ARGUMENTUL ISTORICAcesta isi propune sa dovedeasca existenta lui Dumnezeu plecand de la caracterul universal al ideii de divinitate intalnite la toate popoarele. Indiferent ca este vorba de preistorie sau istorie, sociologie, etnografie sau alte stiinte, toate confirma faptul ca nu a existat nici-o data un popor de-a lungul timpului, lipsit de credinta in Dumnezeu. Pentru ca se intemeiaza pe consensul tuturor neamurilor, argumentul istoric se mai numeste si de consensu gentium. Au existat mai multe idei privitoare la originea argumentului istoric, cea mai comuna fiind cea a fricii conform careia religia ar fi luat nastere din frica de necunoscut, idee contrazisa de natura faptelor, dovada stand faptul ca, daca frica ar fi fost cauza aparitiei religiei atunci primii zei ar fi trebuit sa fie zei ai fricii, ceea ce nu este adevarat. Alta dovada ca ideea fricii este gresita o gasim in faptul ca numerosi savanti cred in Dumnezeu cu toate ca stiinta a ajuns la un nivel destul de avansat. Religia nu provine din cauze naturale ci isi are originea in interiorul omului si al constiintei lui, adica in asemanarea omului cu Dumnezeu. O alta idee ar fi ca credinta in Dumnezeu este consecinta intereselor de clasa ale demnitarilor de stat sau ale preotilor, idee de asemenea falsa deoarece in acest caz credinta nu ar fi fost decat o inventie tarzie, lucru care ar contrazice dovezile gasite sub forma locasurilor de cult, al obiectelor de cult si al picturilor care s-au gasit in cele mai vechi asezari omenesti si pe langa aceasta daca intr-adevar au existat interese, de unde ar fi existat notiunea de zeu, intrebare inca ramasa fara raspuns.ARGUMENTUL COSMOLOGICArgumentul cosmologic (cuvntul grecesc cosmos = univers) , bazndu-se pe principiul cauzalitatii, sustine existenta lui Dumnezeu pe faptul ca aceasta lume marginita trebuie sa aiba o cauza ntr-o existenta absoluta, vesnica, necauzata de nimeni, ultima cauza a ntregii existente. Argumentul cosmologic este cel mai vechi argument, fiind cunoscut nca n filosofia greaca. Aristotel spune: Dumnezeu, care nu poate fi vazut de nimeni, se vadeste n lucrurile Sale. n psalmul 18,1 gasim: Cerurile spun slava lui Dumnezeu si facerea minilor Lui o vesteste taria. Iar sf. apostol Pavel zice: cele nevazute ale lui Dumnezeu se vad de la facerea lumii, ntelegndu-se din fapturi (Romani 1,20) Acestargument este sustinut si de filosoful Leibniz. Legea cauzalitatii. Experienta si ratiunea ne arata ca lumea este o nsiruire organizata de cauze si efecte. Orice lucru , orice fenomen, este efectul unei cauze care l-a produs, dar poate fi si cauza unuia pe care- l produce. nsa nu este posibil ca un lucru sa fie propria sa cauza, pentru ca totdeauna cauza este anterioara efectului. Apoi nu putem merge la infinit din cauza n cauza, ci trebuie sa ne oprim la o prima cauza, care nu mai presupune o alta. Existenta acestei prime cauze se impune cu necesitate. Aceasta prima cauza o numim Dumnezeu. La acelasi rezultat ajungem si daca urmarim cauzalitatea n regnul animal, vegetal, uman, ori n lumea anorganica. Legea Contingentei. In calitate de traitori in lume venim in contact cu lucruri si fiinte trecatoare care sunt si nu vor mai fi, deoarece acestea nu isi au cauza existentei si nici inceputurile existentei lor precare ( piatra din drum, pasarile de pe cer, toate acestea nu isi au existenta in sine ). In sprijinul contingentei impicata de argumentul cosmologic s-au pronuntat si Leibniz, discipolul sau Cristian Wolf si Toma d Aquino. Obiectia impotriva contingentei este faptul ca depasirea lantului cauzelor secundare si trecerea spre o cauza primara nu sunt necesare. Cauza primara nu poate fi oferita de cauzele secundare. Dilema dintre cauza primara si cauzele secundare poate fi inteleasa doar cand intre Cauza prima si cauzele secundare se instaureaza energiile necreate. Contingenta noastra este cauzata de puterea infinitatii divine, si are menirea de a participa direct la infinitatea Cauzei prime, Dumnezeu Tatal. Legea miscarii. A fost formulat de Aristotel. n Evul Mediu i s-a dat o mare importanta de catre reprezentantii scolasticii, n special de Toma de Aquino. Conform acestui argument, tot ceea ce se misca nu se misca de la sine si prin sine, ci se misca prin altul. Asadar un lucru misca pe altul, dar ratiunea impune un prim miscator (primum movens), unprim motor care a introdus miscarea n lume. Acesta nu a fost miscat de altceva, si nu poate fi dect Dumnezeu. Trebuie remarcat ca Aristotel ntelege miscarea nu n sens restrns, ci n cel mai larg sens, ca orice devenire, orice transformare, orice trecere de la o stare la alta.Materia nu poate fi originea acestei miscari, care are totdeauna o directie.Apoi n univers nu exista un punct fix de la care sa fi nceput miscarea, caci universul nu are un centru de forta. Nici teoria expansiunii continue a universului sau cea a luibing-bang nu-i poate gasi un centru de forta. n concluzie, nu exista n lume o prima cauza care sa miste totul; dar miscarea din lume pretinde o astfel de cauza, fara de care ea ar ramne inexplicabila. Aceasta prima cauza miscatoare, acesta energie neconditionata de nimeni si de nimic este Dumnezeu.

ARGUMENTUL TELEOLOGICSpecificul argumentului. Argumentul teleologic vizeaza legea finalitatii, incercand sa dovedeasca existenta lui Dumnezeu plecand de la ordinea, armonia si finalitatea existente in lume. Nu poate exista finalitate fara ordine, dar nici ordine fara finalitate. Putem astfel constata ca, cu toata imensitatea si complexitatea lui, universul e un mecanism care functioneaza perfect, supunndu-se anumitor legi, si n el domneste ordinea, nimic nu se petrece la ntmplare. Mersul lui regulat de milioane de ani si frumusetile pe care le contine nu se pot datora ntmplarii, ci trebuie sa aiba un autor, o fiinta inteligenta , atotputernica, care a organizat universul si lumea, nct fiecare parte componenta sa-si mplineasca scopul sau. Acest argument a fost folosit de numerosi Sfinti Parinti si filosofi ; Sf. Irineu zice : ordinea lumii vesteste pe cel ce o conduce , iar filosoful Kant afirma ca acest argument merita sa fie pomenit totdeauna cu respect : el e cel mai vechi,cel mai clar si mai potrivit cu ratiunea omeneasca . Acest argument a fost atacat de cei ce afirma ca ordinea din univers se datoreaza ntmplarii. nsa mai usor putem concepe ca dintr-un sac plin cu litere pe care l golim la ntmplare sa apara scrisa o pagina din Biblie, dact sa afirmam ca frumusetea lumii se datoreaza hazardului.ARGUMENTUL MORALn orice timp, loc si societate, oamenii au trait respectnd anumite principii, obiceiuri si legi morale, care se reflectau n propria lor constiinta. Astfel ntotdeauna omul a putut deosebi ntre bine si rau, drept si nedrept, permis si nepermis, avnd convingerea ca binele trebuie facut iar raul evitat. Aceasta lege, legea morala naturala, este daruita (mpartasita) omuli n actul creatiei. Sf. Apostol Pavel pune ca e nscrisa n inima omului( Romani 2,15), iar Cicero zicea: legea morala e ceva vesnic, dupa care trebuie sa se conduca lumea; ultima ei temelie e Dumnezeu, care porunceste si opreste, si acesta lege e asa de veche, ca Duhul lui Dumnezeu nsusi. Kant pretuia foarte mult acest argument: este firesc ca n lume virtutea sa aiba ca rasplata fericirea, iar pacatul, viciul, sa fie rasplatit cu nefericirea. Dar n lumea acesta , acest raport nu se realizeaza mereu. Mintea noastra pretinde existenta unei alte lumi, n care virtutea sa fie mereu rasplatita, iar raul, viciul, pedepsit. nsa pentru a se realiza acest raport , n acea lume trebuie sa fie un judecator atotdrept, care sa rasplateasca pe fiecare dupa faptele sale. Iar acest judecator nu poate fi dect Dumnezeu.

ARGUMENTUL ONTOLOGIC

Specificul argumentului. Argumentul ontologic este cel mai contestat cunoscand ascensiuni si decaderi, toate acestea datorita diferentei de metoda logica dintre acesta si restul argumentelor. Argumentul ontologic utilizeaza metoda deductiva, incercand sa dovedeasca existenta lui Dumnezeu, pornind de la ideea de Dumnezeu din mintea omului. Acest argument are caracter atat psihologic cat si ontologic si existential. Crearea argumentului. Primul care a invocat argumentul ontologic a fost Fericitul Augustin, insa adevaratul fondator este episcopul de Canterbury, Anselm cel care sustinea perfectiunea fiintei pornind de la om si gandirea lui. Disputa medievala. Argumentul ontologic a fost contestat datorita relatiei dintre idee si realitate. Fondatorul argumentului considera ca experienta interioara a omului reflectata in propria-i minte este mai sigura decat celelalte izvoare ale cunoasterii omenesti. Anselm cauta prin teoria sa mai de graba o proba apriorica de natura psihologica. Obiectii impotriva argumentului. Calugarul Gaunilo demonstra ca existenta reala a unui lucru este imposibil de dedus doar din simpla lui existenta mintala. Interpretarea ortodoxa a argumentului. Teologii rusi atribuie argumentului doar valoare psihologica, in timp ce teologul grec Andrutsos il respinge. Teologii romani oscileaza avand rezerve fata de argumentul ontologic. Sfantul Maxim Marturisitorul respinge categoric posibilitatea de a deduce existenta ontologica a lui Dumnezeu printr-o idee apriorica. Rasaritenii sustin ca ideea apriorica a lui Dumnezeu din mintea omului este consecinta unei conceptii autonome inhizand omul in el insusi si facand abstractie de faptul ca se trece cu vederea legatura interioara a omului cu Dumnezeu si ca ideea apriorica de Dumnezeu din mintea omului este un rezultat al activitatii rationale a sufletului omenesc care ramane exterioara trupului. Teologia ortodoxa considera necesar ca argumentul ontologic sa se sprijine pe 3 elemente: pe harul divin ca energie necreata a lui Dumnezeu in Treime, pe chipul lui Dumnezeu din om si pe structura rationala a creatiei vazute. Argumentul ontologic ajunge la adevarata semnificatie doar cand fiinta lui Dumnezeu si fiinta omului au caracter ipostatic. DIALOGUL DINTRE TEOLOGIE SI FILOZOFIE

Crestinismul aduce cu sine calea, adevarul si viata. Sfantul Ioan Gura de Aur vorbeste de incapacibilitatea omului cazut de a gasi de unul singur calea spre Dumnezeu. Filozofia antica a pornit un demers de articulare a adevarului. Calocagatia elenica ramane o lucrare exterioara. Adevarul filozofic se defineste prin ceea ce este si ceea ce inseamna aceasta viata si existenta ei insasi. Mantuitorul spune: Eu sunt calea, adevarul si viata. Adevarul este acela care indreapta privirea filozofica spre partea superioara a realitatii. Lactantiu spune urmatoarele: Filozofia trebuie inteleasa drept cautatoare de intelepciune, nu intelepciunea insasi. Avem 3 factori care se leaga de formarea si dezvoltarea crestinismului: gnosticismul, iudaismul si elenismul. Despre crestinism. Crestinismul patrunde precum lumina si se dovedeste un crancen judecator si vindecator al tuturor. Gnosticismul este un fenomen sincretic special care insumeaza elemente iudaice si elenistice. La baza acestuia stau 3 paliere: misticismul oriental, filozofia greaca si Evanghelia lui Iisus. El se caracterizeaza prin dualism si gnoza, adica cunoasterea ca miscare necesara si mantuitoare. Dualismul gnoseologic a luat nastere din tendinta de separare a planurilor existentiale. Apropierea gnosticismului de crestinism se poate face ca si punc de vedere istoric unde gnosticii nu au precedat pe crestini. Gnoza crestina nu implica o rationalitate stoicista. Revelatia face diferenta dintre adevarata si falsa gnoza. Gnosticismul este prin urmare erezia deismului in ascceptiune moderna. Gnosticismul nu poate explica nici de cum intruparea si innomenirea Logosului dumnezeiesc. Iudaismul. Legatura crestinismului cu iudaismul reiese din parcursul istoric al Bisericii din Ierusalim. Noul Sion este zidit de Mantuitorul Hristos pe temeliile Legii Vechi. Teologul Jaroslav afirma foarte clar ca primii crestini au fost evrei, acest fapt este marturisit scripturistic. Iudaismul a respins in mod radical credinta si oranduirea crestina, iar crestinismul a pastrat cu sfintenie valorile Vechiului Testament. Din punc de vedere teologic traditia iudaica imbraca un caracter complementar in noua oranduire crestina. Teologul grec Nikos Matsoukas spune: Istoria si proorociile Vechiului Testament se desfasoara prin Teofanii. Iudaismul a generat ereziile triadologice si hristologice. Un astfel de monoteism antitrinitar gresit a izvorat din elementele pur iudaice ale invataturii lor gresite. Elenismul este un sistem complex de cultura si spirit social carea a devenit prin reprezentantii sai un veritabil crez de variate si complexe elemente ale culturii orientale. Este un produs al gandirii grecesti. El vizeaza doua directii, desemneaza constiinta moderna si medievala a spiritului grecesc si se refera la perioada istorica a civilizatiei grecesti din zona Marii Mediterane, incepand cu Alexandru cel Mare. Elenismul a ajuns sa il asocieze pe Dumnezeu cauzei supreme a tuturor lucrurilor. Sub aceast triptic generat de legatura si continuitatea dintre iudaism, elenism si implicit crestinism s-a gandit mediul de dezvoltare si cadrul general de aparitie a noii gnoze. Crestinismul s-a ridicat deasupra celorlalte sisteme filozofice prin adevarata gnoza sau filozofia care este mai presus de filozofie. Apologetii au proclamat crestinismul ca religie a spiritului, a libertatii si a moralitatii absolute. Apologetii crestini au facut uz de intreaga paleta rationala a filozofiei pagane. Datoria apologeticii ortodoxe in virtutea lucrarii sale marturisitoare si apostolice este de a culege, de a identifica si valorifica adevarata filozofie.RAPORTUL DINTRE TEOLOGIE SI FILOZOFIE

Dialogul dintrecultura si teologie s-a constituit drept una dintre cele mai importante problemeale crestinismului in general si ale celui contemporan in special. La fel ca religia, cultura este nascuta in sufletul omului. Cultura este prin urmare un concept de trasaturi mostenite, intelectuale prin care omul comunica. Cultura este trezirea, dezvoltarea si aratarea in afara a comorilor bune de gandire si simtire. Datoria teologiei este de a lua in considerare mediul cultural al unei epoci pentru inradacinarea Adevarului revelat in mentalitatea omului contemporan. Scopul principal ramane totdeauna transfigurarea omului si a creatiei in Hristos si Biserica prin lucrarea Duhului Sfant. Hristos spune: Oricine va marturisi pentru mine inaintea oamenilor, martirisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui meu. Hristos ne arata o data pentru totdeauna adevaratul raport dintre crestinism si cultura. Sfantul Ioan Gura de Aur spune: Se cade, sa dam oamenilor cele ale oamenilor si lui Dumnezeu cele ce datoram lui Dumnezeu. Cea mai reprezentativa figura patristica a apologiei crestine a fost fara indoiala Sfantul Iustin Martirul si Filozoful. Acesta avea o argumentare logica: ratiunea reprezinta criteriul prim de evaluare a adevarului. Divizarea culturii spune parintele profesor Dumitru Popescu este un fenomen cunoscut cu precadere de religia Eladei care a sfarsit prin absorbirea totala a frumusetei artei. Crestinismul a luptat permanent pentru societate in vederea indumnezeirii. Cultura autentica se descopera si se formeaza pe temelia Sfintei Scripturi. Sfanta Scriptura este in mod incontestabil o sursa a doctrinei crestine. Intelegem legatura dintre Vechiul si Noul Testament in contextul cultural al primelor veacuri crestine avand in primul rand o potentare apologetica. Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie s-au gasit ca doua parti din acelasi intreg. Parintele profesor Dumitru Staniloaie in controversa cu filozoful Lucian Blaga spune: Nu stilul reprezinta fundamentul religiei, ci sentimentul religios este propagarea stilului si al culturii. Ortodoxia ne-a mentinut ca neam unitar si deosebit. Cea mai importanta epoca datorita multiplelor realizari ale domnitorului martir Constantin Brancoveanu este epoca de aur a culturii romanesti. Acesta a facut ca influentele greco-catolice din Transilvania sa ramana un fenomen izolat. La manastirea Horezu, ctitoria sa a intemeiat o scoala de pictori. Are un mare rol in dezvoltarea manastirilor de maici. Hanul hurezi se gaseste in centrul orasului Craiova si este intemeiat tot de Constantin Brancoveanu. Epoca Brancoveneasca reprezinta etalonul reusitei dialogului dintre religie si cultura, si momentele in care toate formele culturii incep sa fie autonome. Constantin Brancoveanu s-a jertfit pe altarul credintei crestin ortodoxe, cum ne spune si balada populara inchinata lui, A murit crestin, Brancoveanu Constantin.AUTONOMIE RATIONALA SI RATIONALITATE DUHOVNICEASCA DIN PERSPECTIVA APOLOGETICII ORTODOXE

Modalitatea de pricepere se realizeaza bilateral: prin ratiune si prin credinta. Apologetica ortodoxa a cautat sa vindece autonomia rationala a omului printr-o argumentatie rational-duhovniceasca. Parintele profesor Dumitru Popescu spune ca la baza lucrurilor create se afla cate o ratiune divina necreata si ne vazuta. Apologetica rational duhovniceasca se descopera spre folosul vederii spirituale a omului. Parintele profesor Dumitru Staniloaie spune ca omul vede in aceasta lumina a Universului fizic ca toate au o rationalitate pe masura lui si potrivita lui. Sub aceasta autonomie rationala a marsat scolastica occidentala dezvoltata din veacul Fericitului Augustin. Lucrarea apologetica a teologiei scolastice a fost marcata in deosebi de elaborarea argumentelor rationale pentru dovedirea existentei lui Dumnezeu. Scolasticismul desemneaza traditia educativa din evul mediu. Fericitul Augustin sublinia necesitatea dialecticii in studierea doctrinei crestine. Boethius a deschis drumul spre folosirea logicii aristotelice pana la Toma d Aquin procesul de rationalizare se afla in crestere. Indepartarea de autenticul teleoghisiri ca mijloc de intretinere a credintei se accentueaza o data cu adoptarea metodei scolastice. Toma d Aquin supranumit printul filozofiei scolastice are doua lucrari: summa contra gentiles si summa Theologiae. El afirma ca de vreme ce credinta are la temelie adevarul infailibil, iar contrariul unui adevar nu poate fi demonstrat apararea credintei trebuie sa recurga la argumente rationale pentru respingerea obiectilor impotriva elementelor credintei. Teologia este pentru Toma mai intai o teologie a concluziilor. El defineste teologia ca stiinta derivata sau subordonata. Cu alte cuvinte, o data ce un lucru a fost demonstrat rational, credinta nu mai are nici-o implicare in procesur de acceptare sau intelegere a acestuia. Era convins ca ratiunea putea aprofunda adevaruri ale revelatiei, chear si pe cele mai presus de ratiune, fara a mai apela in mod necesar la autoritatea credintei. El abordeaza problematica raportului dintre credinta si ratiune pornind de la antiteza natural-supranatural.