Anui X X X I I . - No. 31. 5 BANI IN TOATA TARA 8 I » Duminică 31 Iulie. 1916.

1TERAR ABONAMENTUL

LEI 2 , 6 0 A N U A L ABONAMENTELE SE PAG

NUMAI PE DN AN

C O L A B O R A T O R I I ACESTUI NUMÁR Alexandru Macedonski, Elena Niculiţă Voronca, Victor Bilciurescu. C. Tonegarn,

Gorneiiu ionescu, G. A I . Ghica, M. G. Samarineanu, Şt. G. Florea, AI. L.Mercuşor,

A N U N G I U R I LINIA PE PAG. 7 şl I

BANI 2 0 '

ţ a r u l Rusiei trece pe ttinamtea frontului c'o icoană 'n mână

A. — №e. A T . UNIVERSUL LITERAR Dumin ic i i *.Я Iul ie 1 9 1 0

MĂRTURISIRE... de MICHEL PROVINS

Camera unor oameni bătrâni, eu o mobila cam тесііе, dar foarte bine întreţinută-

Sunt orele 8 seara, d-ná şi d-nul Palaisot simt instalaţi fiecare în-t r ' i in fotcliu, la gura sobei.

La lumina pală a unei lămpi cu un nbatjour verde, se leagă dialogul următori

Ea (văzând pe bărbatul ei că ia o ţigară). — Eduard, ce faci? vrei să fumezi? Лі uitat, că ii-a interzis dortorul?

El — Eh! câte o ţigară din când In când uu strică. Când am câte o idee aprind câte o ţigară. Nu ştiu ce mă face să fin mulţumit de viaţa car-, o duc Masă regulată, feluri de mâncări alese, un păhărel de via bun. Tu dacă vrei lucrează ceva şi pe miuc lasă-mă să fumez- F. aşa de bine să stai intr'un fotoliu şi să urmăreşti roiogoalcle de fum, visând...

Ea. — Hâra! Visuri-, visurile pen-ru nişte bătrâni ca пзі nu-s bune, nu aduc decât regrete.

El. — Aşi, nu găsesc. Aşi regreta numai atunci când aţi fi în floarea vârsiei şi n'aş putea îndeplini un lucra oarecare: dar la vârsta noastră de, ne numim şi noi octogenari, regretul dispare, lăsândn-i locul unei impresii dulci, unui suvenir, un suvenir care te face sä vezi trecutul printr'o prlzmă, înconjurată de cn-lori miraculoase.

Ea. — Dar suferinţele, neplăcerile şi celelalte?

Ea- — Toate acestea se estompează In depărtarea vremurilor şi nu mai au nici o importantă.

Ea- — Asta nn poţi s'o zici, cu sistemul tău am ajunge departe.

El, — N'avem decât să fim indulgenţi. Când ajunge cineva la capătul vieţii aruncă o privire asupra trecutului, judecă şi apoi iartă totul. Neliniştea şi toato pasiunile meschine dispar- Din grozăvia flăcării r de altă dată nu mai rămâne deeul c -nuşa şi aia rece.

Ea. — Prin urmare tu crezi că in această cenuşe nu irai licăreşte nici un tăciune?

El. — Da. şi sunt sigur Ea. — Ai putea fi ta ea total nepă

sător asupra t reçut Hluiî El. — Da- Şi tot eeeace faee ca

seninătatea bătrâneţii mele să fie mai dulce, e şi satisfaetSa eă am a-juns cu bine la malul..- vieţii, scăpând neatins dintr 'un greaamie naufragiu care e viata.

Ea. — Şi dacă ar exista tn aaevăr un naufragiu fără ca tn să-1 ştii, pe care de exemplu en să-1 Б secam* fată de tinnï

EI. — Cumi Ea. — Ei da. Să presupunem eă

te-am înşelat, asta e o gregală care intră în domeniul pasiunilor, ţ i care ar fi putut avea urmări uriaş?. Ce crezi tu, că acum cftnd din flăcările de odinioară nn a mai rămas decât cenuşa, mărturisirea unei astfel de peripeţii n'ar avea nici nn efect Í

El. — Absolnt nici un efect Ea. — O spui asta numai aşa, pen

tru a forma o teorie. El- — Ba de loc. o spun din convin

gere, din convingerea rezultată din-tr'r stare filosofică, inspirată de vârsta mea de octogenar.

Ea. — Să presupunem eă viue cî-neva şi-fi spune eine ştie ee despre mine- Tu ai rămâne rece?

E3. — Ei, depinde. Să ne înţelegem, ce anume să spună despre tine?

Ea. — Tu eşti încredinţat eă eu aai fost o femee casnică şi cinstită. Ei bine dacă ar veni cineva si ţi-a* proba că te-am Înşelat ta mod ruşinos, tu n'ai simţâ nici o emoţie?

El- _ Nn. Ea. _ Ba da. El — Ba nn. Ea. — In orice caz mă bucur*

El- — De cet Ea. — Fiindcă vreau In sfârşit să

fiu sinceră, să-ţi mărturisesc un secret, care mă apasă şi care mă tot nelinişteşte.

El (aruncând ţigara)- — Ce secret? Ea. — O viaţă întreagă te-am min

ţit şi te-am înşelat, ыі-с ruşfne de ceeaec am făcut. Eu n'am fast femeia Inchipnifă de tine. N'am fost în totdeauna Nicola ia iubitoare. Nicola ta pentru care tu crai gelos ca un nebun eû.ud eram mai tânără şi mai frumoasă.

El (rămâne un moment nemişcat, apoi isbueneşte în hohote de ras). — Ei bravo, ştii c ă i nostim, ba chiar caraghios, vrei să mă faci să râd! hal hal

Ea- — Iţi jur că n'am fost nici o-dată mai sinceră ea acum!

El. — De geaba nu se prinde. Ea. — Ţi-o jur, pe copilul nostrut Ei. — Ah! (bâlbâind) adev... Ai

putut tn să f;i... M'ai înşel... Tu.-, tu... imposibil-., nu se poate.

Ea (nelinişită)- — Ce ai? El (en vocea sugrumată). Sunt mi

rat... iată tot surprins.-. Şi când s'» Întâmplat catastrofa?

Ea, _ In 1873. El- — O clipă de nebunie, de slă

biciune, nu e aşa? Şi... nu;u:ii o sin /Miră dală ?

Ea (cu vocea pe jumătate). — Nu... El (d.'u ce în ce in ai aient). •- De

mai niulic ori? (văzînd că nu răs* pânde) O le-aiura?

Ei. — Da El. — Şi cât a durat? Acum лгеаи

să ştiu tot. Sunt foarte linişti! Cât a durat? Aide spune. Caic iă;)tă-îiiâui... câte luni?

Ea (cu ochii in pămînt). 27 de ani.

El ( ïur ios se scoală dc pe fotoliu). Şi cu cine, pentru numele lui Dumnezeu ?

Ea, — Cu Mörin, amicul şi asociatul tău-

El. •- Morin!.-. canalia! 27 de aui!! O viată întreagă. Şi desigur d;ic& n'ar fi murit poate că şi acuma... cu tot părul tău cărunt.

Ea. — Oh! El. — Şi de ce nu? De vreme ce

timp de 27 de ani v'ati bătut joc de mine. alături de mine, în casa mea. Si eu să nu ştiu nimic- N'aş fi crezut niciodată, şi unde? Cum?

Ea, — De două ori pe săptămână, cftnd tu erai dus la clubul meseriaşilor, atunci eram singuri şi siguri-..

El. — Afară de banchetele lunare.., bineînţeles.

Ea. — Cânt te duceai la banchete, noi ne duceam la reetanrant, era nn fel de sărbătoare pentrn noi.

El- — Ai fost t a în atare- tu pe eure te-am iubit, ne care te-am stimat şi te-am crezut credincioasă ? Tu căreia i-am rămas toată viaţa mea credincios, eăci am avut şi naivitatea să-ţi fin credincios. Ai fost tu le stare să faci aşa eeva?

Ea. — Vezi enm te neeăjeşiH Dacă aşi fî ştiut nn ţi-aşi fi spus.

El. — Toată viata mea m'am simţ i t fericit că te aveam lângă mine, ciedeam eă orice ispită n'are nici o influenţă asupra ta ; asta fiindcă fţi ară tam eă te iubesc după cum de altfel îmi arătai ţ i tn- Ce comedie infernalal Şi adineauri cftnd mă simţi am aşa de fericit, n 'aş fi crezut pentrn nimic tn lume, eă tu, mai cu seamă ta, fără să mai vorbesc de ceilalţi cari mă înconjurau, ţi-ai fi nnrmt bătea joc 1» astfel de hal de mine. A«am a i distrus to t . , tot; n'a mai ramas n i d nn suvenir din tre-cntnl mostra, să-mi fi lăsat bătrâneţea să а м petrec linJgÉat... Mize-гаЬіЗоИ Mia—bilol . . (se rmtegeleşte de ne foteâm fi cade jea).

S a ЩЬеШ. Edaar« Ednard . dragai men... (afteaptă «mteva secunde neliniştită, meftlimd ee să facă, aepnftnd a i mai strige; apoi «icând că deschide «ehü, H w a e ş t » afectuos).

B (en voeca etineă). _ Ce răv mi-ai fanat...

Ea (încet). 8 ă Ineere să-1 conving «'am minţit- Acum la bătrâneţe mai merge-

Diinsinieă. a i Iulie 101«. UNIVERSUL UTßRAR No. 8 1 . - 8

au Învăţat să mintă? Are vre-un lene ceea ce ţi-a m mărturisit adineauri ? Cum ni Ii putnt să crezi eă aş fi fost in stare să râz de tine cn nn Morin (gest de dispreţ), care nn avea nici una din calităţile tale, nici nn spirit de iniţiativă; de inte-ligeiijă profesională- se ridicase prin t i n e fii :ci iu aminte de vre-o n.iişă c

ч spr i : : de ! u ( .

i s b i i c

;1 I r c i ' . l

„ . . !"r ' n - :•! saşi, după en m tot in /xd. i r sun t cvci nu răsiiib'i, S U I r ă s u n ă

S!Î b şi n;-:!rmo:t!fis. -• s-p a F ă şi v:i-s.»

(ie ziil cel ma i bun» a j u n g poeţi scarbezi şi p l ic t i s i tor i , t u n i n d . în cazul cel râu, decâ t r ă s f rânger i ale aHera , ale celor stări-

cari au simţit şi au cugetat In loeai lor.

In scurt, poezia cere o simţire puternică., şi pentru t a s'o ai se ecV două condiţinni: Un aluat sufletsaa> din naştere, aluat care să se eaa-bească de al celorlalţi, şi o intea* sificare, obţinută zi cu zi şi chiar clipă cn clipă, a organelor cazi te pun în contact cu lumea din afară.

Situată pe marginile celui mai depărtat dintre cercurile cu cari normele înconjoară pe oameni, poezia nu este ajunsă de nicinn sufJt decfcé dnpă o sensibilizare nespus de dureroasă şi de primejdioasă a întregei fiinţe omeneşti, şi, aceasta fiind, nici nu trebuie căutată ln altă raţiune caută pentru care adevăraţii poeţi sunt aşa de rari.

Adevăraţii poeţi sunt pe pământ o parte însemnată a Dnmnezeirei: El pricep cn desăvârşire mai mult ca ceilalţi oameni; sunt cu desăvârşiri mai mult ca dânşii; an dorinţi mai puternice ca ale tutulor, şi sunt mal nefericiţi ca oricare alţii in miji», cui nesimţitei şi періісгрогеі celei mai mulţi, şi in luptă aproape ne» încetată cn flacăra dorinţelor din ri care ti istoveşte, cn trebuinţele tre-inlni şi cu răutatea Umililor de şerpi ce se ridică din toate nărţile lsa< potriva lor.

Aceasta э poezia-Aceştia sunt adevăraţii poeţi.

IN L E V A N T E In Ia fa şi la Beirut Sunt mari grădini cu flori, Şi mandarini care rodesc Pe an de două ori.

La Beirut mai sunt femei Arabe 'ncântâloare, Ce-aruncă din privirea lor Scântei amăgitoare.

Pe când amanţii lor sunt ащ Ім câmp cu proletarii, Ele petrec printre migdali La braţ cu marinarii.

Să ancorăm la Beirut, Aş vrea în totdeauna, Pe sub platani şi chiparoşi Să ne găsească luna.

Mă c/oare când îmi amintesc Cum slam noi fle-care, Când la catarg am ridicat Seainalul de plecare.

Din casele cu ziduri vechi, De sus de pe terase, In urma noastră fluturau Baiiste de mătase !

C. Toßeg«-T»

***

im

4 No. 3 1 . UNIVERSUL LITERAR D u m i n i c ă 3 1 l u l l e 1 0 1 « .

І І е й а і s i l e u r de GViDiU

In vremea aceia Dedal ura clin răsputeri Croia, şi obosit de un lung surghiun, a rdea de dorin (a să vadă păniîntul na t a l , dar m a r e a îl reţinea pr izonier . „Dacă Minos, s p u n e a el. m a i închide pământul şi unda , cel puţin inii r ă m î n e cerul. Mr-narcul •a-ces ta poale îi s tăpîn pe orice, pe aer î n s ă nu poate fi'". El t r ans formă apoi f irra întreagă, aşează In ordine cîte-va pene înri-j-înd cu cel niai mici; o p a n ă lungă era urmată de una mică în aşa fel In cit teafe p ă r e a u că cresc printr'o gradiiţre năzăr i t ă aproape. .Apoi Dedal î m p r e u n e a z ă toaic penele astea, la mijloc cu pînză dc in şi la ext remi ta te cu ceară şi după ce le o* r i n d e i astfel ie îndoaie uşor p e n t r u ca să imite cu adevă ra t aripr-le aűe-rărate ala pasărilor, T înăru l Icar stătea în preajma lui ; şi el mânuieşte fără să ştie instrumentul propriei ilui pierderi, şi cu faţa zîmbitoare cînd aleargă după penele ridicate de un suflu uşor, cînd frămîntă în degetele lui ceara aurie, şi înlîrzie cu jocurile lui, lucrarea minunată a pil" rintelui său. Şi după ce orîndui pentru ultima oară opera-i, artistul se înalţă el însu-şi cu două aripi şi pluteşte în aer.

De asemenea mai sfătueşle şi pe fiul lui: „Icar, îi spune el, nu uita să porneşti numai pe drumul din mijloc, căci dacă te cobori prea jos, căldura soarelui va topi aripele tale. Călăuzcşte-te deci după mine, ur-mînd calea pe care o voi lua eu." In acelaş timp îl învaţă arta de a zbura, şi îi adaptează la umeri o »ereehe de aripi necunoscute pină a-tunci. Şi pe cînd bătrînul lucra dînd sfaturi lui Icar, simte deodată eă o-clni îi se umezesc şi că mâinile lui pămînteşti tremură; îl săruta pe fiul Iui pentru cea din urmă oară şi î nă l -ţindu'se cu ajutorul aripelor, zboară cel dintîi plin de grijă pentru tovarăşul lui. Asemenea păsărei care îşi veghează puii ei cari pentru întîia bară de avîntă din cuibul lor în aer, 11 încurajează să-1 urmeze, învăţîn" 'du-l o artă funestă. In vreme ce el

Dimine-ţa- Zi de vară Câmpul lÊde 'nionrai. Grâul crpt s t i ă . E c e 'n zare Tocmai bnn de secerat

Bin sfïT sat vin cârdari-cârdari De flăcăi ş i ' i s te mari, Cbibstfad printre răncate. Cu flori mândre 'n bîăcinari.

Ui'o 'ne?pe secerişul... Toţi în !a-.î".ri pân' la brâu Fac o ciuce către sc are Şi 'nfig secsrile-n giâa.

Acum so-rele-i l'ameană. Câmnnl arde ca un jar, Au lăsat cu toti din lucru,

Stau Ia umbră sub stejar.

Iar pe drumul din spre moară Se zăreşte alergând Moş Mihai cu două fete Demâncare aducând.

Au sosit. Se 'ntinde masa... Moşul gârbov şi hazliu, Le tot toarnă dmîr'c ploscă Câte-o duşcă de racbia.

Iar f!ăcăi, fertsi şi iste, Dau noroc şi ^ciocă^asc"-.. îşi fac c"icRj stau Ia masă Cum e d~tnl cieştinEsc.

Masa-i ß2ta. Магізіоа A scos fluierul din brâu Şi începe ca să zică ..Sârba cea dsla Pârâu".

Şi de braţ flăcăi şi fete încing hota la un Ioc: — Ce de sărntări.,. Ce glume-, Şi ce strângeri de mijloci

Numai singură Ilinca Stă deoparte Iângă-un tei Şi 'i-e ciudă — bat-o vina — Că nu-i şi ,,drăgu{ul" eil

Al. LepadatuMercnşox

însuşi porneşte, se întoarce mereu pentru a privi pe Icar.

Mai bine de un pe;car care încerca să prindă peşti, mai bine de un păs" tor rezemat pe toiagul lui, mai bine de un plugar plecat deasupra coarnelor plugului. îi zăresc înmărmuriţi de mirare. Yăzîndu-i străbătînd astfel aerul îl luară drept zei. Zburătorii lăsaseră cir ar în urma lor, Sarnos şi Damos şi Păros, cînd deodată tînărul icar, înveselit de zborul acesta îndrăzneţ, îşi părăseşte călăuza şi doritori de a se apropia de cer.- se înaltă mai sus. Vecinătatea soarelui arzător îl topeşte cu încetul aripele lipite cu ceară bine mirositoare şi lipsit de ele, aerul n u i mai poate susţine... Strigă pe tatăl lui, apoi căzu în unda a-zurată care i-a luat numele. Cu toate astea nefcr'citul tată care nu mai e tată, strigă din răsputeri: — Icar, Icar unde eşti? In ce tară te voi cău

ta oare? Vorbind astfel, zări cîteva pene plutind în apă. Atunci îşi blestemă arta şi luînd trupul lui Icar II înmormîntă. Locul unde fu înmor-mîntat, păstrează şi azi numele lui.

Şi în vreme ce Dedal înmormînla trupul nefericitului Icar, potîrnichea vorbăreaţă îl zări după un copăcel; îniepu să bată din aripi şi arătă bucuria pn'n cîntul ei. Pe vremea acea ea era singura pasăre din specia ei, nimenea nu mai văzuse pînă. atunci o asemenea pasăre de altfel fusese creată de curînd, eternă învinuire Împotriva ta ol Dedal. Intr'adevăr sora ta necunoscînd viitorul ІЦ încredinţase creşterea fiului tău: era un Copil care văzuse de douăsprezece ör* aniversarea naşterei Iui şi a cărei minte era nesmis de ascultătoare şi de pricepută. El observă oscioarele de pe spinarea peştelui şi luînd de acolo un model, tăia în fierul ascuţit

o' serie de d'nti. s* născoci ferestrăuî. Şi tot el fu primul care urinse de un acelaş nod două fiare în aşa fel încît fiind despărţite de o distanţă egală, unul rămînea nemişcat în vreme celălalt descria un cerc Dedal fu g?îos pe nepotul lui: îl aruncă de ne vîrful citadelei sacre a Minervei. apoi răs-pîndi svonul că Perdix (l) căzuse de acolo. Dar Pallas caro favorizează talentul primi pe tînărul Perdix, în căderea lui ; e a îl preschimbă în pasăre cu aripi şi cu pene. Iar spiritul lui ager nu pieri nici el căci precum sc ştie pasărea asta este iute de pi

cior şi tot deodată îşi păstră şi numele din trecut

Traducere de Ccust. A. I. Ghica

T E S T A M E N T EROIC „..-.Ca să se lupte în contra celui

care voia să stingă lumina"

Dintre testamentele suirHuale lăsate de intelectualii italieni înainte d'a pleca la război î.Donienica del Corriere" publică pe al lui Enzo Valentini, tînăr voluntar căzut In lupta 3ela Col di Lana. în ziua de 27 M a r t'e. Adresîndu-se mamii sale P spune astfel voile din urmă:

..Caută dacă poti. să nu mă plângi mu l t Gândeşte-te că dacă nu m'oi întoarce, nu însemnează că ana mu 4 rit. Partea inferioară a mea, corpul, numai el suferă, se sfârşeşte, moare. Eu însă nu, eu sufletul nu pot să mor, pentru că sunt Darte din D-zeu şi Ia D-zeu trebue să mă întorc.

„Am fost creat pentru bucurie şl prin bucurie, care e în fundul tutu-lor durerilor; la bucuria eternă trebue să mă întorc-

,,Dacă am fost robul corpului câ-tăva vreme, pentru asta eu nu sunt mai puţin etern: moartea mea corporală e o liberare, e începutul adevăratei vieţi; e întoarcerea Ia infinitul din care am esU. D'aceia, să nu plîngi.

„Dacă te vei gândi l a nemuritoarea frumuseţe a ideii căreia sufletul meu a vrut să'i jertfească trupul, nu vei plânge. Şi dacă in 5 ma ta de mamă va plânge, dă drumul lacră-milor să curgă; vor fi sfinte, pentru că sfinte sunt ori când lacrămile u-nei mame- D-zeu să le numere şi să le pue printre stelele coroanü luM ̂

„Fü tare, mamă. Din praţţul vieţii 'de. dincolo, spune fiul tău rămas bun Ve, tatii, fraţilor, tutulor celor care m'au iubit; spune fiul tău cel care ş i - a dat corpul „să lupte Împotriva celui care voia să st 'neă lumina".

I N L U N C Ă

Păşesc uşor. păşesc Încet In lunca înverzită, Un tânăr, drăgălaş poet,

La braţ cu-a sa iubită.

Plecarea a două zeppelinuri Io recunoaştere.

Şi merg şoptindn-şi de amor. Ţinându-se de mână;

Zefir le fură taina 'n zbor Şi frunzele o 'ngână.

Şi merg încet şi-s fericiţi Duşi astfel Împreună Şi par In aur poleiţi De aurul din lună-

M. G. Samaxineana,

(1) Perdix fusese transformai In pov ttrniche. însuşi cuvîntul Perdix Io" •eamnă potîrniche. (N. T.)

D u m i n i c ă Я і Iul ie 1 9 1 в . I J rVIVERSUL L I T E R A R N o . Ä I . — 5 .

Post de telegrafie fără fir In campanie.

Cadorna şi Joffre Un cunoscut publicist spaniol.

Gomez Carillo, literat de seamă, publică In ..L'Information" din Paris ( l SiIuete de războiu" ca ei portretele biografice ale acelor generali, pe •ar i evenimentel războiului actual I-an trecut In paginele neperitoare ale istoriei-.

Iată ce scrie acest publicist despre generalul Cadorna sub titlul simplu: »Un om de rilzboiu".

.Jntr 'o tară ca a noastră, aşa de expansivă — îmi spunea de curând nn colonel italian — cea dintâia minune întâmplată după declararea războiului a fost că toţi şi-au impus tăcerea.

Nu ştiu dacă cunoaşteţi cartea ge-aeralismului- nostru asupra tacticei infanteriei. Cred că nu. E o operă, pe care numai noi militarii o cet im > Ei bine, această carte are o prefaţă de cîteva pagini, care cuprinde revelarea adevăratei concepţii pe care o are despre războîu, omul care conduce azi trupele italiene.

„Nn e cu putinţă — vei citi In a-eeastă carte — să obţii In războiu un succes adevărat, d?cât printr'o bună disciplină a armelor.

Cea dintâi fcae ca masselo să fie ascultătoare, cea de pe urmă, ca şefii •ă poată conduce o nnitate de vederi tntreaga ţară pe calea cea dreaptă.

Cuvintele acestea, Cadorna a vrut • I Ie transforme în realităţi naţionale şi împotriva tuturor scepticilor ţ i a tnturor pesimiştilor* a renşit. Nu există azi un singur italian, care k& nn se snpună de bună voie aparentei îniunericimi în care trăim-Ştim că totul merge bine, şi atâta e de ajuns pentru liniştirea nerăbdărei noastre. In timp ce Cadorna veghia-tă, poporul poate dormi liniştit.

Adevărat. — Ca şi Joffre în Franţa, Cadorna a făcut o adevărată minune, cerând cceaee ce se cliiamă „minunea cea sfântă".

In jurul celor doi mari ,,Taciturni" ie unesc cele două ţări . uitând neînţelegerile mărunte.

Joffre şi Cadorna! Dacă un Plu-tare modern ar voi să facă o paralelă Intre aceşti doi oameni, ar găsi uşor mai mult de cât un singur punct de asemănare.

După biograful Seche, Joffre a fost un şcolar at&t de rău Încât primii săi profesori nu-şi putură stăpâni mirarea când an aflat că a fost înaintat căpitan.

Iar căpitanul Ferdinand Riguy acrie despre Cadorna: „Pe când I ţ i făcea studiile Ia liceul militar din Hilano, unde intrase la vârsta de

zece ani, Cadorna Îşi petrecea mai tot timpul In carceră"-

într 'o altă pagină a biografiei Ini, citim: ,,E de un calm neturburat; pe eftnd colegii săi sbierau, el păstra nn surâs care se asemăna en un curcubeu In mijlocul unei furtuni". Aproape aceleaşi cuvinte le scrie eeva mai târziu Pierre Paul vorbind despre caracterul lui Joffre. Dar mai presus de aceste analogii, care pot părea superficiale» există frăţia celor două suflete, anume In partea eea mai lăudabilă: energia metodică şi tăcută.

Contele Lnigi Cadorna este fiul generalului care conduse trupele i talien la Roma In 1870. Toate porţile i se deschiseră Încă do tânăr, dar vo-caţiunea sa, conştiinţa ea II Împinseră să dispreţuiască onorurile uşoare pentru a se Incbina studiului. La 29 ani publică o eperă tecbnictt asupra războiului franeo-prueian, operă eare este şi azi citată en respect. ' f i i nd comandant al unui batalion de infanterie, el ee consacră aplieă-rei teoriilor sale tactice inovatoare;

şefii săi au rămas impresionaţi şi-I sfătuiră să-şi modereze furia sa reformatoare.

Cu blândeţe sa tenace, Cadorna Ie explică motivele fie căreia din inc-vaţiunile sale si In necazul prejudecăţilor, reuşia în totdeauna, cu multă răbdare şi conştiinţă, să facă să fie primite ideile sale.

„Nu e chip să discuţi cu acest diavol de om" spunea colonelul regimentului G2 infanterie. -

Şi câte odată adaogă: „Cu acaţti noui ofiţeri, cari vorbesc ca nişte învăţaţi, este do prisos să argumentezi. Mai mult decât militari, ei sunt matematici.

Acest bun piemontez, pe care actualul generalisim îl aminteşte mereu cn afecţiune, era reprezentantul tip al şcoalei militarilor fără prea multă carte, eroici, vorbăreţi, capabili de cele mai frumoase sacrifici. Vorbind, el spunea de obicei.-, „arta războinlni"..- Cadorna însă II combătea zicând: Cea ee voi numiţi artă, eete In realitate ştiinţă.

La aceste discuţii, colonelul răspundea: Dacă intr'adevăr războiul a suferit această transformare, atunci urmează ca toţi aceia cn părul albit ea mine să fie trimişi la plimbare.

Să-şi fi aminti t gneralisimul italian aceste vorbe In nltimele lnnif Ca şi Joffre, de fapt Cadorna s'a o-enpat mult de Înlocuirea capetelor prea vecbi cn altele tinere, mai ales la Înaltul comandament. In timp de nonă luni el a creiat o armată nouă. In stare să stea faţă In faţă cu armatele germane.

Fără violenţă, fără scandaluri, eu o abilitate de diplomat fin, a dat celor bătrâni posturi fără valoare pentru apărarea naţională, Inlocuin-dn-i prin t ineri ctt merite experimentate.

Alegeţi dintre cei mai străluciţi, l i zicea un ambasador, crezând să-1 măgulească.

Nn. nu, răspunse Cadorna. Nn a-vem nevoie de ofiţeri străluciţi. In ţara aceasta cn atâta soare şi (vi-queti) vii — strălucirea este prea comună. Toţi suntem străluciţi-• Ne trebuie Insă oameni serioşi, ho-t&rlţi pe studii liniştite, care să nu meargă prea In grabă... nimic din e-roii legendari. . Unul din cei dintâi care cnnose personal acest mod de a vedea al Ini Cadorna a fost Peppino Garibaldi,

€ва mai frumoasă Guloare (după Arsène Houssage)

îmi place mult culoarea pe pânză, ţi 'n natură, îmi plac fiorii rumeni pe o sensuală gură, Ador negrul sticlos din pârul ondulat, Albastrul dimineţei p'un cer din somn sculai.

îmi place şi culoarea luminei delà soare. Răsfrântă 'n tonuri calde pe roua de pe floare, Şi verdele câmpiei sub aer străveziu Şi fraga răsărită p'un sin trandafiriu.

îmi place vioriul cel transparent şi dulce Pe cer, când stinsul soare şi-aşterne să se culce Şi aurul din pârul căzut pe umeri goi, Veşmîntul toamnei triste din ţară delà noi.

îmi place tonul spumei din cupele de vin, Un lăcrămat de şipot cu siropul cristalin, Întreagă gama mărei nedesluşită, vagă. Culoarea carnet însă, din toate mi-e mai dragă.

Victor Bilcinxesca

care venise delà Parie acum un an. cu galoane de locot.-colonel franeei şi care s'a lovit de multe dificultăţi până să fie numit căpitan în armata italiană.

— Este unul din cei mai Întreprinzători, spunea Gabriele d'Annnzio generalisimului.

— Rău! răspundea Cadorna. — înainte sub ploaia de gloanţe. — Rău, rău!.-. -— Numai văzându-l ţ oamenii se

duc Ia moarte cu un cnlusiasm sfânt, — Toate răn-..

4 — Atnuci? • — Atunci, trebue să înveţe să nn

se ducă orbeşte la moarte şi să nu împingă la moarte oamenii ce-i sunt încredinţaţi. Eroismul romantic este un defect şi nu o calitate. Un eap demn nu se teme de moarte, dar nici nu dispreţueşte viaţa. Comandantul trebue să fie un om cu sânge rece» foarte serios, foarte metodic... Peppino al nostru mi se pare prea Înflăcărat pentru a fi in stare să comande nn batalion; să înceapă prin a asculta.

H vom numi locotenent san capi* tan.-

Dar ceia ce e mai cu»ios este faptul că Peppino Garibaldi când a auzit delà D'Annunzio vorbele lui Cadorna, primi cu recunoştinţă galoanele de căpitan pentru a se duce să lupte pe frontul Isonzo.

Când, acum câţi va ani, Cadorna a fost numit aghiotant de câmp al generalului Pianell, prieteni săi U compătimiră. Pianell de fapt trecea drept nn om cu caracter foarte rău, eu toate acestea toată asprimea Ini, toată mândria lui nedemnă, tot autoritarismul său despotic, se lnbneu-rară faţă de calmul senin al nonlni său aghiotant.

Este imposibil să te contrazici ca Cadorna, zicea Într'o zi Pianell.

Subalternii lui Cadorna de azi spun acelaş lucru cbiar când In loe de laude, primesc aspre mustrări .

Bunătatea lui Cadorna este lesne) vizibilă şi In deobşte cunoscută. De asemenea, se ştie că el n a se l a s l să fie stăpânit de pasiuni, nici de impresii eare se Întrevăd limitedé te sufletul săn faţa de el Însuşi şi se vede en atâta claritate Inc&t nimeni nu a r Îndrăzni să-1 acuze de nedreptate, violenţă san uşurinţă. V Singurul fenomen ciudat In el este că, cn calităţile sale, care nn suni din acele care se apreciază la prima vedere, generalisimul italian a reu« şit ca numai dupa două luni de răa-boin să-şi câştige o popularitate e-gală cn aceia a colegilor săi cei mai iluştri din Europa şi să apară In plebiscitul elveţian ea rival al gloriei Iui Frencb, şi von Kluk.

Italienii Îşi amintesc ca ta tă l вЖа comanda In 1866 corpul al 5-lea de, armată> şi că jurase să intre victor rioş In Triest. Când armistiţiul 11 e» bligă să oprească Înaintarea sa. o-îiţerii din prejurul lui Ü auziră murmurând: Daca. nn e azi va fi mâine, dar Cadorna trebue sa intre In Triest. Rafael Cadorna muri fără să Intre In Triest. dar fini său Lnigi l i zise lângă patul de moarte: Voia Îndeplini eu jurământul tău-

Ia tă ce dă generalului Cadorna te Italia simbolul nnui om predestinat-Dar luarea admira şi altceva In el i Francezii şi cn ei Europa IntreagM apreciază In generalisimul i ta l ian calmul, curăţenia cuvântului, t răsătura nobilă fără trufie şi energia liniştita.

„Este fratele generalului JeffreT* spun toţjl te Frânte .

6 . — N o . 3 1 . O a V F . H S I X U T F J J A H 0 t t m i n i c u ; 3 1 ІнІІе І 9 1 в

— Nuvelă úe PROSPER MÉRIMÉE

Mateo Falcone, nn om destul de bogat în ţinutul său şi cam de 50 de ani. locuia la o jumătate, de oră de păduricea din Porto-Vechio.

Inchipuiţi-vă un om mic de statura, dar bine îaent, cn părul crct ţ i negru ca tăciunele, cu un nas încovoiat, cu buzele subţiri, cu ochii mari şi ageri şi cu lata negricioasă. Dibăcia sa când trăgea cu puşca era eeva extraordinar, chiar într'o tară nnde sunt mulţi trăgători.

Nevastă-sa, Guiscppa, îi dăruise nn băiat, Fortunate, care era speranţa familiei şi moştenitorul numelui- Nu avea decât 10 ani, dar promitea încă de acum mult.

într 'o zi de toamnă, Mateo dimpreună cu nevastă-sa, plecă de dimineaţă, ca să-şi vadă una din cirezi, Ia un liminiş al pădurii. Micul Fortunate voia să meargă şi el, dar luminişul era departe, de altminteri trebuia să rămâie cineva să păzească casa, aşa că tatăl refuză.

Mateo era dus de câteva eeasnri pi micul Fortunate şedea întins la Boare, privind munţii albaştrii..-când de odată, fu deşteptat din vi-•area sa de zgomotul unei arme- Se sculă şi se întoarse spre locul câmpiei de unde venise Zgomotul armei. Urmară alte focnri de pnşcă, trase l a intervale egale şi mereu din ce în ce mai aproape; în sfârşit, pe cărarea care unea câmpia cu casa Ini Mateo apăru un om, cu o tichie ascuţită cum poartă muntenii, bărbos, sdrenţăros şi târându-se cn greutate, sprijinindu-se de puşcă. . Primise o descăreătură în şale.

Acest om era un bandit, care plecase de cu noapte, ca să cumpere Ifăină dela oraş, dar pc drum dăduse peste soldaţi corsicani. După o apărare disperată, trebui să se retragă urmărit şi hărţuit, din stâncă în stâncă. Dar era cn puţin înaintea koldafilor şi rana nu-1 lăsa să ajungă până la pădurice.

Banditul se apropie de Fortunate fi-i zise:

„Tu eşti fiul Iui Mateo Falconet — Da. — Eu sunt Gianetto Sanpiero.

Sunt urmărit de gulerile galbene. 'Ascunde-mă, căci nu pot să merg mai departe.

— Dar ce are să sică tata, că team ascuns fără să-1 Întreb î

— O să zică, că ai făcut bine-— De unde ştii? — Tu nu eşti fiul ini Mateo Fal

cone! Aşa dar ai să mă laşi să mă a-resteze în faţa casei tale? ,

Copilul păru atins. .,Ce-mi dai eă te ascund!" zise el,

răzgândindu-se. Banditul scormoni într 'un buzu

na r de piele ce-î atârna la brân şi «coase o piesă de S lei pe care o rezervase, fără îndoială, să cumpex făină. Fortunate surâse la vederea' piesei de argint, o luă şi zise ini Gianetto: ,,Să nu-ţi fie frică de ni-Wiic".

îndată, el făcu o gaură mare într 'o claie de fân, de lângă casă. Gianetto se ghemui înăuntru şi băiatul 11 acoperi în aşa fel, ca să pătrundă puţin aer pentru respirat, fără ca să bănueşti că se ascunde acolo un om.

După câteva minute, şase oameni In uniformă cenuşie cu gulerul galben şi conduşi de un sergent erau la poarta lui Mateo.

Acest sergent, Tiodo Gamba, era un om harnic -şi foarte de temnt printre bandiţi din cari prinsese mai mulţi.

Bună ziua. verişorule, zise el, a-propiindu-se de Fortunato; cât a i crescut! Dar n 'a i văzut, mai adu-neaurea, pe aiei un om? î -

— O! dar nu sunt aşa de mare ea

d-tft. vărule, răspnnse copilul cn o mutră prostească.

— Ei bine. Dar, spune-mi. n 'ai văzut nn om ?

-— Dacă am văzut un om? .— Da, un om cn o tichie ascuţită

şi cu o vestă cusută cu roşu şi cn galben.

— Un om cu o tichie ascuţită şi eu o vestă cusută cu roşu şi cu galben ?

— A! ştrengarule, faci pe prostul? Spune-mi repede unde s'a dus Gianetto, căci pe el îl căutăm; sunt sigur că a trecut pe cărarea asta-

— De nnde şti? — De unde ştiu? Ştiu, că tn l'ai

văzut. — Dar, poti să vezi pe cineva,

când dormi? — Cum te încurcă dracul! Sunt

sigur că tu ai văzut pe Gianetto. Poate că l-ai şi ascuns! Haideţi, băeţi, intraţi ln casă şi vedeţi, dacă omul nostru nn este înăuntru- Ticălosul, n 'a ajuns mai departe; de altminteri are destulă judecată, ea să nn caute să ajungă, aşa şchiopătând până la pădurice; apoi petele de sânge sc opresc aci.

— Şi ce are să zică tata? întrebă Fortunato rânjind; ce are să saca. dacă o să afle că aţi intrat in casă în timpul ce el lipsea?

Secătură, zise sergentul Gamba apucându-1 de ureche, şti tu că nu atârnă decât de mine să-ţi schimbi părerea? Poate că dacă ţi-aş da două zeci de lovituri cu latul săbiei, ai să vorbeşti.

Fortunato rânjia mereu. ,,Tatăl meu se numeşte Mateo

Falcono! zise el cn îngâmfare. ,,D-Ie sergent, zise unul din sol

daţi, să nu ne certăm cu Mateo. Sergentul părea cam încurcat.. ,,Uite, cu sunt om bun şi am să-ţi

dan ceva. — En, vărule, am să-ţi dau nn

sfat: dacă ai să mai întârziezi puţin Gianetto va ajunge la pădurice şi va trebui un om mai ceva ca d-ta, ca să se ducă să-I cânte acojo.

Sergentul scoase din bnzunar nn ceas de argint, care părea mai mult de zece piese şi observând că ochii micului Fortnnato străluciau privin-du-1, lise, ţinând ciasul atârnat de un lanţ de oţel-

,-PungaşuIe! ai vrea să ai nn ceas ca ăsta atârnat de gât şi să te plimbi mândru pe străzile Porto-Vechiu-lui, şi oamenii să te întrebe: Cât e cicsul? şi tn să le zici: priveşte". ' Băiatul suspină.

,,Ei bine, verişorule, vrei ciasul?"

Fortunato nu întinse mâna, dar zise cu un snrâs amar:

,,Pentru ce-ţi bati joc de mine? — Zăn! că nu-mi bat joc- Spune-

mi numai unde este Gianetto şi ceasul este al tău".

Fortunate lăsă să-i scape un surâs de neîncredere şi fixându-şi o-eliii săi negri in ai sergentului se sforţa, să citească in ei, dacă poate să aibă încredere in cuvintele lui.

— Sa-ші pierd gaiannele, sfripă el, dacă nu-ţi dau ceasul după cum am vorbit! Camarazii mei sunt martori, eu nu-mi iau vorba 'napoi.

Şi vorbind astfel, apropie meren ceasul, încât el atingea aproape faţa palidă a băiatului. Aceasta, făcea să sa vadă bine pe figura sa lupta care se dădea în sufletul său între dorinţa do a avea ceasul şi între respectul datorit ospitalităţii. Pieptul săn gol se ridica cu putere încât băiatul părea că o să se înăbuşe. In timpul acesta ceasul se mişca, se în-vârtia şi de câteva ori îl lovi peste vârful nasului. In fine, pnţin câte puţin, mâna sa dreaptă se ridică spre ceas: vârful degetelor îl atinse; apoi îl şi apucă fără ca sergentul să-i dea drumul însă de lanţ. Cadranul era colorat în albastru, cutia lustruită de curând, încât la soare părea de foc. Ispita era prea mare-

Fortunato ridică mâna stângă şi a-rătă cu un deget pe de asupra epole-telui claia de fân. Sergentul îl înţelese îndată şi dădu drumul lanţului. Fortunato simţindu-se acu stăpânul ceasului se depărta cn vr'o zece paşi de claia de fân, pe care soldaţii începuseră s'o scotocească.

După pnţin timp fânul se mişcă şi nn om plin de sânge; cn pumnalul ln mână ieşi afară; dar cum el încerca să se ţie drept pe picioare, rana nn-1 lăsa. Căzu. Sergentul ee a-runcă asupra Ini şi-i smulse pumnalul. Apoi îl legară bine cn toată rezistenţa sa.

Gianetto, întins Ia pământ, legat cu o legătură de snrcele, întoarse ca-pnl spre Fortunato, care se apropiase: ," Nenorocire! zise încet Mateo. 'v Ajunseră la soldaţi. Gianetto era

i întins pe targa şi gata de plecare. : Când el văzu pe Mateo dimpreună ca

Gamba, surâse, un surâs straniu; a-pOi, Inlorcându-se spre uşa casei, eenipă pe prag zicând:

„Casă de trădător"! . Numai un om hotărât să moară, ar fi îndrăznit să pronunţe în faţa lui Mateo, cuvântul t T ă d a t o r . O dibace •lovitură de pumnal, care n'ar mai H "trebuit repetată, ar fi plătit imediai Insulta. Dar. Mateo nu făcu alt geJl "decât să-şi ducă mâna la frunte cal mn om împovărat-

Fortunato intrase ln easă văzând eă tatăl său se întoarce. In curând Л apăru cu o strachină de lapte, p* mté a tuse sub ochii lăsaţi ln jos al

D u m i n i c a 3 1 І м М е І М в . UNIVERSUL LITERAR No. 3 1 . — 7.

hü Gianetto. „Departe de nune"! •frigă prinsul cu o voce Înspăimântătoare. Apoi, întorcândn-se spre un soldat: „Prietene, dă-mi eă beau" tise el. Soldatul ii puse bidonul în mâini şi banditul bău din apa pe pe care i-o dădea un om cu care schimbase focuri de puş;ă. Apoî el terű ca să i se Ie'

I щ ф o : T « r » i t . « « t e к 1 а ж к » « а 1 renm » " n i v c r s n r

W w w P P w l f totaror abonaţilor sâi. la ІГЯОАГЙЯ tuturor abonaţilor săi, la tragerea

din Noembrie a. c.

ti

4 Ѣ

In obligaţiuni jude ţene 4 V2 cu cuponu — Februarie 1917 —

U n a s p l e n d i d a g a r n i t u r a

p e n t r u a t r e n compusă din o masă, patru scaune, două blidare şi un cuer artistic pirogravale cu motive româneşti. — Furnizate de№ d. T . B n i m ă r c s c u , cunoscutul artist şi înlemeiator al artei

decorative la noi, Calea Plevnei 83, Bucureşti

(brmitor în st i i romlnesc co»i[) i is d in 1 a r m o i r e cu ojjrlind-i u n a nopt i eră cu

c r s i a i .i mar ino; ă, 1 pat p e n t r u o p e r s o a n ă , 1 m asi i ş* li t a b o u r e t e , furnizate d e l à m a r e l e m a g a z i n de mobi le ІІЛІІСІ) OATIELKHEUER, s t r a d a Carol 6 2 , Bucureş t i

CI g r a m o l ă „ I N G E i (Marca recunoscuta ca cea mai buna din lume) cucutfa de stejar lustrruit mecanismul remontahil in ttmpul mersului cu regulator gradat; pavilionul din lemn de rezonanta în interiorul cutiei, cu un acopeiamânt de lemn in forma unei aluzele ţ?i închis cu doua uscioare cu ajutorul cărora se poate mân sau micşora sunetul după dorinţă; bracul acustic recurbat} diafragma „bxiiibition"; inclusiv 6 plăci duble (ii cântece) opere şi bucăţi naţionale. — Umiuola se furnizează împreună cu JJN DULAP AMERICAN din stejar eu 7 sertare mobile cari se închid cu o jaluzie. Acest elegant dulap serve ca postament la Gramolă şi în acelaş timp pentru conservai ea plăcilor. - Ambeie ne-au fost furnizate de: Marele magazin de muzică ;,JEAN f h,-

l ) K ! î " Furnizorul (Jurţei Repaie, Bucureşti Calea Victoriei 51

O frumoasă şi eleganta

Garni tur i d e a n t r e u compusă din 1 Ca na nea, 4 scaune, 2 bănci mici, 2 tamburete şl 1 măsuţa de lemn de stejar tapisate de mătase verde, furnizată de ia u arcle depozit de mobile COMPANIA AMERICANA, str. Carol 74. eta!

Z iretso cu diferita produse ale renumitei case fabrică de licheruri, siropuri şi cognacuri, au fost cumpărate ventru premiile ce te oferim abonaţitor noştri la tragerea din

luna Noembrie c.

1 eleganta toaletă t e bronz fabrică GIJTMANN, strada » . Apostoli Na. 72

Una t a î ă m u n i i d e fia argintat şl frumos gravată având diametrul de 48 centimetri. 1 s u p o r t pentru

earţi de vizită. In metal alb frumos argintat, cu o figură elselată. U n e l e g a n t s e r v i c i u d e o ţ e t ş i u n t d e l e m n de ar-pacea argintată, calitatea cea mal fină, cu sticlărie de cristal. 1 f r u c t i e r a modersă de metal alb argintat, cu 3 coşuleţe servind pentru bomboane. 1 c e ş m a r e de metal-blanc, fin argintat Înălţimea 49 cm. pentru fruité. 1 s e r v i c i u d e c o p i l compus i U una ceaşcă de metal cu farfurioara sa $1 una linguriţă de aceiaş metal, toate într'o cutie elegantă. U n a p e n d u l ă de lemn de mahon cu bătaie Gong. lungimea 85 cm., bătând oiele şi Jumătăţile şi lntorcându-se odată la două săptămâni. Toate aceste obiecte ne-au lost Îurnlzaie de marele magazine de bijuterii, ceasornice şl argintărie: F r a ţ i i SîoSSer,, Eurnisorll Curţii Regale,

Bucureşti, straâa Carol 50, etaj

Un eieqant G e a s modern ^^YtJL^. — . * trei capace. U n c o ş u s e de nicbel cu fundul de majoiic. O g a r a f a p e n t r u v i n de cristal roz, cu capacul şl mânerul de metal argintat. U n frumos p r e s - p a p i e r de metal, argintat. U n s e r v i c i u d e Cfeai pentru doua persoane de metal nichelat. U n p o r t v i s L de metal argintat. Toate acestea sunt furnizate de mult cunoscu tai magazin de bijuterii T h . R a d i v o n , din Bulevardul EHsa

beta No. 9 bis. care primeşte zilnic noutăţi.

Un e l e g a n t d o r m i t o r = d e b r o n z =

peatra 1 persoană, compas Ha : 1 pat da breaz cu somieră, 0 masaţi de noapte eu marmură, aa lavoir de bronz eu marmura. A 14-a garnituri comparată delà furnisorul „Universului ' , Industria metalică MARCU, B-dul

Elisabeta No. 8 , Buoupeşti Cel mal eftin şl mal bine asortat In mobile de fer şl bronz

Una splendidă toiletă de bronz cu o g l i n d a d e cr i s ta l , c u m p ă r a t ă tot d e l à Industr ia m e t a l i c ă MARCU, B u l e v a r d u l ^ ^ ^ ^ ^ ^ ^ ^ E l i s a b e t a \ o , 8 , B u e u r e ş t i ^ ^ ^ ^ ^ ^ ^ ^

Un elegant nat nentrn eonii » tot delà Industria Metalică „MARCU", Bulevardul Elisabeta No. 8

solidă şl elegantă. marca«SP0RT> cu roată liberă şl frână auto-Û bicicletă

— — — — — — — — — — mată, complectă, lampă, clopot etc а а і і в і і л м i e vânătoare, calibru 12, marca D U S C S «PIEPER BAYARD», eu triplu ză-

vor de siguranţă «Greener», ţevi de oţel «BATARD», furnizate de Marele Magazin de arme şl biciclete B . O . Z i S S U , Furnisorul Curtel Regale, Calea Victoriei 44

l î u d o r m i t o r d e l e m n im Construit in m a r e a f a b r i c a d e m o b i l e d e l e m n î iar in V. Ganea, ş o s e a u a Mihai U r a v . i IVo. S7 ş i s t r a d a N e r b ă n i c a \ o . IO. S u c u r s a l a : C a l e a Victor ie i IVo. 1 0 7 , B u c u r e ş t i

,n DOMITOR englezesc S ? . . " măsuţe de noapte din fler, a n vopsite, un lavoar vopsit alb. toate aceste sunt furnizate delà cunoscuta fabrică de mobile de fler şl

bronz GUTMANN. strada Sf. Apostoli 72

U n a m a s ă cu cristal furnizată de fabrica de mobile MARCO ŰATTELKREMER

strada Păstorului 8, Bucureşti 10 LAZI CU DIFERITE LICHE

RURI FINE. Specialităţi de la prima distilerie. Fraţii Pecia, mare depozit de vinuri si ţuică, calea Văcăreşti 282. Bucureşti

i ASORTIMENTE COMPLECTE din pxodnsele cosmetice „Flora ' , compuse din cremă flora, 1 Cutie pudră Flora, 1 Săpun Flora, 1 sticlă Capilogen Flora, 1 poniadă Flora, 1 sticlă lapte de crin Flora, 1 săpun de lap te de crin, 1 apă de gură Bu col, 1 pastă de dinţi.

CINCI CHIMIRE HIGIENICE după măsură calitatea l-a (Brtul lui IOT) singurul brevetat tn ţară, recomandat de toate somităţile medicale şi inventat de d' Capitali iov din Piteşti, str. Şerban-Vodă 220, avtrid proprietatea de a preveni şi vindeca boale vechi de stomac, rinichi, constipaţie, sale. după cum se constată din mulţimea scrisorilor de mulţumire primite delà suferinzii vindecaţi Acest brîu e purtat cu încredere de ambele sexe din înalta societate a tarei.

B CEASORNICE pentrn b ina ra pedestal de cristal, cn la-•criptia „Universalul".

3 CEASORNICE de argint pentrn bnznnar, en inscripţia „Ual-

veranlni'.

• PLACHETE DE METAL ALB cu efigia Regele Carol I çi Regina Elisabeta _ ^

і іпя b a r r f i n n i p ä c u 1 9 c , a D e s l 8 b a s u r i - t o n u r l d u D l e 0 8 u " ° '*