1

Editorial:

Anul omagial euharistic (II): Sfânta Taină a Împărtăşaniei

Euharistia, Cuminecarea sau Împărtăşania

reprezintă centrul rugăciunii comunitare, culmea ei. În această taină ne întâlnim cu Trupul istoric al lui Iisus, aşa cum a trăit, a murit şi a înviat, cum străluceşte preamărit la dreapta Tatălui, se găseşte în fiecare Sfântă Liturghie şi se oferă credincioşilor în dar. În Noul Testament Taina Împărtăşaniei se numeşte simplu Cina, masa Domnului, Cina nunţii Mirelui (Apocalipsa 19, 9), jertfă de laudă (Evrei 13, 15), jertfă spirituală (I Petru 2, 5). Mai sunt folosiţi tot în Scriptura Nouă termeni analogi care desemnează Taina: binecuvântare, paharul binecuvântării, ofrandă, taină, lucrare sfântă, ceremonie, slujbă, hrana nemuririi, mâncarea cea mântuitoare ş. a.. (Gheorghe Ispas, Euharistia – Taina unităţii Bisericii. Aspecte teologice şi practice, Ed. Basilica, Bucureşti, 2008, p. 18).

Materia Tainei este pâinea şi vinul. Biserica Ortodoxă foloseşte pâinea dospită deoarece aceasta simbolizează mai bine sufletul desăvârşit şi Întruparea desăvârşită a Domnului, fiind făcută din trei elemente (în cinstea Treimii), adică făina cu aluat, care înseamnă sufletul; apa care înseamnă botezul; sarea care simbolizează ,,gândul şi învăţătura Cuvântului”. (Petre Vintilescu, Încercări de istoria Liturghiei, în rev. ,,Studii Teologice”, I, 1929, nr. 1-2, p. 135).

Valoarea Tainei este dată de vechimea ei. Cea mai veche mărturie despre practicarea ei o aflăm în prima Epistolă către Corinteni scrisă îndată după anul 53. La câţiva ani după moartea şi Învierea

Domnului, Sf. Ap. Pavel le scria credincioşilor din Corint: ,,Căci eu de la Domnul am primit ceea ce v-am dat şi vouă; că Domnul Iisus, în noaptea în care a fost vândut, a luat pâine şi, mulţumind, a frânt şi a zis: Luaţi mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi. Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea. Asemenea şi paharul după Cină,

zicând: Acest pahar este Legea cea nouă întru Sângele Meu. Aceasta să faceţi ori de câte ori veţi bea, spre pomenirea Mea. Căci de câte ori veţi mânca această pâine şi veţi bea acest pahar, moartea Domnului vestiţi până când va veni. Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului, cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de Trupul şi Sângele Domnului”. (I Cor. 11, 23-27). În tradiţia Bisericii prima menţiune despre Taină o avem în Învăţătura celor doisprezece Apostoli în cap. IX-X şi XIV-XV: ,,Iar în ce priveşte Euharistia mulţumiţi aşa: mai întâi cu

privire la potir: Mulţumim Ţie, Părintelui nostru, pentru sfânta voie a lui David, fiul Tău, pe care ne-ai făcut-o cunoscută prin Iisus, Fiul Tău, slavă, în veci! Iar pentru pâinea frântă: Mulţumim Ţie, Părintelui nostru, pentru viaţa şi conştiinţa pe care ni le-ai făcut nouă cunoscute, prin Iisus, Fiul tău. Ţie slavă în veci! Precum pâinea această frântă era deasupra munţilor şi adunată laolaltă a devenit una singură, tot astfel să ţi se adune Ţie Biserica de la marginile pământului, întru Împărăţia Ta…

Preot Valentin Bugariu

(Continuare în p. 7)

ArhanghelulBiserica lui Mateiu Basarab și a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc,

care a născut unitatea limbei și unitatea etnică a poporului. (M. Eminescu)

ArhanghelulRevistă de cultură şi religie rurală editată de Asociaţia ,,Arhanghelul” din Birda, III, nr. 3 (11)

2

Sufletu-mi rănit e ca un bob de linte,

în păstaia prea plină a universului;

secat, însă,

n-o să mai încolţească niciodată.

În spate –

noaptea-i trasă de păr, în faţă –

albul drumului se aşază

încet, încet, în matca ştiută.

*

Şi acolo sigur se mai bucură de moartea lui Stalin.

Cu pasul lor, încă,

îşi măsoară pământurile. La tâmpla lor

pistolul istoriei, mereu, a fost gata să ia foc.

*

Acolo sus, tata s-a întâlnit cu gemenii,

fraţii lui, ei încă în minte

cu nedreptăţile din Bărăgan, doi licurici negri,

în nămetele de bumbac din Câmpia Brăilei.

Nina Ceranu

Până unde, până când?...

Până când mi-alergi prin gând Ca o ciută prin pădure?

Să mă dezmembrezi în frunze Şi în mugurii de mure…

Până când mi-alergi prin gând

Ca o ciută prin poiene? Ca un fulg purtat de vânt Dintr-ă păsărilor pene…

Până când îmi aţii calea

Şi îmi mai încurci cărarea?... Ca pârâul cu-apă rece

Peste care nu pot trece…

Până când, de unde mă ştiu, Mă alergi, să simt că-s viu?

Biciuindu-mă mereu Prea Mărite Dumnezeu…

Până când şi până unde

Mi-a fost scris, să pot pătrunde Şi să calc acest pământ, Până unde, până când?!

Cât o fi pân-oi fi Sfânt

Şi-oi zbura de pe pământ?!...

Dimitrie Acea *

Aş deschide eu porţile Raiului, acelora care nu pot veni aici din pricini diferite, Cei cărora li s-a furat dreptul de a se ascunde în

eternitate, Şi s-au văzut astfel nevoiţi să coboare în Infern

Liliana Stanca

2

Sufletu-mi rănit e ca un bob de linte,

în păstaia prea plină a universului;

secat, însă,

n-o să mai încolţească niciodată.

În spate –

noaptea-i trasă de păr, în faţă –

albul drumului se aşază

încet, încet, în matca ştiută.

*

Şi acolo sigur se mai bucură de moartea lui Stalin.

Cu pasul lor, încă,

îşi măsoară pământurile. La tâmpla lor

pistolul istoriei, mereu, a fost gata să ia foc.

*

Acolo sus, tata s-a întâlnit cu gemenii,

fraţii lui, ei încă în minte

cu nedreptăţile din Bărăgan, doi licurici negri,

în nămetele de bumbac din Câmpia Brăilei.

Nina Ceranu

Până unde, până când?...

Până când mi-alergi prin gând Ca o ciută prin pădure?

Să mă dezmembrezi în frunze Şi în mugurii de mure…

Până când mi-alergi prin gând

Ca o ciută prin poiene? Ca un fulg purtat de vânt Dintr-ă păsărilor pene…

Până când îmi aţii calea

Şi îmi mai încurci cărarea?... Ca pârâul cu-apă rece

Peste care nu pot trece…

Până când, de unde mă ştiu, Mă alergi, să simt că-s viu?

Biciuindu-mă mereu Prea Mărite Dumnezeu…

Până când şi până unde

Mi-a fost scris, să pot pătrunde Şi să calc acest pământ, Până unde, până când?!

Cât o fi pân-oi fi Sfânt

Şi-oi zbura de pe pământ?!...

Dimitrie Acea *

Aş deschide eu porţile Raiului, acelora care nu pot veni aici din pricini diferite, Cei cărora li s-a furat dreptul de a se ascunde în

eternitate, Şi s-au văzut astfel nevoiţi să coboare în Infern

Liliana Stanca

3

Restituiri:

Din amintirile unui colonist din Gătaia

,,Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl ziditorul,

Dar mai cred şi-n neamul meu Înfrăţit cu dorul”

Radu Gyr

Superbă cugetare a acestui ,,spic de grâu al poeziei româneşti”. (Dan Puric). Cu adevărat, ne-am născut creştini. Neamul nostru şi-a dezvoltat fibra fiinţei sale ocrotit de credinţa străbună şi asta pentru că mereu ne-am orientat după ,,lumina strămoşilor şi a marilor duhovnici ai acestei naţiuni”. Alături de milenara credinţă a înaintaşilor care ne-a întărit speranţa, ne-a cultivat nădejdea şi ne-a cristalizat dragostea faţă de semeni, un alt sentiment, specific acestui neam, este dorul. Da, dorul de glia părintească dorul de cei dragi, dorul de casa şi de ograda natală, dorul de raiul copilăriei şi de anii tinereţii, şi, mai ales, dorul de tot ce-a fost frumos şi nu mai este. Nu mai este, căci toate au rămas în urmă şi tânjim după ele. Dar timpul este ireversibil şi aceste nestemate rămân în caseta cu amintiri, iar ,,amintirea este un permanent dar”. (Ileana Vulpescu). Iată de ce întoarcerea în trecut mă linişteşte sufleteşte, dar, în acelaşi timp, mă tulbură psihic. Îmi răscoleşte cei mai frumoşi ani, cele mai încântătoare episoade din filmul vieţii mele cu irizări de toamnă târzie. De fapt, ,,bătrâneţea deschide o poartă spre orizontul vechimii”, ne spune şi profesorul american James Hillman. Asta fac şi eu acum. Deschid alte părţi spre limanul amintirilor mele din acest miniserial autobiografic. Relatam în trecutul episod (VI) despre păzitul pepenilor şi despre excursia la Reşiţa şi Caraşova, de la sfârşitul clasei a VII-a. Reamintesc cititorului că anii aceia de după război au lăsat urme şi au marcat pregnant viaţa oamenilor. Noi, pruncii, realizam mai greu impasul acestui ,,balaur” asupra comunităţii. Copil fiind, fără grijile şi necazurile pe care le purtau adulţii, aveam toată

familia alături: părinţi, fraţi, surori sănătoşi şi resemnaţi cu puţinul vieţii din acele vremuri. Ne mulţumeam cu bunătatea de mămăligă cu brânză sau lapte, iar duminica şi la sărbători, eram încântaţi când, de pe masă, ne zâmbea felia de pâine. Mâncam şi noi ca cei de la oraş. Numai că mama, în zilele mari, făcea pita aceea ţărănească, crescută şi coaptă în cuptoriţă, cu coaja rumenă şi frumoasă, cu miezul pufos şi cu un gust care-ţi binecuvânta ziua şi sănătatea, nu ca cea de azi sintetică şi cu multe euri, iar, când o muşcam cu flămânda gură, o primeam ca pe o cuminecătură. N-aveam elemente de comparaţie şi mi se părea că pita cu pigmez este cea mai bună. Dacă mă gândesc bine azi, cred că era mai hrănitoare, mai sănătoasă, deşi uneori culoarea ei ne speria. Apoi şi jocurile noastre de atunci în natura tămăduitoare erau simple, şi nevinovate, rupte parcă, la scară mică, din scenariul vieţii adulţilor. Maşinile din imaginaţia noastră se reduceau la un cerc metalic, o roată după care alergam rostogolindu-l pe drumul prăfuit. Îl dirijam cu o

sârmă îndoită la capătul de jos după lăţimea benzii de metal şi eram grozav de bucuroşi când reuşeam să-l stăpânim să nu se dezechilibreze de-a lungul ,,pistei de întrecere”. Despre caii năzdrăvani, ce să mai spun! Murgul cel mai straşnic şi nărăvaş (ca şi la Nică, din ,,Amintiri…”) era un băţ din lemn sau de floarea soarelui, pe care-l struneam cu făloşie şi cu

destulă îndemânare. Rânchezam şi aruncam din copite, sforăind pe nasul încălzit de-atâta alergare. Trăiam cu intensitate reală emoţia călăreţului. Şi lumea jocurilor noastre era fermecătoare. Pentru copiii de-atunci, drumul, noroiul, praful, bălţile de după ploaie, izlazul cu vegetaţia primăvăratică şi mingea (lopta cum îi spuneam noi), din cârpe, la început, erau uriaşul monitor al calculatorului pe care navigam satisfăcuţi şi plini de sănătate. Şi mi-am potolit astfel dorul faţă de jocurile din perioada copilăriei mele, care, prin simplitate, nevinovăţie infantilă şi sănătatea degajată, depăşesc cu mult pe cele sofisticate de azi, multe dintre ele cu o îndoielnică acţiune pozitivă asupra conceptului de educaţie la copiii de acum.

Prof. Iosif Marius Circa

5

Documentar:

Învăţătorul Ioan Marcu (1848-1932) – personalitate de seamă a învăţământului confesional din Episcopia Caransebeşului

(II) Remarcându-se prin dăruirea sa ca învăţător,

prin rezultatele bune ale elevilor săi, episcopul Ioan Popasu îl cooptează în „corpul” comisarilor şcolari. Documentele ne prezintă calităţile şi datoriile pe care trebuie să le aibă comisarul şcolar. „Comisarul şcolar trebuie să fie un învăţător cunoscut că-şi iubeşte cariera sa, că este silitor şi prob în împlinirea datorinţelor chemării sale, că are hărnicie şi rutină întru a propune şi a împărtăşi, şi-i bărbat de încredere; el nu este chemat numai să conducă, ci şi să desluşească conferinţa şi să pună pe învăţătorii care au luat parte la conferinţă în stare, ca întorcându-se acasă să-şi poată exersa cariera lor mai cu succes ca înainte de întâlnirea avută la conferinţă”2, calităţi pe care Ioan Marcu le-a dovedit cu prisosinţă.

În calitate de comisar şcolar a fost împuternicit de Consistoriul Diecezan pentru conducerea conferinţelor învăţătoreşti din tractul Mehadia (1870), în 1871 în tractul Caransebeşului, în 1872 în tractul Bisericii Albe, în 1873 în tractul Buziaşului,3 dar şi pentru participarea la examenele şcolare de la sfârşitul anului şcolar, la diferite şcoli din Episcopie.

A fost desemnat ca membru în Adunarea eparhială, notar sinodal şi asesor consistorial în senatul şcolar.

În cadrul Reuniunii învăţătorilor s-a remarcat ca un membru destoinic şi activ încă de la înfiinţarea ei (1869), îndeplinind, începând din 1877, funcţia de „notar” (secretar) general şi mai apoi, între 1905-1908, funcţia de preşedinte4.

În despărţământul Astrei la Bocşa, a primit demnitatea de preşedinte, misiune ce şi-a îndeplinit-o cu conştiinciozitate, înfiinţând biblioteci poporale, ţinând conferinţe în comunele despărțământului, propovăduind peste tot iubirea de şcoală, de biserică, de neam şi de patrie.

2 Ibidem, doc. 257/1866. 3 Gh. Jurma, Vasile Petrica, op. cit., p. 186. 4 Constantin Brătescu, op. cit., p. 101.

Câştigându-şi merite nepieritoare pe teren bisericesc şi şcolar, neobosit cum a fost toată viaţa, îl găsim tot timpul la datorie (...) După unire, în anul 1919 a fost ales senator în circumscripţia electorală Reşiţa pentru primul parlament al României Mari5.

În amintirea fiului său Iuliu, căzut în războiul mondial, a întemeiat o fundaţie de 20.000 lei, pe care o încredinţează spre administrare Consistoriului diecezan şi din care se acordau ajutoare pentru studii anual, la câte doi fii de învăţători săraci6.

Trece la cele veşnice în anul 1932, la vârsta de 84 de ani, înconjurat de stima şi regretul tuturor celor care l-au cunoscut şi este înmormântat în cimitirul din Bocşa Montană.

Documentele de arhivă aduc la lumină strădania învăţătorului Ioan Marcu de a populariza activitatea Reuniunii învăţătorilor în rândul tuturor învăţătorilor, cât şi în rândul tuturor celor interesaţi, prin publicarea Protocoalelor adunărilor generale ale Reuniunii.

Protocoalele reprezintă o adevărată oglindă a activităţii învăţătorilor şi profesorilor permanent preocupaţi de perfecţionarea pregătirii psihologice, pedagogice, ştiinţifice de specialitate. Ele reprezintă pentru noi cei de astăzi un model de rigurozitate, corectitudine, un model de elevată viaţă cultural-spirituală.

Prof. dr. Virginia Ardelean

INVITAŢIE

În data de 27 septembrie 2014 va avea loc în comuna Birda lucrările Forumului Publiciştilor din Presa Rurală din Banat. Cu începere de la orele 10 va avea loc în biserica parohială cu hramul ,,Naşterea Maicii Domnului” din localitate lansarea cărţii Istorie şi semn religios (autor: pr. Valentin Bugariu), Ed. Sitech, Craiova, 2014, 303 p.. Totodată va fi vernisată o expoziţie de publicaţii săteşti deţinute de biblioteca parohială. De la orele 11 vor debuta lucrările Simpozionului Internaţional ,,Cultură şi civilizaţie bănăţeană”.

Organizatorii

5 Iacob Creţiu, op. cit., p. 2. 6 Ibidem.

5

Documentar:

Învăţătorul Ioan Marcu (1848-1932) – personalitate de seamă a învăţământului confesional din Episcopia Caransebeşului

(II) Remarcându-se prin dăruirea sa ca învăţător,

prin rezultatele bune ale elevilor săi, episcopul Ioan Popasu îl cooptează în „corpul” comisarilor şcolari. Documentele ne prezintă calităţile şi datoriile pe care trebuie să le aibă comisarul şcolar. „Comisarul şcolar trebuie să fie un învăţător cunoscut că-şi iubeşte cariera sa, că este silitor şi prob în împlinirea datorinţelor chemării sale, că are hărnicie şi rutină întru a propune şi a împărtăşi, şi-i bărbat de încredere; el nu este chemat numai să conducă, ci şi să desluşească conferinţa şi să pună pe învăţătorii care au luat parte la conferinţă în stare, ca întorcându-se acasă să-şi poată exersa cariera lor mai cu succes ca înainte de întâlnirea avută la conferinţă”2, calităţi pe care Ioan Marcu le-a dovedit cu prisosinţă.

În calitate de comisar şcolar a fost împuternicit de Consistoriul Diecezan pentru conducerea conferinţelor învăţătoreşti din tractul Mehadia (1870), în 1871 în tractul Caransebeşului, în 1872 în tractul Bisericii Albe, în 1873 în tractul Buziaşului,3 dar şi pentru participarea la examenele şcolare de la sfârşitul anului şcolar, la diferite şcoli din Episcopie.

A fost desemnat ca membru în Adunarea eparhială, notar sinodal şi asesor consistorial în senatul şcolar.

În cadrul Reuniunii învăţătorilor s-a remarcat ca un membru destoinic şi activ încă de la înfiinţarea ei (1869), îndeplinind, începând din 1877, funcţia de „notar” (secretar) general şi mai apoi, între 1905-1908, funcţia de preşedinte4.

În despărţământul Astrei la Bocşa, a primit demnitatea de preşedinte, misiune ce şi-a îndeplinit-o cu conştiinciozitate, înfiinţând biblioteci poporale, ţinând conferinţe în comunele despărțământului, propovăduind peste tot iubirea de şcoală, de biserică, de neam şi de patrie.

2 Ibidem, doc. 257/1866. 3 Gh. Jurma, Vasile Petrica, op. cit., p. 186. 4 Constantin Brătescu, op. cit., p. 101.

Câştigându-şi merite nepieritoare pe teren bisericesc şi şcolar, neobosit cum a fost toată viaţa, îl găsim tot timpul la datorie (...) După unire, în anul 1919 a fost ales senator în circumscripţia electorală Reşiţa pentru primul parlament al României Mari5.

În amintirea fiului său Iuliu, căzut în războiul mondial, a întemeiat o fundaţie de 20.000 lei, pe care o încredinţează spre administrare Consistoriului diecezan şi din care se acordau ajutoare pentru studii anual, la câte doi fii de învăţători săraci6.

Trece la cele veşnice în anul 1932, la vârsta de 84 de ani, înconjurat de stima şi regretul tuturor celor care l-au cunoscut şi este înmormântat în cimitirul din Bocşa Montană.

Documentele de arhivă aduc la lumină strădania învăţătorului Ioan Marcu de a populariza activitatea Reuniunii învăţătorilor în rândul tuturor învăţătorilor, cât şi în rândul tuturor celor interesaţi, prin publicarea Protocoalelor adunărilor generale ale Reuniunii.

Protocoalele reprezintă o adevărată oglindă a activităţii învăţătorilor şi profesorilor permanent preocupaţi de perfecţionarea pregătirii psihologice, pedagogice, ştiinţifice de specialitate. Ele reprezintă pentru noi cei de astăzi un model de rigurozitate, corectitudine, un model de elevată viaţă cultural-spirituală.

Prof. dr. Virginia Ardelean

INVITAŢIE

În data de 27 septembrie 2014 va avea loc în comuna Birda lucrările Forumului Publiciştilor din Presa Rurală din Banat. Cu începere de la orele 10 va avea loc în biserica parohială cu hramul ,,Naşterea Maicii Domnului” din localitate lansarea cărţii Istorie şi semn religios (autor: pr. Valentin Bugariu), Ed. Sitech, Craiova, 2014, 303 p.. Totodată va fi vernisată o expoziţie de publicaţii săteşti deţinute de biblioteca parohială. De la orele 11 vor debuta lucrările Simpozionului Internaţional ,,Cultură şi civilizaţie bănăţeană”.

Organizatorii

5 Iacob Creţiu, op. cit., p. 2. 6 Ibidem.

6

Cateheza:

Anul comemorativ al Sfinţilor

Martiri Brâncoveni

De praznicul Adormirii Maicii Domnului s-au împlinit trei sute de ani de la martiriul Sfinţilor Martiri Brâncoveni: Constantin, domnul Ţării Româneşti, fiii: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi a sfetnicului Ianache Văcărescu.

Pomenirea lor de către Biserica Ortodoxă se înscrie în preţuirea dată unor luptători pentru sprijinirea Bisericii strămoşeşti dar şi pentru activitatea culturală întreprinsă în timpul domniei Sfântului Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714), deci 26 de ani de linişte într-o epocă ,,neliniştită” de luptă pentru supremaţia între Imperiul Otoman şi Imperiul Habsburgic.

Importanţa comemorării acestor martiri ai credinţei şi ai românismului în genere se datorează urmelor semnificative lăsate în spiritualitatea românească. Toate acestea îşi au geneza în ideea de restaurare a Imperiului Bizantin, aşa cum numea Nicolae Iorga acest proces de Bizanţ după Bizanţ. Chiar dacă politic acest lucru nu mai era posibil s-a reuşit şi în epoca Brâncoveanului a reînvierii duhului Ortodoxiei răsăritene prin nestemata culturii tipografice şi a artei ecleziale. Se păstrează notat o astfel de dorinţă a domnitorului muntean dezvăluită unchiului său, Mihai Cantacuzino: ,, ,,-Haide neică Mihai, să ctitorim Bizanţul nostru, aici în Valahia…” (Ileana Toma, Ultimul Constantin. Romanul Brâncovenilor, ediţia a III-a, Ed. Babel, Bacău, 2010, p. 282).

Prima acţiune a domnitorului Constantin a fost aceea de a întări economia, a sprijinirii marii boierimi, dar şi dezvoltarea ramurilor acesteia. Au apărut lumânării domneşti la Bucureşti şi Târgovişte, un port naval la Giurgiu, a fost valorificată ceara, brânzeturile, sarea. S-a dezvoltat o reţea de prăvălii. Tot o ,,poruncă” domnească a reprezentat-o reformarea sistemului fiscal prin apariţia unei singure dări în bani către domnie numită ruptoare. Personal Brâncoveanu a reuşit să cumpere mai multe moşii, heleştee şi alte acarete în

ţară şi în Transilvania toate facilitând dezvoltarea culturală a ţării.

La curtea domnească au apărut oameni cu ştiinţă de carte, savanţi ai vremii: secretarul curţii, Anton Maria del Chiaro, medicul Pylarino, mitropolitul Antim Ivireanul ş. a. Aceştia impulsionaţi de domnitor au dat vremii opere de cultură şi filantropie nemaîntâlnite: Academia Domnească, prima Universitate a ţării, Spitalul Colţea, imprimarea de cărţi ortodoxe, ridicarea de lăcaşe de cult în stil ortodox numit după binefăcătorul lui brâncovenesc.

Sprijinirea Ortodoxiei a fost izvorul acţiunilor culturale. Astfel nu au fost uitaţi românii ortodocşi din Transilvania, precum şi creştinii din Răsărit aflaţi sub stăpânire turcească. Pentru aceştia a ridicat biserici, a întemeiat tipografii şi a imprimat cărţi de slujbă şi învăţătură care să întreţină conştiinţa apartenenţei la confesiunea ortodoxă şi a neamului din care provin, oprind acţiunea de deznaţionalizare a acestora.

Între cărţile imprimate în cele cinci tiparniţe ale ţării: Bucureşti, Târgovişte, Mănăstirea Snagov, Râmnic şi Buzău se numără capodopere ale limbii române: Biblia de la Bucureşti (1688) dar şi ale ritualului ortodox: Evangheliarul greco-român, Bucureşti (1693); Psaltirea, Snagov (1694), Mineele, Buzău (1698); Molitvelnicul, Râmnic (1706); Octoihul, Târgovişte (1712). Majoritatea din acestea au fost tipărite cu ,,porunca” dar mai ales şi cu ,,cheltuiala” domnului Constantin. Textele acestor cărţi se păstrează cu mici modificări până astăzi în cultul Bisericii Ortodoxe.

A ridicat biserici la Potlogi, Mamul (jud. Dâmboviţa), Hurezi, Brâncoveni, Sâmbăta de Sus, Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti. Doamna Maria a ctitorit biserica ,,Dintr-o zi” din capitală. Arta brâncovenească se caracterizează prin decor bogat, coloane torsate, balustrade traforate, însemnări heraldice şi pridvor deschis.

Prin toate aceste binefaceri aduse poporului său, prinţul muntean a contribuit aşa cum odinioară o făcuseră bazileii bizantini la dezvoltarea poporului în credinţă şi în trai de viaţă creştin ortodox.

Pr. Valentin Bugariu

7

Semne:

Din trecutul Banatului

În anii dualismului austro-ungar, comitatul Timiş a cunoscut o perioadă de însemnate transformări în viaţa economică, socială şi politică, ce vor duce la modernizarea structurilor învechite, înlocuite cu altele noi de factură modernă. În ceea ce priveşte economia, se observă mai întâi o dezvoltare moderată urmată apoi, spre sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, de o creştere accelerată. În acest timp continuă să se păstreze caracterul predominant agricol al economiei, dar apar prefaceri însemnate ce deschid cale dezvoltării viitoare.

Astfel un progres însemnat cunosc activităţile industriale, comerciale, bancare, de transporturi, se foloseşte munca salariată, are loc un proces de tehnologizare şi modernizare. Toate aceste transformări deschid calea spre modernizarea societăţii, orientare dovedită de procesul de mecanizarea al întreprinderilor industriale, de înlocuirea producţiei manufacturieră cu producţia de fabrică, precum şi de implicarea instituţiilor bancare în susţinerea activităţilor productive. Întreprinderile sunt acum organizate după principii moderne, ce au la bază productivitatea muncii, rentabilitatea şi profitul.

Transformările suferite au la bază numeroşi factori: legislaţia adoptată, susţinerea autorităţilor locale, sporirea cererii locale de produse, ca urmare a sporului demografic, dar şi datorită nevoilor sporite ale păturilor orăşeneşti. Se observă de asemenea şi o schimbare în ceea ce priveşte mentalitatea colectivă, având loc o deschidere spre nou. Astfel noile procedee, tehnici şi utilaje vor fi receptate mai uşor de către masa populaţiei.

Schimbările importante din agricultură vor determina şi o creştere a cererii de produse fabricate, impulsionând crearea de noi întreprinderi industriale, iar creşterea veniturilor ţăranilor le permite acestora să achiziţioneze mărfurile produse de industrie. Eliberarea ţăranilor de servituţiile feudale şi împroprietăria ţăranilor cu loturile în folosinţă crează o mare masă de proprietari mici şi mijlocii.

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea apar pe marile domenii dar şi pe ogoarele ţăranilor înstăriţi primele maşini agricole. Acum încep să se folosească, maşina de secerat, maşina de semănat, batoza, apar primele tractoare. Apariţia acestor maşini agricole determină şi apariţia muncitorilor salariaţi ce să le opereze. Recensământul din 1910 aminteşte existenţa unor maşinişti, reparatori de utilaje agricole, muncitori salariaţi în sute de localităţi bănăţene.

Foarte importantă pentru dezvoltarea industriei timişene este Legea privind Industria adoptată de curtea vieneză la 20 Decembrie 1859, aceasta stabilea că pentru înfiinţarea de întreprinderi industriale nu este nevoie de nici un act suplimentar ci doar de o simplă înregistrare7. Noul act normativ va da un puternic imbold înfiinţării de noi întreprinderi industriale.

Schimbările majore vor avea loc totuşi în ceea ce priveşte activitatea meşteşugărească şi industrială, prefacerile sunt îndeosebi de natură calitativă, dar şi cantitativă. Are loc o însemnată extindere a activităţilor industriale, atât prin extinderea celor deja existente cât şi prin apariţia altora noi.

Prof. dr. Bogdan Enăşel

Urmare din p. 1)

Nimeni să nu mănânce şi nici să bea din

Euharistia voastră, decât numai cei botezaţi în numele Domnului”. (Scrierile Părinţilor Apostolici, P. S. B., vol. 1, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 1979, p. 29-30).

Împărtăşania este taina unităţii şi izvorul adunării creştinilor, iar personal taină a sfinţirii şi desăvârşirii umane. Săvârşită în prima zi a săptămânii (Duminica), cu prilejul sărbătorilor de peste săptămână ea este oficiată dimineaţa în biserică sau în altarul de vară a bisericilor, în paraclise şi se administrează pentru cei bolnavi la casele acestora.

Condiţionarea dobândirii veşniciei în Împărăţia lui Dumnezeu este legată de primirea cu vrednicie a Tainei Trupului şi Sângelui Domnului

7 V. Dudaş, I. Haţegan, Din Cronologia Judeţului Timiş, Ed. Marineasa, Timişoara, 2004, p. 214.

6

Cateheza:

Anul comemorativ al Sfinţilor

Martiri Brâncoveni

De praznicul Adormirii Maicii Domnului s-au împlinit trei sute de ani de la martiriul Sfinţilor Martiri Brâncoveni: Constantin, domnul Ţării Româneşti, fiii: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi a sfetnicului Ianache Văcărescu.

Pomenirea lor de către Biserica Ortodoxă se înscrie în preţuirea dată unor luptători pentru sprijinirea Bisericii strămoşeşti dar şi pentru activitatea culturală întreprinsă în timpul domniei Sfântului Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714), deci 26 de ani de linişte într-o epocă ,,neliniştită” de luptă pentru supremaţia între Imperiul Otoman şi Imperiul Habsburgic.

Importanţa comemorării acestor martiri ai credinţei şi ai românismului în genere se datorează urmelor semnificative lăsate în spiritualitatea românească. Toate acestea îşi au geneza în ideea de restaurare a Imperiului Bizantin, aşa cum numea Nicolae Iorga acest proces de Bizanţ după Bizanţ. Chiar dacă politic acest lucru nu mai era posibil s-a reuşit şi în epoca Brâncoveanului a reînvierii duhului Ortodoxiei răsăritene prin nestemata culturii tipografice şi a artei ecleziale. Se păstrează notat o astfel de dorinţă a domnitorului muntean dezvăluită unchiului său, Mihai Cantacuzino: ,, ,,-Haide neică Mihai, să ctitorim Bizanţul nostru, aici în Valahia…” (Ileana Toma, Ultimul Constantin. Romanul Brâncovenilor, ediţia a III-a, Ed. Babel, Bacău, 2010, p. 282).

Prima acţiune a domnitorului Constantin a fost aceea de a întări economia, a sprijinirii marii boierimi, dar şi dezvoltarea ramurilor acesteia. Au apărut lumânării domneşti la Bucureşti şi Târgovişte, un port naval la Giurgiu, a fost valorificată ceara, brânzeturile, sarea. S-a dezvoltat o reţea de prăvălii. Tot o ,,poruncă” domnească a reprezentat-o reformarea sistemului fiscal prin apariţia unei singure dări în bani către domnie numită ruptoare. Personal Brâncoveanu a reuşit să cumpere mai multe moşii, heleştee şi alte acarete în

ţară şi în Transilvania toate facilitând dezvoltarea culturală a ţării.

La curtea domnească au apărut oameni cu ştiinţă de carte, savanţi ai vremii: secretarul curţii, Anton Maria del Chiaro, medicul Pylarino, mitropolitul Antim Ivireanul ş. a. Aceştia impulsionaţi de domnitor au dat vremii opere de cultură şi filantropie nemaîntâlnite: Academia Domnească, prima Universitate a ţării, Spitalul Colţea, imprimarea de cărţi ortodoxe, ridicarea de lăcaşe de cult în stil ortodox numit după binefăcătorul lui brâncovenesc.

Sprijinirea Ortodoxiei a fost izvorul acţiunilor culturale. Astfel nu au fost uitaţi românii ortodocşi din Transilvania, precum şi creştinii din Răsărit aflaţi sub stăpânire turcească. Pentru aceştia a ridicat biserici, a întemeiat tipografii şi a imprimat cărţi de slujbă şi învăţătură care să întreţină conştiinţa apartenenţei la confesiunea ortodoxă şi a neamului din care provin, oprind acţiunea de deznaţionalizare a acestora.

Între cărţile imprimate în cele cinci tiparniţe ale ţării: Bucureşti, Târgovişte, Mănăstirea Snagov, Râmnic şi Buzău se numără capodopere ale limbii române: Biblia de la Bucureşti (1688) dar şi ale ritualului ortodox: Evangheliarul greco-român, Bucureşti (1693); Psaltirea, Snagov (1694), Mineele, Buzău (1698); Molitvelnicul, Râmnic (1706); Octoihul, Târgovişte (1712). Majoritatea din acestea au fost tipărite cu ,,porunca” dar mai ales şi cu ,,cheltuiala” domnului Constantin. Textele acestor cărţi se păstrează cu mici modificări până astăzi în cultul Bisericii Ortodoxe.

A ridicat biserici la Potlogi, Mamul (jud. Dâmboviţa), Hurezi, Brâncoveni, Sâmbăta de Sus, Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti. Doamna Maria a ctitorit biserica ,,Dintr-o zi” din capitală. Arta brâncovenească se caracterizează prin decor bogat, coloane torsate, balustrade traforate, însemnări heraldice şi pridvor deschis.

Prin toate aceste binefaceri aduse poporului său, prinţul muntean a contribuit aşa cum odinioară o făcuseră bazileii bizantini la dezvoltarea poporului în credinţă şi în trai de viaţă creştin ortodox.

Pr. Valentin Bugariu

8

Cronica parohială:

o Simpozion Internaţional de Teologie la Caransebeş. În 18 aprilie s-au desfăşurat lucrările Simpozionului Internaţional la Caransebeş. În cadrul celei de a treia secţiuni (istorie bisericească), preotul dr. Valentin Bugariu a susţinut comunicarea ,,Tiparul şi cartea bisericească în vremea lui Constantin Vodă Brâncoveanu”.

o Concursul Judeţean de Religie ,,Bucuria Învierii în suflet de copil”. Pe 5 mai a fost organizat în parohia Birda un concurs de cunoştinţe religioase la care au participat 10 elevi din clasa a III-a de la şcolile din Birda şi Sîngeorge. Au obţinut premii: Indri Ana Maria (Premiul I); Vălean Alexandru (Premiul al II-lea) şi Murgea Cristian Florin (Premiul al III-lea). Ceilalţi participanţi au primit diplome de participare.

o Înălţarea Domnului. Joi, 29 iunie a fost prăznuit momentul Înălţării Mântuitorului. De la orele 10 a fost oficiată Sfânta Liturghie urmată la orele 12 de pomenirea eroilor, depunerea de coroane de flori din partea oficialităţilor locale şi un frumos program patriotic realizat de către şcolarii sin Sîngeorge îndrumaţi de doamnele: Înv. Maria Miron şi Educ. Ştefania Cercega.

o Concursul Judeţean de Religie ,,Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş”. În 2 iunie cu începere de la orele 1400 la Liceul Teoretic din Gătaia s-a desfăşurat etapa locală a concursului amintit. Din partea Parohiei/ Şcolii din Birda au participat cinci copii care au obţinut premii şi menţiuni. Eleva Brulincu Rodica a obţinut Premiul I calificându-se la faza judeţeană la Timişoara. La faza eparhială desfăşurată în 12 iunie aceasta a obţinut Menţiunea I.

o Revista ,,Arhanghelul” premiată. În 12 iunie în organizarea Arhiepiscopiei Timişoarei a avut loc un Concurs de reviste şcolare şi parohiale. În cadrul acestui concurs, revista ,,Arhanghelul” a obţinut Premiul I în cadrul secţiunii de foi religioase.

o Întâlnirea monografiştilor. La Muzeul Satului din Timişoara în 21 iunie s-a desfăşurat a şasea ediţie a întâlnirii monografiştilor bănăţeni din

Serbia, Arad, Caraş-Severin şi Timiş. La această întrunire a participat din partea parohiei Birda preotul Valentin Bugariu care a vorbit auditoriului despre importanţa folosirii surselor arhivistice de documentare prezentând totodată ultima carte tipărită.

o Simpozionul ,,Credinţă şi Jertfă”. În organizarea Primăriei şi a Parohiei Ortodoxe din comuna Comloşu Mare, jud. Timiş a fost realizat acest simpozion la care au participat: profesori, preoţi, psihologi şi economişti. La lucrări a participat şi preotul Valentin Bugariu care a prezentat comunicarea: ,,Contribuţia Sfinţilor Martiri Brâncoveni la dezvoltarea Ortodoxiei româneşti”.

o Apariţii publicistice. În ultimul timp, preotul Valentin Bugariu a publicat următoarele articole: Contribuţia lui Romulus Vuia la dezvoltarea etnografiei bănăţene, în ,,Memoria Satului Bănăţean”, vol. 11, 2013, p. 39-45; Mircea Eliade – istoric al religiilor, în ,,Calendarul

Arhiepiscopiei Timişoarei”, 2014, p. 176-183; Contribuţia

împăratului Constantin cel Mare la dezvoltarea literaturii creştine, în vol. Taină şi mărturisire, Editura Episcopiei Caransebeşului, 2014, p. 159-169 şi Biserica Ortodoxă Română şi Actul Marii Uniri, în ,,Vatră nouă”, 2013, nr. 160, p. 4; 2014, nr. 161, p. 5.

o Hramul Mănăstirii Săraca. La praznicul Schimbării la Faţă a Domnului (6 aug.) a fost serbat hramul Mănăstirii Săraca. În preziua sărbătoririi au început serviciile religioase începute cu slujba Vecerniei urmată de Utrenie, Acatist, sfinţirea apei, Taina Sf. Maslu şi Sf. Liturghie arhierească. La Vecernie şi Taina Sf. Maslu a slujit şi preotul Valentin Bugariu.

COLEGIUL DE REDACŢIE: Prof. univ. dr. Rodica Popescu, Prof. univ. dr. Ioan Viorel Boldureanu, Prof. Ioan Traia, Pr. dr. Iliia

Pavlovici-Pătruţ, Redactor-şef:

Pr. dr. Valentin Bugariu ISSN 2284 – 7731

Redacţia: Birda, Str. Principală, nr. 229, tel. 0729145610, cod postal:307187, jud.Timiş, e-mail:

parohiabirda@yahoo.com