1

Arena. Spaţiu de activități sportive şi de coeziune socio-culturală.

Factori decisivi care conturează cerințele de bază ale unei arene polifuncționale în raport

cu tendințele sociale ale sec. XXI

Rezumat

Prin această lucrare am propus o analiză a modului actual de identificare a factorilor decisivi care

stau la baza configurării programului de arenă polifuncțională. Acest program are o lungă istorie, iar

evoluția sa artistică şi funcțională a fost mereu legată de destinul umanității. Factorii care îl definesc au

cunoscut schimbări profunde, uneori radicale, dar mereu în spiritul continuității. De-a lungul timpului

experiențele s-au acumulat; uneori societatea impunea schimbări dramatice, iar alteori s-au consemnat

reveniri spectaculoase la modele anterioare. De asemenea, evoluția tehnologiei dar şi a societății şi-a

pus amprenta pe rezolvările structurale, funcționale şi estetice.

In ultimele decade, cerințele pentru clădiri ce presupun aşa-numitele “facilități pentru spectatori” s-

au schimbat în mod semnificativ. Îmbunătățirea calității spațiului pentru spectatori şi buna exploatare

comercială au devenit principiile de bază în concepția noilor complexe sportive. Suprimarea culoarelor

de atletism – în cazul sporturilor de echipă pe teren mare - a adus publicul mai aproape de terenul de

sport, ceea ce a creat un efect dezirabil al unei atmosfere mai dense in rândul auditoriului şi, în același

timp, o schimbare a condițiilor de vizualizare, atât pentru spectacolul sportiv cât şi în cazul concertelor

de largă audienţă, de pildă. Astfel, unii dintre parametrii de proiectare esențiali - precum unghiul de

vedere – au fost reevaluați. Odată cu creșterea complexității datorate utilizării multifuncționale a

arenelor, influenţele care afectează geometria stadioanelor au devenit şi mai importante.

Prioritățile pe care le au diverse sfere de responsabilitate, în special problemele legate de securitate,

au de asemenea un efect puternic, adesea neobservat. Operatorii, utilizatorii, proprietarii fac fiecare

arena unica. În plus, evenimentele de top, sportive sau culturale, presupun o diversitate de cerințe şi

facilități. Trebuie armonizate recomandările şi normativele din mai multe discipline sportive. Prin

proiectare, stadioanele trebuie să permită o anumită flexibilitate în desfășurarea diferitelor tipuri de

evenimente fără a presupune eforturi de conversie masive – cronofage sau prea costisitoare. Iar

stadioanele trebuie să reprezinte în același timp şi unități viabile din punct de vedere economic.

Nu în ultimul rând, trebuie amintit faptul că, fiind structuri masive, cu impact major între reperele

urbane, este important ca aceste construcții să nu fie doar utilitare. Principiile enunțate de către

2

Vituvius1 “firmitas, utilitas, venustas” sunt cu atât mai adecvate acestui tip de construcție. “Arhitectura

este armonia tuturor părților, care sunt desăvârșite prin imposibilitatea de a lua, adăuga sau altera ceva

fără sa distrugi întregul” după cum scria în 1452, Leon Battista Alberti2 . În cazul stadionului,

echilibrul între funcțiune, stabilitate şi frumusețe este perfect, iar interesul arhitecților şi succesul la

public al acestor obiecte de arhitectură ilustrează acest lucru.

In primul capitol am conturat un scurt istoric – necesar - al acestui program; analiza datelor şi a

informațiilor este foarte importantă, chiar dacă va fi prezentată succint, deoarece aici se pot desprinde

primele elemente definitorii ale programului. Evocarea trecutului presupune şi o raportare la diferite

modele culturale, geografice şi istorice, cu efecte în definirea multiplelor aspecte ale procesului

integrator de proiectare actual al arenei.

Primele relatări despre cristalizarea spaţiilor specializate dedicate pentru activități sportive provin

din perioada Greciei antice. Fără îndoială, au existat elemente precursoare în civilizațiile precedente

din punct de vedere istoric, dar urma acestora nu a fost pregnantă. Întrecerile sportive au derivat din

promovarea exercițiilor militare organizate pe timp de pace: competiții individuale sau de echipă

puneau în evidenţă performanţa sportivă, excelenţa în mânuirea armelor, viteza, forța, îndemânarea;

disciplina specifică activităților militare a fost imprimată pentru totdeauna activităților sportive, iar

spiritul de luptă, combativitatea şi competitivitatea au devenit o constantă in mentalitatea sportivă. De

altfel, foarte multe dintre disciplinele sportive de azi își au rădăcinile în acea perioadă îndepărtata:

aruncarea discului, aruncarea suliței, a greutății, săriturile în lungime şi în înălțime, diverse curse de

alergare – inclusiv “marathon”-ul - proba regină a Olimpiadei moderne, cursele ecvestre, luptele corp

la corp şi altele.

În antichitate, stadionul desemna locul în care aveau loc activitățile sportive. Inițial “stadia”3

desemna o unitate de măsură, o lungime a unui culoar de alergare care varia, în funcție de condițiile

locale, între 177 şi 192 metri. Stadionul era construit în afara “cetății”. La Roma, “Câmpul lui Marte”

construit în afara cetății, este decorat cu prioritate, pentru că acest loc rezervat activităților sportive

devine în Imperiul Roman spațiul în care se manifestă cel mai pregnant generozitatea împăratului faţă

de populație, inspirat fiind de filantropia ultimilor faraoni egipteni.

Organizarea “Olimpiadelor” a conferit un caracter universal întrecerilor sportive; prestigiul acestora

era atât de mare încât conflictele dintre “polisuri” se suspendau pe perioada acestor jocuri.

Protagoniștii erau reprezentanții de seamă ai cetăților penru care concurau. Spectacolul sportiv s-a

3

născut odată cu Olimpiada. In mod evident, Olimpiadele au devenit evenimente de referință, sportive,

politice, sociale şi culturale, marcând lumea antichității. Sportivii laureați erau adevărate “vedete”,

lucru ilustrat de reprezentările artistice: Auriga (~ 476 î.e.n., contemporan cu bătălia de la Marathon).

În arenă, se punea în scenă un spectacol complex (ceremonial, competiție, acordarea premiului) cu

conotații sociale, politice, religioase şi artistice. Spectatorii au reprezentat o parte importantă,

participarea acestora conferind greutate acestor evenimente. Organizarea acestora, panelenică,

(cuprinzând de fapt bazinul mediteraneean din Spania şi Galia, Italia şi nordul Africii, Grecia

continentală şi insulară, Asia Mică, bazinul Mării Negre) a facilitat schimburile de idei, de valori

culturale şi le-a conferit o dimensiune continentală, Odată cu expansiunea elenismului, granițele

acestui spațiu relativ unitar cultural au fost extinse mult înspre est, cuprinzând Egiptul, Palestina, Siria,

Persia, Bactriana şi India.

Roma antică, următoarea mare civilizație europeană, a știut să preia în mod integrator moștenirea

culturală greacă; desigur, nu a fost o preluare mimetică, având o vocație înnăscuta spre tehnologie şi

inginerie, romanii şi-au pus amprenta în mod creator peste moștenirea greacă. De altfel, lumea romană

era diferită de cea grecească, democrației din orașele stat i se opunea imperiul centralizat cu

instrumentele sale vitale: moneda, religia, rețeaua de drumuri, codul de legi, instituția armatei

profesioniste, limba latina. Influenţa Romei antice asupra civilizației umane a fost decisivă.

Izvorâte din cultul aristocratic al morții, luptele de gladiatori au reprezentat centrul de interes în

stadioanele Romei antice. Aceste festivaluri de masă erau instrumente ale puterii centralizate

conducătoare a “Imperium Romanum” şi care serveau scopului principal: controlul şi distracția

populației concentrată în metropole “panem et circenses”4 (pâine şi circ).

Olimpiadele au continuat sute de ani după cucerirea Greciei de către romani, până când au fost

interzise din motive religioase; (prima olimpiadă s-a desfășurat în anul 776 î.e.n. Timp de 1172 ani s-

au desfășurat 293 de ediții până in 394 e.n. când împăratul Teodosiu I interzice jocurile olimpice, iar

împăratul Teodosiu al II-lea ordonă distrugerea edificiilor din Olympia)5;

Astfel, Olimpiadele intră în anonimat pentru 1500 de ani. Jocurile nu mai erau compatibile cu noua

religie de stat, creștinismul. Construcțiile sportive decad încet, devin ruine sau sunt folosite în alte

scopuri. De altfel, odată cu colapsul Imperiului roman de vest, Europa intra într-o stare de anarhie

pentru multe secole; desigur tradiția luptelor ca şi competiție sau antrenament continua însă fără a avea

un cadru construit dedicat. Zorii evului mediu, au fost caracterizați de violenţă şi schimbări politice

frecvente. State efemere dominau prin violenţă şi teroare teritorii vaste: regatul vizigot de la Tolosa,

4

regatul francilor al lui Clovis, năvălirea ungurilor, statele lombarzilor, ale avarilor, ale burgunzilor, ale

suevilor, ale vandalilor, incursiunile vikingilor; toate aceste regate timpurii erau bazate pe forța

militară; deloc surprinzător, în taberele militare se naște turnirul; mai întâi, un antrenament sângeros

soldat cu morți şi răniți, iar mai târziu un adevărat spectacol - joc, guvernat de reguli clare, desfășurat

într-un spațiu delimitat şi având parte de un public numeros şi pasionat.

În sec. al XIX-lea, sporturile cunosc o evoluție accelerată, astfel încât, spre sfârșitul secolului,

aproape toate sporturile sunt organizate în federații la nivel național şi internațional. Ca urmare a

eforturilor coordonate de Pierre de Coubertin, începând cu 1896, se organizează Olimpiadele moderne.

Numărul de sporturi olimpice a crescut constant, iar din 1924 au fost organizate şi jocuri olimpice de

iarnă. Impulsionate de succesul jocurilor olimpice, federațiile sportive încep organizarea campionatelor

naționale şi internaționale, precum şi a cupelor mondiale. În mod evident, cea mai mare dezvoltare se

constată în statele occidentale. Dacă în 1896 la Atena6, la prima olimpiadă modernă participă sportivi

din 14 ţări, tot în Atena, dar în 2004, au participat sportivi din 202 ţări.

La sfârșitul secolului al XIX-lea se consolidează programele de arhitectură dedicate întrecerilor

sportive: mai întâi stadionul – piste de alergare, sărituri în lungime, în înălțime, aruncarea discului,

a suliței sau a greutății - dar şi terenurile pentru jocuri: rugby, football, tenis.

Cu timpul, apar terenuri specializate pentru toate tipurile de sporturi sau jocuri sportive. După

primul război mondial, construcțiile de spaţii pentru sport cunosc o dezvoltare explozivă, similară cu

toată industria de construcții.

În anii '30, sportul este confiscat de către ideologiile politice extremiste ale vremii: fasciștii,

național-socialiștii şi comuniștii își pun amprenta asupra acestui domeniu, se implică în susținerea

mișcării sportive, văzută ca un port-drapel în afirmarea virtuților naționale. Se construiesc stadioane

impresionante într-un stil neoclasic, iar populația participă în număr mare la procesiuni fastuoase.

Propaganda cultivă idealul supraomului ca erou național. În Germania, la Nurnberg, Zeppelinfeld

devine locul preferat de expunere a imaginii celui de-al treilea Reich. Cancelarul german, Adolf Hitler,

profita de nominalizarea Garmish-Partenkirchen (Jocurile Olimpice de Iarnă din 1936) şi Berlin

(Jocurile Olimpice de vară din 1936) pentru a-şi face apariția la ceremoniile de deschidere ale celor

două evenimente, polarizând interesul public.

În lumea comunistă, stadionul devine un loc de exhibare ideologică. Sunt organizate parade şi

spectacole de masă. Având ca fundal o muzică patriotică, grupuri de tineri execută mișcări sportive şi

dansuri în mod sincronizat, cu o tematică ideologică explicită, care adesea îmbracă forma unui cult al

5

personalității (este cazul Coreei de Nord, al Chinei, al României, dar şi al altor ţări comuniste). Aceste

spectacole alienante sunt expresia orwelliană a unor lumi închise.

Stadioane moderne

Prima generație de stadioane aparute dupa jumatatea sec. 19, punea accentul pe acomodarea unui

număr cât mai mare de spectatori având o minimă preocupare pentru calitatea facilităților şi pentru

confortul auditoriului.

După 1930, televiziunea începe să transmită în direct evenimentele sportive. A doua generație de

stadioane a pus un accent mai mare asupra confortului spectatorilor şi a îmbunătățit facilitățile pentru

public. Totuși, ele rămân uriașe “castroane” din beton, fiind cele mai răspândite azi. După cel de-al

doilea război mondial, majoritatea stadioanelor au fost remodelate sau construite din nou. Adesea,

principiul constructiv presupunea construirea tribunei inferioare direct pe un val de pământ, de cele

mai multe ori săpat faţă de nivelul terenului înconjurător.

A treia generație de stadioane a apărut după 1990 prin dezvoltarea unor facilități pentru atragerea

întregii familii. Deși sportul rămânea principalul eveniment, nu mai reprezenta singura atracție.

Principala sursă de venit nu mai era reprezentată de vânzarea biletelor ci de comerț, televiziune şi

publicitate. Acest lucru a condus la implementarea de noi standarde pentru public şi creșterea calității

facilităților pentru spectatori cu o abundenţă de baruri, restaurante şi spaţii comerciale. Schimbările

profunde şi nivelul mare de așteptări al publicului a produs această dezvoltare.

Campionatul Mondial de Fotbal a devenit cel mai important eveniment sportiv, iar acest lucru se

vede în dezvoltarea stadioanelor din ultimii 20 de ani. Marketingul fotbalului profesionist își impune

amprenta asupra construcției noilor arene. În locul stadioanelor populare adecvate oricărui tip de sport

își fac loc noile tipuri de arene specializate, dedicate în exclusivitate fotbalului, de acum sportul

dominant. Grupurile de consumatori sunt divizate şi ierarhizate - grupurile VIP, oamenii de afaceri,

oamenii de presă, publicul obișnuit şi galeriile de suporteri sunt separate în grupe distincte de

consumatori cu nevoi specifice. Tribunele sunt diferențiate în funcție de clase sociale, iar acest lucru

este valabil şi pentru loje, boxe, lifturi, grupuri sanitare şi alte facilități. Participarea maselor la

eveniment (fie sportiv sau cultural) ia forma unei frenezii a emoției colective, plătită individual,

desigur segregată pe clase sociale, un vuiet orgiastic al cărui ecou este reflectat de acoperișul

tribunelor.

A devenit evident că designul şi managementul integrate stadionului produc bani. Stadionul nu mai

este văzut ca un consumator de resurse financiare. Arenele primesc numele unor sponsori din diverse

6

spectre economice sau financiare (Allianz Arena, la Munchen, Lanxass Arena la Koln etc). Sponsorii

de eveniment își pun amprenta asupra spectacolului din arenă.

O nouă eră răsare - iar noul Telstra Dome din Melbourne reprezintă un exemplu clasic: o

adevărată arenă de generația a IV-a având acoperiș mobil, segmente de tribună mobile, flexibilitate

uimitoare pentru orice gen de spectacol sportiv artistic sau cultural. Cu alte cuvinte, o lume în sine, un

adevărat model – la scara unui obiect arhitectural - pentru orașul viitorului.

Fotbalul reprezintă azi sportul dominant în întreaga lume impunându-şi cerințele în mod

imperativ în rezolvarea funcțională a stadioanelor moderne. Dacă ascensiunea fulminantă a acestui

sport s-a produs în secolul XX, istoria sa este mult mai veche, iar originile sale foarte variate pot

reprezenta o posibilă explicație a extraordinarei sale popularități, precum şi a diverselor sale forme de

organizare – fotbal, rugby, fotbal american etc. Aproape toate civilizatiile au cunoscut forme ale

acestui sport.

Din perioada în care Pierre de Coubertin propaga ideea olimpismului şi până azi, accentul a trecut

în mod continuu şi gradual dinspre disciplinele atletice către mult mai popularul fotbal. Această

evidenţă este puternic ilustrată de absenţa culoarelor de alergări de pe majoritatea stadioanelor

construite în ultimii 20 de ani.

Din multitudinea de factori care contribuie la dezvoltarea fără precedent a “evenimentului” sportiv

pot fi enumerați: dezvoltarea economică mondială, emanciparea socială, urbanizarea, democratizarea

societății, dezvoltarea comunicațiilor, a mass-media - în special a televiziunii. Numărul de spectatori

creşte de la an la an, se construiesc stadioane din ce în ce mai spectaculoase, radioul şi televiziunea

asigură accesul în direct al unui număr tot mai mare de spectatori la evenimentul sportiv. Procedurile

de alegere a orașelor (şi a ţărilor) care vor găzdui evenimente majore, precum Olimpiadele sau

Campionatele Mondiale de Fotbal, devin adevărate curse în care prestigiul național este în joc. Se

organizează manifestații de masă, iar triumful nominalizării se sărbătorește cu un fast nemaiîntâlnit.

Ceremoniile de deschidere sunt adevărate spectacole de sunet şi lumină. Artiști consacrați şi

personalități din diverse sfere politice şi culturale sunt invitate să onoreze aceste momente unice.

Politicienii momentului profită de eveniment ca să își crească popularitatea. Miza economică a devenit

uriașă. Miliardele investite trebuie să aducă profit pe termen lung. Candidatura trebuie însoțită de un

program de investiții major: construcția unor noi stadioane (sau modernizarea unora existente), săli de

sport polivalente, bazine olimpice, “sate” olimpice şi sportive, facilități pentru spectatori, parcaje,

hoteluri, centre de conferințe, facilități pentru presă, programe alternative pentru afluența mare de

7

turiști. Un asemenea efort cu o uriașă miză economică, dar şi politică, pune problema reconversiei

ulterioare a unora dintre aceste construcții. Uneori apare soluția unor construcții temporare: la Londra

de exemplu, pentru Olimpiada din 2012, tribunele laterale ale bazinului olimpic proiectat de către Zaha

Hadid au fost demontate după închiderea jocurilor, bazinul rămânând cu un număr mult mai mic de

locuri pentru spectatori. Apar complexe sportive de mari dimensiuni. Stadioanele sunt polivalente; aici

se pot organiza jocuri de fotbal sau rugby, întreceri diverse de atletism, gale de box dar şi evenimente

culturale – concerte de muzică, spectacole coregrafice, sociale sau politice.

Numele mari din sport, alături de actori celebri de film şi muzicieni de pop şi rock, formează

topuri în orice domeniu, devenind – mai ales pentru generațiile tinere – personalități de prestigiu,

adevărate modele de urmat. “Imaginea” lor domină autoritar mass-media, reclama în aproape orice

domeniu “cere” un erou unicat care se confundă cu “brand-ul”. Astfel, marile case de modă,

parfumuri, ceasuri, bijuterii se folosesc de influenţa colosală a unor personalități proeminente şi le

folosesc imaginea – desigur având un preț pe măsură, de multe ori veniturile marilor sportivi din

publicitate depășind cu mult veniturile obținute ca urmare a carierei lor sportive.

De la panouri publicitare de mari dimensiuni cu impact asupra imaginii urbane, până la

televiziune, internet şi presa scrisă, imaginea acestor personalități confiscă spațiul vizual publicitar.

Mari sportivi precum Mike Tyson, Steffi Graff, Andre Agassi, David Beckam, Michael Schumacher şi

mulți alții, alături de actori, fotomodele, muzicieni rock şi-au “închiriat” imaginea companiilor din

publicitate care lansează linii de cosmetice, de îmbrăcăminte sau de accesorii. Uneori, datorită

anvergurii lor publice, aceste personalități se implică în activități ale unor fundații umanitare non-

guvernamentale, devenind “ambasadori” ai diverselor asociații caritabile.

Era spectacolului începe pe fondul unei dezvoltări economice şi a unei prosperități individuale

nemaiîntâlnite. Concertele marilor trupe rock sunt din ce in ce mai elaborate din punct de vedere

vizual; tehnologiile cele mai avansate sunt puse în slujba artei: lumini, lasere, proiecții, ecrane lcd

gigant, artificii, baloane uriașe, mașini de fum, instalații de sunet spațiale, toate la un loc creează un

impact senzorial puternic, memorabil. Spectacolul muzical își face loc pe arena modernă

revendicându-şi un loc de egală importanţă cu spectacolul sportiv. În mod evident, impactul tehnologic

își pune amprenta asupra concepției arenelor moderne.

Democratizarea societății civile duce la reevaluarea potențialului uriaș al stadionului. În anii '60, are

loc revoluția muzicii rock. Impactul asupra publicului este uriaș şi imediat. Concertele de rock au o

amploare din ce in ce mai mare, iar dezvoltarea industriei muzicale este explozivă. Vechile săli de

8

concerte devin rapid neîncăpătoare. Arta coboară în stradă. Au fost organizate festivaluri de muzică în

aer liber cu participarea a zeci de mii de oameni, cel mai renumit fiind cel de la Woodstock din Statele

Unite din 1969. Efectul social al muzicii rock a cunoscut o amploare mondială, influențând modul de

viaţă, moda, limbajul, şi a creat o nouă atitudine.

Spectacolul din arena, azi

In capitolul următor vom încerca să evidențiem diversitatea şi complexitatea activităților sportive

din zilele noastre, precum şi impactul social şi cultural pe care acestea le produc. Petrecerea timpului

liber a devenit o componentă din ce în ce mai importantă în viaţa de zi cu zi a omului modern, lucru

care are o profundă influenţă în dezvoltarea socială şi economică a umanității; astfel turismul,

activitățile culturale şi cele sportive, mass media devin interdependente.

Neîndoielnic, arena din ziua de azi reprezintă unul dintre cele mai importante locuri de

coeziune socială. Spectacolul din arenă este din ce în ce mai diversificat, iar diversele evenimente

sportive, culturale, artistice, sociale sau politice sunt deseori integrate într-un “show” total. Spectacolul

este complex, atent regizat. Această interacțiune este prezentă la toate competițiile sportive de

anvergură, fiind cel mai bine ilustrată de ceremoniile de deschidere sau de închidere ale Jocurilor

Olimpice. Ţările gazdă organizează manifestări artistice reprezentative pentru cultura lor (dans, teatru,

muzică, spectacol de lumini, artificii). Aceste spectacole au crescut permanent în complexitate şi

strălucire, în încercarea de a depăși ceremoniile anterioare în ceea ce privește memorabilitatea.

Desigur, parada națiunilor este nelipsită, iar actul aprinderii flăcării olimpice reprezintă punctul

culminant al ceremoniei. Audienţa – prin mass media - este la scară planetară. Evenimente conexe

sunt prezente la scară largă în orașul – gazdă al ceremoniilor. Turiști din toată lumea transformă

această sărbătoare într-o fiesta mondială.

Spectacolul cultural a pătruns în arena sportivă în special în a doua jumătate a secolului 20.

Acest lucru s-a produs simultan cu o oarecare “democratizare“ a actului artistic. Devenind mai puțin

elitistă, arta “coboară” în stradă. Din teatre, săli de operă sau de concert pătrunde în spaţii

neconvenționale (vechi ruine medievale, teatre antice, piețe urbane, în mijlocul naturii), dar şi în arenă.

Câștigul este imens, arta ajunge la mase mari de oameni, care, iată, au acces la spectacole de

coregrafie, de teatru sau de operă, concerte de muzică clasică sau modernă. Din punct de vedere tehnic

există un avantaj indiscutabil al arenei faţă de spaţiile neconvenționale pentru organizarea unui

eveniment artistic. Un concert, de exemplu: spațiul este amenajat, existând toate facilitățile –

electricitate, sunet, tribune, grupuri sanitare, condiții de securizare, accese controlate, etc.

9

Toate aceste exemple demonstrează rolul de creuzet social polivalent pe care îl poate juca arena

sportivă. Mase largi de populație participă în mod nemijlocit la eveniment, fie el cultural, sportiv,

social sau artistic. Meciurile internaționale sau concertele unor artiști de talie internațională pot atrage

public din alte ţări, ceea ce ar produce efecte economice benefice în turismul local.

În secolul XX, dezvoltarea urbană a fost accelerată pe fondul creșterii producției industriale, ducând

la apariția unor zone macrourbane. De la orașele de un milion de locuitori s-a ajuns in doar 100 de ani

la aglomerări urbane de peste 10 milioane de locuitori. Desigur, aceste concentrări de populație au

necesitat o adaptare permanentă a infrastructurii urbane, a transporturilor, a rețelelor de instalații, a

dotărilor, a serviciilor. Această dezvoltare nu s-a făcut liniar; au apărut contradicții, relații conflictuale,

cu implicații în calitatea vieții, a fost necesară o restructurare administrativa la nivel urban. Dezvoltării

urbane relativ haotice corespunzătoare secolului al XIX-lea i-a urmat în secolul XX – mai ales în cea

de-a doua jumătate a acestuia - o extindere programată, bazată pe planuri de dezvoltare urbană cu

implicarea unui număr tot mai mare de factori ordonatori (social, trafic, mediu, cultură, utilități urbane

etc). Zonificarea urbană în sectoare, districte sau arondismente, divizarea acestora în cartiere au fost o

consecință firească. Organizarea polinucleară presupune dezvoltarea unor centre urbane ierarhizate

care să faciliteze o funcționare eficientă a organismului urban. Polii urbani, cu grade diferite de

importanţă, antrenează apariția unor forme diverse de centre sportive şi de agreement. De la Arena -

Complexul Sportiv Cultural Central, dedicat evenimentelor culturale şi sportive majore, la scară

urbană, regională, națională sau chiar internațională, până la dotările culturale şi sportive de cartier,

care polarizează evenimentele locale, dar regulate, se regăsesc o serie întreagă de dotări adecvate

centrelor urbane în corelare cu importanţa lor. Arena programează evenimente majore: concerte şi

spectacole artistice cu impact național, competiții sportive de talie națională, evenimente deosebite,

memorabile. La polul opus, centrele sportive de cartier pot grupa o serie întreagă de activități sportive:

bazine de înot, terenuri pentru diverse sporturi, săli polivalente, piste de antrenament etc. cu

accesibilitate pentru grupuri mari de populație. Centrele sportive ale școlilor reprezintă o soluție la

nivel local. La nivel stradal, de proximitate, sunt sălile de întreținere corporală multifuncționale.

Creșterea ponderii turismului şi a activităților de loisir în economia mondială are consecințe ample

şi asupra programelor socio-culturale şi sportive, evident, dar şi în dezvoltarea urbană generală:

infrastructură, transport, dotări turistice, spaţii verzi etc. Olimpiadele reprezintă oportunități de

puternică relansare economică a localităților organizatoare: sume uriașe, de ordinul miliardelor de

euro, se investesc în dezvoltarea infrastructurii (transport, metrou, rețele de comunicații), turism

10

(hoteluri, centre de cazare pentru sportivi – care vor face mereu obiectul unor reconversii ulterioare –

restaurante, cafenele), centre comerciale, spaţii verzi, dar, mai ales, în complexe sportive şi facilități

aferente (stadioane, arene, săli polivalente, centre de înot etc)

Deși România este integrată în majoritatea structurilor internaționale şi europene din toate

punctele de vedere, inclusiv sportiv, există multe întârzieri şi neconformități, atât la nivel instituțional

cât şi la nivelul bazelor de pregătire. Raportată la media europeană, situația este necorespunzătoare la

nivel local, dar şi la vârf, la nivelul dotărilor de interes național (stadion național, stadioane

municipale, stadioane ale cluburilor, arene acoperite). Este greu de imaginat că în următorii ani

România să organizeze o competiție mondială sau europeană de mare calibru, singură sau în tandem cu

o altă ţară vecină – indiferent de domeniu. Desigur, majoritatea ţărilor din fostul bloc comunist au

aceleași dificultăți, iar recuperarea handicapului faţă de ţările vest-europene se face foarte greu. Sunt

multe motive pentru această situație, dintre care se detașează câteva în mod pregnant:

- Situația economică precară. În pofida unor creșteri economice puternice în primii ani

ai secolului XXI, decalajul economic faţă de ţările din Vest nu a putut fi recuperat.

Mai mult, criza economică mondială declanșată în 2008, a afectat mult mai puternic

economiile mai fragile din Est. Evenimentele cultural-sportive (relativ puține,

comparative cu cele din Vest) au o accesibilitate redusă. Pe de altă parte, există şi un

impact tehnologic: a fost limitată dezvoltarea disciplinelor sportive care necesită

investiții mari şi cu un impact major al tehnologiei (piste de ski; circuite de viteză,

arene acoperite de mare capacitate etc)

- Infrastructura insuficient dezvoltată. Având una dintre cele mai slab dezvoltate

infrastructuri din Europa, România are o slabă interconectivitate intercomunitară.

Rețeaua de autostrăzi şi drumuri expres este foarte redusă. Foarte multe orașe mari

nu au centuri rutiere adecvate (inclusiv capitala, București). Localitățile mici sunt

izolate, starea drumurilor județene fiind, în general, proastă, iar dotările sportive sunt,

în cele mai multe din cazuri, inexistente. Infrastructura de transport în comun este

slab dezvoltată şi în interiorul orașelor. Insuficienţa locurilor de parcare duce la

supraaglomerarea traficului, afectând şi transportul în comun. Bazele sportive,

stadioanele sunt, din aceste motive, greu accesibile.

- O slabă cultură a “evenimentului” cultural-social-sportiv (tradiții sărace sau

inexistente). Situația economică precară (şi o relativă înapoiere), urmată de perioada

11

comunistă au dus la inhibarea unora dintre evenimentele culturale, sociale şi sportive

(curse de cai, carnaval, curse auto, moto, sporturi de apă, sporturi de iarnă).

Elemente de program

In capitolul trei se vor trece in revistă facilitățile sportive din zilele noastre; se vor prezenta pe scurt

caracteristici tehnice, funcționale, constructive ale acestora; se vor face ierarhii si comparații pe

diverse categorii de performanţă, se vor semnala diferențieri substanțiale în funcție de destinația lor

finală, se vor analiza cerințele speciale din partea forurilor competente, ale federațiilor sportive, ale

instituțiilor însărcinate cu normarea acestora.

Implementarea unei arene sportive, a unei baze sportive într-o comunitate urbană constituită

presupune o evaluare atentă, multicriterială. Investițiile necesare sunt foarte mari, presupun implicarea

autorităților locale sau centrale, surse de finanțare publice (totale sau parțiale), un efort susținut al

întregii comunități afectate. Derularea întregului proiect, de la studiul de impact până la construcția

efectivă, presupune o durată de câțiva ani, alocarea de resurse umane şi materiale importante cu

implicații urbanistice importante, eforturi de (re)organizare a traficului, amenajarea teritoriului, politici

urbane etc. Prin urmare, este evidentă importanţa unei analize apriorice amănunțite, materializată prin

studii de oportunitate.

Criterii.

- identificarea mijloacelor financiare

- evaluarea situației geografice şi climatice a zonei.

- studii asupra locuitorilor din regiune

- identificarea potențialilor utilizatori

- optimizarea utilizării echipamentelor propuse

Condițiile de amplasare trebuie să ţină seama de o serie de factori:

- nevoile specifice ale populației deservite

- articularea cartierelor cu situl propus

- evitarea problemelor care scumpesc proiectul:

- evitarea vecinătăților neplăcute

- evitarea amplasării incompatibile cu o serie de alte activități

12

- rezolvarea problemelor tehnice legate de utilitati

Conditii de omologare

Condițiile de omologare sunt complexe şi, de multe ori, foarte diferite – în funcție de ramura

sportivă. Cerințele sunt din ce în ce mai elaborate (dimensiuni şi cerințe pentru spaţiile de joc, dar şi

pentru tribune, accese, grupuri sanitare etc). Calitatea unei arene, dar şi costurile de realizare sunt în

relație directă cu numărul de omologări. Federațiile sportive impun regulamente unitare, internaționale,

dar pot exista versiuni regionale

Probleme de securitate

Problemele de securitate devin din ce în ce mai importante, pe măsură ce există la nivelul societății

o preocupare din ce în ce mai mare pentru evitarea violenţelor de pe stadioane şi la evenimentele

publice. Evenimente tragice, avand ca loc de desfasurare spatii si evenimente sportive, şi-au pus

amprenta în designul noilor arene. Normele de securitate existente au fost completate cu noi

reglementari, care au efect şi asupra concepției de ansamblu a stadionului (accese, căi de evacuare,

protecția la foc, sectoare pentru public, accese de urgenţă – pompieri, poliţia, ambulanţe, jandarmeria).

Elemente tehnice

In capitolul patru am trecut in revistă principalele elemente tehnice şi tehnologice în configurarea

actuală a spaţiilor de sport; am prezentat pe scurt caracteristici tehnice, funcționale, constructive ale

acestora; am realizat cateva ierarhii si comparații pe diverse categorii de performanţă, am semnalat

diferențieri substanțiale în funcție de destinația lor finală, am analizat unele cerințele speciale din

partea forurilor competente, ale federațiilor sportive, ale instituțiilor însărcinate cu normarea acestora.

Spatii alternative

In continuare, se vor prezenta spaţii alternative pentru sport, privit atât ca activitate sportivă cât şi ca

activitate socială şi culturală; aceste spaţii alternative sunt importante pentru că prefigurează tendințe

noi ale populației din diverse zone şi pun în discuție oportunitatea şi adecvarea unor centre sportive

noi, investiții mari consumatoare de capital şi de resurse.

“Cultura trupului” a reprezentat întotdeauna o preocupare a individului, în toate civilizațiile,

până azi. Ea presupune modă, întreținere fizică a corpului dar şi a chipului, machiaj, coafură, masaj şi

multe altele. De-a lungul timpului omul a încercat să definească proporțiile mediului imediat în raport

cu el însuși. Implicațiile acestei “culturi a trupului” au crescut constant pentru omul modern.

13

Activitățile fizice reprezintă azi o latură culturală, elitistă, socială şi educațională, ce caracterizează

modul actual de viaţă, indiferent de modul lor de realizare: individual sau colectiv. Sportul de masă,

admis în sfera culturală, cu o dezvoltare explozivă în ţările cu dezvoltare tehnologică înaltă, a cunoscut

nu doar o creștere spectaculoasă a numărului de practicanți dar şi o creștere impresionantă a tipurilor

de activități. Desigur, mass-media are un rol extrem de important în acest caz.

Spaţiile pentru activități sportive trebuie amplasate cât mai central în ideea de a îmbunătăți

posibilitățile recreaționale în zonele cele mai dens populate, dar şi sa reducă traficul de persoane al

celor angajați în acest tip de activități. Aceste noi obiective trebuie sa creeze o conexiune între

funcțiunea lor şi locația respectivă, dar şi să exprime această legătura printr-o arhitectură urbană. În

acest sens, facilitățile sportive şi culturale trebuie să fie capabile să transmită forța sentimentului local

de identitate şi aparținere.

Noile superstadioane sunt construite pentru evenimente de această anvergură, evenimente care

mobilizează câteva sute de mii de oameni. Totuși, aceste tehnostructuri au un important impact

urbanistic şi au dimensiuni neobișnuite pentru orașul în care au fost grefate. Când marele eveniment se

termină rămâne un mare gol; sportivii şi spectatorii deopotrivă au părăsit scena; structurile goale,

părăsite, rămân ca niște provocări de ordin arhitectural, urbanistic şi funcțional pentru vecinătăți.

Stadionul gigantic – o veritabilă megastructură urbană - împreună cu toate subdiviziunile sale

structurale sau funcționale, trebuie apoi încorporate în zona urbană din care face parte în mod organic,

astfel încât să poată funcționa zilnic şi să contribuie la economia, bunăstarea şi identitatea locală, şi

asta pe termen lung.

Trebuie stabilită în mod necesar o legătură între megaevenimentul singular, de mare

amplitudine socială şi culturală, adevărat reper spațio-temporal, şi sfera recreațională cu activitatea

informală de zi cu zi, sportivă şi culturală, extrem de importantă pentru comunitatea locală.

Dimensiunile unei arene generează în mod inevitabil conflicte cu vecinătățile. Fiind prea mari,

prea înalte, prea spectaculoase sau impersonale ca design, aceste structuri au un efect negativ asupra

contextului urban din care fac parte. Conturul masiv al clădirii, multiplele sale accese auto şi pietonale,

zonele pentru parcare cu inevitabila concentrare presupusă, fac dificilă integrarea ansamblului în

textura urbană preexistentă, atât din punct de vedere funcțional cât şi structural.

Existenţa punctuală din punct de vedere temporal a Arenei (concert, eveniment sportiv etc)

produce dereglări majore în trafic pe o suprafață extinsă (10-25 kmp), cu consecințe asupra

14

funcționalității urbane a cartierului afectat. Pentru o scurtă perioadă de timp, acest cartier își mărește

populația în mod semnificativ, cu avantajele dar şi cu neajunsurile sale.

Zona de proximitate a arenei se va dezvolta firește; restaurante, hoteluri, cafenele, zone de

agrement, funcțiuni complementare vor apărea şi se vor dezvolta. Economia locală va fi în mod

evident stimulată. Parkingurile publice ale stadionului vor putea fi folosite în perioada dintre

evenimente şi de către localnici. Spaţiile verzi adiacente, cu dotările lor aferente, vor funcționa ca şi

parcuri publice de înaltă calitate.

Dimensiunile acestor arene imense au schimbat în mod radical aspectele senzoriale şi

experimentale precum şi fundamentele sociale sau istorice. Stadioanele cu o capacitate de câteva sute

de mii de spectatori (stadionul Maracana7 din Brazilia, în 1952 putea găzdui până la 220.000

spectatori) au crescut în mod indiscutabil distanţa dintre spectator şi eveniment. Prin urmare, a fost

diminuată calitatea experienței nemijlocite.

Tehnologia actuală a oferit o soluție: montarea de ecrane gigantice şi cuburi multimedia

(dispuse perimetral sau central). Acestea creează o experiență imaginară şi un sentiment de non

participare (cel puțin nu în direct) şi asta deoarece spectacolul din arena este greu de perceput de la o

asemenea distanţă. Imagini în mișcare, având culori deformate, redate cu încetinitorul (în slow

motion), mărite, panoramice, redate din diverse unghiuri ale camerei de filmat, sunet stereo spațial,

amplificat, filtrat, direcționat, toate produc o experiență vizuală şi sonoră spectaculoasă. De fapt, pe

măsură ce tehnologia evoluează, show-ul devine din ce în ce mai spectaculos – în detrimentul

evenimentului central, sportiv, desfășurat “live”.

Marea provocare în demersul conceptual al marilor arene, constă în capacitatea lor de integrare în

mediul urban învecinat. Această integrare trebuie sa aibă loc printr-un proces complex şi

pluridisciplinar şi să aibă în mod obligatoriu calități arhitecturale care să lege noul obiect construit de

contextul existent. Astfel, stadionul va evita transformarea într-un “palat” izolat, distinct de viaţa

cotidiană a cartierului, un colos adormit care este trezit la viaţă din când în când pentru un eveniment

efemer. Arena poate deveni o clădire integrată complex în mediul urban în care s-a insinuat. În mod

ideal, stadionul însuși se poate transforma într-un centru al vieții de zi cu zi al comunității locale,

devenind un adevărat centru urban, polarizator al vieții sportive şi sociale, culturale şi artistice. De

aceea, stadionul trebuie să ofere o varietate cât mai mare de funcțiuni.

15

Spaţiile publice urbane (parcuri, piețe, esplanade, promenadele de lângă cursurile de apă etc),

care nu au fost proiectate inițial pentru activități sportive, sociale şi culturale pot oferi, în mod

surprinzător, spaţii mult mai expresive decât facilitățile proiectate special pentru aceste scopuri.

Scuarurile, parcurile urbane, sau străzile se pot transforma în spaţii cu un uriaș potențial pentru

o multitudine de evenimente, oferind în același timp un mare grad de accesibilitate. Atât timp cât

activitățile sportive sunt activități cu un impact social semnificativ, spaţiile urbane pot constitui un

teren propice pentru activități informale pentru cetățeni, fără deosebire de vârsta, sex, convingeri

politice sau religioase, abilități sau statut social.

În special la sfârșit de săptămână, aleile parcurilor se umplu de oameni care practică activități

fizice informale: pe role, cu biciclete, trotinete sau skateboard-uri, jocuri cu mingea, sau jogging. O

astfel de inițiativă a fost luată şi de către Primăria Municipiului București în vara lui 2010, când a fost

închis traficului auto Bulevardul Kiseleff la sfârșit de săptămâna. Succesul a fost deplin, mai ales

printre copii şi adolescenți. Au fost instalate mese de tenis de masă, panouri pentru baschet. Desigur, a

contat şi poziția acestui bulevard amplasat între două parcuri; deodată, cele două insule de verdeață nu

au mai fost separate de traficul auto intens, gălăgios şi poluant.

Structura urbană densă a marilor orașe are nevoie de aceste utilizări alternative de spaţii.

Autostrăzile, străzile, acoperișurile, pasajele rutiere, podurile, fațadele, spaţiile largi de parcare pot

furniza spaţii expresive de mare rafinament, propice activităților sportive şi culturale.

Am introdus în capitolul șase o serie de exemple de arhitectură la care am activat în mod direct in

calitate de coautor, lucrări care reflectă interesul personal în raport cu acest domeniu. Am avut

privilegiul de a lucra alaturi de colegii mei sub indrumarea d-lui profesor Emil Barbu Popescu la

proiecte speciale, unele realizate, altele ramase doar pe hartie: stadioane, Sali de sport, arene, bazine de

inot, terenuri de sport, facilitati sportive, etc. In lucrare sunt analizate o serie de lucrări realizate din

perspectiva impactului ambiental şi social pe care acestea l-au avut asupra teritoriului în care au fost

amplasate. Bazinul de inot de la Timisoara al Universitatii Politehnice, Centrul Tehnic al Federatiei

Romane de Fotbal de la Mogosoaia, Academia de Fotbal a lui Gica Hagi de la Ovidiu, proiectul tip

pentru realizarea unui stadion in zone rurale si mai ales Stadionul National din Bucuresti sunt evocate

prin prisma activitatii mele directe in proiectare;

In capitolul șapte am incercat identificarea unora din elementele principale care definesc arena

modernă poli-funcțională. Am prezentat câteva exemple, am evidențiat caracteristici indispensabile

precum şi elemente de program. În continuare, am analizat factori decisivi care conduc la conturarea

16

programului; am luat în calcul referințele urbanistice, estetice, culturale, socio-economice, geografice,

tehnice si constructive. In final, am incercat sa pun în lumină elementele principale constitutive ale

programului de arenă multifuncțională așa cum o definim azi, ca spațiu integrator de activități sportive

socio-culturale.

Arena moderna

Elemente de luat în calcul în analiza amplasamentului ideal:

a) Trafic şi conexiuni de transport (aerian, feroviar, rutier, maritim etc);

b) Elemente de topografie;

c) Condiții climatice şi climaterice;

d) Dezvoltări istorice şi structuri urbane existente;

e) Integrarea într-un parc de activități sau într-un context urban;

Amplasamentul

Conceptul de trafic

Accesibilitate şi trafic staționar.

Valori de referință pentru spaţiile de parcare

Locuri de parcare pentru VIP.

Locuri de parcare pentru media.

Locuri de parcare pentru performeri (sportivi, artiști).

Locuri de parcare pentru operatorii de trafic.

Locuri de parcare pentru persoane cu dizabilități.

Organizare funcțională. Determinarea zonelor funcționale şi a cerințelor de securitate.

Distribuția funcțiunilor.

Securitatea în stadioane

Zone şi sectoare.

Control

Sectoarele

Zone de acces

Sistemul de contul al accesului.

Sisteme de plată noi

Auditorium. Definirea parametrilor de proiectare a tribunelor.

Confortul spectatorilor

17

Balustrade

Tipuri de scaune

Zona business şi VIP reprezintă una dintre cele mai importante surse de venit ale stadionului.

Din acest motiv, stadioanele din a treia generație pun un accent sporit pe dezvoltarea acestora.

Bariere de siguranță

Foyer VIP

Zona de recepție

Foyerul

Tribuna

Loje VIP

Catering pe stadioane. Servicii culinare pentru spectatori.

Zona de restaurante

Chioșcuri pentru băuturi şi mic comerț

Puncte de prim ajutor

Bucătăria – Unitate de producție

Grupuri sanitare.

Facilități pentru media.

Media.

Spaţii de lucru pentru media

Comentatori radio-TV şi observatori

Fotografi

Presa scrisă

Producția TV

Zona mixtă

Centrul de presă din stadion

Platforme pentru camere de filmare

Zona jucătorilor. Facilitți pentru jucători, arbitri şi oficiali.

Zona administrativă. Spaţii auxiliare.

Camera de control

Sistemul de difuzoare.

Stația de poliţie

18

Ultimul capitol trasează câteva concluzii generale propunând şi o abordare pe trei direcții distincte -

în primul rând, este analizată faza de planificare şi implementare a conceptului în teritoriu, cu

implicațiile inerente în ceea ce privește proiectarea multidisciplinară, evidențiindu-se dificultățile de

corelare a tuturor factorilor majori implicați de natură urbanistică, socială, legislativă, tehnologică sau

funcțională; în al doilea rând, este analizată etapa de realizare, în care sunt analizate diverse tehnici de

construcție şi tehnologii - proprii programului sau preluate prin transfer din alte sfere de activități -

pentru transpunerea proiectului în realitate. Nu în ultimul rând, este studiată faza de post construcție,

utilizare şi administrare, deseori subevaluată, deși în acestă etapă este evidențiată măsura succesului

sau a insuccesului arenei ca obiectiv de mare importanţă la nivel teritorial.

De la planificare la proiect; multifuncționalitate, flexibilitate şi sustenabilitate

Stadionul contemporan constituie un model arhitectural capabil să producă servicii,

competitivitate şi inovație, reprezentând o oportunitate şi un vehicul cu conținut social şi economic,

creator de ocazii şi experiențe relaționale. El confruntă propria sa integrare în sit cu contextul cultural

şi teritorial preexistent, cu complexitatea tehnologică, funcțională şi de gestionare a componentelor

sale. Proiectarea unui stadion evoluează ca un proces complex - articulat în faze paralele şi

multidisciplinare - în care tema multifuncționalității, a flexibilității şi a securității devine cheia

interpretării strategiilor actuale de intervenție edilitară la scară urbană, pe lângă etica unui proces de

proiectare sustenabilă şi integrată social.

Stadionul dezvoltă, în acest mod, un rol de activator social, în stare să asigure şi să satisfacă

exigenţele şi nevoile exprese ale societății, întărind legătura cu comunitatea de referință.

Stadionul contemporan reprezintă un organism, a cărui măsură tehnologică se ridică la cote

extrem de ridicate, o lucrare în care inovația şi experimentul se reflectă atât la nivel morfologic-

arhitectural cât şi funcțional şi distributiv.

Obiectele de arhitectură sportivă, mai mult decât alte programe, demonstrează cum evoluția

formei e un fenomen strâns legat de inovația din domeniul constructiv, de experimentarea unor noi

materiale sau tehnici de execuție inedite, mai degrabă decât alcătuirea de noi sisteme structurale.

Proiectul unui stadion implică, deci, o reflecție profundă asupra tendințelor generale ale

proceselor sociale şi economice, care caracterizează aria metropolitană. Această articulare socială,

culturală şi de consecvenţă teritorială, “vede” în stadion nu doar un artefact străin, în jurul căruia

putem să plasăm ocazional şi alte edificii, ci şi un obiect de reconfigurare programată şi coerentă a

teritoriului, capabil să catalizeze variate utilizări sociale cu timpi şi moduri de realizare foarte diferite.

19

Aceasta presupune, în mod necesar, ca fiecare obiect proiectat să se alinieze unui ansamblu de

tematici larg răspândite azi, precum multifuncționalitatea, flexibilitatea şi sustenabilitatea.

Obiectivele sportive noi trebuie să se articuleze ca structuri capabile să configureze o

pluralitate de combinații funcționale, pe baza unor cereri şi a unor modalități de realizare a unui public

spectator, în care “suporterul” a devenit mai întâi utilizator şi pe urma client, în căutarea confortului şi

a divertismentului – un loc agreabil, permanent. Stadionul se configurează, de asemenea, ca loc de

convergenţă a multiplelor tipuri de eveniment, ceea ce explică raportul intercurent între sport şi

familie.

Tema gestiunii devine fundamentală, prin programarea pe termen lung a structurii şi a spaţiilor

avute la dispoziție, în tentativa de administrare a ciclului de viaţă al edificiului şi a evenimentelor

derulate, astfel încât să confere acestuia o platformă experimentală capabilă să reprezinte nu doar un

consumator de cost, ci şi o structură capabilă să genereze un flux financiar. Dat fiind că, în societățile

dezvoltate şi emergente, rolul practicii fizico-sportive a devenit complementar unui stil de viaţă

orientat spre bunăstare şi spre cultura corpului, devine evidentă întărirea dimensiunii ludice şi de

socializare a sportului.

Exigenţa unei planificări multifuncționale presupune un grad înalt de modulare a structurii,

identificând sistemele tehnologice oportune, care fac posibilă utilizarea socială a spaţiilor.

Flexibilitatea reprezintă elementul central, capabil să articuleze spaţii şi timpi de funcționare ai

stadionului, accentuând valenţele multifuncționale şi care permite grade ridicate de adaptabilitate.

Soluțiile de proiectare trebuie să ia în considerare configurări posibile, prin care stadionul poate

asigura evenimente diverse, adresate unor segmente diferite de public.

Versatilitatea unei structuri poate fi valorizată în măsura în care aceasta poate compensa

cererea de spaţii adecvate manifestărilor programate.

Mobilitatea elementelor va putea să garanteze o flexibilitate spațială şi o mai complexă

articulare de timpi de funcționare, capabile să rezolve multiple exigenţe funcționale. Aceasta

presupune căutarea şi descoperirea de sisteme tehnologice de asamblare şi manipulare ale

componentelor, care vor găsi în conceptele de adaptare a tehnicilor şi de transfer tehnologic un

instrument de rezolvare a problemelor complexe.

Modul de abordare a proiectelor edificiilor de scară mare s-a schimbat cu repeziciune în ultimii

ani. Concepte precum sustenabilitatea, compatibilitatea ecologică, refolosirea şi reciclarea

materialelor, optimizarea de resurse naturale, au apărut în toate sectoarele de producție, inclusiv în

20

domeniul construcțiilor. Capul de afiș al problematicii energetico-ambientale, cu implicații la scară

planetară, reprezentat de logica respectului şi prezervării resurselor disponibile, una din

particularitățile scenariului arhitectonic contemporan, este conținut în sustenabilitatea proiectului.

Cu acest termen de “sustenabilitate” se intenționează evidențierea unui ansamblu de

caracteristici şi de performanţe pe care un produs trebuie să îl garanteze: de la respectul faţă de mediu

de-a lungul localizării şi alegerea materialelor determinante, la prevederea de sisteme şi tehnologii de

economie energetică, a unui plan de gestionare, care să optimizeze ciclul de viaţă a unui edificiu.

Pe baza acestor condiții, localizarea urbană sau extra-urbană a edificiului în ansamblu,

presupune diferențe semnificative. În cazul localizării extra-urbane, se tinde către reducerea traficului

rutier privat, în favoarea unui serviciu îmbunătățit şi ramificat de mijloace de transport public,

proiectat şi calibrat conform necesităților. Pregătirea şi activarea parcajelor de schimb, amplasate în

puncte strategice ale orașului (noduri intermodale), permite accesarea stadionului prin servicii de bus –

navetă de legătura. Întregul sector în care se integrează complexul sportiv se poate constitui într-o arie

pietonală cu diverse niveluri de permisivitate şi accesibilitate, cu tendința de încetinire, relativ departe

de obiectiv, conform zonelor concentrice.

Un stadion modern trebuie, prin urmare, să aspire să devină un element de legătura între

structura nouă şi infrastructura existentă, suficient de flexibil pentru a satisface exigenţele generațiilor

următoare, confortabil şi, mai ales, sigur. Principiul securității, al siguranței, trebuie să constituie

factorul tehnic şi etic principal cu care proiectul trebuie să se confrunte.

Scopul unei noi realizări trebuie să fie acela de a construi o arhitectură care, în ciuda prezenţei

sale punctuale în teritoriu, instituie o reală integrare în context, evitând, pe cât posibil, gradul obișnuit

de introspecție, care caracterizează întotdeauna tipologia stadionului, încercând, dimpotrivă,

posibilitatea unei continuități chiar vizuale, la interior şi exterior, în încercarea de a scăpa de imaginea

tip a majorității stadioanelor.

Ideea de “parc polifuncțional” structurat traversând implicarea organică a infrastructurii

existente, pare a fi una din soluțiile ideale pentru inserarea stadionului în interiorul unei zone nu

excesiv periferică şi ușor accesibilă, astfel încât să integreze edificii cu destinații diferite de folosire

dea lungul unui proiect de spatii publice utile in mod real. In aceasta optica, noile obiective

intenționează să se deschidă spre oraș, nu doar prin intermediul realizării de spaţii exterioare

permanente, dar mai ales prin definirea unui program funcțional, care prevede prezenţa de spaţii

sportive şi spaţii de socializare. Un imobil accesibil, sigur, înțeles ca element structural al serviciilor în

21

viaţa cartierului. Un stadion care, prin implementarea de criterii de complexitate devine capabil de a se

transforma în elementul urban generator de spaţii polifuncționale diversificate.

Polivalenţa reprezintă deci, unul din aspectele de influenţă majoră în integrarea în context.

Dacă în prima jumătate din anii ’90 conceptul de multifuncționalitate era strict legat de un sistem de

funcțiuni noi şi insolite pentru un stadion, precum săli de conferințe, restaurante şi comerț, în principal

concepute pentru a satisface exigenţele unui public temporar, azi gama prestațiilor şi a spaţiilor de

activități prevăzute în structură e, cu siguranță, mai interesantă şi complexă, integrată major în țesutul

social şi așteptărilor respective.

Elemente ale proiectului de arhitectură

Morfologia. Configurația morfologică a unui stadion individualizează caracterul formal şi

funcțional al obiectivului, definind raportul său cu contextul fizic de apartenenţă: dispunerea tribunelor

lungi şi late adiacente terenului şi numărul de inele sau etaje, care se dezvoltă pornind de la terenul de

joc, în care elementele sunt strict conectate la conformația planimetrică a stadionului. La rândul său,

forma este definită de dispuneri posibile ale gradenelor (gradene lungi şi late adiacente terenului,

gradene care circumscriu terenul, gradene cu tendință eliptică-inelară) şi în dezvoltarea copertinei.

Aceasta din urmă poate prezenta două configurări diferite: parțială sau globală.

Raportul între gradene şi copertină se poate clasifica în diverse soluții structurale: structura

independentă (fiecare element constructiv se dezvoltă în relație cu propria structură portantă) şi

structura integrată (gradenele şi copertina se rezolvă cu o structură comună).

Configurația inelară a bazinului, continuitatea spațială şi materială între carcasă şi copertină,

soliditatea volumului luminos, translucid, de exemplu, face din Allianz Arena la Munchen (Bavaria,

arh. Herzog & deMeuron) un obiect de design la scară teritorială, prototip de container multimedia,

capabil să modifice radical natura unui context mulțumită capacitații de a se impune în peisaj ca

medium, instrument interactiv de comunicare, locul unde funcțiunea de informare prevalează asupra

celei de bază. “Media-building” e un nou tip de arhitectură de mare interes, care exercită o influenţă

profundă asupra centrilor urbani, intersectând trei sfere determinante pentru proiectul de arhitectură:

economia, tehnologia şi mass-media. Considerat utopic în anii ’70, utilizat frecvent de grupuri de

avangardă ca Archigram8, acest gen de edificiu este azi omniprezent: îl găsim în Times Square la New

York, la Las Vegas, la Tokio; un edificiu care răspunde la cererea de informație instantanee a unei

societăți care se auto-consideră societate de comunicare.

Terenul de joc.

22

Corecta poziționare a terenului de joc şi orientarea sa constituie elemente de primă importanţă

la finalul definirii amplasamentului obiectivului în sit. Multe obiective realizate în ultimii ani au

adoptat, de exemplu, posibilitatea de poziționare a nivelului terenului de joc la o cotă inferioară faţă de

planul terenului natural; astfel de soluții favorizează o substanțială reducere a impactului ambiental al

edificiului care, altminteri, ar dezvolta o înălțime non compatibila cu mediul înconjurător.

Tribuna.

Prima şi cea mai importantă variabilă pentru a investiga şi rezolva proiectul unui stadion se

referă la utilizarea sa principală: vizionarea spectacolului sportiv, în general fotbalistic, care se

desfășoară pe terenul de joc.

Din punct de vedere altimetric, pentru a garanta o bună vizibilitate, dispunerea spectatorilor

trebuie să urmeze un arc de parabolă. Construirea curbei de vizibilitate poate fi efectuată cu metode

grafice sau analitice. Determinarea profilului secțiunii transversale a gradenelor se face cu verificarea

necesară ca fiecare spectator prezent să poată contempla în propriul sau câmp vizual totalitatea

terenului de joc. Profilul secțiunii tribunei rezultă, în articularea sa pe nivele, discontinuu, cu frânturi

generate de zonele de triere ale publicului, în salturi succesive. Vizibilitatea rezultată va fi cu atât mai

bună cu cât aceste ruperi se apropie mai mult de parabola curbei de vizibilitate.

Copertina.

Tema închiderii superioare a edificiului are un rol determinant, în plus faţă de cel pentru

funcțiunea principală de protecție pentru public, în procesul de recognoscibilitate a obiectului,

constituind elementul caracteristic şi de maximă vizibilitate la exterior printr-o lectură la scară urbană

şi la mare distanţă. Implicațiile structurale ale unei asemenea copertine exprimă complexitatea

ansamblului, asumând prin urmare un profil tehnologic elevat şi semnificativ, conferind stadionului o

configurație formală precisă, influențând raportul cu contextul şi determinând deseori succesul

mediatic. Temele flexibilității şi versatilității încadrează proiectul sistemelor copertinei ca domeniu

extrem de specializat, care, de cele mai multe ori, este încredințat firmelor de inginerie specializate.

Copertina unui stadion are funcțiunea de acoperire a unui mare spațiu nedivizat, unitar şi, ca

element tehnic, trebuie să-şi găsească o expresie formală clară, precizându-şi propria identitate în

scopul de a fi recunoscută, dar nu în mod ostentativ, stadionul fiind un loc care câștigă o mare valoare

urbană raportată la oraș în mod corect şi conex. Copertina poate asuma două configurații diferite:

copertina plată şi copertina globală. În primul caz, imaginea obiectului deriva din juxtapunerea sau

contrapunerea de entități plane, recognoscibile în general prin autonomia lor; în al doilea,

23

“organismul” înconjoară şi acoperă spațiul, fără a determina o diferenţiere esențială între închiderile

verticale şi copertină. Structurile mobile se pot, la rândul lor, clasifica în structuri moi sau rigide.

Prima categorie include sisteme la care geometria poate fi modificată, pliind, împachetând sau rulând

țesutul copertinei, în general realizat din materiale flexibile. Structurile rigide, în schimb, în care

elementele se pot modifica prin glisare, rabatare sau rotire a unuia sau mai multor elemente pe direcții

orizontale, verticale sau radiale, sunt compuse din panouri de materiale diverse (sticlă, confecții

metalice, policarbonat).

Informație şi tehnologie

Puternica legătură care cointeresează lumea sportului în general (şi a fotbalului în special) şi

comunicarea a modificat profund modul de participare la întreceri sportive, condiționând afluența

publicului la stadion şi obligând deci structura şi societatea să concureze şi să conviețuiască cu

mijloacele de comunicare.

Astfel, cum s-a intâmplat în lumea cinematografiei, teatrului şi informației, chiar şi sportul,

probabil, va trebui să intre în universul mass-media, cu scopul de a întreprinde o politică câștigătoare

de apropiere a spectatorilor către locuri instituționale ale practicării sportului.

Stadioanele vor trebui să fie proiectate adecvat în scopul de a găzdui multiplele mecanisme

care reglementează lumea televiziunii. Arhitectura se transformă astfel în suport pentru informație, şi

nu doar suport mediatic în sens parțial: imaginea devine în acest context un adevărat material de

construcție.

Viitorul stadionului este, deci, un viitor multimedia, atât sub formă de profil al transmisiei

spectacolului, cât şi ca inovație tehnologică pentru controlul implantului şi al informațiilor pe care le

transmite.

Spectatorul actual dispune de fapt de o dublă posibilitate: evenimentul transmis la televizor şi

evenimentul văzut “live” la stadion. Cei care teoretizează necesitatea integrării acestor două moduri

de a trăi întrecerea sportiva, furnizează posibilitatea, celor ce frecventează stadionul, de a dispune de

display pentru a retrăi, în timp real, acțiunile de joc. Fiecare loc ar putea deci să se transforme într-un

terminal de acces la rețea, prin introducerea utilizatorului în fluxul informațional. Un adevărat sistem

multimedia capabil să ofere căi experimentale şi de divertisment digital integrat spectacolului real.

Comercializarea raportului între public, utilizator şi eveniment a determinat o constantă

creștere calitativă a spectacolului sportiv, împins către niveluri tehnice, atletice şi organizatorice mereu

mai selective.

24

Scenariul descris subliniază caracteristicile unui stadion pregătit pentru confruntarea cu orașul

şi cu ritmurile sale; un stadion care, pentru a supraviețui trebuie să gândească evenimentul sportiv ca

pe unul dintre posibilele forme de divertisment, echipat deci cu multiple locuri pentru muncă,

divertisment şi timp liber.

Construire, dezvoltare, implementare; transfer de tehnologie

Evoluția constructivă şi tehnologică care a caracterizat arhitectura ultimului secol în mod

paradigmatic se poate raporta, prin analogie, la procesul de inovare pe care l-au cunoscut stadioanele

pentru fotbal, în special în ultimii 50 de ani. Astfel, tipologia de implantare a cunoscut aplicarea celor

mai inovatoare tehnologii, materiale şi imateriale, referitoare la tema construcțiilor de mari structuri, la

flexibilitatea lor funcțională şi tehnologică, la folosirea materialelor pentru alte utilizări, derivate din

alte sectoare productive, din ingineria de implementare şi din integrarea ambientală. Stadioanele sunt

considerate locuri ale experimentării tehnologice privilegiate, care testează noi frontiere, atât pentru

produs cât şi pentru proces. O reformă tehnică puternic integrată traversează niveluri de complexitate

conceptuală, constructivă şi de gestionare, multiple şi de înalt nivel, pe care acest tip de construcții vor

fi în stare să le ofere în viitor, în termeni de performanţă şi de utilizare.

Tehnicile de execuție şi tehnologiile adoptate în construcția unui stadion sunt întotdeauna

legate intim de o formă dictată de reguli geometrice clare, precise, precum şi de referințe de tip

simbolic şi reprezentativ, dependente la rândul lor de acel ceva, care este adevăratul contur şi rațiunea

de a fi a acestei tipologii de edificiu, adică spectacolul. Schematizând, structura unui stadion se poate

împarți într-o primă fază în două mari subsisteme: ”cuva”, considerată a fi scheletul portant şi fizic

perceptibil, şi „rezervorul” care conține tot restul; tot ceea ce este dedesubt, deasupra şi în jur. Acest al

doilea subsistem se poate descompune la rândul lui în alte trei elemente fondatoare ale stadionului-

sistem şi anume: copertina (situată deasupra bazinului), spaţiile conectate direct cu funcționarea

stadionului (cele care sunt amplasate sub cuvă) şi spaţiile care sunt în relație mai directă cu contextul,

mai mult sau mai puțin construite, mai mult sau mai puțin naturale, în care stadionul e inserat.

Stadioanele din prima generație se pot plasa în intervalul care ţine din 1880 până în 1920. Din

punct de vedere constructiv în această perioadă în care e plasată nașterea conceptului modern de joc de

fotbal, construcțiile sunt caracterizate de o simplitate extremă a tehnicilor constructive adoptate şi de o

“sărăcie” a utilizării materialelor implicate. Adeseori, de fapt, se dezvăluie ca structuri de lemn, în

sistem lamelar sau realizate cu alte elemente aruncate de pe șantierele de construcții şi înființate în

regim provizoriu (primele realizări adesea nu par a fi, prin poziție şi tipologie, acelea în care clubul

25

sportiv se stabilea definitiv). Tribunele sunt prezente doar parțial pe latura lungă a perimetrului

câmpului de joc, iar dezvoltarea lor in înălțime este oarecum limitată. Terenul de joc şi spectacolul

care se joacă pe acesta, presupun un important respect primar al “recipientului” şi tuturor celor care

stau în jurul lui.

Stadioanele din a doua generație sunt prezente aproximativ în intervalul dintre 1920 şi 1960.

Sunt edificii ale marilor regimuri politice, în perioada dintre cele două războaie mondiale şi cele

construite în prima fază a așa-numitului război rece. E interesant de notat cum astfel de realizări se

caracterizează printr-o masivă folosire a pietrei, utilizată atât pentru realizarea funcțiunii portante cât şi

ca acoperire (de fațadă, de pardoseli), subliniind astfel aspectul monumental şi “imperial”. În această

perioadă creşte predispoziția pentru utilizarea betonului armat, atât pentru structuri verticale portante,

cât şi pentru construcția gradenelor. În general, suntem în prezenţa unor implanturi dislocate în afara

contextului urban şi non integrat cu acesta: stadioane la care funcțiunea principală e aceea de a conține

un număr cât mai mare de persoane posibil în detrimentul confortului publicului.

Stadioanele din a treia generație se pot încadra în arcul temporal care pleacă de la sfârșitul

anilor ’60 până la mijlocul anilor ’80. Două decade în care “conținutul” stadionului începe să-şi asume

o mai mare importanţă, nu numai în raport cu capacitatea potențială, dar şi cu unele exigenţe cu

caracter calitativ, în ciuda unei abordări aproape exclusiv cantitative. Pentru construcția bazinului sunt

folosite în mod sistematic tehnologii care presupun prefabricarea gradenelor şi a grinzilor portante şi

chiar a elementelor portante verticale. Învelișul stadionului nu e conceput în mod simplist, doar ca un

schelet structural nud, ci în armonie cu o prezenţă sporita de activități de sprijin, ca o adevărată “piele”

funcțională proprie. În această perioadă, nevoia de dotare cu o copertină stabilă şi concepută în mod

organic, cel puțin peste tribuna principală, se consolidează, devenind un parametru de calitate de acum

inevitabil. În același timp, se profilează o specializare: apare mereu mai rară inserarea pistelor de

atletism, amplasate între tribună şi terenul de joc, definind în acest fel un nou concept de stadion,

dedicat exclusiv jocului de fotbal şi reprezentării evenimentelor cu caracter spectacular.

Putem considera ultimele mari manifestări sportive cu caracter internațional drept locuri

privilegiate în care cultura arhitecturală şi inginerească, în simbioză perfectă, au putut experimenta şi

aplica la stadioane diverse inovații, producând adevărate edificii sportive, care constituie momente

semnificative atât în ceea ce privește dimensiunea tehnică, cât şi în ceea ce privește dimensiunea

culturală.

26

Stadioanele pentru fotbal care caracterizează scenariul contemporan din ultimii 15 ani şi

proiectele pentru stadioanele viitoare confirmă în forță tendința actuală de explicitare a unui reînnoit şi

mai complex sistem de cerințe şi performanţă, în relație cu parametrii actuali de calitate în raport cu

publicul, considerat de acum ca un adevărat client al unei serii de servicii diversificate şi segmentate în

timp şi ca modalitate. În particular, plusul de complexitate şi inovație tehnologică asumă o relevanţă

strategică şi centrală, în procesul de proiectare şi construcție a acestor obiective, mai ales în interiorul

unei reînnoite abordări de proiectare, atentă la concepte ca: sustenabilitate, eco-compatibilitate,

reutilizare şi reciclare de materiale, precum şi optimizarea resurselor energetice naturale care, mai

mult, a atins toate sectoarele de producție, inclusiv cele edilitar-constructive. În interiorul acestei

experiențe şi despărțind sistemul-stadion în componente minore (subansamble precum tribune,

copertine ale tribunelor, copertina terenului de joc, terenul de joc, învelișul exterior - anvelopanta -,

sisteme de integrare în sit) se evidențiază o lectură transversală capabilă să pună în lumină datele

tehnologice caracterizante.

Copertinele mobile pot fi încadrate în două categorii: rigide şi elastice. Structurile elastice (în

care configurația cea mai comună este cea cu cabluri structurale tensionate) au fost folosite, în general,

mai des în ultimii ani. Această alegere este datorată unei serii de cerințe precum posibilitatea, dată

fiind natura de structură temporară, de a fi mutată şi reutilizată integral, în alte contexte şi pentru alte

utilizări, fără a afecta structura pe care e aplicată şi nici pe ea însăși. Reciclarea materialului utilizat

este practic integrală. Impactul ambiental e mult redus, deși copertina unui stadion este, în general, un

element critic din punct de vedere al înscrierii în peisaj. Lejeritatea (propria greutate e practic

neglijabilă) constituie principala caracteristică a acestui tip de structura şi care se reflectă favorabil în

structurile susținătoare, care pot fi astfel subdimensionate, cu o evidentă economie de materiale.

Nici terenul de joc nu mai e considerat, în mod simplist, drept o suprafață monofuncțională şi

statică, ci se configurează ca un adevărat “pachet tehnologic” propriu, capabil să-şi schimbe textura,

dimensiunile şi poziția conform cerințelor.

În paralel cu dezvoltarea tehnologică a acestor elemente de bază ale stadionului, carcasa

(anvelopantă) şi dotările obiectivului au asumat o relevanţă comparabilă cu realizările cele mai

avansate ale altor tipologii de edificii de scară mare. “Pielea” stadioanelor de ultimă generație este, în

fapt, tratată aplicând tehnologiile cele mai avansate în materie de anvelopantă şi dubla anvelopantă cu

control climatic activ, definind noi cerințe de confort intern pentru spaţiile localizate sub tribună.

Sisteme sofisticate planificate sunt aplicate chiar şi în cazul în care închiderea integrală a copertinei

27

transformă gradenele într-un enorm spațiu interior, în care micro-clima trebuie, în mod necesar,

controlată şi reglată artificial.

Mulțumită dimensiunilor şi suprafețelor disponibile, stadionul se pretează chiar şi aplicării

soluțiilor tehnologice, care tind să limiteze şi să optimizeze consumurile pe care structurile de această

complexitate le presupun. În special, este răspândită inserarea panourilor solare şi a celor fotovoltaice

deasupra copertinelor: stadionul este deci capabil să funcționeze în mod autonom şi, în anumite cazuri,

să producă energie electrică şi termică, chiar şi pentru amplasamente limitrofe. Specifica extindere a

copertinei tribunei permite, în plus, amplasarea unui sistem ramificat pentru captarea apelor pluviale

care, o dată epurate, pot fi (re)utilizate pentru irigarea terenurilor sau pentru consum intern.

Stadioanele pentru fotbal de ultimă generație concretizează, cel puțin parțial, unele dintre

experimentele şi viziunile utopice exprimate de cultura proiectării din anii ‘60 şi ’70, care întrevedeau

în aceste sisteme multifuncționale “supradimensionate” viitorul tehnologiei aplicate la marile teme,

chiar sociale ale arhitecturii. Se poate, în definitiv, afirma că stadioanele contemporane confirmă

statutul lor de loc privilegiat, în care inovația tehnologică, dispozitivele de integrare ambientală,

sistemele avansate de inginerie structurală şi sistemele de gestionare planificată sofisticată pot realiza o

sinteză şi o integrare completă în definirea unei noi şi mereu mai complexe arhitecturi globale.

Post construcție; politici de administrare şi utilizare

Cultura proiectării nu poate face abstracție de o căutare profundă a legăturii existente între

complexitate şi organizare. Orașul şi beneficiarii, care azi se adresează “pieței”, exprimă tot mai mult

nevoia de dotare cu proiecte şi servicii de înaltă calitate, purtătoare de tehnici valide şi actuale de

administrare, organizatorice şi de marketing, pentru a avea asigurat un feedback pozitiv asupra cerinței

inițiale.

În contextul arhitecturii europene, operațiunile de transformare şi de implementare de noi

structuri polifuncționale sportive își asumă un rol determinant şi strategic în configurarea orașului şi a

teritoriului. În conformitate cu evoluția sistemelor normative, pe măsura răspândirii noilor tehnologii

ale informației şi a modalităților reînnoite de participații public-privat, stadioanele devin structuri

destinate găzduirii, în afara evenimentelor sportive, de activități organizate pentru schimburi de bunuri

şi servicii cu impact economic.

Stadionul ca fenomen social şi economic

28

Reflecția sociologică dedicată investigării creșterii timpului liber, ca şi consecință a terţiarizării

societății (dezvoltarea de servicii), evidențiază amploarea economică pe care o are divertismentul şi

activitățile sale conexe.

De-a lungul unui secol, edificiile sportive şi-au pierdut progresiv conotația lor de locuri în care

se celebrează “exclusiv” un eveniment competițional, pentru a deveni centru pentru o serie de activități

şi manifestări colaterale, cu obiectivul declarat de a atrage utilizări diversificate, transformând astfel

“consumul” sportiv din experiența monodimensională în experiența pluridimensională.

În anii ’90, se produce un alt salt care transformă chiar sportul, din eveniment ludic, ritual

colectiv, animator de pasiuni populare, într-un fenomen cu profil industrial, generator de activități

puternic raționalizate. Apariția așa-zisului sport-business, a favorizat transformarea generală a

divertismentului ca destinație de loisir şi a favorizat un proces prin care manifestațiile sportive s-au

transformat în bun de consum introdus pe piață.

Astfel, spectacolul sportiv a fost rapid redus la o sferă de utilitate economică şi organizat în

conformitate cu criteriile de marketing. Sportul s-a transformat, în decursul secolului XX, într-un

sector semnificativ al economiei ţărilor industrializate, în special. Dând curs naturii sale de eveniment

social total, a traversat un proces de integrare, exprimat pe mai multe planuri în sinergie cu alte

sectoare industriale.

În mod similar, stadionul, mulțumită puternicei sale conotații simbolice, a dobândit vizibilitate

folosind mijloacele televiziunii - inclusiv mecanismele sale comerciale, dezvoltate pe tipuri de

activități şi segmentate în timpi diverși, în spaţiile pe care stadionul le face disponibile.

O administrare funcțională şi economică a stadioanelor, determinată de transformări sociale, se

bazează azi pe unii parametri fundamentali: raportul cu mass media, care amplifică fluxul de informații

sub formă de mesaje publicitare, pe care stadionul trebuie să le afișeze; organizarea şi gestionarea lor;

flexibilitatea şi complexitatea funcțională pe care stadionul o poate oferi, în relație cu cerințele de

confort pe care trebuie să le aibă pentru a răspunde exigenţelor publicului. Nu în ultimul rând, tema

securității, activată de cerințele unui public mereu mai numeros şi diversificat care, pe baza evoluției

normativelor naționale şi europene în materie de siguranță planificată şi de prevenire a violenţei,

reprezintă, pe de o parte, primul motor spre necesitatea de modernizare a stadioanelor şi, pe de altă

parte, subordonează la realizarea sa orice strategie de transformare, generând stări conflictuale şi

incompatibilitate între multiple obiective de exercitare. Sunt necesare măsuri de limitare a fenomenului

de violenţă, astfel încât activitatea comercială şi de servicii în interiorul arenei - concomitent cu

29

competițiile sportive - să fie impulsionată. Politicile care au stat la baza intervențiilor în ceea ce

privește obiectivele sportive din ultimii ani subliniază exigenţa de a prevedea structuri sigure,

confortabile şi polifuncționale.

Tema accesibilității, în dubla sa accepțiune fizică şi temporală, reprezintă principalul obiectiv

al strategiei de intervenție, implicând diverse aspecte ale obiectului de arhitectură, de la cele legate de

infrastructură la cele de tehnologie, parcurgând probleme de organizare funcțională, control de fluxuri,

sau oferta de servicii diversificate. Accesibil în orice zi a săptămânii pentru o mare gamă de utilizatori,

stadionul de nouă generație, pentru a putea fi configurat ca sistem de comunicare - medium, trebuie să

se “deschidă” fizic şi simbolic către oraș: funcțional, folosind diversificarea activităților pe care le

găzduiește (multifuncționalitate) şi a timpilor de utilizare a spaţiilor proprii (continuitatea serviciilor –

constanţa) şi social, de-a lungul articulării utilizărilor sale diferite (segmentarea obiectivelor) şi prin

regenerarea comunității de spectatori - suporteri.

Polifuncționalitatea şi utilizarea globală sunt azi cerințe fundamentale pentru un stadion ușor de

gestionat ca formă şi funcțiune. Nu presupune necesitatea de a putea modifica spațiul de activități şi

zona spectatorilor în funcție de diferite evenimente organizate. Unele exemple prezintă, în acest sens,

soluții inovatoare, în care “comoditatea” e reprezentată de acoperirea tuturor locurilor - atribuite de

cele mai multe ori prin sistemul de abonament - care trebuie să garanteze o bună vizibilitate a

spectacolului, precum şi dotarea cu numeroase servicii suplimentare. a devenit o dotare curentă, în

timp ce soluția care prevede mutarea integrala a terenului de joc în exteriorul obiectivului a întâlnit

numeroase dificultăți şi are, prin urmare, un număr mic de realizări.

Ciclul de viaţă al stadionului contemporan şi viabilitatea sa economică se bazează pe

comunicare, internă sau externă. Va fi nevoie întotdeauna de mai mult loc pentru un public virtual,

astfel încât stadionul trebuie să satisfacă simultan o cerere senzorială mereu mai sofisticată, care

necesită o utilizare rafinată de lumini, sunet, culori, configurându-se astfel ca o structură multimedia.

Un element esențial la stadionul modern este, prin urmare, reprezentat de gestionarea

informației, deoarece numai introducerea instrumentelor de comunicare adecvate pot face stadionul

competitiv cu alte instrumente mediatice. Informatizarea asimilează stadionul în categoria edificiilor

moderne (terțiare) conferindu-i o conotație mereu mai “inteligentă”.

În multe cazuri, prin exigenţe economico-administrative, stadionul a devenit un centru turistic,

unde vizitele ghidate reprezintă o practică răspândita: Amsterdam Arena e vizitată de mai mult de

100.000 vizitatori pe an, în zile diferite de cele în care sunt evenimente.

30

Deși este adevărat că geografia sociala a orașului, cu propriile sale diferențe, se proiectează

peste cea a stadionului, cu spaţii divizate în zone, sectoare, locuri articulate costului biletelor, servicii

şi prestații diferențiate conform tipologiei publicului, e util de considerat că spațiul pe care stadionul îl

ocupă în interiorul țesutului urban generează o serie de relații, care duc la definirea spațială şi fizică a

propriei unități.

Stadionul ca loc reprezintă nu doar scenariul vizual al unui eveniment, ci şi un element capabil

să influențeze calitatea vieții unei comunități şi exprimă propria sa esență în conceptele de proximitate

şi prezenţă, introducând în proprii parametri prestații precum aceia ai responsabilității sociale.

Gestionarea directă a stadionului şi a serviciilor sale conexe în mod permanent - nu doar cu

ocazia evenimentelor sportive -, reprezintă un mare potențial comercial. Un stadion în care este

localizat sediul principal al clubului sportiv cu birourile sale administrative, prin definiție, nu mai este

un loc care oferă doar servicii limitate exclusiv la evenimente, configurându-se ca un adevărat centru

de agregare, în care se găsesc spaţii cu diverse destinații.

Noile tendințe de definire a modalităților de planificare, construire şi administrare a

obiectivelor sportive trebuie să fie in acord cu realitățile economice. Acestea presupun, în consecință,

tendințe de reorganizare a structurilor instituționale şi administrative, care favorizează noi procese în

sectorul serviciilor şi aplicarea de noi modalități de interacțiune între public şi privat. Administrarea

arenei se poate face prin gestiune directă (prin implicarea managementului clubului sportiv),

externalizare totală sau mixt, printr-o anumită capacitate de transfer de competenţe între diverse

sectoare. În cazul externalizării totale a activității imobiliare şi administrative a arenei, clubul sportiv

devine doar unul din multiplii utilizatori ai structurii şi ai serviciilor atașate acesteia.

Stadionul integrat necesită abordări de proiectare şi administrare, care tind să favorizeze

aspectele imateriale (comunicații, climat, securitate), ajungând la configurări de stadion ca bun cultural

(arena muzeu), care necesită echipe de proiectare multidisciplinare adecvate, capabile să dezvolte

planificarea proiectului, definirea cerințelor tehnice funcționale, spațiale şi ambientale, dezvoltarea

organizării operative, gestionarea mentenanței obiectivului, conexiunea între obiectiv şi mediul

înconjurător.

La nivel teritorial, inserarea unui stadion în țesutul urban are un impact dublu: acela al

comunicării de produs (obiectul stadion) şi de comunicare ambientală şi socială (inserția în cartier sau

în oraș). Se accentuează prin urmare rolul arenei de motor de competitivitate la nivel teritorial, de

31

terminal “inteligent” în interiorul rețelei urbane şi de pol capabil să întrețină un raport polivalent şi

multifuncțional cu țesutul urban de referință.

Stadionul se constituie ca un element - filtru între oraș şi conținutul său, cu evenimentul

sportiv, actorii şi utilizatorii săi. Întotdeauna, obiectivele sportive (şi locurile pentru practicarea

sportului în general) constituie instrumente de recalificare urbană şi socială. Dinamica acestora poate fi

de tip direct, când simpla prezenţă fizică a edificiului şi a funcțiunilor conținute în acesta constituie, în

sine, un element calificat al țesutului urban, şi indirect când intervenția generează potențarea calitativă

a dotărilor infrastructurale, construcția unei noi identități locale, dezvoltarea de noi activități

economice şi noi investiții, implementare ocupațională şi creșterea fluxului turistic. Complexele

sportive integrate au favorizat o substanțială creștere de cerere şi ofertă de muncă cu caracter

internațional, ducând la apariția unor firme specializate în realizarea proiectelor de stadioane.

Concursurile de arhitectură au confirmat atât o anumită specializare cât şi globalizarea procesului de

proiectare.

Rolul arenei, ca motor de dezvoltare la nivel teritorial, se dezvăluie prin recunoașterea valorii

adăugate a arhitecturii şi a implicării acesteia în strategia de comunicare. Stadionul devine, în acest

mod, element de activare a strategiei “orașului întreprindere” şi, în același timp, suport al acțiunii

sociale, prin implicarea utilizatorilor construcției şi care va marca favorabil patrimoniul arhitectural

teritorial.

Note

1 http://www.britannica.com/EBchecked/topic/631310/Vitruvius

2 http://www.britannica.com/EBchecked/topic/12870/Leon-Battista-Alberti

3 http://www.ancient.eu.com/Stadium/

4 CARY, M., SCULLARD, H. H. - Istoria Romei, Ediția a III-a, Editura All, 2008

5 http://www.larousse.fr/encyclopedie/divers/Jeux_Olympiques_de_la_Gr%C3%A8ce_antique/ 185462

6 http://www.pe04.com/olympic/athens1896/medal_1896.php

7 http://en.wikipedia.org/wiki/Est%C3%A1dio_do_Maracan%C3%A3

8 http://designmuseum.org/design/archigram

Bibliografie

Carti

BALE, J - Sport, space an the City, Routledge, 1993

32

BURRIS – MEYER, Harold. Theatres & Auditoriums. Progressive Architecture Library,

Rheinhold, New York, 1949

BURY, J. B., MEIGGS, Russel, Istoria Greciei, editura All, 2008, trad.

CAMPBELL, B. A. - Paris, Ellipsis Konemann, 1997

CARY, M., SCULLARD, H. H. - Istoria Romei, Ediția a III-a, Editura All, 2008

ENGEL, Heino. Tragsysteme Structures Systems. Verlag Gerd Hatje, Ostfildern, 1997

FAROLDI, Emilio, Davide Allegri, Pietro Chierici, Maria Pilar Vettori, Paesaggi tecnologici.

Gli stadi per îl calcio. Progettazione, costruzione, gestione, Milano, 2006

FRAMPTON, K & MORAN, M – New York. The 20th Century Architecture and Urbanisme

a+u Publishing Co, ltd., 1994

GLEINIGER, A. MATZIG, G. & REDEKE, S. - Paris. Contemporary Architecture. Prestel-

Verlag, 1997

ICHINOSE, T. – The Limits to Urban Growth. Asia urbanizing. The Simul Press, Tokyo, 1976

JACKSON, K.T. The Encyclopedia of New York City. Yale University Press, 1995

GERAINT, John & Heard, Rod. Stadia – a Design an Development Guide. Architectural Press,

Bath, GB, 2000.

KOOLHAS, R – Delirious New York. A retroactive Manifesto for Manhattan. 010 Publishers,

Rotterdam, 1994

KURAL, K. – Architecture of the Information Society, School of Architecture Publishers,

1995-2000

KURAL, R. – Playng fields. Royal Danish Academy of fine arts – school of Architecture

Publishers, 2000

33

MARG, Vokwin. Stadien und Arenen. Von Gerkan, Marg und Partner, Hatje Cantz, Hamburg,

2005.

MARTIN, H. – Guide de l’architecture moderne a Paris. Editions Alternatives, 1996

NIXDORF, Stefan. Stadium Atlas. Technical Recommendations for Grandstands in Modern

Stadia. Ernst & Sohn. Berlin. 2008

PANOFSKY, Erwin. Meaning in the Visual Arts. New York, 1955.

RAPPAPORT, Nina. Support and resist. Structural engineers and design inovation. The

Monacelli Press, Inc, New York 2007

RIISKJAER, S. – Sport an Space. New Challenges to Planning an Architecture. Council of

Europe, DHL, 1992

SHEARD, Rod. The Stadium: Architecture for New Global Culture. Periplus, Balmain, N.S.W.

Pesaro Pub. 2005.

THIBAULT, P. – Projects an Achievements. Belle Publisher, 1997

VIGNEAU, F. – Les Espaces du Sport. Presses Universitaires de France, Paris, 1998

ZUMTHOR, P. Peter Zumthor Works. Lars Muller Publishers, 1998

Publicatii

Detail Konzept nr 9 – Stadien. Munchen, 2005.

El Croquis, nr 124 (Eduardo Souto de Moura 1995-2005), Madrid, 2005

El Croquis, nr 129/130 (Herzog & de Meuron 2002-2006), Madrid, 2006

El Croquis, nr 147 (Toyo Ito 2005-2009), Madrid, 2009

El Croquis, nr 152/153 (Herzog & de Meuron 2005-2010), Madrid, 2010

gmp Architekten von Gerkan, Marg und Partner – Works, Selected Projects; Public Relations

und Kommunication, © gmp February 2011

34

Le Monde Diplomatique, l’Atlas, Paris, 2006

Le Monde Diplomatique, l’Atlas environnement, hors-série, Paris, 2007

Les Cahiers de Science & Vie, nr 127, Montrouge, februarie 2012

New Architecture nr 3 (Japan - at the cuting edge), Papadakis Publisher, London, 1999

Scottish Office. Guide to Safety at Sports Grounds. Ed 4. The Stationary Office, Londra, 1997.

FIFA (Federation Internaționale de Football Associations). Safety Guidlines. Jan. 2004

IAAF (International Association of Athletics Federations). Track an Field Facilities. 1995

UEFA (Union of European Football Associations). Reglementations for UEFA Champions

League 2005/2006. 2005