6
Arcadele dentare Totalitatea dinţilor implantaţi în procesele alveolare ale maxilarului şi mandibulei, unul după altul, sub formă de şir, alcătuiesc o arcadă dentară . În cadrul arcadelor dentare naturale integre, dinţii se găsesc într-un spaţiu neutru în care forţele funcţionale ocluzale, reacţionale, proximale, labiale, jugale şi linguale se anulează două câte două. Acest spaţiu se numeşte culoar dentar. Dinţii sunt expuşi la mai multe categorii de forţe dintre care cele ocluzale sunt cele mai importante Arcadele dentare împart cavitatea bucală în alte două cavităţi virtuale: vestibulul bucal şi cavitatea bucală propriu-zisă, care adăposteşte limba. Există două arcade: maxilară (superioară) şi mandibulară (inferioară). Fiecare dintre cele două arcade se compune dintr-o parte extraalveolară (formată din coroanele dinţilor) şi o parte intraalveolară (reprezentată de rădăcinile dinţilor şi alveolele lor) Arcadele nu sunt egale între ele. Cea superioară este mai mare şi circumscrie arcada inferioară. Dimensiunile mai mari ale curbei arcadei superioare şi mai mici ale celei inferioare rezultă ca urmare a poziţiei dinţilor. Dinţii superiori – au axul longitudinal înclinat supero-inferior şi din înăuntru în afară, aşa încât curbura arcadei extraalveolare este mai mare decât curbura bazei apicale; arcada extraalveolară este mai mare decât arcada intraalveolară la maxilar. Dinţii inferiori au axul longitudinal înclinat tot supero - inferior şi din înăuntru în afară. Astfel, la arcada inferioară se realizează o situaţie inversă: curbura arcadei extraalveolare este mai mică decât curbura bazei apicale. 1

Arcadele dentare

Embed Size (px)

DESCRIPTION

arcadele dentare

Citation preview

Page 1: Arcadele dentare

Arcadele dentare

Totalitatea dinţilor implantaţi în procesele alveolare ale maxilarului şi mandibulei, unul după altul, sub formă de şir, alcătuiesc o arcadă dentară.

În cadrul arcadelor dentare naturale integre, dinţii se găsesc într-un spaţiu neutru în care forţele funcţionale ocluzale, reacţionale, proximale, labiale, jugale şi linguale se anulează două câte două. Acest spaţiu se numeşte culoar dentar.

Dinţii sunt expuşi la mai multe categorii de forţe dintre care cele ocluzale sunt cele mai importante Arcadele dentare împart cavitatea bucală în alte două cavităţi virtuale: vestibulul bucal şi cavitatea bucală propriu-zisă, care adăposteşte limba.

Există două arcade: maxilară (superioară) şi mandibulară (inferioară). Fiecare dintre cele două arcade se compune dintr-o parte extraalveolară (formată din coroanele dinţilor) şi o parte intraalveolară (reprezentată de rădăcinile dinţilor şi alveolele lor)

Arcadele nu sunt egale între ele. Cea superioară este mai mare şi circumscrie arcada inferioară. Dimensiunile mai mari ale curbei arcadei superioare şi mai mici ale celei inferioare rezultă ca urmare a poziţiei dinţilor.

Dinţii superiori – au axul longitudinal înclinat supero-inferior şi din înăuntru în afară, aşa încât curbura arcadei extraalveolare este mai mare decât curbura bazei apicale; arcada extraalveolară este mai mare decât arcada intraalveolară la maxilar.

Dinţii inferiori au axul longitudinal înclinat tot supero - inferior şi din înăuntru în afară. Astfel, la arcada inferioară se realizează o situaţie inversă: curbura arcadei extraalveolare este mai mică decât curbura bazei apicale.

Pierderea unor unităţi dentare din cadrul unei arcade naturale şi integre atrage după sine o stare patologică, edentaţia, care se caracterizează prin existenţa unor breşe sau spaţii edentate. Arcada respectivă devine incompletă (întreruptă sau scurtată).

Arcadele dentare temporareDinţii temporari funcţionează pe arcade aproximativ 6 - 8 ani, având o persistenţă limitată. Cu aceşti dinţi copilul de 6 luni, care are o greutate de aproximativ 5-8 kg face acumulări serioase, astfel încât la 13 ani atinge o greutate corporală de aproximativ 35 kg.

Dinţii temporari contribuie la dezvoltarea şi modelarea ADM, la exercitarea funcţiilor acestui aparat, având un rol deosebit în dezvoltarea psihică a copilului.

Arcadele dentare permanente

1

Page 2: Arcadele dentare

Arcadele dentare permanente sunt alcătuite din 32 de dinţi: 8 incisivi, 4 canini, 8 premolari şi 12 molari.

În componenţa arcadelor dentare permanente intră atât dinţi de înlocuire care erup în locul dinţilor temporari (incisivi, canini, premolari) cât şi dinţi de completare care erup distal de ultimul molar temporar (molarii permanenţi).

Şi arcadele permanente prezintă o morfologie primară (care durează de la vârsta de 11-12 ani până la 15-16 ani) şi o morfologie secundară al cărei debut este marcat de fenomenul de uzură dentară.

Arcadele permanente naturale, armonios dezvoltate, prezintă o serie de parametrii:• Formă armonioasă, de cele mai multe ori elipsă sau hiperbolă

• Poziţii axiale corespunzătoare şi armonios corelate ale dinţilor antagonişti de pe cele două arcade dentare

• Prezenţa ariilor de contact interproximale în jurul cărora apar ambrazuri cu o anumită simetrie

• Situarea mai mezială a fiecărui dinte inferior faţă de omologul său superior

• Existenţa a doi antagonişti pentru fiecare unitate dentară, cu excepţia incisivului inferior şi a molarului trei superior

• Prezenţa celor două curbe caracteristice de ocluzie (von Spee şi Wilson)

• Arcada superioară este mai lungă şi mai largă, ea circumscrie total arcada inferioară.

Forma arcadelor dentare extraalveolare poate fi apreciată convenţional după traseul unor linii curbe după cum urmează:• Linia care trece prin marginile incisivilor, vârfurile cuspizilor caninilor şi ale cuspizilor vestibulari ai dinţilor laterali superiori /

inferiori

• Linia cuspidiană palatinală (superioară), care trece prin vârfurile cuspizilor palatinali superiori şi poate fi prelungită prin cingulum-urile frontalilor superiori

• Linia cuspidiană linguală (inferioară), care uneşte cuspizii linguali mandibulari şi poate fi prelungită prin cingulum-urile frontalilor inferiori.

Arcadele naturale normale îmbracă unele forme caracteristice. Izard remarcă şase forme: parabolă, elipsă, hiperbolă, semicerc, în „U”, ovoidă.

Arcadele parabolice, se caracterizează printr-o curbă uşoară în regiunea frontalilor care se continuă prin două linii divergente spre distal.

Arcadele eliptice au curba mai accentuată în regiunea frontală, cu deschidere spre lateral şi o oarecare convergenţă în zona ultimilor molari.

2

Page 3: Arcadele dentare

Arcadele hiperbolice prezintă o curbură strânsă, uşor aplatizată în regiunea frontală care se continuă spre distal sub forma a două linii divergente, identificându-se mai ales la mandibulă.

Arcadele ovoidale sau în semicerc, sunt mai frecvente în dentaţia temporară (cu precădere cele în semicerc).

Arcadele în „U” par a reproduce arcadele antropoidelor, fiind considerate de majoritatea autorilor normale pentru specia umană.

Există autori (Lowery, Garbarino) care susţin existenţa unei corelaţii între forma arcadelor şi forma feţei.

Gabaritul arcadelor dentare este o caracteristică proprie pentru fiecare ADM (pentru fiecare individ) şi se poate corela sexul, tipul constituţional, etc. Procesele alveolare mari se asociază de obicei cu dinţi voluminoşi şi invers.

În cazul unor arcade armonioase există o corespondenţă între gabaritul dinţilor şi al alveolelor, cunoscută sub numele de congruenţă dento-alveolare.

3

Page 4: Arcadele dentare

Când această corespondenţă nu există – incongruenţă dento-alveolară (dizarmonie dento-alveolară).

• Incongruenţele pot fi cu spaţiere sau cu înghesuiri şi intră în categoria anomaliilor dento-maxilare,putând afecta arcade în întregime sau doar parţial, de obicei în regiunea frontalilor şi premolarilor.

Forme anormale (patologice) de arcade superioare

a. Parabolică fără arcuire la molarib. Formă de lirăc. Formă de “V” cu reducerea distanţei intercanine

Forme anormale (patologice) de arcade superioare

d. Formă de “M” – prin retrodenţia incisivilor centralie. Evazate – prin aplatizarea zonei frontalef. Întrerupte – prin ectopia caninilor

4

Page 5: Arcadele dentare

Forme anormale (patologice) de arcade inferioareArcade cu incongruenţă dento-alveolară

Ariile de contact

Şirul coroanelor dentare acţionează ca un ansamblu datorită existenţei ariilor de contact interdentar prin intermediul cărora fiecare dinte realizează contacte meziale şi distale (acestea din urmă cu excepţia molarilor trei).

Ariile de contact dispersează forţele orizontale care rezultă din descompunerea presiunilor ocluzale, menţin continuitatea arcadelor dentare şi păstrează integritatea tisulară a gingiei interdentare.

Ariile de contact permit mobilitatea fiziologică proprie fiecărui dinte, dar funcţionează şi ca dispersori de forţe, contribuind la realizarea ansamblului morfofuncţional – arcada dentară.Funcţiile ariilor de contact:

Dispersează componentele orizontale care rezultă din descompunerea forţelor ocluzale pe un număr mai mare de dinţi.

Menţin continuitatea arcadelor şi în consecinţă orientarea axială a dinţilor.

Păstrează integritatea tisulară a parodonţiului de înveliş, fiind un obstacol în calea impactelor alimentare.Ambrazurile

În cadrul relaţiilor interarcadice, ariile de contact conduc la formarea unor spaţii piramidale cunoscute sub numele de ambrazuri.

Există patru ambrazuri: vestibulare, orale, ocluzale şi cervicale. Toate aceste ambrazuri au vârful la nivelul ariei de contact.

Raporturi de circumscriere

Ca urmare a înclinărilor dentare diferite, între cele două arcade se stabilesc raporturi de circumscriere a dinţilor inferiori de către cei superiori

În zona anterioară a arcadelor dentare acest fenomen poartă numele de grad de acoperire frontală fiind evaluat în două sensuri: vertical (incizo-cervical) → overbite (supraacoperire sau supraocluzie frontală) orizontal → overjet sau treaptă sagitală.

5