Facultatea Alexandru Ioan Cuza

Specializarea Geografie şi Geologie

Toplici Andreea

Gr 31

Apele subterane

Cuprins

Date generale

Apele freatice

a) Apele freatice zonale

b) Apele freatice azonale

Apele de adâncime

CALITATEA APELOR FREATICE

Date generale

Hidrogeologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul apelor subterane; ea studiază originea apei, modul

de alimentare, rocile cu rol acvifer existente în scoarţa terestră, structurile geologice, tipul de zăcământ,

condiţiile de stocare, modalităţile de scurgere ale apei prin acestea, răspândire, proprietăţile fizico-chimice ale

întregului complex, gradul de poluare etc. În acelaşi timp, ea se preocupă de conservarea şi exploatarea apei

subterane.

Studiile hidrogeologice vizează managementul teritorial, estimarea corectă a resurselor de ape subterane

(potabile, minerale, geotermale), optimizarea exploatării acestora, combaterea efectelor negative

asupra exploatărilor miniere, a construcţiilor etc. (Zamfirescu, 1997).

Apele subterane au reprezentat tot timpul o importanţă vitală. Primele fântâni pentru apă potabilă au fost

săpate în Egipt şi China antică.

Cu toate că izvoarele erau considerate ca ceva sacru, geneza acestora, şi implicit a apelor subterane, a

incitat cele mai luminate minţi ale Antichităţii şi Evului Mediu. Aristotelsusţinea teoria condensării apelor

subterane care producea cea mai mare parte din apa ce se scurge prin izvoare. Majoritatea filozofilor antici

considerau că apa de mare este condusă prin canale subterane în munţi, unde este purificată şi se

reîntoarce sub formă de izvoare. Concepţia că apa izvoarelor se formează în golurile subterane era o

consecinţă a faptului că anticii greci erau familiarizaţi cu peşterile din ţinuturile calcaroase, cu spaţiile

subterane mari, reci şi întunecoase.

Marcus Vitruvius (sec î.Cr.) este primul care sesizează că apa subterană provine din infiltrarea apei de ploaie

sau a zăpezii topite; el este practic precursorul teoriei infiltrării. Palissy B. este primul autor care, în 1580,

elaborează prima lucrare unde arată că apele subterane provin din cele superficiale ce se infiltrează şi apar

sub formă de izvoare. Dovedirea infiltrării a fost realizată de lucrările lui Mariotte A. (1686) şi mai apoi de

cele ale lui Lomonosov M.V. (1750) care arată că mineralizaţia apelor subterane rezultă clin interacţiunea

apei cu rocile.

Bernoulli D. (1783) şi Euler L. (1750) au stabilit mişcarea lichidelor, Chezy (1775) a determinat ecuaţia

mişcării turbulente a apelor subterane, iar Darcy H. (1856) elaborează legea circulaţiei apei în mediile

poroase.

Prima lucrare cu caracter hidrogeologic din România este cea a lui Pop V.,ce se referă la apele minerale din

Transilvania. Drăghiceanu N. şi Cucu-Staroslescu N. au abordat problema apelor subterane din zona

oraşului Bucureşti.

Prima hartă a apelor freatice, elaborată de Murgoci Gh.M. şi Protopopescu-Pache E.(1907-1910), reprezintă

zona Bărăganului; Geologul Macovei G. (1911-1913) a întocmit harta apelor freatice din Dobrogea.

Rezultate foarte bune, în privinţa folosirii apelor subterane, s-au obţinut între cele două Războaie

Mondiale. Primele studii exhaustive sunt întocmite pentru oraşele Bucureşti, laşi, Craiova, Ploieşti etc.

În cadrul cercetărilor geologice asupra teritoriului Român se conturează tot mai clar o orientare

hidrogeologică ce delimitează și caracterizează hidrostructuri atât în regiunile de orogen cât și în cele de

platformă.După anul 1950, pe lângă întreprinderile specializate în prospectare şi exploatare, s-a format şi

un colectiv de cercetare în cadrul Institutului Naţional de Meteorologie şi Hidrologie (astăzi acest institut s-

a separat în Institutul Naţional de Meteorologie şi Institutul Naţional de Hidrologie, 2003).

Fig. 1. Repartiţia apelor subterane în sectoarele cu intercalaţii argiloase

Ca urmare a complexităţii sale, hidrogeologia este o ştiinţă pluridisciplinară ce se bazează pe munca în

echipă a numeroşi specialişti din domenii conexe: geologie, hidrologie, geomorfologie, hidrodinamică,

pedologie, meteorologie, geochimie, geofizică, exploatarea zăcămintelor, agronomie, chimie, fizică etc.

În prezent se poate aprecia că volumul și calitatea informațiilor referitoare la apele subterane din Romania

oferă o imagine veridică și complexă asupra acestui component al învelișului hidric al sistemului fizico-

geografic al României. ( Bojoi,2000) Apele subterane sunt răspandite inegal pe teritoriul țării, în funcție de

litologie, structură geologică și condițiile climatice. Constituirea hidrostructurilor se realizează la scara

timpului geologic iar regenerarea apei se face în timp mult mai scurt (cicluri milenare, seculare, multianuale,

sezoniere) . Apele subterane, ca sistem complex, cuprind componente moștenite, de obicei cu stabilitate

ridicată care includ: cadrul structural, textura, structura depozitelor, alcătuire mineralogică a depozitului,

discontinuitățile subterane, relieful și componente recente,mult mai mobile care cuprind: adâncimea apei,

temperatura, chimismul, gradientul hidraulic, unele proprietăți fizico-chimice terapeutice (gaze dizolvate,

termalitate,grad de mineralizare).

Repartiţia verticală a apelor subterane: 1- formaţiune permeabilă; 2- formaţiune semipermeabilă; 3- formaţiune impermeabilă.

Cele mai mari rezerve de apă subterană se

întâlnesc în afara spațiului montan, în unitațile

deluroase și de câmpie. Condiția care impune

acest tip de distribuție a apelor subterane este

conductivitatea hidraulică a depozitelor. În

timp ce unitațile montane se caracterizează

prin dominarea rocilor compacte, slab

permeabile, în regiunile deluroase și de câmpie

predomină rocile sedimentare,în general

permeabile. Pietrișurile, nisipurile, luturile, care

ocupă suprafețe mari în unitățile extracarpatice

au conductivități mari , întrucât pe suprafețe

slab înclinate prezintă o mare cantitate de

„absorție” și de formare a stratelor acvifere

subterane.

În unitățile montane rocile compacte

formează acumulari de strate acvifere doar în

condițiile în care acestea sunt

fisurate;depozitele litologice din zona montană

capabile să acumuleze apa suntrestrânse și

discontinui( conuri de dejecție,alibi majore)

(“Geografia Romaniei” ,vol I,1983).

Absența fisurilor și declivitatea mare condiționează scurgerea apei din zonele înalte spre zonele cu relief

coborât.

Chiar dacă în spațiul montan se înregistrează aproximativ 80 % din volumul precipitațiilor anuale,

rezervele cele mai însemnate de ape subterane se află în regiunile joase, care sunt mult mai

săracăcioase în precipitații. Spațiul montan poate fi caracterizat ca un domeniu al precipitațiilor și

scurgerilor, în timp ce spațiul extramontan poate fi caracterizat ca un domeniu al precipitațiilor reduse,

infiltrațiilor puternice și evapotranspirației accentuate.

În unitățile montane acumularile acvifere sunt discontinui ( în masivele calcaroase puternic fisurate și în

luncile marilor râuri), stratele acvifere abundente se află află în unitățile premontane , în Subcarpați

(lunci și structure alcătuite din depozite detritice), în unitățile deluroase și de podiș, formate din roci

permeabile și cuverturile sedimentare grosiere de câmpie. Dacă apele subterane din spațiul

extracarpatic nu s-ar regenera prin aportul scurgerii și transferului din spațiul montan, rezervele

subterane ar intra într-o gravă criză de “degenerare”, tinzând spre epuizare și dezechilibrarea întregului

sistem fizico-geografic, într-un interval scurt de timp (Ioan Bojoi, 2000).

Geneza și tipurile hidrochimice ale apelor minerale sunt legate de tectonică , de vulcanism neogen, de

zăcămintele de petrol, gaze și sare. Aria carpatică este cea mai bogată în ape minerale, cunoscanu-se

aproximativ 500 de localități în care acestea apar ca izvoare si sunt folosite , uneori chiar din antichitate.

Complexitatea tectonică și cea genetică a formațiunilor geologice de pe teritoriul Romaniei determină o

mare diversitate a apelor subterane, conferindu-le și caracteristici fizico-chimice diferențiate în funcție

de originea lor ( vadoasă, juvenilă, mixtă) După geneză și condițiile hidrogeologice de înmagazinare,

apele subterane se diferențiază în ape freatice și de adâncime(“Geografia Romaniei” ,vol I, 1983).

Apele freatice

Se acumulează la adancimi variabile, cuprinse între 0 m şi adancimi de ordinul zecilor de metri, fiind alimentate din precipitaţii şi din reţeaua hidrografică sau din lacuri. Astfel o parte din apa din precipitaţii se infiltrează în scoarţa superficială şi se acumulează de regulă în ariile joase de relief, deasupra unui

strat impermeabil. Astfel, adancimile acestor hidrostructuri freatice variază în funcţie de configuraţia reliefului, având o distribuţie neuniformă pe teritoriul ţării. Deşi cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt în aria montană, acumularile pot fi de mare anvergură în cazul depresiunilor şi a culoarelor de vale, unde condiţiile de acumulare sunt optime, dar apar şi situaţii în care practic apele freatice lipsesc, aşa cum este cazul crestelor alpine, a unor culmi montane, sau la nivelul versanţilor mediu şi puternic inclinaţi. Apele freatice sunt ape libere, care circula gravitational, acumularile fiind variabile ca volume, în functie de conditiile climatice. Mai mult, nivelul hidrostatic este variabil în timp, existand situaţii în care acest nivel atinge cota 0, cazul unor lunci umede, a campiilor de subsidenţă, îndeosebi primavara la topirea zapezii, sau în urma unor precipitaţii foarte bogate.

Se întâlnesc în toate unitățile de relief din Romania. Au ca mediu de acumulare și de formare a

zăcamintelor depozitele superficiale permeabile (aluviuni, proluviuni, luturi leossoide, eluvii,deluvii) dar

si roci sedimentare stratificate permeabile precum și roci compacte străbătute de fisuri. Volumul apelor

freatice este controlat de grosimea depozitelor sedimentare permeabile( piemonturi, umplutura

depozitelor intramontane) și de volumul golurilor subterane din rocile sedimentare compacte: calcare,

gresii, conglomerate. Apele freatice se diferențiază în functie de altitudine prezentând importante

discontinuități determinare de relief și alcătuire geologică.

Relaţia dintre infiltrarea apei şi structura solului,

după Jones, 1998 Dependenţa porozităţii rocilor de forma granulelor (A), de felul de aşezare a acestora (B), de gradul de sortare (C) şi de gradul de cimentare (D), după Gâştescu, 1998

Rocile magmatice și cristaline cuprind strate freatice pana la baza fisurilor dezvoltate prin meteorizație și

eforturi tectonice manifestate în perimetrul stratelor superioare (Ioan Bojoi, 2000) . Apele freatice

reprezintă o sursă economică importantă, în special prin faptul că rezervele exploatate se pot reface

usor prin ciclitatea regimului hidric. În funcție de factorii genetici ai rezervelor de apă se deosebesc:

a) Apele freatice zonale

Acestea sunt prezente în toate unitățile mari de relief. Regimul lor depinde de condițiile climatice și de

principalele trepte de relief.

Apele freatice din Carpați capăta anumite caracteristici și diferentieri dupa tipul petrografic și strctural-

tectonic de baza, fiind foarte diferite de cele din regiunile intra- si extracarpatice.

Pantele mari ale reliefului asigura un drenaj intens al apelor freatice de pe interfluvii, fiind cantonate

mai ales în scoarța de alterare. În arealul de răspândire a rocilor cristaline si magmatice intrusive,

rezerve mai insemnate de ape freatice se întâlnesc in zonele cu fisurație subaeriană intensă.

Gresiile si conglomeratele , prin gradul mare de fisurare, oferă posibiltati mai bune de acumulare a apei.

Pe rocile eruptive, acumularea apelor este favorizata de piroclastite, in special acolo unde în stratificatia

lor se intalnesc si intercalatii impermeabile de argila sau de roci cimentate.Atunci cand apele freatice

intalnesc manifestatii postvulcanice(gaze,saruri), se mineralizeaza puternic și apar la zi sub formă de

izvoare, atât în zona depozitelor vulcanice cat si in lateral, pe formatiunile sedimentare (Al. Rosu, 1973).

Gradul de mineralizare este cuprins intre 50 si 250 mg/l în arealul rocilor eruptive si cristaline, ajungand

pana la 500 mg/l in arealul gresiilor si al conglomeratelor, în arealul gresiilor si al conglimeratelor,

predomina apele carbonatate.

Apele freatice din depresiunile intracarpatice

Depresiunile intramontane cu umplutura de roci sedimentare detritice miocene, pliocene si cuaternare

conturează rezerve importante de apă subterană, dar cu calităţi inferioare de potabilitate. Cele

aproximativ 300 de depresiuni intramontane sunt si arii de formare a acviferelor freatice. Culoarul

depresionar din vestul Carpaţilor Orienatli (Bilbor-Borsec-Giurgeu-Ciuc-Brasov) reprezinta cea mai

importanta arie de acumulare a apelor freatice, debitul specific apreciindu-se la 3-5 l/s.

Ariile depresionare importante cu freatic intramontan abudent se localizeaza in Depresiunea

Dornelor, Depresiunea Comanesti, Depresiunea Petrosani , Depresiunea Almaj, Depresiunea Vad-

Borod,etc. Apele freatice din depresiunile intramontane sunt amenintate din punct de vedere calitativ

datorita aglomerarii centrelor urbane si a concentrarii unor activitati economice poluante: exploatari de

substante minerale utile energetice ( carbuni, turba), prepararea si prelucrarea unor minereuri

feroase,neferoase si alte materiale: Depresiunea Baia Mare, Depresiunea Brad, Petrosani. La toate

acestea se adauga si faptul ca drenajele naturale si antropice, inclusiv de substante nocive continute in

apa se realizeaza dinspre relieful inalt catre vatra depresiunilor intramontane.

Apele freatice din Subcarpati

Sunt acumulate in special in depozitele de terasa si cele deluviale. Pe langa acestea se intalnesc si ape

captive descendente. Mineralizarea apelor se mentine intre 200 si 500 mg/l dominand tipul carbonatat,

cu exceptia apelor freatice din apropierea masivelor de sare sau a apelor folosite, unde apar izvoare cu

ape clorurate. In raport cu conditiile climatice, apele freatice din regiunile intra- si extracarpatice se pot

grupa dupa provinciile climatice.

Treapta morfologica a dealurilor si

podisurilor din Romania dispune de un

acvifer freatic in caracteristicile caruia se

resimt influentele climei alaturi de cele

induse de anumite particularitati ale

reliefului. In Dealurile Banato Crisene si

chiar in Campia de Vest influenta maselor

de aer umed si moderat racoros de origine

oceanica , face ca nivelul freaticului sa se

mentina ridicat, in special in timpul iernii.

Primavara, nivelul freatic poate atinge

suprafata topografica, iar a doua parte a

verii si la inceputul toamnei apa freatica isi

reduce nivelul si se restrang suprafete

afectate de exces de umiditate (Ioan

Bojoi,2000) .

Dealurile piemontane din cauza

granulometriei fine a depozitelor,

fragmentarea accentuata a reliefului si

presnta unor covertui impermeabile la suprafata, nu ofera conditii favorabile conditii favorabile pentru

acumularea apelor freatice, iar adancimea lor se mentine pana la 16- 25m. In campiile piemontane si

glacisuri, stratul freatic devine continuu in nisipurile si pietrisurile teraselor inferioare, adancimea

scazand de la 10-15 m la5-10m.

Apele freatice din câmpiile joase se cantonează în nisipurile pleistocenului superior si temporar cu

caracter ascensional. Adancimea lor se menţine între 3-6 m în campiile interfluviale şi între 0-3 m în

ariile joase. Din punct de vedere hidrochimic, predomina apele bicarbonate cu tendonte de salinizare

continentală sulfatică în dealurile şi câmpiile joase. Sensul general de crestere a mineralizării si al

durităţii apelor freatice este de la est la vest.

Apele freatice şi captive descendente din Depresiunea Transilvaniei sunt acumulate în depozite

paleogene-neogene şi în cele cuaternare. Abundenţa şi caracteristicile apelor subterane freatice depind

de poziţia geografică , alcătuire geologică, dispunerea structurală a stratelor, textura, apropierea de

masivele de sare. În Podisul Someşan sunt răspândite apele freatice acumulate în nisipurile miocen

inferior si paleogene. Deşi debitele obţinute din aceste strate sunt reduse( sub 1 l/s) calitatea apelor

este buna, excepţie făcând apele freatice influenţate de de intercalaţii de gipsuri care le conferă

caracter sulfatic si o duritate mai ridicată. Apele freatice din dealurile periferice Depresiunii

Transilvaniei sunt acumulate în depozitele nisipoase ale miocenului. În apropierea masivelor de sare

apele sunt clorosodice, iar in arealele neafectate de dizolvarea sării sunt carbonatice, cu tendinta de

imbogatire spre sulfati. Depozitele nisipoase ale sarmatianului si pliocenului din dealurile centrale ale

Depresiunii Transilvaniei ofera conditii relativ uniforme de acumulare a apelor freatice, dar cea mai

larga raspandire o au stratele acvifere din depozitele deluviale. Calitatea apelor este mai slaba in aria

sarmatianului, unde mineralizarea atimge 1-3 g/l, tipul hidrochimic este mixt si uneori chiar sulfatat, in

timp ce duritatea este foarte ridicata. În depresiunile Făgăraş, Sibiu si Culoarul Orastiei, apele freatice

sunt acumulate indeosebi in depozitele cuaternare şi pliocene. Etajarea reliefului din acest spatiu

determina o adâncime corespunzătoare de la 1-3m în lunci (luncile Oltului, Cibinului, Muresului,

Ariesului) , 5-10 m in terasele inferioare si 10-20 m in gracisurile piemontane.

In unitatile fizico- geografie extramontane de la sud si este de Carpati se constata o „saracie” a

acviferelor de la vest la est, in legatura cu reducerea generala a precipitatiilor si abundentei apelor

subterane in acelasi sens. Fenomenul se manifesta cu pregnanta in sezonul rece al anului, atat datorita

persistentei stratului de zapada si a „blocarii” alimentarii freaticului cat si prin reducerea generala a

precipitatiilor in anotimpul de iarna (Ioan Bojoi, 2000).

In Podisul Getic, conditiile de acumulare a apelor reatice sunt improprii datorita lipsei de unui strat

continuu de argila in succesiunea depozitelor villafranchiene. Ca urmare, in dealurle puternic

fragmentate din nord, stratul acvifer se afla la adancimi foarte mari. In partea sudica a podisului,

principalul strat este cantonat in nisipurile si pietrisurile orizontului inferior al depozitelor villafranchiene

.Mineralizarea si duritatea apelor cresc de la nord la sud, iar tipul hidrochimic dominant este cel

bicarbonate (Geografia Romaniei, Geografie fizica I).

In Campia Romana, datorita

permeabilitatii diferite a depozitelor

cuaternare, conditiile de infiltrare sunt

diferite si de mentinere a apei sunt variate.

In Campia Olteniei, apele freatice sunt

acumulate in depozitele de terasa,

adancimea lor scazand in terasele Dunarii

de la nord(8-20 m) la sud (0.5-5m), iar cea

din tersasele Jiului si Oltului cu aluvionar

gros, se mentine intre 5-15 m. Desi

rezervele de apa freatica sunt mari,

acestea sunt afectate tot mai puternic de

poluare , un fenomen greu de inlaturat.

Campia Romana Centrala constituie un

rezervor important de ape subterane

freatice datorita amplei dezvoltari spaţiale

a “nisipurilor de Mosistea” ( Campia

Gavanu-Burdea) si a “nisipurilor de

Fratesti” (Campia Burnaz). In functie de

relief, adancimea freaticului variaza intre

15m ( pe terasele mai joase) si 25 m pe

campuri de la partea superioara a campiei.

In partea de est a campiei se remarca o concordant intre repartitia apelor freatice si principalele

subunitati morfologice. Astfel, cele din campiile piemontane si din glacisuri sunt accumulate in depozite

villafranchiene si ale conurilor aluvionare cu o scadere a adancimii de la 20-60 m pana la 2-5 m la

contactul cu campia de divagare. Mineralizarea apelor oscileaza intre 0.5 si 2 g/l, cu exceptia sectorului

situate la nord de Buzau, unde valorile sunt mai ridicate, peste 5 g/l. Acest lucru se datoreaza afluxului

de apa sarata provenite din depozitele miocene subcarpatice. Rezerve mai importante de ape freatice

sunt accumulate in conurile aluviale ale raurilor Dambovita, Prahova Teleajan si Buzau.

In campiile de divagare apele freatice sunt la adancimi reduse (0-5m), iar in arialele depozitelor deluvo-

proluviale si leossoide, adancimea lor ajunge la 5-10m. Mineralizarea apelor creste spre Campia Siretului

inferior, unde predomina tipul clorurat.

Campiile tabulare situate mai la sud, sunt acoperite cu o cuvertura groasa de depozite permeabile,

respective loess si complexe de nisipuri si pietrisuri pleistocene superioare. Aici apele freatice sunt

acumulate indeosebi la baza depozitelor loessoide. Adancimea apelor creste de la5-10 m , in Baraganul

de Nord si cel Central , la 20 si chiar peste 30 m , in Baraganul de Sud. Tipul hidrochimic intalnit mai

frecvent este cel clorurat si sulfatat. Stratele freatice dezvoltate in nisipurile de Mostistea (in nordul

Campiei Mosistei) si pietrisurile de Colentina (Campia Vlasiei) dispun de debitele cele mai bogate din

acest sector (2-5 l/s) si au calitati potabile mai bune.

In Podisul Moldovei, apele freatice si cele captive descendente sunt cantonate in depozitele friabile ale

sarmatianului, pliocenului si cuaternarului. Apele freatice din podisurile Sucevei si Central Moldovenesc

sunt acumulate in structurile monoclinale ale depozitelor sarmatiene, la adancimi care depasesc 20m.

Podisul Sucevei si Podisul Central Moldovenesc se caracterizeaza prin frecventa si grosimea importanta

a orizonturilor de gresii, calcare oolitice si nisipuri grosiere : Dealul Repedea, Dealul Mare- Harlau, Dealul

Dragomirna. In aceiasi categorie pot fi incluse si dealurile “piemontane” cu aflorimente foarte groase de

pietrisuri sarmatian inferioare si medii ( Cerdac, Voitinel,Ciungi,Ţolici,etc). Apele subterane au calitati

potabile foarte bune, iar iyvoarele debitelor sunt mai ridicate 5 l/s/km², dar poate ajunge si pana la 25

l/s/km². Apele freatice din Campia Moldovei accumulate in depozitele sarmatiene cu gipsuri, sunt

sulfate cu o mineralizare si duritate ridicata. Doar din nisipurile volhiniene din nordul acestei regiuni

apar izvoare cu debite pana la 1,5 l /s si de calitate buna. In dealurile Tutovei si ale Falciului, apele

freatice sunt acumulate in depozitele pliocene si cuaternare, se intalnesc la adancimi ce oscileaza intre

5-25 m, depasind chiar 30 m pe interfluvii, unde au o larga raspandire si apele captive descendente.

Acumulari mai inseminate se intalnesc in arealul relativ restrains al pietrisurilor de Balabanesti.

Luncile si terasele Siretului si ale afluentilor sai de pe partea dreapta, reprezinta importante regiuni de

acumulare a apelor freatice in comparatie cu ale Prutului si ale afluentilor sai. Zonele de confluenta cu

Suceava, Moldova, Bistrita,Trotus sunt adevarate “rezervoare” de ape freatice datorita aportului

acestor vai carpatice.

In acelasi timp, luncile si terasele rarilor importante situate in estul Podisului Moldovei se caracterizeaza

prin acumulari mult mai modeste de ape freatice: Jijia,Sitna,Bahlui,Barlad,Prut, avand debite sub 1,5

l/s/km² . Aceasta situatie se explica prin cel putin doua cause: precipitatii mai saracacioase, depozite de

terase si de lunca mult mai fine si cu o conductivitate hidraulica mult mai mica.

In Podisul Dobrogei conditiile de acumulare a apelor freatice sunt destul de variate. In Dobrogea de Sud

se gasesc la baza depozitelor leossoide, precum si nisipurile pliocene din sud-estul regiunii. Apele

freatice din Dobrogea Centrala se intalnesc in cuvertura de loess cu structura proluviala de pe sisturile

verzi, care duc si la o mineralizare ridicata, si in calcarele jurasice, care confera o potabilitate buna. In

Dobrogea de Nord , apele circula prin fisurile calcarelor, gresiilor sau conglomeratelor , formand strate

acvifere locale. Panza acvifera de la baza loessului este saraca, cu caracter suprafreatic. In culmile

Pricopanului si NIculitelului, apele subterane circula prin fisurile rocilor de baza (granite si bazalte) si prin

scoarta de alterare slab dezvoltata.

b) Apele freatice azonale

Reprezinta arii de discontinuitate care s-au individualizat prin interventia unor conditii locale. Apele

freatice din regiunile carstice prezinta debite specific mai ridicate, iar descaderea lor se face prin izvoare

permanente sau intermitente (izbucuri).

Apele freatice din lunci, depind de regimul arterelor hidrografice respective, au adancimi pana la 5 m.

Apele freatice din lunca Dunarii se acumuleaza in depozite aluvionare care au grosimi ce variaza de la

10-20 m, in sectorul oltean , si pana la 100 m la Tetesti.

Apele freatice din dunele de nisip sunt situate la adancimi cuprinse intre 5-15m cu o drenare divergent si

active, conferindule o calitate buna, dar ciu duritate ridicata.

Apele freatice din cordoanele litorale si grindurile din Delta Dunarii contin lentile de apa dulce , dar

adeseori influentate de apele marine.

Apele freatice din mlastini si lăcovişti indica iviri sau concentrari de resurse subterane mai bogate decat

cele posibile zonal.

Sub aspect hidrochimic cunt azonale si apele freatice clorurate din regiunea subcarpatica si cea diapira

din Depresiunea Transilvaniei.

Apele de adancime

Provin in general din apele vadoase si depind de complexitatea alcatuirii geologice a reliefului Romaniei

si de principalele lui unitati structurale.

In Carpati , in arealele sisturilor cristaline si ale eruptivului compact , apele de adancime apar izolat , pe

unele falii . Rezerve mai mari exista insa in structurile sinclinale ale cuverturii sedimentare , in calcarele

si conglomeratele mezozoice , in flisul cretacic – paleogen , in formatiile vulcanogen – sedimentare ,

precum si in depozitele pliocen – cuaternare din depresiunile intracarpatice.

In Subcarpati sunt caracteristice formatiunile Miocene cu cantitati mari de ape fosile , in parte de

zacamint , care insotesc structurile petrolifere (ape clorurate , sodice , bromurate , iodurate )

Podisul Moldovei se caracterizeaza prin ape de adancime variate sub aspectul compozitiei chimice si

gradului de mineralizare . In depozitele siluriene se gasesc importante reserve de ape puse in evident

prin forajele de la Iasi ( ape clorosodice , alcaline , cu mineralizare de 57-64 g/l ) , Deleni si Todireni . Alte

complexe acvifere au fost intalnite in cretacicul superior ( la Ripiceni si Mihailesti ) , in tortonism ( la Iasi

si Mihaileni ) si in sarmatian ( la Botosani si Iasi ) . In jumatatea de sud a podisului , depozitele Pliocene

cuprind orizontur acvifere sub presiune care uneori se manifesta artesian ( Barlad , Crivesti , Ghidigeni ).

In Campia Romana apele sunt la mari adancimi si au mineralizare puternica cu exceptia depozitelor

Pliocene si cuaternare care au ape dulci . Importante reserve de ape de adancime sunt acumulate in

stratele de Candesti si in stratele de Fratesti . Capacitatea de debitare a acviferelor din stratele de

Candresti variaza de la 5 – 10 l/s in nord , la sub 1 l/s in sud . Stratele de Fratesti isi schimba

granulometria si se afunda de la sud pre nord , ceea ce atrage dupa sine si o modificare a capacitatii de

acumulare si de cedare , a gradului de mineralizare si chiar a tipului hidrochimic . Acviferele din stratele

de Candresti si de Fratesti au calitati potabile remarcabile cu mineralizare si duritate reduse ( 300 – 650

mg/l , 10 – 13 grade G ) si cu tip hidrochimic bcarbonat . In cuprinsul Campiei Romane se mai remarca

apele din nisipurile de Mostistea si din pietrisurile de Colentina cu debite apreciabile si calitati bune .

In Podisul Getic , depozitele Pliocene superioare cuprind mai multe strate acvifere sub presiune , dar mai

importante sunt cele care se manifesta artezian , avand ape cu calitati potabile bune .

In Dobrogea ca urmare a diferentierilor tectono – structural , se disting trei subunitati principale :

Dobrogea de Nord se caracterizeaza prin doua hidrostructuri majore corespunzatoare calcalelor triasice

si respective cretacice superioare ( Taita si Babadag ) .

In depozitele Pliocene se gasesc trei orizonturi acvifere , primul indeplinind donditiile de potabilitate ; in

Dobrogea Centrala s-au evidentiat in calcarele jurasice trei hidrostructuri importante . Debitul mare

obrinut prin forajele executate in zona Caragea – Dermen ( 1050 l/s ) a impus elucidarea originii acestor

ape : in Dobrogea de Sud , fundamental cristalin contine ape sub presiune , puternic mineralizate .

Formatiunile mezozoice cuprind in golurile carstice sau in fisuri ape subterane ascensionale sau

arteziene in foraje . Dintre formatiunile tertiare calcarele si gresiile sarmatiene au acumulari de ape

subterane din care se pot obtine intre 30 si 200 l/s/.

CALITATEA APELOR FREATICE

Este data de tipul hidrochimic si de prezenta sau lipsa poluarii apelor freatic. Astfel din punct de

vedere hidrochimic, majoritatea apelor freatice se incadreaza in tipul bicarbonatat-calcic, ceea ce

inseamna ca ionii cei mai prezenti sunt cationul de calciu (Ca2+) si anionul bicarbonat (HCO-3). Pe langa

continutul de ioni, apele freatice pot contine si substante dizolvate in stare moleculara. Astfel in functie

de continutul total de substante in stare ionica, sau moleculara, apele freatice se includ in 3 mari

categorii, respectiv: ape dulci cu o mineralizare totala de sub 1 gram la litru. Apele din aceasta categorie

sunt ape potabile si sunt utilizate pe scara larga pentru alimentarea cu apa in sistem centralizat sau in

gospodariile individuale. Astfel in domeniul montan al Romaniei se regasesc hidrostructuri cu ape

freatice potabile, asa cum sunt cele in depresiunile intramontane si din baza acumulativului terasat din

lungul marilor cursuri de apa. O parte din apele freatice din domeniul montan sunt comercializate ca ape

plata, ceea ce inseamna ca au o mineralizare extrem de redusa. In afara teritoriului carpatic de o calitate

remarcabila se bucura apele freatice din baza formatiunilor piemontane, sau cele din zonele de

confluenta asa cum este cazul cu apele freatice din sesul aluvial comun Ozana-Moldova, valorificate

inclusiv pentru alimentarea cu apa a orasului Iasi. Cu cat ne indepartam de domeniul montan, mai ales in

partea de est si de sud-est a Romaniei, calitatea apelor freatice scade constant si ca efect a

particularitatilor climatice.

Uneori creste foarte mult continutul de calciu, apele fiind in aceasta situatie calcice, numite si ape dure.

Astfel uneori mineralizrea apelor freatice creste pana la 1-3 grame la litru, aceste ape intrand in

categoria acelor ape salcii sau intermediare. Asemenea situatii sunt frecvente in unele hidrostructuri

freatice din estul, SE si chiar sudul tarii.

A treia categorie este cea a apelor minerale care depasesc ca mineralizare 3 grame la litru. In aceasta

categorie intra asa numitele „apele minerale carbogazoase”. Aceste ape au o mineralizare de sub 1 gram

la litru, deci sunt ape potabile, ape dulci, care insa au dizolvate cantitati insemnate de dioxid de carbon.

De regula aceste ape sunt numite popular borvizuri si sunt comercializate pe scara larga din surse

aferente aoreolei mofetice a Carpatilor Orientali-Dorna, Poiana Negri, Salu Dornei, Bilbor, Biborteni,

Borsesc, Stanceni, Sancraieni, Tusnad, Harghita, Covasna, Zizin.

Apele minerale propriu-zise, cu peste 3 grame la litru sunt de diferite tipuri hidrochimice, astfel pot fi

ape feruginoase, calcice si magneziene, iodurate sau bromurate, solfuroase, radioactive, dar cele mai

raspandite pe teritoriul tarii sunt cele cloruro-sodice, cele care au dizolvate continuturi importante de

sare gema, sau eventual ape potasice care au dizolvate saruri de potasiu.

In unele situatii mineralizarea este extrem de puternica, fiind dizolvate cantitati de ordinul zecilor de

grame la litru, ajungand uneori pana la 300 grame la litru. Asemenea situatii se gasesc in jurul masivelor

de sare, fiind prezente in Depresiunea Maramures, in zonele Costui si Ocna Sugatag, in aria subcarpatica

incepand de la Solca, Cacica pana in Subcarpatii Getici la Oglinzi si Baltatesti in Subcarpatii Neamtului,

Tazlau si Targu Ocna in Depresiunea Tazlau-Casin, Vintileasa, Slanic Prahova, in cei de Curbura, la Govora

si Ocenele mari in Subcarpatii Getici.

O alta arie este cea din DCT, unde apar in lungul celor 2 fasii in cute diapire in special in zona Praid-

Sovata, Odorhei-Rupea-Hoghiz, cat si in fasia vestica in Dej-Cojocna-Ocna Turda-Ocna Mures-Ocna Sibiu.

Frecvent sunt scoase la zi surse cloruro-sodice in foarte multe localitati, motiv pentru care si toponimele

indica prezenta acestor tipuri de ape (Slatina, Slatioara, Solonet, Solont, Sarata, Saratel etc).

In partea de est a Romaniei si local in Depresiunea Transilvaniei sau in Subcarp. sunt prezente si apele

freatice sulfuroase, asa cum sunt cele din Podisul Moldovei sau cele de la Pucioasa in Subcarp de

curbura. Aceste ape sunt valorificate de regula in cura balneara favorizand si aparitia unor statiuni

balneare, atat in aria montana cat si in aria subcarpatica.

In concluzie apele freatice de cea mai buna calitate se regasesc in domeniul montan a Romaniei, o parte

dintre sursele de calitate superioara fiind valorificate ca ape de masa (plate si carbogazoase). Cu cat ne

indepartam de domeniul montan, cu atat calitatea apelor freatice scade inregistrandu-se o crestere

usoara a continutului de calciu si a mineralizatiei totale. In unele situatii se inregistreaza si situatii de

poluare a apelor freatice indeosebi in unele depresiuni intramontane cu industrie poluante (Petrosani-

Brad), sau in jurul unor hidrostructuri din jurul centrelor urbane, de exemplu Baia Mare, sau din

proximitatea exploatarilor de hidrocarburi.

O situatie aparte este data de poluarea cu nitriti si nitrati, datorita utilizarii produselor pentru chimizarea

agriculturii. Insa in mediul rural lipsa canalizarii contribuie la o poluare frecventa cu diferite substante

organice, sau chiar substante fecale.

Bibliografie

Ioan Bojoi, Romania Geografie Fizica, 2000, Editura Universitatii “Al. I. Cuza”, Iasi

Mircea R. Pascu, Apele subterane din Romania, Editura Tehnica Bucuresti,

I. Ujvari, Geografia apelor Romaniei, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1972

Al. Rosu, Geografia fizica a Romaniei, editura Didactica si Pedagigica, Bucuresti, 1973

“Geografia Romaniei” ,vol I,1983