunt multiple: fiecare student poate accesa informația de

oriunde și oricând și poate învăța în ritm propriu; studentul își poate autoevalua hărțile (cu

scopul de a forma studenți „reflexivi”); creează o stare de confort studenților, prin siguranța că

vor găsi on-line informațiile de care au nevoie, atunci când au timp și disponibilitate pentru

pregătire; face transparentă evaluarea și itemii de evaluare; reduce mult posibilitatea

prezentării la ore fără materialele necesare sau fără teme; profesorul poate organiza mai bine

orele, eliminându-se pierderea de timp cu obținerea materialelor în format digital (hărți, date

statistice etc.); îl determină pe student să fie activ, să se implice în formarea proprie, să

urmărească un parcurs, să respecte termene, să urmărească și să aplice în mod autonom

anumite proceduri de lucru. Prin urmărirea unor lecții și secvențe de învățare și autoverificare,

portalul își propune să-i pregătească pe studenți și pentru Lifelong Learning, învățarea

permanentă de-a lungul vieții, la orice vârstă, cu scopul de a se adapta cerințelor pieței muncii.

6

„RESURSELE ON-LINE ȘI NOILE TEHNOLOGII INFORMATICE SUNT

OBLIGATORII ÎN ADAPTAREA METODELOR DE PREDARE” INTERVIU CU CONF. UNIV. DR. GABRIELA OSACI-COSTACHE DESPRE SITE-UL DIDACTIC „CARTOGRAFIE-TOPOGRAFIE”

Page 7: ALMA MATER GEOGRAPHIA - geo.unibuc.ro · studenții au avut o discuție foarte interesantă pe subiecte actuale legate de politica europeană și de dezvoltarea carierei cu doamna

7

Numeroase studii internaționale au demonstrat amploarea pe care a luat-o în universități

documentarea și învățarea în mediul virtual. Mai mult, o parte din studenți sunt angajați part-

time, deci timpul este foarte important pentru ei, iar învățarea on-line de tip Microlearning,

promovată de acest site didactic (în special pentru lucrările practice), le vine în ajutor.

R: În opinia dvs., care este impactul pe care adaptarea și diversificarea metodelor de

predare, prin utilizarea resurselor online și a altor tehnologii informatice, îl are asupra

sistemului de învățământ românesc?

G.O.C.: Adaptarea și diversificarea metodelor de predare în care să fie incluse resurse on

-line și noi tehnologii informatice, nu sunt numai necesare, ci sunt obligatorii chiar și pentru

noi, imigrații digital așa cum ne clasifică Prensky. Pentru studenții noștri, care sunt nativi

digital, folosirea resurselor de învățare disponibile on-line este mai familiară decât folosirea

materialelor tipărite. Dacă nu ne adaptăm la mediul virtual cu care sunt atât de familiarizați

studenții de azi, vom putea fi și noi întrebați de studenți, precum profesorul de care amintea

Umberto Eco: „Scuzați-mă, dar în era Internetului, dumneavoastră ce faceți aici?”

Impactul acestei adaptări continue trebuie să fie major și să fie în ajutorul studentului, pe care

este centrat învățământul, iar un site didactic (on-line) se înscrie în metodologiile didactice

inovative care susțin procesul de predare-învățare.

R: Considerați că inițiative precum Premiile Senatului Universității din București

încurajează mediul academic spre inovare și spre crearea/ implementarea de noi proiecte?

Cum altfel credeți că ar mai putea stimula excelența didactică și de cercetare Universitatea din

București?

G.O.C.: Efectul a fost de unul de încurajare și de recunoaștere a faptului că suntem și

cadre didactice! Eu așa am simțit. Mi-ar plăcea să revăd proiecte de cercetare finanțate de UB,

prin competiție, așa cum au fost prin 2007-2008 proiectele „Idei-UB”. Și, de ce nu, chiar proiecte

didactice. În definitiv, suntem profesori și lucrăm cu studenții, activitatea didactică fiind foarte

importantă. Nu îndrăznesc să fac alte propuneri, dar aștept cu interes noi inițiative ale UB.

Reporter: Aveți un mesaj pentru organizatorii Premiilor Senatului Universității din

București?

G.O.C.: Doresc să mulțumesc pentru inițiativă și pentru premiul obținut. În domeniul meu,

Geografie, care se încadrează în Științele Pământului, standardele minimale actuale la nivel

național pentru conferirea titlurilor didactice din învățământul superior nu prevăd nicio

activitate didactică care să fie evaluată. Astfel, existența unei secțiuni didactice în cadrul

Premiilor Senatului ne-a bucurat, atât pe mine cât și pe alți colegi geografi, cu atât mai mult cu

cât această parte a activității noastre nu mai este premiată în altă parte, așa cum se întâmplă,

de exemplu, cu articolele științifice, care sunt premiate și de UEFISCDI.

Sursa: https://www.unibuc.ro/2019/interviu-cu-conf-univ-dr-gabriela-osaci-costache-

despre-site-ul-didactic/

„RESURSELE ON-LINE ȘI NOILE TEHNOLOGII INFORMATICE SUNT

OBLIGATORII ÎN ADAPTAREA METODELOR DE PREDARE” INTERVIU CU CONF. UNIV. DR. GABRIELA OSACI-COSTACHE DESPRE SITE-UL DIDACTIC „CARTOGRAFIE-TOPOGRAFIE”

Page 8: ALMA MATER GEOGRAPHIA - geo.unibuc.ro · studenții au avut o discuție foarte interesantă pe subiecte actuale legate de politica europeană și de dezvoltarea carierei cu doamna

Titlu: India

Autor: Louise Nicholson

Date publicare: Bucuresti : Adevarul Holding, 2010

Cota: 20091 Geogr.

*********************

Titlu: Egipt

Autor: Andrew Humphreys

Date publicare: Bucuresti : Adevarul Holding, 2010

Cota: 20092 Geogr.

*********************

Titlu: Scotland

Autor: Paul Murphy

Date publicare: Clermont-Ferrand ; Greenville : Michelin , 2006

Cota: 17887 Geogr.

*********************

Titlu: New York City

Autor: Michelin

Date publicare: Clermont-Ferrand : Manufacture française des

pneumatiques Michelin, 2006

Cota: 17901 Geogr.

*********************

Titlu: Provence

Autor: Michelin

Date publicare: Clermont-Ferrand : Manufacture francaise des

pneumatiques Michelin, 2006

Cota: 20093Geogr.

*********************

Titlu: Cuba

Autor: Christopher P. Baker

Date publicare: Bucuresti : Adevarul Holding, 2010

Cota: 20094Geogr.

*********************

Titlu: Riscul seismic al retelelor de transport

Autor: Toma-Danila Dragos

Date publicare: Bucuresti : [Universitatea Bucuresti.

Facultatea de Geografie], 2018

Cota: T749

*********************

Date consemnate de:

Ing. Anca Marina CĂLIN - Șef Serviciu

Biblioteca de Geografie și Geologie

BIBLIOTECA CENTRALĂ UNIVERSITARĂ „CAROL I” BIBLIOTECA DE GEOGRAFIE.

LISTA BIBLIOGRAFICĂ A PUBLICAŢIILOR NOU ACHIZIŢIONATE Februarie, 2019

DATE STATISTICE (Ianuarie-februarie 2019)

• Total cititori inscrisi : 80;

• Total cititori frecventa : 1667;

• Total volume consultate : 8900;

• Tranzacții de împrumut: 1270

8

Page 9: ALMA MATER GEOGRAPHIA - geo.unibuc.ro · studenții au avut o discuție foarte interesantă pe subiecte actuale legate de politica europeană și de dezvoltarea carierei cu doamna

9

Te provocăm la o discuție

unică, interesantă și incitantă cu un

oficial al Comisiei Europene.

Daca ești student, masterand,

doctorand sau cadru didactic îți

propunem o întâlnire inedită cu

Raluca Ionescu Isaksen – pentru un

schimb de idei pe teme actuale

precum:

politica de coeziune și

finanțarea proiectelor;

rolul Comisiei Europene;

mediul de lucru in cadrul

Comisiei Europene;

oportunitățile de studiu,

de muncă și de trai în

străinătate, utilizarea

limbilor străine pe

teritoriul Uniunii

Europene, oportunități de

voluntariat;

trecut, prezent, viitor

comun - european.

Inițiativa oferă mediului

academic șansa de a afla mai multe

despre Uniunea Europeană și despre

modul în care funcționează și de a

purta o discuție plină de viață cu

privire la oportunitățile și provocările

de a face parte din Uniunea

Europeană.

Oficialul Uniunii Europene, la

rândul său, devine "fața" Europei

pentru o zi.

Pe de altă parte va fi o

oportunitate suplimentară de a

conecta direct Uniunea Europeană cu

tinerii din Universitatea din București.

Așadar ne vedem marți, 9

aprilie 2019, ora 11.00 în Amf. Vâlsan

(etajul 3 – Facultatea de Geografie).

Această acțiune face parte din programul Eu Back2University, o inițiativă a Comisiei Europene.

PROGRAMUL COMISIEI EUROPENE EU BACK2UNIVERSITY

Page 10: ALMA MATER GEOGRAPHIA - geo.unibuc.ro · studenții au avut o discuție foarte interesantă pe subiecte actuale legate de politica europeană și de dezvoltarea carierei cu doamna

Caravana Facultății – jurnal de călătorie. În

ultimele două săptămâni am poposit în București la

Colegiul Național "Gheorghe Lazăr" și la Liceul

Tehnologic Traian, în Ploiești la Colegiul Național "I. L.

Caragiale", în Pitești la Colegiul Național "Al. Odobescu",

Colegiul Național "I.C. Brătianu" și la Colegiul Național

"Zinca Golescu", dar și în Alexandria la Colegiul Național

Pedagogic "Mircea Scarlat" și la Liceul Teoretic

"Constantin Noica".

Mulțumim gazdelor noastre care ne-au primit

cu foarte multă căldură, mulțumim colegilor și

studenților care au dus caravana prin sudul țării.

Continuăm în Ialomița, Vrancea, Buzău, și... unde

ne mai invitați!

10

CARAVANA FACULTĂȚII DE

GEOGRAFIE

Page 11: ALMA MATER GEOGRAPHIA - geo.unibuc.ro · studenții au avut o discuție foarte interesantă pe subiecte actuale legate de politica europeană și de dezvoltarea carierei cu doamna

Dacă ești student în anul III te invităm să cunoști mai bine programele de studii universitare de master

oferite de Facultatea de Geografie.

Între 25 și 28 martie am programat o serie de prezentări unde vei avea ocazia sa afli informații despre

cursuri, programe de practica sau internship, despre activități extracurriculare și mai ales despre posibilitățile de

acces pe piața muncii pe care le oferă fiecare program de master al facultății noastre.

11

PREZENTAREA PROGRAMELE DE MASTER

Page 12: ALMA MATER GEOGRAPHIA - geo.unibuc.ro · studenții au avut o discuție foarte interesantă pe subiecte actuale legate de politica europeană și de dezvoltarea carierei cu doamna

AȘTEPTĂM CONTRIBUȚIILE DUMNEAVOASTRĂ

Facultatea de Geografie a Universității din București Bd. Nicolae Bălcescu nr. 1, București, 010041

Telefon: 021 3053775

Vizitați-ne pe web la adresa: http://geo.unibuc.ro/buletin_informativ.html

Buletinul informativ al Facultății de Geografie, 39/2019