Lupul este un mamifer salbatic, robust si suplu, de talie mare. Dimorfismul sexual nu este pronuntat. Lupul este un animal digitigrad, calcand pe pernitele degetelor, care sunt prevazute cu unghii neretractile. Capul, similar unui caine de talie mai mare, este prevazut cu un bot lung (10 cm), triunghiular, ornat cu mustati, lungi si dese. Ochii sunt putin oblici, mai departati in comparatie cu cainele, cu pupila rotunda. Urechile sunt mai mici, in comparatie cu cainele, ascutite si purtate in sus. Caninii sunt foarte bine dezvoltati. Gatul este puternic, ornat de un guler in sezonul de iarna. Pieptul este puternic, adanc si suficient de lat. Coada este stufoasa, relativ scurta si groasa. Picioarele puternice si musculoase sunt acoperite de par scurt. Picioarele anterioare par mai inalte decat cele posterioare. Urma lupui este similara celei a unui caine de aceeasi talie, dar usor mai alungita. Degetele sunt imprimate mai strans, cu ghearele vizibile, cele din mijloc fiind mai apropiate decat la caine. Cand sunt in haita, lupii calca unul pe urma celuilalt, astfel ca pe zapada este greu de estimat numarul membrilor haitei.

Blana este de culoare de la alb-cenusiu (sur) pana la brun-cenusiu, functie de subspecie si de aria de raspandire. Ea se compune din doua tipuri de fire de par: unul foarte des, lanos, moale, profund, de culoare galbui-cenusie si altul mai lung, aspru, avand varful negru, numit spic si care da coloritul blanii. Exista o diferenta intre invelisul pilos in sezonul estival si cel din timpul iernii. Blana "de vara" este mai inchisa la culoare, mai scurta si mai rara, in timp ce cea "de iarna" este de culoare mai deschisa, mai lunga, mai deasa si cu puf abundent. In Romania, lupii prezinta o culoare cenusiu carunt. Lungimea corpului este de circa 1,5 m, la care se adauga coada de circa 0,8 m. Greutatea corporala depinde in functie de sex si de subspecie, fiind cuprinsa intre 30-50 kg, si, in mod exceptional, pana la 70 kg.

Animal carnivor in mod nativ, in caz de necesitate, lupul este si omnivor, consumand fructe sau scoarta de copac. Se comporta atat ca vanator, cat si ca necrofag, avand un rol esential in ecosistem, prin pastrarea echilibrului natural. Lupul consuma aproape orice fel de vietate de la larve, broaste, reptile, pasari si ouale acestora, rozatoare si alte animalute, pana la mistret, cerbi si caprioare, oi, vite si chiar ursi. In cautarea hranei, lupii pot parcurge distante foarte lungi, chiar pana la 100 km, intr-o noapte.

Ursul brun frapeaza prin aspectul si talia sa. Se diferentiaza de celelalte rase de ursi prin dezvoltarea excesiva a musculaturii cefei si spatelui, dandu-i aspectul unui animal cocosat. Este animal plantigrad, calcand pe toata talpa piciorului, similar omului. Centrul de greutate se afla in laba piciorului.

Animal corpolent si musculos, urusul carpatin prezinta un cap lat, masiv, de forma rotunda spre ovala. Fruntea este bombata. Nasul este scurt, conic, urechile rotunjite, iar ochii mici, oblici, cu pupila rotunda si irisul colorat in tandem cu coloritul blanii. Gatul este scurt, gros si musculos. Spatele este bombat, usor inclinat catre omoplati. Coada este scurta si puternica (ciot). Picioarele sunt lungi, puternice, musculoase si sunt prevazute cu talpi scurte (pana la 30 cm).

Laba picioarelor este prevazuta cu gheare curbate, puternice. Ghearele de la nivelul membrelor anterioare sunt mai lungi (formand adevarate cangi).

Ursul carpatin este un mamifer omnivor, preferand carnea. Se hraneste cu plante (jir, ghinde, castane, fructe de padure), insecte (furnici), melci, peste, pasari, mamifere, hoituri. O mare parte din alimentatia sa este compusa din radacini, graunte si ierburi. Este recunoscut ca un pradator al campurilor de cereale, cartofi sau varza. Similar copiilor, adora dulcurile. Este innebunit dupa fructele de padure (zmeura, afine, macese, mere padurete) si alte fructe, dar cel mai mult ii place mierea. Daca le este foame ataca elani, cerbi si caprioare. Cand nu-si gaseste hrana necesara in padure, coboara pana aproape de orase sau la marginea satelor, scotocind prin gunoaie sau facand adevarate masacre in curtile gospodarilor si in stani. Nu sunt legende povestirile potrivit carora ursul o ia la fuga cu o oaie sau cu o vaca la subtioara. Ursul strabate kilometri intregi in cautarea hranei (pana la 100 km), revenind intotdeauna pe teritoriul creat pentru a hiberna.

Tipul de hranire depinde in mare masura si de varsta exemplarului. Astfel, ursii tineri se hranesc cu predilectie cu ghinda, jir, mere padurete, zmeura, afine, miere de albine, iarba frageda, ovaz, porumb si diferite radacini (alimentatie preponderent vegetala), in timp de ursii adulti (cu experienta in ale vanatorii) consuma peste (sunt innebuniti dupa somon), pasari si ouale acestora, oi, vite si rumegatoare salbatice (elani, caprioare), iar, la nevoie, se hranesc si cu cadavre care n-au intrat inca in putrefactie. Ursul este considerat cel mai mare pradator de la noi din tara, dar, cu toate acestea, are si el dusmanii sai de temut: omul, lupul, cainii ciobanesti

Vulpea are o constitutie fina. Botul este lung si ascutit, prevazut cu mustati stufoase. Ochii sunt asezati oblic, cu deschiderea pleoapelor ingusta, de culoare rosu-brun, cu pupila contractata, foarte putin ovala. Buzele sunt subtiri, ornand deschiderea gurii sub forma unui ranjit. Urechile sunt scurte si late, purtate ridicat. Caninii sunt foarte ascutiti. Premolarul IV de pe maxilarul superior si primul molar de la nivelul mandibulei sunt mai dezvoltati, purtand denumirea de carnasiere. Mandibula nu prezinta miscari de lateralitate, ci doar in sus si in jos. Vulpea prezinta membre scurte, cele din fata avand cinci degete, iar cele din spate, numai patru. Coada este lunga si stufoasa, purtata de cele mai multe ori printre picioare. Lungimea corpului este cuprinsa intre 110 si 130 cm, din care coada prezinta o lungime de 30 - 40 cm.

Vulpea adulta poate ajunge pina la 9 la 10 Kg. De la nivelul capului si pana la jumatatea spatelui, blana vulpii este roscata. De la acest nivel incep sa se suprapuna perii lungi, de culoare sura (cu varful albicios), diminunand intensitatea roscatului. Laturile trunchiului sunt, de asemenea, roscat-sur. Membrele pe fata anterioara si laterala, precum si fata externa a urechilor sunt de culoare neagra. Culoarea neagra mai este intalnita si la nivelul comisurilor buzelor.

Culoarea alba este regasita sub barbie, sub gat si pe burta. Coada lunga si stufoasa are parul de culoare sura, putin roscat, iar varful formeaza un ciucure de culoare alba. La unele vulpi se pot vedea pete albicioase din loc in loc in zonele in care in mod normal nu se intalneste acest colorit, pete care reprezinta urme ale unei rai vindecate. Blana vulpii este compusa dintr-un par exterior mai lung si mai aspru, care da coloritul acesteia si un puf profund, des, subtire si lanos, de culoare cenusie. Vara, parul este scurt, cu coada saraca, dand un aspect mai longelin corpului, in timp de iarna, parul este mai lung si mai aspru, formand un guler bogat in jurul gatului.

Vulpea este nativ un carnivor desavarsit, hranindu-se cu diferite vietati pe care le poate prinde, de la iezi de caprioare pana la tot soiul de insecte. Iarna, cand vanatul este putin, trage la lesuri. Este o mare consumatoare de rozatoare, fiind alaturi de nevastuica si uliul soricar, unul dintre cei mai mari dusmani ai daunatorilor agriculturii. In lipsa carnii, se multumeste si cu zmeura, afine, mere, pere, scoruse, faguri de viespi si albine, puii si ouale pasarilor care cuibaresc la mica inaltime. Niciodata nu vaneaza in haita, iar, daca prada i-a scapat, o haituieste ca un copoi.

Caprioara este cea mai mica specie de capre salbatice originare din Europa. Masculii au tendinta de a fi mai mari si mai robusti, in comparatie cu femelele. Masculul poarta denumirea de caprior, iar femela de caprioara sau ciuta. Blana este diferita in functie de sezon. Iarna, blana este mai deasa, mai lunga, dand animalului un aspect ciufulit, neingrijit, avand culoare cenusie sau maro-cenusiu. In timpul lunilor de vara, blana este mai scurta si mai rara, avand culoare maro sau castaniu aprins. Blana de iarna incepe sa creasca la inceputul lunii septembrie si este schimbata in aprilie-mai. In timpul lunilor de iarna, blana de la nivelul fetei posterioare a crupei este de culoare alba, usor sesizabila.

In timpul lunilor de vara acest semn este mai putin sesizabil. Coada este foarte scurta, de cativa centimetri lungime.

Capul este mic, mai mult lung decat lat. Botul, in general, este de aceeasi culoare ca restul corpului, dar nasul este intotdeauna de culoare neagra. Adesea prezinta diferite pete de culoare alba pe obraji si in partea superioara a gatului. Urechile sunt mari, ovale, fiind conturate cu par de culoare neagra, iar interiorul este captusit cu par moale, de culoare alba. Numai masculii prezinta coarne, care le cad in octombrie-noiembrie, dar le cresc din nou, pana vara, in perioada de rut. Coarnele au, in medie, o lungime de 30 cm. In general, coarnele prezinta pana la 6 varfuri la capriorii adulti, in timp ce la cei tineri, numarul este mai redus. Rozetele bazale sunt bine-definite. Coarnele sunt utilizate de masculi in disputele pentru femele din timpul perioadei de imperechere. Picioarele sunt suple si prevazute cu copite inguste si scurte ale caror degete laterale sunt bine dezvoltate. Lungimea corpului este de 95-135 cm. Inaltimea la greaban este de 63-67 cm. Greutatea corporala este de 18-29 kg. Caprioara nu este foarte pretentioasa, dar prefera vegetalele bogate in apa. Consuma cu placere ramuri tinere, muguri, frunzele diferitilor arbori si arbusti, scoarta de copac, lucerna, etc. Se va hrani, de asemenea, cu recolta terenurilor agricole si daca va avea posibilitatea va intra in livezile de pomi fructiferi, delectandu-se cu frunzele si fructele acestora. Toamna, caprioarele prefera alimentele concentrate.

          Cerbul - este un mamifer ierbivor de culoare bruna - roscata cu un accentuat dimorfism sexual. Cerbii sunt mai mari decit ciutele si prezinta spre deosebire de acestea coarne caduce. Ca ordin de marime masculii au greutati cuprinse intre 180-300 kg, iar ciutele ajung doar la 80-150.

Masculii pierd coarnele la inceputul fiecarei luni martie, fenomen care se intinde, functie de virsta si vigurozitatea fiecaruia dintre cerbi, chiar pina in luna mai.La vitei, atunci cind implinesc virsta de 1 an, in luna mai, incepe cresterea primului rind de coarne crestere care se termina in septembrie. Aceste coarne sunt de regula sulite lungi de 20-30 cm, fara rozete.

Longevitatea cerbului este apreciata in libertate la cca 18-20 ani, insa in natura rar ajung la aceasta virsta. Intre 12-14 ani cerbii ajung la apogeu, dupa care intra, treptat in decreptitudine. Virsta exemplarelor vii se apreciaza in functie de aspectul exterior si trofeu, iar cea a animalelor impuscate dupa uzura danturii. In perioada imperechierii masculul mugeste, boncaneste sau boncaluieste. Speriat are un brahnit nazal, ca de altfel si femela.

Cerbii au mirosul dezvoltat, auzul bun si vazul suficient de bun. Cerbul este perfect adapostit in zonele cu paduri intinse, care cuprind

portiuni de poieni sau luminisuri cu izvoare, care ofera liniste, adapost si surse de hrana. Este intilnit si la cimpie destul de des, acoperind cel putin teoretic intreg arealul dintre golul alpin si malul marii.

Hrana este deficitara pentru cerb in perioada iernii - ca de altfel pentru toate cervidele. Iarna se compune din lujeri, muguri si uneori scoarta de copac, frunze verzi ramase sub zapada, diferite frunze si ierburi uscate, precum si plante verzi din terenurile cultivate agricol. Ghinda si jirul constituie, in arii cu astfel de stratificatii , hrana de baza. Accepta si reactioneaza bine la hrana adminstrata complementar de om: fin, frunzare, suculente si concentrate. Lupul este dusmanul natural cel mai de temut al cerbului.

Cerbul este sociabil din toamna pina in primavara, perioada in care masculii se grupeaza pe cirduri conduse de un cerb tinar, iar femelele in cirduri separate de ciute, conduse de ciuta cea mai in virsta. Doar cerbii foarte batrini sau foarte puternici traiesc solitari. Imperecherea incepe in luna septembrie, mai intii in zonele de ses, apoi si la munte, terminindu-se cu a doua jumatate a lunii octombrie. Intre tauri se duc lupte aprige, pentru suprematia cirdurilor de ciute. Este de retinut ca in aceasta perioada, cerbii elimina un miros specific, usor de perceput chiar si de om. Ciutele fata, de regula, cite 1-2 vitei, foarte rar 3, care isi pot urma mama la 1-2 ore dupa nastere.

Sezonul de vinatoare este cuprins intre 01.09 - 15.12 pentru masculi si se termina mai tirziu la 15 februarie pentru ciute. Trofeul in constituie coarnele cu craniu sau cu parte din acesta. Trofeee neconventionale sunt "perlele" (canini redusi), parul din coama, crucea Hubertus. Vinatoarea se face cu carabina cu glont de la calibru 7 mm in sus.Perioada optima de vinatoare este perioada boncanitului. Se impune a se retine ca cca 70 % din cotele de recolta la tauri si 100% in cazul femelelor trebuie extrase selectiv.Metodele de vinatoare sunt la pinda si dibuitul, cu sau fara chematoare (boncanitoare). Impuscarea la goana este interzisa de lege. Selectia masculilor se face dupa aspectul extern general al coarnelor, dupa criteriile stabilite in cazul tuturor cervidelor. O alta perioada favorabila selectiei este dupa cirduire (15 noiembrie-15 decembrie), cind prin comparatie se poate alege mai corect exemplarul inapt pentru reproductie.

CAPRA NEAGRĂCAPRA NEAGRĂ-monument al naturii--monument al naturii-

Capra neagra (Rupicapra rupicapra), o adevarata mandrie a tarii noastre, salasluieste pe crestele alpine, greu accesibile chiar si celor mai experimentati alpinisti. Mamifer erbivor prin excelenta, capra neagra isi face rareori simtita prezenta. Trebuie sa te consideri nocoros daca ai avut vreodata ocazia sa-i distingi silueta pe vreunul dintre piscurile din Carpati. In timpul lunilor de vara, carduri de capre negre cutreiera pajistile alpine de la altitudini de peste 1800 metrii. Odata cu sosirea iernii, capra neagra coboara la altitudini mai mici (sub 1100 metrii), unde se poate adaposti in padurile montane, dar va ramane aproape de pantele stancoase ale muntilor.

 Capra neagra este mamifer cu aspectul exterior similar caprei, dar apartine unui gen propriu si este mai strans inrudita cu goralul (antilopa indiana) decat cu caprinele. Caprele negre sunt animale cu trasaturi distinctive.  Blana de vara a caprei negre, scurta si moale, este aproape in totalitate de culoare maro-roscat, in timp ce iarna, ea devine maro-ciocolatie si este formata din fire de par de protectie, groase si lungi de 10-20 cm, ce acopera un strat profund de puf dens. Regiunile ventrale ale corpului (abdomenul, fata interna ale membrelor, pieptul) sunt mai deschise la culoare. Coama de culoare inchisa si formata din peri lungi pleaca de la ceafa prelungindu-se pe linia spinarii si terminandu-se la coada. Picioarele sunt, in general, de culoare mai inchisa. Maxilarele, obrajii si partea superioara a nasului caprei negre sunt alb imaculat. De la nivelul ochilor spre bot, se sesizeaza o dunga neagra.

Cunoaşterea mediuluiCunoaşterea mediului

Unitatea: ANIMALEUnitatea: ANIMALE

Realizator: Ciobotaru Alexandra – DaianaRealizator: Ciobotaru Alexandra – Daiana

clasa a VI-a Bclasa a VI-a B

Scoala generala numarul 6Scoala generala numarul 6

SfarsitSfarsit