APARATUL DIGESTIV

• Aparatul digestiv este constituit din totalitatea organelor care au ca funcții principale digestia și absorbția principiilor alimentari și totodată eliminarea reziduurilor neasimilabile ale alimentelor ingerate.

• Organele aparatului digestiv:

- tubul digestiv,

- glandele anexe.

Tubul digestiv este cuprins între orificiul bucal și orificiul anal fiind format din:

Cavitatea

bucală

Faringe

Esofag

Stomac

Intestin

subțire

Intestin gros

Tubul digestiv este alcătuit pe toată întinderea sa din 4 tunici:

Tunica mucoasă - căptușește interiorul tubului digestiv și este constituită dintr-un epiteliu pavimentos stratificat în segmentele superioare (cavitatea bucală, faringe, esofag), unde alimentele sunt doar transportate, și un epiteliu cilindric unistratificat în restul tubului, unde au loc procese de secreție și absorbție.

Tunica submucoasă – formată din țesut conjunctiv lax, conținând o bogată rețea vasculară și fibre vegetative, iar la nivelul stomacului și duodenului are și glande provenite din mucoasă. De la nivelul esofagului și până la anus, între mucoasă și submucoasă, există și un strat subțire de țeșut muscular neted, a cărui contracție formează pliuri ale mucoasei.

Tunica musculară – alcătuită din fibre musculare striate până la treimea medie a esofagului și din fibre musculare netede în restul tubului digestiv, dispuse intern – circular, extern – longitudinal. La anumite niveluri, musculatura circulară se îngroașă, constituid sfincterele. La nivelul colonului, stratul muscular este concentrat în 2-3 benzi musculare, formând pe toată lungimea sa teniile.

Adventicea (tunica externă) – constituită din țesut conjunctiv lax în jurul faringelui, esofagului, părții inferioare a rectului și dintr-un țesut conjunctiv dens, în celelalte segmente ale tubului digestiv.

Cavitatea bucală este primul segment al tubului digestiv, cu rol în masticație, deglutiție, supt, fonație, gust, mimică și în respirație. Este situată în etajul inferior al craniului visceral, sub cavitatea nazală. Comunică anterior cu exteriorul prin orificiul bucal, delimitat de cele două buze, iar posterior prin istmul bucofaringian cu faringele. In cavitatea bucală se găsesc limba și dinții.

Limba – este un organ musculo-fibros, acoperit de mucoasă, cu rol în masticatie, deglutiție, sensibilitate, gust și în limbajul articulat. Limba are formă alungită, turtită dorso-ventral și prezintă: corpul limbii, ce constituie partea orizontală, liberă și mobilă, și rădăcina ce constuie partea verticală fixă, dispusă posterior, fixată de osul hioid și de epiglota.

Dinții – formațiuni osoase dure, implantate în alveolele dentare, adaptați pentru tăierea, zdrobirea și măcinarea alimentelor; au rol în vorbire, pronunțarea unor consoane.

Faringele - organ tubular musculo-fibros,

aproximativ 12 cm.lungime, situat anterior de coloana

vertebrală, de la baza craniului până la C6 la adult, unde se

continuă cu esofagul. Este o cale mixtă respiratorie și

digestivă, fiind locul de încrucișare a acestor două căi,

realizându-se legătura dintre fosele nazale și laringe, precum

și dintre caviattea bucală și esofag.

Cavitatea faringelui este împărțită în 3 etaje:

-rinofaringele, ce comunică cu fosele nazale și se întinde de

la baza craniului până la vălul palatin;

-bucofaringele, comunică anterior cu cavitatea bucală prin

istmul gâtului;

-laringofaringele, ce comunică anterior cu laringele prin

orificiul laringian, protejat de epiglotă.

Musculatura faringelui, constituită din fibre

musculare striate cu dispoziție circulară (constrictori) și

longitudinală (ridicători), deține un rol important în

deglutiție.

Esofagul - este un organ tubular musculo-

membranos, cu rol de conducere a alimentelor din

cavitatea bucală în stomac. El are o lungime de 25-30

cm, cu un diametru de 2cm. Corespunde nivelului

vertebrei C6 până la nivelul vertebrei T11, și străbate

trei regiuni: cervicală, toracică și abdominală.

Cavitatea abdominală. In interiorul

trunchiului se descriu 2 cavități separate între ele prin

diafragmă: superior - cavitatea toracică, iar inferior -

cavitatea abdominală, care la rândul ei comunică cu o

cavitate pelviană, situata în micul bazin. La nivelul

cavității abdominale se descrie seroasă peritoneală cu

o foiță parietală ce aderă de peretele extern și o foiță

viscerală ce învelește organele tubului digestiv.

Stomacul – este cel mai dilatat segment al tubului

digestiv, cu rol de depozit temporal al alimentelor. Este situat în

abdomen, în loja gastrică, în etajul supramezocolic, în dreptul

hipocondrului stâng, are forma literei „J„, prezintă 2fețe –

anterioară și posterioară, 2margini sau curburi – mica curbură

(continuă marginea dreaptă a esofagului) și marea curbură

(continuă marginea stângă a esofagului), și 2extremități sau

orificii – cardia – care comunică cu esofagul și pilorul – care

comunică cu duodenul. Are o lungime de cca.25cm., lățime de

12cm. și o capacitate de 1-1,5litri.

Topografic și funcțional, prezintă 2porțiuni – verticală

(fundul stomacului, fornix sau camera cu aer și corpul

stomacului; - orizontală (antrul piloric ce continuă corpul

stomacului și canalul piloric ce continuă cu duodenul prin

orificiul piloric).

Mucoasa gastrică prezintă numeroase cute care îi măresc

suprafața și este formată dintr-un epiteliu cilindric stratificat, și

numeroase orificii prin care se deschid glandele gastrice.

Glandele cardiale și pilorice secretă mucus, iar cele ale

fundului și corpului gastric au în structura lor celule care secretă

pepsinogen, HCl, mucus.

Intestinul subțire – segmentul cel mai lung al tubului

digestiv (5-6m.), se întinde de la pilor la valvula ilio-cecală, prin

care se deschide în intestinul gros, și este împărțit în 3 segmente.

Duodenul – porțiune inițială, fixă, lungime de 25-30cm., formă de

potcoavă și cuprinde în concavitatea sa capul pancreasului.

Jejunul și ileonul - porțiuni mobile ale intestinului subțire, se

întind până la valvula ileo-cecală, ocupând partea centro-inferioară

a cavității abdominale, fără a se putea face o delimitare precisă între

jejun și ileon. Măsoară aproximativ 5-6m.lungime, cu un diametru

de 2,5-3 cm. Pe traiectul său, jejun-ileonul descrie o suită de

semicercuri, care iau denumirea de anse intestinale, în număr de

14-16. Mucoasa prezintă un număr de vilozități intestinale, care

măresc mult suprafața, favorizând procesul de absorbție, precum și

glande.

La suprafață, vilozitatea intestinală are un strat epitelial ale cărui

celule prezintă la polul apical o membrană cu microvili, care

mărește suprafața de resorție. Sub epiteliu se găsește o bogată rețea

capilară sangvină și chiliferul central limfatic. În vilozitate se

găsesc țesut conjunctiv, fibre musculare netede, care prin contracția

lor, împing sângele și limfa împreună cu substanțele resorbite din

lumenul intestinului.

Intestinul gros – situat în cavitatea peritoneală,

submezocolic, are o lungime de cca.1,7m., între valva ileo-

cecală și orificiul anal. Se descrie astfel: cecul – segmentul

situat sub valvula ileo-cecală și terminat într-un fund de

sac, prezentând apendicele vermiform, cca. 7cm. în

diametru și lungime, colonul ascendent (15cm.) – până la

nivelul ficatului, apoi se încurbează spre partea stângă,

devenind transversal (50-60cm.), străbate cavitatea

abdominală și care la nivelul splinei, coboară până la fosa

iliacă stângă – colon descendent (20cm.), unde se continuă

în pelvis. Colonul sigmoidian (35-45cm.) – continuă

colonul descendent de la nivelul crestei iliace și străbate

fosa iliacă stângă, descinzând în pelvis, până la un nivel

corespunzător cu vertebra S3, unde începe rectul. Ultima

parte a intestinului este constituită din rect, care se termină

cu canalul anal ce se deschide prin anus.

Mucoasa intestinului gros formând în interior plici

semicirculare, nu mai prezintă vilozități. În segmentele

inferioare crește numărul celulelor care secretă mucus.

Glandele salivare – se deschid și

secretă saliva în cavitatea bucală. Cele mai

multe sunt glandele mici dispuse în straturile

mucoase și submucoase ale epiteliului oral ce

căptușește limba, palatul, obrajii și buzele.

Glandele mari sunt reprezentate de glanda

paratiroidă, glanda sublinguală și glanda

submandibulară.

Glanda paratiroidă – plasată în afara cavității

orale, în loja parotidiană, glandă salivară

tubuloacinoasă, ce secretă salivă de tip seros.

Glandele sublinguale – poziționate în fosa

sublinguală, cele mai mici dintre glandele

salivare majore, iar saliva secretată de acestea,

sunt de tip mucus.

Glandele submandibulare – mai mici decât

cele parotidiene, secretă salivă de tip

seromucos, astfel se explică diferențele dintre

secreția lor.

Ficatul – cea mai mare glandă din corp, ce cântărește 1,5-2kg., care în afara multiplelor roluri metabolice, are și secreție exocrină – bila – care se elimină în perioadele digestive în duoden. Ficatul este situat în cavitatea abdominală, sub bolta diafragmatică, în loja hepatică, în dreptul hipocondrului drept și al epigastrului. Se disting 2fețe – superioară (diafragmatică), inferioară (viscerală). Șanțurile de pe fața inferioară delimitează 4lobi: drept, stâng, anterior și posterior. Fața inferioară prezintă 2șanțuri longitudinale, împărțite în 2 jumătăți printr-un șanț transversal. La partea anterioară a șanțului longitudinal drept, se află vezica biliară, iar în partea posterioară, vena cavă inferioară. Unitatea structurală și funcțională a ficatului este lobul hepatic – are formă piramidală, format din celule hepatice, capilare sinusoide și canaliculi biliari, incluși într-o stromă conjunctivă.Căile biliare extrahepatice – sunt reprezentate de canalul hepatic comun, care rezultă prin unirea canalelor hepatice și se continuă cu canalul coledoc, ce se deschide în duoden, împreună cu canalul pancreatic principal. Din calea biliară principală se desprinde canalul cistic, prin care bila ajunge în perioadele interdigestive, în vezicula biliară.

Pancreasul – glandă mixtă, situat retroperitoneal,

sub stomac, în potcoava duodenală, profund în peretele

abdominal posterior, în hipocondrul stâng, având poziție

transversală, în dreptul vertebrelor L1-L2. Are o greutate de

70-80 gr., lungime de 14cm., înălțime de 4cm. și grosime de 2

cm.

1. Capul – așezat în potcoava duodenului, este porțiunea cea

mai lată a sa; posterior se găsește canalul coledoc, anterior,

colonul transvers.

2. Corpul – vine în raport anterior cu stomacul, posterior cu

pediculul renal stâng, vena splenică și rinichiul stâng.

3. Coada – reprezintă partea mobilă a pancreasului, ce se

îndreaptă spre splină, de care este legată prin ligamentul

pancreato-splenic.

Pancreasul este acoperit de o capsulă conjunctivă, de la care

pleacă în interior septuri conjunctivo-vasculare, ce separă lobii

pancreatici între ei.

Pancreasul exocrin are structură tubulo-ancinoasă ramificată;

celulele acinilor pancreatici secretă sucul pancreatic care este

colectat în două canale mari: canalul principal (Wirsung) ce

străbate pancreasul de la coadă spre cap – ce se deschide în

duoden și canalul accesor Santorini, ce se deschide în canalul

Wirsung sau în duoden.