Săptămânal teologic, bisericesc și de atitudine al Arhiepiscopiei Argeșului și MusceluluiAnul XII nr. 606 Iulie 2014 8 pagini

Când ne gândim la duhul curăției, dinrugăciunea Doamne și Stăpânul vieții mele, fărăprea multă greutate trebuie să înțelegem că estevorba despre duhul curat, primenit, după ce afost spălat de întinăciunea păcatelor săvârșite, cugândul, cu lucrul, cu știință și neștiință, cu voiesau fără de voia noastră.

Înainte de a ne elibera din acestepăcate, aveam duhul cel necurat care ne-abântuit fără cruțare, iar noi, la rândul nostru,am bântuit pe cei din jur.

Pentru a înțelege mai bine celedespre duhul curăției, dimpreună vom aflacă acest duh coborâtor din bogăția de har aDuhului Sfânt trebuie să se sălășluiască maiîntâi în mintea noastră, izvorul gândirii.

Așadar, să începem cu CurățiaRațiunii, Rațiunea fiind prima componentă aSufletului nostru. Cea mai mare grijă trebuiesă o avem pentru a ne păstra și cultivagândurile noastre cele bune și de a plivilăstărișul și buruienile care, deseori, seamestecă lalolaltă.

Când întâlnim oameni care vorbescmereu și haotic, înseamnă că au o dezordineîn gândire, lipsindu-le cultura, normeleelementare de comportare și bunăcuviință.Abuzul unora, de a te batjocori cu orice preț,de a-ți cotrobăi prin viață cu nestăvilitănerușinare, ocările în particular și în public,amenințările și alte puneri la cale, ne arată căacei oameni, săracii de ei, au problemeserioase cu capul și trebuie să se caute ladoctori de specialitate și la duhovnici.

Din păcate, mai pe toate drumurile lumiise întâlnesc astfel de specimene care cad dindemnitatea cu care au fost creați de DumnezeuCreatorul. Câți dintre noi, oare, mai suntemsănătoși la minte? Nebuneala lumii se cam aratăpe la toate răspântiile, căutându-și vânatul însemenii săi!

Învățații de demult, pentru aceste stăride lucruri aveau următoarea exprimare în latinacea veche: homo homini lupus, adică omuldevenit lup pentru oameni! Opusul lui, omul,pentru oameni, frate sau înger! Ce sfânt ideal!Ce fericire ar fi! Cum s-ar mai împlini poruncalui Dumnezeu de a ne iubi unii pe alții!

Acum să vedem o altă ipostază, Curățiainimii, a doua treaptă a Duhului Curăției. Ca săajungem la pacea și liniștea inimii, trebuie sătrecem prin anumite stări, fără de care nu vomputea avea o adevărată bucurie sufletească.

Dacă citim cu atenție Fericirile, vomvedea că Fericirea a șasea: “Fericiți cei curați cu

inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei5, 8), ne dă mare speranță și sporul de a ne curățiinima de toate gândurile păcătoase și a ne așezacu precădere toate dorințele curate care duc pedrumul sfințeniei.

Inima noastră nu trebuie să fie un locspurcat, în care să colcăie toate urâciunile lumii,

toate dorințele necontrolate și aducătoare depăcate, toate urile și răzbunările din răutate șiinvidie. Pentru biata inimă, aceste nenorocitestări sunt un dezastru care se prăvălește, atâtasupra celui cu inima bolnavă de toate răutățilelumii, cât și asupra celor pe care noi nu-i iertămpână nu ne răzbunăm ca fiarele.

Un om cu inima curată este un om bun!De el nu te temi niciodată că ți-ar face sau gândivreun rău oarecare. Cât de buni erau românii dealtădată! Mai sunt și acum, pe alocurea!

Când spui că un om este bun, blajin,pașnic, iertător, spui totul. Și așa, acest om cuinimă de aur, urcă în fericirea a șaptea: “Fericițifăcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu sevor chema” (Matei 5, 9).

Doar din corola de crin a inimii curatepoate izvorî bucuria împăciuirii, a păcii, care teașează în ipostaza de fiu al lui Dumnezeu.

Câtă bucurie dumnezeiască se revarsăasupra inimilor făcătoare de pace! Doamne, ce

echilibru poate fi în natură și în viața oamenilor.Să știi că nu te pândește nimeni, ca să te târascăprin mocirla vorbelor și a altor mijloace, laîndemâna multor neînțelepți, care-și înmulțescrăutățile, șerpăria veninoasă din inimile lor, careîmproașcă viața bieților oameni! Deci, să știitoate acestea, că nu ți se întâmplă, vei răsuflaliniștit că ai scăpat de o povară distrugătoare de

viață.

Pe acei nelegiuiți, care se leagă de viațaoamenilor, ca boala de omul sănătos, îi vaaștepta judecata nemiloasă a lui Dumnezeu,că au creat suferințe oamenilor, zidiți cuacelași chip de Sfânta Treime! Ca să nevindecăm de inima bolnavă de parșivenie,gânduri urâte și răutăți, acestea fiindadevărata boală a inimii, să nu uităm, cazilnic, și în orice oră și minut, să rostim cuvoce tare, să audă toată lumea, dar și în tainasufletului, rugăciunea inimii: Doamne,Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,miluiește-mă și mă iartă pe mine păcătosul!Astfel, ne vom vedea bârna din ochiulnostru și nu vom mai vedea paiul din ochiialtora, pe care să-l lăsăm în grija luiDumnezeu.

Așa ne vom curăți sentimentelenoastre, izvorâte din rațiune și inimă, levom sfinți și le vom păstra neatinse despurcăciunile lumii. Și astfel, a douacomponentă a sufletului, pe lângă Rațiune,Sentimentul va sta întru neclintire și cuVoința, a treia ipostază a sufletului nostrunemuritor, izvorât din Dumnezeu.

A voi să fim oameni între oameni,asemenea nouă, a voi să sfințim totul în

jurul nostru, a crea o atmosferă de pace șiîncredere, a sprijini pe cei care au nevoie deajutorul nostru, în solidaritate ortodoxă șiromânească, fiind între noi, frați de aproape și pemai departe, este semnul minunat că ne-amînțeles rostul nostru, trecând prin frumusețeaacestei lumi văzute, binecuvântată de Dumnezeu!

A ne purta iresponsabil și vrăjmaș față denatură și de oameni, este o stare gravă dealienare, de care să ne vindecăm cu grăbire.

Duhul Curăției, Doamne Dumnezeule,trimite-l peste viața noastră și nu ne lăsa săpierim! Inimă curată zidește întru mineDumnezeule, și duh drept înnoiește întru celedinăuntru ale mele!

Duhul curățieiDuhul curăției

Argesul Ortodox

2

Colegiul de redacțieFONDATOR:

† Înalt Preasfinþitul Arhiepiscop CAlINICal Argeșului și Muscelului

Adresa: Strada Țepeș Vodă nr. 17 Tel/fax: 0248/217629 e-mail: argesulortodox@yahoo.com

Editor:Preot Daniel Gligore - consilier cultural

Redactor șef:Pr. dr. Napoleon Dabu

Redacția:preot prof. Cornel Dragoș,preot Florin Iordache,diacon prof. Gabriel Firuțã,asist. univ. drd. Gabriela Safta.Pagină web: preot Gabriel Grecu

Colaboratori:Dr. Ioan Gheorghe Rotaru, prof. AlexandruBrichiuș, pr. prof. Andrei Cănuță, pr. prof. Roberto-Cristian Vișan, Roxana Dragoș,Amalia Cornățeanu, Amalia Constantinescu,Iuliana Popa.

Art designer: ing. Bogdan Nicolae Ciocîrlan ISSN: 1583-2643Responsabilitatea fiecãrui articol publicat îi revine autorului

La părintele Paisie Olaru venise o femeie să se spovedească. Ea l-a întrebat: "Părinte, cum o fi cu mântuirea mea? Eu nu ştiu multerugăciuni pe de rost, pentru că nu am fost dată la şcoală şi nu ştiu săcitesc". Părintele a întrebat-o: "Şi nu te rogi?", la care ea a grăit: "Mărog, cum să nu mă rog". "Şi cum te rogi?". "Uite cum mă rog. Atuncicând mătur prin casă zic în mintea mea: "Doamne, curăţeşte sufletulmeu, cum curăţ eu gunoiul din casă". Atunci când spăl rufe spun dinnou: "Spală, Doamne, negreala păcatelor din inima mea, ca să fiefrumoasă, aşa cum e o rufă curată şi spălată". Când fac orice alt lucruspun aceleaşi cuvinte". Femeia l-a întrebat în final: "Părinte, o fi bunărugăciunea asta?", iar părintele Paisie i-a spus asa: "Numai aşa să terogi toată viaţa de acum înainte!".

Etimologic, Ilie înseamnă (în ebraică והָּיִלֵא,ּ Elijah, în trad. “Al cărui Dumnezeu esteJah(ve)”, în greacă și latină Hλίας respectiv Elias, în arabă ساَيْلِإ, Iliās) (sec. al X-lea a.Chr.). El a fost un proroc evreu, menționat în cap. 17-20 din a treia carte a Regilor dinVechiul Testament. În Noul Testament Mântuitorul face referire la el spunând despre IoanBotezătorul că este Ilie care va să vină (Matei capitolul 11 versetul 14). Despre Ilie în NoulTestament găsim scris și în Matei 17:3, Marcu 9:4 și Luca 9:30. Numele Ilie (alternativElie) în limba română provine de la numele ebraic Eliyah (Eliiah),ceea ce înseamnă ‘Al cărui Dumnezeu (El) este YHWH‘. Însinaxare și martirologii e pomenit pe 20 iulie, cu apoziția «οθεσβαίος» (ho thesbaíos), redat în limba română prin«Tesviteanul», «Tesbiteanul», «Tișbitul», (HaTișbi în ebraică,după localitatea Teșev sau în versiunile greco latine Tesvi sauTesba). Este considerat profet în toate cele trei religii abrahamice.

Viața Sfântului Ilie

La data de 20 iulie, Biserica Ortodoxă Română sărbătoreșteridicarea la cer a Sfântului Mare Proroc Ilie, Tesviteanul. Unuldintre cei mai importanți prooroci din Vechiul Testament, Sf. Ilieeste celebrat ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi învreme de secetă. Sfântul si marele Proroc Ilie, înger întrupat încarne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide și închidecerurile, era de origine din Tesvi în Galaad. Tradiția apocrifă, carea transmis aceste detalii despre nașterea Prorocului, precizează căel era din tribul lui Aaron și deci erapreot. La nașterea sa, tatăl săua văzut oameni îmbrăcați în alb învelindu-l în scutece de foc și,dându-i numele, i-au dat să mănânce o flacăra, simbol al râvneipentru Dumnezeu care l-a mistuit de-a lungul întregii sale vieți.Încă din copilărie, ținea strict toate poruncile Legii și se ținea înpermanență în fața lui Dumnezeu prin feciorie, post neîncetat șirugăciune arzătoare, care îi făcură sufletul ca focul și făcură dinel modelul vieții mănăstirești. A activat în Regatul de Nord, întimpul regelui Ahab. Acesta s-a căsătorit cu o principesă păgână,Isabela, care l-a ademenit și pe el să cadă în idolatrie; lipsa depioșenie și depravarea predecesorilor săi ajunse la culme.Încurajat de soția sa, respingătoarea Izabel, el îi persecuta peProoroci și pe toți oamenii rămași credincioși lui Dumnezeu și seînchina idolilor Baal și Astarte. Sfântul și Marele Prooroc Ilie l-a abordat în chip directpurtând o aprigă luptă pentru dreapta credință a poporului care prin exemplu mai marilorsăi era târât în idolatrie. La cuvintele Profetului, o secete groaznică se abătu atunci, ca febra,asupra pământului: totul fu secat, devastat, ars ; bărbații, femeile, copiii, animaleledomestice și animalele sălbatice, toate mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele seofileau și nimic nu scăpa urgiei îngăduite de Dumnezeu, cu speranța că foametea va face pepoporul lui Israel să se căiască și să se întoarcă la credință.

Din porunca lui Dumnezeu, Proorocul, acoperit cu o piele de oaie și înveșmântat cupiele de vițel, părăsi ținutul lui Israel și se duse la râul de Chorrath (Kerrith), aflat dincolode Iordan (după tradiția bisericească, în acest loc a fost ridicata apoi mănăstirea Hozeva,care mai exista și astăzi, și unde a trăit și ‎Sfântul Ioan Iacob Hozevitul). Se adăpa cu apacascadei iar Domnul îi trimise corbi - animale pe care evreii le considerau impure și careaveau reputația unei mari cruzimi față de progeniturile lor - pentru a-i duce pâine dimineațași carne seara, ca să trezească în prooroc mila pentru poporul care suferea. Când cascadasecă, Dumnezeu își trimise slujitorul său la Sarepta din Sidon, lăsându-l să vadă de-a lunguldrumului efectele dezastruoase ale secetei, pentru a trezi încă o dată în el milă. Ilie ajunsela o văduvă săracă, păgână, care aduna lemne pentru a coace pâine pentru ea și fiul ei. Înciuda sărăciei, ea puse înainte de toate datorate ospitalității și îndată ce Proorocul i-o ceru,ea îi pregăti o pâine, cu făina și uleiul pe care le mai avea. Primi fără întârziere răsplataospitalității sale; la cuvântul Proorocului, covata sa cu faină și urciorul cu ulei nu se maigoliră până la revenirea ploii. Trecuseră câteva zile de când Ilie era găzduit la aceasta

văduvă, când fiul ei muri. Cum femeia, în durerea ei, îl acuza pe omul lui Dumnezeu ca arfi adus nenorocirea asupra casei ei, Ilie îl luă pe copil, îl urca la etaj acolo unde locuia el sidupă ce a suflat de trei ori asupra trupului neînsuflețit chemându-l cu strigăte puternice peDumnezeu, el îl înapoie pe tânărul băiat viu mamei sale, profețind astfel învierea morților.

Ajuns prin râvna sa pe culmea cea mai de sus a virtuții, Sf. Prooroc Ilie nu a trecutla cele veșnice, ci a fost ridicat la cer fiind considerat demn de avedea față în față slava Dumnezeului întrupat, alături de Moiseși de cei trei Apostoli în ziua Schimbării la față (cf. Matei 17).Sfârșitul lui Ilie este prezentat ca o minune care s-a petrecut cuputerea lui Dumnezeu, pe Care Ilie L-a slujit cu multa autoritate.Se spune că, simțind el că zilele pe pământ sunt numărate, și-aales ca succesor pe Elisei. Atât de mare a fost personalitatea lui,încât Domnul i-a făcut aceasta favoare de a se muta din viațaaceasta pământească la viața cea cerească, fără a trece prinpoarta morții. Este a doua personalitate a Vechiului Testamentcare s-a înălțat cu trupul la cer. Minunea a fost văzută de cătreucenicul său, iar el s-a înălțat la cer pe o căruță de foc trasă decai.

În tradiția populară, Sf. Mare Prooroc Ilie este consideratocrotitorul recoltelor și a rămas în istoria Bisericii Ortodoxe caun exemplu de credință și curaj demn de urmat. BisericaOrtodoxă îi aduce multă cinstire, pentru că este pomenit ca marebărbat și erou al credinței. Fiii Bisericii Ortodoxe Române au oevlavie profundă pentru acest sfânt făcător de minuni. Existătradiții populare diferite din toate zonele geografice aleRomânei, încât unitatea este cinstea deosebită care i se cuvineprofetului Ilie. Oamenii cred că atunci când se întâmplafenomene meteorologice spectaculoase, Ilie de fapt traverseazăcerul cu căruța lui de foc, pentru a ne ocroti. El este mereu șimereu în slujba binelui. Dreptatea si autoritatea precumpănesc înraport cu alte virtuți ale sfinților Noului Testament. Fiind unuldintre Profeții evrei, Biserica Ortodoxă îl cunoaște sub numelede Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul.

Pe 20 iulie, Biserica Ortodoxă sărbătorește suirea la cer aSfântului și Marelui Prooroc Ilie Tesviteanul. Statisticile existente la nivel național arată că,din totalul celor aproximativ 22 milioane de români, peste 120.000 de persoane (cca 0,55%)poartă numele Sfântului Ilie.Multe biserici, de la orașe sau de la sate, au hramul Sf. Ilie. Potrivit tradițiilor, de SfântulIlie se manâncă, pentru prima dată, roada nouă de mere și de struguri, nuci și alune. Sf. Ilieeste considerat și patronul apicultorilor: în această zi, la sate, apicultorii recoltau mierea dealbine, activitate cunoscută sub denumirea de “retezatul stupilor”. Totodată Sfântul Ilie esteocrotitorul Forțelor Aeriene Române.

Așadar, Sfântul Ilie Tesviteanul este unul dintre cei mai populari sfinţi ai VechiuluiTestament. Prooroc de foc al Dumnezeului Savaot, mistuit de „râvna casei Domnului“, el arămas în conştiinţa Bisericii drept apărătorul neînduplecat al legii dumnezeieşti, într-operioadă tulbure a poporului evreu, când rătăcirea idolatriei care venea din partea regeluiAhab şi a soţiei sale, Isabela, depărta pe tot mai mulţi de la credinţa în Unul Dumnezeu.Faptele minunate ale lui Ilie, care îşi întărea cuvintele de foc cu foc coborât din cer,intransigenţa în faţa păcatului relei credinţe, calitatea de a fi un văzător al Domnului şi,desigur, sfârşitul său neobişnuit - mutat la Domnul fără a mai trece pragul morţii - i-au datlui Ilie aura de sfânt ales şi de patron al cerului. Evlavia creştinilor faţă de Sfântul Ilie l-afăcut şi unul dintre cei mai populari sfinţi în iconografia creştină, icoanele sale înfăţişându-l în diverse ipostaze, consemnate de scrierile şi de tradiţia iudeo-creştină.

Pr. Florin IORDACHE

Sfântul Ilie, marele prooroc din Tesvi Galaadului

Pilda creștină

Argesul Ortodox

« Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te,fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tinedrept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzulasinei. El va nimici carele din Efraim, caii dinIerusalim şi arcul de război va fi frânt. El va vestipacea popoarelor şi împărăţia Lui se va întinde de lao mare până la cealaltă mare şi de la Eufrat până lamarginile pământului. » (Zah. 9,9.10).

Proorocul Zaharia a prevestit, cu cinci sute deani înainte de naşterea lui Iisus Hristos, venireaÎmpăratului lui Israel,prin frumoasele cuvintede mai-sus. Proorociaaceasta urma să seîmplinească întocmaiacum când Iisus mergeala Ierusalim. IisusHristos, care atâta timprefuzase onorurileregale venea acum laIerusalim, ca unmoştenitor făgăduit altronului regelui David.Iisus Hristos Şi-a făcutintrarea triumfală înIerusalim în prima zi asăptămânii, într-o zi deduminică. Mulţimile deoameni care alergaserăsă-L vadă în satulBetania, acolo undeavusese loc minuneaînvierii lui Lazăr, Îlînsoţeau acum pe drum,doritoare ca şi ele să fiemartore la primirea Luiîn Ierusalim. «Decimulţime mare de iudeiau aflat că este acolo şiau venit nu numaipentru Iisus, ci să vadăşi pe Lazăr pe care-lînviase din morţi. » (Ioan, 12,9).

Mulţimi de oameni, evrei din toate părţileţării, erau pe drum către Ierusalim, pentru a sărbătoriacolo marea sărbătoare a Paştelui (Ioan, 12,12). Acestegrupuri de oameni s-au alăturat şi ei mulţimii care Îlînsoţea pe Iisus. Era o atmosferă minunată, oatmosferă de sărbătoare, părea că întreaga natură sebucură de acest măreţ eveniment. Natura oferea şi ea oprivelişte minunată, cu copaci îmbrăcaţi în verdeaţă, acăror flori răspândeau în aer un miresme delicate. Aceazi de duminică era cu adevărat o zi a florilor parfumateşi a bucuriei, o adevărată sărbătoare a floriilor. « Adoua zi, mulţime multă, care venise la sărbătoare,auzind că Iisus vine în Ierusalim, au luat ramuri definic şi au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau:Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numeleDomnului, Împăratul lui Israel! » (Ioan, 12,12-13).

Astfel, o nouă perspectivă de viaţă, însoţită deo mare bucurie însufleţea inimile mulţimilor deoameni care-L însoţeau pe Iisus. În inimile lor răsăreanădejdea unui nou regat, cu Iisus ca noul Rege. Iisus,având de gând să meargă la Ierusalim călare, îi trimisepe doi dintre ucenicii Săi să aducă o măgăriţă cumânzul ei. « Iar când s-au apropiat de Ierusalim şi auvenit la Betfaghe la Muntele Măslinilor, atunci Iisus atrimis pe doi ucenici, Zicându-le: Mergeţi în satul careeste înaintea voastră şi îndată veţi găsi o asină legatăşi un mânz cu ea; dezlegaţi-o şi aduceţi-o la Mine. Şidacă vă va zice cineva ceva, veţi spune că-I trebuieDomnului; şi le va trimite îndată. » (Matei 21,1-3).

Atunci când S-a născut, Mântuitorul nostruIisus Hristos a avut nevoie de găzduirea altora, astrăinilor. Staulul în care s-a născut Iisus şi care pentruo vreme i-a fost loc de odihnă nu-I aparţinea Lui s-aufamiliei Sale. El a depins mereu de bunăvoinţa altora.Acum când dorea să meargă la Ierusalim, din noudepindea de bunătatea unui străin care să aibăbunăvoinţa de a-I dărui un animal de călărie, pe care săintre călare în Ierusalim ca împărat. În aceastăîntâmplare providenţială s-a descoperit din noudumnezeirea Lui până şi în îndrumările cu lux deamănunte date ucenicilor pentru această călătorie.După cum Iisus a spus mai dinainte, cererea că« Domnul are trebuinţă de ei » a fost îndeplinită

imediat. Iisus a ales să folosească mânzul pe carenimeni nu călărise. Ucenicii, plini de voie bună şientuziasm, şi-au aşezat hainele lor pe mânz şi L-auaşezat apoi pe el pe Învăţătorul lor pe Iisus. Până aici,Iisus umblase întotdeauna pe jos şi ucenicii s-au miratla început că El a ales să meargă călare. Văzând acestelucruri în inima lor s-a aprins nădejdea, aducândplăcutul gând că El era gata să intre în Ierusalim, să Seproclame împărat şi să-şi exercite puterea Saîmpărătească. În timp ce mergeau să-şi îndeplineascămisiunea, ei le-au împărtăşit prietenilor lui Iisusaşteptările lor strălucitoare; agitaţia s-a întins în toate

părţile, ridicând aşteptările poporului până la culmeacea mai înaltă. Iisus Hristos a urmat obiceiul şi tradiţiaiudeilor în ce priveşte intrarea împărătească. Animalulpe care călărea Iisus era acela pe care călăreau şi regiipoporului Israel, adică un asin, iar proorocia prevestisecă în felul acesta trebuia să vină şi Mesia în ÎmpărăţiaSa. « Şi toate acestea toate s-au făcut, ca să seîmplinească ceea ce s-a spus prin proorocul, care zice:“Spuneţi fiicei Sionului: Iată Împăratul tău vine la tineblând şi şezând pe asină, pe mânz, fiul celei de subjug”. (Matei 21,4-5).

De-abia S-a aşezat Iisus călare pe mânz că a şiînceput un puternic strigăt de bucurie şi de biruinţăcare a umplut întreg aerul acolo. Oamenii dinmulţimea mare care Îl înconjura, strigând de bucurie,Îl onorau în felul acela ca pe adevăratul Mesia, ca peÎmpăratul lor. « Au adus asina şi mânzul şi deasupralor şi-au pus veşmintele, iar El a şezut peste ele. Şi ceimai mulţi din mulţime îşi aşterneau hainele pe cale,iar alţii tăiau ramuri din copaci şi le aşterneau pecale. Iar mulţimile care mergeau înaintea Lui şi careveneau după El strigau zicând: Osana Fiului luiDavid; binecuvântat este Cel ce vine întru numeleDomnului! Osana întru cei de sus! » (Matei 21,7-9).

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a făcut dedata aceasta ceva deosebit, ceva aparte, ceva ce nu maifăcuse niciodată înainte şi anume a primit omagiul,respectul şi onoarea pe care nu îngăduise niciodată maiînainte cuiva să i-Le aducă, iar ucenicii Lui au văzut înaceasta o dovadă clară că fericita lor speranţă în sfârşiturma să se împlinească şi ei Îl vor vedea pe Învăţătorullor, în curând la Ierusalim aşezat pe tronul lui David.

Oamenii din mulţimea care îl înconjurau erauconvinşi că ceasul eliberării lor de sub dominaţiaromană era foarte aproape de ei. În mintea lor, aceştiaîşi imaginau deja, oştile romane izgonite din Ierusalimşi astfel ţara lui Israel, scăpată de robie şi ajunsă dinnou o naţiune independentă. Din această cauză toţierau foarte fericiţi şi emoţionaţi; iar oamenii seîntreceau unii pe alţii în a-I aduce cinste şi onoare. Einu puteau să desfăşoare înaintea Lui Iisus o pompă şio splendoare exterioară, nu puteau să-i pregătească osărbătoare exterioară cu fast, aşa cum s-ar fi cuvenitunui împărat, însă aceştia I s-au închinat cu inimi pline

de bucurie şi fericite ca unui Împărat. Oamenii aceştianu erau în stare să-I aducă daruri preţioase, dar şi-auîntins hainele lor pe drum ca un covor în calea Lui şiau presărat drumul cu ramuri înfrunzite de măslin şipalmier. Ei nu puteau să aşeze în fruntea procesiuniicare se îndrepta spre Ierusalim steaguri împărăteşti,dar au tăiat ramuri bogate din palmieri, emblemabiruinţei naturii, şi le-au fluturat prin aer, scoţândstrigăte, aclamaţii şi osanale puternice.

Pe măsură ce Iisus, împreună cu ucenicii şimulţimea de oameni înaintau, mulţimea creşteacontinuu datorită acelora care aflaseră despre venirea

lui Iisus şi se grăbeau şi ei să sealăture procesiunii. Prinmulţime se amestecau mereu şio serie de privitori care întrebau:Cine este Acesta care vine? Ceînseamnă frământarea şimanifestarea aceasta? « Şiintrând El în Ierusalim, toatăcetatea s-a cutremurat, zicând:Cine este Acesta? Iar mulţimilerăspundeau: Acesta este Iisus,proorocul din NazaretulGalileii. » (Matei 21,10-11).Auziseră toţi de Iisus dinNazaret şi-L aşteptau să Se urcela Ierusalim; dar ştiau că înainteEl descurajase orice încercare dea fi aşezat pe tron şi erau foartemiraţi acum aflând de faptul căEl era acesta care venea. Seîntrebau între ei, ce ar fi putut sădea naştere la o astfel deschimbare în El, care declarasecă Împărăţia Lui nu era dinlumea aceasta.

Întrebările lor au fostaduse la tăcere de un strigăt debiruinţă. Mulţimea nerăbdătoarea repetat strigătul acesta decâteva ori; apoi, oamenii dindepărtare au prins acest strigăt şiau făcut să răsune dealurile şi

văile vecine de glasurile lor. În clipa aceasta, s-auadăugat procesiunii şi mulţimile din Ierusalim. Dinsumedenia de oameni adunaţi pentru a lua parte lasărbătorile Paştelor, mii de oameni au mers să-Lîntâmpine pe Iisus. Ei L-au salutat fluturând ramuri depalmier şi cu explozii de cântece sfinte. La templu,preoţii sunau din trâmbiţă pentru slujba de seară, însănumai câţiva oameni au răspuns şi conducătorii au zisalarmaţi unii către alţii: “Iată, lumea s-a dus după El”.

Niciodată mai înainte, în viaţa pământească,Iisus nu îngăduise o astfel de demonstraţie. Elprevăzuse amănunţit urmările. Aceasta urma să-L ducăla Cruce. Dar scopul Său era să Se prezinte în felulacesta ca Răscumpărător înaintea mulţimii. El dorea săatragă atenţia la sacrificiul care urma să încoronezelucrarea Sa pentru o lume căzută. În timp ce oameniierau adunaţi la Ierusalim să sărbătorească Paştele, El,Mielul antitipic, S-a oferit de bunăvoie ca jertfă. Aveasă fie necesar ca biserica Sa din toate vremurileurmătoare să facă din moartea Lui pentru păcatelelumii un subiect profund de studiu şi cugetare. Fiecarefapt în legătură cu aceasta avea să fie verificat, aşaîncât să nu rămână nici o îndoială. Era necesar, prinurmare, ca ochii tuturor oamenilor să fie îndreptaţicătre El; evenimentele care au precedat jertfa Lui ceamare trebuiau să fie de aşa natură, încât să atragăatenţia în mod direct asupra jertfei Lui. După odemonstraţie ca aceea care a însoţit intrarea Sa înIerusalim, toţi ochii aveau să urmărească înaintareaLui grabnică spre scena finală. Evenimentele legate deaceastă călătorie triumfală urmau să fie subiectuloricărei discuţii şi urmau să-L aducă pe Hristos în faţaoricărei minţi. După răstignirea Sa, mulţi urmau să-şireamintească evenimentele acestea în legătură cujudecata şi moartea Lui. Ei aveau să fie conduşi înfelul acesta să cerceteze profeţiile şi să ajungă laconvingerea că Iisus este Mesia; şi în toate ţăriletrebuia să crească numărul celor veniţi la credinţă.

(urmare  în pag. 4)

Dr. Ioan Gheorghe ROTARU

Saltă de veselie, fiica Sionului!Saltă de veselie, fiica Sionului!

3

4

Argesul Ortodox

(continuare din pag.3)În această nemaiîntâlnită scenă de triumf din viaţa

Sa pământească, Mântuitorul ar fi putut să apară escortat deîngeri cereşti şi să fie anunţat de trâmbiţa lui Dumnezeu; daro asemenea demonstraţie ar fi fost contrară scopului lucrăriiSale, contrară legii care-I cârmuise viaţa. A rămascredincios poziţiei umile pe care o primise de bunăvoie.Trebuia să poarte povara naturii omeneşti până când viaţaSa avea să fie dată pentru viaţa lumii.

Ziua aceasta de duminică, zi, care li s-a părutucenicilor ziua de apogeu a vieţii lor, ar fi fost umbrită denori întunecoşi, dacă ei ar fi ştiut că această scenă de bucurieera numai un preludiu al suferinţei şi morţii Învăţătorului lorIisus. Cu toate că Iisus le vorbise adesea despre jertfa Sa peCruce, ca despre ceva sigur şi inevitabil, totuşi, în voiosultriumf de faţă, uitaseră cuvintele Lui triste şi aşteptau săvadă domnia şi cârmuirea Lui prosperă pe tronul regeluiDavid. Niciodată nu mai văzuse lumea o scenă triumfală caaceasta. Această scenă nu semăna cu cele ale cuceritorilorlumii. În scena aceasta, nu se puteavedea convoiulprizonierilor plângând, ca trofee regeşti. În jurulMântuitorului, însă, erau trofeele glorioase ale activităţiiSale pline de iubire pentru omul păcătos. Se găseau acolorobii pe care îi eliberase de sub puterea diavolului,lăudându-L acum pe Dumnezeu pentru eliberarea lor. Orbiicărora le dăduse vederea se găseau în frunte şi deschideaudrumul. Muţii a căror limbă El o eliberase strigau osanale cucea mai mare putere, ologii pe care îi vindecase săltau debucurie şi erau cei mai grabnici să rupă ramuri de palmier şisă le fluture înaintea Mântuitorului. Văduvele şi orfaniipreamăreau Numele lui Iisus pentru faptele Lui pline demilă faţă de ei. Leproşii pe care îi curăţise întindeau hainelelor nepătate în cale şi Îl preamăreau ca pe Împăratul slavei.Aceia pe care glasul Lui îi trezise din somnul morţii segăseau în mulţime. Lazăr, al cărui trup văzuse stricăciuneaîn mormânt, dar care acum se bucura de deplina putere a

vârstei sale, era cel care mâna animalul pe care călăreaMântuitorul.

Conducătorii religioşi ai Ierusalimului când auauzit că Iisus Se apropie de oraş, cu o mare mulţime deoameni, aceştia n-au avut nici un cuvânt de bun venit pentruFiul lui Dumnezeu. Plini de teamă, de răutate şi invidie, eiies să-L întâmpine, sperând însă să împrăştie mulţimea.Când procesiunea era gata să coboare de pe MunteleMăslinilor, a fost întâmpinată de conducători. Ei cerceteazăcauza acestei bucurii zgomotoase. Mulţi farisei erau martorila scenă şi, arzând de invidie şi răutate, căutau să întoarcă înaltă direcţie curentul sentimentelor poporului. Folosindu-şitoată autoritatea, au încercat să aducă la tăcere poporul; darapelurile şi ameninţările lor făceau numai să creascăentuziasmul. Se temeau că mulţimea aceasta, prin tărianumărului ei, Îl va face pe Iisus Hristos rege. Cu o ultimăîncercare, s-au îmbulzit în mulţimea unde era Mântuitorul şiL-au oprit, folosind cuvinte de mustrare şi ameninţare:« Dar unii farisei din mulţime au zis către El: Învaăţătorule,ceartă-ţi ucenicii. Şi El, răspunzând, a zis: Zic vouă: Dacăvor tăcea aceştia, pietrele vor striga. » (Luca 19,39-40)Fariseii susţineau că demonstraţiile zgomotoase de felulacesta erau de fapt ilegale şi că nu erau îngăduite deautorităţile romane. Fariseii însă au fost aduşi la tăcere derăspunsul lui Iisus: “Vă spun că, dacă vor tăcea ei, pietrelevor striga”. Scena aceasta de biruinţă, de triumf, erarânduită chiar de Dumnezeu. Ea fusese vestită mai dinaintede prooroc, iar omul nu putea să înlăture planul luiDumnezeu. Dacă oamenii nu ar fi fost în stare săîmplinească planul Său, El ar fi dat glas pietrelorneînsufleţite, care L-ar fi salutat pe Fiul Său cu aclamaţii delaudă. În timp ce fariseii se retrăgeau amuţiţi, sute de glasuriîncepură să repete cuvintele proorocului Zaharia: “Saltă deveselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiicaIerusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El esteneprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un

mânz, pe mânzul unei măgăriţe”. (E.G.W., The Desire ofAges, Pacific Press Publishing Association, 2002, p. 569-576).

Despre Duminica Floriilor în învăţătura şi viziuneaSfântului Grigorie Palama(www.crestinortodox.ro/.../duminica-floriilor.../floriile-135339.html, accesat 1.04.2012), găsim scrise frumoaselecuvinte de încurajare frăţească şi pentru noi astăzi: “Dar săfim şi noi, fraţilor, ca pruncii faţă de rău, tineri şi bătrâni,cârmuitori şi cârmuiţi, ca să dobândim putere de laDumnezeu, să înălţăm trofeu şi să purtăm însemnelevictoriei, nu numai împotriva patimilor celor rele, ci şiîmpotriva vrăjmaşilor celor văzuţi şi nevazuţi, astfel încât sădobândim ajutorul la vremea potrivită. Căci mânzul cel nou,pe care l-a învrednicit Domnul să-l călăreasca pentru noi,chiar dacă este unul singur a închipuit supunerea neamurilorpăgâne faţă de El, din care ne tragem noi toţi ca neamuri,cârmuitori şi carmuiţi deopotrivă.

Să ne grăbim să dobândim împlinirea rugăciuniiSale către Tatăl şi să nu ne lepădăm de moştenirea Sa, nicide semnul pe care ni l-a dat El nouă, ca să nu fim lepadaţi şiînlăturaţi de la vrednicia de fii, de la binecuvântarea Sa şi dela rangul de ucenici ai Săi, şi să nu cădem cumva, pierzândnădejdea pe care o avem şi fericita apropiere de Mirele celduhovnicesc. Aşa precum, înainte de patima Sa ceamântuitoare, nu numai poporul îşi aşternea veşminteleînaintea Domnului Care intra în Ierusalimul cel de jos, darşi cei ce erau cu adevărat căpetenii ale neamurilor, adicăApostolii Domnului, tot astfel şi noi, cârmuitori şi cârmuiţi,să aşternem veşmintele noastre înnăscute, adică trupulnostru şi dorinţele acestuia, înaintea Duhului nostru IisusHristos. Iar aceasta nu numai ca să ne învrednicim să vedemşi să ne închinăm patimii Sale celei aducătoare de mântuireşi sfintei Sale învieri, ci să ne bucurăm şi de împărtăşiredeplină cu El. “ Doamne ajută-ne !

Saltă de veselie, fiica Sionului!Saltă de veselie, fiica Sionului!

(urmare din numărul anterior)

Adevărul credinţei este unul absolut şi universal Dacă părinţii elevului de şcoală împărtăşesc

această înţelegere şi acest mod de viaţă, cum ar putea dorisă ofere copiilor lor altceva? Încă din primele veacuricreştine, Biserica Ortodoxă a afirmat necesitateatransmiterii credinţei la generaţiile următoare, independentde capacitatea lor decizională, practicând botezul pruncilor.Credinţa părinţilor devine automat credinţa copiilor, nupentru că părinţii doresc îndoctrinarea lor, ci pentru căadevărul credinţei este absolut şi universal.

Educaţia religioasă trebuie tratată în acelaşi mod,creând un mediu propice de educaţie în spiritul credinţeiîmpărtăşite de elev şi familia sa, iar nu o variantă diluată derelativismul ateu. Pentru transmiterea corectă a credinţeieste însă important şi modul în care aceasta este transmisă.Se vorbeşte mult despre programele şi materialele utilizate,despre bagajul de cunoştinţe ale profesorilor, dar mai puţindespre credinţa profesorului, despre angajarea învăţătoruluiînsuşi în credinţa pe care are misiunea de a o transmiteelevilor săi.

Cunoaşterea lui Dumnezeu nu se face doar princitirea scripturilor sau cercetarea dogmelor. A cunoaştedespre Dumnezeu nu este acelaşi lucru cu a-L cunoaşte peDumnezeu. Echivalarea acestor două noţiuni este operaversiunii apusene a creştinismului care plasează raţiuneaumană drept modul principal de înţelegere a Lui Dumnezeu.

În Biserica Ortodoxă, adevărata teologie estecunoaşterea nemijlocită a lui Dumnezeu prin experienţapersonală a vieţii în Iisus Hristos. Profesorul, educatorul nutrebuie să fie savant, ci trăitor. Fără această experienţăintimă a lui Dumnezeu, din care izvorăşte dragostea de a oîmpărtăşi altora, profesorul de religie devine “aramăsunătoare şi chimval răsunător” (Corinteni 13, 1). Oricecuvânt sterp, lipsit de convingerea şi focul credinţei, vacădea ca o sămânţă neroditoare în minţile şi inimile copiilorşi elevilor, care vor rămâne nefolosiţi.

Religia - educaţie pentru veşnicieEducaţia religioasă propune valori constante,

revelate, care, odată interiorizate, au şi rolul de a unificatoate valorile cuprinse de conştiinţa omului. Ea esteimportantă pentru copii şi elevi atât ca sentiment, cât şi calogică de explicare a lumii. Disciplina religie le oferăcopiilor perspectiva comuniunii veşnice cu Dumnezeu şi cusemenii, mai ales că aceştia nu pot înţelege complet unfenomen fără finalitate. Ea le propune modele vii debunătate şi sfinţenie, necesare în viaţa personală şicomunitară.

Educaţia religioasă trebuie asigurată copilului din

primii ani de viaţă: “Dacă nu plouă primăvara, degeaba vaploua mai târziu” (Vasile Băncilă, “Iniţierea religioasă acopilului”, Editura „Anastasia”, Bucureşti, 1996, p. 21). Nureligia, ci lipsa acesteia este o viaţă artificială pentru copil,deoarece sufletul copilului se înrudeşte structural curealitatea religioasă: “Adevăr vă spun: Cel ce nu va primiîmpărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea”(Marcu 10, 15). Educaţia religioasă afirmă sufletul copiluluişi, în acelaşi timp, îl înalţă prin iubire.

Sunt voci care, în numele libertăţii de conştiinţă,susţin cu vehemenţă eliminarea disciplinei religie dinşcoală, propunând soluţii “ingenioase”: scoaterea dintrunchiul comun sau înlocuirea orei de religie cu alte cursuriopţionale. Un astfel de demers ignoră deopotrivă tradiţiaşcolii româneşti, practica europeană, dar şi impactul actualal educaţiei religioase asupra elevilor. Disciplina religiepropune, nu impune, valori spirituale şi morale ce stau labaza culturii europene şi naţionale, valori la care eleviitrebuie să aibă acces în mod liber şi care au un rol formativdeosebit, demonstrat şi de studiile psiho-sociologice îndomeniu.

Rolul şi locul Profesorului de religie – unulindispensabil şi absolut necesar

Eficienţa orelor de religie din şcoli nu trebuie însăsupraestimată. Educaţia religioasă sau, mai corect, creştereacopiilor în duhul credinţei nu trebuie lăsată doar pe seamaprofesorilor, ci trebuie să fie rezultatul colaborării dintrefamilie, biserică şi şcoală. Fără aportul şi colaborareatuturor acestora, riscul alienării copilului de la firul director

al Bisericii este agravat într-o societate care a trecut dejaîntr-o nouă eră, catalogată de tot mai mulţi dreptpostcreştină.

Cei şapte ani de acasă îşi găsesc astfel o aplicaţieimportantă în transmiterea credinţei. Calitatea spirituală şiduhovnicească a vieţii în sânul familiei, încă din fragedăpruncie, influenţează în mod substanţial direcţia ulterioară adrumului spre Iisus Hristos. O familie care îşi ia în seriosrolul de “biserică mică”, aşa cum o numeşte Sfântul IoanGură de Aur, va facilita integrarea şi creşterea copiilor, aelevilor, în Biserica mare. În mod evident ignorarea acestorîndatoriri părinteşti va da roade pe măsura şi calitateaefortului depus.

În contextul actual, rolul Profesorului de religieeste dificil, delicat, dar absolut necesar. El trebuie să fie unintegrator, moderator şi mediator înţelept, între copil,familie, Biserică şi societate. Misiunea lui nu este uşoară,dar poate fi plină de rod dacă efortul său se va îndrepta nucătre prezentarea teoretică şi distantă a unei religii oarecare,ci către transmiterea unui adevăr care transcende raţiuneaomenească, un adevăr capabil să transforme orice suflet decopil întru asemănarea cu Creatorul său. “Educaţiareligioasă sau, mai corect, creşterea copiilor în duhulcredinţei nu trebuie lăsată doar pe seama profesorilor, citrebuie să fie rezultatul colaborării dintre familie, biserică şişcoală. Fără aportul, implicarea şi colaborarea tuturoracestora, riscul alienării copilului de la firul director alBisericii, este agravat într-o societate care a trecut deja într-o nouă eră, catalogată de tot mai mulţi drept postcreştină.”(Fragment dintr-un discurs al Patriarhului Daniel al BOR).

Profesorul de religie - un exemplu viu pentruelevi

Pe lângă educaţia prin lecţiile predate, elevii auparte şi de exemplul Profesorului, care trebuie să fieîntruchiparea celor prezentate de acesta. “Profesorul dereligie este şi trebuie să fie un model viu pentru elevi, însensul seriozităţii, al religiozităţii, al moralităţii şi alpregătirii sale multilaterale. În fond modelul este unulsingur, Iisus Hristos, iar noi toţi ceilalţi încercăm să nemodelăm şi să ne lăsăm modelaţi după acest model unic.Religia în şcoală şi Profesorul de religie sunt factorifundamentali de polarizare, de conturare, modelare şimediere a universului şi mediului uman, de copii şi tineri,aflaţi în formare permanentă şi continuă. O polarizare carenu ascultă de direcţii arbitrare, impuse sau insinuate deanumite interese ale societăţii, ci o ordonare bazală,fundamentală, ontologică, fără de care societatea, în mic sauîn mare, îşi pierde sensul axiologic şi reperele ei, esenţialesau existenţiale…

Dr. Stelian GOMBOŞ

Profesorul de Religie, un model de conduită pentru „ucenicii“ săi Profesorul de Religie, un model de conduită pentru „ucenicii“ săi şi un mediator în şcoala în care îşi desfăşoară activitatea…şi un mediator în şcoala în care îşi desfăşoară activitatea…

5

Argesul Ortodox

Scopul întemeieriiRidicarea acestei noi biserici din piatră de către Vlad Drăculea

avea, alături de funcţia liturgică şi de Catedrală Mitropolitană a ŢăriiRomâneşti, o întreită semnificaţie:

1. Funerară, pentru a servi ca necropolă dom nească, deşi VladDrăculea a fost îngropat la Tîrgşor, unde a fost deca pitat.

2. Dinastică, spre a sublinia continuitatea sa cu a vechilorBasarabi.

3. Cruciată, voind să facă din ea centrul luptei cruciate împotrivaexpansiunii otomane (pe turnul bisericii nu a încastrat stema ţării, ciînsemnul dragonului simbolizând biruinţa asupra păgânismului).

Pavel Chihaia a adus în atenţia lumii academice pentru prima datăstemele ce au fost prezente pe turnul clopotniţă de la intrarea înMănăstirea Argeşului. Una dintre steme, provenind de la ctitoria lui VladDrăculea, este stema Ordinului Dragonului. A doua stemă este o stemă ce

aparţine Sfântului Voievod Neagoe Basarab.1

Alăturarea celor două steme, prezente în epoca construirii noiimănăstiri, are semnificaţii profunde, ce trebuie căutate în experienţamartirică de la Kosovopoljie în care Sfântul Cneaz Lazăr a ales, în

prezenţa Maicii Domnului, Împărăţia Cerească,2 jertfindu-semuceniceşte pentru Hristos împreună cu Sfântul Miloş Obilici pentrudistrugerea dragonului Murad.

Tâlcuirea stemei Ordinului Dragonului se referă la caracterulacestui ordin, ce avea ca scop, în succesiunea Sfântului Gheorghe,omorârea balaurului, a acţiunii satanei în lume, exprimată princonducătorii antihristici cum ar fi Murad.

Ordinul, cu rădăcini în tradiţiile de luptă ale ortodoxiei sârbe, s-acristalizat sub conducerea Sfântului Miloş Obilici, şi a fost desăvârşit deSfântul Ştefan Lazarevici, fiul Sfântului Cneaz Lazăr ca apoi să fiepreluat de Sigismund de Luxembourg, botezat Matei de către SfântulNicodim de la Tismana, care a încercat să îl folosească ca un mijloc deconvertire a întregii Europe la ortodoxie.

Pe 29 august 1471, la ora 12.00, a avut loc un cutremur de 7,1 pe

scara Richter.3 Cronicarul Grigore Ureche a menţionat că acesta a avutloc „în vreme ce au şezut Domnul Ştefan cel Mare la masă în CetateaSucevei, deplasându-i masa”. Acest cutremur a avut loc cu puţin timpînainte de nunta voievodului cu Maria de Mangop. O aripă a turnuluiNebuisei din Cetatea Sucevei se „prăvale în râpă”. În urma acestui marecutremur şi a altor factori externi, biserica lui Vlad Drăculea a fostdeteriorată.

Mutând Sediul Mitropolitan de la Biserica Domnească în noulSfânt Altar ridicat de el, voievodul urmărea să-i confere o mai mareimportanţă. Este posibil ca acest nou locaş de cult să fie continuatorulaltuia anterior, întrucât domnitorul dorea, prin reîntoarcerea la Curtea deArgeş, să sublinieze continuitatea sa cu primii Basarabi întemeietori deţară liberă şi mitropolie recunoscută canonic.

Pr. Daniel GlIGORE

1 Pavel Chihaia, „Deux armoiries sculptees appurtenant aux voivodes Vlad Drăculea etNeagoe Basarab”, în Revue Roumaine d’histoire de l’art, I, 1964, nr. 1, p. 151-167; idem,„Stema de piatră a voievodului Neagoe Basarab de la Muzeul oraşului Curtea de Argeş”, înBuletinul monumentelor istorice, 1970, nr.1, p. 65-66; idem, De la Negru Vodă la NeagoeBasarab (interferenţe literar-artistice în cultura românească a evului de mijloc, Bucureşti,Editura Academiei,1976, p. 173-251.2 Nicholas Velimirovic, The soul of Serbia, Second Edition, London, Published by TheFaith Press at the Faith House, 1916, p. 38-39.3 http://www.connect.md/node/12776 din noiembrie 2010.

Catedrala din Curtea de Argeş IICatedrala din Curtea de Argeş II

6

Argesul Ortodox

Cu toate că în zilele noastre putem vedeao structură rituală bine definită, atât din punctde vedere al conţinutului cât şi al structurii,înainte de slujba Sfântului Botez rugăciunilecatehumenilor nu încep cu binecuvântarea„Binecuvântat este Dumnezeul nostru”, întimp ce la sfârşitul lor, lângă rugăciunea:„Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, cheamăpe robul tău...”, Molitfelnicul prevede unApolis.

Rugăciunea „la facerea catehumenului”,împreună cu exorcismele care o urmează,lepădarea de satana şi unirea cu Hristos,mărturisirea credinţei şi ultima rugăciune, se spunîmpreună astăzi şi am putea să le caracterizămdrept o slujbă unitară, care precede rânduialaSfântului Botez. Deoarece suntem obişnuiţi cuschema clasică a slujbelor bizantine, care încep cubinecuvântarea lui Dumnezeu şi se încheie cuApolisul, ni se pare oarecum ciudat faptul căpartea din slujbă de care vorbim nu intră în acelaşicadru liturgic. Evoluţia istorică a Molitfelniculuiînsă, îndreptăţeşte oarecum forma atipică a acesteirânduieli.

Evoluţia slujbei prebaptismale

De la început trebuie să ştim că nu estevorba de o slujbă, ci de multe elemente ale iniţieriicatehumenilor. Nici rugăciunea „la facereacatehumenului” nu se făcea înainte de botez, nici

exorcizările nu se făceau atunci, nici lepădarea desatana şi unirea cu Hristos, nici mărturisirea

credinţei. Acestea se făceau treptat, la diferiteleadunări ale catehu menilor, şi nu doar o singurădată. Adică nu aveau şi nu au nici astăzi caracterde slujbă, de aceea şi-au şi păstrat forma lor

arhaizată.Când rânduielile prebaptismale au constituit

un gen de slujbă care preceda botezul şi s-a uitatprincipala lor destinaţie liturgică şi intervaleletemporale care existau între ele în epoca veche, s-au făcut câteva tentative nereuşite să fie aşezate încadrul obişnuit.

Mărturii ale manuscriselor cu privire larugăciunile catehumenilor

Din mulţimeamanuscriselor careconţin slujbaBotezului, doarpuţine, şi acesteascrise între secoleleXIV-XVI, punînainte, în modsimplu, fie doar „Înnumele Tatălui...”(Codicele BiblioteciiNaţionale din Atena,724), fie„Binecuvântat esteDumnezeul nostru...”şi „SfinteD u m n e z e u l e . . . ”(Biblioteca Naţională,

696) sau doar „Binecuvântat este Dumnezeulnostru...”, şi doar două sau trei tropare referitoare

la Botez, precum Troparul şi Condacul Bobotezei(Biblioteca Naţională, 669) sau „Pomenireadreptului...”, „Botezătorul lui Hristos...” şi„Doamne, cu mijlocirea tuturor Sfinţilor Tăi...”

(Biblioteca Naţională,668).

La fel şi SfântulSimeon al Tesaloniculuimărturiseşte că sepropunea în vremea luisă se introducă:„Binecuvântat esteDumnezeul nostru...” şise pare că şi el pledeazăpentru aceasta („şi,binecuvântând preotul,trebuie să mulţumeascăde la început şiîntotdeauna luiDumnezeu pentrumântuirea pierdută”).

Mai jos: „dupăaceasta, arhiereulbinecuvântează pe

Dumnezeu, căci este vrednic să-L binecuvântezepe Acesta, pentru că şi-a găsit mântuirea pierdută”(Dialoguri, cap.62). Sfântul Simeon justificăbinecuvântarea, probabil că, existau şi unii carenu erau de acord cu corectitudinea acestui adaos.

Şi în manuscrisele la care ne-am referit,efortul acesta a rămas nerezolvat, pentru că„rânduiala” nu se încheie cu Apolis, aşa cumtrebuia. Doar un codice al Bibliotecii Naţionale,numărul 851 din secolul al XVI-lea, consemnează„şi Apolisul”, fără să pună la început. O asemeneatradiţie greşită continuă, dar puţine Molitfelniceconsemnează la sfârşit „şi Apolisul”, fără să seîngrijească să pună şi începutul respectiv alrânduielii, pentru ca acesta să fie îndreptăţit.

Concluzii

Adăugarea începutului şi a Apolisului nueste însă atestată nici de istorie, nici de practicaliturgică a acestei grupe de rugăciuni, exorcizărietc. şi, prin urmare, s-a păstrat în mod fericitforma ei arhaică şi corectă aproape în toatemanuscrisele şi Molitfelnicele şi în practicaliturgică până astăzi (apud Ioannis Foundoulis,Dialoguri Liturgice, vol. I, p. 142- 144).

Diacon Prof. Gabriel FIRUŢĂ

Rânduiala la facerea catehumenului sau a celui chemat la botez

7

Argesul Ortodox

Sub deviza „Elogiul Frumuseţii”, Fundaţia Academia InternaţionalăOrient-Occident a organizat, în perioada 9-15 iulie, ediţia a XVIII-a aFestivalului Internaţional „Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş”.Academicieni, poeţi, editori, oameni de artă şi iubitori de cultură din 35 de ţări,au elogiat frumuseţea manifestată în creaţii poetice, literare artistice şi în viaţade zi cu zi.

Luni, 14 iulie, a fost vizitată Catedrala Arhiepiscopală, după care, înbaza parteneriatului încheiat cu Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, de laorele 13.30, în Sala Manole a avut loc ceremonia primirii de noi membri înAcademia Internaţională Orient-Occident. Programul s-a continuat cuceremonia decernării premiilor Academiei Internaţionale Orient-Occident,desfăşurată în Sala Basarabilor din incinta Muzeului Municipal Curtea deArgeş.

Premiile acordate în cadrul au fost pe următoarele categorii:Premiul Valahia (pentru traduceri din limba română);Premiul Balcanic (pentru poezie);Premiul European (pentru Poezie);Marele Premiu Orient-Occident (pentru Arte);Marele Premiu Naţional (pentru Literatură);Marele Premiu Internaţional pentru Poezie;Titlul de Membru al Academiei Internaţionale Orient-Occident.

Menirea festivalului este de a valorifica experienţa de managementcultural a unor personalităţi culturale româneşti, de a evidenţia rolul iniţiativeiculturale particulare în pregătirea, desfăşurarea şi administrarea actului decultură din România, de a revigora interesul oamenilor de cultură români şistrăini pentru valorile culturale româneşti perene în circuit universal, de apromova respectul între popoare şi culturi, toleranţa etnică, lingvistică şireligioasă, în plan naţional şi regional (balcanic, sud, central-european) şiinternaţional (est-vest, nord-sud, Orient-Occident).

De la începutul festivalului, iniţiat de poeţii Dumitru M. Ion, în calitatede preşedinte şi Carolina Ilica, director artistic, până în prezent au participat lamanifestări peste 1.000 de academicieni, poeti, artişti, editori din peste 80 deţări (SUA, Canada, Mexic, Martinica, Cuba, Panama, Ecuador, Columbia,Chile, Uruguai, Paraguai, Argentina, Brazilia, Venezuela, Japonia, Macao,

Australia, Hong Kong, China, Filipine, Korea de Sud, India, Tailanda, Vietnam,R.P.Chineză, Iraq, Iordania, Israel, Liban, Siria, Iran, Kuwait, Bahrein, Emirate,Turcia, Armenia, Georgia, Azerbaijan, Marea Britanie, Grecia, Albania,Bulgaria, R. Macedonia, Serbia, R. Sârpska (Bosnia şi Herţegovina), Bosnia şiHerţegovina, Muntenegru, Croaţia, Slovenia, Kosovo, Austria, Slovacia, Cehia,Ungaria, Polonia, Ukraina, Federaţia Rusă, Lituania, Letonia, Estonia, Irlanda,R. Moldova, Norvegia, Finlanda, Suedia, Danemarca, Islanda, Olanda, Elveţia,

Italia, Franţa, Spania, Portugalia, Luxemburg, Sudan, Zair, Egipt, Tunisia,Algeria, Maroc, Ciprul de Nord, Cipru, Malta, Germania, Anglia, Ţara Galiloretc.

Dintre personalităţile care au onorat de-a lungul timpului Festivalul

Poetic de la Curtea de Argeş se numără: Acad. Rosemary R.C. Wilkinson(S.U.A.), (preşedinte al Academiei Mondiale de Artă şi Poezie; preşedinte alCongresului Mondial al Poeţilor); Acad. Manuel Diaz Martinez (Cuba-Spania);Fernando Ainsa ( Paraguai – director, UNESCO); Acad. Eugen Simion(România); Acad. ştefan Aug. Doinaş (România); Acad. Alberto Estima deOliveira (Macao-Portugalia); Acad Charles Dobzinsky (Franţa); Acad. John F.

Deane (Irlanda); Acad. Satoko Tamura (Japonia); Acad. JorgeMiguel Cocom Pech (Mexic); Acad Kiril Kadiiski (Bulgaria); Acad.Martha Canfield (Uruguai); Slave Ghiorgo Dimovski (directorulFestivalului Internaţional de Poeyie de la Struga, R. Macedonia);Raul Henao (Columbia – membru în Consiliul Director alFestivalului Internaţional de Poezie de la Medellin); Stevan Tontici(Bosnia şi Herţegovina – membru în Consiliul Director alFestivalului Internaţional de Poezie de la Sarajevo); Acad. AntonioPorpeta (Spania); Acad. Marian Grzecsczak (Polonia) etc.

Susţinut de Institutul Cultural Român şi Consiliul JudeţeanArgeş, în calitate de parteneri principali, Festivalul poetic de laCurtea de Argeş se înscrie în cele mai importante manifestări de genale lumii contemporane.

Toate aceste manifestări culturale de excepţie, devenite otradiţie în „România de la Argeş”, după cum preafrumos sintetizaistoricul Nicolae Iorga sediul Primei Capitale şi a Mitropolii a ŢăriiRomâneşti – Curtea de Argeş, evidenţiază adevărul rostit de DanteAlighieri: „Frumuseţea trezeşte sufletul la viaţă.”

Să dea Preabunul Dumnezeu să ne trezim sufletul la viaţăprin cult, prin cultură, elogiind frumuseţea şi împărtăşindu-ne uniialtora sentimentele nobile care izvorăsc din Dumnezeu: dragostea,

respectul reciproc, buna-cuviinţă, manifestările sufleteşti creatoare etc. avândcertitudinea că trăind şi elogiind darurile primite de la Ziditorul nostru vomdăinui veşnic prin părtăşia noastră la Frumuseţea supremă, la Dumnezeu.

Preot Daniel GlIGORE

Festivalului Internaţional „Nopţile de Poezie de la Curtea de Argeş”

„„Frumuseţea trezeşte sufletul la viaţăFrumuseţea trezeşte sufletul la viaţă””

OrtosintezeOrtosintezeArgesul Ortodox

8

Astăzi, 14 iulie 2014,în Protopopiatul Curteade Argeș s-a desfășuratetapa a patra aproiectului social-filantropic, deîntrajutorare a celorsăraci și aflaţi în nevoi:" C A M P I O N I IBUCURIEI sociale".Mai multe familiinevoiaşe au primitalimente, cărți derugăciune și alte bunurinecesare traiului zilnic.

Comunitatea oraşuluiMioveni din cuprinsul EparhieiArgeşului şi Muscelului aîmbrăcat astăzi haine desărbătoare. Foarte mulţicredincioşi au avut bucuria de a participa la Sfânta

Liturghie arhierească oficiată cu ocazia cinstiriihramului Catedralei Sf. Ap. Petru și Pavel, deÎnaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic.

În final credincioșii au urmărit un concert religiosoferit de corul Preludiu condus de maestrul VoicuEnăchescu.

Piatra de temelie la această impunătoare catedralăa fost aşezată în 29 iunie anul1993, de către ÎntâistătătorulEparhiei, ÎnaltpreasfinţitulPărinte Calinic.

La îndemnul ChiriarhuluiEparhiei Argeşului şiMuscelului un grup deiniţiativă, coordonat de preoţiibisericii Sf. Mc. Gheorghe dinoraş, a făcut toate demersurilenecesare contruirii unuiasemenea edificiu de cult.

Existând doar o singurăbiserică în oraş, iar numărullocuitorilor fiind foarte mare,noua catedrală a fost proiectatăla dimensiuni impresionante,fiind în prezent cel mai marelocaş de cult din cuprinsulEparhiei Argeşului şi Muscelului.

Fondurile necesare construcţiei până la cota 0 auvenit din partea populaţiei şi a unor sponsori.Secretariatul de Stat pentru Culte şi Consiliul

Judeţean Argeş au avut în acest sens o contribuţiehotărâtoare.

Costurile fiind foarte mari, lucrările au fostpreluate ulterior de Consiliul Local al Primăriei

Mioveni care a direcţionat în fiecare an sume foartemari pentru definitivarea construcţiei.

Hramul Catedralei "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din Mioveni

În data de 2 iulie2014, la bisericaparohială dinl o c a l i t a t e aM o r ă r e ș t i ,P r o t o p o p i a t u lPitești, parohiile cealcătuiesc Cerculpastoral nr. 1 dinProtoieria Pitești, audesfăşurat etapa apatra a proiectuluisocial-filantropic,de întrajutorare acelor săraci și aflaţi

în nevoi, "CAMPIONII BUCURIEI sociale".Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte

Arhiepiscop Calinic, în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se desfășoară, lanivel de protoierii, după un program stabilit de Permanența Centrului Eparhial,activități social-filantropice ce au în vedere ajutorarea familiilor sărace și aflateîn nevoi, cu copii mulți sau în pragul abandonului școlar, bolnavi și bătrâni.

Aceste acțiuni sociale fac parte din Proiectul general social-filantropiccultural-educativ și sportiv intitulat "Campionii bucuriei" coordonat dePărintele Arhidiacon Caliopie Cristian Ichim, consilier responsabil desectoarele economic-financiar și construcții bisericești din Eparhia Argeșului.

Beneficiarii sunt aleși în urma unor anchete sociale, în care au fost urmăritecazurile cu venituri foarte mici, dar și problemele de sănătate foarte grave. Oatenție deosebită o primesc bătrânii, bolnavii fără familie și copii pentru careexistă riscul abandonului școlar.

În proiect sunt implicați părinții protoierei și preoții din fiecare protoierie,precum și credincioșii din cuprinsul Eparhiei Argeșului, care sunt chemați săaducă bucurie în casele celor sărmani.

Proiectul social-filantropic

CAMPIONII BUCURIEICAMPIONII BUCURIEI

În data de 30 iunie a.c., laBiserica parohială "ValeaZimbrului" dinP r o t o p o p i a t u lTopoloveni,un număr de 10familii nevoiaşe au primitalimente și alte bunurinecesare traiului.

Parohiile din ProtoieriaTopoloveni au desfăşuratetapa a treia a proiectuluisocial-filantropic deîntrajutorare a celor săraci șiaflaţi în nevoi sub numelegeneric: "CAMPIONIIBUCURIEI sociale".