Bărci de pescari de MARIUS BUNESGU

In acest număr: S Ă R M A N U L K L O P Ş T O C K , G. BRAESCU, A . COTRUŞ, JOSE, ALEXANDRU M A R C U . G. T A L A Z . ŞT. N E N I Ţ E S C U , ION B A R B U , D O N JOSE, ZAHAR1A S T A N C U , M . N A N U . E U G E N VICTOR, N . N . T O N I T Z A , B CECROPI ZUL, PENTAPOL1N, I. FLOROIU şi PERPESSIC1US. Buletin bibliografic săptămîn lonescu. Desene de Şt. Dimitrescu.

An. XLII, Nr. 7. lOeb rua r l e 1926

Lei S.

VNIVERSUL LITERAR

INTEROGATORIUL — L a ce oră s a petrecut ? — L a cinci, î n d imineaţa zi le i de zece

Mar t i e . „ ±

— Dar momentu l era prea măre ţ pen­tru a te hotăr î să-i întuneci strălucirea, împrăş t i ind un sânge care avea să mân­jească puri tatea sfîntă a unui v o a l ! Pen­tru ce numai decât în noaptea nunţi i ?

— Mân ia îmi fierbea în tâmple ! Capul m i se gol ise . F ib re le m i se dest rămau într 'o încordare f ierbinte. Creerul nu rnai era la locul lui . N u m a i o mână mai trăia în mine !

— Mâna ucigaşului ! —- O singură mână din tot colosul

s târvului ăsta ! O mână care avea să m ă piardă !

— O mână în care se mai găsia şi un r e v o l v e r ! în tâmpla rea asta cum o ex­plici V

—- 0 zei f icam. Fer ic i rea era prea afară din cale de orbitoare pentru ca să fi putut t ine prea m u l t t imp, dacă nu să mă părăsească pentru totdeauna. Expe­rienţa meser ie i d-vs. sper că are să vă edif ice ne în târz ia t asupra celor ce se în tâmplă în deobşte cu acele căsătorii impuse de orgol iu l părintesc — păr inţ i i care n'au n imic comun cu pasiunea înă­buşitoare a copi i lo r subjugaţi t iraniei lor vani toase! Ambi ţ iunea lor m'a adus înaintea Dvs. !

— R e v o l v e r u l ? — De ce să m a i tăgădui ? Prăbuş i rea

se apropia ! — Cum s'ar putea demonstra puterea

acestei obsesiuni ? — V ' a m spus. P r e a erau frumoase fă­

găduinţele acestui v i s , şi pe deasupra gra ţ i i le îngereşt i ale Rosal ie i îl găteau cu podoabe de neînchipui t !

— P â n ă aici cel puţin, nu v ă d nici un m o t i v care să te fi determinat să t ragi !

--• Ceremonia lu l cu tot accesoriul său de făţărnicii , de compl imentă r i schimo­nosite, de fard abject, laş şi insolent, se potol ise în mut i smul căsnit al sătuilor cari mai cer încă. de băut. Lumea se re­trăsese. Voa lu l alb şi sobru ca o tulpină de crin. revărsa peste fiinţa ei suavă toată pr imăvara t inereţelor pârgui te . A m dat perdeaua 'mir'o parte. P e ferea­stră a năvă l i t îndată poezia tristă a serii. Benti albastre de senin umed, în-snhţale de l umin i l e visătoare ale stele­lor, puneau în aşternutul nupţial . îndu­rarea cerului încărcat de promisiuni . Beat de rever ia lui mută, m 'am reîntors spre Rosalia. Ce ai pitit în poală? a m în­trebat-o peste fire de uimit , căci ce putea ascunde, ves tmântu l ei sacru decât avu­ţia unui suflet v i rg ina ! ? Nic i un răs­puns ! Aceiaş i sălbatecă neînduplecarea A m trecut din nou Ia fereastră. Din in­finit se apropiau pe adier i le revărsatului alte tablouri , topindu-se în splendoarea răsări tului . Pămân tu l se scula din somn. Orbit de măreţia acestei renaşteri, care cprea frumuseţea în loc într'o' încreme­nire de atotputernicie nevăzută m i - a m întors pr i iv i rea spre . soarele meu din casă. A c i răsărea şi el odată cu cel din fereastră, făcând din Rosal ia o sfântă De data asta nu mă înşelasem ! Slujit de adâncul p r iv i r i l o r pline de fiinţa ei, am va?uf d a r , totul. Ha ina de mireasă m ă minţ ise amar . Ea nu învestmântase nu­mai curăţenia unui suflet ! In corsajul Rosal ie i s'a furişat îndată un portret.

M ' a m apropiat cu reculegerea, şi cal­mul cu care în curând va trebuii să m ă urc pe eşafod. Ara t ă -mi fotografia, urlai eu! O mân ie surdă îi scapără în ochii în­cremeniţ i de o s tângăcie ucigătoare. Ce rost a mai avut atunci înfăţişarea mea

de S Ă R M A N U L K L O P Ş T O C K

la altar, dacă făţărnicia ei aducea un al­tul înaintea lui ? Ace leaş i p r iv i r i în î r i -coşetoare continuau să-mi amuţească in­dignarea. Din pulpana fracului, r e v o l v e ­rul îşi înăl ţă spre creerul aprins răceala lui a l inătoare . Hotăr î t , amint i rea chipu­lui înfăţişat în portret, nu-şi ma i putea găsi odihna pe un sân pe care mi 1-a dăruit societatea, a rh imandr i tu l şi Dum­nezeu ! Un răspuns se înăbuşi grabnic în lumin i l e ochi lor ei surprinşi. A m aş­teptat. Buzele învine ţ i te de mânie , se sbătură în apăsarea unei şoapte. Ei au dorit-o, putu să îngă imeez mai în urmă. Dar soarta s'a opus până în cea din urmă clipă, adaogă sufocată. Aceas ta însă nu însemna câ desrobirca avea să mai în târz ie ! Oţelul alunecă pe ogl inda at lazului şi cocoşul îşi dete duhul între orbi tele p l ine de trufie ale Rozal ie i !

- P r e a e desgustătoare odiloşia cr imei , pentru a putea fi micşorată pr in culpa unui portret !

desen de S. MAUR S Ă R M A N U L K L O P Ş T O C K

— Dar nu e vorba de oricare alt por­tret — un por t re t de rând, banal, o foto­graf ie de famil ie , care or icât de preţui t ar fi fost pr in amint i rea lu i scumpă, sau pr in va loa rea imag ine i persoanei ce în­făţişa, nu-şi avea rostul în corsajul ne­vestei me le . Ezi tarea ei de a m ă l ămur i în uluirea m e a desnădăjduită, mân ia cu care m ă sfida atunci când îi ceream să-rai vorbească de rătăcirea, lui pr intre foi le ei de mireasă, intrasingenţa cu care mi-a refuzat expl ica ţ iuni le da r igoare , mi l i t ând în favoarea bănuel i lor me le nu mai făcea dubioasă prezumţia că între sânii logodnice i mele suspina, tupilată cu atâta gr i je , o r e l iqvă care m'a scos din minţ i şi m'a adus astfel înaintea d v s . !

— Lîn amant ? — N 'aş i putea întări . Totuşi sub aco­

perişul celui dimtâiu culcuş al nostru, mucavaua care m-a pierdut, nu-şi găsea în nici un fel r o s t u l P e n t r u ce atâta o-crotire cu n imic just if icată? V ă închipu­iţi că în hipoteza unei sincerităţi deghi­zate chiar, Rosal ia şi-ar fi putut, trece foarte comod amantul pe sub ochii mei îndobitociţ i de pa t ima îndrăgost i r i i , p r in

luxul unui s implu gest de a-mi fi înt ins nesinchisi tă portretul . Dosirea lui cu a-tf-ta înverşunare mi-a rătăci t min tea şi r e v o l v e r u l şi-a grăbi t descărcătura îna­intea or icăror al tor expl icaţ iuni pe care răbdarea m e a le-ar fi putut solici ta în­că stăruitor ! Era târziu, Trăzne tu l pis­tolului îi ţesu în grabă o eşarfă de sân­ge dealungul îmbrăcămin te i ei de fildeş si frumuseţea Rosal ie i se risipi fulgeră­tor într 'o îng rămădi re de mătăsur i de f lor i şi de podoabe.

— A i recunoscut, portretul ? — Pasici , H a n u m Pasic i , locotenentul

de fregată, pretendentul căzut. în disgra-ţia super ior i lor păcăli ţ i cu o dotă f ic t ivă şi în oprobiul famil ie i Rosal ie i care o-fe r ta fi icei lor . î n schimbul celor două trese amanetate şi a unei spede înfrânte, avutul şi numele meu onest !

— In forma asta oprită aci povestea, ar putea oarecum sugera jura ţ i lor indul­genţa .Dar ce portret ai m a i putea năs­coci pentru ca să cocoloşeşti moar tea bă­trânei F roz i ?

— M a m a ! — Ce amestec a putut avea sărmana

octogenară î n nişte răfueli care se aran­jau numai şi numai între d-ta, şi soţia d-tale ? Din informaţ iuni le de fami l ie şi din inves t iga ţ iuni le repor ter i lor a rezul­tat că nefericita moar tă nu cunoştea nici pe departe manoper i le cari au pre­cedat căsătoria şi că. ceva mai mult , la câteva secunde delà detunătură, s'a gră­bit să pă t rundă în odaia de culcare, oferind ajutoare Rosal ie i care murea ; că or icum, portretul locotenentului Pas ic i şi toate parascoveniile. de care te-ai ser­v i t pentru a a t rage compăt imi rea Curţii , nu pot spri j ini amestecul bătrânei în crima care ne preocupă.

— Kxpliicatia e mul t mai s implă decât se poate închinui . Supremaţ ia ge lozie i a-v â r d Ia obârşia ei o pasiune ucigătoare pentru femeia intransigentă, a s t r iv i t în îndrăgost i tu l păt imaş, iubirea, respectul si mi la de m a m ă ! Pentru m ă r i n i m i a ei divină, pentru bunătatea ei de sfântă, pentru îndemnul de n fi ven i t în aju-frrul dusmnnei mele de moar te . — în a-iuiorvi! acelpia care îm i surpase năde j -drvi de apoi, în aiuforul nceleîla care mi-a sfidat durerea cu atâta, l ipsă de omenie, am ucis-o şi pe ea.. — pe mama, — pe ncecn care se r e p r ^ a să surijine o ne­mernică muribunda, al cărei m o r m â n t mi v a trebui să se bucure nici! chiar do lumina unei lacr imi !

ADIO — Tristan DerSme —

Şi noi tăcem. Tremură 'n vânt Urabra sălciilor uşoară Desi n'ai spus vre-un cuvânt E u ştiu e „cea din urmă seară".

Bun rămas. Frunze cad. L u n a E aceiaş. Decor banal, A m u r g . O stea într'una Străluce ca un punct final.

Surâzi ascunsă 'n umbre blânde De seară. In mine-am regăsit Par fumul tainic ce s'ascunde. In parcul de mult părăsit

Tradus de M . N A N U

UNIVERSUL LITERAR

I O A N A D ' A R C de JOSEPH DÊLTEIL

C A P .

Suratele Ioana păzea vacile lîn livadă. întinsă, pe

spate, stătea la umbra unui corcoduş. Era <în Iunie 1424. Aerul ardea. D e jur împre­jur colinele, nemişcate sub brazi^ şi sub soare, aromind de pruni, de iarbă şi de turme, visau, aţipite de-abinelea. O boare uşoară se clătina în voe în zarea destinsă. Era atâta verdeaţă pe lume'că pielea pă­rea verde. Ioana, cu ochii întredeschişi privea coi'coduşele rumenhidu-se în frun­zele grase. îşi simţea luminile ochilor coapte şi dulci ca pe nişte f ructe. /-acea pe jumătate pierdută in lumina 'ncălzită

Deodată, din Înaltul cerului, o femee începu să coboare din nor în nor. Răsări­tă din aer şi din spaţiu, alcătuită din cea­tă şi vis, ea aluneca în aurul şi trandafi­riu ldimine(ii . Părea că-şi dăduse dramul prin desimea aerului, în direcţia atracţiei universale şi ochii ei se uitau, de departe Ia Ioana d 'Arc, (îii adâncimile Vosgilor l.oreni. Se apropia cu o viteză proporţio­nală cu pătratul distantei şi în curând pluti pe deasupra livezii . Atunci, forme-îe-i neconsistente, luară fiinţă şi veştmin­tele căpătară culoare.

Se aşeză deasupra Ioanei, pe corcoduş, cu picioarele în furca; pomului şi cu spa­tele rezemat de creanga cea mai mare.

Ioana îşi frecă pleoapele, inima îi bătea tot mai tare, l imba i se uscase. Postise în ajun şi puterile i i erau slăbite.

O nesfârşită lâncezeală pusese stăpâni­re pe pieptu-i. Se simţea puţin zăpăcită, fără de vre-o apărare 'în contra căldurii şi a propr ie i ei slăbiciuni. Şi-apoi de cî-tăva v reme , aven din când în când, ame­ţeli. Era de treisprezece ani şi fenomenele pubertăţii îi încercau trupul fără de şti­rea ei. îşi freca pleoapele, nu-şi mai sim­ţea vinele, picioarele -îi furnicau. îşi sim­ţea răsuflarea şi aspră şi blândă, ca ful­gii porumbeilor, primăvara.

Dar vedenia, cu o voce roză şi fragedă îi zise :

,,— Ioană, Ioană, nu te teme de nimic. Dumnezeu te-a ales printre florile lumii. Şi iată-I, că-ti trimite fecioarele lui !"

Ioana se ridică nedumerită. Insă cuvin­tele din cer îi turnaseră în simţuri, o ener­gie neobişnuită, şi'n trup elasticitate. In-genunchiă în fata corcoduşului şi fără de cuvânt, pr ivi pe femee, „en ochii ei tru­peşti".

Femeia era o tânără fecioară de cinci­sprezece ani, foarte bălue şi cu părul au­riu. Pieptu-i turnai într'o rochie albastră înstelată cu alb, nu era lipsit de majesta-te. Cu boiul solemn, între frunze, cu bra­ţele până la cot goale, cu fruntea semea­ţă, încinsă cu o cunună de corcoduşe, su-râdea cu un aer de-o gingăşie vicleană. Pi-cioarele-i de ţărancă erau încălţate cu sa­boţi şi pe umăr purta o mică broboadă de lână de Lorena. Dinţi i îi străluceau ca prundişul luminat de lună şi obrajii fra­gezi îi erau uşor pistruiaţi. Când respira sânii ei tari, de fecioară din Vosgi, înăl­ţau în fată-i două orizonturi.

Ioana stătea în genunchi, aiurită de ve­denia cerească. Şi femeea urmă :

,,— Fi i înţeleaptă şi tare, Ioană şi iu­beşte pe Rege !''

Ioana tresări. Să iubească pe Rege ! Să iubească pe Rege '

Şi îngână : „—• Eu nu's decât o biată fată de (ară.

îmi' păzesc vacile în l ivadă ,şi'm fac rugă­ciunile la timp. Doamnă, sunt roaba du-mitale' 1 .

Atunci , Doamna, surâse prieteneşte. Luă

I V .

din cer o corcoduşă şi tinzând-o Ioanei îi spuse :

..— Scoală Ioană şi dă-mi mâna. Dum­nezeu mă tr imite să-ti dau sfaturi şi cor­coduşe. Ia şi mănâncă, căci fructul po­mului e semn de sănătate. Vino, eu sunt siânta Caterina şi iată şi pe prietena mee, sfânta Margareta ' ' .

Şi-i arătă, la stânga ei, o altă Doamnă, stândi pe o altă creangă. Margareta părea şi mai tânără, abea de treisprezece ani. A v e a mijlocul mai subţire, sânii mai mici, şi era brună ca un şarpe. Ochii ei aveau strălucirea răutăcioasă a fecioarelor şi pi­cioarele îi erau plăpânde ca de copil. Era îmbrăcată într 'o rochie roză înstelată cu alb şi capul acoperit cu o pălărie de paiu proaspăt. O mutră copilărească pe fond de cer. Surâtlea fără grijă şi pe ascuns clănţănea coi*co;luşe, cu mare lăcomie.

Ioana se ridică. întinse mâinile spre ce­le două Sfinte. Nu-i mai era frică. Se uita la dânsele liniştită. Semănau aidoma cu suratele ei din Domremy. Acu, îi mân-gâiau părul cu degetele lungi şi râdeau ca două viori. Şi în părul ei, Ioana auzia muzica cerului.

Deodată, luând seama la lăcomia Marga­retei, Ioana tresări, ruşinată că nu oferise nimic prietenelor! ei. Şi murmură repede :

„-— Dacă vreji, dan o fugă să vă aduc şuncă şi ouă, şi ponte şi-o picătură de vin ?''

Dai ' Margareta răspunse : — Eu nu voe.se nici vin, nici carne. Îmi

place laptele şi inimile simple''. Şi'n aceiaşi clipă făcu semn uneia1 din­

tre vaci. Şi vaca înainta îndată cu ugerele doldora, supusă. Sfânta Margareta se bă­gă între coapsele ei şi începu să o mulgă, cu poftă. îşi umplea pumnii cu lapte şi-a­poi âl da de duşcă.

Cântec de iarnă

In sunete de zurgălăi, Cu ceata veselă de sănii. Iată, venii să-ţi bat mătănii Să mă închin ochilor tăi, — Atâta de senini căprii — Şi să te rog la joc pe văi, Cu ceata veselă să vii.

Zăpada 'n câmp curată-i ca Şi dorul care m'a adus Şi ninge liniştit de sus Fulgi uşurei ce'ini amintesc Surâsul din privirea ta... — Hai , să-i priveşti cum strălucesc, Să vezi ce vraje-i

L a cotul pârtiei pe deal, Pădurea învelită 'n nea, Duioasă-i ca iubirea mea... — Aici s'a poticnit un cal — Fiori ni-au fulgerat prin trup, Când am zărit cum ne privia Dintr'un desiş ochiul de lup —

Noi chiuind pornirăm iar Şi am uitat lupul flămând... — Din zări, întunecat chenar, U n stol de ciori venia cântând... Şi ciorile în graiul lor Se veseleau de-acelaş gând, Din bucuria tuturor...

— Şi-1 vezi pe moşul vizitiu, Vârît cu totul în cojoacă, I-i barba numai promoroacă Şi râde moşul, că-i hazliu.. . — Sânt doar cu moşul — tu lipseşti -Ceilalţi ne râd — Hai şi-au să tacă, Dac'or zări, pe puiul pernii, In sanie, ca şi'n poveşti, Zburând cu mine zâna iernii —

E U G E N V I C T O R

M I N I A T U R A DE J E A N F O U Q U E T Reprezentând pe Sf. Margareta şi generalul roman Oli/brius.

Se crede că Fouquet a pus scena in apropierea castelului Loche», că generalul roman e Carol VII şi că sfânta este Ioana d'Arc. (Museul London),

i UNIVERSUL LITERAR

Apoi , Sfintele se aşezară pe iarbă, lân­gă Ioana. A c u erau trei surate drăguţe vorbindu-şi cu simplitate dar şi cu oare­care pasiune...

„ — Ioană, zise Caterina, Dumnezeu te roagă să fii o femee războinică şi să co­manzi 1 soldaţii' '.

„ — D-apoi eu nu cunosc armata, Cate­rina..., şi mai am. şi-o mare spaimă''.

„ — Ioană, Dumnezeu o să-ţi alunge toa. tă spaima; e l o să-ti dea un cal voinic pentru luptă şi o să te trimeată împotri­va Englezilor ' ' ' .

„ — Caterina, eu nu cunosc pe Englezi. Insă aud vorbmdu-se numai rău de dânşii, şi mi se pare că au să-mi facă numai ne­cazuri".

,.— Ioană, Ioană, nu te tenie de fel de Englezi. Tu ai să-i ciopâr|eşti în bucatele mici şi-ai să-i birui cu totul"'.

In vuemea asta, Margareta culesese o margaretă din l ivadă şi cu ochii lucioşi, o desfoia pe 'ndeletc, murmurând încet :

„ — Puţin... mult... la nebunie... de loc..." Şi deodată se sculă aiurită, strigând : ..— L a nebunie ! La nebunie !" Şi cele două Sfinte sburară una lângă

alta, patetice, tinându-se de mână, şi re­petând dealungul norilor :

,,— Ioană, Ioană, ia seama. Dumnezeu te iubeşte la nebunie!"

A doua zi .şi 'n zilele următoare. Sfintele nu se mai Întoarseră. In. fiecare zi, Ioana cerceta! zările şi l ivada, boschetul şi cerul. Zadarnic. N u cumva personagiile cereşti se găseau mai la largul lor în Pădure, în marea Pădure a Vosgilor ? Ioana îşi mână vacile iintr'acolo :

Pădurea, Pădurea cu un P mare, tem­plu de frunze şi păsări, mare şi cer, mis­ter înfricoşător, lăcaş al spaimei şi al di­vinităţii. .Pădurea, pentru cei din Dom-remy, înfăţişa o peşteră de nepătruns, în care străvechi amintiri de seniori sânge­roşi se suprapuneau) peste practice vrăj i ­toreşti şi pestte viziuni de infern. Pădij.rea, entitate înspăimântătoare, leghioane de bufnite şi de lupi, scorburi umbroase cu şerpi, spaţiu fără margini « i fără Consis­tenţă, ziduri în toate părţile şi'n toate păr­ţile spărturi, pericole elastice, întunecimi închise. Pădurea, vizuină a Bradului şi a Singurătăţii, a Ape i şi a Vântului !

Insă, î n dimineaţa, aceea, Ioana.intră în pădure, cu un aer nevinovat. Şi'ndată to-tu-i păru plăcut şiplin, de i graţie. Vultu­rii se prefăcură în privighetori , şi apa, misterioasa apă curgea într'un râuşor 1 de muşchiu fraged. Trunchiurile cele mari ale brazilor erau calde cal şi carnea copii­lor, umbra pe sub bolţile de copaci era verde ca fainul şi departe se vedea o bu­cată de cer albastru. Vântul era numai o boare şi adierea aducea mirezme de năstu-raşi şi de izmă.

U n iepuraş — două urechi zvârl i te pe spate — o rupse frumuşel la fugă pe frun­zele uscate. Ic i şi colo : cozi de veveriţe, ciocuri de mierlă, boturi de nevăstuici. Pădurea, pădurea cu p mic, murmura drăgăstos ca o tânără mamă. Temperatura era aşa de plăcută, vacile aşa de muzica­le, că Ioana se întinse sub copacii priete­noşi şi sufletul şi trupul ei, simţitoare, aţi­piră. Dormea şi visa. Şi'n visurile ei, Ioa­na vedea pe suratele ei Caterina şi Marga­reta...

a

A doua zi Sfintele se arătară din nou. Ele veneau spre Ioana, străbătând l iva­

da, braţ la braţ şi râzând nebuneşte. (Căci îmi închipui că Sfinţii nu se plictesesc în I îa iu) .

Decum ajunseră î n faţa Ioanei, dânsele o îmbrăţişară pe rând, şi-i ziseră bună di­mineaţa. Şi Caterţinai apucând-o pe neaş­teptate, de mână, îi puse îri deget un inel de fier, ciudat şi sărac şi-i zise :

„ — Ioană, iată inelul Franţei !" După aceea Sfintele o luară între dân-

S O A R E Ziua 'ntreagă am cioplit un diamant Şi 'n rozetă grea de aur l-am încins, Şi la Soare 'n mii de fe(e s'au aprins Stropi de Soare'n strălucitul diamant;

Şi rozeta grea mi-am pus-o pe-un inel, Şi rotesc inelu 'n mâna mea mereu, Ca un astru dăruit de Dumnezeu Unei lumi dintr'un adânc ştiut de el;

desen de G. TALAZ

Şi'n rotirea luminoasă se scufundă Ochiul meu, de-mi por eu însumi diamantul, Dar o negură mă 'nvălue — şi neantul Parcă-mi soarbe diamantul şi-l scufundă.

Eu încerc însă din neguri să-l adun, Să-l rotesc în ochii mei ca 'ntr'o ornează, Să-l mai văd cum mii de feţe scânteiază, Şi pe mâna mea podoabă să mi-l pun.

Dar nu poate să-l mai vadă ochiul meu Şi nici gândul meu nu poate să-i aprindă O sclipire cât de mică si să-l prindă, Din noianul de 'ntuncric tot mai greu,

Şi atuncea simt văzduhul fără Soare ... Şi 'nţeleg că diamantul meu e lut, Ca şi aurul şi ochiul :ncu pierdut, Fără tine Soare! Soare •' Soare!

sele şi câte şi trele se plimbară înlănţuite, prin livadă, câte şi trele aşa de frumoase, aşa de fragede, de pure şi de asemenea, că n'ai mai fi putut spune care e Ioana, care-i Caterina şi care-i Margareta...

Şi Caterina zise : „ — Ioană, Dumnezeu î ţ i porunceşte să

mergi într'ajutorul regatului) Franţei !" Ioana pierdută, răspunse : „ — N u ştiu nici să citesc,'nici să scriu.

N ' a m să pot să călăresc nici să conduc sol­daţii în luptă !"

„ — Ioană, Ioană, nu te îndoi niciodată de nimic. îndoiala stânjeneşte totul şi nu­mai îndrăzneala dă roade. Credinţa : iată întâia dintre virtuţi. D-zeu făcu lumea tot într 'o zi de îndrăzneală. Fapta e de-un mi­lion de ori mai frumoasă de cât cugetarea... Ioană, puterea cea mai mare a omului e ig­noranţa. In politică, în iubire, în strategie, frumuseţea e să nu cunoşti regulile jocu­lui. Tineri i generali aii lui Bonaparte, ne­ştiutori şi îndrăzneţi, ei, nişte mititei ne­buni, vori birui la 27 de ani pe cei mai înţelepţi comandanţi de pe lume. Un gră­unte de nebunie întotdeauna fecundează

G. T A L A Z

sufletul. Un pic de naivitate vine de hac la orice. Nu -idecât o categorie : sublimul. Cu tâmplari se fac lisuşii, şi cu ciobani Rodin-ii şi Mistral-ii. Ioană, Ioană, credin­ţa mută munţii din loc şi tot ea câştigă bătăliile. Faptele cele mari sunt pe bază de pasiune şi de dragoste. Pretutindeni, în cer şi pe pământ, totul e numai o chestiu­ne de curaj 1 ' .

...Să plece.... Cuvântul ăsta mare o tul­bură cu totul. Ioana stă întinsă în pat. Somnul întârzie. Visează... D e cinci ani Sfintele istăruesc. Ele v in ân fiecare săp­tămână, şi vorbesc de Rege şi de Dumne­zeu şi de nenorocirile din regatul f ranţe i . Ioana se'gândeşte : Să plece... Să-şi pără­sească maica şi satul, vaci le şi prietenele, grădina îmbălsămată şi dealul fraged, să plece, să se pună în fruntea oştilor, să focă vărsare de sânge... Să f ie într 'adevăr voinţa lui Dumnezeu !... Şi deodată Ioana se gândeşte la Rege. Regele, tânărul perso­nagiu din inima ei. Ioana nu se gândeşte niciodată la Rege, fără să se 'nduioşeze. „ D e ce plângi, Ioană ? — Pentrucă iubesc

SCRISOARE De fi-ai purta făptura prin satul meu sărac Şi-ai înflori'n amiază cu nuferii pe lac, De te-ai culca cu seara pe maldăre de flori, Cu prepeliti pestriţe de te-ai trezi în zori Şi-ai numără ţăranii ce trec spre lunci la coasă Cu tălpile desculţe prin iarba de mătasă, De-ai lainici prin soare cu drumul şi cu vântul. Eu mi-aş iubi în tine iubirea şi pământul Şi când te-ai reîntoarce — rod părguit de vară, — Din câmpul meu cu măguri, vioaie şi sprinţară, In târgul mohorât, cu uliţi de asfalt, Ţi-aş săruta pe ochi văzduhul meu înalt. Surâsul unui mac, rotund, pe gura'n rouă, t Pe braţe-argintul lunii, când se'ncovoaie, nouă, Copilăria mea cu sbor de rândunele Pe trupul tău : ram fraged de vis şî viorele.

Z A H Ă R I A S T A N C U

D e d i c a ţ i i l e — M A X şi A L E X . F I S C H E R —

VfriVinsvt LIÎERÂR

A lost odată... I I cunoştea un car t ier în t reg ,şi nu-1

ocolea n imeni . In t ra în case mar i şi în bordee, căuta

copii şi bătrâni, bărbaţi' şi femei , pentru orice fel de boale. Chiar atunci când su­ferinţa era m a i grea şi p r imejd ia m a i mare , tot cu el începeau şi numai în cazul când le dedea deslegare, făceau apel la al t medic m a i cu vază .

Mul ţ i nici nu ştiau bine cum î l chea­mă. I i z iceau Frănculeţ , pentrucă luă un leu de v iz i t ă , acasă la bolnav . L a domi­c i l iu l său, numai cincizeci de bani .

Pu tea i să fii or icâ t de bogat , el tot a-tâta cerea şi, în ruptul capului, nu pri­mea mai mul t .

— In faţa lui Dumnezeu şi-a boalelor , toti sunt egal i !

Odată, m 'am rugat de un bo lnav să m ă lase să fiu de faţă când î l v a v iz i t a doctorul .

F răncu le ţ î l întoarse pe toate părţ i le , î l ascultă, î l ciocăni şi pe u rmă spuse m u l ţ u m i t :

— N ' a i m a i n imic . N i c i nu-ţi dau me­dicamente . De ce să te pui la chel tuealâ degeaba ?

Pr ie tenu l îi înt inse do i le i . Doctorul luă unul din pa lmă şi v r u

să plece. . . — T e rog, primeşte-i p 'amândoi. . . î m i

faci plăcere... — N u se poate... As ta e taxa. — F ă o excepţie pentru mine.. . — Pen t ru n imeni . Totuşi , pr ie tenul îi v î r î în buzunar şi

leu l celalt . Frăncule ţ stete o clipă. A p o i , î l luă

din nou şi-1 examina . — Şti i ce ?... N u eşti aşa de bine cum

mi s'a părut... trebue să te ma i v ă d oda­tă... Cons iderăm plăt i tă şi v iz i t a cealal­tă...

Şi p lecă împăcat că nu se abătuse dela drumul obicinuit .

In fe lul acesta, adunase pe v r e m e a a-ceea v r e o t reizeci de mi i de le i şi-şi cumpără o casă, mu l ţumi t să poată eşi d in camera mobi la tă , unde locuise atâ­ţia ani.

Dar, odată aşezat în noul domic i l iu , ceva se schimbă în sufletul său. F ă r ă să-şi dea seama de ce, începu să pri­mească m a i mul t , şi, cu t impul , să ceară mai mul t . C l ien ţ i i vech i se răr i ră până dispărură, f i indcă nu în ţe legeau de ce ar plăt i al tfel de cât pân ' acum. Clienţ i noi nu apărură, f i indcă porecla de Frăn­culeţ nu inspira încredere .

Şi iată, cum încet, încet, cart ierul un­de cucerise g lo r i a î l ui tă până 'ntr 'atâta, încât astăzi nici nu ştie bine dacă el mai trăeşte ori nu.

D O N JOSfi

pe Rege !'• Regele... Sfintele î i poruncesc: Iubeşte-ţi Regele !.

Ea stă culcată în patu-i loren şi-şi înclii-pueşte că vede pe Rege într'un oraş de drept credincioşi . E un tânăr încântă tor şi nebunatic, îmbrăcat în mătasă şi cu cisme de căprioară. Se simte nenorocit sub fru­mosul cer din Turena şi ochii î i strălucesc de desnădejde şi de iubire. Fecioara se la­să cu totul pradă visului ei. Imaginea sen­timentală deslăntue într'ânsa nelămuriri ciudate. Ea iubeşte pe Rege. Carnea i se înfioară din adâncuri... Să plece ?.. „ E o chestiune de curaj !'' Acu Regele îi surâ­de cu trei zeci şi doi de dinţi de aur. El îşi apleacă peste culcuşul ei tânărul piept de I ranja... Regele e frumos !... Şi Ioana tul­burată, strigă :

„ — Să plec !... da, da... voiu pleca...''

trad. de P E R P E S S I C I U S

In f iecare zi, între 2 şi 4, d. E m i l e Franquet te , eminentul cri t ic dramat ic dela Petit Quotidien, supuindu-se unui vech iu obiceiu, face o lungă preum­blare pe jos .

A b i a trăsese ieri uşa după dânsul, şi Iosif, va le tu l se şi strecură î n cabine­tul de lucru al s tăpânului .

Fă ră sgomot , Ios i f deschise biblioteca. De pe p r imul raft, l uă la în tâmplare , patru v o l u m e .

Şi se îndreptă spre anticar. — Iată... domnule. . . începu Iosif. A m

vo lume le astea de care aş v rea să scap. Poa te că v ă interesază ?

An t i ca ru l cercetă vo lume le , unul câte unul :

— Hoţul, de H e n r y Bers te in ?... N a !, şi ncă un exempla r cu dedicaţie !... P e r ­fect ! — Bufonii, de M i g u e l Zamaco i s ?... M a i na, şi tot cu dedicaţie.. . Foar te bine ! — Goana Torţelor, de P a u l H e r -vieu ?... A, fără dedicaţie.,. Păcat... I a să-1 vedem şi păi din urmă... S ă n'afle Suzana, de P ie r re Weber ? Iar cu de­dicaţie. Foar t e bine, foarte bine !...

Şi încheia : — I ţ i ofer şapte franci pentru toate

patru. Şapte f r a n c i : câte doi franci de v o l u m u l cu dedicaţ ie şi un franc pen­tru cel fără.

Şi 'n v r e m e ce ant icarul scotea banii di<n tejghea, Iosif, r id ică copertele celor trei v o l u m e şi pe foi le de t i t lu citi :

Scumpul meu Emile Franquette, Cu bucuria de a-ti trimite aste 3 acte,

vechiul tău prieten, H e n r y B E R N S T E I N

Pentru Emile Franquette, Căruia nădăjduesc să am plăcerea să-t

strâng în curând, mâna, acest exemplar din Bufonii.

M i g u e l Z A M A C O I S Lui Emil Franquette, Cu prea simpatică confraternitate

al său. P i e r r e W E B E R

— Ciudat, foarte ciudat — gândi I o ­sif — curios cum numele lu'Domnu, două, trei l in i i şi iscăl i tura autorului , numai atât şi-i de-ajuns să dubleze preţul unei cărţi !... Ei , da, la u rma ur­mei, cu atât ma i bine. N u eu o să m ă plâng de asta !

I I în tors din promenadă, d. E m i l e Fran­

quette a scotocit de m a i mul te ori , în bibliotecă. Da r n'a băgat de seamă, de fel , l ipsa cărţ i lor . De ce-ar m a i sta, a-

tunci, Iosif, la gânduri , să m a i încerce şi astăzi ?

E două şi jumăta te . Cu patru vo lume, scoase nu din pr imul , ci din u l t imul raft, se îndreptă spre anticar.

Şi cum merge , deodată, î l încearcă o curiozi tate .

„ I a să vedem, îşi zice : O să iau şap­te franci sau o p ţ j

Se opreşte sub un gang, r idică coper­tele... cercetează foi le de titlu...

— Drace ! Na- ţ i -o bună... nici o dedi­caţie... A m pierdut pat ru franci.

Şi începe să-şi facă reproşuri : „Eşt i un dobitoc, scumpe Iosife ! A i fi putut să ve r i f i c i înainte de a porni la d rum !" Şi gândindu-se ma ibine : „ I a stai puţ in; este oare cu putinţă, ca un ant icar să cunoască scrisul tuturor scr i i tor i lor ?... Şi apoi ă i de scot cărţi, sunt aşa de mul ţ i !..." Şi conchise : „ V o ­lumele astea n'au dedicaţii . . De ce nu le-aşi face eu câte-o dedicaţ ie ?..."

Int ră în cel ma i apropia t bi rou pos­tai. Ia un toc. Şi după o v io len tă sfor­ţare de memor ie , scrie, fără să stea la gânduri , pe foaia de t i t lu a unuia din v o l u m e :

Scumpul meu Emile Franquette, Cu plăcerea de a-ti trimite aste 3 acte, Se dă un pas înapoi ca să-şi judece

opera. — Admi rab i l . B r a v o Iosife ! Mania ­

cul ăla de anticar, o să sară în sus de bucurie. Aşterne- i acu şi iscăli tura.

P e copertă, descifrează cu oarecare greutate, numele autorului . Şi căznindu-se să trântească şi-o coadă impunătoare , îşi comple tează opera :

vechiul tău prieten, S O P H O C L E

In trei rânduri , după aceea, se sileşte să-şi schimbe scrisul. Şi nu se lăsă până nu împodobeşte şi celela l te trei foi de titlu, a ce lor la l te trei vo lume , cu trei de­dica ţ i i :

Pentru Emile Franquette, Căruia nădăjduesc să am plăcerea să-i

ttrdng, în curând, mâna, acest exemplar din Cidul

P I E R R E C O R N E I L L E Lui Emile Franquette,

Cu prea simpatică confraternitate al său.

W I L L I A M S H A K E S P E A R E IM Emile Franquette,

Cu aisgurarea respectoasei mele admiraţii

J. B . P O Q U E L I N , zis şi M O L I & R E

6 VmVERStJL LITERAR

BISERICA SF. GHEORGHE «de M A R I U S B U N E ä C U

Frânturi C R O C O D I L I I D I N M A D A G A S C A R

Crocodi lul e s ingurul an ima l pericu­los din Madagascar . Dar este în schimb ex t rem de numeros : nu există f luviu, râu, lac în care să nu-1 găseşti , când al t i tudinea nu depăşeşte 1000 de met r i şi adâncimea trece de un metru.

Crocodi l i i ouă la începutul anot impu­lui călduros, în Octombrie , sau chiar la sfârşitul lui Septembrie . Feme la a lege un loc usca t ; sapă a gaură adâncă de la 75 cm. până la 1 met ru şi îşi depune ouălele . N u m ă r u l lor var iază , dela 10 la 30 şi uneori ma i mul te . Aceas ta ex­pl ică ext raordinara abundenţă a acestor amfib i i .

Pu i i es după 25—30 de zi le şi sunt lungi del*a 12—15 cent imetr i .

N u se ştie precis ce v ia ţă duc atunci ; o v ia ţă rătăci toare, fără îndoia lă şi pl ină de prudenţă, căci trebuie să scape de lăcomia celor ma i bătrâni. Şi este un mare noroc că, crocodi l i i se mănâncă între ei, căci şi azi lipsesc în Madagascar mi j loace le eficace de a-i împiedica să se înmulţească prea mult.

I n t impul anot impului secetos, cro­codi lul stă aproape adormi t . Atunc i , se pare, e mul t ma i puţin periculos şi in­digeni i se tem mai puţin de el. Dar nu e acelaş lucru In timpul anotimpului

călduros, care pentru el înseamnă o pe­r ioadă de vână toare şi de prădat. A n i ­ma lu l atunci dev ine de t e m u t ; copi i i şi femei le î i cad adesea v i c t imă , călător i i s i l i ţ i să treacă râur i le pe la vadur i tre-bue să ia cele m a i mar i măsur i de pre-cauţiune. Crocodi lul atacă boii când v i n la adăpat, e poft icios de pui şi gâşte pe care Ie fură noaptea de pr in satele r iverane . P r a d a lui preferată pare că este câinele . Câinele şi crocodi lul r iva ­l izează pr in v ic l en ie î n această luptă. „ M i s'a povest i t adesea, spune d. Pet i t , din studiul căruia l u ă m fragmentul de faţă, că atunci când câini i v o r să treacă un râu ce conţine crocodi l i , îi a t rag

p r in lă t ră tur i î n susul locului ales pen­tru trecere, apoi dau fuga m a i la va le , se aruncă în apă şi înoată repede către ţă rmul opus". Dar crocodi lul este de­seori tot atât de fin ca şi câinele.

Pe r r i e r de la Bathie a observat cum un crocodi l auzind un câine lă t rând în susul apei, s'a aşezat la pândă tocmai la locul unde câinele credea că are să treacă în urma acestei înşelăciuni .

Crocodi l i i înghi t pietre care le r ămân în s tomah şi îi uşurează fără îndoia lă la digestia prăz i lor . Malgas i i pre t ind că crocodi lu l înghi te o piatră pe an şi că număru l p ie t re lor găsi te în s tomahul unui an ima l ţi-arată vârs ta lui .

Crocodi l i i , faptul e puţin cunoscut, au un loc de refugiu pe care şi-1 sapă singuri . E un cor idor lung dela 6 - 1 0 metr i , t e rmina t pr intr 'o cameră rotundă; el se deschide în fundul apei sub coa­stă. Aces t c o n d o r se urcă în pantă că­tre suprafaţă şi uneori această cameră are şi găuri pentru aeris ire .

I n p r iv in ţa aceasta, d. Pe t i t poveste­şte o d ramă teribi lă , auzi tă dela un tâ­năr Malgaş , d. Randr iamia rmison , prac­t icant în laboratorul d-lui Gruvel .

Bunicul acestui tânăr, Ra in imihaboka , pescuind odată într 'un râu, a fost apu­cat de un crocodi l uriaş şi târ î t cu ci. Neputând să scape şi ş t i ind că croco­di l i i nu'şi devorează prada decât atunci când a putrezit , s'a prefăcut că-i mor t . A v e a norocul că era un admirab i l în-notător şi putea să înoate sub apă mul tă v r e m e . Aşeza t de an ima l în par­tea l ă rg i t ă a cavernei sale, omul a pu­tut să respire puţin ; crocodi lul pi t i t în cor idor îşi supraveghea v i c t ima . A v â n d îndoel i , r evenea prin surpr indere să-1 miroasă şi să-1 pipăe cu botul său groaznic .

L a u rmă se depăr ta puţ in câte pu­ţin şi dispăru în râu. „Ra in imihaboka auzi deasupra capului fuga unei tu rme de boi care sguduia tavanul caverne i sale.

Deodată văzu pământ curgând şi pi­ciorul unui bou care crăpase tavanul" . Omul apucă cu putere p ic iorul boului , se îndoi asupra genunchi lor , apoi î m ­p ingând cu umer i i şi târ î t de bou, cu­prins de groază, eşi la lumină. Era scă­pat. De pe ţă rm putu să asiste la dis­perarea şi furia crocodi lu lui când şi-a văzu t caverna goală .

Malgaşu l m a i a f i rmă că crocodi lu l a fost imedia t atacat şi devora t de seme­ni i săi, ca pedeapsă că lăsase prada să-i scape.

Crocodi lu l se gâdi lă foarte uşor şi in­digeni i prinşi de el reuşesc uneori să scape gâdi lându- i p ic ioare le de dinapoi .

Pen t ru stârpirea lor, s'a const i tui t o societate pe acţiuni, care spera ca anul acesta să poată avea cel puţin 10.000 de piei de crocodi l i foar te căutate în maroch inăr ie . F i ldeşu l col ţ i lor l o r poa­te fi întrebuinţat la facerea butonilor , iar d in g ră s imea lo r se face un ulei care se foloseşte în industr ia p ie le i .

A M I A Z A Amiaza seamănă cu aur cald ogoarele Spre car' mă nlorc din drumuri lungi, picioarele.... In zare, la odihnă, plugurile Şi-aprind de-odată fiarele ca rugurile... Privesc în depărtări, şi depărtările Lacome-mi deschid, spre nicăiri, cărările...

Oriunde m'au purtat la viaţă vânturile, N'am întâlnit bătând pământurile Un loc mai drag ca tine, petec de pământ străbun, Pe care mi-au venit la leagăn, ursitoarele, Pe care botezatu-m'a, întâia dată 'n viaţă, soarele...

A. OOTHVf

UNIVERSUL LITERAR

GHEORGHE L A Z A R Fi lozofu l g e r m a n Le ibn i t z spunea

undeva : „daţi-mi şcoalele pe, mână să v ă schimb faţa Înmii", ş i des igur mare­le av în t pe care-1 luase Germania î n a doua jumăta te a veacului al 19-lea se datora în p r imul loc şcoalelor .

Ace la ş lucru s a în tâmpla t şi la noi . Sufletul romanesc r e înv ia t sub influen­ţa c iv i l i za ţ i e i apusene, întâi p r in mar i învă ţa ţ i ardeleni , ajung*:- la o rea l izare efect iva atunci când are pr i le ju l să se desvol te la şcoli le sale naţ ionale .

A fost sorut ca tot de peste Carpaţi , unde c iv i l i za ţ ia îşi găsise o m a i l a rgă desvol tare , să ne v i n ă in ţară p r imu l dascăl în temeetor de şcoli romaneşt i : Gh. Lază r .

Ce suflet nobi l şi dist ins a fost acest f iu al Ardea lu lu i ! Modes t şi sincer, ca şi mocan i i care trec Carpaţ i i cu o i le pentru a se opr i în in ima Bărăganulu i , acest o m a rea l iza t în capi ta la ţării munteneşt i , cu mi j loace sărăcăcioase şi gre le , începutul unei opere pe care s a c lădi t m a i târz iu toată organiza ţ ia R o ­mânie i moderne .

S a născut în satul A v r i g , ţ inutul Fă­găraşului în anul 1779, la 5 Iunie . Pă ­rinţi i lu i e rau gospodar i fruntaşi în a-cest sat dela poale le Nego iu lu i .

A făcut şcoala p r imară în satul natal , apoi g i m n a z i u l la p iar iş t i i d in Cluj şi Sibiu. In t re ani i 1802—1806 şi-a desă­vârş i t cunoşt inţele de drept şi f i lozof ie tot la piar iş t i i d in C lu j .

Dela 1806 până la 1809 a stat la Viena ca bursier bisericesc. A i c i a învăţa t o-biectele cerute de p rog ramul teologic u-ni verş i tar şi î n acelaş t i m p căuta să a-profundeze şi a l te studii care î l pasio­nau.

A c u m începe să compue scrieri o r ig i ­nale şi to t odată face şi câ teva tradu­ceri .

I n Decembr ie 1809 L a z ă r este t r imis ' de î m p ă r a t la Car lov i ţ , unde avea să f ie h i rotonis i t preot de Mi t ropo l i tu l Strat i-m i r o v i c i . Aces ta presupunând însă, că tânărul teo log dela Viena este an ima t de unele idei prea l ibera le pentru re l i ­g ia or todoxă , nu v ru cu nici un pre ţ să-1 preoţească.

L a z ă r desnădăjdui t de acest insucces în car iera sa nouă, p lecă la Sibiu, unde fu n u m i t profesor la o şcoală e lementa­ră de teologie . Dar şi aici e l a v u de în­tâmpina t mul te neplăcer i d in partea m a i m a r i l o r săi care nu vedeau cu ochi buni pe agerul teolog. Episcopul Vas i l e M o g a , care era pentru Sibiu ceeace fu­sese episcopul Bob pentru B la j , începu Bă-şi exerc i te marea sa autori tate o-pr ind pr in cenzură personală t ipăr i rea căr ţ i lor lui Lază r . N e mai putând supor­ta o asemenea subjugare, L a z ă r fugi l a Braşov, unde credea că poate fi m a i l i ­ber ;dar d in nefer ic i re nu pentru mul t t imp, căci este adus înapoi l a Sibiu cu forţa, î n Ianuar ie 1812. Căutând să-şi ia r evanşa contra asupr i tor i lor , L a z ă r în­cercă indirect, printr 'un discurs închi­nat lu i N a p o l e o n ,să l aude în cuvinte elogioase pe cel ma i mare şi m a i de te­m u t duşman a l monarh ie i .

Af lându-se despre aceasta, L a z ă r este dest i tui t şi a lunga t d in Sibiu de autori­tăţ i le c i v i l a

R ă m a s pe drumuri , înf lăcăra tul dascăl îşi ia to iagul pr ibegie i şi t rece Carpaţi i . O pres imţ i re in tu i t ivă îl m â n ă spre dru­mur i m a i rodnice şi m a i independente .

A zăbovi t puţin la f ami l i a boerească Bărcănescu, ca profesor par t icu lar şi unde are pr i le ju l să facă cunoşt inţă cu vestitul 1 boer r o m â n de pe acea v r e m e , Constantin Bălăceanu, care era e fo r al şcoalelor . Impăr tăş indu- i acestui boer ideea de a se înf i inţa î n Bucureşt i un

l iceu, aşa cum erau la el acasă peste munţi , Bălăceanu comunică propunerea lui L a z ă r unor prieteni de ai lui, oa­men i cu v a z ă î n acel t imp : mi t ropo l i tu l Dionisie , I o a n Văcărescu, Iordache Go-lescu, etc.

Aceş t ia stăruesc cu energie la D i v a n şi între 10 Decembr ie 1817 şi 6 M a r t i e 1818 se iau în discuţie proectele de or­ganizare . L a z ă r lămur i vede r i l e sale, pr intr 'o înşt i inţare care era de fapt şi p rog ramul de organizare şi predare a învă ţământu lu i în acea şcoală. Studi i le erau împăr ţ i t e în patru g rade după vârsta şi înţelepciunea e levului .

A n i m a ţ i cie ide i le nova toa re a le das­călului t ransi lvănean, puţini i cărturari cari erau in Bucureşti s'au oferi t îndată să contr ibue cu slabele lor mi j loace la predarea învă ţământu lu i . Eufrosin P o ­teca, Ion FJiade Rădulescu, popa P a v e l , Lad i s l au Erdel i l-au secondat ca profe­sori . , ; i

A m ă n u n t e despre şcoala lu i L a z ă r a-v e m puţine, totuş se ştie care au fost o-biectele pe care le-a predat el şi tova­răşi i lui .

E lev i erau destul de puţini la început, major i ta tea f i ind la şcol i le greceşti , dar nu după mul t t imp şcoala ajunse să fie cea mai populată. Sufletul cald al dască­lului conducător, a t răgea spre el toate in imele care simţiau româneşte .

Pa ra l e l cu act iv i ta tea rodnică între­prinsă în şcoală, L a z ă r a exerci ta t şi o influenţă pol i t ică de p r imul rang. El a fost poate în Bucureşt i ,pr imul in i ţ ia tor al ideei de l iber ta te şi de ură în contra Greci lor asupri tori . Aceas ta se vede din discursul pe care 1-a ţ inut la înscăuna­rea mi t ropo l i tu lu i Dionis ie şi d in al tul ţ inut la 1822 adresat direct contra Gre­cilor...

I s tov i t de greaua muncă pe care o su­portase cu atâta avân t şi resemnare, fe­ricitul dascăl se îmbo lnăv i greu şi sim-ţindu-se câ i se apropie sfârşitul plecă spre satul său natal . Fra te le său Oanea p r imar în A v r i g 1-a dus într 'o căruţă de ţară.

L a 17 Septembrie 1823 Gheorghe L a z ă r închise ochii mu l ţumi t desigur, de ser­vic iu l pe care î l adusese neamulu i său.

Ac t iv i t a t ea şt i inţif ică a lui Gheorghe L a z ă r a fost destul de redusă, deşi după părerea special iş t i lor cele două-trei tra­tate rămase dela el, pot servi şi astăzi ca model , m a i ales pentru introducerea şi romaniza rea unor termeni tehnici . Dar în al tă direcţ ie trebue apreciată v a ­loarea sa. E l a fost în temeetoru l unui

curent cul tural naţ ional care a t rez i t din întuner icul robiei un n e a m întreg, îndreptându-1 spre calea c iv i l i za ţ i e i şi a r e înv ie re i ca popor conştient de va ­loarea lui etnică şi de însemnăta tea pe care o poate avea în v i i to r .

I n decursul is tor iei noastre, totdea­una au apărut oameni s impl i , care cu sacrif ic iul v ie ţe i lor, fără m u l t fast şi popular i ta te , au săvârş i t cele m a i mă­reţe fapte pentru neamul lor . I n p ragu l veacului al 19-lea f igura pandurului din V l a d i m i r i i de peste Olt şi acea a dască­lului din A v r i g u l de peste Carpaţi sunt p i lde v i i şi emoţ ionante .

G H . C A R D A Ş S P I C U I R I B I B L I O G R A F I C E

A . Opera, ediţii: 1) Versuri de laudă în l imba daeo-ro-

mânească la logodirea prea înălţatului nostru împărat FrantzL Viena 1808.

2) Manifestul lui Gh. Lazăr în „Con­vorbiri literare" anul X X X , şi în G. Bog-dan-Duicâ şi P o p a Liseanu „Viaţa şi o-pera lui G. Lazăr", Bucureşt i 1924.

3) Cuvîntul compus de L a z ă r l a în­scăunarea lui Dionisie, 1819, în „Cu­rierul Românesc" 1839 p. 266; A r o n Pumnul , Lepturariu rumânesc 1864 v o i . I V p. 63; L . Poenaru , Analele Societăţii Academice 1870 p. 122 şi Gh. Adamescu „Modele de discursuri".

4) Cuvânt rostit de profesorul Lazăr la suirea pe tron a lui Grigorie Ghica, 30 Iulie 1822. Pub l ica t de George O. Gâr-bea în „Rev i s t a p. istorie, a rheologie şi f i i . 1883 p. 360.

5) Ape l l a subscriere pentru publicarea unui curs de matematică de Gheorghe Lazăr , în anul 1822. Pub l ica t de P . P o e ­naru în „ A n a l e l e Soc. A c a d e m i c e " 1870.

6) Trigonometria. Pub l ica tă de d. T ra -ian La lescu Buc. 1919.

7) Aritmetica matematicească. Pub l i -"cată în v o l u m u l omag ia l al d-lor G. B .

Duică şi G. Popa-Lisseanu . 8) P lanul Obislanului ridicat prin G.

Lazăr 1818 şi P lanul Fântânelelor ridicat şi lucrat prin Şcoala din Sf Sava 1820. Publ ica te de G. Bogdan-Duică şi G. P o ­pa-Lisseanu în v o l u m u l citat.

Toa t ă opera lui Gh. Lazăr , atât cât ni s'a păstrat, s'a republicat în opera d-lor G. Bogdan-Duică şi G. P o p a L i s -seanu, Viaţa şi opera lui Gheorghe L a ­zăr, Buc. 1924, 356 pag.

Premiul de proză : 5,000 lei Termenul de predare al manuscriselor

pentru premi i le de proză al „Universu­lui Li te rar ' ' este de două luni dela data pr imei publicări . Dec i ultimul termen este 24 Mar t ie 1926.

Manuscrisele vor fi scrise citeţ, fără a purta iscălitura autorului. F iecare ma­nuscris va avea însemnată sus, pe prima pagină, într'un colţ, o deviza convenţio­nală (de pildă : poeta nascitur sau unirea face puterea, e tc) — aceiaşi deviză con­venţională se va însemna şi pe un plic de cartă de vizită, în lăuntrul căruia autorul îşi va închide numele.

Manuscrisul, cu deviza astfel scrisă, dimpreună eu micul plic de vizi tă , se în­chid într'un plic mai mare, oficial, şi se trimit, recomandat redacţiei sau recto­rului „Universulu i Li terar" , str. Brezoia-nu, 9 bis. E preferabi l ca pl icuri le aces­tea să poarte într'un colţ sau pe verso, specificare pentru premiul de proză.

Comisiunea care va ceti şi va premia cea mai bună lucrare se compune din

L I V I U R E B R E A N U E. L O V I N E S C U N . D A V I D E S C U

I O N P I L L A T P E R P E S S I C I U S

OMVËÈSVL LltÈRÀË

S. S. R. - A doua şezătoare literara delà 6 Februarie 1926 -

(Fundaţia Regele Carol I) Şezător i le ce se urmează la Fundaţ ia

Carol au început sub ferici te auspicii . Ele au trezit în publicul dornic de ma­nifestări cul turale o curiozitate, cu a-tât m a i firească, cu cât, de data acea­sta, în mi j locu l lui, descind odraslele nori lor . Cel puţin aşa îi cunoaşte o anu­mi tă mi to log ie .

Scr i i torul e prin excelenţă un izolat . Dela masa lui de brad, ca dintr 'un mi ­nuscul radiofon, t r imi te v ib ră r i ce se înt ind m a l aproape sau mai departe, după cazuri .

E întotdeauna o curiozi tate din pl in plătită, să vez i pe scri i torul pe care-1 urmăreşt i , care-ţi vorbeşte sufletului, sau pe cel de care abia a l auzi t sau chiar pe cel împo t r i va căruia ai resen­t imente, — să-1 vez i în exerci ţ iu l debi­tului său oratoric, decepţie sau revela­ţie, după împre jurăr i .

A ş a se expl ică şi afluenţa de care se bucură aceste şezători a le S. S. R-ului şi ma i ales, nemul ţumi r i l e pe care pu­bl icul le manifestă când scri i tor i i anun­ţaţi pe program nu pot lua parte ia şe­zători .

Pent rucă deşi din tu lp ină zeească, scr i i tor i i i nu sunt mai puţin mur i tor i şi atunci, unul se în tâmplă să fie bol­nav, un altul, în drum spre aulă, a ză­bovi t , fie să pr ivească o rec lamă lumi­noasă, fie .să înregis t reze o nouă cons­telaţie, un al tul a cetit un indigest foi­le ton crit ic care 1-a înfuriat împo t r i va l i teratur i i ş. a. m. d.

Insă publicul nu vrea să ştie. El vrea să vadă şi să audă pe scri i tori . Şi poate că are dreptate. Cu s ingură această re­zervă, în care ne place să v e d e m mai repede o invi ta ţ ie — de-o-seară pentru ca d-nii autori , afară de cazuri, — pă-zească-i C e l de sus,— de boală, să bine-voiască a răspunde dorinţei ascultăto­ri lor , cu singură această r eze rvă a doua şezătoare a S. S. R., s'a desfăşurat în condiţ i i excelente.

Şezătoarea începe cu conferinţa d-lui N . D A V I D E S C U , despre „ P o e z i a nouă ' :

D. Davidescu, pr iveşte poezia s imbo­listă drept o continuare în adâncime a e lemente lor poetice pe care romant i smul francez, le-a mânu i t în suprafaţă.

N . D A V I D E S C U

Baudela i re care poate fi considerat ca punct de plecare al s imbol ismului fran­cez, nu a fost decât un romant ic întâr­ziat şi în această cali tate a fost în mă­

sură să epureze formula romant ică de toate e lemente le ei convenţ ionale .

A l t ă caracterist ică a poezie i s imbolis­te este cul t ivarea personali tăţ i i până la ex t rema ei l imi t ă şi just if icarea acestei tendinţe pr in idea l i smul f i lozof ic ger­man. Din acest punct de vedere mişcăr i i franceze dela 1880, cu reacţiunea ei îm­pot r iva natural ismului f i losofic, îi răs­punde mişcarea ge rmană a lui N o v a l i s Schlegel , T ieck şi Fichte , ca reacţiune împo t r iva ra ţ ionamentului lui Goethe şi a c las ic i lor ge rmani .

Toţ i aceşti scrii tori , atât cei francezi, simbolişt i , cât şi cei ge rmani , romant ic i , au plecat dela pr incipiul ideal ismului fi losofic de o r ig ină kantiană, re luat de H e g e l şi Fichte , că între natură şi indi­v i d se interpune neconteni t intel igenţa omenească şi că deci natura în sine, nu poate fi cunoscută. I n schimb însă, ea se re levă omului , pr in imag in i persona­le ale ei, şi arta nu are al tă posibi l i tate decât să o înfăţişeze ca atare.

L a noi, p r imul poet care poate fi con­siderat drept semănătorul de posibil i­tăţi v i i toa re ale desvol tăr i i poeziei s im­boliste, a fost Eminescu.

Intr 'adevăr , poetul Luceafărului în ro­lul lui de ct i tor al l imbei româneşt i l i ­terare se găseşte într 'o situaţie s imi­lară, de epurator al fo rmule lor roman­tice la modă la noi, pe v r e m e a lui, şi de căutător de forme noui şi personale, de scrutător al eului său poetic şi de real izator al lui în cadrul ideal ismului f i lozofic german, cu p r ima generaţ ie de simbolişti francezi.: Beaudela i re , R i m ­baud, Ver la ine , Vi l l i e r s de L ' I s l e A d a m , Corbière şi M a l l a r m é .

Ceeace aceşti poeţi s imbolişt i , au fă­cut în Franţa pentru a ajunge la o for­mulă de artă personală, până la muz i ­cali tate sufletească, Eminescu a real izat , păstrând proporţ i i le , la noi...

Poez i a s imbolis tă română, se găseşte astfel pe drumul singurei mari- t radi ţ i i de l i tera tură românească, aceea a lui Eminescu.. .

Macedonski în schimb, păgitn şi mis­tic, cu g r a v e sonorităţ i de ra ţ ional ism şi cu o or ig ină fundamental romantică, la început, parnasiană, ma i târziu, a fost în chip fatal la ant ipodul poeziei s imbolis te .

Din căutarea pr icipiului de muzica l i ­tate sufletească şi din real izarea perso­nali tăţ i i propri i a scri i torului în artă, a rezultat, fireşte şi l ibertatea lui de ex­presie, care a dus la ve rsu l l iber de azi.

Dincolo de aceste norme generale de înţelegere a poeziei simboliste, f iecare scri i tor în parte, nu reprezintă, decât real izăr i ale unei personali tăţ i meni te să-i apropie de ei numai pe baza princi­piului de diferenţiere, se expl ică var ie ta­tea atât de stufoasă a scr i i tor i lor strânşi sub eticheta s imbol ismului .

încep lecturi le ; d. P E R P E S S I C I U S îşi prezintă confraţi i .

D. I O N B A R B U , a cărui evoluţ ie poe­tică pornind dela parnasianismul p r ime­lor poeme, a t inge rea l izăr i de poezie pură ca în . .Uvedenrode" citeşte :,Jazz Band pentru nunţi le necesare".

Venera Inimă. Cu frecare minimă : Aphélie, alfa

Per ihel ic , beta Conjonct iv, dodo Oponent, adio...

— A d i u m — Frâu Venus Cacadu ! Ciudat, dar adevărat . Jn colacul Tău aprins Ins distins A m surprins Frau Mercur, de pur a u g » r , P e când tu Cacadu — Ti r lo la i — T e evaporai Spre rai.

I O N B A R B U

M e r c u r : Astră invent ivă Ultra disociativă Singura care se-ntoarce A l t f e l , anii altfel toarce Mercur : Astră aurită Cu peri dai împodobită Lungi Cu pungi P e bomba mare Oarbă şi cercetătoare, Frau Mercur ! D e x ales, intact şi pur Castă astră, iconoclastă Concepută din mister Şi fecioara Luci fer Cap croit pentru iubit Bisexuat Ia pipăit O select intelect Nunta n'am sărbător i t ! Ui te ia a treia chee Vâr -o în broasca Astar tee Şi întoarce-o de un gard Intr 'un sens retrograd T r a g e porţ i le ce ard Că intrăm Să ospătăm In cămara Soarelui Marelui , nun şi stea A b u r verde să ne dea Mere întoarse şi lactee In firida e teree La tăieri de curcubee C e scântee.

D-şoara I G E N A F L O R U , autoarea p i t -sei de teatru „ F ă r ă reazăm", citeşte o

UMVËÉSVL L1ÎËRÀË

schijă de patriarhală evoca re Conu Co-stică.

D. Ş T E F A N N E N I Ţ E S C U , cunoscutul cri t ic de artă şi autorul v o l u m e l o r de versur i „ D e n i i " ŞL „Vra j ă " , citeşte „ P e ­ler inajul sufletului", o poemă din care o savantă frazare, smulge m a r i efecte dramat ice şi a X I I - a poemă din Ode italice :

Ş T E F A N N E N I Ţ E S C U

Cântă suflet al meu, nu te 'ntrista văzând irosite mărir i , ca'ntr'un cosciug deschis, căci din prag de surâs gene le dragostei

Pretut indeni vrăj i t pândesc.

Dacă n'ar descânta, viata de-al ei umbrar şi pământul de mări despodobifi ar fi , Visul n'ar secera meiul de stele snop,

zarea nu s'ar nunti mereu.

Cântă suflet pr ibeag veşnicei t i ne re ţ i ! cântul chiamă cântări, clopote din aripi sunet fâlfâie larg, aerul e năvod,

cânt de cântece înnodat.

A inul curge colori , vrăbi i se ciripesc — Vino , preot neuns! — San Miniato sus ne aşteaptă. Un imn cântă-1 iubirei, sfânt:

t impul singură 'nvinge ea !

D. I O N V I N E A , autorul „ F l o r i l o r de l a m p ă " şi a l „Descântec"-ului , citeşte o ciudată poemă în proză, Ali luia, de-o temeri ta te care a interesat în deosebi publicul .

D. P E R P E S S I C I U S , după ce, amint ind de „S t ra teg ia l i terară" a lui D ivo i r e , re­cunoaşte a-şi fi ales un pseudonim

P E R P E S S I C I U S

m a i mul t sau m a i puţin nepract ic şi după ce, în câteva cuvinte simţi te, con­jură publ icul să fie m a i b inevoi tor în

mal t ra ta rea pseudonimului s&u, Citeşta, în t re a l te le :

S P I T A L

Ca vântul ai intrat pe uşă, Brusc te-ai opr i t la patul meu Şi-ai denumit numele meu Automat ca o păpuşă.

Şi apoi te-ai prăbuşit de-alatu-mi Cu-atâta melodramatism Că sta să-şi iasă din mutism Gr ive iu l zugrăvi t pe patu-mi.

Plângeai în hohote şi droturi D e somieră te nsojeau : Fraeturi le-mi se deplasau Din calmul lor prescris de doctori.

Durerea ta înduioşase Şi trandafirii calcinaţi Şi îngeraşii aplicafi Pc tuciul sobei ce 'nghejase.

Cu-acelaş fast, cu-aceeaş tobă Pufin în urmă ai plecat Şi-am stat din nou crucificat In t re 'ngeraşii de pe sobă.

D I N A S T I C I S M

„Regele Belgiei a dăruit, artiştilor italieni, insula Co-macină (1 km. p.) pe lacul Como".

Ziarele.

Deşi nu sunt artist i talian Aşi vrea şi eu să fiu la Comacina, Să hoinăresc pe iaz, ca un bâtlan Şi să mă'ntorc la ora când e cina.

Sau s'o pornesc în luntre de cu zori , Să zăbovesc pe sub migdal i , la Adda , Şi'utr'un târziu, cam pe la cântători, Pe la Bel lag io să-mi cânt balada.

Scăpat de turnul meu Farnez Să dau o raită pe la Gravedona Şi pe la D o n g o să-mi rememorez D e D o n Fabr ic io şi Cle l ia Madona.

Tivano-ar duce luntrea pân'la mal Şi boarea lui mi-ar pune'n mână pana, O ! ce n'aş da să pot un imn regal Să scriu în cadrul delà Pl iniana.

Şezătoarea se sfârşeşte cu unul din cele m a i mar i succese de lectură : d. G H . B R Ă E S C U , cunoscut pr in satiriza­rea l u m i i mi l i t a re , î n deosebi, citeşte, cu va r i a t e resurse comice, trei schiţe, în t re cari in imi tab i la şi înde lung a-plaudata :

D E L A P O P O T A

Negreş t i i , un târguşor cuminte d in cu­prinsul judeţu lu i Vaslui , se în t inde îm-părţ.indu-şi p răvă l ioa re le frăţeşte, deo­par te şi de al ta a drumului . L a populaţ ia paşnică a lcătui tă d in câţ iva meseriaşi , ce duc v ia ţa monotonă de călugăr i , s'a adăuga t în t impul războiului , un centru de instrucţie cu mi l i t a r i ce umpleau uli­ţa de lume şi de sgomot. Ofi ţer i i , pr in­tre cari un căpitan francez care nu ştia o boabă româneşte ,trăiau plictisi ţ i , pre­lung ind masa delà popotă, cu farse, g lu­me şi poves t i r i repetate, pe care se chi­nuiau să le expl ice ofi ţerului francez în­sărcinat cu predarea noui lor metode , pu­nând la contr ibuţ ie cunoştinţele aproxi ­m a t i v e din l imba oaspelui lor .

As tăsea ră era ve se l i * mare . U n cama­rad v e n i n d delà Iaşi picase odată cu su­pa şi poves t ia entuziasmat şi pe lung per ipe ţ i i l e rev i s te i : „ A fost odată". Ofi­ţerii', cu ochii aprinşi, ascultau l acomi

şi râdeau să môarâ . N e mai putând răb­da o vesel ie , care nu-1 interesa, france­zul ceru expl icaţ iuni :

— A l l o n s , pourquoi r iez-vous, exp l i ­quez-moi , ça ?...

— A ş , impos ib i l ! Dif ic i l an fransé.. — A l l e z toujours... Je comprendrai

bien quelque chose... — Iassy... se apucă să tă lmăcească u-

nul, care v o r b e a franţuzeşte î n casă, cu soacră-sa, numai când erau de faţă ser­v i to r i i , „ o n joue théâtre, rev is t a été o-trefoa. Rusia représenté par on urs, A n ­gl ia on l ion, I t a l i e on sacheur. Compren vous ?".

— Ce sont les al l iés, parfaitement. . . — Aaşa !... Nu- i prost franţuzul... Et

France , cont inuă încurajat tă lmaciul , năduşit, ajutându-se cu mâ in i l e „on fem­m e an costum nasional fransèz, avec un coq sur la têt, joué par on artiste rou­m a i n qu'on s'apelle..."

— A , oui, Marianne. . . — Non , m o n commandant , on s'appel­

le Cinsky...

G H . B R Ă E S C U

— Bon, m a i s c'est Marianne. . . — Chez nous on s 'appelle Cinsky... Oui, m a i s c'est not re Mar ianne . — N o n , c'est roumain , .on s 'appelle

Marioara. . . — Je sais, je comprends , n o m de Dieu

mais je vous dis, que c'est Marianne. . . — Măi da' t âmpi t e ăsta ! — Ia lasă-mă, să expl ic eu : M o n com­

mandant , regarde à moi.. . E l le , on s'ap­pel le Cin-sky... Mar ioa ra Cinsky.. . pas polonez, pas fransèz... roumain , art iste roumain .

— M a i oui, c'est entendu, c'est Mar ian ­ne.

— Cont inuă mă , dă-I dracului.. . — Pourquo i dracului , ce n'est pas

gentil . . . — Ui t ă mă, c'a înţeles săracul !.. — C'est vous... qui ê tes idiots, puisque

je vous dis que c'est Marianne. . . — M ă tâmpitule , a m fost acolo... M o i

la bas ( s t r igând) Cin-sky... — Oui ( răcnind şi e l ) Mar i anne c'est la

Republ ique . — Dă-1 î n moaşe-sa, nu vez i ce încă­

păţânat e... — M o n commandant , à v o t r e santé

V i v e la F rance ! — Je veux bien moi , v i v e la Rouma­

nie ! A la vô t re , tas d ' idiots ! — ( Indu lgen t ) . M o n commandant , pa­

roi d'honneur, on s 'appelle Marioara. . . Quell interesse j ' a i !...

* Şezătoarea ia sfârşit după două ore

şi jumăta te de r i tmur i şi de jov ia l i t a te , cu regre tul după cei absenţi, dar cu consolarea că la viitoarele şeiatori, nu v o r mai lipsi.

PENTAPOLXN

10 UNIVERSUL LITERAR

Reviste italiene de seamă încep această cronică cu două rezer­

v e : nu m ă v o i ocupa aci de revis te le tehnice, de special i tate, cu care I ta l ia do az i se poate mândri- ; nu pot recu­noaşte nici uneia dintre revis te le ita­l iene despre care m ă v o i ocupă, mer i tu l de-a fi creatoare de „curent", sau măcar susţinătoare ale unui „curent".

M a i toate trăiesc din trecutul lor , cu trecutul. Urmăresc doar indirect bogata şi complexa mişcare spir i tuală din Ita­l ia z i l e lo r noastre, care pătrunde până la ele, dar care s a înfăptui t fără con­cursul lor indispensabil .

U n „ L e o n a r d o " , o „Lacerba" , o „ L a V o c e " m a i ales, nu mai există astăzi a-colo. Efectele sociale, cul turale şi pol i ­tice ale mişcăr i i de l a „ V o c e " se simt abia azi, după aproape două decenii şi m a i bine dela dispari ţ ia revis te i f loren­tine ; nu v ă d însă o revis tă care să răs­frângă momen tu l spiri tual pe care Ita­l ia lui Mussol in i (el însuşi „ V o c i a n " ) , î l trăieşte atâta de v iguros , de semeţ şi de bogat în u rmăr i — mâine . Fascis­mul , ocupat de-o-camdată cu poli t ica, deşi aspiră a în temeia o doctr ină de v ia ţă nouă, nu are o revis tă la înăl ţ i ­mea năzuinţelor şi efectelor sale prac­tice.

După dispari ţ ia succesivă a celor trei revis te de „curent" mai sus amint i te , s'a s imţi t golu l rămas şi n 'au lipsit , — îndată după război, — încercăr i le mer i ­tuoase de-al umplea, U n grup de talen­taţi scri i tori şi cr i t ici , au în temeia t î n acest scop la Roma, revis ta L a Ronda, astăzi însă scoasă cu totul din circula­ţie. Fixându-şi ca l in ie de conduită în­toarcerea, — prin exemplu , — la Cla­sicism, p r o g r a m u l ei a deven i t N e o ­

c las i c i smul ( reprezenta t m a i ales de întoarcerea la L e o p a r d i ) , în numele că­ruia „ rondiş t i i " au protestat contra în­depărtăr i i l i teratur i i i ta l iene de fo rmele clasice, contra exceselor futuriste, pe care le-au făcut răspunzătoare de acea­stă rupere cu tradi ţ ia naţ ională. A nu­măra t colaborator i fruntaşi, dar puţ ini ; acest pr i le j de monotonie s'a compl ica t cu obiceiul de-a publica poeme şi cărţi înt regi , n u m ă r după număr. As t fe l că „ R o n d a " nu s'a impus, — deşi admi­rată, — ca o revis tă v i e . Dispărând, a întăr i t credinţa în izbândă, care însu­fleţeşte un al t g r u p de t ineri , strânşi în jurul revis te i II Convegno, d in M i l a ­no. Ia tă una d in puţinele revis te ita­l iene de azi în care s'a refugiat necesi­tatea de-a ţ ine publ icul în curent cu cele din u rmă tendinţe estetice din re­stul Europei , fie p r in dări de seamă de actuali tate, fie pr in „ l i te ra tură" scrisă conform acestor tendinţi . Găseşti tot­deauna în „ C o n v e g n o " esseuri bine in­formate , cu talente scrise, de colabora­tori puţini dar a l e ş i ; gust, exigenţă, a-daptare. A lă tu r i de cele m a i noui şi ex­pres ive produse l i terare (p roză şi poez ie ) a le l i te ra ţ i lor i ta l ieni ca şi străini, de „u l t ima oră".

încolo.. . , revis te de tot respectul, cu trecutul l o r impozant , cu rostul lor bine determinat şi astăzi, dar care „sunt, ce au fost" ; astfel că nu pot abdică dela p rogramul l o r stabil i t cu zece ori două­zeci de ani în urmă, geloase de reputa­ţ ia l o r care s'a cr is ta l izat în conştiinţa publicului efect iv c i t i tor de revis te , ne­încrezător în faţa încercăr i lor de pres­chimbare, însăşi „Critica f i losofului Be -nedet to Croce intră în această catego­rie . In t ransigentă şi inaccesibilă, revis ta aceasta (tipărită de edi torul La te rza din Bari, pentru Croce), — lâncezeşte. Lip­sita fn timpul din urmă de colaborarea

lui Giovanni Genti le , a avu t totdeauna şi ea delectul de-a publica î n conti­nuare, adevăra te m o n o g r a f i i : toată o-pera cr i t ică şi i s t onogra i i că a lui Croce şi Genti le , re t ipăr i tă apo i în v o l u m a-parte. Aces t iap t îşi are rostul lui a-lunci cand vre i să-ţi dai seama de ră­sunetul re la t iv surd pe care doctr ina estet icianului din Napo l i , l 'a avu t în massa publ icului i ta l ian . Ceeace nu ex­clude totuş impor tanţa is torică a acestei reviste, p r in acţ iunea căreia s'a impus în i t a l i a con t imporană concepţia idea­l i smului cri t ic, i lustrat astăzi de o sea­m a de tineri esteticieni ca Russo, P rez -zolini , Borgese ori I o n e l i i , „ e l e v i " ma i mul t ori m a i puţin credincioşi „maes ­trului", dar fo rmaţ i la şcoala „c r i t i ce i " . Croce are adei'enţi şi în lumea univer­sitară, cu toate că această lume î i este îndeobşte ostilă, f i ind încă domina tă de concepţia mater ia l i smulu i is toric a „bă­trânilor", care populează această lume, sau, — în orice caz, — nu s'a preschim­bat pe d e a 'ntregul. Dintre cei doi „un i ­vers i ta r i " m a i de seamă care reprezintă c roc ianismul în cultura academică ita­l i ană — Gallet t i şi De L o l l i s , — acesta din u r m ă are o revis tă a sa, L a Cultura, pe care o publică la R o m a şi o susţine cu colaborarea t iner i lor entuziaşti , pe care îi ţine legaţ i şi ac t iv i comunicat i ­vi ta tea j o v i a l ă a acestui f in cri t ic d i le­tant şi erudi t romanis t care este Cesare De Lo l l i s . De fapt însă „ L a Cultura" este o revis tă retrospect ivă, care se o-cupă m u l t de l i tera tur i le străine dar care iese d in cadrul rev is te lor de isto­rie l i terară (de special i tate deci ) , numai pr in talentul şi e leganţa sprintenă cu care este, de obiceiu, redactată. Trecerea m e a sporadică pe acolo, mă face să cred că nici această revis tă nu este pă­trunsă adânc în conşti inţa mare lu i pu­blic i tal ian, cu toată reputaţ ia de care se bucură î n lumea academică şi stu­dioasă.

A ş a fiind, nu v ă d de ce s'ar repetă în­v inui rea că N u o v a Antologia, a r fi o revis tă retrogradă, rămasă în urmă, în­străinată deci de sufletul actual al I ta­l iei , î n t emeia tă încă de acum un secol, axeastă cunoscută r iva lă i ta l iană a pa­r iz ienei „ R e v u e des Deux Mondes" , cu tot eclect ismul său cam oportunist , cu toate prejudecăţ i le pol i t ice pr in care 'şi as igură o anumi tă colaborare consa­crată, r ămâne cea m a i au tor i ta ră d int re revis te le i ta l iene de azi , — în or ice caz, cea mai răspândită în I t a l i a şi în străi­nătate. N u v ă d de ce i s'ar aduce acu­zaţ ia că este prea „academică" şi ost i lă încercăr i lor „avangard is te" , câtă v r e m e trecutul şi reputaţ ia ei o ob l igă să nu-şi deschidă coloanele decât n u m e l o r cu reputaţ ie aiurea stabil i tă î n prealabi l . N i m i c n'o sileşte să abdice dela acest maj estos rol de „consf in ţ i toare" şi de păstrătoare a unei t radi ţ i i i lustre. As t ­fel că în pagine le „ A n t o l o g i e i " , a lături de „s tud i i le" bătrâni lor , poţi găs i or i ­când şi l i tera tura curată, cu prevedere cernută.

Revista d'Italia a eşit la M i l a n o din a-ceiaşi greşi tă concepţie că „ N u o v a A n ­to logia" ar fi pe vec i anchi loza tă în bă­trâneţea ei ; s'a încercat deci „ o A n t o ­log ie a t ineretului" care, cu: toate mer i ­tele văd i te în ce pr iveş te l i tera tura pe care o publică, răspândirea ei şi g r i ja cu care informează asupra mişcăr i i cul­turale din I ta l ia şi străinătate, are pă­catul de-a călca pe urmele „ A n t o l o g i e i " , repetând-o, fără ca aportul t ineretului să fie cotegoric şi sensibil.

Nu mi se pare nimerit, pentru' infor-

Vol ta i r e reprezenta la Délices, aproa­pe de Geneva, „Roma salvată". Preşe­dintele de Montesquieu, care era spec­tator, adormi profund. Vol ta i re , r idicân-du-se dela locul său, îi aruncă pălăr ia sa în cap, s t r igând foarte tare :

— ,,Pe cuvântul meu de onoare ! El se crede la audienţă !

Ar ios to locuia într 'o casă foarte mică . Pr ie ten i i săi î l întrebară de ce, după ce descrisese, în Rolando furioso" atâtea palate somptuoase, el şi-a clădi t o casă atât de meschină ; el răspunse :

— „Este cu m u l t mai uşor să aduni cuvinte decât pietre !".

* Pi tard , eruditul , zicea poetului T h é o ­

phile : — „Păca t , că a v â n d atâta spirit ,

d-voastră ştiţi atât de puţ ine lucruri ! — „Păca t , răspunse Théoph i l e , că

şt i ind atâtea lucruri , d-voastră aveţ i atât de puţin spir i t !

* Spurgeon, celebrul predicator englez,

mur ind , următoru l av is a fost pus pe uşa bisericei unde predica de obiceiu :

„Spurgeon a plecat spre cer, în acea­stă dimineaţă, la ora 10".

A p o i o mână nerespectoasă scrise de­desubt :

„Ora trei după amiază . N u a sosit încă. începem să f im nelinişt i ţ i . Pet ru" .

* T r i s t an Rernard , care câştigase 60.000

franci cu comedia sa „Cafeneaua cea mică" depusese banii aceştia la Banque de France . Ori de câte ori se ducea să r idice câteva mi i din aceşti bani, tre­buia să treacă pe l ângă o sentinelă mi ­l i tară şi tot de atâtea ori T r i s t an Ber­nard se bucura că banii săi sunt atât de bine păzi ţ i .

Ven i însă ziua când Bernard r idică ul­t imele 2.000. Contul său se sleise. Părăs i banca p l in de melanco l ie . T r e c â n d de astă dată pe l ângă sentinelă, î i bătu prieteneşte pe umăr şi î i zise :

— „ i N u m a i e nevoe , poţi să te duci a-casă !".

(Traduse din franţuzeşte de)

R U D . A . K N A P P

marea publ icului românesc, a trece sub tăcere o seriq de publicaţ i i per iodice i ta l iene care, deşi nu reprezintă un s im­ţit aport în t ru dezvo l t a rea culturi i ita­l iene , oferă un bun pr i le j de-a te ţ ine la curent cu mişcarea cea atât de bo­gată şi de necunoscută nouă, din acea­stă ţară.

L a F loren ţa apare săptămânal II M a r ­zocco, al cărui t ip corespunde exact cu „ N o u v e l l e s Li t té ra i res" , dar care a in­trat în a l trei-zeci-şi-unulea an de dăi­nuire, ceeace exclude importanţa acestui t ip din Franţa. Dimpot r ivă . P rezzo l in i , în cunoscutu-i studiu asupra „Cul tu r i i I ta l iene" , îi aduce înv inu i rea că a pier­dut din prest igiul de odinioară , când publica poezii inedite de-ale lu i Pasco l i ori D 'Annunz io . „ I I M a r z o c c o " rămâne cu toate acestea un admi rab i l m i j l oc de in­formaţie l i te rară (mai ales cr i t ică) , pr in recenzi i le sale abundente, judicioase, o-biect ive şi din scurt ţ inute de câţ i-va specialişti cu un m u m e bun în publi­cistica i ta l iană. A r fi ajuns răspândirea acestei revis te la noi , pentru ca intelec­tualii români să nu mai fie înstrăinaţi

ONÎVERSUL LITERAR 11

Conferinţele Conferinţele „Poesis"

D . T U D O R V I A N U : Tendinţele litera­turii franceze contimporane

Joi, 11 Februar ie c , la ora 9 seara, a avu t loc, in A u l a Fundaţ ie i Un ive r s i ­tare Caro l . I , a doua conferinţă din ci­clul o rgan iza t de gruparea „Poes i s " . A vo rb i t d. T U D O R V I A N U despre „Ten­dinţele literaturii franceze contimpora­ne".

P o r n i n d dela ecoul deosebit pe care moar tea lui Bar res şi a lui A n a t o l e France 1-a s târni t în t ineretul l i te rar al Franţei , conferenţ iarul îşi expl ică oma­g i u l aproape unan im care s'a adus au­torului „Grad ine i Berenice i" , p r in î m ­pre jurarea că noua genera ţ ie de scri­i tori francezi se recunoaşte m a i degrabă în el, decât î n autorul „Grad ine i lui Epicur". Este în adevăr o caracterist ică

pe cât î i ştiu de cultura i tal iană, curent cunoscută şi discutată în A n g l i a , în Franţa, în Germania , în Rusia.

„ M a r z o c c o " este î n plus o bună între­gi re a ce lor două revis te b ib l iograf ice ma i cunoscute şi m a i cu succes răspân­dite In I t a l i a : I L i b r i del Giorno şi Ita­lia che scrive. P r i m a deşi revis ta m a r e i case de edi tură T r e v e s din Mi lano , pe l â n g ă ar t icole , însemnăr i b ib l iograf ice foarte var ia te şi comple te din toate do­men i i l e şi recenzi i scurte dar substan­ţiale iscăl i te de specialişt i , se r emarcă pr in , yscri9orile lunare asupra l i tera tu­r i lo r străine (spaniolă, franceză, eng le ­ză, germană , rusă, polonă, scandinavă, g r e a c ă ; nu însă română ! ) . Şi Italia che scrive este tot un bule t in b ib l iograf ic lunar, el edi torului F o r m i g g i n i din R o ­ma, a cărui special i ta te stă î n a lansa tot felul d e in i ţ i a t ive men i t e să s t imu­leze „ p e de-o-parte publ icul i ta l ian să citească, i a r pe de a l tă parte publ icul s t ră in să se intereseze de cultura ita­l iană. Foar t e răspândi tă pretut indeni , această spr intenă „ I e s " , este m a i sumară decât „Căr ţ i l e Z i l e i " , m a i ap roape de r ec l ama de l ibrăr ie , dar tot a tâ t de bo­ga t informată în domeniu l b ib l iograf ie i , pe special i tăţ i .

Edi toru l F o r m i g g i n i in temeiase după război şi un Inst i tut „Leonardo", pentru răspândi rea cul tur i i i ta l iene î n străină­tate. I n u r m a unui confl ic t de natură m a i m u l t poli t ică, acest Insti tut , — care Începuse să lucreze cu folos, — a fost trecut pe seama lui Gent i le , ia r acum, de curând, asupra lu i G. P r e z z o l i n i . A -cesta a încercat să-1 re înv ie , făcând să apa ră revis ta „ L e o n a r d o " care, spre deosebire de „ L e o n a r d o " cel autentic, se l imi t ează l a ro lu l modes t de bule t in in­fo rma t iv pentru publ icu l străin, cu pri­v i r e la partea expor tab i lă din publ icis­tica i ta l iană.

S'ar cuven i să amintesc aci şi acea Revista per l 'Europa Orientale, o rganu l Inst i tutului cu acelaş nume, In care prea adesea se vorbeş te de cultura şi de v i a ţ a românească, a lă tur i de a celor­la l te ţăr i vec ine nouă. A r fi să intru însă, de dragul acestui m ă g u l i t o r con­siderent, î n cadrul r ev i s t e lo r de specia­l i ta te . După cum aş in t ră î n acela al s imple lo r „ m a g a z i n e i lustre", vo rb ind despre cunoscuta Ulustrazlone Ital iana ori despre acea Lettnra care, — mode l de rev is tă fami l ia ră , — îşi face loc prin­tre rev is te le străine pe care cutează să le aducă regula t l ib rar i i dela noi .

ALEXANDRU MAR OU

săptămânii comună lui Bar res şi noui i genera ţ i i de scri i tori , tendinţa de a extinde şl de a adânci domeniul experienţei sufleteşti. Dacă este adevăra t că evolu ţ ia unei l i te­raturi ascultă de legea unei a l ternanţe între per ioade care p r o m o v e a z ă un nou mate r i a l sufletesc şi per ioade care nă-zuesc să organizeze o l impede expresie fo rmală a mate r ia lu lu i găsi t în epoca anter ioară, atunci l i teratura franceză de azi pare a se găsi m a i cu seamă la pri­mul d in acest îndo i t tact.

T U D O R V I A N U

Tendin ţa de ext indere şi adâncire a experienţei sufleteşti, scr i i tor i i francezi cont imporani o servesc în felur i te for­m e şi cu feluri te mi j loace . Fo los ind for­mu la unei anal ize , al cărei scop direct este exal tarea personali tăţ i i , Bar res în­tâlneşte s traturi le venerab i l e ale rassei. începând cu s imbol i smul şi continuând, astăzi cu reprezentanţ i i „poez ie i p u r e ' , se încearcă o cufundare în curentul mu­zical al v ie ţe i adânci a sufletului. A c i se subl in iază congenia l i ta tea poezie i nouă cu f i lozof ia lui Bergson . Cu M a r c e l P rous t se operează o disecţie în v i a ţ a indiv idulu i , pentru a străbate la reorga­nizarea spontană şi ca l i t a t ivă a trecu­tului. O scurtă recordare cu cercul de idei al ps ihoanal ize i d-rului F reud ! Cu­bismul şi suprareal ismul sunt înţelese pe bazele de m a i sus, dar cr i t icate toc­m a i pentru pozi ţ ia lo r teoret ică în faţa problemei artei .

Intr 'o m u l ţ i m e de alte trăsături , care aduc nume le unui Gide, al unuiClaudel , etc., se încearcă ver i f icarea a ceeace s'a remarca t drept tendinţa centrală a l i te ­raturi i f ranceze de azi . Intr 'acestea re-acţiunea se produce şi ea n'a fost pier­dută d in vede re . Se vorbeşte astfel de cri t ica pe care un Benda o aduce este­ticei impregna tă de caracter muz ica l a Franţe i de astăzi, de ca tac l ismul ra ţ io­nalist al unui Massis şi Mar i ta ine , etc. Li terar iceş te , în sens restrâns, or ientarea către un neo-clas ic ism începe însă abia cu opera lui P a u l V a l e r y , a cărui impor ­tantă stă în organizarea de o s t r ingenţă unică a mater ia lu lu i obţinut pr in efor­tur i le de adâncire ale înaintaş i lor şi cont imporani lor .

I N S T I T U T U L D E L I T E R A T U R A (Fundaţia Carol I )

Duminică , 7 Februar ie , d. S C A R L A T S T R U Ţ E A N U şi-a desvol ta t conferinţa sa despre „Scrisoarea I-a" ( M . Emines-cu) în care a arătat, după ce a stabili t diferenţa între ar tă şi f i losofie , că Scri­soarea I-a deşi e o poezie cu caracter f i lozof ic , nu e totuşi o demonstraţ ie f i ­losofică.

Ceeace e f i losofie în această operă sunt numai e lemente le anal i t ice ale concepţiei art ist ice, pe care poetul însă le-a încorpora t cu forme sensibile sinte-t izându-le aşa în cât e lementul f i losofic îşi schimbă cal i ta tea : me temps ihoză ind iană sau egipteană, ca şi o r f i smul grecesc servesc poetului pentru satiri­zarea omului , care pune preţ numai pe v ia ta cotidiană, sau pe cea lumească în genere, închipuindu-şi că dincolo de a-ceastă v ia ţă nu m a i există n imic . De aceea îşi a lege poetul pentru ca satir i­zarea să fie m a i def ini t ivă , pe omul cel mai distins dintre mur i to r i , pe acela, care îşi mis tue v ia ţa spre surprinderea adevăru lu i şi î n felul acesta ne înfăţ i­şează un savant, care crede, că a sur­prins mis teru l existenţei pr intr 'o s implă teorie cosmogonică pur verbală .

Omul î n esenţa lu i e neput incios în mi j locul mare lu i tot; nu se poate avân­ta, g ra ţ ie atr ibutelor sale umane, dinco­lo de lumea aparenţelor . Orice încercare de acest fel dă rezultate, ca re expr imă şi ampl i f i că propr ia sa n imicn ic ie atâta t imp cât sufletul său nemur i to r se află moto to l i t î n lanţur i le t rupului .

Eminescu pre lungind apoi sat i r izarea trece dela nobi la dar gra tui ta năzuinţă a omului de ştiinţă la cei ce nu-1 v o r înţe lege, dar nu, f i indcă ar recunoaşte o năzuinţă ce întrece puter i le omeneşt i ci f i indcă înv id i a şi ego ismul î n genere opresc pe semeni să admi re o năzuinţă dezinteresată.

Ia tă cum, închee conferenţ iarul ; inter­pre tând satira lui Eminescu, omul ră­mâne o pată î n ansamblul a rmonic al existenţei , pată care mânjeşte puri ta tea l ineară a cosmosului , f ie că e vorba de o năzuinţă nobi lă dar i rea l izab i lă a u-nui suflet de elită, f ie că ne m ă r g i n i m la sufletul g r e g a r al anonimi lor . •

D. Scar la t Struţeaiiu a insistat asu­pra acestei interpretăr i , m a i ales că în gene re în in terpretarea curentă numai cei ce nu în ţe leg pe savant sunt înfăţ i ­şaţi ca obiec t iv a l satirei , nu şi savan­tul însuşi.

D-sa a arătat, că obiec t ivul satirei este numai o c l ipă suspendată, un v i s al nefi inţei , o chimeră, în t ru cât adevăra­ta viaţă , s ingura reală este somnul e tern al trupului, d in care se descătu­şează pentru totdeauna sufletul nemur i ­tor atunci când şirul re încarnăr i lor a fost s tăvi l i t de vo in ţa d iv ină .

C A P I T A L I S M U L N A Ţ I O N A L

I n cont inuare la c ic lul o rganiza t de Inst i tutul social român , asupra „Capi ­ta l ismului în v i a ţ a socială", a vo rb i t d. prof. St. Ze le t in despre „Capi ta l i smul naţ ional" .

Conferenţ iarul scoate, l a început, în ev idenţă faptul că în ţara noastră ca­pi ta lul na ţ ional în tâmpină osti l i tate, din cauză că ide i le p r iv i toa re la capi ta l au fost inf luenţate de at i tudinea junimiş t i ­lor, proporaniş t i lor şi social işt i lor , care erau adversar i i capi ta l ismului .

Desvol tarea capi talului naţ ional este o fază necesară care închee procesul în­t reg de desvol tare a capi ta l ismului în Român ia . L a noi , ca pretut indeni , capi­ta l ismul apare sub o formă destructivă, care este impor ta tă de streini. Pe r ioada de distrugere a vechiului regim agrar

12 ÜNÍVÉkSÜÍ LtfÉRÀÈ

român, sub asal tur i le s t reini lor aducă­tori de bani şi mărfur i şi care apar pe la 1829, durează v r e o jumăta te de veac .

P l ânge rea împo t r i va străini lor , dis­t rugător i de datini, îşi găseşte expresia cea mai s trăluci tă în opera lui Emine -scu. Dela 1880 asis tăm la deşteptarea instinctului de conservare naţională. Român i i pornesc ofensiva împo t r i va mânui to r i lo r capi talului străin, şi din această luptă ia fi inţă capitalul român naţional . P r i m a manifes tare în direcţia aceasta e crearea Băncei Na ţ iona le .

L a sfârşit d-sa anal izează cauzele care fac ca idei le , care domnesc azi , să fie duşmane capitalului naţional , şi a-rată cât de greşi ţ i sunt aceia care cred că Român ia merge la decadenţă dato­r i tă acestui capi ta l i sm naţional .

O P E R A L U I L O M B R O S O

D. prof. dr. G. Marinescu, sub auspi­ci i le Insti tutului de cul tură i tal iană, a ţ inut o conferinţă despre „opera lui Lombroso" . Teo r i a mare lu i an t ropolog i ta l ian este în deobşte cunoscută. El a susţinut, în u rma unor cercetări înde­lungate, că aproape toţi oameni i de ge­niu purtau s t igmate de degenerescenta. Cezar şi Dostoewski , de pildă, au fost epi lept ic i ; Cuvier suferea de hidroce-fal ie , Pascal de stomah, al ţ i i de morb sexual, etc.

Augus te Comte a spus odată că v ia ţa noastră suferă influenţa eredităţ i i . Pen­tru punerea în mai bună lumină a ace­stui principiu, conferenţiarul aminteşte de studiul lui T a i n e asupra lui Byron , în care se arată că mul te din s t igmate le de degenerescentă ale poetului englez, se puteau uşor regăsi la părinţ i i săi. Mobi l i t a tea externă a caracterului , său, p recum şi exagera tu l lui erot ism sunt măr tur i i preţioase pentru determinarea degenerescenţ i i sale.

Leopa rd i însă oferă un câmp de stu­diu mul t ma i bogat . Intre ascendenţii lu i direcţi găs im hoţi, c r iminal i , mis ­tici, savanţi şi ţărani, care cu toţi au contr ibui t la formarea personal i tă ţ i i poetului din Recannat i . El suferea da halucinaţ i i , era mist ic , suferea de debi­l i ta te sexuală şi din cauză că l'a pără­sit iubita a avu t dese accese de nebu­nie pentru care a fost nevo ie să fie in­ternat în ospiciu.

Teo r i a lui Lombroso , că geniu l este un produs al degenerăr i i , a fost ataca­tă cu violenţă , opunându-i-se alta, pr in care se susţinea că geniul este un pro­dus al evoluţ ie i , o culme a ei .

Ceeace n'a cunoscut Lombroso a fost intuiţ ia subconştientului, a spus d. dr Marinescu, pentrucă pe v r e m e a aceea subconştientul nu era destul de studiat, şi se ignora mare le lui rol în act ivi ta­tea spiri tului nostru.

T recând apoi la anal iza teor ie i lui Lombroso în pr iv in ţa c r imina l i lor , con­ferenţiarul arată marea influenţă a în­văţa tului i ta l ian asupra defini ţ iei ce se dă azi cr imei . Lombroso a împăr ţ i t pe cr iminal i în : c r iminal i născuţi, î m p i n ş ;

la omor de cauze a tavice şi la care stig­mate le de degenerescentă nu lipsesc niciodată, şi c r imina l i de ocazie ori din pasiune, omorând sub influenţa mediu­lui şi împre jurăr i lor .

L a sfârşit d-sa spune că cel care a cont inuat opera lui Lombroso , modi f i ­când-o puţin, a fost Enr ico Fe r r i şi lui se datoreşte faptul că cr iminalu l , azi este socotit ca un iresponsabil , împot r i ­v a căruia societatea trebue să ia mă­suri de profilaxie.

Sf. Ioana de Bernard Shaw cu Marioara Ventura

(La Naţional)

Piesa este desigur una dintre cele mai intelectual izate drame. Se ciocnesc idei le , se luptă concepţi i le , sunt lăsate pe pla­nuri secundare pasiunile, care duc la răcnete şi r ămâne din vâ l toarea fre­netică a ideologie i , cadrul p rob lemelor rel igioase, care sgudue conşti inţele.

Cine nu ştie legenda copilului miracu­los, care s'a t rezi t într 'o zi, la câmp, că aude glasul dumnezei r i i , t r imis pr intr 'o sfântă, — botezată de copil Sf. Ecateri-na — şi care a porni t cu tenacitate să birue moleşala societăţii franceze, să pu­nă pe picioare un prinţ, închis într 'o co­l iv ie , de sfetnici mărg in i ţ i şi să înfrân­gă a rmate le cuceri toare engleze ?

Poves tea ver i f ica tă istoriceşte a Ioanei d 'Arc e prea cunoscută. Iar ideea, că ea, sfânta războinică, a dus la izbândă ar­matele franceze împo t r iva năva ln ic i lo r englezi şi a apăra t pământul Franţei , a înfăşurat-o şi în g lo r ia na ţ ional ismului .

Stăpânind mul ţ imi l e pr in af i rmarea vânjoasă a credinţei în Dumnezeu, în-demnându-le s'o urmeze pr in puterea minunată a izbânzi lor , într 'o v r e m e când reprezentanţ i i biserici i nu îngăduiau o acţiune decât prin biserică şi când ceea­ce părea neexpl icat , era atr ibuit v ră j i to ­riei , Ioana d 'Arc a trebuit să fie în cele din u rmă răpusă de puterea poli t ică, prin t r ibunalul inchiz i tor ia l al episcopi-lor formaliş t i şi fanfaroni .

Is toria a reabil i tat-o. A fost proclama­tă sfână, înscrisă în calendarul Franţei şi declarată patroană a naţ ional ismului , care se adânceşte tot ma i mul t şi lumi­nează din ce în ce mai stăruitor.

I n piesa lui Shaw e dramat iza tă ideo­log i a construct ivă a credinţei . Persona-gi i le sunt în t rupăr i le unor anume con­cepţii , care v i n în confl ict cu frumuse­ţea mis t ică a purtătoarei g lasur i lo r sfin­te, Ioana d 'Arc . Deaceea, ro lu r i l e sunt grele , reprezentaţ ia se desfăşoară greoiu . Dia logur i l e pe scenă sunt mai a-nevoioasei şi m a i scuturate de farmec decât atunci când citeşti piesa şi eşti robi t de superba lor dialectică.

N u simţi, desprinzându-se do pe scenă acea v ra j ă mist ică, pe care a râvni t -o Shaw, — cum spune el în admirab i la prefaţa a piesei — . M a i ales cum a fost înfăţişată de d-ra Ventura , Sfânta Ioa­na a fost inspirată până la dominaţ ie a unor idei pol i t ice . N u ecoul profetic se f rământă în ea, ca să conducă mul ­ţ imi le încrezătoare, ci năzuinţa către o idee nouă, către o inst i tuire nouă de lu­cruri, către al te aşezări sociale şi deci sufleteşti. Din acest punct de vedere , piesa are o superioară va loare , lăsând în umbră cadrul strict istoric, dar idea­l izând, i luminând epopeea cu razele e ternelor năzuir i de a îndrepta anchi lo­zele sociale şi forţele oarbe dăinui te de lene, de rut ină şi i ra ţ ional i sm.

In această p r iv in ţă d-ra Ventura , cu marea ei artă, n'a arătat pe Sfânta Ioana, ca pe o sfântă pătrunsă de sfânta înăl ţare a purtări i g lasur i lor t r imise de Dumne­zeu — sau cum zice Shaw, ca ambasadoa­rea lui Dumnezeu. D-ra Ventura a fost energică şi luptă toare ; mândră şi cu­cer i toare; dispreţuind sexul şi v i tează dornică de luptă.

In piesă sunt însă două scene domi­

nante. I Convorb i rea dintre episcopul Cauchon (d. Bul f insk i ) , capelanul Sto-gumber (d. Sârbu) şi contele W a r w i k (d. Demet r i ad ) . E o lungă convorbi re , în care se desfăşoară aprecier i asupra sfintei. Episcopul înfăţ işează e legantă succesiune de nehotăr î r i , dar p r imind cu amabi l i tă ţ i neangajate sugest iunile feudalului cuceri tor W a r w i k . Capelanul arată toată îndârj i ta suferinţă şi toată pornirea răzbunătoare împot r iva sfintei franceze care perecl i tează intereselei en­gleze . Contele îşi manifes tă subtil, dar autor i tar gândul : fata să nu mai poată sta în calea unui plan poli t ic . Şi aceasta prin biserică. Scena aceasta e într 'ade-văr o mare desfătare inteectuală şi a fost redată foarte f rumos de d-nii Bul­finski, Sârbu şi Demetr iad . I I ) Scena judecăţ i i Sfintei . Inchiz i tor i mulţ i , — deoparte c ler ic i francezi , de ceala l tă englezi . Groaznică scenă. Au to ru l a vo i t -o probabil aşa, ca să-şi arate amărăciu­nea lui de ironist până l a batjocură faţă de aşezăminte într is tătoare, cum a fost judecata inchiz i tor ia lă . Judecata se t ransformase într 'o ceartă suburbană. Cuvinte de cea m a i v io len tă c ruz ime se aruncă cu necazul nestăpânit al pr imi­t iv i lor . Mare l e acuzator şi mare le inchizi­tor vânjoşi , aprinşi, cruzi şi implaca­bil i sunt înspă imântă tor de nepot r iv i ţ i să poarte haine cler icale . Poa te artişt i i ar fi putut să înfăţ işeze al tfel scena. Mi -o înch ipu iam cu totul al tfel , când am citi t piesa. I a r după ce Sfânta a fost ar­să pe rug, sunt de re levat două m o m e n t e :

I . Satisfacţia p l ină de mândr ie , bucu­ria reţinută, dar birui toare a lui W a r ­w i k . Demetr iad a fost în c l ipele acelea î n t i ' adevă r neîntrecut. I I . Conver t i rea

lui S togumber . D. Sârbu a înfăţ işat dra­mat i smul cel ma i s tăpâni tor al celui ce-şi recunoaşte greşala . înf iorarea mus­trăr i i de cuget şi a nouei în ţe leger i , le -am simţit intens, redate de acest ma­re artist.

Rege le -maneeh in a fost d. Valent inea-nu, care a ştiut să susţie egal un rol ca­r icatur izat şi dif ic i l .

R e l e v justeţea şi emoţionanta fineţe a rolului interpretat de d. Băl tă ţeanu; energia şi entuziasmul d-lui Dumitres-cu; cumpăneala d-lui Calboreanu; f ires­cul d-lui Athanasescu.

Despre montare , am toate cuvinte le bune.

B. C E C R O P I D E

Sărbătoriri Pentru succesul comediei sale Mane­

chinul Sentimental, poetul Ion Minule-scu a fost sărbătorit de Societatea A u ­tori lor dramatici. A u ţinut discursuri : d. Caton Theodorian, prezidentul S. A . D . R., care a adus un călduros omagiu poe­tului de fantezie şi neastâmpăr al „ R o ­manţelor pentru mai târziu" , şi d. A l . Lapedatu, ministru al artelor. care a insistat mai ales asupra sincerităţii ro­manului „Roşu-Galben şi Albastru".

* Cu pri le jul succesului ultimei sale ex­

poziţ i i plastice şi al numirii ca inspec tor general al artelor, d. I. Teodorescu-Sion, a fost sărbătorit printr 'o masă co­legială, la care au participat şi minis­trul artelor.

* Conform tradiţiei, S. A . D . R. a săr­

bătorit pe d-na Măria Filoti, societară a l i t r u l u i Naţional, pentru, ; cpmcursul ce a dat literaturii dramatice originale.

Concertul simfonic al Societăţii «Musica». — Concertul de lieduri ale lui Weingartner dat de tenorul Stroescu acompaniat de autor

UNIVERSUL LITERAR

Marius Bunescu Nu mi-a fost hărăzit nici odată să în­

tâlnesc o atât de neaşteptată contrazicere fv.ire fînfătoşarea fizică a unui artist şi ceia ce se ascunde, ea mişcare sufletească, sub această'înfătoşare.

Cu trupul său de gospodar voinic, pe cart stă, altoit cu străşnicie, un cap rural cu chelie şi, în vârfu l nasului cărnos, o alunică, în echilibru, ca un bob de năh» t , — Marius Bunescu, îţi face, Ia prima ve ­dere, impresiunea unui „ o m (cum,' se ca­de"., adică a unui domn grav, care, înde­obşte, e cuprins de o subită nedumerire, de o inexplicabilă teamă, de o doborîtoa-re superstiţie, în faţa unui element nepre­văzut şi cu totul străin de preocupările imediate ale vietei, — cum de pildă un tablou, o conferinţă, un sonet, o mlădiere, vaporoasă, de balerină.

Fără să vrei, îi întinzi mâna cu solemni­tate şi, din condescendentă, aştepţi, respec­tuos, să fii interogat.

Dar Bunescu tace. Dacă, potrivit politetei comune, î l stâr­

neşti la vorbă, el îţi răspunde, cu o cum­pătată distrare, monosilabic.

Pricepi, dela un timp, că ai de-a-face cu un timid.

Apoi , fără multe eforturi, descoperi la el o modestie care te descumpăneşte.

Când aduci vorba, pe departe, de tablou­rile lui, Bunescu se îmbujorează ca un co­pil, în fa ta unui dascăl aprig,.... daf, pe dată, masca i se topeşte, ca la miresele cu. rate păşind peste pragul primului ietac, într 'o paloare impresionantă.

Nu-ti vorbeşte nici odată rău de alji i — şi nici bine despre el.

Fuge de ispita bătăliilor verbale, şi are, pentru comploturile de cafenea, o oroare organică.

B, în relaţiile lui cu camarazii — şil cu toată lumea — de o punctualitate şi de o corectitudine, care, pentru corciturile balcanice, devine jignitoare.

Astfel , ţi-ai putea închipui arfa Iui me­ticuloasă şi ireproşabilă, dar dezbrăcată de o (înaltă senzibilitate şi de un tâlc a-dânc :şi tulburător.

La cel dintâi contact cu opera omului acestuia, desmintirea vine repede şi defi­nitivă, l

Porni t din tară cu nostalgia albelor al­ge marine şi cu suvenirul 1 de argint al băl­ţilor dunărene, Bunescu a zăbovit vreme îndelungată în atelierele germane, unde, odată cu abecedarul meşteşugului pictori-cesc, a învăţat respectul pentru artă şi stima pentru amatorul de frumos.

Germania însă. cu ucenicia ei aspră, cu technica ei calculată, cu concepţia ei pla­stică, din care fantazia chromatică este, dacă nu alungată, în cazul cel mai fericit abia suportată — n'a putut dectt întârzia desăvârşirea lui Bunescu.

D a r arta lui Marius Bunescu a fost de mult curăţată de zgura tedescă, grafie u-nei fericite întâlniri cu luminozitatea şi sprinteneala impresionismului francez, în special cu acela al lui Sisley, cu care Bu. nescu are o netăgăduită afinitate sufle­tească.

A m avut multă vreme convingerea că Bunescu\ va rămâne i n faza impresionis­mului pur, de acum 4—5 ani.

T impu l însă, dar mai vârtos activitatea concentrată a artistului şi înclinarea Iui pentru meditatiune, ne-a adus tuturora o surpriză vie.

Consemnând în această rubrică de cronică interesul pe care-1 trezeşte în mersu l culturi i noastre muzicale mul ţ i ­mea de concerte ce a luat un v iu avân t cu începutul anului , nu însemnează că trebue să t recem cu vederea cr i ter iul es­tetic, care este p r imord ia l şi s ingurul hotăr î tor î n judecarea producţ iuni i ar­tistice, fie vorba — în ce pr iveş te mu­zica — de creatiune, fie de interpretare. Din punctul de vede re cul tural muzi ­cal, este de un deosebit in teres să a f l ăm că necesi tăţ i le pol i fonice s imţi te azi de popor au de te rmina t o rganizarea unei societăţi de instrumentişt i amator i „Muzica", a -cărei a doua exhibi ţ ie or­chestrală a avu t loc săptămâna trecu­tă la Ateneu într 'un concert s imfonic . Dar aceasta nu poate împied ica pe cri­tic să constate n ive lu l art ist ic submedi­ocru pe care-1 înfăţişează, nu atât î n j ­ghebarea ca real i ta te orchestrală, cât conducătorul său artistic, d. Simeon N i -culescu.

Capric iul împre jură r i lo r , nesfârşi tă sursă de comic, a aşezat concertul dir i ­jat de d. Simeon Niculescu, între cele două s imfonice ale lui W e i n g a r t n e r . Răsturnaţ i în nega t iv tot ce spuneam despre W e i n g a r t n e r , — dacă şi în chipul

Dela reproducerea, subtilă, 'fireşte, a u-nui joc optic provocat din afară şi f ixat pe retină — şi până la exprimarea unui tumult lăuntric, a unei concepţii plastice îndelung elaborate, este o cale lungă şi accidentată, pe care Bunescu a parcurs-o încet, prudent şi statornic.

El şi-a cucerit, în pictura românească, o culme luminoasă şi proprie, graţie unei viziuni şi unei sensibilităţi deosebite.

Ajuns, dela obiectivismul impresionist, Ia subiectivismul lui de astăzi, care nu exclude natura cu legile ei nestrămutate şi clare — Bunescu, pictor eminamente modern, nu (înţelege să facă din arta Iui un rebus, nici să epateze, sub pretextul noutăţii, printr 'o fantazie voi t dezechili­brată, i

El se rezumă feă rămână un emotiv —~ unul din rarii noştri emotivi , de o emoti­vitate aproape femenină — fără să fi pierdut prea mult din nativa teensualitate picturală, care imprimă unui tablou o frescheţă nealterabilă, jn. nfcrv şi fugă.

Dar, mai presus de toate aceste consi­dere ţiuni, Bunescu pasionează pentru în­clinările lui către pitorescul urban, către poesiai discretă şi dezolantă a centrelor o-răşeneşti, către acel „spleen" nedefinit pe care Baudelaire l'ar fi voit în plastica ro­mantică a vremii lui, dar pe care nul l'a aflat decât rar şi imperfect :

...Et teur ces mouvautes merveilles, pla-nait — terrible nouveautee î tout pour l 'oeil, rien pour; Ies oreilles... ! — un si-lence deterni te

N . N . T O N I T Z A

E X P O Z I Ţ I I Ateneu: Miitzner •— Ionescu Doru —

Pan Toanid. Casa Artei: Horatin Dimitr iu . Muzeul Simu (atelier) : Marius Bune­

scu. i Mozart: HanS Eder. Cartea. Românească : Stoika. '

V E R N I S A G I I i Mart ie — la „Căminul Ar te lor" : Mar­

cel Iancu şi d-şoara Pătraşcu. 5 Mart ie — la „Cartea Românească''—

saIonuI„GrupuZ celor patru": Fr . Şirato, St. Dimitrescu, N . N . Tonitza şi O . Han.

acesta ni-i îngădui t o a lă turare de nu­me, — şi ve ţ i avea o parte din l ipsur i le ce împied ică pe d. S imeon Niculescu să m a i poarte o baghetă de d i r igent .

„ N u există orchestre r e l e ; nu există de cât d i r i jor i răi" . Dar chiar de-ar fi minunata orchestră o landeză a lui M e n -ge lberg (dela Conze r tgebow) , şi tot n'ar fi fost î n stare să păstreze neînt inate ambi ţ iuni le d i r i jo ra le ale d-lui N icu le ­scu. — Crezând că e m a i în modeste le sale mi j loace de real izare , d. Niculescu a înscris în fruntea p rogramulu i o s im­fonie de Haydn. A di r i ja H a y d n nu este o în t repr indere s igură de izbândă. P a u l Bekker , mare l e critic, în fruntea urări­lor muzica le de anul nou punea pe ur­mătoarea : „ U n capelmais t ru care este foarte renumi t şi totuş poate dir i ja o s imfonie de Haydn" . Or, vez i Doamne, d. Nicu lescu tocmai pentru că nu e foarte renumit , poate dir i ja o s imfonie de Haydn. . .

încolo , pestri ţul amestec de solişti de pe p r o g r a m a fost pe gustul publicu­lui. Teno ru l Rabega a cântat cu devotată atenţiune l in i i l e melod ice unduioase şi potol i te din „Rugăciunea" scrisă cu în-demânatece procedee tehnice de tânărul Grigore Cugler. E l iza Băicoianu, sârgu-itoare, corectă şi de o probitate artisti­că foarte distinsă, a cântat Cântecele de leagăn, discrete es tompăr i de l i r i sm ro­mânesc, cu acompaniamentu l de coarde schiţat de autor compozi torul Ç. Br&i-loiu. I a n la sfârşit v io lon is tu l Const. Nottara a cântat concertul de Meldels-sohn, în aceeiaşi a tmosferă de med io ­critate, neser iozi ta te şi v i n o v a t ă înti­nare a cultului muzice i .

N i c i seara de l iedur i numai de-ale lui W e i n g a r t n e r cu tenorul Stroescu şi a-utor la pian, nu poate fi iertată. Eclec­t ismul componis t ic al mare lu i d i r i jor rar a junge să creieze ceva cu adevăra t remarcabi l sau interesant î n genul l i e ­dului. Spectacolul prezenta interes nu­mai pr in faptul că abi lul mânui to r de baghetă se resemna t ihni t şi — a m zice — micşorat , pe scaunul de acompania­tor la pian. Sala căpătase un aspect cu totul par t icular în care trona ves tmân­tul de tenor al lui Stroescu. „Truc" -u r i l e voca le ale tenorului isbutiau totuş să r idice aclamaţ iuni , pentru interpreţ i , dar nu să schimbe a tmosfera de nedu­mer i re pe care iarăşi , a l te preocupăr i şi al te cr i ter i i decât cele strict estetice, o impusese auditorului . Să ne f ie , deci, îngădui te aceste într is tătoare gânduri , mai ales în ceeace pr iveşte personali ta­tea impozan tă a maest rului de baghetă pe care în entuziasmul nostru pentru marea sa artă, d i r igenţ ia lă î l numiam, fără reze rve , „pont i fex m a x i m u s al cul­tului Euterpei" . Dar, — suum cuique.

G. B R E A Z U L

14 UNIVERSUL LITERAR

Reviste*

14 F E B R U A R I E , 1821: A mur i t Pe t ru Maior .

15 F E B R U A R I E , 1834 : S'a născut în P i a ­tra N e a m ţ istoricul V . A Urechia .

1840: S'a născut în Cra iova T i t u M a i o -rescu.

1851: S'a născut în Iaşi Spiru Hare t . 1872: A p a r e la Bucureşt i revis ta „Tran-

sacţiuni literare şi ştiinţifice" sub conducerea lui' D. A Laur i an şi Ştef.

C. Michai lescu. 1876: A p a r e în Bucureşt i „Rev i s t a l i te­

rară şi ş t i inţ if ică" condusă de B . P . Haşdeu şi Dr., Brândză.

1882 : A p a r e in Bucureşt i „Revista So­cietăţii Tinerimea Română" condu­să de A . I . Şonţu.

1901: A p a r e î n Iaşi revis ta „Mişcarea li­terară şi artistică".

16 F E B R U A R I E , 1836 : S'a născut la H o -t in în Basarabia B . P . Haşdeu .

17 F E B R U A R I E , 1884 : Ionescu-Gion a ţi­nut o conferinţă la A teneu l R o m â n din Bucureşti despre „Elementul pi­toresc în cronicele române".

18 F E B R U A R I E , 1859 : S'a născut în Bocşa-Montană (Bana t ) publicistul C. Diaconovich .

1881: S'a născut în Braşov , dr. A l e x a n ­dru Bogdan .

1923: A mur i t în Iaşi cunoscutul muzi -zicant şi etnograf, T e o d o r T. Burada.

19 F E 3 R U A R I E , 1865 : S'a născut în sa­tul Rudăr i a ( A r d e a l ) is toricul dr. I o n Sârbu.

20 F E B R U A R I E , 1838 : S'a reprezentat la Iaşi pentru p r ima oară în l imba ro­mână opera „ N o r m a " t ragedie l i r ică compusă de F. Romani , muzica de Bel l in i , tradusă în româneşte de Gh. Asachi şi t ipări tă Ia Iaşi în „Inst i tu­tul A lb ine i " .

1866 : Em. Kreţulescu a vo rb i t la A tene ­ul R o m â n din Bucureşti despre „ E -loquenţâ".

1878 : Gh. Sion a vo rb i t la Ateneu l R o ­mân din Bucureşti despre „O poemă epică din secolul trecut Intitulată „Ţiganaida".

E D U C A Ţ I A U N U I P R I N Ţ

In chip de scrisoare către „un smerii pieot de sat", d. C. RADULESCU-MOTRU, publică în Ideea Europeană, (VII, 182; 15 Ianuarie 1926) observaţiuni în legătură cu renunţarea prinţului Carol. După ce se raportă la cazuri din istorie, urmează des­pre lipsurile educaţiunii prinţului Carol:

L a noi, cucernice părinte, a fost şi m a i rău, cu şcoala prinţului Carol . N u nu­mai că depr inder i le care trebuia să i se dea nu i s'au dat, dar din pot r ivă , i s'a dat acelea care nu trebuia să i se dea. Mar i l e adunări obşteşti, dela jumă­tatea secolului trecut, au uitat să preva­dă printre desideratele Ţă r i i , pe acela că moşteni torul t ronului este obl igat să aibă o educaţie ferită de obiceiur i le curţ i lor or ientale . S'a crescut pr in ţul ca un v lăs ta r de paşă oriental . A avu t o poftă, i s'a îndepl in i t ; a avu t o ieşire inconvenabilă , s'a făcut haz ; a arătat o slăbiciune care putea să-1 pună în rân­dul v ic ioş i lo r de mâine , a fost încura­jat. L i n i a de conduită pe care o urmea­ză s lugi le dela stăpânii lo r în Orient, şi pe care au urmat-o vech i i noştri ciocoi faţă de beizadele , a fost şi l i n i a de con­duită a celor ce veneau în contact cu prinţul nostru. Se încurajau slăbiciu­nile prinţului, pentru ca m a i târz iu să se t ragă foloase din acapararea lui .

I n chipul acesta, era firesc să se în­tâmple aceea ce s'a în tâmplat . I n loc să se în f igă în sufletul pr in ţu lu i deprin­der i le care l 'ar fi făcut destoinic să ur­meze lui Carol I şi Fe rd inand I , i s'a dat l ibertatea să-şi croiască el s ingur depr inder i le . I n l ibertate nu se croiesc însă depr inder i le care a jung la stăpâni­rea de sine p r in împl in i rea datoriei , ci mai curând depr inder i le care măgulesc vani ta tea eului pr in împl in i rea bunului plac. In locul unui pr inţ p regă i t t să continue, cu orice preţ, mis iunea Hohen-zo l le rn i lo r de S imar ingen în România , a ieşit un prinţ cu bune intenţiuni, dar fără o vo in ţă formată. Dela p r imul con­fl ict cu oameni i , cu împre ju ră r i l e sau cu propriul său sentiment, indiferent cu cine, el a fost înv ins ! A v e a p lanur i măreţe..., şoptesc aceia cari i-au stat î m ­prejur. P lanur i măreţe , fără o voin ţă puternică şi calculată este tot ce poa­te fi mai desavantajos pentru un v i i t o r

şi ziare rege. Aces tea sunt bune pentru un băr­bat pol i t ic d in par t ide le din stânga. R e ­gele , în v r e m e a noastră, îşi are o mis i ­une specială, p revăzu tă pr in l eg i l e Ţ ă ­rii, şi care nu se acomodează câtuş de puţin cu rolul de improv iza to r . I m p r o ­viza tor poate fi oratorul sau aventur ie­rul de ori şi ce categorie , dar nu un rege. Trebur i l e publice nu se conduc ca o par t idă de vână toare .

Şi astfel, n'a fost să fie prinţul Carol regele nostru, f i indcă educaţiunea lui a fost o piedică, în loc să fie spr i j in bu­nelor dispoziţ i i . Mediu l nostru poli t ic , v ic ia t d in trecut, a isbutit să covârşeas­că voca ţ iunea unui membru a l Case i de Hohenzo l l e rn S igmar ingen . R u g i n a a fost ma i tare ca oţelul. A v e m , în sfârşit pe pr imul Hohenzol le rn , o m ca toţi oa­meni i . N i m i c m a i n ive la to r decât me­diul de petrecere al Bucureştilor. . .

P S A L M I M O D E R N I

In Lumea (II, 4?; 31 Ianuarie 1926) d. T. ARGHEZI continuă publicarea psalmi­lor, despre cari am mai amintit aici — in­teresantă altoire a preţiozităţii moderne în trunchiul milenar al poeziei biblice :

P S A L M 10

Sînt v inova t că a m r î v n i t Mereu numai la bun opri t . Eu a m dori t de bunuri le toate. M ' a m strecurat cu noaptea în cetate Şi a m prădat-o 'n somn şi 'n v i s , Cu braţu 'ntins, cu pumnu 'nchis. Pasul pe m a r m u r tăcut, Călca l in, ca 'n lut. Steagul nopţii , desfăşat cu stele Adăpos tea faptele m e l e Şi adormea străjeri i 'n uliţi , Răz imaţ i pe suliţi . I a r când plecam călare, cu trofee, Furasem şi teâte-o femee Cu părul de tutun, Cu duda ţîţ i i neagră subt zăbun. Ispi te le uşoare şi blaj ine N ' a u fost şi nu sunt pentru mine . In b l idul meu, ca şi în cugetare Desprins-am gustul o t răv i t şi tare. Mă scald în ghia ţă şi m ă culc pe stei, Unde e beznă f râmînt seîntei, Unde-i tăcere scutur cătuşa, Dobor cu lanţur i le uşa.

Buletin bibliografic săptămânal }

de A L . - S A D I IONESCU 34 D R E P T .

Antonescu (N ico lae E m . ) . — Prescr ip ţ ia în dreptul c iv i l . Bucureşti , ( T i p . Ro­mânia Nouă) , T h . I . V o i n e a ) , 1926, 336 p. L e i 150.

Anca (Dr. Justln Leontin). — Compendiu de drept comercia l , copr inzând un rezumat teoretic şi practic a norme­lo r de drept comercia l , cambia l şi de fa l iment în v i g o a r e în Trans i lva ­nia. Cluj, Curtea de Apel, 1925, 555 P.

A n u a r u l Asoc ia ţ iun i lo r şi fundaţ iuni lor recunoscute Persoane jur id ice . Bu­cureşti, Ministerul Justiţiei, 1925. 595 p.

Hamangiu ( C ) . — Codul c iv i l adnotat cu textul art. corespunzător francez, i ta l ian şi be lg ian cu t r imi ter i l a doc­tr ina franceză şi română şi juris-prudenţa complectă dela 1868—1925. Cu colaborarea, î n ceeace pr iveşte Doctr ina şi Jurisprudenţa m a i re-

* ) A se vedea tabloul clasificaţiei zeci­male din nr. 1.

centă, a d-lui N . Georgescu. V o l . I I — • I I I . ( A r t . 644—1531). Bucureşti , U n i

versala, A l c a l a y & Co., 1925, 2 vol . , V U I - f 7 4 4 p. L e i 400 ( I ) ; VI I I4 -716 p. ( I I ) Le i 400.

Hamangiu ( C ) . — Codex Roman iae ur­mate de un index alfabetic genera l al tuturor coduri lor . Bucureşti , Cul­tura Naţională, 1926, 938 p. L e i 350.

Solomonescu (George ) . — Studii de drept penal. I . Despre Infracţ iuni le impo­sibile. Cu o prefaţă de d. Iu l i an T e o -dorescui. Bucureşti , ( T i p . închisorii Văcăreşti), 1925, 207 p. L e i 80.

4 F I L O L O G I E . P a j u r ă ( C ) . — L e x i c o n oltenesc. Turnu-

Sever in , ( T i p . L . I . Nieulescu & Ion N . Boineagu), 1925, 22 p. L e i 7.

Pascu (G io rge ) . — Dict ionnaire é tymo­log ique macédo-roumain , I . L e s élé­ments lat ins et romans. Iaşi, ( T i p . „Cultura Naţională", Bucarest) , 1925, 235 p. L e i 600.

Popa-Llsseanu (G . ) . — Romanica . Studii istorice, f i lo log ice şi archeologice . Bucureşti , Casa Şcoalelor, 263 p. + 3

stampe + hartă. F ig . L e i 55 (Biblio­teca secundară N o . 49).

Scriban (Augus t ) . — Gramat ica l imbi i româneşt i (mor fo log i a ) pentru folo­sinţa tuturor. Edi ţ iunea înt î ia . Iaşi, ( T i p . „Viaţa Romînească"), 1925, 204 p. Leii 45.

8. L I T E R A T U R A Lovinescu ( E . ) . — Figur i ardelene. Oc­

tav ian Goga, L . Rebreanu, T . Ma io -rescu, Şt. O. Iosif, I . Agârb iceanu , I la r ie Chendi. A r a d , L ibrăr ia Diece­zană, 1925, 157 p. L e i 15. (Bibl io teca Semănătoru l N r . 125—127).

a) Poezie. Mateevici ( A l . ) . — Poezi i publicate cu o

prefa ţă da Pet re V . Hanes , Bucu­reşti, Casa Şcoalelor, 1926, V I I , - f 12S p. Le i 25.

Murăşanu ( T e o d o r ) . — L u m i n i suflate de vân t (versur i ) . A r a d , L ibrăr ia Die­cezană, [1925], 111 p. L e i 10. (B ib l io ­teca Semănătorul N r . 114—115).

Alexandrescu (Gr . M . ) . — Fabu le . A r a d , Librăria Diecezană, 1925, 111 p. L e i 10. (Bibl io teca Semănătoru l nr. 132— 133).

b) Teatru. Constantinesca (Loco t . I . ) . — P u i de lei ,

poem eroic în versur i în două acte

UNIVERSUL LITERAR

de semizeu, — nici chiar d. Sadoveanu . (D. Sadoveanu scrie mereu , î l v e d e m pe uliţă, etc., e un o m ) .

Eu socot că în acest m o m e n t când a v e m scri i tori ca Sadoveanu, Pă t răş -

canu, C e z a r Petrescu, Jean Bart , R e -breanu, d-na Papadat -Bengescu, Ione l şi A l . O. Teodoreanu, Agî rb iceanu , Luc ia Mantu, Brăescu, d-ra Stahl, Gib. Mihă -eseu, Aderca , Mironescu, A r g h e z i , T o -pârceanu, Blaga , Codreanu, Minulescu, Ph i l ip ide , Ot i l ia Cazimir , P i l l a l , Man iu . Crainic, Dumneata şi al ţ i i , nu suntem în secetă l i terară .

Dar aceşti scr i tor i n'au aureola trecu­tului, n'au muri t , nu i-am plâns, tămâ­ia t, s tudiat în monogra f i i , editat , cri­tic, etc... şi deci... nu contează mul t !...

Fi reş te az i n ' a v e m un poet ca E m i ­nescu. Dar Eminescu este un accident.

N ' a v e m un observa tor ca I . Carag ia le . Dar gândeşte-te la numele de mai sus; câţi scri i tori , ce var ie ta te ! Şi totuş i m ­presia este c ă : a fost odată — dar azi e sărăcie, secetă, etc.

In compara ţ ie cu l i tera tur i le apusene desigur suntem „ î n secetă" mare , dar compara ţ ia trebuie s'o facem cu epoci le noastre l i terare anter ioare , nu cu Occi­dentul.

I n secetă, a m fost imed ia t după răz-boiu. Pe-atunci nu apăruseră scri i tori i noi de azi , ia r cei vechi tăceau. Reg re t că tac şi acuma doi, încântătorul Bră-tescu-Voineşti , pe care l-am văzu t anul trecut, v igu ros , v iu , p l in de v e r v ă . (De cetace?!) . Şi Galact ion, art istul de rasă... Dar cu Galact ion e altă vorbă . Şi nu eu a m să-i reproşez că pune pe un p lan super ior al meşteşugului de scrib, pro­b lema raportului dintre el şi infinit.. .

A L F O N S C A S T A L D I

In „Cuvântul'4, d.Nichifor Crainic scrie aceste emoţionante rânduri despre ma­rea personalitate modestă a compozito­rului lui „Marsyas'':

Orchestra din Chicago, sub conduce­rea vest i tului d i r igen t Fneideric Stock, a executat în Decembr ie poemul s im­fonic al lui A l f o n s C a s t a l d i : Marsyas . Ştir i le ce ne-au căzut sub ochi, de peste ocean, vorbesc de un succes care ega­lează cu o reve la ţ ie pentru amer ican i . Intre al tele, Fredar ic Stock scrie auto­rului lui Marsyas, crezându-1 probabil tânăr la începutul carier i i , că îi pre­vede pe curând o celebri tate mondia lă .

L a cafenea, unde trece să-şi încăl-

15

zească cu o ceaşcă de şvar ţ oboseala lecţ i i lor z i ln ice , l -am v ă z u t pe A l f o n s Castaldi, după acest succes de departe îndulcindu-şi melancol ia i r emediab i l ă cu o undă de bucurie copi lărească. Bu­curia succesului şi, m a i ales, speranţa unui cec de câţ iva dolar i — onorar iu l de autor pe care î l aş teaptă dela Chi­cago. Fi indcă, m a i m u l t bolnav decât sănătos, i zo la t şi demora l i za t de go lu l f r iguros d impre juru l lui, Castaldi, ca

mai toţi mar i i artişti , e prea dezarmat în faţa v ie ţ i i ca să nu lupte, dezamăgi t , cu o sărăcie continuă şi fără leac.

Sunt n e v o i t să mă folosesc de această nedelicateţă faţă de discreţia acestui o m trist care e arhi tec tul sonor al opere i s imfonice Marsyas , pentru a sublinia că prezenţa lui pr intre noi e o neîntre­ruptă must rare mu tă ce se aruncă in­gra t i tud in i i noastre. P o p o r care rfam su­feri t n ic iodată de excesul recunoştinţi i faţă de binefăcători , lui A l f o n s Castaldi i-o d o v e d i m cu o supra măsură. E un sfert de veac de când i ta l ianul acesta— sau m a i j u s t : fostul i t a l i an — ac l ima­tizat în Român ia , şi-a câşt igat pr in tru­dă zi lnică, pr intr 'o in te l igenţă străluci­toare şi pr intr 'o erudi ţ ie pe care n imeni nu i-o poate egala , t i t lul de ct i tor în cultura românească.

A l f o n s Castaldi e profesorul care a pus bazele şt i inţ if ice a le învă ţământu lu i s imfonic în Român ia . E l a creat din haos şcoala muz ica lă românească. Dela fan­fara ce lor „şap te gâşte po tcovi te" ne-am r idicat dintr 'odată, pr in el, la n ive lu l european al artei . A c e l bloc de frumu­seţe sonoră, Marsyas apărea acum a-proape douăzeci de ani ca să r ămână exemplu de perfecţ iune ple iadei de t i­neri compozi to r i români , e l e v i ai lu i Castaldi.

Când St. O. Ios i f a f ixat în strofe e-roice avân tu l R o m â n i e i t inere ce v o i a să-şi pr indă în braţe idealul , A l f o n s Cas­ta ld i a înar ipat vorbe le poetului cu me­lodia pe care nu e g l a s în ţara aceasta să n 'o fi cântat. Marşu l L a A r m e i l 'a contopit pe Castaldi cu sufletul patriei româneşt i . I n a l tă parte, or iunde, o fap­tă ca asta ar fi smuls, spontan, o răs­pla tă naţ ională . Dar Ia noi ? ! St. O. Ios i f n 'are nici până azi m ă c a r un bust sau o cruce de m a r m o r ă pe mormân t . A l fons Castaldi, creatorul ştiinţei şi al şcoalei s imfonice româneşt i , profesor un sfert de veac şi cântăreţ al e lanului na­ţional, abea a obţinut, m a i alal tăeri ,

dreptul de cetăţean român !

şi apoteoză. Bucureşt i , ( T i p . *,Po-porul", N ico l ae C. Georgescu) , 1926, 18 p. L e i 20.

c. Roman. Nuve lă . Archip ( T i c u ) . — Colecţ ionarul de pie­

tre preţioase, nuve le . Bucureşt i , ( T i p . „Lupta", N i c o l a e S t ro i lă ) , [1926], 205 p. L e i 45.

Costln ( L u c i a n ) . — Basme, is tor ioare, le­gende şi anecdote. Edi ţ ia I . T imişoa ­ra, Cartea Românească, 1926, 23 p. L e i 10.

Demetrlos ( V . ) . — Norocu l cucoanei F ro -sa, nuve le . Bucureşti , Universala, A l -ca lay & Co., [1926], 188 p. L e i 40.

Gârleanu (Em. ) . — O l a c r i m ă pe o geană, nuve le şi schiţe postume. Edi ţ ia I l -a . Bucureşt i , Universala, A l c a l a y & Co., 1926, 302 p . L e i 60.

Mănciulescu ( A l . ) . — T u d o r D r a g o m i r (poves t i r i ) . A r a d , L i b r ă r i a Diecezană, 1925, 119 p. L e i 10. (Bib l io teca Semă­nătorul N r . 109—110).

Negru ( M i h a i l ) . — O poves te de iubire . Bucureşti , Universala, A l c a l a y & Co., [1926], V I — 229 p. L e i 15. (Bib l io teca pentru toţi 1054—1056).

Zamfirescu (Dui l iu ) . — Tănase Scatiu. Roman . Edi ţ ia patra. Bucureşti , Uni ­versala, A l c a l a y & Co., [1925], V I —

156 p. L e i 10. (Bibl io teca pentru toţi 259—260).

d) Literatură străină. D a ţ i ( M i l o ) . — N d e r i D r a m e ne 3 pamje .

Constantza. Dodona, Gjergj D. Du-bâni, [1926], 104 p. 1 leu aur.

Protopopescu (Dragoş ) . •— P a g i n i engle­ze. Bucureşt i , Cultura Naţională, [1925], 287 p. L e i 120.

e ) Literatură străină tradusă. Daudet ( A l p h o n s e ) . — A v e n t u r i l e lui

Ta r t a r i u din Tarascon. Traduce re de L i a Hârsu . Bucureşti , Universala, A l c a l a y & Co., [1925], VIII—147 p. F i g . L e i 10 (Bibl io teca pentru toţi 394—395).

Maupassant (Gui de) . -~- Domnişoara F i f i . T raducere de H a r a l a m b G. Lecca . Bucureşti', Universala, A l c a l a y & Co., 1925, 118 p. F i g . L e i 10. (Bibl io teca

pentru toţi 519—519 b i s ) . Goethe. — I f igenia în Taur ida . Dramă

în versur i iambica. In româneşte de V i r g i l Tempeanu . A r a d , L ibrăr ia Die­cezană, 1925, 110 p. L e i 10. (B ib l io ­teca Semănătoru l N r . 107—108).

Aristofan. — Broaştele . Comedie tradu­să în versur i de loan B i l e ţ ch i -Al -bescu. Bucureşti , Casa Şcoalelor, 1925, 143 p. L e i 23 (Bib l io teca auto­

r i lo r clasici g rec i şi roman i N r . 34). Karkavitza ( A . ) . — Puterea măr i i , icoa­

na şi a l te nuve le . Traduse d in g re ­ceşte da Vas i l e Costopol. Bucureşti , Universala, A l c a l a y & Co., [1926], 84 p. L e i 5. (Bib l io teca pentru toţi 926).

Pirandello ( L u i g i ) . — Şalul negru. I n româneş te de A l e x . Marcu . Bucu­reşti, Adevărul , [1925], 32 p. L e i 4. (Lec tura nr. 47).

Sienkîevics (Enr i c ) . — Quo Vadis , roman din t impur i le p r i m i l o r creştini. Bu­cureşti, Albina, [1926] 445 p. L e i 70.

Artzibasew ( M . ) . — Precursorul . I n ro­mâneşte de R. Clemente . Bucureşti , Adeverul , 1925, 32 p. L e i 4. (Lectura nr. 45).

Dostoiewsky ( T h . ) , — Spovedania lui S tavroghin . Jurnal inedit . Bucureşti , Rampa, 1925, 42 p. L e i 5.

Lermontov ( M . ) . — U n erou al t impulu i nostru, roman. Tradus de B. Mar i an . Bucureşti', Universala, A l c a l a y & Co., [1925], 285 p. L e i 15. (Bibl io teca pen­tru toţi 435—436 bis) .

91 G E O G R A F I E . Karâcsonyi (Janos) . — Orosz-szlay lako-

sok Erdebvben, L u g o s , ( N y - o m Hus-veih os Hoffer), 1925, 14 p .

Cînd m ă găsesc în pisc P r i m e j d i a o caut şi o isc. Mi -a leg poteca s t r imtă ca să trec, Ducînd în c î rcă munte le în t reg. Păca tu l meu adevăra t E m u l t m a i greu şi neier tat . Cercasem eu, cu băţul meu, Să te răs torn pe tine, Dumnezeu ! T î l h a r de ceruri , îmi făcui solia Să.-ţi jefuiesc cu vul tur i i tăria. Dar eu r î vn ind în taină la bunuri le toate, Ţ i^am auzi t cuvîntul , z icând că nu se

[poate.

S E C E T A L I T E R A R A , D U P Ă D - L I B R A I -L E A N U

D . D E M O S T E N E B O T E Z a publicat în ultimele două numere din Adevăru l L i te ra r două convorbiri cu d-nii Mihail Sadoveanu şi Ibrăileanu. Interesante, prin personalitatea celor interogaţi, in-tcrwievurile aduc precizări din cele mai preţioase pentru dezbaterile literaturii române de azi.

Impres i a pe care o au con t imporan i i întotdeauna că l i teratura e în secetă, se datoreşte şi unui fenomen de perspecti­vă : Scr i i tor i i „ m a r i " nic iodată nu sunt aşa de mar i pentru cont imporani ca pentru posteri tate. Schakespeare, Rac i -ne, Balzac, sunt pentru noi un fel de semizei , dar pentru cont imporan i i l o r erau nişte oameni ca toţi oameni i .

Scr i i tor i i mar i , aşa dar, sunt totdea­una în trecut. Şi cum trecutul e foarte l ung în raport cu prezentul , compara ţ ia este zdrobi toare şi cant i ta t iv nu numai cal i ta t iv , căci fără să v o i m noi , com­parăm prezentul cu tot trecutul.

( In t r 'o c l ipă de pauză îmi arunc ochii pe raf turi le lungi şi suprapuse cu cărţi, cu operi le trecutului, ca pe-un tablou sinoptic şi demons t ra t iv al unei ide i ) .

In v r e m e a lui Carag ia le , Vlahută , De-lavrancea , Coşbuc, Dui l iu Zamfirescu, Maiorescu, Gherea, exista, pentru con­temporani , secetă l i terară . Aceş t i scrii­tori nu erau pe-atunci „ m a r i i " scri i tori de azi . îna intea lor fusese El iade, Câr-lova , Alexandrescu, Alecsandr i . K o g ă l n i -ceanu, Bălcescu, Negruzz i , Odobescu şi toţi cei cântaţi de Eminescu în „ E p i g o ­nii" , scr i i tor i g lor ioş i , — cu atât mai „ m a r i " cu cât nu prea erau cetiţi, — şi acum în v r e m a lui Carag ia le era „se­cetă" — şi doar producţ ia acestei epoci era, în sine. una din cele ma i estetice din în t reaga l i te ra tură română.

A z i nici un scri i tor nu are prest igiu

16 UNIVERSUL LITERAR

E C O U R I R E D A C Ţ I O N A L E

• In numărul viitor vom publica o in-teresantă nuvelă, a d-nei Natal ia N e ­gru : „Un areopag", al cărei interes do» cumentar nu va scăpa nimănui. Evoca­rea unor recente vremuri literare şi a eroilor lor,' e făcută cu mult tact şi cu o artă desăvârşită.

• In numerile viitoare vom publica poeme inedite din d-nii Ion Pillat, D . Nanu, A . Cotruş, A l . T . Stamatiad, G . Talaz, N . Milcu, poeme inedite de A r -tur Enăşescu, schffe şi nuvele de G . Bra-escu, M . Celarianu,, Vimtală Russu-Şi-rianu, cronici germane, engleze, france­ze, etc.

• In numărul viitor vom publica o poştă a redacţiei cu răspunsuri până la n, pentru toţi corespondenţii cari ne-au solicitat şi cari intră în prevederile mi­nime ale rubricei.

I C O N O G R A F I E • Desenele d- lor: N . Davidescu, Tu-

dor Vianu, Ion Barbu, Ştefan Neniţescu şi Perpessicius, din n-rul de faţă sunt datorite pictorului Ştefan Dimitrescu.

S C R I I T O R I I • D . Caton Theodor ian tipăreşte in

editura literară a Casei Şcoalelor o pie­să de teatru, în 3 acte Stăpâna, care s'a jucat la Teatrul Naţional. A p a r e peste puţin timp în librării.

• D . Caton Theodor ian lucrează la o nouă piesă de teatru, în 4 acte : Graşala Iui Dumnezeu.

S. S. R. • Duminică, 14 Februarie, ora 6 p. m.

are loc în aula Fundaţiei Carol I după a doua şi ultima convocare, adunarea generală extraordinară a Societăţii Scrii­torilor Români. L a ordinea zile*: Ratifi­carea eliminărilor de membri şi acorda­rea celor 7 premii literare.

P R E M I I • ^.Societatea Scriitoarelor Române^

a acordat un premiu de 2000 Iei pentru cea mai bună nuvelă, d-şoarei Sanda Movi lă , autoarea delicatului volum de versuri : Cr in i i Roşii . Lucrarea premiată se numeşte : Pentru M y r i a m cea de a-cum două mii de ani si de astăzi.

POESIS • Joi, 18 Februarie a. c , d. Nico lae

lonescu, profesori universitar, va vorbi în ciclul literaturii franceze, organizat de „Poesis" despre Charles Peguy .

V I A Ţ A L I T E R A R A • Sâmbătă 20 Februarie a. c. apare

revista „Viaţa literară", organ săptămâ­nal de critică şi informaţie literară, con­dus de un grup de scriitori, sub direcţiu­nea d-Iui G. Muîrnu, profesor universitar şi membru al Academiei Române.

REVISTE • Adevă ru l l i te rar de Duminică 7

Februarie aduce pe lângă nuvele de d-nii M . Sadoveanu, Stejar lonescu, un esseu despre „Poezia pură" al d-lui Paul Zarifopol şi un foarte judicios co-mentar al d-şoarei Ot i l ia Caz imir asupra premiilor literare şi câtorva din miste­rele lor. Bănuiala că preferinţele noastre ar merge către opera aşa de matură, de viguroasă şi de artistică a d-lui G ib . I . Mibăescu, ne cinsteşte în deosebi. E o preferinţă ceva mai de demult, înainte ca d-sa să fi început a scrie la „Viaţa Românească".

• Intr'o admirabilă execuţie tipogra­fică, operă a institutului de arte grafice „Ramuri" din Craiova a apărut nr. 1 (an. X X ) pe Ianuarie 1926 din revista! Ramuri—Drum Drept . Din sumarul b o

g a t : Duppă „Sămănătorul" de N . Ior -ga ; Ie r ta re (poezie) de Elena Fa rago ; Despărţirea, fragment din romanul „în­tunecare de Cezar P e t r e s c u ; Tradi ţ io­nalismul de D . T o m eseu.

Asupra nedumeririi noastre şi asupra convingerii d-lui D . Tomescu că opera d-lui Rebreanu ar reprezintă crezul să­mănătorist, deocamdată medităm. Vom reveni.

E X P O Z I Ţ I I • Expoziţia sculptorului Jalea (Cămi­

nul Artelor) — Regina Măria, Calea Victoriei 83 se închide Luni, 15 Februa­rie.

C O N F E R I N Ţ E • Casa de cetire a şcoalei elementare

de comerţ No . 4 pe anul 1926 a organi­zat următoarele conferinţe : Duminică 7 Februarie învăţături din marea indus­trie modernă, de profesor A l . Sorescu ; Duminică 14 Februarie, Birul şi origina 1 ui, de d. docent universitar I . Vlădescu; EHiminică 21 Februarie, Organizarea culturală şi economică a Poloniei , de d. profesor G . Lefteriu; Duminică 28 Fe­bruarie, Viaţa Oceanului, de d. profe­sor N . Ioan ; Duminică 7 Martie, Cultura cauciucului, de d. profesor V. Hi l t ; D u ­minică 14 Martie, V o i v o z i i şi doamnele române cu talent l i terar, de d. profe­sor G . Marin eseu; Duminică 21 Martie, Despre comercianţi , de d. profesor N . Danielopol ; Duminică 28 Martie, Coope­raţia în şcoală, de d. profesor I. Con-stantinescu. Vor mai urma conferinţele d-Ior profesori universitari : Sp. Iacobe-seu, Gh. Taşc<ă, C. Bunghetbaiiui care se vor anunţa ulterior. (

v / T E A T R A L E • L a Teatrul Naţional se repetă Apos ­

tolii , piesă în 3 acte de d. Liviu Rebrea­nu, sub regia d-lui V. Enescu.

• In actuala stagiune a Teatrului N a ţional se va reprezenta şi Nepoţelul („Le Secret de Polichinelle"), comedie în 3 acte de Pierre Wolf .

• Săptămâna aceasta va avea loc la •Teatrul Regina Măria premiera piesei Doctorul Knock de Jules Romains. Ro­lul principal va fi jucat de d. V . Maxi-mihan.

• Bătălia, piesă în 3 acte de Pierre Frondaie, după romanul cu acel aş nume al lui Claude Farrere, se va reprezenta în cursul lunei Martie la Teatrul Regi­na Măria.

• In cursul actualei stagiuni Opera Română va da două premiere : Poves ­tir i le lui Hoffmann de Offenbach şi Sa-lomea de R. Strauss.

• Cu ocazia reprezentaţiilor extra­ordinare cu d-na FI. Cristoforeanu, O -pera va relua Fedora de Giordano.

C O N C E R T E • Duminecă 14 Februarie, la ora 11

dim. va avea loc la Ateneu : Concertul Asociaţiei muzicanţilor instrumentişti.

• Luni 15 Februarie, ora 9 seara, d. Leon Sirota dă un concert de piano la Ateneu.

• Miercuri 17 Februarie, Ia Ateneu va avea loc concertul de piano al d-nei Corina Sfetea.

• Luni 22 Februarie la Ateneu va fi concertul „Filarmonicei' 1.

Ş E Z A T O R I L E S. S. R. A patra şezătoare (Sâmbătă, 2o Februa­

r i e ) . Conferinţă: Nichifor Crainic, L u ­cian Blaga, Adr i an Maniu, Ion Pi l la t , C ă ­rnii Petrescu, Cezar Petrescu, Liviu Re­breanu, Vint i lă Rusu-Sirianul, Ionel T e o -dorianu, V . Voiculescu. • '•'.

M E M B R I I A C T I V I A I S. S. R - U L U I

Comisiunea însărcinată de adunarea generală a S. S. R., a stabilit, făcând e-l iminăr i le d e r igoare , următoarea listă de membri a i Societăţii Scrii tori lor R o ­mâni. Adunarea generală din 14 Februa­rie a. c. va decide :

Âdamescu Gheorghe, Agârbiceanu Ion, Ardeleanu Carol, Arghezi Tudor, Băgu-Iescu G., Banu Constantin, Barbu loan, Bârsan Zaharia, Bart Jean, Bassarabe-scu A . I., Bascovici Şerban, Batzaria Ni ­colae, Beza M. , Blaga Lucian, Bogdan-Duită G. , Botez Demostjane, Boureanu Eugen, Brăescu Gheorghe, Brătescu-Voi-ueşti I. A L , Budurescu Nicolae, Busuio-ceanu A. , Buzdugan Ion, Caragiale M a ­tei Luca, Caraivan Virgil , Cazaban A L , Ciocârlan Ion, Ciomac Em., Ciura Al. , Codreanu Mihail, Condiescu M . Nicolae, Cotruş Aron, Crainic Nichifor, Cruceanu Mihail, Culea Apostol, Cuntan Măria, Dnuş Ludovic, Davidescu Nicolae, Deme-trius Vasile, Dominic A. , Donici Leon, Drfegnea Radu, Dragomirefcdi Laura, Dragomirescu Mihail, Dragoslav Ion, Dulfu Petre, Dunăreanu Nicolae, Efti-I miu Victor, Făgeţel Const., Farago Ele­na, Floru Igena. Foti Ion, Froda Scarlat, Fulmen A. , Furtună Horia, Galaction Gala , George Ion A L , Giurescu Const., Goga Octavian, Gorovei Artur, Gorun (on, Gregorian George, Herz A . D . , Ho-rloş Alexandru, Hodoş Constanţa, Ibrăi-leanu G., Jean A l . V., Iov D . , Isac Emil, Kamabat D. , Lovinescu Eugen, Lungea-nn Mihail, Lupeanu A L , Mândru A. , M a ­niu Adrian, Marino-Moscu Constanţa, Mil i tam Vasile, Milian Claudia, Minule-scu Ion, Moldovanu Corneliu, Mora Mi­hail, Moşoiu Alfred, Munteanu Donar, Murau George, Nădejde Iosif, Nădejde Sofia, Nanu D. , Negru Mihail, Negru Watalia, Neniţescu St, Obedenaru A L , Ortiz Ramiro, Pal lady G., Perpessicius (Pnnaitescu D . ) , Papadat-Bengescu Hor­tensia, Pătraşcanu D . D. , Pavelescu Cin-cinat, Perieţeanu I . Gr. , Petrescu Camil, Petrescu Cezar, Pillat Ion, Poiană Vol­ţi ură-Nălsturaş, Pop Vasile, Popa Septi-miu, Popa Victor Ion, Pora Nicolae, Pro-(opopescu Dragos, Puşcariu Sextil, Ră-drlcscu Mircca Dem., Rădnlescu-Niger ÎN., Raneili George, Ralea Mihail, Râm-nieeanu-Simiont>cu Marin, Raşcu M . Ioan, Râuleţ ("Ynst., Rebreanu Liviu, Rosetti Radu D. . Rotită G.. Rusu-Siria-nu Vintilă, Sadoveanu Izabela, Sadovea­nu Marin Ioan, Sadoveanu Mihail, Sân-Giorgiu Ion, Savel Vasile, Scurtu Alexan­drina. Seculici Fanny (Bucura Dumbra­vă), Seişeanu Romulus, Simionescu Ion, Soare Alice, Sorbul Mihail, Soricu Ion IL, Speranţia Eugeniu, Speranţia Th. D. , Stamatiad Al . T., Stavri Artur, Stere Const., Stratulat George, Struţeanu Scnrlat, Tafrali Orest, Talaz G. , Tăuşea-nu Gr. , Teodoreanu A L , Teodoreanu Io­nel, Theodorian Caton, Tomescu D . , To. pârceanu G., Tutoveanu G., Tzigara-Sa-murcaş, Valerian Ion, Vianu Tudor, Vi -nea Ion, Visarion I. C , Vlădescu M . G., Voiculescu V., Voinescu Romulus.

Comitetul a adaos pe lista eliminărilor pe d -n i i : Băgulescu G., Budurescu N . , Condiescu N. , Pal lady G., Poiană Vol­bură.

Redactor: P E R P E S S I C I U S