Upload
radut-mircea
View
421
Download
4
Embed Size (px)
Citation preview
C U P R I N S
Introducere 3
CAPITOLUL I: Modalităţi de evaluare a performanţei economice
5
1.1 Conceptul de performanţa economică – Situaţii financiare 5
1.2 Indicatori de exprimare ai performanţei economice 11
1.3 Profitul –scopul activităţii economice 19
CAPITOLUL II: Factori care influenţează eficienţa economică
20
2.1 Factorii de influenţă ai eficienţei economice în societăţile multinaţionale 20
2.2 Factorii care conduc la îmbunatăţirea eficienţei economice în industria alimentară
22
CAPITOLUL IIIPrezentarea modalităţilor de evaluare a performanţei economice la S.C. “M.F.S.” S.R.L.
24
3.1 Descrierea societăţii 24
3.1.1 Obiectul de activitate 24
3.1.2 Capitalul social 24
3.1.3 Furnizori, clienţi, concurenţi 25
3.1.4 Specificul meniurilor internaţionale 27
3.2 Analiza indicatorilor de rezultate şi eficienţa economică 27
3.3 Căi de creştere a performanţei economice adoptate de societate 30
3.3.1 Prognoza dezvoltării 31
3.3.2 Căile de creştere a performanţei economice 31
3.3.3 Efectele metodelor de creştere a performanţei economice adoptate de societate
36
Concluzii 41
Bibliografie 42
Anexe 43
1
INTRODUCERE
Performanţa economică reprezintă o modalitate superioară de exprimare a eficienţei
economice a unei activităţi. Prin eficienţa economică se poate inţelege maximizarea
efectelor prin minimizarea eforturilor, reprezentănd unul dintre scopurile oricărei
activitaţi. Atingerea performanţei economice situeaza societatea respectivă deasupra
concurenţilor săi, prin rezultatele superioare obţinute său prin tehnologiile de producţie
practicate.
Pentru evidenţierea eficienţei economice şi implicit a performanţei economice atinse,
trebuie calculaţi indicatorii de eficienţa economică pe baza carora pot fi observate
rezultatele activităţii respective. Aceste rezultate pot fi obţinute şi în urma analizei
activităţii de marketing, a activităţii financiare, a încadrării cu personal şi a relaţiilor
societăţii cu clienţii, furnizorii şi diferiţii concurenţi pe care aceasta îi are.
Mediul extern în care societăţile îşi desfasoară activitatea este, pe baza ce trece
timpul, tot mai nesigur, generator de riscuri şi totodată, din ce în ce mai complex. În
economia de piaţă, clienţii, furnizorii, firmele şi concurenţii lor acţionează ca un sistem
dinamic, în permanentă mişcare, la care societatea trebuie să se adapteze continuu. În
acest caz, o societate modernă trebuie să ofere atât produse, cât şi servicii de calitate
superioară, care să-i confere o poziţie superioară în sectorul său de activitate.
Atingerea performanţei economice de către o societate modernă presupune stabilirea
de la bun început a unei strategii referitoare la structura, cantitatea şi calitatea producţiei
ce urmează a fi obţinută, procesele tehnologice ce vor fi aplicate, modul şi nivelul de
utilizare al progresului tehnic, nivelul productivităţii şi al costurilor de producţie, al
gradului de eficienţă al folosirii mijloacelor fixe, cu precizarea exactă a nivelurilor
acestora în bugetul de venituri şi cheltuieli.
Un sector relativ nou introdus în Romania îl reprezintă activităţile de catering care
pot fi introduse în categoria “alimente-servicii”, la fel ca şi restaurantele. O firmă de
catering este practic, un restaurant mobil.
Activităţile de catering reprezintă un serviciu relativ recent introdus în economia de
piaţa din România. Ele presupun realizarea şi transportul preparatelor alimentare la
sediul beneficiarilor. Cateringul poate fi de două categorii:
- cateringul industrial
- cateringul pentru evenimente (festiv)
2
Serviciile de catering includ livrarea la domiciliu a meniului comandat, eventual a
băuturilor, asigurarea prânzului la serviciu (cateringul industrial) şi organizarea meselor
festive sau doar prepararea mâncărurilor (cateringul festiv). Multe firme nu practică
livrarea la domiciliu, mai ales când comanda este mică, din două motive: nu asigură un
profit mare imediat şi nu există suficiente cereri pentru a justifica deplasările. Sistemul de
comandă clasic este simplu: un telefon, o intâlnire pentru stabilirea condiţiilor
contractuale (doar pentru cateringul industrial şi festiv) şi livrarea produselor.
Societatea analizată în capitolele urmatoare, S.C. “M.F.S.” S.R.L. desfasoară
ambele categorii de catering, accentul punandu-se pe cel industrial, realizând meniurile
pentru cursele aeriene, interne şi internaţionale.
În capitolele urmatoare mi-am propus să analizez performanţa economică la S.C.
“M.F.S.” S.R.L., evidenţiată prin intermediul indicatorilor de exprimare a performanţei
economice, dar şi prin evaluarea utilizării resurselor umane şi a activităţii economico-
financiare. În finalul lucrării sunt prezentate metodele de creştere a performanţei
economice, precum şi efectele aplicării acestora.
Primul capitol prezintă pe larg conceptul de performanţa economică şi indicatorii de
măsurare a acesteia, precum şi funcţiile profitului.
Capitolul al doilea vă aduce la cunoştinţă factorii care influenţează creşterea
eficienţei economice în societăţile multinaţionale, în general şi în cele din industria
alimentară, în special.
În capitolul al treilea sunt prezentate datele societăţii precum şi încadrarea cu forţa
de muncă şi cunoaşterea partenerilor săi de afaceri precum şi produsele pe care
societatea le realizează. De asemenea se realizează şi o analiză-diagnostic a societăţii pe
baza căreia se vor prezenta căile de creştere a performanţei economice, precum şi
rezultatele obţinute pe baza acestor căi aplicate la nivelul societăţii. Căile de creştere au
caracter intuitiv, ele nefiind puse în practică în momentul actual.
3
Capitolul I Modalităţi de evaluare a performanţei economice
1.1. Conceptul de performanţa economică
Eficienţa economică reprezintă caracteristica activităţii economice la nivel
micro şi macroeconomic aflată pe orice punct de pe frontiera posibilităţilor de
producţie, când este imposibil să se măreasca volumul producţiei unui bun fără a se
micşora cantitatea produsă dintr-un alt bun.
Eficienţa economică reflectă o stare a activităţii economice determinată de un
anumit consum de resurse pentru obţinerea unui anumit bun economic, când o
producţie suplimentară dintr-un anumit bun, în condiţiile unor resurse limitate, nu se
poate obţine decât dacă se scade producţia, pentru un alt bun economic. Folosirea
resurselor economice pentru producerea bunurilor economice este considerată o
activitate eficientă dacă producţia se obţine cu cel mai redus cost de producţie, în
condiţiile unui cost de oportunitate minim pentru fiecare bun obţinut.
La nivel microeconomic, eficienţa economică are ca formă principală de
apreciere rentabilitatea firmei, iar la nivel macroeconomic, productivitatea muncii
naţionale. În condiţiile unor resurse limitate şi a unor nevoi nelimitate, toate
modalităţile prin care o firmă îşi poate mări productivitatea factorilor de producţie,
scădea costurile sau îşi poate imbunatăţi calitatea bunurilor sunt căi concrete de
creştere a eficienţei economice.
Compararea efectelor cu eforturile, pentru determinarea eficienţei economice,
reprezintă însă numai o formulă de principiu. Conceptul de eficienţă economică
asociază şi alte elemente de judecată, fără de care eficienţa ar fi definită incomplet, iar
uneori chiar eronat:
- structura resurselor consumate şi structura rezultatelor obţinute pot da
indicii de o importanţă esenţială în adoptarea deciziilor cu caracter economic.
- timpul acţionează asupra eficienţei ca un factor care pune în valoare o
variantă cercetată. Este normal ca un procedeu tehnologic să fie preferat altuia dacă
procesul de producţie se petrece intr-un interval mai scurt, ceea ce inseamnă că
societatea va beneficia mai devreme de efectele sale utile.
- cea mai semnificativă faţetă a eficienţei economice o constituie calitatea
efectelor. O activitate eficienţa se caracterizează prin rezultate dintre cele mai bune,
4
produsele obţinute trebuind să fie de performanţe ridicate, de o deosebită utilitate
pentru societate la momentul considerat.
Accepţiunea noţiunii de eficienţa se intâlneşte în practică, precum şi în studiile
de specialitate, în două sensuri:
· performante, rezultate dintre cele mai mari
· efecte cât mai mari în raport cu resursele alocate sau consumate.
Performanţele ridicate în producţie echivalează cu eficienţa atunci când sunt
obţinute în condiţiile unei utilizări raţionale, într-un regim economic, a utilajelor şi
echipamentelor. Astfel, sporirea producţiei este insoţită de costuri reduse şi profituri
mari, în creştere. Dacă, dimpotrivă, performanţele ridicate sunt obţinute prin
suprasolicitarea utilajelor şi echipamentelor, având consecinţe negative (uzura
accelerată şi ivirea unor dereglări în funcţionare) nu avem de-a face cu eficienţa.
Câştigul obţinut sub forma sporului de produse este anihilat prin pierderile uzurii
accentuate premature. Mai exact costurile urcă vertiginos şi profiturile scad.
Performanţa reprezintă modalitatea superioară de exprimare a competitivităţii
unei activitaţi.
Performanţa economică a societăţii are o sferă largă de cuprindere, în esenţă
reflectând raportul dintre efecte şi eforturi. Performanţa economică depinde de gradul
de înzestrare cu resurse ale societăţii, cât şi de performanţa managementului în toate
sferele activităţii acesteia şi în special în plan economico-financiar.
Performanţa se află în stransă legatură cu profesionalismul societăţii, cu timpul,
cu mijloacele materiale şi financiare investite pentru o anumită afacere pe fondul
progresului stiintifico-tehnic şi ecologic.
Un set de situaţii financiare, inclusiv situaţii financiare consolidate cuprinde: un
bilanţ, un cont de profit şi pierdere, o situaţie a modificărilor poziţiei financiare,
(situaţia fluxurilor de trezorerie sau situaţia fluxurilor de fonduri), politici contabile şi
note explicative.
Cadrul general se aplică tuturor întreprinderilor, indiferent de forma juridică,
forma de proprietate sau obiectul de activitate.
Obiectivul situaţiilor financiare este furnizarea de informaţii referitoare la
poziţia financiară, performanţa şi modificările poziţiei financiare, rezultatul
administrării întreprinderii şi modul de gestionare a resurselor.
5
Poziţia financiară, performanţa şi modificările poziţiei financiare, generează
informaţii privind capacitatea întreprinderii de a genera numerar sau echivalente ale
numerarului.
Poziţia financiară a întreprinderii este influenţată de:
· Resursele economice pe care le controlează
· Structura sa financiară
· Lichiditatea si solvabilitatea
· Capacitatea de adaptare la mediu
Aceste informaţii sunt utile pentru:
· Anticiparea capacităţii întreprinderii de a genera numerar
· Anticiparea nevoilor de creditare, a şanselor de a primi finanţări
în viitor
· Evaluarea modificărilor potenţiale ale resurselor pe care
întreprinderea le va controla în viitor
· Posibilitatea întreprinderi de a genera fluxuri de trezorerie
Informaţii privind modificările poziţiei financiare a întreprinderii sunt utilizate
în evaluarea activităţii sale de exploatare, finanţare şi investiţie în perioada de
raportare.
Poziţia financiară se determină pe baza informaţiilor din bilanţ, şi performanţa
pe baza contului profit şi pierdere.
Structurile situaţiilor financiare:
· Structurile bilanţului sunt:
Activele
Datoriile şi capitalul propriu
· Structura contului Profit şi Pierdere, legată în
mod direct de evaluarea performanţei, sunt cheltuielile şi
veniturile
6
Elemente legate direct de evaluarea poziţiei financiare sunt : activele, datoriile
şi capitalul propriu.
Activele sunt definite astfel:
· Un activ reprezintă o resursă controlată de întreprindere, rezultat al
unor evenimente trecute şi de la care se aşteaptă să genereze profituri
economice viitoare pentru întreprindere
· O datorie reprezintă o obligaţie actuală a întreprinderii ce decurge din
evenimente prezente şi prin decontarea căreia rezultă o ieşire de
resurse care încorporează beneficii economice.
· Capitalul propriu reprezinta interesul rezidual al acţionarilor în activele
unei întreprinderi dupa deducerea tuturor datoriilor sale.
Definirea elementelor de venituri şi cheltuieli
· Veniturile constitiuie creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe
parcursul perioadei contabile sub formă de intrări sau creşteri ale
activelor ori descreşteri ale datoriilor, şi care se concretizează în
creşteri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din contribuţii
ale acţionarilor.
· Cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice, pe
parcursul perioadei contabile sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii
activelor ori creşteri ale datoriilor şi care se concretizează în reduceri
ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din distribuirea
acestora către acţionari.
Venituri
Definiţia veniturilor include atât venituri din activitatea curentă cât şi câştiguri
din orice alte surse: vânzări, comisioane, dobânzi, dividende, redevenţe, chirii, etc.
Câştigurile reprezintă creşteri de beneficii economice şi ca urmare prin natura
lor nu diferă de venituri.
7
Definiţia cheltuielilor include pierderile precum şi acele cheltuieli generate de
activitatea curentă a întreprinderii
Recunoaşterea structurilor financiare
Recunoaşterea semnifică încorporarea în bilanţ sau în contul Profit şi Pierdere
a unui element care îndeplineşte criteriile de recunoaştere; nerecunoaşterea acelui
element nu poate fi corectată nici prin prezentarea politicilor contabile folosite, nici
prin note sau informaţii suplimentare.
Un element care corespunde definiţiei unei structuri a situaţiilor financiare
trebuie recunoscut, în cazul în care:
· Este probabil ca orice beneficiu economic viitor să fie asociat să intre
sau să iasă din întreprindere
· Elementul are un cost sau o valoare care poate fi evaluată în mod
credibil; când nu poate fi realizată o estimare rezonabilă; elementul nu
va fi recunoscut în bilanţ sau în contul Profit şi Pierdere.
Evaluarea structurilor situaţiilor financiare este procesul prin care se determină
valorile la care structurile financiare vor fi recunoscute în bilanţ şi în contul Profit şi
Pierdere.
Bazele de evaluare utilizate în situaţiile financiare:
Costul istoric – activele se înregistrează la suma plătită în numerar sau în
echivalente de numerar sau la valoarea justă din momentul cumpărării;
datoriile se înregistrează la valoarea ce se aşteaptă a fi plătită pentru a stinge
datoriile (impozitul pe profit)
Costul curent – activele se înregistrează la valoarea în numerar sau în
echivalente ale numerarului, care ar trebui plătită daca acelaşi activ sau unul
asemănător ar fi achiziţionat în prezent, datoriile se înregistrează la valoare
neactualizată în numerar sau în echivalente de numerar, necesară pentru a
deconta obligaţiile în prezent
Valoarea realizabilă (de decontare a obligaţiei)
Activele se înregistrează la valoarea în numerar sau în echivalente ale
numerarului care poate fi obţinută în prezent prin vânzarea normală a
activelor.
8
Datoriile se înregistrează la valoarea lor de decontare – aceasta
reprezentând valoarea neactualizată, care trebuie plătită pentru a achita
datoriile potrivit cursului normal al afacerilor
Valoarea actualizată
Activele se înregistrează la valoarea actualizată a intrărilor de numerar,
care urmează a fi generata de derularea normală a activităţii
întreprinderii.
Datoriile se înregistrează la valoarea actualizată a intrarilor şi ieşirilor
de numerar, care se aşteaptă să fie recunoscute pentru a deconta
datoriile, potrivit cursului normal al afacerilor.
Conceptul de capital şi de menţinere a nivelului capitalului
Conceptul de capital
· Conform conceptului financiar capitalul este sinonim cu activele nete sau cu
capitalul propriu al întreprinderii
· Conform conceptului fizic capitalul reprezintă capacitatea de producţie a
întreprinderii exprimată în unităţi naturale (cantitative)
· Conceptul de capital fizic se adoptă dacă principala preocupare a utilizatorului
situaţiilor financiare este capacitatea de exploatare a întreprinderii
· Dacă se urmăreşte menţiunea capitalului investit, se foloseşte noţiunea de
capital financiar.
· Aceste concepte conduc la:
a) Menţinerea capitalului financiar – conform acestui concept, se obţine
profit dacă valoarea financiară (monetară) a activelor nete la sfârşitul
perioadei este mai mare decât valoarea financiară a activelor la
începutul perioadei, după excluderea oricăror contribuţii din partea
proprietarilor în timpul perioadei analizate.
b) Menţinerea capitalului fizic – se obţine profit când capacitatea fizică
productivă (de exploatare) a întreprinderii la sfârşitul perioadei
9
depăşeşte capacitatea fizică productivă de la începutul perioadei, după
ce s-a exclus orice distribuire către proprietari şi orice contribuţie din
partea lor, în timpul perioadei analizate.
Pentru evaluarea capitalului fizic se utilizează costul curent.
În termeni generali, o întreprindere şi-a menţinut capitalul daca la sfârşitul
perioadei are un capital egal cu cel de la începutul perioadei; orice valoare în
plus este considerată profit.
1.2. Indicatori de exprimare ai performanţei economice
Teoria şi practica managerială demonstrează că principalul obiectiv al oricărei
organizaţii îl constituie creşterea eficienţei. Concept viu disputat şi deosebit de
complex în semnificaţii, eficienţa economică este privită în general ca raportul dintre
rezultatele obţinute şi consumul de factori de producţie. În prezent, accepţiunea largă
a eficienţei economice se referă la maximizarea efectelor obţinute în condiţiile
minimizării eforturilor, ceea ce nu presupune o simplă minimizare aritmetică a
cheltuielilor, cât mai ales o creştere a rezultatelor, în aşa fel încât să fie evitate
contradicţiile între optimul total şi optimurile parţiale, între optimul economic şi
social.
Motivul acestei atitudini manageriale este unul strict pragmatic - perspectiva
falimentului devine un factor care determină analizarea resurselor pentru asigurarea
unei dezvoltari raţionale, gradul de rezistenţă la faliment fiind dependent de
mobilizarea potenţialului financiar, uman şi material în acest scop. În condiţiile
trecerii la economia concurenţială, factorul financiar are un rol dominant în procesul
de înscriere a eficienţei societăţii pe o traiectorie pulsatorie, iar rentabilitatea devine
un adevarat barometru pentru aprecierea stării de sănătate financiară a societăţii. În
fapt, indică nivelul de fructificare economică şi financiară a capitalului utilizat.
În acest context, funcţiile managementului financiar impun construirea unui
sistem de rate ale rentabilităţii care, prin structură şi conţinut, să reprezinte un
instrument util şi performant. Pentru a raspunde dezideratelor sale, utilizarea ratelor
de rentabilitate (construite după modelul indicatorilor de eficienţă raportând efectul la
efort) presupune respectarea unor condiţii de bază: formularea unor rate cât mai
10
caracteristice pentru fenomenul studiat, asigurarea comparabilităţii ratelor şi
interpretarea prudentă a ratelor.
Activitatea financiară a societăţii poate fi evaluată prin intermediul a trei
categorii de rate ale rentabilităţii: rată rentabilităţii comerciale, rată rentabilităţii
economice şi rată rentabilităţii financiare. Dintre toate, rentabilitatea financiară
prezintă un interes deosebit, fiind apreciată ca o adevarată productivitate a capitalului.
Posesorii de capital sunt direct interesaţi de acest indicator deoarece cu ajutorul ratei
rentabilităţii financiare se măsoară eficienţa investiţiilor efectuate. Astfel, elementele
de calcul ale rentabilităţii financiare vor fi rezultatele obţinute (profit net, brut, etc.) şi
capitalul propriu.
Măsurarea rezultatelor economice necesită informaţii şi, pe baza acestora,
calculul unor indicatori parţiali şi finali, fizici şi valorici, cantitativi şi calitativi.
Eficienţa economică a oricărei societăţi comerciale poate fi masurată pe baza
unor indicatori economico-financiari. Aceştia pot fi grupaţi în mai multe categorii,
dintre care cele mai importante sunt:
A. Indicatori ce reflectă efectele economice (indicatori ai rezultatelor)
1. - producţia finită
2. - cifra de afaceri;
3. - valoarea adăugată;
4. - rezultatul (profitul din exploatare, profitul din activitatea financiară,
profitul curent al exerciţiului, profitul din activitatea excepţională, profitul
exerciţiului);
5. - profitul net;
6. - profitul fiscal.
7. - pragul de rentabilitate
Pragul de rentabilitate :
O firmă desfasoară activitate rentabilă atunci când creează profit, adică obţine
incasări mai mari decât costul total de producţie. Rentabilitatea este o formă a
eficienţei ce se concretizează în capacitatea firmei de a utiliza frontiera posibilităţilor
de producţie în interes propriu. Frontiera posibilităţilor de producţie permite
formularea unor concluzii importante referitoare la problema alegerii în economie şi
cea a costului de oportunitate.
11
Întreprinzătorii sunt preocupaţi să cunoască pragul de rentabilitate. Un
asemenea prag reprezintă punctul dincolo de care nu se mai obţine profit, iar
rentabilitatea se transformă în pierdere. Cunoaşterea acestui prag minim permite
întreprinzătorului să stabilească volumul de producţie (dar şi cel de încasări) de la
care firma devine rentabilă .
Pragul de rentabilitate este dat de egalitatea dintre volumul incasărilor firmei din
activitatea depusă şi volumul cheltuielilor efectuate pentru obţinerea încasărilor
respective :
Venituri=Cheltuieli
De la o asemenea egalitate trebuie să pornească activitatea firmei, iar
întreprinzătorul trebuie să urmarească schimbarile care intervin în cei 2 termeni,
deoarece :
- Creşterea primului termen este profitabilă
- Creşterea volumlui cheltuielilor constituie un semnal că rentabilitatea
încetează, facându-şi loc pierderea, ceea ce obligă întreprinzătorul să intervină pentru
a ameliora starea respectivă
Pentru exemplificare, se poate considera:
Tabelul 1.1
Pragul de rentabilitate
Nr. Crt Q CF CT VT
1 100 40 78 32
2 200 40 73 40
3 300 40 70 55
4 400 40 69 69
5 500 40 60 75
6 600 40 54 85
Pornind de la tabelul 1.1, se poate observa că la nivelul producţiei de 400 de
bucăţi, cheltuielile totale sunt egale cu veniturile totale, acesta fiind pragul de
rentabilitate. Sub 400 de bucăţi, cheltuielile sunt mai mari decât veniturile
înregistrându-se pierdere. La un nivel al producţiei de peste 400 de bucăţi, respectiv
12
500, 600, veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, înregistrându-se profit pentru
societate.
În figura 1.1 este prezentat nivelul pragului de rentabilitate :
Pragul de rentabilitate în raport de volumul producţiei şi preţul său are caracter
dinamic de la o perioadă la alta, pe diferite tipuri de firme, din diverse domenii,
reflectând schimbarile ce au loc în costurile şi în volumul, sortimentul, calitatea
producţiei.
B. Indicatori ce reflectă eforturile economice (indicatori ai cheltuielilor)
1. -cheltuieli de exploatare, financiare, excepţionale, variabile, fixe, directe,
indirecte, materiale, salariale, investiţionale etc.;
2.- costurile de producţie pe unitatea de produs.
C. Indicatori ai eficienţei producţiei (indicatori ai utilizării potenţialului)
1.- rată de eficienţă a mijloacelor fixe (cifră de afaceri, valoare adăugată,
profit la 1000 lei mijloace fixe);
2.- cota de eficienţă a activelor circulante de exploatare (cifră de afaceri,
valoare adăugată, profit la 1000 lei active circulante de exploatare);
3.- viteza de rotaţie a activelor circulante;
4. - productivitatea muncii;
5. - rată de eficienţă a cheltuielilor (cheltuieli totale său grupări la 1000 lei
venituri, respectiv cifra de afaceri;
6.-rată rentabilităţii sau a profitabilităţii (economică, financiară, comercială,
a capitalurilor etc.).
13
D. Indicatori financiari
Aceşti indicatori se utilizează în analiza financiară şi permit stabilirea bonităţii
societăţii (firmei). Bonitarea exprimă performanţa financiară a agenţilor economici.
Printre cei mai semnificativi indicatori financiari (de bonitate) sunt:
1) Indicatori de lichiditate care arată dacă societatea are sau nu disponibilităţi
pentru plata la termen a datoriilor.
1. Rată lichidităţii curente (Lc):
Lc =
Atunci când coeficientul este mai mare decât 2, el arată o bună lichiditate pentru
societate.
2. Rată lichidităţii imediate (Li):
Li=
Acest coeficient trebuie să fie superior indicelui 1.
2) Indicatori de solvabilitate:
1. Rată datoriilor (Rd), exprimă capacitatea unei societăţi de a-şi onora
obligaţiile faţă de terţi pe seama activelor sale.
Rd=
Nivelul indicatorului cuprins între 35% şi 40% este satisfacator pentru societate.
2. Solvabilitatea generală (Sg), indică ponderea datoriilor în total active fixe şi
circulante.
Sg=
3. Rată de solvabilitate (Rs), indică ponderea datoriilor pe termen mediu şi
lung în capitalurile proprii.
Rs=
O rată de solvabilitate de 35-50% este un indiciu al efortului depus de
societate pentru utilizarea corespunzatoare a capitalului propriu.
4. Solvabilitatea financiară (Sf) :
Sf=
14
Solvabilitatea cuprinsă între limitele 0,35-0,50% arată o pondere
corespunzătoare a capitalului propriu în cifra de afaceri.
3) Indicatori ai echilibrului financiar
1. Rata autonomiei financiare (Af) :
Af=
Nivelul normal se află între 50-75%.
2. Rata de finanţare a activelor circulante (Rfac) :
Rfac=
Fondul de rulment rezultă din scăderea activelor fixe (imobilizări corporale) din
capitalul permanent (capital propriu plus credite pe termen mediu şi lung).
3. Gradul de îndatorare (Gi) :
Gi=
Valoarea subunitară a indicatorului arată că societatea are independenţă
financiară.
4) Indicatori de gestiune, reflectă modul în care s-a realizat gestiunea
activelor fixe şi circulante, a producţiei, a mărfurilor, a resurselor materiale şi
financiare etc.
1. Viteza de rotaţie a stocurilor (Vrs):
Vrs=
2. Durata medie de stocare (Sz) :
Sz=
3. Rotaţia activelor fixe în cifra de afaceri(Rafca):
Rafca=
4. Durata medie de recuperare a creanţelor (Dmrc) :
Dmrc=
5.Rotaţia activului total în cifra de afaceri (Ratcca) :
Ratcca=
15
6.Rotaţia activelor circulante în cifra de afaceri (Racca) :
Racca=
5) Ratele (indicatorii) de rentabilitate
1. Marja de profit (Mp) ;
Mp=
2. Rata rentabilităţii financiare (Rrf) :
Rrf=
3. Rata rentabilităţii economice (Rre) :
Rre=
4. Rata rentabilităţii activelor totale (Rrat) :
Rrat=
5. Rata rentabilităţii resurselor consumate (Rrrc) :
Rrrc=
6. Rata rentabilităţii generale (Rrg) :
Rrg=
Importanţa ratei rentabilităţii1 :
Importanţa ratei rentabilităţii pentru societate este deosebit de mare şi se
manifesta pe diverse planuri :
1) Rata rentabilităţii favorizează orientarea structurii producţiei pe produse,
ramuri şi subramuri în scopul găsirii celor ce oferă cel mai mare avantaj. În acest
scop, unii întreprinzători îşi restrâng sau chiar abandonează unele activităţi cu profit
mai mic şi amplifică sau chiar iniţiază alte activitaţi cu profit mai mare.
2) Rata rentabilităţii stimulează gestiunea prin utilizarea raţională a resurselor.
Intreprinzatorii îşi intăresc autoritatea în privinţa deciziilor referitoare la cantitatea de
produse ce o creeaza.
1 ? Iosif, Gh- Analiza economico-financiară a firmei, Tribuna Economică,
Bucureşti, 2000
16
3) Rata rentabilităţii contribuie la intărirea interesului întreprinzătorului pentru
diferenţierea produselor, având în centrul acesteia modernizarea conceptului de
calitate. Se trece la o noua civilizaţie a produselor manifestată în sensul perfecţionării
parametrilor tehnico-economici şi ecologici, modernizării design-ului, îmbunătăţirii
metodelor de vânzare, dezvoltării service-ului, iar în industria alimentară prin
introducerea "alimentelor-servicii".
4) Rata rentabilităţii favorizează segmentarea pieţei şi diferenţierea strategiilor
concurenţiale. În lupta de concurenţă îşi fac loc tot mai mult mijloace moderne cum
ar fi: motivaţia, informaţia, calitatea, etc pe lângă mijloacele tradiţionale.
Rentabilitatea este deosebit de importanta, ea se poate obţine printr-o gestiune
corespunzătoare a activităţii economice, prin realizarea unor anticipări ştiinţifice,
realiste, prin evoluţia propriei activităţi a întreprinzătorilor, conjuncturii pieţelor pe
care ei acţioneaza. Altfel, se poate ajunge la faliment.
Falimentul este situaţia prin care sunt indepărtaţi din câmpul acţiunii economice
subiecţii necompetitivi, incapabili să se adapteze stărilor mereu schimbatoare ale
realităţii economice. Când măsurile de asanare, de rentabilizare nu dau rezultatele
scontate, se procedează la lichidarea societăţii falimentare.
Orice relaţie comercială a societăţii implică un risc. Riscul poate proveni din
cauza unor factori endogeni (evaluări greşite, necunoaşterea corectă a potenţialului
real propriu etc.) sau din cauze exogene (exterioare), în primul rând din cauza unor
reacţii neprevăzute şi necunoscute legate de partenerii de afaceri sau de piaţă.
Cunoaşterea performanţei economice a societăţii, ca şi analiza unor informaţii
despre bonitatea partenerilor de afaceri, stă la baza elaborării programelor de
producţie, a organizării şi functionalităţii fluxurilor materiale şi financiare.
Informaţiile despre performanţa economică şi bonitatea societăţilor pot asigura
evitarea riscului şi permit luarea unor decizii corecte. Planul de afaceri sintetizează
numeroase decizii privind activităţile de producţie, comercializare şi financiare ale
firmei.
Pe baza unui numar mare de indicatori financiari pot fi apreciate laturi diferite
ale bonităţii societăţii (performanţa financiară). În final se poate aprecia capacitatea
beneficiara a societăţii, respectiv capacitatea acesteia de a produce un anumit profit.
1.3. Profitul – scopul activităţii economice
17
Obţinerea profitului reprezintă scopul oricarui agent economic. El propune o
strategie prin care activitatea societăţii pe care o conduce să fie profitabilă. Managerii
societăţilor agroalimentare stabilesc, în funcţie de strategia adoptată, repartizarea
profitului net pentru fondurile de dezvoltare a societăţii din partea destinată
cointeresării salariaţilor societăţii şi acţionarilor (dividende). O parte din profitul net
stă la baza formării fondurilor principale ale societăţii agricole: fondul de dezvoltare,
fondul de rezervă, fondul pentru activitaţi social-culturale, fondul pentru
perfecţionarea salariaţilor, fondul de premiere şi altele.
Modul de utilizare a profitului net reprezintă una din deciziile foarte importante
ale conducerii strategice a societăţii, care diferă de la o perioadă la alta, dar reflectă
previziunea managerului. În condiţiile unui management performant, profitul este
rezultatul2:
Inovaţiei, reflectată prin ideile managerului său ale specialiştilor, idei pe care
cel care conduce societatea le asimilează şi le pune în practică;
Managementului, respectiv efortul de conducere care imbină cunoştinţele
ştiinţifice cu talent, artă, pricepere;
Speculaţiei comerciale, care se referă la capacitatea compartimentului de
marketing de a organiza şi desfaşura o vânzare de succes a produselor şi serviciilor.
Căile de maximizare a profitului în managementul performant sunt stabilite de
manageri în funcţie de perioada urmarită, scurtă sau lungă, şi se referă la:
Căile de creştere a veniturilor prin creşterea producţiei şi a preţurilor de
vânzare, mai ales pe seama calităţii;
Căile de reducere a costurilor care permit reducerea preţului de vânzare pe
piaţă la aceeaşi calitate faţă de alţi producători.
Principalele funcţii ale profitului3 sunt:
a) Funcţia de motivare , profitul stimulând iniţiativa economică a proprietarilor şi
a managerilor şi contribuind astfel la stimularea producţiei de bunuri agroalimentare
şi servicii;
2 Nicolescu O, Lung I.-Abordari moderne în managementul şi economia
organizatorica, Editura Economică, Bucureşti, 20033 Gheorghe, Ana– Profitul, Editura Economică, Bucureşti, 1999
18
b) Funcţia de creştere , care pune astfel în evidenţă că profitul net stă la baza
creşterii producţiei, a dezvoltării societăţii, a apariţiei de noi societăţi, pentru ca
investiţiile au la baza acumulările;
c) Funcţia de control asupra activităţii economice a societăţii agricole: profitul
reprezintă un barometru, indicând nu doar eficienţa, ci şi nivelul acesteia permiţând
efectuarea de comparaţii şi analize cu perioade precedente ale societăţii; el generează
şi imprimă tuturor participanţilor un spirit de economisire care se transmite de la
nivelul conducerii pana la ultimul angajat al societăţii.
Cap.II Factorii care influenţează eficienţa economică
2.1 Factori de influenţă ai eficienţei economice în societăţile
multinaţionale
Experienţa economică arată că incasările iniţiale înregistrate din desfacerea
bunurilor produse de o firmă nu se ridică la nivelul costurilor totale de producţie,
firma desfaşurând o activitate nerentabilă până la un anumit punct al volumului de
producţie. Astfel, se confirmă faptul că rentabilitatea este o mărime variabilă în timp
şi spaţiu, în funcţie de un sistem de factori ce o influenţează şi de care managerul
trebuie să ţină seama.
Eficienţa economică este influenţată de o serie de factori care pot fi clasificaţi
după anumite criterii4, şi anume :
I. După modul cum acţionează în vederea asigurării creşterii eficienţei
economice :
1) Factori cu acţiune directă :
Ridicarea nivelului de pregătire profesională a forţei de
muncă
Îmbunătăţirea structurală în sensul creşterii calităţii, a
capitalului fix utilizat în procesul de producţie
4 Rusu, C. - Management, Editura Expert, Bucureşti, 1993
19
Perfecţionarea metodelor de conducere, organizare şi
programare a producţiei
Promovarea progresului tehnic
Perfecţionarea structurală a activităţii de comerţ
2) Factori cu acţiune indirectă :
Modernizarea activităţii societăţilor situate în ramurile conexe
Ridicarea calitaţii materiilor prime
Creşterea performanţelor utilajelor realizate de ramurile furnizoare
Reorientarea exigenţelor consumatorilor
Creşterea gradului de confort şi de civilizaţie a populaţiei
II. După caracterul lor :
1. Factori tehnici – includ măsurile care vizează promovarea progresului tehnic în
direcţia creşterii randamentului utilajelor, a productivităţii muncii şi a gradului de
prelucrare a materiilor prime
2. Factori economici – includ principalele pârghii economice şi modul de
repartizarea a acestora ( preţul, creditul, dobânda )
3. Factori naturali – includ condiţiile de climă, fertilitatea, bagăţia zăcămintelor care
prezintă o importanţă deosebită în domeniul agriculturii, industriei exctractive,
forestiere
4. Factori sociali – constituie elemente dinamice de stimulare a creşterii eficienţei
economice (cointeresarea materială, crearea unor condiţii favorabile de muncă şi
viaţă, etc.)
III. După sfera de cuprindere:
a. Factori generali – aplicaţi oricărui domeniu de activitate, de exemplu, promovarea
progresului tehnic
b. Factori specifici – pentru anumite activitaţi ( îmbunătăţirea structurii progresului
tehnic)
20
Fiecare factor de influenţă trebuie analizat şi dimensionat încă în faza de
proiectare a activităţii economice pentru a se cunoaşte din acest moment gradul de
rentabilitate care să fie urmarit pe toata durata activităţii respective. Diagnosticarea
activităţii tehnico-productive şi economico-financiare se poate face prin măsurarea
performanţelor activităţilor şi pe ansamblul societăţii pentru a gasi soluţii ca aceasta
să devina competitivă. Se urmareşte cât va costa pregătirea şi demararea unei
activităţi creatoare de bunuri, care sunt resursele disponibile şi cele ce pot fi atrase,
felul de utilizare al lor, cunoaşterea şanselor societăţii de a deveni competitivă pe
piaţă, care va fi profitul estimat a se obţine şi pragul minim al rentabilităţii, asanarea
activităţilor nerentabile, şansele de a-şi relansa şi stabiliza activitatea economică sau
de a intra în faliment. În cazul unor şanse reale de redresare economică se elaborează
un plan de afaceri detaliat.
Informaţiile necesare în vederea măsurării performanţei economice prezente şi
previzibile se obţin din contabilitatea analitică, din bilanţul contabil şi anexele
acestuia, din analiza realizării prevederilor bugetului de venituri şi cheltuieli, din
investigarea şi evaluarea stării tehnice a societăţii şi a desfasurarii proceselor
tehnologice, din studii de marketing, din analiza bonităţii şi a previziunilor financiare.
2.2. Factorii care conduc la îmbunatăţirea eficienţei economice în
industria alimentara
Sporirea performanţei în societăţile alimentare poate fi asigurată atât prin
maximizarea efectelor economice, cât şi prin minimizarea efortului depus. La
realizarea acestora participă numeroşi factori, printre care:
A. Măsuri care participă la maximizarea efectelor economice:
1) Eficienţa utiliării fondurilor fixe:
Creşterea fiabilităţii fondurilor fixe
Creşterea ponderii fondurilor fixe active
Folosirea intensivă şi extensivă a fondurilor fixe
Modernizarea şi automatizarea unor procese tehnologice
2) Măsuri ce influenţează folosirea obiectelor muncii:
o Reducerea consumurilor specifice
21
o Creşterea gradului de prelucrare a materiilor prime
o Aprovizionarea ritmică cu materii prime şi materiale
o Reducerea deşeurilor şi eliminarea rebuturilor
o Optimizarea mărimii stocurilor
o Modernizarea structurii producţiei
3) Măsuri ce influenţează folosirea forţei de muncă:
· Creşterea numărului muncitorilor direct productivi
· Creşterea nivelului de calificare a personalului
· Creşterea timpului disponibil de muncă
· Cointeresarea morală şi materială a lucratorilor
B. Măsuri care participă la minimizarea efortului necesar creşterii eficienţei:
1. Măsuri ce influenţează organizarea conducerii:
Perfecţionarea conducerii
la toate nivelurile ierhice ale societăţii
Introducerea metodelor
moderne de conducere
Perfecţionarea sistemului
informaţional şi a celui decizional
Perfecţionarea relaţiilor
cu mediul exterior
2. Măsuri ce influenţează organizarea producţiei:
Introducerea
metodelor moderne de pregătire, programare, lansare şi urmărire a producţiei
Perfecţionarea
tehnologiilor de calitate şi introducerea de tehnologii moderne
Modernizarea
transportului intern
Perfecţionarea
organizării şi desfaşurării controlului tehnic de calitate
22
Capitolul III Prezentarea modalităţilor de evaluare a performanţelor la
S.C. “M.F.S.” S.R.L.
3.1 Descrierea societăţii
3.1.1 Obiectul de activitate
Conform actului constitutiv al S.C. “M.F.S.” S.R.L., activitatea principală
a societăţii este realizarea de produse din carne.
Societatea are intocmit un statut propriu, potrivit căruia are ca obiect de
activitate:
Activitaţi de catering;
Prepararea de produse de catering specifice şi vanzarea acestora la bordul
mijloacelor de transport aeriene române şi străine;
Producerea şi vânzarea de produse de panificaţie şi pentru alimentaţia publică;
Producerea, comercializarea de produse alimentare în restaurante şi alte unităţi
comerciale;
Producerea, comercializarea en-gross şi en-detail de legume-fructe şi produse
alimentare;
Producţia industriala specifica obiectului de activitate;
Aprovizionarea şi comercializarea echipamentelor de catering.
Administrator şi director general al Societăţii este Dan Minulescu. În
subordinea sa, la data de 31.12.2009 avea 150 salariaţi, împărţiţi în sectorul direct
productiv şi în cel administrativ. Partea productivă se împarte în bucătărie rece,
bucătărie caldă şi patiserie-cofetărie.
3.1.2 Capitalul social
Capitalul social subscris de acţionari este de 3.350 mii lei, reprezentat de 33.500
acţiuni egale şi indivizibile, fiecare cu o valoare nominală de 100 lei, în întregime
subscrise de acţionari.
23
Societatea comerciala este mixtă, cu capital româno-olandez. După cum se poate
observa in tabelul 3.1, capitalul majoritar aparţine holdingului olandez, Wakom
Holding, cu 63.65% din numărul total de acţiuni, TAROM detinând doar 30.84% din
numărul acestora.
Tabelul 3.1
Capitalul social subscris şi varsat
Nr.crt SocietateaNr.
acţiuni
Valoarea
(mii lei)Ponderea
1 Wakom Holding 21324 2132400 63.65%
2Aeroportul International Henri Coandă -
Bucureşti1668 166800 5%
3 Albert Abela Holding 1 100 0.01%
4 Abela Enterprises Limited 177 17700 0.5%
5 TAROM 10330 1033000 30.84%
TOTAL 33500 3350000 100.00%
3.1.3 Furnizorii, clienţii şi concurenţii
S.C. “M.F.S.” S.R.L. având ca obiect principal de activitate activităţile de
catering, se ocupă cu realizarea meniurilor pentru cursele companiilor aeriene interne
şi internaţionale. Pentru realizarea acestor meniuri, se foloseşte o gamă diversă de
produse alimentare dar şi băuturi alcoolice şi nealcoolice, furnizate de o multitudine
de firme din industria alimentară.
Pe langă furnizorii de produse alimentare, ca principal furnizor de servicii (apa,
energie electrica, spatiu, etc.), este Aeroportul Internaţional Henri Coandă. Cei mai
importanti furnizori ai societatii pot fi analizaţi în anexa numarul 1.
Datorită unui numar destul de redus de clienţi pe care îi are în prezent firma, se
urmareşte atragerea altor categorii de potenţiali clienţi printr-o politică de promovare
intensă şi prin introducerea de noi servicii.
24
Desfacerea produselor alimentare prin intermediul pieţei reprezintă actul final al
activităţii societăţii. De modul de organizare al desfacerii depinde satisfacerea
necesităţilor clienţilor cu produsele de care au nevoie, nivelul cheltuielilor ocazionate
de procesul circulaţiei produselor de la producător la consumator, refacerea fondurilor
economice consumate, ducând ulterior la creşterea performanţei economice şi,
implicit, a profitului.
În domeniul desfacerii produselor, sarcinile societăţii cuprind şi probleme legate
de formarea lotului de livrarea către beneficiari, de asortarea lor, de ambalare şi de
expedierea lor către clienţi. În contractele economice încheiate sunt stabilite:
destinatarii, termenele de livrare, produsele şi cantităţile respective, modul de
ambalare şi formele necesare pentru expedierea produselor alimentare.
Clientii S.C. “M.F.S.” S.R.L. pot fi urmariţi în anexa numarul 2.
Pentru perioada urmatoare se urmareşte implementarea activitaţilor de catering
industrial în cadrul unor societăţi importante, institutii, gradinite, şcoli şi chiar în
spitale, acolo unde este posibil. În spitale, pentru pacienţi, se pot asigura servicii de
catering prin consumabile, care ulterior sunt aruncate, sau servicii tip restaurant
desfasurate în interiorul spitalelor.
Presiunea concurenţiala asupra S.C. “M.F.S.” S.R.L. este practic inexistentă
pentru companiile aeriene. În ceea ce priveşte cateringul industrial, concurenţă există
şi este destul de puternică. Dintre concurenţii ce desfaşoară activităţi de catering de
acest fel pot fi amintiţi:
o Bucharest Marriott Grand Hotel
o Bumerang Pizza
o Casa Ţărănească
o Restaurant Cramă Pui de Urs
o Stefany’s Pizza
o Trocadero
o Yin – Yang
Societăţi de catering există în România, dar le lipsesc utilajele, maşinile
necesare urcării meniurilor până la nivelul avioanelor. În cazul achiziţionării de astfel
de maşini, aceste societăţi ar constitui un adevarat pericol.
25
3.1.4. Specificul meniurilor internaţionale
Este un lucru pretutindeni cunoscut că diferitele popoare au specificul lor
culinar, de care nu se despart, oriunde ar fie. De accea şi societăţile de catering trebuie
să se adapteze la cultura diferitelor popoare, respectând tradiţiile culinare ale acestora.
Aşa se face că la cumpărarea biletelor de avion se ataşează un formular în care
pasagerul este întrebat de preferinţele sale în domeniul culinar.
Astfel, la companiile aeriene arabe nu se servesc meniuri pe bază de carne de
porc şi nici băuturi alcoolice, la companiile indiene nu se servesc meniurile pe bază de
carne de vită. Trebuie respectate toate dorinţele pasagerilor, în ceea ce priveşte
meniul, pentru a nu se ivi probleme neplacute datorită tradiţiilor interculturale.
Tot referitor la meniuri, pe cursele care durează mai puţin de 60 minute,
meniurile au fost înlocuite cu simple sandwich-uri pentru a se elimina costul realizării
meniurilor pentru o perioadă scurtă de timp.
În ceea ce priveşte preţurile meniurilor, acestea au scăzut, în special după anul
2008. După această dată, numărul pasagerilor s-a redus semnificativ, scăzând totodată
şi numărul comenzilor din partea companiilor aeriene, pentru toate societăţile de
catering din întreaga lume. Astfel, incasările acestor societăţi au fost reduse
considerabil pentru o bună perioadă de timp.
3.2 Analiza indicatorilor de rezultate şi de eficienţa economică
Din indicatorii rezultatelor fac parte:
Cifra de afaceri
Rezultatul
Profitul net
Pragul de rentabilitate
26
În continuare se analizează evoluţia acestora de-a lungul celor 4 ani, după cum
se poate observa în tabelul 3.2.
Cifra de afaceri reprezintă veniturile încasate de societate în urma vânzării
produselor sau prestării serviciilor. Aceasta se obţine prin îmulţirea preţului de
vânzare cu cantitatea vândută, în cazul societăţii analizate, cu numărul de meniuri.
Cifra de afaceri a avut o variaţie oscilantă; în anul 2007, a scăzut cu 7% faţă de 2006,
iar în 2008 a scăzut cu doar 0,1%, însă în 2009 a crescut cu 15%. Această modificare
s-a datorat, în mare masură evenimentelor din 2008, numărul pasagerilor diminuându-
se şi totodată şi volumul producţiei realizate.
Tabelul 3.2
Evolutia indicatorilor rezultatelor
- mii lei -
Nr. Crt Denumire 2006 2007 2008 2009
1 Cifra de afaceri 24.443 22.764 24.428 28.128
2 Rezultatul din exploatare 6.331 4.768 5.399 6.013
3 Rezultatul financiar 0 48 91 102
4 Rezultatul curent 6.227 4.816 5.491 6.114
5 Rezultatul excepţional 0 0 0 0
6 Rezultatul brut 5.972 4.475 5.491 6.114
7 Rezultatul net 4.716 3.414 4.345 4.586
Rezultatul din exploatare, obţinut ca diferenţă între veniturile din exploatare şi
cheltuielile din exploatare, este reprezentat de profit, drept dovadă că societatea
desfasoară o activitate profitabilă. Cu toate că s-au înregistrat fluctuaţii se poate
observa că veniturile din exploatare sunt mai mari decât cheltuielile.
Rezultatul curent obţinut din însumarea celui din exploatare cu cel financiar, a
fost în anul 2006 acelaşi cu cel din exploatare, datorită inexistenţei rezultatului
financiar. În 2007 faţă de 2006, rezultatul curent a scăzut cu 21%, iar în 2008 cu 12%,
faţă de acelaşi an 2006. În 2009 a scăzut cu 2% faţă de 2006.
În ultimii trei ani nu s-au înregistrat nici venituri excepţionale şi nici cheltuieli
excepţionale, ca atare rezultatul excepţional este 0.
27
5.972
4.475
5.491
4.716
3.414 4.345
2009200820072006
6.115
4.586
0
1000
2000
3000
4000
5000
6000
7000
Ani
VA
LORI
Rezultat brut Rezultat net
Rezultatele de exploatare, financiare, excepţionale sunt prezentate grafic, astfel:
Fig. 3.1 Evoluţia rezultatelor societăţii
Rezultatul brut, obţinut ca diferenţa între veniturile totale şi cheltuielile totale,
este reprezentat de profit, în 2007 şi 2008 mai mic decât cel din primul an, însă în
2009 a cunoscut o evoluţie ascendentă. În 2007 a scăzut cu 1.497 mii lei, iar în 2008
cu 481 mii lei. În 2009 a crescut cu 142 mii lei faţă de 2006.
0
1000
2000
3000
4000
5000
6000
7000
2006 2007 2008 2009Ani
Rezultat din exploatareRezultat financiarRezultat excepţional
o
28
Fig. 3.2 Dinamica rezultatului brut şi a celui net
La sfarşitul exerciţiului financiar se calculează profitul net în urma plăţii
impozitului pe profit. Acesta s-a diminuat în anul 2007 cu 28% faţă de 2006, iar în
anul 2008 cu 8% faţă de acelaşi an. Creşterea faţă de anul 2007 s-a datorat în principal
redresării numarului curselor şi creşterii numărului de pasageri. În anul 2009 a scăzut
cu 3% faţă de 2006.
Dinamica profitului brut şi a celui net se poate observa în figura 3.2, în care sunt
reprezentati cei doi indicatori ai efectelor.
Pragul de rentabilitate este dat de egalitatea dintre volumul incasărilor firmei
din activitatea depusă şi volumul cheltuielilor efectuate pentru obţinerea încasărilor
respective. Tot ceea ce depăşeşte pragul de rentabilitate reprezintă profit pentru
societate, iar ceea ce este sub acest prag este reprezentat de pierdere.
În situatia societăţii analizate, în toţi cei 4 ani, veniturile au fost mai mari decât
cheltuielile, societatea înregistrând profit. Acest lucru poate fi observat în tabelul 3.3.
Tabelul 3.3
Analiza cheltuielilor şi a veniturilor
- mii lei -
2006 2007 2008 2009
Cheltuieli
totale18.818 18.411 19.944 20.215
Venituri totale 24.790 22.885 25.435 25.012
3.3 Căi de creştere a performanţei economice adoptate de societate
Societatea îşi desfaşoară activitatea în principal din urma serviciilor furnizate
pentru companiile aeriene. Deţine, de asemenea şi restaurantele din cadrul
Aeroportului Internaţional Henri Coanda. În cadrul aeroportului societatea deţine
monopol în ceea ce priveşte furnizarea platourilor cu mâncare.
Însă, unele dintre companiile aeriene, în dorinţa diminuării costurilor, au
renunţat la serviciile furnizate de societatea de catering si anume cele care efectuează
29
curse pe durate mai mici de 2 ore. Drept urmare, veniturile societăţii vor urma un
trend descendent, dacă nu se iau măsurile necesare de creştere.
3.3.1 Prognoza dezvoltarii
Stabilirea raţională şi din timp a viitorului societăţii, fundamentarea acestuia pe
elemente realiste, interpretate şi prelucrate prin metode ştiinţifice, pe care
desfaşurarea viitoare a evenimentelor să o confirme în mare parte, reprezintă o
condiţie principală a reuşitelor ulterioare.
Aspectele principale ale activităţii de prognoza sunt:
Evaluarea cererii de consum în viitor la produsele alimentare şi modul în care se
cere asigurarea acestora (cantităţi, sortimente, perioade de livrare, condiţii de
transport şi păstrare, etc), care reprezintă prognoza desfacerii;
Tendinţe privind posibilitatea de asigurare cu materii prime şi materiale
agroalimentare, care reprezintă prognoza aprovizionării;
Perspectiva de perfecţionare a procedeelor tehnologice, a metodelor şi
echipamentelor de fabricare a produselor, a gradului de valorificare a materiilor
prime, etc, reprezentând prognoza dezvoltării şi a cercetării industriei alimentare;
Modificările ce decurg din schimbarile ce vor interveni pe diferite planuri asupra
indicatorilor economici ai producţiei alimentare (niveluri de productivitate, nivelul
cheltuielilor, randamente, consumuri, preţuri de vânzare, etc) care formează prognoza
economică a industriei alimentare.
3.3.2 Căile de creştere a performanţei economice
În vederea creşterii veniturilor, societatea poate acţiona prin urmatoarele
modalităţi:
Diversificarea domeniului de activitate prin pătrunderea pe noi pieţe. De
exemplu, ar putea presta activităţi de catering industrial, însemnând realizarea de
meniuri pentru diferite firme, institutii, şcoli, gradiniţe sau chiar spitale.
30
Creşterea producţiei în vederea acoperirii capacităţii de producţie.
În prezent, capacitatea de producţie este de 5000 porţii/zi, producându-se doar
3800 porţii/zi.
Pornind de la producţia totală prezentată în tabelul 3.4 se poate prognoza
producţia pentru anii următori.
Tabelul 3.4
Producţia totală în perioadă 2006 -2009
Anii Producţia totala
2006 1.147.214
2007 1.030.682
2008 1.247.440
2009 1.397.779
Prognozarea producţiei pentru următorii ani se poate realiza folosind metoda
sporului mediu:
=
Yn – producţia ultimului an
Y0 – producţia primului an
n- numărul de ani
= = 83.521 porţii
Yk = yn + (k-1)
În urma calculării sporului mediu al producţiei, s-au obţinut urmatoarele valori,
reprezentate grafic în figura 3.3:
Y2010 = 1.397.779+ (4-1)*83.521=1.648.344 porţii
Y2011 = 1.397.779+ (5-1)*83.521=1.731.866 porţii
Y2012 = 1.397.779+ (6-1)*83.521=1.815.387 porţii
Y2013 = 1.397.779+ (7-1)*83.521=1.898.909 porţii
După cum se poate observa, în anii 2010, 2011, 2012 şi 2013 producţia va intra
pe un trend crescator, cu o dinamică de 83.521 porţii de la un an la celalalt. Cu toate
31
că producţia totală a crescut, capacitatea de producţie de 5000 porţii/zi nu este
valorificată la maxim:
An 2009: = 116.481 porţii/luna
= 3.882 porţii/zi , iar in 2010: 1.648.344/365= 4.500 porţii/zi.
Acest spor de producţie urmează a fi realizat ca urmarea a intorucerii de noi
utilaje, utilaje provenite din Olanda. Acţionarul majoritar urmeaza a investi în
România in baza de mijloace fixe existenta in societatea românească.
În tabelul 3.5 poate fi urmarită evoluţia viitoare a producţiei, conform valorilor
de mai sus:
Tabelul 3.5
Evolutia producţiei viitoare
Anii Producţia totala
2006 1.147.214
2007 1.030.682
2008 1.247.440
2009 1.397.779
2010 1.648.344
2011 1.731.866
2012 1.815.387
2013 1.898.909
32
Fig. 3.3 : Evoluţia producţiei
Dintre căile cele mai importante de creştere a productivităţii, pot fi enumerate :
robotizarea, promovarea noilor tehnologii, automatizarea, pregătirea şi perfecţionarea
resurselor umane, perfecţionarea organizării producţiei şi a muncii, înnoirea
tehnologiilor de producţie.
1. Robotizarea, promovarea noilor tehnologii, automatizarea reprezintă
coordonate ale progresului tehnic contemporan. Acestea atrag sporirea producţiei şi
implicit a productivităţii, deoarece se obţin sporuri de producţie mai mari cu aceleaşi
cheltuieli, creşterea rentabilităţii, realizarea de economii, în condiţiile obţinerii unor
produse de calitate superioară.
În aceasta privintă o mare influenţă o are introducerea de linii automatizate,
robotizarea proceselor de producţie de grade diferite, realizarea de sisteme de grade
diferite de complexitate şi creşterea prelucrării automate a informaţiilor. Acest lucru
se poate realiza prin combinarea sistemelor informatice cu cele electronice. Prin
pătrunderea ştiinţei şi a cercetării ştiinţifice în toate activităţile se poate creşte nivelul
ritmului etapelor, se pot elimina timpii morţi şi se poate asigura continuitatea
procesului de producţie.
2. Pregătirea şi perfecţionarea resurselor umane are efecte de lungă
durată, care se resimt pe termen lung pe mai multe planuri. Formarea profesională şi
perfecţionarea continuă reprezintă calea principală de autovalorificare şi dezvoltare a
factorului uman, de valorificare superioară a potenţialului creativ şi anticipativ al
omului. Dependente de acestea sunt viteza de adaptare la nou, cât şi receptivitatea,
precum şi reintegrarea rapidă a resurselor umane în alte activităţi.
Producţia realizată Producţia prognozată
Producţia totală
1.147.2141.030.682
1.247.4401.397.779
1.648.344 1.731.866 1.815.387 1.898.909
0
500.000
1.000.000
1.500.000
2.000.000
2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013Anii
Nr.
po
rţii
33
Efectele directe ale pregătirii personalului sunt observate în creşterea
productivităţii, îmbunătăţirea calităţii produselor, creşterea disponibilităţii faţă de
societate. Ca urmare a parcurgerii unui proces de pregătire, personalul mai capabil în
realizarea sarcinilor primite dobandeşte noi abilităţi. În urma participării la programul
de perfecţionare, se urmăreşte dacă participanţii au dobândit cunoştinţele prezentate.
Pe baza activităţii de perfecţionare, randamentul în muncă al celor ce au participat ar
trebui să crească, executarea sarcinilor să fie mai bună, iar ca un cuvânt definitor,
acesta ar trebui să fie performanţa.
Studiile de economie au pus în evidenţă contribuţia importanţei pe care
pregătirea şi perfecţionarea personalului o au la creşterea producţiei, ducând la o
sporire a acesteia cu 15-20%.
3. Perfecţionarea organizării producţiei şi a muncii reprezintă un proces
complex, cu caracter dinamic şi de continuitate realizat de managerii de producţie.
Presupune adoptarea unui set de măsuri organizatorice cu privire la desfăşurarea
procesului de muncă, prin care se urmăreşte utilizarea maximă a factorilor de
producţie, concentrându-se şi descoperirile ştiinţei şi ale progresului tehnic în vederea
sporirii calitative, cantitative şi structurale a producţiei.
Asigurarea unor fluxuri continue de fabricaţie, sincronizarea efectuării în timp a
diferitelor operaţiuni, folosirea raţională şi incărcarea optimă a mijloacelor de
producţie, imbunătătirea activităţii de reparaţie şi întreţinere, perfecţionarea activităţii
de transport intern şi depozitare reprezintă doar câteva dintre metodele de
perfecţionare a producţiei. Îmbunătăţirea organizării muncii se poate realiza prin
cooperarea în producţie, normarea muncii, organizarea timpului de lucru şi a locurilor
de muncă, toate acestea putând conduce la reducerea volumului de muncă.
4. Înnoirea tehnologiilor de producţie urmăreşte creşterea capacităţilor de
producţie existente prin îmbunătăţirea parametrilor tehnico-funcţionali, în vederea
reducerii consumului de materii prime şi energie, creşterii vitezei de lucru şi ridicării
gradului de siguranţă în exploatare. Modernizarea bazei tehnico-materiale porneşte de
la una deja existentă, pe care o dezvoltă şi o reînnoieşte, pe când construirea de noi
capacitaţi porneşte de la 0. Aceasta reclamă investiţii substanţiale pe care societatea
trebuie să le facă, pe când, în cazul în care se doreşte înnoirea capacităţii de producţie,
aceasta se va realiza într-o perioadă scurtă de timp cu concursul noilor cuceriri ale
ştiinţei şi tehnicii.
34
Modernizarea se axează în special pe parteă activă a utilajului, influenţând direct
elementele care realizează direct producţia.
3.3.3 Efectele metodelor de creştere a performanţei societăţii
Drept urmare a creşterii producţiei, societatea şi-a sporit atât cheltuielile cât şi
veniturile.
Cheltuielile se pot prognoza pe baza celor înregistrate în anii anteriori, folosind
metoda ritmului mediu sau a indicelui mediu.
Pe baza cheltuielilor efectuate în anii precedenţi prognozării, am ales folosirea
metodei indicelui mediu. Întreaga metodologie a calculului cheltuielilor pe baza
metodei indicelui mediu este prezentată mai jos.
R=
R2009 = = 1.86
Indicele mediu poate fi obţinut după formula : I = 1+
I = 1+0.018 = 1.018=1.02
Ch2010 = Ch2009 I = 20215*1.02 = 20620
Ch2011 = Ch2009 I2 = 20215*1.022=21032
Ch2012 = Ch2009 I3 = 20215*1.023=21453
Ch2013 = Ch2009 I4 = 20215*1.024= 21882
Tabelul 3.6
Prognozarea cheltuielilor de producţie
-mii lei-
Anii Cheltuieli totale
2010 20.620
2011 21.032
2012 21.453
2013 21.882
35
Aşa cum se poate observa din tabelul de mai sus, cheltuielile totale au avut o
evoluţie crescătoare în cei 4 ani. În acest caz, costul de producţie va avea urmatoarele
valori, prezentate în tabelul 3.7.
Cheluielile totale vor creşte datorită modernizării bazei tehnico-materiale,
modernizare ce necesită investiţii. Urmează a fi importate utilaje ce vor duce la un
consum mai mic de energie, la o creştere a producţiei realizate si a vitezei de lucru,
însă, ducând la diminuare a numarului de salariaţi.
Costul de producţie :
Cunoscându-se atât cheltuielile cât şi producţia totală, estimată pe baza metodei
sporului mediu, am putut afla costul de producţie, prin raportarea cheltuielilor la
producţia totală.
Costurile de producţie s-au redus considerabil, faţă de primii patru ani, reducere
datorată în mare parte creşterii producţiei mult mai rapide decât creşterea costurilor.
La creşterea cheltuielior s-au adaugat investiţiile pe care societatea a trebuit să le facă,
investiţii pe care acţionarul olandez le-a implementat aici, in România. La această
creştere a cheltuielilor a contribuit şi angajarea unor persoane calificate pentru a lucra
cu noile utilaje.
Tabelul 3.7
Situaţia comparativă a costului de producţie în perioada prognozată faţă
de perioadă actuală
AniiCheltuieli
(mii lei)
Producţia totală
(nr. portii)
Cost de producţie
(lei)
2006 18.137 1.147.214 15,81
2007 17.998 1.030.682 17,46
2008 19.839 1.247.440 15,90
2009 20.434 1.397.779 14,62
2010 20.620 1.648.344 12,51
2011 21.032 1.731.866 12,14
2012 21.453 1.815.387 11,82
2013 21.882 1.898.909 11,52
36
Preţul de vânzare :
Veniturile obţinute în anii următori 2010, 2011, 2012 şi 2013, nu pot fi
cunoscute, datorită nivelului inflaţiei şi altor variabile care pot influenţa veniturile
făcându-se doar o estimare, pe baza celor actuale.
Veniturile şi preţurile de vânzare sunt prezentate în tabelul 3.8.
Tabelul 3.8
Veniturile şi preţul de vanzare
Preţurile de vânzare sunt diferite. Cele destinate catering-ului industrial pentru
companiile aeriene sunt asemănătoare cu cele din perioada 2006-2009, iar cele pentru
spitale, gradiniţe şi creşe vor avea un alt nivel. Meniurile destinate acestui segment de
piaţă vor fi diferite faţă de cele destinate firmelor şi companiilor aeriene.
Preţul de vânzare va înregistra evoluţii oscilante în perioada prognozată. În anul
următor prognozei preţul de vânzare va scădea la 19,22 lei/porţie, urmând să scadă în
următorii 3 ani la aproximativ 19,37 lei/porţie, faţă de anul 2009.
Aceasta evoluţie a preţului de vânzare se datorează în mare parte creşterii
veniturilor într-un ritm mai încet decât creşte producţia.
Profitul unitar, obţinut ca diferenţă între preţul de vânzare şi costul de producţie
poate fi urmărit în figura 3.4.
Anii Venituri Producţia totală Preţ de vânzare
2006 24.790 1.147.214 21,61
2007 22.885 1.030.682 22,20
2008 25.435 1.247.440 20,39
2009 30.740 1.397.779 21,99
2010 31.689 1.648.344 19,22
2011 33.815 1.731.866 19,53
2012 34.958 1.815.387 19,26
2013 36.715 1.898.909 19,33
37
Fig. 3.4 Profitul unitar.
Profitul unitar are o evoluţie oscilantă, dată de evoluţia preţului de vânzare. În
primii 3 ani a scăzut de la 5,8 lei/portie la 4,5 lei/porţie, iar în următorii ani va creşte
până la 7,8lei/porţie.
Productivitatea muncii :
Pentru a creşte producţia, urmează a spori atât numărul de salariaţi cât şi
resursele financiare necesare investiţiilor în mijloace fixe.
Necesarul de personal al societăţii depinde de numeroşi factori, dintre care cei
mai importanţi sunt :
Nivelul producţiei ce urmeaza a fi obţinută
Cunoştintele şi, în general, calificarea personalului
Organizarea raţională a proceselor de muncă, pentru a folosi potenţialul
productiv al personalului, concomitent cu crearea unui regim raţional de
muncă
Modul în care este folosit timpul disponibil de lucru
Condiţiile tehnice în care se realizează producţia.
Profit unitar
7,4
6,7
7,8
7,6
7,4
4,7
5,8
4,5
0.001.002.003.004.005.006.007.008.009.00
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014
38
Astfel, numarul de salariati, va ajunge de la 150 cât sunt în prezent, la 250 în
2010 şi 280 în anul 2011, 300 în 2012 şi 350 în anul 2013. În acest caz,
productivitatea va fi (tabelul 3.9):
Tabelul 3.9
Nivelul productivităţii muncii
AniiProducţie totala (nr
portii)
Nr salariati
(persoane)
Productivitate
(portii/pers)
2010 1.648.344 250 6593.38
2011 1.731.866 280 6185.24
2012 1.815.387 300 6051.29
2013 1.898.909 350 5425.45
Se poate observa că productivitatea muncii va creşte, datorită fluctuaţiei
numărului de salariaţi. Folosind utilajele performante pe care holdingul olandez le-a
dat în folosinţă anul trecut, numărul de personal direct productiv nu va mai fi atât de
mare, urmând să se menţină constant în perioada 2011-2012 şi chiar să scadă în anul
2013. Însă, ca urmare a implementării unor tehnici moderne, productivitatea de 5000
porţii/zi va fi atinsă şi chiar depăşită.
39
CONCLUZII SI PROPUNERI
În urma analizării activităţii S.C. “M.F.S.” S.R.L., se pot observa urmatoarele:
· Societatea dispune de construcţii adecvate desfăşurării procesului de
producţie, precum şi de toate utilităţile necesare, fiind în conformitate cu legislaţia în
vigoare;
· Organizarea structurală a conducerii este adecvata cu mărimea şi
complexitatea societăţii;
· Se menţine permanent legătura cu acţionarul principal, raportându-se
periodic rezultatele înregistrate
· Forţa de muncă are un nivel corespunzator de calificare, fiind foarte bine
structurată;
· Structura managerială este corespunzator organizată pe niveluri ierarhice;
· Se remarcă o bună organizare a activităţii precum şi realizarea unui climat
favorabil muncii în echipă, foarte important în creşterea competitivităţii societăţii;
· Furnizorii societăţii sunt din domenii diverse de activitate, reuşind să
asigure toate necesităţile societăţii comerciale;
·
· Profitul net a înregistrat o evoluţie in scadere în anul 2007-2008, pentru ca
apoi să urmeze un trend crescator;
· Ratele rentabilităţii au înregistrat evoluţii crescătoare în anul 2009, ca
urmare a creşterii profitului, exprimând performanţa pe care o realizează societatea
în perioadă analizată;
Referitor la măsurile pe care societatea ar trebui să le adopte în viitor, acestea
pot fi:
Dezvoltarea compartimentului de marketing existent;
Adoptarea unei politici de marketing agresive prin reclame în revistele de
specialitate şi panotaj exterior;
Introducerea în producţie a unei game sortimentale care să se adreseze
unei noi categorii de consumatori;
Investitii noi in conformitate cu noua gama de sortimente;
40
Creşterea nivelului de producţie la capacitatea de producţie maximă
existentă.
BIBLIOGRAFIE
1. Ciucur D., Gavrilă I. – Economie - manual universitar, Editura
Economică, Bucureşti, 1999;
2. Gheorghe, Ana – Profitul, Editura Economică, Bucureşti,
1999;
3. Iosif, Gh - Analiza economico-financiară a firmei,
Tribuna Economică, Bucureşti, 2000;
4. Nicolescu O, Lung I. - Abordări moderne în managementul şi
economia organizatorică, Editura
Economică, Bucureşti, 2003;
5. Rusu, C. - Management, Editura Expert, Bucureşti,
1993;
6. xx - Revista Capital, Colecţia 2005-2008;
7. xx - www.macromex.com.
41
Anexa 1:
Cei mai importanţi furnizori ai SC “M.F.S.” S.R.L. sunt:
Agroalim
Angst
Best
Brau-Union
Caroli
Coca-Cola
Danone
Dorna
Excelent
Heidi
Ifantis
Indlacto
J.T.I
Les Gastronomes
Moara Loulis
Overseas
Parma
Patiseriile Ana
Selgros
Suprem - Gourmet
Vincon
42
Anexa 2:
Cei mai importanti clienţi ai SC “M.F.S.” S.R.L. sunt:
TAROM – principalul client
Majoritatea companiilor aeriene straine
LUFTANSA (Germania)
BRITISH AIRWAYS (Marea Britanie)
ALITALIA (Italia)
AIRFRANCE (Franţa)
TURKISH AIR (Turcia)
Companii care contracteaza mai puţine meniuri
KLM (Olanda)
SWISS AIR (Elveţia)
MALEV (Bulgaria)
CSA (Cehia)
ROMAVIA (România)
Companii accidentale - care efectueaza curse ocazionale
Printre cei mai mari clienti ai diviziei de catering industrial se numără:
Orange
Ilbau
Compaq
Microsoft
Tornado Systems
43