Săptămânal teologic, bisericesc și de atitudine al Arhiepiscopiei Argeșului și MusceluluiAnul XII nr. 603 aprilie 2014 8 pagini

Preacucernici Părinţi, slujitori ai SfintelorAltare,

Preacuvios Cin Monahal,Dreptmăritori Creştini şi Creştine,

Iubitori ai Învierii Domnului nostru IisusHristos!

Cel dintâi gând care trebuie să străbată întreaganoastră fiinţă este bucuria nesfârşită pe care ne-afăcut-o Dumnezeu, nouă tuturor, că am fost înpreaplinul iubirii Sfintei Treimi atunci când a hotărâtca noi să ne întrupăm în frumuseţea acestei lumivăzute, într-un loc anume, într-un an, lună, zi, oră!Fiecare dintre noi, prin naştere şi fiinţare, suntem unmiracol şi o enigmă; suntem o minune, ascultândglasul Celui care a zis, cu câteva milenii în urmă, că:„În lume-s multe mari minuni, minuni mai mari caomul nu-s!”11 Sofocle, Antigona.

Aceasta este suprema bucurie pe care Dumnezeu ne-a făcut-o nouă, din marea Sa iubire, arătată neamuluiomenesc, adică fiecăruia dintre noi, auzind glasul Săurăsunând peste veacuri: „Cu iubire veşnică te-amiubit şi de aceea Mi-am întins spre tinebunăvoinţa”,22 Ieremia 31, 3.iar ca inima şi sufletul nostru să nu se mai teamă

vreodată că Dumnezeu este departe de noi, auzim cenu s-a mai rostit niciodată: „Că Dumnezeu aşa demult a iubit lumea, încât pe Fiul Său, Cel Unul-Născut, L-a dat ca oricine crede în El să nu piară ci săaibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe FiulSău în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiascăprin El lumea.”33 Ioan 3, 16-17.

Dreptmăritori creştini,

Dacă reflectăm, câtuşi de puţin, la întrupareaCuvântului lui Dumnezeu, Iisus Hristos Domnul şiFiul Omului, venind în vatra fiecăruia dintre noi, vomînţelege graiul Duhului Sfânt, prin rostirea SfântuluiIoan Evanghelistul, că: „În aceasta este dragostea, nufiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-aiubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşirepentru păcatele noastre.”44 I Ioan 4, 10.

Dimpreună vom auzi, cum din adânc de vremuri,Profetul Isaia, inspirat de Duhul Sfânt, a scris desprelucrarea pe care Iisus Hristos o va săvârşi: „El a luatasupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şichinuit de Dumnezeu, dar El fusese străpuns pentrupăcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre.El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prinrănile Lui noi toţi ne-am vindecat. Toţi umblamrătăciţi ca nişte oi, fiecare pe calea noastră şi Domnula făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre, aletuturor. Chinuit a fost dar S-a supus şi nu şi-a deschisgura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaiefără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-adeschis gura Sa. Întru smerenia Lui judecata Lui S-aridicat şi neamul Lui cine-l va spune? Că s-a luat depe pământ viaţa Lui. Pentru fărădelegile poporuluiMeu a fost adus spre moarte, cu toate că nu săvârşise

nicio nedreptate şi nicio înşelăciune nu fusese în guraLui. Dar a fost voia Domnului să-L zdrobească prinsuferinţă. Şi pentru că Şi-a dat viaţa ca jertfă pentrupăcat, scăpat de chinul sufletului Său, va vedea rodulostenelilor Sale. Prin suferinţele Lui, Dreptul, SlugaMea, va îndrepta pe mulţi şi fărădelegile le va luaasupra Sa. Căci El a purtat fărădelegile noastre şipentru cei păcătoşi şi-a dat viaţa Sa.”55 Isaia 53, 3-12.

Dreptmăritori creştini,

Luminaţi şi întăriţi de puterea Duhului Sfânt,vedem cum Dumnezeu „a binevoit ca în Iisus Hristossă sălăşluiască toată plinirea şi printr-Însul toate cuSine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele dinceruri, făcând pace prin El, prin sângele cruciiSale.”66 Coloseni 1, 20.Dar pe noi, care oarecând eram înstrăinaţi şi vrăjmaşicu mintea noastră către lucrurile rele, de acum ne-amîmpăcat prin moartea Fiului Său, în trupul cărnii Lui,ca să ne pună înaintea Sa sfinţi, fără de prihană şinevinovaţi.”77 Coloseni 1, 21-22.Şi, mai mult, Iisus Hristos, prin jertfa Sa de pe Cruce,prin Pogorârea la Iad şi prin Învierea Sa, „ne-a scos desub puterea întunericului şi ne-a strămutat înîmpărăţia Fiului iubirii Sale, întru care avemrăscumpărarea prin sângele Lui, adică iertareapăcatelor.”88 Coloseni 1, 13-14.

Pentru a ne folosi cu prisosinţă de jertfa lui Hristos pe

Cruce, adică, asumarea liberă a mântuirii fiecăruiadintre noi, este mângâietor să facem ceea ce a făcutSfântul Apostol Pavel, adică: „M-am răstignitîmpreună cu Hristos şi nu mai trăiesc eu, ci Hristostrăieşte în mine şi viaţa mea de acum, în trup, o trăiescîn credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.”99 Galateni 2, 20.

Desigur, înţelegem prin aceasta că este necesar săpunem o nouă temelie vieţii noastre, într-o nouăperspectivă, adică, Hristos Domnul, Care ne-arăscumpărat pentru totdeauna şi nu mai suntem ainoştri, dar nici robi ai altora, ci ne oferă darulChipului Său în toată viaţa noastră. Este greu lucrulacesta! Trebuie să lucrăm cu noi înşine. Să detronămdin inima noastră, din cugetul şi sufletul nostru oriceeste stricăcios şi ne robeşte voinţa de a face lumină însufletul şi trupul nostru, deopotrivă: „Căci voi,fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate: numai să nufolosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţiunul altuia prin iubire.”1010 Galateni 5, 13.

De aceea, Sfântul Apostol Pavel, cel mai marepropovăduitor al Răstignirii şi Învierii lui IisusHristos, se jeluia creştinilor din Galatia: „O, copiiimei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii, până ceHristos va lua chip în voi.”1111 Galateni 4, 19.

Iubiţi creştini,

Dar ce înseamnă, oare, Chipul lui Hristos în noi?Atunci când a hotărât Sfânta Treime, Iisus Hristos S-a Întrupat, chip de rob luând, făcându-se asemeneaoamenilor şi la înfăţişare aflându-se ca un om, afarăde păcat.”1212 Filipeni 2, 7.

Aşadar, fiecare dintre noi, potrivit Scripturii, poartă însine chipul lui Hristos Iisus. Dar noi, fiind păcătoşi,după cum bine ştim, pentru a deveni chipul sau icoanalui Hristos în noi şi în faţa semenilor, se cuvine săascultăm de marele Apostol Pavel, care ne îndeamnă:„Să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte,de omul cel vechi, care se strică prin pofteleamăgitoare şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, celdupă Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţeniaadevărului”,1313 Efeseni 4, 22-24.cunoscând aceasta, că omul nostru cel vechi a fost

împreună răstignit cu El, ca să se nimicească trupulpăcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului”,1414Romani 6, 4.dar acum fiind izbăviţi de păcat şi robi făcându-vă luiDumnezeu, aveţi roada voastră spre sfinţire, iarsfârşitul viaţă veşnică.”1515 Romani 6, 22.

- continare în pag. 2 -

Prin darul lui Dumnezeu

CALINICArhiepiscop al Argeşului şi Muscelului

Cuvânt Pastoral laÎnvierea Domnului nostru Iisus Hristos

Argesul Ortodox

2

Colegiul de redacțieFONDATOR:

† Înalt Preasfinþitul Arhiepiscop CALINICal Argeșului și Muscelului

Adresa: Strada �epe� Vod� nr. 17 Tel/fax: 0248/217629 e›mail: argesulortodox@yahoo.com

Editor:Preot Daniel Gligore - consilier cultural

Redactor șef:Pr. dr. Napoleon Dabu

Redacția:preot prof. Cornel Dragoș,preot Florin Iordache,diacon prof. Gabriel Firuțã,asist. univ. drd. Gabriela Safta.Pagină web: preot Gabriel Grecu

Colaboratori:Dr. Ioan Gheorghe Rotaru, prof. AlexandruBrichiuș, pr. prof. Andrei Cănuță, pr. prof. Roberto-Cristian Vișan, Roxana Dragoș,Amalia Cornățeanu, Amalia Constantinescu,Iuliana Popa.

Art designer: ing. Bogdan Nicolae Ciocîrlan ISSN: 1583›2643Responsabilitatea fiecãrui articol publicat îi revine autorului

Pilda creștină

CUM VA FI LA ÎNVIEREA CEA DE OBŞTE?

- continuare din pag. 1 -

Dreptmăritori creştini,

Izbăvirea de păcat, idealul adevărat al fiecăruia dintrenoi, se poate obţine prin Taina Sfintei Spovedanii, princare noi ne renaştem la viaţa cea adevărată, întru IisusHristos, Domnul. Recunoscându-ne scăderile noastreîn faţa lui Dumnezeu, pentru care, cu râvnă multă necerem iertare şi, ajutându-ne duhovnicul ales de noi,prin desele rugăciuni de iertare a păcatelor mărturisite,Dumnezeu nu doar ne ascultă ci ne şi iartă. Iar „dacăzicem că nu avem păcat, ne înşelăm singuri, şiadevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele,El, Dumnezeu -, este credincios şi drept, ca să ne iertepăcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. Dacăzicem că nu am păcătuit, Îl facem mincinos şiCuvântul Lui nu este în noi.”1616 I Ioan 1, 8-10.

Filosoful Socrate se adresa compatrioţilor săi:„În adevăr, atenieni, nu este atât de greu să scapi demoarte, cât este de greu să fugi de păcat, căci acestaaleargă mai iute ca moartea. Acum, iată, eu încetinel şibătrân, am fost doborât de ceea ce este mai încetineldecât mine, moartea. Prigonitorii mei sunt iuţi şiputernici, au fost biruiţi de un lucru mai grabnic cadânşii: păcatul!”Să îndrăznim, din toată inima, din tot cugetul şi dintoată tăria noastră de a pune frâu păcatelor şi a scăpade toate valurile care ne învăluie şi grabnic să neîmpăcăm cu Dumnezeu,1717 II Corinteni 5, 20.

care ne aşteaptă în pragul Casei Saleîmpărăteşti.

Dreptmăritori creştini,

După ce am dereticat prin tainiţele sufletului şitrupului nostru, primind binecuvântare de laduhovnic, doctorul nostru sufletesc şi împreunărugător pentru iertarea păcatelor spovedite, neapropiem cu sfială de Taina Sfintei Euharistii,medicamentul nemuririi, auzind îndemnul DomnuluiIisus Hristos: „Cel ce mănâncă Trupul meu şi beaSângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia înziua cea de apoi. Trupul Meu este adevărată mâncareşi sângele Meu adevărată băutură. Cel ce mănâncăTrupul Meu şi bea Sângele Meu, rămâne întru Mineşi Eu întru El.”1818 Ioan 6, 54-56.

Din marea bunătate a lui Dumnezeu, Cel în Treimelăudat, ni s-a orânduit şansa unică de a fi cu IisusHristos, Pâinea Vieţii,1919 Ioan 6, 48.care ni se face cunoscut zicând: „Eu sunt Pâinea

Vieţii, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă dinpâinea aceasta viu va fi în veci.”2020 Ioan 6, 51.

De ce a trimis Dumnezeu pe Iisus Hristos înlume? Care este dorirea lui Dumnezeu pentru noioamenii? Iată glasul lui Iisus cum răsună: „Aceasta este voiaCelui ce M-a trimis, ca din toţi pe care Mi i-a dat Miesă nu pierd pe niciunul, ci să-i înviez pe ei în ziua ceade apoi.” 2121 Ioan 6, 39.

Din nou auzim Cuvântul Domnului Iisus: „Acestaeste dorul Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul şicrede în El să aibă viaţă veşnică şi Eu îl voi învia înziua cea de apoi.”2222 Ioan 6, 39-40.

Vedem, aşadar, dorul lui Dumnezeu ca noi,pruncii Lui să nu fim pierduţi ci să ne mântuim princredinţa în Iisus Hristos, că El este cu adevărat înSfânta Euharistie, adică în Sfânta Împărtăşanie, MasaÎmpărătească la care este chemată întreaga omenire săparticipe cât mai des.

Negrăită Taină şi sfântă mângâiere! SfântaTreime S-a gândit la fiecare dintre noi şi ne cheamă săne bucurăm întru lumina veşniciei Sale.

De aceea, Părintele Patriarh Daniel a propus şiSfântul Sinod a aprobat ca anul 2014 să fie închinatcelor două Taine Sfinte: Spovedania şi Euharistia,adică întâlnirea şi împăcarea cu Dumnezeu prin căinţăşi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului IisusHristos, care ne aduc iertarea păcatelor şi moştenireavieţii de veci.

Doar aşa, eliberaţi de păcate şi împărtăşiţi cuIisus, avem puterea de a ne bucura de Ziua Învierii!

Aşa au crezut moşii şi strămoşii noştri, părinţiişi aşa credem şi noi, cei de azi, bucurându-ne aici pepământ, în Biserica luptătoare, iar sfinţii români, înBiserica triumfătoare, unde se află şi Sfinţii ConstantinBrâncoveanu cu cei patru prunci: Ştefan, Constantin,Radu, Matei şi sfetnicul său Ianache, prăznuiţi anulacesta, la împlinirea a 300 de ani de când au fost ucişi,mărturisind pe Dumnezeu şi credinţa cea adevărată aneamului românesc!

Dreptmăritori creştini,

Rodul jertfei şi al ostenelilor lui Iisus Hristos le-am văzut şi le vedem cu ochii credinţei şi din istoriamântuirii noastre, cuprinsă în scrierile sacre, lăsatenouă prin pronia dumnezeiască. Inima noastră este învăluită de marea mângâiereauzind glasul lui Iisus, după Învierea Sa din tenebrelemorţii: „Bucuraţi-vă!” Bucuraţi-vă, le spune femeilorcurajoase, purtătoare de mir; Bucuraţi-vă, le spunecelor izbăviţi din chinurile iadului, care aşteptauizbăvirea de la începutul lumii; Bucuraţi-vă, spuneîntregii naturi, Pământului şi Universului; dar maiales, ne spune nouă. Bucuraţi-vă voi, dimpreunăvieţuitori ai lumii, fraţii şi prietenii Mei pe care V-amrăscumpărat cu sângele Meu, făcându-vă liberi depăcat şi de spaimele morţii şi „să nu vă mai faceţirobi oamenilor!”2323 I Corinteni 7, 23.

Astfel, noi, copiii lui Dumnezeu, am devenitbucuria inimii lui Iisus Hristos!

Iubiţi credincioşi,

Să păstrăm cu sfinţenie această bucuriedumnezeiască, ce ni se îmbie ca un imperativ absolut„iar Dumnezeul Păcii, Cel ce prin Sângele unuiTestament Veşnic a sculat din morţi pe Păstorul celmare, pe Domnul nostru Iisus Hristos, să văîntărească în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui şisă lucreze în noi ce este bineplăcut în faţa Lui, prinIisus Hristos”,2424 Evrei 13, 20-21.bucuria şi mângâierea noastră de-a pururi „pentru că

pentru aceasta a înviat Hristos, ca să stăpânească şipeste morţi şi peste vii”2525 Romani 14, 9., învăţându-ne şi pe noi trecerea din frumuseţea lumiivăzute în Împărăţia Iubirii veşnice!

Să ne rugăm pentru pacea întru Hristos a celorde departe şi a celor de aproape, pentru tămăduireabolnavilor, pentru sporirea credinţei, pentrusolidaritate ortodoxă şi românească!

Vă dorim tuturor, ca bucuria Învierii lui Iisussă fie şi bucuria învierii noastre şi să ne însoţeascăpretutindeni în viaţă cu sănătate şi spor binecuvântat întot lucrul bun!

Hristos a Înviat!

Cum va fi la învierea cea de obște

La un bătrân călugăr și smerit, dar vestit pentruînțelepciune, s-au adunat mai mulți oamenipentru cuvânt de învățătură. După o discuțieduhovnicească în care bătrânul le vorbea despreistoria omenirii, despre moarte, despre judecatade apoi și despre învierea cea de obște un creștinla întrebat:-Părinte sfințite! Eu nu pot înțelege cu minteamea cea ce-mi spui despre faptul că la înviereacea de obște Dumnezeu din toate colțurile lumiiva aduna osemintele tuturor oamenilor și le varealcătui. Cum e posibil s-adune Dumnezeu dupăatâtea mii de ani oase și ulcele ale miliardelor deo a m e n i ?Drept răspuns bătrânul înțelept merse la chilie șiluă o bucată de magnet puternic și-l apropie de ogrămadă de praf amestecat cu zeci de părticele depilitură de metal. Magnetul începu îndată să tragădin mormanul de praf toată pilitura de metal.

Pământul a rămas pe loc, iar metalul se strânseciorchine pe buza magnetului.Zis-a apoi bătrânul:-Iată minune frate creștine! Magnetul meustrânge, adună praful de metal din grămada depământ. Ia o bucată mare de fier, sfărâm-o înpulbere, arunc-o toată într-o groapă de pământ,iar eu ți-o voi scoate de acolo cu magnetul meu.Deci dacă magnetul meu, poate face aceastăminune, materie fiind, cum crezi tu, căDumnezeu cel Atotputernic, Făcătorul cerului șial pământului, nu va putea la vremea cuvenită săstrângă cenușa și praful oaselor noastre din țărânapământului! Deci precum magnetul meu, scoatepulberea de metal din pământ, așa și la înviereDumnezeu va scoate și va strânge oasele tuturoroamenilor de pe pământ.Cu acestă pildă, bătrânul înțelept lămuri minteaslabă a necredinciosului, care se întreba cum va fila învierea cea de obște.

3

Argesul Ortodox

Măritul acesta şi minunatul şi vestitul maremucenic Gheorghe, a trăit în vremea împăratuluiDiocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neamstrălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemautribuni; iar când a fost să pătimească era la cinsteadregătoriei de comis.

Având împăratul gând să pornească război asupracreştinilor, a dat poruncă să se învrednicească decinstiri împărăteşti şi de daruri cei ce se vor lepăda şivor părăsi pe Hristos. Iar cei cer nu se vor supuneporuncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântulacesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrânddeşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe ceice credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cufăgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nicide îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate,pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şicând i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iarvârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântulnevătămat. Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiareascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şirupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutoruldumnezeiescului înger a rămas el sănătos. Şiînfăţişându-se sfântul înaintea împăratului şi a luiMagnenţiu, care şedeau alături de el şi aduceau jertfăla idoli pentru sănătatea lor, sfântul a atras pe mulţispre credinţa în Hristos, cărora din poruncaîmpăratului li s-au tăiat capetele afară din cetate. Şivenind la Hristos şi Alexandra împărăteasa, amărturisit pe Hristos Dumnezeu înaintea tiranului. Aucrezut şi alţii mulţi în Hristos, văzând că sfântul a ieşitsănătos dintr-o varniţă în care fusese aruncat. Dupăaceasta i-au încălţatpicioarele cuîncălţămintede fier cea v e acuie şil - a usilits ă

alerge.Ci iarăşiau pus del-au bătut,fără de nici omilă, cu vine de bouuscate. Iar Magnenţiu cerând semn ca să învieze pe unmort din cei ce erau îngropaţi, din mormintele ce erauacolo, care erau de multă vreme morţi, şi făcândsfântul rugăciune deasupra mormântului, a înviatmortul şi s-a închinat sfântului, şi a slăvit Dumnezeirealui Hristos. Şi întrebând împăratul pe mort cine este, şi

când a murit, a răspuns acesta că este din cei ce au trăitmai înainte de venirea lui Hristos, adică mai înainte detrei sute de ani şi mai mult şi cum că a ars în foc atâţiaani din pricina rătăcirii idoleşti. Pentru care minunecrezând mulţi, şi înmulţindu-se spre credinţă, slăveau cuun glas pe Dumnezeu, întrecare era şi Glicherie, căruia îimurise boul, şi l-a sculatsfântul. Din care minuneadeverind şi el credinţa înHristos, a luat cununamuceniciei, făcându-lpăgânii multe bucăţi cusăbiile. Deci venind mulţi laHristos, pentru ceea cevedeau, şi încă pentru căsfântul mucenic Gheorgheintrând în capiştea idolilor, aporuncit unui chip idolesccioplit, ca să spună dacă esteel Dumnezeu, şi de i secuvine să i se închine luioamenii. Iar demonul cel ceera într-însul plângând arăspuns că unul esteDumnezeu adevărat: Hristosşi dintr-aceasta s-au tulburatidolii toţi şi au căzut şi s-ausfărâmat. Ceea ce neputândrăbda cei ce credeau în idoliau prins pe sfântul şi l-au dusla împăratul, şi-au cerutdegrab răspuns de moarteasupra lui; iar împăratul aporuncit ca să taie pe sfântulşi pe Alexandra împărăteasacu sabia. Sfântului Gheorghei s-a tăiat capul, iar sfântaAlexandra făcând rugăciune în temniţă, şi-a datsufletul lui Dumnezeu.

Însă trebuie să istorisim oarecare parte din celemulte minuni ale sfântului.

În părţile Siriei se află o cetate numită Ramel, încare era o biserică zidită în numele marelui mucenicGheorghe. Neaflându-se acolo mină de piatră, ca săse taie stâlpi, se aduceau stâlpii bisericii din locdepărtat, şi se făcea multă nevoinţă cu aflatul lor, şicu adusul. Atunci oarecare femeie cu frica luiDumnezeu având adevărată şi întărită credinţă lasfântul mare mucenic Gheorghe, a cumpărat şi eaun stâlp asemenea cu cei ce erau făcuţi şiînfrumuseţaţi, şi pogorându-l la mare, se ruga celuice era purtător de grijă să ducă stâlpii, să ia şi săducă şi pe acela pe care îl cumpărase ea. Iar el nuvrea, ci punând numai pe al lui, purcese să se ducă.Atunci femeia de supărare căzând la pământ plângeaşi se ruga sfântului să-i ajute să poată duce stâlpul.Aflându-se ea într-un astfel de chip, văzu în vis undei se arătă sfântul în chip de voievod, şi-i zise: “De ce

eşti tristă, femeie?” Iar ea îi spuse pricina întristării, şisfântul descălecând de pe cal zise către femeie: “Unde-ţi este voia să fie pus stâlpul?” Şi ea răspunse. “De-adreapta parte a bisericii.” Şi sfântul îndată însemnămarmura cu degetul, scriind aceasta: Să se pună îndreapta, al doilea, stâlpul văduvei (după cel dintâi), şiridicând sfântul de capătul stâlpului ce era despremare, zise femeii: “Ajută şi tu” şi ridicându-l amândoi,l-au dat în mare, şi cu îndreptarea sfântului sosi stâlpulmai înainte de ceilalţi, şi dimineaţa se află la liman.Ceea ce văzând Vasilicos, căci aşa se numea purtătorulde grijă pentru ducerea stâlpilor, s-a minunat şi maivârtos dacă a văzut şi scrisul, care rânduia şi locul,unde trebuia să fie pus. Şi mulţumind lui Dumnezeu,cerea şi de la sfântul iertare pentru greşealaneascultării, şi, luând şi el prin vedenie iertare de lasfântul, puse stâlpul văduvei în rând cu ceilalţi, în locul

care poruncea scrisul cel însemnat de sfântul. Carestâlp stă şi până în ziua de astăzi întru neştearsăpomenirea femeii, şi întru mărirea sfântului pentrupreamărita minune.

Iată altăminune făcută laMitilene şi careînfricoşează totgândul şi tot auzul.Căci în acest loceste o biserică amarelui mucenicGheorghe, foarteslăvită şi vestită. Şieste obicei de a sestrânge la ziuasfântului mulţimemultă de popor întoţi anii, să facă laacea bisericăprăznuire. Aceastaaflând agarenii ceerau în Creta aulovit fără veste lavremea privegheriipe câţi au aflat înbiserică, şi i-au luatlegaţi, împreună cucâţi au putut prindedin cei de afară, căcei mai mulţiscăpaseră. Pe cei cei-au prins, i-au dusîn Creta, între careera şi un tinerel, pecare l-a dăruitsaracinul care-lprinsese lui Amira,celui ce era mai

mare peste agareni. Şi trecând câtăva vreme până s-aîmplinit anul, şi au ajuns iar la prăznuireapreamăritului mucenic, tânărul a slujit lui Amira; iarpărinţii lui nelăsându-şi obiceiul lor şi nici nu au fostnemulţumitori pentru pierderea copilului, ci punându-ţi nădejdea la Dumnezeu şi mulţumind sfântului, şifăcând praznic după obicei, au ieşit ca să cheme lamasă pe cei ce erau chemaţi; iar maica copiluluiîntorcându-se la biserică, a căzut la pământ plângând şirugând pe sfântul, ca să izbăvească pe fiul ei din robie,în ce chip va şti, cu atotputernicul şi dumnezeiesculdar al Sfântului Duh, ce locuia într-însul. Iar celgrabnic la ajutor nu a trecut cu vederea lacrimilefemeii. Şi, după ce şi-a sfârşit femeia rugăciunea,şezând oaspeţii la masă, a pomenit bărbatul femeii lamasă întâi ajutorul sfântului, şi stau gata cei ce dregeauvinul. Atunci din voia lui Dumnezeu s-a făcut minunemare şi preamărită şi aproape de necrezut pentru cei cenu ştiau lucrurile cele slăvite ale lui Dumnezeu. Dardacă vor cugeta la Avacum, care din răpirea îngeruluiîntru o clipeală de vreme s-a aflat din Ierusalim laBabilon, nu se vor arăta necredincioşi nici de aceasta.Căci în ceasul în care pusese tânărul vin în pahar şi segătea ca să dea lui Amira din Creta, s-a aflat în Mitilinedând maicii sale vinul. Văzând toţi cei ce erau la masăpe tânăr, s-au minunat. Şi întrebându-1 de unde şi cumse află în mijlocul lor, el a zis: “Umplând paharulacesta de vin, ca să-l dau lui Amira în Creta, am fostrăpit de un bărbat preamărit, care m-a pus pe calul lui,ţinând cu mâna dreaptă paharul, şi cu stânga ţinându-mă de mijlocul lui, mă aflai precum mă vedeţi înmijlocul vostru.” Acestea auzindu-le şi văzându-le, s-au mirat de acea mare minune. Şi sculându-se de lamasă, au dat laude şi mulţumire toată noapteaAtotputernicului Dumnezeu, mărind pe sfântul Săumucenic.

www.calendar-ortodox.ro/luna/aprilie/aprilie23.htm

S F Â N T U L M A R E M U C E N I C G H E O R G H EPURTĂTORUL DE BIRUINŢĂ

Mântuitorulmeu

Chip al slavei venite din cerCoborât sub vremi din etern,

Luând chip omenesc din FecioarăTe-ai născut ca și moartea să moară.

În Iordan botezat dovedeai ascultarea,Ca de Tine să asculte chiar și vântul și marea.

Rugător și smerit Te-ai ascuns în pustiu,Să zdrobești ispitirea și să faci omul viu.

Spânzurat pe un lemn răstignind nemurireaCa apoi, înviind, să-Ți descoperi mărireaAi făcut ca prin Cruce să fii Pâine și Vin

Și ne-ai dat ca pe Tine să Te bem din Potir.

Ca apoi, înviat, să înalți chipu-Ți blândNelăsându-ne singuri pogorâși Duhul Sfânt.Pentru toate acestea viața mea Ți-o închin

Și la tot ce-mi vei da, spune-voi doar Amin!

Preot Cătălin MARINEAȚĂ

4

Argesul Ortodox

Lacrimile noastre trădează starea noastrăfizică şi sufletească. Lacrimile însă, pot să fie de multefeluri: lacrimi de interes, lacrimi de neputinţă, lacrimide disperare, lacrimi de pocăinţă sau de părere de rău,lacrimi de împăcare, lacrimi de bucuria mântuirii sau aveşniciei.1. Lacrimile interesului: «Şi a plâns femeialui Samson înaintea lui, zicând: “Tu mă urăştişi nu mă iubeşti; ai dat o ghicitoare fiilorpoporului meu, iar mie nu mi-o dezlegi”. Şi azis el către ea: “Eu n-am dezlegat-o tatăluimeu şi mamei mele şi să ţi-o dezleg ţie?” Şia plâns ea înaintea lui şapte zile, cât a ţinutospăţul la ei. În sfârşit în ziua a şaptea i-adezlegat-o căci ea îl ruga stăruitor.»(Judecători 14:16-17). De câte ori nu plângoamenii în viaţă pentru a-şi atinge anumitescopuri. Şi de câte ori scopurile acstea nusunt cele mai sincere, ci dorinţa de împlinirea unor egoiste. Cel mai mare scop pentru caresă plângem, să fie acela de a ne mărtusisiDomnului păcatele noastre şi cu lacrimi depărere de rău şi de pocăinţă să ne îndreptămcătre Crucea Mântuitorului nostru, de undesă vedem razele iertătii şi ale mângâieriinoastre.2. Lacrimile neputinţei: «Dar văzând Davidcă slugile sale şoptesc între ele, a priceput căa murit copilul şi le-a întrebat: “A muritcopilul?” “A murit”, i s-a răspuns. AtunciDavid s-a sculat de la pământ, s-a spălat, s-auns şi şi-a schimbat hainele şi s-a dus în casaDomnului şi s-a rugat. Întorcându-se apoiacasă, a cerut să i se dea pâine şi a mâncat. Şii-au zis slugile: “Ce va să zică aceasta? Cândcopilul era încă în viaţă, ai postit, ai plâns şin-ai dormit; iar după ce copilul a murit, te-aisculat, ai mâncat şi ai băut?” “Câtă vremecopilul era viu, a zis David, am postit şi amplâns, căci socoteam: Cine ştie, poate mă vamilui Domnul şi va trăi copilul. Dar acum ela murit; de ce să mai postesc? Îl mai pot eu, oare,întoarce? Eu mă voi duce la el, iar el nu se va maiîntoarce la mine”.» (2 Imp.12,19-23). Chiar atuncicând eşti într-o situaţie de neieşit, din punct de vedereomenesc, să nu uiţi că Domnul te poate scoate afară cumâna Lui cea puternică. Adu înaintea Domnuluineputinţele tale şi ve-i vedea tăria Domnului în viaţata.3. Lacrimile disperării: «Când însă s-a sfârşit apa dinburduf, a lepădat ea copilul sub un mărăcine. Şiducându-se, a şezut în preajma lui, ca la o bătaie de arc,căci îşi zicea: “Nu voiesc să văd moartea copiluluimeu!” Şi, şezând ea acolo de o parte, şi-a ridicat glasulşi a plâns. Şi a auzit Dumnezeu glasul copilului dinlocul unde era şi îngerul lui Dumnezeu a strigat din cercătre Agar şi a zis: “Ce e, Agar? Nu te teme, că a auzitDumnezeu glasul copilului din locul unde este! »(Facerea 21,15-17). Când nu mai ştii încotro să apuci,caută drumul spre Dumnezeu, chiar cu lacrimi, dar nudispera. El este rezolvarea absolută a problemelor tale. 4. Lacrimile împăcării; «Atunci, ridicându-şi ochii,Iacov a văzut pe Isav, fratele său, venind cu cei patrusute de oameni. Şi a împărţit Iacov copiii Liei şi aiRahilei şi ai celor două roabe. şi a pus pe cele douăroabe cu copiii lor înainte; apoi după ei a pus pe Lia cucopiii ei şi la urmă a pus pe Rahila şi pe Iosif; Iar elmergea în fruntea lor şi, apropiindu-se de fratele său, is-a închinat de şapte ori până la pământ. Isav însă aalergat în întâmpinarea lui şi l-a îmbrăţişat şi,cuprinzându-i grumazul, l-a sărutat şi au plânsamândoi. » (Geneza 33,1-4,). Ce bine şi frumos ar fidacă şi astăzi, acei fraţi de corp, înstrăinaţi prin ură şidiverse interese s-ar putea împăca aşa ca şi Iacov şiIsav (Esau). Oare câţi fraţi nu merg înaintea Domnuluila altarul lui sfânt, de unde să asculte cuvântulDomnului şi să primească părinteasca-I binecuvântare,dar ei mai sunt şi astăzi certaţi cu fraţii lor sau cupărinţii lor, sau cu rudeniile lor. Să fie pentru noiexemplul celor doi fraţi, Iacov şi Isav (Esau),înstrăinaţi pentru lupta de întâietate în familie (dreptulde întâi născut), dar şi de avere sau moştenire, unfrumos exemplu creştinesc, de aplanare a conflictelor,care poate durează de zile bune, de luni sau chiar de anisau zeci de ani. Ce minunat ar fi să poată vorbi fraţii,

fraţilor lor sau copiii, părinţilor lor, aşa cum a vorbitIosif fraţilor lui. «Spuneţi dar tatălui meu toată slavamea cea din Egipt şi câte aţi văzut şi vă grăbiţi săaduceţi pe tatăl meu aici!” Apoi, căzând el pe grumajiilui Veniamin, fratele său, a plâns, şi Veniamin a plânsşi el pe grumazul lui. După aceea a sărutat pe toţi fraţii

săi şi a plâns cu ei. După aceasta i-au grăit şi fraţii lui.»(Geneza 45,14-15). Atunci când Dumnezeubinecuvântează, într-un mod special, pe cineva dinfamilie, acesta, după ce a simţi într-un mod apartebinecuvântarea Domnului, să nu-şi uite familia. Poatecă cineva din familia lui l-a rănit, i-a făcut rău, elpentru această situaţie, să nu răsplătească răul cu rău,ci să biruiască răul cu bine. Aşa ne învaţă Domnulnostru. Aşa spunea şi Sfântul Apostol Pavel, inspirat deDuhul Domnului: « Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău.Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor.»(Romani 12,17). Să ne ajute Bunul Dumnezeu să neluăm această hotărâre, de a nu răsplăti răul cu rău, ci dea birui întotdeauna răul prin bine. Aşa face un fiu sau ofiică a Domnului. Fiţi astfel de fii şi fiice ale Domnuluinostru, urmaşi şi urmaşe a exemplului sfânt alMântuitorului nostru.5. Lacrimile pocăinţei: «Iar Petru şedea afară, încurte. Şi o slujnică s-a apropiat de el, zicând: Şi tu eraicu Iisus Galileianul. Dar el s-a lepădat înaintea tuturor,zicând: Nu ştiu ce zici. Şi ieşind el la poartă, l-a văzutalta şi a zis celor de acolo: Şi acesta era cu IisusNazarineanul. Şi iarăşi s-a lepădat cu jurământ: Nucunosc pe omul acesta. Iar după puţin, apropiindu-secei ce stăteau acolo au zis lui Petru: Cu adevărat şi tueşti dintre ei, căci şi graiul te vădeşte. Atunci el aînceput a se blestema şi a se jura: Nu cunosc pe omulacesta. Şi îndată a cântat cocoşul. Şi Petru şi-a adusaminte de cuvântul lui Iisus, care zisese: Mai înainte dea cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Şiieşind afară, a plâns cu amar. » (Matei 26,69-75). Oare,nouă de câte ori ne-a fost ruşine de faptul că suntemcreştini, sau ne-am comportat fără de ruşine ? Oarefelul în care trăim noi, aduce cinste sau ruşine Tatăluinostru ceresc ? Atunci când faptele noastre sunt defelul acesta, ar fi bine să ne inunde lacrimile pocăinţeişi ca Petru, în pocăinţa lui, a plâns amar, dar s-a căitdupă aceea, din toată inima şi apoi ce lucrare a pututface acest ucenic, fiind acum cu adevărat SfântulApostol Petru.6. Lacrimile dorinţei de propovăduire sau deevanghelizare: «Atunci s-a umplut de bucurie guranoastră şi limba noastră de veselie; atunci se zicea întreneamuri: “Mari lucruri a făcut Domnul cu ei!” Mari

lucruri a făcut Domnul cu noi: ne-a umplut de bucurie.Întoarce, Doamne, robia noastră, cum întorci pâraielespre miazăzi. Cei ce seamănă cu lacrimi, cu bucurievor secera. Mergând mergeau şi plângeau, aruncândseminţele lor, dar venind vor veni cu bucurie, ridicândsnopii lor. » (Psalmul 126,2-6). Ca şi creştini, ar trebuisă ne gândim mai mult, de a fi preocupaţi atât de mult,încât chiar cu lacrimi, de a vorbi şi semenilor noştri,vecinilor, prietenilor noştri despre bunătateaDomnului, despre minunea Crucii în viaţa oricăruipăcătos.7. Lacrimile veşniciei : « Şi a murit săracul şi a fostdus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi

bogatul şi a fost înmormântat.Şi în iad, ridicându-şi ochii,fiind în chinuri, el a văzut dedeparte pe Avraam şi pe Lazărîn sânul lui. Şi el, strigând, azis: Părinte Avraame, fie-ţimilă de mine şi trimite peLazăr să-şi ude vârfuldegetului în apă şi să-mirăcorească limba, căci măchinuiesc în această văpaie. »(Luca 16,22-24). MântuireaDomnului pe care ne-o oferănouă prin Crucea lui IisusHristos, ar trebui să neproducă lacrimi de bucurie,lacrimi de fericire, aşa dupăcum plângem de bucurieatunci când avem o realizareomenească deosebită.8. Lacrimile suferinţeipentru nevoile altora:«Ochii mei se sfârşesc deplâns, lăuntrul meu arde cavăpaia, măruntaiele melefierb şi fierea mi se varsă pepământ din pricina zdrobiriifiicei neamului meu, cândcopiii şi pruncii stau sleiţi deputere în pieţele cetăţii.»(Plângerile lui Ieremia, 2,11).Un creştin adevărat nu vaputea rămâne insensibil lanevoile cetăţii, la nevoilecelorlalţi, ci va fi apăsatmereu de povara greutăţilor,

păcatelor şi suferinţelor altora.9. Lacrimile propriilor păcate: « Fiica poporuluiMeu, încinge-te cu sac şi-ţi presară cenuţă pe cap;tânguieşte-te ca după moartea singurului tău fiu!Plângi amar, că fără de veste va veni pierzătorul asupravoastră! » (Ier.6.26). Să plângem, în primul rând,pentru păcatele noastre. « Apoi a venit poporul la Betelşi a stat acolo până seara înaintea lui Dumnezeu, şi aridicat glasul său şi a plâns cu jale mare, zicând:“Doamne, Dumnezeul lui Israel, pentru ce oare s-apetrecut aceasta în Israel, că iată acum lipseşte dinIsrael o seminţie?”» (Jud. 21,2-3).« Pe când se ruga astfel Ezdra şi se mărturisea,plângând şi îngenunchind înaintea templului luiDumnezeu, s-a strâns la el o mare mulţime de Israeliţi,bărbaţi şi femei şi copii, pentru că şi poporul a plânsfoarte mult.» (Ezdra 10,1). Întotdeauna oameniidoritori de bine, credincioşi, se vor strânge înainteaDomnului şi se vor ruga Lui pentru iertarea păcatelorlor. «Aşa zice Domnul: “Glas se aude în Rama, bocetşi plângere amară. Rahila îşi plânge copiii şi nu vrea săse mângâie de copiii săi, pentru că nu mai sunt”. Aşazice Domnul: Înfrânează-ţi glasul de la bocet şi ochiide la lacrimi, că vei avea plata pentru munca ta, ziceDomnul, şi ei se vor întoarce din ţara duşmană; Estenădejde pentru viitorul tău, zice Domnul, că fiii tăi sevor întoarce în hotarele lor. Aud pe Efraim plângând şizicând: “Tu m-ai pedepsit şi sunt pedepsit ca un juncneînvăţat. Întoarce-mă şi mă voi întoarce, că Tu eştiDomnul Dumnezeul meu! După ce m-am întors, m-amcăit, şi când am luat cunoştinţă, m-am bătut în piept;am fost ruşinat şi tulburat am fost, pentru că am purtatocara tinereţii mele”. Dar Efraim nu este feciorul Meuscump, un copil atât de alintat? Atunci când vorbesc deel, totdeauna cu dragoste Mi-amintesc de el; pentru elMi se mişcă inima şi voi avea milă de el, ziceDomnul.» (Ier.31,15-20).

-continuare în pag. 5-

Dr. Ioan-Gheorghe ROTARU

Bunul Dumnezeu să-ţi şteargă lacrimile !

5

Argesul Ortodox

Locaşuri de cult din Argeş şi Muscel până la Sfântul Neagoe Basarab

Biserica Sfântul Nicolae Domnesc„Monumentele sunt istoria vie a neamului.”1 (Nicolae Iorga)

Biserica cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae (de la întemeiere) şiSfântul Ierarh Iachint de la Vicina (din septembrie 2009, când a avut loccanonizarea Sfântului Iachint şi ridicarea Episcopiei Argeşului şi Musceluluila treapta ecleziastică de Arhiepiscopie) este situată pe Strada Negru Vodă,nr. 2, în Municipiul Curtea de Argeş, Judeţul Argeş.Prima biserică, ale căreitemelii s-au descoperit subactuala biserică, de miciproporţii, a fost, după toateprobabilităţile, capela luiSeneslau (1247-1272/5).Forma „în cruce greacă” aacestei prime biserici dezid reprezintă o etapăpregătitoare, ulteriorridicându-se actualaBiserică Sfântul NicolaeDomnesc.2

Forma atestă că a fostconstruită ab initiosăvârşirii cultului ortodoxde rang aulic.

Construcţia actualeibisericii a început în jurulanului 1340 pentru că în anul 1352, anul morţii lui Basarab I (1310 - 1352)biserica era ridicată la roşu, iar în interior se efectuau lucrările de tencuială.3Dovadă este înscrisul descoperit în 1920 pe latura nordică a naosului, la 1

metru de sol, pe tencuiala crudă, care atesta că: „La leatul 6860 (1352) laCâmpulung a răposat marele Basarab Voievod”.4 Lucrările au continuat subNicolae Alexandru (1352 - 1364) şi s-au încheiat, o dată cu pictura murală,păstrată în mare parte până astăzi, sub domnia lui Vladislav I sau VlaicuVodă (1364 - 1377).

La restaurarea din 1827 s-a îndepărtat pisania. Nu există până înprezent textul acelei pisanii. Se păstrează o inscripţie în naos, pe peretelevestic, în partea superioară a panoului cu portretele voievodale: „…credincio<sul> voievod şi singur stăpâ<nitor >… < al Ţ>ării Româneşti,al Vidinului şi al întregului ţinut al Vidinului … … în Hristos Dumnezeu, binecredincioasa şi doamna Ţării Româneşti şi aîntre<gului >…”5

Virgil Drăghiceanu a descoperit următoarea inscripţie pe un clopot: „Acest

clopotu iaste al s(fin)ti Beserici Domneşti din oraş Argeş, hram Sf. Nicolae,unde să află şi Sf. Moaşte ale Muceniţi Filothiei, şi care beserică iaste zidităde răposatulu întru fericire Io Radul Vod Negru, Întâiu Domnu al Ţării,carele au stătut la leat 6798 (1290) şi să vede că şi acest clopotu să fi făcut;şi a stătut până la leat 1788, când au avut război Porta Otomanicască cucea chesaricească, şi s-au sfărâmat urechi(le) de ostaşi; par acum la leat1812, în zilele stăpânir(ei) marelui înpărat a toată Rusia AlexandruPavlovici, s-au prefăcut de prea osfinţia sa Întâi Episcup al Argeşi ChiruIosif, mai adăogându şi mater(ie), prin purtarea de grijă a mea, a zmeritarhimand. Theodosie, Nastavnic Sf. Mănăstiri Cozanci(?); Georg WolfMest. Ot Sibiu.”6

(va urma)

Preot Daniel Gligore

- continuare din pag. 4 -

10. Lacrimi vărsate înaintea Domnului, însălacrimi neşterse de Domnul şi rugăciuni neascultate: « Şi iată a două faptă pe care o săvârşiţi: spălaţi culacrimi jertfelnicul Domnului, cu plânsete şi cugemete, pentru că El nu mai caută la prinoase şi nu maibinevoieşte să le primească din mâinile voastre. Şi deziceţi: “De ce?” Din pricina că Domnul a fast martorîntre tine şi femeia tinereţilor tale, faţă de care tu ai fostviclean, deşi ea era tovarăşa ta şi femeia legământuluitău. Oare nu i-a făcut El ca să fie o singură făptură cutrup şi suflet? şi aceasta faptură întrunită ce năzuieşteea? Urmaşi de la Dumnezeu! Păstraţi-vă deci viaţavoastră; iar tu nu fi viclean eu femeia tinereţilor tale.Căci Eu urăsc alungarea femeii”, zice DomnulDumnezeul lui Israel, “şi ca cineva să întindănedreptatea pe veşmântul său”, zice Domnul Savaot.“Deci aveţi respect pentru viaţa voastră, şi nu maisăvârşiţi această viclenie! » (Maleahi 2,13-16). BunulDumnezeu doreşte ca noi să fim credincioşilegământului căsătoriei noastre.11. Domnul nostru Iisus Hristos – model pentru noi.Lacrimile lui Iisus Hristos, care a plâns pentru

Sfânta Cetate: «Şi când S-a apropiat, văzând cetatea,a plâns pentru ea, zicând: Dacă ai fi cunoscut şi tu, înziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acumascunse sunt de ochii tăi.Căci vor veni zile peste tine,când duşmanii tăi vor săpa sunt în jurul tău şi te vorîmpresura şi te vor strâmtora din toate părţile. Şi te vorface una cu pământul, şi pe fiii tăi care sunt în tine, şinu vor lăsa în tine piatră pe piatră pentru că nu aicunoscut vremea cercetării tale. Şi intrând în templu, aînceput să scoată pe cei ce vindeau şi cumpărau în el.Zicându-le: Scris este: “Şi va fi casa Mea casă derugăciune”; dar voi aţi făcut din ea peşteră de tălhari.Şi era în fiecare zi în templu şi învăţa. Dar arhiereii şicărturarii şi fruntaşii poporului căutau să-L piardă. Şinu găseau ce să-I facă, căci tot poporul se ţinea dupăEl, ascultându-L». (Luca 19,41-48).12. Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor:«Atunci s-a întors Iezechia cu faţa la perete şi s-a rugatDomnului, zicând: “O, Doamne, adu-ţi aminte că amumblat înaintea feţei Tale cu credinţă şi cu inimadreaptă şi am făcut cele plăcute în ochii Tăi!” Şi aplâns Iezechia tare. Isaia însă nu plecase încă dincetate, când a fost cuvântul Domnului către el şi i-a zis:“Întoarce-te şi spune lui Iezechia, stăpânul poporuluiMeu: Aşa zice Domnul Dumnezeul lui David,strămoşul tău: Am auzit rugăciunea ta şi am văzutlacrimile tale; te vei vindeca şi a treia zi te vei duce în

templul Domnului; »(4 Regi, 20,2-5). BunulDumnezeu răspunde la rugăciunea sinceră.« Şi am auzit, din tron, un glas puternic care zicea:Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii şi El vasălăşlui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi însuşiDumnezeu va fi cu ei. Şi va şterge orice lacrimă dinochii lor şi moarte nu va mai fi; nici plângere, nicistrigăt, nici durere nu vor mai fi, căci cele dintâi autrecut. » (Apoc. 21,3-4).

Ca final al gândurilor noastre de astăzi, ca oconluzie şi ca un îndemn din partea Domnului şiMântuitorului nostru: « Dar se ruşinează ei, oare, cândfac urâciuni? Nu, nu se ruşinează deloc, nici roşesc. Deaceea vor cădea printre cei căzuţi şi se vor prăbuşi înziua în care îi voi pedepsi, zice Domnul. Aşa ziceDomnul: “Opriţi-vă de la căile voastre! Priviţi şiîntrebaţi de căile celor de demult; de calea cea bună şimergeţi pe dânsa şi veţi afla odihnă sufletelor voastre.»(Ieremia 6, 15-16). Să ne ajute pe noi toţi BunulDumnezeu, să ne căim de faptele noastre rele, să neroşească faţa de ruşine şi să ne căim înaintea Domnuluipentru păcatele noastre şi să ne oprim de la faptelenoastre rele şi vom primi odihnă şi pace de la Domnulnostru.Doamne Dumnezeul nostru, şterge lacrimile noastre şidă-ne în fiecare zi, pacea Ta !

1 Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Româneşti şi a vieţii religioase a românilor, vol. I, ed. aII-a, Bucureşti, Editura Ministerului de Culte, 1929, p. 37-39.

(Nicolae Iorga)2 Dinu C. Giurescu, Ţara Românească în secolele XIV-XV, Bucureşti, Editura Ştiinţifică,1973, p. 135.3 Dr. Valerian Marinescu, Monografia aşezării Argeşului - Curtea de Argeş, Piteşti,Editura Europroduct, 1999, p. 12.4 Basarab I a murit la Câmpulung pentru că aici s-a mutat temporar reşedinţa domnească,în urma epidemiilor de ciumă care se abătuseră asupra întregii Europe şi ajunseseră şi laArgeş, pentru prima dată în anul 1348. Ciuma este amintită în anul 1349 de documente laOradea, unde moare episcopul Demetrius. (cf. V. Marinescu, Pagini de istorie medicală la

Curtea de Argeş, Curtea de Argeş, 1968). Din acest motiv au încetat şi lucrările la BisericaDomnească, iar ulterior au mers foarte greu. Dovadă sunt straturile diferite de picturăexecutate în foarte scurt timp de reprezentanţi ai şcolilor picturale proveniţi din regiunidiferite dar aparţinând domeniului bizantin şi reprezentarea scenei Adormirii MaiciiDomnului, în trei locuri diferite în Biserica Domnească, pictată de pictori diferiţi, care,împreună cu scenele de vindecări miraculoase, simbolizează şi lupta împotriva ciumei.Vezi I. D. Ştefănescu, „Pictura religioasă în Valahia şi Transilvania”, în Studii şicomunicări, Vol. III, Curtea de Argeş, Muzeul Oraşului Curtea de Argeş, 1932. Argumentecă prima capitală a Ţării Româneşti a fost la Argeş sunt ruinele Curţii Domneşti datând dinjurul anului 1330, monedele bulgăreşti, aparţinând lui Ion Alexandru din Târnovo, ginerelelui Basarab I, din perioada 1331-1355 descoperite precum şi un obol de argint de la 1338găsit în pivniţa Casei Domneşti.5 Virgil Drăghiceanu, „Comunicări II Inscripţiile de la Biserica Sfântul Nicolae

Domnesc din Curtea de Argeş”, în Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, Anul V,1912, Bucureşti, Editura Administraţiei Casei Bisericii, Tipografia „Gutenberg”, 1912, p.95-96.6 Ibidem.

6

Argesul Ortodox

Însumând șase studii teologice referitoarela teologia filocalică a Părintelui ProfesorDumitru Staniloae - Teologul (1903-1993)lucrarea distinșilor autori omagiază 110 ani de lanașterea pământească a Părintelui DumitruStăniloae și 20 de ani de la nașterea să în ceruri.

Cititorul are în față o lucrare excepțională,perfect structurată și excelent axată pe toatereperele importante, reușind să reprezinte pe de oparte modul de trăire teologico-filocalic alpărintelui și pe de altă parte prin exemplificărirelevante raportate la principiile și curentele debază ale ortodoxiei sub forma unor explicațiicorecte și clare - se constituie la lecturare într-unprim abecedar pentru cei aflați la un stadiuduhovnicesc de început, cât și într-un mini-tratatde morală și asceză creștin-ortodoxă.

Îndrăznind să afirm că dețin cunoștințe penivelul de bază, personal am beneficiat de unadevărat curs de ortodoxie la cea mai înaltă cotăde rigurozitate și cu cele mai ridicate cote, deatingere a dezideratului dorit de toți trăitoriiautentici, o relație corectă, concretă și permanent- în fond mântuitoare cu divinitatea - adică SfântaTreime.

Încă din studiul 1 – Domnul Drd. StelianGomboș ne precizează că teologia PărinteluiStăniloae este o teologie filocalică, ceva ce nu segăsește la alți teologi într-o asemenea consistențăși intensitate. Conform precizărilor autorului,Părintele dorește să descrie experiența iubirii șicomuniunii cu Dumnezeu, pentru că și alții săpătrundă pe drumul pe care se află Sfinția Sa.

Operă Părintelui Dumitru Stăniloae seremarcă și prin conținutul ei autentic, fiind înacest sens o teologie hristologică și hristocentrică.

Pentru interpretarea la adevărata ei valoareopera Părintelui Dumitru Stăniloae - impune celuice se dedică spre studiere, o experiență mistică șiduhovnicească pentru a putea pătrunde și înțelegeteologia să atât de variată și de profundă.

Această prentru că, așa cum aflăm dincuprinsul cărții, Părintele Profesor DumitruStăniloae este “cel mai mare teolog ortodox alsecolului XX” Studiul al doilea, realizat subaceeași atentă îngrijire a Drd. Stelian Gomboscopleșește cititorul prin literature relativcommune unor scrieri de bază teologice: SfântăTreime - Structură supremă a supremei iubiri;Dumnezeu Tatăl - temei al unității, Unitateaintertreimică - unitate în iubire; etc.

În fond și în fapt, toate titlurile, deși fireștică și formulare, prin modul în care sunt explicate,poate mai corect este a spune “explicitate” ideileconținute în titluri, ne oferă cu adevăratposibilitatea de a înțelege pe deplin și ladimensiunea reală, teme majore ale Ortodoxiei,cum ar fii - relația persoanelor Sfintei Treimi întreele și în raport cu omul; - relația specială a Fiuluică Logos al Tatălui, precum și relația decomuniune desăvârșită între tatăl și fiul, carestructurează întreaga existent creată, orientând-oeshatologie spre împărăția comuniunii veșnice,dacă este să ne referim la acest al doilea studiu.

La studiul 2 - același autor ne avertizeazăcă “divinitatea” este o realitate peste care nu sepoate trece și însăși Ortodoxia o cuprinde înconceptual ei de “sobornicitate”- (pag 36).

Suntem încunoștințați că în concepțiaortodoxă viață supranaturală a harului izvorăștedin experiență trăirii duhovnicești fiind “profund

umanăși Dumnezeiască, sau cu atât mai deplin umană cucât este mai Dumnezeiască, o viață teandrică, deom îndumnezeit” (pag37).

Cititorul este efectiv absorbit de întregul

capitol, prin modul cu care autorul îi prezintărealități de maxim interes dintre care intenționămcâteva:- fiecare om este este conceput deDumnezeu că o minune.

-Valoarea persoanei umane rămâneintangibilă în raport cu manifestarea omului încadrul posibilității de mântuire

-Relația celor trei persoane din cadrulSfintei Treimi

-Ființă umană ca persoană este o existenţădăruitoare și primitoare de iubire în raport cu altași aici gândul ne conduce automat la porunca a 2-a: să iubești pe aproapele tău că pe ține însuți -�oșansa reală, singura viabilă de înplinire a omuluispre mântuire, după formula primondială de a-Liubi pe Dumnezeu.

În studiul 3 suntem încunoștințați despreenergiile necreate ale lui Dumnezeu conferiteomului (pag 46), despre relația Dumnezeu-om șiom-Dumnezeu raportată la om care înțelegepotrivit doctrinei ortodoxe deosebirea între ființăși energiile divine.

Se integrează aspectul important căPărintele Profesor Dumitru Staniloaie, citându-lpe teologul grec Panayotis Nellas, și de accord cuaceasta se aliază la idea că: ”Omul a devenitdesăvârșit când s-a înălțat la treapta de“Dumnezeu-om”.

Tot cu acest studiu găsim un alt aspectfoarte important de reținut și anume: Fiul ne faceHristoforii; Duhul sfânt ne face pnevmatori, așadupă cum Tatăl ne face teofori.

La pag 56 aflăm că Părintele Staniloaeeste de accord cu ideea că Dumnezeu “se aratăcelui bun, favorabil, iar celui rău plin de mânie”idee acreditată de la vechii filosofi greci - și nicicu unele teorii din Dogmatica Bisericii OrtodoxeRăsăritene referitoare la Dumnezeu, raportat laom.

Potrivit teologiei Părintelui DumitruStăniloae în Treimea Persoanelor Sale Sfinte-Dumnezeu se face accesibil omului, care este și elpersoană.

Dumnezeufiind Persoană, este iubire, și atât de mult a iubitDumnezeu lumea că pe Fiul Sau l-a dat să seîntrupeze ca om și astfel și iubirea Sa imensă săfacă și mai accesibilă relația om-Dumnezeu.

Studiul 4 - În cadrul acestui studiu deProf. Cristian Șerban, ne ”provoacă” la aflareasensului creației și apoi a sensului final alexistenței observând cum ”licăreste în întunericlumina sensurilor”.

Se reamintește că primul om creat deDumnezeu avea o putere sacerdotală asupra lumiiși viețuitoarelor.

Nu este prezentată ideea foarte importantăși interesantă - anume: că oamenii restabilițiharică (sfinții), pot ajunge să cunoască gândurilecelor pe care îi întâlnesc. Tot din acest studiu, desprindem două concluzii

finale importante: - Din imensa dragoste față de om, Iisus HristosMântuitorul rămâne într-o continuitate de naturăcu succesorii lui Adam. - Iisus Hristos Mântuitorul a realizat recapitulareaîntregii făpturi; ca adevărat Dumnezeu și Om alîntregii creații.

Studiul 5 - Autorul, Drd Stelian Gomboșne introduce în zonă câţiva termini, consacrațiteologic, în raport cu nevoința și aspirația umanăspre îndumnezeire, vorbindu-ne, despre o (via)media între teologia dogmatică și cea morală.Conform Părintelui Dumitru Stăniloae, cercetareaasupra vieții spiritual se împarte în trei etape: - faza activă - faza contemplației naturale - faza contemplației mistice a lui Dumnezeu. Altfel spus avem trei trepte: -a purifericării -a iluminării -a vederii lui Dumnezeu

Este punctat și actul inițiator, realizat prinhar. Nu este prezentată stăruința în lucrareabinelui care ne deschide -�prin iubire spreCreator - care ne umflă cu har și energie necreată-conferindu-ne puteri spirituale fortificate lamaxim, generând adevărate virtuți ce convergspre “starea de înviere”.

Putem înțelege astfel noblețea spirituală aisihaştilor, a duhovnicilor îmbunătățiți și apustnicilor - acele “perle” rare ale monarhismului.

Sunt prezentate rugăciunea inimii,blândețea, iubirea tuturor permanent, într-odesăvârșită smerenie, golind complet eul nostru,etapă absolut necesară pentru umplerea de har.

În studiul 6 și ultimul, același autor - Drd.Stelian Gomboș ne oferă referințe despreconcepția filocalică a Părintelui DumitruStăniloae cu privire la desăvârșirea omului. Sevorbește apoi de “Omul ascuns în inimă” care esteDuhul, ce se naște și crește.

Conform mediilor monastice răsăritene,ceea ce predomina cel mai mult la monarhi esteplânsul, din care se naște afecțiunea față de IisusHristos. Pentru începători și nedesăvârșiți, rămânecă, după chemarea dulce a lui Iisus, să spunem și“Miluiește-ne pe noi!” vorbindu-se in același timpcu cadrul studiilor și despre virtuțile faimoasei“Rugăciuni a lui Iisus” care umple de bucurienegrăită și conferă daruri Dumnezeiești.

-continuare în pag. 7-

Lucian - Ovidiu Pop

Drd. Stelian Gomboș; Prof. Cristian Șerban, Omul: Subiect actual al dragostei lui Dumnezeu: Părintele ProfesorDumitru Stăniloae (1903-1993) omagiat prin șase studii teologice.

Editura Cristimpuri, 2013, 128 pagini…

7

Argesul Ortodox

Când trebuie să se pună numele pruncului? Să se citeascărugăciunea la opt zile de la naştere, înainte de Botez, sau să se punănumele la prima rugăciune a catehumenilor, sau la ultima rugăciune?

Mărturiile liturgiştilor despre vechea practică

Practica aceasta s-a păstrat în toată perioada bizantină. SfântulSimeon al Tesalonicului, care scrie cu puţin înainte de cucerireaConstantinopolului (†l429), menţionează punerea numelui în ziua a opta cape o practică, care atunci se aplica în mod obişnuit: „în ziua a opta se aducepruncul lui Dumnezeu şi, înaintea uşilor bisericii, căci nu este încă sfinţitprin botez, preotul îl însemnează pe acesta (prima însemnare se făcea înziua naşterii), la frunte, lagură şi la piept şi-i dă luinume prin rugăciune sfântă,nume pe care nu-l aveau ceinăscuţi, cu care se şi botează,căci aceasta s-a făcut şiDomnului, în ziua a opta afost tăiat împrejur şi a primitnumele Iisus... Căci, în ziua aopta, pruncul primeşte şinumele, ca şi Mântuitorul,Care a fost numit cu numeleMântuitor, Iisus. Estepecetluit cu rugăciune sfântă,ca să fie adus Domnului şiînsemnat cu semnul crucii lafrunte, pentru minte, la gură,pentru cuvânt şi suflare şi lainimă pentru puterea vieţuirii,scris în cartea vieţii, prin punerea numelui, apoi se înapoiază mamei”(Dialoguri, cap. 59-60). Teoretic, lucrul acesta este valabil şi trebuie să sefacă şi astăzi. Adică, în ziua a opta pruncul este adus la biserică, ca şiDomnul, să primească numele şi să i se citească rugăciunea respectivă decătre preot.

Situaţia actuală a atribuirii numelui

Este, însă, cunoscut de toţi, că rânduiala aceasta a căzut îndesuetudine. Nimeni nu-şi mai aduce pruncul la biserică în ziua a opta, nicinu-i dă numele în această zi. Desigur, că ar fi o lucrare minunată să sedepună un efort pentru reînvierea acestei practici vechi şi minunate şi, dacăîn vreun loc se întâmplă, să se ţină. Va trebui să fie întărită şi să i se deavechiul ei conţinut biblic.

Orice altă soluţie constituie o lucrare anticanonică, care nu esteconformă nici cu forma, nici cu duhul punerii numelui. Ca să fim, însă,realişti trebuie să mărturisim că întoarcerea la practica corectă nu se va

întâmplaîntr-un viitor apropiat. Dimpotrivă, noile condiţii de viaţă împing lucrurileîntr-o direcţie opusă. Întoarcerea la rânduiala corectă necesită osteneli,lucrare sistematică, corelarea acţiunilor, pregătirea specială a clerului şicatehizarea specială a poporului, lucruri care nu pot să se întâmple astăzi şimâine, iar primirea numelui nu va fi primul lucru care va preocupa Biserica,dacă doreşte să-şi asume un asemenea efort. Pentru moment, trebuie să segăsească soluţia cea mai puţin anticanonică pe care ar putea s-o aplicepreoţii noştri, în circumstanţe grăbite. S-o cercetăm aplicând-o prinreducerea la absurd.

Posibile rezolvări ale problemei punerii numelui

Slujba primirii numelui nu poate să fie unită cu rugăciunea „lafemeia lăuză”, care se citeşte în ziua naşterii, pentru că presupune prezenţa

pruncului în biserică, în timp cerugăciunea se citeşte în casă.Dar nici nu poate să fieconsiderată ca având loc înprima şi ultima rugăciune acatehumenilor şi nici la botez,pentru motivele la care ne-amreferit. Cel mai puţinanticanonic ar fi să fie pusăînaintea rânduielii de patruzecide zile, dacă până atunci prunculnu a fost botezat, căci seîmplineşte mai întâi condiţiaaducerii pruncului în biserică şi,în al doilea rând, ne găsim maiaproape de ziua a opta, decât denaştere.

În câteva manuscriseulterioare (Marea Lavră 189,

Metocul Sfântului Mormânt, Constantinopol 8, Biblioteca Naţională dinAtena 781 şi 851), aceste două rânduieli sunt legate. Astfel, în timp cerosteşte „Se îmbisericeşte robul lui Dumnezeu...”, preotul ar putea săintroducă şi numele copilului şi nu să-l evite, aşa cum de obicei se întâmplăastăzi. Mă tem, însă, că rezolvarea aceasta care este mai puţin greşită, aşacum am spus, va fi neaplicabilă, pentru motivul că la întrebarea preotuluicu ce nume va fi numit copilul, va primi în cele mai multe dintre situaţii,răspunsul că nu s-a hotărât încă ce nume i se va da. Astfel, rămâne ca unicărezolvare a prezentei probleme să se plaseze înaintea Sfântului Botezrugăciunea punerii numelui, adică să fie citită înainte de rugăciunea „faceriicatehumenului”. Astfel, se va împlini dacă nu în duh, cel puţin în parte,rectificarea rânduielii punerii numelui (apud Ioannis Foundoulis, DialoguriLiturgice, vol. I, p. 142- 144).

Diacon Prof. Gabriel FIRUŢĂ

-continuare din pag. 6-

Potrivit spuselor lui Dostoievski, prinsuferința se isprăvește totul. Când ajungem sădobândim cu adevărat harul lui Dumnezeu, nimeni nune poate face nefericiți. Singurul rău aflăm că estepăcatul și acesta depinde numai și numai de liberăvoința a omului. Este prezentată în continuare acțiunealui Dumnezeu poesis și praxis, care raportat la un alttermen, praktikos - ce desemnează monarhul, poatecuprinde în sensul cel mai larg întreagă operă demântuire.

Mai aflăm apoi despre cunoașterea luiDumnezeu care cuprinde două aspecte: praxis șitheoria. Acțiunea lui Dumnezeu este folositoare“ostenelii”! Praxis este valabil pentru definire aefortului uman, a chinului. Theoria este lucrarea cuconsiderare a realității inteligențe. Rezultă implicit că

practica virtuților este pentru un creștin, pazaporuncilor. Este folosit și termenul askeseis - adică“practicile evlaviei” precizându-se că oamenii seimpart in: Somatici, Psihici si pnevmatici.

În încheiere, se desprind concluzii foarteimportante: - Biserica dintru început insuflă permanentpe catehizarea și primirea tainelor încorporate cu IisusHristos și Biserica Sa Cea Sfântă.

În taină nu se poate delimita mișcarea omuluicare lucrează la mântuirea Sa și puterea Duhului Sfânt.Prin urmare Părintele Dumitru Stăniloae, citând de lapag 119, este autorul unei teologii mărturisitoare și alunei teologii filocalice unice, întrucât a scris o teologietrăită, experimentată în viață-i proprie.

Iată așadar, o lucrare de excepție, ce serecomanda de la sine ca una necesară bibliotecilor cuspecific teologic, dar și colecției de carte a celor careși-au propus cu adevărat să conlucreze la mântuirea

sufletului. Consider că prin lecturarea acestei cărți

dobândim un exercițiu intelectual și spiritual deosebit,chiar înainte de a fi citit vreodată lucrarea PărinteluiProfesor Stăniloae, având avantajul cunoștințeianticipate a reperelor teologice ale acestuia. Se cuvineîn încheiere, un cuvânt de apreciere deosebitădistinșilor autori, pentru modul cu care au reușit, într-o prezentare concisă, concretă şi pe înțelesul tuturor, săfacă din acest studiu omagial un index de referință alunei vieți reale, duhovnicești spre subiectul final deîndumnezeire și mântuire a omului.

Așteptăm din partea autorilor, Drd. StelianGomboş și Prof. Cristian Șerban și alte lucrărideosebite, spre creșterea duhovnicească a multora.

Lucian - Ovidiu Pop

Punerea numelui nou-născutului. Când trebuie să se pună numele pruncului?

II

OrtosintezeOrtosintezeArgesul Ortodox

Mii de credincioşi au primit SfântaLumină la Catedrala Arhiepiscopalădin municipiul Curtea de Argeş. Slujbade Înviere a fost oficiată în baldachinuldin faţa sfântului locaş, de cătreÎnaltpreasfinţitul Părinte Calinic,Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului,împreună cu un important sobor depreoţi şi diaconi.

În cuvântul de învăţătură adresatcredincioşilor Înaltpreasfinţia sa aamintit de mesajul MântuitoruluiNostru Iisus Hristos care se repetă an dean, prin care suntem îndemnaţi să nebucurăm şi să iertăm toate pentruÎnviere:

,,Să ne rugăm pentru pacea întruHristos a celor de departe şi a celor de aproape, pentru tămăduireabolnavilor, pentru sporirea credinţei, pentru solidaritate ortodoxă şi

românească! Vă dorim tuturor, ca bucuriaÎnvierii lui Iisus să fie şi bucuria învieriinoastre şi să ne însoţească pretutindeni în viaţăcu sănătate şi spor binecuvântat în tot lucrulbun! Hristos a Înviat!”

Anul acesta la Catedrala Arhiepiscopală dinCurtea de Argeş credincioşii au primit SfântaLumină de la Ierusalim, adusă prin grija şibinecuvântarea Preafericitului Părinte PatriarhDaniel.Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a trimis

un reprezentat pentru a aduce Lumina Sfântă laCatedrala Arhiepiscopală din municipiulCurtea de Argeș. Pe traseu s-a făcut o oprire labiserica Sfânta Vineri din municipiul Piteștipentru parohiile din acest protopopiat.

La Curtea de Argeș, Sfânta Lumină a fostprimită oficial de Înaltpreasfințitul Părinte

Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului.Slujba de Înviere, oficiată la Catedrala Arhiepiscopală, a fost transmisă îndirect pe postul național Pro Tv.

Slujba Învierii Domnului Iisus Hristos oficiată la Curtea de Argeș

În a doua zi a praznicului Învierii, foarte mulți credincioşi din municipiuluiPitești au avut bucuria de a participa la Sfânta Liturghie arhierească oficiatăde Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului,în Biserica Domnească construită în piața Vasile Milea.

Chiriarhul Eparhiei a adresat cu această ocazie un cuvânt de învățătură,amintind celor prezenți cât de important este să înțelegem semnificațiaspirituală a praznicului Învierii. În acest sens, Înaltpreasfinția sa a îndemnatsă ne luminăm cu prăznuirea, să iertăm toate pentru Înviere și să zicemfraților celor ce ne urăsc pe noi.

De asemenea, Chiriarhul Eparhiei a amintit de imperativul folosit deMântuitorul Iisus Hristos după Înviere: ,, Bucurați-vă”, îndemnând să nebucurăm permanent, chiar și atunci când nu avem motive. Să depășim toatebarierele rațiunii noastre și să transformăm supărările vremelnice în bucuriacă ne aflăm permanent în dragostea lui Dumnezeu.

Biserica Domnească din municipiul Pitești, închinată Sf. Mc. Gheorghe, afost construită în anul 1656 de domnitorul Constantin Șerban Basarab șisoția sa, Doamna Bălașa. În interior deține o pictură foarte valoroasărealizată de către Gheorghe Stoenescu (în 1876). Pe vremuri aici a funcționat și o școală domnească. Ansamblul a fost

restaurat în 1875 și în perioada 1966-1968.În prezent lucrările de restaurare continuă, sub directa supraveghere a

Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic.

Liturghie arhierească oficiată la bisericaDomnească din municipiul Pitești

Catedrala Sfântul MucenicGheorghe din oraşul Topoloveni şi-a sărbătorit astăzi hramul.Credincioşii au avut bucuria de aparticipa la Sfânta Liturghieoficiată de Înaltpreasfinţitul PărinteArhiepiscop Calinic, ÎntâistătătorulEparhiei Argeşului şi Muscelului,împreună cu un sobor de preoţi şidiaconi. Cu acest prilej Chiriarhul locului aadresat celor prezenţi un cuvânt deînvăţătură, amintind de importanţape care trebuie să o acordămcinstirii sfinţilor. Mai mult,

Înaltpreasfinția sa a menționat cât de important a fost sprijinul acordat în timp deConsiliul Județean Argeș și primăriile locale, pentru construcția de noi biserici, darși pentru restaurarea monumentelor istorice. Mulțumirile au fost adresate șicredincioșilor care din puținul lor au reușit să țină pe umerii lor biserica argeșeană.

Pentru implicarea deosebită în toate activitățile Eparhiei, Înaltpreasfinția sa a oferitdomnului primar Gheorghe Boțârcă, o icoană cu chipul Sf. Mc. Gheorghe,Purtătorul de biruință.Catedrala din Topoloveni a fost construită în perioada 2004-2008, fiind sfinţită deÎnaltpreasfinţitul Părinte Calinic la praznicul Floriilor în anul 2008. A primit atunci

hramulSfântului Mare Mucenic Gheorghe. Un rol important a avut domnul GheorgheBoţârcă, primarul oraşului Topoloveni, care împreună cu membrii ConsiliuluiLocal, a reuşit să aloce fondurile necesare pentru construcţia acestei biserici.În prezent frumoasa catedrală din Topoloveni impresionează prin arhitecturadeosebită, dar şi prin pictura din interior realizată în tehnica mozaic.După oficierea Sfintei Liturghii, credincioșii prezenți, împreună cu autoritățilelocale și centrale, au avut ocazia să asiste la un concert pascal oferit de corul,,Preludiu”, dirijat de dl. Voicu Enăchescu.

Catedrala Sf. M. Mc. Gheorghe din Toploveni și-a sărbătorit hramul